marți, noiembrie 29, 2022

Digitalizarea în instituțiile publice: vom reuși cu PNRR ce am ratat în ultimii cincisprezece ani? (interviu)

Comisia Europeană a publicat joi, 28 iulie ac. rezultatele indicelui economiei și societății digitale – DESI 2022, care urmărește progresele înregistrate în domeniul digital în statele membre ale UE. În ierarhia conform DESI România se situează pe locul 27 din cele 27 de state membre ale UE, iar din ce se poate observa creșterea noastră anuală relativă este inferioară celei a țărilor similare, ceea ce indică o lipsă de convergență. Comisia Europeană a formulat pentru România următoarele recomandări:

O schimbare semnificativă a ritmului de pregătire a României în ceea ce privește competențele digitale este esențială pentru ca UE să atingă obiectivul deceniului digital privind competențele digitale de bază și specialiștii în domeniul TIC.

O structură de guvernanță flexibilă, care să evite fragmentarea și să asigure o punere în aplicare coerentă și eficace, ar sprijini într-un mod considerabil eforturile de digitalizare depuse în temeiul planului național de redresare și reziliență.[1]

Interviu cu Cristian Cucu, membru al Cio Council Romania

Cristian Felea: Mă gândeam cum ar fi mai bine să abordez subiectul discuției, în contextul în care vom ataca o problematică vastă și pe deasupra absolut esențială pentru reușita reformelor pe care le incumbă Planul Național de Redresare și Reziliență – PNRR cum îl cunoaștem abreviat în spațiul public – sau, un exemplu mai concret, succesul măsurilor de creștere a ratei de colectare a veniturilor la bugetul general consolidat al statului.

Dar mai întâi, pentru cei care vor parcurge dialogul nostru, am să te rog, Cristi Cucu, să ne vorbești despre Asociația CIO Council România și despre rolul tău în această asociație.

Cristian Cucu: Este o asociație care a fost înființată în urmă cu aproape 15 ani, este afiliată la EuroCIO și, de asemenea, membră în alte asociații internaționale similare. Denumirea de bază este „Asociația Directorilor de Tehnologia Informației și Comunicațiilor din România”, mai cunoscută ca CIO Council Romania.

În principiu fiecare țară din UE și nu numai are o asociație similară a profesioniștilor în domeniu. De curând CIO Council România a devenit partener de dialog cu Guvernul pe probleme de digitalizare, alături de alte asociații din IT&C precum ANIS, AmCham Romania, de cei ai FIC. CIO Council este însă singura asociație profesională din România care reunește actuali și foști directori IT și poate furniza perspectiva experților din domeniu.

Ca fost CIO guvernamental, eu personal am fost primul invitat ca membru în asociație din zona instituțională și am aderat cu mândrie. Am și privilegiul de a reprezenta un sector – cel al administrației publice – prin prisma poziției pe care am ocupat-o, ce nu fusese reprezentat anterior în cadrul asociației.

Acum mai există un CIO guvernamental? Și dacă da, cine este?

Cristian Cucu: Nu, la acest moment postul nu este ocupat de nimeni. După ce am eliberat postul, am fost urmat de Marian Murguleț, dar după ce el a eliberat postul nu a mai fost numit nimeni pentru respectiva poziție.

Ai făcut parte din grupul de lucru care a contribuit la realizarea raportului „Consolidarea bugetară și creșterea veniturilor fiscale – necesitate vitală pentru stabilitatea și securitatea economică a României” și sunt sigur că ai avut un aport consistent în redactarea capitolului privind „Implicațiile transformării digitale asupra sistemului fiscal din România”.

Am să citez puțin din preambul, legat de rolul transformării digitale pentru creșterea performanței în activitatea aparatului fiscal:

„Transformarea digitală creează noi oportunități pentru administrațiile fiscale, având în vedere că datele care sunt colectate despre contribuabili pot facilita aplicarea unor tratamente noi și îmbunătățite în scopul conformării fiscale.

Prin impactul direct asupra creșterii conformării fiscale și a reducerii semnificative a decalajelor fiscale, digitalizarea contribuie la creșterea nivelului de încredere în modelul fiscal și susținerea predictibilității, doi dintre factorii favorizanți ai investițiilor străine în România.”

Poți continua ideea, detaliind în modul tău personal pentru cei care ne urmăresc, bineînțeles într-un mod ceva mai prietenos decât o poate face un raport care este în cele din urmă rezultatul sintetic al unei sume de opinii ale membrilor grupului de lucru. Ce anume poate rezolva digitalizarea și care sunt totuși limitele sale? Dar mai întâi, deslușește-ne și cum a ajuns CIO Council în echipa Consiliului Fiscal?

Cristian Cucu: În privința modului în care echipa CIO Council România a fost cooptată să-și aducă un aport pe partea de digitalizare la raportul privind consolidarea fiscală, cei care s-au ocupat au fost din echipa Consiliului Fiscal, personal domnul Daniel Dăianu. Așa am fost incluși și noi în echipa care a redactat raportul.

Am avut multe discuții, iterații privind identificarea celor mai bune soluții pentru a depăși această perioadă dificilă creată de pandemie, războiul din Ucraina sau criza energetică; toate aceste elemente au fost agregate și aplicate unei economii a Românei care este într-un proces de creștere și are totuși o fundație relativ solidă, care ne asigură un minim teren de decolare (în sensul că economia românească nu a ieșit din pandemie ca să intre în noile crize cu o economie devastată).

Să observăm, în context, că la nivel mondial situația economiei este la limită: nu știm încă dacă vom avea sau nu în viitor o recesiune globală sau o vom evita; a fost publicat raportul privind recesiunea tehnică în care a intrat economia americană în S1 și așteptăm validarea economică în Q3. Vedem și că băncile centrale au început să crească dobânzile de intervenție, lucru rar în ultimii ani, BCE nu a mai crescut dobânda de intervenție din 2011; aceste mecanisme sunt destul de rar acționate în alte state, rigurozitatea este serioasă în aplicarea lor (experiența noastră este alta, după cum știm).

Digitalizarea, ca să intrăm în subiect, aduce cu sine rigurozitate. În privința digitalizării, avem indicatorul european DESI (Indicele economiei și societății digitale), care a devenit cunoscut, popular și la noi; noul raport DESI 2021 tocmai a fost publicat și din păcate acum ocupăm ultimul loc, chiar cu un ecart negativ semnificativ față de Bulgaria, penultima clasată, cu care am mai schimbat locul în trecut.

Acest indicator include mai multe elemente cheie, fiecare cu sub-domenii: competențe digitale la nivel de societate și incluziunea digitală, conectivitate și utilizarea internetului în societate,  gradul de integrare al tehnologiilor digitale și servicii publice digitale și gradul lor de utilizare.

Sunt elemente interesante, dar DESI a fost creat de state dezvoltate, cu economii puternice, care au deja sistemele gândite în jurul acestor indicatori; noi trebuie să echivalăm cumva, să interpretăm datele atunci când luăm în calcul acești indicatori. De colectarea acestor date ce compun DESI pentru Eurostat se ocupă la noi INS-ul și încercăm și noi, desigur ministerul de resort, să găsim cele mai bune formule de echivalare pentru colectarea cu acuratețe a datelor cerute.

DESI este un indicator compozit care își propune să ierarhizeze statele după cât de avansată este digitalizarea în societate. Pe de altă parte, OECD are DGI (Digital Government Index), indicator care nu își propune să facă ierarhii între statele membre ci să măsoare gap-ul de digitalizare. Pentru guvernul nostru – dacă tot colectăm aceste date – ar fi de interes să folosim cei doi indici în complementaritate pentru a ne lua cele mai bune decizii.

Indiferent de raportarea precisă sau nu, este evident că gradul de digitalizare este deosebit de mic și abordarea domeniului este în permanență lăsată la urma dialogului – practic nu am înțeles ca societate că digitalizarea reprezintă o altă modalitate de a ne gândi mai flexibil procesele de business și că trebuie sa apelăm la această unealtă pentru a fi mai eficienți și competitivi.

Cât am fost mandatat în Guvern pe probleme de digitalizare mă mândresc să spun că am fost invitați la OECD, în Seul, Coreea de Sud, la „E-leaders Summit”[2] și am participat la primul comitet în afara celui de fiscalitate, unde România participa oricum.

În urma discuțiilor pe care le-am avut acolo, pe teme de e-government cu alți CIO guvernamentali din alte state membre OECD, am constatat că au agreat viziunea pe care am prezentat-o și s-a propus ca România să fie invitată permanent la acest comitet și la reuniunile următoare. Acolo am putut să vedem ce înseamnă un peer review pentru un comitet OECD, chiar dacă în reuniunile acestei organizații un important cuvânt de spus îl are diplomația.

Ca să mă întorc la raportul Consiliului Fiscal, au fost multe dezbateri și opinii privind renunțarea la unele dintre excepțiile de impozitare; opinia mea a fost în favoarea menținerii acestor excepții, în special cea din zona IT.

În sectorul IT și al construcțiilor, de exemplu, excepțiile de impozitare pot fi interpretate mai degrabă ca fiind investiții pe care statul le face prin credit bugetar și dacă ne uităm pe studiile de impact se observă că au fost investiții profitabile.

