luni, decembrie 6, 2021

Donețk, lupte decisive pe frontul de Est

Demisia „premierului“ Aleksandr Borodai și numirea în funcția rămasă vacantă a lui Aleksandr Zaharcenko, refugierea în Rusia a lui Igor Bezler, implicat se pare în do­borârea Boeingului 777 al Malaysia Airlines, apariția la Donețk a fostului „mi­nistru“ al Securității din Transnistria, Vladimir An­tiufeev, care practic a exer­citat în iulie atribuțiile de „premier“, indică în­ghe­ța­rea proiectului Novorossiia și intrarea într-o nouă fază a confruntării dintre se­pa­ratiști și autoritățile de la Kiev. Principalele obiective în această eta­pă vor fi consolidarea controlului Mos­co­vei asupra insurgenților, pentru a evita ori­ce accidente de tipul MH 17 și pre­gă­ti­rea lor pentru un lung război de partizani, de tipul celui purtat de islamiști în nordul Caucazului împotriva administrației ruse, în condițiile în care ofensiva armatei ucrai­nene este de neoprit, iar intervenția „uma­nitară“ a Kremlinului în regiunea Don­bas­s­ului este vehement respinsă de către co­mu­nitatea internațională.

Existența agitată a autoproclamatei Re­pu­blici Populare Donețk reflectă evoluția pla­nurilor Moscovei privind sud-estul Ucrai­nei. După anexarea Crimeei, obiectivul Ru­siei a fost legarea peninsulei printr-un cor­don terestru de teritoriul Federației Ruse. Acest cordon trebuia să poarte numele No­vorossiia, după cel al provinciei anexate la sfârșitul secolului al XVIII-lea, care să lege estul Ucrainei, de la Harkov, cu sudul, în regiunea Odessa, cu granița naturală pe bra­țul Dunării, la Chilia. Republica Popu­lară Donețk a fost proclamată la 7 aprilie, odată cu ocuparea clădirii administrației re­gionale de către insurgenți separatiști. Același lucru s-a întâmplat în regiunea ve­cină Lugansk. Celelalte încercări de a răs­cula și alte regiuni din est și sud împotriva noilor autorități de la Kiev au eșuat, de la Harkov și până la Odessa. Ca și în sce­na­riul crimeean, s-au organizat referen­du­muri, la 11 mai, ale căror rezultate, fal­si­ficate, au consemnat victorii ale celor care visau la desprinderea de Ucraina și unirea cu Rusia. În ciuda absenței oricărui temei legal, „re­pu­blicile populare“ de la Do­nețk și Lugansk și-au pro­clamat independența și au cerut anexarea la Rusia.

Următorul pas în proiectul regizat de la Moscova a fost constituirea confederației Novorossiia, prin declararea unirii Donețkului cu Lu­gansk la 24 mai, cu doar o zi înaintea alegerilor prezidențiale an­ti­ci­pate din Ucraina. În ciuda acuzațiilor de tră­dare pe care și le-au aruncat unii altora liderii celor două regiuni separatiste, la 26 iunie, a avut loc prima ședință a „par­la­mentului“ Novorossiiei care a ratificat în­ființarea confederației. Era deja târziu, a doua etapă a ofensivei militare a Kievului consemnând succese importante, încă de la începutul lunii iunie, odată cu eli­be­ra­rea de separatiști a localităților Krasnîi Li­man (4 iunie) în nord și Mariupol (13 iu­nie), în sud. Treptat, teritoriul controlat de insurgenții proruși s-a redus tot mai mult. Astăzi, capitala regiunii, orașul Do­nețk, cu cei aproape un milion de locui­tori, a fost transformată în principalul cen­tru al rezistenței separatiștilor.

Pulsul vieții politice din regiunea se­pa­ratistă a fost dat de confruntările dintre di­versele grupări. În primele săptămâni, „guvernatorul poporului“ Pavel Gubariov și grupul din jurul său, format din lo­calnici din Donbass, se bucurau de o oare­care influență. O altă grupare locală l-a avut în frunte pe Denis Pușilin, pre­șe­din­tele Sovietului Suprem. Treptat, localnicii au pierdut controlul asupra structurilor de putere în favoarea moscoviților. Zia­ris­tul și politologul rus Aleksandr Borodai a de­venit „premier“ al autoproclamatei Re­publici Populare Donețk la 16 mai. Con­du­cerea militară a fost încă de la început în mâinile ofițerului rus Igor Ghirkin (Strel­kov), al cărui obiectiv a fost declanșarea războiului civil în Ucraina. Ghirkin co­manda cea mai importantă grupare insur­gentă, formată în mare pare din mercenari veniți din Rusia. În competiție cu el s-a aflat vreme îndelungată Igor Bezler, din Cri­meea, care, potrivit serviciului ucrai­nean de securitate, ar fi ofițer al spio­na­jului militar (GRU). La 1 iulie, conflictul dintre cei doi a atins apogeul, Bezler în­cercând să ocupe prin forță clădirea Mi­nisterului de Interne, numai că a fost acuzat de tentativă de lovitură de stat și a fost forțat de militarii batalionului Vostok să se retragă. În mai-iunie, Gubariov și Pu­șilin au dispărut cu totul din peisajul po­litic din Donețk. La fel și influentul comandant al Vostok și „ministru al Se­curității“ Aleksandr Hodakovski, cel care de­clarase într-un interviu agenției Reu­ters că în mâinile separatiștilor se află com­plexul de rachete Buk, cu care se cre­de că s-ar fi doborât avionul malaezian. Ge­neralul Vladimir Antiufeev, și el cetă­țean rus, care vreme de 20 de ani a con­dus KGB în Trasnistria, a fost numit în lo­cul lui Hodakovski. Ultimul „civil“ din con­ducerea de la Donețk, Borodai, și-a dat demisia joi, 7 august, fiind înlocuit în frun­tea guvernului cu Zaharcenko (n. 1976), comandant militar care controlează „ar­mata rusă ortodoxă“, formată pe structura organizației Oplot, una dintre cele mai agresive organizații naționaliste ruse care a combătut Euro-Maidanul de la Kiev. Po­trivit presei ucrainene, Zaharcenko este o autoritate a lumii criminale din Donbass, fiind implicat vreme de mulți ani în re­țelele de contrabandă cu mărfuri între Ru­sia și Ucraina. Numirea acestuia în pos­tul de premier confirmă analizele unor ob­ser­vatori care vorbesc despre o simbioză din­tre lumea criminală și cea a se­pa­ra­tiș­tilor proruși din Donbass. Toți acești co­man­danți militari, Ghirkin, Antiufeev, Za­har­cen­ko, sugerează o schimbare de tac­tică din partea insurgenților, care se pre­gătesc să acționeze în grupuri mici, după rețeta luptei de partizani, tactică care poa­te du­ce la îndeplinirea obiectivului de de­sta­bilizare a Ucrainei în așteptarea iernii.

Articol aparut pe site-ul Revistei 22

Distribuie acest articol

3 COMENTARII

  1. Buna ziua!

    Analiza dvs. este buna, dar nu ia in calcul nemultumirea reala a populatiei din Donbass la inceputul primaverii fata de evenimentele din Kiev. Intr-adevar, „republicile” respective colcaie de fosti sau actuali agenti ai serviciilor ruse dar, personal, consider ca prezenta lor s-a grefat pe initiativele populatiei locale de opozitie la adresa noii puteri de la Kiev: proteste, ocuparea sediilor administratiilor regionale, etc. Luptele politice dintre diversele factiuni politice din Novorossiia reflecta incercarile Moscovei de a-si impune autoritatea asupra respectivilor rebeli/separatisti, dar o privire mai atenta asupra situatiei militare din Donbass arata prezenta a numeroase grupari combatante, dintre care probabil cea mai importanta este cea condusa de Strelkov.
    Faptul ca in situatia reala de razboi care exista in prezent in Donbass aceste grupari combatante nu au reusit pana acum sa se organizeze astfel incat sa obtina o unitate de comanda reflecta nu doar faptul ca ele nu sunt COMPLET comtrolate de Moscova, ci si ca reprezinta o organizare militara de jos in sus a separatistilor. O interventie „covert” a Rusiei, prin mercenari/”voluntari” fortati/etc. ar fi plecat de la premisa unitatii de comanda a combatantilor respectivi. Faptul ca aceasta nu a fost realizata infirma un control absolut al Moscovei asupra acestora.
    Aparent, comandantii respectivelor grupari au construit un organism similar cu cele ale rebelilor sirieni, o „Shura Council”, sau „Consiliu Militar”, in care toate gruprarile acceptate sunt reprezentate, iar Strelkov, care comanda gruparea Vostok, are mai degraba o pozitie de „primus inter pares”.
    De asemenea, utilizarea contactelor de crima organizata/contrabanda poate sa reflecte si incercarile acestor grupari de a-si asigura o aprovizionare mai buna din Rusia, in situatia in care apar plangeri/nemultumiri constante ale acestora la adresa lipsei de suport/ajutor a Moscovei.
    Situatia acolo este extrem de incalcita, si nu este DOAR o subminare a Ucrainei de catre Rusia, dupa mecanismele cunoscute deja din Transnistria, Abhazia, Osetia de Sud, etc.

  2. Peste maxim 10 ani cateva regiuni din ESTUL Ucrainiei se vor rupe de Ucraina. UE, SUA NU vor avea puterea sa faca fata Rusiei (ajutata de China, India etc) care isi doreste sa castige mai mult teritoriu pentru LUMEA RUSA. In Ucraina actuala mai sunt 5-6 milioane de rusi + 3-4 milioane de rusofoni care nu cunosc limba ucrainiana. Ucraina nu este si nu va fi prea curand o tara dezvoltata si din cauza numarului foarte mare de oameni ce NU vor sa faca parte din LUMEA EUROPEANA dar vor sa fie langa Rusia. Importante sunt PACEA, LINISTEA deoarece sunt prea multe civilizatii diferite in Europa si lumea intreaga (nu toti vor sa urmeze modelul de dezvoltare occidental).

    • matale esti doar un miner al internetului, asa ca ce spui reprezinta doar dezinformare ruseasca, deci o opinie irelevanta.

Dă-i un răspuns lui Iustin Muresanu Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Armand Gosu
Armand Goșu este cercetător asociat la Berlin, la Deutsche Gesellschaft für Auswärtige Politik e.V. (Consiliul german de politică externă), în cadrul Robert Bosch Center for Central and Eastern Europe, Russia, and Central Asia. Armand Goșu a absolvit Facultatea de Istorie a Universității din București. Are un doctorat în istoria Rusiei, susținut la Universitatea din Moscova (1998). A lucrat ca cercetător la Institututul de istorie „N. Iorga” al Academiei Române, apoi la Institutul Român de Istorie Recentă, înființat de Fundația olandeză MATRA la București, și conferențiar la Universitatea din București, unde predă cursuri despre trecutul mai îndepărtat sau mai apropiat al Rusiei și al URSS. A lucrat la radio BBC (birourile din Moscova și București), a fost – pentru aproape un deceniu – redactor șef adjunct și redactor șef la revista 22, editată de Grupul pentru Dialog Social. Cea mai recentă carte Euro-falia. Turbulențe și involuții în fostul spațiu sovietic a fost publicată anul trecut de Editura Curtea Veche. A editat volume de studii și mai multe volume de documente, cel mai recent fiind Istoria comunismului din România. Vol. III. Documente. Nicolae Ceaușescu (1972-1975). A scris peste o mie de articole din 1993 și până astăzi în presa din România și din străinătate despre Vecinătatea Estică, Rusia fiind în centrul preocupărilor sale.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

De ce majoritatea modelelor climatice sunt „fierbinți”?

O bună parte din articolele mele publicate pe această platformă discută modele (simulări) ale variațiilor unor parametri climatici precum concentrația de CO2,...

Dimensiunile teritoriale ale depopulării țării în anul 2020

Populația rezidentă a țării era la începutul anului 2021 de aproape 19,2 milioane locuitori. Declinul din anul 2020 a fost deosebit de...

Egalitatea și economia de piață

Narațiunea obișnuită despre egalitate în România este că acest „vis de aur” al poporului este pe cale să se destrame. Bogații devin...

Metroul la Otopeni – marele eșec al unor politicieni mărunți

Eșecul magistralei de metrou M6: 1 Mai – Aeroportul Otopeni este eșecul politicienilor preocupați să dovedească faptul că nu se poate, în...

Neamțu’ Țiganu’ citește Coranu’

Hafsa, Akif, Azra, Suleymen, Neyla, Dzina, Aisha... și multe alte nume. Eu nu știu cine sunt acești copilași, nu-i recunosc după fețe,...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro