Divorțurile în România

1.Introducere • 2. Evoluții de lungă durată •3. Vârsta soților divorțați • 4. Durata căsătoriei la divorț • 5. Răul cel mare al divorțurilor: copiii minori rămași în urma desfacerii căsătoriei • 6. Peisajul european al divorțurilor • Addendum • Referințe

Introducere

După situația căsătoriilor prezentată în cele două articole anterioare (publicate la 30/12/2023 și la 05/01/2024), o privire asupra divorțurilor este motivată și potrivită pentru a înțelege mai bine facerea și desfacerea căsătoriei. Căsătoria este uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie încheiată în condițiile legii. Desfacerea ei printr-o hotărâre definitivă a instanței judecătorești, a ofițerului de stare civilă sau a unui notar public este divorțul.  Prin Legea nr. 202/2010 formalitățile de divorț au fost simplificate, introducându-se existența consimțământului soților.  Aspectele tratate în articol se referă la vârsta soților la data divorțului, durata căsătoriei, copii minori rămași în urma desfacerii căsătoriei, relația  nupțialitate-divorțialitate, locul României în Uniunea Europeană.  

Nu numai natalitatea a avut în țara noastră evoluții de excepție în partea a doua a anilor 1960, ci și divorțialitatea, supusă și ea unor schimbări legislative brutale și forțate. Nupțialitatea nu a putut rămâne inertă la aceste schimbări dramatice și prin interdependențe s-a înscris și ea pe un trend descendent, după cum recrudescența mortalității materne și infantile au urmat firesc brutalei explozii a  natalității. Sunt exemple ale complexității determinărilor fenomenelor de mișcare naturală a populației și avertisment pentru guvernanți. Datele au drept sursă majoră Bazele de date statistice TEMPO   ale Institutului Național de Statistică [1].

Evoluții de lungă durată

Privind în figura 1 doar evoluția ratelor de divorțialitate ale întregii populații în anii 1950-2022, o perioadă foarte lungă, distingem particularități semnificative în patru subperioade: surprinzătoarea creștere ca nivel dinainte de anul 1967, veritabila cădere a ratei în anul 1967 și valori scăzute până în anul 1975, lunga subperioadă 1975-2011 de relativă stabilitate a divorțialității la valori ale ratei între 1,5 și 2 divorțuri la 1000 locuitori și începutul unui recul după anul 2011.

Alăturând privirii dezvoltările din cele două medii tabloul capătă o altă dimensiune, prin evidențierea  pistei eronate impuse de valorarea mărimii medii în unele circumstanțe: curba menționată a ratei divorțialității întregii populații nu este decât rezultatul unor evoluții violent opuse în cele două medii, de mare amplitudine și simetrie in dezvoltări și înainte de anul 1967 și după anul 1974. Aceste diferențieri categorice ridică în mod automat chestiunea factorilor și mecanismelor determinante ale unor evoluții atât de diferite în cele două populații

Perioada masivului declin din mediul rural și a creșterii explozive din mediul urban înainte de anul 1967 impune investigații cauzale în contextul economic, social, cultural dar și politic care a putut genera mișcări atât de profunde.

Colectivizarea forțată a agriculturii și începuturile industrializării masive au însemnat un uriaș transfer de populație tânără din rural înspre urban unde se nășteau vastele șantiere ale siderurgiei, metalurgiei, infrastructurii feroviare, construcției de nave. Divorțialitatea a explodat în mediul urban, într-o populație tânără, cu educație modestă în acei ani, dezrădăcinată, dezorientată, locuind în condiții mediocre, după viața în căminele muncitorești de nefamiliști.   Iată cât de tineri erau divorțații din anul 1961: soțiile divorțate aveau  vârste mai mici de 30 de ani în proporție de 57 la sută  iar soții divorțați de aceleași  vârste reprezentau 41 la sută. Pentru comparație notăm că cele două proporții au fost în anul 1989 de 43 și 26 la sută. Valorile comparative nu au menirea decât de a evidenția tinerețea divorțaților de la începutul anilor 1960, primii ani de după război pentru care există date asupra divorțurilor după vârsta soțior. Proporțiile din anul 1961 nu putea fi decât și mai mari în anii 1950.

              Curba divorțialității în mediul urban a urcat de la 2,1 la mie în anul 1951 la 4,2 în anul 1962 în timp ce în mediul rural fenomenul a fost în regres ferm (în aceeași zona A), într-un context de masivă migrare a populației tinere spre așezările urbane ceea ce a redus și nupțialitatea în mediul rural.

Regresul divorțialității după anul 2010 la nivelul întregii populații a fost determinat de evoluțiile descendente apreciabile din mediul urban și ar fi fost și mai mare dacă nu ar fi avut loc paralel o redresare a fenomenului în mediul rural (zona B). Divorțialitatea a fost în regres în anul 2020 pe fondul tuturor restricțiilor de circulație și izolării. Redresarea din anul 2021 a fost modestă. Curbele proprii fenomenului în cele două medii în ultimii ani sunt diferite, chiar opuse (zona B) și în ipoteza continuării tendințelor pe care le descriu se profilează o schimbare istorică în divorțialitatea din țara noastră: un nivel mai ridicat în mediul rural.  La o scară mai convenabilă comparării ratelor de divorțialitate ale întregii populații cu ratele nupțialității, în figura 2, se desprinde totuși tendința descendentă la ambele  fenomene. De altfel, celelalte lucruri fiind egale, unui recul al nupțialității i se asociază o mișcare similară a divorțialității.

 Ce efecte greu de imaginat a putut să aibă schimbarea radicală a legislației asupra divorțului în octombrie 1966 (Decretul Consiliului de Stat nr. 779/1966) [2] putem vedea în zona C din ambele figuri. Divorțul devenea aproape prohibit și în anul 1967 s-au înregistrat numai 48! Să nu uităm, acest decret a intrat în vigoare la doar o săptămână după cel asupra întreruperii cursului sarcinii, și el cu multiple efecte catastrofale. Cele două decrete (și urmările lor) sunt definitorii pentru un regim totalitar (Notă). Este foarte probabil ca prin prevederile decretului, îndeosebi cele referitoare la termene de gândire, împăcare, amânare,  instanțele să fi fost suprasolicitate, sufocate și blocate în timp și în anul 1974 un nou decret aduce unele schimbări urmărind o anumită relaxare  a procedurilor (se menționează chiar:  „…dispozițiile   se aplică și la cererile de divorț aflate în curs la data intrării în vigoare a decretului”.

La nivelul întregii populații divorțialitatea a crescut moderat după anul 1989 dar numai până în anul 2000, revenind apoi la nivelul din anii 1980-1989.  Relativa stabilitate de după anul 1989 rezultă din regres în urban și progres în rural. Marele transfer de populație tânără din rural în urban a produs dezechilibre în structura populației rurale pe sexe și vârste, ducând la regresul căsătoriilor, după cum același transfer a afectat stabilitatea familiilor în care doar bărbatul a migrat pentru muncă în urban. O migrație externă având aceeași caracteristică și-a pus și ea amprenta pe divorțialitate.  Reculul din mediul urban după anul 1990 este dificil de explicat cu datele și informațiile din statisticile INS. O ipoteză se poate avansa. Într-un articol publicat cu mulți ani în urmă, pierdut în timp, explicam situația din urban prin efectele creșterii prețurilor la locuințe și utilități, creștere care îndeamnă la prudență și reflecție în luarea deciziei de divorț. Divorțul înseamnă și părăsirea locuinței comune de către unul dintre soți (soțul în general).  Pot exista și cazuri de „divorced but living together‟ din aceleași rațiuni de ordin financiar. O astfel de esplicație am găsit atunci și într-un articol publicat în Polonia. Se adaugă decizia soților divorțați de a asigura creșterea în comun a copiilor și chiar nevoia unei perioade de reașezări, reevaluări a deciziilor asupra viitorului după divorț.   

Legătura nupțialitate-divorțialitate nu este una simplă. Fără o schimbare bruscă și importantă a ratei divorțialității provenită din cauze externe fenomenului (măsuri brutale), o creștere a numărului de căsătorii duce, ceteris paribus, la o evoluție similară a numărului de divorțuri. Relația se menține și în cazul reculului numărului de căsătorii.  Pot însă apărea situații în care legătura nupțialitate-divorțialitate este perturbată prin context social și chiar politic. Ascensiunea ratei divorțurilor în anii 1990-2000 este paralelă cu reculul ferm al ratei nupțialității în figura 2. Abrogarea prevederilor restrictive și asupra divorțului pot explica  mișcarea descendentă a ratei divorțialității. De fapt, putem constata menținerea divorțialității la valori relativ constante, în jurul ratei de 1,5 divorțuri la 1000 locuitori în întreaga perioadă 1975-2011 caracterizată prin reculul nupțialității, ușoara recrudescență a acesteia din jurul anului 1990 și cele strict conjuncturale din anii 2007 și 2018 (detalii în articolul publicat la 30.12.2023) neschimbând tendința descendentă intensă și fermă a fenomenului.   Dacă această tendință descendentă nu a avut impact asupra divorțialității, ce raport a existat totuși între cele două fenomene? Ratele nupțialității și divorțialității sunt calculate la 1000 locuitori. Dacă raportăm numărul de divorțuri la numărul căsătoriilor din același an găsim  o relație statistică dinte cele două fenomene și o putem vedea convingător în figura 3.

Omițând dezvoltările forțate din anii 1967-1974 numărul divorțurilor la 100 căsătorii s-a majorat apreciabil de la 15 în anul 1975 la 34 în anul 2011 pe fondul  regresului considerabil al numărului de căsătorii, cel din figura 2. Ne putem întreba dacă nu ar fi mai semnificativ să măsurăm frecvența/intensitatea anuală a divorțurilor mai degrabă în raport cu numărul căsătoriilor și nu al întregii populații. Un avertisment își are însă locul: nu există vreo dependență între divorțurile dintr-un an și căsătoriile din același an. Vom vedea însă în Addendum legătura între numărul de căsătorii într-un an calendaristic (constituind o promoție de căsătorii) și numărul de divorțuri în aceste căsătorii la duratele 1-30 ani ale căsătoriei.   Numărul căsătoriilor a fost în progres în anul 2022 și raportul divorțuri la 100 căsătorii s-a diminuat în figura 3.

Vârsta soților divorțați

În articolele dedicate căsătoriilor una dintre secțiuni a tratat problemele vârstei soților la căsătorie și creșterea considerabilă a vârstelor în timp, după anul 1990 îndeosebi.

O astfel de dezvoltare a dus in mod automat la creșterea vârstelor soților la divorț. În figurile 4 și 5 sunt prezentate divorțurile în regres și în progres după vârsta corelată a soților divorțați. Regresul cel mai important este la divorțurile în care cei doi soți au 20-24 ani, cele la care soția are 20-24 și soțul 25-29 ani și la  cele la care ambii soți au 25-29 ani. A crescut, pe de altă parte, numărul divorțurilor la care soții au vârste între 40-44 și 50-54 ani. Cele două schimbări sunt în desfășurare și vor cuantifica o deplasare și mai importantă a soților care divorțează   după vârsta de 40 ani. Ilustrarea impecabilei corespondențe dintre creșterea vârstelor la divorț și creșterea vârstelor la căsătorie poate fi examinată în figurile 6 și 7.

La soții vârste medii la căsătorie s-au majorat de la 23,3 ani în anul 1990 la 30,8 în anul 2022 iar la bărbați de la   26,4 la 33,8 ani. Sunt creșteri de 8 ani în perioada 1990-2022 și este de admis că lor le corespund a sumă însemnată de schimbări în alegerea partenerului, nivel educațional și cultural, structuri profesionale. Una dintre consecințe este reculul natalității. Majorarea vârstelor medii la divorț este asemănătoare: de la 33,3 la 40,1 ani la soții și de la 36,5 la 43,5 ani la soți. Dimensiunea creșterilor este aproape identică la cele două vârste medii.

Ce se poate remarca în cele două figuri este existența unei aparent surprinzătoare discontinuități,  creștere/recul  în anii  2008-2009 a vârstei medii la căsătorie în figura 7 (zona A) și a vârstei medii la divorț în anii 2013-2014 în figura 6 (zona B). Este un exemplu de interdependențe ale demograficului. În zona A avem creșterea bruscă a nupțialității în anul 2007 (în urma stimulentului financiar menționat în articolele asupra nupțialității) și reculul care i-a urmat  în anul 2008.  Anomalia o regăsim în creșterea și reculul din anii 2013-2014 ale vârstei medii la divorț (zona B). Interdependențele demograficului sunt multiple, unele foarte complexe și intervențiile de corectare a unor evoluții nefavorabile se cuvin a fi bine gândite și aplicate.

Durata căsătoriei la divorț

Datele Institutului Național de Statistică  asupra numărului de divorțuri după durata căsătoriei sunt prezentate într-o formă care limitează cunoașterea: durate sub 1 an, 1, 2, 3 și 4 ani și pe grupe de durate de 5 ani în continuare. Comparabilitatea este afectată și vor fi folosite grupe de 5 ani la durate. Ansamblul schimbărilor poate fi examinat în figura 8, ca număr al divorțurilor pe durate ale căsătoriei.

Ceea ce surprinde mai întâi sunt valorile extrem de ridicate din anii 1961-1965 ale divorțurilor din primii 5 ani de căsătorie. Valorile sunt disproporționat de mari în raport cu cele de la durate ale căsătoriei mai mari de 5 ani. Reglementările draconice din toamna anului 1966 au produs veritabile căderi ale numărului de divorțuri la toate duratele căsătoriei. Putem avea o imagine coerentă a evoluțiilor după anul 1974, an în care reglementările asupra divorțului s-au simplificat. Divorțurile la duratele 0-4 ani au rămas cele mai importante până în anul 2010, în apropiere fiind însă cele de la durate ale căsătoriei de 5-9 ani. Ambele grupe se detașează în raport cu grupele 10-14, 15-19 și 20 ani și peste. Chiar  rămânând în poziție de supremație  divorțurile de la primele două durate sunt în regres după mijlocul anilor 1990. Au rămas stabile divorțurile la 10-14 ani și cele de la 15-19 ani și au crescut divorțurile la duratele 20 ani și peste. Cele trei mișcări indică o deplasare a divorțului la durate ale căsătoriei din ce în ce mai mari. O confirmare elocventă avem în figura 9: numărul divorțurilor descrie valori identice în grupele 15-19 și 20 ani și peste în anii 1961-1975 și o diferențiere spectaculoasă în anii următori, după anul 1994 în special, în favoarea celor de la duratele 20 ani și peste.   Noul tablou al divorțurilor după durata căsătoriei, cel din anul 2022, îl vedem în figura 10: predominanță netă a divorțurilor după 20 de ani de căsătorie.

Care dintre întrebări poate fi cea corectă:  ce factori și mecanisme s-au declanșat după anul 1990 în favoarea acestei schimbări ori, altfel spus, ce factori au contribuit la valori aproape identice ale numărului de divorțuri la cele două durate înainte de anul 1990?  Sentimentul de libertate în luarea deciziilor după anul 1989?  

Răul cel mare al divorțurilor: copiii minori rămași în urma desfacerii căsătoriei

Divorțurile pot lăsa multe traume soților divorțați. Consecințele cele mai negative sunt însă cele suferite de copiii minori rămași în urma desfacerii căsătoriei. În anii 1990-2022 au fost peste 500 de mii. Privind datele anuale în figura 11 se pot distinge valori mai mari până în anul 2000. Dacă valorile în regres după acest an le putem pune pe seama declinului natalității, am putea spune că valorile mari din primii ani după 1989 pot proveni de la natalitatea mai mare din anii 1980-1990. 

O fracțiune a divorțurilor după recensământul de la 1 decembrie 2021 a provenit și va proveni în măsură mai mare de la cuplurile căsătorite la care soția avea copii aduși pe lume la data recensământului. Iată numărul mediu al acestor copii după vârsta mamei:   20-24 ani – 0,9 copii; 25-29 – 1,1; 30-34 – 1,4; 35-49 – 1,6 copii [3]. Spectaculoasa evoluție a proporției divorțurilor cu și fără copii poate fi examinată în figura 12.

Măsurile din anul 1966 au vizat cu precădere restricții la divorț în cazul cuplurilor căsătorite care   aveau copii și curbele din figură ilustrează amploarea efectelor. După anul 1974, odată cu relaxarea restricțiilor, cele două proporții se echilibrează și după anul 2005 proporția divorțurilor fără copii este în expansiune clară. Totul se petrece în context de scădere a numărului născuților și cele două curbe își vor continua evoluțiile opuse.    

Peisajul european al divorțurilor 

Divorțialitatea este mai mică în țara noastră decât în cele mai multe dintre țările Uniunii Europene (figura 13) deși, după cum am văzut în articolele anterioare, nupțialitatea în țara noastră este printre cele mai ridicate. Este drept, într-un context în care formele alternative ale familiei au o cu totul altă răspândire în multe dintre țările vestice îndeosebi.   O privire asupra legislațiilor naționale reglementând divorțul  arată o bună convergență a acestora și principiul consimțământului reciproc este acceptat [5]. Este posibil ca influența bisericii să fie sensibilă în unele țări.

NOTĂ. Reglementări similare asupra avortului și represiunilor asupra personalului medical au fost în vigoare doar în Germania nazistă începând cu anul 1933. Cititorul care cunoaște Decretul 770/1966 ar putea compara prevederile sale cu cele din legislația germană adoptată în anul 1933 în articolul din referințe [6].  

Addendum

1. Căsătorii și divorțuri. O altă fațetă

Am văzut distribuția divorțurilor după durata căsătoriei dar în datele INS găsim și un tabel foarte special în care putem vedea distribuția divorțurilor in anul 2022 după promoția căsătoriei (anul încheierii acesteia) și durata căsătoriei. Fiind un tabel detaliat și la promoții și la durate găsim informații care aprofundează cunoașterea divorțurilor după durata căsătoriei.  Iată în figura care urmează evoluția numărului de divorțuri după promoția căsătoriei și durata acesteia în 30 de ani.

Cele mai multe divorțuri au avut loc în anul 2022 la duratele de 3, 4, 5 și 6 ani, în promoțiile anilor 2019-2016. Nepotrivirile dintre soți, apariția unor evenimente adverse continuării căsătoriei și desfacerea acesteia apar la toate duratele (chiar și la 30 de ani) dar cele majore se află  în primii ani de căsătorie și aici se produc cele mai multe divorțuri. Ce aparent surprinde este apariția unei recrudescențe a divorțului în promoția 2007, după o durată de 15-16 ani. Să ne amintim, anul 2007 este cel în care a început acordarea unui stimulent financiar la prima căsătorie a soților și numărul căsătoriilor a crescut apreciabil. Faptul că în acel putem vedea în grafic și o creștere a numărului de divorțuri nu arată altceva decât aranjamentul folosirii avantajului financiar și divorțării grabnice după primirea stimulentului.  

2 Despre datele asupra căsătoriilor și divorțurilor

În lucrarea anuală Evenimentele demografice în anul ….[7] Institutul Național de Statistică aduce două precizări asupra datelor publicate referitoare la căsătorii și divorțuri:

•„În numărul căsătoriilor sunt incluse căsătoriile persoanelor care aveau, la data încheierii căsătoriei, domiciliul în România, precum și căsătoriile persoanelor de cetățenie română care se căsătoresc în străinătate și care sunt înregistrate la oficiile de stare civilă din România”.

•„În numărul divorțurilor sunt incluse divorțurile persoanelor ale căror divorțuri s-au încheiat la judecătorii, stări civile sau notari publici, în conformitate cu Legea nr. 202/2010, precum și divorțurile cetățenilor români care au divorțat în străinătate (în care cel puțin unul dintre soți are cetățenia română) care au fost transcrise și înregistrate la oficiile de stare civilă la care au fost încheiate căsătoriile în România”.

În calcularea ratelor de nupțialitate și divorțialitate Institutul Național de Statistică folosește numărul populației  cu domiciliu (reședință permanentă) în țară și nu numărul populației cu reședința  obișnuită în țară. Între cele două populații există o diferență de 3 milioane locuitori (22 și 19 milioane la începutul anului 2022).  Nu știm care este numărul căsătoriilor persoanelor de cetățenie română care s-au căsătorit în străinătate și care au fost înregistrate la oficiile de stare civilă din România și nici umărul divorțurilor cetățenilor români care au divorțat în străinătate (transcrise și înregistrate la oficiile de stare civilă la care au fost încheiate căsătoriile în România.

În figurile care urmează cititorul poate examina ratele de nupțialitate și de divorțialitate în anii 1990-2022 calculate cu cele două populații. Sunt diferențe notabile după anul 2006, odată cu intrarea țării în UE și amplificarea migrației externe a românilor, însemnând un regres mai important   și accelerat al populației rezidente. În figurile menționate asupra nupțialității și divorțialității este  prezentată și evoluția populației rezidente, în declin pronunțat după anul 2007 îndeosebi. Ratele celor două fenomene demografice descriu curbe neasemuite și diferențele au originea principală în dezvoltările din mediul urban, cu declin mai important al populației rezidente. Ideal ar fi separarea evenimentelor demografice proprii populației cu domiciliu și populației rezidente și calcularea unor rate diferențiate. Ratele calculate la populația cu domiciliu influențează poziția României în Europa datele Eurostat referindu-se la populația rezidentă.

Populația rezidentă pe medii pentru anii 1990-2002 a fost estimată liniar de autor folosind raportul dintre populația rezidentă și cea cu domiciliu doar pentru a putea calcula ratele pentru întreaga perioadă 1990-2022.

   R e f e r i n ț e

[1] Institutul Național de Statistică. Bazele de date statistice TEMPO

 (http://statistici.insse.ro:8077/tempo-online/#/pages/tables/insse-table).

[2] Decretul Consiliului de Stat nr. 174/1974, 1 august 1974

(https://lege5.ro/Gratuit/he2dmmbs/decretul-nr-174-1974-pentru-modificarea-unor-dispozitii-privitoare-la-divort-din-codul-de-procedura-civila-si-codul-familiei).

[3] Institutul Național de Statistică. Recensământul Populației și al Locuințelor2021, Rezultate definitive:

Caracteristici demografice (https://www.recensamantromania.ro/rezultate-rpl-2021/rezultate-definitive/).

[4] Euostat. Crude divorce rate

(https://ec.europa.eu/eurostat/databrowser/view/tps00216/default/table?lang=en&category=t_demo.t_demo_nup).

[5] Euro Justice, Divorce and legal separation

(https://e-justice.europa.eu/45/EN/divorce_and_legal_separation).

[6] Henry P. David, Jochen Fleischhacker and Charlotte Hohn, Abortion and Eugenics in Nazi Germany,

Population Council, New York, Population and Development Review, Vol. 14, No. 1, Mar., 1988 (https://doi.org/10.2307/1972501)       (https://www.jstor.org/stable/1972501.

[7] Institutul Național de Statistică. Evenimente demografice în anul 2022

(https://insse.ro/cms/ro/content/evenimente-demografice-%C3%AEn-anul-2022).