Cetățenia a fost, fără doar și poate, cuvântul anului 2013. Campanii de informare, de promovare, de diseminare, evenimente, cetățenie activă, drepturi, responsabilități, implicare, participare- o inflație de termeni din câmpul cetățeniei, prilejuită de Anul european al cetățenilor.
Ce rămâne însă după 2013? Unde se învață cetățenia? Pe stradă, la protest, la vot, desigur, dar nu e o curriculă pentru asta. Rămâne școala, care alocă 4 ani din cei 12 (clasele a 3-a, a 4-a, a 7-a și a 8-a), exceptând clasa pregătitoare, adică 144 de ore, educației/culturii civice.
Din cei 4 ani, dacă ne uităm în programele școlare[1], dimensiunea legală a cetățeniei, drepturile și responsabilitățile cetățenești se învață în clasa a 7-a.
Deși România adoptă o abordare distinctă a acestei discipline, am aflat săptămâna trecută de o inițiativă interdisciplinară destinată elevilor de gimanziu și liceu, care promovează dimpreună, dar separat, Codul Penal și pasaje din Biblie.
Societatea Biblică Interconfesională din România (S.B.I.R.) și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București au lansat volumul Unde-i lege, nu-i tocmeală, „un îndrumar de viață spirituală și civică” […], „pentru o mai bună cunoaştere a legilor statului şi a legăturii indisolubile a acestora cu legile bisericești. ”[2] Cartea are două părți, una cu păcatele biblice, alta cu sancțiuni din Codul Penal și va fi folosită în cadrul orelor de religie.
Pe de-o parte, cu bună-credință, am putea spune că e un câștig, calculând după timpii alocați învățării legilor în cadru instituțional, la școală. Dacă revenim la cifrele de mai sus, dat fiind că religia se studiază o oră pe săptămână, pe durata celor 12 ani de școală, comparând 144 de ore cu 432 de ore, acest tip de manual ar compensa deficitul de studiu al legislației din sistemul de învățământ pre-universitar. În plus, e de încurajat transformarea educației civice într-un tip de învățare transdisciplinară, pe toată durata studiilor.
Pe de altă parte, fără reavoință, nu putem să nu ne uităm cu un ochi critic la confuzia care se creează în mintea unui elev de 12-18 ani, cu privire la normă. De ce am crede că alăturarea mesajului religios cu o lege ar fi cea mai bună metodă de asimilare a legii? De unde știm care dintre dimensiuni, divină sau juridică are preeminență în mintea adolescentului și că nu va comite un furt, o tâlhărie, gândindu-se la iertare și nu la sancțiunea legală aplicată de statul român?!
În fine, să ne amintim și declarațiile publice ale Ministrului Justiției, Robert Cazanciuc și ale Ministrului Educației, Remus Pricopie, care anunțau la sfârșitul lunii octombrie semnarea unui protocol între cele două ministere, prin care procurori și judecători vor preda educație civică elevilor din clasele a 7-a și a 8-a.
Cine va explica mai bine Codul Penal, preotul sau procurorul?
[1] http://administraresite.edu.ro/index.php/articles/curriculum/c539+589++550/ (clasele a 3-a, a 4-a) și http://programe.ise.ro/Portals/1/Curriculum/progr_gim/OS/Cultura%20civica_clasele%20a%20VII-a%20-%20a%20VIII-a.pdf (clasele a 7-a, a 8-a)
Indobitocirea pe cale teologica care va conduce spre un Stat de genul Iranului si a societatilor sud-americane, unde orice actiune politica va trebui sanctionata de Patriarhie, iar probabil Patriarhul va deveni autoritatea suprema in stat, continua cu succes.
Romania s-a transferat de la extrema comunismului primitiv stiintific promovat de tractoristi , spre o alta extrema, deriva spre un Stat teologic, promovat de barbosi la fel de mediocri.
Unde simbolurile puterii si exercitarii ei, gen Catedrala Mantuirii Neamului devin expresia materiala la scena publica deschisa, a noii filozofii statale, de control religios a societatii.
De aici marile probleme de societate si stagnarea directa a evolutiei. Simptomele sunt evidente coruptia statala, la stagnarea intr-un Ev Mediu al ideilor, unde ratiunea palpaie din ce in ce mai rar, iar credinta subiectiva si irationala a ocupat piata publica.
„De unde știm care dintre dimensiuni, divină sau juridică are preeminență în mintea adolescentului și că nu va comite un furt, o tâlhărie, gândindu-se la iertare și nu la sancțiunea legală aplicată de statul român?!” – rar o asemenea perla ////. UNDE scrie in Carte despre iertarea furtului sau talhariei? Ca in urma PENITENTEI-POCAINTEI asa ceva se poate obtine e cu totul altceva. Deci adolescentul care va afla ce spune Cartea despre infractiuni se va gandi intai la PENITENTA-POCAINTA divina in paralel cu Puscaria juridica daca va fi tentat sa comita o ilegalitate, ceea ce il va descuraja cu siguranta.
Daca nu ma insel, in Vechiul Testament scrie ca femeia adultera va fi omorata.
Astept cu nerabdare ca un tanar „educat” in spiritul dualist al Bibliei si Codului Penal sa-si justifice astfel omorul sotiei. ;)
Ha, ha! Chiar si Sf. Pavel, crestin fiind, a dispus uciderea a doi adulteri. (daca tin bine minte erau o mama si fiul vitreg). E simpatic crestinismul, inteles ca Lucid. Sper sa-i lapidam pe stadioane, sa ne „distram”.
Daca adolescentul NU se gandeste nici la „iertare” (pentru ca nu stie legea lui Dumnezeu) nici la lege (pentru ca n-o stie pe cea de drept) ar fi, oare, mai bine? De ce trebuie sa se gandeasca ANUME la sanctiunea legala cand afla in acelasi timp ca „desteptii” ocolesc legea? Pare mai degraba BINE ca i se atrage atentia asupra genealogiei dreptului, ca sanctiunea legala are o origine, un substrat religios, ca nu e doar o „alăturare”, cum ziceti. Daca am fi intr-un climat moral normal, obiectia domniei-voastre ar fi intemeiata, dar altfel, CE obiectati, de fapt?
Dar cateva miliarde de chinezi si indieni au legislatie, chinezii chiar de pe vremuri in care Europa statea mai mult prin copaci, fara sa aibe nici un fel de origini in religie. Deci care e legatura religiei cu legislatia, cele 10 porunci? Pai cu cele 10 porunci nu iese nici de o pagina de Cod Penal, cam subtire legatura de care spuneti, iar o parte din cele 10 porunci nu sunt incriminate de Codul Penal. Deci, de cand are biserica ortodoxa copyright asupra moralitatii si legii?
Greu de explicat, si lung, dar cautati si domnia voastra pe internet, ceva ca „ten commandements base of the civil law”…etc. (presupun ca engleza va e mai aproape). Au iesit (din cele 10 p) 5 carti ale legii, in VT, adica le-au declinat in toate felurile. Da, si chinezii. Nu zic NIMIC de ortodoxie! (Am, cred, aceeasi parere cu dumneavoastra, nu are copyright).
„Un indrumar de viata spirituala si civica … pentru o mai buna cunoastere a legilor statului si a legaturii indisolubile a acestora cu legile bisericesti”.
Este evident ca se incerca inocularea in mintea inca necoapta a copiilor a ideei ca morala este „indisolubil” legata de „legile bisericesti”. „Morala” nu este apanajul crestinismului. Dinpotriva, este de dorit ca „morala” sa nu fie rezultatul „dresarii” (indoctrinarii) indivizilor (prin procedeul „biciul si zaharelul” – „iadul si raiul”), ci rezultatul constientizarii necesitatii ei, pentru ca singura viata de care putem sa fim siguri ca o avem sa merite sa fie traita.
Da, domnule, e a omului, (morala) nu a crestinismului anume. Cel putin azi este a omului. (Totusi prima urma scrisa este cea din VT, unde era a lui Dumnezeu.). Acuma ramane de decis chestia oului sau gainii: dumnezeu l-a facut pe om sau invers? Si, iar, daca toate religiile au aceeasi morala. Asta e asa…o generalitate binevoitoare – (ca toate o au). Daca le zici „Legi bisericesti” le degradezi, chiar gandind ca biserica. Ar trebui sa fie „dumnezeiesti”. Nu „biserica” a dat cele 10 p. Si intr-adevar, scoala laica ar trebui sa instaureze autoritatea propriei constiinte si nu una exterioara, fie ea si a „bisericii”. (Asta -propria autoritate morala- este, cu mici adaugiri, chiar „crestinismul”). Dar pâna la coincidența „moralei” cu „conștiinta” mai e ceva timp. Pâna atunci, daca cineva se ingrijește, fara partinire, sa faca elevii sa interiorizeze si „morala crestina” si legea civila, nu stiu ce ar fi rau in asta.
Spuneti ca: „daca cineva se ingrijeste, fara partinire, sa faca elevii sa interiorizeze si morala crestina si legea civila, nu stiu ce ar fi rau in asta”.
Ori nu intelegeti sensul sintagmei „legaturi indisolubile” ori sunteti de rea credinta. Altfel nu se explica alaturatrea pe care o faceti intre sintagmele „fara partinire” si „legaturi indisolubile” (intre „legile statului” si „legile bisericesti” – vezi titlul cartii), si judecata de valoare „nu stiu ce ar fi rau in asta„.
Domnule Rusu, imi voi permite eu sa va raspund (desi nu mie mi-ati adresat intrebarea): tanarul trebuie sa se gandeasca EXCLUSIV la sanctiunea legala, intrucat sanctiunile prevazute in „codul religios” au iesit de mult din practica uzuala.
Ca sa nu repet, va rog sa cititi raspunsul meu la comentariul lui lucid (il gasiti imediat inainte de comentariul dumneavoastra).
Referitor la informatia pe care o aflu din acest articol – folosirea in scoli a „indrumarului de viata spirituala si civica” – ,si pe care n-as vrea sa o calific drept anomalie inainte de a fi inteles contextul romanesc,as dori sa stiu:
-invatamantul romanesc este laic?
-elevii de confesiuni care ignora Biblia,sau ateii,vor fi in prealabil convertiti la crestinism ortodox?
-exista posibilitatea ca un copil necredincios sa aspire a deveni un bun cetatean,respectuos de legile statului,si daca DA,s-a preocupat cineva de ce-o sa fie-n mintea lui in cadrul acestui experiment?
Daca inteleg bine,metoda aleasa pentru insusurea civismului este FRICA de pedepsa,am deci o ultima intrebare:au fost consultati si psihologi inainte de a fi fost luata aceasta decizie?
Multumesc pentru clarificari…
1) Nu stiu daca invatamantul romanesc este laic. Intrebarea este daca ar trebui sa fie, si ce ar inseamna asta.
2) Din cate am inteles obiectia consta in faptul ca aceasta carte va fi folosita in cadrul orelor de religie in scolile publice. Dupa cum stim, educatia religioasa in scolile publice este confesionala, ceea ce inseamna ca fiecare cult poate decide ce materiale sa foloseasca. Adica nimeni nu va fi obligat sa foloseasca materialul daca acesta contravine religiei proprii.
3) Daca un copil necredincios poate sa aspire a deveni un bun cetatean depinde de el si de parintii lui.
4) Omenirea s-a descurcat zeci de mii de ani fara psihologi, sau mai bine zis cu o psihologie bazata pe carti precum Biblia. Eu as zice chiar mai bine decat cu psihologia moderna.
@AT
1. Omenirea a folosit mii de ani legea talionului: ochi pentru ochi, dinte pentru dinte! Ce credeti, este un argument valid pentru a reveni la vechile obiceiuri?
2. Va rog (re)cititi Vechiul Testament. Ce credeti, ar fi oportun sa introducem prevederile respective in Codul Penal? In particular, ce credeti despre adoptarea preceptelor biblice in legislatia privind homosexualitatea sau adulterul?
