Toate dictaturile sunt odioase, dar unele sunt mai infioratoare decat altele. Obsedat de ideea unei regenerari absolute a conditiei umane, urmarind maniacal purificarea sociala, regimul Khmer Rouge a reprezentat o exacerbare a celor mai cumplite trasaturi ale bolsevismului in oricare dintre variantele sale. A incetat din viata, la 87 de ani, Ieng Sary, fostul “Frate Numarul 3″ din ierarhia gangsterilor sociopati care au condus Partidul Comunist din Cambodgia. Odata ajunsi la putere, in 1975, acesti maniaci au schimbat numele tarii in Kampuchea. Au fost ucisi, prin infometare si asasinate in masa (the killing fields), circa 1.700.000 de oameni. “Culpa” lor? Niciuna, doar faptul ca erau oraseni, ca purtau ochelari, ca vorbeau o limba straina, ca erau atasati de micile lor posesiuni, ca simbolizau ceea ce Stalin a definit drept “inamicul obiectiv”.
http://rendezvous.blogs.nytimes.com/2013/03/14/ieng-sary-dead-before-justice-is-done/
Educat in Franta la inceputul anilor 50, Ieng Sary a fost cumnatul monstrului absolut numit, acel Stalin al Cambodgiei numit Pol Pot. A colaborat cu ideologul en titre al regimului, secretarul general adjunct Nuon Chea, personajul fimului “Enemies of the People”. Dintre sceleratii care au organizat exterminarile din Cambodgia, doar unul a fost condamnat (sentinta a fost inchisoare pe viata). Nu unul dintre demnitarii din varful piramidei, ci un director de penitenciar, un tortionar, un executant. Nuon Chea si Khieu Samphan sunt in inchisoare, au peste 80 de ani, probabil ca vor muri inainte de a fi condamnati. Ieng Sary, fostul ministru de externe al clicii lui Pol Pot, a negat ca ar fi avut de-a face cu genocidul din anii 70. A pretins chiar ca a salvat oameni, ca are un suflet caritabil, ca este o “persoana tandra”.
Care sunt resorturile sociologice si psihologice care motiveaza aceste visuri de dominatie totala? Cum explicam angajamentele fanatice in absenta carora genocidul nu ar putea avea loc? Cum a fost posibila inregimentarea unor intelectuali sofisticati in asemenea experimente? Care sunt similitudinile dintre tiraniile ideocratice (comunismul si fascismul) si cele numite de Daniel Chirot “tiranii ale coruptiei”? Cum explicam fenomenul Stalin? Cum poate rezista constitutionalismul democratic asalturilor totalitare? Aceste teme vor fi dezbatute in cadrul unui simpozion care se va desfasura la Boston College luni 18 martie 2013.
Dreams of Total Power:
Dictators and Dictatorships in the Twentieth Century
The Clough Center for the Study of Constitutional Democracy at Boston College
March 18, 2013
Thompson Room, Burns Library
9:00 am Welcome Remarks
9:15 am Session I
Authoritarianism in the 20th Century
Paul Hollander, University of Massachusetts, Amherst
Intellectuals and Dictators: Political Hero Worship and the Discontents of Modernity
Holly Case, Cornell University
Remembering Totalitarianism in Central Europe
Mark Kramer, Harvard University
Soviet Union’s Declining Dictators: From Stalin to Gorbachev
Chair: Kathleen Bailey (Boston College, Political Science)
10:50 am Coffee Break
11:05 am Session II
Avatars of Communist Dictatorships
David Brandenberger, University of Richmond
Stalin and the Muse of History: The Dictator and His Critics on the Editing of the 1938 Short Course on the History of the All-Union Communist Party (Bolsheviks)
Bogdan C. Iacob, Imre Kertész Kolleg, Jena
Comparing Gheorghe Gheorghiu Dej and Nicolae Ceausescu: The Fate of Stalinism in Romania
Jeffrey Herf, University of Maryland
At War with Israel: East German Anti-Zionism from the Anti-Cosmopolitan Purges to 1989
Chair: Julian Bourg (Boston College, History)
2:00 pm Keynote Address
Vladimir Tismaneanu, University of Maryland, College Park
Explaining Stalin: 60 Years since the Dictator’s Death
Chair: Vlad Perju (Boston College Law School and Director, Clough Center)
Book Launch & Autograph Session, Vladimir Tismaneanu, The Devil in History. Fascism, Communism and Some Lessons of the XXth Century (University of California Press, 2012)
3:00 pm Coffee Break
3:15 pm Session III
Fascism and the Politics of Charisma
Simonetta Falasca-Zamponi, University of California, Santa Barbara
A ‘Beautiful’ Dream: Mussolini’s Delirium of Omnipotence
Constantin Iordachi, Central European University
Comparing Fascist Autobiographies
Dennis Deletant, Georgetown University
Ion Antonescu: The Temptation of Fascism in Romania
Chair: Nasser Behnegar (Boston College, Political Science)
5:00 pm Reception (Faculty Dining Room, McElroy Commons)
6:00 pm Dinner and Keynote Address
Horia-Roman Patapievici
Reflections on Dictatorship and the Mindset of a Free Government
Chair: Vlad Perju (Boston College Law School and Director, Clough Center)
http://www.bc.edu/content/bc/centers/cloughcenter/events/0318-dictators.html
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Dacă e vorba de Franța anilor ´50 Ieng Sary o fi învățat ceva „teorie” și de la Sartre ? Că în vorbe respectivul „filosof” era LA FEL de cumplit.
Imi cer scuze, va scriu in mare graba. Subiectul merita dezvoltat. Ne aflam in lumea demonilor lui Dostoievski. Jocul ielelor utopice are consecinte. Nalucirile revolutionare sartriene, fanoniene, althusseriene, marcusiene, toninegriene, se soldeaza, din nefericire, cu morti reali. Camus a stiut si a scris acest lucru. Ganduri bune.
Apropos de Sartre recomand cartea despre… Camus a filozofului francez Michel Onfray
L’Ordre libertaire. La vie philosophique d’Albert Camus
http://www.youtube.com/watch?v=zWjEpu7gBB0
Un raspuns ar putea fi „nesiguranta”.
Candidatii la functia de imparati, regi, presedinti, tirani, dictatori, consuli, secretari de partid sunt cu toti obsedati de frica ca cineva, altul in afara de el ar putea gindi:
-de ce el si nu eu ?
De aici incepe frica concurentului si de aceea absolut orice veleitate trebuie stirpita de la inceput.
Teroarea est eo arma si o metoda de inducere a nesigurantei si fricii la nivel general si in speranta ca oamenii si masele se vor casapi si kakokratul absolut va supravietui si va mosteni lumea.
In istorie Democratia a fost o exceptie de la regula.
Regula genearala este ca viata umana nu are nici o valoare, este o materie consumbaila si o unalta pentru kakokrati.
Teroarea se practica peste tot si exceptie nu face nici un meridian.Numai formele si gradul de teroare se schimba esenta este aceeasi epste tot si se practica la fel in istorie.
In rest ne aliniem cu totii indiferent de nationalitate, origine sociala si orientare religioasa la jugul teroarei pe care o receptionam si pe care o transmitem celor mai slabi ca sa nu se spuna ca nu participam la viata sociala si politica a lumii modializate fosrma superioara a societatii multilateral dezvoltata.
In rest ne vaitam precum fratii mei tigani care cintau:
-Ce ne facem noi tganii daca vin .. si arunca bombardeau si darima sandramaua…
-Mai spre Ploiesti, nu pe Calea Grivitei.
Povestea se va repeta la infinit pentru ca omul experimenteaza. Functionam asemenea naturii. Daca te gandesti bine, crearea unei natiuni este un act tot atat de criminal, cel putin ca numar de victime.
Kmerii nu au fost doar o dictatura, ci un regim totalitar.
http://en.wikipedia.org/wiki/Kirkpatrick_Doctrine
http://en.wikipedia.org/wiki/Dictatorships_and_Double_Standards
E simplu, intelectuali nu sunt neaparat sofisticati.
Faptul ca cineva citeste filosofie nu il face sofisticat, il face doar cunoscator. De la a invata niste lucruri si pana la a avea o gandire originala e un drum cam la fel de lung ca din iad in rai.
Problema e ca societatea in ansamblul ei nu are o modalitate foarte buna de a face distictia intre cele doua.
Conform regulilor si Ponta e un intelectual. Oricine s-a uitat pe lucrarea lui de doctorat si a comparat-o cu cartile din care a fost copiata stie ca asta nu e adevarat.
Intelectualul, adică cineva a cărui existență e legată de frecventarea bibliotecilor și facerea de texte, respectiv cărți, nu e necesarmente nici sofisticat (adică apt de anumite finețuri exterioare și mentale), nici știutor în sens tare (pentru filozof, cunoașterea supremă e o țintă imposibilă și un atribut divin), nici erudit (există consumatori și autori de cultură fără talentul sau exigența înmagazinării enciclopedice, masive), nici model existențial (intelectualul poate fi blasfemator, cutră, turpid, pervers, hrăpăreț, delator, laș, sulfuros, netrebnic…). Cu alte cuvinte, limitele culturii și toxinele interioare pot coabita mănos în ființa intelectualului, stricîndu-i nimbul.
În fond, nu categoria în sine interesează, ci cazul, stofa umană a celui activ în spațiul ideilor. Contează sunetul distinct pe care cutare îl aduce în cultură, amprenta lui de om întreg, parfumul libertății lui. Cred că reușita intelectuală nu poate fi ruptă integral de biografia sursei ei, de ansamblul prezenței în lume a omului de carte. Or, două mari vicii îmi par a amenința, de cînd lumea, „oficiulˮ intelectualului: vanitatea (cu barocul ei de ipostaze: narcisism, lăcomie de sine, țîfnă locvace, auto-monumentalizare, fanatismul opțiunilor proprii, grandomanie agitată etc.) și absolutizarea culturii, adică raportarea idolatră la o valoare (i.e. o teorie, o construcție metafizică, literatura însăși, Spiritul, Rațiunea, Opera ș.a.m.d) care nu e, în sine, un absolut.