Cand ai devenit faimos ca negationist al Holocaustului, este recomandabil ca, in masura in care regreti aceste derapaje abominabile, sa te comporti discret. Batutul cu pumnul in piept nu convinge pe nimeni, ba chiar lasa impresia unei ostentatii la frontiera cu ipocrizia. Sa pretinzi, de Ziua Holocaustului, ca n-ai stiut dimensiunile ororii pentru ca statul comunist, prabusit acum mai bine de doua decenii, le-a tainuit, este de-a dreptul ridicol. Dan Sova este absolvent nu doar de drept, ci si de istorie.
Se prea poate ca avocatul Dan Sova, figura a proeminenta a PSD, ministru pentru Relatiile cu Parlamentul si prieten de suflet al premierului-plagiator, sa fi descoperit adevarul despre ceea ce Hannah Arendt a numit, pe urmele lui Immanuel Kant, Raul radical, genocidul organizat de nazisti si de aliatii lor impotriva evreimii europene. Dar nu este nevoie sa faca tapaj de acest lucru, sa trambiteze urbi et orbi faptul ca a vazut lumina, ca i s-au deschis ochii, ca s-a trezit din somnul negationist. Un asemenea comportament intra intr-o zona nu tocmai decenta. Este strident, patetic si prea putin credibil.
Domnul Sova invinuieste educatia primita sub regimul comunist de ignoranta sa privind Holocaustul, in special in ceea ce priveste crimele impotriva umanitatii comise de regimul Antonescu impotriva evreilor si populatiei rroma. Evident, comunistii din Romania (in aceasta privinta solidari cu cei din URSS, Polonia, RDG) au facut tot posibilul sa treaca sub tacere unicitatea Holocaustului. Subiectul era practic tabuizat. Din cand in cand se organizau mese rotunde la care participau istorici oficiali din Romania si unii istorici din Israel. Se schimbau opinii in mod politicos, se bifa actiunea, dar nu se intampla nimic in planul memorializarii oneste, a confruntarii oneste cu trecutul traumatic. Aparea cate o carte semnata de scribii de serviciu de la Institutul de Istorie al PCR, un amestec de adevar si minciuna dozat cu pervers mestesug propagandistic.
Dar colapsul comunismului romanesc a avut loc in decembrie 1989. De atunci au fost publicate nenumarate lucrari pe acest dureros subiect. S-au organizat expozitii. Presedintele Emil Constantinescu a vizitat Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington in 1998, daca nu ma insel (am fost prezent). In februarie 2005, presedintele Traian Basescu a vizitat acel rascolitor loc de memorie. Ion Iliescu, presedintele de onoare al partidului din care face parte Dan Sova, a participat la deschiderea Muzeului.
In 2003, acelasi Ion Iliescu a decis infiintarea Comisiei Internationale prezidata de laureatul Premiului Nobel pentru pace, Elie Wiesel. „Raportul Final” a fost publicat de editura Polirom. Este prin urmare ciudata aceasta referinta la regimul comunist pentru justificarea unei ignorante de tip negationist la peste doua decenii de la disparitia acelei dictaturi a amneziei.
Dan Sova a fost pana acum ignorant pe tema Holocaustului pentru ca a ales sa fie ignorant. De vina nu sunt Ceausescu, Iliescu, Constantinescu si Basescu. De vina sunt propriile prejudecati, bigotismul sau si incapacitatea empatiei pentru victime. Sa speram ca dl Sova este pe calea vindecarii. Dar acest lucru se petrece, atunci cand este real, in sotto voce, cu modestie, nu cu declaratii bombastice menite sa te prezinte drept marele luptator impotriva rasismului si antisemitismului. Tot ce este exagerat devine suspect.
Versiune actualizata a articolului aparut in editia online a revistei 22:
http://www.revista22.ro/domnul-dan-sova-supraliciteaza-18440.html
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Domnule Profesor Tismaneanu,
Nu stiu cum a scapat gascanul din Constantza de pana dumneavoastra. Cred ca merita si el atasat. Oricum, ar face un cuplu potrivit cu sova.
Pe undeva, nu-i vad in stare de astfel de sentimente puternice, ii banuiesc mai mult amatori de opereta. Cine stie ce „socoteli” si-au facut in capsorul lor sec, poate ca-si inchipuiesc ca arata mai feroce, mai rai ?! Personal, cred ca si anti-semitismul lor, ca de altfel tot ceeace-i caracterizeaza, sufera de aceeasi afectiune, debilitatea damboviteana.
sehr geehrter herr professor!
domnul sova este un pic prea glumet pentru gustul meu, dar mai ales hahait. desigur rasul are efecte terapeutice cum dealtfel chiar si luther consemna, asa ca este deja un prim pas facut in sensul constientizarii necesitatii terapiei.
va intreb insa sincer, daca momentanul delir orthodox al pretinsei drepte nu va deranjeaza. sunt putini propovaduitorii, dar prea multi cei care se fac ca nu aud s-au isi cauta cate altceva de facut, mimand preocuparea.
hochachtungsvoll,
ihr frank g. schmidt
Sincer nu cred ca a vazut lumina dl Sova. De vina din pacate nu este doar ignoranta proprie ci si mentalul colectiv din care face parte generatia sa cu multe alte generatii dinainte si dupa crescute in ignoranta totala, chiar in dusmanie. Si nu doar fata de evrei, sa fie foarte clar. Din punctul meu de vedere atat domnul Sova cat si Corlatean sunt niste sovinisti, imbracati in camase de culoare europeana, cu izmene de bolsevic.
domnul Tismaneanu,foloseshte homo praevaricatus cu referintza la hotzul ponta;eu ash ramine la -omul nou-care este binecunoscut si care sint sigur s a reushit constructzia lui.acest sova este doar individul ajuns in romanica sus si atunci e mult mai vizibil.
nu shtiu daca totzi cei 4 milioane si jumatate de comunisti sint oameni noi,dar sint sigur ca oameni noi sint mult mai mult ca 4 milioane.
O fi votat si el cu batranul Ratiu, precum prietenul sau Ponta, ambii cu dispensa de majorat de la FSN.
Anticomunismul, antisemitismul și extrema dreaptă
Societatea românească (și, implicit, evreii) a trecut în secolul 21, cu un bagaj de experiențe dureroase și șocante. Acordarea dreptului la cetățenia română, prin Constituția din 1923, tuturor minoritarilor a coincis, în timp cu inițierea și emergența unui extremism ultranaționalist, ai cărui corifei au fost profesorul ieșean A.C. Cuza și studentul zurbagiu și asasin, apoi lider politic, Corneliu Zelea- Codreanu. Zigu Ornea a scris o carte de referință – „ Anii treizeci. Extrema dreaptă românească”. „ Jurnalul” lui Mihail Sebastian, publicat abia în 1995, dezvăluie anumite aspecte regretabile cu privire la afilierea unor intelectuali de frunte la extremismul de dreapta ( nici cel de stânga nu este mai bun) , chiar admirația față de „carismaticul” Codreanu, dictatorul nazist Hitler. Guvernul Goga-Cuza, dictatura carlistă, venirea la putere în septembrie 1940 a generalului Antonescu asociat cu Mișcarea Legionară au adus mari prejudicii democrației în România, iar evreilor riscul unei nimiciri quasi-totale. Familia mea avut de suferit, eu m-am născut la mii de kilometri de România, bunicii din partea mamei au fost împușcați pe malul Bugului. În familia mea au fost și comuniști și sioniști de vază, aceasta este istoria evreilor europeni. Pe canalele mass media, în unele cărți, pe Internet apare des sloganul – „ Comunismul a fost adus în România de evrei, care , apoi, au plecat pentru o viață mai bună, în Israel”. Orice minciună are un procent de adevăr. Unii evrei au crezut în comunism, care promitea armonia socială și interetnică, adică, pentru evrei – dispariția antisemitismului. Acum se știe cum este și cu internaționalismul comunist – o gogoriță. Din 800.000 de evrei, cel puțin, câți erau în România, în 1938, doar circa o mie erau membri sau susțineau PC din România. Au fost și numeroși comuniști români, maghiari, etc. În 1989, peste trei milioane erau membri ai PCR, acum nimeni nu se mai recunoaște adept al comunismuluii, ceea ce este normal. Liderii evrei, comuniști Ana Pauker ( arestată în 1952, cu aprobatrea Moscovei) ,Iosif Chișinevschi ( îndepărtat în 1958) , Nikolski ( șef al Securității, o perioadă) , Valter Roman ( fost voluntar în Spania și ofițer sovietic, marginalizat sistematic de Dej), Leonte Răutu, cel mai longeviv colaborator al regimului comunist, la nivelul conducerii, erau internaționaliști care s-au dezis de tradiția iudaică, chiar au persecutat sioniști, lideri religioși. Comunismul a respins orice religie, ca și orice naționalism în afară de cel românesc, pe care Ceaușescu l-a altoit pe ideea de comunism, eliminând orice pretenții, fără deosebire de „rasă, credință”, etc. Evreii din România au început să plece în patria strămoșilor încă din secolul XIX, primul congres sionist din lume fiind ținut la Focșani, în 1881. Statul Israel a devenit un stat modern și economic bine plasat, pe baza muncii propriilor cetățeni, printre care și 400.000 de originari din România.
O altă minciună care se vehiculează este așa numita trădare a evreilor basarabeni, care ar fi batjocorit, măcelărit militari români în 1940, iar după 22 iunie 1941 au susținut cauza URSS. Nu există dovezi despre atitudinea colectivă a evreilor basarabeni, iar cazurile izolate nu pot fi generalizate. În schimb câți știu despre pogromul de la Dorohoi, din 1940, când zeci de evrei pașnici au fost împușcați în cimitirul evreiesc, la ordinul unui locotenent fanatic antisemit? Pogromul de la Iași, din 28 iunie-3 iulie 1941 a fost „motivat” de o altă minciună – evreii din Iași ar fi semnalizat noaptea obiectivele importante, ajutând astfel aviația sovietică să le bombardeze. Câteva mii de morți, ca și multe alte victime erau total străine de asemenea acțiuni. La fel s-a întâmplat la Odessa, unde 20.000 de evrei basarabeni refugiați au fost arși de vii sub acuzația că ar fi participat la minarea clădirii comandamentului român . Fiecare om cu judecată ar putea să știe că serviciile secrete au misiunea, în cazul unui conflict militar să infiltreze agenți în spatele frontului inamic, indiferent de etnie, ruși, ucrainieni, români, evrei, etc.
Pe lângă sloganul așa zis anticomunist, că „evreii au adus comunismul”, se dezvoltă o tendință îngrijorătoare de revigorare a fostei extreme drepte, de cultivare fără nici o nuanțare a memoriei unor fiști extremiști, numai sub motivul că au avut de suferit sub regimul comunist. Oare extrema stângă și extrema dreaptă oferă soluții populației acestei țări? Personal nu cred. La alegerile locale s-a înscris și Partidul „ Totul pentru Țară” cu sigla Gărzii de Fier. Constituția interzice punerea în circulație a simbolurilor extremiste, ca și a ideologiilor extremiste, pozițiilor negaționiste. Dar despre Constituție se vorbește prea puțin, la obiect, și prea mult la modul general, abstract.
Cert este că anecdota cu bicicliștii vinovați de toate relele, ca și cu scufundarea Titanicului de către evreul Iceberg rămân aplicabile. Mai deunăzi auzeam o discuție liberă în Cișmigiu, în care un om care nu părea ramolit afirma că toți pedeliștii sunt evrei, începând cu președintele. Altul afirma în replică evreitatea useliștilor. Poftim, mai înțelege ceva.
BORIS MARIAN
Rulam hotnews si vad articolul cu D. Sova, n-apuc sa-l termin de citit ca ma gandesc sa deschid contributors sa vad ce (daca) a scris prof. Tismaneanu despre asta, amintindu-mi comentariile dure (dar, evident, perfect indreptatite) la declaratiile nefericite ale d-lui Sova.
Multumesc, asadar !
deci asta e scara valorica:de o parte comentarii dure;de cealalta declaratzii nefericite!!
traiasca romanica mare!
Să nu dramatizăm, chiar de văzutul luminii nu-i cazul.
Șova a zis – naiv – ce credea.
După care i s-a explicat finuț că zicerile astea nu dau bine în rândul lumii civilizate adică a statelor bănoase/puternice.
Iar lui nu i-a venit altă idee decât să strige cât mai tare și mai des că aderă la ideologia oficială – asta ca să i se ierte sinceritatea anterioară.
Dacă am fi ocupați de Iran ar ieși primul în față, ar scoate prima zicere de la naftalină și s-ar bate cu pumnul în piept ca victimă a persecuției sioniste.
Bineînțeles că Șova nu dă dovadă de bun-simț, nici măcar de cine știe ce inteligență, dar – să fim serioși – ce incidență au calitățile astea în rândurile clasei naostre politice?
asha deci!zicerile nu dau bine in fatza statelor banoase si puternice!!
asta e motivul de fapt!
Dooh! Doar nu credeati ca realmente e sincer in dezmintirile lui!
Acum, cinstit vorbind, tot „tratamentul de reeducare” la care a fost supus n-a facut decat sa confirme in mintea unora ideea „Ia uite mah, i-a vorbit de rau pe astia, imediat i-au pus pumnul in gura!” :D
Antisemitismul isi are radacinile si se hraneste in continuare fix din aroganta, reala sau doar perceputa, si autovictimizarea neincetata a minoritatii. Multi oameni care n-au vazut in viata lor un evreu sau n-au discutat vreodata cu unul ii antipatizeaza doar prin prisma unor astfel de reactii exagerate.
Domnule Tismaneanu, nu v-ati lamurit inca ? Oamenii acestia n-au nici o credinta, nici un Dumnezeu. Interesul, raoacitatea, ambitiile fara un fundament real, parvenitismul, astea le dicteaza comportamentul ! Nu e ceva nou, cred ca in tineretea Dvoastra, pe langa comunistii convinsi care si-au sacrificat tineretea si libertatea pentru un ideal ati cunoscut si „noii tovarasi de drum”, oameni care „s-au lipit” la comunism imediat ce a devenit profitabil. Nu-i vorba ca si multi fosti ilegalisti descoperind „comunismul real” si-au lasat in urma visurile tineretii si s-au infipt temeinic la ciolan. Idealistii, naivii, inadaptabilii (categorie din care facea parte – se pare – si familia Dvoastra ) au fost „marginalizati”, cand nu au fost chiar prigoniti.
Ce bine-i cunoaste si Ion Iliescu. In ian.1990, cand propaga un „front” – ca vezi bine, partidele politice sunt demodate si in occident – un Front deci, care sa cuprinda in interior toate tendintele politice (figura care i-a reusit – isi inchipuie ei – ungurilor cu al lor UDMR, cu demo-crestini, liberali si socialisti de-avalma). Totul s-a prebusit, imi amintesc, atunci cand ministrul francez Kouchner, aflat la Bucuresti, s-a repezit pe scena unde Iliescu isi perora elucubratiile strigand :”Nu poate exista democratie fara partide politice !” Iliescu a inteles si a scos din palarie un partid agrar, unul acologist, unl nationalist-ardelean si in final chiar unul fascistoid (PRM). Indivizi dispusi sa-l ajute s-au gasit imediat.
Acestea fiind zise,chiar , nici nu m-as mira ca Dan Sova sa devina presedintele unui ONG pentru combaterea antisemitismului si al grupului de prietenie Romania Israel !
da sa iasa ceva si din ong ala!
Buna ziua,
de multe ori ma amuza reflectiile dumneavoastra, desi nu ar trebui :), data fiind supradoza de „imoralitate” existenta pe scena publica romaneasca. Nu ar fi insa o idee rea daca multe din articolele dv ar comporta si subtitlul Désintox (la Monsieur Sova in cazul asta), ca referinta la necesara cura de detoxifiere discursiva :) damboviteana
Ideea vine de aici – http://desintox.blogs.liberation.fr/
Cele bune
Luc
Domnul Dan Sova este inca tanar si, prin urmare, este aproape inevitabil sa nu se loveasca si de situatii ambigue sau chiar bipolare, pe drumul catre aflarea adevarului, cu atat mai mult cu cat intotdeauna exista surse alternative de informare (si cele comuniste s-au incadrat in aceasta categorie), dar si pentru ca, o stiti prea bine, politica este singurul domeniu in care afirmatii contradictorii s-ar putea bucura, in egala masura, de posibile Premii Nobel (mai ales cand acestea din urma exprima criterii politice sau acte de putere, lucru pe care, nu am nicio indoiala, il stiti la fel de bine, motiv pentru care nu voi pierde timp cu insiruirea de exemple).
Sunt total de acord cu afirmatia Dvs. generala ca “tot ce ce este exagerat devine suspect”, dar pe cazuri concrete, cum ar fi si cel de fata, cred ca ar trebui gasita o masura a “exagerarii”, pentru a nu cadea in aceeasi greseala! Marturisesc insa ca imi pareti nedrept si hiper-interpretativ fata de dezicerea de negationism a lui Dan Sova. Daca negationismul trebuie dezaprobat fara rezerve, de ce-i reprimati acestui om strigarea adevarului, iluminarea, trezirea din “somnul negationist”?! Este treaba fiecaruia de a-si alege modul cum sa-si exprime regretul, daca sa o faca discret, cu riscul de a ramane necunoscut (si, ceea ce este important cu adevarat, fara impact educativ public), sau sa-si puna cenusa pe cap!
Sincer, am ezitat daca sa scriu sau nu acest comentariu, dar cum interesul pentru conservarea memoriei Holocaustului s-a dovedit mai puternic, am gasit de cuviinta sa va atrag atentia ca reactia D-stra serveste catusi de putin acestui scop, din moment ce, in mod neasteptat, pana si de-negationismul v-a starnit criticismul! Sunt absolut convins ca daca va veti aminti de legea negarii negatiei, din filosofia marxista (si stiu ca ati fost sef de promotie, deci “tare” pe aceasta problema) veti intelege ca nu va impartasesc critica de-negationismului pentru pericolele pe care aceasta le incumba!
Pe de alta parte, imi vin in minte si cuvintele lui Paulo Coelho, pe care poate le comentati sau le comentam impreuna, cand vorbeste despre necesitatea de a inchide cicluri, usi sau capitole, de a intoarce pagina, de a lasa in urma etape sau momente de viata, de a ne elibera si desprinde de trecut, toate acestea pentru a putea merge inainte. “Repetarea cu incapatanare a “filmului tau personal” iti va face rau sufletului si mintii, si te va invenina si amari”, ne avertizeaza pe toti, deopotriva, marele romancier brazilian, pentru ca “viata nu se afla decat inainte, niciodata inapoi.”
Nu interzic nimanui nimic. Nu am nici inclinatia, nici caderea de a o face. Dl Sova poate sa spuna ce vrea, cand vrea, unde vrea, cata vreme nu transgreseaza legile. Noi, cei care credem in adevar istoric, avem obligatia de a ne pronunta cand ne intalnim cu asemenea situatii. Am terminat sef de promotie sociologia, deci putem discuta nu doar negarea negatiei (concept hegelian, cum stiti), dar si teme legate de sociologia cunoasterii. Dvs il citati pe Coelho, eu va indemn sa cititi cartile unor Saul Friedlander, Dan Diner, Raul Hilberg, Hannah Arendt, Timothy Snyder, Vladimir Solonari, Radu Ioanid. Va indemn mai ales sa cititi Raportul Final al Comisiei Wiesel. L-as indemna pe dl Sova sa vada filmul „Shoah” al lui Claude Lanzmann si sa citeasca „Jurnalul” lui Mihail Sebastian. Reproduc mai jos un comentariu aparut pe forumul la acest articol, in editia online a revistei 22:
09.10.2012 | Gladiatorul a scris:
De vina mai sunt, se pare, parintii domnului Sova. Eu tot in vremea comunismului am invatat la scoala Istoria Romaniei falsificata de comunisti, dar am avut norocul ca in familia mea modesta sa-mi fie, cu frica, explicata adevarata Istorie a Romanilor. Se vede limpede ca parintii domnului Sova nu au avut parinti ca ai mei. Si sunt un picut mai mari decat mine. Ce sa-i cerem domnului Sova cand, dupa 1989, am avut un singur istoric curajos (in vremurile tulburi FSN-iste) si cu verticalitate de necontestat care a scris cea mai apropiata de adevar: „O istorie adevarata a poporului roman”. Ati ghicit. Este vorba despre profesorul Florin Constantiniu. In timp ce domnii Scurtu, Berindei si ceilalti se fereau sa „supere” puterile vremelnice perindate pe la Cotroceni sau prin piata Victoriei. Ca sa nu mai vorbim de Stelian Tanase care una scria si alta „improsca” la TV, alaturi de M. Dinescu, pentru un pumn de dolari. Si mai e ceva. Pana cand nu se va pune semn de egalitate intre hitlerism si stalinism nu se va fi facut dreptate.
http://www.revista22.ro/domnul-dan-sova-supraliciteaza-18440.html
Am citit, am vazut si m-am cutremurat, si cred ca si Dl. Sova a simtit acelasi lucru, din moment ce si-a recunoscut public ratacirea. Numai ca in cazul de fata nu de negationism era vorba, ci de de-negationism. Cat despre Gladiator, se vede treaba ca nu stie ceea ce stiau Churchill si Roosevelt, respectiv ca „dusmanul dusmanului meu este prietenul meu”, fapt care a facut sa-l coopteze pe Stalin in troica antihitlerista. Recunosc, sunt un impatimit al sociologiei politice, fapt care se afla la originea pretuirii pe care v-o acord ca interlocutor intr-un schimb de idei.
Buna ziua!
Sova minte, evident. Manualele comuniste, de la cel de clasa a saptea si pana la „scurtele” de la Stefan Gheorghiu :) , faceau referire la Holocaust, la dimensiunile la care era el cunoscut atunci. Si era. E adevarat ca existau interferente ale diverselor „momente politice” in informatie, dar nu-ti trebuia minte multa ca sa separi graul de neghina. Daca, pe deasupra, mai erai si interesat de subiect, existau (pot fi consultate si acum, oricand, la biblioteci) sute de titluri aparute la editurile comuniste. Daca erai vreo fire curioasa, puteai sa intrebi oamenii din familie sau din vecini, puteai sa pui radio pe „Europa Libera”, „Vocea Americii” etc. In cazul lui Sova nu comunistii sunt de vina, o spun cu regret :) . In fine, desi as fi avut multe de comentat vis-a-vis de chestiunea „comunistii & Holocaustul” (care e un subiect foarte tare), am sa incerc mai la vale o mica explicatie pentru existenta si inmultirea „sovilor” (conventional numiti asa).
Personal, cred ca din foarte multe puncte de vedere (social, cultural, politic, mediatic, artistic chiar etc) s-a ajuns la o saturatie periculoasa cu acest subiect al Holocaustului si ca lucrul asta ar trebui sa le dea de gandit si entuziastilor si auto-multumitilor (deocamdata-inca) sustinatori-difuzori ai uneia din cele mai mari ineptii izvorata din mintea omului, anume reglementarea-impunerea adevarului istoric prin lege, caci despre asta e vorba in suma de legi care interzic negarea Holocaustului (e vorba si de limitarea dreptului la libera exprimare, dar n-as vrea sa vorbesc despre asta acum). Ar trebui sa le dea de gandit si celor care au renuntat sa mai gandeasca cu capul lor sau celor care nu mai spun cu gura lor ceea ceea-cele ce gandesc cu capul lor, obligati de legile mai sus pomenite. Acest subiect, domnule Tismaneanu (ca si multe alte subiecte din trecuturile noastre de oameni, mai indepartate sau mai recente) va produce, inevitabil, si efecte perverse, prin maniera, din pacate unilaterala, extremista (sorry!), agresiva si lipsita de toleranta in care este abordat-promovat-diseminat. Bref, e vorba despre lipsa de masura. La un moment dat, in capul oamenilor nu va mai fi nicio diferenta intre adevarul istoric reglementat-impus-controlat prin legi (chiar asa, cum vi se pare, ca istoric si ca politolog, chestia asta?) si vreo propaganda (oricare) si-sau reclamele pentru cumpararea detergentului astuia (si in niciun caz a celuilalt-altuia, oricare ar fi el). Din nenorocire, e doar o chestiune de timp pana atunci, pana cand vom-veti constatata ca s-au inmultit, inexplicabil, „sovii”. Si ca, in mod straniu, „sovii” au succes. Ce ma mira e ca dumneavoastra nu va dati seama.
Respectele mele!
Atingeti multe teme importante. Din ratiuni de timp, nu pot sa raspund pe larg. Negationismul este, din punctul meu de vedere, obscen. Se interzice obscenitatea? Se interzice pornografia cu copii, o forma extrema de obscenitate? Sigur, analogia tine doar pana la un punct, nu o absolutizez.
Deci nu vorbesc despre absolut normala revizitare, reconsiderare stiintifica, informata de documente, a subiectulul Holocaust ori Gulag, ci de eforturile de a nega (direct ori prin relativizare, prin deplasarea subiectului etc) realitatea crimelor absolute. Intr-o recenta dezbatere la New York, unul dintre cei care au luat cuvantul pe tema prelegerii mele (comunism si fascism) m-a intrebat ce cred despre colonialism. Tu vorbesti despre Auschwitz si Kolyma, el iti raspunde cu lovitura de stat din Giuatemala ori cu a ceea din Chile.
In cazul Sova, a fost vorba mai degraba de ignoranta. Dar, cum se stie, ignorantia non est argumentum.
In rest, poate aveti timp sa cititi noua mea carte, „The Devil in History” (University of California Press, 2012). Chestiunea hipermneziei si amneziei privind cele doua orori absolute a fost discutata de Alain Besancon in excelenta sa carte „Le malheur du siecle”. Declaratia de la Praga incearca sa ofere acea punte necesara dintre memoia crimelor comuniste si memoria crimelor fasciste. Intre cei care au initiat-o s-a numarat si Vaclav Havel (alaturi de Vytautyas Landsbergis si Joachim Gauck).
sehr geehrter herr professor!
traiesc cu convingerea ca la un moment dat, o persoana ajunsa persoana publica, nu isi mai poate permite ignoranta. asta nu inseamna ca este necesar ca respectiva persoana sa fie specialist in toate, ci presupune in mintea mea asumarea raspunsului „despre acest domeniu nu stiu si atunci nu imi dau cu parerea. ma documentez (in speta doar a studiat si istoria) si revin cu opinie”.
in alta ordine de idei, si in prelungirea constatarii stimabilului corvus corax, si fara a pune un semn de egalitate intre cele doua situatii!!!, as dori o parere din partea dumneavoastra, de ce inca nu se prea discuta despre deportarile etnicilor germani la munca silnica in urss. intre timp si aceste documente sunt accesibile, de exemplu deportarile in romania au inceput pe 10. ianuarie 1945, asadar sub guvernul radescu. pregatirile la nivelul jandarmeriei, liste cu etnicii germani – un fel de recensamant, s-au facut inca din septembrie 44 (asadar la scurt timp dupa semnarea armistitiului/capitulare 12-13 septembrie 44). reiese din putinele documente care le-am gasit publicate (mai mult accidental) ca doar apartenenta etnica si varsta erau criterii, nicidecum vre-o activitate politica – si sa nu negam ca in randul etnicilor germani a fost desfasurata o ampla actiune, tinerii putandu-se inrola direct in wehrmacht, cu toate ca erau cetateni romani.
am certitudinea ca actiuni similare au avut loc si prin alte tari ocupate de sovietici, sudetendeutsche de exemplu, de wolgadeutsche sa nu mai vorbim. dar inteleg ca au avut loc abuzuri si la adresa altor etnii din urss, „suspectate” de stalin de colaborationism cu dusmanul.
armata romana a trecut de asemenea prin momente „delicate”, luandu-se sute de mii de prizonieri de razboi dupa declaratia de la 23 august 44. cei din aviatie ori au fugit ori au fost „pedepsiti” ca luptasera pe frontul de est.
se discuta de victimele comunismului, dar am impresia ca doar a comunismului instaurat dupa guvernul groza, or multe atrocitati s-au petrecut PANA la instaurarea guvernului groza. acei morti ai cui sunt?
hochachtungsvoll,
ihr frank g. schmidt
Cred ca subiectul deportarilor etnicilor germani trebuie discutat fara prejudecati, in mod onest, cu date precise. Este ceea ce face jurnalista si istorica Anne Applebaum in noua ei carte „Iron Curtain: The Crushing of Eastern Europe” (Penguin, 2012), in special in legatura cu ce s-a petrecut in Cehoslovacia si in Polonia. Eu unul nu stiam cat de implicat a fost presedintele Benes in acele actiuni. V-ar recomanda capitolul despre minoritatea germana din „Raportul Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturii comuniste din Romania” (editori Vladimir Tismaneanu, DorinDobrincu si Cristian Vasile, Humanitas, 2007). Ganduri bune.
sehr geehrter herr professor!
va asigur ca nu am prejudecati si tocmai in cautarea unor date precise eram si sunt. noi, adica bunicii mei, au scapat de deportare printr-o ironie a sortii – bunicul era jucator de tenis, iar atat tovarasul maurer cat si tovarasul groza apreciau sa aiba un astfel de partener. trei ani a stat „la o vila de protocol, la demisol”, ca sa nu fie legitimat din greseala, iar bunica a scapat caci il avea pe tata mic. dar destui dintre cunoscutii lor nu au scapat si suficient de multi nu s-au mai intors niciodata. ironia sortii este ca unii dintre ei au fost ulterior, prin anii 76-78 expropriati pe ominosul decret 223/1974, care stipula ca cei celor care au fugit din rsr li se confisca averea. pe vremurile acelea circula un banc, ca nu mai ai voie sa mori decat cu incuvintare de la partid, caci altfel te da fugit. o sa radeti, dar din cartea funciara a brasovului reiese ca unii dintre cei neintorsi din urss au fost expropriati prin 76-78 tocmai pe motiv ca au fugit din tara. absurdistanul nu este inca apogeul absurdului.
va multumesc pentru recomandarile de literatura.
in 79-80, cat am fost la liceu la vienna, am avut un profesor de istorie nemaipomenit. il chema schmeiszer si era evreu. dupa anschluss a fugit cu parintii in urss, avand bineinteles si simpatii sa spunem socialiste. s-a inrolat in armata rosie si a dezertat in cehia, cand unitatea sa, respectiv unii din unitatea sa, trecand pe langa interminabile coloane de sudeti expulzati, a descarcat cateva magazine de gloante din kalasnikovuri in acei oameni. doua nopti mai tarziu a fugit de la unitate si s-a predat americanilor la salzburg. a avut noroc ca nu l-au trimis inapoi, ofiterul caruia i s-a predat era tot evreu. am avut discutii destul de interesante cu dansul, cu toate ca eram doar un tanar liceean in acele vremuri. cu socialismul si marxismul se lecuise definitiv, nu vroia sa auda nici de kreisky.
hochachtungsvoll,
ihr frank g. schmidt
Buna seara!
Domnilor,
Cand am scris ceea ce am scris mai sus, eram tentat a ma deda, dupa cum am si declarat, la comentarii mai lungi, dat fiind ca subiectul nu e atat de simplu si de oblu, precum pare el in filmele americane sau in productiile pro-conspirationiste de pe Youtube. Am renuntat, pentru ca nici eu nu am la dispozitie atata vreme pe cat as vrea. Vad, insa, ca exista si alti oameni care isi pun intrebari si-mi pare bine. M-am hotarat, asadar, sa mai adaug ceva. Nu mult, desi as vrea si, teoretic, ar fi mai bine.
Pe scurt, deci, ca si in comentariul anterior: eu cred ca o atenta, minutioasa si laborioasa analiza (din punctul de vedere al temei din articolul domnului Tismaneanu si al comentariilor la el, fireste) a lantului de evenimente format din Primul Razboi Mondial (asta ca sa incep de undeva) – Marea Revolutie Socialista Din Octombrie Asistata De Puterile Centrale Aparent Muribunde – 1929* – Pactul Sovieto-German De (ne)Agresiune Molotov-Ribbentrop – Al Doilea Razboi Mondial – Teheran Iuda – Ialta Iuda Reloaded – Procesele Premiera Mondiala Si Unicat De La Nurnberg (si ma opresc aici, marginindu-ma, astfel, la strictul necesar) poate sa aduca niste raspunsuri la multe din intrebarile care se nasc, in mod legitim, in mintile oamenilor.
O atare analiza ar putea aduce lumina in ceea ce priveste „discriminarea” la care este supus comunismul in raport cu, sa-i zicem fascismul. Altminteri, aproape degeaba citeste omu’ in actele Comisiei Prezidentiale din Romania diverse concluzii despre comunism si despre strambaciunile si ororile lui. E ceva, dar nu-i de ajuns. Sa ne-ntelegem: existenta acelui Raport, concluziile lui si citirea sa in plenul Parlamentului reprezinta niste performante, fireste. Doar ca nu e de ajuns, repet. Ceea ce lipseste nu (mai) e posibil si poate (zic si eu, asa, „poate”) nici n-a fost vreodata; si nu ma refer doar la Romania cand afirm asta, bineinteles (vezi insiruirea de mai sus).
Inchei si ma straduiesc a ma face inteles cat mai bine, sintetizand, desi cunosc pacatele sintezelor; nu am pretentia ca as fi un mare destept sau un prea-plin de originalitate, dar incerc sa rezum astfel: tratamentele diferite aplicate celor doua rele gemene (imi place cum suna asta!) ale istoriei recente, tratamente pe care multi oameni (cu precadere cei care au trait comunismul, desigur) le percep asa, adica foarte diferite, apar din motive care decurg, in principal, din lantul descris mai sus. Comunismul nu a avut si, malheureusement (sau nu?), nici nu va avea un „Nurnberg” al lui, desi ar fi meritat cu varf si indesat si ar merita, inca. Totodata, imi dau seama ca vremurile in care „nu mai merita” au inceput deja; nu acum, mai demult, atata doar ca nu fuseseram anuntati.
Cu stima!
* 1929 din insiruirea de mai sus este anul cu Joia Neagra-24 octombrie, dar si anul in care Trotki a fost exilat-expulzat din URSS. 1929 este, insa, in aceeasi masura, si anul in care scriitura „Candide” a lui Voltaire (publicata in Franta din 1759) a fost declarata in Statele Unite, in mod oficial, interzisa; apoi confiscata, nepublicata etc. Si toate astea pe motiv ca ar fi obscena :) …
stimabile corvus corax,
comunismul nu va avea niciodata un nürnberg al sau din doua motive – experimentul social a fost nu numai tolerat dar si sustinut financiar si logistic (international harvester, armand hammer, surplusul anual al granelor americane, etc.), ceea ce l-a facut sa dureze mult prea mult si i-a dat posibilitatea sa creeze mentalitatea omului nou. al doilea motiv este ca un astfel de proces ar fi ilegal, la fel de ilegal precum a fost procesul ceausestilor. ma refer strict la latura procedurala si resping ab initio orice alte interpretari. astfel de procese nu pot fi practic nici simbolice, caci s-ar face vinovate de dubla masura – sa ne gandim la carpet bombing, de fapt interzis prin conventii internationale, si la „experimentele” hiroshima si nagasaki.
nürnbergul comunismului se poate face prin carti si cercetare.
china nu are comunism – in china doar s-a schimbat o dinastie. revolutia culturala a cam esuat din punct de vedere ideologic, pe acolo se fluturau stegulete din toate timpurile, si portul fara guler nu este o inventie a lui mao. statul chinez a fost intotdeauna unul birocratic, acum s-a schimbat doar ordinea de stabilire a succesiunii la tron – nu mai este ereditar, este practicat sistemul tibetan de alegere al unui dalai lama al clasei conducatoare.
Stimabilule Frank G. Schmidt,
Incep prin a declara ca va admir si va invidiez sincer certitudinile.
Continuu prin a constata ca nu exista nicio contradictie intre cele scrise de mine si ceea ce sustineti dumneavoastra. Difera abordarea. Astfel, ideile sunt complementare sau, ca sa zic cumva, privim lucrurile in lumini diferite; amanunte, mai la vale.
Eu consider ca fiind relevant, pentru ceea ce discutam acum, un sir intreg, intins pe un secol, de complicitati si compromisuri (le numesc asa, dar ele reprezinta mai mult decat atat) politice, sociale si economice. Dumneavoastra va aplecati mai cu luare aminte asupra unor efecte ale acestui lant de grozavii istorice.
Eu spun ca si comunismul, ca si fascismul, ar merita un „Nurnberg” (daca se judeca lucrurile cu aceeasi masura) dar ca nu cred ca (mai) e posibil si mai pretind eu ca inteleg si de ce nu a fost si nici nu cred ca (mai) e posibil. Dumneavoastra ma anuntati ferm ca este imposibil si imi si comunicati impedimentele, doua la numar. De aici inainte ne despartim oarecum, dar tot pentru complinire, in principiu.
Eu sustin ca, dupa toate probabilitatile, un adevarat proces al comunismului nu a fost-nu (mai) e posibil din cauza dimensiunilor compromisurilor mai sus pomenite (un lung drum fara intoarcere, in fapt), dar si pentru ca intreaga viata a comunismului, ca ideologie si ca practica sociala, este prea strans legata (si cimentata, as zice, prin internationalism) de intreaga viata a sionismului (motiv pentru care domnul Tismaneanu si toti ceilalti entuziasti cauzasi nu vor avea mare succes in intreprinderea domniilor lor, anume aceea de a pune pe picior de egalitate comunismul si fascismul – parerea mea). Dumneavoastra va uitati cu mai mare atentie la latura financiara si la cea legalista a problematicii, atunci cand argumentati. Fac o mica paranteza, aici, legata de aspectul juridic: privite asa cum sugerati dumneavoastra, strict procedural adica, Procesele de la Nurnberg au fost la fel de (i)legale ca si cel al Ceausestilor, au produs si mai produc, inca, efecte, ca si cel al Ceausestilor. Multi ar zice ca n-ar mai conta unul in plus…
Singura afirmatie asupra careia, probabil, nu vom cadea de acord este aceea ca „nürnbergul comunismului se poate face prin carti si cercetare”. Oare n-ar trebui, inainte de orice, sa stabilim daca vrem sau nu vrem ca cele doua rele gemene ale istoriei recente sa beneficieze de acelasi tratament (nu luam in calcul, deocamdata, daca se poate sau nu si nu ne impiedicam de argumente cum ca Nurnberg exclude „Nurnberg”)? Daca vrem, atunci nu ajung „cartile si cercetarea”. „Cartile si cercetarea” reprezinta un pas absolut necesar, dar nu suficient; trebuie si un proces deplin al comunismului, dus pana la ultimele consecinte ale sale, asa, ca Nurnberg-ul. Asta daca vrem sa punem semnul egal intre fascism si comunism. Daca nu vrem, atunci totul este in regula asa cum e acum sau oricum altfel ar fi, nici nu mai conteaza. E adevarat ca mai exista o cale de ne-de-discriminare a celor doua, una facila si nu neaparat ilegala, dar neadevarata, mincinoasa, cea a negarii Holocaustului. In mintea multora, negarea Holocaustului egaleaza scorul si gata, ajunge (yes, it’s that simple)! Ramane, deci, sa ne hotaram ce vrem intr-o prima faza. Sa stim catre ce plecam si, evident, sa si plecam. La ce vom ajunge in vreun final, daca vom ajunge, e o alta poveste, nu intru in detalii aici.
Diferenta dintre rezolutiile pentru cele doua variante de mai sus, „vrem sa”, respectiv „nu vrem sa” (lasand laoparte formularea specifica „vrem sa nu”, de asta ocupandu-se altii :) ), apare din simpla constatare ca, asa cum legile anti-negationiste nu se pot si nici nu se vor putea substitui niciodata (sau pentru totdeauna) adevarului istoric, desi, pentru moment, ele reglementeaza acest adevar in mod arogant, tot asa „cartile si cercetarea” nu tin si nu vor putea tine loc de „Nurnberg” al comunismului. Sunt doua trepte ale aceleiasi scari, seamana, sunt absolut necesare, par identice, dar nu sunt intersanjabile. E valabila si judecata inversa: nici Nurnberg-ul nu tine loc de „carti si cercetare”, in ambele variante de Nurnberg, cu sau fara ghilimele (aici exista, insa, un amendament: in cazul Nurnberg, documentatia temeinica a venit in urma sentintei, „cartile si cercetarea” au venit mai tarziu, ca un fel de motivare a sentintei; asta nu inseamna ca asa trebuie procedat in general, insa).
In fine, plecand de la ideea ca aflam numai ceea ce vrem sa aflam (in masura in care si putem), am sa va spun ca eu, spre pilda, nu stiu si nici nu am cum sti (doar pot banui sau deduce) daca, pe termen lung, un „Nurnberg” al comunismului e bun sau rau pentru om. Prin urmare, nu stiu daca il vreau sau nu, chiar daca sustin ca marxism-leninismul „tradus in viata” (sau nu!) merita un „Nurnberg” al lui (la repezeala, s-ar zice si ca e ceva bun). In schimb, am aproape-convingerea, iar nu certitudinea, ca, pe acelasi termen lung, Nurnberg-ul se va dovedi un balast (in plus) la „incarcatura”, si asa grea, dar si umflata, a urmasilor beneficiarilor lui de ieri si de azi. Asta pentru ca nu doar una dintre tabere, fie ea invingatoare sau invinsa, ar trebui sa invete din istorie, ci si cealalta, fie ea invinsa sau invingatoare. Iar istoria, desi „se petrece” zi de zi, are termene de judecata ceva mai generoase. Doar termenele, insa, sunt generoase.
Imi cer scuze ca am scris atat de mult si inchei reamintindu-va ca problema boxerilor din China e veche :) .
Cu stima!
e multe de spus ce si cum cu evreii.
sorry , eu doar sunt un , genetic vorbind, produs de parinti sefardi.
daca ma subscriu la ceva e ca nu poti sa nu stii ca evreii au fost carne de tun pt. mai toti, hoti, fascisti, comunisti, mama lor de oportunisti.
sova nu e departe de ei.