joi, martie 28, 2024

Dincolo de politică

Trăim într-o țară unde oamenii cred că tot tot răul vine de la politică și politicieni, și că tot binele trebuie să sosească iarăși de la politică și politicieni – iar asta indiferent de personajele și partidele pe care unul sau altul le simpatizează ori antipatizează. Pentru români, politica face și desface totul, pe căi oculte, se-nțelege. Comparând apoi speranțele prost plasate cu rezultatele rele, singura concluzie care se poate trage este că întreaga clasă politică e ticăloasă. Și, politica fiind atotputernică, ajungem să ne vedem condamnați fără drept de apel sau să ne plasăm speranțele încă și mai prost, în figuri dubioase de mântuitori naționali.

Supradimensionarea politicii la noi nu trebuie să mire pe nimeni. Într-adevăr, la sfârșitul secolului XIX, modernizarea României s-a făcut împotriva reflexelor culturii noastre tradiționale – a fost impusă de o pătură subțire (în ambele sensuri) – și a avut efecte spectaculoase tocmai pentru că a fost opera principalilor politicieni ai timpului. Apoi, până la al Doilea Război Mondial, burghezia (adică pătura de locuitori ceva mai înstăriți ai orașelor) era formată mai curând din funcționari și practicanți ai unor profesiuni liberale, în special avocați (deci oameni în mare măsură dependenți de politic), decât din întreprinzători independenți și activi. Personajele lui Caragiale sunt mai toți amploaiați de un fel sau altul – și ele exercită asupra noastră o atracție literar perfect întemeiată. Prin comparație, personajele din nuvelele lui Slavici ne par neconvingătoare și neinteresante. Comunismul a adus cu sine o și mai mare îndepărtare de putere și de orice gând că poți schimba cumva lucrurile în societate: „politică” făcea doar o castă infimă, iar la urmă doar o singură persoană. Or, efectele acestei „politici” erau resimțite catastrofal de toată lumea – ceea ce întărea ideea că politica e (malefic) atotputernică. În fine, acum, supradimensionarea politicii convine de minune tuturor politicienilor, indiferent de partid, și tuturor celor care se numesc analiști politici – e rostul lor, pâinea lor de zi cu zi.

N-aș vrea să se înțeleagă de-aici că subestimez politica. O viață politică normală e condiția unei societăți normale. Dar e o condiție necesară, nu și suficientă. Vizitând America în secolul XIX, Alexis de Tocqueville era frapat de capacitatea oamenilor de a se organiza, de a activa, de a colabora în vederea unui scop pe care îl considerau important, iar lucrurile stau la fel și în zilele noastre, indiferent de simpatiile politice ale unui american sau altuia. Sigur, Statele Unite sunt un exemplu extrem, dar în orice societate schimbările au loc pe două căi: și de sus în jos, și de jos în sus. Această din urmă cale ține de capacitatea indivizilor de a colabora în virtutea unui scop, fără să țină neapărat cont de fluctuațiile politicii – iar aici noi, românii, nu stăm prea grozav.

Am scris toate astea pentru că de câtăva vreme mă obsedează două exemple de organizare și transformare de jos în sus. Ambele vin din America de Sud – mai mult, din țări cu grave probleme: Venezuela și Columbia. Mi se poate reproșa că aduc în discuție asemenea cazuri excentrice doar din teribilism. Veți vedea totuși că o lume întreagă a fost impresionată de ele, inclusiv cele mai civilizate națiuni europene. Apoi, poate că tocmai condițiile rele din America de Sud au impus o reacție spectaculoasă de jos în sus.

Primul exemplu este „El Sistema” din Venezuela. În 1975, muzicianul José Antonio Abreu a luat o mână de copii din cartierele sărace din Caracas, le-a dat instrumente muzicale și a început să-i învețe să cânte la ele. Peste ani, aceștia, la rândul lor, au devenit profesori. Și tot așa. Acum, „El Sistema” cuprinde peste 300 000 de copii venezueleni – muzica a devenit acolo un fel de sport național. Sistemul e organizat piramidal, se face muzică de tot felul, la toate nivelurile, iar în vârful piramidei se află Orchestra Simón Bolívar, considerată acum una dintre cele mai bune orchestre simfonice din lume (Deutsche Grammophon a editat înregistrări cu ea). De aici a plecat unul din contrabasiștii Filarmonicii din Berlin. Marele erou muzical al Venezuelei este însă dirijorul Gustavo Dudamel, poate cel mai cunoscut tânăr dirijor din lume.

Am aflat povestea cu „El Sistema” acum vreo cinci ani, dintr-un documentar BBC: un grup de muzicieni scoțieni s-a dus în Venezuela ca să înțeleagă cum funcționează sistemul și să-l importe (între timp, el a fost aplicat în Statele Unite, Marea Britanie și Portugalia). Am văzut în filmul BBC cartiere din Caracas față de care Ferentariul nostru pare elvețian, și tot acolo am văzut copii transfigurați de muzică, fete și băieți care lăsau baltă orice joc, uitau să mănânce, numai ca să ajungă mai repede la orele de muzică. Despre „El Sistema” există însă multe documetare, unele dintre ele se află și pe Youtube, apoi puteți afla destule date prin internet. Rămâne mereu impresionant să vezi cum muzica îi transformă pe oameni. M-am tot întrebat de ce la noi nu se încearcă ceva asemănător – de fapt, sistemul ar trebui preluat ca atare, cum au făcut și britanicii. Fonduri probabil că s-ar putea obține destul de ușor pentru un asemenea proiect, mai ales că e testat. Nu se găsesc la noi muzicieni sau profesori de muzică pasionați de așa ceva? Habar n-am.

Al doilea exemplu este legat de schimbarea la față a orașului Bogotá, capitala Columbiei. Toate informațiile pe care le am provin din documetarul danez „Bogotá Change”, care poate fi găsit pe Vimeo sau pe Youtube. Un profesor universitar cu studii de matematică și filozofie pe nume Atanas Mockus (de origine lituaniană!) ajunge primarul Bogotei fără să fie afiliat vreunui partid politic. Nonconformist și încăpățânat, el izbutește să declanșeze unda de șoc a schimbării în reflexele și mentalitatea locuitorilor capitalei, și până la urmă în viața orașului. Iar schimbarea e la fel de spectaculoasă ca procedeele folosite de Mockus.

Chiar dacă provin din țări sud-americane aflate în situații deplorabile, nu cred că asemenea exemple trebuie ignorate. Ele ne spun că, fie și în condiții extreme, societățile se pot coagula. De fapt, asemenea exemple există și la noi – problema e că forța lor de iradiere e mică, rămân doar niște insule minuscule răspândite în oceanul societății românești, dominată de figuri jalnice. (Ah, dacă l-ați vedea pe Abreu! Ce tip extraordinar!) Repet, ce-am scris aici nu e o invitație la ignorarea jocului politic, ci un semnal că destinul nostru nu poate depinde în întregime de el. Schimbarea în România nu trebuie să vină doar de sus în jos, ci și de jos în sus. Un arhipelag format din insule tot mai mari. Rămâne de văzut dacă se vor găsi la noi Abrei și Mockuși.

Distribuie acest articol

28 COMENTARII

  1. Domnule Zografi, foarte inspirata interventia dumneavoastra si trimiterea la muzica ca exemplu ca orice e posibil daca exista vointa. Cu o mica observatie, sa existe talent si bunacredinta.

    Venezuela e o tara mica tare in America de Sud si sa stiti ca valul miscarii muzicale a plecat din Brazilia, care este de departe capitala muzicii mondiale. Nu o spun eu ci marii muzicieni, care in marea lor majoritate au cate o etapa braziliana.

    Va recomand cu caldura doua filme facute de un priceput si iubitor de muzica braziliana, Mika Kaurismaki. Moro no Brazil http://www.youtube.com/watch?v=oQrIqm4p02Q si The Sound of Rio, un film despre cel mai indragit si popular stil de muzica „choro” din zona Rio de Janeiro
    http://www.youtube.com/watch?v=6zAmcowAeZQ&feature=relmfu

    • Sigur, Brazilia e o forta muzicala – dar in cu totul alta directie decat cea catre care se indreapta El Sistema. Intr-un interviu, Abreu spune ca ceea ce numim „muzica clasica” nu se compara, prin efectul ei, cu nici o alta muzica – si pe muzica clasica pune accent El Sistema. Am vazut o fetita de noua ani, dintr-o familie nenorocita, dintr-un cartier nenorocit, cantand transfigurata o sonata pentru vioara de Bach. Fenomenul El Sistema nu e comaparabil cu nimic din America de Sud – si nici din lume. De asta i-a si impresionat atat de mult pe mari muzicieni „clasici”.

      • Dle Zolografi, că aţi adus subiectul despre Brazilia, în mediile progresiste americane, dl Lula este dat ca şi exemplu de implantare a unor politici publice (accesul la educaţie) care au produs o îmbunătăţire a vieţii sociale..în sensul reducerii discrepanţelor şi inegalităţilor dintre favela şi higlife. Tot Brazilia este o economie în plină efervescenţă şi o ţară cu imense resurse naturale. Tehnologic au o industrie aeronautică care activează pe o piaţă internaţională. Nu este o ţară săracă aşa cum mulţi încearcă să portetrizeze ci o ţară cu oameni săraci, dar în trend pozitiv.

      • Da, vizionand filmul, pot spune ca e o treaba fantastica acolo, in Venezuela. http://www.youtube.com/watch?v=h-MIXVDyySM&feature=watch-now-button&wide=1

        Programul are mai multe etape, sa-i zicem cea de masa, cand tinerii muzicieni colinda asezarile de pe malurile Orinocoului si ii familiarizeaza cu instrumentele si trezesc interesul copiilor foarte mici, apoi urmeaza o etapa in care se canta muzica traditionala in aranjamente pentru orchestra de camera sau simfonica, si de-abia apoi, cei mai buni trec la muzica clasica.

  2. Eu zic ca lucrurile merg de jos in sus, si asta pentru ca asa e conditia umana. (Cultul eroilor (Carlyle) dupa care istoria e miscata inainte de marile figuri ale umanitatii – ramane… un cult, dupa parerea mea.) Ceea ce trebuie facut „jos” pentru a ne duce sanatos spre „sus” e pur si simplu educatia. Nu cred ca exista programe/idei/actiuni/miscari de genul celor mentionate de dvs. care sa inlocuiasca educatia propriu-zisa. Iar faptul ca politicienii vor fi perceputi ca sursa a binelui… asta tine de demagogia politica populista si nu putem schimba… decat tot prin educatie…

  3. de ce n or aplicat El sistema la viatza politica?le place mai mult muzica!ha ha
    Comunismul a adus cu sine o și mai mare îndepărtare de putere și de orice gând că poți schimba cumva lucrurile în societate: „politică” făcea doar o castă infimă, iar la urmă doar o singură persoană-spunetzi;
    no cu asta nu sint de acord!cum domnule autor,vointza intregului nostru popor era vointza unui cizmar? pai atunci averea patriei nu era a noastra a tutulor?adica iara odiosu e di vina?da comunistii noshtri 4 milioane si jumatate de ce plateau 25lei lunar?
    vai,ruminii au avut parte numai de sharlatani.ruminii ii aleg,ii iubesc si ashtia ii trag pe sfoara.

  4. am sa las deoparte exemplele care par interesante, desigur ca buna credinta poti gasi si in cele mai corupte sisteme din lume, important e sa atinga masa critica. am o oarece problema cu primul paragraf, ptr ca mi se pare cumva un pic invers; parerea mea e ca la noi nu se da doi bani pe politica, ca destinele practic se abandoneaza in masa celor perceputi ca ‘importanti’, adica conectati, cu influenta; si ca politica e vazuta doar ca o rampa de lansare in lumea buna (cu ‘greutate’ adica). romania functioneaza dupa butada nu conteaza cine vine ca tot fura. cand oamenii vor fi convinsi ca nu mai e adevarata, poate ‘om vedea lumina zilei. vad ca pdl de exemplu incearca sa se primeneasca cu oameni noi, sa mizeze pe tineretea unora.. pai am observat printre cei din generatiile ‘tinere’ niste exemple de cinism, rapacitate si agresivitate fenomenale. dar e cel mai facil, ptr ca nu presupune nici un efort, stai pe scaun si declami farfuridian: ‘generatia noua va salva romania’. ei, treba e mai complicata, presupune implicare, selectie la sange, timp sacrificat si sudoare multa, foarte multa sudoare..

    • @ crap

      Situația e oarecum paradoxală: supradimensionare și chircire, hiperbolă și anemie. Pentru noi, politicul e vinovat pentru paragina țării, politicului îi datorăm stagnările, culorile sumbre și precaritatea societății noastre. Acolo, sus, e toată puterea și ea e, de regulă, coruptă, mincinoasă, nevrednică, vampiră. În același timp, afișăm doar grimase obosite, neurastenie civică, lehamite. Câteodată, la chermeze îndeobște, virăm către haz și sudalmă copioasă. Care va să zică, dilatăm substanța omului politic și ne estompăm, blazați, portretul civic. Nu coagulăm eficace, nu amendăm plauzibil drăcoveniile aleșilor, nu culivăm exigențe doctrinare. Ne-am învățat să funcționăm flasc, în această păguboasă cadență: exagerăm proporțiile Puterii și încasăm…

    • Scuze ca intervin pe comentariul dvs., a-ti ridicat subiectul la fileu si vreau sa punctez..

      Dupa zeci de ani de comunism, in care „ni s-a dat” ca sa fim „cuminti”, observam ca acest procedeu continua si prin politicenii zilelor noastre. Ce ne-ar putea dezmorti? Un liberalism autentic in care cetatenii sa fie EDUCATI ca bunastarea sta in miinile si inteligenta lor, iar statul sa garanteze, stimuleze, aceasta libertate de miscare.
      Din pacate liberalii romani activi in politica sunt niste „fake”-uri, iar partidele liberale au devenit nefrecventabile pentru oamenii de caracter, cu mici exceptii.
      Viitorul? Dumnezeu cu mila.

  5. domnule Zografi, admirabil efortul dumneavoastra de a aseza muzica in randul instrumentelor civilizationale. Ce pacat insa ca nu ati aflat ca si in Romania se intampla astfel de lucruri minunate -asocieri dezinteresate, proiecte educative ce includ muzica, concerte in care muzicienii profesioniste colaboreaza dezinvolt cu copii talentati, descoperiti prin favelele Bucurestiului. Cautati va rog: Biluna Jam Session pe youtube daca doriti sa’i descoperiti si sa’i ascultati pe copii.

    sau aici: Ofensiva Generozitatii [http://ofensivagenerozitatii.blogspot.ro/]

    • @euNuke,

      M-am uitat la ce sugerati, aveti dreptate, e emotionant. Stiu si eu personal si am aflat si indirect despre o multime de astfel de proiecte / initiative / ONG-uri, etc. de la noi. Unele demersuri chiar spectaculoase, cu grupuri populationale nu numai defavorizate ci si profund stigmatizate (pacienti psihici, detinuti). Aveti dreptate, exista, sunt fara exceptie laudabile dar problema e ca ele sunt…EXCEPTIA! Ele, risipite in toate sensurile vorbei, sunt acea floare cu care nu se face in veci primavara…

      Cred ca dl. Zografi tocmai asta sublinia: puterea pe care a avut-o societatea venezueleana sa faca din acea initiativa primara UN SISTEM (vezi si numele, atat de simplu si de explicit…): generalizat, puternic, piramidal, cu varful in topul mondial si baza sprijinindu-se pe sute de mii de copii.

      Repede dupa ’89, profesionisti romani inimosi si de buna credinta, putand sa viziteze in sfarsit lumea civilizata din domeniile lor, au adus cate un model minunat si au demarat proiecte, in varii domenii socio-educationale…Au trecut 20 ani, ele sunt tot mai multe, mai diverse, poate tot mai simpatizate / mediatizate (mai ales cele cu tangente artistice), dar niciunul, absolut niciunul din domenii nu spera sa puna bazele unui SISTEM. Nici in visele cele mai roz ale idealistilor celor mai implicati…Cred sincer ca in multe cazuri nici nu se doreste: oameni onesti si inimosi au pus la cale ceva, au rezultate la acel nivel, scopuri ale proiectului atinse, simt ca au facut ceva, dupa puterile lor, in marasmul general, poate uneori se bucura si de firave recunoasteri… de ce sa derapeze megalomaniac si sa spere ca vor putea naste un SISTEM, nu?!

      Cred ca asta e intrebarea pe care si-o pune si ne-o pune, de fapt, dl. Zografi: NU de ce NU sunt astfel de initiative (caci ele sunt, aveti dreptate) ci de ce nimic nu are sansa sa devina SISTEM, de ce din zeci de lucruri minunate noi nu putem face unul EFICIENT LA NIVEL NATIONAL? Ce e in aerul de-aici de coagularea noastra se face aproape numai in sens negativ, de ce n-are sanse Laudabilul sa ajunga Eficient?

      • @Catperson. Din pacate domnul Zografi a emis cateva detalii, zic eu necesare, despre modul de finantare si functionarea actuala a El Sistema. Daca la inceput organizatia a pornit la firul ierbii ca o actiune social-filantropica autonoma, in prezent ea se comporta ca o Institutie a statului, fiind finantata exclusiv din surse bugetare si desfasurindu’si activitatea sub patronajul public al dictatorului Chavez. Ca atare, o putem considera astazi o unealta propagandista in mana statului socialist. Iar asemenea „sisteme” nu mai reprezinta initiative private, ci organe ale statului similare celor bine cunoscute de catre cei mai varstnici. Si noi am avut aici un fenomen asemanator: Cenaclul Flacara. Am avut si Festivalul National Cantarea Romaniei. Am avut si avem filarmonici finantate de stat. Aceste initiative, chiar in timpul regimului comunist, au prezentat si o latura pozitiva, in special in legatura cu formarea profesionala a artistilor – nu contest acest aspect, dar per ansamblu efectele au fost cat se poate de nocive, tinerii suportind un proces de indoctrinare mult mai puternic si mai insidios decat cea desfasurata prin organele politice ale statului [multi dintre ei se credeau chiar rebeli in timp ce erau insamantati cu marotele national-comuniste si inzestrati cu un tablou de modele istorice hiperbolizate].
        Un sistem ce combina artele cu filantropia si solidaritatea sociala ramane pozitiv pentru societate atata timp cat pastreaza distanta originara fata de politic. In momentul in care o astfel de retea se lasa contaminata de activismul politic, finalitatea initiala sufera o transformare autodistructiva, iar birocratizarea sistemului devine implacabila; numarul enorm de participanti si birocratizarea inerenta desfasurata sub ghidajul unui Partid-stat conduce la erodarea/disparitia criteriilor de valoare ce alcatuiau elementul formativ in faza incipienta. Sistemul nu mai produce doar artisti, oameni dedicati creatiei, ci o turma imensa dependenta de banul public, ca atare manevrabila si maleabila in fata imixtiunilor politice.

  6. D-le Zografi,
    Probabil ca pentru cei 300 000 de venezueleni e putin important ca doar un contrabasist a ajuns sa fie recunoscut de filarmonica berlineza; mai degraba o fi contand ca asa pot pune copiilor pe masa o bucata de branza.
    Cat despre americanii descrisi de Tocqueville trebuie remarcat ca aveau, acolo la firul ierbii cum se spune mai nou, o autonomie existentiala in raport cu forul politic care facea posibila asumarea libera a parcursului comunitatii largite.
    Altminteri moftangii lui Caragiale nu numai ca-si dispretuiesc cu voiosie si tandrete conditia ci sunt perfect constienti de dispretul masiv ce li se acorda de politichia inalta; de aici si perenitatea zicerii: pupa-l in bot si papa-i tot.
    Prin comparație, personajele din nuvelele lui Slavici, spuneti, par neconvingătoare și neinteresante. Oare? Noduroase si fixiste in determinarile lor cotidiene urmaresc, pe termen lung, cu tenacitate scopuri demne de tot respectul. Poate nu le iese mereu, poate mijloacele de care uzeaza nu sunt tocmai fair. E clar insa ca nu asteapta: vor ceva si se misca intracolo.
    Ca stam azi sub zodia lui Caragiale nu inseamna altceva decat ca aderam la o justificare, promovata si propagata asiduu de intelectuali, pentru neputinta de a urni lucrurile de sus in jos.
    Pana la urma bucata de branza am dovedit, ca neam de ciobani, ca stim s-o inchegam chiar daca au trebuit sa treaca 2000 de ani pentru asta. Sa speram ca nu mai e nevoie de alti 2000 de ani pentru alte coagulari.

  7. D-le Zografi, de data aceasta nu sunt de acord cu o parte a articolului dumneavoastra. Cu a doua parte, cea a exemplelor.
    De la „capacitatea oamenilor de a se organiza, de a activa, de a colabora în vederea unui scop pe care îl considerau important, iar lucrurile stau la fel și în zilele noastre*, indiferent de simpatiile politice ale unui american sau altuia” (cu rezerve pt „zilele noastre”, poate voi argumenta) cand e vorba despre USA, la fenomenele descrise in cele doua tari din America de Sud, distanta este mare si analogia, cred, oarecum periculoasa. Daca in primul caz e vorba de ceea ce a stat la baza nasterii si dezvoltarii unei natiuni democratice si puternice (spun asta fara sa o idealizez, dar vorbim despre o realitate), exemplele din Columbia si Venezuela sunt mai degraba paliative de mica anvergura. Ele ne pot emotiona (cazul copiilor care performeaza prin muzica), dar nu vor contribui decisiv la normalizarea mentalitatilor si prin asta, la inlaturarea unei odioase dictaturi. Cazul lui Mockus** este inca si mai putin relevant, atata timp cat a fost un personaj sustinut si promovat (cu acordul sau) de „verzi”, deci de stanga politica.

    *) Cred ca vedem deja cum actioneaza stanga democrata asupra mentalitatii colective si ce consecinte are. Inca un mandat pt Obama si lucrurile vor arata si mai rau.
    **) http://inliniedreapta.net/insemnare/modelul-lui-nicusor-dan-e-antanas-mockus-apropiat-al-lui-chavez-si-simpatizant-al-gruparii-terorist-marxiste-farc/
    PS
    In plus, sa nu pierdem din vedere ca modelul tarilor din America de Sud este un model drag Stangii romanesti…

    • Pai de unde stii dumneata c-o fi asa de odioasa??? Ai trait in Venezuela sa vezi cum e? De parca dictatura capitalista n-o fi odioasa.

      Aici nu era vorba de stanga, dreapta, tocmai asta incerca autorul sa scoata in evidenta, ca in cazul de fata nu politicul schimba mentalitati ci muzica si daruirea.

      • D-le Radu D.L. Popescu, in Venezuela nu am trait, recunosc, dar am mancat „salamul cu soia” al unei dictaturi de stanga si in ciuda diferentelor de ordin geografic, ideologia, metodele, „libertatea”, nivelul de trai, consecintele pe termen mediu, lung si ft lung (si aici intra si alterarea mentalitatii) nu prea difera.
        Dumneavoastra in ce „dictatura” capitalista ati trait?

        • Al dracu’ dictator Chavez asta, nu da la oameni siguranta. Pentru un oras cu 5 mil. de locuitori, in America de Sud, procentul este mic. Daca vi se pare ca Venezuela e o tara periculoasa, mergeti in Brazilia, unde nu e dictatura si o sa va cruciti.

          • „mergeti in Brazilia, unde nu e dictatura si o sa va cruciti.”
            ati vizitat recent Brazilia sau iar vorbiti din auzite..ori informindu’va exclusiv din filme artistice [precum Cidade de deus]?
            daca aveati rabdare sa rasfoiti acel blog..ati fi descoperit si un reportaj interesant despre favele:
            http://www.olumemare.ro/?p=752&cpage=1#comment-12369

            [nu ca ar fi ok Brazilia dpdv al securitatii personale/ordinii publice; de altfel ma mir ca nu mi’ati oferit de exemplu negativ in materie de criminalitate chiar Statele Unite..sau Africa de Sud, tot state capitaliste, este? sau nu. de parca doar de acest aspect ar fi fost vorba]

            • Domnule Eunuk, ai chef de harta, esti insinuant, arogant, ai pretentii sa ma informez de pe bloguri de calatorie, subiective si romantate. Ca am fost sau nu acolo, e treaba mea, dar te asigur ca sursele mele sunt veridice.

              Oricum, ceea ce faci dumneata aici, nu are legatura cu subiectul propus de autor, care incearca sa atraga atentia asupra unui fenomen extraordinar si care se petrece intr-o lume saraca, dictatoriala, urata, cum vrei dumneata sa ne faci sa credem. Oriunde in lumea asta exista raul imbinat cu binele. Aici era vorba despre BINE.

    • multumesc Mih.

      Vlad, „Al doilea exemplu este legat de schimbarea la față a orașului Bogotá, capitala Columbiei. Toate informațiile pe care le am provin din documetarul danez „Bogotá Change”, care poate fi găsit pe Vimeo sau pe Youtube. Un profesor universitar cu studii de matematică și filozofie pe nume Atanas Mockus (de origine lituaniană!) ajunge primarul Bogotei fără să fie afiliat vreunui partid politic. Nonconformist și încăpățânat, el izbutește să declanșeze unda de șoc a schimbării în reflexele și mentalitatea locuitorilor capitalei, și până la urmă în viața orașului. Iar schimbarea e la fel de spectaculoasă ca procedeele folosite de Mockus.”

      articolul este despre Mockus este mult mai detaliat si la subiect. Dezvoltarea Bogotei ar fi fost imposibila daca orasul si tara ar fi fost conduse asa cum isi dorea el. fara Uribe, punerea in aplicare a ideilor lui Antanas Mockus ar fi afundat orasul si tara mult mai mult in terorism, iar filmul „Bogota Change” este din acest punct de vedere o mistificare.

      Antanas Mockus si Bogota Change sint mituri periculoase, am incercat sa arat aici din ce motiv – http://inliniedreapta.net/nicusor-dan-antanas-mockus-si-riscurile-stangii-infantile/
      (costin andries)

  8. Presupun ca in „El Sistema” invatarea muzicii se face cu bucurie si cu mai putina atentie la rigoare.

    In Ro, invatamantul, chiar si cel informal este inca tributar sistemului stalinist, adica bazat pe recompensa/pedeapsa, pe supunere si memorare. Intr-un asemenea sistem este absolut imposibil sa importi modele cum este ‘El Sistema”.

    Car priveste rolul persoanei – am avut si noi un Nicusor Dan, scos din joc de perversitatea mecanimsului electoral, facut sa favorizeze acapararea puterii publice de grupuri de interese….

    In concluzie, nu exista minuni. Drumul spre bunastare trece din pacate numai prin suferinta….

  9. care este memoria noastra recenta de oameni liberi ?
    de ce ne aflam astazi in aceeasi situatie ca acum 23 de ani ?
    existenta politrucului, a celui care se imbogateste din politica este conditionata de existenta asistatul social, a celui care supravietuieste de pe urma politicului.
    cine/cum poate demantela acest dualism ?
    politrucul n are nici obraz si nici coloana vertebrala. in absenta oricarei opozitii civice, isi va impinge ridicolul la limita : cind banii colectati din taxe si impozite nu i vor mai fi suficienti, se va imprumuta. in final va fi inlaturat de asistatul muribund, cu burta lipita de spinare, care isi va fi amanetat si viitorul copiilor lui.

  10. Nica, a inteles, punctata fiindu-i intelegerea asta si cu niste scatoalce” ca,
    … tiganului, cand ii e foame … canta.
    Am auzit si eu ca, nu mai stiu ce planta (nadajduiesc ca si graul) creste daca
    ii alegi bine nu stiu care muzica (sper sa nu salte, la manele, dar .. in fine, ne
    putem sacrifica daca ar fi sa stam la vreo umbra, pe un fond muzical pe care,
    poate ca si Ivan Turbinca si-l visa.

    Durerea cea mare e … ce anume politica (strategie) aplicam noi sa ajungem
    sa culegem prea mangaietorii decibeli?
    Pai, de cand iesiram (ca specie) din „lantul biologic natural” si am invatat
    (deh, cunoasterea asta) sa ne construim zidul despartitor, am trantit usa
    lasand noi, restul „Lumii” afara, iara noi, inauntru, pai, de atunci am incetat sa
    mai fim homo sapiens si am devenit „homo politicus”.
    Daca pana atunci, care era mai tare in corn devenea regele animalelor, de
    acilea incolo, dobitoacele au ramas intr-o lume, din care nu au acces in
    lumea dobitocilor atunci cand li se nazare, si pentru aceea ca le lipseste
    „politica” iar fara asta nu pot intra in posesia cifrului cu care ar putea intra
    in „castel”, in timp ce … dobitocii, si-au construit o lume a lor, tinandu-si
    la dispozitie celelalte dobitoace.

    O lume umana, fara politica o sa existe cand o exista o lume a sahului,
    fara „gandire.analitica”.
    Pentru ca politica, chiar „gandire analitica” este. Si, ca si in sah, nimeni
    nu poate gandi in locul tau. Daca ar putea-o face, oricum ai da-o, cel care
    castiga de fapt, nu o sa fii niciodata tu, ci cel ce ar gandi, pentru tine, in
    locul tau.
    Fiecare dintre noi, ascunde in spatele mastii de om, pe animalul care in
    realitate este. Fauna (ca concept) are un evantai asa de larg, o asa
    „coloristica paleta” ca avem ce alege spre a reprezenta.
    Unii, dincolo de masca ascund un leu, altii, un zmeu. Orice tipologie de
    animal al Pamantului poate sta (si sta) in spatele fiecareia dintre umanele
    (la figurat) noastre masti, cu ajutorul carora (in acest fara cap si fara coada
    „bal mascat”) ne falim ca suntem oameni.

    Daca e scuzabil oricui ca „nu stie sah”, atunci aceasta scuza sta in picioare
    pentru ca sahul nu este decat un joc (este adevarat ca, cu adevarat, cel mai
    instructiv si mai „adevarat productiv” dintre jocuri) in schimb, nimeni nu poate
    avea scuza, ca „nu stie viață”.
    Ca nu invata „sa circule” (ca oameni printre alti oameni) precum invata ca
    sofer sa circule printre alti (printre ceilalti, printre oricare ar fi ei) soferi, si
    ca umbla asa, brambura (deanboulea, spanioli spun „deambulando”, prin
    Viata) precum ar umbla vreun indigen acu scos din Amazonia prin circulatia
    rutiera.
    Nimeni nu are scuza ca nu ii invata, Vietii (in primul rand) si „vietii sociale”
    regulile si ca nu tinde spre respectul lor.
    Exercitiul analitic mananca (se nutreste cu) calorii.
    Niste calorii pe care trebuie sa i le puna sub nas chiar individul care s-ar
    deda si la a concepe macar, sa inceapa ( nu se mai pune problema
    s-o mai si duca la cap) vreo analiza.
    Tot Creanga saracul, ne-a spus insa ca unii, decat sa gandeasca vreun pic,
    mai bine prefera sa fie spanzurati ( nu-si pot lasa lenea la o parte nici intr-atat
    incat sa se spanzure singuri).
    S-a tot incercat varianta cu posmagii, dar, electorul (potential de fapt, elector)
    isi scapa din nou capul pe perna scaunului din fata (al autobuzului, avionului,
    trenului sau ce mijloc de transport prefera) si sta asa cu mintea atarnandu-i
    de creier, precum sta un urs koala atarnat de vreo craca, pe la el prin padure.

    Nu exista, si nu va exista viata umana fara politica, domnilor.
    Singura optiune care va ramane este sa puneti mana sa ganditi, sa invatati a
    alege, a alege fara gres intre cele doua (singurele) posibile: „adevarat” si
    „fals”.
    Apoi, ce mancare fiecare isi face, pe aceea si-o haleste. Patru ani. Dupa aia,
    are drept fiecare sa-si pregateasca alta. Scapi preamulta sare? Sau, uiti
    complet sa-i pui? Pa. Patru ani, pe aceea o papi. Degeaba te uiti in farfurii
    vecine.

  11. Despre utopiile intelectualiste dincolo de politica

    Modul in care domnul Vlad Zografi vede societatea romaneasca actuala este oarecum similar mecanicii sociale visata altadata de catre Spiru Haret, dar actualizata in concepte specifice vremurilor noastre :

    ” Trăim într-o țară unde oamenii cred că tot tot răul vine de la politică și politicieni, și că tot binele trebuie să sosească iarăși de la politică și politicieni ” ( 1)

    ” Această din urmă cale ține de capacitatea indivizilor de a colabora în virtutea unui scop, fără să țină neapărat cont de fluctuațiile politicii – iar aici noi, românii, nu stăm prea grozav.” ( 2)

    „Schimbarea în România nu trebuie să vină doar de sus în jos, ci și de jos în sus. Un arhipelag format din insule tot mai mari. Rămâne de văzut dacă se vor găsi la noi Abrei și Mockuși.” ( 3)

    Lipseste numai o axioma tacita care sa le explice pe toate cele precedente. Aceasta ar suna cam asa :

    „ Cauza principala a situatiei in care se afla Romania este reprezentata de modul in care au votat si voteaza cetatenii romani incepand cu „Duminica Orbului” a anilor `90 si pana in prezent, iar modul in care au votat se explica prin lipsa de notiuni politice , dezinteresul fata de viata politica si sociala, si nivelul lor extrem de redus de instructie , educatie si cultura .Punct. ” ( 4) (:))

    Aceasta viziune simplista asupra societatii ( 1) substituie cauzelor politice si sociale reale efectele acestora si in locul unor diagnostice sociale lucide si realiste prezinta numai jumatati de adevar, ca sa nu spunem paralogisme. Din nefericire , societatea umana ( si cu atat mai mult societatea romaneasca ) este ceva mult mai complex.

    Dincolo de deciziile politice ( recte politicieni ) exista in realitate decizii administrative (recte ministri, functionari publici,etc. ) care pot fi judecate in mod obiectiv, independent de politica si in raport cu legile in vigoare. Totusi, de peste doua decenii nimeni nu doreste sa raspunda la o intrebare fundamentala : „Ce este de fapt secret in activitatea unor institutii publice ?! ” . Cu alte cuvinte, cine ( sau ce ) a impedicat societatea civila sa lupte cu adevarat pentru transparenta institutiilor publice platite din bani publici ( lipsa de transparenta =coruptie ) si sa obtina accesul la vesnicele lor „regulamente si documente interne” ?
    Cum este posibil de exemplu ca functionarii statului ( nu ai unor partide politice ! ) sa conceapa si sa semneze in numele statului contracte confidentiale in care statul este furat, clar si sub semnatura, dar contractele …nu pot fi nici denuntate si nici intrerupte ?! S.a.m.d.

    Cu aceasta ocazie , cei care ar fi trebuit sa puna intrebarea ar fi aflat ca institutiile noastre publice nu prea mai sunt de fapt …publice, ca statul este de fapt un stat-captiv si nu prea mai are tangenta cu interesele contribuabililor lui , ca ONG-urile se reprezinta numai pe ele insele si convingerile proprii ale oamenilor care le-au infiintat ( cetatenii de rand sunt majori si se descurca singuri adica fiecare e liber sa crape democratic si pe limba lui ) ca societatea civila la randul ei poate fi confiscata de GONG-uri ( ONG-uri politice mascate ) daca nu cumva a devenit o societate in civil, etc.

    Mai departe, daca cetatenii romani ar fi funciar incapabili de colaborarea cu alti semeni in virtutea unui scop ( 2) , ar fi funciar incapabili si atunci cand ar pleca in alte tari , dar din foarte multe relatari unii ( daca nu cei mai multi ) fac partie acolo , daca nu cumva ajung chiar spargatori de norma . Ar fi fost excelent daca domnul Vlad Zografi ar fi incercat sa gaseasca un raspuns la o alta intrebare fundamentala : „ De ce romanii, in tara lor , par ( sau chiar sunt ) incapabili de colaborare ?! ” E drept, dintotdeauna este mult mai usor sa prezentam efectele decat cauzele lor ca sa evitam aplicarea principiului artistotelic : „ fizica, teme-te de metafizica ! ”.

    In sfarsit, domnul Vlad Zografi ar dori de fapt o schimbare sociala de jos in sus ( 3) , generata de personalitati gen Abrei și Mockusi in care , ca sa parafrazam situatia din alte parti , ” un profesor universitar cu studii de matematică și filozofie ar ajunge primarul Bucurestiului fără să fie afiliat vreunui partid politic” ( dar numai daca mai scapa intreg din falcile Antenelor si ale domnilor Becali, Vadim, Dan Diaconescu,etc. !). (:))

    La scara politica , aceasta schimbare ar echivala de fapt cu o tranformare sociala topologica de tip conu`Iancu ( “Ori sa sa revizuiasca, primesc! dar sa nu se schimbe nimica; ori sa nu se revizuiasca, primesc ! dar atunci sa se schimbe pe ici pe colo, si anume in punctele…esentiale !” ) deoarece numai schimbarea unor personalitati fara resetarea sistemului sistemului are in mod categoric numai un efect de suma nula . Ca sa facem cu adevarat „ un brad nou” , trebuie sa-i schimbam si steaua din varf , si nu sa dam vina pe poale . Daca vrem, dar se pare ca nu vrem. Vrem sa traim mai departe intr-o tara in care au loc crime dar nu prea sunt prinsi criminali, in care exista coruptie dar nu prea sunt prinsi coruptii, in care semnalizam la dreapta si o luam la stanga sau invers , si intr-o Europa in care am intrat ca sa avem motive sa o injuram dupa aceea, respectiv dupa ce i-am tocat si furat fondurile in numele binelui tuturor dar in buzunarele unora . Si pentru toate acestea , conform axiomei ( 4), sunt de vina numai cetatenii (onesti) acestei tari, nu ?!

  12. o fost odata prin anul 1989 cind de jos or incercat sa schimbe ceva sus!
    shtitzi ce s o intimplat?nu,nu ce atzi vazut la televizor.pe aia i or omorit si apoi or sarit tatzi comunistii si or pus de o rivolutzie.intreaga patrie emotzionata a defilat pentru binele nostru al tutulor.ii drept ca unu o scapat atunci in 89 si amu ii dushmanu dimocratziei originale.da i ungur.
    la drept vorbind,un neam de gipsatzi greu va reushi sa se civilizeze

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vlad Zografi
Vlad Zografi
De formatie fizician, Vlad Zografi este scriitor si dramaturg. In 1994 si-a susținut teza de doctorat în fizică la Universitatea Paris XI (Orsay). A publicat articole de fizică atomică teoretică în Physical Review, Physics Reports, Surface Science. A publicat volume de povestiri si a scris teatru, cu mare succes de public. Este coordonatorul colectiilor de stiinta ale editurii Humanitas.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro