vineri, ianuarie 24, 2025

Diagrame

Personajele din Conu Leonida față cu reacțiunea a lui Caragiale visau cu ochii deschiși că într-o zi va veni momentul la care nimeni nu va mai trebui să plătească bir. Un dram de realism economic o făcea totuși pe Efimița să se întrebe cum se va mai putea ca, în noile condiții, să se mai plătească lefuri. Se va ocupa de toate astea Statul -îi explica doct Conul Leonida.
Din ianuarie 2017 încoace, atunci când, după alegerile democratice din decembrie anul anterior, puterea a fost preluată de alianța PSD-ALDE, se înmulțesc birurile și taxele. Aceasta după ce, din rațiuni electorale, la finele anului 2016, au fost eliminate cam 100.
Cu toate acestea banii nu ajung și pace, așa că Statul se împrumută masiv și cu dobânzi exorbitante, pentru a avea de unde să plătească salariile și pensiile artificial crescute.
E drept că nu întotdeauna Guvernul are grijă să asigure și fondurile necesare și uite așa se face ca după o lună-două de euforie apar așa-numite reglaje. Adică tăieri care sunt ascunse sub tot felul de formule și formulări care se vor deștepte când, în realitate, sunt cum nu se poate mai nătânge. Și sfidătoare.
Guvernarea PSD-ALDE a aruncat și continuă să arunce cu majorări de pensii și salarii încă din prima lună de după preluarea puterii. Cadouri otrăvite care nu au sporit defel nici nivelul de trai, nici puterea de cumpărare, ci, dimpotrivă, au scăzut-o. Fiindcă au crescut inflația, dobânzile la creditele bancare, Roborul, prețul în lei al unui euro, iar în euro se calculează totul, costul gazelor (chiar zilele acestea s-a anunțat o nouă majorare deloc modestă, ci de vreo 13 de procente), prețul plătit pentru un kilogram de carne, de cartofi, de ștevie și urzici.
Pare-se că a încetinit până și creșterea nesănătoasă a economiei, acea creștere care o făcea pe sărmana doamnă Viorica Vasilică Dăncilă să afirme săptămâna trecută, că România ar fi Tigrul economic al Europei. Tigroaica din Videle comitea aceste afirmații mincinoase de la tribuna Parlamentului, încercând să justifice nejustificabilul și apărându-și adunătura de agramați, anafabeți funcționali și grobieni care formează astăzi Guvernul României, de acuzațiile de diletantism, inconștiență, incompetență și imoralitate. La acest din urmă capitol conducând detașat dl. prof.univ. dr. Tudorel Toader, rector suspendat al Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași. Cap de afiș, alături de Florin Iordache, al ticăloșiilor comise de Putere chiar în aceste zile
Încă din primele săptămâni de după preluarea puterii, guvernarea PSD-ALDE a aplicat formula bani contra democrație. A sperat, în bună parte a și reușit, să cumpere tăcerea populației, să-și asigure pacea socială aruncând cu bani pe piață, fără nici o justificare economică. A mers până acolo încât a furat startul și cu 24 de ore înainte de intrarea în vigoare a primelor măriri salariale ori a mitei cu care voia să pună stavilă posibilelor manifestații studențești, în seara zilei de 31 ianuarie, a dat celebra Ordonanță 13/2017.
De la 1 iulie 2018 a crescut punctul de pensie. Și tot de la 1 iulie și până astăzi Comisia Iordache și, mai apoi, majoritatea parlamentară au mutilat, mai drastic decât o făcea Ordonanța 13, Codul penal. Astfel a fost modificată definirea abuzului în serviciu și a noțiunii de grup infracțional, a fost eliminată pedepsirea în penal a neglijenței în serviciu, în schimb urmează a fi taxat drastic ultrajul. Aceasta în încercarea disperată de a preveni protestele sociale de amploare.Totul în folosul lui Liviu Dragnea care, odată aceste modificări devenite literă de lege, va scăpa de condamnarea la 3, 6 ani cu închisoarea. Beneficiarii acestor modificări legilative aberante vor fi și alți politicieni de aceeași teapă cu ilustra persoană a preșdintelui PSD.
Pentru moment populația nu reacționează. Ori reacționează anemic. E amețită, anesteziată de păcăleala financiară, se uită la meciurile Campionatului Mondial de fotbal, se gândește ce va face cu tichetele de vacanță, altă pomană. Așteaptă totul de la președintele Iohannis. Aceasta după ce, la finalul celui de-al doilea mandat al d-lui Băsescu, marea majoritate a românilor și-au dorit un alt fel de președinte.
În tot acest timp, în România democrația se reduce conform planului. Ieri s-a înregistrat un vârf de sarcină. Nu înseamnă însă că răul a ajuns la apogeu Țara trece la un regim autocratic, de factură iliberală, devine raiul infractorilor, se repoziționează la marginea Uniunii Europene, dacă nu cumva se pregătește chiar să o părăsească. Fiindcă, așa după cum spune într-o recentă carte (cf. În definitiv, Editura Polirom, 2018) Ion Vianu „Europa nu ne lasă din brațe dacă nici noi nu o lăsăm din brațe. E ca o căsnicie, fiecare trebuie să facă ceva pentru trăinicia ei…”. Puterea PSD-ALDE pare să își dorească un divorț.
Deșteaptă-te, Române!