Așa se face că în sectorul IT s-au dezvoltat multe companii și am devenit un hub regional și în digitalizare și IT în general, la fel și în construcții. IT-ul a crescut de la 2-3% din PIB în urmă cu zece ani la aproape 7% din PIB în prezent și se preconizează să ajungă la 10% din PIB în 2030. O dinamică pe care niciun alt sector nu a avut-o; IT-ul a ajuns din urmă agricultura in 2020 ca aport la formarea PIB și o va depăși anul acesta daca nu s-a întâmplat deja, în funcție de indicatorii luați în calcul.

În acest moment în România sunt circa 200 de mii de IT-iști; toți aceștia pot oricând să lucreze în străinătate sau să lucreze din România pentru companii din străinătate. Faptul că pe lângă excepția de impozitare a profitului s-au creat mecanisme de tipul microîntreprindere sau PFA pentru IT-ști cu fiscalitate atractivă i-a ținut pe acești profesioniști în România, în sistemul nostru de fiscalizare.

Am văzut în alte sisteme, în cel sanitar, medical, în educație cum lipsa unor stimulente fiscale s-a aflat, printre altele, la originea motivației de a emigra economic și a profesa în alte țări.

În discuțiile purtate în Consiliul Fiscal am identificat atunci câteva studii de impact privind digitalizarea sistemului de colectare a taxelor din alte state europene. Estonia, de exemplu, de când a făcut digitalizarea fiscului raportează din 2016 în fiecare an o creștere suplimentară de venituri la buget echivalentă cu 2% din PIB datorate unilateral digitalizării.

Ungaria și Slovacia raportează ca rezultat al digitalizării sistemelor fiscale o reducere de 10 – 15% a gap-ului de colectare a TVA. Gap-ul de colectare a TVA este un indicator foarte important. O reducere de 10% a gap-ului de TVA înseamnă colectarea suplimentară de venituri echivalente cu 1% din PIB în România.

La noi gap-ul de TVA este evaluat la 33,8%; Ungaria a ajuns sub 9%, Polonia în jur de 10%, dar Finlanda stă cel mai bine, undeva între 5 și 7%; țările nordice în general sunt la aceste niveluri reduse în pierderea de venituri la colectarea TVA.

Să facem un exercițiu: dacă am reuși să ajungem la nivelul țărilor nordice, am avea doar din reducerea gap-ului de TVA un spor de venituri bugetare, dar și posibilitatea de a ne încadra cu deficitul bugetar în nivelul de 3% acceptat de Bruxelles. Și nu ar fi o țintă imposibilă, în condițiile în care alte state europene dovedesc că este fezabil acest lucru.

Observ, totuși, după cum arată măsurile convenite în Guvern pentru modificarea Codului Fiscal, ce vor fi aplicate din ianuarie 2023, că propunerile din raportul Consiliului Fiscal nu au fost luate în considerare.

Cristian Cucu: Da, se pare că Guvernul nu a fost interesat de concluziile raportului întocmit de Consiliul Fiscal. Dar aici este o altă discuție. Guvernul ia în primul rând măsuri politice. Elementele tehnice sunt calculate în jurul negocierilor politice pentru a obține impactul scontat. Sunt mecanisme tehnice ce pot oferi mai multă eficiență dar nu sunt agreate politic. Există mai apoi o discuție și pe tehnică legislativă.

Analizând cum a fost scrisă ordonanța de modificare a Codului Fiscal, de exemplu, la prevederile de creștere a impozitului pe dividende de la 5% la 8% ar fi incluse și persoanele juridice asociate la o companie; de fapt anterior persoanele juridice erau scutite de impozitul de dividende. În subsidiar se modifică și un alt articol care impactează persoanele fizice, dar nu este clar exprimat acest lucru, drept pentru care mulți consultanți fiscali au tras la început concluzia că prevederea se aplică doar persoanelor juridice.

O citire foarte atentă a Ordonanței scoate la iveală printr-o formulare complet diferită de cea referitoare la persoanele juridice, că noul prag al impozitului pe dividende este de înțeles că se aplică și persoanelor fizice. Ce vreau sa spun este că setul de măsuri este formulat numai într-un limbaj juridic fără o prezentare simplă, ușor de înțeles de către oricine parcurge textul.

Deci la noi partea de tehnică legislativă suferă, iar textele legale și normele lasă loc de interpretări atunci când sunt analizate chiar și cu bună credință. Dificultățile de înțelegere a unui text de lege sau a unei norme aduce dificultăți de aplicare; la noi nu există doar evaziune cu intenție, ci și evaziune prin eroare, facilitată de redactarea prolixă a textelor legale. Și cum poți blama erorile sau necunoașterea legilor, când de curând Parlamentul făcea un titlu de laudă să raporteze atingerea bornei de emitere a 20 de mii de legi.

Mă întorc la PNRR și anume la componenta de reforme „C7 – transformare digitală”. Obiectivul declarat este acela de a construi o infrastructură digitală coerentă și integrată la nivelul administrației publice din România care să ofere servicii digitale de înaltă calitate atât cetățenilor, cât și companiilor. Se anticipează astfel că implementarea soluțiilor digitale va contribui la creșterea gradului de transparentizare a activității autorităților statului și la reducerea barierelor birocratice, contribuind, de asemenea, la realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă.

Sunt patru capitole de reforme și proiecte de investiții prevăzute de componenta C7: (i) servicii publice digitale pentru cetățeni și companii; (ii) conectivitatea digitală; (iii) securitatea cibernetică și (iv) competențe digitale, capital uman și utilizarea internetului.

Toate sunt importante, cele mai multe trebuie să fie inițiate, implementate și făcute să funcționeze efectiv în paralel, dar cred totuși că totul începe cu cloud-ul guvernamental și cu migrarea bazelor de date esențiale către acest cloud.

Rugămintea mea este să detaliezi puțin pentru cei care ne vor citi de ce este nevoie de acest cloud, ce șanse sunt să-l avem operațional și când, și ce anume va schimba el în privința eficienței instituțiilor statului și, eventual, cum ne va îmbunătăți nouă (cetățeni, antreprenori) relația cu aceste instituții ale statului?

Cristian Cucu: Modul în care se fac astăzi achizițiile publice, în conformitate cu reglementările legal-normative, lasă puțin loc pentru implementarea unui proiect (complex) de digitalizare. De ce spun acest lucru? Un proiect de digitalizare este complex pentru că sunt foarte multe subsisteme și componente hardware și software pe care un arhitect trebuie să le asambleze în așa fel încât la final arhitectura să fie eficientă în raport cu scopul propus.

În același timp, regula bugetării proiectelor implică că totul trebuie să ducă la o funcționalitate verificabilă la finalul procesului de achiziție publică. Această regulă aduce cu sine o rigoare pe care IT-ul nu o poate acomoda în implementarea unui proiect complex, pentru că implică silozarea aplicațiilor.

Altfel spus, o aplicație trebuie să fie dovedit funcțională stand alone, pe o infrastructură proprie, ca să se poată demonstra că și-a atins scopurile de business și se poate face decontarea costurilor. Această silozare a aplicațiilor arată ca un honeycomb[3], doar că lucrurile nu stau așa în realitate, pentru că nu vei putea îmbina perfect acele silozuri și să funcționeze tot ansamblul aplicațiilor în armonie și în loc de honeycomb devine un puzzle neasamblat. Dacă nu vor funcționa în armonie, se naște marea problemă a interoperatibilității aplicațiilor și uneori mai mult decât atât și anume funcționarea inefo.

Deci s-au făcut achiziții ale unor tehnologii care au câștigat procesul de selecție publică la un anumit moment dat și acestea – diferite, cu performanțe diferite – ar trebui să și funcționeze eficient împreună. Nu este posibil. Aceste subtilități, ca să le numesc așa, sunt foarte greu înțelese în derularea achizițiilor publice de administrațiile publice.

Ei bine, cloud-ul guvernamental ar trebui să limiteze eterogenitatea părții de infrastructură și să asigure o fundație uniformă, omogenă și un prim pas. Ar fi foarte frumos să fie la fel și în cazul aplicațiilor informatice, dar măcar va exista o fundație omogenă. De acest cloud vor beneficia instituțiile centrale ale statului și într-o mică măsură și anumite instituții ale administrației publice locale.

Cum va funcționa? Cumperi un proiect pentru, să zicem, ANAF, gestionarea persoanelor fizice. Nu vei putea să adaugi suficientă infrastructură, pentru a opera în viitor alte servicii destinate persoanelor fizice. Dar în timp apar aceste nevoi noi, cum este acum cerința pentru implementarea proiectului e-factura, dar tu nu poți la un moment anterior să faci acest lucru cât timp trebuie să dovedești de ce ai nevoie de atâtea servere, procesoare, capacitate de stocare justificând că vor găzdui cândva, în viitor nu știu ce date sau aplicații.

Este adevărat, când se achiziționează astfel de proiecte, se include o rezervă minimă – din motivele menționate – dar este o practică la limita legalității, oricând amendabilă dacă este verificată de un control care poate concluziona că nu s-au cheltuit judicios și justificat fondurile publice.

În acest mod cel care a gândit – corect – o arhitectură rezilientă și care să permită și alte dezvoltări ulterioare ori vârfuri de sarcină este pasibil să fie pus la zid și luat la întrebări. Și uite așa suntem în situația ca la vârfuri de solicitare serverele ANAF să nu facă față, evident dublat și de lungirea nepermisă între achizițiile de refresh de infrastructură. Dar cu cloud-ul guvernamental situația va avea o soluție, care acum nu există.

O arhitectură de tip cloud permite o scalare instantanee a resurselor disponibile, o partajare a resurselor între instituții și s-ar dinamiza consumul; vârfurile de sarcină ar fi gestionate în cooperarea dintre instituții: într-o anumită perioadă la ANAF, în altă perioadă la Casa de Pensii și așa mai departe, câtă vreme aplicațiile sunt cloud-native și rulează independent de platforma comună.

În acest moment resursele informatice sunt administrate de instituții care au sau nu au personal specializat; uneori abia au personal care să administreze propriile aplicații. Dar când discutăm de optimizări de baze de date, de securitate cibernetică, optimizări de WAN și trafic de internet sau alte elemente de infrastructură care nu sunt comune, atunci nu dispun de personal specializat. Uneori rezolvă situațiile cu resurse de împrumut, alteori pur și simplu nu se descurcă.

Și acest tip de probleme va putea fi rezolvat prin cloud-ul guvernamental, pentru că gestionarea întregii infrastructuri guvernamentale va fi predată unei instituții care își va asuma acel rol și își va aduce personalul specializat cu care să o facă. Că partea de infrastructură și aplicații este împărțită în acest moment între STS și ADR[4] este mai puțin important. Important este că o instituție va fi responsabilă de gestionarea respectivei resurse.

Cele mai puternice organizații ale mediului de afaceri din România (FIC, AmCham, Concordia, AHK, CCIFER, AOAR, RBL etc.) au elaborat un set de șase recomandări pentru guvern, în privința măsurilor fiscale necesare echilibrării bugetelor publice fără ca aceste măsuri să afecteze funcționarea economiei. Una dintre recomandări este de reducere reală a evaziunii fiscale, inclusiv a deficitului de încasare TVA, precum și reducerea cheltuielilor statului, iar un instrument fundamental pentru îndeplinirea acestui scop ar fi digitalizarea ANAF.

Lucian Heiuș, președintele actual al ANAF, a recunoscut indirect – la conferința „Digitalizarea României. Noile provocări ale transformării digitale”, organizată de DC Media Group – că instituția pe care o conduce are o mare problemă de resursă umană, cu 2500 de posturi neocupate, dar și un deficit de competență digitală la personalul existent, mai ales la funcționarii (majoritari) care au o anumită vârstă.

Digitalizarea ANAF fără competență digitală generalizată în mediul angajaților Agenției nu poate aduce aportul pe care îl așteaptă toată lumea în privința creșterii eficienței organului fiscal și a generalizării interfețelor prietenoase  cu contribuabilii. Ce este de făcut? Și cât timp crezi că ne va lua să ameliorăm în mod real situația, așa cum o dorim?

Cristian Cucu: În perioada în care am fost consilier al ministrului finanțelor, am avut printre atribuții și cooperarea cu echipa ministerului și cu echipa de la ANAF care și-au adus aportul la redactarea părții de business ce ținea de acest minister din PNRR. Logica proiectelor propuse acolo a fost dată, dacă se poate spune așa, de găurile, lipsurile cumulate în timp în ceea ce ține de digitalizarea sistemului, date de proiectele care au fost ratate și re-bugetate pentru că nu s-au găsit anterior resurse pentru finanțarea lor.

În instituții publice găsești mulți angajați cu vechime mare, cărora le place să-ți facă cunoscut faptul că sunt de mult timp în sistem și îl cunosc foarte bine; în același timp, însă, acești angajați nu sunt foarte conștienți cât de multe lucruri le scapă în privința evoluțiilor recente (și rapide) din piață. Când timp crezi că știi totul, nu înțelegi cât de mult te limitezi de fapt; dacă nu ai expunere către evoluțiile de ultimă oră din piață (privind digitalizarea; n.m.), nu ai nici capacitatea să vii cu soluții prin care să contribui la îmbunătățirea relațiilor (ANAF cu; n.m.) cu mediul de afaceri.

Unul dintre proiectele de care m-am ocupat a fost acela de creare a unui Centru de Excelență în cadrul Ministerului de Finanțe, parte a CNIF (Centrul Național pentru Informații Financiare[5]; n.m.). Pentru acest Centru de Excelență s-a intrat într-un dialog de cooperare cu companii private interesate să pună la bătaie gratuit resurse pentru creșterea nivelului de competență și totodată de promovare a noilor tehnologii printre specialiștii MF – ANAF (din CNIF).

La ce mă refer aici? Aș începe enumerarea cu parteneriatul cu UiPath, care să ofere training în domeniul robotizării software și automatizarea proceselor. Unul din cazurile în care s-a cooperat cu UiPath a fost cel privind emiterea certificatului de atestare fiscală; la acest moment un inspector fiscal va rezolva un astfel de document în câteva zile datorită numărului mare de agregări de informații, cu un robot software totul devine mult mai rapid.

Un alt partener cu care s-a discutat este Amazon Web Services, cu care din ce știu era protocolul aproape semnat (poate s-a și semnat între timp), care ar aduce cunoștințe pe zona de cloud și ce anume înseamnă migrarea în cloud, cum să pregătim aplicațiile pentru migrare, ce înseamnă data governance, ce fel de date ar trebui să ajungă în cloud, în fine, cum ajungem să folosim resurse on cloud, nu doar on premise.

Un alt partener cu care am discutat este SAS, specializată în business intelligence și analytics, cu multe colaborări în zona financiară cu instituții din state membre UE, și au use case deja operaționale pe gestionarea mecanismelor de fraudare și nu numai. SAS, înainte să intre în dialog cu ministerul de finanțe, își propusese să încheie un parteneriat cu ASE-ul prin care să specializeze 5 mii de studenți în data science și data analysis. Aflând de acest proiect, i-am rugat să includă în program și câteva sute de inspectori fiscali, care sunt doritori să se specializeze alături de studenți, și au fost de acord.

Este importantă specializarea personalului, pentru că digitalizarea și specializarea ne vor conduce în final la capacitatea de a întocmi analize și studii de impact, pe care acum nu putem, nu știm să le facem cu instrumente moderne. De ce s-a ajuns la actuala formă a ordonanței de modificare a Codului Fiscal? Pentru că nu avem în spate studii de impact de mare acuratețe care să fundamenteze cele mai bune decizii.

O altă colaborare pe care o menționez este cea cu ORACLE, evident pe baze de date, care să ne ajute să înțelegem ce ar însemna centralizarea bazelor de date. MF și ANAF au o oarecare experiență pentru că au centralizat anumite date, dar cele mai multe nu sunt încă centralizate.

La acest moment persoanele juridice sunt gestionate prin câteva zeci de baze de date, la nivel de județe, cu câteva cazuri de agregare (Bucureștiul este agregat, de exemplu, inclusiv Trezoreria). Și aici avem nevoie de cunoștințe noi de la ORACLE, nu numai ce am folosit în ultimii 15 ani, pentru că ORACLE a dezvoltat între timp produse și tehnologii noi, pe care nu le cunoaștem suficient și nici nu avem cum să le cunoaștem doar din prezentări și power-point-uri.

SAF-T, este un nou sistem de raportare a datelor financiare și de business în curs de implementare; ar merita să abordăm chestiunea cu SAF-T, este interesantă. În primul rând, multe alte state au ales doar părți din SAF-T pe care să le implementeze. Noi, în schimb, am ales să îl implementăm în întregime – mă refer aici la numărul de identificatori ce trebuie raportați către ANAF. Ceea ce nu este neapărat o problemă, pentru că și evaziunea să zicem că este mai mare și este de înțeles că vrei la început să monitorizezi tot și apoi, în timp, poți optimiza.

Dar la noi este o problemă că nu reducem în paralel numărul de declarații care preiau informații ce au fost incluse în din SAF-T. Nu rețin acum câte sunt, dar sunt de ordinul a o sută și ceva de declarații pe care diverși contribuabili trebuie să le depună. Ar fi trebuit discutată și pregătită o conciliere între informațiile prelevate prin SAF-T și acele formulare depuse de contribuabili, pentru că practic va fi o dublare a informațiilor cerute de la contribuabili pe multe din ariile SAF-T.

Practic în loc să fie centralizate datele, informațiile fiscale cerute de la contribuabili – peste 100 de puncte pe care SAF-T le va prelua și prelucra automat – o bună parte din ele se vor regăsi în continuare și în declarațiile care vor continua să fie depuse de contribuabil conform practicii actuale, unde nu se va face pentru început nicio optimizare.

Putem spune că implementarea SAF-T va aduce mai multe informații centralizate în ANAF, fără ca la început să fie degrevate alte declarații de același tip de informații fiscale, ceea ce probabil va provoca nemulțumiri printre contribuabili.

În ANAF sunt sisteme informatice care prelucrează deja informațiile preluate din declarațiile depuse de contribuabili. În momentul în care SAF-T va începe să colecteze informații nu poți să ajustezi automat toate celelalte sisteme informatice existente acum, care și ele preiau și prelucrează informații fiscale. Așa că se estimează o perioadă relativ lungă, câțiva ani poate, până când SAF-T să devină resursa principală, adică atunci când ANAF va avea încredere că aplicația centralizată SAF-T chiar preia și prelucrează corect datele.

Eu cred că toți contribuabilii ar înțelege de ce li se dublează efortul, de ce depun informație și într-un sistem descentralizat, ca cel actual, și de ce urmează să depună în mare parte aceeași informație și pentru un sistem centralizat de prelucrare a informației fiscale, dacă ANAF și ministerul de resort ar iniția o campanie de informare prin care să le explice din timp cum vor sta lucrurile și să-i facă să înțeleagă că efortul lor dublat se va reduce treptat, pe măsură ce se trece pe deplin la operarea datelor doar prin SAF-T.

Cristian Cucu: Da, exact. Din acest motiv am și ținut să intru în detalii în privința SAF-T.

Pe parte de blockchain am avut discuții cu o companie care se numește Modex, românească, care a lansat conceptul Blockchain Database (BCDB), prin care fiecare înregistrare într-o bază de date să fie dublată de o înregistrare într-un blockchain, care este teoretic inatacabil. De exemplu, o persoană depune o declarație în SPV (Spațiul Privat Virtual) și aceasta va fi automat înregistrată și în baza de date protejată prin blockchain, bază de date care va avea și un administrator diferit.

Sper că proiectul Centrului de Excelență va fi în continuare urmărit la minister, interes este clar că există și din partea vendorilor, dar și din partea specialiștilor CNIF.

În 31 mai ac. s-a relansat proiectul „Pactul Pentru Fiscalitate” – asociațiile din business, patronatele, Academia Română -, idee reluată după aproximativ 7-8 ani în care progresul a fost minimal. Scopul Pactului era acela de a genera aderența decidenților politici și a mediul de afaceri în jurul unor principii, cum ar fi: sarcina fiscală să fie așezată în funcție de nivelul veniturilor și nu de modul în care sunt obținute aceste venituri sau emiterea de reglementări având întotdeauna în vedere interesul comun și nu interesele de grup.

Aceste idei s-au reflectat în raportului „Consolidarea bugetară și creșterea veniturilor fiscale – necesitate vitală pentru stabilitatea și securitatea economică a României”, dar observând proiectul de modificare a Codului Fiscal, am sesizat și că la nivelul guvernului propunerile grupului de lucru care a contribuit la raport nu au fost luate în considerare.

Întrebarea este, suntem pe drumul cel bun sau măcar putem spera să găsim calea cea bună dacă nu există un dialog real și eficient? Nu cumva arătăm în acest mod că, pe de-o parte, investițiile din PNRR vor ajunge să creeze forme fără fond, iar pe de altă parte, că nu vom putea implementa reformele necesare cerute de acest Plan?

Cum se vede din interior, sau care este părerea ta în privința capacității noastre politice și administrative de a propulsa acum pe baze sănătoase reformele administrative de care avem atâta nevoie? Implicit, în sistemul fiscal, desigur. Deocamdată, observ, referirile la PNRR în zona guvernamentală sunt legate insistent de ideea renegocierii cu Bruxellesul în luna septembrie.

Cristian Cucu: Nu sunt implicat în discuțiile de renegociere a PNRR, nu am fost implicat într-un astfel de dialog instituțional pe componenta de digitalizare. Cred însă că acum, la acest moment vorbesc, suntem într-o poziție mai bună cu analiza proiectelor incluse în PNRR și ar putea să fie o reașezare pe fiecare capitol și proiect în parte, o refiltrare sau o actualizare a valorilor, termenelor de implementare, atât pe business cât și pe reforme.

Am avut un an la dispoziție în care ne-am asumat niște termene, și comerciale și tehnice și ne-am asumat niște implementări, am avut timp mai mult să ne definim cerințele pentru implementările respective și cu siguranță au ieșit la iveală multe deficiențe față de planificarea inițială. Un exemplu: poate găsești un hardware și abia peste 3 ani reușești să dezvolți și aplicațiile software, doar că atunci cu siguranță ai avea la dispoziție în piață un echipament hardware mult mai performant și de fapt constați că ai irosit banii.

Orice actualizare este bine venită, acesta este un principiu al oricărui standard de referință la nivel internațional: plan – do – check – act. Totul este să fie o analiză serioasă pe care să o prezinți la Bruxelles ca bază a eventualei renegocieri și să respecți termenele generale de implementare a Planului Național, care de fapt îi și interesează pe cei din Comisie. Lumea este conștientă că se schimbă multe, uite, supply chain ne pune acum în situația în care un vendor livrează în 12 luni, poate mai mult, de exemplu.

Noi trebuie să trecem la livrări integrate. Ce vreau să spun este că ne uităm la modul în care se construiesc autostrăzi și infrastructură mare, unde s-a trecut de la celebrele studii de fezabilitate făcute cu 5 – 10 ani înainte la includerea lor în planul de proiect.

Fiecare proiect în parte ar trebui să includă propria analiză de business, propria arhitectură și implementarea, la pachet. Pe sisteme complexe IT ar trebui să învățăm să licităm integrat, la pachet și nu să vină cineva cu soluția, să zicem Dell și altcineva cu implementarea, să zicem HP, că așa nu ajungem niciodată la cel mai bun rezultat. La infrastructura mare facem așa, la fel trebuie să procedăm și în proiectele complexe din IT și nu numai. Este un gest de maturitate.

De ce este PNRR-ul atât de prezent în discursul public la noi, când în mod normal el trebuia să suscite discuții la nivelul specialiștilor și al guvernaților și cam atât? Pentru că noi, de fapt, în primul ciclu financiar am ratat complet informatizarea instituțiilor; și atunci aveam 80% cofinanțare europeană. Dar atunci noi nu am înțeles că ratăm un moment important. Așa că PNRR a ajuns să reprezinte a doua șansă, pentru că pe prima am ratat-o și multe proiecte promovate în PNRR pentru informatizare pe zona financiară sunt reluate după 10 ani.

Un proiect, denumit RAMP, finanțat cândva de Banca Mondială pentru reforma Fiscului, trebuia implementat în anii 2012 – 2013. Unele componente ratate atunci din respectivul proiect au fost reluate acum. Strategia de digitalizare a ANAF este din 2005, dar nu am avut până acum șansa de a rula proiecte de această complexitate.

Am participat la multe ședințe de guvern și ce am constatat – și este prima dată când fac referire la acest aspect într-o discuție deschisă -, că după cinci premieri (sub atâția am activat) cu diferențe mari de abordare în cazul fiecăruia dintre ei și din punct de vedere politic și la nivel personal, niciodată nu am văzut o discuție de board: ce facem noi cu un anumit domeniu, la care miniștri, cu aportul experților lor desigur, să participe susținându-și opiniile propriului minister.

Sigur că sunt obiectivele de mandat de guvernare, dar acelea sunt politice, nu sunt alimentate de specialiștii din diversele instituții ale guvernului și ministere, ci de specialiștii partidelor și apare o discrepanță între viziunea de partid și viziunea de la firul ierbii pe care guvernul, cum vedem, ajunge să o gestioneze pompieristic în fiecare ședință de guvern. Nu am văzut ședințe de planning ci doar de firefighting, ceea ce este anacronic.

Ar trebui ca la guvern să vedem demonstrații de leadership, premierul și miniștri să fie facilitatori, nu manageri care dau cu pumnul în masă și rezolvă nu știu ce chestiune operațională. În acest moment ne lipsește claritatea strategică și în inițierea de măsuri și viziunea pentru viitor.


[1] https://cursdeguvernare.ro/ultimii-la-indicele-de-digitalizare-desi-pe-2022-comisia-ne-avertizeaza-ca-incurcam-lumea.html

[2] https://www.korea.net/NewsFocus/Sci-Tech/view?articleId=164899

[3] fagure

[4] Autoritatea pentru Digitalizarea României

[5] https://www.gov.ro/ro/guvernul/sedinte-guvern/centrul-national-pentru-informatii-financiare-structura-ce-va-unifica-bazele-de-date

Distribuie acest articol

33 COMENTARII

  1. In privinta digitalizarii România se invirteste in jurul cozii, ceea ce face ca toate discutiile si promisiunile sa vizeze una si aceeasi fundatura culturala.
    Nu intru in detalii. Eu traiesc de 32 de ani imersat intr-o administratie hiperfunctionala, cea suedeza. Digitalizarea suedeza s-a construit pe o platforma solida de practici si cultura a administratiei de un secol.
    Revenind la oile noastre negre, in discutiile românesti se pune intotdeauna semnul de egalitate intre digitalizare si IT, totul prezentat intr-o dezgustatoare si dezamagitoare limba de lemn occidentala versiune 2020.
    Nu, digitalizarea e orice altceva decit IT, platforme sau clouduri sau chains! IT-stii sint dulgherii. Numai un nebun pune un dulgher sa conduca o afacere de miliarde de €€€.

  2. Experimentez, pentru a doua oara in viata, „chinurile facerii” generate de implementarea unui sistem informatic ERP (Enterprise Resource Planning), la o companie privata de dimensiuni medii. Nu-i deloc usor si, ca regula, dureaza mai mult decat s-a planificat.
    Sunt convins ca „chinurile facerii” cu digitalizarea institutiilor publice nu-s de neglijat nici ele. Dar, pana a ajunge la implementare, trebuie sa existe VOINTA de a face primul pas. In cazul institutiilor publice – vointa politica. Nu vad, deloc, vointa politica, in acest sens. Toate partidele de la guvernare, care si-au angajat trepadusii „la stat”, stiu ca nu pot conta pe calitatea functionarilor si pe capacitatea (si dorinta) lor de adaptare la secolul al XXI -lea. De ani de zile, avem doar intentii, declaratii si planuri, privind digitalizarea institutiilor publice. Cu alte cuvinte, o aburim si-o tot amanam. Si nu am motive intrevad vreo schimbare, in aceasta abordare.

    • ne mana de la spate UE si are un stimulent PNRR – asta va face ca lucrurile sa se miste, evident pana la un punct dar cred ca e un progres

  3. Digitalizarea si descentralizarea adevarata sunt ca inexistente de 30 de an. A butona pe calculatori nu inseamna a lucra cu softuri de performanta. In plus, aceste doua procese presupun reducerea aparatului bugetar central, judetean si local la jumatate. Efectul este si o regandire a organizarii administrativ teritoriale pe care politicienii nu o doresc pentru voturi si bani.

  4. Acum doi ani au anunțat digitalizarea Loteriei Române, să poți cumpăra bilet online. Ciuciu! Am vrut să optez pentru cupon de pensie în format electronic. Am aflat că trebuie să depun ce-re-re și să merg cu dosar (cu șină?) la Casa Județeană de Pensii. Mă lipsesc de „digitalizarea românească”!

  5. Im EU România are unul din cele mai mari procente de contracte ale administrației de stat sau locale atribuite fără licitație sau cu licitații la care participa un număr f mic de participanți.
    Este dovedit empiric ca digitizarea reduce corupția sau o face mai dificila și mai transparenta. Nu înțeleg arunci de ce s-ar osteni actuala coaliție sa accelereze digitizarea. Digitizarea mai înseamnă și un număr mai mic de funcționari publici, iarăși în contradicție cu interesele actualei coaliții.

  6. 1. Digitalizarea nu va reusi nici cu PNRR nici fara. Ceea ce se pare ca nimeni nu intelege este ca la primire, independent de integrarea asa-zisei inteligente artificiale, se vor afla oameni care pur si simplu nu sunt formati pentru a munci intr-un mediu digital (a nu se confunda mediul digital cu facebook, office sau diverse browsere). Este vorba despre lipsa resurselor umane, modificari de proceduri, fluxuri de lucru total diferite si o regandire a intregii administratii publice: nu ai cu cine face asa ceva in Romania.

    2. Digitalizarea prezentata ca instrument de imbunatatire al colectarii fiscale este o mare greseala(delicat vorbind). Nici nu merita comentata ideea „geniala” de a dubla eforturile pentru conformare ale cetatenilor.

    Ceea ce nu intelegeti voi(da, inclusiv voi din servicii) este ca ati pierdut trenul(de fapt chiar mai multe) si ca aveti foarte mare nevoie de oameni care sa gandeasca, nu care sa execute; acesti oameni pur si simplu nu ii mai aveti sau sunt in cantitati foarte mici si nu in locuri unde competentele sa le fie folosite in interesul cetatenilor si al tarii. In rest, atunci cand aud de tot felul de organizatii patronale si institutii provenind sau controlate de unele din cele mai corupte tari din lume, indiferent cat de bine este scris textul, ma gandesc imediat la cea mai apropiata farmacie de unde pot sa imi cumpar o cutie de Prevomit.

    • @Catalin, un super mare chapeau! Imprim acest text si il pun pe perete, nu fara o urma de invidie tovaraseasca ca nu am fost in stare sa descriu la fel de bine.

      P.S. Povestea cu materializarea proiectelor de infrastructura in Ro imi pomeneste de un eveniment din armata. Am pornit seara cu un tren, toata compania, de la Focsani la Galati. A umblat trenul toata noaptea, a oprit, a scirtiit, a dat inapoi, a cuplat vagoane… Era frig in draci si noi soldatii dormeam cum puteam. Pe la vreo 4-5 dimineata am oprit si pe geam intrau luminile unei gari: ,,In sfirsit, Galati!”, imi venea sa strig. Nu si dupa ce am vazut numele garii: Focsani!
      32 de ani de mers cu trenul… inspre gara din care am pornit.

    • hihihi – subscriu mai ales la chestia cu cei care gandesc nu la cei care executa…

      Imi pare ca inca nu se intelege ce inseamna mediul privat desi slava Domnului avem exemple de proiecte derulate in parteneriat cu mediul privat extrem de vizibile si de mare succes – nu la noi in tara ca inca se lucreaza la intelgerea conceptului, ci la altii mai avansati ca de aceea sunt avansati si RO e cam pi loc, diloc

    • @Catalin
      Îmi pare rău. Orice obiecție rațională este de înțeles. Neîncrederea organică, însă, pune umărul la destructurarea societății și ne va veni de hac la un moment dat.

      • Well, cam asta e singura soluție, din păcate.

        Exact ca în anii ’80, sistemul românesc a ajuns beyond the point of no return. Nu mai merită revitalizat, trebuie lăsat să se dărâme și o să-l reconstruim după. Știți care e simbolul perfect al actualului regim? Faptul că Trosca are monument în Drumul Taberei. De asta nu încăpem în aceeași țară.

        În 1989, s-a destructurat în primul rând regimul. Exact asta e necesar și acum. N-au fost ușori anii ’90, dar nici regimul Ceaușescu nu mai putea fi cauționat, trebuia demolat.

      • Domnule Felea,
        Nu este vorba despre neincredere organica, este vorba despre absenta rezultatelor sau despre rezultate nesatisfacatoare in raport cu resursele investite. In caz ca nu ati constatat inca, societatea noastra este in curs de destructurare si ma doare enorm, ca roman, sa constat acest lucru. Faptul ca mai exista nuclee de rezistenta la involutie nu schimba foarte mult cursul intrucat nu s-a atins masa critica necesara inversarii procesului.

    • @Catalin, continuu aici sa prezint impresia mea de simplu cetatean despre cum ar trebui sa functioneze optim, o administratie, inclusiv actorii de cvasi-administratie (banci, furnizori importanti de utilitati) in indeplinirea mandatului pe care il au cu publicul (cetateanul). Este tot ce am invatat din vara lui 1989 cind am intrat prima oara cu masina in Suedia, de unde nu am mai plecat. Sint lucruri cunoscute de toata lumea, dar, adunate la un loc, dau un tablou care se arata greu de pus in practica.
      ,,Digitalizarea” suedeza a inceput cu vreun secol inainte de aparitia computerelor sau internetului. A fost o lucrare colectiva, un act incremental de civilizatie care a creat o baza solida.
      – am intrat in Suedia pentru prima oara in sud pe la 4 dimineata cu masina in vara lui 1989, fugit din comunism. Primul lucru care m-a frapat si surprins placut era ca semafoarele se faceau verzi in fata mea imediat ce ma apropiam. Erau senzori in asfalt si un microprocesor care dadea drumul conform unui algoritm primului venit in intersectie (inclusiv pietoni, care apasau pe buton). Noaptea era foarte graitor, pentru ca intr-o intersectie goala nu trebuia sa astepti cu masina tot ciclul de un minut ci aproape nici nu trebuia sa frinezi. Nu tu ,,unda verde”, AI sau mai stiu eu ce dracovenii, doar senzori locali. Poate parea un lucru banal, dar conteaza enorm integrat pe o tara intreaga.
      – in urmatorii 32 de ani am stat la un ghiseu de vreo 2 ori si am dat pe la autoritati de vreo 2-3 ori din prostie pentru ca puteam sa rezolv ca mai jos.
      – 30-40% din solicitarile uzuale ale unui cetean care in România se rezolva prin laboriase prezentari la ghiseu cu documente necesare, dosar cu sina, umilinte, prezumtii de vinovatie etc se rezolva automat: nasti un copil te trezesti automat cu un CNP acasa si cu o alocatie in banca. Vinzi o masina, te trezesti automat acasa cu un talon actualizat cu noul proprietar. Se apropie termenul de expirare a cardului de identiate (Suedia accepta permisul de conducere ! un fapt genial!) primesti acasa un plic cu o hirtie pe care iti lipesti poza si semnezi, cu un cupon de plata pe care il platesti la orice banca si un plic timbrat in care returnezi la repsectiva autoritate aceste lucruri. Peste nu mult timp primesti prin posta (nu recomandat!) cardul reîinoit. Cind vine rindul cardului de banca sa expire, primesti acasa prin posta unul nou, fara sa soliciti. Lista e mare.
      – 30% din alte solicitari se rezolvau printr-un apel telefonic.
      – restul de solicitari se rezolvau prin corespondenta postala sau fax. E-mail si internet inca nu aparusera.
      – orice plata catre autoritati se facea bancar, prin intermediul unei centrale de plati avansate, un ghiseul.ro de 5 ori mai simplu si mai avansat unde sint alocati toate autoritatile si multi agenti comerciali. Tot ce trebuie sa stii e un cod al destinatarului, suma de plata si un cod unic al platii. Nu exista impuneri cine plateste si de unde. Regula capitalismului e ca o plata nu e niciodata refuzata indiferent cine o face.
      – doctrina politica: ratiunea institutiilor statului si a furnizorilor de serviciu e ca lucreaza pe mandat de la populatie ca sa-i puna acesteia la dispozitie toata infrastructura necesara pe care un cetatean nu-si perimite sa si-o faca singur (scoli, spitale, legi, strazi, sisteme digitale. sisteme de incasarea platilor, orice). Aici e inclus faptul ca o autoritate sau functionar nu apara statul de actiunile potentiale de infractor ale cetateanului. Increderea e inzecita, fara ca asta sa insemne ca autoritatea poate fi dusa de nas. Dar se face deosebire intre cetateni care gresesc involuntar sau din cauza unei situatii grele in care se afla si infractiunile deliberat. Nu se arunca apa cu copil cu tot. Comportamentul functionarului e legiferat. El trebuie sa comunice obligatoriu pe intelesul cetateanului, nu sa apere principiul steril al perfectiunii birocratice. Un functionar sau un furnizor de servicii nu va face niciodata morala si educatie cetateanului, si-l va indruma intotdeauna chiar daca acesta nu e capabil sa-si exprime nevoia (o solicitare la o autoritate gresita e redirijata).
      – sistemul administrativ suedez e transparent, superpotent, eficient, minimalist si fluid. Chiar daca exista nenumarate excepltii, anomalii, impotriva carora ma ridic intodeauna (de multe ori petitiile mele dau rezultat) el reprezinta o baza solida construita si verificata in decenii. Timpul pe care un cetatean il pierde cu autoritatile sau cu furnizorii de serviciu e minim. De pe scaunul WC-ului, in 3-10 minute cu un telefon mobil: inregistrezi un SRL, un partid politic sau un ONG (pentru ultimele doua conditia este cel putin 2 membri si un statut care poate sa contina orice); obtii un credit imobiliar de 200000 euro; schimbi furnizorul de gaze, electricitate, telefonie interne fara restrictii si documente doveditoare; iti anunti schimbarea de domiciliu de 5 ori pe zi fara restrictii; iti comanzi un card european de sanatate fara restrictii; etc etc etc. Orice persoana cu CNP are automat asigurare de sanatate.
      Deci, ,,digitalizarea” a inceput cu peste un secol inainte cu instrumentele existente: posta, telefon si transfer bancar.
      Ceea ce descriu mai sus e un rezumat care ilustreaza o civilizatie solida acumulata si perfectionata incremental pe parcursul unui secol. Cu ce poate concura un IT-st sau politician sau orice altceva român sa egaleze si sa compenseze acest capital de civilizatie praxiologica??? Cu improvizatii si caricaturizari gen ,,Democratia originala”, sau ce anume?

      • P.S. ,,Acte necesare” sint in Suedia o exceptie, aproape toate sint inlocuite de CNP

        • Dragului nostru fochist deloc neinstruit și romantic,
          Cred că este cumplit de dificil să comparăm experiența individuală a celui care emigrează dintr-o dictatură disfunctionala de stat sărac și ajunge într-un stat bine așezat, democratic, și cu stare cu a celor rămași în statul cu pricina care parcurg cu neîncredere, lipsă de ambiție și pretenții mari drumul către o societate ce s-ar vrea bine întocmită.
          Dar cum să bine întocmești (ca lider politic presupus bine intenționat) o societate acompaniat de neîncredere, de fenomenul mult prea răspândit al exodului economic ce afectează în mod deosebit cele mai dinamice segmente ale societății?
          Se pare că din aceasta dilemă nu putem ieși curând. Parol!
          Cu stimă!

          • @Cristian Felea, multumesc pentru atentie si comentariu. Desigur ca neincredrea, suspiciunea, e o tara care blocheaza si care e nedreapta daca submineaza prezumtia bunelor intentii pe care trebuie sa o acordam fiecarei propuneri noi de proiect. Va inteleg si subscriu absolut. Cine se scuza se-si-acuza, dar vreau sa spun totusi ca eu nu sint neincrezator in capatitatile, potentialul, societatii românesti (hai s-o numim asa, mai ambiguu) de a-si face o digitalizare. A facut-o si Republica Moldova si nu e rea deloc. Si acolo, in fruntea digitalizarii moldovenesti sint niste tineri care cu adevarat intreprind lucruri palpabile.
            Ambitiile mele cind mi-am scris comentariile sint mai modeste totusi. Nu sa ma indoiesc de toata lumea. Ci sint doar sceptic ca directia in care vrea sa se porneasca e lipsita de elementele si filosofia pe care am incercat sa le descriu in lista mea. Pur si simplu sint oameni care nu au visat niciodata ca lucrurile trebuie sa decurga dupa ,,regulile jocului” descrise de mine la intimplare. De ei ma indoiesc, atita vreme cit ei incearca sa inventeze ceva original in loc sa se documenteze acolo unde trebuie, sau, si mai rau, ignora aceasta ,,temelie” pe care am descris-o punind accent pe platforme, solutii IT, etc, care sint cu duiumul. Luati X-roadul estonian, dar cu asta nu rezolvati nimic, e o infrastructura fara viata daca nu stii ce sa-i cer. Si am motive sa ma indoiesc de unii dintre cei de la virf. De exemplu, primari cu care am fost in contact si care in România au putere absoluta. Unuia dintre ei, la un sector din Bucuresti, un IT-st, i-a intrat in cap ca odata ajuns primar devine automat jurist, atit de mult ca sa contrazica un jurist, arhitect, urbanist, peisagist si gospodar. Nici pe departe, gafele pe care le face il dezvaluie, pentru cine are ochi de facut. Un altul, IT-st, acum ajuns primar in Brasov. Discutam cu el si am facut afirmatia, asta acum 5 ani (desi acum e la fel) ca ,,România nu are digitalizare”. A reactinat cu iritare maxima si m-a pus la punct, ca ,,ba are”. Nu stiu ce intelegea prin asta, tabletele, PC-urile si facebookul pe care il au doamnele de la administratie. Cind la noi ,,online” inseamna sa descarci un pdf, sa-l completez de mina si sa-l duci la ghiseu. De oamenii astia cu putere ma indoiesc si da, nu le acord deloc credit, pentru ca ei nu vor sa invete nimic, ba, dimptriva, sa-i invete ei pe cei a caror specialitate nu o au.
            Si va jur, in ciuda aparentei neincrederi, va garantez, ca in momentul cind România va avea o digitalizare adevarata, aceasta va fi cuplata la o administratie si o infrastructura surprinzator de asemanatoare cu cea a Suediei, sau a Estoniei (desi tot Suedia exceleaza in procese si fluxruri administrative). Pentru reformarea administratiei, in Europa exista o singura cale, la fel cum daca vrei sa pornesti de la Bucuresti la Liubliana o iei cumva spre vest, pe una din nenumaratele posibile alternative, dar daca in loc de asta apuci spre est, inseamna ca nu ai cum sa ajungi si iti meriti neincrederea.
            Din fericire, nu eu hotarasc soarta acestei probleme, asa ca, e de sperat, sa iasa bine, asa cum sugerati dumneavoastra. Eu prefer sa mai ramân sceptic o vreme, in conditiile explicate mai sus, nu sceptic absolut. Inca odata, multumesc pentru atentie si bunavointa de a comenta. Cred ca nu sint atit neincrezator, ci mai mult disperat.

          • P.S. As fi fost totusi curios de parerea dumneavoastra despre setul de facilitati pe care le-am prezentat, daca credeti ca si românii merita sa beneficieze de ele la fel ca si suedezii. Nu luate fiecare in parte, ci in ansamblu, ca filozofie.

            Cu stima!

            • Fără îndoială că merită.
              Dar „merită” este tricky în context. Pentru că nu putem merita decât ceea ce putem obține cu efort, dedicație și ambiție.

            • Pensii speciale la 45 de ani? Doctorate la ”apelul bocancilor”? Sau ce se obține cu ”efort, dedicație și ambiție” în România de azi?

      • Multumesc pentru rabdarea de a puncta aceste detalii care exprima foarte bine diferenta dintre noi si Suedia/alte tari avansate dpv administrativ. Administratia publica locala/centrala ca prestator de servicii publice pentru cetateanul roman e doar un vis frumos.

        • @Catalin, multumesc! Daca stau sa ma gindesc, niciodata n-a fost intentia sa arat cit de avansati ar fi altii (atita mi-ar trebui!) ci intotdeauna speram ca ar fi o informatie care ar stirni dorintele si ar inspira.

          Cred ca ar trebui sa ne adunam aceasta mina de oameni sa facem un ONG care sa arate cu degetul, un fel de shadow government.
          Ca veni vorba, cind se trece la digitalizare trebuie sa modifici si simplifici masiv parti importante ale legislatiei (gen cod civil, cel cu explicatia anacronica a identificarii persoanei prin domiciu – etc). Altfel va fi ca si cum iti fac frac cind ai 120 kg si dupa aceea slabesti la 68 de kg si il porti ca vai de el.

      • interesant sensul serviciilor in Suedia. „automatic 4 the people”.
        traind intr-o alta democratie vestica, cea franceza, constat diferente majore, toate in favoarea ..Suediei.
        un exemplu de disfunctionalitate „digitala”.
        schimbarea domiciliului se face de vreo 5 ani „online” dar, culmea, administratia locala nu are serviciile conectate cu bazele de date ale fiscului. si te poti trezi cu operatiuni complicate de upload care esueaza, etc.. mai este si o ” asistenta inteligenta” care te poate chiar „suna”. sunt softist si m-am amuzat cateva minute cu raspunsuri cu dubla negatie. au intrat in balarii algoritmii.
        dupa 6 luni distractia s-a transformat totusi intr-un teatru al absurdului, eram „dublu” proprietar in evidentele lor, „funcierea” in dublu, etc. bun de plata.
        imposibil de modificat online cu toate justificarile, acte notariale.
        o palida consolare. functionarii francezi mai au, încă, discernamânt si totul s-a reglat intr-un final cu prelungiri.
        un economist celebru in Franta Nicolas Bouzou, descrie intr-o carte a sa, derivele digitalizarii absurde, unde o ” aplicatie inteligenta” aplica ad-litteram un paragraf de lege unui cetatean cu actul de identitate expirat si il declara pur si simplu „decedat”, deci incompatibil pentru a avea un nou act.

        • @I.G.Theodore, multumesc pentru o interesanta confirmare! Franta e o tara minunata, poate mult mai atragatoare decit Suedia… dar…
          Schimbarea de domiciliu in Suedia e o operatiune instantanee pe web, de nimic conditionata. Indici noua adresa si data mutarii.
          Dupa data mutarii, o serie intreaga de servicii publice se propaga automat la noul domiciliu. Printre altele, pina si un talon auto cu adresa actualizata (un detaliu bine gindit si excelent e ca numerele auto nu au pe ele judetul, asa cum niciun act id nu are pe el adresa. ceea ce simplifica enorm viata si buzunarul cetateanului).
          Te muti de cite ori vrei, inainte si inapoi, ba poti anunta (in Suedia nu se numesc ,,cereri”, cetateanul ,,notifica”, nu cere) un domiciliu temporar. Sper ca frumoasa Franta sa adopte si ea cit mai curind astfel de facilitati.
          Deci nu, pentru cetatean ,,digitalizare” nu e in primul rind „cyber security”, ci ceva care se rasfringe cu maxim folos asupra lui: daca Statul nu-ti baga in traista, macar sa te lase in pace, sa functioneze in fundal fara sa te deranjeze,

  7. Ceea ce m-a socat in aceasta discutie-interviu a fost ideea de a plati un salariu mai mare, eventual fara impozite, pentru ca, pentru ca ce??? Pai un specialist in IT sau in domeniul medical are nevoie de niste ani sa se formeze- poti matale sa dai banii astia dar specialistii nu sunt _ NU SUNT _ ca nu au fost instruiti si nu au lucrat sau de abia acum incep mai multi sa lucreze in aceste domenii. Deci NU SALARIUL ci EDUCATIA si PRACTICA ridica nivelul resurselor umane intr-un anume sector unde ai nevoie.

    Al doilea element de soc – PNRR – lasa ca discutam numai noi specialistii voi cititi ziarele de tip can-can – pai nu este asa ca impactul major este asupra tuturor si de aceea OECD masoara un anume gap…Pai de aceea unii au sugerat ca daca se digitalizeaza ANAF creste gradul de colectare, etc Daca marile centre/municipii – cele 8 – ar creste digitalizarea serviciilor io cred ar fi suficient – unde e miscare merita sa investesti si nu in comuna/orasul mort si uitat de lume…

    Ultimul soc dar cred ca asta e de bine: ce punem inainte in pnrr reforma sau proiectele de implementare, unele dintre ele de ani de zile statute prin sertare??? good question – still waiting for an answer

    PS
    o ultima remarca – o fi nu o fi adevarat dar poza nu prea reprezinta un ITist – oare gandesc folosind sabloane???

  8. 1.Ceeace numim digitalizarea administratiei publice este un proces irealizabil prin ,,hei-rupism” comunitar!
    La fel ca orice strategie publica sau economica, ca cea energetica sau a educatiei de pilda, digitalizarea este un proces national care nu poate fi realizat fara ca intreaga Romanie sa fie cuprinsa intr-un PROEICT NATIONAL de dezvoltare economica si sociala.Ele sint componente sistemice ale evolutiei si dezvoltarii socio-economice ale unei tari si nu pot fi abordate ,,unicat”.
    Esecul strategiilor economice esuate sau a invatamintului este urmat si de cel al digitalizarii administratiei publice sau ANAF, ele fiind procese evolutive, de la situatia grava de azi, la constructia sistemelor nationale pe masura ce avansul economic-industrial le solicita si sustine logistic-financiar.Desi nu inteleage acest lucru si n-o face intentionat, clasa politica se opune ,,pasiv” acestor deziderate, pentru ca nu vede rezultate intr-o economie industriala inexistenta ca a Romaniei si unde nu se dispune de resursele financiare necesare de coplata.
    2.Sub raport uman digitalizarea este imposibila in lipsa specialistilor si a ,,imbatrinirii” in obisnuinta hirtiilor a institutiilor, care constata ca stagnarea economica merge foarte bine si fara digitalizare!
    ,,Alfa si Omega” strategiilor economice, tehnice, administrative, educationale, fiscale, etc. este un proiect de tara, ale carui linii si obiective odata batute in ,,cuie”, impiedica interesele politice pasagere sau electorale sa blocheze dezvoltarea economica-industriala, care este realizabila numai simultan pentru toate domeniile.
    Pina atunci, intrebarea ,,ezoterica” a revistei CURSDEGUVERNARE : ,,Daca scoatem din ecuatie fabricile de autoturisme, ce mai ramine din economia-industria Romaniei?” raspunde lipsei necesitatii digitalizarii deoarece n-ai economie industriala pentru care s-o realizezi si nici cine sa o puna in miscare tehnic si uman…

  9. Asa cum lesne rezulta din interactiunea oricaruia dintre noi cu statul, acesta se plaseaza intr-o zona in care detine proprietatea asupra datelor si, deci, se afla, in orice moment, intr-o pozitie de avantaj fata de cetatean. Transformarea digitala presupune democratizarea informatiilor, incepand din interiorul institutiilor a caror structura birocratica este aplatizata prin implementarea ERP-urilor, si continuand cu exteriorul, in sensul in care informatiile relevante sunt distribuite catre toate persoanele interesate. Accentul trebuie pus pe business si nu pe tehnologie, responsabilii de implementare trebuie sa fie din zona operationala, acestia trebuind sa aiba competente digitale avansate.
    Dincolo de tehnologie, care reprezinta catalizatorul transformarii, principala provocare ramane schimbarea culturala. Dar cum sa transformi digital un stat/o cultura organizationala care nu a depasit, si nu da niciun semn ca ar dori-o, stadiul economiei comuniste hipercentralizate, bazate pe comanda si control si in care omul/cetateanul nu conteaza?
    Asa cum decurg astazi lucrurile la noi, daca ne gandim si la spusele lui Y. Noah Harari, potrivit caruia „tehnologia nu este determinista”, digitalizarea este vazuta de catre stat ca o modalitate de crestere a controlului acestuia asupra firmelor (ANAF, etc), asupra cetatenilor, si nu ca o sansa de transformare democratica a societatii romanesti, in acord cu vremurile. Asa cum stim ce face lupul pus stapan la oi, tot astfel stim ce putem astepta de la un stat ce sta intors cu spatele la cetatean si-si are propria agenda.

  10. Si daca, in pofida IT-ului romanesc excelent, generator de venituri pentru stat, Romania a ramas cu o mentalitate de tara eminamente … nu agrara ci eminamente imbacsita de viziunile si/sau fandacsiile franco-germane si UE si nici macar cu know-how-ul de la oierii lui Becali? ;)

  11. As vrea sa fac un comentariu legat si de ce rezulta din interviul in sine:
    – se pune semnul egalitatii (practic) intre ,,Digitalizare fiscala” si ,,Digitalizarea in institutiile publice”, cu riscul evident de a se neglija tot ce nu e ,,fiscal”
    – se pune semnul egalitatii intre ,,Digitalizare” si implementare IT, ca si intre digitalizare ca filozofie si competenta si competenta IT. In detrimentul unor cunostinte despre o administratie fluida avind cetateanul in centru (nu prevenirea fraudei).
    – nu apare nicaieri ideea necesara a reformei doctrinare si funtionale a administratiei. Totul e doar ,,IT”, nici macar UX. Eu am enumerat intr-un comentariu mai sus o lista rezumat (cam 1/3) cu functiuni si concepte pe care o administratie trebuie obligatoriu sa le ofere cetateanului si fara de care digitalizarea e un efort incoerent in lipsa specificarii unei nevoi.

    Asta inseamna ca in perioada imediat urmatoare se va demara in România o digitalizare fara ca sa se stie ce vrea sa se digitalizeze, sau sa se digitalizeze vechile procese mai mult sau mai putin cosmetizate. Va fi garantat un esec, cum un esec pe multi bani si fara o continuare a fost RAMP. De data asta nu mai sint sceptic, ci arat lipsa unor componente cruciale din toata abordarea.

    Un exemplu din experienta negativa a ,,ANAF-ului” suedez, ,,Skatteverket” care de un deceniu e poate cea mai performanta si apreciata de cetateni institutie de impozitare din lume.
    In 1994 s-a demarat trecerea la noua generatie de digitalizare (prima adevarata) a agentiei de impozite. S-a facut paralel cu constatarea ca trebuia o schimbare de paradigma fata de cetatean, care pina atunci era vazut ca rauvoitor si ca o amenintare la adresa sistemului. Totusi, planurile pentru noi instrumente computerizate si pentru un nou sistem a fost facut de IT-stii insitutiei, pe atunci ,,oamenii in halate albe” considerati multicompetenti in domenii conexe pe care nu le studiasera. Au fost cooptati si cercetatori (6 persoane) de la Uppsala de la compartimentul HMI (relatia masinilor cu omul). Acestia au facut un studiu propriu in institutie si au venit cu recomandarile cum trebuie sa arate Sistemul de noua generatie. Problema a fost ca IT-stii au lucrat paralel la partea lor si, practic, in institutie nu s-a tinut cont de raportul expertilor in UX (pe atunci o disciplina care se nastea). S-a trecut la noul sistem dupa vreo 3-4 ani de implementare. Rezultatul a fost ca salariatii nu au fost capabili sa-l foloseasca. Metaforele cu care opera sistemul, procedurile de lucru etc erau cu totul straine de modul in care lucrau competentii functionari ai agentiei. Acestia au continuat sa lucreze tacit dupa vechile metode.
    Dupa aproximativ 6 ani necesari ca sa se ajunga de unde s-a pornit, institutia impozitelor a realizat greseala si a adus din nou echipa de la Uppsala, de data asta cu atributii centrale. Paralel, pe linga cei circa 100 de IT-sti au angajat si vreo 15 ingineri UX proprii, care au lucrat cot la cot cu echipa de cercetatori de la Uppsala. Munca a fost praxeologica, de transpunere si intelegere a modurilor de lucru anterioare intr-un sistem potent care ajuta cu adevarat, punind in centru atit functionarii cit si cetateanul.In aceasta munca nu s-au implementat numai interfete, culori si butoane, ci interactiuni atit computerizate cit si… pe hirtie si la telefon. Au fost de exemplu regindite si reformate toate formularele pentru public, cu accent maxim pe capacitatea functional-cognitiva a acestora. Skatteverket a facut atunci o munca de exceptie, care poate fi un model si invatatura pentru orice institutie omoloaga din lume (daca vrea sa-si calce pe orgoliu), Au fost niste pregatiri ,,misterioase” de care a beneficiat si ANAF-ul, dar felul cum arata ANAF-ul ,,dupa” dovedeste ca nu s-a lipit nimic de ,,zidul” rezistentei culturale la influente dinafara.

    • Asa se face treaba atunci cand vrei sa faci ceva cu adevarat util pentru cetateni.
      La noi digitalizarea e doar un pretext pentru cheltuit aiurea niste bani si pentru a adauga noi obligatii in carca cetatenilor sau oamenilor de afaceri. Va multumesc pentru efortul de a descrie principiile, modul in care s-au desfasurat lucrurile in Suedia si accentul pus pe uzabilitate.

      Sunt extrem de curios daca cineva are curajul de a prezenta echipa care ar trebui sa se ocupe de „digitalizare” in Romania :)(in afara DNA, bineinteles). Nu prea cred (neincredere mea organica loveste din nou :) ) si cam stim cu totii de ce dar ne facem ca nu stim.

      • @Catalin, si @domnul Felea, In primul rind îi multumesc sincer domnului Felea pentru rabdarea avuta cu comentariile mele. Nu am nicio scuza ca m-am lungit, nici macar pasiunea speciala pentru acest subiect.
        Daca ar fi dupa mine, intrucit nu mai e graba cu digitalizarea (cind ai pierdut toate trenurile ai avantajul ca ai toata noaptea la dispozitie) as infiinta o organizatie in regim slimmed & skunkworks cu care as porni un proiect pilot.
        As instala xroad-ul estonian intr-un setup relevant good enough si as pune niste servere pentru fiecare organizatie relevanta (anaf, evidenta persoanelor, registru de intreprinderi, registru auto, santate, pensii etc) Pentru o parte din ele as implementa o versiune minim functional relevanta, pentru celelalte mockupuri care sa raspunda doar la apel. As mai adauga o centrala de plati de tip Bankgiro suedez (prin ea orice agent economic, persoana juridica, fizica poate primi sau plati facturi folosind un cont unic – se elimina dezordinea data de modalitati diferite de achitare iban, etc), eventual un mockup de banca cu bani virtuali. Elegitimation simplu de tipul BankId suedez (pentru identificare si semnatura in aceeasi aplicatie). UX, grup de cercetatori, IT, si un numar de functionari si ,,cetateni” care sa reprezinte o natiune virtuala in oglinda. Pentru cetateni, atribuit ,,fara cerere, din oficiu” o cutie postala pentru corespondenta cu toate autoritatile dar si cu orice alt agent economic (unirea face puterea).
        Un jurist ar asista ca sa rescrie paragrafe necesare din legi care se bat cap, un strateg al cetateanului si al organizatiei. Maxim 15 insi cu totul care sa lucreze efectiv si autonom de ,,prevéderi”.
        AI si blockchain, antifrauda, pot sa astepte si nu ar fi treaba mea sa discut arhitecturi, doar sa fie fluid functional si minimal. Sa permite testarea unor scenarii relevante reale si extinderi necesare, dar coneptual cu cit mai putine prejudecati.
        Apoi m-as juca liber, as documenta, as lasa tineri studenti sa-si dea lucrari de diplome sau altii sa faca doctorate. Raportarea progresului, lessons learned.
        P.S. Am propus chestia asta acum vreo 6 ani unui intreprinzator IT. La inceput a zis wow, let’s do it, dupa aceea n-am mai auzit de el, a facut pe delicatul.

  12. Digitalizarea este grozava, revolutia informatica este cheia progresului societatii si nimeni nu poate sa nege aceasta. Si pentru mine personal folosirea PC este nu numai un instrument de lucru ci si o placere oarecum adictiva. Dar spre deosebire de arhivele clasice (piatra, papirus, pergament si mai ales hartie) care se pastreaza de multa vreme, in special arhivele nationale pe hartie pe care englezii le au de 8 secole incoace si noi de vreo 2 (desi au fost cam smotocite) si care sunt perene, digitalizarea este efemera ca durata de pastrare din motive tehnice si fragila din motive de operare (gresita sau intentionata). Mai mult, in caz de criza reala nu mai vin microprocesoarele si altele din Texas si din Taiwan, toata informatica moare iar digitalizarea dispare cu toate informatiile ei. Catastrofa poate merge pana la prabusirea intregii civilizatii asa cum o stim. Cat de pregatiti suntem in acest moment pentru contramasuri eficiente?

  13. George Clooney (the Real), I am the real Gheorghe Clooney too, I have two extra „h’s” and I am a Fochist, not an actor. My villa is smaller, it’s where the Lapland reindeer herded.
    On Contributors, we all write with our real anonymous name, because we are almost all very VIP:s and this obliges us.

  14. Digitalizarea in Ro este la 100 ani distanta de Suedia si alte tari avansate din Ep. Actualul minister al digitalizarii si cercetarii nu a prezentat nici un soft performant pentru serviciile publice si private. Dar s-au facut zeci de angajari pe diferite directii, anonimizate, sa nu stim pilele cui sunt. Cercetarea a fost lasata de izbeliste, cu zeci de institute care se zbat in datorii si fara licitatii anuale de proiecte. Ca dovada softul pt.recensamant a fost luat de la Banca Mondiala si nu a fost unul foarte bun, la fraierii de romani merge orice.

Dă-i un răspuns lui Caliman Eugen Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Cristian Felea
Doctor în ştiinţe inginereşti, domeniul: „Mine, Petrol şi Gaze” - Universitatea din Petroşani. Ofițer SRI în rezervă Colaborator al publicaţiei „Revista Minelor”

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carte recomandată

 

 

 

Carte recomandată

 
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro