Discursul de aseară al președintelui Iohannis

Am urmărit ieri seară cu maximă atenție mesajul președintelui Klaus Iohannis, mesaj transmis din biroul domniei-sale de la Cotroceni.
Puțin contează că acest mesaj a fost live sau am avut parte de o intervenție preînregistrată. Cred că și într-un caz sau altul este vorba despre o greșeală și că impactul discursului ar fi fost altul dacă președintele s-ar fi adresat națiunii cu presa față în față.
Mi-am format, desigur, propria părere despre cele transmise de dl. Klaus Iohannis. Iar dacă mi s-ar cere să o rezum în doar câteva cuvinte aș spune că am avut de-a face cu discurs călduț-căldicel, din care au lipsit notele ferme, radicale la care mulți dintre românii care nu simpatizează PSD-ul, nu sunt sclavii acestuia și care dezaprobă modul violent în care Jandarmeria, la ordinul PSD, prin interpușii acestuia, îndeosebi prin ministrul Carmen Dan, a socotit de cuviință să reprime protestatarii din Piața Victoriei s-ar fi așteptat. Președintele a constatat că de vineri până luni au trecut trei zile și că în tot acest răstimp nu s-a înregistrat nici o demisie, însă a evitat să ceară categoric una, ceea ce a nemulțumit pe multă lume.
O stare de nemulțumire am putut constata în orele imediat următoare, urmărind talk-show-urile de la felurite televiziuni cu acoperire națională. Desigur, nu pun la socoteala nemulțumirea venită din partea comunicatorilor PSD care fie că au repetat mecanic acuzele absolut nebunești cuprinse în comunicatul partidului, comunicat transmis presei cu doar o oră înainte de ieșirea publică a președintelui, fie că au sărit ca arși, acuzând ingerințe în viața internă a social-democraților români. E vorba, desigur, despre pasajul în care dl. Iohannis a făcut apel la înțelepciunea membrilor PSD care trebuie să cumpănească bine dacă sunt dispuși să plătească în solidar nota de plată a conducerii de natură dictatorială pe care o exercită la toate nivelurile partidului, președintele acestuia, dl. Liviu Dragnea. Fac, de asemenea abstracție, de zicerile d-nei Alina Mungiu-Pippidi, ale cărei scrieri și opinii seamănă din ce în ce mai mult cu acelea ale lui Silviu Brucan din a doua jumătate a celui de-al cincilea deceniu al secolului trecut, adică din vremea când respectivul era redactor-șef al Scânteii. Observ doar că doamna Pippidi a fost, cum altfel?, decât bine primită la tot mai antinațională Televiziune Română, îndeosebi în spațiul emisiunii România 9. Doamna respectivă e prea convinsă că are întotdeauna dreptate încât chiar nu are rost să ne pierdem vremea a-i cere să încerce măcar să devină rațională.
Ce i s-a reproșat, de fapt, președintelui Iohannis? Faptul că și-a ales prea multe ținte. Că s-a adresat și Puterii, și Opoziției, și partidelor politice, și societății civile, și jandarmilor violentați, și celor care au suferit violențe dintre cele mai grave, și agresorilor, și agresaților. Că dl. Iohannis nu a acționat ca un mediator, ci ca un viitor și deja anunțat candidat la președinție. Mulți au fost cei care au spus că președintele s-a mulțumit să facă eminamente un exercițiu de imagine, că a pozat în vehement, când, în realitate, mult mai bine era ca în cursul apariției sale publice să facă anunțul că a decis convocarea CSAT pentru o dată cât mai apropiată posibil.
Fără îndoială, convocarea CSAT ar fi putut reprezenta o soluție în cazul în care în zilele acestea am trăi într-o Românie politic normală. În care raporturile de adversitate politică, cum nu se poate mai firești într-o democrație, sunt clar delimitate și că ele nu înseamnă nicidecum sacrificarea intereselor majore ale țării. Convocarea CSAT era cu atât mai necesară cu cât chiar în cursul zilei de ieri a curs cu mesaje dezagreabile de la Bruxelles, mesaje care dau expresie îngrijorărilor mai mult decât îndreptățite ale Uniunii Europene că țara noastră este cu adevărat pregătită și capabilă să își îndeplinească așa cum se cuvine obligațiile pe care le incumbă preluarea președinției Consiliului European de la 1 ianuarie 2019.
După cum se știe, deciziile CSAT se iau prin consens. Se știe la fel de bine că din CSAT fac parte, printre alții, premierul Viorica Vasilica Dăncilă, ministrul Apărării, dl. Mihai Fifor, ministrul de Interne, d-na Carmen Dan, ministrul de Externe, dl. Teodor Meleșcanu, directorul SIE, dl. Gabriel Vlase, despre care nimeni nu poate spune încă cât de intim este legat astăzi de PSD. Or, atât d-na Dăncilă cât și ceilalți miniștri PSD-ALDE, ale căror nume le-am enumerat mai sus execută orbește ordinele d-lui Liviu Dragnea. În acest context, este mai mult ca sigur că o ședință CSAT nu ar fi condus la nici o soluție. Rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile în zilele următoare.
Text apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro