Ne apropiem de un text și îl privim. Dacă nu avem acces la acea limbă ne apare ca un desen. Dacă suntem imersați în cultura care l-a produs îl citim natural, cum am respira înțeles în loc de aer. Iar în spațiul vreunei culturi în care am intrat de curând ne dăm seama câtă ordine și disciplină presupune lectura lui. Concentrare.
Trei stări, așadar: alunecare peste suprafața apei străine, imersiune amniotică și înot cu efort. Trei ipostaze ale gândirii, ale atitudinii față de realitate și structurării identității personale.
Dar ce înseamnă când fiind acasă cultural, liberi în a ne exprima, ne dăm seama dintr-o dată, respirând, de ordinea respirării, citind, de efortul naturalizat în ordine aflat în spate ? Sesizăm asta fără a simți vreun disconfort în respirație sau în lectură. Suntem naturali, dar sesizând totodată civilitatea, distanța față de firescul biologic.
Atunci ne-am depășit libertatea veche înălțându-ne spre una nouă, mai reflexivă. Atunci ne-am civilizat într-un fel pe care nici măcar nu îl puteam concepe înainte. Atunci ne redefinim libertatea, ne-o înțelegem altfel decât în etapa mai veche.
Libertatea barbară refuză cultura și distruge condițiile oricărei libertăți. Nu are acces la limbă, e onomatopeică și când emite fraze elaborate. Ea distruge statuile din muzee cu nonșalanță, trece cu buldozerele peste monumente. Pentru că nu înțelege nimic. Libertatea naturalizată e confortabilă, susține cultura precum pilonii unei clădiri aflați la locul lor, unde trebuie. Ea se apără pe ea însăși cu brutalitate la nevoie, e incapabilă de dialog cu alte culturi, e monocentrică și când adoptă retorica policentricității din interes tactic. Libertatea ingredient incumbă responsabilitate, ea permite sesizarea condițiilor de posibilitate ale culturii sale și a altor culturi. Nu e doar necesitate înțeleseasă, ci și înțelegere a cum se poate schimba necesitatea înțeleasă. Are simțul instituțiilor, al adecvării lor la vremuri, al căilor subtile prin care pot fi schimbate fără a distruge pilonii de susținere ai clădirii unei culturi.
Libertate fără bun simț, libertate cu bun simț opțional, libertate cu bun simț obligatoriu. Libertatea ingredient are potențial periculos, precum substanțele farmaceutice, precum mirodeniile în mâncăruri. Bunul simț în cazul ei este obligatoriu. L’esprit de finesse pascalian are de-a face cu buna folosire a libertății ingredient, a acestei resurse mai valoroasă decât oricare alta din această lume.
Pasul dinspre o libertate către alta nu se poate face fără ajutor. Din partea cuiva aflat deja acolo care îți întinde o mână, prin cuvinte, spuse sau scrise, hop. Părinți, oameni rari. Ei pot vedea ceea ce tu nu poți vedea și apreciază dacă poți face pasul. Nu oricând vine libertatea ingredient omului, ci doar după ce este bine orânduit.
Răul și binele care pot fi făcute cresc exponențial cu felul libertății. Libertatea ingredient o pot avea dor cei smeriți, conștienți de limitele puterii omului. Când pare că o au altfel de oameni e vorba doar de prostie cu carul. Despre ce este vorba se judecă după roadele istorice.
Libertatea e rodul unui proces de dezvoltare al unei grădini cu multe feluri de arbori. Civilizația este o grădină, cu grădinarii ei, liberi.
Așa cum un copil în clasa întâia poate confunda litera b cu litera d, la fel adulții pot încurca felurile de libertate. Când oamenii nu mai cunosc felurile de libertate ierarhia valorilor este bulversată. Discreția a dispărut, obscenitatea a explodat, barbarii din interior ne-au copleșit, firul de siguranță al coardei de alpinism s-a rupt, poporul a căzut din urcușul său istoric.
Poporul român a reînceput să urce ? Nu știu, deocamdată curățăm grădina.
E primăvară.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Cât aș vrea să vă cred. Nu pot, nu se poate, textul dvs. nu e suficient de pervers, nu e pe măsura realului.
„Ea [libertatea barbară] distruge statuile din muzee cu nonșalanță, trece cu buldozerele peste monumente. Pentru că nu înțelege nimic.”
A) Distrugerea taurului asirian: http://www.theguardian.com/world/2015/mar/12/isis-ransack-ancient-assyrian-city-confirmed-iraq-head-of-antiquities-dur-sharrukin
B) Distrugerea casei lui Kant: http://www.independent.co.uk/news/world/europe/schopenhauers-work-someone-spraypainted-kant-is-an-idiot-on-immanuel-kants-house-10119929.html
Și în cazul A și în B „libertatea barbară” a înțeles tot ce avea de înțeles. Tocmai fiindcă acel taur, acea casă posedă sens, înțeles, valoare, putere de a genera interes, deci posibilitate de a răni prin distrugerea lor, tocmai de aceea au fost luate în țintă, atacatorii au detectat, au înțeles, posibilitatea acelor obiecte. Nu mă înțelegeți greșit, o teorie a gradualității libertății este necesară (vezi toată nebunia cu libertatea de expresie, libertatea religioasă, libertatea sexuală etc.), dar aceasta gradualitate trebuie să apară din cuantificare unei calități (așa cum se face de la Galilei&Descartes încoace știința) și nu din scindarea (di- / tri / quatro- / penta-tomie) unei calități (i.e. libertatea). Ce se întâmpla cu ISIS nu poate fi înțeles la nivel de eseu (evident, se poate, dar înțelegerea înoată astfel într-un pseudos total). Pentru a face o analogie nu neapărat nimerită: dacă „banalitatea răului” a explicat obediența față de ordine a executanților naziști, pentru ISIS & co. încă nu a fost scrisă Eichmann la Ierusalim.
În absența bunăstării materiale, libertatea barbară e singura accesibilă.
Acum e de actualitate Statul Islamic, în urmă cu 35 de ani era de actualitate Revoluția Islamică din Iran. Dar problema este în esență aceeași: mulțimea de dezmoșteniți ai soartei, trăind de azi pe mâine. În lipsa bunăstării materiale nu au timp să se formeze nici cultura, nici tradițiile civilizate. Timp pentru construit biserici și moschei au doar societățile care nu trăiesc cu grija zilei de mâine.
Ordinea în societate este necesară, dar atunci când această ordine ajunge mai presus de logică și mai presus de satisfacerea nevoior de bază ale individului, ca în România lui Ceaușescu sau ca în Iranul de pe vremea Șahului, libertatea barbară devine scopul principal. Și este întotdeauna atins.
N-a înțeles ce trebuia să înțeleagă, n-a înțeles intern, a înțeles cum înțeleg eu cultura arabă când merg în turism cu o agenție în Egipt. A făcut surfing pe val, nu scuba diving. Adică n-a înțeles.
Responsabilitatea e aceeași juridic vorbind.
gânduri bune,
Iniţial nu am vrut să comentez articolul dumneavoastră. Mi se părea prea mare hăul ce se căsca intre mine şi autor cu fiecare cuvânt citit. Dar, in fine, poate că nu o să reuşesc să creez o legătură raţională cu autorul, merită insă tot efortul cititorii activi ai platformei.
Mi-e teamă că nu pot trece cu uşurinţă peste incriminarea libertăţii bazată pe o flagrantă distorsionare a realităţii. Ni se sugerează că nişte oameni liberi, exagerat de liberi, demolează monumente ca o expresie a liberului arbitru frust, că ar distruge o cultură străină tocmai pentru că sunt liberi şi că dacă ar fi capabili să privească libertatea ca pe un ingredient ar reuşi şi să tolereze existenţa unor simboluri opuse libertăţii lor precare. Fals. Cei ce distrug nu sunt oameni liberi, ci cu totul captivi unei ideologii distructive. Iar ceea ce se întâmplă astăzi in Siria şi in Irak este cel mai clar exemplu de tiranie religioasă opusă radical oricărei forme de libertate. Nu Libertatea, barbară sau altfel, a distrus muzeeele, ci Negura minţii in care s-au scufundat nişte oameni născuţi sau crescuţi in captivitatea unei pseudo-religii numite Supunere. Iar supunerea barbarilor este totală in faţa unui tiran ce s-a autointitulat calif. Dacă e să considerăm actul distructiv al acestor barbari bigoţi ca pe o manifestare a Libertăţii, mă întreb ce anume mai putem considera a fi Libertatea. Căci şi satrapii religiei Supunerii ar putea defini la rândul lor „libertatea” ca pe un instrument, dar in mâna unei divintăţi închipuite cu pretenţii totalitariste, un instrument al subjugării, insă „libertatea” lor anihilează liberul arbitru, căci ghidează pornirile criminale dezlănţuite de instrument asupra celor indicaţi de tirani şi asupra necredincioşilor. Bigotul nu poate ucide pe oricine îi iese in cale, nu poate distruge orice templu, nu poate jefui şi răpi pe oricine, ci doar pe cei indicaţi de stăpâni. Ca atare, libertatea-instrument este chiar opusul libertăţii, este supunere. Asta, desigur, dacă nu trăim in lumea celor strâmbi, in opoziţie cu lumea celor drepţi.
@ euNuke – ba da, sunt oameni liberi. Ca niște câini abia scăpați din lanț sau ca niște lupi abia ieșiți din pădure. Câini care n-au primit prea des mâncare, dar au cunoscut din plin lanțul și bătaia. Și lupi care, spre deosebire de câini, n-au cunoscut niciodată omul civilizat și binefacerile traiului alături de el, fără grija zilei de mâine. Dar au văzut cu ochii lor ce pățeau câinii care trăiau în preajma oamenilor ”civilizați”.
Însă dată fiind diferența de inteligență dintre lupi și oameni, e oare mai gravă vina lupilor că nu apreciază traiul în preajma oamenilor? Sau e mult mai gravă vina oamenilor că nu s-au gândit niciodată la consecințele comportamentului lor?
Ca să folosim un exemplu concret, e simplu să-l ții închis la Guantanamo sau în închisori secrete din România și Polonia și să susții că el n-are drepturi civile, fiindcă nu e cetățean american. Dar asta înseamnă în lumea modernă ”drepturile omului”, doar drepturile cetățeanului american?
E simplu spunem că sunt niște psihopați. Și chiar sunt. Dar există un motiv pentru care unii sunt de părere că ”sociopat” e un termen mai corect decât ”psihopat”. Acela că tocmai contactul cu societatea ”civilizată” occidentală în locuri ca Guantanamo sau Abu Ghraib i-a adus în starea asta mentală.
Vă mulțumesc foarte mult pentru comentariu. Sunt onorat că un comentator de calibrul dumneavoastră s-a aplecat asupra acestu text.
Disputa în jurul înțelesului și utilizării cuvintelor este o formă a luptei pentru putere. Modificarea înțelesului unui cuvânt printr-o nouă practică, printr-o redefinire sau fie și printr-o utilizare improprie devenită obișnuință socială ne deranjează pentru că îi scade valoarea de utilizare în proiectele noastre de a produce cât mai eficient texte cu impact, sau de a trăi sub umbrela protectoare a prestigiului vreunui cuvânt.
Posibilă soluție într-un demers teoretic: îți definești termenii problematici și operezi cu ei, arăți la ce te-a dus activitatea de construcție cu astfel de cărămizi. Fără pretenții de universalitate a discursului. Restul e cuplaj socio-cultural între procese de construcție personale.
Iubesc mai mult scriitorii decât teoreticienii, pentru că lucrează cu iatagane reale, nu reconstruite. Să nu mă întrebați ce înseamnă „reale” :)
Disputa în jurul înțelesului cuvântului libertate este tot o formă a luptei pentru putere.
În acest text am folosit cuvântul libertate ca scriitor, nu ca teoretician. Dumneavoastră mi-ați răspuns ca teoretician.
Demersul de tip inițiativ nu poate fi teoretizat, el poate fi doar relatat.
gânduri bune,
Erată: inițiatic, nu inițiativ.
E, NONlibertate, cea „barbara”…tocmai. Daca decojiţi toate ipotezele care se pot pune despre libertate, va raman doar doua propozitii adevarate: 1. Unica libertate este aceea de a NU gresi, cautand adevarul (desi pare speculatie cu iz teologic..) si 2. Sursa libertatii este iubirea de semeni (idem). „Libertatea” talibanului e tot ce poate fii mai opus libertaţii. Dar e adevarat si ca neamul nostru e dislexic cand e sa vada adevarul. E chiar foarte bine vazuta chestia. Toti confundam inteligenta cu desteptaciunea, bunatatea cu fraieria., capitalismul cu invarteala….etc. Suntem adica, inapti ptr libertatea „pozitiva”.
„Ce poate FI” (asta e o greseala care la alţi ma scoate din minţi). Cu scuze.
Pasionant subiect, interesanta abordarea si foarte potrivit momentul ales, felicitari stimate domn V. Iordache, si multumesc pentru „gimnastica” propusa rationamentelor noastre, ale cititorilor care va raspund, cu fidelitate, „provocarilor” ;)
Nu sunt convinsa ca impartasesc ideea dvs ca, o „liberate veche” (perimata?) s-ar opune uneia noi (cea „buna”, evident…?!), asa cum nu consider ca, inevitabila (!) evolutie cronologica ar implica, automat, evolutia mentalitatilor…
Parerea mea, ca a multor altora, este ca libertatea este O IDEE, un simplu postulat al ratiunii.
Or, determinismul „sublimat” in acest paragraf (cu mentiune speciala pentru ultima fraza !), :
„Pasul dinspre o libertate către alta nu se poate face fără ajutor. Din partea cuiva aflat deja acolo care îți întinde o mână, prin cuvinte, spuse sau scrise, hop. Părinți, oameni rari. Ei pot vedea ceea ce tu nu poți vedea și apreciază dacă poți face pasul. Nu oricând vine libertatea ingredient omului, ci doar după ce este bine orânduit.”,
mi se pare incompatibil cu psihologia umana!
Motivul ar fi ca determinismul are sens numai in „spatii inchise”…
Putem, oare, considera ca fabuloasa minte a unui om – cu creativitatea, imaginatia, ingeniozitatea, etc., ca manifestari concrete incontestabile, si consecinte mereu surprinzatoare, fabuloase sau catastrofice, dar niciodata identice!!! – functioneaza, in mod natural, cu previzibilitatea fenomenelor intalnite intr-un spatiu delimitat…?
Nu cred ca putem vorbi de libertate, daca spunem ca o decizia” voluntara” este efectul „mecanic” al unei serii de influente exterioare, cu rol de cauze „orânduitoare”, si ca ele vor avea acelasi tip de efect asupra oricui…
Atat omul, cat si motivele care-i decid alegerile sunt in perpetua devenire…
Libertatea este cea mai de pret valoare umana. Opus libertatii este inconstienta, controlul (de exemplu ideologic), dominatia, privarea de libertate, cunoastere, educatie, sanatate.
Vă mulțumesc pentru comentariu. Așa este, decizia o luăm noi.
Însă mi s-a părut uneori, retrospectiv, că decizia pe care o putem lua este luată în condițiile unor stimuli externi, a unor punți, a unor oportunități de a ne exprima. Uneori aceste oportunități sunt rezultatul deliberat al intervențiai altcuiva, care să ziceam că ne-a oferit mijloacele de a învăța o limbă străină care ulterior ne-a permis să luăm decizia de a pleca din țară, să spunem, sau de a traduce din Cicero în românește.
Însă exemplul a fost superficial. Cred că putem ajunge la un moment în care să fim uluiți de complexitatea limbajului în care gândim, de un text anume eventual, să realizăm că stăm, ne bizuim pe rezultatul unei culturi pe care nu noi am creat-o și în care ne putem manifesta liberi, dar fără îndoială încorsetați de cadrele ei de exprimare.
Filosofic vorbind decizia personală mi se pare primordială, întemeietoare de ființă. Însă am început să fiu uimit de responsabilitatea enormă asociată gândirii, de faptul că distrugerea eșafodajului unei culturi, atât de ușoare printr-o decizie personală a unor revoluționari să zicem, e în fond distrugerea posibilității de a ființa într-un anumit fel al unor generații întregi de oameni.
Am încercat să transmit intuilția că libertatea aceea fundamentală când e însoțită de o anumită înțelegere nu poate fi decât autolimitativă, din responsabilitate. Și că o strategie a modificărilor pas cu pas e mult mai puțin riscantă ca una a modificărilor dramatice, otrăvitoare cultural.
O astfel de libertate responsabilă vine din asumarea completă, empatică, a alterității. Libertatea originară, fundamentală filosofic pentru ce înțelegem că este omul, mi se pare însoțită de un accent exagerat pe sine, pe ego chiar. Responsabilitatea îmi pare acum necesară pentru asigurarea condițiilor de posibilitate ale libertății
Sigur că există riscul sucombării responsabilității în cerință de supunere. Tocmai de aceea cred că libertatea chiar cu tendințe anarhice nu trebuie respinsă, descurajată, inhibată, izolată, ci doar educată, antrenată, furnizândui-se obiecte culturale care să permită persoanelor în cauză să ajungă singure la înțelegerea adevăratului sens al responsabilității. Cel puțin într-un stat mi e pare ceva fezabil, pe plan interstatal nu cred că e posibil.
Consecința practică ar fi un anumit conservatorism, o valorizare a tradițiilor alături de cultivarea libertății de gândire și politice. Nu din paseism, ci pentru că aceste tradiții sunt cele care ne asigură matricea constitutivă, regulile fundamentale prin care ne-am autocostruit mai mult sau mai puțin rațional prin decizie personală, liberă.
gânduri bune,
…abordati mai multe subiecte intr-unul, tema devine astfel mai complexa, dar este libertatea dvs ;) , evident!
Aveti perfecta dreptate sa corelati nivelul de educatie si cultura cu capacitatea de discernamant, sau gandirea responsabila cu asumarea alteritatii, (conditie!) generatoare de respect si pace sociala!
Ar fi absurd sa gandim separat toate aceste faze, deliberarea, decizia si concretizarea alegerii, cu influentele lor contextuale, toate fiind consubstantiale si interdependente, suntem de acord!
Mai discutam, insa, aici despre „libertate”…?
De altfel, cand departajati (opuneti?) „decizia personală ” de „responsabilitatea enormă asociată gândirii” am impresia ca va referiti mai mult la morala, decat la liberatate…
„Libertatea originară, fundamentală filosofic pentru ce înțelegem că este omul, mi se pare însoțită de un accent exagerat pe sine, pe ego chiar.” – asa consider si eu, numai ca nu vad in asta ceva „rau”…
Regret ca in unii responsabili religiosi insista sa „simplifice” mesajul diverselor texte sfinte, afirmand fara echivoc ca ego-centrism = egoism (pacat!), si sacrificiu = virtute PUNCT.
De altfel i-as intreba unde, in Biblie de ex, se face apologia sacrificiului personal*?
Dupa alte opinii, Creatorul asteapta de la oameni sa-si pretuiasca propria viata ca ceea ce este: cel mai pretios dar! Asta implica sa se ocupe MAI INTAI de ei insisi, fiecare cat stie de bine si cu toate fortele de care dispune, tocmai ca sa fie in masura sa dea un ajutor eficace celor care ar avea nevoie! Daca fiecare om ar face asta, lumea ar functiona mai corect, in ansamblul ei!
*Nu este paradoxal ca, pe de o parte, bisericile crestine s-au pus de acord inca din anul 451 sa condamne monophysismul Cristic, si pe de alta parte, sa continue sa spuna oamenilor ca trebuie sa sufere din recunoastinta eterna pentru D… care si-a sacrificat fiul pentru noi?
Ce parinte normal constituit si-ar sacrifica Un fiu, Cel mai bun dintre toti, pentru ca si ceilalti, la randul lor sa se sacrifice din proprie initiativa…?
E drept ca, daca n-ar fi existat dolorismul, Crestinismul n-ar fi supravietuit, acum insa existenta nu-i mai este in pericol, si ar fi cazul sa se ocupe, in sfarsit, de oameni!
Deci, „un anumit conservatorism, o valorizare a tradițiilor” DA, cu conditia ca ceea ce „conservam” sa ne fie si util, iar traditiile sa aibe si alta calitate decat aceea ca…dureaza, de ex., sa federeze oamenii in jurul unui proiect comun de civilizatie, compatibil cu lumea in care traim!
Vă mulțumesc, m-a îmbogățit comentariul dumneavoastră. Ca să fiu sincer textul acesta a fost unul mai degrabă literar, l-am scris la inspirație, cineva mi-a zis că este frumos și atunci l-am propus spre publicare ca de week-end, ceva mai relaxant.
gânduri bune,
Intr-adevar,un text frumos,si mie mi-a placut!
Daca m-a si relaxat? Pai,nu chiar,dar e adevarat ca nu l-am citit duminica,ci marti…poate de-aia ;)
Cum altfel,un asemenea pasaj,de ex,nu m-a destins de loc,dar de loc!!!
„Libertatea barbară refuză cultura și distruge condițiile oricărei libertăți. Nu are acces la limbă, e onomatopeică și când emite fraze elaborate. Ea distruge statuile din muzee cu nonșalanță, trece cu buldozerele peste monumente.”
Libertatea este cea mai frumoasa inventie umana (franceza!),ea-mi inspira un ideal care se departeaza cu cit ne apropiem de ea,si avem iluzia ca o putem atinge,este un sentiment exclusiv omenesc,deoarece nu exista fara ratiune!Un animal nu poate fi liber,pentru ca nu alege in functie de gandire,ci de instinct,sau de modul in care a fost dresat,pentru cele domestice…ca barbarii!!!Aici am vrut sa ajung:e absurd sa spuneti libertate barbara!Nu exista asa ceva!
Draga Geo,
numa’ asa, ca intre chrirurgi ai firului de par, ce mai scorneai daca in loc de „libertatea barbara refuza …” dadeai in text peste „libertinismul, acest detritus al libertatii, care refuza …” sau ar fi denunta-o ca manifestare ostentativa numind-o pur si simplu libertinaj ? o mai puteai intoarce spre libertarianism ?
Nu Crestinismul se ocupa de oameni ci oamenii se ocupa de oameni. Asta e, in esenta, drumul spre sine, eliberarea de conditionarile inconstiente (ego). Altfel omul este prada automatismelor la care faceti referire, merge la biserica se inchina la moaste, face cruci si matanii si muulte, multe altele care le face in cel mai adanc somn cu putinta …
Imi plac declaratiile de dragoste pe care regizorii le intorc actorilor. Uneori si fara sa fi vazut filmul propriu-zis. Ultimii se declara ca s-au indragostit de rolul propus chiar de la prima citire, ca apoi primii sa laude nota personala adaugata personajului mult visat de ei. Cum e intre Tarantino si Christoph Waltz. Sau intre Cate Blanchett si aproape fiecare regizor cu care a lucrat. In tot cazul, si unii si altii, al naibii de buni interpreti de texte. Bonus: si de modestie desavarsita.
P.S. deasemeni recunoscator filmului si pentru reprezentarea derizorie a ceea ce urmarim, uneori sau adeseori meschin, nesincer si lipsit de introspectie, de la viata, si ceea ce in cele din urma obtinem cu adevarat. American Beauty ending scene:
https://www.youtube.com/watch?v=NtbbqjiFaGY
Am urmărit cam un minut din scena propusă de dvs.
gânduri bune,
:) Cu siguranta nu pentru minutul respectiv a fost premiat cu oscarul ptr. cel mai bun film, cel mai bun scenariu, cea mai buna regie, cel mai bun actor principal .s.a.
O seara placuta.
St+James,parca nici subiectul discutiei nu era fix „cum sa realizezi un film Oscar-izabil :) ?