Distribuie acest articol

8 COMENTARII

  1. When the government violates the people’s rights, insurrection is, for the people and for each portion of the people, the most sacred of the rights and the most indispensible of duties.”
    ― Marquis De Lafayette

    Altceva De Adaugat este de prisos

    • @ un domn
      Mă îndoiesc că „le Marquis De Lafayette” a scris aceasta în limba engleză. Dacă tot voiaţi să ne arataţi vasta dvs. cultură ar fi trebuit să abandonati, pentru o clipă măcar, snobismul fudul şi romglezit al românului imitator, si sa fi dat citatul măcar în franceză.
      În paranteză fie spus, eu nu înţeleg această dezinvoltură cu care este masacrată limba română, chiar dacă-i înţeleg nefericitul context al apariţiei sale.

      După umila mea parere aţi vrut să spuneti (fie şi-n engleză căci la televizor, reclamele copilăriei dvs. erau, în parte, în engleză, iar clavierul computerului nu-i făcut , nici el, pentru români, aşa că aţi învăţat ce-aţi putut…) : „Quand le gouvernement viole les droits du peuple, l’insurrection est pour le peuple le plus sacré et le plus indispensable des devoirs.”. Fac efortul ;-) să traduc si celor ce nu ştiu limbi străine aşa de bine ca dvs. : ‘”Când guvernarea (Guvernul) ţării violează drepturile poporului, insurecţia este pentru popor cea mai sacră şi cea mai indispensabilă îndatorire”.
      Nota Bene : Actualmente , în Franţa şi nu numai, insurectia este pedepsită de lege. În RSR insurecţia a dat „eroi” chiar si din rândul sugarilor epocii respective, care au pretins ulterior că ar fi participat la „revoluţie”, deşi încă nu se deplasau în picioare. Mdeee! Românii e fruncea în toate cele…!

      Revenind la text, el face parte din discursul lui Maximilien de Robespierre care prezenta, la Convenţia natională (la Convention nationale, 10 juillet 1794) textul constitutional, niciodată aplicat dealtfel din cauza terorii ce a survenit imediat după Revoluţia Franceză.
      Textul corespunde de fapt articolului 35 din Constitutia franceză din 1793.
      Să aveţi un happy day.

      • Pe Scara Societiatii cand Nu Poti ca sa Urci/ te multumesti cup atat/ sa o barfesti, sa o spurci…te definesc nea @contributor

  2. Buna si intrebarea Coanei Efimita, dar e bun si raspunsul Conului Leonida :P
    Dar, serios, nu cred ca actualii guvernanti, mafioti si rapaci cum sint, au in cap prostia sa „divorteze” de UE. Stiu ca ar pierde la referendum, asa cum stiu ca o demitere a Presedintelui s-ar solda cu un esec; altfel ar fi incercat.
    In rest, sa mergem la vot in 20-20, daca Presedintele s-a impotrivit unor alegeri anticipate, oferindu-le sanse dupa sanse.

    • @victorL
      Sincer ?
      Chiar nu credeti ca alianta toxica PSD – ALDE urmareste
      smulgerea Romaniei din UE ?
      Dar se vede cu ochiul liber !
      Tot asa cum se vede limpede ca
      ”Din ianuarie 2017 încoace, atunci când, după alegerile democratice din decembrie anul anterior, puterea a fost preluată de alianța PSD-ALDE, SE INMULTESC BIRURILE SI TAXELE”

      • NU. Nu cred ca sint atit de prosti. Escroci sint, dar nu prosti (au ei prostii lor, bineinteles).
        Si nu vor incerca un Romexit.

  3. Oamenii care ies in strada au realizat ca nu pot schimba cu nimic situatia si nu pot anula ei distrugerea Romaniei. Maine daca ar fi alegeri, cealalta Romanie ar vota cu PSD-ul intr-o proportie mare. Asadar…pentru ce. Pe de alta parte, presedintele nu poate actiona decat in limitele sale constitutionale; mai poate sa retrimita inca o data in parlament legile inainte de a fi publicate in MO. Comisia Europeana si liderii statelor occidentale, inclusiv SUA, reactioneaza cand vad ce se intampla, pot activa articole, pot initia proceduri de infringement ca in cazul Poloniei, insa toate astea nu pot schimba mare lucru, mai ales ca nu exista un vot in Consiliu bazat pe majoritate calificata care sa decida. Atunci va garantez ca Romania, Polonia si UNgaria ar iesi ramburs din UE pentru ca statele vestice n-ar accepta astfel de dezechilibre in UE. Dragnea si ai lui au in spate pe cineva mult mai puternic si sunt sprijiniti de o putere care doreste destabilizarea tarii, dar si a Uniunii Europene. In momentul in care ai pe cineva foarte puternic in spate, cred ca orice este posibil si poti face orice. Doar ca, de data asta acel cineva nu este in nici un caz occidentul sau SUA… Va las sa ghiciti cine este…

    • @ mike
      Ba să ne fie cu iertare, da’ cei doi viitori amici, Trump şi Putin, au aceleaşi priorităţi. Unul să distrugă din interior unitatea UE,”celălant” să recupereze astă ţară, pusă la mezat de detestabilul Daddy.
      Ruşii nu vor mai vrea să ne gereze total, că nu mai au bani, da’, aşa, politic (prin interpusi deja prezenti) şi economic, de ce nu?
      Cu un iresponsabil atât de putin fiabil, ca Trump, prezenta americana pe teritoriul tarii noastre este „decât” o iluzie. America n-are prieteni ci doar interese !
      Forte tradatoare sunt si ele berechet: minoritatile parlamentare, coloana maghiara UDMR, coruptia locala generalizata, etc. „Asteptam si provincia”…
      Tot ceea ce ne mai poate interesa, în cazul în care PSDul rămâne la putere, este maniera prin care vom fi „împărţiţi”. Pe un şerveţel de hârtie, sau la masa tratativelor secrete, bilaterale si doar atât…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

 

 

Nexus – Scurta istorie a retelelor informationale

Scurtă istorie a rețelelor informaționale din epoca de piatră până la IA
Editura Polirom, 2024, colecția „Historia”, traducere de Ioana Aneci și Adrian Șerban
Ediție cartonată
Disponibil pe www.polirom.ro și în librării din 27 septembrie 2024

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro