joi, martie 28, 2024

Distrugerea ICR. Final de drum

Ce veste proastă – și ăsta e un understatement. De fapt, e o veste oribilă: s-a ajuns la cel mai prost scenariu cu putință în privința Institutului Cultural Român.

A fost cea mai eficientă instituție culturală românească pe care am avut-o vreodată, sub Horia-Roman Patapievici. Din 2012, după înlăturarea lui Patapievici & preluarea ICR de la Președinție la Parlament, ICR a căzut în derizoriu & ridicol. Am scris despre asta, am pornit o petiție împreună cu Mircea Cărtărescu, au semnat vreo 4.000 de oameni, am cerut preluarea ICR înapoi la Președinție (pentru a fi apolitic) & reconstruirea lui pe fundamente similare celor din mandatul Patapievici.

În februarie 2016, președintele Iohannis ne-a transmis că, atunci când va avea un guvern favorabil, va trece o lege prin care ICR să revină la Președinție. După alegerile de anul trecut, am retransmis înspre Cotroceni, așa cum am scris și aici, petiția respectivă.

Am primit răspuns de la Administrația Prezidențială – confirma primirea petiției. Nu am mai primit apoi nici un alt răspuns. Am fost, totuși, liniștit: am crezut că, așa cum se precizase în 2016, se lucrează la o lege care să ducă înapoi ICR la Președinție.

Ei bine, s-a ajuns la cea mai proastă variantă imaginabilă: ICR nu doar că nu se depolitizează, trecând înapoi sub Președinție. Dar se duce în cea mai politizată zonă imaginabilă – trecând direct la Guvern.

Ba mai mult, conducerea actuală a ICR (foarte slabă, inutil de spus) rămâne pe post sine die.

Repet: e cea mai proastă soluție cu putință. E distrugerea definitivă a ICR. Nu înțeleg de ce s-a ajuns aici. Și nu înțeleg de ce nu se poate pur și simplu reface ceea ce am văzut cu toții că a funcționat: un ICR sub Președinție, protejat pe cât posibil mai mult de presiuni politice, lăsat să își facă treaba în liniște.

Sunt deopotrivă dezgustat & furios. Dar asta contează mai puțin. Sper că, în al 13-lea ceas, cineva se va trezi – și nu va lăsa se întâmple oroarea asta. E păcat de cele câteva zeci de profesioniști de prima mână care au mai rămas în ICR. E păcat de ICR însuși, care a funcționat admirabil vreme de 7 ani, între 2005 și 2012 (n-o spunem noi, o spun toți partenerii străini care au lucrat cu ICR).

E păcat, în fine, de cultura asta – admirabilă prin ce produce, dezastruoasă ca administrare instituțională.

Repet ce am strigat de sute de ori pe străzi: România, trezește-te! Măcar cultural, dacă nu altfel.

Distribuie acest articol

42 COMENTARII

  1. Nu ştiu ce mari realizări a avut ICR. Ea a fost făcută să sature pe „‘telectualii lui Băsescu”, să aibă şi ei un os bun de ros. Între timp, după Băsescu, de ICR nu s-a mai auzit nimic, a rămas un fel de cimitir al elefanţilor. Ca părere, ICR ar trebui să existe în continuare, ca un fel de politică culturală românească în străinătate. Dar să fie românească, nu progresistă sau socialistă…..

    • Ignoranta dumitale in materie de viata si realitate intr-o societate democratica si normala nu e depasita decat de un nationalism meschin. Pentru dumneata viata in Romania e o inclestare maniheista intre “romanesc” si “progresism”, adica un fel de opus al romanismului. Ce elucubratii prafuite dar Aurite.. Mandatul oricarui institut cultural de prestigiu nu are de-a face cu promovarea sarmalelor si calusarilor asa cum probabil crezi dumneata, ci inseamna sincronizarea la pietele culturale mondiale, indiferent ce parere ai dumneata ca inseamna arta. Din pacate exact mentalitatea asta imbacsita care e la tot pasul in Romania azi a si dus si lasat ICR in paragina. Bucuria nebunilor

    • Comentariul nu se putea opri la „nu stiu” pentru ca afirma, de fapt, ca ceea ce nu este stiut nu exista. Reconfortanta rezolvare a problemei: „Cum sa stiu ce nu stiu?”

      • Toţi preşedinţii şi-au făcut câte un institut ” al lor”: Iliescu-cu „Revoluţia” română, Constantinescu-cu institutul Levantului(??!), Băsescu-ICR. Şi toate, bugetare.

        • Prietene Lucifer, repet si eu ce ti s-a spus mai sus: ramai la „nu stiu”. Restul din ceea ce spui este doar argumentarea proletar-fudula lui Nu stiu.

  2. Nu inteleg in ruptul capului dece „România, trezește-te! ”
    Si dece nu Presedintie, trezeste-te! ori Guvern/Parlament, trezeste-te!
    Romania depinde (si) de aceste 3 Institutii. Ele o reprezinta.
    NB,
    s-a ajuns si aici: PSD-ul i-a pregatit groapa, iar actuala coalitie ii cinta prohadul ICR-ului.
    Murphy zicea ca ce incepe bine se termina prost?

  3. Am lucrat impreuna cu oameni de la ICR la Venetia si intr-adevar au facut treaba. Cu putinul pe care il aveau au stiut sa fie oameni cu tinerele sperante. Am fost tratati cum se cuvine. Daca nu a fost destul mediatizat nu inseamna ca nu a realizat nimic. Ignoranti sunteti si veti ramane oricat ne-am strofoca sa va explicam importanta sa. Din pacate am simtit pe pielea mea venitrea premierului Ponta in 2012 care a ras tot de pe o zi pe alta. Nu voi uita niciodata asta. E si motivul pentru care nu voi mai face nimic pt Tara mea si traiesc peste hotare.
    Daca nu a realizat nimic conform celor doi intelectuali va spun un lucru ce au realizat, sa adune oameni de calitate la un loc intr-un mediu frumos purtandu-se cu bun simt si respect, chiar daca eram mai tineri cu 10-15 ani.

  4. Desi ICR a fost intr-adevar o institutie ce a functionat destul de bine in trecut, totusi perceptia generala este ca servit anumitor intelectuali. Nu cred asta, dar stiu de ce s-a ajuns aici.
    Cam pe vremea cand ICR prindea aripi, ajutata si de un buget generos dar si de un management bun, cercetarea romaneasca rata un nou start. Statul roman se angajase sa ajunga la 1% din PIB alocat cercetarii dupa aderarea la UE si, intr-adevar bugetul crescuse constant. Apoi Guvernul Boc a taiat brutal din aceste fonduri, inclusiv din contractele in derulare, plata diminuata cu 30%, dar cu obligatia de a preda aceleasi studii contractate initial. Socul meu a fost reactia artistilor, majoritatea au fost extrem de cinici, jubiland ca in sfarsit banul public nu mai e irosit cu trantorii din cercetare. Astazi e randul artistilor sa faca economii pentru tara, si sa mediteze la solidaritate, lipsa de educatie si caracter ori la cum ar trebui sa arate o societate normala.

    • Pe ce anume vă bazați când spuneți “percepția generală?” E suficient să aruncați o privire pe rapoartele din perioada 2005-2012 și veți vedea că lucrurile nu au stat deloc așa. Cum nici bugetul nu a fost deloc generos – în jur de 40 milioane de lei, repartizate la 18 filiale din străinătate și cele 6 departamente de proiecte, editura, revistele culturale și programele de traduceri din centrală. Mă rog, dacă luați de bune informațiile de la anumite televiziuni, atunci puteți afirma cele de mai sus. Dar, apropos știintă și cercetare, afirmațiile trebuie și demonstrate, nu?

  5. „România, trezește-te! Măcar cultural, dacă nu altfel…” /
    Eu unul m-aș feri sa dau sfaturi unei întregi țări. Firește, unii autori (și, inerent, publicul dumnealor) nu își pun asemenea problemă.

  6. Am lucrat cu cei de la ICR Bruxelles (dupa 2012) care au fost realmente admirabili. Nu ma asteptam sa fiu tratat atit de respectuos si nu am fost eu cel care s-a propus pentru cooperare.

  7. Mai nene Vancu, pe cine crezi ca prostesti cand ne spui ca ICR mergea foarte bine pe vremea lui Patapievici?! Cat aceasta institutie era a lui Basescu si Patapievici, beneficia de niste fonduri imense de care nimeni nu stia si era principala tribuna de propaganda a lui Basescu in strainatate. Probabil ca si dumneata ai „beneficiat” de cultura lui Patapievici, binenteles daca il pupai putin in dos, pe el si pe Basescu, de ai ajuns sa regreti vremurile de trista amintire ale omului de „cultura” Patapievici care are o opera de o stie tot poporul. Vrei sa revina ICR la concurenta cu serviciile secrete in subordinea presedintelui pentru a putea fi sifonati cat mai multi bani. Ia-ti gandul, musiu. Mai bine pune mana si munceste corect!

    • A tradus din Ezra Pound („Opera poetică”, volumele I și II, Humanitas; ediție îngrijită de H.-R. Patapievici), din William Butler Yeats (tot pentru editura Humanitas)

    • Ivan Ivanovici, depozitar unic de solida si stahanovista principialitate a muncii loveste din nou . Bull’s eye! Yeeeei!

  8. Când apar articole despre Institutul Cultural Român, le citesc foarte atent deoarece aproape toate cele 137 de articole pe care le-am publicat pe Contributors.ro, începând de la 5 mai 2014 până alaltăieri, au legătură cu această instituţie. Sunt onorat de faptul că am fost cercetător în domeniul istoriei Războiului Rece la „Woodrow Wilson International Center for Scholars” (Washington, D.C.), în cadrul Programului de Burse de Cercetare pe Termen Scurt iniţiat de Institutul Cultural Român (România) şi Woodrow Wilson International Center for Scholars (S.U.A.) (martie – iunie 2012).
    Voi continua să public pe Contributors tot ceea ce ştiu despre domeniul pe care îl studiez, folosind documentele şi materialul bibliografic pe care l-am adunat la Washington în urmă cu 11 ani graţie bursei oferite de I.C.R. Condiţiile din contractul meu de colaborare cu I.C.R. au expirat de mult timp şi s-ar putea ca instituţia respectivă să aibă o altă formă de organizare, la un moment dat, însă obiectivele sale pot fi perpetuate dacă suntem atenţi la oamenii care au luat contact cu valorile de la I.C.R. de-a lungul anilor. Nu este cazul să aruncăm apa din copaie împreună cu copilul.
    Şi încă un amănunt, legat de experienţa mea cu I.C.R. Varşovia (2008-2021). Am întâlnit aici oameni inimoşi, care ştiu şi se străduiesc să organizeze activităţi care nu diferă cu nimic de cele pe care le-am văzut în alte capitale ale lumii. Dacă vrei cu adevărat, poţi!
    Recunosc, sunt sentimental în acest caz, însă pot spune în acelaşi timp că valoarea oamenilor cu care am luat contact şi cu care am colaborat a fost deosebită.

    • In vremea in care demara ICR-ul , ale carui metode si rezultate au putut fi de inalta calificare si performanta, echipa de elita in frunte cu domnul H. R. Patapievici virau capricios , dar oportun, spre o politica deschis neoconservatoare, al carei manifest faimos era Ideile in dialog (monologic), pana ce deunazi fusesera liberali cosmopoliti, de rit sorosist, ai ´societatii deschise´. Oamenii de dreapta autohtonista si pasunista au sesizat prompt scamatoriile. Schimbarea, cu aderarea la euroatlantism prin toate canalele posibile, nu putea fi pur spontana , ca o metanoia subita. Asa ca ICR avea trasaturile unui think-tank sau alianta cultural-politica de granita, in noile forme ale Razboiului rece (global). A carui caracteristica, trebuie insistant, a fost un amestec insidios de cercetare, ideologie, propaganda si wishful thinking. Cam in aceeasi epoca se desfasura operatiunea (ratata sau deturnata) Mani pulite in versiune daboviteana, ceea ce explica si reactiile suburbane. Aceasta e adevarata problema a unor mari intelectuali sau clerici, de ieri si de azi, cum ar fi zis Benda ( desi altii prefera sintagma mai elastica de spectator angajat, de la inceputurile neoconservatorismului ), pana la urma, de onestitate intelectuala, una de altfel traditionala la noi, transhumanta dialectica, numita savant sincronism, metaforic forme (moderniste… ) fara fond. Cum lucrurile in State s-au mai incurcat, curentii transatalantici au deviat usor, tocmai hat, prin Brazilia, Patagonia si in alte zacaminte virgine si exotice ale simtamantului Daseinului, de pe unde predica non-stop un guru intergalactic, cu aceleasi preocupari ezoterice, conservator fundamentalist sufit si astrolog de geinu ( grande Olavo de Carvalho, idolul ´adevaratilor´, publicat cu omologul lui, Dugin , ce pare decent prin comparatie, la Humanitas ) contra ´comunismului american´si freudomarxistilor. Credeati ca am inventat ceva ? …
      Sau tribulatiile metapsihice ale Elitei romane …

      • Divagatii otios-apodictice, rautacioase si, cum altfel, constructive pina in prasele…(oare ce anume era in cestiune?) Hulpavii de intelectuali tribulationisti si neoconi care “suge singele poporului”… Pina la urma despre asta e vorba: misiunea imposibiila de face cunoscută cultura română în afara țării și de a-i asigura vizibilitate și prestigiu cu un buget echivalind cu aproximativ a mia ? a cinci suta? parte din cuantumul anual al pensiilor speciale, buget al carui robinet, insa, musai sa fie controlat politic.

        Iar in ce priveste ipoteticele spuse ale domnului Benda, -oh maiestria divinatorie implintata in AND-ul neaos!-, “clercii” dumnealui nu sint, cu siguranta inebranlabila, clericii nostri.

        • Nu ma intereseaza polemicile cu forumistii, nici nu am complexe literare, ma rog, aristocratice, zic cum apuc. Respectul meu sincer pentru talentul literar, risipit cu atata generozitate, se vede ca sunteti din tagma. St.Paul imi evoca insoritele insule meridionale. Pt. desele invective, in filigran, marunte, e nevoie totusi de o lupa.
          Apropos , care era chestiunea ? Eu zic ca misia de a se face cunoscuti , prin State, a unor mari staruri autohtone, ce !, noi nu avem scrutonii si fukuyamele noastre?, dar lumea e rea, iremediabil degenerata, comunista. Nu stiu daca asta e un serviciu ´Culturii romane´, cand te gandesti ca la creme de la creme a elitei noastre isi are reciproca, escorta ideologica, in lunatic fringe ca D´Souza si Carvalho.
          Va rog sa ma ignorati, cum va ignor si eu, aveti destul spatiu sa va desfasurati.

          • Stimabile, nu va spun o noutate : viata pe net/forum e publica si, in speta, “urmele” lasate ii expun pe cei ce le lasa – iaca, eu am fost muscat spate gios de o , sa-i zic, brave free circulating visceral entity, ca alte repere n-am- . Sint miscat de sensibilitatea de mimosa pudica a cuiva care, altminterea, isi ia libertatea de trage, desigur, “conceptual”, ba cu pusca, ba arcul cu sageti, ba cu prastia , mai amestecind insinuarea cu “adevarurile” idiosincratice si care binevoieste sa ia in luneta filigranul din ochii altora, mai putin sarpanta din propriul aparat vizual, asezonind totul frumos cu poleiala “experientei” livresti. Pentru cineva care citeste mi se par “usor” jenante micile cinisme si sarcasme inspirate de ocazia evocarii soartei cam nefericite a unei institutii ce ar merita macar o reverenta principiala (un bun fundament ca, mai apoi, la toate palierele, atitudinile sa se armonizeze cit de cit) .

            Ah , si , in pofida apelului dragalas la mutuala ignorare, ati avut gingasia unui mic semnal ca “dimpotriva” . Merci de franchete.

        • prasele…. implintata…. neaos…. hulpav…. inebranlabil…..
          lmao !

          „….e adevarat ca ciordeam dar altii ciordeau mai mult, noi doar a mia parte… sau a cinci suta…..”
          „… noi nu am supt singele poporului ci doar banii publici de la bugetul de stat…”
          Asta mi-a amintit de bancul cu vampirul care la 12 noaptea a intrat flamind /insetat intr-o scara de bloc si a sunat insistent la prima usa. In cele din urma o voce suparata din apartament a intrebat rastit „cine esti bre si ce vrei la ora asta ?! ” Vampirul zice „pai eu sunt vampirul… si… si… am venit sa va sug singele ….”
          iar ala din apartament „dom’le , stii ceva, incearca matale la etajul unu, lasa-ne pe noi, la noi se suge p…. ”

          ce-i aia AND ?

          Iti spun eu care-i chestia: esti un dezradacinat prin occident care te-ai dedulcit la centii pe care ti-i aruncau parazitii de la ICR ca sa behai litanii anticomuniste ca sa-si cica justifice si ei parazitismul cu ceva: ei erau anticomunisti, nene, fapt pentru care binemeritau.

          Pupinbasistilor. Panaramelor.

          • ¿Qué pasa, hombre? Trezeste-te! Esti pe Contributors, doar intr-un cosmarel patriotico-avocatesc. Pai, se poate? Convulsii, spume la… si bampiri, zau asa.

  9. Dincolo de mesaje pline de ineptii ale unor oameni care le cade greu la stomac cultura caci la cap nu se vede nimic, acest ICR a facut cunoscute in alte tari, une au existat filiale, cultura si arta romaneasca mai veche ori cea contemporana, a sprijinit tineri creatori din cultura noastra. A trezit interesul multora de a vizita si cunoaste Romania.

    • „mesaje pline de ineptii ale unor oameni care le cade greu la stomac cultura ”
      „Carora” , draga. Carora le. Daca tot era vorba despre cultura si Romania . In rest desigur ca aveti dreptul la opinie si la exprimarea ei chiar si atunci cand nu aveti habar despre ce este vorba.

      • Deh, pana vom avea o societate normala si educata, civilizata va mai trece inca doua trei generatii. Pana atunci nu avem nevoie de bani pentru cultura. Ceea ce nu se intelege este ca orice act de creatie costa, pentru ca pe langa talent inseamna si munca multa. Si vom privi artistii ca pe niste paraziti ai societatii.

  10. Nu reușesc să pricep de unde până unde ar fi mai apolitic ceva, orice, dacă e sub autoritatea Președinției și nu a Parlamentului. Logica ar spune că lucrurile stau tocmai invers.

  11. „lucifer” ! Daca NU STI ….. nu sti si basta ! Iar daca NU STI de ce te mai bagi in vorba ca ….. in ciorba ! E plina Romania de tembeli postaci – platiti sau nu ca sa si manifeste lipsa de cunostinte si culoarea politica ! Si tacuie….

  12. Adevarul este ca desi Basescu n-a citit nici o carte intelectualii lui Base erau mult mai spălați decât cei care au urmat la cârma ICR, niste anonimi ca si ministrul actual al Culturii. Paradoxal ICR era la fel de politizat in timpul lui Base ca si dupa, ba as spune ca numirile au avut o tenta ideologică. Surprinzător dintre intelectuslii lui Base numai Andrei Pleșu a părăsit corabia matrozului, ceilalți au stat acolo pana la sfarsit cand se vedea ca la cârma se afla un ofițer care voia doar ordonanțe, cum bine spunea Pleșu, și nu intelectuali cu gândire independentă. Avantajele materiale au primat. Peste ani unii au încercat să-și rescrie biografia, asa cum fac astăzi mai toti cand isi fac un nou CV pentru o slujba pentru care nu au experienta.
    Săptămână trecuta a fost publicat aici un articol despre decizia de demitere a lui Cioran aflat intr-o pozitie de diplomat/sinecură pentru csre nu manifesta seriozitate. Si alti intelectuali fuseseră numiți politic in anii 30-40 ai secolului trecut. Un sport vechi la noi in tara, este drept ca profitorii erau mai de calitate.

    • De-a dreptul tragic este dezinteresul total al domnului Johannis când vine vorba
      despre niscai colaborari cu intelectualii lui Băse.
      Nechemați intru popularea ambasadelor românesti cărturarii menționați păstrau
      in inimă speranța că măcar ICR ul ar putea fi re-inhățat ca in perioada de aur.
      Când colo iata ca Institutul mai coboară o treaptă și nu este exclus ca
      miscarea să exprime aceeasi antipatie a Presedintelui .
      In ultimele saptamani toata lumea s-a amuzat de meschinaria lui Basescu
      pe post de peste pirania muscand din Arafatul cel aflat la ananghie.
      La 9 ani dupa necazul din 2012 Traian inca sufera alaturi de ciutaci ca nu il poate
      anihila pe medicul care s-a dovedit mai puternic decat el.
      Cine , cand , cum l-or fi ofensat insă cei din galaxia Humanitas pe Klaus ?
      Nu cunosc performanțele ICR dar mi-aduc aminte că Statia din SUA a finantat
      cel putin doua lucrari ale unui cetatean roman dedicate detectivului Philip Marlowe
      (care NU a lucrat insa in miliția populară) și romancierului William Faulkner
      (care NU a scris la Dacia Literara) , desi intr-o logica rudimentara
      astfel de opere ar fi trebui sa fie finantate mai degraba
      de un ICA (institutul cultural american) daca el ar fi existat.
      Dar cel mai mare fiasco a fost cel cu ”Cumintenia Pământului”
      patronat nu de ICR ci de o doamnă cioloșiană recrutată direct
      din cupola ICR ului de aur.
      Eleganta postarea prin care domnul Petre Opriș pledeaza în favoarea ICR
      m-a convins însă că trebuie să fi existat și multe alte fațete utile ale instituției.

  13. ” am cerut preluarea ICR înapoi la Președinție (pentru a fi apolitic)” m-am frecat la ochi sa vad daca am citit bine. Presedintia nu a fost apolitica niciodata, poate doar in visele lui Iorgovan si a constitutionalistilor din 1991. Iar sub Basescu si Iohanis a devenit politica la extrem, cu povesti cu „guvernul meu”, cu ignorarea sistematica a parlamentului etc.

  14. Sunt doar curios: ce anume e in neregula in aceasta situatie?

    Dincolo de ideea generala ca a fi in subordinea guvernului inseamna a fi „mai politizat” decat a fi la Presedintie?

    ===

    Nu interpretati va rog intrebarea ca o malitiozitate!

    Nu cunosc subiectul si imi este lene sa cercetez, de aceea fac apel la bunavointa cuiva sa ma lumineze.

  15. La noi nu exista o delimitare clara a nivelului pana unde merge politizarea. In mod normal, un presedinte odata ales trebuie sa fie neutru si echidistant fata de toate partidele, ceea ce la noi nu se intampla. Guvernele toate au avut de sus pana la cel mai jos nivel de director si functii o politizare excesiva. Prin urmare, acest ICR ar fi trebuit sa fie independent de politica iar auditul lui sa fie facut de firme total indeoendente. La noi in toate institutiile publice, auditul se face prin propriul auditor angajat care nu mai este independent de institutie si multe neregului mai mari ori mai mici sunt acoperite. In alte tari UE asa ceva nu se accepta. Auditul este facut de firme externe, din afara institutiei. Doar cand vine la noi, Curtea de Conturi se mai scoate la suprafata multe nereguli.

  16. Din nefericire, ceea ce se întâmpă cu ICR este profund natural, organic.
    ICR-ul din vremea lui Patapievici a exprimat o „singularitate” și nu cred că se va mai întâmpla. ICR-ul de pe vremea lui Patapievici a fost ultima urmă de civilizație românească susținută de Republică.
    Astăzi, România este praf și pulbere la capitolul „civilizație”.
    Cultură se mai produce, ici și colo, dar civilizație?
    Din punct de vedere al civilizației, România se dacizează rapid în cel mai strict sens al civilizației dacice: nu există, nu se știe, nu nimic, zero, zero abrupt. După daci a rămas doar Aurul.
    Asta e crunta realitate. Se face noapte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Radu Vancu
Radu Vancu
Radu Vancu (n. 1978, Sibiu), poet, prozator, eseist și traducător. Profesor dr. habil. la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Redactor-șef al revistei "Transilvania". Fost președinte al PEN România (2019-2023). Redactor al revistei „Poesis internațional”. Membru al Grupului pentru Dialog Social. A publicat peste 20 de cărți, în toate genurile literare, pentru care a obținut câteva dintre cele mai importante premii naționale. A tradus din Ezra Pound ("Opera poetică", volumele I și II, Humanitas; ediție îngrijită de H.-R. Patapievici), din William Butler Yeats (tot pentru editura Humanitas) și din John Berryman ("Cântece vis", Casa de editură Max Blecher, 2013). A editat, singur sau în colaborare cu Mircea Ivănescu, Marius Chivu și Claudiu Komartin, antologii literare pe diverse teme. A îngrijit ediții din opera lui Alexandru Macedonski, Emil Brumaru și Alexandru Mușina. Ultima carte publicată este "Kaddish" (Casa de editură Max Blecher, 2023).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro