joi, martie 28, 2024

Din nou despre lichele. Un raspuns pentru Dragos Ghitulete

Stimate domnule Dragoș Ghițulete,

Scrisoarea pe care mi-ați adresat-o astăzi în Contributors m-a provocat. Există adevăruri bine rostite care, căzând pe terenul propice – asta înseamnă pătrunzând în urechi pregătite să le-audă –, se înfig adânc în mințile oamenilor. Acesta a fost cazul fericit al „apelului către lichele”. Ca dovadă că astăzi, după douăzeci și patru de ani, dumneavoastră reveniți la el și vreți, evocând starea în care a fost scris, să îl treziți din oboseală și lehamite chiar pe autorul lui.

Și iată că ați reușit. Vă voi răspunde, în prelungirea Apelului de atunci, cu câteva pagine scrise prematur și, ca atare, trecute complet neobservate. E vorba de un text intitulat Din nou către lichele, pe care l-am publicat într-un ziar prin 2008, dacă nu mă înșel. Îmi pare rău că rândurile scris acum șase ani, și complet ignorate atunci, au poate astăzi șansa să întâlnească urechi pregătite să le-audă.

DIN  NOU  DESPRE  LICHELE

«Dacă m-ar întreba cineva ce cred astăzi despre acel Apel către lichele scris în 30 decembrie 1989, aş fi înclinat să spun: Cred că, scriindu-l, am dat o anumită demnitate cuvântului „lichea” în limba română. Am luat cuvântul acesta de pe stradă şi, scoţându-l din banalitatea injuriei, l-am îmbrăcat în hainele Istoriei şi i-am împrumutat astfel un prestigiu pe care nu-l avea.

Licheaua eternă

Îndeobşte, este considerat lichea orice individ activ în producerea răului altuia de dragul binelui propriu. O lichea nu stă prea mult pe gânduri când e vorba de a-şi construi căpătuiala pe nenorocirea semenului său. Licheaua este infractorul lumii morale. Dând ici şi colo lovitura în vieţile noastre, ea colorează de fapt peisajul lumii cu pitorescul ticăloşiilor sale. Dar oricât de mare ar fi fervoarea cu care îşi fabrică abjecţia, licheaua rămâne izolată în performanţa ei individuală. Simplă punctuaţie într-un registru al răului, fapta sa „nu cuprinde lumea” şi nu ia chipul unei epoci istorice. Aceeaşi în Roma antică sau la o curte feudală, aceeaşi în Europa sau în Extremul Orient, ea este licheaua eternă.

Comunismul: licheaua capătă demnitate istorică

În schimb, „licheaua mea”, cea căreia i-am adresat atunci acel  Apel, spre deosebire de licheaua eternă, reprezintă o epocă şi, confiscând puterea, iese din cotidian şi se organizează ca urgie planetară. Pentru că răul făcut semenilor de dragul binelui propriu se instituie ca politică de stat, lichelismul devine regulă a lumii şi sistem. Începând din acest moment licheaua creează istorie.

Spre deosebire de celelalte epoci ale istoriei, comunismul absoarbe toate lichelele existente difuz şi cotidian, le stârneşte pe cele care nu existaseră decât latent şi, alegându-le pe toate după vocaţia lor de lichele, le organizează şi le aşază pe scena istoriei ca „putere conducătoare în stat”. Pentru prima oară în istoria omenirii nemernicia a devenit astfel a priori rentabilă. În loc să fie prigonită, ea a fost răsplătită, educată şi ocrotită. În felul acesta licheaua s-a lăţit peste lume şi a căpătat demnitate istorică. Ocupând întreg spaţiul public, ea a ajuns model al reuşitei, a capătat morgă şi a început să se mişte printre noi cu un aer firesc.

Un apel atât de simplu

Acestea au fost „lichelele mele”, cele pentru care am scris atunci Apelul. De vreme ce acest apel a fost făcut în numele tuturor celor care, aruncaţi pe celălalt mal al istoriei, îşi contemplau acum viaţa făcută praf după câteva decenii de comunism, „lichelele mele” erau de fapt lichelele noastre. Erau „ale noastre” şi le aveam în comun cu celelalte state ale Europei de Est ieşite din comunism. Dar „ale noastre” parcă fuseseră „mai frumoase”, mai viguroase, mai ţanţoşe şi neruşinate, mai crude şi eficace. Distruseseră tot, dar mai ales posibilitatea convieţuirii noastre, regulile ei şi orice urmă de „omenie”. Creaseră, la scară umană, modelul prădătorului perfect structurat ca haită umană.

Ceea ce se cerea în acel Apel era atât de simplu! Se cerea, de fapt, evacuarea de pe scena publică a lichelei organizate istoric în comunism şi întoarcerea la „licheaua eternă”. Se cerea ieşirea lichelei noastre din istorie, încetarea rolului ei istoric-activ, trimiterea ei „la vatră”. Se cerea eliminarea concentratului letal de lichelism din viscerele societăţii, recuperarea sărbătorească a lichelei tradiţionale şi, astfel, revenirea la doza firească de lichelism a oricărei societăţi normale. Atât se cerea, de fapt. Restul, adică recursul la prezumtivele resurse de căinţă ale lichelei noastre istorice („lăsați să se-ntrevadă o urmă de sfială în privirea voastră…”), ţinea de o conjuncturală retorică şi ipocrizie a autorului.

Licheaua în tranziţie

Ce s-a întâmplat apoi?

Proaspăt ieşită din comunismul pe care-l făcuse cu putinţă, licheaua noastră s-a uitat în jur. Citind în politeţea privirii noastre  perspectiva impunităţii ei, ea s-a grăbit să descindă pe celălalt mal al istoriei odată cu noi. Doar călătoriserăm atâta amar de vreme împreună! Ajunsă în „imperiul tranziţiei”, prima ei grijă a fost să îşi grefeze un nou corp pe structura osoasă a lichelismului vechi. Nu era păcat să rămână în paragină o întreagă logistică a Răului? Vechea ordine socială fusese abolită, dar nu şi apucăturile ei. După ce primul frison de spaimă a trecut, aroganţa, lăcomia şi vulgaritatea – precum şi acel mod, specific celui care înhaţă puterea, de a considera nemurirea din perspectiva lumescului –, au reapărut la lumină. Fuseseră atât de mulţi!  Şi, dincolo de toate, îi unea, pe lângă amintirea urâţeniilor făcute împreună, nevoia de a le ascunde cât mai bine. Rezultatul a fost licheaua paradoxală, o stranie prelungire a lichelei totalitare în dublul ei post-comunist cu mască democrată.

Nu ne-am vândut ţara

Performanţa acestui nou tip de lichea istorică este că, după ce şi-a nenorocit deja semenii o dată prin prestaţia ei în „vechiul regim”, în loc să se retragă de pe scena socială, persistă, metamorfozată în „om politic democrat”, pentru a-şi nenoroci semenii a doua oară. Tocmai pentru că a trecut cu bine, amplificându-şi anvergura, pe celălalt mal al istoriei, ea este licheaua autopotenţată istoric. Ceea ce o ţine strâns legată de vechea lichea nu este doar identitatea fizică de persoane, de cadre, de categorii sau de grupuri, ci trăsătura pe care o are în comun cu licheaua comunistă: obţinerea sistematică a binelui propriu de pe urma nenorocirii sistematice a unui popor întreg.

Nou, în schimb, este că minciunajaful şi distrugerea – triada sacră a pragmaticii comuniste –, începute în urmă cu câteva decenii, dar potenţate acum de perspectiva îmbogăţirii nelimitate, sunt puse în slujba unei rapacităţi fără precedent. Acum, se merge la lichidare totală. Licheaua tranziţiei – paradoxală şi autopotenţată istoric – năzuieşte să aibă tot: taie pădurile cu o frenezie nouă, privatizează fraudulos sursele de energie şi parcurile publice, dărâmă casele care fac istorie pentru a pune în locul lor hoteluri cu multe etaje, dă pomeni pre-electorale ca să poată, odată realeasă, să sugă mai bine ce a mai rămas de supt. Tot ce a învăţat în comunism în materie de eschivă a binelui public şi de ne-iubire de ţară poate fi aplicat acum. „Nu ne vindem ţara!”, aforismul ipocrit al unui patriotism în extaz din anii ’90, nu era decât expresia retorică a depozitării prăzii în vederea ulterioarei ei împărţiri. Pentru licheaua tranziţiei, „ţara” era numele de cod al acestei prăzi istorice, provizia de furt naţional planificat pe următorii ani. Nu am vândut atunci, scump şi în afară, ceea ce în tot acest răstimp ar fi putut produce bogăţie internă. În curs de reorganizare, „lichelele noastre” proiectaseră să poată cumpăra între timp totul pe nimic, lăsând celorlalţi doar mizeria şi dezolarea locului golit.

Pe noi cine ne iubeşte?

Niciodată în istoria ei, România, de grija căreia licheaua tranziţiei se dă de ceasul morţii în preajma fiecărui ciclu electoral, nu a fost mai puţin iubită. Înainte, licheaua comunistă nu avea unde să fugă cu banii şi, de aceea, la limită, nici nu avea ce face cu ei. Spaţiul de mişcare îi era fatal limitat la câteva privilegii amărâte, pentru care însă marea masă o invidia. Acum însă, odată cu „globalizarea”, furtul a căpătat sens, căci banii, putând circula planetar, au de-acum unde să fie puşi la adăpost. De ce licheaua, reinstalată în istorie cu surplusul bogăţiei sale, şi-ar ţine banii tocmai în ţara din care i-a furat şi pe care, oricum, în visurile ei de mărire, a hărăzit-o de mult falimentului istoric?

Am încercat să fac în aceste rânduri genealogia lichelei actuale. În urmă cu peste 20 de ani lichelele fuseseră rugate să facă „un simplu şi tăcut pas înapoi”. Astăzi apelul la un „pas înapoi” nu mai are sens. Un prădător care înhaţă nu mai dă drumul prăzii niciodată.

Concluzie – După ce au trecut cu bine pe celălalt ţărm, lichelele noastre au ocupat cele mai impor­tante instituţii ale statului şi punctele-cheie ale so­cietăţii româneşti. Acest salt spectaculos dintr-un timp în altul al istoriei şi această potenţare a lichelei au fost făcute posibile prin indiferenţa, complezenţa, incultura politică și, astfel, acordul celor mai mulţi dintre noi. Ceilalţi, care atunci – și o vreme lungă apoi – au făcut figură de „apucaţi“ şi de intransigenţi, între timp au obosit. În momentele în care mă întreb asupra rostului zbaterii noastre de atunci, îmi spun totuşi că fără cuvintele care au încercat să schimbe ceva în starea lucrurilor, lumea în care ne aflăm ar fi arătat poate şi mai rău.»

Acesta e, domnule Ghițulete, textul de care vă vorbeam. Cred că el se completează perfect cu rândurile pe care le reproduc în continuare din postfața la cartea Dragul meu turnător, apărută cu trei luni în urmă:

«După 1990, „lichelele noastre” n-au făcut decât să reitereze la scară exponențială, în climatul pe care-l ofereau acum „afacerile” pe o piață „liberă”, modelul care apăruse după preluarea puterii de către comuniști la sfârșitul anilor ᾽40: o mafie economică, subsecventă celei politice, pe ramificațiile căreia funcționa întreaga societate. În primii zece ani, la adăpostul lozincii „nu ne vindem țara”, au luat-o în exploatare proprie, împărțind-o bucată cu bucată, întreprindere cu întreprindere, resursă cu resursă. Au împărțit-o destul de pașnic, aproape frățește, pe „baronii”. Apoi, după 2000, au trecut, prin contracte cu statul și licitații măsluite, la parazitarea sistematică a banilor colectați de la populație sub formă de taxe, a bugetului așadar. Sau, după 2007, a banilor proveniți din „fonduri europene”. S-au grupat în punctele economice cheie și în pozițiile instituționale care le permiteau perpetuarea raptului economic. Au devenit parlamentari, guvernanți, șefi de partide și, pentru a putea manipula în voie mentalul colectiv, proprietari de trusturi de presă.

„De ce arată România altfel?” nu este o întrebare deloc complicată, de fapt. „La vremuri noi oameni noi!” Acest slogan politic lansat la începutul anilor ᾽90 a fost o fumigenă. România arată altfel pentru că vremurile noi au fost făcute de oameni vechi, cu tehnicile vechi adaptate la o situație nouă; de oameni crescuți în cultul lui „nimic sfânt” și cu o psihologie generalizată de câini pitbull: apuci și ce-ai apucat nu mai lași să-ți scape din gură. De fapt nu e nevoie de o mare forță analitică pentru a înțelege că „România tranziției” s-a construit pe clanurile fostei Securități, adaptate rapid la o nouă conjunctură politică și economică. A profita de incognito-ul în care lucraseră și a ocupa în mod pașnic centrele de putere ale societății, mimând formele lor de funcționare democratică și deturnându-le fondul, iată formula simplă și eficace adoptată de cei care, până în 1990, trăiseră în culisele puterii.»

Veți accepta poate, domnule Ghițulete, citind rândurile acestea, că mi-am „apdatat” din mers vechiul Apel. Ce vină am eu dacă bietele nostre cuvinte au de străbătut o cale atât de lungă până la urechile oamenilor?

Cu prețuire,

Gabriel Liiceanu

Distribuie acest articol

53 COMENTARII

  1. Licheaua e un soi de celenterată cu agendă, un conglomerat de încropeli vâscoase, stimulat de ambiţii (umflate), ranchiune (durabile) şi idei fixe. O jumătate de veac de comunism românesc nu ar fi fost cu putinţă fără prestaţia tenace a lichelelor autohtone. Căci infernul nu se articulează eficace şi nu dăinuie (numai) prin concursul unor birocraţi fanteziști şi al unui popor amăgit, zi și noapte, cu sirene politice şi spumoase lozinci egalitariste. Marii naivi, exaltații cu pieptul dezvelit, intelectualii buimăciţi de afecte „nobile” nu contează decât în episodul auroral, când noua putere desface şampania victoriei pe ruinele peisajului de ieri. La scurt timp, şi printre ei se instalează, treptat, melancolia, perplexitatea mută sau teroarea. Nu cu aceştia se face şi menține o comunitate odioasă, ci mai degrabă cu hărnicia puşlamalelor de cursă lungă, cu apetitul lor impur, cu voluptatea canaliilor de a ricana pe chipul strivit al excelenţei de odinioară. E nevoie de tot ce-i mai bălos, mai agresiv, mai drăcesc, mai josnic în om pentru a instituţionaliza Oroarea, pentru a consacra politic ecarisajul Nobleţei.

    Când experimentul comunist din România s-a destrămat, arhitecţii şi proteina umană care edificaseră, întreţinuseră bolgia şi au tras foloase de pe urma ei au făcut dovada că, de fapt, nu erau nici marxişti, nici stalinişti, nici ceauşişti, nici măcar cu obstinaţie de stânga. N-au bocit în siajul execuţiei din 25 decembrie, n-au înfierat, quijoteşte, dogma proprietăţii private, ameninţarea capitalistă, spectrul jocului democratic. Din contră, au rămas fideli propriilor miasme, s-au reciclat electoral, au confiscat tribunele, amvoanele, herburile, ne-au explicat ce e libertatea, adevărul, binele, ce se cade şi ce nu, au înfiinţat universităţi, loji, vitrine, au făcut muşchi, legi, reforme, averi. Acestor meduze asidue le adresa Gabriel Liiceanu celebrul Apel către lichele. Să fi crezut oare filozoful că licheaua poate fi, la o adică, un interlocutor plauzibil? Dacă lucrurile stau aşa, atunci entuziasmul decembrist al lui Liiceanu, însoțit de o irefragabilă judecată morală au dat poate cea mai înaltă somaţie făcută vreodată Răului de a părăsi scena Cetăţii. Ce se alege însă de acest Apel dacă admitem din capul locului că licheaua e surdă, opacă la orice ghiont etic? Ne rămâne o singură interpretare de bun-simţ, anume că, în acele momente, acel text trebuia scris, că era nevoie de el dincolo de neverosimilul receptării lui de către adresanţii oficiali ai acestuia. Era nevoie ca vocea Culturii să-şi pronunţe coerent şi elegant aşteptările, să fixeze într-o efigie literară obşteasca revendicare lustrală. Cu alte cuvinte, intelectualul avea datoria să gândească şi să exprime atât modelul unei formidabile diplomaţii reconciliatoare ( “Iar dacă veţi da curs acestei chemări, veţi înceta să fiţi lichele şi veţi primi recunoştinţa noastră. Vă vom iubi.” ), cât şi exigenţa unui început (post-traumatic) salubru şi autentic. Ca Werkzeug des Geistes, Gabriel Liiceanu nu putea să nu scrie Apelul către lichele. Ar fi fost o dezertare.

    Cît de actual e astăzi un asemenea index stăruitor? Judecînd după stofa umană a clasei noastre politice, am spune că el rămâne ecoul civic optim al unei conștiințe adânc contrariate. Poate un asemenea apel aduce laolaltă spirite congenere care să facă număr și avalanșă de salubrizare politică? Iată o întrebare care ne bântuie, presupun, pe mulți. Cîtă lehamite, oboseală, inerție, torpoare și resemnare flască am acumulat lăuntric în toți acești ani rămâne de cântărit în singurătate și de mărturisit, eventual, în liniștea familiară a acelorași anturaje blazate…

    • Poate ca e adevarat ca regimul comunist a favorizat formarea unei lichele „istorice”, asa cum in anumite contexte se formeaza virusi greu de combatut. Poate ca aceleasi lichele erau si in 90 la momentul Apelului. Dar imi e greu sa cred ca putem vorbi de o clasa bine definita de „celenterate”. Ma tem ca le facem un serviciu celor carora ne adresam apelul de a se retrage considerandu-i o categorie bine inchegata, ce actioneaza unitar. Raul s-a dispersat si actioneaza local. Uneori e si greu sa diferentiezi foarte clar binele de rau. Ii vezi in universitati, cu carti de doi lei, organizand evenimente culturale la limita rizibilului; ii vezi in fruntea unor institutii de cultura unde dorm (la propriu); ii vezi in administratie unde mai ciupesc de ici, mai o ruda angajata dincolo etc. Si evident ca sunt cei implicati in politica. Acestia nu vor schimbarea starii de lucruri. Ei vor liniste. Cu un astfel de rau deghizat in atat de multe forme nu se poate opera cu un apel general, revolutionar. E o lupta pe termen lung. Asa incat nu inteleg de ce sa vorbim de pesimism si blazare. Intr-un fel fiecare avem obligatia de a impune un anumit comportament, anumite valori acolo unde suntem. Evident ca, pe langa datoria fiecaruia de a actiona local, mai este nevoie si de actiuni la nivel de politici, de legi. Dar nu toti avem vocatia conducerii, asa ca nu putem decat spera ca sunt astfel de oameni bine intentionati care vor sa se implice si ca numarul celor care ii sustin va fi mai mare al acelora care vor „sa fie lasati in liniste”.

    • Probabil ca multi dintre cei care postati aici n-ati fost la vot in ultimii ani si nu veti merge nici in urmatorii. Probabil ca n-ati iesit in strada atunci cind procurorii competenti din DNA erau sanctionati politic pentru ca si-au facut datoria si nici cind parlamentul cel mai corupt din lume isi vota superimunitatea. Credeati ca lucrurile se vor aranja de la sine. Totusi, cum se numeste cel care asteapta ca lucrurile sa fie indreptate de altii, dar apoi vine si se instaleaza ca si cind ar fi contribuit din plin la indreptarea lucrurilor? Spuneti-mi d-voastra.

      Citesc si nu-mi vine sa cred ca sint atit de multi nemultumiti care posteaza, si care critica, culmea, chiar pozitia lui Gabriel Liiceanu, si asta cam tot asa, ca la o sedinta. In zilele astea tulburi in care nu doar justitia, dar chiar presa nealiniata sint asaltate, in care sint pusi la index, ba chiar direct linsati public jurnalisti, cei mai curajosi dintre noi au descoperit unde era problema cea mare: ca vezi bine, ineficienta apelurilor (civice) ne-a adus aici. Cei mai multi fac trimitere iritata la chestiuni „concrete” de politica, economie sau administratie: carevasazica „concreteturile ne omoara”.
      Nu pot decit sa le spun direct: domnilor, ati gresit pagina de internet, criticile facute nu sint pentru acest autor.

      Cred cu tarie ca o lichea are, printre altele, o inzestrare foarte utila pentru situatiile de criza: e vorba de capacitatea de a incurca lucrurile si de a-i zapaci pe ceilalti. Mai mult, de regula, atunci cind se simte cu musca pe caciula, incepe, preventiv si aproape imediat, sa-i critice pe altii, de preferat pe cei care au incercat totusi sa faca ceva.
      Iar domnul Liiceanu nu e cineva care a incercat ceva, ci e cineva care a reusit in foarte multe: as zice ca a reusit in aproape toate demersurile pe care le-a intreprins. De aceea, reprosul legat de presupusa nereusita a apelului sau catre lichele mi se pare cel mai socant. Chiar se astepta oare cineva ca lichelele sa se dea sfios in laturi? In caz ca da, naiv nu e cel care a facut apelul ci cei care si-au imaginat ca nu mai au nimic de facut, ca apelul, prin simpla „promulgare” a rezolvat si problema. Probabil ca multi vor intreba acum in cor: bine, dar atunci de ce a mai fost facut apelul? A fost cumva o gluma proasta?
      Va intreb: ati cautat vreodata serios raspunsul la intrebarea asta? Chiar credeti ca meritati sa-l primiti?

      Apelul catre lichele nu impartea romanii intre oamenii de isprava si lichele – nu numai naivii, dar inclusiv majoritatea si-au imaginat probabil asta. Apelul se adresa de fapt fiecarui roman in parte: fiindca, in realitate, fiecare dintre noi era deopotriva gazda unui om de isprava si a unei lichele. Ni se cerea fiecaruia dintre noi sa renuntam sa mai cocolosim licheaua. Noi am inteles insa cu totul si cu totul altceva, incit, o spun cu tristete, nereusita nu este a lui Gabriel Liiceanu, ci a noastra. E-adevarat, ceea ce ne cerea Gabriel Liiceanu era ceva dureros: nu-i lesne, ca fiinta, sa te rupi in doua; sa renunti, ca suflet, la jumatate din tine. Incit, cei mai multi dintre noi, chiar daca au inteles la ce se referea apelul, au ales calea usoara, aceea a convietuirii cu licheaua. Iar acum, in loc sa-si recunoasca deschis propriul esec, aleg din nou calea usoara.

      „Sunteti putini in mijlocul acestui popor, de vreme ce el s-a putut regasi peste noapte cu o asemenea forta si gratie; si totusi multi, daca ati putut face cu putinta, hrani si cautiona oroarea vreme de 40 de ani. Voua, acestor multi-putini, va adresez urmatoarea chemare…” – 30 decembrie 1989, Gabriel Liiceanu, Apel catre lichele

  2. rămâne de văzut, concret, ce facem. în curând va fi vorba de apărat cele mai de bază valori ale vieții libere. cum ne organizăm?

    • Crearea unor asociatii civice sau inscrierea in cadrul unora existente (vezi de pilda Militia Spirituala, Pro Democratia, etc) si iesitul in strada in mod organizat.

  3. D-le Liiceanu,

    Marturisesc ca am (re)citit textul d-voastra cu placere. Sper sa va dam ocazia sa va revitalizati, sa scuturati oboseala.

  4. Ma tem ca apelul va fi actual si peste cateva decade judecand dupa cum lucrurile au mers in ultimii 24 de ani. Ca intotdeauna, o executie de exceptie a d-lui Liiceanu. Kudos!!!

  5. Nu ca zic, da’vreau sa spun:

    ADUNATI VA si, vorbiti cu NOI!

    Cu voia Dumneavoastra, adaug si comentariile mele. Identice cu cele de la
    articolele Domnului Sever Voinescu: “Intelectualii sucombă în politică” si Domnului Dragos Ghitulete „Cronica unei terori anuntate. Apel catre intelectuali”

    “Omul înţelept, cînd patria sa apelează la ajutorul său, este dator să-şi ridice glasul, dar numai dacă vorbele lui n-au să răsune în zadar şi nici el nu se expune primejdiei de a fi dat morţii”

    Dar, dupa revolutie am avut -sporadic- INTELEPTI implicati in actul guvernarii…
    Am avut SI avem cate un INTELEPT ” dator să-şi ridice glasul…”
    Poate ar trebui pusa si altfel problema:

    Cand si cat de tare ar trebui ca” patria sa apelează la ajutorul său…”?
    Cred cu tarie ca NOI vom intelege “vorbele lui n-au să răsune în zadar ”
    SI
    daca vrem STAT DE DREPT “nu se expune primejdiei de a fi dat morţii”

    ADUNATI VA si, vorbiti cu NOI!

    • n-ar trebui in primul rand -ca semn de pretuire fata de cei carora le cerem sa NE ralieze- sa stopam aruncarea zoaielor pe ei?
      N-ar trebui ” sa dam de pamant” cu cei ce-i insulta pe Liiceanu, Patapievici etc?
      N-ar trebui sa facem INDIVIDUAL plangeri la CNA contra celor ce-i injura? Poate 10 000 de scrisori ar determina CNA sa aplice sanctiuni DESE?

  6. SCRIETI! SCRIETI! SCRIETI! Toti sa ne scrieti!

    Avem nevoie sa citim ceea ce aveti sa ne invatati, ca sa nu ne pierdem busola, ca sa ne putem duce si maine, si poimaine la servici, sa muncim, sa ne crestem copiii, sa-i invatam sa fie oameni. Scrieti-le procurorilor si judecatorilor si tuturor oamenilor care astazi tin piept lichelelor, nici ei n-au timp sa-si adune trupurile si mintile la sfarsitul unor astfel de zile.
    Invatati-ne sa ne pastram cumpatul, invatati-ne si ajutati-ne sa rezistam !

    M-am tot intrebat, oare dumneavoastra de ce nu mai scrieti? Bine ca v-a provocat cineva!

    Cu deosebita consideratie,
    Horia

    • Domnule Liiceanu,
      Va multumesc. „Pasul inapoi” nu-l va face niciodata o lichea, astfel s-ar dezminti ca lichea. Dar NOI putem face un pas inainte, UNINDU-NE cu mic cu mare impotriva lichelelor. ROMANIA NE DOARE. Din 1990, din seara aceea tarzie, acest text ma obsedeaza. Din pacate sunt prea putini cei ca mine. Eu nu am asteptat ca lichelele sa paleasca, ci ca noi sa ne trezim, macar dupa 20 de ani…Am cautat textul citit de dvs. online, stiu ca exista un audiodisk, ar fi prea mult daca v-as ruga sa ni-l puneti la dispozitie in forma electronica? Ar exista posibilitatea sa-l gasim pe fb sau you tube, poate atragem tinerii, ar fi o tema de reflectie asupra „lichelei” si metamorfozei ei postdecembriste. In loc de felicitarea de Paste le-as oferi tuturor textul citit de dvs. L-as afisa pe facebook, as indica linkul prietenilor. Adunati-va prietenii de gand si nu lasti Romania sa se scufunde, va rugam! Avem nevoie de contrabalans sa neutralizam lichelele, nu ne lasati singuri! Numai dvs. ne puteti da puterea de a invinge intr-o buna zi lichelele! Chiar daca noi suntem mai „mici”, orice gand venit de la dvs ne da putere si crestem. Respect

  7. ,,Un popor nu este bogat, dupa cum are bogatii pe solul sau subsolul sau, ci dupa capacitatea sa de a construi un ,,proiect national” si a se mobiliza, in realizarea sa” ! Asa se exprima un mare filosof, acum 10 ani (si ceva), la televiziunea nationala, cu ocazia zilei Republicii…
    Am citat din memorie, iar din aceasta axioma (politica,economica si sociala), era exclus tatucul.
    La un sfert de secol de la caderea comunismului, Romania este la fel de saraca in strategii si proiecte, desi exista o nevoie la fel de mare, ca si in 1990.
    Dragos P. Aligica a propus o strategie, prin auto-asumarea ca nucleu activ (implicarea) a 50 de ,,spartani” intelectuali si antreprenori, care sa initieze o ,,miscare” de natura sa elimine total si ireversibil drumul in cerc, prin fundatura postcomunismului politic si economic, construit de proiectul ,,Iliescu-FSN-PDSR”, in ,,plenara” din 27-28 iunie 1992, care a spus NU privatizarii si terapiei de soc, NU capitalismului european, functional.
    Oare si G.L. a cazut in ,,pacatul” pierderii sperantei, incit nu vede aceasta cale, pe care d-l Aligica nu poate decit sa o indice, de la 10 mii de km distanta?Odata structurata, aceasta ,,miscare” va avea si proiectul necesar, de schimbare!
    A venit vremea, ca odata cu ,,apelul catre lichele”, sa fie construite strategii si proiecte pro-active, care sa transforme ,,bunii si raii” natiunii, in luptatori pentru prosperitate, desi acest lucru pare utopic. Numai proiectele inteligente si profunde, pot inversa cursul negativ al istoriei, chiar daca nu ne putem intoarce in timp, catre un proiect ca al Poloniei-Balcerowicz-1992.
    Intotdeauna exista cele mai neasteptate posibilitati si proiecte, ,,ac de cojocul”, oricarei stari negative, care acum pare daca nu vesnica, cel putin necorectabila intr-un timp definibil.

    • Caliman, chiar esti din provincie? ca daca nu, UNDE ERAI CALIMANE cand a fost spurcat Patapievici? eu eram intre cei 500 cu papioane! TU ERAI?
      Cand a fost injurat Cartarescu UNDE ERAI?
      Unde vei fi maine ? Vei fi in Piata Victoriei?

      • Stimate,
        d-le ,,curios”,

        Sint din provincie (Tg.Jiu), dar nu asta-i problema, ci faptul ca a fi in Piata Universitatii, fara a sustine ceva ,,fundamental” printr-un proiect national, nu schimbam (aproape) nimic, poate cel mult, tehnicile de interventie ale jandarmilor!
        Am tot respectul pentru dvs. si cei ,,500 de spartani” si credinta in gestul lor, dar pentru ca Patapievicii si Cartarestii sa devina liderii spirituali (incontestabili) ai tarii, in locul neavenitilor si televiziunilor politice, este nevoie de proiectul pe care l-am propus Guvernului, partidelor politice,Presedintelui, fara nici un rezultat.Daca doriti sa stiti ce ,,compuneam”, atunci cind dvs. luptati, este ceeace ar aduce in mod cert schimbarea,adica un proiect national acum finalizat.Va rog sa-mi comunicati un E-mail, la [email protected] ,pentru a va arata despre ce-i vorba.Poate ca asumindu-l si ducindu-l dvs. PERSONAL in Piata Universitatii, alaturi de manifestanti, ve-ti oferi si o ,,cauza” profunda, celor care nu de multe ori sint ,,rebeli fara cauza”. Mai précis cu cauze nu neaparat marunte sau insinifiante, dar ocazionale si perisabile, odata cu apartia altor si altor derapaje ale clasei politice…

  8. Am citit atunci in 90 textul care circula din mana in mana… Nu am crezut in rezultatul lui dar era cumva ca un manifest. Tot era ceva. Era un strigat, era un sens pe care lumea pare ca si’l asuma. Mai tarziu am vazut ca nu era asa, era doar o impresie. Azi sunt si mai sceptic. Din 2008… a trecut o caruta de vreme.

    Lumea a fost ocupata cu luptele politice si nu vedea propriile lichele. Lumea tacea timorata sau… exaltata… cum vreti sa o luati. Am ajuns astfel incat gaunosenia celor de la putere a ajuns flagranta. Nici glume nu se mai pot face cu ei… sunt dincolo de posibilitatea de a’i privi cu umor.
    Si „elitele legitime” au tacut malc. I’au lasat noile lechele sa se manifeste zgomotos… si vulgar.
    Sa acapareze spatiul public, sa formeze sensibilitatea publica.

    Fiecare avea acum propriile afaceri. Nu mai era poerioada romantica a anilor 90. Lumea azi e mai cinica. Calculele mai elaborate. Si toti au tacut. Au tacut malc cum ziceam. Discutii inalte, principii &c… dar nimeni nu striga impotriva acestei ofensive a lichelelor. Deoarece asta este ce avem azi: ofensiva lichelelor.

    Si Dl. Liiceanu a tacut. Vedea si cred sincer ca intelegea dar si el a tacut. Iesiri dramatice… disidenta, Adam Michnik, &c… dar nimeni nu a spus tare si raspicat ca suntem in plin asediu al lichelelor. Ba mai rau… unele lichele au fost sprijinite chiar de Dl. Liiceanu in anume emisiuni (care se pot gasi pe youtube)… care sustineau lamentabil un june imberb cu pretentii de… „istoric al ideilor”. Azi tanarul respectiv este fluierat in piata si alungat cu huiduieli. Imi si pare rau pentru el… o asa cariera ar fi putut face pentru ca are o stofa desavarsita de lichea. Si este trist. Este trist deoarece este usor sa vezi lichelele din tabara adversa… sa vezi pe toti acei politruci care sunt aruncati in jocul murdar al politicii numai pentru a da la „gioale”… ei sunt foarte buni in sporturile de maidan si dau ca nimeni altii la „gioale”… dar se pare ca e mai greu sa vezi licheaua din propria curte… ca sa nu zic ograda larga a PDL in care s’au aciuat a naibii de multe lichele. Se vede de fapt azi… ce fauna inca popluleaza curtea lor. Nu ma refer la sustinatorii ocazionali ci la partidul cu pricina. Si asta se vedea … si asta a decredibilizat vestita „elita legitima”. Si este trist.

    Toti au tacut malc. Au tacut malc cand presedintele a propulsat’o pe junioarea lui in rol de eurodeputat … e drept ca a spus ca nu o place „ca simplu particular”, ca nu vrea sa coboare in acea lume a nepotismului… dar asta este lumea in care traim, este lumea lichelelor… trebuie sa ne coboram. Ce altceva decat o coborâre este celebrul Apel catre lichele, ce altceva este urmarea apelului, ce altceva este volumul Dragul meu turnator. Toate sunt coborâri in lumea mundana a lichelelor. Sau nepotismele lor sunt mai flagrante nepotismelor noastre ?

    De aceea nu mai cred de ceva vreme in vraja „elitelor legitime”. S’au blazat, s’au inburghezit, au capatat o anume intelegere a mecanisemlor sociale cu care colaboreaza, s’a stins samanta revoltei, a indignarii. A fost o vreme de facut bani… si cand faci bani esti mai putin dispus sa iti pui situatia in cumpana pentru afirmatii hazardate. Imi pare tare rau.

    Si sa va spun parerea mea: Nu, nu am avut o disidenta asa cum au avut alte tari pentru ca si atunci lumea colabora pe diverse paliere cu regimul. Exista o negociere explicita sau implicita care facea ca revolta sa fie exclusa. Existau amenajari confortabile ale sitiatiei astfel incat viata nu era asa insuportabila ca pentru multi altii.

    Nici atunci nici acum nu am avut oameni care sa se ridice in numele unor principii si sa rosteasca adevarul in ciuda oricaror primejdii. Copiii scriau cu creta pe pereti… cum e cazul din Botosani… dar nu „elitele legitime”. Nu le tin de rau asta. La urma urmei nu poti blama pe cineva ca nu se sacrifica. Sacrificiul e totdeauna de sine. Dar marturisesc ca nu ii cred.

    • Unul dintre „raspunsurile” asteptate, avand in vedere ofensiva care se duce la toate nivelele pentru a inabusi orice glas care incearca sa arate care sunt adevaratele valori. Iata de ce nu ma mira o astfel de reactie la mesajul domnului Liiceanu.

      • Nevoia de idolatrie provine probabil din incapacitatea sau inapetenta de „dialog social”. Solutiile mesianice sunt cele mai la indemana, mantuirea la cheie. Iar aceste solutii sunt bazate ca orice ideologie pe noi vs. ei, noi buni ei rai. Sau cine nu e cu noi e impotriva noastra.

        Va spun un secret: Solutiile se bazeaza pe principii, acestea sunt adevaratele valori. Persoanele care sustin aceste principii sunt doar trecatoare si mai ales supuse greselii. Oamenii trebuie sa impartaseasca valori nu sa se inchine la aceiasi idoli ai tribului. Numai asa oamenii isi recapata libertatea si demnitatea.

        Intrebarea este cum s’a ajuns aici. Cum am ajuns cu o asemenea cloaca in loc de clasa politica. Cum e posibil ca pamantul sa nu se rupa sub noi de rusine, sa nu ne mai rabde.
        Asta e intrebarea! Si unul din raspunsuri este dat de dinamica elitelor de dupa 1990. O societate fara conducatori… e o societate decapitata asa cum suntem dupa 48 ba chiar mai de devreme… Iar conducatorii nu se aleg prin ovatii, aclamari, sau alte manifestari de turma.

        Conducatorul trebuie sa isi capete respectul, sa il binemerite… sa fie conducator si in zilele de restriste. El trebuie sa spuna mai ales adevarul! Fara adevar nu exista conducatori.

        Altfel… care e diferenta fata de cloaca partidului- stat care iata a ajuns din nou la putere? Daca nu spui raspicat, de pilda, ca un ministru NU poate si nu are dreptul moral de a specula pe piata imobiliara, daca nu spui raspicat ca nepotismele si relatiile nu au ce cauta in viata unui stat de drept, &c. Cate institutii nu au fost capusate de cunostintele potentatilor zilei. Si lumea tacea… da… elitele, valorile taceau malc. Imi pare rau. Imi pare tare tare rau. Nu stiti cat de rau imi pare. Dar asta nu ma face sa cad in habotnicie… sa tin strans ochii inchisi.

        Dealtfel, nici nu e o mare pierdere, pentru ca dupa cate ma astept Dl. Liiceanu nu va incepe o partid politic, nici o acociatie sau fundatie, nici o miscare de mase. Nu se va implica in proiecte de acest gen asa cum nu a facut’o nici pana acum. Nu s’a raliat nici proiectului pupilului sau… atat de drag. Va scrie ma departe texte pe care le voi/vom citi cu interes si fata de care voi/vom avea eventual distanta critica necesara. Unii oameni vor sa il faca un martir al cauzei, un stindard, o portavoce … nu, nu cred ca va fi cazul. Si iarasi imi exprim regretul. Si oricum astfel de miscari nu se initiaza prin hei-rup.

    • Nu stiu daca tanarul „lichea” de care vorbiti, cel fluierat in piata, este dl.Neamtu! (Fac legatura cu o informatie din mass media). Daca da, am marea rugaminte sa ne spuneti, noua, celor „neinformati”, de ce il numiti „lichea”, in sensul folosit de dl. Liiceanu? Era prea mic la Revolutie (mai mic decat dl.Ponta), a absolvit cel putin o facultate- filosofie- cu rezultate excelente, nu a plagiat – adica nu a furat – ,nu stiu sa fi pus umarul la devalizarea economiei, sa se fi imbogatit in calitate de om politic etc. Asa judecand lucrurile, inseamna, pur si simplu, ca dl. Ponta este o „super-lichea”! Inseamna ca toti oamenii politici (si nu numai!!!) sunt super lichele! Lamuriti-ne, va rog! Daca nu ati facut referire la dl. Neamtu, va rog sa nu lasati afirmatia in aer si sa „desconspirati” licheaua devenita, in comentariul dvs,, simbol! Multumesc!

      • Nu as spune oameni poiliciti ci politicieni, ca sa pastrez o distinctie mai veche.
        Pentru mine o lichea este un om fara scrupule, fara loialitate si gata sa parvina.
        Este o specie raspandita la noi si oamenii o recunosc inca, dovada ca reactioneaza.
        De aceea am si spus ca este veritabila invazie. La, dl. Ponta este si el un caz remarcabil, fara indoiala.
        Cat priveste personajul nostru… e prea insignifiant. A avut micile lui momente de glorie cand s’a insinuat in Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si cum a si plecat de altfel cand corabia…

        • Nu ati inteles sensul mesajului domnului Liiceanu.
          Dupa cum singur explicati, d-nul Neamnu ar putea fi, cel mult, o lichea in sensul „lichelei eterne”.
          Apelul este adresat, in schimb, „lichelei organizate istoric in comunism”. Recititi textul.

          • Nu exista nici sociologia lichelei si nici filozofia lichelei. Apelul este un manifest in care a aparut initial sub forma unei foi volante in 30 decembrie 1989 si apoi dupa mai multe avataruri a aparut sub forma unui volumas in 1992 care aduna mai multe articole pe tema respectiva, primul fiind cel din foaia anterior mentionata. Ma uit pe volum… 25 Septembrie 1332 e data la care l’am cumparat…. mi se pare ca au trecut secole.

            Am si acum si foaia respectiva. E o amintire a unei perioade… in fine. Nu e acolo nici o teorie dar este drept ca ieseam din comunism si asta dadea lichelelor o anume aroma idologica. Gustul fundului partidului se mai simtea inca in aer. Toate gogoritele si marotele fsn-iste, sau macar o parte … erau expuse in stupizenia lor, in „incremenirea lor in proiect” de catre dl. Liiceanu. Nu, nu este nici o teorie. Si nici nu asteptam. Am pastrat fituica si volumul cu oarecare nostalgie a unor ani… care au reprezentat ceva.

            Ceea ce nu inteleg eu este pur si simplu cum un om inteligent si curios din fire (filozific vorbind) nu a vazut si celelalte valuri de lichele care ne’au cuprins. Ah… politrucii fsn-ului… astia sunt usor de vazut. Nu trebuie nici sa dai sonorul mai tare la televizor si ii si vezi cat sunt de penibili in agitatia lor sterila (sterila tarii nu intereselor lor). Dar e dureros (accentuez acest cuvant) cand asfel de oameni inteligenti devin orbi la pacatele celor din jurul lor, sau ale prietenilor prietenilor lor… Nici o filipica impotriva maretului… Videanu, sau Olteanu, sau alti -eanu, vamesi sau farisei care s’au cocotat pe neputinta acestui popor de a ii da jos. Nu puteam sa deschidem gura impotriva acestor lichele de frica altor lichele si mai inspaimntatoare care de altfel au si ajuns la putere. Din punctul de vedere al meritului… multi din cei ce au plecat au meritat cu prisosinta … cum zicea dl. Liiceanu… ? sa intre in noul an „meditativi” … sau ani. Din punctul nostru, al celorlalti, de vedere, nu meritam sa ajungem aici… nu meritam sa ajungem sa alegem intre… intre cine !? … ca bine sa l’au saltat pe DD ca muream de ras daca ajungea in scrutinul prezidential. Si asta pentru ce… pentru ca am inchis ochii. Consilieri de Maglavit cu ifose de sibile, plevusca de adunatura pusa de pe o zi pe alta… sau cocotata de la sine in cele mai ridicole pozitii.

            … Nu a vazut nimeni citatul din Mireille Radoi inserat printre citatele din Iorga, Xenopol, Herodot, Kant, si alte nume… chiar in bufetul BCU. Chiar nimeni nu a vazut !? Si nu s’a cutremurat !? Si ne facem acum ca suntem domnisoare onorabile violentate de lichelismul acestor trepadusi fsn-isti? Cu onoarea nereperata… si cu vocea usor stridenta tot felul de secretari de stat au primit daunazi indicatie pe linie de partid sa infiereze cu manie proletara subfinantarea din invatamant si sanatate. Au perfecta dreptate in principiu… dar chiar nimeni nu poate sa le scrie un apel catre lichele care sa ii indemne la meditatie si cainta… sa mediteze putin la catastrofa lasata in urma?

            Ah… da, by the way… prin ce calitati s’au facut remarcati acesti trepadusi de au fost numiti… secretari de stat si alte demnitati goate de continut !? Cum au ajuns ei brusc la asemenea vizibilitate si demnitate. Ce anume ii recomanda? Va spun eu: exact, dar chiar exact acelasi lichelism! Doar ca aroma comunista nu se mai simte pentru ca acum miscarea e mai putin ideologica si mai mult de haita. O mana spala pe alta… asta e acum deviza.

            Ma uit la volum… nici nu a fost deschis. Nu l’am citit. Si stiti de ce? Pentru ca fiecare text il citisem deja cu nesat la aparitia lui in paginile ziarelor. Le stiam! Si faimoasa incremenire in proiect, si despre „ex” regele Mihai, si despre toate. Le stiam si chiar cred ca le mai am si in varianta publicata in ziarele si revistele timpului inca pe undeva pe aproape. Da… asteptam numar de numar sa citim astfel de texte… si erau multe si de buna calitate. Asta ne dadea puterea sa stam in fata scutierilor, asta ne dadea puterea sa infruntam multimea proletara atunci cand la servici ne aruncau priviri haine, asta dadea sens transformarii care ne asteapta. Astazi insa !? S’a perdut acel sens. Nu mai stii. Unde te uiti numai lichele. Toata lumea se gudura, fiecare cu prorpria tehnica de persuasiune mai mult sau mai putin lamentabila… realtii neprincipiale, injuraturi, mult sarcasc… dar nicaieri un argument, nicaieri un merit.

            Asta este punctul meu de vedere: azi nu avem niste lideri care sa se ridice la inaltimea momentului si cu hei-rup si idolatrii voiase nici vorba sa creezi ceea ce nu este de creat.

            In final… dati’mi voie sa va recomand lectura unui text clasic:

            „BRAND:
            Nu, ai dreptate să te temi.
            Concepţia acestor vremi
            e strâmbă, hîdă, goală, rea.
            Nu’i om care’n ascuns să’şi dea,
            de bunăvoie, conştient,
            avutu ‘ntreg prin testament.
            Să’i ceri unui erou să’ascundă
            ce nume are când se’nfruntă;
            sau unui împărat ori rege;
            atunci să vezi ce poţi alege.
            Să’i ceri poetului să’şi lase
            din colivia’i de mătase,
            în taină, pasărea cerească
            şi nimeni sa nu’l bănuiască
            pe el că’i dete glas şi pene
            de aur şi de sânziene.
            Ori ciot uscat, ori ram subţire,
            nu’i unul gata de jertfire.
            Sunt toţi robiţi de’acest pământ;
            deasupra groaznicei genuni,
            când arca vieţii lor s’a frânt,
            se prind de orice uscăciuni,
            pe’un strop de glod nădejdea’şi pun.

            AGNES:
            Şi’acestui neam de oameni mici,
            tu totul sau nimic, îi strigi !?”
            (Ibsen, „Brand”)

    • Da, d-le conte, sunt de acord cu matale. Cind ma gindesc la prima casatorie de partid, cind ma gindesc la nevestele europarlamentare, la nepotii, amantele si nevestele de partid, lipitori la bugetul national, ma apuca si pe mine deznadejdea. Licheaua nu se dezminte niciodata, asa cum poporul care asteapta sa „i se dea”, nu va fi niciodata receptiv la personalitati ca Liiceanu, Plesu, Aligica, Tismaneanu, Stanomir. Fiindca domniile lor n-au de dat, iar poporul nu pentru libertate a facut „revolutie”, nici pentru stat de drept, ci pentru burta. Daca ea e asigurata, licheaua de partid poate face ce vrea. Il poate umili, terfeli si batjocori cum vrea.

      Sa lasam patetismele si sa admitem ca ceva e faul in ADN-ul nostru majoritar. Ca alcoolicii, care incep procesul de vindecare in clipa in care admit ca sunt bolnavi. Altfel, ne tot vaicarim pe forumuri si apelam la personalitati sa ne ajute, uitind ca ele nu trebuie umilite de o majoritate gregara, ci protejate, ca sa ne putem bucura, cei din ce in ce mai putini, de ea.

      • … Nu cred ca diferenta de atitudine pro sau contra fata de scrierile celor mai sus mentionati se identifica cu diferenta dintre lichele si non-lichele. Nu cred chiar de loc.

        Cred sincer ca sunt multe lichele care isi declama in gura mare adeziunea fata de aceste nume… si asta pentru ca este modul lor de persuasiune a celorlalti ca ei sunt de incredere, ca sunt gata sa fie si ei luati in considerare. Sunt lichele care nu au gasit culoar de afirmare in alta parte si dau din coate asa cum fac toate lichele din lume. Ei produc acest „cult al personalitatii” pentru ca asta este know how-ul lor. Ele se indigneaza si isterizeaza daca ceilalti nu sunt de acord cu acest cult… pentru ca la urma urmei acceptand cultul acceptam si sacerdotiul lor.

        Sunt doar vorbe si imagini. Totul e o gaura… in care care destinul nostru autohipnotizat de maretul destin pe care il tot declamam. Si asa lichelele se propun, de auto-propun, de sprijina reciproc. Si stiti care e drama? Orice om, cat ar fi el de lucid, se minte in fata oglinzii. Si atuci si oamenii cumsecade sunt victimele acestor lichele cand acestea incep sa le cante osanale. Si sunt tare buni la cantarile astea. Tare tare buni. Intra sub piele… ajung la o anume familiaritate si intimitate, deprind gesturi si mimeaza cu foarte mare succes siguranta, cunoasterea, desinvoltura in a vorbi de marile probleme ale neamului. In general, nu au simtul umorului si sunt patrunsi de misiunea lor. Cu alte cuvinte, sunt mai catolici decat Papa. Si sunt peste tot.

        Totul e imagine, totul este identitate, totul e poza, totul e prefacut, totul e retorica… fapte insa… foarte putine. De altfel fapte sunt dar ele, lichelele, le trec sub tacere… pentru ca nu dau bine. Si o data intrati in sistem … caci exista un sistem al lichelelor primesc si bonusul… sinecuri care sa la asigure traiul indestulator, costumele fancy, vilele si masinile scumpe, vacantele exotice sau macar luxuriante. Mai pui o sotie in Consiliul de administratie la cutare firma, sau la cutare Radio, cau la cutare… &c… mai se gasesc ceva actiuni, afaceri, o specula mica pe piata confidentiala a chilipirurilor… Chilipurul aici define cadoul. El nu valoreaza castigul net obtinut si valoreaza cat castigurile probabile obtinute de la cel caruia ii faci cadoul acest chilipir… e o chestie de nuanta. Si la dau acea aura de cunoscatori… Un sef de serviciu de informatii vrea sa intre inapoi in politica pentru a „valorifica” cunostintele obtinute. Absolut normal… in aceasta lumea este exact ceea ce ma asteptam. De altfel… toti sefii de servicii secrete vad ca tind sa isi valorifice cunostintele. Induisator cata cnoseologie se pune in slujba neamului.

        In concluzie… o lichea are dificultati in a spune ce a facut. Intrebati’o direct! Este cea mai buna cale de a vedea ce ii poate pielea. Va incepe imediat sa elucubreze… va face la inceput o volta sa evite intrebarea directa, apoi alege o tema cumva apropiata si se lanseaza in lungi peroratii, cu un vocabular erudit… dar NU zice in definitiv nimic.

        Cum zicea un slogan de network marketing… de cat sa castigi 100% din munca ta mai bine 1% din munca a o suta de oameni. Superb… asta e universul lichelelor. Si sa nu ne pacalim. Tot ce este in spatiul nostru public este marketing. Incearca toti sa faca din rahat bici. Si chiar si oamenii onesti se mai pierd cu firea si se predau in fata acestui val de mediocritate hiperbolizata in noi valori sociale. Beti cafeaua Organo Gold si va imbogatiti! Deveniti client Lyoness si castigati bani cumparand bunuri! Si asa mai departe. O lume pestrita de precupeti, precupeti care ar trebui o data si o data alungati din templu, alungati in smarcurile de unde au rasarit. Speculanti ordinari… care ne invita in retelele lor de influenta.

  9. Dureros de adevărat!

    Ce putem face? „E greu!” – aşa răspunde orice român când este întrebat pe stradă în ceea ce priveşte viaţa lui de zi cu zi. Ceea ce e grav este acea continuare fatalistă devenită deja specifică tot românilor: „Ce să facem? Nu avem ce face!”, urmată de un zâmbet amar.
    Oare când se va înţelege că, cel puţin eu, mă simt sufocat la fel ca pe vremea lui Ceauşescu. Atunci pentru că nu vedeai luminiţa de la capătul tunelului, acum pentru că suntem sufocaţi de hoţi, incompetenţi. Doamne, uitaţi-vă la guvern, uitaţi-vă la parlament!!!! Nu vă apucă disperarea?
    Pe mine DA!!

  10. Domnule Liiceanu, va mulțumesc pentru această intervenție.

    După cum se poate observa, zi de zi Lichelele „autopotențate istoric” sunt demascate, judecate, condamnate și încarcerate.
    Elitele Magistraților din Justiția Românească și-au recuperat poziția în cadrul Statului de Drept și exercită o presiune continuă asupra Sistemului Lichelelor. Una câte una, încet dar sigur, lichelele sunt expuse Legii, sunt Judecate și primesc Sentințele definitive CU EXECUTARE.
    Dacă pepiniera de lichele a fost creata prin uzurparea demnitatilor și la adapostul Dictaturii, defrișarea ei se va face In Numele Legii.
    Totuși, viteza cu care sunt îndepărtate lichelele este mai mică decât viteza cu care cele rămase ”grupate în punctele economice cheie și în pozițiile instituționale” caută să infesteze însuși Sistemul Judiciar.
    În acest context, dați-mi voie să vă propun o nouă temă de meditație: este posibil ca Sistemul Lichelelor să distrugă Justiția ? Desigur că este retorică întrebarea mea !
    Preluarea controlului total asupra Justiției este ultima mușcătură, cea fatală, a acestui pitbull inconștient.
    De aceea Elitele Intelectuale și Economice pe care le mai are astăzi România sunt obligate să declanșeze și să susțină o mișcare de Protest de mare anvergură socială pentru stoparea tentativei de jugulare a Justiției.
    Dacă Justiție nu e, nimic nu e !

  11. Stiti care e singurul repros care va poate fi facut?
    Ca ati prefereat intotdeauna sa ramaneti cu mainile curate.
    Atita timp cat nu va implicati activ cuvintele nu sint suficiente. Omul nu poate crea prin cuvint.
    Faceti-va „organizatie”, riscati, riscati ce aveti mai important(nu stiu ce, poate familia, poate cariera, poate gloria). De ce Dv si nu altii? Dv aveti mari sanse de reusita pentur ca lumea stie deja cine sinteti, oricum pacatul fricii si al neimplicarii e al tuturor(si al meu) nu numai al dumneavoastra.

    • De acord. Dar, tot ceea ce s-a intamplat si se intampla in Romania se datoreaza tuturor. In primul rand lichelelor dar, vina este si a celor care si-au construit o cariera prin munca pentru ca nu au reactionat. Fiecare cetatean al acestei tari poarta in spate partea lui de vina pentru ceea ce se intampla in societate. Frica de a-ti prezenta public o opinie, inoculata in comunism, a ramas acolo unde a fost bine acunsa.
      Rar am vazut o pozitie a oamenilor de valoare si aceea mai mult in soapta. Dl. Liiceanu prin ceea ce a publicat ia o atitudine publica, dar, este prea generala.
      Dvs. aveti impresia ca o lichea, daca citeste aceste texte (si are puterea de a intelege mesajul) va fi cuprinsa de remuscari si se va da la o parte?

    • Ce inseamna sintagma ” cu mainile curate”? Atunci cei care nu sunt „intelectualii lui Basescu”, „intelectualii rusinii”, „tradatorii de neam si tara” (3 citate…de la A3, Tricolorul, Ponta), sa intelegem, au mainile murdare, adica s-au luptat cu sistemul, au condus „masele”, ne-au deschis ochii? Unde si cand – daca nu aici si in alte cateva locuri, din cand in cand – mai poate dl. Liiceanu sa ne spuna ce gandeste? Cand a candidat (in vremuri imemoriale) alaturi, de exemplu, de dl.Plesu a obtinut 1000 de voturi!!! In afara de a ne spune durerile si tristetile sale ce vreti sa faca? Sa iasa in strada ca sa-l scuipe Avramuta- cel cu steagul? Sa-l scuipe Dogaru si Badea? Sa fim seriosi! Si dvs. si eu si dl.Liiceanu stim ca, atata timp cat romanii au mici si bere, nu este nimic de facut! Si funduri, si sani, si tragedii la teveu! Ca bine zicea majoritatea : de aia l-au impuscat pe nea Nicu, ca nu era televizor si mancare!

  12. Gabriel Liiceanu: „Ce vină am eu dacă bietele nostre cuvinte au de străbătut o cale atât de lungă până la urechile oamenilor?”

    Oh! Cuvintele au gasit inca demult terenul fertil. Tocmai dezbinarea ce ne uneste (sic!) arata acest lucru. Textul ilcitisem inca de la publicare, in 2008, dar, spre deosebire de primul, are neajunsul ca nu indica cu precizie cine este licheaua, cine incropeste lichelismul, ca politica de stat, cine o include in istorie. Pentru ca definitia lichelei se aplica mai tuturor, dar multi nu vor sa vada decat o parte. Si prin indentificarea perfecta a partii respective cu definitia oferita, considera ca au doar ei dreptate.

  13. Cu sinceritate, nu am crezut si cu atat mai mult nu cred acum in eficienta sociala a unui astfel de mesaj care se adreseaza de fapt exact celor care nu vor sa auda pentru ca unde nu este, nici Dumnezeu nu cere . Apelul la constiinta, si in special la constiinta morala , este fara sens atunci cand acestea nu exista. Este ca si cum am ruga o lichea sa devina un om moral , un hot sa nu fure , un criminal sau un tortionar din cei platiti in trecut de stat sa nu ucida , si autorul celebrului ” Apel catre lichele ” recunoaste acest lucru cu onestitate :

    ” Un prădător care înhaţă nu mai dă drumul prăzii niciodată.”

    Acum , dupa mai mult de doua decenii de la apelul la constiinta morala a celor care de fapt nu o aveau , diagnosticul social este unul implacabil :

    ” După ce au trecut cu bine pe celălalt ţărm, lichelele noastre au ocupat cele mai impor­tante instituţii ale statului şi punctele-cheie ale so­cietăţii româneşti.”

    Cu alte cuvinte , strategia propusa initial nu avea de fapt rolul de a reface si de a construi un spatiu moral prin delimitarea concreta intre victime si agresori , intre onestitate si ticalosie , delimitare atat de necesara intr-o societate construita pana atunci pe minciuna, ci urmarea elaborarea unei fel de fizica si metafizica a lichelei abstracte si a locului si rolului pe care il are aceasta in ” istoria universala a infamiei” cum ar fi spus Jorge Luis Borges :

    ” Dacă m-ar întreba cineva ce cred astăzi despre acel Apel către lichele scris în 30 decembrie 1989, aş fi înclinat să spun: Cred că, scriindu-l, am dat o anumită demnitate cuvântului „lichea” în limba română. Am luat cuvântul acesta de pe stradă şi, scoţându-l din banalitatea injuriei, l-am îmbrăcat în hainele Istoriei şi i-am împrumutat astfel un prestigiu pe care nu-l avea.”

    Nu am inteles nici atunci si nu inteleg nici acum de ce apelul s-a adresat …lichelelor , si nu oamenilor onesti , morali si normali ai acestei tari ( in mod cert inca mai exista, nu ? ) , pentru ca pe sprijinul lor se poate baza o societate care se doreste civilizata si europeana . Se pare ca nimeni nu vrea sa le solicite sprijinul, probabil pentru ca de fapt nu este nevoie de ei :

    ” De fapt nu e nevoie de o mare forță analitică pentru a înțelege că „România tranziției” s-a construit pe clanurile fostei Securități…”.

    Pe de alta parte, in 1990 si la o intalnire cu studentii ( era vorba de studentii de la Politehnica daca retin exact ) un tanar a adresat domnului Liiceanu , si in direct la TVRL , cea mai sfaisetoare intrebare pe care am auzit-o atunci si care rezuma drama unei generatii care avea atunci constiinta morala :

    ” Domnule profesor, va rugam sa ne spuneti cine sintem noi . Nu mai stim cine sintem ! ” .

    In ceea ce ma priveste , cred ar fi fost mult mai constructiv din punct de vedere social ca acei tineri in care se putea investi atunci si incredere , si speranta , sa primeasca un punct de sprijin si o sustinere morala pentru acele vremuri si pentru cele care au urmat . Din pacate , nu a fost sa fie pentru ca ei nu au beneficiat de nici un fel mesaj public si din partea nimanui. Mai mult decat atat , au fost treziti brutal la realitate de cosmarul din iunie `90 provocat exact de cei care au avut onoarea sa le fie adresat apelul , apel care „i-a scos din banalitatea injuriei si i-a imbracat in hainele Istoriei”. Cum Hegel a avut dreptate , viclenia Istoriei actioneaza si nimic nu garanteaza ca viata este dreapta , acei tineri care puteau sa schimbe Romania au plecat inca de atunci in cele patru zari sau in alte lumi, iar noi ne-am procopsit cu lichelele care nici dupa mai mult de doua decenii nu vor sa citeasca mesajul destinat lor.

  14. Pentru ca „Apelul” sa aiba succes ar fi trebuit ca lichelele in cauza sa fie dotate cu nobilete spirituala si sa aiba cultura rusinii. Dar cum lichelismul si nobletea spirituala sau rusinea se exclud, in loc de apel trebuia glont pentru a asigura eliminarea.

  15. Ba neparticiparea poate fi o arma. Cand nu te poti lupta de la egal cu lupii, cand acestia sunt mai multi, mai feroce, mai versati in lupta fara scrupule si cu simtul moral amputat complet, nu ai alta sansa. Te coplesesc si ai muri degeaba. Sau te-ai cobori la nivelul lor. Singura solutie este retragerea si mentinerea facliei aprinse in speranta unor vremuri viitoare mai bune. Este semnul demnitatii noastre, al necooperarii cu regimul de ocupatie.

    Lampa aprinsa este semnul ca nu am adormit complet.

  16. Calea lunga de la textul Dvs. catre urechile si ochii nostri este pentru ca mintile noastre sunt prea lenese, prea incete, nu au dorinta si sete de cunoastere.

    Cam asa arata societatea din Ro si nu numai!

    Se poate accelera procesul dar ar trebui ca fiecare sa isi doreasca acest lucru.
    Personal imi doresc mai repede si mai bine.

    Va doresc numai bine si spor!
    Sper ca urmatoarea intalnire intre pana Dvs. si ochii/urechile mele, in fapt mintea mea, sa vina la repede si mai bine decat cea anterioara

  17. Cred ca problema-i alta: cum scapam de ei? La gramada, nu numai de „ai lor”. Ci si „de-ai nostrii”? Am incercat odata-n `89. Sau am crezut c-am incercat…cine stie ce s-a intamplat de fapt cu adevarat.
    Apelulurile de tot felul, chiar daca sunt scrise remarcabil, sunt vorbe-n vant. Da, stiu, mi-o voi „lua” de nu ma vad, pentru ca vorbe-n vant sunt atunci toate ideile care-au schimbat lumea..la inceput au fost si ele vorbe-n vant. Ce face diferenta? De ce unele vorbe se transforma si ne stransforma in altceva, fie mai buni, fie mai rai, si altele se duc..in vant?
    Relevant este textul dvs. Scris in 2008..s-a cam dus in vant, nu? Desi este remarcabil, a avut vreun efect? Extrapoland, va avea acum? Nu cred. La fel cum nu cred ca vor avea efect nici alte apeluri, de tot felul, chiar bine scrise, de oameni „grei”.
    Multi amatori de lucruri bine zise, si scrise, cad in extaz…altii se zbarlesc, tot vorbe-n vant. Noa, veti zice poate, pai sa tacem atunci , ce rost mai are sa vorbim , daca si-asa e de pomana? De ce mai scriem, dupa puteri , pe-aici? Sau aiurea…
    Mi-am adus aminte de formidabilul „Exercitiu de admiratie”, Doamne ce mi-a mai placut. Cioran si Tutea, rafinatul „neom” si „teologalul” filosof de-o conciziune aproape inspaimantatoare. Doi oameni diferiti, dar atat e asemantori. Au vorbit si ei in vant? A crescut PIB-ul, sau s-a modificat nu stiu ce MCV? Au crescut pensiile sau a scazut somajul? A scazut infractionalitatea sau coruptia? Blasfemie, vor zice unii…cat de prost poti sa fi sa pui problema asa!
    Sa judecam insa la rece.
    De ce sa ne-asteptam ca (doar) alte vorbe, fie ele si spuse de-un Plesu sau Liiceanu, sa „produca efecte” concrete..n-au produs in 90, in 2008 nici atat, acum de ce-ar fi altfel? Sau de ce-ar fi altfel in viitor? Sau de ce a fost altfel in `89, pentru ca atunci nu am avut nici un apel care sa scoata lumea-n strada, pe viata si pe moarte, nu asa, de pamplezir ?
    In fond de ce solutia ar fi sa iasa lumea-n strada? Doar am vazut ca nici in `89 nu am scapat de lichele, ba parca-i mai al dracu`.
    Ohh, ce carcotas, adica nici in starda, nici sa vorbim..pai atunci cum?
    Pai mult mai greu. Sa nu asteptatm ca doar cativa alesi, sa „dea” cu toiagul si sa-mparta apele, prin care noi, „turma” vom trece pe maul celalalt.
    Trebuie sa facem pasi mici si repezi, justitia, afacerile, guvernanta si cate altele sufera de nepriceperea noastra. Toate la un loc creeaza sentimentul care scoate lumea in strada…sau n-o scoate. In `89 s-au atins niste limite, buba s-a spart, dar multe alte lucruri s-au dus dracu, schimbarile radicale, care nu pun nimic in loc au si efecte perverse, desi intentiile pot fi bune. Lichelele stiu bine asta, pentru ca ei se simt bine doar in regimuri in care legea-i favorizeaza (fie explicit, fie implicit prin „imbarligarea” formularilor), fie in crize, atunci cand apare un vid de ceva. Trebuie evitatea aceste variante:favorizare, imbarligare , crize.
    Degeaba faceti apeluri, sunt vax albina pentru o lichea, daca legea-i pemite sa-si fac de cap.
    Cat priveste afacerile este la fel, daca li se permite sa incalce legea, sau daca legea insasi le permite, geaba-i cazniti si „apelati”…vax albina.
    Guvernanta inseamna in primul rand transparenta. Indiferent daca la putere sunt cei de stanga sau de dreapta, transparenta fece diferenta, ca sa zic asa. Suedia este cel mai bun exemplu, n-as dezvolta, este un subiect vast, si probabil ca filmuletele prezentate in ultimele zile la un post de televizune( partizan si el) sunt cat se poate de relevante.
    Una peste alta solutia este in principal una legislativa si de aplicare a legii. Altfel spus legile trebuie completate cat mai repede si mai simplu cu prevederi care privesc transparenta(dupa modelul suedez), afacerile trebuie sa dispuna de un mediu prevzibil, trebuie ascultati antreprenorii de succes (interviul de pe cursdeguvernare.ro cu Florin Talpes este cat se poate de relevant, daca nici pe el nu-l asculta nimeni, atunci pe cine?) iar justitia trebuie lasata sa-si faca treaba.
    Elitele, sau altfele spus cei stiuti, fiecare pe domeniul lui , ar trebui sa vorbeasca si actioneze la concret pe aceste teme., inclusiv proiecte legislative sau proceduri de aplicare. Nu doar la modul general. Bun si ala, dar insuficient.

    • Subscriu in mare parte la ceea ce spuneti. Nu de discursuri despre „popor”, „natiune”, „justitie” et comp, avem nevoie, ci de interventii punctuale, pe teme concrete şi la timpul potrivit, nu peste 2-3 ani ca dl. Pleşu, când toată treaba s-a răcit şi nu prea mai cântăreşte deloc opinia „autorităţii” respective. Nu le cere nimeni să se lege cu lanţuri (deşi n-ar fi rău), să facă greba foamei sau să facă asociaţii de salvat nu şiu ce. Doar să ia poziţie publică cu privire la teme mai de zi cu zi. Dar cum să se amestece ei cu prostimea? Să fim serioşi.

      • Mie-mi place dl. Plesu. Mult. Doar ca nu le amestec…scriitura e una, capacitatea organizatorica alta, civismul sau disponibilitatea la sacrificiu personal iarasi altceva.

    • „Una peste alta solutia este in principal una legislativa si de aplicare a legii.”
      De acord cu dumneavoastra. De ce n-o faceti?
      Credeti ca ar trebui s-o faca dnul Gabriel Liiceanu?
      Cine trebuie sa o faca?
      Trebuie sa recunoasteti ca si ceea ce spuneti dumneavoastra sunt tot „vorbe” atata vreme cat nu treceti la implementare ca sa ne dovediti ca solutia enuntata este cea care rezolva problema.
      Mesajul dumneavoastra este greu de inteles.
      „If you can’t explain it simply, you don’t understand it well enough” ar fi spus Albert Einstein.
      Hai sa-l incurajam pe domnul Gabriel Liiceanu si pe toti cei ca dansul care se pricep sa se exprime simplu si limpede despre esenta lucrurilor sa continue sa spuna lucrurilor pe nume iar pe cei capabili sa „actioneze” sa-i incurajam sa faca acest lucru, cu mare competenta, in directia rezolvarii problemei.
      Meritul celor ca domnul Gabriel Liiceanu este ca pot sa exprime limpede realitatea si esenta ei.
      Hai sa-i identificam pe cei care pot sa actioneze pe baza realitatii identificate de domnul Gabriel Liiceanu. Sa-i sprijinim in activitatea lor peste tot si fiecare cat de mult poate fara sa faca rabat de la principiile enuntate de cei ca dnul Liiceanu.
      Hai sa-i punem pe cei competenti si de valoare sa ne conduca si sa-i aparam de „lichele”.
      Putem face asta?
      Atunci „ne scoatem”!
      Nu putem face asta?
      Atunci vom continua sa „vorbim” despre ce ar fi mai bine.
      Nu-l invinuiti pe domnul Liiceanu ca nu va scapa de „lichele” prin scrierile lui. E ca si cum ati incerca sa precizati pozitia si viteza unui electron intr-o groapa de potential :-)

      • Nu l-am invinuit defel. Ar fi si culmea…il admir. La fel si pe Andrei Plesu. dar ei nu sunt Dumnezei, nici „macar” personaje biblice, d`aia am si dat exemplul cu toiagul. asteptam prea mult de la ei. Si prea putin de la altii, inclusiv de la noi.
        Concreteturile ne omoara, alea din codul fiscal, codul penal, strategiile nationale… Apelurile trezesc ceva in noi, in unii dintre noi, dar nu rezolva concreteturile care ne fac viata grea… lichelelor li se rupe asa cum li s-a rupt si pana azi. Sa credem ca (doar) niste interventii publice ale unor oameni deosebit de respectati vor rezolva ceva este o naivitate Sunt necesare, dar raman doar vorbe. Fara putere de lege, poate doar una morala.
        Alt fel de elite trebuie sa puna umarul:cei care se pricep la business, de ex FCI produce „cartea alba”, studiu cu privire la mediul de afaceri, si nu numai.Consiliul Fiscal(care nu putem spune ca este o „elita” in stare pura, dar contine cateva nume care fac parte din elita economistilor macro) produce rapoartele cu privire la bugete, indicatori sau strategii macro, etc.
        Ei bine legea nu impune respectarea acestor „pareri”, care raman si ele vorbe-n vant, ba chiar legea este fentata ordinar…de cine altii daca nu chiar de lichele, de orice orientare. Cum ii obligam sa tina cont? Prin apeluri? Pot continua la nesfarsit, strategia agro,energetica, culturala…cum credeti ca se vor rezolva? Apeland la lichele? Sa stea cuminti? Rolul acestor apeluri este altul, sa nu ne amagim. Daca restul elitelor, alea specializate pe domenii economice, juridice, financiare, etc nu sunt bagate in seama nu se va schimba nimic.

      • Cred in puterea cuvintului rostit. Fie ca e minciuna sau adevar, acolo unde ajunge cuvintul prin definitie este creator. Pacat ca nu ajunge acolo unde trebuie. Cei care dezinformeaza opinia publica, cei care ne mint de dimineata pina seara, etc oare nu aceleasi instrumente folosesc? Forta si efectul negativ al propagandei neocomuniste o experimentam cu totii, cum de nu sunt vorbe in vant? Problema este ca cei care au adevarul, bunul simt, pe Dumnezeu de partea lor nu mai cred in puterea cuvintului lor, nu-l mai rostesc, tac sau soptesc doar. Sa nu ne scufundam intr-o spirala a tacerii. Este ceea ce vor cei care ne urasc. Raspunde nebubului dupa nebunia lui sa nu se creada intelept – spunea cineva.

  18. Daca asta nu e lichelism, atunci ce naiba e?

    Comparati cu opinia unui judecator american:
    “I cannot imagine a more ‘indiscriminate’ and ‘arbitrary invasion’ than this systematic and high-tech collection and retention of personal data on virtually every single citizen for purposes of querying and analyzing it without prior judicial approval. Surely such a program infringes on ‘that degree of privacy’ that the founders enshrined in the Fourth Amendment. It uses almost-Orwellian technology.”

    Federal Judge Richard Leon

    Sau cititi ce tot scrie de luni de zile despre mizeria asta un alt celebru judecator, Andrew Napolitano.

    Cine se indura de cititorii (daca o mai fi avind) gazetarului-filolog roman N. Manolescu, care ii ameteste laudindu-se ipocrit ca el nu se teme te big brother?

  19. Nici nu stiu cui sa ma adresez… ridic si eu doua degete, si poate ma asculta cineva. Eu ma intreb, asa ca un copil naiv, de ce pe aici nu se vehiculeaza un Prezidentiabil? De ce nu se vine, desi e cam tirziu acum, cu un nume sonor, si eu „cetateanul turmentat” sa incerc sa imi raspund; eu cu cine votez? Pe aici pe site-ul asta, Antonescu apare ca fiind cel mai mare rau pentru viitorul tarii. Atunci de ce nu oprim acest rau, cu un alt nume care sa ma convinga pe mine sa-l votez? La campania din ’99 erau, parca vreo 12 la rind sa fie ascultati si sa le dam note. Acum „Dreapa politica” (nu intimplator am pus ghilimelele) cu cine vine? Cu Predoiu? Stim cu toti si ne facem ca nu stim, ca omul nu va lua mai mult de citeva procente, nici cit Vadim la nu stiu cita participare. De ce nu se incumeta un intelectual de prestigiu? Cind D-ul N.Manolescu si-a lansat candidatura, erau prezenti la Floreasca, doar citiva intelectuali. Nu era D-ul Liiceanu, nici D-ul Plesu, nici D-ul Patapievici, era „prezenta” D-na Monica Lovinescu cu un mesaj deosebit, catre elita intelectuala a tarii? De ce nu era bun atunci D-ul Manolescu? D-ul Liicenanu il flanca mai tirziu pe Basescu… care „facea si face sa mearga justitia”. Cliseu mai uzat si fara nici o acoperire, rar auzim. Intre acestia doi, pe cine ati alege D-lor Patapievici sau D-le Liiceanu? Pe Basescu, asa-i? Intreb si eu.. „eu cu cine votez”? ca sa stiu cu cine. Cine ma lamureste?

  20. ” Revolutia „, aducandu-i in fata pe reprezentantii esalonuluiII al PCR, si-a semnat singura decesul. Daca n-ar fi fost armata de ” descurcareti ” ai vechiului si ai noului regim ,nu cadeam in aceasta afundatura imensa a carei pionieri au fost nastcase si iliescu. Tind sa cred ca ” revolutia” a fost un joc pentru a-i legitima pe cei ce nu-si puteau folosi la lumina zilei spagile ce le incasasera pe vremea lui Ceasca, s-au folosit de revolta populara din 89, confiscand-o si punandu-si ” oameni de incredere” in functii ce sa le permita sarabanda „privatizarilor” si vinderii intregii avutii nationale celor ce le ofereau mai mult pentru burdusirea propriilor buzunare. Toate partyidele au in componenta lor arivisti, profitori ordinari, incat romanul de buna credinta sa ramana complet debusolat, ne mai stiind pe cine sa aleaga.

    • Din cauza simpatiei pe care o avem pentru Licheaua Eterna nu putem actiona violent impotriva Lichelei de Tranzitie?

      Sansa noastra este ca doar prin Educatie putem rezolva problema Lichelei, iar Educatia cere timp, organizare si determinare.
      Licheaua inca nu ne-a interzis aceste drepturi, presupun ca inca nu indrazneste.

      Ucraina!

  21. Tranziția este perioada ce debutează cu destructurarea unui sistem de valori și continua pana când un nou sistem de valori se instaurează. Ea poate dura câțiva ani sau poate fi perpetua. Licheaua este acel atom social cu o mișcare stochastica de mare frecventa. Mediul propice al lichelelor este tranziția. Ele sunt de doua tipuri: maligne și benigne. Pericolul omenirii este ca planeta sa fie colonizata nu de extratereștri ci de lichele pentru ca ele au frumusețea ciupercilor otrăvitoare și se hrănesc cu indiferenta oamenilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Gabriel Liiceanu
Gabriel Liiceanu
Născut la 23 mai 1942, la Râmnicu-Vâlcea. Studii universitare la Bucureşti, Facultatea de Filozofie (1960-1965) şi Facultatea de Limbi Clasice (1968-1973). Doctorat în filozofie la Universitatea din Bucureşti (1976). Cercetător la Institutul de Filozofie (1965-1975) şi Institutul de Istorie a Artei (1975-1989). Bursier al Fundaţiei Humboldt (1982-1984). Director al Editurii Humanitas din 1990. Profesor la Facultatea de Filozofie a Universităţii Bucureşti din 1992. Chevalier de l'Ordre des Arts et des Lettres (Paris, Franţa, 1992). Commendatore dell'Ordine della Stella della Solidarieta italiana (Roma, Italia, 2005).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro