Din nou despre Protocoale

Mi se pare util să recapitulez la început câteva date. La data de 21 februarie 1990, generalul Victor Atanasie Stănculescu, la vremea aceea ministrul Apărării Naționale în guvernul provizoriu condus de dl. Petre Roman, a făcut anunțul referitor la desființarea fostei Securități și la crearea unor noi trupe de Securitate. Trecute în totalitate în subordinea Ministerului Apărării Naționale.
O lună mai târziu, la puțină vreme după evenimentele sângeroase de la Târgu Mureș, se făcea anunțul legat de crearea Serviciului Român de Informații.La data de 29 iunie 1991, Parlamentul României vota Legea privind orgnizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații direct subordonat parlamentarilor care își exercitau misiunea de control și supraveghere printr-o Comisie anume înființată. Anual, directorul Serviciului, între 1990 și 1997 neuitatul domn Virgil Măgureanu, se prezenta în fața aleșilor și le prezenta Raportul Serviciului.
Într-un editorial rostit de la microfonul Europei Libere la data de 26 noiembrie 1994 (se intitulează Al treilea om și a fost antologat în cartea Între câine și lup, Editura Apostrof, Cluj-Napoca, 1996), Emil Hurezeanu vorbea despre „cooperativa SRI- Măgureanu” (din perspectiva a ceea ce știm azi se pare că a fost mai curând o“societatea pe acțiuni”), despre „prompt înveselitele energii politico-jurnalistice” din ziua susținerii Raportului, despre faptul că SRI-ul domnilor Iliescu și Măgureanu, asemenea Securității lui Ceaușescu, înseamnă mai curând “structuri de putere” decât “instituții informative”. Cel puțin așa erau ele percepute de “realitatea și imaginarul românesc al ultimelor decenii”, semnificând “arbitrariul acțiunii de putere, transformat în fatalitate, și conștiința conexă a unei anumite resemnări în fața forțelor oculte, misterioase care ne conduc și ne pândesc pașii”. SRI, credea Emil Hurezeanu, „creează aprehensiuni sau angoase, efective sau preventive”.
Dl. Măgureanu, acest “alchimist al tranziției ”, cum îl numea același Emil Hurezeanu, nu ne-a spus cu exactitate niciodată câți dintre foștii securiști au fost preluați, spălați cu detergent de bună calitate, recondiționați și prezentați drept performeri ai convingerilor democratice și câți eliminați depe statele de plată ale Serviciului. Greu de spus în ce măsură succesorii în funcție ai d-lui Virgil Măgureanu (Costin Georgescu, Radu Timofte, Florian Coldea, George Maior, Eduard Hellwi) au democratizat SRI, dacă i-au îmbunătățit în mod semnificativ imaginea ori percepția publică.
Probabil că foarte puțin de vreme ce astăzi, pe la felurite televiziuni și prin gazete, multe dintre ele având patroni cu o moralitate dubioasă, dar și pe la TVR, o instituție care nu mai are nimic în comun cu interesul public de când a devenit o anexă a Antenei 3 și total subordonată intereselor PSD, militărește puse în operă de d-na Doina Gradea, se istorisesc povești de groază. Romane gotice de-a dreptul. Referitoare la ceea ce s-ar fi întâmplat în anii în care Serviciul a fost condus de domnii Florian Coldea (multă vreme prim-adjunct și, în două rânduri, director interimar al SRI) și George Cristian Maior.
Sigur, semne de întrebare există. Și le pune orice om cinstit, neimplicat în afaceri dubioase. Așa cum sunt implicați mulți dintre politicienii și mega-afaceriștii cu dosare penale care au comandat, plătit și întreținut în viață poveștile cu Binomul și Statul paralel. E vorba despre întrebări generate de precarul control parlamentar exercitat asupra activității SRI ori despre politizarea respectivului control în lunile din urmă, de când dl. Claudiu Manda îndeplinește ordinele șefilor săi politici. E vorba despre hibele din activitatea zilnică a Serviciului. Întrebări referitoare la motivele în virtutea cărora instituția condusă acum de dl. Eduard Hellwig nu a predat încă în totalitate către CNSAS arhiva fostei Securități, despre o anumită secretomanie de extracție comunistă care încă mai persistă.
În urmă cu puțină vreme a ieșit în spațiul public informația potrivit căreia, în ultimii ani, SRI ar fi încheiat 65 de protocoale de colaborare cu alte instituții ale Statului. Se spune că protocoalele cu pricina s-ar afla în posesia d-lui Claudiu Manda. Deocamdată omul de rând nu poate citi decât cel semnat în 2009 de doamna Laura Codruța Kovesi (Parchetul General) și dl. Florian Coldea(din partea SRI). PSD, mare acuzator al acestui Protocol, despre care analiști serioși spun că ar conține foarte puține lucruri ce ar putea fi socotite ca situându-se la limita legii, este amnezic și nu scoate o vorbă despre un act asemănător semnat în 2003, când la Cotroceni se afla dl.Ion Iliescu iar șeful PNA era dl. Ioan Amarie.
În esență, Protocolul care stârnește azi atâtea valuri crea condițiile punerii la dispoziția Parchetului a tehnicii de urmărire și de ascultare de care dispunea la acea vreme SRI.
Există deocamdată dovezi clare că Protocolul ar fi fost activat doar atunci când asupra anumitor persoane planau suspiciuni că desfășoară activități ilegale. Încă nu am auzit pe nimeni, din afara acestei “selecte” congregații apărate pe la televiziuni și în ziare de inși precum Cristoiu, Badea, Gâdea, Pieleanu, Vâlcu, Savaliuc, Bușcu, Chirieac,Roșca-Stănescu, Nistorescu să se plângă că ar fi fost victima unor operațiuni de ascultare. SRI este acuzat că ar fi acționat precum vechea Securitate. Cât de bizar sună aceste acuzații în gura celor care se perindă prin studiourile Antenei 3 ale căror patron de facto este fostul securist dovedit Dan Voiculescu!
Cu toate acestea, SRI are de dat anumite explicații.Serioase, complete, fără false prudențe și mimate pudori de fată mare Tot la fel cum mult mai transparente trebuie să se dovedească și Direcția Națională Anticorupție, și Parchetul General. Altminteri, vor fi perpetuate acuzațiile în conformitate cu care nimic în România din 2009 încoace nu s-ar fi întâmplat fără încuviințarea SRI-DNA. Care ar fi constituit un fel de lojă masonică, similară Propagandei Due.