vineri, martie 29, 2024

„Dictator neo-fascist” sau „viceregele” lui Putin la Budapesta? Tristele alternative iliberale ale finalului Epocii Orbán

Deşi mulţi n-ar crede acum acest lucru, judecând probabil după majoritatea de două treimi din Parlament, pe care a câştigat-o confortabil la alegerile din aprilie a.c., afirm că Viktor Orbán a intrat în faza finală a epocii sale de „conducător minune” al Ungariei. Poate părea paradoxal, dar majorităţile mamut sunt mai fragile decât cele la limită, iar 70% durează de regulă mai puţin decât 51%, anunţând în acelaşi timp crize şi destructurări politice care vor conduce spre o nouă rebalansare a societăţii. Dar asta este o altă discuţie, care ţine de tendinţa duală a oricărei societăţi libere şi a oricărui sistem politic.

Nu-mi cereţi să vă demonstrez matematic, căci nu voi putea, însă estimez, fără teama de a greşi, că Era Orbán va mai dura cel mult trei ani şi jumătate, până la următorul scrutin legislativ. Asta în caz că ţara nu va fi răvăşită mai repede de o criză economică şi politică de amploare, ce va demonstra cât de izolat a devenit regimul de la Budapesta în spaţiul occidental. Nu Ungaria, nu naţiunea maghiară, ci regimul Orbán, ca să fim bine înţeleşi. Iar conducerea politică a unui stat mic, fără resurse, nu poate rezista mult atunci când se izolează cvasi-complet în raport cu lumea civilizată, oricât de central-european ar fi, sau poate tocmai de aceea. Ungaria nu este Rusia iar Orbán nu este Putin, deşi pare uneori că se visează aşa. Într-un fel îşi poate permite Kremlinul să sfideze Vestul (cu rezultate, oricum, discutabile), în alt fel stau lucrurile cu guvernul de la Budapesta. Ungaria nu-şi va permite să plătească mult timp preţul izolării.

Ştiu, sună poate prea tare în lectura şcolii neorealiste, poate prea accentuat în cheia interpretărilor Kissingeriene, dar am convingerea că anii care vin ne vor arăta deznodământul nefericit al aventurii iliberale, ostentativ anti-occidentale a „copilului răsfăţat” al politicii ungare, îmbătrânit prematur în formulele populismului excesiv, legitimat în aparenţă de votul masiv de susţinere al maghiarilor din patrie şi de pretutindeni. În fapt, singurul motiv al succesului la urne al orbánismului este lipsa momentană a unei alternative convingătoare din partea opoziţiei liberale, la care se adaugă corupţia dovedită din tabăra socialiştilor, până în 2010. Dar alternativa liberală la Orbán va apărea, mai devreme sau mai târziu. Aş vrea să cred că mandatul popular primit de Orbán nu fusese neapărat unul iliberal şi anti-occidental, de restrângere a prerogativelor Curţii Constituţionale şi libertăţilor presei, de creştere a puterilor guvernului, de tolerare a manifestărilor anti-semite, şovine şi iredentiste, şi că asta e doar ceea ce flamboaiantul Viktor a înţeles să facă cu supermajoritatea pe care alegătorii maghiari i-au dat-o. Dacă interpretarea mea nu e corectă iar sensul derapajelor de la Budapesta este chiar cel dorit de majoritatea populaţiei, atunci e mai grav iar lucrurile trebuie privite cu mai multă preocupare.

