Excelent actor, unul dintre cei mai buni din tânăra generație, din păcate nu folosit la adevărata lui valoare, Radu Iacoban s-a îndreptat în anii din urmă preponderent către o carieră de regizor. Nu toate spectacolele ce-i poartă semnătura au fost la fel de izbutite (se întâmplă asta și la case mai mari), însă e indubitabil că Radu Iacoban știe ceea ce regizori cu mai multă experiență, mai titrați și mult mai răsfățați de critică au cam uitat. Lucrul cu actorii. Căci cum altfel un număr considerabil dintre interpreții distribuiți de Radu Iacoban în spectacolele cărora le-a semnat regia fie au fost nominalizați, fie chiar au primit premii la cea mai importantă competiție din domeniu-Gala Premiilor UNITER?
Radu Iacoban este, deopotrivă, autor de literatură dramatică. Ultimul spectacol văzut de mine căruia el i-a scris și textul, și i-a asigurat și direcția de scenă a fost Casa cu pisici de la (din păcate) fostul Teatru Foarte Mic. Căruia tot felul de factori pretins responsabili, prezentați în cel mai delirant și descalificant chip drept mari protectori ai artelor și cărora chiar li s-au dedicat omagii ca pe vremea lui Ceaușescu i-au privit nepăsători extincția.
Ne reîntâlnim cu Radu Iacoban în dublă ipostază, și în aceea de scriitorde literatură dramatică, și în aceea de director de scenă grație spectacolului cu piesa Povestea acelor oameni care într-o seară s-au adunat în jurul unei mese pe care l-am văzut on line zilele trecute , montat și jucat live la Teatrul Național Mihai Eminescu din Timișoara. Ca parte a programului Central Park inclus în manifestările pregătitoare ale evenimentului Timișoara- Capitală culturală europeană. Înainte de orice alte comentarii aș dori să subliniez profesionalismul impecabil al transmisiei la a cărei butoane s-a aflat Cristian Ilea.
Povestea acelor oameni care într-o seară s-au adunat în jurul unei mese este ceea ce îndeobște numim o dramă de familie. Povestea unei familii zis tradiționale, familie cu mamă, tată, bunică, fiu, fiică, soră, logodnic în care, în aparență, toate sunt așa cum trebuie. Relațiile sunt cvasi-perfecte, chiar dacă uneori mai izbucnesc și mici conflicte. Tradiționale, nu-i așa?, și ele.
Piesa este alcătuită dintr-o succesiune de secvențe, delimitate ca atare aparent se încheie la fel cum a început, cu toate personajele adunate în jurul mesei și ciocnind pahare urându-și toate cele bune. Pare-se că totul s-a rezolvat ca prin minune. Violarea fiicei de către tată, boala incurabilă a acestuia, problemele post-traumatice ale fetei, imposibilitatea continuării unei căsnicii normale, viitoarea căsătorie problmatică a sorei îndrăgostită până peste cap de un tânăr flușturatic au dispărut ca prin minune. Mai mult. Fiica va pleca la studii în America. Fiindcă, nu-i așa? Merită ce e mai bun, cum edictează tată.
Numai că happy- end-ul nu s-a consumat în realitate, el a fost creat de mintea și de condeiul fiului ajuns la maturitate și care, pesemne, și-a realizat visul de a deveni scriitor. Fiul are însă grijă să ne spună și adevărul, dar și să ne comunice și ce s-a întâmplat cu fiecare dintre cele șapte personaje ale piesei.
Avem indicii că ceva nu e tocmai ok între acestea încă din prima scenă, aceea în care fiul își dovedește caracterul rebel, în vreme ce ceilalți comeseni încearcă să își ascundă secretele, spaimele, infirmitățile. Lucrurile se vor clarifica în secvențele ulterioare ale textului (secvențe cu unul, două sau trei personaje). Iar clarificările sunt dintre cele mai teribile. Culminând cu fapta abominabilă a tatălui care și-a violat fiica.
Piesa are, carevasăzică, de toate. E, cum se spune, conectată la realitatea imediată, abordează teme de maximă actualitate, e și tragedie, și dramă, și comedie tragică, are chiar și unele nuanțe melo. Ca să nu zic de telenovelă. Deține toate ingredientele pentru ca spectacolul inspirat de ea să aibă așteptatul succes la public.
Spectacolul montat pe scena Sălii 2 a Teatrului Național din Timișoara de Radu Iacoban mi se pare a fi unul situat la bune cote de profesionalitate. E inspirat dimensionat spațial, aici regizorul beneficiind de aportul scenografiei create de vechiul lui colaborator, Tudor Prodan. În distribuție figurează mai toate numele importante ale Teatrului. Binecunoscuții Claudia Ieremia, Romeo Ioan, Ion Rizea (distribuit într-un travesti, provocare căreia apreciatul actor se străduiește să îi facă față), Alina Ilea, Matei Chioariu, Mălina Manovici. Și, în fine, foarte tânărul actor Andrei Chifu, recentul laureat al premiului UNITER pentru debut ,care își reconfirmă valoarea într-o evoluție echilibrată, sigură pe sine, fără nici urmă de excrescențe. Dincolo de dificultățile specifice fiecărui rol, dincolo de eforturile presupuse de existența unor scene de confuntare consumate la cea mai înaltă tensiune, cei șapte actori au avut de înfruntat și dificultățle jucatului cu mască. Și, mai presus de toate, absența feed-back-ului venit de la spectatori. De aici, probabil, faptul că unele replici au fost greu audibile, de aici și unele pierderi de ritm.
Nu. Povestea acelor oameni care într-o seară s-au adunat în jurul unei mese nu este ceea ce se cheamă un mare spectacol. Teoretic, nu candidează la premiul UNITER. Dar mai știi? Mai știi ce juriu năstrușnic îi va identifica însușiri care mie mi-au scăpat și va dori să creeeze un statement? Reprezentația de premieră este departe de a fi fost una fără cusur. Și totuși… Povestea acelor oameni care într-o seară s-au adunat în jurul unei mese este ceea ce îndeobște se cheamă spectacol de public. Un reușit spectacol din această categorie. Iar atunci când publicul va reveni pe bune în sală, când nu va fi doar o ipoteză, ceva doar bănuit nu și simțit aievea , nu am nici o îndoială că lucrurile vor sta cu mult mai bine. Și mai cred că Povestea acelor oameni care într-o seară s-au adunat în jurul unei mese se va juca mult. Cu sau fără nominalizări sau premii.
Teatrul Național “Mihai Eminescu” din Timișoara
POVESTEA ACELOR OAMENI CARE ÎNTR-O SEARĂ S-AU ADUNAT ÎN JURUL UNEI MESE de Radu Iacoban
Regia: Radu Iacoban
Scenografia: Tudor Prodan
Cu: Claudia Ieremia (Mama), Romeo Ioan (Tata) Ion Rizea (Bunica), Andrei Chifu (Fiul), Mălina Manovici (Fiica) Alina Ilea (Sora), Matei Chioariu (Logodnicul)