joi, martie 4, 2021

Discursul lui Dragnea și realitatea de azi a PSD

Cei mai mulți comentatori au calificat discursul haotic și delirant ținut duminica trecută de președintele PSD, dl. Liviu Nicolae Dragnea, la ședința Consiliului Național al PSD, în fața a 600 de inși care s-au arătat exact cum le e felul, adică lași, iresponsabili și defectivi de coloană vertebrală, ca fiind unul supradimensionat și de prost gust spectacol de stand-up comedy.
Au fost, probabil, inspirați de faptul că “performerul” însuși a folosit în discursul cu pricina cuvântul.
Cei 600 de spectatori au râs la toate glumele răsuflate făcute de actorașul de duzină, de animatorul de bâlci care e Dragnea, doar fiindcă așa sunt ei setați. Să îl aplaude obligatoriu, necondiționat, pe șeful care i-a făcut pe ei oameni. Care i-a adunat din locurile obscure pe unde își duceau, neștiuți de nimeni, existența vegetală, adică din nu știu ce secretariat de școală generală, de la un consiliu popular de comună unde primeau salariu pentru funcția de referenți categoria a III a, de la un SRL cu trei angajați, unde erau însărcinați cu ținerea și, eventual, chiar cu falsificarea registrelor de casă, și i-a făcut, cum se zice, oameni. Adică i-a plantat în posturi de primari, de președinți de consilii județene, de miniștri, carevasăzică, vezi Doamne!, de excelențe, chiar dacă respectivii nu știu să despartă corect cuvintele în silabe, de europarlamentari, deși habar nu au de vreo limbă străină..
Revăzând discursul d-lui Dragnea, mie mi-au venit în minte alte comparații. Citind și recitind stenogramele ședinței, am avut impresia că revedeam o secvență din filmul lui Dinu Cocea, Haiducii lui Șaptecai. În care Anghel, haiducul, interpretat de un Florin Piersic cu mustăcioară, care seamănă destul de bine cu aceea a lui Dragnea, dădea de băut la toată lumea, iar mai apoi se apuca să împartă ordine ori să o apostrofeze pe Anița, jucată de Marga Barbu, care se străduia să ne convingă că și-a păstrat statutul de jeune fille en fleur, deși trecuse demult de il mezzo del cammin. Dragnea însuși i-a spus ceva unei Ane, probabil fercheșa doamnă Ana Birchall, care face figurație de vice-premier în guvernul condus de d-na Viorica Dăncilă, cu tonul care te duce cu gândul că insa în cauza i-ar fi președintelui PSD un fel de cameristă ori bucătăreasă personală.
Gândul m-a dus și la Orizonturi roșii¸ cartea fostului general de Securitate Ioan Mihai Pacepa. În care era evocat Nicolae Ceaușescu certându-i pe membrii Comitetului Politic Executiv, era prezentată Elena Ceaușescu înjurându-i cum îi venea la gură pe miniștrii Cabinetului unde îndeplinea rolul de prim-viceprim-ministru, ori beizadeaua Nicu Ceaușescu, beat mort, urinând pe stridii și umilindu-l pe ministrul de Externe, Ștefan Andrei.
Ce a făcut, de fapt, dl. Dragnea în cursul lungii lui tirade de la Consiliul Național al PSD? Dincolo de faptul că a debitat neghiobii și aberații pe bandă rulantă, lucruri îngrijorătoare pentru viitorul european al României, a înșiruit incoerent un amestec de idei amestecate din arsenalul național-comunist al lui Ceaușescu și din cel național-socialist al lui Hitler, dar și ceva care seamănă teribil cu bazaconiile pe care le debitează la Budapesta tot mai nefcreventabilul domn Orbán Viktor. Dragnea a insultat pe toată lumea. Și-a bătut joc la scenă deschisă de ministrul Justiției, Tudorel Toader, arătând întregii audiențe că rectorul suspendat al Universității ieșene este un ins de gumilastic, care înghite orice doar spre a rămâne pe mai departe în guvern, a dat ordine miniștrilor notificându-i astfel încă o dată doamnei Dăncilă că este un premier de paie, o marionetă pe care el, Dragnea Liviu Nicolae, o poate arunca oricând îi poftește inimioara la coșul de goi, l-a mai tratat- a câta oară ? – pe nevolnicul Florin Iordache de parcă i-ar fi ordonanță, cerându-i la modul imperativ să scrie o plângere penală la adresa președintelui Klaus Iohannis. În care președintele trebuie să fie acuzat de înaltă trădare. Dragnea comportându-se de parcă ar fi sosia președintelui PNL, Ludovic Orban, care a făcut în primăvară același lucru în cazul doamnei Dăncilă.
Cei 600 de oameni care au făcut sluj duminica trecută în fața lui Dragnea Liviu Nicolae au arătat ce este astăzi PSD. O adunătură de inși imorali din al căror fond lexical de bază a fost demult exclus cuvântul demnitate.

Distribuie acest articol

7 COMENTARII

  1. Nu vi se pare ca e un deja vu al congreselor partidului de trista amintire?
    – „, la ședința Consiliului Național al PSD, în fața a 600 de inși care s-au arătat exact cum le e felul, adică lași, iresponsabili și defectivi de coloană vertebrală”.
    La congresele PCR „aplauze cu asistenta in picioare, aplauze prelungite, ropote de aplauze.”
    Si acolo era cite un accident Pirvulescu ( Abramburica- Stanescu…), dar li se inchidea gura, ca aparea un Paunescu sa-i condamne cu minie proletara.
    Azi li se serveste cite un coledzi – vezi Abramburica oriGrindeanu :P
    Nimic nou sub soare.
    Interesul poarta fesul!
    Concluzie: la vot. Si sa nu ne mai ridiculizam adversarii ca incaltati in slapi, cu studii precare ori stirbi. Nu sint toti, multi sint bine imbracati, au ceva studii (nu conteaza cum, tot niste intelectuali i-au facut cu diplome) si nu sint deloc stirbi; rînjesc la noi

    • Exista si deosebiri.
      Tovarasul Ceausescu nu utiliza cuvinte straine (stand-up).
      De asemenea Nea Nicu nu a divortat, ci si-a tinut Bombonica alaturi
      pana cand au fost rontaiti amandoi de maxilarele de otel ale Istoriei.

      Asemanarile sunt totusi mai evidente.

      Ambilor – le-a dat la cap Iliescu.

      Ceausescu a avut propri lupta cu Statul paralel – cand a plecat Pacepa
      sa-si publice memoriile.

      Amandoi – si Ceausescu si Daddy – raman in istorie ca fani Gratiere & Amnistie.
      In 1977 si in 1988 Ceausescu a slobozit cate trei decrete, plus altele in alti ani cu o cadenta de
      o gratiere amnistie la doi ani.
      Dupa acest criteriu se poate sustine ca Dragnea care tot mermeleste de doi ani gratierea aia
      – a cam tradat ideile nobile ale Socialismului.

  2. Mie unuia mi-a parut discursul lui Nicolae Dragnea o vorbire in fata oglinzii; o autocritica a lui inaintea partidului pe care il conduce.
    Multe din cele spuse de Nicolae sunt doar constatari; repetari ale spuselor lui Ilie Serbanescu: controlul total exercitat de straini asupra finantelor, resurselor si politicii Romaniei, inclusiv asupra subdezvoltarii infrastructurilor de transport .
    Intrebarea mea pentru el si partidul acesta: daca stiti ce cauze au problemele tarii ,ce v-a oprit sa actionati in trei decenii, de cand sunteti la putere: lasitatea, tradarea, vanzarea, fanfaronada ?!
    Daca Nicolae Dragnea vrea sa lupte ACUM pentru tara si popor, ii aduc aminte ca partidul pe care cu onor il reprezinta, este autorul tuturor gesturilor de lasitate, tradare, vanzare care au adus Romania in starea de colonie a strainilor in ultimii treizeci de ani.
    Sa vedem si fapte, ca demagogia pesedista ne-a produs o imensa scarba.

  3. Poate ați vrut să spuneți „amorali”, nu „imorali”. Nu că unii dintre ei nu ar fi și imorali, cu amante de le-ar putea fi chiar și fiice.

  4. Acum a aratat psd ce e? Eu cred ca stiam cu totii de mult, dar unora le place, multi simt o durere-n palarie si altii sint impotriva. Intr-o lume perfecta justitia lucrurilor ar trebui sa-i trateze cu propriul medicament pe fani si pe indiferenti si sa-i scuteasca de neplaceri pe ceilalti. Nu se va intimpla, mi-e teama ca toti sintem deja venezueleni.

  5. Politicienii sunt asa cum sunt (toti sunt comunisti indiferent ca pretind a fi de stanga sau de dreapta), dar incepe sa ma deranjeze faptul ca avem asa de multi atoatestiutori care nu fac altceva la randul lor decat manipulare ! „Cutare sau cutare nu mare are mult si ajunge la puscarie ! ” Trec 6 luni, un an, mai trec 6 luni si cutare isi vede de treaba lui, ba mai si tranteste cite-o ordonanta de-ti sta maintea in loc ! Cum de nu mi-am dat seama ca si astia sunt tot din gasca lor !!!

Lasă un răspuns la amicu Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

De la Imperiul Akkadian la America vremurilor moderne, Marire si decadere cartografiaza istoria lumii prin zece imperii majore. Prin prisma lor este sondata aspiratia omenirii pentru putere si este urmarita evolutia impulsului imperial de la directa agresiune militara a imperiilor antice la subtila, dar ampla influenta culturala a superputerilor de azi.

Paul Strathern este autorul a numeroase lucrari de stiinta, istorie, filosofie si literatura, inclusiv al colectiilor Philosophers in 90 Minutes si The Big Idea: Scientists Who Changed the World.

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro

Top articole

Lumea, America, Waze și BigTech

Nu doar comportamentul agresiv și arogant al oligopolurilor digitale, impactul lor politic și social ci și atmosfera generală din interiorul acestora marcată...

Societățile și conectorii

Este evident că populația multor țări a devenit din ce în ce mai fragmentată, inclusiv din punct de vedere politic, social și...

Cum produce scoala tampiti

I.  Învăţământul preuniversitar Pentru a nu pune la încercare răbdarea potenţialilor cititori, o spun de la început: şcoala românească produce tâmpiţi industrial şi cu metodă....

Aterizarea forţată a unui avion de pasageri Il-18 în Cipru şi fenomenul globalizării (24 februarie 1962)

Când se mai întâmplă să citesc studii privind globalizarea şi despre zgomotoşii critici ai acestui fenomen, gândul îmi zboară către un incident...

Suveranitatea economică: între sloganuri și realități

În discursurile unor politicieni și în scrierile unor jurnaliști și economiști români, este prezent adesea sloganul suveranității economice. Concepția economică exprimată de...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.