3. Biblia vorbeste in termeni neechivoci despre camatarie. Propuneti desfiintarea sistemului bancar, eventual cu revenirea la „zeciuiala” obligatorie catre biserica?
4. Omenirea s-a descurcat zeci de mii de ani fara medici, sau mai bine zis cu o medicina bazata pe rugaciunile si exorcismele din carti precum Biblia. Dar n-as zice ca mai bine decat cu medicina moderna.
1. Omenirea foloseste si azi intr-un fel legea talionului in curtile de justitie. Mila este pentru relatiile personale, nu a statului de impartit in stanga si in dreapta.
2. Legile civile ale Vechiului Testament in discutie nu au fost niciodata parte a crestinismului. Chestiunea a fost stabilita la sinodul apostolic de la Ierusalim, cf. Faptele Apostolilor, cap. 15.
3. N-am luat niciodata un credit si sper sa nici nu iau. Cred ca sistemele financiare au o pondere prea mare in economie. Asta nu inseamna ca sustin abolirea lor, deplang doar mentalitatea consumerista care le da aceasta putere.
4. Medicina e una, psihologia e alta.
Da, omenirea „s-a descurcat” mii de ani fără psihologie, bazându-se în schimb pe rămânerea liderilor la putere până la moarte și pe decapitări în scop ”educativ”, adică guvernare prin teroare.
Românii se tem de psihologia modernă tocmai pentru ceea ce riscă să afle despre ei înșiși. ”Capul plecat, sabia nu-l taie” și ”bătaia e ruptă din rai” sunt exact exemplele de psihologie creștină manipulatoare care au creat turma obedientă și superstițioasă din România de azi. Și sunt tocmai exemplele pe care psihologia modernă le dezavuează.
Dar nu te poți aștepta de la cineva îndoctrinat toată viața cu acceptarea statutului de supus să înțeleagă sau să accepte statutul de om liber. Omul supus e ca un câine ținut toată viața în lanț, la care dacă îi dai drumul din curte, seara vine singur să-l pui în lanț, numai să primească ceva de mâncare. Cam ăsta e românul mediu de azi.
Pentru ca ai facut o analiza asa de concludenta a romanului mediu de azi, cam cati din astia cunosti personal?
PS: Daca Biblia nu va place, poate Bob Dylan?
“You’re gonna have to serve somebody, yes indeed
You’re gonna have to serve somebody,
It may be the devil or it may be the Lord
But you’re gonna have to serve somebody.”
http://www.youtube.com/watch?v=67DMG_qBg2c
1. Statul teoretic e laic. E ancrat in Constitutie. Ca practic a fost infiltrat si acaparat de mafia sutanelor negre e atlceva.
2. Criminalitatea in societatea romaneasca nu a suferit o transformare formidabila spre bine, odata cu explozia bisericilor si orelor de religie in ultimii 20 de ani. Deci daca nu a functionat, evidentele sunt acolo- explozia numarului de credinciosi, de pupa-moaste in masa- nu vad logica care presupune ca va merge de acum inainte. E ca si cum ai alimenta simptomele unui alcoolic cu mai mult alcool.
3. Copii sunt necredinciosi prin natura. Credinta e inoculata de societate si formatarea creierelor la fel, minciuni repetate ca si adevaruri creeaza oameni pentru care intrebarile nu exista, ei au toate raspunsurile intr-unul simplificat…chiar si atunci cand evidentele materiale si argumentele sunt clare ca si Luna pe cer.
4. Ti-as recomanda sa citesti istorie, chiar si a omenirii http://www.bighistory.org si sa lasi zecile de mii de ani imaginari in carti in domeniul imaginatiei. Biblia are de vreo 5 ori mai putin, cat despre carti, pana la Gutenberg erau raritati.
Cartea saracului cu duhul, Biblia.
Mi-e teama ca ateismul celor ca tine ii formateaza pe copii intr-un mod mult mai grav. Viziunea voastra elimina din start intrebarea lor prefereata: de ce?
Parerea ta. Parerea mea, e ca ateismul sau normalitatea unora ca mine lasa toate portile deschise intrebarilor pentru care evidentele nu sunt acolo. E o diferenta in a cauta raspunsuri la care cunoasterea a dat deja raspunsuri si in cauta raspunsuri acolo unde nu sunt inca.
Pentru exemplificare iti dau exemplu istoric. In 1602 preotul catolic Antonio de la Ascension a consemnat ca echipajele erau atinse de scorbut si consecintele erau mortale. Apoi a observat empiric si vizual dupa cunostintele lui referitoare la univers, ceea ce el a denumit un miracol . Un marinar a mancat un fruct de cactus si a inceput sa se insanatoseasca. Exemplul a fost preluat de toti membrii echipajului si in 2 saptamani erau insanatositi. Raspunsul nu se afla in Biblie si nici in vreun blestem rezolvat cu o rugaciune. Astazi stim, raspunsul se afla in carenta de vitamina C. De atunci insa eradicarea maladiei nu s-a facut automat, s-au luat administrativ masuri. Fortele Navale Britanice au luat pe la 1700 masura de a pune in provizii suc de lamaie. Si un pic mai tarziu biochimistul maghiar Albert Szent-Gyorgyi a facut cunostinta formula apoi sintetizat artificial.
De ce exemplu acesta. Pentru ca daca ar fi sa sintetizez, faptul ca oamenii au mers la biserica de secole in urma, nu i-a impiedicat nicicum sa nu se angajeze in razboaie, nu i-a impiedicat sa se omoare. Pentru stiinta ta, decresterea omorurilor in parte se datoreaza eradicarii conceptului de crima de onoare ca regula sociala. Inainte erau duelurile, cineva lua public angajamentul de a raspunde disproportionat pentru o vorba etc. Normele sociale s-au schimbat, dar nu religia a operat aici ,daca e sa interpretezi legea talionului. Ci abdicarea sociala de la normele religioase impuse de legea talionului, ochi pentru ochi dinte pentru dinte. S-au inventat instante civile etc. La fel mortile datorate accidentelor s-au redus nu prin rugaciuni ci prin sistematizarea rutelor de transport, prin echipamentele de securitate. Ca sa ajungi la stadiul respectiv nu trebuie sa investesti in religie ci in sensibilizare si constientizare pe tema respectiva in mod realist plus investitii in semnalizare, norme de securitate…iar din punct de vedere a comportamentului trebuie sa te asiguri institutional ca pedepsele cerute din Codul Penal se aplica pe teren cu probabilitate cat mai mare, altfel sunt amenintari fara finalizare si lumea interpreteaza asta ca si fara consecinte, nu isi modifica comportamentul.PS. Stii ce cred personal, in urmatorii ani vor iesi la iveala abuzuri sexuale a unor profesori de religie actuali, copiii sunt deseori pusi in contexte de intimitate fizica cu unii frustrati si vor abuza de autoritatea lor. Doar fii pe faza.
Interesant ca acel preot nu a aruncat Biblia pentru ca nu continea remediul contra scorbutului. Descoperind remediul, nu a raspuns la intrebarea „de ce”, ci la intrebarea „cum”. „De ce” are de a face cu scopuri, nu cu procese. Pana de curand, in era modernitatii, orice lucru si orice proces insemna ceva. Mai nou, de cand cu reductionismul stiintific, nimic nu mai inseamna nimic. Daca ontogeneza urmeaza filogeneza, avem motive sa ne punem problema ca copiii vor fi afectati de aceasta deprivare de semnificatie.
Intrebarea de ce, poate sa para extrem de stupida.Pentru fiinta umana medie, viata are un scop si o finalitate, si un om traieste mai bine daca crede ca exista o rationalitate care ne depaseste, in spatele existentei cotidiene . Si o ordine ierarhica in univers.
E foarte greu de acceptat o viziune care include o notiune de haos in aparitia vietii , o viziune in care hazardul are un potential de combinare si de evolutie , o viziune in care viata se diversifica, devine complexa, evolueaza si chiar dispare la fel de subit.
E mai comoda imaginea unui drum continuu, de la punctul A la punctul B in care previzibilitatea este o stare constanta, iar accidentele sunt o raritate.
Adevarul e ca evenimentele inclusiv viata, functioneaza mai mult sau mai putin dupa legi statistice, in care fenomenele extreme sunt probabile si se produc la o anumita scara a timpului.
E greu de acceptat pentru foarte multi, notiunea de fragilitate a planetei in Univers, de la fragilitatea indusa de activitatea umana(incalzirea climatica, modificarea accelerata a ecosistemelor) pana la notiunile de risc externe activitatii umane- de la riscuri geologice la riscuri de impact cu alte corpuri ceresti, sau cele 4 bilioane de ani in care soarele va deveni o pitica alba.Pentru o gandire in care supravietuirea de pe o zi pe alta constituie baza activitatilor cotidiene, intradevar constientizarea pericolelor de extinctie reale si constante la adresa umanitatii , in unele cazuri fara prea mari sanse de evitare ies din sfera posibilului si a rationalitatii. De aici religia care exploreaza aceasta frica si ofera un raspuns reconfortant. Insa acel raspuns nu este calea care conduce la modificarea in sensul maririi probabilitatilor de supravietuire , este dimpotriva calea spre autodistrugere interna, prin razboaie intre grupuri de oameni, conflicte si stagnare in contemplare.
Calea care ar mari sansele de supravietuire,la nivel social, ar fi investitiile in intelegerea comportamentului psihosocial uman si transformarea lui in unul care permite valorificarea intreaga a fiecarei vieti la potentialul ei genetic si evolutiv- societati pasnice, colaborative, deschise si curioase in care violentele sunt condamnate si contracarate, in care a experimenta, a pune intrebari a reformula raspunsuri sunt acte de normalitate.
Ori, religia nu permite. Are un cadru limitat de functionare.
Are avantajul de a produce coagularea micilor comunitati in jurul unei idei mai mari. Dar incet, si alte forme de colaborare sociala apara. Religia are dezavantajul de a promova o solutie unica la o multitudine de probleme. Un medicament social universal.
Dinozaurii nu au avut nevoie de o pedeapsa biblica ca sa dispara acum cateva sute de milioane de ani. Si nici padurile din Tunguska la inceputul secolului XX. Sau tsunamiul de acum cativa ani. Toate sunt fenomene naturale, cu o cauzalitate si o frecventa mai rara raportata la scara existentiala a unui individ contemporan*100 de ani dar care se vor reproduce la generatia n umana care ne va preceda.
Intrebarea. Vom fi pregatiti…
Raspuns, daca urmam credinta oarba in baliverne nu.si investim in localuri care le folosim o zi pe saptamana, nu.
Daca, se va investi in educatie, cercetare fundamentala, tehnologii, biblioteci si acces universal la informatie de calitate, 24 din 24 pentru unele dintre riscuri da.
Oricum la capatul tuturor, se afla moartea biologica. Singura certitudine. Asta nu inseamna abandon imediat. Dimpotriva.
Inseamna, o lupta pentru a impinge barierele mai departe prin intermediul intrebarilor la chestiuni punctuale.
„Calea care ar mari sansele de supravietuire,la nivel social, ar fi investitiile in intelegerea comportamentului psihosocial uman si transformarea lui in unul care permite valorificarea intreaga a fiecarei vieti la potentialul ei genetic si evolutiv” – tocmai spuneai ca toate astea nu inseamna nimic.
Spuneam ca la ora actuala cantonarea in religie ca mod de administrare social*alocarea de fonduri care permit construirea unui sistem corupt administrativ- ceea ce se intampla acum direct in Romania, daca recapitulezi evenimentele din campania electorala, multi dintre alesi au mizat pe reprezentatii locali ai bisericilor…vs alocarea in educatie, cercetare si investitie va crea consecinte pe termen lung, la nivel national. Global alte natiuni au leadershipul necesar.
Pana una alta, un scenariu probabil la care religia nu are raspuns.
http://www.nature.com/nature/journal/v504/n7479/full/nature12827.html
Spuneti ca: „daca un copil necredincios poate sa aspire a deveni un bun cetatean depinde de el si de parintii lui”. Atunci eu spun: daca un copil credincios poate sa aspire a deveni un bun cetatean depinde de el si de parintii lui. Sa nu discriminam „copii necredinciosi”. Ori ajutam (prin intermediul scolii) ambele categorii sa obtina „o mai buna cunoastere a legilor statului”, ori niciuna (credinciosi sau necredinciosi). Pentru a iesi din aceasta dilema si pentru a nu vaduvi viitorii cetateni de niste cunostinte absolut necesare, educatia cetateneasca trebuie complet separata de educatia religioasa.
Mai spuneti: „omenirea s-a descurcat zeci de mii de ani fara psihologi, sau mai bine zis cu o psihologie bazata pe carti precum Biblia”. Eu spun: s-a descurcat foarte prost. Vezi doar Cruciadele si Inchizitia, pentru a nu exista nici un dubiu.
Ca de-aia am avut doua razboaie mondiale, taman pe cand am descoperit psihologia.
Nu chiar! „Ca de-aia” suntem acum capabili sa explicam modul de gandire al dictatorilor, fanaticilor de toate culorile si a altor dezaxati.
Si sa le prevenim actiunile (vedeti ca majoritatea agentiilor de informatii au unitati de cercetare comportamentala si profilare psihologica, nu de studiu biblic).
Exact. Si poate tot de aceea, preoti care teoretic ar trebui sa fie la adapostul dumnezeiesc fata de pedepsele prevazute in Codul Penal, sfarsesc prin a fi interpelati si ar
estati de Politie, ca si orice cetatean pentru fapte contrare legii comise.
http://www.torontosun.com/2013/10/16/priests-new-sex-assault-charges-include-alleged-funeral-home-incidents
Bineinteles in tarile libere si democratice, subiectul nu e un tabu si responsabilitatea e judecata individual.
… si sa ii intelegem si exculpam, conform noii moralitati bazata pe sentimente. Saracul Hitler, a fost abuzat de parinti. Nefericitul de Stalin, a crescut in saracie. Determinsimul nu lasa loc pentru responsabilitate morala.
@ AT
Pai hai sa procedam invers, sa spunem ca acestia (si altii ca ei) n-au fost responsabili, ci „asa a vrut Dumnezeu”. Ca doar nimic nu se intampla fara vrerea Lui…
Si daca tot va place muzica, va sugerez si eu Emerson, Lake & Palmer (The Only Way):
„Can you believe, God makes you breathe.
Why did he lose six million jews.”
Sa punem problema si invers: de ce am crede ca separarea celor doua ar fi mai buna pentru codul penal? Mai ales ca pedepsele biblice sunt, in general, mai dure decat cele ale codului penal.
Mie mi se pare ca alaturarea este irelevanta, sau poate chiar benefica (in putine cazuri). Dar sa zici ca biblia va atrage mintile crude ale copiilor e prea cu drobul de sare. Hai sa fim seriosi, bisericismul romanesc se rezuma strict la bani si ritual. Nu este nici un pericol, dar chiar nici unul, ca un copil normal educat in scoala sa cada in habotnicie din cauza asta. Cat despre copiii dezavantajati din zone alde Tanacu, pe aceia saracii ii pasc pericole mult mai mari decat un biet manual la ora de religie.
nu e irelevanta.
e relevanta pentru modul in care fortele de securitate si ordine statala din Romania au devenit manipulabile de biserica, in sensul acceptarii, infiltrarii si influentarii deciziilor la nivel national si de actiune. acelasi mecanism se petrece in Iran, totul e sanctionat de biserica(si perceptele religioase). e vorba de o entitate privata care va cauta sa-si autojustifice existenta ca institutie(sau sa-si mareasca influenta creind un sistem unde banul contribuabilului va fi colectat sub o forma sau alta in conturi private) . in plus actiunea de a deturna bugetul public spre construirea de lacasuri de cult in defavoarea unor spitale sau biblioteci de exemplu are consecinte pe termen lung la nivel economic. populatie proasta, cu sanatate precara…din stadiul de agricultura de subzistenta nu vor iesi.