Zilele trecute a avut loc la Chișinău ședința comună a Parlamentului Republicii Moldova și Parlamentului României. Gătiți ca de horă, parlamentarii chiar au dansat hora, au fost aduse elogii cooperării dintre cele două țări și s-au promis (din nou!) foarte multe. Dincolo de festivismul zilei și ignorând inclusiv limbajul poetic din declarația comună adoptată ulterior, din care citez “Moldova își încheie rătăcirea geopolitică” (sic!) odată cu depunerea cererii de aderare la Uniunea Europeană, multe din promisiuni (și proiecte comune) sunt vechi și foarte vechi.
Avem de data aceasta certitudinea că România și Republica Moldova își vor onora promisiunile reciproce? Declarația comună subliniază o “dinamică excelentă a dialogului și cooperării bilaterale”, avem majorități politice stabile în cele două țări, o nouă foaie de parcurs parte a Parteneriatului Strategic, iar neajunsurile din trecutul recent par a fi date uitării. Avem în teorie toate ingredientele pentru un avans rapid pe agenda bilaterală a ceea ce s-a ratat cu măiestrie până acum.
Așteptările sunt și ele foarte mari. La Chișinău, opinia Comisiei Europene privind cererea de aderare a Moldovei a fost întâmpinată ca o încoronare a eforturilor depuse în ultimii doi ani. Eventualul răspuns pozitiv al Consiliului European va oferi Moldovei un imbold mult așteptat pentru a continua reformele. Pentru București, care se consideră un actor determinant în parcursul european al Moldovei și “factor de stabilitate și dezvoltare regională”, citez din nou din declarația comună, satisfacția trebuie să fie destul de mare când este elogiat la scară largă de către Chișinău, deși aproape nicio promisiune nu a fost onorată (vina fiind partajată între cele două țări).
Opinia Comisiei, deși una pozitivă, subliniază numeroase provocări care trebuie adresate de guvernul de la Chișinău. Și o bună parte au legătură cu statul de drept, lupta anticorupție și „deoligarhizarea”, reforma administrației publice și drepturile omului. Sigur, asistența tehnică din partea României poate fi substanțială și este chiar binevenită în special post obținerea statutului de țară candidată, dar la nivel macro, ceea ce Moldova ar trebui să învețe din experiența României este că niciun progres nu oferă vreo garanție de ireversibilitate și câștigurile din orice domeniu (și poate în special din justiție și stat de drept) se pot topi rapid.
E dificil de estimat ce poate oferi coaliția actuală de la București, una vădit anti-reforme, guvernului de la Chișinău în materie de lecții privind statul de drept sau lupta anticorupție. Sigur, nu exemple de bună practică, iar ultimii ani au arătat o dorință mare (sau chiar foarte mare) de a stopa lupta anticorupție în România. Mai mult, prezența unor fugari români, condamnați definitiv și implicați în viața politică, care se ascund la Chișinău, arată rău. Cu toate acestea, la Chișinău se dă exemplul României în materie de stat de drept și, pentru binele lor, să sperăm că e doar încercare de a elogia Bucureștiul și doar atât. Ultimele numiri din sistemul de justiție arată că Moldova chiar își face temele.
Primirea fastuoasă în România a primarului pro-rus de la Chișinău, care a făcut un tur de forță la zeci de primării și consilii județene, din tot spectrul politic (inclusiv USR), arată și ea prost. Ceban are un repertoriu public care se potrivește cu mesajele Kremlinului, atacă zilnic guvernarea PAS, iar în ultima perioadă a lansat o campanie homofobă. Pentru finanțări (și recunoaștere ca actor cheie în Moldova) vine înspre România, unde, surpriză, și primește suport.
Festivismul ședinței comune nu a urmat îndeplinirii vreunui proiect major promis între cele două țări. Ba mai mult, recent a avu loc episodul rândurilor kilometrice de TIR-uri care așteptau să intre în România dinspre Moldova care s-a rezolvat târziu și care arată din nou condițiile precare de la vămile românești, deși promisiuni s-au tot făcut de mai bine de 10 ani privind găsirea de soluții pentru echipe mixte, punct unic de control sau refacerea infrastructurii din vamă. Toaletele de secol 19 din acele vămi arată multe despre capacitatea României de a livra ce promite, chiar și când vine vorba de intervenții foarte limitate ca timp și costuri.
S-au promis (din nou!) poduri peste Prut și accelerarea refacerii celor existente, însă spre granița cu Moldova nu o să avem o autostradă continuă mai devreme de 2030, asta dacă totul decurge la virgulă pentru Autostrada A8. Despre drumul expres Tișița-Albița se vorbește din ce în ce mai puțin. Conectivitatea non-rutieră este la fel de slabă. De la Chișinău este scump să zbori la București, iar spre alte orașe nu prea poți, iar infrastructura feroviară este un dezastru. Trenul București-Chișinău face și 12 ore.
Bucureștiul a oferit recent o finanțare nerambursabilă de 100 milioane EUR Chișinăului, al doilea program de acest tip, după ieșirea din vigoarea a primului acord nerambursabil din care Chișinăul a tras doar o treime. Nu s-a făcut desigur nicio evaluare a motivelor pentru care primul program a fost un eșec (din nou, vină partajată între cele două țări). Bucureștiul va cere însă, în teorie cel puțin, o mult mai atentă raportare a progreselor proiectelor finanțate. Despre realitățile din spatele ambițiilor de pe axa București-Chișinău am scris mai multe într-o analiză CRPE.
Un jurnalist de la Chișinău puncta că “horele sunt frumoase, la vorbit frumos suntem campioni, dar la fapte am retrograda în ultima ligă”. Ceea ce pot face parlamentarii români este să urmărească (pe bune) noua foaie de parcurs a Parteneriatului Strategic, să pună presiune pentru îndeplinirea proiectelor mult promise de acolo (și nu numai) și să-și asume un rol mult mai vizibil și la Chișinău, dar și în plan intern pe subiectul Republica Moldova (în special așteptările venind de la USR, un partid care a promis foarte multe, dar a livrat puțin).
Poate fi operaționalizată, de exemplu, Comisia comună pentru integrare europeană dintre Parlamentul României și Parlamentul Republicii Moldova pentru a livra și altceva decât poze, declarații și festivități.Pentru membrii acesteia, cu puține excepții, subiectul Republica Moldova este însă la categoria “și altele”, ceea ce indică și cât de mult contează pentru partidele de la București.
S-ar putea dezbate și prezenta finanțările și proiectele derulate de România în Republica Moldova (respectiv evaluarea rezultatelor acestora), inclusiv cele țintite către societatea civilă sau mass media, cu rezultate mai degrabă modeste. Parlamentul ar putea cere inclusiv noi linii de finanțare pentru Moldova și ar putea prezenta public rezultatele tuturor interpelărilor pe subiect. Același lucru poate fi valabil și pentru activitatea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni (DRP), Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) sau a granturilor oferite via ROaid.
Ceea ce este important de subliniat – și ar trebui asumat de Parlamentul României – este menținerea subiectului Republica Moldova (cu lista de proiecte cheie și măsuri aferente) sus pe agenda publică. Primii 10 ani de Parteneriat Strategic ne-au arătat că promisiunile au fost mult mai multe decât realizările, iar parteneriatul nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor. Dinspre partidele politice de la București poate să vină, de data aceasta, mai mult suport pentru onorarea acestor promisiuni.
Republica Moldova are desigur nevoie de susținerea tuturor partidelor politice, în special în ceea ce ține de derularea proiectelor strategice asumate (transport, energie, telecomunicații). Ba poate chiar și pentru unele mici – găsirea de soluții pentru puncte/echipe comune de control, conexiuni aeriene, dar cu toate acestea, același trecut recent ne arată că relația dintre cele două țări a depins mai degrabă de preferințe personale și au existat multe sincope în această colaborare (pe lângă neînțelegerile interne din cele două țări). Chișinăul are acum ocazia să apese accelerația și să ceară Bucureștiului să-și onoreze promisiunile, contextul fiind unul mai mult decât favorabil pentru Moldova.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
“așteptările venind de la USR, un partid care a promis foarte multe, dar a livrat puțin…”
Sunt tare curios ce ar putea face mai mult un partid (sa zicem, cu bune intenții) din opoziție …
Cleptocratii aflați la putere au refuzat sa aloce fonduri localităților administrate de primari USR. Despre ce așteptări vorbim?! Cred ca așteptările, mai ales cele care necesita suport financiar, ar trebui sa se îndrepte către guvernanți .
Ai uitat ca au fost la guvernare? nu bosumflindu-te rezolvi “așteptările”, ci facind compromisuri cu aliatii de guvernare livrezi ceva.
Cu proiecte marunte dar cu imagine si promovare agresiva nu se poate sustine o cooperare continua si eficienta cu R.M. Problema este ca saracia si scaderea demografica la RM.este mai puternica ca la noi. Daca nu reusesc sa scoata trupele ruse din Transnistria spera degeaba la o devenire membru deplin UE. Nu doresc nici unirea cu Romania si oricate ajutoare vor primi, problemele de fond raman. Ca si V.Zelensky, M Sandu are un discurs bine construit, cu priza la public dar cu impact modest in populatie. Realizarea unor puternice reforme de structura economica si sociala vor avea mai multa credibiltate.
Si o observatie: la romani, hora nu se danseaza ci se joaca.
„ce ramane dupa hora?” Nimic. Cel mult un ” mesaj” pentru Putin, pentru ca Europa nu mai poate trimite decat „mesaje SOS” pe toate frecventele sperand ca tot ce s-a construit in ultimii 70 de ani nu va fi distrus complet. Mesajele sunt bune, insa nu tin nici de cald, nici de foame. Am trecut si noi prin acest proces de pre-aderare, apoi de aderare la „clubul select” si nici macar astazi, dupa ce am invatat sa mancam felurile de mancare cu instrumentele potrivite, nu ne-am revenit dupa perioada comunista. A primi Moldova in UE este ca si cum te-ai parfuma cu ceva scump inainte de dus.
USR ???? cine e USR ??? simplul fapt ca un primar USR din Alba Iulia accepta in urbea sa sa fie ridicata o statuie a unui relativ necunoscut Gabriel Bethlem, (cu participarea „privata” a unei cucoane, intimplator pres. ungariei mici, prospaciune aleasa, venita mintenas in vizita „privata” dar cu SPP-ul ei dupa ea -care ne mai lasa si noua romanilor amariti niste mesaje cu diverse legaturi ombilicale) , in fata intrarii in batalionul de geniu „Apulum” al Armatei Romane, si, acelasi primar USR isi arboreaza, fudulie mare, diagonala cu tricolor, dar, fundamental fiind un penibil umil, care nu stie ce sa faca cu miinile in fata unei „personalitati” (deci, tipu’ cu diagonala tricolora, nu era intimplator tot in postura „privata” prin zona, la cumparaturi de kurtos-kolacs), imi creeaza un sentiment de sila ?…de ce ?…pt ca nu-mi prea vine sa cred ca a facut-o de capu’ lui ci, s-a „sfatuit” el cu alte „capete” si mai acatarii de prin USR si…atunci, daca USR dispare, …no regrets whatsoever…tough luck…ati auzit de vreo luare de pozitie politica „oficiala” a USR in speta ?…
…despre „ceilalti”, in afara USR, ce sa mai spunem !?…cu ce sunt mai breji ?…doar MAE roman (b.aurescu) a indraznit o observatie anemica si „ingrijorare sa nu cumva sa afectam bunele relatii cu HU”…penibil: vii in vizita privata, vii singur, fara SPP, fara tam-tam, cumperi Rovinieta la granita, mergi prin paduri si orase, faci drumetii si alte alea… si pleci dupa ce-ti faci si citeva selfie-uri pe la vreo stina…asta e vizita privata!…ALTFEL NU !…Romania nu e batatura tzatzei Katalin (NA: in lb. romana, la tara, apelativul „Tzatza Maria” era apelativ de respect si nicidecum in sens peiorativ).
…chestii d ástea nu trebuie sa le uitam si trece cu vederea…”anemia” in relatia cu HU este identica cu „anemia” in relatia cu Moldova,… sau cu UKR,….oare nu se vede ?…politic, suntem „anemici” incepind „de sus”…sper ca „la firul ierbii” nu este chiar totul la fel…
De fapt, sunt sigur ca multi cititori mai subtili din Contributors vor suspecta ca de fapt, sunt frustrat ca tzatza Katalin imi poarta numele romanesc (stiti dvs. Catalin, file de poveste, Eminescu, examene de bacalaureat, etc., etc.) , dar maghiarizat in Katalin
Care (mai) este sensul fostei „republici socialiste sovietice moldovenești”? Moldova este una singură și este parte a României. Teritoriul dintre Prut și Nistru, furat de sovietici în anii 40, trebuie să se întoarcă acolo unde îi este locul.
Cine are curajul sa deschida discutia referitoare la unirea Moldovei cu Romania in contextul actual ?
Romania nu are si nu va avea un Helmuth Kohl care a fost unul din promotorii unificarii Germaniei. Cu ce avem noi care repeta ca un elev silitor ce spun altii mai mari nicio sansa!
@Ursul Bruno, am curajul sa spun ca n-o deschid. Chiar daca din familie mi s-a insuflat o nostalgie puternica pentru ,,Basarabia”, de unde familia mea a trebuit sa plece fortat si sa-si piarda propritatile.
Chiar si numai un efort de armonizare a legislatiilor ar pune pe brinci cele doua tinere si firave nanocrații. Si pentru ce folos? Ne putem iubi si asa daca chiar am vrea, la fel cum exista multe cupluri care traiesc necasatorite. Problema e ca sintem antrenati sa ratam si sa transformam in insuccese si cele mai simple retete de succes.
Ne-am uni si deveni mai puternici nu numai noi, cele doua populatii, ci si cele doua SRI-uri cit si sindicatele raului: corupti, autoritati dusmanoase, plagiatori, idioti functionali.
Prin armonizare se vor varsa relele de la noi spre ei, intru dreptate. Digitalizarea lor destul de avansata inlocuita de dosarele, stampilele si pdf-urile noastre. Vor prelua si ei reteta de ruinare a monumentelor si de ,,reabilitari” derizorii cu bidineaua ale urbanismului, arhitecturii si peisagisticii. La slaba mea instructie am curajul sa ma tem.
Prafu dupe toba.