Episodul recent este doar vârful icebergului. Senatorul republican John McCain, fost candidat la alegerile prezidenţiale şi un nume respectat (din multe motive) în politica americană, criticând nominalizarea de ambasador la Budapesta a preşedintelui Obama, a afirmat că „în Ungaria se întâmplă lucruri grave, cu un dictator neo-fascist care stă în pat cu Putin”[1] şi că o nominalizare de altă anvergură se cerea făcută. În replică, Orbán s-a simţit dator să spună înţepat că „independenţa Ungariei este ameninţată”[2] şi că el „nu se va limita la a fi vicerege în ţara sa”. Mai mult, a completat cu un atac la persoană, spunând că afirmaţiile sunt în concordanţă cu persoana care le-a emis. Două prostii într-o singură frază, ca să închidem paranteza, adresate unui lider important al Partidului Republican, partid care tocmai a câştigat majoritatea în ambele camere ale Congresului şi care va da, cel mai probabil, în noiembrie 2016, viitorul preşedinte al Statelor Unite. Dar asta nu mai contează pentru Orbán, atâta vreme cât oricum modelele sale politice, aşa cum a declarat în vară la Tuşnad, sunt „democraţiile iliberale” precum Rusia, China, India etc.

Strigătele lui Orbán cu privire la „ameninţarea independenţei Ungariei” (de către Statele Unite sau de către Uniunea Europeană?!) seamănă tot mai mult cu denunţarea de către Nicoale Ceauşescu, acum 25 de ani, a aşa-ziselor acţiuni ostile pe care „agenturilii străine” le vizau împotriva României. Fireşte, nu fac nicio comparaţie între cei doi lideri, situaţia politico-economică în cele două contexte fiind profund diferită, dar refugiul discursiv al liderului absolut în teza „cetăţii asediate” îl ştim bine din istorie şi ştim că anunţă, de regulă, criza finală a unei lungi domnii. Apelul la mobilizarea maselor pentru apărarea independenţei patriei, atunci când nimeni nu ameninţă această independenţă ci doar îţi critică guvernarea, este un reflex pe care desigur nu Orbán l-a inventat, dar pe care acesta a ales acum să îl dezgroape din recuzita tradiţională a liderilor autoritari contestaţi.

Nimic din ce este prea mult nu se termină cu bine, nici în viaţă, nici în politică. Pentru a treia oară prim-ministru (numărând şi mandatul 1998-2002), însumând deja aproape 9 ani la conducerea guvernului de la Budapesta, Viktor Orbán se apropie de limita la care o democraţie (aşa cum cred eu că este, încă, Ungaria) începe să-şi dorească legitima schimbare. În 12 ani, un politician spune cam tot ce are de spus şi face cam tot ce ştie să facă, în aceeaşi funcţie. Schimbarea devine necesară chiar şi pentru titularul demnităţii respective, care va putea face altceva. Dincolo de primele două mandate, riscurile abuzurilor de putere şi ale convingerii că este deţinătorul adevărurilor ultime şi stăpânul „ogrăzii” sale, pândesc orice lider, indiferent cât de talentat, luminat şi inteligent ar fi fost la început.

Entuziasmul şi frenezia de acum ale naţionalismului maghiar redescoperit, ale guvernării autoritare şi respingerii valorilor democraţiei liberale se vor transforma, relativ curând, în lehamite populară şi oprobriu public. Atunci când societatea ungară va înţelege că Orbán a pariat greşit pe declinul ordinii liberale occidentale şi că ţara începe să aibă de pierdut cu un aventurier la cârmă, suportul intern va scădea brusc şi dramatic.

Colaborările economice în creştere cu Rusia (aflată ea însăşi la începutul unei severe recesiuni, din informaţiile momentului), fie pe proiectul gazoductului South Stream, dezavuat de Uniunea Europeană, fie pe cel al viitoarei centrale nucleare în parteneriat cu Rosatom, colaborări temperate recent de intervenţia cancelarului Merkel, dar şi convergenţa ceva mai gravă Moscova-Budapesta pe chestiuni ce ţin de stimularea proiectelor de autonomie etnică ale minorităţilor din statele vecine, ca să nu mai amintim de revizuirile constituţionale din anii trecuţi, criticate intens în Occident, distanţează treptat regimul lui Viktor Orbán de cancelariile din Uniunea Europeană şi NATO. Faptul că doar David Cameron şi Viktor Orbán au votat împotriva noii Comisii Europene (în cazul Marii Britanii problema este evident de altă natură, ţinând de dorinţa reducerii obligaţiilor financiare mari ale Londrei faţă de politicile comune ale Uniunii), iar nominalizarea comisarului ungar pentru educaţie şi cultură a fost la rândul ei criticată în cercurile europene, sugerează o poziţionare rece a Budapestei nu numai în relaţia cu Statele Unite, dar şi cu Uniunea Europeană.

Derapajul politicii lui Orbán nu a început cu schimbul de replici de acum câteva zile, dar acest schimb marchează trecerea explicită a unei noi borne. Cea în care percepţiile nici măcar nu se mai cosmetizează iar lucrurile sunt spuse direct, de o parte şi de cealaltă. Cursul autoizolării Ungariei trebuie, cumva, oprit. Un regim izolat devine periculos, pentru proprii cetăţeni şi pentru statele vecine. Moderaţia, raţiunea şi dialogul calm sunt chemate să revină în relaţia Ungariei cu Vestul, dincolo de ambiţiile premierului ungar de a-şi depăşi condiţia de stat mic şi de a-şi impresiona alegătorii în rolul unui erou neînţeles de străinătate, dar atât de patriot.

Personal, am încredere că elitele liberale ale societăţii civile şi politice ungare (câte or mai fi fiind) şi naţiunea maghiară în ansamblu, condusă în prezent de Orbán spre punctul critic al scoaterii ţării din sistemul democraţiilor liberale euro-atlantice, pe un val de populism ieftin care vrea doar să răcorească frustrări istorice adânci, va şti să-i spună NU la momentul potrivit. Ungaria îi va întoarce spatele cabotinului Orbán şi va reveni la ţesătura de interese strategice, valori, atitudini şi cultură politică liberală a Vestului, în care îi este locul.

Un accident istoric major, de genul celui din anii 1920-1945 (Horthy-Szálasi), este deocamdată puţin probabil. Nu exclus, dar puţin probabil. Să credem, totuşi, în capacitatea vecinilor noştri de a se (îl) opri la timp.

________________________


[1] http://www.bbc.com/news/world-europe-30318898

[2] http://www.freehungary.hu/index.php/56-hirek/3418-pm-orban-says-hungary-is-under-attack

Distribuie acest articol

29 COMENTARII

  1. O analiza temeinica dar care se cere completata. Popularitatea lui Orban printre unguri, atat cei din granitele Ungariei cat si din afara lor ramane inca mare, semn ca acesta a inteles ” sufletul maghiar” si a stiut sa -l cultive. „Nu numai cu paine traieste omul” ! Pe de alta parte Orban a incercat sa gaseasca solutii neconventionale la actualele provocari economice. Ca n-a reusit e altceva. Alte solutii decat taieri de salarii si pensii, cresteri de impozite, restrangerea impusa a consumului. Nu prea i-a iesit, e drept dar are meritul ca a incercat . Sigur, sfarsitul pare a fi cel pe care il prevedeti. Dar va mai dura !
    Nu trebuie totusi sa uitam simpatia deosebita a occidentalilor fata de Ungaria,”recunostinta vesnica” a Germaniei pentru „momentul ’89 ,forta politica si economica a diasporei maghiare din USA; astea sunt elemente ce vor cantari greu la deciziile viitoere !

    • Pana la data prezentei, indicatorii macroeconomici arata o imbunatatire a evolutiei economiei, dintre care cele mai importante sunt: crestea PIB/ capita, inflatie la un minim record de la 1973 incoace, blanta comertului exterior net pozitiva in al treilea an consecutiv, deficitul bugetului cel mai mic din 2007 incoace, cresterea consumului intern, crestere economica de 2,6-2,9 %, somajul in scadere, usoara scadere a datoriei externe, ratingul de tara imbunatatit de catre Standard & Poor’s, Moody’s și Fitch Ratings dar si cresterea investitiilor directe in industrie si agricultura. Acum, desigur ca ramane de vazut cat este de sustenabila pe termen mediu acest trend. Daca tendintele se vor mentine pana in 2017, atunci la alegerile din primavara anului 2018, Orban va castiga din nou. Daca nu, nu!

  2. un text foarte bune, care suprinde realitatile vecinilor nostri. O ingrijorare tot ramine si aceasta tine de o anumita obtuzitate a natiunii vecine, vizibila si la cetatenii romani de etnie maghiara, in raport cu o anumita atitudine fata de trecut, o ancorare prea mare in acest trecut, pe care il eroizeaza exagerat. Viitorul depinde, dupa parerea mea si de cit de prinsa in aceasta capcana este societatea maghiara! Daca va fi inflamata de asa-zisele probleme etnice ale rudelor vecine sau de atitudini interne (vezi tiganii), exista riscul unei prelugniri nedorite a regimului Orban! In fine, sa speram ca dnul Aurescu are dreptate si peste 3 ani vom asista la o schimbare si atmosfera la Budapesta va deveni mai respirabila!

    • Nu prea se simte „atmosfera irespirabila” in Ungaria. Deocamdata, ramanand in cadrul strict al normelor democratice, legitimitatea actualului guvern nu poate fi pusa la indoilala, Exista o „minoritate” care doreste schimbarea guvernului, insa sansele lor de asi atinge scopurile sunt infime. Popularitatea interna al actualei puteri este in continuare in top. Dupa toate miscarile interne si criticile externe, coalitia guvernamentala a pierdut doar 4-5%, in timp ce stanga nu a inregistrat cresteri masurabile, dar a crescut extrema dreapta cu 1-2%. Eliminarea de pe esichierul politic al lui Orban va fi extrem de greu de realizat, cel putin atata vreme cat stanga nu se reformeaza complet. La ora actuala, partidele de stanga, divizate si aflate in lupta si intre ele, nu ofera nicio alternativa politica si economica actualei coalitii. Avand o imagine extrem de negativa in societatea ungara, socialistii si ramasitele liberalilor actuali, nu vor putea determina schimbari politice majore.

  3. „ambiţiile premierului … de a-şi depăşi condiţia de stat mic şi de a-şi impresiona alegătorii în rolul unui erou neînţeles de străinătate, dar atât de patriot”. Parca mi-a adus aminte de cineva, un român verde, care crede că Transilvania e un fel de diaspora. Si poate are dreptate..Un Orban va exista întotdeauna în Ungaria, sub o formă sau alta, dar e cel puţin distractiv cum s-a contrat cu piticul de McCain, marele urs al democraţiei americane.

  4. Oricum e de remarcat ca la noi nici ponta nu si-a permis sa mearga atat de departe (a facut si el destule dar fata de ce a facut orban cu bancile si FMI, in situatia in care sta ungaria cu datoriile, plus legile pt controlul presei, filoputinismul pe fata etc.)

  5. „sensul derapajelor de la Budapesta este chiar cel dorit de majoritatea populaţiei, atunci e mai grav iar lucrurile trebuie privite cu mai multă preocupare.” – Adica ungurii nu s-au schimbat delocsi nu se impaca cu istoria!

  6. „Ungaria nu este Rusia iar Orbán nu este Putin”. Totusi Orban, cu sustinerea Rusiei, poate sa faca jocul rusilor (si il face) de sfidare a Vestului…

    „Iar conducerea politică a unui stat mic, fără resurse, nu poate rezista mult atunci când se izolează cvasi-complet în raport cu lumea civilizată”. Ungaria nu e singura, nu e izolata cu Rusia in spate, asa ca nu inteleg in totalitate argumentul, Poate nu are Ungaria resurse, dar are Rusia si pentru unguri si nu numai…

    • Nu era Orban asa de zmeu daca nu conta pe rusi.
      Si, ca sa fim cinstiti, UE l-a diabolozat pe Orban pentru prostii de incorectitudine politica inainte ca sa o ia el pe aratura cu rusii. UE are si ea o responsabilitate in optiunea lui Orban.
      Ref. la popularitatea lui Orban, e putin ca la rusi. Ungurii nu se omoara dupa democratie. Secuii si mai putin. Sunt neam de militari care pazeau granita. Le place sincer uniforma. (Imprieteniti-va cu cativa secui si va vor spune ce bucurosi au fost sa ii primeasca la ei in casa pe nemti in WWII, si ce oameni deosebiti erau nemtii aia.)

  7. Dacă o politică în interesul majorității populației se cheamă populistă, atunci să fie populistă şi să trăiască bine majoritatea şi nu acționarii marilor concerne şi acei condeieri mass media plătiți bine pentru aceștia. Eu trăiesc în Ungaria de peste 15 ani şi lucrurile merg bine în comparație cu perioada în care au condus socialiștii lui Gyurcsany. Nu este aşa corupție şi furt de bunul comun aşa cum mă îngrozesc ceea ce citesc din presa română, aici credeți-mă este mult mai mare ordine. Orban a atacat puternic interesele marilor concerne străine şi de aia este atacat aşa de tare .
    Iar „miniopoziţia” socialistă crede că este momentul să răstoarne pe Orban cu ajutorul intereselor marilor concerne .
    A ajutat pe cei care s-au împrumutat de la bănci şi nu au putut să plătească . Au scăzut tarifele la energia electrică şi la gaze naturale.
    Benzina la noi este mai ieftină decât în România.
    Eu nici nu am fost să votez pe Orban, dar când vor fi alegeri precis că voi vota cu Orban.
    Iar marea problemă probabil că este treaba cu cei 10 miliarde de euro pe care Orban i-a acceptat (cred) pentru mărirea capacității centralei nucleare de la Paks. Acest împrumut este atâta de avantajos încât …. hai să vorbesc „românește” să înțeleagă ori ce român bine … pare mai mult o mituială decât împrumut din partea lui Putin. Poate … zic poate asta să fie discutabilă … că de ce a acceptat Orban mituiala asta de la Putin.
    Orban spune că e în interesul populaţiei, ca să aibe curent electric mult mai ieftin.
    Cu ocazia a 25 de ani de la Revoluţia din Timişoara , urez fericire la toţi timişorenii mei pe care îi iubesc !

    • Se pare ca aveti un punct de vedere bine argumentat si intarit de faptul ca cunoasteti mai bine realitatea din Ungaria.
      Totusi o remarca am: atat Orban cat si d-voastra „atacati” concernele straine si „interesele straine”. suna frumos ,suna patriotic si pina la urma e si normal ca cineva sa aiba grija si de interesele autohtonilor nu numai de cele ale afaceristilor veniti sa pospere in acea tara (Ungaria).Doar ca toata povestea are un punct nevralgic. Ungaria prospera tocmai datorita mult hulitilor afacerist straini.Are are cel excedent comercial datorita produselor manufacturate de „verosii ” afaceristi straini.Daca acestia nu ar fi venit ,atunci ungurii nu ar mai fi prosperat atat de mult in ultimi 25-30 de ani.Cerd ca este clar ,nu? Practic Orban bate vaca care i-a dat pina acum lapte. sa nu ne miram daca la un moment dat „vaca” va incepe sa dea cu copita sau sa impunga.Deocamdat doar „muge”.
      Si inca ceva: ce treaba au masurile populiste (foarte bine intampinate de o mare parte a populatiei) cu incercarile repetate (si reusite?) de a frana orice opinie critica ? De ce atata admiratie catre o Rusie sau o China si nu catre cei care le-au creat locurile de munca si catre cei cu cae sint impreuna intr-o constructie politica si economica (UE)? Ar fi mult mai cinstit sa procedeze ca Marea Britanie : nu iti place?Retrage-te!
      Daca intr-adevar ” nu numia cu paine traieste omul ” ,dovedeste-o! Caci e foarte comfortabil sa beneficiezi de toate avantajele economice date de aparteneneta UE,dar sa critici statele partenere.
      Cred ca petrecerea se va termina la un oment dat si nu se va termina frumos nici pentriu Orban si nici pentru alegatorii sai.De ce ? Pentru ca dupa fiecare chef cineva trebuie sa platreasca si pagubele.Nu poti sa iei masurie populiste intr-una fara sa ai banii sa le sustii.Si nu vad cum va putea prospera Ungaria daca nu va pune frana la cheltuieli tip asistenta sociala. In final asta e si problema celor din Vest : foarte multe cheltuieli pe partea se asistenta sociala,prea putin incurajari pentru o piata a muncii cat mai libera si pentru o concurenta cat mai mare.De aia SUA au iesit de mult din criza si UE inca e aclo.De aia Vestul isi pierde atractivitatea in ochii multora.Dar Ungaria parctica o reteta asemanatoare.Locuiesc in Germania ,undeva intr-un orasel,dar in ultimii 2-3 ani numarul rezidentilor si medicilor veniti din Ungaria a crescut foarte mult.Sint sigur ca nu au plecat de bine.

      • Acuma 2 zile s-a dat publicității sondajul de opinie al firmei Median care arată aproximativ așa:
        Fidesz : 26%
        Jobbik : 16%
        MSZP : 12 %
        …restul sunt la 2 – 3 %
        MSZP sunt cum e la noi Ponta şi ai lor, Jobbik este cum e la noi România Mare. Acuma nu prea ai din ce să alegi.
        Orban a înțeles din eșecurile din confruntările sale cu socialiștii că nu poate câștiga decât dacă dă ceva alegătorilor. Şi a dat, puțin , dar a dat.
        Un om ca dumneata sau ca mine … care am plecat din țara de origine pentru o viață mai bună suntem în minoritate față de majoritatea care totuși rămân acasă şi aleg politicianul care dă un pic mai mult.
        „Şi un pic mai mult” așa o reușit să-l dobândească.
        Crezi că-i pasă la majoritate că de unde vin banii ? Uită-te în România .. . ai văzut cum o vrut Ponta să câștige … împărțea alimente cu punga de naylon. Şi tot nu a fost destul … ca să câștige. Asta e politica, banii !!!
        Hai să-şi spun ceva, m-am jurat că nu mă mai interesează politica, dar cu Johannis ăsta parcă am tras speranță că poate fi politica şi altfel ….
        Sărbători Fericite !

  8. O tendința la moda spre capitalismul de stat. Așa cum in China (pentru cine cunoaște) performanța este mult mai importantă in administrație si in general decât in societatea românească.
    Si atâta timp cât UE este birocratizata, divizata, greu proactiva, fără de greșeala si păcat, exista premisele unor asemenea încercări „originale” de a găsi soluții.

    • Asta se numeste neokeynesianism. Ceea ce face Orban e in concordanta cu principiile lordului Tilton din „The General Theory of Employment, Interest and Money”. Daca ne uitam la masurile pe care le ia in zilele acestea guvernul britanic condus de Cameron vom descoperi similitudini frapante cu masurile interventioniste ale lui Orban. E vorba de recenta propunere de supratazare a bancilor ce isi desfoasoara activitatea in Marea Britanie, supraimpozitare profitului net al firmelor care vor sa-si transfere profitul in alte tari, limitarea intrarii fortei de munca straina pe piata engleza, etc. Cu toate defectele sale, trebuie remarcat faptul ca modelul keynesian a fost cel care a salvat economia americana in anii 30, fiind una din fundamentele programului New Deal al lui F.D. Roosevelt.

      • Este vorba de mai mult decat mode (ciclice) ale diferitelor curente sau teorii macroeconomice, autorul surprinde multe fatete ale Orban-ismului. Chiar si Orban a evoluat in acest deceniu. Un exemplu: stanga este prabusita in Ungaria (stim de ce) iar actuala putere are multe afinitati cu Rusia (este altcumva decat ce vedem in tarile UE).

        • Eu cred ca se exagereaza putin cu afinitatile lui Orban pentru Rusia sau Putin. Fara doar si poate, relatiile ruso-maghiare s-au incalzit destul de mult in ultimii ani. Esenta lor este, totusi, mai degraba economica decat politica sau ideologica. Cheia de bolta a relatiilor ruso-maghiare, ramane acordul pentru constructia celor doua unitati atomo-electrice. Daca nu ar fi existat necesitatea stringenta din partea ungurilor de a demara constructia celor doua blocuri, care sa inlocuiesca- cel tarziu pana in 2027 unitatile 1 si 2 ale centralei de la Paks, n-ar fi avut loc apropierea spectaculoasa dintre rusi si unguri. Poate ca ungurii au muscat momeala rusilor, poate ca au fost constienti la ce se expun prin acordul cu Rosatom, ceea ce este evident insa pentru oricine care cunoaste, cat de cat, termenii intelegerii si cunoaste putin problematica energetica a Europei Centrale, este faptul ca din punct de vedere financiar si logistic afacerea este deosebit de avantajoasa pentru unguri.

  9. Stefanita: o analiză a ideilor care circulau în presa electronică şi printre comentacii de la noi între 2006-2008, adică tocmai atunci când duduia economia de a crăpat, indică modul în care ideile originale ale unora sunt de fapt reacţii la ideile la fel de puţin originale ale altora.

    Adică: relaxarea treptată a presiunilor Statului român asupra economiei, fie din pricina privatizărilor, fie din pricina căpşunărismului (oamenii care muncesc altundeva nu fac gălăgie că vor locuri de muncă aici) a dus la ideea că „nu mai e nevoie de Stat”. Sau că trăieşti mai bine fără Stat.

    Aşa ceva era visul tuturor parveniţilor români la mijlocul anilor 2000: să am centrală ca să nu plătesc la RADET, să mă tratez la cabinet privat ca să nu mai plătesc contribuţia de sănătate, să am BMW Pisicuţă ca să nu mă poată fugări poliţiştii cu Loganul şi staţie CB ca să mă feresc de ei, să iau salariul în plic ca să nu plătesc impozite, să am panouri solare ca să nu mai consum gaz de la Distrigaz.

    Ori asta a dus la o reacţie furibundă, isterică, din partea tuturor categoriilor sociale dependente de comunitate (nu neapărat de stat…), ceea ce Sfântu’ Google poate demonstra foarte uşor, şi la presiuni în favoarea unui mod de viaţă mai restrictiv, ierarhizat, familist, conservator şi ideologizat (asemănarea dintre modul de a vorbi al maniacilor religioşi şi cel al comuniştilor e suspectă. Şi la noi, şi la alde Putin). Reacţie care la noi a dat rezultate în practică în iarna 2010-2011.

    Astfel încât discursul lui Orban („statul poate să fie democratic, dar nu şi liberal, sau mai bine zis trebuie să fie neliberal”– Orban, 28 iulie 2014) nu se datorează faptului că Orban e nebun, că după ce s-a văzut ales cu o majoritate absolută l-au apucat crizele de grandoare ca pe Răposatul Ceaşcă şi că visează agenturi şi lovituri de stat.

    De fapt tipul e foarte pragmatic: răspunde unei cerinţe a publicului său votant.

    La noi, asta se făcea până nu de mult cu mineri. Ei sunt mai civilizaţi şi nu au mineri.

    • As crede ca este pragmatic (sau lucid) daca ar avea raspunsul corect si la intrebarea pe care o ridica autorul: rezista Ungaria daca este marginalizata de institutiile financiare internationale si de catre UE?
      In alta ordine de idei mie mi-a placut intrebarea pe care a ridicat-o acum cativa ani Orban: ce isi asuma Bruxelles-ul din criza financiara si economica? Daca la nivelul institutiilor UE nu se discuta astfel (ca intr-un organism politic viu, activ, auto-reglabil si nu birocratic/auto-protector, Comisie si Parlament alese pe 5 ani), atunci cred ca este bine ca cineva sa puna acest aspect in discutie…
      Pentru Moldova au ridicat vizele dar au grija ca banii trimisi sa se intoarca in UE numai pe anumite directii, cu speranta doar de eficienta si ajutor practic..

      • Rânjilă Minerescu al nostru a fost şi el marginalizat pe vremea minerilor, cenzurării ziarelor, întemniţării homosexualilor şi a celor „500 USD trecuţi pe paşaportul cu viză”, dar asta nu l-a împiedicat să reziste atât de bine încât instituţiile financiare internaţionale şi UE l-au tras în barca lor mai târziu.

        Nu e suspect faptul că americanii şi bruxellezii îl ţin în braţe pe Orban? Că nu au făcut decât să îl tragă puţin de urechi, dar nu i-au ridicat niciun obstacol serios, nici măcar în chestiunea vizelor?

        Ei ştiu foarte bine că alegătorii lui, dacă se simt provocaţi de agenturili străine, se vor răzbuna votând în masă Jobbik, şi o ştie şi el, de asta îşi permite să stea confortabil între vestici şi ruşi şi să îl doară în pix.

        • „….. votând în masă Jobbik, şi o ştie şi el, de asta îşi permite să stea confortabil între vestici şi ruşi şi să îl doară în pix.” Pertinenta constatare! Exact despre asta e vorba! Orban troneaza in postura de „vesnic lider de centru”. Pozitia lui depinde de existenta bipolaritatii extrema dreapta-stanga compromisa. Pozitia lui semana oarecum cu situatia lui Horthy intre anii 1922 si 1939, si guvernatorul a reusit sa se mentina la putere prin faptul ca avea doua extreme: cea de stanga si cea de dreapta, pe care ii manipula cu „mare dibacie”; uneori ii baga si pe comunisti si pe fascisti in aceeasi puscarie… :D

  10. „Strigătele lui Orbán cu privire la „ameninţarea independenţei Ungariei” (de către Statele Unite sau de către Uniunea Europeană?!) seamănă tot mai mult cu denunţarea de către Nicoale Ceauşescu, acum 25 de ani, a aşa-ziselor acţiuni ostile pe care „agenturilii străine” le vizau împotriva României.”
    Daca e asa, situatia lui Orban e pecetluita, ca si a lui Ceausescu. Fiindca atunci „agenturili (culmea, inclusiv cea maghiara), chiar au lucrat la amorsarea „revolutiei”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Valentin Naumescu
Valentin Naumescu
VALENTIN NAUMESCU este profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj, președintele think tank-ului Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) și directorul Centrului EUXGLOB. Este abilitat în conducerea de doctorate în domeniul relații internaționale și studii europene și este coordonatorul programului de master de Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor (în limba engleză) de la UBB Cluj. Între 2005 și 2007 a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, iar între 2008 și 2012 a fost consulul general al României la Toronto. Are gradul diplomatic de ministru-consilier, obținut prin concurs.A publicat 23 cărți, în România și în străinătate (Marea Britanie, Canada, Olanda), ca autor unic, coautor, editor sau coeditor și peste 60 de articole științifice și capitole/studii în reviste de specialitate și volume colective. Printre cărțile publicate în ultimii ani se numără: Politica marilor puteri în Europa Centrală și de Est. 30 de ani de la sfârșitul războiului rece (Humanitas, 2019), The New European Union and Its Global Strategy: From Brexit to PESCO (Cambridge Scholars Publishing, 2020), Războiul pentru supremație SUA-China și cele cinci forțe care schimbă lumea. Consecințe pentru România (Polirom, 2022) și Great Powers’ Foreign Policy: Approaching the Global Competition and the Russian War against the West (Brill, 2023).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro