marți, septembrie 28, 2021

Discuţii privind preţul petrolului în statele comuniste şi metode de raţionalizare a benzinei în Ungaria şi România (1962-1979)

Una dintre problemele cu care s-au confruntat autorităţile politice din blocul comunist a fost găsirea de pieţe de desfacere pentru produsele proprii, în condiţiile în care acestea erau mai scumpe decât cele similare fabricate în statele capitaliste dezvoltate şi vândute la preţurile de pe piaţa mondială (alcătuite pe baza raportului dintre cerere şi ofertă). Acesta a fost motivul pentru care autorităţile comuniste au apelat pe scară largă la o subevaluare a preţului materiilor prime, a hidrocarburilor şi a energiei folosite în scopul realizării produselor proprii.

Câteva informaţii despre procedeul respectiv – utilizat iniţial doar de autorităţile sovietice şi „exportat” după anul 1945 în toate ţările în care au fost instaurate regimuri comuniste – au fost prezentate de Alexandru Bârlădeanu la 12 decembrie 1962, astfel: „Ungurii şi ceilalţi nu cer să cumpere la preţ mondial (petrol din U.R.S.S. – nota P. Opriş). Preţurile mondiale sunt mai scumpe decât cel pe care îl cer sovieticii şi cu care le-au vândut ţiţei, mai scumpe decât vindem noi produsele petrolifere pe piaţa capitalistă. Noi, ca să pătrundem pe piaţa mondială, facem un efort şi vindem mai ieftin. Ei, cehii şi ungurii se leagă de această vânzare, pe care noi n-o facem în cantităţi mari şi spun [„] vindeţi-ne şi nouă la acelaşi preţ [”].

Noi le spunem că este o situaţie deosebită [„] încercaţi şi voi să pătrundeţi şi să vindeţi maşinile voastre la preţul mondial, dar nu reuşiţi, atunci nici noi nu putem să vindem produsele noastre la acest preţ [”] (subl.n.)”.

Deoarece autorităţile din alte ţări membre ale Consiliului de Ajutor Economic Reciproc doreau să-şi dezvolte industriile proprii şi cu ajutorul unor resurse energetice româneşti, am încercat să găsim în arhive câteva informaţii despre acestea. Astfel, într-un raport referitor la perspectivele de exploatare a ţiţeiului şi a gazelor naturale în România, în perioada 1960-1980, s-a păstrat următoarea situaţie estimativă controversată, care se baza pe anumite calcule interne făcute de autorităţile comuniste de la Bucureşti:

1. Perspectivele de exploatare a ţiţeiului românesc:

– rezerve geologice descoperite: 1251 sau 830 de milioane de tone;

– rezerve industriale descoperite: 564 sau 340-350 de milioane de tone;

– producţia extrasă: 275 sau 270 de milioane de tone;

– nivelul producţiei la sfârşitul perioadei 1960-1980: 15 sau 14 milioane de tone/an;

– nivelul rezervelor la începutul perioadei 1960-1980: 156 de milioane de tone;

– nivelul rezervelor la sfârşitul perioadei 1960-1980: 445 sau 237 de milioane de tone;

– coeficientul de cost la începutul perioadei 1960-1980: 7,2;

– coeficientul de cost la sfârşitul perioadei 1960-1980: 3,4 sau 5,9;

– lucrări geologice de prospecţiuni: 2155 de echipe, anual;

– foraj de referinţă: 1013 mii de metri;

– foraj structural: 6485 de mii de metri;

– foraj de explorare: 10.000.

2. Perspectivele de exploatare a gazelor naturale româneşti:

– rezerve geologice descoperite: 667 sau 500-520 de miliarde de metri cubi;

– rezerve industriale descoperite: 667 de miliarde de metri cubi;

– producţia extrasă: 332 de miliarde de metri cubi;

– nivelul producţiei la sfârşitul perioadei 1960-1980: 21 de miliarde de metri cubi/an;

– nivelul rezervelor la începutul perioadei 1960-1980: 230 sau 406 miliarde de metri cubi;

– nivelul rezervelor la sfârşitul perioadei 1960-1980: 548 de miliarde de metri cubi;

– coeficientul de cost la începutul perioadei 1960-1980: 3 sau 5,2;

– coeficientul de cost la sfârşitul perioadei 1960-1980: 3,5 sau 5,2;

– foraj structural: 911 mii de metri;

– foraj de explorare: 2800.

Precizăm faptul că în perioada ianuarie-aprilie 1963 au fost extrase 3,959 milioane de tone de ţiţei (cu 43.000 tone mai mult decât producţia planificată) şi 2,779 milioane de tone de cărbune. Din păcate, tot atunci s-a înregistrat o producţie de carne de 71.500 de tone (cu 10,2% mai puţin faţă de aceeaşi perioadă din anul 1962, când s-a încheiat cooperativizarea agriculturii în România).

La rândul său, prim-ministrul Ion Gheorghe Maurer a prezentat la şedinţa din 12 decembrie 1962 discuţiile care au avut loc între autorităţile sovietice şi cele est-germane cu privire la preţurile produselor pe care le realizau şi le livrau în mod reciproc, astfel: „Hruşciov ne-a spus nouă că a demonstrat lui Ulbricht că preţurile pe care sovieticii le plătesc sunt cele ale pieţii mondiale şi că este adevărat că, datorită neregulilor pe care le au nemţii la şantierele lor navale, mărfurile pe care ei le produc sunt mai scumpe. I-a spus că nici o ţară şi nici oamenii sovietici nu pot să înţeleagă de ce Uniunea Sovietică trebuie să plătească un preţ mai mare pentru mărfurile pe care le cumpără din Germania (de Est – nota P. Opriş) decât din alte ţări (subl.n.)”.

La acea problemă se puteau adăuga întârzierile mari înregistrate la încheierea contractelor între unităţile economice din statele membre ale Consiliului de Ajutor Economic Reciproc. De exemplu, acordul dintre R.P. Română şi R.D.G. referitor la schimburile de mărfuri care trebuiau efectuate în anul 1962 între cele două state a fost încheiat de-abia în luna august 1962. Dacă ţinem cont de faptul că era nevoie de o perioadă de timp pentru realizarea produselor contractate, se ajunge la concluzia că autorităţile din ambele state erau incapabile să îndeplinească un principiu important în activitatea economică: oportunitatea afacerii. Mărfurile care, teoretic, erau necesare în perioada ianuarie-august 1962 se puteau expedia de-abia în ultimele luni ale acelui an (în cel mai bun caz), iar beneficiarii ar fi fost în stare de şomaj tehnic mai mult de o jumătate de an dacă depindeau de produsele respective. De aceea, preţurile finale stabilite de reprezentanţii unităţilor economice implicate în acordul de colaborare româno–est-german nu puteau să fie suficient de mari pentru a încuraja dezvoltarea de schimburi economice rentabile fără intervenţia permanentă a politicienilor şi a organelor de planificare existente în ambele ţări.

Propagandiştii şi agitatorii partidelor comuniste constatau pagubele provocate de nerespectarea unui principiu economic fundamental, însă nu îndrăzneau să precizeze public de ce se măreau stocurile de materii prime şi produse finite la unităţile economice implicate în activităţile de comerţ interior şi în operaţiunile de comerţ desfăşurate între statele membre ale Consiliului de Ajutor Economic. Creşterea anormală a acelor stocuri era o consecinţă a încheierii prea târziu a contractelor economice şi a întârzierii efectuării de investiţii, necesare pentru obţinerea produselor şi expedierea lor la beneficiari, conform termenelor de livrare menţionate în contractele semnate.

În aceeaşi perioadă, autorităţile de la Moscova încercau să obţină de la statele membre ale C.A.E.R. implicate în proiectul de construire a sistemului „Prietenia” – de transport a petrolului sovietic, prin conducte, până în R.D.G. (prin Polonia), Cehoslovacia şi Ungaria – o contribuţie financiară pentru amortizarea în comun a investiţiei respective. Decizia privind construirea de către sovietici a sistemului de conducte „Prietenia” a fost aprobată în anul 1958 de reprezentanţii tuturor statelor menţionate, în cadrul unei sesiuni a C.A.E.R., iar realizarea întregului sistem a durat aproximativ cinci ani (1960-1964). Ulterior, pentru creşterea livrărilor de petrol sovietic în ţările respective a fost construit sistemul „Prietenia 2”, în perioada 1968-1974.

În paralel, autorităţile de la Moscova şi Sofia au discutat despre construirea unei conducte pentru transportul gazelor naturale sovietice prin Ucraina şi estul României până în Bulgaria. Deoarece era nevoie şi de obţinerea acordului autorităţilor comuniste de la Bucureşti pentru acel proiect, reprezentanţii României şi Bulgariei au început în luna decembrie 1968 tratativele cu privire la conţinutul convenţiei necesare construirii în Dobrogea a unui segment al acelei conducte.

Partea română a dorit să anexeze la convenţia respectivă o listă de mărfuri pe care partea bulgară trebuia să le exporte în România pentru proiectarea, construirea conductei, pagubele pe care le provoca proiectul pe teritoriul românesc şi tariful anual de tranzit al gazelor sovietice prin România spre Bulgaria. Pe lista respectivă trebuiau precizate jumătate din mărfurile convenite de cele două părţi pentru acel proiect, restul urmând să fie incluse în protocoalele comerciale anuale încheiate între cele două ţări.

Autorităţile de la Sofia nu au fost însă de acord cu propunerea respectivă deoarece doreau să exporte în România cât mai multe mărfuri proprii mai puţin valoroase şi care nu erau neapărat necesare pentru autorităţile de la Bucureşti. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care tratativele dintre cele două părţi s-au blocat timp de un an şi jumătate.

Pentru a se ieşi impas, Nicolae Ceauşescu şi membrii Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. au aprobat la 14 iulie 1970 să se continue discuţiile fără întocmirea unei liste de mărfuri bulgare care să fie anexată la proiectul de convenţie. Negociatorii români urmau să accepte „ca plata să se facă prin livrări de mărfuri prevăzute în acordurile de lungă durată şi anuale. Organele de comerţ exterior vor insista însă ca în contingentele de mărfuri ce se înscriu în aceste acorduri să figureze şi mărfurile solicitate de noi (subl.n.)”.

O altă problemă care s-a perpetuat în cursul negocierilor respective a avut ca subiect nivelul tarifului anual de tranzit a gazelor naturale. În luna iulie 1970 partea română a insistat pentru „ca până în anul 1975 să fie de 1,2…1,3 mil. ruble transferabile, iar după 1975 să fie de 1,7 mil. ruble transferabile, corespunzător volumului de gaze ce se va transporta.

În tariful de tranzit nu este inclusă valoarea reparaţiilor capitale, aceasta urmând să fie suportată de partea bulgară, atunci când starea de uzură a conductei, constatată de ambele părţi, va impune acest lucru; nu se poate prevedea perioada de reparaţii capitale, ea fiind determinată de natura gazului, condiţiile de exploatare şi calitatea materialului tubular”.

Precizările respective au apărut în contextul în care partea bulgară considera că toate cheltuielile privind reparaţiile capitale ale conductei erau incluse în tariful de tranzit, iar despre nivelul său nu au menţionat nimic în timpul negocierilor. Cu alte cuvinte, autorităţile comuniste de la Bucureşti ar fi trebuit să plătească reparaţiile capitale la un segment din conducta prin care se transporta gaz sovietic din U.R.S.S. în Bulgaria.

În acelaşi timp, negociatorii români trebuiau să insiste pentru a se accepta punctul lor de vedere privind revizuirea tarifului de tranzit după 5 ani (nu după 15 ani – aşa cum dorea partea bulgară). Autorităţile de la Bucureşti considerau că „anumite elemente din componenţa acestuia îşi modifică valoarea în decursul unui cincinal. Ne referim în special la salarii şi la costul unor materiale necesare întreţinerii conductei”.

Crizele energetice mondiale care au izbucnit în anii 1973 şi 1979 au confirmat punctul de vedere românesc, însă autorităţile comuniste de la Sofia nu aveau cum să fie mulţumite de poziţia respectivă şi, probabil, au fost nevoite să reanalizeze costurile întregii afaceri privind importul de gaze sovietice, atât înainte de punerea în funcţiune a conductei respective, cât şi după fiecare modificare majoră a preţului gazelor naturale pe plan mondial.

Deşi aveau la dispoziţie nişte resurse naţionale de hidrocarburi care stârneau invidia în blocul sovietic, autorităţile comuniste de la Bucureşti nu au putut evita la rândul lor efectele negative produse de cele două crize energetice pe care le-am menţionat. Motivele acelei situaţii erau simple: dezvoltarea unei industrii energofage, parţial cu ajutorul creditelor pe care autorităţile de la Bucureşti le-au obţinut din Occident în prima jumătate a anilor ’70, pe fondul epuizării treptate a zăcămintelor de hidrocarburi uşor de exploatat existente în România.

Greşeala privind crearea unei industrii energofage a existat în toate statele din blocul sovietic şi fiecare guvern comunist a stabilit, separat, în anii 1973 şi 1979, măsuri pe plan naţional pentru economisirea energiei şi a combustibilului. De exemplu, autorităţile de la Budapesta au introdus unilateral, de la 15 iunie 1979, o autorizaţie care permitea cumpărarea de carburanţi în Ungaria. Prin măsura respectivă s-a încercat o raţionalizare a consumului de benzină şi motorină şi s-a permis colectarea unor sume de bani suplimentare pentru bugetul de stat.

Documentul respectiv era obligatoriu, se achita în forinţi, inclusiv pentru mijloacele de transport care se foloseau în micul trafic de frontieră şi a avut patru niveluri tarifare:

– pentru autocamioanele cu o greutate mai mare de 8 tone: 1200 de forinţi;

– pentru autocare şi autobuze: 700 de forinţi;

– pentru autocamioanele cu o greutate de până la 8 tone: 500 de forinţi;

– pentru autocamioanele care circulau în micul trafic de frontieră, pe o adâncime maximă de 50 km: 3000 de forinţi.

Autorizaţia trebuia procurată şi plătită şi de către conducătorii de autovehicule de transport care tranzitau Ungaria şi nu se alimentau cu combustibil pe teritoriul acestui stat.

După o lună şi jumătate a intrat în vigoare o nouă reglementare, care impunea achitarea în devize convertibile a acelei autorizaţii, astfel:

– pentru autocamioanele cu o greutate mai mare de 8 tone: 60 de dolari;

– pentru autocare şi autobuze: 35 de dolari;

– pentru autocamioanele cu o greutate de până la 8 tone: 25 de dolari.

Tot de la 1 august 1979 au fost impuse limite de aprovizionare cu carburanţi pentru toţi posesorii autorizaţiilor emise de autorităţile de la Budapesta, astfel:

– pentru autocamioanele cu o greutate mai mare de 8 tone: 150 de litri de carburant;

– pentru autocare şi autobuze: 100 de litri de carburant;

– pentru autocamioanele cu o greutate de până la 8 tone: 60 de litri de carburant.

Orice solicitare suplimentară de carburanţi putea fi onorată după ce era achitată din nou autorizaţia concepută de liderii comunişti maghiari.

În aceeaşi perioadă au avut loc la Bucureşti şedinţe de analiză şi discuţii politice referitoare la preţul carburanţilor vânduţi în România. În cele din urmă, la 25 iulie 1979, Nicolae Ceauşescu a propus şi membrii Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. au aprobat majorarea preţului la carburanţii vânduţi pe piaţa internă (benzină şi motorină) şi instituirea unui sistem de circulaţie cu vehiculele proprietate personală în funcţie de numărul de înmatriculare al acestora, astfel: „în zilele de sâmbătă şi duminică vor funcţiona numai jumătate din autoturismele personale, urmând ca într-o săptămână să circule cele cu număr par, iar în următoarea săptămână cele cu număr impar”.

Deoarece sunt extrem de importante la analizele privind modul de funcţionare a economiilor statelor comuniste la începutul anilor ’60 şi a societăţii româneşti la sfârşitul anilor ’70, redăm în continuare un extras din stenograma şedinţei desfăşurate la Bucureşti, la 12 decembrie 1962 (în ajunul începerii Sesiunii a XVII-a a C.A.E.R.), precum şi stenograma reuniunii din 25 iulie 1979 a Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. (în întregime).

Pentru o analiză privind consecinţele măsurilor impuse la 15 iunie 1979, în Ungaria, respectiv la 25 iulie 1979, în România, este necesar un studiu istoric separat. În acesta va trebui să comparăm reacţiile pe care le-au generat acele măsuri restrictive în ambele state, în contextul dialogului politic „peste gard” în care a fost implicată şi Televiziunea ungară (la 17 octombrie 1979).

Stenograma şedinţei din 12 decembrie 1962, în cursul căreia s-a aprobat poziţia delegaţiei române la Sesiunea a XVII-a a C.A.E.R. şi la şedinţa a III-a a Comitetului Executiv al Consiliului C.A.E.R. (extrase).

Direcţia Treburilor C.C. al P.M.R.

No. 1722 / 31 XII 1962

STENOGRAMA

şedinţei din ziua de 12 decembrie 1962, în cadrul căreia a fost aprobată poziţia Delegaţiei române la Sesiunea a XVII-a [a] C.A.E.R. şi Şedinţa a III-a a Comitetului Executiv al Consiliului C.A.E.R.

Participă la şedinţă tovarăşii: Bodnăraş Emil, Borilă Petre, Chivu Stoica, Drăghici Alexandru, Maurer Gheorghe Ion, Moghioroş Alexandru, Bârlădeanu Alexandru, Coliu Dumitru, Sălăjan Leontin, Răutu Leonte, Voitec Ştefan.

Au fost invitaţi să participe tovarăşii: Dalea Mihai, Cioară Gheorghe.

Şedinţa începe la ora 17.00.

Tov. Chivu Stoica: Cunoaşteţi ordinea de zi? Să înceapă tovarăşul Bârlădeanu. […]

Tov. I.G. Maurer: Cine prezidează?

Tov. Alex. Bârlădeanu: Sesiunea o prezidez eu, iar comitetul executiv îl prezidează Apró [Antal].

La raportul Comisiei de Comerţ Exterior nu avem obiecţiuni, vom da explicaţii la o informaţie în care se arată că a scăzut volumul de schimb cu R.D.G. Vom arăta că volumul de schimb cu R.D.G. este scăzut pentru că am încheiat contractul numai în luna august şi asta nu din cauza noastră ci din cauza că ei nu au respectat o serie de prevederi.

Se pune problema creşterii schimburilor în cadrul ţărilor din C.A.E.R.

Tov. Leonte Răutu: Aici se prevede că până în 1965 la noi este cea mai mare proporţie de schimburi cu ţările capitaliste.

Tov. Alex. Bârlădeanu: Noi avem un acord încheiat pe 5 ani, în acest acord nu se pot prevedea decât mărfurile fundamentale şi cantităţile pe care le putem prevedea la începutul perioadei pentru tot acordul.

În fiecare an, pe lângă acest acord, se mai fac şi alte acorduri, care măresc volumul de schimb. Deci acordul acesta nu epuizează tot volumul de schimb.

Poate alţii au prevăzut contingenţe (sic!) mai largi. Nemţii şi cehii au prevăzut contingenţe (sic!) mai largi, dar nu le respectă.

Tov. Leonte Răutu: Nu există la noi livrări combinate în compensaţie cu altele, trebuie să arătăm.

Tov. Alex. Bârlădeanu: Unii arată pe hârtie, dar în realitate nu fac.

În legătură cu analizarea nivelului preţurilor contractuale. Situaţia este următoarea. Spre surprinderea tuturor, în iulie reprezentantul sovietic a venit cu o propunere ca să examineze la C.A.E.R. modificarea preţurilor în cadrul acordurilor noastre comerciale şi nimeni nu a priceput la început despre ce este vorba. Nemţii, care stau prost cu situaţia economică şi au acorduri mari cu Uniunea Sovietică, au vrut să rezolve situaţia lor trimeţând (sic!) Uniunii Sovietice o scrisoare în care se arată că pe piaţa mondială utilajele au crescut ca preţ, iar materiile prime au scăzut şi că ei vor să discute această problemă. Sovieticii nu au vrut să discute cu ei bilateral problema şi au zis s-o pună în C.A.E.R.

S-a dat sarcină Comisiei de Comerţ Exterior să analizeze această problemă, sovieticii spuneau [„] noi avem preţuri constante [”]. Deci s-a dat sarcină Comisiei de Comerţ Exterior să analizeze lucrurile şi să vadă în ce măsură preţul s-a îndepărtat de cel mondial, dar comisia a constatat că nu poate să facă nimic.

Comisia spune [„] ţările au inclus în lista de mărfuri numai unele poziţii şi cele pentru care au găsit documentaţia respectivă, cele pe care aveau interes să le prezinte [”]. Preţurile sunt preliminare pentru că unele ţări au adus o piaţă mondială, altele altă piaţă şi aceste preţuri nu au fost examinate mai adânc.

Preţurile sunt socotite de diverse ţări în mod diferit. Puterea de argumentare de folosire a acestor preţuri este foarte probabilă, deci comisia nu a putut ajunge la nici o concluzie, iar pentru aceasta fiecare ţară a făcut o scrisoare cu punctele lor de vedere. Nemţii spun ca maşinile să se vândă mai scump, iar materia primă mai ieftină.

Uniunea Sovietică spune ca să se revizuiască numai la unele materii prime, ca petrol, produse petrolifere, cărbune, cocs şi alte produse, printre care maşini, utilaje, mijloace de transport să se revizuiască şi propun să se înceapă chiar de la 1 ianuarie 1963.

După aceasta vine poziţia cealaltă, cehii nu s-au pronunţat. Restul ţărilor susţinem preţuri ferme unice până în 1966, ceea ce s-a lucrat până acum este insuficient de copt, trebuie să se studieze mai departe, dar până în 1966 să rămână preţurile constante.

În 1958 s-a stabilit ca principalele preţuri în schimburile dintre ţările noastre sunt preţurile mondiale, ţinând cont de influenţa conjuncturilor speculatoare, după care se fixează uneori preţurile.

Mai este o prevedere în care se spune ca preţurile să fie aceleaşi până la sfârşitul cincinalului.

Tov. I.G. Maurer: După părerea mea concluzia pe care o fac sovieticii se bazează pe noţiunea adusă atunci când s-a formulat această pretenţie a nemţilor. Hruşciov ne-a spus nouă că a demonstrat lui Ulbricht că preţurile pe care sovieticii le plătesc sunt cele ale pieţii mondiale şi că este adevărat că, datorită neregulilor pe care le au nemţii la şantierele lor navale, mărfurile pe care ei le produc sunt mai scumpe. I-a spus că nici o ţară şi nici oamenii sovietici nu pot să înţeleagă de ce Uniunea Sovietică trebuie să plătească un preţ mai mare pentru mărfurile pe care le cumpără din Germania decât din alte ţări.

Datorită faptului că nu se poate trage o concluzie fermă în ceea ce priveşte preţurile pe piaţa mondială, această propunere nu s-a întemeiat pe baza preţurilor pieţii mondiale.

Tov. Alex. Bârlădeanu: Trebuie să spun că Comerţul Exterior sovietic este de acord cu propunerea noastră, însă ei acţionează pe baza unei hotărâri de sus, a unei hotărâri superioare.

Noi am spus că aici este vorba de relaţii bilaterale, noi nu avem nimic contra, dar nu trebuie să facem un obicei din asta.

Tov. Alex. Drăghici: În orice caz, chestiunea este neprincipială şi, dacă porneşte pe linia aceasta, pot să vină şi cehii cu asemenea probleme.

Tov. Chivu Stoica: Acum există o mare discuţie în legătură cu conducta de petrol „Conducta Prieteniei”, acum au început discuţiile la ce preţ livrează ţiţeiul Uniunea Sovietică. Ei cer la preţul internaţional, dar sovieticii spun că trebuie să intre în parte şi amortizarea conductei. Este ea conducta prieteniei, dar este făcută de sovietici, iar acum sunt discuţii foarte serioase.

Tov. Alex. Bârlădeanu: Ungurii şi ceilalţi nu cer să cumpere la preţ mondial. Preţurile mondiale sunt mai scumpe decât cel pe care îl cer sovieticii şi cu care le-au vândut ţiţei, mai scumpe decât vindem noi produsele petrolifere pe piaţa capitalistă. Noi, ca să pătrundem pe piaţa mondială, facem un efort şi vindem mai ieftin. Ei, cehii şi ungurii se leagă de această vânzare, pe care noi n-o facem în cantităţi mari şi spun [„] vindeţi-ne şi nouă la acelaşi preţ [”].

Noi le spunem că este o situaţie deosebită [„] încercaţi şi voi să pătrundeţi şi să vindeţi maşinile voastre la preţul mondial, dar nu reuşiţi, atunci nici noi nu putem să vindem produsele noastre la acest preţ [”].

Tov. I.G. Maurer: Problema este principial pusă.

Tov. Chivu Stoica: Mergem mai departe. […]

  • Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 34/1962, f. 8; 23-26.

Stenograma reuniunii din 25 iulie 1979 a Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R., în cursul căreia au fost aprobate creşterea preţului la benzină şi motorină şi restricţionarea folosirii autoturismelor proprietate personală în zilele de sâmbătă şi duminică.

STENOGRAMA

şedinţei Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. din ziua de 25 iulie 1979

La şedinţă au participat tovarăşii: Ceauşescu Nicolae, Verdeţ Ilie, Ceauşescu Elena, Banc Iosif, Bobu Emil, Cazacu Virgil, Cioară Gheorghe, Ciobanu Lina, Dăscălescu Constantin, Dincă Ion, Drăgănescu Emil, Fazekaş Janoş, Ioniţă Ion, Lupu Petre, Niculescu Paul, Oprea Gheorghe, Pană Gheorghe, Păţan Ion, Dumitru Popescu, Rădulescu Gheorghe, Răutu Leonte, Trofin Virgil, Uglar Iosif, Voitec Ştefan, Andrei Ştefan, Coman Ion, Coman Teodor, Constantin Nicolae, Dalea Mihai, Dobrescu Miu, Gere Mihai, Patilineţ Vasile, Ursu Ioan, Winter Richard, Popa Dumitru, Rădulescu Ilie, Vasile Marin.

A participat ca invitat tovarăşul Mihail Florescu.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Tovarăşi, am convocat şedinţa pentru a discuta tot problema benzinei. S-a făcut un calcul cu consumul la populaţie. Noi avem 477.000 de maşini înregistrate. Practic, dacă consumul nostru pe anul acesta este socotit la 240.000 de tone, în care intră şi turiştii străini – la fondul pieţei – dacă luăm cât am stabilit şi dăm 480 de litri pe an, mare economie nu ne rămâne.

Tov. Mihail Florescu: Cădem pe aceeaşi cifră.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Cădem pe aceeaşi cifră. Şi, atunci m-am gândit să nu mai facem atâtea socoteli şi tichete şi paratichete pentru că ne costă mai mult. Toate celelalte probleme rămân în vigoare. Introducem şi noi ceea ce au făcut alţii, păstrăm dreptul de a cumpăra benzină fără să-i dăm bon. Se pare că preţul reglementează cifra mai bine. Atunci să reglementăm preţurile la benzine şi să facem un preţ unic, nu pentru străini unul şi pentru noi unu. 7,50 lei pentru benzina de 96-98 COR, la 6,80 lei cealaltă, astfel ca să nu mai dăm 40 de litri pe lună. După câte se vede s-au reglementat când era preţul mai ieftin.

Tov. Petre Lupu: Până acum cât era?

Tov. Nicolae Ceauşescu: Acum era stabilită la 6,20 lei cea de 98 COR, dar până acum a fost 4,50 lei litrul.

În felul acesta să luăm măsurile pentru a vinde benzina, să nu mai dăm tichete şi aşa mai departe. Deci, am spus ca să o majorăm la 7,50 lei. Să reglementăm astfel distanţa aceasta şi să păstrăm în mod echilibrat şi pentru străini, la 12 lei dolarul şi să revină la 62 de cenţi. Putem să stabilim echivalentul la 80 de cenţi.

Tov. Ştefan Bîrlea: Potrivit legii se plăteşte cu 0,80 $ şi se ia pe bonuri de benzină.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Se plăteşte în valută pentru că altfel încurcăm lucrurile, în rest rămâne totul aşa cum s-a stabilit. Dăm numai aceasta ca să nu mai facem tichete. Ce ziceţi?

(Toţi tovarăşii sunt de acord).

În schimb, introducem şi noi ce au făcut alţii: sâmbăta şi duminica funcţionează jumătate din maşini, cele cu număr par şi impar. Şi, prin aceasta vom reglementa şi vom câştiga diferenţa aceea care era de câştigat. De ce să nu introducem şi ceea ce au făcut alţii, o sâmbătă şi duminică merg cele pare, o sâmbătă şi duminică cele impare şi, în felul acesta să chemăm oamenii să folosească raţional benzina, nu mai merge fiecare, se strâng pe familii şi merg împreună.

Aceasta am vrut să discutăm aici.

Tov. Janoş Fazekaş: Nu mai rămân 480 de litri?

Tov. Nicolae Ceauşescu: Rămâne fără limită. Se pare că consumul s-a reglementat de la sine în jurul a 50 de litri pe lună.

Tov. Janoş Fazekaş: Distanţele rămân aceleaşi?

Tov. Nicolae Ceauşescu: Particularii nu au avut distanţe; merg unde vor. În hotărâre, în decret, le recomandăm ca pe distanţele mari să meargă cu trenul, mijloacele comune de transport, dar sunt recomandări.

La maşinile unităţilor socialiste am pus cu 200 de km, totuşi înseamnă că nu vor funcţiona 100 de zile, astfel că se poate face ceva.

Tov. Ion Păţan: Sunt zile de vârf acestea. Ne-am uitat la consum.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Atunci să circule, de aceea au făcut toţi aşa. Cred că este mai bine decât să limităm şi nu ne mai dă atâta bătaie de cap, fiecare îşi organizează astfel transportul. Unii întreabă de ce nu facem şi noi?!

Tov. Ştefan Andrei: Fiecare când vede preţul acesta nu mai pleacă singur cu maşina, îşi încarcă maşina cu toată familia ca să fie rentabil.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Eu cred că aceasta este valabilă pentru toată lumea şi s-a înţeles.

Tov. Gheorghe Rădulescu: Adică şi pentru români şi pentru străini.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Exact. Cu toţi cetăţenii români aici de faţă. Exact aceasta am spus. (Ilaritate).

Tov. Ştefan Andrei: Hotărârea nu este prea concretă, nu vorbeşte de viceprim-miniştri…

Tov. Nicolae Constantin: Poate la cei din nomenclator să punem numere impare la toţi ca să ne întâlnim. La maşinile personale, dacă vrem să ne întâlnim.

Tov. Elena Ceauşescu: Îţi iei două maşini: una cu număr par şi una cu număr impar.

Tov. Ştefan Bîrlea: Vă raportez că viceprim-miniştrii erau şi până acum reglementaţi prin hotărâre de partid.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Intrăm în aceeaşi normă.

Tov. Gheorghe Rădulescu: O să zică că aceştia şi-au făcut legile pentru alţii şi pentru ei şi-au aranjat. (Ilaritate).

Tov. Janoş Fazekaş: În orice caz, cred că la circulaţie să se dea indicaţie ca pe toate străzile principale şi neprincipale să aibă dreptul să circule biciclete, motorete şi motociclete.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Acestea au dreptul.

Tov. Janoş Fazekaş: Nu au dreptul să circule. Sunt o serie de străzi în Bucureşti şi în toate oraşele mari unde sunt interzise bicicletele, motoretele şi motocicletele.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Trebuie, într-adevăr, să reglementăm problema aceasta a circulaţiei.

Tov. Janoş Fazekaş: Prin aceasta, sigur, se face o reducere de combustibil şi se poate omul mişca. Acum este interzis.

Tov. Nicolae Constantin: În viitor, când se va face sistematizarea, o bucată cât de mică să fie rezervată bicicliştilor, să poată circula.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Să-i lăsăm să circule, cu atenţie.

Tov. Janoş Fazekaş: În Belgia, Danemarca, bicicliştii circulă peste tot.

Tov. Gheorghe Rădulescu: Au prioritate bicicletele când este ora de întoarcere de la lucru, toţi se dau la o parte. Şi în Olanda, în Suedia.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Să-mi prezentaţi şi acest material, când vine la mine mâine dimineaţă. Popa, vedeţi, ocupaţi-vă de această reglementare!

Bine, facem aşa. Mergem la şedinţa cealaltă.

25 iulie 1979

  • Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 61/1979, f. 2-4.

Distribuie acest articol

14 COMENTARII

  1. 1 in conditiile in care leul era neconvertibil, iar economia de piata nu functiona, era imposibil de stabilt un pret.
    2. Politica interzicerii masinilor o regasim astazi la nivel EU, dar si la nivelul unor partide nationalr.

    • Despre leul neconvertibil a vorbit şi Nicolae Ceauşescu, tot în 1979. Voi publica şi documentul respectiv, unde leul este considerat superior faţă de rubla transferabilă.

  2. Vă mulțumesc.
    Totuși niște nedumeriri.
    1- In RSR nu exista un număr atît de mare de auto ( oricare) că în vest. Astfel și consumul de benzina și motorina era mult mai redus pe cap de locuitor .
    2- Având extracție interna de țiței și capacități de rafinare/transformare, e posibil de știut de unde apărea penuria de carburant ?
    3- Nu cumva ( părere personală) era o distribuire aiuristica între producția de carburant și petrochimia uleiurilor, polimerilor 😀😀, plasticului in toate formele ?
    Deoarece importam și mari cantități de țiței. Dovada vizita tovarășului in Iranul ante revoluție pentru a primii țiței la preț redus.
    Adică mă întreb cum de producția națională de carburanți și din extracția autohtonă, nu asigura consumul . Sau partidul exporta pe valuta reducând forțat consumul intern ?

    Despre gazul metan românesc , numai bine.
    Țara cu rezerve interne ridicate, nu a reușit NICIODATA ( și extragem de peste 100 de ani ) sa asigure accesul majorității locuințelor la acest combustibil. ( care în alte țări europene, inclus ex comuniste, a ajuns cam peste tot. )
    Gazul metan difus , a dus la generalizarea centralelor de apartament inclusiv la sate ( unde apa potabilă și canalizarea a fost implementată cu zeci de ani in urmă și când nici nu existau fonduri comunitare ca PNRR)
    Cu efecte colosale.
    Deoarece :
    Gaz + apa și canalizare = baie in casa .
    Adică impuls colosal industriei de resort ( faianță , sanitare , robinete , tuburi si accesorii hidraulica , mașini de spălat, uscătoare de păr , etc )

    Doar in RO nu se pricep nici în 2021 principii fundamentale / elementare care fac diferența între subdezvoltarea perena și tara mediu dezvoltata.

    • În 1979 se importa deja mai mult de jumătate din cantitatea de ţiţei care se prelucra în România: „Concret, în anul 1978 s-a obţinut în România o producţie de ţiţei de 13.724.000 tone, iar pentru perioada 1979-1981 era estimată extragerea a 14.800.000, 15.000.000, respectiv 13.300.000 de tone de petrol. La aceste cantităţi se adăugau cele menţionate într-un raport strict secret întocmit la 13 octombrie 1979, la Comitetul de Stat al Planificării şi în care erau prezentate problemele principale ale planului economic pentru anii 1980 şi 1981. În acel document s-a precizat în felul următor: „La Ministerul Industriei Chimice, s-au luat în considerare pentru anul 1980 o cantitate de ţiţei supus la prelucrare de 34750 mii tone, din care import 21820 mii tone (+ 2000 mii tone faţă de plan) şi 35000 mii tone în 1981. Importul suplimentar din anul viitor urmează să fie prelucrat exclusiv pentru export.
      În cazul în care importul de 2000 mii tone ţiţei nu va fi realizat, indicatorii planului Ministerului Industriei Chimice vor fi modificaţi corespunzător”. Petre Opriş, Petrolul, agricultura şi datoria externă a României (1979-1981), în contributors.ro., luni, 24 mai 2021, https://www.contributors.ro/petrolul-agricultura-si-datoria-externa-a-romaniei-1979-1981/

      Intenţionez să adun toate studiile despre energie într-un volum sau două şi să le public în România.

    • V https://www.cotidianul.ro/recviem-pentru-o-industrie/
      în anul 2018 am importat produse petroliere în valoare de 5,32 miliarde de euro și am exportat produse de acest tip de doar 2,4 miliarde de euro. 3 miliarde de euro deficit comercial este rezultatul acestei „restructurări”. 3 miliarde de euro pe care îi plătim pentru a beneficia de ceea ce puteam noi înșine produce!

      Uniunea Europeană importa în 2018 17,7 milioane de tone de benzină și motorină, 10 milioane de tone de cherosen, plus multe alte cantități de produse petroliere. Adăugați aici și cele 3 milioane de tone de produse petroliere importate de către Turcia. Adică piață era, nu ne lipsea.

  3. . Elena Ceauşescu: Îţi iei două maşini: una cu număr par şi una cu număr impar.

    Vi se pare cunoscuta tema pistelor de biciclete? Ciudat ca se dadea exemplu Olanda si nu China… primarul Brasovului a facut orasul verde… la fel ca impuscatul.

  4. „Tov. Nicolae Ceauşescu: Particularii nu au avut distanţe; merg unde vor. În hotărâre, în decret, le recomandăm ca pe distanţele mari să meargă cu trenul, mijloacele comune de transport, dar sunt recomandări.”
    Pai nu este asta o mica parte si din directia actuala declarata a UE? ;)

    Dar sa mai facem un pas in spate ca sa avem o privire de ansamblu mai mare.
    UE cu legile protectioniste care favorizeaza cumparatul din tari din UE chiar si cand produsele din exterior sunt la acelasi nivel de calitate sau chiar mai mare si mai ieftine si impovareaza companiile cu hartogaiare inutila dupa modelul franco-germano-rus „dosar cu sina”?
    Nu seamana asta perfect cu CAER (COMECON in engleza) ?
    A se vedea https://en.wikipedia.org/wiki/Comecon
    Spre deosebire de versiunea romaneasca
    https://ro.wikipedia.org/wiki/CAER

    Nu se poate intelege de ce UE este numita EUSSR?

    • În epoca respectivă apăruse o întrebarea la radio Erevan „Ce înseamnă US?”
      Radio Erevan răspunde: „În engleză sau în română? Dacă le combinaţi, ţara poate fi diferită, însă rezultatul politic este acelaşi”. Nixon şi Brejnev au fost extrem de nemulţiumiţi după acest răspuns.
      Stenograma din 12 decembrie 1962 şi documentele pe teme economice pe care le-am publicat în vara aceasta au legătură şi cu viziunea progresistă din Uniunea Europeană. Nu insist cu comentariile pe care le-am făcut la studiile anterioare.

      • Laudabile toate eforturile dv. de a ne prezenta aspecte istorice ale economiei romanesti. Peste cateva decenii, in UE se vor introduce restrictii de circulatie si pentru toate mijloacele de transport electrice. Acoperirea consumului de energie electrica va deveni o problema iar ce avem acum este doar o faza intermediara. Si producerea de curent electric determina poluare si degradarea mediului la sursa. Iar la preturile care se prefigureaza in viitor…

    • Mai sa fie!. Lecții de piata libera de la campionii protecționismului.
      De Buy American Act 1933 promulgat de președintele republican Hoover au auzit propagandiștii anti EU? Versiuni noi au existat sub Trump, dar si sub administrații democrate, mai recent sub Biden.
      Chiar si in absenta unei legi specifice, Buy American a fost tacit aplicat prin anularea unor licitații in care pierdeau companii americane. De anularea licitației câștigata de Airbus ati auzit?
      O politica Buy British a fost inițiata in UK in 1931 si reîncălzita de zeci de ori, mai recent de BJ. Ea este însa mult mai veche, iar paradoxal politica protecționista britanica a dus la independenta coloniilor americane. Este bine sa învățam istoria tarii in care locuim. Cea reala nu propaganda de doi bani din The Sun, de pe Sky sau Fox.

      • Am ajuns şi la banca înfiinţată pe vremea lui Jimmy Carter pentru finanţarea proiectelor de energie solară. Au fost multe idei în acea perioadă şi, din păcate, se reiau acum de parcă nimic nu s-a întâmplat în urmă cu 40 de ani (falimente).

  5. Domnule Opris – Probabil ar fi interesant de analizat jocul preturilor la titei – calculate pe plan national la sfarsitul anilor ’70 inceput de ’80 – atunci cand se faceau importuri de titei si se incerca vanzarea pe piata vestica aproduselorprelucrate – In Min. Chimiei se faceau cele mai abracadabrante calcule – obtinandu-sepreturi „medii” fara a mai lua in calcul pretul titeiului romanesc – ca – deh, era de-al nostru ! Era inceputul perioadei cand „iubitul conducator” dereaiase rau si avea nevoe de minciuni ca de oxigen ! In Min. Chimiei au fost perioade – cel putin, „ciudate” !

    • Vă mulţumesc pentru idee. Tocmai am lăsat din braţe „Istoria petrolului din România”, o carte apărută în 2004 la Bucureşti. Mâine mă aşteaptă „Istoria gazelor naturale din România”. Apoi revin la Ungaria pentru a termina povestea din 1979 cu raţionalizarea benzinei. Caut, caut, caut, caut preţuri şi informaţii suplimentare. De exemplu, am aflat că păcura obţinută din prelucrarea petrolului importat era mult mai ieftină pe piaţa internaţională decât materia primă din care se obţinea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Petre Opris
A absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie şi Rachete „Ioan Vodă” (Sibiu, 1990) şi Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti (1997). Doctor în istorie (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, 2008) şi locotenent-colonel (în rezervă). A lucrat în Ministerul Apărării Naţionale (1990-2002) şi Serviciul de Protecţie şi Pază (2002-2009). Cercetător asociat în cadrul proiectului internaţional „Relations between India and the Soviet Bloc: New Evidence from the Eastern European Archives”, coordonator: prof.dr. Vojtech Mastny, The Parallel History Project on Cooperative Security (PHP), Zürich, 2007-2010. Cercetător în domeniul istoriei Războiului Rece la „Woodrow Wilson International Center for Scholars” (Washington, D.C.), în cadrul Programului de Burse de Cercetare pe Termen Scurt iniţiat de Institutul Cultural Român (România) şi Woodrow Wilson International Center for Scholars (S.U.A.), martie – iunie 2012. Lucrări publicate: „Industria românească de apărare. Documente (1950-1989)” (Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, 2007), „Criza poloneză de la începutul anilor ’80. Reacţia conducerii Partidului Comunist Român” (Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, 2008) şi „România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia (1955-1991)” (Editura Militară, Bucureşti, 2008). Co-autor, împreună cu dr. Gavriil Preda, al celor două volume ale lucrării „România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia. Documente (1954-1968)” (Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti, 2008 şi 2009). Fundaţia Culturală „Magazin Istoric” i-a acordat Premiul „Florin Constantiniu” pentru lucrarea „Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România (1946-1989)” (Editura Militară, Bucureşti, 2018), în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Banca Naţională a României (Bucureşti, 24 mai 2019). Ultima sa apariţie editorială: „Aspecte ale economiei româneşti în timpul Războiului Rece (1946-1991)” (Editura Trei, Bucureşti, 2019).

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

“Discriminarea” în vremea holerei. Sau ce ne spune manipularea cuvintelor în pandemie

Acum vreo săptămână explicam într-o emisiune TV că a te considera “discriminat” dacă ţi se impun restricţii pentru că n-ai vrut să...

Când oamenii mici lasă umbre mari înseamnă că soarele e la asfințit

                                                 Una din acele istorii care se vor adevărate, deşi nimeni nu ştie cât sunt de exacte,...

Nimicul la putere

            Ceea ce vedem acum pe scena publică nu e nimic altceva decât consecința faptului că niște oameni fără nici o consistență...

Speranța de viață a românilor

1.Vârsta medie la deces2.Nevoia unei abordări noi. Ce ne spun datele din alte țări și pe care noi nu le avem3. Revenind...

Cine smântânește borcanul cu energie?

ANRE este un "organism de reglementare și supraveghere (care) doar ține de șase pentru ca șmecherii din domeniul...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.