joi, martie 28, 2024

Dl Meleșcanu, doctoratele in Vest si adeverințele de la Aprozar

In interviul sau de pe „Hotnews” fostul ministru de externe al Romaniei, fostul sef al SIE si actualul candidat prezidential, dl Teodor Meleșcanu, susține, cu candoare, că in anii „liberalizarii” ceausiste a merge sa-ti faci doctoratul in drept in Occident era un lucru firesc. Spune dl Meleșcanu ca sute, daca nu chiar mii de oameni, aveau sansa de a-si face doctoratul in afara Romaniei, in marile institutii occidentale. Mi-e teama ca se inseala si ne inseala. Aprobarile pentru asemenea situatii, deloc banale, tineau de locul de munca al persoanei respective, apoi de organele care se ocupau concret (si vigilent) de subiect. Deci nu doar Sectia de Relatii Externe a CC al PCR, ci si (mai ales) servciile specializate din Consiliul Securitatii Statului. Pasaportul era eliberat de Ministerul de Interne, nu de CC al PCR.

Afirmă, asadar, dl Meleșcanu: „Am avut nevoie ca sa plec la studii in strainatate de o singura aprobare. Aprobarea sectiei relatii externe a CC a PCR pentru ca nu eram membru de partid. Aceasta aprobare mi-a fost data si nimeni nu mi-a cerut niciodata o alta aprobare.” Dl Meleșcanu a obtinut doua titluri la Universitatea din Geneva: primul, in 1968, ca absolvent al unei facultati de relatii internationale si, al doilea, doctoral, in 1973. A lucrat in MAE incepand din 1966. Este cumva bizar ca nu era membru PCR in 1968, in mod cert devenise pana in 1973. Ar fi interesant de stiut cum a ajuns sa se inscrie la cursurile respective, cine le-a platit, care era regimul sau in MAE in perioada cat s-a aflat la studii pre-doctorale si doctorale in Elvetia. Domnia sa este candidat pentru cea mai inalta functie a statului roman. Transparența privind propria biografie mi se pare o conditie esentiala pentru credibilitatea sa democratica. Mai ales că, din informatiile oferite de dl Mircea Răceanu, diplomatul roman condamnat la moarte de regimul Ceausescu, rezultă că trecutul domnului Meleșcanu nu este unul chiar atat de lipsit de contacte cu Securitatea precum lasă el să se inteleagă. Termenul care imi vine in minte, gandindu-ma la ciudatele argumente ale d-lui Meleșcanu, dar si privind o fotografie in care isi savureaza trabucul, este smoke screen

http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1207799-raceanu-isi-relanseaza-lista-securisti-acoperiti.htm

Voi povesti aici un episod din propria mea experienta. Era in vara anului 1973. La propunerea profesorului de istoria doctrinelor sociologice, Costache Nicuța, am fost selectat, impreuna cu proaspatul asistent Ion Ungureanu, sa mergem pentru o luna in Germania Federala, cu burse oferite de Societatea de Studii Sud-Est Europene din acea tara. Nu mi-a venit sa cred, eram entuziasmat, intram in anul patru la sociologie, scriam o teza despre Scoala de la Frankfurt, un curent intelectual german. Vorbeam limba, la fel si regretatul Nelu Ungureanu. Eram in vacanta in Maramureș, cu doi buni prieteni (George Purdea si Ion Stere), am fost sunat urgent de mama mea la parintii lui George, in Lechinta, care stiau cum sa dea de noi la Ieud. Mi-a transmis sa vin urgent la Bucuresti sa completez formularele, calatoria urma sa se petreaca in septembrie. Am luat trenul de noapte, am ajuns la Bucuresti, m-am infiintat rapid la serviciul de cadre al Universitatii (condus de un oarecare tovaraș Ciurel), am completat tot felul de hartii.

Au urmat cateva saptamani de febrila asteptare. Vazand ca nu se intampla nimic, la indemnul profesorului Nicuța, am mers impreuna cu Nelu Ungureanu la Ministerul Invatamantului. Am intrat cu greu, am ajuns la ghiseul specializat, am batut in ferestruica bine inchisa. Dupa cateva minute s-a intredeschis, ne privea suspicios un cetatean posomorat. I-am spus cine suntem si ca am dori sa stim cand vom avea pasapoartele necesare calatoriei. A zabovit putin, s-a dus in spate, s-a uitat prin niste dosare, a revenit si ne-a spus: „Mai aveti nevoie de niste adeverinte”. „De unde?”, a intrebat Nelu (era de-acum cadru universitar, avea mai multa greutate decat un student ca mine). Cu un dispret infinit in glas, securistul (intrucat securist era, lucrand exact pe aceste chestiuni, calatorii academice in strainatate), ne-a raspuns” „De la Aprozar”. Dupa care a trantit plictisit fereastra ghiseului. Noi doi am ramas acolo inmarmuriti, fara glas si fara cuvinte. Vulgaritatea brutala a raspunsului cadristo-securist ne-a dezarmat complet. Ne-am dat seama ca eram doar doua insecte usor de strivit in marea mlastina a „societatii socialiste multilateral dezvoltata”. Eram consternati si neputinciosi.

Cam asa stateau lucrurile cu calatoriile in Vest. Nu neg ca au fost cazuri (nu multe) de oameni absolut onesti, profesionisti remarcabili, care au reusit sa isi faca doctoratul in strainatate. Dar nu in domenii hiper-sensibile precum acela al dreptului international. Acolo era nevoie nu doar de conectii si de protectie („pile”), ci, indeosebi, de increderea totala a organelor. Iar aceasta incredere nu se obtinea fara a colabora cu acele institutii. In acele domenii, nu se pleca in Vest in chip inocent. A crede altfel ar insemna sa ignoram natura sistemului si modul sau de functionare. In ce ma priveste, am ras copios citind declaratia d-lui Meleșcanu. Cred ca nu sunt singurul…

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-18324961-spune-melescanu-azi-despre-acuzatia-adusa-2005-fost-ofiter-acoperit-cum-plecau-romanii-studii-anii-60-cum-ajuns-coleg-doctorat-geneva-patriarhul-daniel.htm

Distribuie acest articol

73 COMENTARII

  1. Melescanu minte mai elucubrant ca Ponta….Uita probabil ca mai sunt in viata milioane de romani care au trait acele timpuri.Cum poti debita o asemenea aberatie ?

  2. Sunt cazuri diferite. Dacă dl. Meleșcanu a avut o aprobare de SUS- n-a mai trebuit nimic altceva. Să ne amintim că era perioada în care Mircea malița făcea parte din Clubul de la ROma- dacă nu mă înșel eu foarte tare.

    • Mircea Malita era membru al CC al PCR (ales la doua congrese), dl Melescanu spune ca nu era nici macar membru de partid :) Cariera politica a d-lui Malita debuteaza spectaculos inca din 1949 cand indeplineste functia de sef asl comisiei studentesti a CC al UTM…

      • Sunt curios al cui protejat a fost dl.Meleșcanu la vremea respectivă. Nu cred că era chiar de pe stradă- chiar dacă nu era membru de partid sau securist. Tatălui meu i s-a refuzat continuarea doctoratului de către Leana pentru că bunicul- etnic german- a făcut parte din grupul etnic. N-a fost nazist, n-a fost în SS; nu a luptat în Rusia- pur și simplu a făcut parte din respectivul grup. N-a avut probleme cu autoritățile după 1944- nici măcar n-a fost deportat- pentru că depășise vârsta.

        • Dl Melescanu spune doar ca nu era membru de partid in momentul cand a plecat la doctorat in Vest, cu aprobarea unor inalte foruri de partid. Nu spune ca nu a fost mai tarziu membru de partid. Nu cred ca exista vreo persoana care detinea o functie in MAE care sa nu fi fost membru PCR (banuiesc ca si soferii, mai ales ca soferii din MAE, ori multi dintre ei, aveau, adeseori, ranguri in DIE, erau ofiteri acoperiti).

          • Imediat după defecțiunea lui Pacepa, au circulat nenumărate zvonuri (inclusiv despre influxul de personal la ONT, ale cărui credențiale externe erau compromise). Colportez și eu unul : cică la consulatul din Milano, caloriferistul era egal în grad cu consulul. Divaghez acum, făcând referință la un volum de călătorii al lui Geo Bogza, unde în ștatele de plată ale primăriei din Dorohoi a descoperit un „agent hidraulic”- era vorba de sacagiul orașului. Revenind la Milano, tout en gardant les proportions, s-ar putea spune că aveam de-a face cu un agent termic.

      • Intr-un interviu recent, acad. Eugen Simion spune ca a ajuns la Paris, unde a stat, daca nu ma insell, intre 1967-1970, in cadrul unui program coordonat de Mircea Malita, care ar fi ajutat in acest fel multi alti tineri intelectuali. A avut Malita un rol in acest fel de dialog cu vestul?

        • Din cate stiu, dl Simion si-a dat doctoratul in Romania. Nu discut in acest articol calatoriile in Vest in general, ci doctoratele. Despre acestea se pronunta dl Melescanu, am socotit necesar sa clarific unele lucruri.

        • Eugen Simion a fost profesor (la fel dl Livius Ciocarlie si altii) pe la universitati din Franta.
          Dece vreti sa deturnati discutia?
          Melescanu minte de ingheata apele.
          Si asa cum spune @ radu, nu ii e rusine? caci inca mai traiesc destui oameni chiar mai virstnici decit el si care stiu cit de usor(!) era sa pleci in strainatate sa-ti dai doctoratul.
          Iar ca sa faci parte din MAE si sa nu fi membru pcr, este peste poate; daca nu erai membru nici nu avansai in profesie, chiar una simpla.

        • oare ma insel!? nu tovarasu simion spunea:´´partidul ma imbracat,partidul mi a dat de mincare,partidul m a facut om,trebuie sa fiu recunoscator partidului´´
          intre dvs domnule Tismaneanu si tovarasul melescanu diferenta consta in cita incredere avea Marele Partid in domniile voastre;si uite ca a avut dreptate,dvs ati emigrat iar tovarasul melescanu vrea sa conduca patria

  3. Cam asa se intimpla cind interviurile nu sunt bine pregatite si documentate…
    Cei ce pun intrebarile recunosc ca sunt mai tiineri si nu prea stiu. Dar trebuiau sa se documenteze si apoi sa-l stringa binisor, sa-l faca sa transpire, sa-l faca sa se enerveze si sa dea cu lavaliera cit colo. Si apoi sa nu mai accepte astfel de interviuri.
    Lumea nu mai stie ca nu aveai dreptul la pasaport. Ca el nu statea acasa, ci la Militie.
    Ca il luai lasind in schimb buletinul. Ca odata intors in 24 de ore trebuia sa predai pasaportul.
    Ca nu aveai dreptul la valuta. Detinerea de valuta era legala si se lasa cu proces penal.
    Pentru a avea pasaport intii ti se dadeau un rind de formulare (nu mai stiu care, ca erau 2, unele numite mari si altele mici). Apoi dupa mult timp veneau si celelalte.
    Ca in ultimii ani chiar in excursiile in tarile fratesti, nu se mai mergea cu pasaport individual ci cu unul colectiv…
    Cine a umblat prin tara poate isi mai aminteste ca in garile din Mehedinti erai atent scrutat de graniceri.
    Dar de, 25 de ani e enorm ca timp pentru noi oamenii.
    Student fiind am facut practica in zona si am cerut sa mergem in excursie organizata pe crisura Dunarii. Nu s-a aprobat. Sa vizitam o bucata de Romanie.
    Iar Melescanu ne spune poveste cu Harap alb!!!!!!
    Da toti intrau la CC al PCR si se intilneau tovarasii la dorinta petentului… Ba te si primeau personal si iti dadeau si-o cafea!!!!
    Ha! Mi-am amintit! Intr-un an niste alegeri. Tovarasul si tovarasa vin sa voteze. Transmisie directa. Vorbea de zor cred ca Ciurascu, cind din multime se desprinde o femeie si-i da un plic tovarasului. Acesta il ia si-l pune in buzunar, nepasator. Apoi femeia pleaca, dar dupa 2-3 pasi e incadrata. In momentul asta regizorul isi da seama si muta imaginea. Nu stiu ce s-a intimplat cu femeia, nici cine a fost. Cert este ca la urmatoarele telejurnale totul s-a aranjat altfel si incidentul n-a mai aparut.
    Cam asa era accesul si la marimile vremii.

  4. Eram elev eminent in Scoala generala, in 1976. Sef de detasament, adjunct de sef de unitate… stiti, care stiti, tacamul obligatoriu al pionierilor in Epoca Ceausescu. Care stiti. Am fost, intial, selectat sa plec intr-o tabara in „strainatate”, strainatatea taberelor internationale fiind, la acea vreme, doar Bulgaria, Cehoslovacia sau, surprinzator, Siria. N-am mai plecat. Nu mi s-a spus de ce. Abia dupa cativa ani, cand tatal meu a considerat ca sunt destul de matur ca sa sa rumeg intamplarea, mi-a spus ca „am picat” la selectia finala din cauza „originii dubioase”. Mai precis, parintii mei nu erau (si nici n-au fost dupa aceea) membri de Partid, iar unul dintre bunici fusese catalogat in 1950 drept chiabur. Judecati singuri criteriile dupa care, nu un matur, ci un copil era lasat sa plece, fie si in tarile „prietene”.

  5. Un comentariu complet off topic: cate destine si cariere or fi fost distruse (sau limitate sever), fiindca nu au avut adeverinta de la aprozar, bacanie, macelarie sau de unde o mai fi fost nevoie…
    Unde ar fi putut fi stiinta din Romania daca am fi avut acele „adeverinte”?

  6. Si eu am avut posibilitatea sa plec in 1974, la terminarea facultatii la o bursa de doctorat de doi ani oferita de Politehnica din Londra, care suporta totul. Dar nu am avut relatiile necesare sa mi se aprobe plecarea. Si eram si membru de partid !
    Sa nu ne mai minta, doar securistii aveau liber.

  7. Domnul Melescanu ne spune povestea aiuritoare a fatului frumos si destept ce se ducea in occident cand dorea si apoi ajungea prin competenta secretar la Misiunea Permanenta a Romaniei de pe langa Organizatia Natiunilor Unite. Cu siguranta el a fost „altfel” decat majoritatea, dar sa crezi ca a fost doar „competenta”…

    Si fiindca pomenim despre doctorat…. In 1987, la un an de la terminarea facultatii, am provocat „senzatie” si am devenit „ciumat” facand o cerere sa fiu admis sa particip la concursul de doctorat intr-o ramura tehnica.
    Nu eram membru de partid, dar un tovaras de la „municipiu” (parca?), gras cat un bivol, m-a convocat la biroul lui, mi-a tinut mai intai o prelegere despre socialismul care este ca Fat- Frumos, zicea el (iar eu nu am inteles prea bine daca socialismul era ca un fat, sau poate era frumos?), apoi m-a dat afara zbierand ca o sa ma trimita pe santier. Eu i-am spus sa ma puna primul pe lista…

    Anii aceia au fost un chin pentru mine. Nu aveam locuinta, nu prea aveam electricitate si caldura in apartamentul parintilor; partea buna a fost ca nu aveam nici copii… de fapt nici nu vedeam de ce ar trebui sa aducem pe lume un alt nefericit.
    Ca sa nu innebunesc, ziceam eu (desi înnebunisem deja), dupa orele de tremurat la serviciu mi-am facut singur teza de doctorat- o lucrare plina de matematica, intr-o disciplina tehnica. Nu am aratat-o nimanui, incepusem sa cred ca „aia” ar putea sa mi-o ia… si apoi nu as mai avea rabdarea sa o recompun, as face mai degraba alta. Dupa facultate pana la finele lui 1989 au fost doar trei ani de chin… dar mie mi-a parut ca am trait si o alta viata paralela, scriind mii de ciorne.

    La doctorat am fost admis in 1990 iar conducatorul meu de doctorat, un reputat profesor cu rezultate exceptionale in lunga sa cariera, s-a frecat la ochi cand, dupa cateva luni, i-am pus teza pe masa. Saracul om, intai a fost sceptic ca este mai mult decat un top de maculatura, apoi ar fi vrut sa mai scoata cate ceva din ea si sa ma lamureasca sa public partile acelea- nu a avut nicio sansa in fata incapatanarii mele… Bietul om, m-a lasat in apele mele; a inteles ca doctoratul acela este si un tratament post-traumatic.

      • Multumesc pentru apreciere, va mai ofer o marturie „indirecta”.

        In anii 80, tatal meu, inginer si el, a ajuns printr-o conjunctura mai ciudata la cateva discutii la nivel inalt cu partenerii dintr-o tara in care Romania a construit „un obiectiv de productie”. Conjunctura ciudata a fost ca partenerii din acea tara l-au cerut cu insistenta (el presupune ca din cauza onestitatii din discutiile tehnice) si a ajuns sa aiba acces si la discutiile comerciale, in care practic a fost doar observator. Nu m-a interesat pe mine ce se discuta acolo, in anii aceia se muncea dement iar eu aveam in acele vremuri aventurile mele cu sistemul.

        Anii au trecut si pe la mijlocul anilor 90, tatal meu, acum pensionar, fiind in vizita la mine, se uita (cu dispret) la televizor. In treacat fie spus, televizorul lui s-a stricat in 1982 si de atunci pana astazi s-a opus cu indarjjre sa mai aiba asa ceva in casa (de mult timp nici nu ar mai avea unde sa incapa fiinca acel apartament de doua camere este, pe toti peretii, plin pana in tavan cu maldare de carti si documentatie tehnica). Mama mea este o victima colaterala a disparitiei televizorului ai abundentei hartiei.
        Revenind la subiect, la un moment dat a vazut la televizor personajul la care „facem discutie” acum si a spus cam asa: Il vezi pe ticalosul asta? In anul X, la discutiile comerciale la care am nimerit si eu ca musca-n […], a aparut si el si a refuzat cu multa indignare oferta ca o parte din plata sa se faca in alimente, sustinand ca este inadmisibil sa se faca referire la o imaginara penurie alimentara in Romania.
        Am inregistrat informatia si nu m-am isterizat de relatarea lui, ma obisnuisem oricum cu ideea ca Romania era condusa de cei care l-au impins pe Marele Dobitoc sa ne infometeze.
        De fapt, imi vine si acum sa rad gandindu-ma ca Ceausescu a fost rapus de ramura Securitatii ce genera capital in sistemul capitalist si turba fiindca nu se putea atinge de acel capital. Si apropo de istoria acestei tari si de Marx- cu care susnumitii oricum nu aveau nicio treaba… ce ironie, productia de capital a avansat in sânul societatii socialiste si a distrus mijloacele de productie ale tarii!

  8. Who are you going to believe, me or your own eyes?
    (Chico Marx în filmul Duck Soup)

    Parafrazându-l pe Chico Marx, dl. Meleșcanu vrea să credem ce ne spune el, nu ceea ce ne spun proprii noștri ochi. Iată, pe scurt, povestea primului meu doctorat.

    Când, în 1981, am devenit asistent universitar la Facultatea de geografie-geologie din Iași, ultimul concurs pentru admitere la doctorat se dăduse cu doi ani înainte (1979). De fiecare dată când, pe baza activității mele didactice și de cercetare, solicitam să fiu avansat șef de lucrări, răspunsul era invariabil: Numai după ce obțineți doctoratul! An după an, și eu și alți colegi în situația mea, făceam cereri peste cereri pentru deschiderea concursului de admitere la doctorat. An după an, răspunsul (indirect) era același: Tovarășa E.C. nu vrea să aprobe noi locuri pentru doctorat în geoștiințe. (Nu urma nici o explicație pentru acest refuz).

    Au trecut 10 ani și, în februarie 1989, minunea s-a întâmplat: S-a dat un loc la doctorat la geologie!!! Înarmat cu teancul de articole și cărți publicate, cu recomandările colegilor și foștilor mei profesori, având susținerea și acordul viitorului meu conducător de teză, am respirat fericit: eram la un pas de admiterea mult visată! Dar…orice minune nu ține mai mult de trei zile. Unul dintre profesorii mei de la București mi-a dat telefon și mi-a spus că am un concurent imbatabil: un foarte tânăr inginer geofizician, angajat la Întreprinderea de Prospecțiuni Geologice și Geofizice din str. Coralilor nr. 20 (cartierul Dămăroaia), un nume total necunoscut în peisajul academic românesc, fără nici o lucrare publicată și fără nici o apetență pentru studii aprofundate precum cele cerute de o teză doctorală. „Nu văd nici o problemă aici”, i-am răspuns profesorului meu. „Ba da, este o problemă, pentru că ilustrul necunoscut, candidat la doctorat, este Adrian Vlad, fiul generalului Iulian Vlad, șeful Direcției Securității Statului. Și te sfătuiesc să-ți retragi candidatura, pentru că riști să fii reținut de pe peronul Gării de Nord dacă vii la concurs!”.

    Concursul s-a ținut, totuși, fără incidente, și a fost câștigat de concurentul cel mai bun. :-) Nota mea a fost cu 0,5 puncte mai mică decât a lui A.V.

    La sfârșitul anului 1989, pe când încerca să se re-întoarcă la locul de muncă din Dămăroaia, proaspătul uns doctorand a avut parte de soarta lui Adrian Păunescu la gardul Consulatului SUA.

    Ultima informație, pe care mi-au comunicat-o foștii mei colegi din București, este că inginerul A.V. a renunțat complet la inginerie și doctorat și prestează o activitate lucrativă de agent imobiliar.

    • Domnule Profesor,

      Dumneavoastra ati redat perfect tragedia doctoratului in mediul academic al anilor ’80.

      Doar o observatie…. Securitatea anilor 80 nu ar fi avut sanse prea mari daca nu ar fi existat in inconstientul nostru teama de agresiune cu consecinte incalculabile, sadita acolo cu grija in anii 50 si 60. Profesorul dumneavoastra va sfatuia sa va retrageti candidatura pentru a nu risca sa fiti retinut de pe peronul Gării de Nord daca mergeti la concurs! Intr-un fel ei reusisera in „edificarea constructiei omului de tip nou”, majoritatea dintre noi eram de fapt niste fricosi ce incercam sa anticipam cum am putea deranja. Asta este greu de explicat celor tineri; de ce aveam teama asta irationala de Securitate, desi realitatea demonstra ca nu-si bateau atat de mult capul organizand represalii, pentru ca oricum gaseau foarte repede destui fricosi gata sa-i serveasca.

      Faptul ca dumneavoastra ati ales sa va prezentati la acel „examen” a fost un gest de normalitate dupa toate standardele, mai putin dupa cele ale acelor timpuri. De aceea meritati felicitari, chiar daca ele sunt târzii.

      Iar revenind la subiect- dl Melescanu… nici macar nu inteleg prea bine care este obiectivul sau. Probabil ca el este inca o piesa din masinaria in care s-a integrat cu mult timp inainte si care are un obiectiv ce noua nu ne este vizibil. Nici nu cred ca isi bate capul sa fie credibil, important este doar sa spuna ceva, sa aiba o replica in piesa!

  9. Domnule TIsmăneanu
    Titlul materialului dvs. este ciudat; sugerează că doctoratele în străinătate s-au luat ca la aprozar. Să fim serioși…
    Ar merita rememorat sprijinul acordat tinerilor cercetători de către dl. prof. Mircea Malița (din mâna căruia am fost onorat să primesc Premiul Academiei) și al dlui prof. Giosan – care mi-a facilitat prima plecare în SUA – fără să fiu membru de partid..
    Nu mă consider vinovat că nu au primit avizele aferente membri PCR sau dvs. și regret desigur mitocănia cu Aprozarul – dar poate se referea la tradițiile dvs. de familie.

    • Nu va puteti abtine de la atacul la persoana. Poate ca ati citit textul, desi nu prea reiese. Regretatul profesor Ion Ungureanu era fiu de tarani. Ironia Dvs despre familia mea (ori a oricui altcuiva) este cu totul deplasata si nu dovedeste civilitate.

      Vorbiti despre demnitarul ceausist Nicolae Giosan, presedintele Marii Adunari Nationale, membru supleant al Comitetului Politic Executiv, presedintele Academiei de Stiinte Agricole etc etc? Va felicit, chiar cu intarziere, pentru Premiul Academiei.

    • Daca ati plecat în interes de servici/stiintific/tehnic în SUA înainte de 90, înseamna ca ati avut foarte puternice si exceptionale referinte de la partid si securitate. Fara aceste avize, valoarea profesionala nu atârna nimic la aprobarea plecarilor în strainatate.

      Asmenea avize nu primea oricine. Probabil ca ati fost un tovaras de foarte mare nadejde. Calitatea de membru de partid era nesemnificativa, altele erau criteriile. În general, delegatiile românesti în occident erau compuse din ofiteri de securitate, turnatori la securitate, specialisti deveniti turnatori cu ocazia acelei deplasari, într-o mica proportie, specialisti onesti. Probabilitatea ca si dvs. sa fi fost cel putin turnator ocazional la securitate depaseste 75%.

      • Domnule Lalu
        Fiind cu mult mai bătrân decât dvs., am TRĂIT perioada de tristă amintire din România, pe care dvs. o cunoașteți numai din relatări, adeseori partizane. Nu putem fi un ”tovarăș de nădejde” pentru simplul motiv că tatăl meu a fost deținut politic, iar mamei i se ridicase – temporar – dreptul de a practica medicina. Sistematizând puțin:
        1. Am fost trimis în SUA la intervenția dlui prof. Giosan, care încerca să ridice nivelul tehnic/științific al specialiștilor din agricultură și industrie alimentară, folosindu-și în acest scop influența politică.
        2. Dl. profesor Mircea Malița este unul dintre oamenii de cultură importanți din România, în pofida carierei politice a dsale.
        3. După cum remarca dl. profesor Crânganu, am umblat câțiva ani buni cu lucrarea de doctorat în geantă, neobținând avizul municipiului de partid.
        4. La reîntoarcerea din SUA – considerată improbabilă de către multă lume – am început să fiu în bune relații cu Securitatea statului român, lucru pe care nu l-am negat nici odată. Este adevărat că nu mi s-au cerut nici odată delațiuni ci avize NERETRIBUITE pe documentații științifice obținute pe căi – posibil – neortodoxe.
        5. După 1990 am refuzat numiri în diferite CPUN-uri și alte funcții cu conotații politice, menționând că am fost colaborator al Securității.
        6. Nu am fost membru UTC și/sau PCR, însă nu am avut nici un merit în asta..Nu am fost nici disident, cu un burghez destul de laș, preocupat de supraviețuirea familiei.
        Încercați să vă formați opiniile asupra acelor vremuri de tristă amintire folosind și surse nepatizane. Au existat și au fost folosiți specialiști de certă valoare pânî în etapa DEZASTRUOASĂ a dominației factorului politic în viața economică. Credeți cumva că – astăzi – nu se repetă istoria?

        • Va multumesc pentru raspunsul pertinent, decent si mai ales sincer. Asta va deosebeste de, sa zicem, de-al de Melescanu. Nu ma asteptam. Daca tot se poate vorbi cu Dvs., încetati va rog cu întepaturile pe motive de ascendenta: sunt prostesti si mai ales de prost gust (ca fiu de detinut politic, este paradoxal cum de nu întelegeti asta).

          Sunt sicer flatat ca ma consioderati tânar. (E drept ca, în lipsa de altceva, am trimis redactiei Contributors o fotografie de acum 12 ani) Am 61.

          • Așa cum bănuiam sunteți cu mult mai tânăr decât mine. Mulți ani înainte!
            Nu îmi aduc aminte să vă fi atacat vreodată, la persoană sau altfel…

        • D-le Bragarea,
          Nu credeti ca in calitate de fost colaborator al securitatii cum singur afirmati, ar fi fost oportuna minima decenta de a nu interveni si a nu da sfaturi presupuse „nepartizane” ? Prin interventia dvs. nu ati facut decat sa confirmati mecanismele de primire a vizelor si altor diverse avantaje legate sub o forma sau alta de colaborarea cu securitatea. Si ca exemplul dvs. mai sunt zeci de mii de cazuri asemanatoare. Nu vad nici o deosebire dintre dvs. si T.Melescanu. Mai cititi o data ce a spus Chico Marx. Vi se potriveste ca o manusa.

          • @ Mihai
            1. Nu mă ascund nici odată – cu atât mai mult după pseudonime. Sper că v-ați convins…
            2. Vă rog să îmi citați o singură țară civilizată care nu are serviciu de informații! Sub diferite denumiri.
            3. Nu confundați Securitatea anilor 50-60 cu cea a anilor 80-90.

            • Pe parcursul întregii sale existente, Securitatea a fost o organizatie criminala, îndreptata împotriva poporului român, pe care îl ura si-l dispretuia, de care se temea si pe care l-a tratat cu aroganta, suspiciune si brutalitate, ca pe o populatie ocupata, ce trebuie spionata si supravegheata extensiv.

