joi, martie 28, 2024

„Doamna”

Una dintre cele mai mari nereguli ale şcolii româneşti este selecţia discriminatorie a grupelor de elevi, încă de la Clasa Pregătitoare. Acesta este, în acelaşi timp, şi unicul mod de supravieţuire, ultima venă care mai pompează ceva viaţă într-un organism înţepenit în multe alte suferinţe. „Cele mai bune” învăţătoare din localitate îşi aleg copiii, singure, cu un an-doi înainte. Locurile claselor lor se ocupă, preferenţial, în urma discuţiilor neoficiale cu familiile, la care sunt verificate:

1. statutul social al părinţilor (se caută oameni cu bani – pentru dotarea clasei cu video-proiector, calculator, perdele, chiar şi pupitre noi – sau oameni cu oarece funcţii  în comunitatea locală, capabili să impresioneze, prin numele lor, la împărţirea ulterioară a premiilor, diplomelor, medaliilor);

2. gradul de comoditate pe care îl aduce copilul în actul învăţării – preferabil să fie deja capabil să citească, să scrie ordonat etc. I se aplică un test – uneori, acasă, la învăţătoare – în care acesta trebuie să dovedească limpede că nu va fi un „elev problemă”;

3. disponibilitatea părinţilor de a „susţine” emoţional pe „doamna” – de sărbători, de ziua ei, când îi pleacă fiul la facultate, când are termopane de pus sau i s-a stricat mașina de spălat etc.

După ce selecţia copiilor e făcută „pe sub masă” – în urma veştii care se duce în târg că „doamna îşi strânge clasa” – se formează, la fel de „neoficial”, şi un „comitet” de mame drăguţe şi dedicate care vor strânge bani pentru uniforme, vor comunica dorinţele „doamnei” şi vor întreţine fondul clasei. Toate celelalte familii li se supun orbeşte pentru că, altfel, şi-ar pierde locul în clasă, exact când mulţi alţii – mai întârziaţi – bat la uşă şi fac presiuni, prin intervenţii şi mai creative, ca „doamna” să-l mai accepte şi pe al 31-lea, şi pe al 32-lea, în clasă. De multe ori, se întâmplă să nu poată refuza, pentru că directorul şcolii şi adjunctul lui au şi ei „obligaţiile” lor: anumiţi copii trebuie musai să intre, îngrămădiţi, ce-i drept, dar măcar aleşi pe sprânceană.

De fapt, unul dintre indicatorii clari ai unei „învăţătoare bune” este numărul mare de buluceli şi intervenţii la uşa ei. Ca să nu mai spun de competiţia acerbă care se stârneşte prin birourile instituţiilor urbei – cea între mamele care se laudă ce şi cât au dat, cum şi când s-au străduit ca puiul să pătrundă într-o clasă „aleasă”.

Convieţuirea cu „doamna” durează 5 ani, timp în care majoritatea părinţilor realizează că, fiind prea mulţi în clasă, copiii trebuie meditaţi după-amiaza, cu, desigur, persoana care îi cunoaşte cel mai bine: însăşi „doamna”. După școală, la ea acasă, grupele de copii pot primi şi câte o masă caldă, asigurată prin rotaţie, de mămicile conştiincioase. La prima şedinţă, li se spune asta în față părinților, chiar li se demonstrează că, fără solidaritate numerică a copiilor la orele de tutoriat privat – „doamna” nu poate garanta note bune la teste şi concursuri şcolare.

La acestea din urmă trebuie neapărat să participe şi copiii ai căror părinţi sunt, prin funcţiile lor, stâlpii sociali ai urbei. Comisiile de corectură sunt alcătuite, de regulă, din toate „doamnele bune”, care ştiu prea bine cum e treaba – sunt prietene de ani de zile, domină autoritar cancelariile şi au o relaţie „unsă” cu toţi inspectorii şcolari. În faţa cafelelor de pe masa de corectură, se negociază amical note, se împart premii, astfel încăt să fie toată lumea mulţumită şi sistemul de prindere în plasă a copiilor valoroşi să se perpetueze.

Nu mă înţelegeţi greşit: de obicei, aceste învăţătoare au competenţe profesionale relativ bune, sunt inimoase şi foarte ambiţioase cu elevii lor. Vin, însă, din paradigma tutorelui autoritar, obişnuit să manipuleze comportamente şi să educe prin exerciţii împovărătoare şi administrare de „ruşinări”; sau premieri festive ale celor care au participat la concursuri, prin scoaterea lor în faţa clasei şi păstrarea, demonstrativă, în bănci, a copiilor care nu s-au înscris, adică n-au plătit taxa de examinare. Un abuz conştient care separă suflete şi etichetează pe viaţă.

Pentru că statutul şi cota de încredere a „doamnei” sunt mereu sub lupa comunităţii, aceasta se va zbate neîncetat să aibă rezultate la concursuri, crispare care va pune stăpânire aproape orbeşte şi pe părinţi: nu vor avea altceva de făcut decât să aplaude cu frenezie temele kilometrice şi oboseala intelectuală de pe chipul copiilor lor.

Pentru că punctajul pentru gradaţia de merit se adună în funcţie de hârtiile doveditoare de la dosar, învăţătorul va căuta să facă paradă ostentativă de certificate şi medalii şi la festivitatea de premiere – unde, adesea, copiii buni primesc şi câte 12 diplome. E astfel, de la sine înţeles, că cei care au numai 11 se consideră rataţi şi ştiu că mama le va aduce aminte, subtil, acasă, că se „putea şi mai bine” – de exemplu vecina…

Când termină clasa a IV-a şi colectivul îşi ia rămas-bun de la „doamna” în termenii cei mai prietenoşi şi costisitori – pentru că „atenţia” de final trebuie să se diferenţieze net de cele ale generaţiilor anterioare, circulaţia elevului bun în natură se desfăşoară după aceleaşi legi ale mediului nostru şcolar.

La gimnaziu, clasei „bune” i se va da cea mai „bună” încadrare: adică profesorii cei mai „buni” ai şcolii. Aici e situaţia puţin caraghioasă, pentru că nicio şcoală nu deţine 12-13 profesori diferiţi şi buni în acelaşi timp. Aşa că un sacrificiu trebuie făcut. O fetiţă de clasa a VII-a îmi povestea, cu umor, de curând, cât s-a zbătut diriginta ei (care-l are pe fiu-său în clasă), să aducă celor 31 de colegi ai lor, cel puţin 3-4 profi buni, neapărat la Mate şi Română. Li s-a spus chiar copiilor să-l tolereze cu înţelepciune pe nebunul de la Geografie şi pe necalificata de la Tehnologică, pentru că numai aşa au învins la târguiala din cancelarie şi s-au ales cu ce doi profesori excelenţi la „disciplinele care contează”.

Şi în clasele V-VIII continuă exploatarea copiilor buni şi pregătirea lor, la meditaţii, cu profesorii de clasă. Daca, Doamne fereşte, vreun părinte are nesăbuinţa să îi ceară altei colege de catedră să-i mediteze fiul, aceasta va răspunde pioasă că nu i-ar face „prietenei” sale aşa ceva sau, îi va cere părintelui să jure discreţie totală. Există, desigur, o concurenţă neloială între cei mai populari meditatori ai oraşului, nemărturisită, plină de ambiţii, pe care părinţii o întreţin în folosul copiilor lor. Între copilul capabil şi profesorul care-l pregăteşte, se stabileşte mai mult o relaţie de impresariat – pentru că succesul primului e garanţia umflării portofoliului celuilalt.

În gimnaziu, copiii se mai relaxează – se prind uşor cum se împuşcă notele, ştiu să-şi ţină profii de vorbă, şă-şi amâne testele prin scuze de tot felul. Apare însă, treptat, o nouă categorie în clasă, mai subţire ca număr – grupa elevilor olimpici, cei care aduc „onoare” şcolii. Aceştia vor fi scutiţi de la multe ore în preajma concursurilor hotărâtoare, se vor pregăti separat cu profesorii lor care, mai bine, li se vor adresa doar lor, la predare, în clasă, ca să nu mai piardă vremea cu restul.

Din categoria copiilor care ieşeau odinioară în faţa clasei, ca să-i felicite „doamna”, râmân acum, vreo 5-6%; restul se plafonează sau învaţă despre ei că nu sunt suficient de buni. Spre disperarea părinţilor, care cu greu îşi revin din nedumerire, neînţelegând de ce un copil premiant a ajuns acum de nota 7-8. Meditaţiile rămân, în consecinţă, o cârjă permanentă şi un mod al familiei de a-şi plăti propria vinovăţie.

Oricum, la ciclul gimnazial, şcolile supravieţuiesc doar din numărul copiilor cu rezultate la olimpiadă. Restul nu mai contează. Pe fiecare an de studiu, chiar dacă există 4-5 clase paralele, de obicei una e considerată „bună”, iar profesorii alocaţi ei supravieţuiesc, şi ei, prin pregătirea creierelor care răzbesc. Aceste „oaze de inteligenţă” – se reduc treptat la un procent natural de maxim 6 – o doză de excelenţă despre care, statistic vorbind, se pare că există răspândită natural. Aceşti copii sunt capabili de eforturi susţinute, cu totul în afara programelor de la clasă, se specializează de mici, nu prea mai învaţă la celelalte discipline, deşi li se încheie media „10” la toate, cu înţelegere. Dacă în şcoală au norocul să întâlnescă şi un profesor cu adevărat „gifted” – ei îşi vor atinge spectaculos maturitatea la olimpiade internaţionale sau în proiectele creative pe care le share-uim cu atât patriotism şi solidaritate faţă de şcoala românească, pe facebook.

Cam tuturor elevilor din clasa „bună” li se încheie – merită sau nu – medii frumoase – adică niciun profesor nu îndrăzneşte să strice deciziile pozitive ale profelor de Română sau Mate. Ar fi păcat şi pentru şcoală, căci, la intrarea în liceu, se trag nişte linii care atestă câţi copii cu medii competitive are Şcoala X sau Y.

Toţi copiii „buni” ai celor 2-3 şcoli „bune” din oraş vor pica, invariabi, la cele 2 clase „bune” ale celor 2 mari licee cu tradiţie. Pe ei se vor bate – la numirea catedrelor – profesorii de liceu care dau meditaţii pe termen lung, pentru facultate. Trebuie musai ca în clasele nou-formate să se păstreze acelaşi amalgam fericit de familii „cu posibilităţi”.

Ce constatăm, privind înapoi, la circuitul elevului bun?

  1. Copiii sunt folosiţi ca resurse pentru supravieţuirea economică a profesorilor şi a şcolilor. Cât timp li se poate falsifica performanţa – e minunat, pentru că astfel îşi câştigă reputaţia multe şcoli primare ca fiind net superioare gimnaziului şi aşa mai departe.
  2. Nevoia aceasta de formare ilicită a claselor, împotriva legii învăţământului care asigură, chipurile, ocuparea democratică a locurilor în ordinea înscrierilor, e o formă disperată de evitare a mediocrităţii generalizate în rândul celorlalte cadre didactice.
  3. De la an la an, sunt din ce în ce mai mulţi copii lăsaţi în urmă. Şi pentru că programele sunt stufoase, desuete, irelevante, cu adevărat, abuzive. Numai că la ele s-au adaptat excelent profesorii „buni”, capabili să facă puţină lumină în mintea unor copii, cu sprijinul financiar al familiilor lor. Aceştia din urmă devin „norocul” şcolii şi vor fi cei care perpetueză bunul ei nume.
  4. În hora asta jalnică joacă părinţii, cu bună ştiinţă şi chiar o întreţin. De frică să nu le rămână copiii pe dinafara, închid ochii şi înghit.
  5. Toate neregulile – discriminarea elevilor, selecţia preferenţială a profesorilor la o anumită clasă, meditaţiile în grup cu copii de la propria clasă, cadoriseala, festivităţile de premiere umilitoare – se întâmplă cu aprobarea inspectoratelor. Acolo sunt numiţi oameni din categoria profesorilor care au uns de multă vreme acest sistem.
  6. Sistemul acesta de selecţie a copiilor perpetuează inegalităţile sociale: cei din familii „bune” au prioritate la start. Nu se ştie  câţi copii cu potenţial, din familii modeste, se pierd sau nu sunt descoperiţi niciodată.

Nu-mi permit să spun că fenomenul descris mai sus e general. Cititorii de faţă sunt, bineînţeles, excluşi. Este, însă, suficient de răspândit, ca să întreţină iluzia că sistemul nostru şcolar încă supravieţuieşte. Şcolile s-au ascuns perfect după paravanul câtorva inteligenţe răspândite natural, pe care şi le-au cultivat comod şi transformat în „brand-uri”. Realitatea este că aceşti copii sunt convenabili – cu ei s-ar fi făcut performanţă oriunde. Restul însă – marea lor masă – a fost abandonat, undeva prin clasa a II-a. Selecţia după criteriul capacităţii de a aduce medalii şcolii pune, din start, copiii, într-o relaţie nesănătoasă de concurenţă şi teamă. Media rămâne subdezvoltată, blocându-şi din start potenţialul în complexe de inferioritate şi crispări parentale că nu ţin pasul cu cei de sus.

Pe de altă parte, oamenii din sistem trebuie să fi ales, şi ei, calea supravieţuirii, chiar dacă una nedreaptă şi imorală. Cu actualele programe nu ai cum să ţii după tine întreaga clasă. Dacă ar fi să te ocupi de fiecare copil, ţi-ai îngropa pe veci reputaţia de profesor bun. În România nu stă nimeni să te-aplaude că i-ai ridicat pe toţi de la 5 la 8. Progresele substanţiale, cele în raport cu sine, nu sunt contabilizate. Doar cele strălucitoare, bune de adăugat în palmares, cele care se văd comparativ cu ceilalţi.

De aceea îi înţeleg pe colegii mei ambiţioşi de la catedră. Chiar dacă nu îi aprob. Prea multă materie, noţiuni peste nivelul vârstelor, teme redundante şi fără aplicaţie practică, testări naţionale încremenite în reproducere de informaţie – toate au dus la agăţarea de gâtul copiilor cu potenţial peste medie. Ei sunt singurii care mai aduc puţină mândrie profesională sau hrănesc numele şcolilor. Sub ei există o masă critică de inteligenţe insuficient dezvoltate, dar care trebuie absorbite şi camuflate de sistem.

Prin urmare, mediile universitare ştiu cel mai bine ce minţi nepregătite şi ce dezastre de logică şi înţelegere trebuie să valideze în examen, la rândul lor, ca să supravieţuiască.

E un ciclu complet – ca circuitul apei în natură – tot ce-a pornit de jos, din copilărie, cu inocenţă şi puţină ştiinţă, se întoarce exact la fel în societate, după nenumărate transformări aparente şi hocus-pocus instituţional. Singurul lucru care se pierde în acest circuit nestrămutat sunt exact premianţii noştri care, cel mai adesea, se evaporă prin străinătăţuri.

Distribuie acest articol

122 COMENTARII

  1. In primul rand ca este total inuman ca parintii sa nu fie intrebati unde vor sa-si inscrie copilul. Metoda de distributie este tiranica si este sustinuta de legi permisive.

    Fisa de inscriere trebuie sa contina, in ordine optiunile parintilor pentru profesori: 1, 2, 3, 4.

    Avand ca si criteriu de baza asigurarea unor colective mixte echilibrate: jumatate baieti, jumatate fete distributia trebuie sa se faca in ordinea optiunilor. In cazul in care pentru un profesor au optat mai mult de 31 de parinti se distribuie in ordine in functie de data la care au fost inscrise cererile.

    As specifica, pentru cei care doresc sa nu cotizeze la inscrierea copiilor care e mecanismul.
    In primul rand discutiile cu profesorii trebuie sa urmeze niste linii clare si deterministe. Procesul de inscriere este ocultat si raspunsurile la eventualele intrebari nu sunt menite sa te lamureasca.

    Specific distributia se face aleatoriu. A se intelege cei care cotizeaza primesc locurile care trebuie si restul sunt distribuiti respectand efectivele de 30 sau 31 de elevi pe clasa si distributia mixta echilibrata.

    Sansa parintilor care vor sa-si mute copilul fara sa dea spaga este sa vaneze locurile libere adica acele clase care au efective mai mici decat maximul admis, sa zicem 30. Daca sunt doua clase cu efective de 30 si celelalte au 31 de elevi inseamna ca sunt doua locuri posibile care pot fi obtinute cinstit. Pentru acest lucru se fac cereri de transfer. O singura cerere de transfer nu este suficienta, trebuie avut in vedere ca exista un numar de consilii care pot respinge cererile pe motiv de lipsa de motive, adica pe scurt nu vi-l putem transfera pentru ca exista altii care cotizeaza. Totusi optiunea exista si nu poate fi ignorata asa incat trebuie facute mai multe cereri. Una pentru prima sesiune, alta pentru sesiunea a doua de respingeri si inca una pentru cea in care se aproba efectiv cererile de transfer. Trebuie avut grija ca aceste cereri sa fie inregistrate primele, la fel si cu urmatoarele cereri. Trebuie avut grija sa fie urmarit cand are loc consiliul pentru ca si a doua, a treia oara acele doua cereri sa fie primele ca si numar de ordine.

    In felul acesta trebuie ca la una din sesiunile de aprobari sa se aprobe aceste cereri si astfel 2 parinti sa poata sa se bucure de libertatea de a alege.

    • Daca inspectoratele scolare si-ar face datoria constiincios, intre scoli nu ar fi diferente notabile.

      Si daca directorii si-ar face daotira, intre clase nu ar fi diferente notabile.

      De ce nu-si fac datoria constiincios inspectoratele si directoriii?

      Multe cauze.

      Dar aici este cheia problemei: eliminarea atitudinii non-combat a inspectoratelor scolare, cresterea controlului si curatarea de coruptie (unde e cazul).

      Am vazut cum intr-un an de zile s-a curatat justitia si politica. Deci, se poate.

      • Va faceti iluzii ca s-au curatat. Efortul poate sa dispara peste noapte daca societatea nu ia atitudine. Exista oameni lipsiti de constiinta care inca se afla in functii publice si care incearca sistematic si perseverent sa-si aserveasca tara. Zicea cineva ca pestele de la cap se impute si de la coada se curata … problema e ca ce s-a reusit s-a facut in 25 de ani si e suficienta o schimbare cheie pentru ca lucrurile sa se schimbe drastic si peste noapte. As aminti doar: martea neagra a parlamentului, subminarea votului disasporei, lipsa de mecanisme institutionale transparente de verificare a ofiterilor acoperiti si in general al informatiilor cu caracter secret de stat in afara institutiilor care le produc, asaltul repetat la libertatea cetatenilor prin legea cartelelor pre-pay si a legilor privind supravegherea electronica a cetatenilor, scoaterea, numirea Alinei Bica.

        Mai nou Ponta doreste imbunatatirea legislatiei „sigurantei” nationale, pentru garantarea libertatilor fundamentale. Legea exista si se cheama constitutie.

        Linia e clara, institutiile statului sunt sub atac continuu din 2012. Si linia e clara, crearea unui cadru uman si legal care sa garanteze unui grup privilegiat putere absoluta.

        • Totusi, lupta impotriva coruptiei a avut rezultate incontestabile. As indrazni sa spun ca s-au facut chiar excese – dar asta e alta poveste.

          Nu imi dau seama ce ai vrea mai mult. Nicaieri in lume coruptia nu e eradicata 100% si nici institutiile statului nu pot fi 100% libere de coruptie.

          Asa si cu inspectoratele scolare. Este suspect faptul ca o tara intreaga se plange de fenomene de coruptie la nivelul scolilor si inspectoratele par sa nu existe in aceasta ecuatie.

          Chiar inspectoratele sa fie Alba ca Zapada? Si chiar toti parintii care reclama diverse lucruri sunt dusi cu sorcova? Si chiar de vina pentru toate e numai Ministerul?

          • Pai persoanele care traseaza directia la care am facut referire sunt in functii publice si continua nestingherite sa creeze conditii prin care un grup de oameni sa acceada la puterea absoluta.

            Mie nu mi se pare ok. Mai ales ca acei oameni care vor puterea absoluta nu o vor pentru a face ceva bun ci pentru ca lor sa le fie bine.

            Limitarea libertatii cetatenilor sau crearea de legi care sa „garanteze” libertatea cetatenilor nu este pentru binele nostru, asa cum ni se repeta in continuu.

            Termenul de terorist folosit de acesti oameni care doresc si lucreaza pentru a obtine putere aboluta si pentru aservirea institutiilor pentru scopurile proprii nu este decat o persiflare. E lesne de inteles ca modul in care percep lumea nu este unul bazat pe valori umane ci o expresie a primitivismului.

  2. Buna ziua Doamna Oana!
    Va trimit un alt punct de vedere.
    Sunt profesor de matematica de 30 ani si va pot spune ca totul e pornit de dinainte de 1989,cand profesorii erau presati de „tovarasi”sa treaca pe toata lumea.Sa nu uitam ca la liceu intra toata lumea,de la media 1,00.Cumva examenul de treapta mai tria lucrurile. Incepand cu 1990,democratia a dus initial la contestarea profesorilor de catre elevi,ceea ce in timp a indus in mintea profesorilor teama ca daca vor fi exigenti vor fi respinsi,si atunci,usor,usor ,a inceput sa se coboare stacheta calitatii si a exigentei. Pe de alta parte,incepand de la clasele primare,materia a devenit din ce in ce mai stufoasa,iar invatatorii si profesorii neputand sa predea totul,puneau note mult mai mari decat meritau elevii,pentru a nu avea probleme cu parintii sau conducerea scolii,iar parintii presau cu atentii ca sa nu se faca de ras in fata vecinilor si a preitenilor. Intre timp,salariile in invatamant au scazut drastic,si a inceput febra meditatiilor.Cei care nu veneau la meditatie,primeau note proaste pana cedau si veneau. Evident ca notele erau din ce in ce mai mincinoase,pentru ca trebuiau justificati in fata parintilor prin note, banii luati la meditatii. Ultima lovitura a fost data in momentul in care au aparut tezele nationele si examenul de capacitate.Goana dupa note mari care sa justifice banii de la meditatii si cifrele de scolarizare a dus la copiat pe fata.Profesorii ii invitau pe elevi sa copieze,chiar le dictau ce sa scrie. Acesti elevi veneau in liceu,unde majoritatea profesorilor au procedat ca cei din gimnaziu,adica meditatii pentru note mari,cadouri scumpe,ca sa fie lasati elevii sa copieze,etc..Totul era acoperit de un examen de bacalaureat unde se copia. La Bac se strangeau bani de protocol,supraveghetorii inchideau ochii,toata lumea era fericita. Acum urma facultatea,unde totul se putea plati,inclusiv diplomele sau doctoratele. Peste tot se copiaza pe rupte,cine nu copiaza e ciudat. In invatamant ajung oameni din ce in ce mai prost pregatiti,care n-au gasit altceva de facut. Suntem intr-un cerc vicios pe care nu-l vad rupt fara consultari largi ale profesorilor cu vechime si respectati. Problema financiara se poate schimba repede,mentalitatile foarte greu. Oricum cred ca ce s-a stricat in peste 25 de ani,va fi greu de reparat de azi pe maine. In primul rand e nevoie de o viziune clara si de implicarea tuturor jucatorilor:elevi,parinti,profesori,societate,politicieni. Nu cred ca ar fi rusinos sa luam exemplul Japoniei sau Finlandei.

    • Imi vine sa plang cand vad profesori dinastia cu vechime cum deplang educatia din vremea comunismului si cum sunt ei convinsi ca in ziua de azi s-au stricat toate. Daca maine ati merge in Finlanda sau Japonia ca profesor, in maxim 1 luna ati veni inapoi… in suturi, sunt 99% convins de asta, nu exista profesor de matematica care sa se laude cu vechimea si sa fie capabil sa lege 2 pagini in Latex sau sa faca un programel in Matlab, sa stie ceva despre Dota 2 sau LOL si sa poata discuta liber despre armele din CS: GO. Trebuie sa intelegem odata ca societatea din ziua de azi este mult mai avansata decat cea din 1900 toamna, sa intelegem ca tinerii de zi nu mai „pun botul” la povesti de doi lei povestite de un profesor care preda o materie a carei aplicabilitate este de neexplicat unor tineri. Matematica are cea mai mare putere de a schimba o societate, dar nu in forma predata actual, nu cu cerintele actuale, nu prin concursurile actuale… e nevoie de teste peste teste de personalitate, inteligenta, psihologice. E nevoie de specialisti adevarati platiti cu salarii cel putin decente pentru a schimba ceva, nu-i nevoie de profesori cu vechime si respectati… e nevoie de tineri cu initiativa si mai ales vocatie, de oameni care simt si isi doresc initiativa… nu de oameni care plang dupa vremuri care au ingropat definitiv viitorul acestei tari. Cu stima si respect, tot un matematician… dar fara vechime.

      • 2 + 2 = 4 si cu creta, si in Latex, si in Matlab!
        Nu forma e cea mai importanta, ci fondul.
        Printre profesorii vechi mai gasim unii cu fond bun, dar forma nu-i face atractivi.
        In schimb prea multi profesori tineri afiseaza o forma sclipitoare, ce spoieste un fond aproape inexistent.
        Iar parintii, hmmm. Majoritatea sunt atrasi de formele sclipitoare, neputand patrunde, orbiti cum sunt dar si incapabili sa inteleaga, prin spoiala pentru a vedea lipsa fondului. Si ei sunt insa victimele acestui sistem autointretinut.

        Din 10 profesori, 9 dau proiecte, iar din cei 9, 8 le accepta asa cum sunt punand note de 10 pentru munca oricui, numai a elevilor nu, si doar unul singur se straduie sa le corecteze cu adevarat, eliminand proiectele copiate de pe net sau facute de parinti. Iar asta singurul isi va atrage oprobriul a 30 de parinti, numai al 31-lea apreciindu-i munca de a evalua corect performantele si munca elevilor.

      • Rezonez cu dumneavoastra. Doar ca foarte putini din Ro inteleg filosofia dumneavoastra. Ro este blocata in trecut, in ea insasi, autosuficienta.

      • Sunt de accord cu tine.

        Timpurile s-au schimbat.

        Din vecjiul system ar tregbui sa ramana doar organizarea generala si preocuparea pentru pedagogie.

        Dar exact astea au fost aruncate la cos.

        Si eu cred in acest moment ca un professor fara vechime e mai bun decat unul cu vechime, pentru ca nu are infatuarea „cunoasterii metodei infailibile”.

        De altfel, si experienta mea personala merge in acelasi sens (la matematica!) – un student e un professor mai bun decat un professor cu gradul I. CU CONDITITA insa de a se preocuipa de partea pedagogica. Altfel, sa stii e una si sa predai e alta.

      • Un Solomon Marcus up-gradat pentru zilele noastre ar intelege de ce matematica poate aspira la titlul de regina neincoronata a stiintelor. Filozofie, muzica, literatura, matematica… pot incapea si ,,convietui” si astazi in aceeasi minte/suflet daca ai oamenii potriviti care pot face din intalnirea cu copiii/elevii momente de maxima inspiratie.

    • Mult tupeu este in acest mesaj… Mult

      Cine a facut materiile mai stufoase? MAMA ? NU!

      Cine a schimbat non-stop sistemul de invatamant, bulversand complet generatii intregi de elevi? Politicienii ?? NU!
      Cine este incapabil sa se adapteze noilor cerinte ale societatii? Elevii?? NU!

      PROFESORII !! Profesorii transformati in politicieni, in deputati, senatori si ministrii si care ne-au facut lege dupa lege care mai de care mai tampita sau mai ticaloasa.

      Cine a facut materiile stufoase? Tot profesorii ca sa aiba material de meditatii!

      Cine indoapa copiii cu tone de informatie fara sens si fara folos?

      Tot Profesorii.

      Sunteti un cancer in metastaza domnule profesor. Si chimioterapia numai functioneaza. Trebuie taiat din radacina!

      Parintii sunt victime ale acestui sistem. Sunt victimele aceluiasi mult laudat sistem de invatamant ceausist in care invatam la geografie cate zeci de paraiase sunt in judetul ialomita si toti anii de domnie ale tuturor domnitorilor! Degeaba. pentru ca le-am uitat a doua zi! Pentru ca am urat materia in loc sa o iubim. Aceeasi metoda cretina care ne-a facut sa invatam determinanti si integrale care acum ni se par hieroglife si nu ne folosesc la nimic.
      Metodele de invatare noi pun accentul pe dezvoltarea de abilitati nu pe teme kilometrice si invatat pe din afara toate tampeniile din capetele voastre seci domnule Matematician!

      • Ati uitat si cum se scrie, in anumite contexte, cuvantul „numai”! Sigur profesorul dvs. de romana v-a cam trecut degeaba, INTR-ADEVAR, NU SI-A FACUT DATORIA, DEOARECE AICI SE SCRIE „NU MAI”! Ma rog, sunteti prea inversunat impotriva celor care v-au pus creionul in mana, ca sa mai observati ca sunteti varza!

        • @Alina

          Micul dumneavoastra text sufera de „argumentum ad hominem”. Cum ar veni, e descalificant.

          Inapoi la A,B,C …. va rugam combateti ideile, nu omul. Pai ce, ne batem joc de scoala!?!? :o))

      • Cine isi face flotant sa ajunga odrasla la scoala „buna”, cu invatatoare „buna „(care da teme si fise pana la 12 noaptea)? Raspuns :Parintele !. Si tot acelasi parinte se plange apoi de sistemul care-i epuizeaza copilul .

    • Foarte bine spus Dl. „Matematicianul”. Si eu aveam aceeasi parere, vorbind din experienta mea personala, am cochetat si eu cu invatamantul si nu am plecat din cauza banilor ca stiam din prima zi salariul si alfel nu m-as fi angajat, am plecat din cauza a ceea ce ati scris dvs. mai sus.

  3. Si ca bonus cam jumate din cei 6% cand ies din scoala, se cred cei mai smecheri din parcare si te trezesti ca se rateaza groaznic in piata muncii.
    Pentru ca motivatia nu tine loc de disciplina.

  4. Aşa zisa „selecţie” la clasele 0-4 nu are nicio relevanţă asupra dezvoltării elevului. Marea majoritate a învăţătoarelor îşi fac treaba, ocupându-se de toată clasa. Din punctul meu de vedere, începând cu clasa a V-a ar fi chiar indicat să se facă o selecţie în şcoli. Să fie adunaţi cei mai buni elevi ai şcolii în aceeaşi clasă. Cei mai buni stabiliţi printr-un examen dat la sfârşitul clasei A IV-a, nu prin alte artificii. Sunt foarte mulţi copii în şcoli care nu manifestă niciun fel de interes pentru carte. Sunt copii scăpaţi din atenţia părinţilor, ajungând la vârsta pubertăţii când sunt interesaţi de orice altceva mai puţin de şcoală. Nu mi se pare normal ca un copil serios şi interesat de educaţia lui să fie perturbat de astfel de colegi. În ce condiţii se poate ţine un curs, indiferent de materie, când din 30 de copii doar 5-6 sunt interesaţi de şcoală?!?!?!

    • Corect. In teorie.
      Caci in practica banul e stapanul suprem, primand in fata selectiei pe baza performantelor.
      In clasa aleasa pe spranceana, jumatate e formata din „genii” (copii obisnuiti dar ai caror parinti ii vad geniali si nu vor renunta in ruptul capului la acest statut), beizadele (nulitati carora parintii le vor asigura toate conditiile pentru a termina cu nota maxima clasa cea mai buna, pentru a le asigura astfel locul intr-o scoala/universitate buna la nivelul urmator) si alte pile. Jumatatea asta va petruba activitatea celeilalte jumatati, astfel ca tot la meditatii se va asigura performanta jumatatii silitoare, nicidecum in clasa.

    • Cum poate fi cineva convins de faptul ca intr-o clasa de invatamant primar de 30 (!!) de copii (atentie a se citi copii de 6-10 ani) doar 5 ar fi interesati de invatamant? Cred este evident ca la varsta de 6-7 ani invatatorul este singurul responsabil de captarea atentiei copiilor.

      Vad ca nimeni nu sesiseaza incalcarea legii invatamantului cand vine vorba de numarul copiilor maxim admis intr-o clasa, sistematic nesocotita cand vorbim de scolile din Bucuresti.
      ART. 63 din Legea 1/2011
      (1) In invatamantul preuniversitar, formatiunile de studiu cuprind grupe, clase sau ani de studiu, dupa cum urmeaza:
      a. educatia anteprescolarã: grupa cuprinde în medie 7 copii, dar nu mai putin de 5 si nu mai mult de 9;
      b. invatamantul prescolar: grupa cuprinde în medie 15 prescolari, dar nu mai putin de 10 si nu mai mult de 20;
      c. invatamantul primar: clasa care cuprinde în medie 20 de elevi, dar nu mai putin de 12 si nu mai mult de 25;
      d. invatamantul gimnazial: clasa care cuprinde în medie 25 de elevi, dar nu mai putin de 12 si nu mai mult de 30.

      • Sunt o gramada de scoli private cu 3-10 copii intr-o clasa ….

        Au primit totusi autorizatie si acreditare chiar.

        Mare aiureala.

          • Eu sunt unul dintre beneficiarii invatamantului privat! De regula acesta e de nivel prescolar si primar! Ca sa intre odrasla la COLEGIUL NATIONAL cel mai bun, la gimnaziu , unde se da examen, pregatirea o fac eu nu cea de la clasa! Acolo se fusareste treaba cu 10-15 copii, se gadila orgolii pe optionale…ca dech tre sa fie altceva decat la stat si HOPAAAAAA, apare insuuccesul!

    • JUST! Eu rabd de atatia ani o gramada de ratati, din clasa fiicei mele, care deranjeaza fiecare ora, care transforma orice moment in prilej de bataie de joc, in defavoarea copiilor care muncesc zi de zi! Da, sunt de acord sa dispara toti RETARDATII din clasele unde copiii vor sa invete! Da, sunt de acord ca fiica mea sa fie elitista, da, sa fie olimpica, da, sa reprezinte scoala cu cinste…da, sa-i aduca onoare invatatoarei care i-a pus creionul in mana! Iertati-ma ca-mi pasa de ceea ce se alege din copilul meu! Iertati-ma ca ma doare de profesorii lasati la mana elevului si a parintilor care i-au produs pe acesti taie-frunze-la caini! Dvs., cei oripilati de dascali, ati ascultat vreodata povesti de la ore? Ati auzit vreodata cum sunt umiliti, de niste analfabeti si de „victimele-parinti”, dascali care muncesc din greu? Eu aud zilnic, de la fiica-mea, de mizeriile zilnice, la care sunt supusi cei care vor sa predea si cei care vor sa invete! SI MAI IERTATI-MA CA SUNT O INVATATOARE BUNA! Ca muncesc pana nu mai pot, ca plec zilnic din scoala tarziu, ca oamenii ma vor pentru ca-mi pasa de copiii lor! Da, recunosc, sunt vinovata ca sunt cunoscuta, ca oamenii isi calculeaza anii, ca sa le pice copiii la mine! Stiti de ce? Tocmai pentru ca nu le cer bani de videoproiector, ci-l castig la colindat sau ma lupt ca o leoaica pentru sponsorizari de la FIRME, nu de la parinti! De-aia sunt cautata, ca-mi tratez copiii, ca pe-a mea, de-acasa! Da, recunosc: sunt mandra ca sunt o „DOAMNA”!

      • ”Doamna” (ati pus corect ghilmelele) am impresia ca va identificati bine cu personajul descris aici de autoare! Veti fi dvs. buna, in felul dvs., nu zic ca nu sunteti deranjata de unii copii problema, insa v-ati gindit ca poate nu ati apelat la cele mai bune metode cu acesti copii? Sau cu parintii lor? Atunci ati fi fost cu adevarat o Doamna, atunci cind ati fi stiut sa ridicati intreaga clasa, nu numai 4-5! La pensie va rugam!

    • Aici e greseala celor superficiali. In Finlanda pana la 16 ani nu se pun note tocmai pentru a nu creea o falsa competitie si a nu confunda scoala si acumularile ei cu ierarhia sociala. Am fost intr-o clasa facuta din bucati cu repetenti de peste tot. Ma surprinde si azi cum diriginta de istorie reusea sa-i faca sa invete pe toti, fara sa-i bata, fara sa-i ameninte, fara sa-i umileasca ca sunt prosti si nu inteleg. Ceea ce nu avem sunt profesori adevarati si e adevarat o programa cumsecade. Dar de fapt orice programa poate fi transformata de un porofesor bun. Elevii chiulangii si dezinteresati sunt elevii care raspund prin indiferenta unor profesori slabi. Nu va mai dati profesori loviti ca sunteti interersati de bani, sunteti blazati si nu aveti nimic care sa atrageti un elev.

  5. Din nefericire (sau din fericire) un invatator „bun” sau un professor „bun” este diferit in functie de cine evalueaza:

    a) parintii: numar de teme, intransigenta, duritate

    b) elevi: atractivitate, empatie

    c) inspectorat: „disciplina” predarii, ordine si respectarea programelor

    Chiar si pe forumuri, aceasta idee a scolii „bune” face ravagii, impiedicnad de fapt o selectie normal a scolii.

    Din fericire, exista acum un criteriu obiectiv: anume rezultatele la evaluarea nationala (clasa a VIII-a) si, intr-o oarecare masura, rezultatele la evaluarile intermediare.

    Este necesar ca:

    1) parintii sa isi ia mai in serios obligatia civica de a informa si pe alti parinti cu privire la ce se intimpla in scoala unde au copiii

    2) Inspectoratele sa fie mult mai intransigente cu privire la respectarea programelor – acum eu am constatat ca pur si simplu nu verifica aceasta respectare, sunt situatii – in Bucuresti! – unde coruptia este singura explicatie a lipsei de control sau a controlului „bland” la scoli private.

    Sin pacate, cred ca singura solutie viabila este o cruciada SRI+ DNA asupra coruptiei din inspectoratele scolare. Asta, deoarece nu cred ca din incompetenta nu verifica ce trebuie sa verifice.. Unele situatii sunt de-a dreptul strigatoare la cer si inspectoaretel nu vad. Cum de nu vad?!

    Pana la vocative, organizare samd ne omoara coruptia ce ascunde incompetenta si nerespecarea legii.

    Este incalificabil sa nu respecti programele, sub pretexte uneori de-a dreptul puerile si inspectoaratele sa zica ca totul e in ordine. Si asta, la scoli private cu taxe mari…

  6. Cat de trist si de real in acelasi timp.
    Pana la urma reforma invatamantului nu e blocata de politicieni incapabili sau de legi proaste, ci de membrii sistemului carora le este asa bine in cloaca lor calduta. Acesti oameni la care le plangem de mila pentru salariile mici (la debutanti caci dupa „achizitionarea” gradelor creste si remuneratia) desi ei vamuiesc far jena parintii care au ghionionul sa aiba un copil scolar. Taxa de „intrare” in clasa (cadouri pentru „doamna” sau diriginte), meditatii ca sa nu ia note mci copilul la clasa (copii meditati de doamna sunt intotdeauna mai „destepti” si iau note bune la extemporalele surpriza), cadouri de 1, 8 martie, Paste, Craciun, excursii in strainatate, ziua doamnei si orice alt eveniment „neprevazut” care presupune necesitatea colectariii de bani.
    La astfel de loaze, ca dascali nu li se poate spune, li se plange de mila de cateva ori pe an cand vreun politician tembel se gandeste sa mai mareasca cheltuielile bugetare in vreun domeniu si trebuie sa starneasca simpatia „poporului”.
    Niste indivizi adesea cu o calificare precara, veniti in invatamant pe locuri ocupate in concursuri cu note de 3 sau 4, pentru ca sunt multe posturi si putini doritori capabili sa ia o nota decenta, care au surse „auxiliare” de venituri pe langa salariu si care au cel mai lung concediu anual dintre bugetari.
    Cam astia sunt reprezentantii sistemului de invatamant, desigur cu unele exceptii notabile, insa masa critica e data tot de cloaca de mediocri care pregatesc viitorul acestei tari. Si atunci ce asteptari sa avem de la noua generatie cand cei care o modeleaza sunt in halul asta?

    • E adevărat că în sistemul didactic e un procent uriaş de loaze care au intrat cu 3 sau 4, jumulesc tot ce apucă şi au nivelul intelectual pe la genunchiul broaştei.

      Dar nimeni nu vine cu ideea de a face curăţenie şi a diferenţia pe cei buni de loaze, fiindcă nu are importanţă. În sensul propriu al cuvântului, fără glumă. Nu are importanţă. Proful, indiferent cât de loază ar fi, e parte a aristocraţiei. E peste muncitor, funcţionar, om de afaceri sau doctor; doar se umflă niţeluş şi sâsâie ca şarpele printre dinţi „noi, care suntem cadre didactice…” şi i se face imediat pe plac.

      Pe vremea duduielii economiei (când duduia şi şpaga!), presa şi comentacii urlau ca animalele: elevul e golan, drogat, ticălos, mizerabil, eleva e curvă, fufă, vopsită, pitzipoancă, proful e sfânt, martir, se luptă cu ei pe salariul minim pe economie, ar trebui să vină Vlad Ţepeş să facă ordine etc – încă puţin şi s-ar fi vorbit de gazarea elevilor. Aşa, s-a pomenit doar de introducerea de droguri în corn şi lapte. Dai o căutare cu Sfântu’ Google şi te sperii.

      Dacă au tăcut în prezent, e numai fiindcă a venit criza şi în privinţa şpăgilor, aşa cum fusese şi între 1990-2000. Cel care dădea ciubuc înainte 1000 de lei, acum dă numai 100. Dar tot dă, fiindcă altfel suportă consecinţele.

  7. in linii mari, cu oarecari exagerari, desigur. Bun, si solutii ? In afara de scoli particulare, cu taxe pe masura ?
    De fapt nenorocirea incepe mai tarziu, din clasa a V-a. Si asta a inceput din 1948, dela „reforma invatamantului” si introducerea „gimnaziului unic”. La Gheorghe Lazar ca si la Gheboaia ! Ca pana atunci se dadea admitere in cl.I-a de liceu.
    O sa-mi ziceti ca aia de la tara tot n-o sa aiba vre-o sansa. Si-o sa va amintesc cum Georgescu-Reogen a reusit in Cl I-a la Manastirea Dealu …

    • Scolile private cu taxe mari nu sunt nici pe departe o solutie.

      Eu stiu cel putin doua la care doar taxele sunt mari. Rezultatele nu sunt nici pe departe conformitate cu taxele.

  8. E foarte corect tot ce ati scris.
    Nu cunosc nici eu sistemul in ansamblul sau, dar am simtit acest risc imens de a pierde copii buni in contextul mlastinos al reglementarilor din educatie.
    La inceputul carierei am lucrat in domeniul stiintei dar dupa revolutie am crezut ca locul meu e in educatie. Conduc o echipa care face de aproape douazeci de ani initiere in utilizarea calculatorului prin intermediul unui ONG din Bucuresti care se autofinanteaza. Din acest motiv suntem puternic dependenti de resurse, cum presupun ca si dvs sunteti.
    Am receptat aceeasi frana din organizare cuplata cu aceeasi distribuire neuniforma a zestrei de inteligenta a copiilor; adesea cel mai bine lucram cu copiii mai putin dedulciti la tablete care-si permit cu greu achitarea unei contributii banesti.
    Dar sa nu ne mai plangem! Ce e de facut?
    Poate un proiect european? Am depus cinci si am fost respinsa de fiecare data din motive care nu tineau de calitatea proiectului.
    Am inscris asociatia la Camera Deputatilor si am solicitat sa primesc dreptul de a asista la dezbateri. Nu l-am primit nici dupa 3ani…
    Intre timp entuziasmul meu s-a redus drastic si sunt aproape sa-mi schimb domeniul de interes.
    Daca credeti ca va pot sprijini in vreun fel, va rog sa-mi scrieti.

    Ileana Vasilescu

  9. Intreb si eu (pe scurt acum)
    Este viata DREAPTA?
    NU stiu daca autoarea a avut ocazia sa EXPERIMENTEZE ceea ce 9se pare) vede ca IDEAL: sa nu tina cont de nivel, clasa FOARTE ETEROGENA adica) si sa nu ii NEDREPTATEASCA pe cei mai „dotati” (sa zicem).
    Oricum, textul imi pare extraordinar de SIMPLIFICATOR.
    Si NU E DREPT.
    PS NU iau in calcul micile „interese meschine”; ma refer doar la partea PEDAGOGICA! Strict.
    Emil

  10. La nivel național lucrurile stau cam așa:

    Cel mai mare număr de analfabeți din U.E.

    Cea mai mică medie a IQ din Europa (după Serbia) (Chiar și Moldova și Ucraina stau mai bine)

    Medalia de aur la olimpiada națională de matematică, robotică, etc.

    Acesta este efectul acestui sistem despre care ne povestiți în eseul „Doamna”.

  11. Destul de adevarat. Se aplica insa in mare masura si scolilor private. Este o reactie naturala la stimulii care conteaza, (nu la cei declarati pe hartie)

  12. Seamana ca doua picaturi de apa cu scoala unde invata copii mei. Socat de experienta scolara a fetei, mi-am dat baiatul la o scoala particulara. Scoala care a tinut fix 4 luni, preturile erau cam mici (asa i-am spus si celei care a avut „tupeul” sa organizeze asa ceva), in final nu s-a descurcat cu cheltuielile. La scoala particulara, scos la lectie in fiecare zi, teme si afterschool baiatul era primul la invatatura. (A descoperit in clasa intai singur numerele rationale si bazele de numeratie). Caietele lui de atunci sunt o bijuterie. Dupa ce scoala s-a inchis am fost obligat sa-l duc la aceeasi scoala unde invata si sora lui mai mare. Nimerind intr-o clasa „cu pretentii” si noi parintii, nedescifrand limbajul nonverbal al pretentiilor (dar cotizand ca toata lumea pentru laptop, proiector si tot felul de anexe -scrise de nechemati in pedagogie copilul meu a ajuns ultimul. Dupa un an am descifrat „enigma” si am fost nevoiti sa facem meditatii la „Doamna”, pe un tarif foarte piperat. Doamna mai are si alti copii abonati la meditatii si cred ca isi traieste visul american live in ce priveste bunastarea finaciara dar asta nu e treaba mea ci a Fiscului. In final voi reusi cumva sa-i invatam noi, parintii si cativa meditatori pe copii ceea ce trebuia sa primeasca de la scoala. Problema e alta: Oameni buni, cand desfiintam asemenea scoala, anormala, ineficienta care ne umple de frustrari copiii si pe noi de asemenea ? Avea dreptate un clasic care si-a terminat mandatul ca: „scoala romaneasca de stat scoate tampiti pe banda”. Copiii sunt normali cand pleaca de acasa. Tampirea se savarseste in clasa, cu acordul celor care ne conduc de zeci de ani. Nu vreau un copil olimpic, am fost eu destul si am vazut mai tarziu ca e imposibil sa pleci de jos si sa ajungi sus fara frauda. Vreau o scoala normala !

    • … da, imi dau seama din cele spuse ca de fapt baiatul dumneavoastra e un fel de pui de zmeu. Asa am fost si eu in scoala primara, la matematica puteam sa trec in loc de clasa 1 direct pe a 5a, ca in afara de invatatoare nu aveam rival in clasa, iar ea era putin in urma mea la tot ce insemna matematica de primar. PS: Sarcasmul e gratis!

    • Oare nu observa NIMENI ABSURDITATEA afirmatiei?
      Scoala era buna pentru ca fiul ei a ajuns …primul :-)
      Doamna Moraru, faptul ca sustineti acelasi punct de vedere (parerea mea: cu aceeasi „argumentatie logica”- scuze, va rog de indrazneala), este un motiv suficient de serios ca sa trecem peste?

  13. Toata aceasta perioada este trecatoare. Pur si simplu 4-5 ani de viata trec extrem de repede.
    Noi suntem niste parinti care au fost atenti cu gradinita si scoala copilului lor.
    Consideram ca este de datoria noastra, ca si parinti, sa ne interesam exact ce conditii ofera o anumita gradinita sau scoala. Sa vedem din timp cum se comporta educatoarea / invatatoarea / profesorii cu copiii, sa fim atenti la rezultatele copiilor si la evolutia lor in institutiile de invatamant.
    Copilul nu este doar un ghiozdan pe care il „aruncam” in fata scolii dimineata si pe care il „ridicam” la amiaza sau seara.
    Am ales la modul constient fenomenul „Doamna” pentru copilul nostru si nu ne pare rau. Nu consider ca am jucat intr-o hora „jalnica” ci consider ca ne-am informat din timp sa oferim cea mai buna alternativa de pe piata copilului nostru.
    Ce alte alternative am fi avut? Asta este ceea ce ofera piata invatamantului, asta este ceea ce am incercat sa obtinem si noi. :)

  14. Oana, ți-ai pus vreodată întrebarea dacă, nu cumva, tocmai acest lucru se vrea: adică selecția unui număr relativ mic de indivizi care să fie pregătiți pentru a deveni managerii- din ce în ce mai buni- angajați pentru a face treaba stăpânilor și marea masă a celor ce pot fi folosiți, ca turmă, pentru orice? La nevoie, exterminați? Că, așa cum ai descris, această selecție se produce cu intervenția părinților și se bazează pe mentalitatea românească, aia cu capra râioasă care ține coada sus, dar că ea se produce în toate sistemele de educație din lume, prin modalități specifice? Că, unii care vin cu alternative, vor sucomba singuri, finanțările- fie guvernamentale, fie private ( fundații, etc.) vor merge, totdeauna, către industria educațională și nu către micile ateliere, așa cum sucombă mica producție țărănească în fața multinaționalelor cu lanțurile lor de magazine care uniformizează și standardizează lumea?

  15. „Prin urmare, mediile universitare ştiu cel mai bine ce minţi nepregătite şi ce dezastre de logică şi înţelegere trebuie să valideze în examen, la rândul lor, ca să supravieţuiască“.

    Nu trebuie deloc, poate trebuie un pic de răbdare din partea ambelor părți ca să vezi că o sentință de dezastru de logică poate fi „comutată“.

    E de discutat până unde să meargă răbdarea, prima lună, primele două săptămâni, prima sesiune, etc.

  16. Descrierea este in mare parte obiectiva si nu trebuie sa mire pe nimeni aceasta stare de fapt, pentru ca este o replica ….umana a principiului selectiei naturale. Democratia nu inseamna neaparat si etica. Inegalitatile sunt peste tot si de toate felurile. Articolul scoate in evidenta forma insa fondul este lasat putin in umbra, (poate si pentru ca nu e spatiu suficient). Adevarul este ca in era globalizarii, Constiinta, Onoarea, Demnitatea, Responsabilitatea, lucruri care ne definesc de fapt ca fiinte umane si ne diferentiaza de toate celelalte fiinte cu care convietuim pe acest pamant au devenit ….derizorii cu alte cuvinte preferam de 1000 de ori „a avea” in dauna „a fi”. Si totul pleaca de la noi, parintii. Am considerat mereu ca atunci cand se naste, copilul e ca o coala de hartie impartita in 3: in prima parte, Dumnezeu (oricum s-ar numi El) scrie intotdeauna ceva – cele mai de baza trasaturi de caracter. In a 2-a parte, familia scrie si ea ceva: deosebirea dintre bine si rau, valori crezuri, etc. Ultima parte este a societatii in care traim…strada, anturajul…Daca parintii nu isi fac datoria sa „scrie”…societatea umple golul…Pierduti in angrenajul necesitatii de „a avea” noi, parintii nu mai suntem prezenti in viata copiilor nostri, sa ii cunoastem cu adevarat, sa ii ajutam sa devina Oameni in cel mai frumos si profund inteles al cuvantului si cautam sa compensam aceste lacune cu …desertaciuni cu care societatea in care traim ne-a spalat si noua creierul. De-aia in loc sa le spunem o poveste le dam o tableta, in loc sa ii strangem in brate le cumparam un telefon, in loc sa vedem ce aptitudini au si sa ii ajutam sa se cunoasca, ii trimitem la scoli pentru care nu au inclinatie, doar sa implineasca visurile/frustrarile…noastre…Profesorii ce sa faca? Ei vor un lucru simplu, ca noi toti de altfel: pentru beneficiile pe care le obtin vor sa investeasca minimum de energie posibil….TOTI vrem asta. Si atunci acestia cauta sa-si adune langa ei copii cei mai apti, pentru simplu motiv ca e mult mai usor de lucrat cu ei….Daca umanitatea nu revine la valorile primordiale pe care le-am enumerat mai sus, atunci orice demers e zadarnic…Suntem sortiti declinului si apoi …neantului.

  17. Da cam asa e..dna are dreptate
    SIngura fericire este ca lumea s-a cam prins ca nu trebuie sa iti dai sufletul pt supravietuire in acest sistem viciat, deoarece se poate si fara el, si oricum ar fi scoala din Romania tot slaba e ….Acesti invatatori si profesori cu cotatie buna,la care intri cu pile si cotizezi bani grei pt meditatii nu asigura cunostinte care pe piata muncii trec inaintea calificari profesionale de baza…La fel la scolile din Occident se pune accent si pe acest fel de calitati,nu numai ca ai fost olimpic la matematica si altceva nu ai mai facut…

    Limbile straine de ex nu le inveti la scoala..cu 30 elevi in clasa oricat de bun sau motivat ar fi profesorul…si pt sporturi la fel…te ocupi singur sau familia…de romana ,daca nu te faci PR-ist sau ziarist iar nu te mai intreaba nimeni,pacat de cat te-ai chinuit in gimnaziu si de banii cheltuiti pe meditatii…

  18. Buna ziua,cetateni lucrurile merg asa pentru ca e mare nevoie de proști deci ,salutare prostime căci patria vă iubește, problema incepe de la gradiniță cu doamna educatoare care nu-i are pe cei 7ani de acasă si nici vocația necesară ,continuuă cu clasele primare unde cei de acolo sunt la fel de idioți asta o spun testele la care sunt supuși din cand in cand și elevi pe care-i pregatesc ,dupa aia totul merge de la sine.Intr-o țară unde televiziunile sub pretextul comercialului Proimbecilizează generații intregi ,unde C.N.A o freaca unde modelele sunt Tonciu ,Măruță,Becali,și alti idioți cu pretenții nu există nicio scăpare,numai Țepeș dar și ala e mort de atatea veacuri.Im 25 de ani disparem ca nație,pentru că educatoarea nu are modele e varză ,și are nevoie de bani,la randul lor parinții sunt analfabeți cu pretenții si fara o educatie sansele sunt zero in fața viitorului care vine .In rest totu trece prin burtă,aferim neica ,la grătare și fasole.P.S Asta ca un capac la prostia fară limite ,toți emigranții își învață copii limba maternă de la țigan la african,Românul nu face asta,iar asta spune totul despre o nație.Vă pupă Jean pe potrofele pline!

  19. Imi propusesem sa comentez fara sa citesc comentariile, ca sa nu fiu influentat. Totusi, mi-a ‘scapat’ privirea pe un ‘tocmai acest lucru se vrea’ al lui Marcel, asadar o sa incep de aici: in primul rand nu ajuta formularile impersonale – vrem sa stim mai clar cine vrea, ca doar nu e vorba de o forta invizibila din eter. Opinia mea este ca vorbim de un sistem educational la limita supravietuirii, care evidentieaza multe anomalii. Asta pentru ca Guvernul Romaniei, cu buna stiinta a intregului popor, nu aloca buget in mod sistematic pentru educatie. E mult de comentat aici, dar acesta e rezultatul.
    Pe de alta parte, intr-o economie libera, daca sistemul de stat ar fi atat de dezastruos, el ar fi rapid inlocuit cu unul privat mai performant, ceea ce deocamdata nu se intampla.

    In fine, motivul principal pentru care scriu este titlul: ‘Doamna’ arunca, cel putin subliminal, vina principala a deficientelor sistemului pe o persoana, ce-i drept simbolica – invatatoarea, sau, mai general, cadrul didactic din scoala. Un asemenea tratament este in cel mai bland caz lipsit de empatie, iar intr-un caz mai realist este un atac la demnitatea unui grup social care, inca de pe vremea regimului communist, este desconsiderat, marginalizat si invinovatit pe nedrept.

    • Cam are dreptate Oana.

      Nimic nu opreste invatatoarea sa fie onesta, sa se pregateasca professional, sa-si fac datoria.

      Dar prea multe aleg o alta cale, aceea lipsita de morala,

      De ce o fac?

      Nu tine de bani, de salariu, asta e o prostioara sustinuta fara nici o baza. De ce invatataore prost platite isi fac datoria la tara mai bine decat invatatoare bine platite din sectorul privat?

      De ce?

  20. cam toti am trecut prin acelasi sistem. Trebuie sa vedeti un pic mai adanc in motivele acestui comportament si care sunt in general legate de faptul ca este singura varianta pentru ca, un copil sa „reuseasca in viata”. Sindromul acesta in occident nu exista pentru simplul motiv ca oricine are posibilitatea sa si croiasca un drum in viata indiferent ca a alergat sau nu dupa diplome.

  21. Sclavii pe plantatie sunt mici copii pe langa un elev de primar care vrea sa invete… nu vreau sa ma apuc acum de povesti kilometrice, dar sistemul actual s-a optimizat in ultimii 10 ani.

    Profesorii la fel ca si invatatoarele au facut tot posibilul ca munca lor la catedra sa merite efortul, bine-nteles ca m-am referit la cel financiar. Ceea ce patim noi profesorii in astfel de situatii, ca acest articol, e doar o mustrare la adresa deciziilor pe care le luam zi de zi. Societatea ne trage de maneca pentru fiecare deraiaj, toti ne arata cu degetul, dar in final este o vorba dupa care ne ghidam majoritatea… ” Cainii latra, ursul merge inainte.” Deja suntem prea satui sa fim aratati cu degetul pentru neputinta societatii, neputinta parintilor si mai ales deciziile proaste ale unor guvernanti, multi aproape analfabeti, ajunsi acolo de cele mai multe ori fara urma de competenta.

    Articole ca acesta sunt zeci, sute… arata cu degetul, dar nu ofera nici urma de alternativa, societatea in care traim este creata la fel, plina de oameni care-si dau cu parerea chiar daca n-au fel si chip de competenta de cele mai multe ori.

    E gresit ce se intampla? Da e gresit… dar totodata la cat de putini bani se investesc de catre stat si cat de prost sunt investiti, rezultatele sunt mult prea bune !!!

    Doamna aceea care te-a invatat sa scrii, sa calculezi… aceea poat fi considerata o a doua mama, iar asta e ceea ce conteaza in final, ca parintii parveniti vor sa auda cat de genial e copilul lor aproape analfabet si dau bani sa auda asta… e fix problema lor, in fond prostia se plateste.

    • @Andrei

      Si iata cum DEMNITATEA dumitale s-a spulberat, ca un vis frumos de primavara; sentimentul propriei valori a intrat definitiv in catalogul amintirilor, vorba alora de la Divertis.

      Cand va mai duceti pe la ore, sa nu uitati sa va luati lasitatea la dvs. Ar fi pacat sa va apuce o criza de demnitate!

      Vine parintele parvenit_cocalar si marca banu’, te executi, nu mai incepi cu vaicareli „Dar cum va permiteti!?”, „Vai domnule/doamna, dar cum va inchipuiti ca fac eu asa ceva?” … nu isi inchipuie, chiar faci orice! Sau am incurcat eu ceva in expunere si am dat peste definitia tarfei?!?

    • @Andrei

      Daca sunteti profesor presupun ca ati terminat o facultate.
      Iata ce va propun: treceti pe la mine pentru un interviu de angajare, va asigur ca platesc mai bine dacat ceea ce incasati acum, cu meditatii cu tot! Daca nu profesati in domeniul meu de activitate – ca nu ati precizat ce anume predati – promit sa fac tot posibilul ca sa va recomand pentru interviu clientior (din cele mai diverse ramuri economice).
      Dar daca ajungeti la concluzia ca nu sunteti viabil pe piata muncii, agatati-va de catalogul din dotare si renuntati la fanfaronade inutile. Mai mult, vedeti ca in piata libera se cam munceste, nu tine chestia cu programul zilnic de patru ore si concediul de vreo trei luni.

  22. Recunosc ca sunt unul dintre cei care a vorbit inainte cu „doamna”. Principalul motiv este ca s-a intamplat sa am un copil mai emotiv care se inhiba cand interactioneaza cu persoane prea autoritare. Daca ii spui calm ce are de facut, in general face.

    Asa ca m-am interesat (din fericire am avut de ales dintre 7 invatatoare). Pana acum asteptarile nu ne-au fost inselate. Copilul merge la scoala fara sa fie stresat, intelege si nu spune ca nu ii place la scoala (fiind vorba de clasa pregatitoare mi se pare important).

    Ce alta solutie ar fi existat, nu stiu?

    De ce nu se realizeaza atunci impartirea copiilor in clase prin tragere la sorti? Macar fiecare ar avea sansa sa ajunga la o invatatoare „mediocra” (poate ca asa vor avea grija guvernantii de calitatea corpului didactic).

    PS: Nu am citit nimic despre o solutie care credeti ca ar ajuta „sistemul”. Asta apropos de articolul dumneavoastra precedent (care recunosc ca mi-a placut foarte mult): suntem capabili sa spunem ce este rau sau bine, dar nu prea gasim solutii.

  23. Cred ca o posibila solutie ar fi prin sustinerea de examene de evaluare sustinute periodic. Organizate destul de des, la nivel national si independent de scoala. Cu reguli extreme de dure pentru fraude. Am auzit de la un prieten din state ca anumite examene de acest gen au fost fraudate si s-a vazut asta din distributia statistica a notelor; a urmat un nou exament dat pe bune, apoi anchete, apoi scoaterea mai multor oameni din sistemul de invatamant, amenintati inclusiv cu puscaria.

    In felul asta cred ca s-ar putea vedea inclusiv progresele reale: a prelua o clasa dintr-o scoala de periferie si a o aduce de la o medie de 4.5 la o medie de 8 presupune un efort fantastic si ar trebui apreciat ca atare.

    • Acesea exista. Sunt testele nationale organizate din doi in doi ani, din clasa a II-a pana in clasa a VI-a.

      La fel, exista Evaluarea NAtionala, cu rezultate publice.

      Cine vrea, gaseste pe net aceste rezultate si poate allege scoala dupa acestea.

      Pana la urma, cu sau fara sacose la invatatoare si profesori, daca la examene notele sunt mici,,,,

  24. Asa cum au spus si altii, asa merg lucrurile de zeci de ani. Inainte de revolutie nu aveam voie sa comentam.
    Am 40 ani.
    Am fost un copil modest. Din familie modesta. Mama nu a putut duce sacose si am ajuns in clasa slaba. Sa va dati seama cat de slaba era clasa – la 12-14 ani juma de clasa nu stia tabla inmultirii, si eram 36 copii. In clasele primare se duceau sacose, buchete uriase de flori, ulei, drojdie, etc stiti voi cum era e timpul lui Ceashca. Pe principiul asta s-au facut sefii de comandament, de detasament, etc. – nu am fost selectata, evident.
    Atunci am privit cu invidie, apoi m-am bucurat, duminicile puteam merge la tara.

    Am ajuns in generala unde deja nu mai contau sacosele. A, ba da, dar se vedeau imediat profesorii care favorizau pe X-ulescu, si colegii care erau constiinciosi si colegii care erau isteti. Si colegii la care mama le-au dus sacose mai veneau cu cate o vanataie pentru ca nu reuseau sa fie..primii in clasa, cum asteptau parintii ca in clasa primara.

    Am ajuns in liceu. O parte. Restul la scoala profesionala unde nu stiu cum au intrat ca nici tabla inmultirii nu o controlau. Au terminat-o si pe aia, una din colege e vanzatoare in Spania.

    Din toata clasa aia am fost singura care am intrat la facultate de stat (atunci au inceput sa apara dar nu erau inca facultatile private la moda). Din prima. Cu medie maxima. Da, eu, aia care dupa scoala mergeam la prasit, aveam o singura pereche de pantaloni ce o spalam sambata si usca pe calorifer.
    Ca mine erau majoritatea copiiilor din clasa, nu mai saraci, nu mai bogati, mancam cam aceleasi lucruri. Ce a fost diferit la mine? ca mie mi-a placut sa citesc, iar profesorii preferau sa ma scoata pe mine la tabla, eram copilul cel mai scund din clasa, bucalat, cu ochii mari si curiosi si care intrebam, chit ca deranjam si mai eram data afara de la ore pt asta (de 2 ori :D ).

    Ce e cel mai grav este ca din ceilalti copii din clasa multi meritau alta sansa pt ca aveau capacitatea sa se descurce. Marea greseala a fost ca profesorii au lucrat cu mine in loc sa lucreze si cu cei mai slabi. Sau nici nu veneau la ora. Sau preferau sa ne dea de copiat/facut rezumat din carte si sa plece/ se duca sa vorbeasca cu altii. Eu am fost constiincioasa dar colegii mei de clasa nu scriau nimic, pt ca oricum nu ii controla.

    Am ramas cu mari lacune. Limbile straine. A, si gramatica limbii romana imi da probleme, dar asta e un detaliu.

    Si ca o concluzie: educatia nu e responsabilitatea scolii, ci a parintelui. Copilul face mai departe ce vede acasa, poate sa stea invatatoarea in cap 4 ore pe zi, degeaba daca nu citeste cu parintii 1-2 pagini pe zi si/sau nu vede parintele cu o carte in mana. Daca parintele vrea o invatatoare sa dea teme multe, sa tipe, sa fie zbir, atunci asta o sa gaseasca. Daca parintele cauta o invatatoare unde sa se duca copiii cu drag – asta o sa gaseasca. Eu sacose nu duc.

    • Nu prea merge.

      Parintii nu au la dispozitie sufficient timp pentru a asigura homeschooling.

      Timpul nu este necesar doar pentru invatarea odrasleleor ci si pentru pregatirea personala in domeniul respcietiv si pentru notiuni de baza de pedagogie.

      Altfel, in acest mileniu nu prea tine cu „hai sa-ti spun cum faceam eu”.

      • Considerati homeschooling faptul ca un parinte ii citeste copilului doua pagini pe seara pana cand acel copil descopera placera lecturii?

        • Homeschooling este termeneul ce desemneaza predarea cunostintelor acasa. Predare inseamna aplicarea unor metode didactice, respectarea principiilor pedagogice, dupa un parcurs cu obiective operationale.

          Ajutorul la teme nu indeplineste conditiile de mai sus pentru a fi considerat „homesdchooling”.

          Sprijinul pen tru placerea lecturii ar corespunde dobandirii unei abilitati, indemanari de lectura. Nu poti insa face pe cineva sa ii placa ceva. Nu poti sa faci un copil caruia nu-I plac muratoruile sa le savureze. Valabil si la adulti.

          Dobandirea abilitatii de a citi efficient poate fi imitativa, in sensul ca un copil va imita parintele – valabil pentru varstele mici.

          Dar simpla imitatie nu va fi suficienta. E nevoie de mult mai mult pentru a ajunge la placerea lecturii: copilul va trebui sa vada un impact al lecturii asupra parintelui, ceva placut pentru parinte si vizibil in acelasi timp.

          Prin urmarer placerea nu va fi din lecturia in sine ( cititi adica) ci va veni din procesul urmator lecturii- exercitarea unot alte abilitati de exemplu dialogul, joaca, pictura samd.

          Practic, a discuta cu copilul dupa citirea unei pagini este proabil cea mai facila forma de a trezi placerea lecturii. Fara discutia asta sau fara o alta urmare a lecturii genreatoare de placer in sine, nu cred ca apare vreoidata placerea lecturii.

          Parerea mea…. :-)

    • Sunt de acord cu ce a spus O FEMEIE. Si eu ma apropii de aceeasi varsta si am aceleasi principii. Fiecare parinte este raspunzator de educatia copilului sau, fiecare parinte(in cazul fericit cand sunt 2 in familie, ambii locuind cu copiii, nu divortati, strainatate, etc etc, desi sunt cazuri multe cand copiii monoparentali sau atent verificati cresc frumos si armonios) este un REAL MODEL pentru copilul sau. Mie imi reproseaza cateodata baiatul meu de 12 ani-mami, de ce stai atat pe PC? Si am mai citit undeva-schimba cartile de pe noptiera, daca nu citesti, sa vada copilul ca citesti. Si eu citesc, dar cateodata cand nu am timp si chef, pur si simplu le schimb cat de cat. Degeaba le spunem daca noi nu facem. Asta e. Nu mai e ca inainte-fa, invata, du-te! Trebuie sa facem cu ei. Privind scoala, nici ea nu mai e ca inainte cu invatamant de masa, acum fiecare copil are nevoile, personalitatea, preferintele sale si se actioneaza ca atare. Daca mie ca parinte nu imi convine ceva, discut finut si calm cu cadrele didactice si ajungem la un compromis. Nimeni nu e perfect dar daca fiecare se plange de timp si lasa toata treaba pe educatori ca mai apoi sa le reproseze primierea de cadouri, favoruri , pai nu ei sunt vinovati. Nu ne obliga nimeni la nimic. Putem usor spune nu oricand cum putem spune si da. Am intalnit la copilul meu in clasa parinti care au spus nu cand s-au strans bani de mobilier sau cadouri sau altele. Bineinteles ca nu au fost sume uriase dar era ceva. La inceput multi au strambat dar apoi am inteles motivele. Nimeni nu s-a suparat. Fiecare cum poate. Si gata. Eu am o vorba cand se intampla sa fiu contra turmei- eu spun finut ce ma doare- ce poate sa imi faca? Ma omorara? Si merge de cele mai multe ori. Traim in era comunicarii pe care o simtitm mai mult ca oricand. Daca nu vorbim si nu discutam ce ne doare, nu ajungem nicaieri. Am avut relatii minunate cu toate cadrele didactice din viata copilului meu, am discutat mult, m-am interesat de el, am spus da, am spus nu, am refuzat sa dau cadouri penibile-gen geluri de dus, casete cu parfumuri, vaze, etc la sarbatori si am trimis discret un mesaj, un gand bun. Toti suntem oameni si toti suntem deschisi colaborarii si invatarii. Normal ca din fiecare situatie jeneaza cele spuse, dar na, cateodata castiga doamna, cateodata castigam noi. Si da, cititul e minunat si te face mare si puternic.

      • Si fetita mea este in clasa pregatitoare. Si eu am ales invatatoare inca din vara pentru ca am inteles ca cei mai multi dintre colegii ei de grupa mare sunt inscrisi la ea si am vrut sa nu se simta stinghera printre copii necunoscuti la inceput de an scolar. Pentru asta nu am dus nimic Doamnei si nici nu stiu daca ceilalti parinti au dat ceva. Am fost de acord cu fondul clasei si cu ce s-a mai propus in sedintele cu parintii: bani ptr. dulapuri , cuiere s.a. Unii parinti au pus intrebari, altii s-au mai revoltat : li se pareau prea scumpe manualele, mobilierul, nu intelegeau rostul uniformei, nu erau de acord ca micilor elevi sa li se dea teme pentru acasa motivand ca sunt inca prea mici….N-am comentat pentru ca stiam ca scoala este noua si fonduri suplimentare pentru a imbraca clasa nu sunt . Cu uniforma m-am chinuit un pic, nici nu stiam cum arata si aflasem ca numai pe comanda se fac la o singura fabricuta din oras. Am facut si rost de ea, de camasute albe, strampi albi, gentuta noua in trend cu personajele ei iubite din desenele animate, penar cu tot ce trebuie,pantofi asortati….Am intrebat-o pe Doamna daca trebuie sa aducem fiecare parinte de acasa sapun lichid, hartie ig. , servetele, etc. ,a spus ca nu , ca a cumparat ea totul din banii stransi. Cu toate acestea copilul imi spunea zilnic ca doamna le da doar o bucatica de hartie cand merg la toaleta , ca acolo nu exista sapun si nici prosop . Am vorbit cu Madam si am rugat-o sa le dea si sapun { am inteles ca-l tin in clasa , dar copiii nu ajung la el si timizi cum sunt nici nu cer} pentru ca este important pentru sanatatea lor sa se spele pe maini , dupa ce ies din toaleta , chiar vital avand in vedere cate cazuri de imbolnaviri au fost de la lipsa de igiena prin scoli. Mi-a promis ca asa o sa faca . Pe naiba! Nu s-a schimbat nimic …am fost nevoita sa cumpar sapun lichid din banii mei si sa pun la baia fetitelor { sunt sase clase care folosesc acea toaleta} . Si acum in fiecare saptamana tot eu pun sapunul care se termina ,cum ma asteptam repede , dar prefer ca fetita mea sa se spele totusi corect. Asta e primul aspect care oarecum m-a deranjat , dar totusi si-asa nu l-am considerat un efort prea mare si nu am facut scandal pentru asta. Un alt aspect : am observat ca micii elevi sunt pusi in banca pe spranceana { cateva saptamani am incercat sa ma conving ca mi se pare }. Copiii ai caror parinti isi permiteau s-o tutuiasca pe Madam , sa o pupe-n partile dorsale , s-o linguseasca , printre ei oameni vulgari , fara multe clase , de calitate indoielnica erau asezati in bancile din fata. Observam pe usa deschisa cum fetita mea intra in clasa, zicea buna-dimineata si nu i se raspundea ptr. ca „Duamna” era ocupata sa se hlizeasaca cu cele cateva mame care zilnic dupa ce-si asezau copiii in banci intrau la palavre aplecate pe catedra.Fetita mea a fost asezata in spatele clasei , penultima banca , langa ea a fost trimis ca si coleg de banca un baiat cam neangrijit , par netuns , maini murdarele…toti colegii pe care ii cunostea din grupa ei de la gradinita fiind asezati in fata ca „spuma clasei”, chiar daca eu am indeplinit de la inceput toate regulile impuse de Madam, uniforma {numai fata mea o purta} , aspect ingrijit , bun-simt. Un timp am tacut dar auzind zilnic din gura fetitei mele ca nu prea isi mai dorea sa mearga la scoala , ca se simtea oarecum marginalizata in pauze ptr. ca se considera printre cei mici ca doamna ii pune in fata pe cei mai” bogati „, deci mai” buni” si in spate pe cei mai saraci. Chiar mi-a spus intr-o zi ca fetitei din prima banca i se fac toate voile, ca mami a ei o aduce cu limuzina la scoala {nu cu masina de serviciu cum o aduceam eu} , ca ii cumpara tot ce cere si vine la scoala cu jucarii scumpe.Am incercat eu sa-i explic ca toti copiii sunt considerati egali , ca nu exista bogati sau saraci …bla, bla, bla , pe cine minteam eu? Pana intr-o noapte pe care am facut-o alba, hotarandu-ma cu greu si cu riscul de a periclita si mai mult situatia copilei mele, sa-i spun in fata invatatoarei tot ce mi se pare neanregula. Si-asa am facut . A luat-o prin surprindere si a incercat sa se scuze ca daca toti parintii ar avea pretentii la fel …Am intrebat-o daca au mai fost parinti care au cerut ca progeniturile lor sa ocupe un loc in bancile din fata . Mi-a raspuns asa: „Asta nu pot sa va spun dv. E confindential.” Cu asta de fapt mi-a raspuns. Aveam dreptate. I-am dat o solutie , simpla de altfel : ca micutii sa fie asezati in banci prin rotatie ca sa nu se simta nimeni discriminat. Raspunsul „Duamnei” : „Ooo, pai asta nu se poate !” Argumente ? Ioc ! Am plecat oarecum racorita ca am luat taurul de coarne. Cand am ajuns acasa , suna telefonul . Surpriza , invatatoare ma intreaba ingrijorata daca m-am suparat si mi-a spus ca a aranjat in privinta aranjarii in banca a fetitei mele , acum sta in a doua banca cu un baietel cu care se cunoaste inca de la gradi , dar pe viitor cica , sa ascult si de regulile ei. Care reguli ? Nu cumva a sunat din teama ca voi reclama si mai departe problema? De ce le-a dat voie unor parinti sa-si aseze copiii in banca dupa bunul lor plac si simpatii si pe alti micuti i-a inghesuit in spatele clasei ?

  25. Lucrurile sunt asa pentru ca astia sunt oamenii … Corectitudinea supara … se prefera modele de comportament primitiv in care respectul se acorda individului ajuns in capul ierarhiei si care beneficiaza de avantajezele pozitiei. Comportamentul acesta se sutine prin lichelism politic, legi oportuniste care nu lucreaza in interesul oamenilor ci al celor care au ajuns la putere.

    Apartul de stat si institutiile sunt privite ca un mod de capatuire si nu ca niste servicii oferite contribuabililor. Tine de saracie, lipsa de civilizatie, lipsa de scrupule. Aceeasi indivizi lipsiti de constiinta, care conduc tara, si isi dau legi care sa-i scape de influenta justitiei sau care sa le sporeasca puterile, care se multiplica pana in ultima fibra a societatii. Cetatenul de rand incearca sa-i fure fata vecinului, dand si el o spaga mica la scoala, la facultate, la angajare si asa mai departe.

    Ce pretentie poti sa ai de la niste amarati de profesori cand politicieni, ziaristi, oameni ai legii sunt decazuti din punct de vedere uman, fie incercand sa-si subjuge semenii fie asistand inert la un spectacol grotesc. Cu ratiunea adormita, ipocriti, lipsiti de constiinta se angajeaza intr-o lupta dezumanizanta …

  26. Acest articol este rau intentionat din capul locului . Eu sunt o „doamna” dintre acelea care au avut foarte multe solicitari pentru clasa pregatitoare . Dar nu imi amintesc sa fi venit parintii decat cu un buchet de flori cel mult . Eu mi-am facut un renume in orasul in care traiesc pentru ca am facut voluntariat intr-un proiect ani de-a randul si am scos o clasa f buna. Nu fac parte din categoria acelora care primesc nu stiu ce atentii de la parinti pentru ca nu le pretind si NU AM NEVOIE. M-am ridicat de la statutul de absolventa la cel de profesor foarte bun prin munca si datorita dragostei pentru copii. Pot pleca oricand din invatamant pentru ca am absolvit si Facultatea de Drept , insa datorita copiilor nu am plecat. Stiu ca nu sunt multi profesori ca mine , dar asta nu inseamna ca toti suntem la fel !!!!!

    • Distributia, se face, asa se spune „aleator”, adica in urma hotararii consiliului profesoral, profesorilor. Chiar daca nu s-ar cere (desigur insinuant), da si mai ales primi aceasta spaga si tot nu ar fi ok. Preferintele parintilor ar trebui sa primeze, ei fiind contribuabilii si, foarte important, procesul sa existe (foaia de inscriere cu optiunile) si sa fie trasabil.

      El lipseste dintr-un motiv foarte simplu: ca distributia in clase sa fie la latitudinea profesorilor, directoarei si nu al parintilor. Si … surpriza chiar asa e. Singurul mod de a influenta procesul sunt plocoanele la profesori. Florie ar trebui sa vina in semn de multumire la incheierea ciclului educational …

  27. In lume, America, in unele tari din UE, treptat si in Romania incepe sa se contureze un Stat care nu are in vedere interesele si nevoile individului. Adica servicii cum ar fi sanatatea, educatia, la noi si infrastructura de transport nu mai sunt oferite cetateanului, adica dispar treptat.

    Ramane un organism constrangator, un stat fascist care isi oprima cetatenii promovand concepte abstracte decuplate de nevoile reale ale oamenilor. Statul devine unul fascist care prin mijloace de supraveghere in masa si masuri de securitate incearca sa se protejeze de oamenii din care e format. Se creeaza astfel un stat fascist, un mediu alienant, impropriu unei dezvoltari armonioase.

  28. salut
    din nefericire multe pareri si concluzii punctuale dar care nu reflecta intregul:
    – scoala este un laborator unde se formeaza caractere si directioneaza copilul pentru un loc specific in societate(conform puterii lui de indemanare si cunoastere)
    – atata timp cat nu exista un plan de tara de unde o strategie de educatie
    – profesorii sunt „obositi” moral cat si fizic
    – un modul psihopedagogic de un semestru(poate doua sem.) nu certifica ca poti sa deveni profesor
    – suntem animale bipede deci statul pe scaun nu corespunde unei pozitii confortabile
    – orice munca sa fie privita cu demnitate
    – dezvoltarea domeniului afectiv si psihomotor in detrimentul celui cognitiv
    – centrarea pe elev inseamna ca el sa aleaga oferta de discipline pe care sa le studieze
    – relevanta informatiilor predate transpuse intr-un context social

  29. Pare o radiografie destul de buna a realitatii (ca medie) si un text in care autoarea n-a (mai) incercat sa ne umble la sentiment. Deci merita felicitari!

    Iar pentru cei din categoria „noi, dascalii” care se simt lezati, o intrebare: Cum sa explicam ca peste 50% din copiii din generatiile tinere sunt ANALFABETI functional? [ http://ro.wikipedia.org/wiki/Analfabetism_functional ]

    Asa ca, vorba aia, „e gresiti cei care crede ca careva are ceva cu cineva”!

  30. Enșpe’ păreri, 0 soluții.
    Ca și grup „elitele” – profesorii, medicii și inginerii – practică niște „tehnici” incalificabile – o rușine. O țară fără elite care vasăzică că nu le are. Nu-mi cer scuze de la excepții că cei excepționali știu foarte bine ce vreau să spun și că nu sînt ei cei vizați. Eu mă refer la media statistică a celor trei domenii de activitate.
    Sistemul de transmitere al cunoștințelor de la o generație la alta în România este viciat și ineficient. Profesorii de calitate sînt foarte rari. Ei trebuie identificați și talentul lor trebuie pus în valoare prin mijloace informatice; nu cu ajutorul sistemului, ci în pofida acestuia, de jos în sus. La nivel statistic se pot produce schimbări numai prin recuperarea miilor de elevi care se pierd anual. Exclusiv cu creta și tabla asta nu se poate. Părinții săraci (și inculți) nu ajută. Profesorii talentați și muncitori trebuie să vină în contact cu elevii motivați să învețe și dotați să înțeleagă. Pe urmă mai vedem.

  31. Ce usor poti identifica cine-i profesor sau parinte printre aceste comentarii. Profesorii sunt frustrati de articol si acuza sistemul; parintii indifirent de care parte a „doamnei” se afla, acuza societatea si structura ei. De parca profesorii n-ar face parte din sistem si societatea n-ar fi formata din parinti.
    Indiferent cum e organizat sistemul sau societatea, problema cea mai mare este ca si profesorii si parintii si-au pierdut bunul simt. Un profesor decent ar trebui sa intre in clasa cu singura misiune de a exploata la maxim curiozitatea tuturor copiilor de a descoperii lumea. Si ar trebui sa foloseasca orice mijloc care exsista pentru a face asta, creta, tableta, proiectorul, curtea scolii, paisajul, cartiile, teatrul, casa de cultura, etc.
    Un parinte decent ar trebui sa afle primul care sunt inclinatiile si talentele copilului si sa-l azute sa si le dezvolte. Ar trebui sa comunice constructiv cu profesorul si sfatuit de acesta sa continue indrumarea copilului spre descoperire si educatie. Scuze ca nu e timp de asa ceva sunt patetice. Nu exista nimic mai frumos si mai nobil decat sa ajuti un copil sa descopere minunatiile ce ne inconjoara. Invatand impreuna cu un copil descoperim cate lucruri simple am auitat sau mai facem; sa citim o poveste, sa vedem un fil vechi, sa facem o excursie simpla, sa comducem cu viteza normala ca sa vedem si peisajul sau sa acordam politicos priorite unui pieton si sa-i spunem copilului ca asa-i normal.
    Nu exista copii rai, exista copii care n-au fost indrumati corespunzatori pentru ca parintii il asteapta pe profesor sa-i faca treaba si vice versa.
    Am intrebat odata un patriot care a trait in mai multe ere romanesti de ce crede el ca Romania se va schima. Mi-a zis ca indiferent ce impune un sistem intr-o societate, intotdeauna constinta nationala se trezeste intr-o anumita generatie care nu va accepta compromisurile generatiei anterioare si care va aduce schimbarea in bine si va reinstaura bunul simt.
    Acea generatie va fi cea care nu va mai deschide usa „doamnei” cu capul ci va bate politicos la usa, va intra la sedinta cu parintii salutand politicos si va pune intrebati pertinente despre educatia copilului sau.
    Acea generatie va sti care-i sunt drepturile si va sti sa si le ceara (de ambele parti) de fiecare data cand nu-i sunt date din oficiu.
    Toate cele bune!

  32. Da. Sa va zic si eu una. La Scoala 23 din Bucuresti clasele se formeaza pe criterii etnice. Invatatoarele vechi in scoala, bine ancorate in sistem, isi selecteaza copiii romani. Invatatoarelor noi le revin clase formate din romi si din copii de la centrele de plasament arondate acestei unitati de invatamant.

    • Luati partea buna a lucrurilor. Sa speram ca invatatoarele noi sunt mai ancorate in realitate decat cadrele didactice cu vechime, ancorate doar in sistem. Poate avem norocul sa produca macar tineri romi bine pregatiti. Ca am vazut ce poate sistemul cu invatatori old school si metode infailibile: abandon scolar in floare!

      • Care invatatoare „noi”? Cele care s-au transformat din chelnerite, peste noapte, in invatatoare? A, daaa, cele care merg un weekend pe luna, la „cursuri la distanta”si se pregatesc la muzica, ed. fizica SI METODICA PREDARII MATEMATICE, FACAND REFERATE! Daaa, aveti dreptate, cele care au intrat la Pedagogic acum cel putin 20 de ani, una din zece doritoare, nu mai sunt bune! Ce sa faci cu niste sclerozate, care invatau de rupeau, cu cei mai buni metodisti? La gunoi cu ele, ca sunt spagare!! Dom’le, asa o fi, nu zic, dar macar stiu sa scrie corect la tabla, spre deosebire de „prospaturi”!!

  33. Cred ca sunt 2 solutii care ar misca sistemul.

    Prima ar presupune aplicarea legii invatamantului actuale care spune ca banii urmeaza elevul atat la stat cat si la particular. Asta ar crea concurenta atat intre scolile de stat cat si intre scolile de stat si cele particulare.

    In fiecare cartier exista, o scoala mai buna (in orasele mici probabil exista o scoala, doua mai bune). Probabil scoala respectiva a avut un corp profesional care a impus un standard mai ridicat, lucru care a atras parintii copiilor care vroiau mai mult de la copiii lor decat ceilalti. Unii parinti ii pun pe copii sa citeasca o pagina in plus, sa faca un exercitiu de matematica suplimentar si asta in timp se vede.

    Daca s-ar aplica principiul banii urmeaza elevul, practic scolile care au cerere vor prelua spatiile scolilor vecine care nu au cerere si vor trebui sa dea examene pe noi profesori/invatatori. Acesti noi profesori vor trebui sa se integreze in vechiul colectiv.

    Cum insa nu ne place competitia iar replica , las ca va angaja directorul pe nora-sa va exista, a doua solutie este ca impartirea copiilor pe clase sa se faca prin tragere la sorti. Daca tot invatatorii/profesorii sunt la fel de buni, de ce sa conteze unde ajunge copilul lui X?

    Tehnic este simplu. In momentul de fata, toti copiii care se inscriu in clasa 0, la o scoala. Din cate stiu se realizeaza o baza de date la nivel de oras. Daca bazele de date s-ar unifica la nivel de national (pentru a scadea posibilitatea de frauda) atunci aleator poti ajunge la oricare din doamnele de la scoala Y. Orice schimburi intre clase sunt interzise. Metoda ar determina pe cei care au putere de decizie sa aiba grija ca doamnele sa fie bine selectate. Oricat copilul sau sau al pritenei sau al vecinei poate ajunge la o doamna „mediocra”.

    PS: Sincer, prefer prima metoda. A doua , chiar daca este implementabila, la un moment dat va suferi mici modificari pentru ca odrala lui X sa se mute in clasa care trebuie.

  34. Confirm in totalitate cele spuse de autoarea articolului. Aceleasi obiceiuri si la scoala unde invata fiul meu, la clasa pregatitoare. Aceleasi „mamici” care o sustin pe „doamna” in tot ceea ce intreprinde, „spre binele” copiilor. Aceleasi sedinte cu parintii unde se cer mereu bani, evident, tot „spre binele” copiilor. La after-schoolul de la scoala merg o parte din copiii de la clasa, altii nu. Incet-incet, vor aparea in mod logic si favoritismele in directia celor mai „atenti cu doamna”.
    Iar „doamna” nu inceteaza sa zbiere si sa tipe la copii, desi noi am ales clasa ei pe baza unor recomandari ca ar fi cea mai buna invatatoare din ciclul primar de la aceasta scoala.
    Copilul meu e mai emotiv si vine de la scoala efectiv socat de racnetele distinsei „doamne”.
    Solutii punctuale pentru iesirea din criza? eu vad cam trei:
    – Il mut la o alta clasa de la aceeasi scoala, la o invatatoare mai tanara, cu CV mai „sarac”, dar dispusa sa empatizeze cu elevii-aici nu am nicio garantie ca celelalte obiceiuri nu se pastreaza
    – Il mut in sistemul privat pentru intreg ciclul primar, fara a avea garantia unui invatamant primar mai calitativ, insa numarul mai mic de copii va ajuta probabil sa invete mai multe decat la stat, daca scoala privata este buna
    – Il las aici sa se „imunizeze” sau sa se „caleasca”, cu riscul de a se forma in el o lehamite de a merge la scoala si o lipsa de motivare in a invata.

    Solutii de sistem?
    – Finantarea corecta a invatamantului de stat, care sa conduca la motivarea reala a profesorilor/invatatorilor..aici vorbesc de salarii+logistica
    – Formarea unor clase de maxim 12-15 elevi, in acest mod putandu-se lucra mai mult cu fiecare in parte…actualmente in clasa fiului meu sunt 32 de copii
    – Pedepsirea drastica a actelor de coruptie in scoala, prin deferirea in justitie a celor dovediti ca au luat mita
    – Selectarea atenta a dascalilor cu adevarat competenti
    – Formarea unor ONG-uri care sa colecteze fonduri pentru scoala, doar in interesul scolii…cu activitate transparenta si cheltuieli „la vedere”…eventual din colectarea a celor 2% din impozitul pe profit (cine doreste)…astfel se vor evita cotizatiile pentru „fondul clasei”, „fondul scolii” si alte „cadouri”.

    Cam atat…restul e can-can

    • … mai mult de atat platiti pentru ceea ce primiti de la scoala de stat.

      Pana una alta, nimeni nu va avea grija de copilul dumneavoastra. Doamna se va comporta cum stie (mai ales ca are cerere). Cred ca educatia este ca oricare alt serviciu pe care il cumperi de pe piata. Daca nu va place ceea ce primiti, ganditi-va la o alternativa. Eu in locul dumneavoastra m-as gandi la una din cele 3 solutii. Copiii la varsta asta reactioneaza emotional si daca nu merge la scoala, daca nu cu placere, macar fara stres, atunci nu are cum sa acumuleze.

      • Cu mici exceptii, sistemul privat exceleaza prin doua defecte majore;

        a) este prea puternic orientat spre advertising si marketing, ceea ce va face ca parintele sa fie cu mare usurinta indus in eroare

        b) forteaza copii pentru obtinerea de rezultate bune la concursurile acelea stupide, doarece rezultatele bune la acele concursuri sunt un punct de atractie si de promovare pentru scoala- in multe cazuri in mod mincinos ti se va spune ca parinte ca sunt „concursuri in interesul copiilor” – FALS! la primar nu e nevoie de concursuri, nu inseamna mai nimic iar la gimnaziu concursurile trebuie sa urmeze material – ceea ce cam rar se intimpla…

        Functioneaza ca un magnet idea ca „daca platesti obtii lucruri mai bune”. – idee eronata iarasi deoarece salariile celor din privat nu sunt cu mult mai mari decat ale celor de la stat si, in plus, se cunoaste faptul (pentru cine chiar are chef sa studieze, nu penru cine isi formeaza parerile la coada la lapte…) ca un salariu mai mare nu este neaparat o motivare pentru rezultate mai bune.

        Nu neg faptul ca exista si scoli private bune, numai ca este extreme de dificil pentru parinti sa le deosebeasca din marea de „scoli” de pura impostura.

        Atentie si al sistemul de autorizare/acredtere! Nu confundati autorizarea cu acreditarea. Si iarasi atentie ca ambele (autorizarea si acreditarea) sunt bazate pe dosarele intocmite de fundatiile respective, dosare in care exista nenumarate portite de „coafare” a realitatii. Altfel spus, la o scoala private acreditarea nu inseamna mai nimic in ce priveste performanta scolii.

        In acest moment singura recomandare pe care as da-o cuiva in ce priveste alegerea swcolii este bazata pe urmatoareke:
        A. CITITI PROGRAMELE IN VIGOARE aplicabile la clasa copilului Dvs. Nu cred ca pot sublinia indeajuns aceasta recomandare. CITITI-LE! Cu atentie.
        B. Petreceti primul semestru in scoala a nalizand cu maxima atentie respectarea programei si a principiilor pedagogice in scoala (mai ales la primar) – cereti cu impertinenta informatii de la director si de la invataroi profesori cu privire la ce fac in clasa,

        Daca nu e in reguila – mutate copilul imediat la alta scoala! IMEDIAT.

        nu mai e demult valabila povestea ai cu „stabilitatea colectivului”. Dupa cum nici in viata profesionala nu mai exista „sport pentru vechimea neintrerupta in aceeasi unitate”…

        • … si eu as incerca prima optiune (mutarea la alta clasa sau alta scoala). Daca copilul nu empatizeaza cu doamna nu va simti ca pierde ceva. Apoi copiii la varsta aceasta sunt foarte sociabili, asa ca isi va gasi repede parteneri de joaca. Ramane sa gasiti persoana potrivita. Daca este o scoala mai mare sunt sanse sa gasiti pe cineva. Ultima solutie, daca ar fi vorba de copilul meu, nu ar fi o optiune.

          … scolile particulare sunt o solutie daca va permiteti financiar. Dar, aveti dreptate, sunt putine care nu vad scoala ca pe o afacere oarecare.

  35. Sunt profesor de 18 ani și cei 220 de elevi ai mei vin TOTI cu drag la orele mele. Asta conteaza acum pentru mine. Sac! Alta data mai multe comentarii.

  36. A fi dascal e o meserie nobila. Foarte nobila. Multi ar vrea dar nu pot. Nu au acel har. Odata intrat in magie, te prinde, si, manat de intrebari daca e mult sau putin, daca e bine sau rau, daca stai sau hai, daca acum sau maine, daca…., daca…., magia continua si prinde totul ca intr-o vraja. Eheheee. Fericiti cei care traiesc magia.
    Regele Carol a afirmat-Daca nu eram rege, ma faceam dascal.
    Ferice. Cine stie despre ce vorbesc, stie.

  37. Stimata Doamna Oana,
    Faptul ca scrieti atat de mult despre invatamantul romanesc inseamna ca va pasa, ca sunteti plina de intrebari, de framantari, de situatii-problema, si doriti sa faceti lucrurile sa mearga bine, ca toti profesorii de altfel. Ma bucur. Tineti-o tot asa.

  38. Doamnele respective nu prea au cum sa stie cu doi-trei ani inainte care este nivelul copiilor sau daca acestia sunt capabili de performante, indiferent de nivelul familiei! Problema cu aceste doamne este ca asigura „performantele” respective prin metode numai bune de cercetat de catre DNA! Si faptul ca la gimnaziu nu mai au acelasi nivel decat daca au profesori care continua „metodele” doamnei nu face decat sa confirme ca e ceva putred cu doamna respectiva! Nu e vorba de super-invatatoare sau de super-elevi! Toate invatatoarele au trecut prin aceleasi examene, iar copiii sunt copii si in familiile sarace si in cele bogate! Diferenta e data tocmai de aceste doamne din primar si din gimnaziu care ajuta copiii la concursuri si olimpiade, modifica lucrarile, refac tezele prin colturile scolii sau acasa si scot obligatoriu in frunte anumiti elevi, care, in conditii corecte, ar fi in cu totul alte pozitii! Sunt copii exceptionali in familii modeste care au „ghinionul” sa aiba invatatoare corecte si care obtin rezultate foarte bune in conditii obiective,dar care nu pot concura cu multimea ” olimpicilor” din concursurile masluite! Aceasta e prima problema a invatamantului romanesc: obtinerea cu orice pret a unor asa-zise varfuri, cand de fapt rolul educatiei ar trebuie sa fie altul. In Finlanda nu exista concursuri sau examene pana la 16 ani! Acolo sigur nu se cauta ‘doamne”!

  39. Cu tot respectul, articolul e de rahat pt ca vorbeste strict despre genul de parinti prosti. Ok, sistemul e invechit, bazat pe memorizare, sufoca copilul. Dar parintele? Eu nu inteleg usurinta cu care un parinte e dispus sa dea bani in stanga si in dreapta in vreme ce progenitura n-are nici o treaba, nici o responsabilitate. Sa va spun cum eu, o neica nimeni ajung sa consiliez parinti? Ajung parintii sa se roage de copil sa isi termine temele pana la 8 seara, ca el sta cu creionul in gura si viseaza la SIMS?! Pe bune?! Dar apoi e jale mare, ca „e grea scoala”….
    De la 2 ani mi-am pregatit copilul sa intampine cu bucurie activitatea de invatare. A, ca nu „are chef”… la naiba, cine are?! A trecut prin gradinita cu o fascinatie pt orice poveste sau poezie. A ajuns in Pregatitoare constienta ca e la inceputul a 13 ani de „scoala obligatorie” (pana devine tanar adult) inainte sa poata alege „ce scoala vrea ea”. E treaba mea ca parinte sa o responsabilizez si sa o invat smecheria invatatului pt nota la materiile unde nu are talent. A, da, e treaba mea, ca parinte sa-i descopar talentul. Tot treaba mea e sa ma asigur ca nu doarme cu caietul in fata, ci ca isi face tema constiincios, ca sa aibe timp de joaca, stiind ca nu trebuie sa revina asupra a ceea ce deja a facut!
    La scoala eu m-am dus dupa intuitie: La elevul potrivit profesorul potrivit. Educatoarea, de exemplu, a ramas cu gura deschisa cand m-am dus la ea (fara plase sau sacosi, daa?!) sa o rog sa ma ajute sa imi ajut copilul: cu adaptarea, daca ramane in urma, daca isi schimba atitudinea fata de invatat..
    Si eu nu cred ca vreodata vreun profesor va stramba din nas daca e respectat, inteles si i se cere un sfat. Ca d-aia s-a facut profesor, din vocatie! A, ca e dezamagit ca-l injura elevii si parintii, absolut, si eu i-as „arde la buzunar” p-astia care habar nu au ce este efortul de atentie cand se transmite o informatie, efortul de observatie pt 200 de elevi cat trec unui profesor prin ochi intr-o singura zi de munca, efortul de a se supune unei programe in care nu crede pt ca nu aia vrea sa transmita din materia respectiva…
    Dar prea mult isi asuma parintele rolul de manager in comparatie cu rolul de mentor. Un profesor nu poate suplini tot ce tine de pregatirea unui elev. SI de cele mai multe ori e vb despre pregatire de viata, nicidecum de „scoala”. Informatia circula la liber. Internetul e plin, carti indrumatoare si explicative sunt publicate anual pt aproape toate materiile. Dar copilul trebuie sa vrea sa descopere, sa stie de ce dracu invata. Nu sa se zbata parintele cu meditatii „la orice”. Si din cate vad eu, asta se intampla…
    Articolul asta nu vb despre profesorii pe care eu ii cunosc si nici despre stilul meu de parenting sau relationare cu profii.

  40. Sunt de acord cu dna Oana! Eu sunt invatatoare de 3ani si in primul an am primit multe suturi in fund din partea unor astfel de „doamne”! Bineinteles ca am luat copiii lasati de ele, adica tigani, centre de plasament si cu probleme de sanatate, adica ceea ce si doreste un dascal mai mult! Eu, ma sint norocoasa ca la inceput am avut o astfel de clasa care m a „calit”, m a format intr un anume fel, dar doamnele inca imi mai infig cate un cutit din cand in cand…”vai, ce rezultate extraordinare am avut la concursul x!” , asta doar pt ca au copii foarte buni, din familii bune, ai caror parinti se ocupa foarte mult de ei acasa, iar doamna la clasa poate nu munceste cu ei nici pe junatate din cat muncesc eu! La sfarsitul ciclului primar eu cred ca nu dam doar o geanta cu informatii si notiuni de cultura generalA, ci noi trebuie sa formam caractere, sunt viitori adulti ai tarii, asa ca eu nu sunt de acord cu dna zbir, cu armata facuta in scoli! Noi, cei tineri, nu suntem lasati sa ne facem meseria asa cum ne dorim de catre cei cu vechime, nu suntem lasati sa forman acesti elevi asa cum ar trebui! Sper ca intr un tarziu totul sa devina normal!

    • Eu cred ca dumneavoastra sunteti cu adevarat o invatatoare.

      Ce mare lucru e sa inveti niste copiii care oricum invata cu parintii lor?

      Vocatia si talentul pregatirea profesionala si preocuparea sunt evidente in cazul unei clase cum aveti Dvs. , unde nu exista un motor exterior clasei prea puternic.

      Meseria de invatataore este despre sa inveti pe cine nu stie, nu sa inveti pe cine oricum stie…

      Daca asta va incalzeste cu ceva (probabil ca nu …:-)) eu sunt superatent la profsori cu vechime mare. Probabilitatea formarii unor deprinderi maladive in predare este foarte mare. Cei mai tineri vin cu mintea proaspata, inteleg in primul rand ca a citi macar cateva pagini de net pe sapatamana in domeniul lor este o necessitate, nu merg pe idea evitarii internetului din moticvul stupid ca „Netul e plin de prostii”.

      Cei tineri – o parte – inteleg ca e nevoie de rumegarea cunostinteleor de pe net, de un effort de adaptare a teoriei si de aplicare a unor metode de ei nascocite pe aceasta baza, motiv penru care progresul professional este foarte probabil.

      Nu vreau sa spun prin asta ca un professor batran e neaparat si inefficient. Stiu pe cineva care de abia mai vede, are aproape 80 de ani si la 75 de ani a invata Excel. Pe internet se uita cu zoom dat la 200% si discuta pe forumuri cu altii cu preocupari similare.

  41. nimic nou sub soare…sistemul educational este mult prea bolnav si nimeni nu este interesat ca acesta sa se faca bine. Din experienta personala, principalii vinovati sunt, pe de o parte, insisi parintii, care initiaza si incurajeaza astfel de practici. Chiar niciunul nu realizeaza ca-si face rau siesi si propriului copil? Ce ar putea sa faca o „doamna” cu elevii ai caror parinti nu „se simt” absolut deloc? Nu ar avea incotro si i-ar trata pe toti in mod echitabil pentru ca nu i-ar putea diferentia in functie de „contributii”. Pe de alta parte, sunt legile invatamantului, care nu permit trierea copiilor inca din clasa I, in care elevul invata sa scrie si sa socoteasca. Este inadmisibil ca un elev sa promoveze clasa I fara sa stie aceste doua lucruri elementare, astfel ca va trage clasa in jos, va intarzia progresul celorlalti in etapele urmatoare. Si mai este o practica pe care eu o dezaprob si o detest dintotdeauna, si anume, pedeapsa colectiva. Este incalificabil sa anulezi astfel toate eforturile si rezultatele unui elev sarguincios, care, pe langa faptul ca resimte puternic nedreptatea, primeste o lovitura letala pe partea de motivatie, care sta la baza acestor eforturi. Nici un dascal/profesor nu isi asuma consecintele unei pedepse individuale, ca sa nu mai vorbim ca nici macar nu cred ca stie/este in stare sa aplice o corectura individuala pe masura, in functie de gravitatea faptei comise de elevul cu pricina. Cati dintre dascalii/profesorii de azi au absolvit cursuri de psihopedagogie?

  42. Formulele de adresare in limba romana sunt „Stimata doamna Moraru”, sau”Oana”. Doamna Oana suna absolut oribil, si il descalifica imediat pe autorul comentariului..Si cam asta spune tot despre calitatea invatamintului.

  43. Am fost printre cei mai saraci in generala si la liceu,dar am fost mereu la olimpiade.Nu m-am inscris la facultate in Romania pentru că nu aveam media destul de mare pentru a intra la fără taxă,dar eram prea „bogată” pentru a fi la buget pentru că vezi doamne multă lume are venit zero si se nutrește doar cu oxigen.Cu voința si motivație acum sunt studenta in anul 2 la o facultate privată în Italia cu bursa de studiu,deci mai mult decât gratis.Concluzie:mai bine săracă si deșteaptă!Aici măcar fiecare e apreciat pentru ceea ce face,nu pentru meseria si venitul părinților.

  44. Nu inteleg de ce ati oprit analiza la intrarea in liceu pentru ca „selectia” continua. Marii olimpici sau cei mai bogati pleaca in State sau UE unde de multe ori se plafoneaza pt ca nu sunt pregatiti pt lumea reala, unde se cere creativitate si nu antrenament. Astia mai amarati, raman si incearca si ei macar un program Erasmus sau un Master in afara. Apoi pleaca cum si cand pot (aici ma incadrez ei eu). Mai raman cativa rataciti care isi fac casoaie si familie. Si cred ca unii dintre ei va citesc articolele cu atentie. Cei plecati au alte probleme, dar despre epopeea lor presupun ca se va scrie untr-unul din episoadele urmatoare. Da, matematician si eu..

  45. Cine e de vină? Toți cei care nu au făcut nimic în legătură cu asta! Majoritatea celor care au citit acest articol și au fost extrem de revoltați pe acest sistem de învățământ defectuos, dar atât le-a fost contribuția, revolta sau poate un comentariu (deci totuși ceva…) , sunt vinovați că continuă să tolereze și să hrănească un sistem care distruge, nu dezvoltă copii! Și eu sunt parțial vinovată, nu mă exclud, însă doar parțial pentru că am început să îmi croiesc drumul spre schimbarea a ceea ce înseamnă dezvoltarea copilului în instituții de învățământ.

  46. Lucrez in invatamant si ma distrez enorm. La un salar de 11 milioane un cadru didactic cu aprox. 10 ani vechime comparati cu salarul unui realizator/moderator TV care prezinta stiri, talk show-uri, emisiuni de maxima audienta. Si comparati educatia morala venita din ambele parti. Pentru elevi se deschid usile claselor si se inchide TV, internet sau ochii cand trec pe langa chioscurile de ziare. Invatare e peste tot.

    • De ce nu comparati salariul dumneavoastra cu cel al unui fotbalist care-si castiga existenta lovind cu piciorul o minge? Veti vedea ca discrepantele sunt mult mai mari.
      Lasand insa ironia la o parte, in orice piata libera se aplica legea cererii si a ofertei, iar daca fotbalistul sau moderatorul aduce de N ori mai multi bani decat dumneavoastra este perfect logic sa fie platit de N ori mai mult decat dumneavoastra (ba chiar si mai mult, din motive sociologice pe care nu stau acum sa le explic). Or, ce produceti dumneavoastra? In cel mai bun caz – daca sunteti profesor de matematica, fizica, limba romana sau chimie – „bunuri” (absolventi) de proasta calitate pe care eu, in calitate de client, nu ii pot utiliza. Desigur, daca predati geografie, istorie sau altele asemenea atunci nu produceti absolut nimic… Iar pentru absolut nimic nu este nimeni dispus sa plateasca, domnule Sebastian!

      • Statul ar trebui sa ofere niste servicii din banii stransi de la populatie si anume: sanatate, educatie si infratructura.

        Dumnevoastra faceti parte din categoria celor care vor ca statul sa le ofere protectie de cei care sunt privati de sanatate, educatie si infrastructura.

        Adica doriti indobitocirea si pauperizarea societatii in timp ce banii scapa prin toate supapele in afaceri conduse de indivizi care se infrupta nestingherit din banii contribuabililor.

        Iar cand acei contribuabili care au fost practic furati de acei bani nu vor sa mai plateasca impozit din putinul care le-a mai ramas sunt vanati si tratati ca infractori. Cand se creeaza toate conditiile ca oamenii sa ajunga la limita umanului apoi aceeasi categorie de oameni incearca sa se pazeasca de efectele pe care le-au creat.

        Aceasta categorie de oameni care lucreaza neobosit sa se constituie intr-o clasa conducatoare prin practici lipsite de onestitate ii trimit pe oameni sa le apere tara :) si ii vaneaza din nou cand, asa cum s-a intamplat in Ucraina, un profesor le spunea oamenilor sa nu accepte inrolarea.

        De unde atatia paraziti domnule IosiP ? Oare nu mentalitatea de care dati dovada conduce si intretine parazitismul ?

        • Va inselati, fac parte din categoria celor care doresc un stat cu atributii restranse (aparare nationala, reprezentare externa si justitie), finantat printr-o taxa fixa „per capita”.
          Un astfel de stat nu va avea contracte de oferit deci toti cei care isi vor deschide o afacere vor reusi (sau vor falimenta) pe baza regulilor de functionare a pietei libere.

          Si ca sa revenim la invatamant, fiecare scoala (privata, desigur) va fi nevoita sa asigure anumite competente fara de care absolventii vor fi refuzati la angajare pe o piata libera a muncii. Prin urmare, scolile care nu-si adapteaza curicula si competentele personalului la cerintele pietei vor fi eliminate din competitie.

          Eu unul nici macar nu ma mai uit pe CV-urile absolventilor de Spiru Haret, acestea ajung direct in tocatorul de hartie. Motivul este simplu: eu, ca parte a pietei de munca libere, decid ce anume competente imi sunt necesare si va rog sa ma credeti ca nu ma intereseaza deloc cunostintele de istorie si geografie ale potentialilor angajati. Iar daca statul insista ca sistemul de invatamant „gratuit” sa asigure asimilarea unor cunostinte inutile este treaba statului – de altfel, singurul angajator care-si permite sa plateasca inutilitatea – dar nu si a mea.

          In concluzie, un stat minimal (si ca atare, fara posibilitatea de a angaja nulitati) ar fi cea mai rapida si eficienta solutie pentru reformarea invatamantului: cand stii ca ai toate sansele sa nu-ti gasesti un loc de munca te vei gandi de doua ori inainte de a absolvi facultatea de „Tehnici de comunicare in politica internationala a strutului” sau „Metode mass-media de a influenta lactatia vitelor furajate”.

          Pererea mea!

          • Sunteti ipocrit … pentru ca militati pentru statul minimal in timp ce colaborati cu oameni bine conectati, banui ca la institutiile statului, la afacerile pe care le faceti, daca imi aduc bine aminte din ce spuneati chiar dumnevoastra. Cu alte cuvinte beneficiati indirect de banii contribuabililor si va creati un ascendent nemeritat pe care il folositi pentru a va consolida pozitia pe piata si in acelasi timp militati pentru un stat minimal care sa va asigure mentinerea avantajului astfel creat.

            In rest tot ce spuneti e ok, cu mentiunea ca acea cotizatie ar trebui sa respecte libertatea de constiinta a oamenilor si sa fie optionala, adica omul sa poata opta pentru aparare, justitie, samd.

          • Dragi comentatori,

            Poate ca domnul IosiP are nevoie de muncitori la firma pe care se pare ca o conduce, dar asta nu inseamna ca istoria sau geografia ar trebui scoase din programa doar pt ca obiectul sau de activitate nu include quiz-uri despre capitalele lumii sau anii in care au domnit marii domnitori (doar la asta se reduc cunostintele de istorie si geografie, nu-i asa?!). Paradigma asta strict functionala (scoala trebuie sa produca angajati) mi se pare daunatoare si meschina. Daca piata muncii din Romania va fi dominata de call-center-uri si IT-isti, ar insemna ca toata lumea ar trebui sa studieze informatica si limbi straine? Scoala ar trebui sa fabrice outsourcing pentru straini pentru ca asta cere piata? Eliminam psihologia, filosofia, geografia, istoria, artele din programa pentru ca astea nu vand, sunt mai putin „importante”? Dintr-un anumit punct de vedere se pare ca scoala ar trebui sa functioneze ca o afacere care produce servicii vandabile pe piata muncii, dar varianta asta e extrem de limitata si problematica. E adevarat ca scoala ar trebui sa formeze oameni adaptabili, capabili sa gandeasca independent si pregatiti pentru viata (deci si pentru piata muncii de azi). Dar asta nu ar trebui sa excluda cultura generala, formarea morala, spiritul civic, abilitatile care pot fi castigate invatand orice fel de materie (tine de metodele folosite). Un om care stie sa scrie cod, dar habar n-are unde e Orientul Mijlociu, n-are idee ce a insemnat Holocaustul in Romania sau n-are exercitiul dezbaterii bazate pe argumente, deci n-are exercitiul tolerantei adversarului de idei, poate fi lesne confundat cu un robotel performant, periculos pentru lumea in care traim, care nu duce lipsa de robotei performanti, ci mai ales de lideri si solidaritate. Dar ma indoiesc ca domnul IosiP sau ceilalti comentatori isi doresc asemenea „produse” ale educatiei formale. Pana la urma, cred ca ne dorim lucruri similare. Inteleg frustrarea legata de absolventii incompetenti si cunosc foarte bine prapastia dintre scoala si locurile de munca, dar problema nu tine de „umanioare” in detrimentul stiintelor STEM, ci de cum invata pustii de azi si una, si alta.

            Recomand cititorilor comentariilor un video cu rost care ataca problema privatizarii a tot, inclusiv a bunurilor pe care azi le numim publice (educatie, sanatate etc.): https://www.youtube.com/watch?v=3nsoN-LS8RQ E un discurs tinut de Michael Sandel, profesor de filosofie politica de la Harvard (care, in sistemul propus de dl IosiP, nici n-ar exista) dar nu pentru ca e de la Harvard merita urmarit, ci pentru ca argumentele lui sunt convingatoare, pentru umila mea parere cel putin.

            De fapt, toate comentariile la articol (care mi se pare o perspectiva coerenta si bine argumentata, chiar daca partinitoare, cum e situatia oricarei opinii, de altfel) pot fi rezumate la 4 teme centrale care revin ori de cate ori ne infierbanta problema educatiei romanesti:

            1. scopul educatiei: alfabetizare pt toti (uniformitate) vs. performanta pt cei (oricum „nascuti”) performanti (elitism), viitori angajati pe piata muncii (pragmatism) vs ganditori liberi (idealism)
            2. metodele folosite: disciplina bazata pe autoritate, pedepse, teama, note (motivatii extrinseci) vs. cultivarea autodisciplinei prin motivatii intrinseci (placerea de a invata, de a veni la scoala)
            3. cauzele starii deplorabile a invatamantului (aici parerile converg asupra status quo-ului): profesorii de la catedra vs. profesorii politizati (care au facut legile invatamantului) vs. parintii lasi vs. copiii rai/care oricum nu vor sa invete, ci sa piarda vremea vs. institutiile statului vs. mass-media…
            4. solutiile (putine la numar si destul de limitate ca sa rezolve marile probleme): varianta strict economica bazata pe competitie (banii urmeaza elevul) vs. varianta aleatorie (domiciliul fiscal, tragere la sorti)

            Imi rezum si eu opinia, in speranta ca va fi citita (daca va avea cineva rabdarea si curiozitatea) ca un comentariu productiv in insiruirea de opinii atat de diferite, unele atat de auto-suficiente.

            1. Daca nu pornim de la premisa ca orice individ poate fi transformat de o educatie de calitate, nu are rost discutia. Deci cei care gandesc inca in termeni de inteligenta statica (unii s-au nascut destepti, altii prosti) sau de prejudecati etnice (romii sau romanii sau ungurii au ceva in sange ce nu poate fi transformat) degeaba discuta despre educatie. Sa admitem, deci, ca orice individ are un potential pe care un pedagog talentat (care se si educa, aplicand acelasi principiu al cresterii prin educatie continua!) il poate scoate la iveala. Rostul invatamantului general nu este sa specializeze elevii pt o meserie sau alta (cum spera domnul IosiP), de asta se ocupa filiera vocationala sau tehnica (da, aceea in mare parte disparuta, din care au ramas mecanicii si electronistii pe care se bat companiile care se plang ca nu mai au forta de munca). Este sa formeze oameni care sa imbunatateasca viitorul contract social intre noi, preferabil oameni care sa se ghideze in viata dupa valori solide, cu abilitati transdisciplinare (acelea pe care un viitor profesionist le poate folosi, oriunde lucreaza, adica lucru in echipa, prezentare, adaptabilitate, gandire critica, creativitate, problematizare, sinteza) si cultura generala (sa inteleaga pe ce planeta traieste, la propriu, adica sa stie biologie, fizica, chimie si geografie, sa-si cunoasca civilizatia si radacinile, deci istorie, sa cunoasca macar o limba straina, ca sa nu fie prizonierul propriei culturi, sa priceapa cum functioneaza piata muncii azi). Un om care reuseste lucrurile astea este un om de care avem nevoie in viitor. Asta cred ca trebuie sa fie scopul invatamantului de masa. Elitele sunt produsul secundar al educatiei de masa si asta doar pentru ca, asa cum bine scria autoarea textului, au parte de educatie extra, meditatii in privat, scoli de vara, alte forme de invatare care pot compensa cu succes invatamantul de stat. Avem nevoie, evident, si de elite, dar sensul elitelor azi poate fi foarte diferit de imaginea olimpicilor cu medalii la piept. De exemplu, oamenii care pot contribui la o lume mai buna pentru viitor sunt si corigentii la mate care poate au un talent la desen si cu ceva noroc, ajung sa si-l dezvolte, sau joaca jocuri online noaptea si ajung sa creeze ei insisi jocuri cu rost pentru pustii din 2020, sau au picat bacul, dar fac o supa extraordinara si ajung sa-si deschida propriul restaurant :). Domnii conservatori care au comentat inainte probabil vor rade la asemenea exemple pe care le vor numi ironic „liber-schimbiste”, dar adevarul este ca diversitatea si incluziunea cat mai multor modele, dincolo de ierarhiile rigide, sunt cele care schimba societatile. Educatia astazi trebuie sa incurajeze si devianta, s-o orienteze in viata si sa ii dea increderea ca greseala si riscul fac parte din proces (prin opozitie, performanta fara greseala poate fi periculoasa). Acum 30 de ani, educatia avea alt rol – de a mentine neschimbata ordinea sociala proletara, de a sterge diferentele, de a pregati viitori muncitori, de a uniformiza. Inveti o perioada, dupa asta se incheie invatararea, incepe repartitia si predarea informatiei mai departe sau aplicarea ei. Azi, mai mult decat oricand, avem nevoie de gandire disruptiva, de creativitate si flexibilitate ca sa putem face fata lumii reale. Avem nevoie de invatare continua. O scoala care nu invata oamenii cum sa invete pe termen lung nu si-a facut treaba. Nu e nimic liber-schimbist in asta, e ceea ce ne cere lumea dinamica a complexitatii si a informatiilor care ne zboara prin fata fara sa stim intotdeauna ce sa folosim, cat si cand. Poate domnul IosiP n-are nevoie de ganditori revolutionari la firma dansului, admit, ci de simpli executanti sau de indivizi cu competente si cunostinte de baza, fara fasoane si diplome de master. Dar ma indoiesc ca domnul IosiP nu ar vrea sa aiba angajati care sa stapaneasca abilitatea de a face conexiuni rapid, abilitatea de a invata rapid si chiar capacitatea de a produce idei la care poate dumnealui nu s-a gandit si poate face afacerea sa prospere. Si, mai ales, ma indoiesc ca domnul IosiP (nu va suparati ca va invoc exemplul atat de des, va asigur ca nu e nici cu rea-vointa, nici cu ironie) n-ar vrea sa aiba niste lideri cu viziune care sa-i relaxeze spatiul fiscal in care afacerea dumnealui sa prospere, sa fie avertizat in trafic de politisti respectuosi sau sa fie intampinat in spitale de asistente medicale profesioniste (ca sa nu exemplificam numai prin cazurile elitiste). Oamenii astia trebuie sa impartaseasca intai de toate niste valori si apoi sa-si castige experienta in viata reala, dupa ce scoala (dar nu numai ea) ii va fi ajutat sa isi cultive acele valori si sa se orienteze in cariera. Mea culpa, am exagerat cu extinderea punctului 1.

            2. Acuma, educatia formala nu poate raspunde cerintelor contradictorii ale tuturor grupurilor interesate. Nu poti face, cu aceleasi metode, si performanta, si ridicarea celor ramasi prea in urma de la ultimul dascal care a facut diferenta intre cei „buni” si cei „prosti”. Prin chiar felul in care e construita – de masa, cu curricula dictata de la centru, cu teste standardizate, criterii de evaluare, examene de titularizare etc. Cata vreme accesul la educatie e un drept fundamental, statutul financiar nu ar trebui sa faca diferente intre oameni, deci statele vor oferi sisteme publice educationale. Deci nu putem taia de pe lista educatia formala. Dar trebuie sa ne asumam ca scoala (ca sistem formal de educatie) nu poate face totul si nici nu trebuie. Educatia e misiunea noastra comuna – parinti, profesori, societate civila, companii, stat si elevi. Toti tragem foloase din educatie, chiar daca nu toti avem acelasi grad de implicare. Acum, aruncarea responsabilitatii in mare parte pe profesori pt ca ei sunt platiti pentru actul formal (care nu pot trai fara meditatii, pentru ca salariul mic…, pentru ca e greu, pentru ca…) e incorect si inutil. Avem de-a face cu o generatie scolita pe sistemul disciplinei bazate pe autoritate care crede ca ideile „liberschimbiste” sunt un fel de scuze pentru mediocri care n-au reusit sa castige olimpiada si-i invidiaza pe aia cu premiul intai (cum mentiona un comentariu ridicol). Dar generatia pe care o scoleste nu recunoaste si nu mai poate trai din principiul ierarhiei bazate pe varsta si experienta, iar nu pe performanta (de unde cererea surda a elevului: fa-ma sa-mi placa sa invat, invata-ma sa invat, asculta-ma, foloseste ce stiu deja sa folosesc ca sa merg mai departe, coboara in lumea mea si arata-mi unde mi-e potentialul). Doar cativa s-au adaptat la noile metode si au inlocuit creta cu clipurile online, proiecte de grup, colajele, cercetarile cu teme interesante. Nu mai reiau gaura, ea e suficient de cunoscuta de toata lumea. Metodele trebuie sa se schimbe si e treaba dascalilor sa tina pasul cu vremea, deci sa invete si ei in continuare (aplicand acelasi principiu al educatiei continue despre care vorbeam si la inceput), dar au nevoie de ajutor (aici toti ceilalti actori au datoria sa intervina). Din punctul acesta de vedere, banii nu rezolva problema, dar poate asigura decenta care sa scoata problema banilor din discutie pentru ca toata lumea sa se concentreze pe adevaratele solutii, acelea care raspund la intrebarea: cum facem educatie? Sunt destule cercetari si studii aparute care arata legatura dintre performanta si diferite metode folosite (incurajarea feedback-ului concentrat pe proces mai degraba decat pe rezultat, incurajarea intrebarilor, gandirii critice prin dezbateri, prezentarilor in public, lucrului in echipa prin proiecte cu teme actuale, cercetarii individuale si pe teren, learning by doing). Deci la punctul 2, e clar ca metodele pe care le aplicam acum in educatie sunt nepotrivite si mai degraba indeparteaza copilul de scoala. Asta nu inseamna ca ar trebui sa eliminam competitiile sau olimpiadele, dar ca trebuie sa diversificam modalitatile de educatie (standardul acum ramane predarea-memorarea-aplicarea regulilor-obedienta).

            3. Cauzele nu sunt niciodata singulare sau usor de aratat cu degetul. Ele sunt multiple si inter-dependente. Mai important decat „a cui e vina” e „care sunt problemele” si pentru ca am trecut deja de punctul asta, care sunt solutiile.

            4. Pe masura cauzelor complexe, solutiile trebuie sa implice toti actorii si sa vina din mai multe parti, nu doar de la „centru” sau doar „de jos in sus”. Cateva idei:
            – Scoli antreprenoriale (banii care urmeaza elevul pot fi, intr-adevar, o solutie): o scoala care primeste de-a gata fondurile este necompetitiva si nemotivata sa schimbe ceva. Cand scolile vanate de elevi devin performante, ele ar trebui sa le inghita pe cele falimentare. Aici, principiul economic e de folos, dar nu ajunge doar el.
            – Partenerii locali care sustin scoala (institutii, companii, persoane fizice) prin evenimente de tip „shadow day” care sa ajute elevii sa se orienteze mai bine sau prin contributii responsabile (dotarea unei sali, introducerea unui optional de robotica daca asta face compania si vrea viitori profesionisti sau tineri interesati de o cariera in tehnologie) sau webinarii (intalniri online la clasa cu oameni care lucreaza in companii si pot oferi atat de multe din experienta lor, de la cum sa-ti organizezi timpul, la cum poti folosi util Facebook sau platforme online de invatare ca sa fii mai destept). Asta o pot face si in parteneriat cu organizatiile non-profit.
            – Societatea civila, prin organizatiile non-profit – proiecte extra-curriculare care sa invete oamenii sa stranga bani de unii singuri, sa faca afaceri, sa gandeasca independent, sa lucreze in echipa, sa organizeze evenimente, sa ofere si ei ceva comunitatii, in afara laboratorului scolii, dar si optionale, in cadrul scolii, cu materii noi si aplicate. Asta se intampla deja, insa batalia se da tot pe aceleasi scoli bune, cele din comunitati sarace sau periferie fiind cel mai lipsite de oportunitati. Programele cu fonduri europene pot fi o solutie, dar asta se va vedea in urmatorii zece ani (noile POCU vizeaza incluziunea sociala, non-discriminarea, deci tintesc fix comunitatile fara oportunitatile marilor orase).
            – Parinti: coalizare – existenta unui consiliu al parintilor la nivelul fiecarei scoli, cu reprezentanti care sa faca VOLUNTARIAT nu doar cand vine vorba de problemele clasei, teza la mate etc., dar mai ales cand vine vorba de educatie in sine – parinti care sa vina sa povesteasca la ora despre jobul pe care il au, care sa-si primeasca elevii in compania sau institutia unde lucreaza, cum fac americanii la Career Day. Timpul e limitat pentru toata lumea, dar se poate face, si cu ingaduinta angajatorilor. Deci transformarea acelor consilii formale de parinti in adevarate resurse pentru scoala, mai putin financiare si mai mult de expertiza si sustinere morala.
            – Legiuitorii, ministerul: relaxarea materiei. Pur si simplu nu e nevoie de atata stufosenie de materie pe care oricum nu o ingurgiteaza nimeni. Relaxam programa, lasam libertatea cadrului didactic sa aplice metode inovative, ne ocupam de infrastructura si dotarea scolilor (internet, calculatoare), promovam modele, oferim manuale destepte, sustinem schimbul de practici cu alte sisteme si formarea profesorilor (de catre unii care au atins deja performanta, cu metode care sa includa OBLIGATORIU tehnologia), facem campanie de revalorizare a profesiei de profesor, crestem in trepte salariul de baza
            – Profesori: coalizarea unei retele a pedagogilor care vor sa schimbe, la randul lor, situatia nefericita. In afara de sindicatele care apar in momentele de criza, reiterandu-si aceeasi (vesnica) placa a profesorului care munceste pe branci si e prost salarizat si a generatiei care nu mai invata deloc, e nevoie de o retea a profesionistilor care sa porneasca un alt fel de a face educatie. Ca in orice breasla, in lipsa unui nucleu care sa preia leadership-ul, soutiile venite sau impuse din afara nu vor avea sanse de reusita.

            Evident, niciuna dintre solutiile propuse n-o sa rezolve toate pretentiile si nevoile. Unele sunt de bun simt, altele par dificil de pus in practica, dar cred ca toate pot contribui la dezmortirea „sistemului”, acest mare monstru care functioneaza aparent in afara noastra si la invocarea caruia ne deresponsabilizam instant. Eu va marturisesc ca deja fac cateva din lucrurile pe care le-am propus, din ipostaza organizatiei non-profit. Va invit si pe voi, cei care comentati aici sau oriunde sa cautati sa impartasiti experienta voastra concreta si sa propuneti solutii care sa ne dezmorteasca si sa ne scoata din auto-suficienta comentariilor de tip „ba eu am dreptate”. Adevarul e ca toti avem o parte din responsabilitate si am fi mult mai productivi daca am pune in aplicare ceea ce sustinem ca vrem sau putem sa facem. Cine detine expertiza, s-o impartaseasca, cine are bani, sa adopte o scoala, cine vrea sa vorbeasca elevilor de la scoala despre profesia lui, sa o faca. Asta pana om invata sa cream incetisor minimul de solidaritate care sa ne faca mai puternici, parinti, profesori, elevi, ong-uri, firmele, guvernanti.

      • Fotbalul ajunge sa fie mijlocul de distractie preferat pentru ca profesorii sunt prost platiti si singura educatie pe care o primesc copiii este datul cu piciorul in minge in spatele blocului si in curtea scolii.

        Indobitocirea sistematica a populatiei face parte din planul celor care vor sa-si aserveasca societatea propriilor interese. Oameni cu o mentalitate retrograda, imbibati de cinism …

  47. Ati descris PERFECT sistemul, la fel stau lucrurile si la scoala noastra! DE CE NU REACTIONAM? DE CE NU FORMAM O MASA DE PRESIUNE SA SCHIMBAM CEVA? De ce sa SUFERE o noua generatie de copii?

  48. Dupa parerea mea „doamnele” sunt la fel. Deosebirile dintre „doamne”, cum a spus si doamna Oana Moraru, sunt: „calitatea” copiilor inscrisi in clasa, statutul social al parintilor (de aceea completam un formular cu date personale in care trebuie sa scriem ce meserie avem si unde lucram. Oare de ce ii intereseaza pe profesori unde lucreaza parintele copilului? Daca eu sunt ciobanita la mioare, copilul meu nu are aceleasi drepturi cu ale unui parinte care este senator ?) si disponibilitatea parintilor de a contribui la bunul mers al invatamantului.
    Pana la urma, hai sa fim seriosi, ca aceste „doamne” ii invata pe copii sa scrie, sa citeasca si sa socoteasca. Multe din aceste „doamne” se lauda ca au studii superioare (drept, litere, etc ), dar oare ce studii de pedagogie au si cat de bine sunt facute aceste studii? Din experienta mea cu aceste „doamne” am constatat ca nu sunt buni pedagogi. Daca am o discutie in contradictoriu cu „doamna” ( civilizata, bineinteles), oricum nu rezolv nimic, dar in schimb se razbuna pe copil, depunctandu-l mai mult la teste, sau mutandu-l intr-o banca in dreptul unui geam deschis, iarna bineinteles. De aceea multi parinti refuza sa mai comenteze vreo decizie a „doamnei” chiar daca nu le convine, de teama sa nu se razbune pe copil. SI CHIAR SE RAZBUNA. AICI ESTE SANTAJUL SI JOSNICIA ACESTOR „DOAMNE”. Ce curs de pedagogie au terminat aceste „doamne” ca sa nu mai vorbim de vocatie si dragoste pentru copii ?
    Sa va dau un exemplu de „pedagogie” in cazul copilului meu (clasa a II-a): la ora de matematica copiii sunt pusi sa rezolve o problema prin 2 operatii (adunare si scadere), copilul o rezolva corect, iar „doamna” o corecteaza si il pune s-o refaca de 4 ORI pentru ca nu a scris cuvintele „REZOLVARE” SI „R” de la raspuns si nu a scris intrebarile. Copilul a facut o singura problema de matematica intr-o ora. De aceea sunt temele de acasa lungi pentru ca la clasa nu se fac multe lucruri. Unii poate imi vor spune ca sunt multi copii in clasa si „doamna” nu se poate ocupa de toti, dar hai sa ne aducem aminte ca pe vremea lui Ceausescu eram aproape 40 de copii (decreteii) in clasa.
    Sistemul de invatamant nu se poate schimba numai prin legi si regulamente. Sistemul este facut din oameni si pana nu vom schimba mentalitatile oamenilor, nu vom obtine nimic.
    In incheiere sa va spun o vorba de-a copilului mei : ” De cand a inceput scoala vreau sa ma pensionez.” Trageti voi concluziile!!

    http://omul-revoltat.blogspot.ro

  49. “Una dintre cele mai mari nereguli ale şcolii româneşti este selecţia discriminatorie a grupelor de elevi, încă de la Clasa Pregătitoare”-Eu as spune ca una din nereguli este selectia profesorilor care ocupa postul la catedra.

    “Locurile claselor lor se ocupă, preferenţial, în urma discuţiilor neoficiale cu familiile, la care sunt verificate”:
    Adica se aleg copii dupa starea financiara si pilele care le detin i cercul de influenta….?
    Cele mai bune” învăţătoare…? imi aduc aminte ca si pe vremea mea cea mai buna invatatoare era ““tovarasa””Pop Livia care ave un renume pentru calitatile ei de dictator dar noi nu aveam cum sa stim decat dupa cei 4 ani parcursi cu ea.
    1.”Se cauta oameni cu bani”… de parca ei trebuie sa invete in locul copiilor.Imi aduc aminte cum am procurat cu elevii de comun acord un tambal mic pentru ei si cand s-au strans banii si l-am cumparat intr-un timp record directoarea scolii unde suplineam o colega a venit cu o falca-n cer si una in pamant spunendu-mi:”asa ceva nu se poate eu nu am bani de perdele la clasa si dumneata cumperi un instrument pentru copii”stiti ce i-am raspuns ?…cand voi invata sa cant la perdele atunci am sa va anunt.(si aplecat si mai furioasa spre directiune)
    2.Invatatorul ar trebui sa stie ca copilul niciodata nu este o problema ci profesorul este o problema in cazul in care copilul nu asimileaza informatia de la clasa.
    3.Cand copii vor avea sansa sa-si evalueze profesorii si invatatorii pentru calitatea compotamentului la clasa si a calitatii pregatirii lor atunci 80% din profesori vor trebui schimbati si se va face o adevarata reforma a invatamantului cum functioneaza lucrurile in occident.Pana atunci…vise.
    4.” Copii valoroşi să se perpetueze ?”ce este astazi valoarea si cum se evalueaza ea?…pile relatii bani influenta?…ce au toate astea cu copilul cu scoala cu buna lui pregatire pentru viata? Nimic dar asta nu este important pentru interesul profesorului meschin si infometat de parvenire.Toti copii sunt a fel de valorosi au un potential incredibil dar sunt manipulati negativ creindu-le o imagine ca ar fii prosti ca nivelul sa le scada in competitia cu cei care sunt pilosi cu parinti de alta stare sociala.Acest fapt ar trebui urmarit si toti profesorii sa fie pedepsiti .Dar pentru asta trebuie noi legi in cadrul legislativ din invatamant.
    5. “Va pune stăpânire aproape orbeşte şi pe părinţi”…evident ca doamnele educatoare si profesorii de la celelelalte nivele stiu sa manipuleze prin emotiile afective doar de aceea au facut aceasta specialitate sa manipuleze parintii in interesul lor personal prin copii.Frumos a evoluat scoala…
    6.” Şi în clasele V-VIII continuă exploatarea copiilor buni şi pregătirea lor, la meditaţii, cu profesorii de clasă.”
    Gresit meditatiile ar trebui sa existe ca forma de cerc gratuite in cadrul scolilor nu rotunindu-si profesorii veniturile iar la clasa prefacandu-se ca predau.Daca ar preda cu suflet la clasa copilul nu ar avea nevoie de asa o campanie de meditatii.Aici parintii gresesc ca nu se implica in interesul copiilor lor.
    7. “Grupa elevilor olimpici, cei care aduc „onoare” şcolii.”parca suntem in timpul lui Ceasca nu s-a schimbat nimic pe semne..si daca vorbim de onoare nu scolii trebuie adusa onoarea prin rezultate ci profesorului de la catedra si implicit elevului care merita recompensat de catre scoala.Cu ce recompenseaza scoala elevii cu rezultate cu nimic…atunci meritul este exclusiv al elevului pentru munca depusa.
    8. “Dacă în şcoală au norocul să întâlnescă şi un profesor cu adevărat „gifted” – ei îşi vor atinge spectaculos maturitatea la olimpiade “din pacate acestia sunt din ce in ce mai rari pentru ca un prof.DARUIT nu are banii necesari pentru spagile pe care le pretinde mafia din invatamant pentru a reusii sa-si ocupe postul de fapt meritat, deci trebuie sa-si caute o alta forma de existenta cum am patit si eu si evident mai tarziu am parasit tara pe acest motiv jenant.
    1. 9.” Sistemul acesta de selecţie a copiilor perpetuează inegalităţile sociale”:evident cei din familii „bune” au prioritate la start. Nu se ştie câţi copii cu potenţial, din familii modeste, se pierd sau nu sunt descoperiţi niciodată.”
    Pai cine pierde..? evident statul scoala si in mod special toata societatea datorita evaluarii bolnavicioase a unui sistem corrupt si bolnav.Pana la urma omul bolnav se duce la doctor si se poate trata dar in cazul unui sistem bolnav cine-l mai trateaza?Statul care este si el corrupt si bolnav?Sau ramane la speranta rugaciunilor facute de copii clasei care s-ar putea sa fie auziti de acolo de “sus”.

  50. subiectul este interesant . diagnosticul este corect. DAR DIN PACATE ACEST ARTICOL NU INDICA SI O SOLUTIE. IMI PERMIT SA O INDIC EU. Plecand de la modulul anglo-saxon sau cel italian , unde inscrierea se face online la primarie, iar alocarea copiilor se face in fuctie de DOMICILIUL FISCAL (si nu vize „de flotant”). Daca s-ar aplica acest model, atunci s-ar rezolva simplu si eficace aceasta problema. Cine este interesat sa o rezolve? In niciun caz inspectoratele si MInisterul. Tocmai pentur ca ar dispare posibilitatea sa mai ai „clase de elita”. Ar fi beizadelele langa copii de proletari, copii cu ADHD langa copii cu dezvoltare psiho in limitele „normalului”, copii sportivi langa batausi, fete inalte langa baieti scunzi..adica clase de genul celor in care am crescut noi. … Vreti sa schimbati ceva? schimbat sistemul de inscriere. atunci se va rezolva 90% din ce scrieti.

  51. La noi sunt elevi care nu-si dau interesul, profesori depasiti de materie, parinti obsedati ca ale lor odrasle sa fie cei mai buni.
    Solutia: schimbat totul.
    Nu o carte stufoasa e solutia, ci practica mai multa, incepand de la liceu.
    De exemplu pe mine ca angajator, nu ma intereseaza ca stii sa-mi spui cartea de biologie/ chimie, etc. pe derost, eu vreau sa te vad cum te descurci la locul cu pricina. Cum te duce capul sa rezolvi problemele care apar, care e viteaza ta de reactie, gandire. Cred ca aici trebuie insistat mai mult, nu bagati banii in meditati, la care oricum se duce cu scarba, nu umflat buzunarele invatatorilor/profesorilor, pentru propriul confort psihic (asta pana se duce la facultate si odrasla isi da seama ca nu stie sa faca nimic). Nu asa se creeaza oameni inteligenti, puternici si stapani pe sine.

    • stimate angajator, in facultati (si in licee) nu se invata punctual ceea ce ai tu nevoie in firma! nici macar din scoala profesionala nu iese strungarul de elita, sau bucatarul gata chef; in mod normal, tinerii trebuie sa invete principiile de baza, iar specializarea de nisa o fac (mai bine zis le-o faci!) la locul de munca; daca vrei oameni gata formati de altii, poti astepta bafta, sau scoti bani la greu pentru salariul specialistului; angajati excelenti care sa accepte bani cat un incepator nu vei gasi, fii pe pace.

  52. vorbiti de scoli primare si gimnazii unde notele se dau aiurea, dar eu am avut un coleg in facultate care, sef de grupa fiind, capata note mari dupa principiul (uneori enuntat de fata cu restul grupei): „ce-i drept, ai merita un 7 (sapte), dar ca sa nu-ti stric media de an iti dau 10 (zece)”; povestea e veche, iar meritul si performanta nu sunt dusmanite de ieri in tara asta…

  53. Cred că ceea ce ne face sa ne frământăm atât de la un banal articol care observă bine un fenomen mecanic al parcursului nostru cu copii cu tot prin școala, este faptul ca nu observam o lipsa din analiza tuturor gândurilor scrise aici. Lipsa este data de ceva ce nu vrem sau nu stim face, anume evaluarea celor din învățământ in dascăli născuți pentru acestă meserie si dascăli făcuți pentru acestă meserie. Prima categorie domină si impune prin prestanța calitatii de pedagog, a doua categorie doar bifeaza condica si produce orice poate la norma. Mai departe este numai rezultatul unor adaptări de trend ale părinților care, la sondajele din scoli își exprimă satisfacția lingusitor despre doamna, dar pe net blameaza invatamantul romanesc. Dacă doamna suferă in multe cazuri de un cult al personalității de incintă, acest fapt este strict o consecinta a lingusirii părinților de la clasa ei. Odata creată acestă relație, orice este posibil si numai crescător.

  54. Şcolile s-au ascuns perfect după paravanul câtorva inteligenţe răspândite natural, pe care şi le-au cultivat comod şi transformat în „brand-uri”. …un articol destul de bun

  55. câteva chestiuni aş ridica:

    1) peste tot în lume există diferenţe între şcoli. Există scoli, clase mai bune şi mai puţin bune.

    2) care este avantajul uniformizării nivelului claselor?

    3) distribuirea obligatorie este o chestiune care nici măcar regimul comunist, Ceauşescu nu a îndrznit să o promoveze. Este pur şi simplu odioasă. Puneţi-vă în situaţia respectivă. Să fiţi tratat ca o plantă, copilul vă este luat şi distribuit aleator. (Am copil în cls.I). Legea Funeriu asta face. (Funeriu care cică vine pe filieră de dreapta!?! -o fi extremă dreapta? :D -glumesc-). a) mergeţi la evidenţa populaţiei în prag de înscrieri să vedeţi ce aglomeraţie e acolo, cum îşi face toată lumea mutaţie fictivă pentru a ajunge la şcoala dorită. b) după înscriere legea pur şi simplu interzice mutarea copilului la o altă şcoală!?! E incredibil!

  56. Multumim imaginii grozave pe care ne-o faceti aici… dar mai sunt și profesori ș i învățători care se dedică învățării copiilor dumneavoastră cu multă
    dăruire . Păcat că aceștia nu sunt pretuiti.

  57. Multe dintre învățătoarele care cred în mintea lor că ”sunt bune” au o imagine deformată despre propria persoană! Am întâlnit astfel de ”învățătoare”, care, în fapt, erau extrem de ”subțiri” la … orice, mai puțin la masa corporală…

  58. Pornesc de la ideea ca ceea ce descrieti dumneavoastra e o hiperbola care va ajuta sa justificati niste concluzii pe care trebuia sa le justificati cumva. Nu e un sistem general valabil pe care se bazeaza esecul invatamantului romanesc ceea ce ati aratat mai sus. Da, e adevarat ca premiantii din scoli nu coincid cu „premiantii” din viata. Asta tine de legile hazardului. E un proces atat de complex, cel de maturizare, ancorat intr-n sistem si mai complex al invatamantului romanesc(departe de a fi perfect), incat nu se poate prevedea care va fi finalul sau. Probabil ca aveti si niste frustari personale in urma unor experiente neplacute. Nu neg existenta unor asemenea „personaje” monstruoase, dar nu sunt nici pe departe majoritare, reprezinta si ele niste „adaptari” ale economiei de piata.

  59. Nu cu inegalitatile sociale este problema, astea-s naturale, pt ca suntem unici si irepetabili. Numai comunismul ne voia identici, inghesuiti si egalizati in patul procustian al societatii socialiste multilateral comunizate.
    Nu suntem egali, ci CONPLEMENTARI (ca si cele doua genuri/sexe naturale, de altfel).
    Alta e problema: nu exista egalitate in fata legii. Pentru ca legea spune una, iar in scoala publica se intampla alta, in functie de capacitatea fiecaruia de a eluda/fenta legea. In acest proces, copiii nostri unici, nepretuiti, irepetabili si superb de inegali sunt inghititi de un sistem-malaxor perdant si corupt, ca la sfarsit sa fie scuipati in lume ca niste „produse de conceptie” mai mult sau mai putin defecte – dar sigur mutilate sufleteste in primul rand, psihic si moral.
    Cheia si rezolvarea sunt la familie si la scolile de profesori.

  60. Mi-a placut articolul!O radiografie subtila a realitatii din mediul educational pe care il traim.Perfect puse sub lupa si analizate toate anomaliile sistemului….multe hibe…goluri,,inadvertente,incompatibilitati..:.(.sclavi ai sistemului..profesorii..victime ,elevii si profesorii deopotriva!Admir curajul doamnei si initiativa de a lua fraul in maini ,cum se spune si de a crea si implementa in Romania un nou sistem educativ,(a putut face asta doar in sistem privat,evident)–felicitari ,doamna,se vede ca ati investit timp si energie pentru a schimba mentalitati!!!!!!societatea nu ar fi evoluat daca nu erau oameni ca dumneavoastra!!!!….dar raman multe „dar-uri”:cati ani vor trece ca parintii sa isi poata alege cu adevarat alternativa de educatie potrivita copilului lor?fara sa fie siliti sa se supuna aceluiasi sistem.??!!!!.traiesc intr-o realitate socio-economica pe care nu o pot ignora si din care ei insisi nu pot iesi!!!!!decat daca..procedeaza ca dumneavoastra..sau aleg sa fuga in „strainataturi”..unde sa opteze pentru ceea ce li s epare potrivit!!.2.Chiar credeti ca se poate crea cate o scoala si cate un sistem pentru fiecare individ?Ce se intampla cu cei care nu au aceste optiuni?Elevi sau parinti?Dar cu „amaratii si blamatii profesori din sistem”care vrand ne vrand s e gasesc in postura de „calai”fara voie….”stricatori de suflete”dar ,”victime” ale sistemuluila randul lor….?chiar credeti ca schimbarea mentalitatii incepe de la general??Nu ,Doamna.Oana Moraru.!!!!Din toata aceasta realitate pe care mii de dascali o traiesc,am invatat un singur lucru.dincolo de filozofii,sisteme,metodologii…etc..etc..te invata viata..daca esti constient!!si inclin sa cred ca Dzeu,natura,ori cine o mai fi nu pune oameni in roluri nepotrivite!!!Un singur lucru mi-e clar.ca profesor si dascal!!!:In fata mea ,intodeauna,un copil este un suflet viu,creatie a Lui dzeu,pe care trebuie sa il respect,sa il iubesc,sa il ocrotesc,sa il luminez…sa il inspir,sa il incurajez…!!!!Si 2….chiar daca sistemul nu ma ajuta,..e clar ca ii pot oferi din darurile cu care m-a inzestrat dzeu,ceva…din ceea ce sunt…din experienta pe care am acumulat-o ca adult,…si tot e destul!!!Nu modelezi minti..cand ti s-a dat acest rol!Modelezi suflete,caractere…. in primul rand..si poate fi adevarat,ca uneori nu poti da altora nimic mai mult din ce esti tu insuti!!!

  61. Din pacate si eu am intrat in acest sistem de selectie. Mama a tinut mult sa fiu intr-o clasa „buna” exact din motivele enumerate (profesori buni, invatatoare/profesori implicati in mai multe activitati, etc ). Sufleteste a fost o experienta grea inca din prima zi, intrucat in acea clasa nu erau primiti copii celor fara studii superioare, iar ai mei parinti nu aveau decat o facultate la fara frecventa. Dupa certurile de rigoare intre adulti(in timpul carora eu am stat in picioare in fata clasei in care teoretic fusesem inscrisa cu toate actele necesare), mama a castigat. Au urmat 4 ani in care m-am simtit exclusa si in care mama m-a invatat care sunt valorile. Asa am invatat ca nota nu are valoare daca nu are in spate cunostinte, asa am invatat ca nu e bine sa dispretuiesti, asa am invatat ca toti oamenii conteaza. Bunul simt nu se preda in scoala, ci in familie. Credintele fiecaruia trebuie respectate. Eu nu pot sa-mi impun parerile si nici nu e bine. Chiar daca la prima vedere ar fi fost mai usor sa fiu mutata in alta clasa ca sa-mi fie bine, pe termen lung acea perioada a fost cel mai bun exercitiu pentru a invata ca eu sunt singura responsabila pentru viitorul meu, iar cunostintele si demnitatea nu mi le poate lua nimeni. Cand vom descoperi ca ministerul e oglinda noastra, ca noi oamenii formam sistemul, atunci vom incepe sa fim demni si vom incepe sa ne respectam indiferent de capacitatile noastre intelectuale. Toti avem un rost si toti suntem necesari daca ne gasim acel rost. Omul care matura pe jos e la fel de important ca cel din cercetare, pentru ca daca nu-si face treaba, ne vom trezi ingropati in gunoaie, asa ca hai sa ne respectam si sa nu mai incercam sa facem scoala in functie de clasa sociala. Nu toti copii oamnilor culti au aceleasi capacitati ca parintii lor si nu toti copii saraci ajung „prosti”. Generalizarile ne omoara, ne limiteaza, ne fac sa credem ca nu putem, cand realitatea e alta…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Oana Moraru
Oana Moraru
Oana Moraru – fondator și manager al Școlii Helikon ( unul dintre proiectele de alternativă educațională privată – în Călărași (ciclu preșcolar, primar și gimnazial) - absolvent Liceul Pedagogic și Facultatea de Litere, București - consultant educațional în domeniul învățământului privat preuniversitar - 20 de ani experiență la catedră și parteneriate active cu școli și grădinițe în Europa

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro