joi, martie 28, 2024

Dimensiunea românească a banalității răului: cazul Mircea Vulcănescu

Motto: „Cît de puţin contează lu­crurile rezonabile în viaţă şi cît de mult contează întîmplarea şi cauzele accidentale[1]
M. Vulcănescu

Numele lui Mircea Vulcănescu a reintrat în interesul publicului odată cu reluarea demersurilor de schimbare a denumirii Liceului tehnologic și de demolare a bustului amplasat în Parcul Sf. Ștefan, întemeiate pe dispozițiile O.U.G. nr. 31/2002 care interzic acordarea numelor persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război unor organizaţii, precum și ridicarea sau menţinerea în locuri publice a unor statui referitoare la astfel de persoane. Cu privire la aplicabilitatea acestor dispoziții în cazul condamnării lui Mircea Vulcănescu au fost emise opinii pro și contra[2], motiv pentru care propun o analiză juridică a chestiunii.

          Urmărirea penală și procesul

Dincolo de aspectele biografice notorii ale vieții și morții lui Mircea Vulcănescu, din actele dosarului de urmărire penală putem afla și amănunte mai puțin cunoscute. Astfel, corpul de filaj consemna în anul 1946 faptul că Mircea Vulcănescu nu a fost niciodată membru al unui partid politic, că este „funcționar de carieră și n-a făcut nici un fel de politică[3], iar în fișa învinuitului citim următoarea caracterizare: „comportarea în serviciu – ireproșabilă, în familie – ireproșabilă, în relații personale – ireproșabilă, în societate – ireproșabilă, aptitudini în carieră – cu mare putere de muncă și pregătire temeinică pentru posturi înalte, aprecierile șefilor – foarte apreciat, corectitudinea – foarte corect”[4].

Din probele dosarului mai reiese faptul că Mircea Vulcănescu a refuzat funcția de subsecretar de stat la Ministerul Finanțelor propusă de Ion Antonescu, dorind să rămână în postul de la Direcția Datoriei publice din același minister, acceptând doar în momentul în care i s-a dat de înțeles că nominalizarea sa are valoarea unui ordin dat unui funcționar public din partea conducătorului – militar – al statului.[5]

Un alt aspect mai puțin cunoscut, dar foarte interesant, este acela că procurorul de caz, dl. Al. Ionescu-Lungu, a constatat prin Ordonanța din 4 septembrie 1946 „că nu este caz de urmărire penală contra învinuitului Mircea Vulcănescu, pentru vreun fapt penal prevăzut de art. 1 și 2 din Legea nr. 312/1945 pe care le-ar fi săvârșit în calitate de subsecretar de stat la Ministerul de Finanțe în guvernul Antonescu[6]. Această Ordonanță de scoatere de sub urmărire penală nu a fost niciodată revocată sau infirmată, ci a fost pur și simplu ignorată de Parchetul general al Curții de Apel București, care a dispus trimiterea în judecată a lui Mircea Vulcănescu printr-un act de acuzare nesemnat de procurorul general[7], dar aprobat de Consiliul de Miniștri în ședința din 24 septembrie 1946 prezidată de Petru Groza.        

În aceste condiții, se pune întrebarea, de ce a fost totuși condamnat Mircea Vulcănescu, un tehnician corect și competent, cu o conduită de viață ireproșabilă și căruia procurorul de caz nu i-a găsit vreo vinovăție pentru săvârșirea unei fapte prevăzute de lege?

În vremea aceea, ca o reacție imediată la crimele înfiorătoare ale regimului nazist, o expresie populară din limba germană tocmai fusese ridicată la rang de principiu de drept: mitgegangen, mitgefangen, mitgehangen. Ad litteram expresia s-ar traduce prin: au mers împreună, au fost prinși împreună, au atârnat (în laț) împreună, iar efectul juridic urmărit era acela al condamnării tuturor persoanelor care au avut funcții în regimul nazist, indiferent de contribuția lor concretă la atrocitățile comise. De la răspunderea individuală tradițională în dreptul penal s-a trecut temporar și limitat la o formă de răspundere colectivă ad hoc. Această idee a subiectelor colective nu era însă străină de spiritul vremii, ca dovadă faptul că și în România anilor ’30 și ’40 ea făcea obiectul dezbaterilor filosofice. Nu doar Nae Ionescu o susținea în logica colectivelor[8], ci și Mircea Vulcănescu își întemeia tezele din „Dimensiunea românească a existenței” pe ideea unei „mentalități colective cu privire la o anumită problemă[9]. În proces, acuzația adusă lui Mircea Vulcănescu a fost aceea că în perioada ianuarie 1941 – 23 august 1944 a deținut funcția de subsecretar de stat în Ministerul Finanțelor din Guvernul Antonescu, iar împotriva acestei acuzații nu exista posibilitatea vreunei apărări, pentru că ea reflecta adevărul. 

 Pentru acest considerent, Curtea de Apel București, prin Decizia nr. 27 din 6 februarie 1948, l-a condamnat pe Mircea Vulcănescu, alături de alți 16 învinuiți în cadrul unui proces colectiv, la opt ani temniță grea pentru săvârșirea unor infracțiuni prevăzute în Legea nr. 312/1945 pentru urmărirea şi sancţionarea celor vinovaţi de dezastrul țării sau de crime de război.

          Încadrarea juridică a condamnării

Pedepsirea crimelor atroce săvârșite de regimul nazist a fost stabilită de Puterile Aliate (SUA, Marea Britanie, Franța și URSS) prin Acordul de la Londra din 8 august 1945, iar prin anexa acestuia, Carta Tribunalului Internațional, se instituia competența viitoarei instanțe de la Nürnberg de a judeca trei categorii de infracțiuni (art. 6):

a) crime împotriva păcii: constând în principal din plănuirea, pregătirea, inițierea sau purtarea unui război de agresiune;

b) crime de război: constând în principal din încălcări ale legilor sau uzanțelor de război, cum ar fi omorul, rele tratamente, deportarea în scopul muncii forțate sau al oricărui alt scop a populației civile sau a prizonierilor de război, distrugerea ori devastarea unor localități, dacă nu este justificată din punct de vedere al necesității militare, etc.; 

c) crime împotriva umanității: constând din omorul, exterminarea, ducerea în sclavie, deportarea sau alte acte inumane împotriva populației civile ori persecuții pe criteriu politic, rasial sau religios în vederea săvărșirii sau în conexiune cu infracțiunile care cad în competența Tribunalului Internațional.

Scopul Acordului era acela de a-i pedepsi pe „criminalii de război”, sintagmă colectivă prin care erau desemnați autorii oricăreia dintre cele trei tipuri infracțiuni. În textul Cartei expresia „crime de război” era folosită uneori în sens restrâns (stricto sensu), ca în cazul de la art. 6 lit. b) citat mai sus, iar alteori în sens larg (lato sensu) incluzând toate cele trei categorii de infracțiuni, cum este cazul art. 21 unde se prevede dreptul Tribunalului Internațional de a solicita instanțelor naționale documente privind crimele de război cercetate. Această ambivalență a termenilor ține de specificul limbajului juridic și al tehnicii legislative, căzând în sarcina interpretului să distingă dacă noțiunea este utilizată în sens larg sau în sens restrâns.

România a transpus în dreptul național dispozițiile Cartei de la Londra prin Legea nr. 312/1945 pentru urmărirea şi sancţionarea celor vinovaţi de dezastrul țării sau de crime de război. Deja din modul de redactare a titlului rezultă faptul că autorul legii folosește sintagma „crime de război” în sens larg (lato sensu), acoperind toate cele trei categorii de infracțiuni definite prin Cartă. Aceeași utilizare în sens larg o întâlnim și în modul de redactare a art. 2 al Legii, unde se arată că: „Sînt vinovaţi de dezastrul țării prin săvîrşirea de crime de război cei care: …” și urmează enumerarea de la lit. a) la o) a tuturor infracțiunilor pedepsite sub umbrela noțiunii de „crime de război”. Coroborând acest text cu clasificarea din art. 6 al Cartei de la Londra putem stabili următoarea corespondență:

crimele contra păcii sunt reglementate la art. 2 lit. a),

crimele de război sunt reglementate la art. 2 lit. b), c), d), f), g), h), i), j) și k),

crimele contra umanității își găsesc reglementarea în art. 2 lit. e), l), m) și n).

În afara acestor trei categorii de infracțiuni, legiuitorul român a reglementat și infracțiuni de natură economică („dezastrul țării”) prin art. 1 și prin art. 2 lit. o) din aceeași lege.

Curtea de Apel București prin Decizia 27/1948 l-a găsit vinovat pe Mircea Vulcănescu pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 1 lit. a) – „Sînt vinovaţi de dezastrul țării cei care militând pentru hitlerism sau fascism şi avînd răspunderea politică efectivă au permis intrarea armatelor germane pe teritoriul țării” – și art. 2 lit. a) „au hotărît declararea sau continuarea războiului contra Uniunii Republicelor Socialiste Sovietice şi Naţiunilor Unite”, adică pentru o infracțiune economică și pentru crime contra păcii, decizia rămând definitivă prin respingerea tuturor recursurilor.

În legătură cu decizia de condamnare circulă în mediul on-line informația eronată potrivit căreia „fiica sa, Măriuca, a contestat acea decizie, dar ÎCCJ a respins acțiunea în 2019, deci în condiții de democrație[10], sau că ea ar fi fost „menținută printr-o sentință definitivă din 2019 a Curții de Apel București chiar și după încercarea de reabilitare”[11]. În realitate, obiectul procesului din 2019 nu l-a constituit nici reabilitarea, nici anularea condamnării, ci doar constatarea caracterului politic al acesteia, prin prisma dispozițiilor Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. În acel proces, Curtea de Apel București (deci nu ICCJ) a respins cererea[12], motivat de faptul că potrivit Legii au caracter politic doar condamnările pentru fapte care au avut ca scop împotrivirea față de regimul comunist, iar cum fapta reținută în sarcina lui Mircea Vulcănescu s-a petrecut în perioada ianuarie 1941 – 23 august 1944 în mod evident nu era îndeplinită condiția din lege, la acel moment ne punându-se problema instaurării regimului comunist în România. Prin această soluție instanța nu a confirmat însă legalitatea condamnării din 1948, ci dimpotrivă a arătat că „rezultă o serie de aspecte care pot determina o concluzie în sensul încălcării principiilor de drept la acel moment[13]. În plus, aceeași instanță a indicat și calea de urmat, dând ca exemplu decizia prin care în anul 2000 Curtea Supremă de Justiție a admis recursul în anulare casând Decizia nr. 27/1948, însă „numaicu privire la inculpatul Netta Gheron – aflat în aceeași situație cu autorul reclamantei, Mircea Vulcănescu”. În speță, este vorba despre fostul ministru al finanțelor din Guvernul Antonescu, Gheron Netta, al cărui subsecretar de stat fusese Mircea Vulcănescu, condamnat în același proces colectiv. Sigur că mutatis mutandis motivele pentru care a fost anulată decizia de condamnare a fostului ministru ar trebui să fie aplicabile și în cazul lui Mircea Vulcănescu, dar atât timp cât nu se obține rejudecarea condamnării, decizia din 1948 are putere de lucru judecat și își produce efectele, iar Mircea Vulcănescu are calitatea de condamnat pentru săvârșirea de crime de contra păcii.

Acuzația săvârșirii de crime contra umanității

Fără excepție, toate luările de poziție în favoarea schimbării denumirii Liceului și a îndepărtării bustului lui Mircea Vulcănescu sunt însoțite de acuzația de antisemitism, bazată exclusiv pe stenogramele unor ședințe din Consiliul miniștrilor din Guvernul Antonescu, stenograme asupra cărora voi reveni puțin mai jos. Acuzația de antisemitism este una foarte gravă și serioasă, ea fiind reglementată în mod expres atât prin Carta de la Londra sub denumirea de crime contra umanității, cât și prin Legea nr. 312/1945, care prin art. 2 lit. e), l), m) și n) sancționează crimele naziste, cum ar fi ordonarea sau săvârşirea de represiuni colective sau individuale din motive rasiale asupra populaţiei civile, ordonarea sau inițierea înființării de ghetouri, lagăre de internare ori deportări din motive de persecuție rasială sau ordonarea edictării de legi sau măsuri nedrepte de concepție hitleristă, legionară sau rasială, ori practicarea cu intenţie a executării excesive a legilor derivate din starea de război sau a dispoziţiunilor cu caracter rasial. Or, dacă în cazul lui Mircea Vulcănescu acuzațiile de antisemitism ar putea fi fundamentate pe stenograme ale ședințelor consiliului de miniștri aflate în dosarul instanței, se pune întrebarea de ce nu a fost el condamnat și pentru astfel de fapte, așa cum s-a întâmplat în cadrul aceluiași proces și prin aceeași decizie cu generalul Constantin St. Constatin, codamnat pentru fapta incriminată la lit. e)[14]?

Legat de stenogramele care sunt reproduse în mediul on-line, avem tendința naturală dată de posibilitățile tehnologice actuale să le privim ca pe niște transcripturi ale unor înregistrări audio, însă ele sunt cu totul altceva. În dosarul de urmărire a lui Mircea Vulcănescu se găsește mărturia de expert a lui Henri H. Stahl, fiul mai cunoscutului Henri Stahl inventatorul sistemului românesc de stenografie. Fiind inițiat de mic copil în tainele stenografiei, H.H. Stahl a ajuns unul dintre cei mai buni stenografi din țară, iar în baza expertizei sale a declarat că „stenogramele luate asupra discuțiilor dialogate care au loc în comisii, de către un singur stenograf, lucrând ore întregi la șir, nu pot constitui în nici un caz un text autentic, ce poate fi invocat legal. Ele nu au decât valoarea, cu totul relativă, a unei mărturii, care poate fi folositoare când vrei să afli ce teme au fost luate în discuție, dar care nu pot da loc la interpretări de amănunt asupra unor fraze extrase din context[15]. Pentru a nu avea nimeni impresia că avem de-a face cu o declarație subiectivă dată în ajutorul unui inculpat, să amintim faptul că H.H. Stahl a fost încă din 1938 un antifascist declarat, care nu avea nici un fel de simpatie pentru regimul Antonescu. Acesta este motivul pentru care instanța nu a luat în considerare stenogramele ca temei de condamnare pentru presupuse fapte cu caracter antisemit și pentru care nici noi nu le putem da acum valoare probatorie.      

Mircea Vulcănescu a explicat în proces poziția sa asupra temei discutate în Consiliul ministerial din data de 19.11.1941 – contribuția populației la efortul de război al României -, el exprimând părerea că este injust ca minorității evreiești să-i fie pe de o parte interzis dreptul la exercitarea profesiei, iar în același timp să i se pretindă să contribuie cu bani la bugetul de război. Chiar dacă atât la acceptarea de a fi parte a Guvernului Antonescu, cât și în luările sale de poziție din consiliile de miniștri, Mircea Vulcănescu ar fi fost mânat de cele mai bune intenții, acest lucru nu-l poate scuti de răspunderea pentru efectele cauzate, știut fiind faptul că și drumul spre iad este pavat cu bune intenții, pentru ca oamenii să ajungă mai repede la destinație.

Cert este că la acest moment, așa cum în privința condamnării lui Mircea Vulcănescu pentru crime contra păcii aplicăm principiul juridic al puterii de lucru judecat, la fel în privința crimelor contra umanității – pentru care ar fi putut fi cercetat și condamnat, dar nu a fost – trebuie să aplicăm principiul juridic al prezumției de nevinovăție.

Ținând cont de funcția sa subordonată în cadrul ministerului și al guvernului, cât și de lipsa unor dovezi clare de acțiuni sau scrieri cu caracter antisemitic, Mircea Vulcănescu ar fi fost un exemplu mult mai potrivit decât Adolf Eichmann pentru ceea ce Hannah Arendt a numit „banalitatea răului[16]: un Rău mare devenit posibil prin micile contribuții ale unor oameni convinși că fac un lucru bun. Dacă ținem cont că potrivit lui Plotin, Binele a dat din el însuși intelectul și viața intelectuală[17], putem avea un criteriu de a alege ce putem păstra din opera cărturarilor pe care Julien Benda i-a acuzat de trădare: ceea ce este asociat cu Binele, adică opera intelectuală, curățată de răul opțiunilor politice.

Privind acum, de la înălțimea secolului al XXI-lea, spre întunecații ani ’30 și ’40 ai secolului trecut, putem afirma fără nici cea mică ezitare, că dacă participi la o discuție în care cineva, fie el – sau mai ales fiind el – conducătorul statului, face apologia impunerii interdicției exercitării profesiei, deportării sau eliminării fizice a unor oameni pentru simplul fapt că aparțin unei minorități etnice, singurul lucru corect pe care îl poți face este să te ridici și să pleci. Din păcate foarte, foarte puțini au avut tăria unui asemenea gest; se cuvine să-l amintim aici în acest sens pe Traian Popovici, primarul din Cernăuți. Mircea Vulcănescu nu a făcut acest lucru și a plătit cu vârf și îndesat pentru această greșeală. Pe noi cei de astăzi, istoria ne-a scutit de ipostaza necesității luării unor asemenea decizii în vremuri tulburi, și atunci, dacă dorim să-l judecăm acum pe Mircea Vulcănescu pentru alte fapte și păcate, decât cele pentru care a fost deja condamnat, va trebui să găsim alt criteriu pentru a stabili cine să arunce primul cu piatra în bustul lui Mircea Vulcănescu. Și foarte probabil vom ajunge la aceeași concluzie ca domnul Andrei Pleșu, care observa că cei din trecut „ca și noi acum, și ei aveau, mai toți, pete de un fel sau de altul pe conștiințele lor sau pe reputațiile lor[18].  

Aplicabilitatea OUG nr. 31/2002 în cazul Mircea Vulcănescu

Revenind la problema în discuție, și anume aplicarea dispozițiilor OUG nr. 31/2002 în cauza Mircea Vulcănescu, este interesantă evoluția în timp a acestei reglementări. Și anume, inițial actul normativ avea ca scop interzicerea „promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii”. Chiar dacă din titlul actului normativ ar rezulta că se au în vedere doar crimele contra păcii și cele contra omenirii – stricto sensu -, lucrurile erau lămurite de legiuitor prin definiția din art. 2 lit. c): „prin persoană vinovată de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii se înţelege orice persoană condamnată definitiv de o instanţa judecătorească română sau străină pentru una sau mai multe infracţiuni contra păcii şi omenirii, precum şi orice persoană condamnată de o instanţa penală internațională pentru crime de război sau crime contra umanităţii”. Avem deci o definiție legală a faptului că noțiunea de infracțiuni contra păcii și omenirii este folosită în titlul actului normativ în sens larg (lato sensu), ea conținând toate cele trei categorii de infracțiuni reglementate prin Carta de la Londra, inclusiv crimele de război. În acea formă a legii, era dincolo de orice dubiu faptul că și condamnarea suferită de Mircea Vulcănescu pentru crime contra păcii intra sub aplicarea dispozițiilor OUG 31/2002.

Prin Legea nr. 217/2015 au fost aduse modificări de substanță acestei reglementări, dorindu-se în primul rând eliminarea condiției ca o instanță internațională să fi pronunțat condamnarea pentru crime de război sau contra umanității. Prima noutate constă în aceea că titlul actului normativ conține acum interdicția „promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război. Legiuitorul a înlocuit infracțiunile contra păcii cu crimele de război, păstrând trimiterea expresă la crimele contra umanității. A doua noutate o constituie modificarea definiției din art. 2 lit. c) astfel: „prin persoană vinovată de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război se înţelege orice persoană condamnată definitiv de către o instanţă judecătorească română ori străină sau prin orice hotărâre recunoscută în România, potrivit legii, pentru una sau mai multe infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război”. Practic legiuitorul a eliminat sensul larg al termenului de infracțiuni contra păcii și omenirii utilizat în prima formă a legii, care acoperea toate cele trei categorii de fapte condamnate prin Carta de la Londra, înlocuindu-l cu doi termeni utilizați de data aceasta în sens restrâns (stricto sensu): crime de război și crime contra umanității. Crimele contra păcii nu mai fac obiectul acestei reglementări, așa cum corect a sesizat și dl. Gabriel Andreescu în articolul dumnealui[19]. Folosirea în sens restrâns a noțiunii „crime de război” în noul text normativ rezultă și din faptul că legiuitorul o utilizează de fiecare dată împreună cu cea de „infracțiuni de genocid contra umanității”, or dacă ar fi folosit noțiunea în sens larg, atunci nu ar fi fost necesară și menționarea crimelor contra umanității, deoarece acestea sunt cuprinse în sfera crimelor de război în sens larg. Sau ar fi trebuit ca legiuitorul să păstreze definiția din art. 2 lit c) explicând faptul că prin termenul de „crime de război” se înțeleg toate cele trei categorii de infracțiuni reglementate prin art. 6 din Carta Londra: crimele contra păcii, crimele de război și crimele contra umanității.

Iată așadar, că în forma actuală de reglementare a OUG nr. 31/2002 este cel puțin discutabilă, dacă nu chiar exclusă aplicarea acesteia în cazul lui Mircea Vulcănescu, condamnat pentru crime contra păcii. În orice caz, în speță se pun probleme juridice de interpretare și aplicare a legii, motiv pentru care este nepotrivit ca răspunderea pentru lămurirea acestei chestiuni să fie lăsată în sarcina consiliului profesoral al Liceului, respectiv a consilierilor locali din Sectorul 2. Fiind o problemă juridică, ea trebuie soluționată de către instanța de judecată, care poate lămuri cu caracter obligatoriu sensul termenilor utilizați în Legea nr. 217/2015, obligând, dacă este cazul, autoritățile publice la luarea măsurilor legale.

Iar dacă în pofida temerilor domnului Gabriel Andreescu[20], demersul de demolare a bustului lui Mircea Vulcănescu nu este doar „un mijloc de a reduce oamenii de seamă la nivelul tuturor” – folosind o expresie a lui Nicolae Steinhardt[21] -, ci dorința sinceră de a fi respectată și aplicată legea, atunci se cuvine ca odată demersul confirmat de instanța de judecată, să fie susținut de toți cei care încă mai credem în statul de drept. 


Note:

[1] https://www.fericiticeiprigoniti.net/mircea-vulcanescu/2304-jurnalul-de-la-inchisoarea-arsenal-18-28-mai-1946

[2] Opinii pro: https://www.rfi.ro/cultura-131223-de-ce-sunt-radu-gyr-si-mircea-vulcanescu-criminali-de-razboi, https://dilemaveche.ro/sectiune/editoriale-si-opinii/situatiunea/dimensiunea-romaneasca-a-existentei-2244415.html, https://www.juridice.ro/815568/cazul-mircea-vulcanescu-sau-cardasia-impotriva-respectarii-legii-faptele-politicienii-si-complicitatile.html . Opinie contra: https://www.contributors.ro/un-nou-apel-cum-sa-explici-calomninerea-obsesiva-a-amintirii-lui-mircea-vulcanescu

[3] Nae Ionescu și discipolii săi în Arhiva Securității – vol. V: Mircea Vulcănescu, Ed. Eikon, Cluj Napoca, 2013, pag. 29, nota corpului de filaj nr. 710/18.04.1946

[4] Idem, pag. 135

[5] Nae Ionescu și discipolii săi în Arhiva Securității – vol. V: Mircea Vulcănescu, Ed. Eikon, Cluj Napoca, 2013 pag. 153

[6] Idem, pag. 133

[7] Idem, pag. 146

[8] Nae Ionescu Opere vol. IV, Editura Istros, Brăila 2011, pag. 329 și urm.

[9] Mircea Vulcănescu – Dimensiunea românească a existenței, Editura Eikon, Cluj Napoca, 2009, pag. 14

[10] https://www.rfi.ro/cultura-131223-de-ce-sunt-radu-gyr-si-mircea-vulcanescu-criminali-de-razboi

[11] https://dilemaveche.ro/sectiune/editoriale-si-opinii/situatiunea/dimensiunea-romaneasca-a-existentei-2244415.html

[12] Decizia civilă 967A/26.06.2019 pronunțată în dosarul 29432/3/2016

[13] https://www.juridice.ro/815248/dreptul-lamurind-istoria-decizia-de-condamnare-a-lui-mircea-vulcanescu-a-fost-anulata-la-cererea-urmasilor-superiorului-sau-in-privinta-acestuia-din-urma.html

[14] Art. 2 lit. e): Au ordonat sau săvârşit represiuni colective sau individuale în scop de persecutie politica sau din motive rasiale asupra populaţiei civile

[15] Nae Ionescu și Discipolii săi în arhiva securității, op. cit., pag. 151, 152

[16] Hannah Arendt – Eichmann la Ierusalim. Raport asupra banalității răului, Ed. Humanitas, București 2007

[17] Plotin – Enneade I-II, Editura IRI, București 2003, pag. 211

[18] https://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/acum-nu-mai-e-vorba-de-o-ruptura-de-generatie-e-2238954.html

[19] https://www.contributors.ro/un-nou-apel-cum-sa-explici-calomninerea-obsesiva-a-amintirii-lui-mircea-vulcanescu

[20] Ibidem

[21] Nicolae Steinhardt – Jurnalul fericirii, Editura Dacia, Cluj-Napoca 1997, pag. 362

Distribuie acest articol

71 COMENTARII

  1. Bolsevismul triumfator (triumf inmiit in grandoare la intrarea in iad) gaseste tot timpul motive si noi puteri.
    Ucrainenii vor fi, la fel, stropsiti si acuzati. Orice s-ar intâmpla, vina este a lor – propaganda bolsevica/moscovita functioneaza ca unsa. Simplul fapt ca nu sunt rusi este o acuzatie. Faptul ca rezista si ca nu vor „cu ruski mir”, este secundar, dupa parerea mea. Ei erau oricum condamnati din start, dupa intâmplarile din trecut. Tot ceea ce contravine delirului moscovit este sortit exterminarii, mascat sub diverse nume: „ocna”, „temnita grea”, „reeducare”, „pace sociala”, „consens (si armonie…)”, liste este lunga.
    Dusmanul este la porti, unii ar zice chiar ca el se afla in posturi de conducere, dupa metoda patentata de sifilitic.

  2. Sunt câteva lucruri pe care le ignorați.

    Ghetta a fost ministru câteva luni, în 1944, Vulcănescu a lucrat patru ani în minister, inclusiv ministrul Nicolae Stoenescu, cei care a semnat pentru spolierea averilor evreiești, deci situația nu este deloc similară.

    De asemenea există un text scris în care Vulcănescu laudă acțiunile ministrului Stoenescu, cu accent pus pe spolierea averilor pentru susținerea efortului de război.

  3. Soarta bustului lui Vulcănescu nu trebuie să fie legată de cine știe ce raționament juridic. Vulcănescu a fost o unealtă conștientă a unui regim dictatorial care a participat la uciderea a sute de mii de oameni. Nu s-a ridicat, ci a rămas în sală, a ezitat sa spună acel simplu „Nu.” de care ne amintea Rebengiuc.

    Ăsta e motivul, unul arhisuficient, pentru care să nu i se lustruiască statui în spațiul public. A fost un om cu lumini și umbre care a trăit vremuri dificile, poate nu avem dreptul să-l demonizăm dar în niciun caz nu trebuie să-l considerăm un model, căci asta înseamnă în definitiv o statuie.

    Și trebuie spus că umbrele lui Vulcănescu nu sunt vreo reclasificare contemporană, vreo retrogresiune wokeistă a unor noțiuni fără corespondent în epocă. Nu, umbrele lui sunt prăpăstii de beznă, Vulcănescu știa foarte bine ca nu e bine sa omori, știa foarte bine că evreii și restul victimelor Holocaustului sunt oameni ca și el, care simt și care suferă, știa că el era parte a unei mașinării care comitea un rău profund. Pentru motive pe care nu le vom cunoaște niciodată a ales să închidă pur și simplu ochii, și ăsta e motiv suficient să fie uitat.

    • Mulțumesc pentru comentariu. În articol am emis opinia juridică în sensul că este discutabil dacă există obligația legală a Liceului, respectiv a Consiliului local, de a lua măsurile prevăzute de OUG 31/2002, în forma actuală. Evident nimic nu împiedică o autoritate publică să-și schimbe denumirea, dacă aceasta nu îi mai face cinste. După Revoluție, s-au schimbat foarte multe denumiri de străzi și de instituții fără să existe o lege care să oblige în acest sens.

    • Mulțumesc pentru comentariu. În articol am argumentat doar în sensul că este discutabil dacă există în sarcina Liceului, respectiv a Consiliului local obligația legală de a lua măsurile prevăzute de OUG 31/2002. Evident nimic nu împiedică o autoritate publică – sau privată – să-și schimbe denumirea, dacă aceasta nu îi mai face cinste. După Revoluție au fost schimbate denumirile multor străzi și instituții fără să existe o lege care să oblige în acest sens.

    • Eu nu îl voi uita și sper că mai sunt destui care nu îl vor uita.Nu cred că a fost o unealtă.Unele din intervențiile sale din Consiliul de Miniștri șut în favoarea evreilor.Nu aplecat pentru că a crezut că trebuie să-și slujească țara.Citiți ce scrie în apărarea sa. Nici Traian Popovici nu a plecat ,nu și-a dat demisia ci i-a ajutat pe evrei din funcția sa .La fel a făcut și Vulcănescu a încercat să ajute din funcția sa . Cred că supraviețuirea evreilor români se explică și prin prezența în guvern și în alte posturi de răspundere a unor oameni ca Vulcănescu.Demisia unor oameni de valoare ar fi dus la la o proastă guvernare , la probleme ,poate chiar la instalarea unui protectorat german ,caz în care soarta evreilor ar fi fost pecetluită..Orice om trebuie judecat numai după faptele lui.

  4. O analiza interesanta dar care are si unele ipoteze incarcate de subiectiviatte. Astfel OUG 31 nu isi propune si nu face diferentiere intre crime de razboi, impotriva umanitatii etc. Prin urmare orice persoana condamnata definitiv pentru art 2 al legii 312/1945, indiferent de litera, intra sub incidenta oug 31. Chiar daca nu a fost condamnat pentru Holocaust, aceasta nu inseamna ca istoricii nu pot evidentia acest aspect din activitatea demnitarului Vulcanescu. Stenogramele CM cit de neveridice or fi ele, dupa carcaterizarea generica a lui HH Sthal, probeaza insa in prea multe rinduri implicarea directa a lui M Vulcanescu in „problema evreiasca”. Respingerea minoritarului etnic este prezent si in opera lui Vulcanescu. De asemenea, sint documente de la Min de finante pe care le-a semnat legate de evreii deportati in Transnistria. Nu pozitia de subsecretar de stat i-a atras judecarea si condamnare, ci pozitia de MEMBRU IN GUVERN. Aceste sint chestiuni care se pot dezbate cu documente pe masa si texte de comparat. Dar respectarea legii, a oug 31, intr-un stat de drept nu are nimic de-a face cu asa ceva. Ea prevede simplu, numai in Romania este complicat, ca fiind condamnat definitiv pe art 2 din legea 312/1945 nu poti beneficia de memorie publica eroizanta, nu poti fi model.

    • Mulțumesc pentru comentariu. Era într-adevăr foarte simplu dacă OUG 31/2002 stabilea în mod clar că se aplică tuturor condamnărilor date în baza art. 2 din Legea 312/1945. Din păcate legiuitorul a ales o redactare a legii care deschide posibilitatea unor interpretări.

    • „Respingerea minoritarului etnic este prezent si in opera lui Vulcanescu. ” De citat exemplele (toate!) din opera lui Mircea Vulcănescu!

    • În cazul lui poziția de subsecretar de stat este echivalentă cu cea de membru în guvern , iar în privința ședințelor de guvern poziția lui a fost în favoarea evreilor.Sunt ședințe în care , aparent este pentru românizare sau face apologia Germaniei , dar de fapt este împotriva înființări de ghetouri și pentru că evrei să primească de lucru și în privința romanizării prin intervenția sa îi ajută să-și păstreze afacerile ferindu-i de intervenția brutală a statului , Antonescu rămânând doar cu perspectiva românizării Are inițiativa unei legi care să-i scutească pe evreii intelectuali de munca la zăpadă.In privința celor 10 miliarde ceruți evreilor în 1941 Vulcănescu oferă soluția unei impozitări colective a comunități evreiești în locul unei impuneri individuale și se pronunță în favoarea evreilor angajați la statistică. În privința corepondenței oficiale cu guvernatorul Transnitriei nu am găsit documentul că să-mi pot face o părere. Îi privește numai pe evrei său este un document cu caracter universal? În ce privește ședința în care Antonescu îl întreabă pe guvernator despre efectuarea represaliilor la Odessa cel care trebuia să-și dea demisia și să spună exact ce s-a întâmplat era chiar guvernatorul.El știa foarte bine ce s-a întâmplat nu cred că Vulcănescu și ceilalți membri ai guvernului știau de ororile din Odessa Cred că nici chiar Antonescu nu știa proporția acestora ,altfel nu l-ar mai fi întrebat

  5. Stenogramele Consiliului de Ministri? Un fleac, nu trebuie sa le dam valoare probatorie pentru ca asa a citit autorul in marturia lui Stahl. Se scriau dupa ureche. Implicarea lui Vulcanescu in spolierea evreilor? Un fleac, autorul a uitat de ele! Membru intr-un guvern genocidar? Un fleac. Ca si ei atunci, si noi avem azi pete de un fel sau altul. Textul de fata e graitor intr-adevar pentru ce intelegea Arendt prin banalitatea raului. Detasarea de realitatea raului, superficialitatea, inabilitatea de a vedea gravitatea unei situatii sunt evidente in randurile de mai sus.

    • Mulțumesc pentru comentariu. În articol am afirmat în mod răspicat faptul că în privința condamnării lui Mircea Vulcănescu există putere de lucru judecat, astfel că nu poate fi pusă în discuție. Obiectul articolului îl constituie doar opinia juridică în sensul că este discutabil dacă în speță există obligația legală a autorităților publice de a lua măsurile prevăzute de OUG 31/2002.

      • Eu stiu ca scopul vietii omului este mintuirea / indumnezeirea . Iisus Hristos ne cheama de nenumarate ori la aceasta . Iata un exemplu : ,, Fiti dara voi desavirsiti precum Tatal vostru din ceruri este ” .
        Ma intreb uneori oare citi condamnati de legile omenesti se afla si se vor afla in Rai . Apoi ma mai intreb daca legile omenesti isi trag seva din legile Dumnezeiesti . Ma mai intreb de ce oamenii si-au facut legi de nu le mai stiu numarul iar Dumnezeu a rinduit pentru om atit de putine si tit de clare .

  6. De cite ori citesc texte ale unor juristi destinate maselor largi, populare, imi amintesc de cugetarea doar pe jumatate amuzanta a umoristului englez Jerome K. Jerome, pe care o puteti gasi in cartea „Three Men on the Bummel”, publicata in anul 1900 (in romaneste a aparut sub titlul „Trei pe doua biciclete”), care suna asa:

    If a man stopped me in the street and demanded of me my watch, I should refuse to give it to him. If he threatened to take it by force, I feel I should, though not a fighting man, do my best to protect it. If, on the other hand, he should assert his intention of trying to obtain it by means of an action in any court of law, I should take it out of my pocket and hand it to him, and think I had got off cheaply.

    Adica:

    „Dacă un om m-ar opri pe stradă și mi-ar cere ceasul, aș refuza să i-l dau. Dacă m-ar amenința că mi-l va lua cu forța, cred că, deși nu sunt un bătăuș, aș face tot posibilul pentru a-l proteja. Dacă, pe de altă parte, și-ar exprima intenția de a încerca să-l obțină prin intermediul unei acțiuni în instanță, l-aș scoate din buzunar și i l-aș da, considerând că am scăpat ieftin.”

  7. Dumneata, stimate autor, propui o analiza juridica a cazului Vulcanescu, eu vad o incercare de a-i spala imaginea. Doamna avocat Sosoaca poate sa iti dea linistita, sau urland din toti bojocii, un big like. Cred ca si dl.Lavric ar face la fel.
    Iata ca datorita distinsei doamne Sosoaca si a celorlalti fani nationalist-legionarzi din AUR, a aparut o conjunctura la fel de nefericita, pentru domnul Vulcanescu in zilele noastre ca si acum aproape 100 de ani.
    Acum aproape 100 de ani, in timp ce isi vedea linistit de munca exemplara la minister (timp de vreo 4 ani, din cate inteleg de la cei ce au comentat inainte), pe sub nasul domnului Vulcanescu au fost deportati cateva zeci de mii de oameni, intamplator toti evrei. Aparent asta nu este o problema pentru domnia ta, cum nu a fost nici pentru el, ci doar chichitele juridice din dosare. Te asigur ca am citit cu atentie toata saa-numita dumitale argumentatie juridica, incercand sa ignor elefantul din camera.
    (Imi amintesc acum si de nenumaratele condamnari ale functionarilor nazisti care foloseau acelasi tip de scuza: doar urmau ordinele, ca niste buni funcitonari, nu stiau ce se intampla mai departe).
    Revenind in zilele noastre, niste domni si doamne din zona AUR-extrema dreapta, sau cum s-or mai numi, care ne doresc puscarie grabnica si pedepse crunte tuturor celor care ii contrazic pe linie ideologica, sunt maxim de indignati si urla isteric si ameninta crunt niste profesori pentru ca au dat jos o statuie, a aceluiasi domn Vulcanescu.
    Acum, usa de biserica sa fi fost domnul Vulcanescu, ori functionar exemplar, dupa cum amabil ne informezi, ori unul obisnuit, care mai face cate o greseluta, ca oameni suntem, dar alaturarea la distanta de 100 de ani a unor ideologii cu parfum fascist, de numele sau, e mai mult decat interesanta.
    Mie tot articolul mi se pare a fi un trolling de mari si amanuntite proportii. Dar asta e doar parerea mea de nespecialist in ale juridicului. 😊

    • Nu pretind a fi un mare cunoscator al „cazului Vulcanescu”, dar dintre analizele pe care le-am citit, aceasta este de departe cea mai substantiala. Cred ca Institutul Elie Wiesel ar putea adopta o atitudine mai putin rudimentara decat invocarea unor texte de lege (aratate, in articol, ca fiind interpretabile) si mi se pare dezolant ca, astfel, se pune pe acelasi plan – al judecatilor dihotomice – cu personaje toxice precum Sosoaca, Tarziu sau Lavric. Nedumereste faptul ca ironizati abundent „juridicul” cand el este, de fapt, argumentul suprem (si cam singurul) al Instiutului.
      Iesind din juridic, gasesc ca mergeti mult prea departe cu analogiile, si asta nu va serveste rationamentul, cand ii mentionati pe „nenumaratii functionari nazisti”. In fond, daca s-ar fi reprosat cu consecinte penale – nu doar functionarilor nazisti, ci si marii majoritati a populatiei Germaniei naziste – faptul de a „le fi trecut pe sub nas” enormele exactiuni comise impotriva evreilor, tara ar fi trebuit sa aiba macar in primii ani postbelici mai multe inchisori decat locuinte. Iata de ce exista si o „rule of reason”, tousi…
      In fine, a caracteriza drept „trolling” tot ce nu coincide cu opiniile Dvs (altminteri, respectabile) nu este principial diferit, desi mult mai urban!, de felul in care isi confrunta Sosoaca et al contradictorii.

      • De unde deduceti ca as caracteriza drept trolling tot ce nu coincide cu opiniile mele? Cunoasteti toate opiniile mele?
        Punctual, am ajuns la concluzia ca aceast articol merge in zona de trolling pentru ca muta atentia asupra unor elemente care nu ne afecteaza pe noi, cetatenii romani ai anilor 2020, in nici un fel, si anume dosarul juridic al domnului Vulcanescu.
        Ceea ce ne afecteaza insa in mod clar este propaganda nationalist-legionarda care se face folosindu-i numele, inclusiv in scoli (!), de catre un partid populist, gaunos prin excelenta, fara solutii reale, care considera ca niste cetateni ai acestei tari, intamplator de origine evreiasca, ar fi dusmanii care trebuie pusi la punct.
        Daca atitudinea si actiunile domnului Vulcanescu in timpul razboiului au contribuit indirect la moartea unor oameni deveniti dusmani datorita ideologiei dominante a vremii, atitudinea celor care il preamaresc astazi si care sunt parlamentari romani, mi se pare extrem de grava. Scopul ei? Cred ca doar obtinerea de (si mai multa) putere. Ce sa faca cu ea? Vom cedea. Nu ma astept insa ca acesti oamani sa faca gaura in stiinta, nici sa ne creasca nivelul de trai. Poate doar nivelul de intoleranta si grobianism.
        Pana la urma, pana in ultima zi a vetii noastre, mi se pare extrem de important ceea ce facem in raport cu semenii nostri. A face cat mai putin rau mi se pare esential. A nu inchide ochii la rau mi se pare la fel de important, poate chiar mai important.
        La buna vedere!

        • Aveti dreptate, ceea ce am afirmat despre opiniie Dvs a fost un „raccourci” nepotrivit si imi cer scuze. Nu vad mari diferente in felul in care privim AUR si personajele toxice care l-au populat si il populeaza. Nu vad insa in ce fel sunt ele relevante pentru caracterizarea articolului d-lui Prediger drept „trolling”. Cu atat mai mult cu cat tocmai „dosarul juridic” al lui Mircea Vulcanescu este sediul principal al problemei, asa cum reiese de altfel si din intampinarile Institutului Wiesel. In lipsa unor caracterizari juridice, am ramane exclusiv pe taramul libertatii neingradite de opinie si convingeri. In numele careia ar prolifera monumente si denumiri omagiale dedicate memoriei „Maresalului”. Iar caracterizarea juridica in „cazul Vulcanescu” nu este deplin elucidata. Articolul demonstreaza asta si arata necesitatea elucidarii, in loc de a pasa problema profesorilor si consilierilor locali, care mi se pare o neghiobie.

      • ´se pune pe acelasi plan … cu personaje toxice precum Sosoaca, Tarziu sau Lavric´.
        Incep de la aceste cuvinte dar ma intind la continutul articolului.
        C. Tarziu, il stiu de mult, e retinut si rezonabil, chiar mai mult decat S. Lavric, iar maestrul lui a fost regretatul R. Codrescu, poet, traducator, personalitate culturala importanta, a colaborat la nu stiu ce ´asociatii´ crestine si familiste, prin anii 90, cu intelectuali importanti, ca T. Baconschi, in fine, un familiar al cercurilor culturale conservatoare. Sorin Lavric e doctor ´pe bune´, de doua ori, in medicina si in filozofie, doctorand al lui G. Liiceanu, pana la episodul ´indracirii´ denuntata de maestru era un comesean al super-intelectualilor de dreapta, boierii mintii. N-a fost nicio ´indracire´, omul a fost sincer inca de la faimoasa teza despre Noica, orb sa fii sa nu vezi, a ramas consecvent – lucru rar. Scrie de mult la Romania Literara condusa de dnul Manolescu, alaturi de alte personalitati culturale de dreapta ( si cam in aceeasi linie), ca dnul M. Mihaies.´Pacatul´ dnului Lavric a fost doar sinceritatea, spune deschis ceea ce multi altii nu au curajul sa spuna sau doar susotesc, ezoteric, cine are cat de cat miros sesizeaza repede ´asemanarile de familie´. Deci este vorba despre intelectuali adevarati, ´de rasa´, de cel mai inalt nivel, ´elita´ – si tocmai asta e problema mai grava, una de moralitate, nu doar de legalitate. Probema e tocmai aceasta ´cultura de dreapta´ aparata cu strasnicie de … da, de discipolii tarzii ai lui Nae Ionescu.
        Citez din articol : ´Pe noi cei de astăzi, istoria ne-a scutit de ipostaza necesității luării unor asemenea decizii în vremuri tulburi, … ´ Putem intoarce chestiunea : ´pe ei, pe domniile-lor´, adica pe intelectualii de dreapta de azi, ´lideri de opinie´, care ii apara pe maestrii lor interbelici ( nu doar romani, de pilda pe D. la Rochelle, care era fascist, dar om bun – ca si cum asta ar fi fost in discutie, a salvat niste evrei ) i-a scutit soarta de astfel de decizii : care ar fi fost optiunile d-lor in acele imprejurari ´geopolitice´, iata o intrebare aproape fara rost, nostalgiile fiind atat de stravezii si azi, desi, vanturile geopolitice batand din alte zari, se stie orientarea acestor intelectuali dupa aderarea la NATO, ce a coincis cu domnia neoconilor. Orientare ce nu pare total ´spontana´, dar ce mai e spontan in cultura ? … Noica insusi oferise exemplul de transhumanta dialectica si, se stie de la Hegel, Weltgeistul se plimba de la un popor la altul, isi schimba biroul geopolitic.
        M. Vulcanescu nu a fost membru al Garzii. Dar nici Nae Ionescu nu a fost , el era ideolog ! Nu mai retin cine spunea ca, desi Eliade era liderul ´generatiei´, Vulcanescu era adevaratul ideolog al ei, oricum, era in famila tinerilor intelectuali convertiti la mistica fascista ( nu necesar legionara, ceva mult mai vast ). M. Vulcanescu, scolit la Paris, era un admirator al Action Francaise si nu era de acord cu provincialismul fanatic al legionarilor, dar ´stilul´ lui cultural, etnicismul sau ´organicist´ si corporatist, era foarte aproape de ´fascismul literar´. Cat de periculoasa e aceasta cultura se vede chiar din ex. lui S. Lavric, tocmai acest fel de reactii, impulsive, tradeaza anumite afinitati sau simpatii – e practic aproape imposibil sa ´te hranesti´ o viata intreaga cu aceasta cultura interbelica , ´neo-traditionalista´, sa il divinizezi pe Heidegger, sa fii doct in C. Schmitt ( pe care il numesti , in fata catorva tineri naivi : ´mare ganditor catolic´ – o fi fost mare intelectual, dar nu catolic sau crestin), etc., etc., si sa nu cazi complet sub vraja lor. Acesta nu e un stupefiant al maselor, ci al ´Elitei´ .
        Ideea separarii ´operei´ de ´autor´ e un sofism, opera nu e vreo ´revelatie´ dictata automat, independenta de natura ´subiectului´. Dar aceasta autonomie a operei e sustinuta printr-o ideologie estetista, adica amoralista – iar filozofia existentialista, cu idealul ei de ´autenticitate´, e tocmai un astfel de amoralism estetic (´viata ca opera de arta´), un ´decadentism´ misticistant si mistificator – Nae Ionescu, zis Mefistofel ( despre care Eliade inclina sa creada ca nu era deloc credincios) ´debutase´ cu un manifest intortocheat despre Faust. ´Estetizarea politicii´ e o formula prea cunoscuta ( valabila in sine, dincolo de intentiile pseudo-marxiste ale lui Benjamin). Daca Heidegger insusi recunoscuse ca opera lui era fundamental ´metapolitica´ ( cand spunea ca filozofia trebuie inlocuita cu metapolitica ), de ce sa nu-l credem pe cuvant ? … Dimensiunea morala e – fiindca tot citeaza autorul din Plotin, pt. care etica era intemeiata ontologic ( ´virtutile paradigmatice´ ) – esentiala si presupune o adecvare a gandurilor, cuvintelor cu faptele, altminteri ´opera´ e nula spiritual, sterila sau otravita. Vedem ca tocmai opera e cea aparata , cu riscul sacrificarii ´persoanelor´ – care oricum nu mai sunt – si desi nimeni nu a intentionat, in democratie, vreo punere la index , totul e la liber. Ceea ce apara ei, ca adevarati gardieni, sunt anumite idei si o ideologie – un estetism mistic, irationalist, foarte dubios, chiar daca modernizata si normalizata, o apara impotriva oricarei critici pt. ca e a lor, muma lor spirituala, respira in ea ca pesii in apa, de aceea dialogul e atat de dificil, dar timpul e cel mai intelept. As zice ca, dimpotriva, operele trebuie supuse unei critici oneste si foarte atente, discriminarii, nu autorii, care au fost si ei oameni sub vremuri, nu judecam oamenii – pt. a intra sub incidenta avertismentului evanghelic, ci ideile, intrucat ne privesc, e o diferenta fundamentala, iar aceasta e o datorie.
        Sigur, cazul ´Vulcanescu 2´ e prilej acum pt. tot felul de rabufniri si defulari, autopromovari, reglari de conturi, etc.

    • Mulțumesc pentru comentariu. Așa cum am arătat în articol, prezența lui Mircea Vulcănescu în guvernul antonescu a fost o greșeală pentru care și-a primit pedeapsa bine meritată. Legat de condamnarea sa, aceasta se bucură de lucru judecat, deci nu o mai putem pune în discuție. Obiectul articolului nu era nicidecum vinovăția sau nevinovăția lui Vulcănescu pentru săvârșirea faptelor pentru care a fost condamnat, ci doar o analiză juridică a aplicării în acest caz a dispozițiilor OUG 31/2002, eu opinând în sensul că este cel puțin discutabilă. Și am subliniat că dacă o instanță va decide în sensul că aceste dispoziții sunt aplicabile, demersul trebuie susținut de toți cei care avem respect față de statul de drept.

    • @Mihaela
      „niste domni si doamne din zona […] extrema dreapta, sau cum s-or mai numi, care ne doresc puscarie grabnica si pedepse crunte tuturor celor care ii contrazic pe linie ideologica, sunt maxim de indignati si urla isteric si ameninta crunt”. Aveți dreptate 100%.
      Doar că, vedeți dvs., această manieră (eufemistic vorbind) de a acționa „en masse” a fost lansată glorios și întreținută îndârjit de către extrema stângă. Și asta încă de la rev.FR, trecând prin „blândețea suavă” a rev.bolshevice ruse si germane, continuate (la noi) cu „Ana, Luca și cu Dej”, exacerbate paroxistic cu Mao, Pol-pot, j’en passe et des meilleurs.
      Nowadays, Wokeism-ul duce mai departe flacăra luptei revoluționare prin cancel/desființare și curând condamnare. La așa înaintași de ce nu….?!!?

      Da, sigur că extrema dreaptă nu poate fi trecută cu vederea. Așa e!
      Totuși observăm că paternitatea comportamentelor pe care, absolut corect, le condamnați trece „duios”&discret în uitare acoperite find de un văl al recunoașterii „principiilor generosae și umaniste” care doar au fost grevate de „usoare” alunecări și derapaje, cauzate de entuziasmul înflăcărat, ce au dus la sute de milioane de victime vinovate de chestiuni ideologice.

      p.s. trunchierea ușoară a citatului se datorează încercării de a da un sens mai general chestiunii.

  8. Dura lex, sed lex. Dacă vrem dreptate, să facem legi bune. Cu legile care sunt, este și dreptatea care este. Nu e vina legilor că nu duc la dreptate, este vina celor care fac legile. Dacă legile sunt bune, ele se aplică ușor, repede și duc la acordul celor implicați în justiție. Dacă nu, nu. Croiala cu materialul clientului.

  9. Mircea Vulcanescu a fost criminal de razboi.securistii si bolsevicii care l-au omorat sunt eroi,nu?dar aia care vor sa-i darame statuia ce sunt?dar aplaudacii lor?

  10. Mi-aduc aminte ca autorul a scris un articol in apararea lui Nae Ionescu, contra biografiei Dnei Tatiana Niculescu. ´Banalitatea raului´ e ades invocata, pe post de scuza universala, apocastatica. Conceptia arendtiana, ambivalenta, a fost destul de criticata, implica si o impersonalizare a raului si diluarea a vinei in peisajul distopic-kafkian al birocratiei tehnologizate, iar ´raul radical´ devine un fenomen, un ´eveniment´ natural-istoric inexplicabil, ceva similar potopului ( s-a spus ca Arendt ar fi incercat si o disculpare a ´regelui ascuns´ al filozofiei si, in fundal, a culturii germane, in contrast cu profilul caricatural si prefabricat al ´robotului´ lipsit de gandire Eichmann, in fine …)
    Interesant pasajul din A. Plesu, care e foarte prompt in interventii cand vine vorba de atacurile la cultura de dreapta, – cum ca am avea cu totii pete pe constiinta, pai da, dar nici chiar asa ! Cu indemnurile evanghelice si patetice de ´a nu judeca´ sau ´ridica piatra´, la iertarea universala. Pai atunci sa se desfiinteze legea, e cel mai simplu. Dar nu ar fi mai corect, totusi, sa lasam victimelor aceasta generozitate a iertarii ? …
    Nici nu vreau sa imi imaginez ce grozavie ar fi fost daca romanii ar fi suferit a mia parte din Shoah.

    • Devreme ce cuvintele conteaza si este normal sa fie luate ca atare (adica, sa nu fie „calificate”/cenzurate de terti): chiar nu credeti ca au existat macar vreo 6000 de romani (1‰ ) care au fost spoliati, tinuti in conditii inumane si ucisi pentru nicio alta vina decat aceea ca apartineau unei „categorii” (de clasa, nu de rasa)? Sper ca e destul de clar ca nu eu m-am lansat pe taramul comparatiilor si admit ca o exterminare colectiva ca cea a Shoah nu este comparabila cu ce s-a intamplat in Romania primilor ani de „democratie populara”. Dar a expedia intr-o propozitie finala, cu un dispret vadit, tragediile a sute de de mii de oameni, dintre care multi si-au pierdut viata, este intolerabil si inacceptabil intre oameni civilizati.

      • Domnule, strict vorbind, aveti dreptate. Totusi, tocmai ca nu se compara, e o intreaga discutie despre acest paralelism ´rasa´/´clasa´, nu pot sa intru acum in detalii, dar e o simplificare ( iata o lucrar imp., care pune in discutie natratiunile Cold War despre totalitarism : Michael Scott Christofferson – French Intellectuals Against the Left. The Antitotalitarian Moment of the 1970s). Nazistii nici nu aveau o ideologie ´de rasa´ comparabila cu aceea a comunistilor, nu aveau o ideologie oficiala, rasa era doar unul dintre elemente care, lucru important, nu le apartinea exclusiv, rasismul era o banalitate, de pe vremea colonialismului. Iar comunistii, chiar pe vremea stalinismului, nu isi propusesera exterminarea unei clasei sau a claselor, e o exagerare, ci reeducarea, etc., victimele erau mai mult colaterale, rezultatul brutalitatii si barbariei regimului, muncii fortate, etc., deci comparatia intre Shoah si Gulag e fortata si interesata, nu ajunge sa tragi linie si sa aduni. Nazistii au fost la putere vreo 12 ani, ce s-ar fi intamplat daca ar fi fost 80 e greu de imaginat. Deci nu poti sa compari asa, aritmetic, crimele Nazismului cu cele ale Comunismului – intr-un spatiu si o perioada de timp mult mai mari. Sigur, cumulat, Comunismul a facut mai multe victime. Nu se poate da de capat acestor controverse, nu e vorba sa tii parte unora sau altora, sau un concurs intre anti-fascisti si anti-comunisti ( si cam asta e resortul acestui comparatism), lucru absurd. Shoah-ul a fost unic ca program tehnologic de exterminare a unui intreg popor, la scara industriala. Orice s-ar spune, comunistii au fost criminali, dar nu au avut un asemenea program exterminationist, din Gulag mai aveai sanse, cat de mici, sa scapi sau cel putin sa mai traiesti, nu erai programat la ´baie´. Sigur, au existat si experimente de exterminare a ´dusmanilor de clasa´, adica a dusmanilor considerati cei mai periculosi ai regimului, nici macar nu e ceva specific doar comunismului, ci oricarei tiranii. Asa, si rusii au pierdut in razboi vreo douazeci de milioane de oameni, aceste comparatii sunt aritmetice. Romania era stat invins, cu schimbarea brutala de regim si de ´elite´, dictatura, totalitarism, reglari de conturi, exproprieri, crime, abuzuri, desigur. Dar nu a fost un program de exterminare in masa, pe criterii etnice ( ´clasa´ e o abstactie) deci nu a fost nici 1 nici 0, 1 si nicicat ´la suta´ din Shoah, despre asta e vorba. Mai clar, nu a existat, cum clameaza unii acum, un ´holocaust impotriva romanilor´.

        • Nu stiu de unde ati scos ca as fi expediat cu dispret victimele regimului comunist !, e o extrapolare fantastica. Nu I. Wiesel etc. exagereaza cu ´vanatoarea de antisemiti´ si, oricum, unele excese ar fi macar de inteles, ci unii intelectuali sau, ma rog, activisti romani, dar nu numai romani – incercand sa se autopromoveze si autoeroizeze, in special ´anti-comunisti´ de dreapta ( nu pt. ca anti-comunismul in sine ar fi blamabil, ci doar ca instrument ideologic ) exagereaza cu victimizarea – folosindu-se tocmai de acest tip de comparatii deplasate ( ´holocaustul rosu´ anti-romanesc etc. ), la aceasta ´grozavie´ ma refeream si deja e iar dispretul li s-ar cuveni. Dar nu vreau sa intru in acest tip de dispute forumistice, absurde.

        • „”Iar comunistii, chiar pe vremea stalinismului, nu isi propusesera exterminarea unei clase sau a claselor, e o exagerare, ci reeducarea, etc., victimele erau mai mult colaterale, rezultatul brutalitatii si barbariei regimului, muncii fortate, etc.,””
          Pana aici am putut sa citesc,pe urma am vomitat!Pai nici nazistii nu isi propusesera exterminarea,doar scria clar pe poarta lagarului:”Arbeit macht frei”!E adevarat ca au existat cateva milioane de colaterali,da n-o sa ne scandalizam pentru atata,nu?!!!Cum ar veni nu vorbim de mama ca de ma-ta!

        • În România nu a existat exterminarea pe criterii rasiale pentru că nimeni nu a conceputo Uciderea evreilor din Transnistria și Basarabia și deportarea celor din Basarabia și Bucovina nu a fost legată de rasism ci de perceperea acelor evrei că fiind comuniști și ostili integrități teritoriale a României. Toate acele orori s-au produs pe fondul războiului de recucerire a teritoriilor pierdute.In momentul când provinciile erau din nou ale României și germanii au cerut deportarea tuturor evreilor pentru ucidere răspunsul a fost negativ . A existat o semnătură a lui Mihai Antonescu de accept la cererea nemților ,dar el nu a conștientizat in primul moment ce înseamnă deportarea evreilor în Polonia.Radu Lecca mărturisește in memoriile sale că a doua zi Mihai Antonescu cu o figură descompusă i-a spus că a greșit când a semnat Ion Antonescu cu toată xenofobia sa nu era numai antisemit ci xenofob ,nu a dat niciodată ordinul de deportare în Polonia.; între timp se lămurise că nu toți evrei basarabeni și bucovineni sunt pro URSS A recunoscut acest fapt într-o ședință a consiliului de miniștri..Că să nu cădem în extreme trebuie sa cunoaștem motivele care au stat la baza acțiunilor celor de atunci În privința lui Vulcănescu nu a fost antisemit , dincontră unele din luările sale de poziție din guvern au fost în favoarea evreilor chiar dacă aparent este pentru românizare sau pare că face apologia Germaniei fasciste .A fost un bun negociator și și-a folosit această calitate chiar împotriva lui Antonescu.; pleca de la concepțiile acestuia pentru și argumenta in așa fel încât să obțină avantaje pentru evrei A făcut acest lucru în cazul înființări de ghetouri cerând să li se dea de lucru evreilor ,fiind împotriva înființări de ghetouri ,în cazul romanizării întreprinderilor evreiești ferindu-i pe aceștia de intervenția brutală a statului dând lui Antonescu doar speranța unei romanizări.Afost de partea evreilor angajați la statistică și a inițiat o lege care îi scutea pe evrei intelectuali de munca la zăpadă;legea adusă în consiliul de miniștri de Stoenescu superiorul său a fost aprobată de Mihai Antonescu dar Ion Antonescu a modificato în scutire contra plată. Eu cred că a fost bine că astfel de oameni au făcut parte din guvernul Antonescu , bine atât pentru români cât și pentru evrei.Unii din acești oameni au temperat pornirile furioase ale lui Antonescu și au făcut posibilă guvernarea sa . Dacă această guvernare ar fi eșuat alternativa ar fi fost Horia Sima și ar fi pierit mai mulți evrei

    • Iata un fragment, chintesential, din lucrarea citata, despre climatul Razboiului rece, dualist-maniheist si ´realist´-machiavellic ( adoptarea ideilor lui C. Schmitt in Franta si in Statele Unite ) in care s-a forjat conceptul de ´totalitarism´. Cuvantul a supravietuit, dar cu schimbari importante. Anti-comunismul ideologic, sustinut in general de conservatori ( ex. J. Burnham ), neo-conservatori si liberali-Cold-war fost stangisti si reinventati ( ex. S. Courtois ), dar adeseori cu acelasi zel revolutionar si militant. Foarte greu se poate discerne cercetarea onesta de ideologie si propaganda, oricat de benigna in aparenta sau ´soft´, in epoca noastra totul pare aproape iremediabil viciat, pana la cele mai ´elementare particule´.

      The concept of totalitarianism was invaluable to American foreign policy after World War II. In the insightful analysis of Herbert Spiro and Benjamin Barber, „it explained and it rationalized American policy in terms which both preserved America’s pragmatic self-image and carried a moral conviction which pragmatism itself lacked.” Crucial to legitimizing the United States’s abandonment of isolationism, the theory of totalitarianism also helped America explain communist behavior and American difficulties in the developing world as well as justify the reversal of the wartime alliance, the use of force in foreign relations, and support for friendly noncommunist dictators. The close connection between the concept of totalitarianism and American foreign policy needs is reflected in the profile of Soviet Studies during the Cold War. The field was dominated by people who came to it out of an interest in national security and not „an intellectual passion for Russian-Soviet civilization.” Indeed, according to Stephen Cohen, many hated their subject. Connections between Soviet Studies programs and the government were close. The federal government and private foundations heavily subsidized Soviet Studies, and many Soviet Studies graduates worked for the federal government. The loyalty-security crusade of the early Cold War kept the profession relatively free of, or intimidated those with, unorthodox views.
      ( Michael Scott Christofferson – French Intellectuals Against the Left, The Antitotalitarian Moment of the 1970s ,Introduction, French Antitotalitarianism in Comparative Perspective, pp. 11-12. )

      • p.s. Autorul cita din sovietologul St. Cohen, lucrarea e mai veche, cred ca de prin 2000 ( are inclinatie spre Stanga democratica, personal nu am niciun fel de simpatii de stanga dar gasesc ca de multe ori criticile dinspre stanga la dreapta – si viceversa – sunt juste), intre timp Cohen s-a compromis si realitatea l-a contrazis brutal, nu a apucat sa-l vada pe Putin in actiune in Ucraina. Totusi, chiar si asa, multe dintre observatiile lui erau corecte, doar ca unilaterale, a exagerat intr-un sens invers, cum se intampla de obicei. Avea dreptate in privinta kremlinologiei, cazul cel mai notoriu – R. Pipes, consilier al lui Reagan, – un fel de ´orientalism´ ( cazul cel mai notoriu – B. Lewis, consilier allui Bush, Cheney si Rumsfeld ). Ceea ce confirma complexitatea ametitoare a problemelor.

  11. Vulcanescu a mentinut aceleasi curiculum pentru scolile evreiesti. Asta a fost un punct pozitiv.

    Dar autorul articolului pare ca uita ca de la procesele de la Nurmberg incoace, NIMENI nu se mai poate ascunde in spatele unui superior care a dat un ordin.
    Si nici nu si-a presentat demisia.
    Abordari asemanatoare in ceea ce priveste responsabilitatea INDIVIDUALA au fost si la procesele din Japonia.
    In israel exista notiunea juridica de ordin ilegal.
    Si chiar daca ar fi fost legal ordinul, ar fi putut sa isi dea demisia sau sa isi puna macar un picior in ghips ca Stanculescu sau sa se duca la bai si sa se prezinte bolnav.

  12. Polemica Vulcanescu

    „Vulcănescu is an Orthodox Christian confessor of the orthodox tradition, very careful and critical with regard to any reformist innovation, resolutely rejecting the westernizing influences from the Church. Thus, his writings are all the more precious as his orthodox anti-modernism does not originate from an ideological neurosis or from an immovable rigidity, but, quite on the contrary, from a profound discernment accompanied by the most generous humaneness, Vulcănescu confessing the Truth but preserving, at the same time, Love.” (Gheorghe Holbea, Vice Dean of the Faculty of Orthodox Theology “Patriarch Justinian”, in International Journal of Orthodox Theology 6:1 (2015).

    „Vulcănescu nu a fost doar un intelectual care a scris cu simpatie despre legionari, ci a intrat în cohorta celor imbecilizați și inutilizabili, după cum îl descria Eugen Ionescu într-o scrisoare către Tudor Vianu din 1945.”(Vlad Alexandrescu, citat de Sabina Fati, DW, 5 ianuarie 2023). ”

    Intre Eugen Ionescu si Gheorghe Holbea, as inclina sa cred ca unul dintre ei l-a inteles mai bine pe Vulcanescu.

    • „…citat de Sabina Fati…”

      Doamna pe care o menționați nu este cumva jurnalista aceea de călătorii, care a scris excelente descrieri ale unor minunate peisaje?!… Dacă despre domnia-sa este vorba, atunci sunt sigur că poate fi considerată oricând un reper în domeniul în care s-a consacrat și din care citesc cu multă plăcere citate.

      • ar mai fi doar de clarificat la ce se referea Ionesco prin calificativul „inutilizabili”…(cu opusul „utilizabili” …de catre cine si pentru ce?) Este aceasta scrisoare privata a maestrului teatrului absurd Ionesco actul de nastere al „idiotilor utili”?

        • @amalgam
          Raspunsul este evident chiar din ceea ce spuneti.
          „utilizabili” == „idioti utili” == rinoceri manevrati de securist/national comunisti lideri de turma.

          … Ploua cu caini si pisici … si nici nu au ajuns inca la Manchester in zilele noastre.
          Pana de curent actuala din Cantareata Cheala A INCEPUT cu concursul nemijlocit al binomului politic nefast francezo-german.

    • Mulțumesc pentru comentariu. Există și posibilitatea ca amândoi să aibă dreptate, fiecare din punctul lui de vedere. În privința constatărilor domnului Holbea, nu mă pot pronunța pentru că nu cunosc opera teologică a lui Vulcănescu. În schimb, dacă Eugen Ionescu se referea la opțiunea politică a lui Vulcănescu, atunci a avut 100% dreptate. Cât privește simpatiile legionare ale lui Vulcănescu, iarăși nu mă pot pronunța pentru că nu am citit nici un text al său în acest sens. Știu doar că a intrat în guvernul antonescu după prigoana legionarilor, ceea ce lasă impresia că poate nu era chiar așa un mare simpatizant. Pe mine mă interesează strict aspectul juridic: deoarece crimele contra păcii pentru care a fost condamnat – pe bună dreptate – Vulcănescu nu fac obiectul OUG 31/2002, se afirmă acum că s-ar face vinovat și de crime contra umanității, care fac obiectul acestei legi, dar pentru care el nu a fost condamnat. În altă ordine de idei, așa cum am spus și mai sus, schimbarea denumirii unei instituții se poate face oricând, fără să fie nevoie neapărat de o lege care să oblige în acest sens.

  13. Pe Mircea Vulcanescu nu o m-il scoata nimeni din cap si din suflet . Am citit despre el multe scrieri . Cartea de istorie a Romaniei trebuie sa il mentioneze . Asta e opinia mea . Restul e politica abjecta .

  14. “Iar
    dacă în pofida temerilor domnului Gabriel Andreescu[20],
    demersul de demolare a bustului lui Mircea Vulcănescu
    nu este doar „un mijloc de a reduce oamenii de seamă la nivelul tuturor” – folosind o expresie a lui Nicolae Steinhardt[21] -,
    ci dorința sinceră de a fi respectată și aplicată legea,
    atunci se cuvine ca odată (CE) demersul (ESTE) confirmat de instanța de judecată,
    (ATUNCI) să fie susținut de toți cei care încă mai credem în statul de drept. “
    Pentru cei ce dau cu piatra (insotind gestul si de scandari), indraznesc sa sugerez :
    – acestor persoane sa citeasca textul cu multa atentie (aplicand regulilele de gramatica, de logica si de filozovie a limbajului – autorul il si indica in text pe Plotin) ;
    – autorului sa completeze textul cu cuvintele lipsa din text din paranteze si scrise cu majuscule (lipsa permisa de regulile de sintaxa si morfologie). Va fi pe intelesul tuturor si, cu siguranta vor deduce adevaratul mesaj, pe care dumneavoastra, autorul, il doriti ca toti ceilalti sa il concluzioneze, aplicand pragmatismul si prudenta; caci, acolo unde 2 instante (cea de condamnare si cea din 2019), nu au tras concluzia ce o doresc antescriitorii mei (explicit, expres, ferm si neechivoc), nici autorul (mai expus, mai vulnerabil, fata de cei ce se ascund sub pseundonim), nu poate sa o traga .

  15. Scriam mai demult:

    Cred ca dl. Andreescu confunda doua categorii diferite: latura morala si cea sanctionabila legal.

    Despre latura legala, unde LA incearca sa-l scoata basma curata pe MV, nu cunosc toate detaliile acuzarii dar e suficient de mentionat deposedarea de averi a evreilor din Transnistria (https://revista22.ro/eseu/alexandru-florian/mircea-vulc259nescu-351i-memoria-public259).

    Ca procesul i-a fost facut de catre comunisti e foarte adevarat insa o instanta romaneasca in 2019 a decis ca procesul facut lui in 1948 nu a fost unul politic (vezi https://ziare.com/stiri/magistrati/de-ce-a-respins-justitia-reabilitarea-lui-mircea-vulcanescu-decedat-in-temnitele-comuniste-de-la-aiud-1583727). Ca Tribunalul Bucuresti si Curtea de Apel au dat doua decizii contradictorii nu arata decit cit de complicata este speta, asa ca nu este locul aici pentru a ne pronunta despre validitatea deciziilor. Este insa foarte clar ca a murit, ca multi dintre cei condamnati de justitia comunista, datorita conditiilor mizerabile din inchisoare, unde se pare ca a avut un comportament extrem de demn si uman. Crima comisa de comunisti nu il exonereaza insa pe MV pentru pacatele trecutului.

    Sa trecem insa la latura morala a activitatii sale ca politician. MV putea foarte bine sa se delimiteze de guvernul Antonescu si sa ramina profesor. A preferat insa sa intre intr-un guvern care s-a facut vinovat de participare la Holocaust, indiferent de ce scuze se incerca a se gasi azi pozitiei lui Antonescu de a deveni aliatul Germaniei. A sperat probabil ca Germania va cistiga razboiul si ca se va gasi in tabara cistigatoare.

    Asa ca nu vad de ce trebuie neaparat ca un liceu sa-i poarte numele.

    PS Fara a face vreo paralela completa m-am intrebat de ce dl. Plesu nu si-a dat demisia ca ministru la mineriada din 13-15 iunie. E si aceasta o chestie de morala si onoare, nu de „Strafbarkeit” (suna tare prost in romana „pedepsibilitate”, ca si in engleza ori franceza).

    Am incercat sa citesc articolul lui AF din Revista 22, incriminat de GA si l-am gasit la https://revista22.ro/eseu/alexandru-florian/mircea-vulc259nescu-351i-memoria-public259.

    Sincer sa fiu nu stiu cum de GA il scoate nevinovat pe MV, declarind ca acesta a oferit doar „raspunsuri pur tehnice” si ca n-ar fi avut voie sa exprime o pozitie politica. Unde e logica argumentului? Distinctia e irelevanta si in plus nici pe departe adevarata. Daca Hitler l-ar fi intrebat pe ministrul economiei de ce nu sint puse mai multe vagoane la dispozitie pentru transportul evreilor la camerele de gazare iar acesta i-ar fi dat cuvintul subsecretarului de stat care ar fi raspuns „raportez ca am dat deja comenzi de vagoane cu o capacitate sporita, am marit frecventa traficului, etc.” cred ca raspunsul se integreaza perfect ca fiind pur tehnic, nu? Sa insemne ca nu e loc de vinovatie daca raspunsul e pur tehnic, nu?

    AF scria ca:
    „Cât priveşte organizarea muncii obli­ga­torii, M. Vulcănescu considera că „ger­ma­nii au făcut un sistem de organizare foar­te bun în această privinţă: i-au pus în ghetou şi lucrează ca cizmari, ca croitori etc., satisfăcând în felul acesta chiar ne­voile germanilor“10. Poate merită amintit aici că a participat la şedinţa de guvern din 5 august 1941, când s-a discutat in­tro­ducerea semnului distinctiv pentru evrei (steaua galbenă în 6 colţuri) şi nu a ex­primat un punct de vedere diferit.”

    „O zi mai târziu, în Consiliul de Cabinet, Vul­cănescu este tot atât de implicat în pre­gătirea instrumentelor pentru spolierea evrei­lor. În urma pledoariei lui Mihai An­tonescu, pentru rezolvarea „problemei ro­mânizării proprietăţii întreprinderilor şi a funcţiunilor de viaţă românească aca­parate de evrei“, precum şi aceea a „mo­dului cum trebuie să se facă ad­mi­nis­tra­ţia provizorie a unor bunuri şi in­te­rese, pe care le-a expropriat deja Sta­tul…“5, Mir­cea Vulcănescu afirma: „sunt, în total, de acord cu părerea d-lui Mihai An­to­nescu“6. Perspectiva propusă consta într-o legislaţie simplă care să redistribuie bu­nurile expropriate de la evrei, iar pentru ro­mânizarea economiei solicita crearea unui Oficiu Naţional al Românizării, ins­tituţie publică care să aibă posibilitatea in­terconectării opţiunii politice cu aspectele concrete economice şi cele financiare. În ședința Consiliului Economic din 8 mai 1941, el a contribuit la stabilirea rolului şi locului comisarilor de românizare în în­tre­prinderile evreieşti. Pentru a avea o func­ţie economică şi administrativă, nu una represivă sau informativă, asigurând astfel eficienţa economică a procesului, co­mi­sa­rii de românizare trebuiau „să fie sub­sti­tu­iţi patronilor evrei care au fost con­dam­naţi pentru crima de sabotaj. Sun­tem în următoarea alternativă… sau că­dem în primejdia ca aceşti comisari să fie stipendiaţii patronilor şi tovarăşi de ban­dă sau ajungem la cealaltă primejdie, ca ei să fie organe poliţiste de terorizare a întreprinderii respective. În loc să fa­cem aceasta, dăm acestor comisari pers­pectiva de a se instala cândva în între­prinderi“7.

    AF e condamnabil moral pentru activitatea de propagandist comunist de dinainte de revolutie dar unde e aici apoteoza unui text propagandistic? Sint citatele false? Sint aparatorii memoriei lui MV de acord cu confiscarea averilor evreilor doar fiindca erau evrei? Cu munca obligatorie, cu ghettoizarea?

    Si o alta intrebare pentru asa-zisii anticomunisti: Cum e confiscarea averilor evreilor din anii ’40 diferita de confiscarea averilor „burgheziei” de dupa ’47? De ce accepta doua masuri diferite pentru situatii similare?

    Repet, nu ma refer aici la corectitudinea procesului (despre care ar trebui sa avem datele complete pentru a ne da cu parerea si nimeni nu a citit sutele sau miile de pagini in discutie) ci la aspectul moral al participarii la o dictatura militara.

    Si un caz paralel:

    https://www.theguardian.com/world/2022/dec/20/nazi-camp-secretary-irmgard-furchner-stutthof-germany

    Ce parere are autorul de decizia germana? Cred ca dna Furchner a fost mai putin implicata decit MV (desi mai indeaproape) in nelegiurile comise contra evreilor. Una e sa fii secretara si alta sa faci parte din guvern.

    • Pedepsele din Germania SI Romania au fost de circa zeci de ani pentru functionari de nivelul lui MV.
      In Germania au fost eliberati la 2+ ani de la condamnare.
      In Romania condamnatii au fost torturati de noul instalat sistem totalitar-criminal, de data asta comunist.

      Dar ce se poate astepta in materie de cunoastere a istoriei sau legislatiei post WWII de la cineva care timp de 15 ani activeaza in cadrul SNSPA (urmasa de drept si fapt a institutiei Jdanov/Stefan Ghiorghiu?

    • Ar fi bine să citiți singur stenogramele consiliului de miniștri Vulcănescu nu a fost pentru ghetouri ci pentru a li se da de munca evreilor ,el spune că și în Germania evreii lucrează . În privința ședinței din8mai poziția lui a fost în favoarea evreilor care eludaseră legea romanizării numind un român care să le reprezinte afacerile.Antonescu cere măsuri aspre , iar Vulcănescu îi arată că nu este în interesul statului să intervină represiv și recomandă să li se dea românilor asociați cu evreii perspectiva de a se instala cândva în fruntea întreprinderilor . Consecința a fost că evreii au rămas cu afacerile lor iar Antonescu a rămas cu perspectiva românizării Vulcănescu a avut inițiativa unei legi care să scutească pe evreii intelectuali de munca la zăpadă . Legea a fost adusă în consiliul de miniștri de Stoenescu ministru de finanțe , șeful său și aprobată de Mihai Antonescu ,ulterior schimbată de Ion Antonescu în scutire contra plată. A rămas în funcție pentru a-și sluji țara în condițiile grele de atunci . Dacă toți și-ar fi dat demisia cine ar fi condus? Alternativa era Horia Sima și nu știu câți evrei ar fi supraviețuit.

  16. Prea multe energii s-au mobilizat în lupta cu morții; dacă ar fi fost direcționate spre lupta cu viii, adică cu comuniștii după ’89, cu siguranță am a fi avut astăzi un alt fel de România. De ce îi inflamează pe unii anticomuniștii de demult iar comuniștii înca prezenți îi lasă indiferenți? P.S. E greșit să afirm că în Israel miniștri și prim miniștri încurajează evreii să dea afară din case și de pe pămînturile lor palestinieni? Dacă da – mea culpa, dar dacă nu – se fac aceștia vinovați precum Vulcănescu?
    Sunt alte teme care fac viața românilor (în general) grea, nu Vulcănescu.

    • @ofCAER
      „să dea afară din case și de pe pămînturile lor palestinieni?”
      Pamanturile sunt DISPUTATE legal DAR NU ISTORIC si nu sunt ale palestinienilor.
      Palestinienii sunt verisorii evreilor si sunt manevrati nu de CAER ci de KGB.
      Cum bine a spus un ministru responsabil cu securitatea in Emirate – „it’s a family real estate inheritance problem”.

  17. Da Mihaela, sunt de acord cu tine. Autorul – avocat, face o pledoarie/exercițiu. Cred că, este bine să ignorăm, noi nespecialiștii, aceste subtilități. Exercițiul domnului avocat, nu trebuie pus în legătura cu valorile înalte ale umanității. Ne îndeamnă la această atitudine și actualitatea.

  18. In 12.08.2010, invitat de Presedintele Romaniei Traian Baescu, Presedintele Statului Israel, SHIMON PERES sustinea o alocutiune la Cotroceni pe care o incheia cu multumiri aduse romanilor pentru ca in timpul nazismului AU SALVAT 400.000 de evrei.
    Adevar neplacut pentru toti pescuitorii in ape tulburi impotriva Romaniei. NU-i mai putin adevarat ca si romanii patritoti si destepti cum sunt nu au folosit aceasta luare de pozitie clara NICIODATA.
    Verificati ziarele si presa din acea data 12.08.2010 si o sa vedeti ca asa grait-a Peres si cinste lui, doar ca impotriva prostiei si lasitatii nu ne poate ajuta mai nimeni.
    Felicitari pentru articol, dar dupa cum se vede nu este suficient

  19. Stimate domnule Eduard Jurgen Prediger,
    Felicitări pentru articol. Va rămâne un text de referință, alături de cel al lui Ionuț Butoi, „Fapte, mituri și controverse în cazul Mircea Vulcănescu”, ambele reflectând autentica muncă de cercetare, curiozitatea sinceră pentru subiect și discernământul (scuze pentru prea multe adjective, simt nevoia să-mi calific aprecierea). Cred că principalul atribut al articolului dv. este reușita de a fi sintezat lucrurile esențiale.
    Ați enumerat aproape toate detaliile relevante ale procesului. Mi se pare în particular binevenită observația asupra contextului în care Vulcănescu a intrat în guvernul Antonescu. Desigur, v-ați fi încărcat textul dacă ați fi scris mai mult. Iată de ce dau aici un citat din mărturia reprodusă în dosarul colectiv aflat în Arhiva CNSAS. Este o șansă de a înțelege ce s-a întâmplat în sufletul celui care a acceptat să facă parte din guvernul Antonescu:
    „Am intrat în guvern [7 ianuarie 1941] într-un moment grav – poate unul din cele mai grele momente din istoria noastră – în care Românii se luptau între ei pe străzile Bucureștilor…” […] conștient de ce fac și responsabilitățile pe care mi le asum, considerând că sarcina guvernării în acele împrejurări, era mai curând o îndatorire de felul obligațiunilor militare…[…]. În acel moment, România nu era încă în război; iar eu personal, speram încă într-o victorie anglo-saxonă. […] Am fost chemat la telefon, a doua zi după rebeliunea din Ianuarie 1941, la ora 5 dimineața, din partea Mareșalului Antonescu, pe care nu-l mai văzusem decât o singură dată în viață (la o ședință tehnică de lucru…). Mi s-a cerut să răspund dacă accept postul de subsecretar de stat la Ministerul Finanțelor. Mă trezisem tocmai dintr-un vis urât și membrii familiei mele mi-au făcut o mare opoziție. Am cerut timp de gândit.” (f. 121)
    După ce a fost sunat de Dl Cretzianu, Mircea Vulcănescu i-a scris lui Mihai Antonescu o scrisoare în care anunța că înțelege să se supună. Considera solicitarea „ca pe un ordin militar” și era gata să depună jurământul. L-a depus în aceeași zi. Mărturia lui Vulcănescu este conformă cu amintirile fiicei sale, Măriuca.
    Contextul în care a ajuns Vulcănescu în guvern este cu totul specific, personal și instituțional. Iată de ce, comparația cu primarul Traian Popovici, făcută de altfel de mulți cu bună intenție, pur și simplu nu se potrivește.
    În ce privește teza „firescului” ca Vulcănescu să fi fost condamnat pentru a fi făcut parte din guvern, în numele unei vinovății colective, este contrazisă de doctrină. S-a scris enorm pe subiect, mă pregătisem să pun aici un link, dar la comentarii nu se poate. Chiar Mircea Vulcănescu a avut ocazia să le amintească judecătorilor, în ultimul său cuvânt: „… nici un ministru de finanțe n-a fost trimis în judecată pentru că a finanțat armata germană, iar cel care a fost totuși trimis a fost achitat”.
    În ce privește comentariile majorității celor care s-au exprimat până la postarea mea, ele intră în categoria trivializării crimelor comuniste. Din păcate, civilizația Internetului a dus la situția paradoxală de a-i transforma pe necunoscători în judecătorii cercetătorilor. În aceeași măsură, de a fi întărit considerabil forța de manipulare a grupurilor cu agendă. Cred că merită luate în serios doar postările celor care semnează cu numele întreg, real.

    • Mulțumesc pentru aprecieri. Mărturisesc că atunci când am pus cap la cap tot ce am scris, materialul era mult mai lung, prea lung pentru a fi publicat. Și atunci, precum Stefan Zweig, am tot scurtat din el până a rămas esențialul. În fond, ideea a fost să stârnesc curiozitatea cititorului de a merge la surse pentru a-și forma propria convingere despre cine a fost și pentru ce a fost condamnat Mircea Vulcănescu.

    • „Am intrat în guvern [7 ianuarie 1941] într-un moment grav – poate unul din cele mai grele momente din istoria noastră – în care Românii se luptau între ei pe străzile Bucureștilor…”

      Iată un exemplu de manipulare rudimentară. „Românii” ăia care se luptau între ei erau soldații lui Antonescu care restabileau o oarecare ordine după barbaria legionară. Ce să înțelegem, că nu trebuiau să „lupte între ei”? Lăsați că a contribuit domnul Vulcănescu la instaurarea unei ordini de-a dreptul serafice. Nu-i așa?

      Nu-i așa că, în opinia dv, eroul pe care îl apărați, ar fi dus o consecventă activitate pentru respectarea demnității umane și a drepturilor fundamentale? Vă întreb, fiindcă știu că la asta vă pricepeți.

      Iar „textul de referință” al lui Ionuț Butoi este o mistificare ordinară, o rușine cu care s-au făcut de râs atât filosoful editor, mare îndrăgostit de religia legionară, cât și intervievatul; un cuplu de bufoni străduindu-se penibil să-i restabilească onoarea „marelui filosof”…

      O întrebare simplă, simplă de tot: de ce a rămas domnul Vulcănescu într-un guvern inuman, responsabil în mod evident cu crime de război? Tot pentru a nu se mai lupta românii între ei? Patetic!

    • „În ce privește teza „firescului” ca Vulcănescu să fi fost condamnat pentru a fi făcut parte din guvern, în numele unei vinovății colective, este contrazisă de doctrină. S-a scris enorm pe subiect, mă pregătisem să pun aici un link, dar la comentarii nu se poate. Chiar Mircea Vulcănescu a avut ocazia să le amintească judecătorilor, în ultimul său cuvânt: „… nici un ministru de finanțe n-a fost trimis în judecată pentru că a finanțat armata germană, iar cel care a fost totuși trimis a fost achitat”.

      Ceea ce spuneti este FALS!

      Da, au existat și alți oficiali de rang inferior din Ministerul Finanțelor care au fost judecați pentru rolurile lor în crimele de război și crimele împotriva umanității ale regimului nazist.

      Unul dintre cele mai notabile figuri a fost Oswald Pohl, care a servit ca șef al Biroului Principal Economic și Administrativ SS. În acest rol, Pohl a supravegheat exploatarea deținuților din lagărele de concentrare pentru muncă forțată și a fost responsabil pentru moartea zecilor de mii de prizonieri. Pohl a fost judecat de Statele Unite în procesul Pohl de la procesele de la Nürnberg și a fost găsit vinovat de crime de război și crime împotriva umanității. A fost condamnat la moarte prin spânzurare și executat la 7 iunie 1951.

      Au existat și alți oficiali de rang inferior din Ministerul Finanțelor care au fost judecați în procesele ulterioare după procesul principal de la Nürnberg, cum ar fi procesul Ministriilor, care s-a concentrat pe oficialii care au servit în diferite ministere ale guvernului nazist. Cu toate acestea, rolurile și responsabilitățile lor specifice variau, și nu toți erau legați direct de Ministerul Finanțelor.

  20. Si totusi bizar : Sadoveanu are statui in Romania ? Din cite stiu, are.
    Pe Wiki citesc : „În timpul alegerilor măsluite din 1946, Sadoveanu a fost candidat al Blocului Partidelor Democratice (BPD) în colegiile din București, câștigând un loc în noul Parlament al României, cel unificat.[98][99] În prima sesiune, cea din decembrie 1946, este ales președintele Parlamentului.[100]”
    Sau : „…își schimbă orientarea politică după cel de-al Doilea Război Mondial, făcând parte din Partidul Comunist Român. În această perioadă este numit președinte al Adunării Deputaților și face parte din cei cinci membri ai Prezidiului provizoriu al Republicii Populare Române, care a preluat conducerea statului după abdicarea regelui.”
    In functia lui, Sadoveanu nu s-a facut vinovat cu nimic ? Nici o semnatura, nici o complicitate ? Intr-o perioada in care s-au savirsit atitea crime impotriva poporului roman ?
    Sau indignarea functioneaza numai intr-o directie ?

    • Poate dl. Prediger o sa raspunda la aceasta nedumerire juridica : pentru a fi acuzat de crime de tot felul cum se intampla in cazul MV, nu era necesar si obligatoriu ca persoana respectiva sa le fi si comis? Ce crime a comis MV? Si daca nu , atunci nu este un denunt calomnios ?

  21. Dubla masura
    Ministrul de finante al Germaniei intre 1932-1945 Lutz graf Schwein von Krosigk a fost condamnat la 10 ani de inchisoare in 1949 si eliberat in 1951. Hjalmar Schacht , presedintele Bancii Reichului a fost achitat la Nurnberg.
    In opinia institutului Elie Wiesel ,Romania nu trebuia sa aiba guvern, si considera sentintele tribunalelor comuniste corecte. Vezi si cazul scandalos al luo Vintila Horia , cand activistii Elie Wiesel au folosit falsurile scormite de Securitate pentru a-l impiedica sa primeasca premiul Gomcourt.
    Ce legatura are Elie Wiesel cu Romania ? Niciuna. Sa nu uitam intamplarea in care Wiesel a refuzat sa viziteze ,, Memorialul Sigjet” sugerand ca cei inchisi acolo si-au meritat soarta.
    Acest institut trebuia sa omagieze pe Marele rabin Alexandru Safran si pe dr. Wilhelm Filderman , cei care au salvat evreii romani de la exterminre totala. Dupa 1946 au fost alungati de comunisti din Romania.

    • „Ministrul de finante al Germaniei intre 1932-1945 Lutz graf Schwein von Krosigk a fost condamnat la 10 ani de inchisoare in 1949 si eliberat in 1951. Hjalmar Schacht , presedintele Bancii Reichului a fost achitat la Nurnberg”.

      Da, au existat și alți oficiali de rang inferior din Ministerul Finanțelor care au fost judecați pentru rolurile lor în crimele de război și crimele împotriva umanității ale regimului nazist.

      Unul dintre cele mai notabile figuri a fost Oswald Pohl, care a servit ca șef al Biroului Principal Economic și Administrativ SS. În acest rol, Pohl a supravegheat exploatarea deținuților din lagărele de concentrare pentru muncă forțată și a fost responsabil pentru moartea zecilor de mii de prizonieri. Pohl a fost judecat de Statele Unite în procesul Pohl de la procesele de la Nürnberg și a fost găsit vinovat de crime de război și crime împotriva umanității. A fost condamnat la moarte prin spânzurare și executat la 7 iunie 1951.

      Au existat și alți oficiali de rang inferior din Ministerul Finanțelor care au fost judecați în procesele ulterioare după procesul principal de la Nürnberg, cum ar fi procesul Ministriilor, care s-a concentrat pe oficialii care au servit în diferite ministere ale guvernului nazist. Cu toate acestea, rolurile și responsabilitățile lor specifice variau, și nu toți erau legați direct de Ministerul Finanțelor.

    • @Dragos
      Intorsaturile propozittilor d-voastra ma conduc la concluzia inevitabila ca sunteti un securist, un national-comunist.
      Va referiti la Alexandru Florian (un evreu cetatean roman) care este de la institutul Elie Wiesel.
      Si care deranjeaza prin devoalarea starii institutionale din Romania.
      A se vedea
      https://romania.europalibera.org/a/rom%C3%A2nia-e-singura-%C8%9Bar%C4%83-din-ue-unde-un-pre%C8%99edinte-al-academiei-promoveaz%C4%83-minimalizarea-holocaustului-interviu-cu-%C8%99eful-institutului-wiesel/30769506.html
      https://moldova.europalibera.org/a/alexandru-florian-%C3%AEntr-o-societate-liber%C4%83-%C3%AEntr-o-societate-divers%C4%83-este-loc-pentru-orice-tip-de-memorie-/30212373.html

      Din pacate, chiar si Andrei Plesu are accente stridente in luarile sale de pozitie.

      P.S. Pentru masochistii culturali – a se vedea https://adevarul.ro/blogurile-adevarul/cazul-vintila-horia-fiica-scriitorului-obtine-in-1920878.html
      … Justitia de Segarcea, judetul Dolj.

    • @Dragos
      „Acest institut trebuia sa omagieze pe Marele rabin Alexandru Safran si pe dr. Wilhelm Filderman , cei care au salvat evreii romani de la exterminre totala. Dupa 1946 au fost alungati de comunisti din Romania.”
      Au luptat intra-adevar impotriva dementei antonesciene si legionare.

      Toti conducatorii de culte religioase din Romania au fost inlocuiti cu persoane obediente regimului comunist.
      Inclusiv cu Moses Rosen.
      Dar Moses Rosen care era si membru in marea adunatura nationala a facut un aranjament mutual favorabil.
      Evreilor li s-a permis sa emigreze si sa aiba ajutoare financiare din America.
      Ceausescu vindea evrei cu 10000 dolari si germani cu 10000 de marci.
      In plus Moses Rosen era trimis DE FIECARE DATA cand trebuia reinnoita clauza natiunii celei mai favorizate pentru Romania.
      Era intervievat si la Europa Libera.
      Si s-a opus fatis national comunistilor VC Tudor, Eugen Barbu si Ungheanu.
      S-a opus si publicarii unor texte din Eminescu.
      Un Eminescu care fusese negativ influentat, ca si multi altii de cultura rasista central europeana din secolul XIX.
      Dar asta nu schimba cu nimic geniul lui Eminescu.
      Acelasi Eminescu avea o panza pictata cu chipul sau in Piata Universitatii manevrata de securistul Marian Munteanu.

  22. De fapt MV nu a fost judecat de instanta pentru ce a facut,ci pentru ce nu a facut.Mai trist este ca este judecat si in ziua de azi ,inclusiv pe aceasta platforma tot pentru ce nu a facut.Oare cati dintre aruncatorii de piatra au fost mai verticali?Cati dintre intelectualii romani sau dintre comentatori s-au ridicat si s-au delimitat de crimele comuniste?Cati s-au delimitat de demolarea bisericilor,de persecutia lui Paul Goma,a Doinei Cornea sau de uciderea lui Gheorge Ursu ?
    Si daca e sa condamnam pentru inactiune pana unde mergem?Ca si acarul care a pregatit parcursul pentru trenurile cu deportati sau chiar cu tehnica militara germana nu a luat atitudine!Iar croitoresele care au facut camasile legionarilor sant demne de tot dispretul!
    PS Ma intreb cat o mai rezista Eminescu sau Caragiale,ca de se supara”Elie Wiesel”le gaseste si lor bube si ramanem cu Sadoveanu si DR Popescu!

    • Oricum il avem pe Dr.Petru Groza, a carui casa „memoriala” troneaza bine mersi in Deva.
      Unul dintre cei mai sinistri indivizi din istoria contemporana a României si nu numai.

      Aia o fi bine pentru români.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Eduard Jurgen Prediger
Eduard Jurgen Prediger
Eduard Jürgen Prediger este avocat în Baroul Brașov

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro