Majoritatea criticilor serioși ignoră la modul declarativ genul, socotind că ar fi sub demnitatea lor de “creatori de puncte de vedere” să scrie despre spectacole bazate pe texte de vodevil. De piese bulevardiere cărora li se mai spune și piese bine făcute, Aceasta în pofida faptului că teoreticieni dintre cei mai aplicați ai teatrului absurdului au demonstrat că numeroase scrieri ale lui Eugėne Ionesco, de pildă, au împrumutat din tehnica dramatică a unor dramaturgi precum Georges Courteline, Feydeau, Labiche sau Eugėne Scribe care au făcut faima genului bulevardier și au generat un număr consistent de epigoni. Regretatul Valentin Silvestru a dus preț de ani buni o luptă pe viață și pe moarte cu comedia bulevardieră, socotind că ea nu ar putea produce decât ceea ce el numea spectacole descrețitive. O făcea, citându-l frecvent pe Brecht care vorbise undeva despre acel fel de teatru ce nu ar produce decât plăceri sărace la care – și aici intra în scenă un citat din Tudor Vianu- s-ar râde eminamente cu pântecul. Asta în vreme ce creierul se odihnește. Un confrate nițeluș mai pacifist socotea – și, din câte se pare, viața i-a dat lui dreptate- că genul acesta de luptă este cu totul inutil, că bulevardierul va supraviețui atâta vreme cât va exista un public care-l dorește și dramaturgi, buni meseriași, pregătiți să aprovizioneze piața cu astfel de texte. A căror scriere presupune și meșteșug, și un considerabil simț al umorului, și o consistentă capacitate de invenție. De înnoire a modelelor. Și, mai ales, actori de mâna întâi.
Emmanuel și Armelle Patron, frate și soră, fac indubitabil parte din categoria meseriașilor cu pricina. Nepoți ai binecunoscutului Georges Chapard, cei doi dețin o solidă pregătire în domeniu. Armelle e scenaristă de televiziune. Emmanuel este un respectat actor, pe a cărui fișă de creație figurează roluri în spectacole cu piese scrise de Moliėre, Tennessee Williams, Eugene O’Neill, Claudel și mulți mulți astfel de dramaturgi cum nu se poate mai respectabili. Are așadar avantajul de a fi la modul practic familiarizat cu tot ceea ce înseamnă scenă. Cu regului care, în cazul piesei bine făcută, sunt absolut de fier.
În anul 2021, cei doi frați au scris o piesă pe care au intitulat-o Dragi părinți. Piesă despre care aflu că ar fi avut un imens succes pe scenele franceze. Fapt care a determinat-o pe Ania Tudoran Dănilă să o traducă în românește și pe Toma Dănilă să o monteze. Realizând un bun, un viu, un savuros, un extrem de dinamic spectacol de vedete.
Dragi părinți istorisește cu lux de amănunte povestea unei familii respectabile franceze, mă rog, tradiționale, în care până mai deunăzi lucrurile mergeau comme sur des roulettes. Sau aproximativ. Căsnicia lui Jeanne și Vincent, amândoi profesori și amândoi oameni de stânga, durează de mai bine 40 de ani, neexistând nici cel mai mic semn că ceva ar putea-o pune în pericol. Cei trei copii, cu toții trecuți de 35 de ani, au un succes relativ în viață. Pierre, fratele cel mare, are soție, copii, deține și propria lui firmă și luptă la modul mai curând declarativ împotriva efectelor devastatoare ale încălzirii globale. Nu tocmai pe deplin convins de posibilul său talent de romancier, Jules a optat, faute de mieux, pentru literatura de gradul al doilea. Adică scrie săptămânal cronici de carte cum nu se poate mai severe la o publicație mai curând obscură. Și ca orice critic are dușmani cu nemiluita, Louise și-a eternizat condiția de studentă la medicină, deși se pare că ar deține deja o diplomă în domeniu, ba chiar și certificatul de medic primar. Pretinde că vrea să stăpânească toate secretele corpului uman și numai după aceea se va ocupa de lucruri practice.
Cei trei copii se reunesc în regim de maximă urgență în casa părintească, alertați de o telegramă ce nu prevestește nimic bun. Numai că de aici totul se petrece în cadrele neprevăzutului. A rebours, cum spun francezii. Jeanne și Vincent au câștigat o sumă impresionantă la loto, ei care nu au mai jucat niciodată până atunci (ciudatul rol al întâmplării, vorba lui Băieșu) iar neașteptatul câștig aruncă în aer toate tradiționalismele și convingerile anterioare ale familiei. Se ajunge chiar la un adevărat război în sufragerie, război al cărui plan tactic este cu totul remarcabil elaborat de cei doi frați dramaturgi, fiind la modul exploziv concretizat scenic de regizorul Toma Dănilă și de cei cinci actori din distribuție. Toți cinci vedete ale mai multor Teatre bucureștene (TNB, Bulandra, Odeon), locuri în care evoluează în spectacole pe texte dintre cele mai serioase.
La un moment dat în scenă își face apariția și o pușcă. Numai că, în piesa scrisă de Emmanuel și Armelle Patron, lucrurile nu stau nici pe departe ca la Cehov. În Dragi părinți, nu moare, nu se sinucide nimeni. Poate și fiindcă Jules nu are nimic din Treplev.
Regizorul Toma Dănilă gestionează inteligent repetatele răsturnări de situație, actorii Carmen Tănase, Marius Bodochi, Șerban Pavlu, Marius Manole, Medeea Marinescu valorează savoarea, ironia și inteligența replicilor și a situațiilor din ce în ce mai absurde. Totul spre bucuria unui public neîndoielnic dornic nu doar să se amuze, ci să și vadă live, într-un tipic spectacol de turneu,câteva dintre marile nume ale scenei bucureștene. Iar când, imediat după căderea cortinei, auzi spectatori de vârste diferite, spunând că au avut parte de o seară superbă, criticului nu prea îi mai rămâne loc de prea multe obervații critice. Cu atât mai mult cu cât și el s-a amuzat și el pe rupte la spectacol.
DRAGI PĂRINȚI de Emmanuel și Armelle Patron
Traducere: Ania Tudoran Dănilă
Regia: Toma Dănilă
Scenografia: Mădălina Marinescu
Costume: Maria Ștefănescu
Cu: Carmen Tănase (Jeanne), Marius Bodochi (Vincent), Șerban Pavlu (Pierre), Marius Manole (Jules), Medeea Marinescu (Louise)
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 