Mutarea în condiţii mai mult decât suspecte a arhivei Comitetului Central al Partidului Comunist Român din sediul în care se afla aceasta în decembrie 1989 i-a privat de o sursă extrem de importantă de informaţii pe istoricii interesaţi să analizeze apariţia, evoluţia şi decăderea Partidului Comunist Român.
Demersurile ştiinţifice pe care cercetătorii oneşti le-au întreprins după 22 decembrie 1989 au fost blocate mult timp, sub diferite forme, de către cei care, într-un fel sau altul, au primit arhiva sistemului comunist şi dosarele cu biografiile celor care au uzurpat, cu ajutorul Armatei Roşii, puterea politică în România. Perpetuarea opacităţii sistemului comunist românesc după decembrie 1989 a permis celor care cunoşteau „meandrele concretului” să ascundă biografiile şefilor pe care membrii noii puteri politice de la Bucureşti i-au avut în cursul tinereţii lor. În plus, dosarele cu autobiografiile lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceauşescu, Emil Bodnăraş ş.a. s-au neantizat pe drumul parcurs de camioanele Armatei Române de la sediul Comitetului Central al P.C.R. până la Centrul de Valorificare şi Păstrare a Arhivelor Militare de la Piteşti, la începutul lunii ianuarie 1990. Din transporturile respective a scăpat – zice-se, ca prin minune – dosarul lui Silviu Brucan, o coincidenţă stranie, care mai curând adânceşte misterul care a învăluit dosarele cadrelor de conducere ale Partidului Comunist Român.
Pentru a rezolva parţial problema lipsei de informaţii cu care se confruntau, istoricii români au apelat cu spirit critic, într-o primă fază, la câteva surse edite de care dispuneau încă dinainte de decembrie 1989. Printre acestea s-au aflat colecţiile unor ziare din perioada comunistă (în primul rând, „Scânteia” şi „România Liberă”) şi discursurile lui Nicolae Ceauşescu – publicate în colecţia celebră de volume „România pe drumul construirii societăţii socialiste multilateral dezvoltate”.
Treptat, ca urmare a dorinţei politicienilor de la Bucureşti de a nu mai fi consideraţi de către liderii politici din Occident drept uzurpatorii şi urmaşii lui Nicolae Ceauşescu, a fost permis accesul la arhiva C.C. al P.C.R. pentru mai mulţi cercetători. Aceştia au studiat câteva fragmente din dosarele întocmite în perioada comunistă, reconstituite parţial sau total la Arhivele Naţionale Istorice Centrale.
Pentru a cunoaşte în prezent numele şi prenumele unor membri importanţi ai Partidului Comunist din România, putem apela la câteva documente din fosta arhivă a Comitetului Central al P.C.R. Operaţiunea de identificare a acestora este foarte importantă deoarece, imediat după trecerea Armatei Românei de partea coaliţiei antihitleriste, conducerea Partidului Comunist Român (până la 23 august 1944, Partidul Comunist din România) a declanşat o campanie propagandistică prin care a exagerat rolul pe care l-a avut în săvârşirea „Actului de la 23 August”. Scopul urmărit a fost evident: crearea unei legitimităţi în faţa opiniei publice româneşti, care să-i permită cucerirea puterii politice la Bucureşti şi impunerea modelului de societate sovietică în România, în conformitate cu indicaţiile primite de la Moscova. O asemenea acţiune de propagandă a ascuns însă un lucru esenţial: Partidul Comunist din România avea caracteristicile unei secte, din punct de vedere numeric.
Liderii politici sovietici au înţeles situaţia în care se găsea partidul de buzunar pe care urmau să-l impună la putere în România cu ajutorul Armatei Roşii. În consecinţă, ei a acţionat în aşa fel încât propagandiştii sovietici şi cei ai Partidului Comunist Român să abordeze subiectul „23 August 1944” cu multă precauţie, evitând să se ajungă la situaţii penibile prin dezvăluirea numărului insignifiant al membrilor pe care partidul îi avea. Recunoaşterea rolului decisiv pe care l-au avut Regele Mihai I şi Armata Română în desfăşurarea evenimentelor de la 23 august 1944 şi după acea dată, până la lichidarea completă a rezistenţei unităţilor militare germane aflate pe teritoriul României, ar fi însemnat pierderea unei oportunităţi politice – în cadrul campaniei desfăşurate pentru afirmarea Partidului Comunist Român pe scena politică românească.
În conformitate cu datele existente în „Tabelul statistic anual cu privire la membrii şi candidaţii de partid la 31 ianuarie 1958”, în Partidul Muncitoresc Român erau 794 de persoane cu o vechime de cel puţin 18 ani şi 5 luni (adică anterior datei de 23 august 1944).[1] Acel document a fost prezentat membrilor Biroului Politic al C.C. al P.M.R. în şedinţa din 18 aprilie 1959 împreună cu un alt document semnat de Ilie Verdeţ, intitulat „Referat cu privire la compoziţia efectivelor partidului (întocmit pe baza statisticii anuale la 31 decembrie 1958)”[2]. Membrii Biroului Politic au recunoscut atunci, oficial, faptul că 794 de persoane, care trăiau la data de 31 ianuarie 1958, activaseră în Partidul Comunist din România înainte de 23 august 1944, în calitate de membri ai acestuia.[3]
În acelaşi tabel statistic s-a consemnat faptul că 2776 de persoane s-au înscris în Partidul Comunist Român în perioada 23 august 1944 – 1 ianuarie 1945, dar nu se preciza dacă era vorba despre adeziunile unor simpatizanţi din ţară sau despre cele ale prizonierilor de război români de pe Frontul de Est, care s-au înscris, mai întâi, în marile unităţi militare înfiinţate în mod special de sovietici: Diviziile „Tudor Vladimirescu” şi „Horea, Cloşca şi Crişan”. Este posibil ca o mare parte dintre militarii respectivi şi familiile acestora să fi aderat la Partidul Comunist Român abia în anul 1945, fapt ce poate fi confirmat în mod indirect de creşterea masivă a numărului de înscrieri în P.C.R. – 140.629 de persoane în anul 1945.[4]
Trei aspecte importante ar fi putut modifica acurateţea datelor din tabelul prezentat de Ilie Verdeţ lui Gheorghe Gheroghiu-Dej şi membrilor Biroului Politic al C.C. al P.M.R. În primul rând, trebuie să se ţină cont de epurările din partid care au avut loc în perioada 1944-1958. Printre victime s-au aflat Ştefan Foriş, Remus Koffler, Lucreţiu Pătrăşcanu, Belu Zilber, Harry Brauner, Emil Calmanovici ş.a., însă numărul celor epuraţi din „vechea gardă” a conducerii P.C.R. era relativ mic. Momentele în care au fost excluşi din P.C.R. (P.M.R.) „fracţioniştii”, „trădătorii de ţară” şi „elementele duşmănoase” puteau fi identificate uşor.
În al doilea rând, Ilie Verdeţ trebuia să ţină cont de dispariţia fizică, din cauze naturale, a unor „membri marcanţi ai mişcării comuniste româneşti şi internaţionale” – de exemplu, Iosif Rangheţ, în anul 1952. Şi în astfel de cazuri se puteau obţine date relativ exacte deoarece decesul unui tovarăş constituia, pentru propagandiştii regimului instaurat la 6 martie 1945, un prilej bun pentru glorificarea în presă a realizărilor partidului şi a meritelor reale sau închipuite ale celui trecut în nefiinţă.
În al treilea rând, trebuia ţinut cont de situaţia unor simpatizanţi comunişti, cunoscuţi uneori chiar şi de conducerea Serviciului Special de Informaţii. Înainte de 23 august 1944, ei au oferit ocazional sprijin pentru desfăşurarea unor acţiuni conspirative comuniste, deşi nu erau membri ai Partidului Comunist din România. După înlăturarea de la putere a lui Ion Antonescu, o serie de persoane care au colaborat într-un fel sau altul cu comuniştii au solicitat conducerii P.C.R., cu diferite ocazii, recunoaşterea retroactivă a calităţii de membru al Partidului Comunist din România. Anumite persoane au observat că „ilegaliştilor” li se acordau privilegii materiale, mai mari sau mai mici, pământeşti, în total dezacord cu raiul egalitarist pe care aceiaşi comunişti „ilegalişti” îl propovăduiau maselor, ca pe un panaceu.
Pentru identificarea anilor în care s-au înscris diferite persoane în Partidul Comunist din România sau în Partidul Comunist Român se pot utiliza tabelele nominale întocmite în aceeaşi epocă pentru acordarea unor decoraţii şi medalii comemorative. Printre cei decoraţi s-au aflat atât membri ai aparatului de partid, cât şi persoane din afara nomenclaturii comuniste, însă membre ale P.M.R. În cuprinsul unor tabele de acest fel erau indicate: numele şi prenumele persoanelor care urmau să fie decorate sau medaliate, date personale ale lor (data şi locul naşterii), domiciliul (facultativ), locul de muncă, precum şi, ceea ce ne interesează în mod deosebit, anul intrării în partid (într-o rubrică specială). Precizăm faptul că anumite tabele – întocmite pentru decorarea liderilor partidului (de exemplu, membrii Biroului Politic şi cei ai Secretariatului Comitetului Central al P.M.R.) – nu aveau prevăzute rubricile „Anul intrării în partid” sau „Vechimea în partid”.
Un alt tip de document important, pe care îl edităm în continuare, conţine atât numele vechilor „ilegalişti”, cât şi scurte date biografice ale acestora – aşa cum au fost consemnate acestea în vara anului 1967, în momentul în care s-a pus problema mutării „rămăşiţelor pământeşti ale unor luptători revoluţionari comunişti la «Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului şi a patriei, pentru socialism»”.
Precizăm faptul că, la 4 iunie 1989, în rotonda de la Bucureşti a „Monumentului eroilor luptei pentru libertatea poporului şi a patriei, pentru socialism” se aflau depuse rămăşiţele pământeşti ale lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, dr. Petru Groza şi Constantin Parhon. La aceeaşi dată, în hemiciclu erau înhumaţi, de la stânga la dreapta, pornind de la intrarea în monument, următorii: Ştefan Gheorghiu, Ioan C. Frimu, Mihail G. Bujor, Leontin Sălăjan, Dumitru Petrescu, Alexandru Moghioroş, Gheorghe Cristescu, Gheorghe Stoica, Paul Constantinescu-Iaşi, Ştefan Voitec (19.06.1900 – 04.12.1984), Gheorghe Petrescu, Teohari Georgescu (30.01.1908 – 30.01.1976), Chivu Stoica (08.08.1908 – 17.02.1975), Gheorghe Vasilichi, Ion Pas, Constantin Doncea, Petre Borilă, Athanasie Joja, Lucreţiu Pătrăşcanu, Ioan Gheorghe Olteanu, Grigore Preoteasa, Lothar Rădăceanu (1899-1955), Iosif Rangheţ, Alex. Constantinescu (Alecu), Gheorghe Petre, Ilie Pintilie, Bela Breiner, Leonte Filipescu, C. Dobrogeanu-Gherea. În imediata apropiere a hemiciclului se aflau două locuri destinate pentru depunerea urnelor funerare, unde se găseau, printre altele, rămăşiţele unor lideri comunişti, precum Vasile Luca, Ştefan Foriş, Iosif Chişinevschi, Ana Pauker, Mihail Roller şi Koffler Remus.[5]
Referatul Institutului de Studii Istorice şi Social-Politice de pe lângă C.C. al P.C.R. şi al Secţiei de Literatură şi Artă a C.C. al P.C.R., referitor la aducerea rămăşiţelor pământeşti ale unor luptători revoluţionari comunişti la „Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului şi a patriei, pentru socialism” (3 iulie 1967).
INSTITUTUL DE STUDII ISTORICE ŞI SOCIAL-POLITICE DE PE LÂNGĂ C.C. AL P.C.R.
SECŢIA LITERATURĂ ŞI ARTĂ A C.C. AL P.C.R.
Referat
În conformitate cu Hotărârea Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. nr. 2525/II-3 din 12 septembrie 1966, care prevede aducerea la „Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului şi a patriei pentru socialism” a rămăşiţelor pământeşti ale unor luptători revoluţionari, propunem următoarele:
1. În criptele de la baza interioară a hemiciclului (grupate pe 3 secţiuni) să fie amplasate:
– În Secţiunea a III-a, de la dreapta spre stânga (privită din faţă), rămăşiţele unor figuri reprezentative ale mişcării muncitoreşti din trecut, ale membrilor conducerii partidului şi militanţilor de seamă ai mişcării muncitoreşti, decedaţi în ilegalitate şi după eliberare: C. Dobrogeanu-Gherea, Alecu Constantinescu, Leonte Filipescu, Ilie Pintilie, Petre Gheorghe, Grigore Preoteasa, Iosif Rangheţ, Lotar Rădăceanu, Bela Breiner.
2. În nişele din interiorul hemiciclului se propune să fie amplasate urnele cu cenuşa militanţilor de frunte ai partidului, victime ale terorii regimului burghezo-moşieresc, ale unor membri de partid cu activitate îndelungată şi meritorie din ilegalitate, precum şi ale unor personalităţi proeminente ale vieţii politice şi sociale care au participat activ la lupta poporului român pentru eliberare naţională şi socială (anexa 1).
Propunem ca osemintele altor militanţi de frunte ai partidului, victime ale terorii burghezo-moşiereşti şi fasciste, care acum se află înhumate, să fie incinerate – dacă urmaşii vor fi de acord – iar urnele cu cenuşă să fie amplasate, de asemenea, în nişele din interiorul hemiciclului (anexa 2).
Ataşarea urnelor în nişe se va face în ordinea decesului.
Vor fi întreprinse măsuri pentru identificarea osemintelor lui Filimon Sîrbu.
Rămăşiţele altor militanţi şi activişti vor rămâne înhumate acolo unde se găsesc sau la crematoriu (în cazul incinerării) într-un spaţiu amenajat, întreţinerea lor corespunzătoare rămânând în sarcina comitetelor regionale de partid şi a sfaturilor populare regionale (anexa 3).
3. Pe lespezile criptelor din rotondă şi de la baza hemiciclului, precum şi pe plăcile urnelor să se aşeze efigii cu chipul celor înmormântaţi sau incineraţi.
Pentru executarea acestora, Comitetul de stat pentru Cultură şi Artă a pregătit machete cuprinzând trei variante:
– efigie din bronz aplicată pe criptă;
– efigie din bronz în medalion încrustată în placa de pe criptă;
– efigie sculptată direct în marmora care acoperă cripta.
Cheltuielile necesare pentru executarea acestor machete, în sumă de aproximativ 100.000 lei, propunem să fie acoperite din bugetul partidului.
4. În vederea decorării cu lucrări de artă plastică a aleii, s-a constituit o comisie, formată din reprezentanţi ai Comitetului de Stat pentru Cultură şi Artă, ai Sfatului popular al oraşului Bucureşti şi din arhitecţi care au făcut următoarele propuneri:
a) La intrarea în parc, pe spaţiile dintre coloane, să se ridice două grupuri statuare cu tema: „Formarea statului naţional român” (Unirea) şi „Cucerirea independenţei naţionale”;
b) În cea de a doua pauză de pe alee, să rămână „Giganţii” sculptorului Paciurea, aşa cum sunt amplasaţi;
c) Pe locurile rezervate pe prima platformă a podului (stânga şi dreapta), să se creeze două reliefuri sau grupuri sculpturale având ca temă: „Lupta împotriva exploatării capitaliste” şi „Eliberarea” (23 August 1944).
În vederea realizării acestor lucrări, Comitetul de Stat pentru Cultură şi artă se va adresa celor mai buni sculptori (circa 10-12 persoane), solicitându-se să prezinte până la 1 noiembrie 1967 schiţe sau machete asupra temelor propuse. De asemenea, va avea loc o discuţie între sculptori, critici de artă şi istorici, în care se va stabili orientarea artistică a lucrărilor, materialul de execuţie, încadrarea temei în arhitectonica şi ambianţa parcului, precum şi alte detalii.
5. În prezent, conform regulamentului aprobat de Secretariatul C.C. al P.C.R. în mai 1965, activităţile ce au loc la monument se desfăşoară sub îndrumarea Institutului de studii istorice şi social-politice, iar administrarea şi întreţinerea sunt asigurate de către Secţia gospodăriei de partid.
Pentru asigurarea funcţionării monumentului există un colectiv de 5 tovarăşi (un administrator, un maistru principal instalator, un electrician şi două îngrijitoare).
În vederea realizării în cât mai bune condiţii a tuturor problemelor legate de funcţionarea monumentului (aducerea rămăşiţelor pământeşti ale unor luptători revoluţionari, organizarea vizitelor ş.a.) propunem numirea unui director al monumentului.
Această funcţie să fie îndeplinită de tovarăşul Velcescu Gheorghe, pensionar, pentru care să primească o retribuţie de 1200 lei lunar.
3 VII 1967
Anexa 1
Tovarăşi incineraţi ale căror urne cu cenuşă vor fi aşezate în nişele din interiorul hemiciclului
1. Agiu Constantin (1891-1961) – Vechi militant al mişcării muncitoreşti şi socialiste. În 1915 devine membru al P[artidului] S[ocial] D[emocratic]. În primăvara anului 1944 a făcut parte din conducerea P.C.R.
2. Anagnoste Vasile (1875-1963) – Militant de seamă în mişcarea socialistă şi muncitorească. A fost membru al P[artidului] S[ocial] D[emocrat al] M[uncitorilor din] R[omânia] din 1896. După primul război mondial a activat în conducerea sindicatelor din îmbrăcăminte.
3. Balmuş Constantin I. (1898-1957) – Academician. A avut legături cu mişcarea democratică şi revoluţionară înainte de cel de-al II-lea război mondial. De la catedră a demascat ideologia legionară-fascistă. În anul 1944 a semnat memoriul adresat lui I[on] Antonescu. A fost deputat în Marea Adunare Naţională, rector al Universităţii din Bucureşti.
4. Barbu Solomon (1904-1965) – Vechi militant al mişcării muncitoreşti. A fost membru al P[artidului] S[ocial] D[emocrat] şi a făcut parte din conducerea acestuia. La Congresul al VI-lea al P.C.R. a fost ales membru al C.C. al P.C.R.
5. Baruth H. Berea (1893-1941) – Unul dintre fondatorii PCR. A ocupat funcţii de răspundere în C.C. al Ajutorului Roşu. În anul 1940 a fost internat în lagărul de la Caracal. În urma condiţiilor deosebite de grele se îmbolnăveşte grav şi moare la 13 februarie 1941.
6. Dr. Bogdan Iosif (1912-1962) – Membru al P.C.R. din anul 1931. A lucrat pe linia Ajutorului Roşu. A fost membru al Comitetului P.C.R. Banat.
7. Bucur Nicolae (1906-1938) – Muncitor metalurgist. A fost membru al C.C. al P.C.R., secretar al organizaţiei Bucureşti.
8. Bujor Paul (1862-1952) – Om de cultură format la şcoala revistei „Contemporanul”. Simpatizant al mişcării socialiste, a fost unul din întemeietorii revistei „Viaţa Românească”.
9. Călugăru Ion (1902-1956) – Scriitor, vechi militant al mişcării revoluţionare.
10. Ciobanu Mihai (1900-1963) – Vechi militant al mişcării revoluţionare din ţara noastră. A fost membru al P.C.R. şi U.T.C. A desfăşurat o activitate susţinută pentru înfiinţarea organizaţiei Uniunea Tineretului Studenţesc. A colaborat la revistele „Viaţa universitară”, „Ideea universitară”, „Cultura proletară”.
12. Cristea Ilie (1892-1958) – A făcut parte din Comitetul antirăzboinic, din Comitetul naţional antifascist, membru fondator al Asociaţiei „Amicii URSS”.
13. David Constantin (1908-1941) – Secretar al organizaţiei P.C.R.–Bucureşti. Asasinat de legionari în ianuarie 1941.
14. Farcaş Alexandru (1900-1963) – Participant la greva generală din 1920. A fost preşedinte al breslei şoferilor din Bucureşti. În 1938 devine membru al P.C.R. şi ocupă munci de răspundere în Comitetul local P.C.R. Bucureşti. În 1942 a fost condamnat la 25 ani muncă silnică.
15. Florescu Smaranda (1881-1965) – Membră de partid din 1934. A activat în Blocul Muncitoresc Ţărănesc şi Comitetul antifascist din Iaşi, pe linia Ajutorului Roşu ş.a. A fost în mai multe rânduri condamnată.
16. Iordăchescu Theodor (1884-1958) – Militant al Partidului Socialist, conducător al P.S.D. În 1948 a fost ales membru al C.C. al P.M.R. şi al Biroului Politic.
17. Iordanoff Constantin (Gospodin) (1902-1957) – Vechi militant în mişcarea revoluţionară. A activat în aparatul tehnic al C.C. al P.C.R.
18. Lăzăreanu Barbu (1881-1957) – A pus bazele unei universităţi muncitoreşti împreună cu I. C. Frimu, scriitor şi publicist. A fost membru al Academiei R. S. România.
19. Macavei Mihail (1882-1965) – Vechi militant al mişcării socialiste din România. Participant la Congresul I al P.C.R. Primul reprezentant al P.C.R. în Comintern.
20. Mănescu Coca (1912-1957) – Veche militantă a mişcării muncitoreşti.
21. Marinescu Ada (1904-1941) – Membră a P.C.R. A fost executată la Jilava la 7 noiembrie 1941 de organele represive fasciste.
22. Moraru Maria (1911-1958) – Veche militantă a mişcării revoluţionare din România. A fost preşedinte al C.C. al sindicatelor muncitorilor din industria uşoară, membră în Comitetul Executiv al C[onfederaţiei] G[enerale a] M[uncii] şi membră în Comitetul administrativ al Uniunii internaţionale a sindicatelor din textile, îmbrăcăminte, pielărie.
23. Moraru Mihail (1892-1955) – Participant la organizarea grevei generale din 1920. A fost membru al P.S.D. Devine membru al C.C. al P.C.R. la Congresul al VI-lea al P.C.R. (1948).
24. Niculescu Mizil Gheorghe (1886-1945) – Vechi militant în mişcarea revoluţionară. Participant la primul Congres al P.C.R. din 1921.
25. Niculescu Mizil Eufrosina (Cotor) (1903-1954) – Participantă la primul congres al P.C.R. A îndeplinit diferite funcţii de răspundere în aparatul de partid şi în cadrul Ajutorului muncitoresc roşu.
26. Paneth Lilli (1911-1941) – Membră a P.C.R. A luat parte activă în mişcarea de rezistenţă antihitleristă. A fost executată la Jilava la 7 noiembrie 1941.
27. Pauker Ana[6]
28. Popovici Constantin (1876-1940) – Vechi militant al mişcării muncitoreşti din România. Membru al P[artidului] S[ocial] D[emocrat al] M[uncitorilor din] R[omânia] din 1896, fost secretar general al Comisiei generale sindicale, preşedinte al Partidului socialist. Semnatar al acordului de Front popular antifascist de la Ţebea din 1935.
29. Pop Dumitru (1880-1963) – Vechi militant al mişcării muncitoreşti şi socialiste din ţara noastră. A fost ales în 1912 secretar general al Comisiei sindicatelor.
30. Popescu Doreanu N. (1897-1960) – Vechi militant al mişcării muncitoreşti şi socialiste din ţara noastră. După crearea P.C.R. a desfăşurat activitate susţinută în cadrul partidului.
31. Roller Mihai (1908-1958) – Vechi militant şi publicist al mişcării revoluţionare. După Eliberare (lovitura de stat de la 23 august 1944 – n.n.) a îndeplinit funcţii de răspundere în aparatul C.C. al P.C.R.
32. Stoilov Simion (1887-1961) – Om de ştiinţă progresist. A fost unul dintre iniţiatorii memoriului cadrelor universitare care au cerut în 1944 ieşirea României din războiul antisovietic. A activat în Uniunea patrioţilor. Membru al P.C.R. din 1944.
33. Voicu Daciu (1900-1952) – Membru al P.C.R. din 1926. Secretar al Comitetului judeţean Durostor al P.C.R. În 1943 a fost condamnat la 15 ani închisoare.
*
Urnele cu rămăşiţele pământeşti ale tuturor acestor militanţi ai partidului şi mişcării muncitoreşti se află la crematoriul „Cenuşa” din Bucureşti.
30 VI 1967
Anexa 2
Tovarăşi înhumaţi, propuşi a fi incineraţi
1. Crosnef Gheorghe (1896-1937) – Vechi militant al mişcării muncitoreşti din România. A condus Comitetul judeţean Dobrogea. A fost în conducerea D.R.O. (1925), apoi în 1935-1936 a făcut parte din Secretariatul C.C. al P.C.R. Moare la închisoarea Jilava la 6 februarie 1937. (Înhumat la cimitirul civil „Ghencea” din Bucureşti).
2. Fonaghi Ion (1900-1929) – A fost secretar al Comitetului regional Banat. Moare la Doftana în 1929. (Înhumat la cimitirul eroilor din Timişoara).
3. Ionescu Marin (Neica) (1896-1964) – A fost membru al P.C.R. din 1921, membru al Consiliului general al sindicatelor unitare, secretar al sectorului „Verde”–Bucureşti, condamnat la procesul ceferiştilor din 1933-1934. (Înhumat la cimitirul militar „Ghencea” din Bucureşti).
4. Mohănescu Nicolae (1914-1942) – A făcut parte din grupul ilegal de tipografi de la „Imprimeria Naţională”. A fost executat în 1942. (Înhumat la cimitirul „Izvorul nou” din Bucureşti).
5. Palvăţ Ştefan (1913-1944) – Membru al P.C.R., comandantul politic al grupului de partizani din munţii Caraşului. A căzut în luptă pe muntele Semenic în iunie 1944. (Înhumat la cimitirul eroilor din Timişoara).
6. Popa Dumitru (1901-1933) – Membru al P.C.R., participant la luptele muncitorilor ceferişti de la [Atelierele] „Griviţa”. A fost împuşcat în timpul represiunii din februarie 1933. (Înhumat la cimitirul civil „Ghencea” din Bucureşti).
7. Roaită Vasile (1914-1933) – Membru al U.T.C. A căzut în timpul represiunii din 15-16 februarie 1933. (Înhumat la cimitirul „Izvorul nou” – Bucureşti).
8. Ştefu Pompiliu (1910-1942) – Membru al P.C.R. din 1937. A condus acţiuni ale muncitorilor tipografi din Bucureşti. În 1942 a fost executat. (Înhumat la cimitirul „Izvorul nou” – Bucureşti).
9. Tudose Vasile (1915-1944) – Secretar al C.C. al U.T.C. Moare în timpul bombardamentului din 4 aprilie 1944 într-o casă conspirativă din Calea Griviţei. (Înhumat la Bucureşti în cimitirul „Străuleşti”).
10. Vasilescu M. Gh. Vasia (1892-1929) – Militant al mişcării muncitoreşti şi al P.C.R. (Înhumat la Bucureşti în cimitirul „Reînvierea”).
11. Zăroni Romulus (1906-1962) – Unul din fondatorii organizaţiei „Frontul plugarilor”. În 1955 devine membru al P.C.R. A ocupat funcţii de răspundere pe linie de stat. (Înhumat la cimitirul militar „Ghencea” – Bucureşti).
Anexa 3
Listă cu unii militanţi şi activişti din ilegalitate, ale căror morminte sau urne vor fi întreţinute prin grija Comitetelor regionale de partid şi sfaturilor populare regionale.
1. Encel Mauriciu (1893-1933) – A activat în conducerea Ajutorului muncitoresc român. A fost secretar al Comitetului regional P.C.R. – Timişoara. (Înhumat la Timişoara în cimitirul eroilor).
2. Jozsa Bela (1898-1943) – A activat în conducerea Ajutorului roşu din România şi a ajutorului muncitoresc român. A fost membru al Secretariatului teritorial din Banat şi Transilvania (Înhumat la Cluj în cimitirul „Hajongard”).
3. Mladin Ştefan (1915-1961) – Membru al P.C.R. din 1937. La 23 August 1944 a făcut parte din formaţiunea de luptă patriotică, care a preluat şi păzit guvernul antonescian. (Înhumat la Bucureşti, în cimitirul militar „Ghencea”).
4. Pîrvulescu Suzana (1898-1942) – A ocupat funcţii de răspundere în C.C. al Apărării patriotice. Ca urmare a detenţiunilor executate se îmbolnăveşte şi moare în 1942. (Înhumată la cimitirul „Reînvierea” din Bucureşti).
5. Simo Donca (1910-1937) – Membră a P.C.R. A participat la organizarea tipografiei ilegale a P.C.R. Moare la închisoare în 1937. (Înhumată la Bucureşti, în cimitirul „Izvorul nou”).
6. Simo Geza (1870-1946) – Vechi militant al partidului comunist. A făcut parte din conducerea organizaţiei P.C.R. – Tg. Mureş. (Înhumat în cimitirul din Tg. Mureş).
7. Sîrbu Elena (1915-1943) – Militantă a mişcării comuniste. Moare în închisoarea din Ploieşti în urma bombardamentului aerian de la 1 august 1943. (Înhumată la Ploieşti în cimitirul „Bolovani”).
30 VI 1967
Anexa 4
Militanţi ai mişcării muncitoreşti şi ai partidului ale căror oseminte n-au fost identificate
1. Marinescu Dumitru (1882-1916) – Muncitor tipograf, militant de seamă al mişcării muncitoreşti. A fost secretar al PSDR. Împuşcat pe front de ocupanţii germani.
2. Sîrbu Filimon (1916-1941) – Luptător antifascist. A organizat acţiuni de sabotaj împotriva maşinii de război fasciste la Constanţa în 1941. A fost executat la 19 iulie 1941 la Jilava.
3. Dr. Ad. Kronhauser (1898-1941) – A participat la activitatea de sabotaj împotriva maşinii de război fasciste. A fost executat la 7 noiembrie 1941 la Jilava.
4. Francisc Paneth (1907-1941) – Inginer chimist, membru al P.C.R. A participat la acţiuni de sabotaj împotriva maşinii de război fasciste. A fost executat la 7 noiembrie 1941 la Jilava.
5. Georgescu Justin (1922-1942) – Student. A participat activ la lupta antifascistă. A organizat acţiuni ale studenţilor de la facultatea de filologie. A fost secretar U.T.C. pe facultate. A fost asasinat în birourile Prefecturii poliţiei din Capitală.
30 III 1967
TABEL
cu urnele aflate la crematoriul „Cenuşa”
- Abramovici Lică Chirilă
- Adam Iudith
- Agiu Constantin
- Amzoiu Ilona
- Anagnoste Vasile
- Ardeleanu Gherghina
- Arghir Dan
- Arhip Mihail
- Armand Radu
- Aronovici Mihail
- Avram Petre
- Bacalu Adolf
- Baciu Lidia
- Balmuş Constantin
- Baruth B. H.
- Bogdan Iosif
- Boroş Geza
- Bistriceanu Lucia
- Breiner Bela
- Bronstein Seli
- Bucur Nicolae
- Buia Gheorghe
- Bühler Elisabeta
- Burgherea Ion
- Călugăru Ion
- Cerbu Traian
- Ciobanu Mihail
- Ciurea Maxim
- Chiriţă Hanna
- Chişinevschi Sima
- Chişinevschi Iosif
- Coca Ştefan
- Cociuban Emil
- Cociuban Rodica
- Comănescu Ana
- Constantinescu Alecu
- Constantinescu Alex.
- Crăciun Ana
- Cosevoi Ion
- Costin Ghinea
- Costin Richard
- Cristea Ilie
- Dan Pavel
- Danescu Mihail
- David Constantin
- Deutsch Isidor
- Dinculescu Antonie
- Diaconescu Rebi
- Dubovis Iosef
- Dumitriu Ion
- Ene Constantin
- Esrig Haim
- Farcaş Alexandru
- Farchi Rene
- Florescu Smaranda
- Gaisner Avram
- Gires Sara
- Goldstein Lupu
- Grigore Constantin
- Grigore Vasile
- Grigorescu Lucian
- Gunda Roza
- Gurnitzky Nicolae
- Gutman Erzebet
- Haiducu Ludovic
- Haimovici Solomon
- Herman Carol
- Hirsch Matilda
- Iank Ion
- Ionescu Ştefan
- Iordăchescu Theodor
- Iordanoff Constantin
- Iosif Francisc
- Ivan Pantelimon
- Ivanov Ivan
- Jdanov Ecaterina
- Jivin Blagoe
- Kahan Samoil
- Kaner Ilie
- Klein Francisca
- Lateş Ion
- Lăzăreanu Barbu
- Lebli Bernard
- Loghin Agafia
- Loose Francisc
- Lotar Rădăceanu
- Lövi Vilomar
- Luchian Pavel
- Macavei Mihail
- Manu Gheorghe
- Mănescu Coca
- Madrer Adolf
- Mareş Teofil
- Marinescu Ion
- Marinescu Mareş
- Matei Toive
- Maxim Gheorghe
- Măzgăreanu Ion
- Mehr Iacob
- Melinescu Nicolae
- Mihailovici Beniamin
- Millitini Zoltan
- Moldoveanu Horia
- Moloman Aristiri
- Moise S. Marcu
- Moraru Chirian
- Moraru Maria
- Moraru Mihail
- Munteanu Romulus
- Nicolescu Constantin
- Novac Oscar
- Olariu Gheorghe
- Osztreicher Ernó
- Paul Bujor
- Pauker Ana
- Pop Dumitru
- Popa Alexandru
- Popescu Doreanu
- Popescu Irina Rene
- Popescu Năstase
- Popescu Frederich
- Popovici Constantin
- Rab Alexandru
- Rab Eva
- Raia Ion
- Răducu Mircea
- Rolescu Ştefan
- Rangheţ Iosif
- Révi Elena
- Roller Mihail
- Romani Lupu
- Rozembaum Ida
- Ruzemberg Noe
- Sain Solomon
- Salomon Ştefan
- Şerbănescu Jana
- Sicherman Iosif
- Solomon Blima
- Solomon Barbu
- Spitzer Karolov
- Stanciuc Mihail
- Stein Ghizela
- Stoilov Simion
- Szimuk Isidor
- Taler Iacob
- Tănăsescu Stelian
- Ţăranu Ionel
- Tarnovschi Ion
- Teşeleanu Gheorghe
- Toma Andrei
- Toma Alexandru
- Toth Iosef
- Tsionis Ion
- Tudorache Maria
- Turcuş Melania
- Vadosz Ernest
- Vaida Elisabeta
- Vaida Ernest
- Véradi Andro
- Véradi Clara
- Varga Adalbert
- Vîlcea Virginia
- Voicu Daciu
- Voicu Niculina
- Voronca Aurel
- Voronca Minuţa
- Vexler Iosef
- Weisbraum Piri
- Zilberman Iosef
- Ilberman Leibu
30 III 1967
- A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 109/1967, f. 251-269.
NOTE__________________
[1] Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 14/1959, f. 40.
[2] Ibidem, f. 28-38.
[3] În protocolul încheiat la sfârşitul şedinţei respective s-a precizat astfel: „Materialul prezentat să fie transformat în material al Biroului Politic cuprinzând aprecierea muncii desfăşurate de organele de partid pentru întărirea partidului, concluzii şi sarcini de viitor”. Ibidem, f. 1.
[4] Ibidem, f. 40.
[5] Mulţumesc domnului comandor (r.) dr. Aurel Pentelescu pentru punerea la dispoziţie a acestor informaţii.
[6] Se poate observa că propagandiştii P.C.R. au omis cu bună ştiinţă să menţioneze datele biografice ale Anei Pauker. Este posibil ca şi după trecerea sa în nefiinţă, Ana Pauker să fi fost considerată un pericol pentru mişcarea comunistă din România de către cei care, mai întâi, au adulat-o, apoi au denigrat-o şi marginalizat-o.
Pai lucrul cel mai important, pe care vad nici istoricii nu-l vad sau nu vor sa-l vada, este ca regimul instalat dupa intrarea rusilor in Romania a fost un regim de ocupatie. Toti membrii acelui regim si urmasii lor pana prin anii 60 cand Gheorghiu-Dej a intors armele trebuiesc considerati tradatori de tara si tratati ca atare !!!!! Romanii nu au nici o legatura cu comunismul si acest lucru e demonstrat de numarul mic de comunisti din Romania. Comunistii din Romania nu sunt comunisti adevarati, ca cei din Grecia spre exemplu, sunt doar unelte ale invadatorului rus pentru ocuparea tarii si conducerea ei dupa metoda pe care vad ca o aplica infractorul condamnat definitiv Dragnea cu Viorica Dancila. Sa fie clar: regimurile romanesti de dupa razboi au fost reprezentantele in Romania a ocupantilor rusi. Si trebuiesc tratate ca atare. Sunt sigur ca de aia au si disparut arhive iar actiunea, sunt la fel de sigur, ca a fost condusa de agentii rusi din Romania, caci s-ar fi vazut clar si fara echivoc cine erau de fapt comunistii din 1945 si dupa: niste cozi de topor care s-au pus in slujba unui inamic istoric al Romaniei.
Nicidecum nu s-a terminat ocupatia dupa 60.
Încep să iau în considerare în mod serios teoria reîncărnarii. Romulus Zăroni cînd poartă fustă se numește Dăncilă și este prim ministru iar cînd își ia nădragi pe el se transformă în Andrușcă, pana maestrului Cristoiu este bîntuită de duhul lui Brucan, Vasile Roaită, cel care a murit cu mîna pe sirenă, îl manevrează spiritual pe Pleșoianu, în concluzie avem nevoie de o sfeștanie.
Despre Vasile Roaita inca nu s-a elucidat ce facea cu sirena aia (adica pe cine chema), asa ca, nici daca s-ar fi putut reincarna in Plesoianu nu avem cum sa presupunem …
Cred ca va inselati in privinta lui Zaroni. Auzisem prin anii 80 de epigrama lui Pastorel despre prostia proverbiala a lui Zaroni. Atunci nu m-am indoit nicio o clipa ca era adevarat ce spunea veselul Pastorel. Mai recent am vazut un articol in Adevarul si am mers spre Wikipedia, unde am aflat ca:
„După ce a absolvit școala primară de șapte ani în satul natal, a urmat Liceul „Decebal” din Deva, apoi o Școală Tehnică Agricolă în Germania. La vârsta de 50 de ani, în calitate de ministru al Agriculturii și Domeniilor, a urmat Facultatea de Agronomie, cursuri fără frecvență, la București. Corneliu Coposu, care l-a cunoscut pe Romulus Zăroni, spunea despre el că era un „chiabur de mâna întâi”, că avea o bibliotecă impresionantă pentru un țăran, cu 700-800 de volume de cultură generală, politică și agronomie, că a făcut un liceu german de specialitate și că vorbea și citea fluent germana. Avea o „fermă model” la vremea respectivă, dotată cu unelte și animale, lucra pământul după reguli agrotehnice și obținea rezultate după măsură.[1]”
Biografia din Adevarul nu mentiona scoala din Alemania si cunostintele de limba germana ale analfabetului de Zaroni. Pacat ca am trecut de la propaganda primitiva a comunistilor la propaganda mai „subtila” de azi.
Va garantez ca Zaroni vorbea mai bine romaneste decat doamna Veorica, ca de germana, franceza sau engleza nici ca poate fi vorba pentru distinsa inginera de foraj, care n-a vazut in viata ei o sonda sau o carte intr-o limba straina. Sunt de asemnea convins ca doamna Veorica nu are 700-800 carti in casele ei de la Videle, Bruxelles sau Bucuresti, adunate la un loc.
Daca Zaroni ar fi trait astazi cred ca doamna Eugenia Vodă l-ar fi invitat la o un episod din Profesionistii (asta doar daca n-ar orbi-o propaganda zilei).
„Caligula Imperator
Si-a facut calul senator;
Petru Groza, mai sinistru,
Si-a facut boul ministru”.
– Asta apartine lui Pastorel?
Este de la Păstorel.
Sincer, nu știu ce să cred, poate dacă aș găsi o sursă credibilă mi-aș revizui părerea, din păcate Wiki nu este o sursă de încredere, acolo poate scrie oricine, inclusiv nepoata Sabina Zăroni sau col. Zăroni, fiul din cea de a doua căsătorie al fostului ministru iar spusele domnului Coposu le-aș crede dacă nu ar fi doar sub forma ”dl. Coposu a zis despre…”. Unde, cînd, cum sau cui a zis? Am căutat în Britannica 15th edition, vol.12 Micropaedia, pag. 900 (ultima care a mai fost tipărită, din 2010 este doar on line sau dvd) și după cum era de așteptat, nimic, sare de la Zarnowiec direct la Zarzuela. Dacă stau să mă gîndesc și Andrușcă a făcut facultate dar asta nu-l împiedică să facă stand-up comedy de cîte ori deschide gura, exact ca șefa lui. Poate peste șaizeci de ani o altă wikipedie o să dea mărturie că era un intelectual fin și cînta la vioară ca să se relaxeze, iar nepoții noștri vor zice că Andrușcă a fost victima tranziției României de la comunism pînă la instaurarea glorioasei republici condusă de copiii eroului național Dragnea. Mai este și proverbul acela cu ”pînă nu faci foc nu iese fum”, așa că eu cred că chiar dacă era oleacă școlit, nu a fost decît un bou oportunist și un țăran șiret care s-a dat bine cu stăpînii ca să trăiască mai bine, adică îndeplinea criteriile de eligibilitate valabile pentru un post în actualul guvern. Faptul că a divorțat fiindcă nevastă-sa nu s-a înscris în colectivă spune mai mult decît orice wikipedie.
Imediat dupa „lovilutie”au fost distruse si arhivele „birourilor speciale” din intreprinderi…
Daca imi amintesc bine, conform unei note de subsol dintr-o carte aparuta inainte de 1989 numarul membrilor PCR de dinainte de 23 august 1944 era de 853. deci, nici macar oficial n-au putut umfla prea tare efectivele. Oricum, ideea e ca, printr-o a doua casatorie a bunicii mele dinspre mama eu m-am ales cu un bunic ilegalist. :) Mi-l amintesc vag, fiindca locuia la Craiova, unde lucra la Electroputere. La baza era ceferist. Era un tip ingrijit, rezervat, echilibrat. Nu fusese luat pe front desi se stia ca e comunist fiindca era muncitor feroviar cu inalta calificare. In folclorul de familie existau cateva povestioare despre anii razboiului, cand a lucrat la Roman, respectiv ca la un bombardament de zi sovietic s-a urcat pe casa si, ca un bun roman, a tras cu pistolul personal dupa TB-uri, initiativa care am inteles ca l-a costat un scandal imens cu autoritatile militare locale sau ca activitate comunist-ilegalista insemna, in principal, incaierarea saptamanala, de sambata seara, cu legionarii de prin partea locului, la faimosul birt local, de mahala, „La Calul Balan”! Altfel, mortii cu mortii, da’ personal am apreciat mereu monumentalitatea inspirata a mausoleului din Parcul Carol, ca ce-a aparut dupa ’89 cu exceptia replicii statuii lui Carol I ( a lui Mestrovic) nu trece de improvizatie… Felicitari pentru material. Ce forfota de umbre…
Citind rapid listele anexate referatului din 1967, am desprins o caracteristica, posibil subiectiva, numeroase nume care indica conditia de alogeni. Spun aceasta si prin raportul structuri populatiei pe nationalitati din Ro., in acel segment de timp. Spun ca pot fii subiectiv si pentru faptul ca bunicul matern, un intelectual autentic liberal in anii interbelici, prin anii ’60, in sublinia apasat si in mod repetat artificialitatea „constructiei” comuniste in Ro. In un fel epurarile din anii ’50 si apoi schimbarile din anii ’63 si ’64, au confirmat, se pare ca in mare masura Gheorghiu Dej si apropiati sai erau constienti de aceasta realitate.
Tot ce spun in continuare poate fii o speculatie personala, ceausescu in modul sau primitiv, realiza aceasta si pe cale de consecinta, etapizat, a format national-comunismul, cultul personalitati, etc. Industrializarea mai mult decat accelerata, a condus la dislocari de locuitori din rural in urban, material uman tocmai bun pentru cresterea artificiala a numarului de membri ai partidului comunist pana la nivelul de cca. 3,5 – 4,00 milioane de membri, nu cunosc cifra oficiala.
Cred ca multe din prezent si din trecutul apropiat, se pot explica si pe cale de consecinta puteau fi evitate, sa nu mai vorbim de prezent, prin cunoasterea detasata, obiectiva a trecutului.
Din păcate, listele dezvăluie doar numele celor care au trecut la cele veşnice. Comuniştii se mândreau cu cei din listele respective (acesta era scopul pentru care mutau rămăşiţele pământeşti în mausoleu), dar se fereau să spună public cine mai avea statutul de „ilegalist”. Există şi o altă listă (întocmită în 1960), din care aş putea extrage alte nume de ilegalişti, autohtoni şi alogeni, dar nu acesta este scopul cercetării mele. Religia, sexul, numele şi prenumele diferite nu constituie un prilej pentru a blama o comunitate. Problema comunismului este mult mai complexă şi încerc să revin la subiectele economice şi militare pentru a continua ceea ce am început.
„Alogeneitatea” nu se poate insinua in argumentarea „artificialitatii” constructiei sau deconstructiei socialismului, decat daca suntem ipocriti si „uitam” ca Romania a beneficiat de Clauza Natiunii Celei Mai Favorizate din partea USA (Jimmy Carter) ca urmare a traficului ceausist cu acesti „alogeni”…
Termenul de „alogen” invoca ultimativ protocronismul, conform caruia, nu-i asa, chiar si domnitorii fanarioti sunt „alogeni”, amintindu-ne chiar, elocventa, parodia caragialesca „Tricolorul” („ca li-i groaza lor, groaza tutulor…”)
Un articol care, din nou, publica texte absolut necesare. Un comentator la un articol anterior al domnului Opris (imi cer scuze ca nu i-am retinut numele) spunea ca publicarea unor documente fara o analiza serioasa poate fi, uneori, periculoasa. Si avea dreptate, dar, cum spunea domnul Opris, primul pas este sa le facem publice. Cred ca in In cazul in speta avea dreptate pentru ca ma intreb cati dintre ilegalistii de mai sus si-au romanizat numele la sfarsitul anilor 30.
…la sfârșitul anilor 30 și în 40-41.
În volumul despre licenţele de fabricaţie străine m-am străduit să scriu la indexul de persoane toate numele şi prenumele cunoscute de mine. Într-adevăr, a existat un fenomen de românizare a numelor şi Mircea Crişan avea chiar şi o glumă de tema asta. Unde a fost cazul, am menţionat numele de familie anterioare ale doamnelor pentru a întregi tabloul.
Ar fi interesant de aflat pina cind s-au mai platit pensiile pentru ilegalisti, cred ca dupa ’90 pina la decesul ultimului, nu se facea ca tocmai tov Iliescu sa le taie…
La Arhivele Nationale, in microfilmele care contin copii ale documentelor existente in fondul Comintern de la Moscova, se afla si biografiile liderilor comunisti romani intocmite de Comintern. De ex., in biografia lui Bodnaras se spune clar ca a urmat o scoala de pregatire a GRU, iar despre Ana Pauker se afirma ca are multe calitati intelectuale in comparatie cu ceilalti lideri din conducerea PCR. Si despre Walter Roman sunt lucruri interesante. Se pot gasi biografiile respective apeland la Fisa rolei de microfilme pe care se afla copiate.
Domnule Opris!
Observ ca nu se spune nimic despre osemintele lui Gheorghe Cristescu (Plapumaru), unul dintre primii lideri comunisti, care a discutat chiar cu Lenin.
L-am cunoscut intamplator in anul 1956 sau 57 in cimitirul Ghencea, unde mersesem sa vizitez mormintele oamenilor de seama. La un moment dat intra in vorba cu mine un batran cu basca si un trenci ponosit care se ofera sa ma ghideze prin cimitir. Era insotit de un alt barbat ce purta o palarie cu boruri foarte largi cum nu mai vazusem si care i se adresa cu mult respect. M-a condus pe la toate mormintele de interes, dandu-mi si multe date biografice despre cei ingropati acolo. Pe parcurs s-au alaturat si alti vizitatori. Era nemultumit ca multe morminte importante nu sunt ingrijite si de aceea de unele se ocupa el personal. Vorbea insa cam emfatic, ca si cand ar fi vorbit unei multimi la o tribuna. Chiar putin caraghios.
Mi-a spus atunci cine este si mi-a dat si adresa ca sa-l vizitez. Mi-a vorbit despre viata lui, despre simpatia lui pentru Tito. Daca retin bine, cred ca mi-a spus si ca la interventia lui Tito a fost scos din inchisoarea in care il bagasera mai apoi tovarasii lui comunisti. MI-a spus si ca este „injurat” in cartea de istorie a lui Roller. Am citit acolo si am vazut ca era considerat un tradator; ca atare m-am retinut sa-l vizitez acasa. Am mai aflat ulterior ca fiica lui, Tita Cristescu, castigatoare a titlului de Miss Romania, fusese protagonista unui mare scandal in perioada interbelica; murise otravita iar suspectul fusese inginerul constructor Ciulei, tatal celebrului actor si regizor Liviu.
Mai stiu ca prin anii 70 NC l-a invitat in prezidiul unui congres sau asa ceva dedicat unei comemorari legate de PCR.
Există mai multe soluţii de cercetare aprofundată pentru a afla detalii despre comuniştii români. Una dintre acestea aţi indicat-o foarte bine. Mai este şi proiectul ANDCO (Project Analysis Network Diagrams from Communism, http://www.andco.ro/aplicatie/). Apoi, în revista „Arhivele Totalitarismului” există de foarte mulţi ani o rubrică despre biografiile comuniştilor români.
Gheorghe Cristescu nu era pe listele din anul 1967 deoarece trăia atunci.
În privinţa fotografiei, cred că vă referiţi la aceasta: https://fototeca.iiccr.ro/picdetails.php?picid=37040X1X1
Domnul Oprtis
Am asistat recent la un dialog intre niste cetateni romani care sustin ca au fost sub drapel in 1968 cand rusii ar incercat sa treaca Prutul.
Exista vreun document care sa sustina o astfel de incercare?.
Stiu ca intentia invaziei a existat, dar nu sunt stiu sa se fi materializat, in plus zvonistica asociata mi se pare ca a fost alimentata de Ceasescu. Multumesc.
Negativ. Dacă doriţi, voi scrie despre această legendă.
Ar fi foarte util! Angajat la Editura Militara in 1973, am aflat de aceasta poveste, dar colegi ofiteri mai bine informati mi-au spus ca nu este decat o poveste.
In Tabelul de urne :
nr. 101 Mihailovici Leonid (Leon, Idel-Leib), nu Beniamin. (unchi matrilinear)
Imi repugna sa ma amestec, fiindca e lumea cumplita a umbrelor,
unde s-a incumetat sa patrunda de viu doar Dante Alighieri, fiindca nu era singur…
Jalnica lume a umbrelor din Tabelul urnelor nu e completa…
Dupa 1967, invocand autoritar un monoteism restrictiv (Iudaismul-Mozaic), de care beneficiarii „Coltului Rosu” de la Crematoriul Uman, se emancipasera candva, fara regret, castigandu-si astfel o pretioasa libertate de constiinta, sef-rabinul sionist al „iepocii de aur” a „normalizat”, „cumintit”, trecerea in nefiinta a celor cativa, numarati pe degete, ramasi a fi alaturati urnelor mentionate, obligand apartinatorii intimidati sa-si inhumeze religios, in tintirim, printre „coreligionari” (?!), disparutii in chestiune, rudele lor.
S-a legitimat astfel perversa satisfactie de a prabusi si asupra lor, atei si antifascisti convinsi, tarana patriei lui „ceasca”, „omul pacii”…
Ar fi utila, pentru publicul larg, demontarea – pe baze documentare – a legendei despre incercarea unor subunitati/unitati militare sovietice de a trece Prutul, macar in scop de intimidare. Vasile Petrut, comandant al trupelor de graniceri in anul 1968, nu spune nimic despre aceasta legenda.
Dumnezeu sa ii ierte si sa ii odihneasca .Amin !