De ceva vreme prea puţine sunt lucrurile noi pe piaţa hardware pentru computere; după cum ziceam şi în articolul de data trecută, tot ceea ce facem este să ducem tehnologia până la limitele ei fizice. Iată însă că acum câteva zile, Intel, împreună cu Micron anunţă că are deja în producţie un dispozitiv de stocare revoluţionar. Am mai citit de aceste dispozitive, denumite generic memristor, care ar putea menţine starea de rezistenţă scăzută, respectiv ridicată un timp indeterminat; anunţurile de până acum păreau să indice însă un stadiu de laborator al acestei tehnologii. Or, Intel susţine că deja spre sfârşitul acestui an ar oferi mostre unor parteneri selectaţi, ceea ce ar însemna că momentul producţiei de masă e aproape.
Cel puţin până acum, Intel nu prea a fost genul de companie care să lanseze bule de presă nefondate; ba mai mult, experienţa deceniilor trecute ne-a arătat că mereu compania a avut un as în mânecă pe care l-a scos la momentul oportun. Deci avem toate motivele să credem că treaba e serioasă.
Ori, dacă performanţele noului tip de memorie se confirmă, impactul va fi probabil uriaş. Noul tip de memorie ar avea performanţe mult mai bune decât actualele SSD-uri ( nu va înlocui memoria DRAM, care în continuare rămâne mai rapidă, deci arhitectura clasică va rămâne nemodificată) . Pe de altă parte, în ciuda vitezei incomparabile faţă de dispozitivele hard-disk pe care o au SSD-urile, acestea nu prea s-au impus ca un înlocuitor al discului tradiţional, ci mai degrabă ca un dispozitiv auxiliar: capacităţile sunt încă mici, preţul încă mare, dar mai ales problema fiabilităţii rămâne delicată. Paradoxal, hard-disk-urile, în ciuda faptului că sunt dispozitive mecanice cu piese în mişcare, sunt încă mai sigure. Şi în plus au un avantaj tehnologic major: chiar în caz de defecţiune, în marea majoritate a cazurilor datele pot fi recuperate parţial sau total cu dispozitive speciale. Există firme de recuperare de date care pot pur şi simplu demonta discul, înlocui piesele defecte şi repune totul în funcţiune, cât să poată copia datele pierdute; doar în rarele cazuri în care s-a deteriorat complet suportul magnetic al datelor nu mai e nimic de făcut; dar de obicei deteriorarea apare doar pe anumite zone, deci se pot face recuperări parţiale ( sigur, nu recomand nimănui să ajungă în situaţia asta, dar… se întâmplă…). Ori, în cazul unui dispozitiv SSD, defecţiunea poate fi permanentă, iar datele pierdute definitiv.
Ori, Intel ne promite că noile dispozitive sunt de o mie de ori mai fiabile decât circuitele NAND. Ceea ce ar părea plauzibil, cel puţin fizic vorbind, deoarece nu mai avem un circuit din câţiva tranzistori, ci doar un „memristor”, un simplu material ( nu ştim prea multe despre el) , pe care înţelegem că Intel l-a dispus într-o structură tridimensională pentru a-l putea accesa ca pe o matrice, destul de similar memoriilor clasice. Sigur că fiabilitatea mai este influenţată şi de procesul tehnologic, vom vedea în ce măsură estimările vor fi susţinute în practică, însă dacă ordinul de mărime este cel corect, asta ar putea însemna dispariţia harddisk-ului. Bineînţeles, mai contează şi preţul, dar cel puţin până acum s-a dovedit că atunci când cererea e mare, au apărut soluţii pentru ca preţul să rămână rezonabil.
Mai este de văzut şi cât timp noile dispozitive îşi păstrează starea. Pentru că nu e acelaşi lucru dacă înregistrarea durează un an, zece sau o sută. După cum arătam într-un text mai vechi, cam ducem lipsă de metode de stocare pe perioade lungi, de genul sutelor de ani. Niciun dispozitiv electronic actual nu poate să rivalizeze cu un papirus egiptean, de exemplu, a cărei informaţie se păstrează după mii de ani. Putem ascunde biblioteci întregi într-un adăpost ( o piramidă, de exemplu) şi păstra informaţia mii de ani fără întreţinere. Dar nu putem face acelaşi lucru cu enorma cantitate de informaţie pe care o stocăm acum electronic. O putem păstra într-un data center, câtă vreme îl ţinem în funcţiune; dacă l-am abandonat, informaţia se va pierde probabil în câteva zeci de ani. Ori, dacă un memristor ar putea rămâne în starea de rezistenţă iniţială un timp nedefinit, lucrurile s-ar schimba total. Nu îmi e clar dacă este aşa, nu avem destule informaţii deocamdată. Vom sta, vorba cuiva, pe-aproape, să nu pierdem evenimentul.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Well, mai contează și utilitatea informației, nu doar durata păstrării ei. Cui mai folosește azi conținutul unui papirus egiptean și ce relevanță are acele conținut? Fie și doar după 100 de ani, nu neapărat după 3.000.
Nouă ne trebuie dispozitive de stocare pentru informația ”vulgară”, ”meschină”, ca să zicem așa :) De aceea se și stochează azi informație în cantități uriașe, tocmai pentru că e de fapt nesemnificativă pentru omenire în ansamblu. Ea contează doar pentru interesele mărunte ale unui grup restrâns (datele privind vânzările unei firme, de exemplu) și doar numărul uriaș al acestor grupuri restrânse duce la volumele impresionante de informație de azi, pentru care e nevoie de stocare ieftină.
Un alt volum uriaș ocupă informația pentru divertisment: muzica și filmele, înregistrările unor evenimente sportive etc. Dar toate astea sunt doar povești și cântece pentru copii mari. Cui îi va mai păsa peste 100 de ani de filme gen Top Gun? În vremea Războiului Rece a fost șocant un film care prezenta live publicului larg tehnică militară de vârf și probabil a contribuit masiv la formarea unei mentalități de a ridiculiza adversarul cu privire la capacitățile sale militare. Care adversar avea să piardă acel Război Rece, într-adevăr. Dar după 100 de ani mai are vreo relevanță reală asemenea informație, în afară de uzul academic?
Tocmai la uzul academic ne arde. Sunt total in dezacord cu ideea ca nu conteaza. Pana si Top Gun, culmea, este valoros in anumite privinte. Daca acum omul petrece timpul pana la douazeci de ani in scoala, atunci oare cat timp va petrece in viitor, cand va avea nevoie de acele date istorice ca sa stie cine este?
Cred ca nu ati fost foarte atent, dar in ultima vreme preturile si capacitatea SSD au ajuns suficient de bune incat multe desktopuri si cam toate serverele care beneficiaza de performantele unui SSD le folosesc. Da, inca mai exista SAN-uri si NAS-uri pentru stocare de foarte mare volum la un pret per gigabyte redus, dar ele nu au nevoie de performanta unui SSD, un SAN cu 100 de SSD-uri e limitat in performante de interfata externa, nu de discurile interne.
Si de asemenea ignorati faptul ca exista SSD consumer grade si enterprise grade, cu diferente mari de fiabilitate. Si nu in final, serverele folosesc redundanta a datelor, pierderea unui SSD in RAID6 sau ZFS/RAIDz3 nu are nici o implicatie practica; nici macar sistemele simplu-redundante gen RAID5 sau RAIDz nu mai sunt folosite decat in domeniile in care siguranta datelor nu e importanta, exista backup extensiv sau incompetenta si inconstienta se intalnesc pentru o petrecere.
Ce e drept nu urmaresc exact evolutia acestora, dar ideea de baza e urmatoarea: SSD-urile nu au inlocuit harddisk-urile, acestea din urma inca au cateva avantaje tehnologice. Imi amintesc cum au disparut aparatele video inlocuite de CD-uri, intr-un an sau doi erau moarte si ingropate. Cu hardurile nu s-a intamplat asa; deocamdata si capacitatile (chiar daca tot cresc) sunt mai mici, iar fiabilitatea e si ea inca un punct slab ( chiar daca a crescut mult, mai joaca un rol si reticenta utilizatorilor). Ori, daca promisiunile Intel si Micron se adeversc, nu cred ca vor mai exista prea multe avantaje pentru harduri.