              Principala strategie de control a Securitatii a fost teroarea în masa îndreptata împotriva populatiei civile. Metodele au diferit în functie de epoca: daca în anii ’50 Securitatea a practicat exterminarea fizica si încarcerarea în masa (numarul total de victime se estimeaza la doua milioane, practic fiecare a trei familie avea pe cineva victima a Securitatii) în anii 70, dupa instaurarea unui climat de teroare generalizata, Securitatea nu a mai avut nevoie de masuri de exterminare si încarcerare în masa, aceasta însemnând o „relaxare” a terorii, fata de anii ’50. În anii ’80, Securitatea a intensificat teroarea prin metoda eliminarii si intimidarii punctuale a oricarei persoane care manifesta cel mai marunt semn de nesupunere fata de regimul comunist criminal.

              Securitatea a fost o organizatie criminala, iar asupra tuturor membrilor sai, indiferent de natura activitatii lor, de la asasini si brutele tortionare, pâna la administratorii, expertii si analistii care faceau munci curate de birou planeaza prezumtia de vinovatie, ca membri ai unor organizatii criminale. Aceasta este rezolvarea juridica a apartenentei la o organizatie criminala data în Germania: trebuie ca fiecare membru al organizatiei criminale sa demonstreze ca activitatea sa NU a fost de natura criminala.

              Faptul ca dvs. recunoastesti ca ati lucrat pt. Securitate este un punct bun, primul pas catre dialog, catre recunoasterea vinovatiei si eventual catre reconciliere. Asta nu va exonereaza însa de apartenenta la o organizatie criminala. Niciodata, nici unul din voi n-a facut nimic patriotic, nimic util oamenilor, ci numai rau, teroare, umilire, persecutie, crime: ati fost slugile unui regim criminal, pe care l-ati ajutat sa se consolideze si sa prospere, chiar daca unii dintre voi v-ati amagit ca va slujiti tara.

  10. Domnule Tismaneanu , aveti perfecta dreptate . Melescanu minte de ingheata apele .
    Evident ca si tanarul Petre Roman ar fi ajuns la Paris cu studile chiar daca tatal lui nu ar fi fost Walter Roman . :)
    In RSR se iesea peste hotare (indiferent de scop) doar cu aprobarea PCR si semnatura unui ofiter de securitate pe dosarul personal intocmit la serviciul pasapoarte judetean . Pentru foarte putini muritori de rand , pilele , cunostintele , relatile erau cruciale .
    Pentru „elite” , apartenenta la DSS sau nomenclatura judeteana (dar mai bine nationala) erau hotaritoare .

  11. Am motive puternice, de ordin public, dar mai ales personal, să salut această luare de poziție față de minciunile nerușinate ale securistului dl. Meleșcanu.

    De altfel, observ cum atât comentariile de pe HotNews cât și cele de aici arată clar cum oamenii din toate generațiile nu se lasă păcăliți și mințiți în față, așa cum, cu caracteristică nerușinare, încearcă să facă securistul dl. Meleșcanu, în acel interviu grețos, unde are tupeul să explice cum făcea el doctoratul la Geneva în anii ’60 „de deschidere“, când zeci de mii de deținuți politici mai zăceau în pușcării.

    Așadar, tot ce afirmă securistul dl. Meleșcanu în acel „interviu“ pe HotNews este o uriașă și nerușinată minciună, pe care numai un securist cinic poate avea nemăsuratul tupeu s-o lanseze public. De altfel, ce face securistul dl. Meleșcanu se înscrie într-un sistem practicat de securiști în ultimii 25 de ani: mistificarea istoriei comunismului, astfel încât acel regim odios, dar în special ei, securiștii, să iasă spălați, apretați și călcați, numai buni de pus pe raftul istoriei în rând cu Mihai Viteazul și Carol I.

    Cum arată profesorul Tismăneanu, sunt două aspecte ale vieții sub comunism, ce se intersectează în declarațiile mincinoase și mistificatoare ale securistului dl. Meleșcanu: plecările în străinătate și doctoratele.

    Ambele erau suspuse celui mai strict regim de control: plecările în străinătate erau permise exclusiv de securitate (exista un filtru multiplu, plecând de la securistul de la locul de muncă, ajungând până la celebrul Serviciu de Pașapoarte, iar dacă era nevoie, interveneau și alte „organe“), iar doctoratele treceau printr-un extrem de dificil filtru de partid – 80% (!!) din actele și aprobările necesare înscrierii la doctorat erau „pe linie de partid“, iar un muritor de rând nu le obținea niciodată.

    Habar n-am avut că securistul dl. Meleșcanu și-a făcut doctoratul la Geneva în anii ’60. Acum că am aflat, asta constituie cea mai peremptorie dovadă că a fost securist. Vor fi existat poate excepții, să le numeri pe degetele unei mâini, de oameni din România cărora regimul le-a permis un doctorat în Occident fără să fie nici din nomenklatura comunistă nici securiști, dar acestea au fost marile excepții.

    A mai avea cinismul să afirmi că existau sute, chiar mii de doctoranzi români în Occident în anii comunismului, este o enormitate revoltătoare – securistul dl. Meleșcanu pur și simplu își bate joc de noi.

    Pe deasupra, zăpăcit între atâtea minciuni fabuloase, mai comite și inadvertențe ridicole: cum adică, un ne-membru de partid avea nevoie nici mai mult nici mai puțin decât de avizul Secției de Relații Externe a CC al PCR !? Păi atunci un membru PCR, de ce avize avea nevoie, de la Secția de Relații Externe a CC al PCUS !?

    Poate că este adevărat că securistul dl. Meleșcanu a avut nevioe de un aviz atât de înalt, dar asta abia vine să confirme poziția sa specială în interiorul aparatului comunist/securist. Oricum, nivelul foarte înalt al avizului pentru un doctorat în Occident, întărește ceea ce știm și am trăit: o asemenea „favoare“ era cu totul excepțională și necesita aprobări la nivel excepțional.

    Am citit cu plăcere textul profesorului Tismăneanu, din cauza figurilor familiare evocate acolo, dar și cu mare strângere de inimă și nestinse resentimente și revoltă, amintindu-mi de atmosfera de opresiune, de aroganța și de disprețul cinic cu care eram tratați noi, oamenii obișnuiți. Parcă aș fi fost de față la acea scenă, atât de cunoscut îmi este stilul acestor brute securiste, care acum, după 25 de ani, își trimit reprezentanții mai prezentabili, gen securistul dl. Meleșcanu, să mistifice realitatea.
    Măi băieți, mai răsfirați măi, încă n-am murit toți, încă mai suntem care vă recunoaștem, mai așteptați o vreme până să puteți să-i mințiți după pofta inimii pe cei tineri.

    • M-am inscris la doctorat, fara nici un fel de „filtru”, in 1972 (IMF- Bucuresti, cond. st. C. Gh. Dimitriu). In 1975 mi-a fost refuzata programarea sustinerii dizertatiei pentru ca nu eram membru PCR.

      • Doctorartele in mreicina erau mult mai putin „filtrate” cadrist decat acelea in stiintele sociale (filosofie, sociologie, istorie, drept, economie, ceva mai putin apasat la psihologie si pedagogie). Oricum, statutul cercetarii stiintifice, adoptat, cred, in 1974. introducea obligativitatea recomandarii institutiei unde lucra potentialul candidat, indiferent daca acesta era sau nu membru PCR. Oricum, devenise obligatorie recomandarea celor de la „locul de munca”, a COM, unde secretarul Biroului Organizatiei de Baza (BOB) avea un rol decisiv. Deci oricine misca in front, oricat de timid, inceta sa mai prezinte „garantiile morale si politice” etc As aminti aici cazul unui bun prieten, stalucit absolvent al ITA (istoria si teoria artei), care s-a prezentat la concursul doctoral (obtinuse faimoasa recomandare) la unicul conducator pe domeniu (era in 1976), sinistrul Aurelian Bondrea. N-a fost admis. A plecat ulterior din tara si a facut o frumoasa cariera in Elvetia. Si-a dat doctoratul la Universitatea din Lausanne. Ma rog, nu cred ca regreta ca n-a reusit sa-l aiba Doktovater pe tovarasul Bondrea, actualul patron al Universitatii „Spiru Haret”, fostul sef de cadre din Ministerul Invatamantului pe vremea cand Elena Ceausescu taia si spanzura. Au trecut decenii de-atunci, sper ca-mi amintesc cu acuratete episodul…

    • Din pacate la fraza finala („mai rasfirati, baieti, mai rasfirati”) nu mai rezoneaza nimeni, pentru ca insusi Ponta o foloseste. Iata, si Melescanu spune ca daca ar fi ofiter acoperit ar vrea sa lamureasca situatia. Un batran securist il sfatuieste pe unul mai tanar. Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Teodosie.

    • Cata dreptate ai din pacate! sinistre vremuri si tovarasi (ca oameni nu ii poti numi), citind comentariul tau si povestea din articol parca am retrait din nou vremurile alea si mi s-a facut pielea gaina.

    • @Rasvan Lalu: „…pana sa-i puteti minti dupa pofta inimii pe cei tineri.” Deprimant de realista viziune… nu va tenteaza sa dezvoltati ideea ca si Contributor? Va multumesc

      Altfel: Occidentul cu domnii Tismaneanu, Lalu, Liiceanu jr. etc, Romania cu Bondrea, Cati Andronescu, etc

  12. Dacă este să ne punem pe amintiri îmi aduc aminte că prin 1969 au fost puse la dispoziţie nişte burse prin Politehnică. Erau extrem de tentante inclusiv în SUA.
    Am participat şi eu dar am renunţat văzând cam cum se desfăşurau treburile.
    Singurul orientat a fost un coleg de-al meu care a dat examen singur ptr o bursă în URSS şi evident că a reuşit. A făcut studii la Moscova până în anul 4 după care a reuşit să plece într-o excursie, cred că în Iugoslavia şi dus a fost în SUA.
    Au mai fost la burse nişte automatişti în Franţa, şi a mai studiat în Anglia şi fiul lui Bodnăraş, parcă aviaţie. În SUA nu a plecat nimeni!
    Oricum după aia nu s-au mai oferit burse în Occident.
    Cam toţi bursieri, dacă mă ajută memoria au rămas pe afară!

  13. Este uimitor cum vechii securisti inca mai beneficiaza de o constelatie intreaga de pupincuristi gata sa le stearga scamele pe care erau sa le aiba. Nici nu este de mirare ca discutiile cele mai de seama care se poarta in viata publica din Romania sunt despre TVA la paine si defrisarea padurilor.
    Citeam pe undeva ca englezii aveau politia animalelor pe la 1800 si ceva. Asta in timp ce prin tari de lumea a treia aplicau principii precum „dezbina si stapaneste” sau „bata si zaharelul”.

  14. Probabil că domnul Meleșcanu a putut ieși datorită unor merite academice deosebite- asta e… Cei care n-au avut astfel de merite, nu au căpătat. Presupun că și în cazul domnului Sârbu, trimis la Vatican, comisia de partid a analizat meritele lui teologice și pe baza unei discuții s-a hotărât că este cel mai capabil pentru a participa la acea delegație. Însoțit desigur de atașatul clerical de la ambasada RSR la Roma.
    Oricum, pentru doctorat ori nu, politica în ce privește acordarea vizelor de ieșire era recunoscută în toată Europa pentru umanismul ei. Am crescut cu „săsoaică”- soțul murise pe frontul de Est, incorporat în Wehrmacht. Femeia fusese deportată în Donbas cu băiatul, unde copilul „n-a avut zile”. A făcut nenumărate cereri de plecare definitivă în RFG, unde avea singurele rude rămase în viață, de îndată ce a fost legal posibil. Toate i-au fost refuzate, dat fiind că statul român era preocupat de ideea că germanii s-ar putea să nu aibă suficientă grijă de o persoană la vârsta pensionării. La sfârșitul anilor ‘60 a făcut o cerere pentru o excursie în Austria, unde a și rămas. Autoritățile române au fost profund întristate de această alegere. Mi-e greu să explic logica acordării acestei vize, după criterii kafkiene. Nu pot decât conchide că autoritățile au hotărât s-o lase într-o maximă proximitate față de țelul mărturisit, pentru a se convinge singură de greșeala pe care era pe cale s-o facă. A fost încăpățânată- asta e…

  15. Nicio muscă nu ieșea din România fără avizul Securității înainte de 1990. Indiferent care ar fi fost destinația, scopul și durata vizitei. Pentru cei care plecau definitiv, exista un ultim interviu cu securistul patriot care încerca să te convingă cât de putred este Occidentul până când înmâna pașaportul – genul de mesaj pe care îl transmitea Paul Everac în Un Fluture pe Lampă. Vremurile când trebuia să ai grijă ce spui pentru că se aplica de minune sintagma les amis des mes amis sont les amis de MAI.

    • Un Fluture Pe Lampă și Un Al Doilea Microfon În Telefon. Oricum, plecând de la Și La Stânga Trei Ciocane, este o evoluție rafinată a „maestrului”, a cărui dispariție a fost marcată în anumite publicații drept trecerea în neființă a unui mare dramaturg român. Vorbind de piesa pe care ați menționat-o, parte din distribuția originală conținea pe unii din susținătorii de azi ai „maestrului” Beligan. Birds of a feather… Everac pe semne a citit The Age of Longing, a lui Koestler, și s-a văzut în postura scriitorului sovietic rămas la Paris, lăsând în urmă gloria literară sancționată de partid dar și noiane de cacao, care l-au făcut artistic steril pe proaspătul refugiat.
      Pe o notă veselă-tristă- dacă domnul Ponta ar fi dobândit un doctorat în Occident, acum era despuiat de el.

      • Interesante vremuri… mulțumesc pentru completări… eu cred că am vizionat pentru prima dată o ecranizare a piesei lui Everac, pe vremea când eram adolescent. Din acea distribuție făcea parte Ion Besoiu – dacă bine îmi aduc aminte, poate greșesc – în rolul personajului negativ, genul de șmecher occidental, cu pantaloni evazați și ochelari pătrați cu ramă groasă. :-) Foloseam televizorul cu lămpi de producție românească. Avea 4-5 frecvențe de recepție dar în realitate se puteau viziona numai două programe: TVR1 și TVR2. Nici nu știam ce este telecomandă la acea vreme. Era nostim pentru că de cele mai multe ori televizorul se regla prin aplicare de pumni, și nu oriunde, ci lateral dreapta. Aparent, șocul realinia si recalibra lămpile, acoperite mai tot timpul de un strat de praf au naturel și prin urmare, imaginea se îmbunătățea semnificativ. Ce vremuri!

  16. Falsul cu buna stiinta din declaratia lui Melescanu este un exemplu clasic de nesimtire si prostie crasa nascuta din propaganda nationalist-comunista a lui Ilie Ceausescu si reprezinta un afront adus tuturor celor ce au fost impiedicati de regimul comunist (al carui cetatean de cinste a fost Melescanu) sa se realizeze intelectual si profesional prin propriile eforturi si calitati.

  17. Nu știu de ce îmi răsare in minte numele lui Stefan Andrei. Partidul știa sa își pregătească o pepiniera (nu prea numeroasa ca nu era nevoie) de cadre tinere si competente. La urma urmei mai trebuiau si din aceștia pentru treburile delicate. Nu judec competenta dlui Melescanu, dar sa-mi fie permis sa ma îndoiesc ca se mergea la studii de acest gen fără o semnătura pe o adeziune. Pactul cu Diavolul cum s-ar spune.

    • Nu se mergea nicăieri fără adeziune sau fără permis de la Securitate, după ce erai puricat la sânge. Întregul mecanism era cuprins de paranoia. Cred că următorul pas pe care l-ar fi făcut pentru obținerea vizei ar fi fost introducerea unui examen de colonoscopie obligatoriu. Chiar și în excursiile organizate de ONT sau OJT (provincie) în țările socialiste și pretine grupul de turiști era însoțit de colaboratori ai Securității. Ochiul și Timpanul era omniprezent. Este clar că tovarășul Meleșcanu ne ia de fraieri când spune astfel de baliverne. Tupeul acestor specimene este rar întâlnit. Persoanal: tatăl meu a ratat plecări în străinatate consecutive pentru specializare tehnică. Până s-a pensionat a reușit performanța de a nu pleca nicăieri :-) La un moment dat s-a dus la minister și a intrebat ce se întâmplă? Un coleg i-a mărturisit că dosarul său era respins constant pentru că cineva îmi turnase părintele pe motiv că nu ar fi fost un cetățean de încredere. Motivul? Mama sa (recte bunica mea) nu era creștin-ortodoxă!!! În final toate aceste umilințe nu mai contează, pentru mine rămâne cel mai bun tată din lume.

        • Domeniul în care a lucrat tatăl meu nu are nicio legătură cu marinăritul. Pentru că am simțul olfactiv bine dezvoltat înțeleg unde bateți… vă spun că toți ofițerii vaporeni trebuiau să trimită rapoarte de pe unde circulau. Așa cum directorii sai inginerii-șefi din întreprinderile românești raportau secretarului de partid lunar ce se petrece în unitatea respectivă.

          • Intrebarea mea se referea la prima dv afirmație, în care nu era vb de tatăl dv. Dar că Anvers-ul ar fi putut avea legătură cu marinăria, nu neg.
            Și taică-meu a avut porți închise în profesia sa de inginer. Deși în întreprinderea unde lucra era principalul specialist tehnic și singurul vorbitor de germană, nu i-a fost aprobată niciodată o vizită în RFG, la o companie cu care aveau contracte consistente. În schimb, când veneau nemții în România, cereau ca la discuții sa participe taică-meu, deși directorul îl tot trimitea brusc în delegație în celălalt colț de țară.

  18. Fara indoiala Teo a „cochetat” cu serviciile sub diferite forme atat inainte de ’89 cat si dupa . Victor Viorel n-a scapat nici el „nevirusat”. Si daca ne uitam cu atentie printre ceilalti canditati vom mai gasi cel putin doi „suspecti”. Cat despre badica Traian numai de bine: colaborator, ofiter acoperit, turnator, cartita, a obtinut ilegal si a utilizat informatii in scop personal, a subminat siguranta statului prin deconspirarea unor ofiteri acoperiti…

  19. Securistii asti au un tupeu fara margini. Toti suntem naivi, numei ei sunt destepti. La 25 ani de la revolutie inca ne mai vand gogosi si minciuni ca pe vremea dictaturii, gen „productii record la hectar”. De parca n-am fi trait in acelasi regim. Auzi la el, ca nu era membru de partid dar a fost lasat sa plece in strainatate si nu l-a intrebat nimeni nimic. Inseamna ca era pudelul regimului, avea sarcini si directive precise de la partid despre ce sa „studieze” acolo-mai degraba sa fileze.

  20. Problema cea mare a lui TM nu e in trecutul indepartat ci in felul in care a obtinut semnaturile. Cind un personaj cu simpatii dughiniene precum col. Dogaru e cel care te sustine si-ti face rost de semnaturi pe ascuns, cred ca e cit se poate de simplu de inteles ce pericol poate reprezenta pentru Romania un candidat ca TM.

  21. Pe mine, ca „simplu cetatean” m-a lasat perplex aceasta declaratie. Chiar am fost usor intrigat de: „am ras copios citind declaratia d-lui Meleșcanu ” sper sa fie o gluma amara sau un reflex nervos desi, printre ai mei sunt banuit a avea simtul umorului.
    Ca dovada ca este ceva revoltator este faptul ca s-au produs aproape instantaneu comentarii revoltate.
    Ma intreb, asta ar putea ramane chiar asa, fara urmari mai serioase? Este o minciuna ordinara, ca si un furt pe fata! Poate stie cineva daca individul nu poate fi penalizat ca orice infractor ordinar pentru asa ceva? In fond, el isi construieste astfel calea catre functia de Presedinte al tarii – pentru el sau poate pentru un prieten. Putea zice si el ceva gen „mi-am servit patria” cum a scapat ponta prima replica la acuzatia despre racolarea de catre SIE. Doar n-a dat in capa la cineva
    Si, cum de s-a lasat maniplulat energicul DT care a luat acel inteviu si care de altfel tuna si fulgera cand este agresat vizual de o poseta sau un decolteu? Oare nu este dumnealui la curent cu istoria recenta? Daca este doar o gafa de jurnalist debutant, putem sa-l iertam, dar ar putea sa mai stea un pic mai la o parte, sa mai dea cu matura prin redactii, nu sa iasa in fata drept formator de opinii

  22. Salut opera de salubritate publica intreprinsa de domnul profesor Tismaneanu!
    Toti cei care au trait „epoca de aur” fara sa fie „baieti cu ochi albastri” ar trebui sa faca la fel ca dumnealui si sa reactioneze la incercari de a da o imagine de normalitate acelor vremuri de trista amintire. Nazdravaniile gogonate ale tovarasului securist Melescanu – am apreciat mult stralucita interventie a d-lui Lalu dar, cu tot respectul, a-l numi „domn” mi se pare impropriu ! -nu sint numai neadevaruri, ci o sfidare adresata bunului simt ! Aroganta tovarasului securist Melescanu e de nivelul colegului sau cu epoleti albastri „Aprozar” ! Obisnuiam sa spun studentilor mei ca, daca incearca sa ma minta, sa nu-mi insulte inteligenta si sa-mi spuna doar minciuni pe care as putea sa le cred. Injonctiuea i se potriveste perfect si tovarasului securist Melescanu !

    • L-am cunoscut in facultate, era in anul de dinaintea mea, a terminat in 1973, a ramas asistent in catedra de sociologie unde preda doctrine sociologice. Se specializase in sociologia elitelor, a scris despre Pareto. Ne-am mai vazut, sporadic, pana la plecarea din tara. Era intotdeauna deschis spre dialog, il pasionau curentele de idei din Vest. Era cultivat, politicos, am auzit lucruri excelente despre el ca profesor. L-am reintalnit in 1990, la editura Humanitas. Venise acolo sa discute cu dl Gabriel Liiceanu propuneri de traduceri din marii sociologi ai lumii. S-a stins din viata mult prea devreme. Din pacate, n-am mai apucat sa stau de vorba cu el despre turbulentul, tragicul destin al sociologiei in Romania comunista.

  23. Stimate Domnule Tismaneanu,
    Poate va vor interesa anumite amintiri ale mele despre felul in care se iesea pe atunci din Romania.
    Depusesem cerere pentru a pleca in Israel, si am fost invitat la o filiala a MAI, pentru a primi respingerea de ateptat.
    Institutia se afla pe o strda de langa Piata Romana, dar parca ajunsesem in Coreea de Nord: fara numele strazii, fara numerele caselor, fara firma institutiei. Pe ghicite am gasit-o, si am urcat pe scari. Primele doua etaje, totul a fost normal. Apoi, niste scari strambe ca intr-un film expresionist, care duceau la un palier mic: oficiile de la mansarda ale lui Kafka!
    Prin usa neizolata se auzeau urletele securistului; urla la un solicitant, si am reusit sa inteleg despre ce era vorba.
    Sotia respectivului voia sa emigreze, dar el nu voia; asa ca era nevoie de incuviintarea lui. S-a gandit, de ce sa se strice cu sotia. Oricum n-are sa primeasca aprobare. Sotul si-a dat incuviintarea – si atunci, tocmai, sotia a primit permisiunea sa emigreze! Sotul dezamagit venise sa-si ia inapoi aprobarea, ceea ce-l infuriase pe securist: Sunteti major, sunteti responsabil, nu va puteti retrage aprobarea!…
    Mai tarziu, cand primisem in sfarsit aprobarea, plecarea a intarziat din diverse motive – si atunci, a venit Golda. Ca frecventator al Templului Coral, am primit permis de intrare la slujba festiva – o foaie de hartie cu niste semne hieroglifice pe ea.
    La vremea potrivita, am venit la Templul Coral, si am vazut o priveliste de neuitat: circulatia fusese oprita, mii de militieni in uniforma inconjurau locul intr-un zid viu (de cei in civil nu mai vorbesc), iar la cativa metri era alt zid viu, de evrei care voiau s-o vada pe Golda, fie doar de departe.
    Decis, m-am indreptat spre zidul militienilor, si atunci am auzit din spate, de la evrei: E de la ambasada!…
    I-am aratat unui militian permisul de intrare, dar el, vigilent, mi-a cerut BULETINUL DE IDENTITATE. Nu mai aveam buletin, ci doar pasaport maro, pentru persoane fara cetatenie, si i l-am aratat. Militianul s-a uitat, m-a identificat dupa fotografie, si m-a intrebat, nedumerit: Ce cautati aici?!

    • Cred ca va referiti la sediul serviciului de pasapoarte din strada N. Iorga, in apropiere de Piata Romana. Prin anii 70 am incercat sa merg in calatorie turistica in RDG sa-mi vizitez un fost coleg de scolala (copil de refugiati politici greci). Era, cred, in 1975. Mi s-a refuzat pasaportul. Am cerut audienta si am ajuns acolo. Descrierea pe care o faceti este cat se poate de fidela. Totul era vechi, ponosit, prafuit si cat se poate de impersonal. M-a primit un cetatean in civil, in spate, la o masuta, se afla o persoana care lua note (femeie). Mi-a spus ca mai sunt destule locuri de vizitat in Romania, ca nu vede de ce tin neaparat sa merg in RDG. Pentru cititorii mai tineri, precizez ca RDG era mai pazita la frontiere decat Romania. In Berlin exista Zidul. Riscul ca eu sa evadez prin RDG era nul.

  24. Bineinteles ca aveti dreptate,
    Un personaj bizar dar lipsit de popularitate. E totusi un candidat acreditat cu 1% sanse in intentiile de vot . Cred ca si un seful sectei Templu Solar sau chiar si eu as reusi sa reusesc contraperformanta asta.
    Ce totusi pacat sa acordam o importanta prea mare pentru un marginal politic. Melescanu nu exista (in fara pe persoana fizica) moral si politic este nul.

  25. Pierdut şefi ai Serviciului român de Informaţii Externe. Răspund la următoarele nume: Mihai Răzvan Ungureanu şi Teodor Meleşcanu. Se declară nuli.

  26. În Iorga, era un securist „hâtru”- „domnul” Călin.

    Călin : Nu înțeleg domne‘, care este traseul de fapt ?
    Solicitantul: Păi o să am nevoie de două intrări în Franța și două în Germania- mă duc la rude.
    Călin : Ce faci domne, însăilezi ?

    Călin: Deci vreți să mergeți la Paris, da ? Și unde dormiți ?
    Solicitantul: Păi… am un prieten, dar stă la periferie.
    Călin: E clar, sub podurile Senei.

  27. Melescanu a prezentat o experiență personală. Tismaneanu a povestit o alta, dar la fel de personală. Plecând de la standardele momentului, una e mai credibilă decât cealaltă.

    • Am povestit o experienta personala, dar nu m-am limitat la ea. Atat articolul meu cat si numeroasele interventii (e drept, nu a Dvs) au demonstrat ca dl Melescanu nu a spus adevarul despre doctoratele in Vest in domenii atat de de sensibile precum cel al relatiilor internationale. Daca nu era membru PCR, de ce avea nevoie de aprobarea Sectiei Externe a CC al PCR? In fine, nu e cazul sa revin asupra a ceea ce unora ne apare extrem de clar.

      • Dle Profesor,
        Accesând varianta mobilă a contributors.ro nu văd imediat comentariile la articole. Intervenția mea a fost deci o scurtă concluzie în urma lecturării acestuia. Dacă îmi reproșați că nu contribui la demascarea minciunilor dlui Melescanu, atunci mă simt obligat să povestesc și eu niște momente asemănătoare. Fiind prea tânăr înainte de Revoluție pentru a nutri o carieră academică, experiența mea se rezumă la Olimpiadele școlare și la Campionatele balcanice de atletism pentru juniori. Făceam parte în 1985 din lotul lărgit al olimpicilor la chimie și eram rezervă la echipa națională de atletism pentru balcanicele de juniori. Deși șansele erau mai mari să fiu cooptat în echipa de bază a juniorilor, decât în cea a chimiștilor, s-a întâmplat exact pe dos. Deși la proba practică am vărsat, de emoție, reactivii am plecat la Moscova, dar, deși rezultatele mele la 5000 m obstacole și 10 km marș mă îndreptățeau să sper, am rămas acasă ca necorespunzător medical și n-am mai văzut Grecia. Insuficiență cardiacă! Am renunțat deci la sport, rezumându-mă la jogging de două ori pe săptămână și am trăit ultimii doi ani de liceu cu frică pentru sănătate. Făceam chiar periodic control medical, iar medicul, fără să-mi arate rezultatele analizelor, mă liniștea că totul e în regulă. Se apropia examenul la facultate și incepusem să mă pregătesc pentru o specializare de fete, considerându-mă inapt pentru militărie. La mijlocul clasei XII, la vizita medicală pentru încorporare am aflat de fapt că sunt sănătos tun. Pentru că aveam rude capitaliste, riscul de a-i reîntâlni în Atena și de a „dezerta” la 16 ani a contat prea mult. Mi-am adus abia atunci aminte că fusesem la un interviu cu un tovarăș foarte jovial și care m-a tras de limbă întrebându-mă de acele rude.
        Revenind la primul meu comentariu, spuneam că „una e mai credibilă decât cealaltă”. Acum cred că e clar care!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro