sâmbătă, mai 8, 2021

Dincolo de forma mesei

Excelent actor, unul dintre cei mai buni din tânăra generație, din păcate nu folosit la adevărata lui valoare, Radu Iacoban s-a îndreptat în anii din urmă preponderent către o carieră de regizor. Nu toate spectacolele ce-i poartă semnătura au fost la fel de izbutite (se întâmplă asta și la case mai mari), însă e indubitabil că Radu Iacoban știe ceea ce regizori cu mai multă experiență, mai titrați și mult mai răsfățați de critică au cam uitat. Lucrul cu actorii. Căci cum altfel un număr considerabil dintre interpreții distribuiți de Radu Iacoban  în spectacolele cărora le-a semnat regia fie au fost nominalizați, fie chiar au primit premii la cea mai importantă competiție din domeniu-Gala Premiilor UNITER?

Radu Iacoban este, deopotrivă,  autor de literatură dramatică.  Ultimul spectacol văzut de mine căruia el i-a scris și textul, și i-a asigurat și direcția de scenă a fost Casa cu pisici de la (din păcate) fostul Teatru Foarte Mic. Căruia tot felul de factori pretins responsabili, prezentați în cel mai delirant și descalificant chip drept mari protectori ai artelor și cărora chiar li s-au dedicat omagii ca pe vremea lui Ceaușescu i-au privit nepăsători extincția.

Ne reîntâlnim cu Radu Iacoban în dublă ipostază, și în aceea de scriitorde literatură dramatică, și în aceea de director de scenă grație spectacolului cu piesa Povestea acelor oameni care într-o seară s-au adunat în jurul unei mese pe care l-am văzut on line zilele trecute , montat și jucat live la Teatrul Național Mihai Eminescu din Timișoara. Ca parte a programului Central Park inclus în manifestările pregătitoare ale evenimentului Timișoara- Capitală culturală europeană. Înainte de orice alte comentarii aș dori să subliniez profesionalismul impecabil al transmisiei la a cărei butoane s-a aflat Cristian Ilea.

Povestea acelor oameni care într-o seară s-au adunat în jurul unei mese este ceea ce îndeobște numim o dramă de familie. Povestea unei familii zis tradiționale, familie cu mamă, tată, bunică, fiu, fiică, soră, logodnic în care, în aparență, toate sunt așa cum trebuie. Relațiile sunt cvasi-perfecte, chiar dacă uneori mai izbucnesc și mici conflicte. Tradiționale, nu-i așa?, și ele.

Piesa este alcătuită dintr-o succesiune de secvențe, delimitate ca atare aparent se încheie la fel cum a început, cu toate personajele adunate în jurul mesei și ciocnind pahare urându-și toate cele bune. Pare-se că totul s-a rezolvat ca prin minune.  Violarea fiicei de către tată, boala incurabilă a acestuia, problemele post-traumatice ale fetei, imposibilitatea continuării unei căsnicii normale, viitoarea căsătorie problmatică a sorei îndrăgostită până peste cap de un tânăr flușturatic au dispărut ca prin minune. Mai mult. Fiica va pleca la studii în America. Fiindcă, nu-i așa? Merită ce e mai bun, cum edictează tată.

 Numai că happy- end-ul nu s-a consumat în realitate, el a fost creat de mintea și de condeiul fiului ajuns la maturitate și care, pesemne, și-a realizat visul de a deveni scriitor. Fiul are însă grijă să ne spună și adevărul, dar și să ne comunice și ce s-a întâmplat cu fiecare dintre cele  șapte personaje ale piesei.

Avem indicii că ceva nu e tocmai ok între acestea încă din prima scenă, aceea în care fiul își dovedește caracterul rebel, în vreme ce ceilalți comeseni încearcă să își ascundă secretele, spaimele, infirmitățile. Lucrurile se vor clarifica în secvențele ulterioare ale textului (secvențe cu unul, două sau trei personaje). Iar clarificările sunt dintre cele mai teribile. Culminând cu fapta abominabilă a tatălui care și-a violat fiica.
Piesa are, carevasăzică, de toate. E, cum se spune, conectată la realitatea imediată, abordează teme de maximă actualitate, e și tragedie, și dramă, și comedie tragică, are chiar și unele nuanțe melo. Ca să nu zic de telenovelă.  Deține toate ingredientele pentru ca spectacolul inspirat de ea să aibă așteptatul succes la public.

Spectacolul montat pe scena Sălii 2 a Teatrului Național din Timișoara de Radu Iacoban mi se pare a fi unul situat la bune cote de profesionalitate. E inspirat dimensionat spațial, aici regizorul beneficiind de aportul scenografiei create de vechiul lui colaborator, Tudor Prodan. În distribuție figurează mai toate numele importante ale Teatrului. Binecunoscuții Claudia Ieremia, Romeo Ioan, Ion Rizea (distribuit într-un travesti, provocare căreia apreciatul actor se străduiește să îi facă față), Alina Ilea, Matei Chioariu, Mălina Manovici. Și, în fine, foarte tânărul actor Andrei Chifu, recentul laureat al premiului UNITER pentru debut ,care își reconfirmă valoarea într-o evoluție echilibrată, sigură pe sine, fără nici urmă de excrescențe. Dincolo de dificultățile specifice fiecărui rol, dincolo de eforturile presupuse de existența unor scene de confuntare consumate la cea mai înaltă tensiune, cei șapte actori au avut de înfruntat și dificultățle jucatului cu mască. Și, mai presus de toate, absența feed-back-ului venit de la spectatori. De aici, probabil, faptul că unele replici au fost greu audibile, de aici și unele pierderi de ritm.

Nu.  Povestea acelor oameni care într-o seară s-au adunat în jurul unei mese nu este ceea ce se cheamă un mare spectacol. Teoretic, nu candidează la premiul UNITER. Dar mai știi? Mai știi ce juriu năstrușnic îi va identifica însușiri care mie mi-au scăpat și va dori să creeeze un statement?  Reprezentația de premieră este departe de a fi fost una fără cusur. Și totuși… Povestea acelor oameni care într-o seară s-au adunat în jurul unei mese este ceea ce îndeobște se cheamă spectacol de public.  Un reușit spectacol din această categorie.  Iar atunci când publicul va reveni pe bune în sală, când nu va fi doar o ipoteză, ceva doar bănuit  nu și simțit aievea , nu am nici o îndoială că lucrurile vor sta cu mult mai bine. Și mai cred că Povestea acelor oameni care într-o seară s-au adunat în jurul unei mese se va juca mult. Cu sau fără nominalizări sau premii.

Teatrul Național “Mihai Eminescu” din Timișoara

POVESTEA ACELOR OAMENI CARE ÎNTR-O SEARĂ S-AU ADUNAT ÎN JURUL UNEI MESE de Radu Iacoban

Regia: Radu Iacoban

Scenografia: Tudor Prodan

Cu: Claudia Ieremia (Mama), Romeo Ioan (Tata) Ion Rizea (Bunica), Andrei Chifu  (Fiul), Mălina Manovici (Fiica) Alina Ilea (Sora), Matei Chioariu (Logodnicul)

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Voi, treziți-vă!

Cezar Victor Năstase este convins că: ”Dacă s-ar reintroduce pedeapsa capitală aceasta ar trebui aplicată în primul rând cozilor de topor și...

PNRR: Eșecul din spatele unui succes cosmetizat

Pe măsură ce se devoalează noi informații din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), se poate observa că acest plan este...

Și în România este confirmat începutul declinului pandemiei Covid-19 (Actualizat)

După o așteptare nu agreabilă, evoluțiile de după 20 aprilie au început să devină pozitive și la nivelul ratelor de mortalitate iar cele două curbe și-au armonizat mișcările descendente. Armonizarea nu a survenit după două săptămâni, cum era de așteptat din evoluțiile anterioare şi din alte ţări, ci după trei săptămâni, cea de a treia consemnând o surprinzătoare recrudescență a mortalității.

Cum produce scoala tampiti

I.  Învăţământul preuniversitar Pentru a nu pune la încercare răbdarea potenţialilor cititori, o spun de la început: şcoala românească produce tâmpiţi industrial şi cu metodă....

Paștele – Anul II al pandemiei

          După suferința Vinerii Mari, înfricoșați de chinul și moartea lui Isus, apostolii au căzut sub povara descurajării și a fricii. Timp...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

„Demersul lui Hadot parcurge elegant traseul de la inceputurile filosofiei printre greci, apoi transformarea ei in timpul romanilor si intalnirea cu crestinismul, precum si relatia emotionanta dintre filosofia orientala si occidentala.” – Global and Mail

 

Pierre Hadot (1922–2010) a fost un filosof, istoric si filolog francez, bun cunoscator al perioadei elenistice si in special al neoplatonismului si al lui Plotin. Este autorul unei opere dezvoltate in special in jurul notiunii de exercitiu spiritual si al filosofiei ca mod de viata.

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro