marți, mai 17, 2022

Discursurile puterii

Analiza discursului ca parte a analizei lingvistice pleacă de la premiza că o comunicare (scrisă sau vorbită, verbală și/sau non-verbală), produsă într-un anumit context, trebuie investigată nu doar din punct de vedere al coerenței și eficienței dar și în privința valorilor, practicilor și comportamentelor pe care le ilustrează, acestea din urmă fiind astfel asociate grupurilor de oameni care aparțin unor comunități (cvasi)instituționalizate. În acest mod, putem avea de-a face, spre exemplu, cu discursuri de tip militar, religios, extremist, liberal, xenofob, iar lista este aproape inepuizabilă. Din această perspectivă vă supun atenției trei asemenea tipuri de discurs care se conturează pornind de la comunicările unor reprezentanți ai puterii.

Primul tip de discurs pe care l-am identificat este unul de tip dictatorial și se manifestă pe două paliere: „statul paralel și ilegitim” și reducerea la tăcere a opoziției. Astfel, „statul paralel” deși nu este clar din cine este compus, cuprinde de fapt toate instituțiile care nu țin isonul puterii. Cu alte cuvinte, cine nu este cu puterea face parte din acest stat paralel și este ilegitim doar prin faptul că exprimă păreri contrare și se opune înfăptuirii oricăreia din poftele puterii. Opoziția, la rîndul ei, trebuie să fie de partea puterii sau va fi sugrumată sau ignorată. Cea parlamentară trebui să tacă, iar cea din stradă trebuie să-și dea seama că e inutilă. Mecanismele discursive sunt: construirea opoziției parlamentare ca fiind incompetentă (doar de aceea i se resping toate amendamentele propuse) și inutilă, iar pentru a nu-i mai deranja, ca o muscă enervantă, puterea a schimbat intempestiv un regulament. Opoziția din stradă, la rândul ei, este în cel mai bun caz ignorată (dacă nu intimidată). Și în fond, chiar dacă opoziția ar fi bună la ceva, tot ar trebui anihilată ca parte a „statului paralel”. Asta doar dacă nu e prezentă doar cu numele, pe ici pe colo, pentru a da puterii un dram de legitimitate, nu-i așa? Acest discurs de tip dictatorial (unii îi spun iliberal sau de dictatură a majorității), de genul am-ajuns-la-putere-fac-tot-ce-vreau , este fără doar și poate unul profund anti-democratic.

La aceeași direcție anti-democratică cu aromă izolaționistă se aliniază și cel de al doilea tip de discurs pe care l-am identificat ca fiind de sorginte comunist-naționalistă, un tip de discurs pe care aș îndrăzni să-l numesc ceaușist. Discursul ceaușist a fost unul original între tipurile de discurs comunist datorită elementelor de extremă stângă și dreaptă combinate într-o rețetă proprie dictatorului. Discursul ceaușist al puterii se regăsește în alocuțiunile și intervențiile care evocă izbitor „neamestecul în treburili interne” precum și rolul „agenturilor străine” în revoltele „huliganilor” din strada anului 1989.

Există destule voci ale puterii care pot fi menționate ca purtătoare ale celor două tipuri de discurs menționate mai sus. O analiză și exemplificare amplă nu cred că-și găsește locul aici. Am să exemplific doar recurgînd la trei cazuri reprezentative. Prima este vocea estompată, din umbră, adresată doar anumitor canale auditive, și aparține Președintelui Camerei Deputaților, susținută de cea penetrant-vocală, obsesiv-repetitivă a Președintului Senatului. O altă voce care li se alătură, interesantă prin singularitatea și disonanța ei, vine din partea guvernului și aparține, așa, nitam-nisam, domnului ministru pentru mediul de afaceri, Ilan Laufer, care găsește de cuviință să-l certe pe ambasadorul Canadei pentru amestec în „treburili” noastre interne de justiție.

Cel de al treilea tip de discurs, ilustrat de vocea notorie a unui exponent seminificativ al puterii, senatorul Șerban Nicolae (căruia, din păcate, nu îi pot adresa apelativul „domn”), este unul fără echivoc de tip sexist-discriminatoriu. Lăsând la o parte suburban-mafiotismul ilustrat de expresia cu „fasolea rânjită inutil”, vreau să mă concentrez asupra imaginii pe care o colegă (iritantă sau nu, chiar nu are nicio relevanță) o ițește în mintea senatorului Nicolae: cea de obiect într-o ipostază degradant-pornografică. Extrapolând, senatorul Nicolae consideră, în mod visceral, femeile ca fiind simple obiecte al căror rol în societate este eminamente unul de natură sexuală. Desigur, ar fi de dorit ca autorități în domeniul psihologiei să ateste sau să conteste validitatea observației mele, dar nu acest aspect mă preocupă în mod particular acum.

Ceea ce mă preocupă este o „altă” întrebare: ce atitudine au membrii și membrele pesdiste și aldiste față de tipurile de discurs menționate mai sus? Le susțin?

În contrapartidă le propun următorul citat:

„Cinismul, interesul îngust și lașitatea nu trebuie să ne ocupe viața… Demagogia, disimularea, egoismul primitiv, agățarea de putere și bunul plac nu au ce căuta în instituțiile românești…”

Nu îl citez pe cel căruia îi aparține fragmentul de text (care face parte dintr-o memorabilă comunicare adresată Parlamenului României în 2011) pentru că îl respect prea mult pentru a-i alătura ilustrul nume celor deja menționate. Îi las pe cei cărora le adresez această „altă” întrebare să-l descopere singuri pe autor, precum și ce tip de discurs ilustrează.

Rog doar pe membrii și membrele partidelor din arcul puterii să spună public dacă susțin sau nu tipurile de discurs prezentate. De asemenea, îi îndemn să arate verbal și non-verbal (poate prin acțiune?) dacă se regăsesc, și în ce formă în fragmentul citat . Ca să detaliez întrebarea anterioară, doresc să știu ce tip de valori, practici și comportamente susțin membrii celor două partide din arcul puterii? Poate răspunsurile lor, acțiunile sau chiar tăcerile lor (pentru că și tăcerea este o formă de răspuns) ne vor ajuta pe noi, simpli votanți, să încercăm să rezolvăm dilema care ne macină ca nație de la începutul vieții noastre democratice: Eu cu cine votez? (dacă mai e cazul să vorbim de un vot democratic în timpurile tulburi pe care le trăim, iată, o „altă” întrebare, poate ultima liberă pe care mai pot s-o adresez.)

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Codruta Gosahttp://contributors
Doctor în Lingvistică Aplicată acordat de Universitatea Lancaster, Marea Britanie Conferențiar la Universitatea de Vest din Timișoara

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro