joi, martie 28, 2024

Din şcoala de război a vieţii: ce nu-l ucide, îl face mai puternic – statul de drept

Dacă ne simţim zguduiţi, loviţi şi zdruncinaţi, este pentru că suntem pasagerii unui crash-test al României ca stat modern, democratic şi european. Campania anti-instituţională din această vară oferă prilejul măsurării rezistenţei statului de drept la şocuri frontale. Scârţâind pe la încheieturi, gemând şi clătinându-se, acesta se dovedeşte însă mai tare decât s-a crezut, de-o parte sau alta a baricadei.

Războiul împotriva alcătuirilor democratice, dus dincolo de orice limite rezonabile, ori ale logicii politice, nu este însă expresia unei patimi iraţionale, ci o strategie deja probată în lupta împotriva influenţelor euroatlantice, cele care doresc instituirea şi consolidarea statului de drept.

Structurile cleptocratice conduse de o alianţă sovieto-securistă, ai cărei simboluri rămân d-nii I. Iliescu şi D. Voiculescu, duc acum o luptă de ariergardă prin strategia pământului pârjolit, încercând din nou să facă din România un loc neprimitor pentru pentru influenţele occidentale civilizatoare şi în aceeaşi măsură, definitiv fertil pentru pecinginea predatoare autohtonă.

Strategia a mai fost folosită la mineriadă: pe trupurile mortificate ale victimelor, bâtele şi bocancii securiştilor-mineri scriau un mesaj pentru Occident, un avertisment cum că ţara rămâne domeniul exclusiv de vânătoare al partidului şi securităţii. Conştienţi că – lipsiţi de capital şi competenţă – n-ar fi avut nici o şansă în faţa capitalul străin într-o piaţă românească liberă, trepăduşii de partid, stat şi securitate au transmis semnalul dezordinilor sociale şi războiului civil, dacă nu le este lăsat în continuare controlul discreţionar al ţării.

Mesajul a fost înţeles, iar Occidentul a pus România în carantină. Răgazul obţinut prin izolarea faţă de lumea civilizată a fost folosit de nomenclatură pentru acumularea sălbatică de capital, prin prădarea avuţiei publice rămase de la vechiul regim. Ei înşişi produse ale sistemului comunist, predatorii nu au reuşit însă reconvertirea în antreprenori capitalişti: primitivi, ignoranţi şi incompetenţi, n-au putut fructifica la piaţa liberă resursele prădate, orizontul lor netrecând de acumularea de bunuri de prestigiu şi consum.

După un deceniu de jaf, structurile predatoare interne au trebuit să capituleze în faţa propriei incapacităţi, acceptând intrarea capitalului străin şi mulţumindu-se cu firimiturile „comisioanelor”: aşa s-a întronat reţeaua de corupţie specializată în spolierea investitorilor, al cărei simbol a fost dl. A. Năstase. Incompatibili cu civilizaţia occidentală şi inapţi de gândire şi acţiune antreprenorială, predatorii autohtoni şi-au creat o nişă dublu parazitară în lanţul trofic: pe seama resurselor publice şi a întreprinzătorilor autentici.

În două decenii lucrurile nu s-au schimbat: toţi marii „capitalişti” români provin din prădătorii averii naţionale, nefiind niciodată capabili de vreo iniţiativă economică, în afara parazitării resurselor altora. Acum, această pătură cleptocratică transpartinică este confruntată cu o primejdie comparabilă celei din 1990: aşa cum atunci, aceia priveau înspăimântaţi la perspectiva invaziei capitalului străin, care i-ar fi măturat de la controlul resurselor naţionale, azi, marele pericol îl reprezintă consolidarea statului de drept, care i-ar îndepărta de la prădarea avuţiei publice, singura lor sursă de venit.

Pentru a masca adevărata ţintă, care este controlul resurselor publice fără teamă de justiţie, organizatorii loviturii de stat au încredinţat unor marionete retorica diversionistă a urii faţă de Traian Băsescu. În realitate, sub aparenţa unui puseu iraţional de ură se ascunde o acţiune sistemică, un adevărat război de ariergardă, ofensiva din Ardeni a cleptocraţiei româneşti. Cum odinioară Hitler, înainte de cădere, ieşise din iarna pădurilor belgiene pentru a-i surprinde pe americani, ies azi în plină arşiţă d-nii D. Voiculescu şi I. Iliescu la şesul bătăliei anti-statale, în încercarea de salvare a sistemului predator. Ca şi antemergătorii lor, în final, vor fi învinşi tot de americani.

Campania împotriva statului de drept e un sui-generis compozit, amalgamând trăsăturile celor mai monstruoase sisteme ale secolului trecut.

Cu naţional-socialiştii, puciştii se aseamănă prin nebuna goană înainte, reacţie specifică aventurierilor iresponsabili, care-şi joacă soarta la “totul sau nimic”. Exemplari în acest sens, d-nii C. Antonescu şi V. Ponta, în fond doar nişte fantoşe politice, angajaţi într-o dinamică a fărădelegii şi descalificării devenită ireversibilă, pierzând pe zi ce trece chiar şi aparenţa unui control pe care nu l-au avut niciodată. Tot în registru nazist s-a realizat şi preluarea puterii: printr-o ambuscadă împotriva statului, uzurpând instituţiile sub aparenţa legalităţii, cu grijă pentru sancţiunea plebiscitară a anihilării democraţiei.

Amprenta leninistă a loviturii de stat este şi ea inconfundabilă, de la dispreţul faţă de instituţii şi negarea radicală a ideii de legalitate, până la concepţia luptei politice ca acţiune anihilatorie organizată în stil militar, ultima, sporită de stilistica securistă a cinismului rece-profesional şi lipsei de scrupule.

Originându-se în matricea naţional-socialismului şi comunismului, lovitura de stat trădează trăsăturile comune ambilor gemeni: folosirea batalioanelor de asalt pregătite pentru acţiuni violente de destabilizare, retorica agresiv anti-democratică, anti-occidentală şi în special anti-americană, invocarea voinţei populare în sprijinul distrugerii democraţiei.

Profitând de o cultură politică deficitară, agitatorii loviturii de stat ventilează imaginea unei “democraţii” în care legitimitatea şi-ar avea sursa în preferinţele imediate ale publicului, or, un asemenea sistem nu are de-a face cu democraţia, ci cu olchocraţia, domnia gloatelor. La fel cum înţelegerea josnică a libertăţii înseamnă bunul plac, concepţia inferioară a democraţiei o confundă cu dictatura majorităţilor. Democraţia modernă, de tip occidental, adoptată de bună voie acum două decenii, este un complex sistem de transformare a voinţei populare în acţiune politică şi guvernare, sub imperiul legii. În acest tip de democraţie, legea stă deasupra  legiuitorului: masele ori reprezentanţii acestora, deşi pot face şi schimba legile, nu pot acţiona arbitrar împotriva celor existente, legitimitatea fiind conferită de legalitate, nu de umorile unor majorităţi schimbătoare.

Precipitarea iraţională a loviturii de stat nu-şi găseşte decât o explicaţie parţială în panica iminenţei unor dosare şi condamnări penale. Cauzele grabei sunt de căutat în teama mult mai profundă că sistemul de drept din România riscă să devină definitiv independent şi funcţional, incontrolabil politic. Marea miză a loviturii de stat nu este doar evitarea unor urmăriri şi pedepse penale ci, în mod sistemic, preîntâmpinarea consolidării statului de drept.

Semnele unei independenţe crescânde a magistraturii au devenit evidente de mai multă vreme, iar cleptocraţia a înţeles că transformările structurale ale statului de drept sunt pe cale să devină ireversibile, or, acest proces trebuia împiedicat cu maximă urgenţă, ocazia oferind-o aducerea la guvernare a d-lui Ponta.

Cauza pentru care sistemul juridic a intrat de mai mult timp într-un proces de autonomizare în raport cu puterea politică rezidă în stabilitatea instituţională şi de personal care i-a fost acordată. Evitând cancerul numirilor politice, magistratura a putut dezvolta o logică proprie de funcţionare. Dincolo de legi, oameni şi proceduri, stabilitatea şi continuitatea au permis formarea unor moduri de lucru, competenţe, rutine, a unei istorii proprii şi a unor structuri interumane care au început să funcţioneze de la sine, mai puţin dependente de influenţe şi contexte.

Comparaţia loviturii de stat cu bătăliile finale naziste, contraofensive ale disperării, purtând amprenta aventuristă a autorilor şi fatal destinate pierzaniei, se impune din nou. Ca şi aceia, autorii ofensivei anticonstituţionale suferă lovituri neaşteptate, pe care doar orbirea şi disperarea i-au împiedicat să le prevadă: prima a fost reacţia dură şi hotărâtă a întregului arc euroatlantic, de la Berlin şi Bruxelles, la Londra şi Washington. A doua, a venit sub forma valului de cercetări penale în domeniul electoral instrumentate de magistraţii Parchetelor şi a reacţiilor ferme ale Curţii Constituţionale şi Consiliului Superior al Magistraturii la campaniile furibunde împotriva justiţiei, legalităţii şi statului de drept, declanşate de guvern şi interimatul prezidenţial.

Faptul că, în plină lovitură de stat, puterea judiciară se manifestă fără complexe, asumându-şi locul care i se cuvine, acela de putere de stat, egală în forţă şi legitimitate cu Legislativul şi Executivul, este vestea cea bună, senzaţională, a acestei veri fierbinţi. Statul de drept  îşi afirmă astfel trăsătura fundamentală, cea a separării puterilor, opunând rezistenţă agresiunii la care este supus de guvern şi parlament. Ca într-un experiment istoric la scara 1:1, magistraţii reuşesc să ilustreze pe viu teoria statului şi dreptului, arătând practic la ce serveşte separaţia puterilor în stat: ca măcar una din ele să păstreze măsura, atunci când celelalte o iau razna.

Reacţia magistraturii în faţa ofensivei anti-statale este una firească, de autoapărare. Motivele sunt simple şi limpezi: analizând comportamentul puterii legislative şi executive din ultima vreme, magistraţii văd venind asupra lor presiuni, subjugare şi limitare a prerogativelor, năpaste cu care s-au dezobişnuit şi pe care nu mai vor să le admită. Anii de normalitate profesională, stabilitate şi continuitate au exercitat o pedagogie practică asupra magistraţilor, care, învăţând să muncească autonom, nu mai sunt dispuşi să redevină slujitorii politicienilor.

Este de aşteptat ca puterea judiciară să rămână fermă în urmărirea ilegalităţilor comise de puterea executivă. De altfel, salvgardarea legalităţii şi a statului de drept vine exact de acolo de unde trebuie, de la magistraţi, cei însărcinaţi cu paza dreptului. Contrar celor susţinute de politicieni, nu ei sunt cei care apără instituţiile statului de drept, ci armata anonimă a magistraţilor. Evenimentele actuale o arată limpede: singura forţă capabilă să opună rezistenţă şi să ţină în frâu ofensiva anti-constituţională este magistratura, nu vreun partid sau organizaţie civică, nu presa sau opinioniştii şi nu preşedintele Băsescu. Toţi aceştia sunt actorii unei scene statale care, pentru a nu se prăbuşi, sau a se cufunda în întuneric, e dependentă de dulgherii şi maşiniştii judiciari.

De altfel, împingerea frontului anti-constituţional dincolo de liniile de apărare ale statului de drept, a clarificat şi simplificat situaţia. Acum au ajuns faţă în faţă, în confruntare directă, adevăraţii protagoniştii ai loviturii de stat, nu d-nii Băsescu, C. Antonescu ori V. Ponta, ci cele două puteri antagonice de care depinde viitorul României: grupul infracţional organizat şi magistratura, cleptocraţia şi statul de drept.

Prizonieri ai unei combinaţii de autism şi borderline politic, lipiţi pe fundul vagonetului fără frâne care a luat-o la vale, puciştii vor pierde acum această bătălie, dar războiul cleptocraţiei cu statul de drept va continua … iar cine râde azi mai bine, poate va fi ultimul care râde.

Distribuie acest articol

23 COMENTARII

  1. O mica erata: corect este „ochlocratie/ohlocratie”, iar nu „olchocratie”. Alminteri, analiza corecta si percutanta. Sper numai sa nu se dovedeasca prea optimista concluzia: M. Pivniceru tocmai si-a dat semisia din magistratura pentru a nu mai fi la cheremul CSM. Cit va putea CSM sa amine sa ia act de demisia ei, atit vor mai fi sanse ca magistratii sa cistige. Daca nu, Mona va face tot ce e nevoie pentru ca Morar si Kovesi sa fie revocati in cel mai scurt timp. Si atunci paranteza de autonomie a justitie se va inchide pentru mult timp.

    • cat e de mare puterea MJ? numirea procurorilor-cheie? (in pofida UE si USA)? si apoi? gestioneaza buget (daca are bani de la Finante, care nu are bani in general)? Cu un CSM antagonic (ipoteza) MJ este paralizat.

  2. Il face pe naiba. Atacul continuu erodeaza. Dar ce sa spun, optimismul asta poate ajuta acum, o lingurita de miere la polonicul cu substanta amara. Daca numai speranta ai in cutie ….

    • Nu cred ca sunt optimist, ci doar obiectiv, bazându-ma o evaluare a structurilor si raporturilor de forta angajate în acest conflict. Am convingerea ca pucistii vor pierde aceasta ofensiva, nu stiu însa daca si razboiul de uzura cu statul de drept. Nu mai e mult pâna mâine …

  3. Ai zice ca intelectualitatea, societatea civila, oprobiul public (zece mii de oameni in fata casei tale iti dau de gandit…) ar trebui sa fie primele care reactioneaza energic in fata unei lovituri de stat.

    Ca de asa de multe ori in istorie, we the people are a sorry bunch as a whole.
    Asteptam de la magistrati sa ne scoata din groapa pe care singuri ne-am votat-o.
    Not gonna happen. Cel putin nu pana cand in fata casei lui Ponta si Antonescu, Iliescu, Voiculescu si Vantu nu sunt cel putin cateva mii de oameni urlandu-le sa se duca in Coreea de Nord.

  4. „stat modern, democratic şi european” – seeriiooos? de 3 ani suntem somati, consemnati, siluiti sa asistam la modernizarea ce va sa vie. Adica in februarie 2012, nici nu incepuse. Cu 2 coduri (unul al muncii si unul civil, modificate de cateva ori dupa intrarea in vigoare), cu al III-lea ce va sa vie, fara modernizarea legii si statutului functionarului public, fara o lege a contabilitatii moderna, fara o republicare a codului fiscal si a codului de procedura fiscala, fara … ufff!, deja suntem moderni si dam examen la democratie? Aaaa! Scuze, acum am observat ca v-ati corectat aberatia 2 randuri mai jos : „Profitând de o cultură politică deficitară agitatorii loviturii de stat ventilează…”

    „Structurile cleptocratice conduse de o alianţă sovieto-securistă, ai cărei simboluri rămân d-nii I. Iliescu şi D. Voiculescu” – ohooo! Era si Basescu pe acolo (si la Anvers, si in I-ul Guvern postdecembrist; ba daca stau bine si ma gandesc, era si pe la D.T.N.-Cta.). Cand nu fabrica inghetata, mergea la biblioteca „Teachers” din port, sau la fetele de la corpul de balet

    Oare este fericita exprimarea : „puterea judiciară”, in contextul in care puterea este una, a statului roman, ea exprimandu-se prin diferite institutii. Ba mai mult, hotararile judecatoresti se executa cu garantia Statului „Noi Presedintele Romaniei, dam …” . Probabil ca puterea si-o mai doresc … . Oare daca puterea nu art fi a statului, ar mai putea nagatii astia sa urmeasca miile de persoane, sa ii traga la raspundere, sa ii bage la inchisoare, … ? De ce nu facem o justitie total privata? Curti de arbitraj si curti internationale de arbitraj – pentru comert si comert intra/extracomunitar avem de vreo 22 ani, mediatori pentru civil avem; ba aud ca americanii isi privatizeaza serviciile de informatii (ce a mai ramas) . Ce a mai ramas ?

    „e dependentă de dulgherii şi maşiniştii judiciari” – si de banci. Si de leasing (era sa spun de calfele si pietrarii din…)

    „proces de autonomizare în raport cu puterea politică” si „Faptul că, în plină lovitură de stat,” – aici nu ma las pana nu imi raspundeti la intrebarile : cine, cand, unde, cum . La restul de 3 „w”, urmeaza sa raspunde organele . Nu serios, nu trebuie lasat asa!Daca stiti ceva si taceti, sunteti ori instigator, ori comlioce, ori coautor .

    • Eeee, stimata nicoleta. Eu sunt in spania de 10 ani. Tot ce va atinge pe voi aici, ne
      atinge si pe noi pe aiurea.
      Numai ca noi trebuie sa le inghitim (desi suntem cetateni europeni ca si tine, avand
      „libertate de miscare oriunde in europa (inclusiv in romania, care, nu-i asa, a cersit cu sarg
      intrarea.iar voi va permite-ti, pentru ca va considerati mai acasa decat avem noi dreptul sa
      ne consideram, desi nici eu si nici tu nu am ales locul unde sa ne nastem.
      Odata ce stiam toti conditiile referendumului si odata ce ministrul de interne al guvernului
      ce il tineti in brate a dat asigurari cui? lui ponta ca totul este analizat si actualizat si ca
      poate sa dea startul, si odata ce ponta a suflat in fluier si a dat startul, cum puteti sa mai
      sustineti niste idiotenii mai mari ca voi?
      Pai voi provocati mascarada, voi o organizati, va felicitati de isprava dar cand vedeti rezultatul
      incepeti sa fabricati ce?
      Asa cum ponta ia de bune azi informatiile fabricate de stroe, tot la fel le-a luat de bune pe cele
      comunicate de rus.
      Duceti-l la un spital de glumeti, ca alta cale nu ii ramane.Pacat de tineretea lui.

  5. Stat de drept? Deocamdata, desi s-au depasit cele 90 de zile legale, cazul mang-litorului e pierdut in ceatza si nimeni nu intreaba nimic, ca de, vorba analfabetei vanzatoare de semintze in gara Gaiesti : „sa ma judece colegii mei, kkdemicienii”. Penalul fenechiu (dosarul „Transformatorul” – a cumparat de la tzigani la pretz de fier vechi transformatoare furate si le-a revandut statului la pretz de scule performante) ii amenintza pe procurori. Tribunalul Bucuresti se teme sa pronuntze o solutzie in cazul patriciu et co, ca sunt acolo rosca-stanescu, pantis, cred ca si catziva ex-catzavenci, se poate ajunge si la camelutza lu’ felics, lume „buna”, ce mai…
    Iar aia cu balantza legata la ochi se pregateste sa fie manuita papusareste de pivnicereasa care nu stie in ce otomobil se urca nici in a cui casa sta. Stranie afinitate pentru puscariasi de drept comun, fosti si actuali, deci e tocmai buna pentru ministrul dreptatzii in guvernul unui plagiator (plus mincinos) ordinar (adica banal).

    • super…lucid.
      Stat de drept?! Un fel de a spune, inca departe de perfect dar sa vedeti ce departare ar lua daca pucistii isi termina treaba…

  6. D-le profesor Lalu, nu v-am vazut niciodata, in postarile dvs., atit de dur; aveti dreptate si consimt fara rezerve, dar am o intrebare : daca miine in loc de logica se foloseste simularea , daca in loc de responsabilitate se declara dubiul, si daca in loc de lege, care este clara, se vor prevala de asa-zisa realitate recenta produsa de sperjuri, credeti ca am pierdut, sau mai sint sanse ?
    Regret profund ca exista indivizi atit de josnici incit sa atace declaratiile si lamuririle pur legale ale d-lui Danilet – cu ce limbaj si cu ce ofense personale ! – dar asta arata o atitudine clara : ii doare in cot de lege, ordine, constitutionalitate si stat de drept.
    Atunci, daca ezitarea si lasitatea – nu spun iresponsabilitate, desi nu ar fi gresit – invinge miine, ce ar fi de facut ?

  7. Felicitari pentru acest articol de sinteza care reuseste sa aplice rigoarea unei analize sociologice occidentale de tip german la o realitate politica si sociala atat de complexa cum este cea romaneasca. Rezultatul este un diagnostic de sistem : o prezentare clara, de manual, „ cu cartile pe faţă ”, si intr-un limbaj accesibil a unor probleme tabu care starneau si starnesc inca reactii viscerale pe forum-urile ziarelor . Acum , dupa caderea mastilor si schimbarea la fata a societatii romanesti prin reactivarea in forta a Ministerului Adevarului , lucrurile nu mai pot fi negate de nimeni :

    „Campania împotriva statului de drept e un sui-generis compozit, amalgamând trăsăturile celor mai monstruoase sisteme ale secolului trecut. ”
    „Amprenta leninistă a loviturii de stat este şi ea inconfundabilă, de la dispreţul faţă de instituţii şi negarea radicală a ideii de legalitate, până la concepţia luptei politice ca acţiune anihilatorie organizată în stil militar, ultima, sporită de stilistica securistă a cinismului rece-profesional şi lipsei de scrupule.”
    „Originându-se în matricea naţional-socialismului şi comunismului, lovitura de stat trădează trăsăturile comune ambilor gemeni: folosirea batalioanelor de asalt pregătite pentru acţiuni violente de destabilizare, retorica agresiv anti-democratică, anti-occidentală şi în special anti-americană, invocarea voinţei populare în sprijinul distrugerii democraţiei.”
    „Strategia a mai fost folosită la mineriadă: pe trupurile mortificate ale victimelor, bâtele şi bocancii securiştilor-mineri scriau un mesaj pentru Occident, un avertisment cum că ţara rămâne domeniul exclusiv de vânătoare al partidului şi securităţii. Conştienţi că – lipsiţi de capital şi competenţă – n-ar fi avut nici o şansă în faţa capitalul străin într-o piaţă românească liberă, trepăduşii de partid, stat şi securitate au transmis semnalul dezordinilor sociale şi războiului civil, dacă nu le este lăsat în continuare controlul discreţionar al ţării.”
    „Pentru a masca adevărata ţintă, care este controlul resurselor publice fără teamă de justiţie, organizatorii loviturii de stat au încredinţat unor marionete retorica diversionistă a urii faţă de Traian Băsescu. În realitate, sub aparenţa unui puseu iraţional de ură se ascunde o acţiune sistemică, un adevărat război de ariergardă, ofensiva din Ardeni a cleptocraţiei româneşti.”

    Diagnosticul social este absolut corect dovada fiind furnizata de experti care vad aici o „lovitura de stat data de juristi” ( Laura Stefan, expert anticoruptie ) si de specialistii in drept care remarca ineficienta instrumentelor democratice in gestionarea unor situatii non-standard :

    „ Ceea ce se întâmplă acum în România nu are corespondent în practica constituţională occidentală, iar instrumentele democratice nu ne mai pot ajuta să înţelegem criza în care se află ţara.”

    Ioan Stanomir
    profesor universitar, specialist in drept constitutional

    Altfel spus, batalia care se da acum nu se mai poarta de mult dupa regulile clasice pe campul de lupta, sau in strada, intre institutii , partide, persoane, ci este un razboi informational total intr-un spatiu virtual n-dimensional, inaccesibil perceptiei comune traditionale. Aceasta ofensiva sinistra cu care se confrunta societatea romaneasca a generat pornind chiar de la „cartile adversarului „, respectiv de la legile existente, un spatiu bizar nesanctionabil , paralel cu lumea reala si susbstitut al acesteia , un fel de „Transnistrie virtuala” in Romania , si de ” no man`s land ” in mijlocul Europei, de unde si reactia extrem de dura a acesteia din urma. Practic Romania a fost tranformata ad-hoc intr-un fel de tara a lui Buridan in care cetatenii indecisi oscileaza mereu intre galeata cu apa si cea cu ovaz nestiind ce sa mai aleaga , riscand in final sa moara si de foame , si de sete. Mircea Cartareascu a rezumat admirabil filmul evenimentelor recente : ” Ce am vazut petrecandu-se zilele astea pare a nu face parte din realitate. Niciodata nu am mai fost martorii unei asemenea lovituri de forta menite sa ingenuncheze o natiune, o lovitura indelung gandita, ca o crima cu premeditare.”

    • „Aceasta ofensiva sinistra cu care se confrunta societatea romaneasca a generat pornind chiar de la “cartile adversarului “ …” – abordaţi un aspect foarte important, pe care am omis să-l includ în analiză. Aşa e: puciştii lucrează “cu materialul clientului”. Se manifestă ca o glindă deformantă, preluând acţiuni, situaţii, opinii, norme, etc. pe care ţi le înapoiază cu semn schimbat, deformate cu rea-voinţă şi energie criminală. La bâlci, există labirintul oglinzilor deformante, care redau hidos imaginile vizitatorilor. Cam asta trăim acum: imaginea de cum am putea deveni, dacă nu suntem atenţi.

  8. „Profitând de o cultură politică deficitară, agitatorii loviturii de stat ventilează imaginea unei “democraţii” în care legitimitatea şi-ar avea sursa în preferinţele imediate ale publicului”

    Va rog sa-mi explicati in acest caz campania pentru demisia lui Tariceanu si alegeri anticipate, imediat dupa alegerile la termen din 2004. Din cate inteleg, voiati atunci sa profitati de preferinta imediata a gloatei, in pofida rezultatului unor alegeri care au avut loc conform legii.

    • Faceţi o comparaţie interesantă, bine-venită pentru clarificarea modului în care funcţionează sistemul politic şi mai ales a limitelor jocului politic în interiorul sistemului.

      Ca orice reguli, şi cele politice lasă un spaţiu de joc, la latitudinea jucătorilor. Problema pe care o puneţi este, când acţiunile actorilor politici se află în interiorul regulilor şi când le încalcă.

      După alegerile parlamentare şi prezidenţiale din noiembrie 2004, câştigate de PSD, respectiv Traian Băsescu, acesta din urmă a încropit “soluţia imorală” a atragerii la guvernare a PUR, pentru a crea o majoritate alta decât PSD. Datorită majorității fragile de care dispunea guvernul Tăriceanu, la câteva luni după instalare, dl. Băsescu, i-a cerut acestuia să demisioneze în vederea provocării alegerilor parlamentare anticipate pentru a se putea forma o majoritate confortabilă. Deși inițial dl. Tăriceanu a fost de acord, ulterior se răzgândeşte, născându-se tot conflictul ce-l cunoaştem.

      Dl . Băsescu a dorit să profite de regulile sistemului politic, aducând din nou la urne electoratul pentru a obţine o majoritate solidă pentru guvern. Iniţiativa sa, avortată, s-a situat în interiorul regulilor sistemului, care permite alegeri anticipate în caz de demisie a guvernului, acesta fiind liber s-o facă oricând, fără invocarea unor motive. (Să ne reaminitm că în ţări ca Marea Britanie, guvernul poate convoca alegeri parlamentare oricând în interiorul celor cinci ani de mandat parlamentar, sistemul dându-i posibilitatea de a-şi alege momentul optim pentru a se prezenta la urne.)

      În cazul suspendării preşedintelui, aceasta nu este o procedură curentă, ca demisia guvernului şi alegerile anticipate, ci una extraordinară, supusă unor reguli speciale şi presupunând o vinovăţie dovedită, sancţionată juridc de CCR. Or, această procedură a fost încălcată la ambele suspendări, invocându-se “voinţa politică” a majoritătii parlamentare. Aici este cheia problemei: “voinţa poltică” a majoritaţii parlamentare nu poate înfrânge legea.

      Aveţi dreptate că în ambele cazuri este vorba de încercarea de a profita de “preferinţele imediate ale gloatei”, dar în timp ce recurgerea la demisie guvernamentală şi alegeri anticipate este o procedură legal acceptabilă, recurgerea la referendum de demitere fără motive grave, prevăzute de lege, este o procedură anti-constituţională.

      Aşadar, democraţia lasă un anumit spaţiu de joc pentru recurgerea la “preferinţele imediate ale gloatei”, dar numai în condiţii strict prevăzute de lege şi nu împotriva acesteia.

      • Nu a fost incalcata nicio procedura la suspendare, altfel CCR ar fi semnalat asta. In ce lege sint prevazute motivele grave, si ce inseamna grav si ce nu? Exista incalcari ne-grave ale Constitutiei?

        Nu trebuie sa-mi raspundeti, eu am pus intrebarea dinainte mai mult ca sa ma amuz. Am vazut de mult cine scrie pe aici. Intr-o discutie fata in fata niciunul dintre „contributori”, ca si alti propagandisti n-ar rezista mai mult de 5 minute.

        Sa salvati textul pentru atunci cand puterea judiciara va fi independenta la ceilalti :)

  9. PSD e principalul descendent al elitei comuniste din anii 80, o elita pe care nu inteleg de ce nimeni n-a incercat sa o descrie pana acum asa cum era ea in acei ani (Milovan Djilas a facut-o pt sarbi): corupta, venala, duplicitara, atroce (abaterile erau crunt pedepsite) etc. Ca si in comunism, e aceeasi beneficiara in post-comunism de pe urma noului regim in care a cautat sa ramana extrem de activa. Azi e mai clar ca oricand ca PSD e principala ei emanatie, in ciuda reinoirilor la varf: bestial in ambitii, infernal in metode, devastator in rezultate. Nu e nicio bucurie ca asa stau lucrurile cu social-democratia romaneasca, romanii au doar de pierdut din asta.

  10. In urma ultimelor evenimente, se potriveste sa folosim titlul unei carti politice romanesti din anii 1990, si anume, „Revenirea in Europa”. Si faptul ca putem sa utilizam aceeasi sintagma este deodata interesant, trist, si pilduitor. Dar, totusi, si dadator de speranta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Rasvan Lalu
Rasvan Lalu
sociolog, cercet. st.(München), dr.(Kassel) doc.(Jena)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro