vineri, mai 7, 2021

Donețk, lupte decisive pe frontul de Est

Demisia „premierului“ Aleksandr Borodai și numirea în funcția rămasă vacantă a lui Aleksandr Zaharcenko, refugierea în Rusia a lui Igor Bezler, implicat se pare în do­borârea Boeingului 777 al Malaysia Airlines, apariția la Donețk a fostului „mi­nistru“ al Securității din Transnistria, Vladimir An­tiufeev, care practic a exer­citat în iulie atribuțiile de „premier“, indică în­ghe­ța­rea proiectului Novorossiia și intrarea într-o nouă fază a confruntării dintre se­pa­ratiști și autoritățile de la Kiev. Principalele obiective în această eta­pă vor fi consolidarea controlului Mos­co­vei asupra insurgenților, pentru a evita ori­ce accidente de tipul MH 17 și pre­gă­ti­rea lor pentru un lung război de partizani, de tipul celui purtat de islamiști în nordul Caucazului împotriva administrației ruse, în condițiile în care ofensiva armatei ucrai­nene este de neoprit, iar intervenția „uma­nitară“ a Kremlinului în regiunea Don­bas­s­ului este vehement respinsă de către co­mu­nitatea internațională.

Existența agitată a autoproclamatei Re­pu­blici Populare Donețk reflectă evoluția pla­nurilor Moscovei privind sud-estul Ucrai­nei. După anexarea Crimeei, obiectivul Ru­siei a fost legarea peninsulei printr-un cor­don terestru de teritoriul Federației Ruse. Acest cordon trebuia să poarte numele No­vorossiia, după cel al provinciei anexate la sfârșitul secolului al XVIII-lea, care să lege estul Ucrainei, de la Harkov, cu sudul, în regiunea Odessa, cu granița naturală pe bra­țul Dunării, la Chilia. Republica Popu­lară Donețk a fost proclamată la 7 aprilie, odată cu ocuparea clădirii administrației re­gionale de către insurgenți separatiști. Același lucru s-a întâmplat în regiunea ve­cină Lugansk. Celelalte încercări de a răs­cula și alte regiuni din est și sud împotriva noilor autorități de la Kiev au eșuat, de la Harkov și până la Odessa. Ca și în sce­na­riul crimeean, s-au organizat referen­du­muri, la 11 mai, ale căror rezultate, fal­si­ficate, au consemnat victorii ale celor care visau la desprinderea de Ucraina și unirea cu Rusia. În ciuda absenței oricărui temei legal, „re­pu­blicile populare“ de la Do­nețk și Lugansk și-au pro­clamat independența și au cerut anexarea la Rusia.

Următorul pas în proiectul regizat de la Moscova a fost constituirea confederației Novorossiia, prin declararea unirii Donețkului cu Lu­gansk la 24 mai, cu doar o zi înaintea alegerilor prezidențiale an­ti­ci­pate din Ucraina. În ciuda acuzațiilor de tră­dare pe care și le-au aruncat unii altora liderii celor două regiuni separatiste, la 26 iunie, a avut loc prima ședință a „par­la­mentului“ Novorossiiei care a ratificat în­ființarea confederației. Era deja târziu, a doua etapă a ofensivei militare a Kievului consemnând succese importante, încă de la începutul lunii iunie, odată cu eli­be­ra­rea de separatiști a localităților Krasnîi Li­man (4 iunie) în nord și Mariupol (13 iu­nie), în sud. Treptat, teritoriul controlat de insurgenții proruși s-a redus tot mai mult. Astăzi, capitala regiunii, orașul Do­nețk, cu cei aproape un milion de locui­tori, a fost transformată în principalul cen­tru al rezistenței separatiștilor.

Pulsul vieții politice din regiunea se­pa­ratistă a fost dat de confruntările dintre di­versele grupări. În primele săptămâni, „guvernatorul poporului“ Pavel Gubariov și grupul din jurul său, format din lo­calnici din Donbass, se bucurau de o oare­care influență. O altă grupare locală l-a avut în frunte pe Denis Pușilin, pre­șe­din­tele Sovietului Suprem. Treptat, localnicii au pierdut controlul asupra structurilor de putere în favoarea moscoviților. Zia­ris­tul și politologul rus Aleksandr Borodai a de­venit „premier“ al autoproclamatei Re­publici Populare Donețk la 16 mai. Con­du­cerea militară a fost încă de la început în mâinile ofițerului rus Igor Ghirkin (Strel­kov), al cărui obiectiv a fost declanșarea războiului civil în Ucraina. Ghirkin co­manda cea mai importantă grupare insur­gentă, formată în mare pare din mercenari veniți din Rusia. În competiție cu el s-a aflat vreme îndelungată Igor Bezler, din Cri­meea, care, potrivit serviciului ucrai­nean de securitate, ar fi ofițer al spio­na­jului militar (GRU). La 1 iulie, conflictul dintre cei doi a atins apogeul, Bezler în­cercând să ocupe prin forță clădirea Mi­nisterului de Interne, numai că a fost acuzat de tentativă de lovitură de stat și a fost forțat de militarii batalionului Vostok să se retragă. În mai-iunie, Gubariov și Pu­șilin au dispărut cu totul din peisajul po­litic din Donețk. La fel și influentul comandant al Vostok și „ministru al Se­curității“ Aleksandr Hodakovski, cel care de­clarase într-un interviu agenției Reu­ters că în mâinile separatiștilor se află com­plexul de rachete Buk, cu care se cre­de că s-ar fi doborât avionul malaezian. Ge­neralul Vladimir Antiufeev, și el cetă­țean rus, care vreme de 20 de ani a con­dus KGB în Trasnistria, a fost numit în lo­cul lui Hodakovski. Ultimul „civil“ din con­ducerea de la Donețk, Borodai, și-a dat demisia joi, 7 august, fiind înlocuit în frun­tea guvernului cu Zaharcenko (n. 1976), comandant militar care controlează „ar­mata rusă ortodoxă“, formată pe structura organizației Oplot, una dintre cele mai agresive organizații naționaliste ruse care a combătut Euro-Maidanul de la Kiev. Po­trivit presei ucrainene, Zaharcenko este o autoritate a lumii criminale din Donbass, fiind implicat vreme de mulți ani în re­țelele de contrabandă cu mărfuri între Ru­sia și Ucraina. Numirea acestuia în pos­tul de premier confirmă analizele unor ob­ser­vatori care vorbesc despre o simbioză din­tre lumea criminală și cea a se­pa­ra­tiș­tilor proruși din Donbass. Toți acești co­man­danți militari, Ghirkin, Antiufeev, Za­har­cen­ko, sugerează o schimbare de tac­tică din partea insurgenților, care se pre­gătesc să acționeze în grupuri mici, după rețeta luptei de partizani, tactică care poa­te du­ce la îndeplinirea obiectivului de de­sta­bilizare a Ucrainei în așteptarea iernii.

Articol aparut pe site-ul Revistei 22

Distribuie acest articol

3 COMENTARII

  1. Buna ziua!

    Analiza dvs. este buna, dar nu ia in calcul nemultumirea reala a populatiei din Donbass la inceputul primaverii fata de evenimentele din Kiev. Intr-adevar, „republicile” respective colcaie de fosti sau actuali agenti ai serviciilor ruse dar, personal, consider ca prezenta lor s-a grefat pe initiativele populatiei locale de opozitie la adresa noii puteri de la Kiev: proteste, ocuparea sediilor administratiilor regionale, etc. Luptele politice dintre diversele factiuni politice din Novorossiia reflecta incercarile Moscovei de a-si impune autoritatea asupra respectivilor rebeli/separatisti, dar o privire mai atenta asupra situatiei militare din Donbass arata prezenta a numeroase grupari combatante, dintre care probabil cea mai importanta este cea condusa de Strelkov.
    Faptul ca in situatia reala de razboi care exista in prezent in Donbass aceste grupari combatante nu au reusit pana acum sa se organizeze astfel incat sa obtina o unitate de comanda reflecta nu doar faptul ca ele nu sunt COMPLET comtrolate de Moscova, ci si ca reprezinta o organizare militara de jos in sus a separatistilor. O interventie „covert” a Rusiei, prin mercenari/”voluntari” fortati/etc. ar fi plecat de la premisa unitatii de comanda a combatantilor respectivi. Faptul ca aceasta nu a fost realizata infirma un control absolut al Moscovei asupra acestora.
    Aparent, comandantii respectivelor grupari au construit un organism similar cu cele ale rebelilor sirieni, o „Shura Council”, sau „Consiliu Militar”, in care toate gruprarile acceptate sunt reprezentate, iar Strelkov, care comanda gruparea Vostok, are mai degraba o pozitie de „primus inter pares”.
    De asemenea, utilizarea contactelor de crima organizata/contrabanda poate sa reflecte si incercarile acestor grupari de a-si asigura o aprovizionare mai buna din Rusia, in situatia in care apar plangeri/nemultumiri constante ale acestora la adresa lipsei de suport/ajutor a Moscovei.
    Situatia acolo este extrem de incalcita, si nu este DOAR o subminare a Ucrainei de catre Rusia, dupa mecanismele cunoscute deja din Transnistria, Abhazia, Osetia de Sud, etc.

  2. Peste maxim 10 ani cateva regiuni din ESTUL Ucrainiei se vor rupe de Ucraina. UE, SUA NU vor avea puterea sa faca fata Rusiei (ajutata de China, India etc) care isi doreste sa castige mai mult teritoriu pentru LUMEA RUSA. In Ucraina actuala mai sunt 5-6 milioane de rusi + 3-4 milioane de rusofoni care nu cunosc limba ucrainiana. Ucraina nu este si nu va fi prea curand o tara dezvoltata si din cauza numarului foarte mare de oameni ce NU vor sa faca parte din LUMEA EUROPEANA dar vor sa fie langa Rusia. Importante sunt PACEA, LINISTEA deoarece sunt prea multe civilizatii diferite in Europa si lumea intreaga (nu toti vor sa urmeze modelul de dezvoltare occidental).

    • matale esti doar un miner al internetului, asa ca ce spui reprezinta doar dezinformare ruseasca, deci o opinie irelevanta.

Lasă un răspuns la razvan Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Armand Gosu
Armand Gosu
Armand Goșu este cercetător asociat la Berlin, la Deutsche Gesellschaft für Auswärtige Politik e.V. (Consiliul german de politică externă), în cadrul Robert Bosch Center for Central and Eastern Europe, Russia, and Central Asia. Armand Goșu a absolvit Facultatea de Istorie a Universității din București. Are un doctorat în istoria Rusiei, susținut la Universitatea din Moscova (1998). A lucrat ca cercetător la Institututul de istorie „N. Iorga” al Academiei Române, apoi la Institutul Român de Istorie Recentă, înființat de Fundația olandeză MATRA la București, și conferențiar la Universitatea din București, unde predă cursuri despre trecutul mai îndepărtat sau mai apropiat al Rusiei și al URSS. A lucrat la radio BBC (birourile din Moscova și București), a fost – pentru aproape un deceniu – redactor șef adjunct și redactor șef la revista 22, editată de Grupul pentru Dialog Social. Cea mai recentă carte Euro-falia. Turbulențe și involuții în fostul spațiu sovietic a fost publicată anul trecut de Editura Curtea Veche. A editat volume de studii și mai multe volume de documente, cel mai recent fiind Istoria comunismului din România. Vol. III. Documente. Nicolae Ceaușescu (1972-1975). A scris peste o mie de articole din 1993 și până astăzi în presa din România și din străinătate despre Vecinătatea Estică, Rusia fiind în centrul preocupărilor sale.

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Voi, treziți-vă!

Cezar Victor Năstase este convins că: ”Dacă s-ar reintroduce pedeapsa capitală aceasta ar trebui aplicată în primul rând cozilor de topor și...

Cum produce scoala tampiti

I.  Învăţământul preuniversitar Pentru a nu pune la încercare răbdarea potenţialilor cititori, o spun de la început: şcoala românească produce tâmpiţi industrial şi cu metodă....

Și în România este confirmat începutul declinului pandemiei Covid-19 (Actualizat)

După o așteptare nu agreabilă, evoluțiile de după 20 aprilie au început să devină pozitive și la nivelul ratelor de mortalitate iar cele două curbe și-au armonizat mișcările descendente. Armonizarea nu a survenit după două săptămâni, cum era de așteptat din evoluțiile anterioare şi din alte ţări, ci după trei săptămâni, cea de a treia consemnând o surprinzătoare recrudescență a mortalității.

PNRR: Eșecul din spatele unui succes cosmetizat

Pe măsură ce se devoalează noi informații din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), se poate observa că acest plan este...

Paștele – Anul II al pandemiei

          După suferința Vinerii Mari, înfricoșați de chinul și moartea lui Isus, apostolii au căzut sub povara descurajării și a fricii. Timp...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

„Demersul lui Hadot parcurge elegant traseul de la inceputurile filosofiei printre greci, apoi transformarea ei in timpul romanilor si intalnirea cu crestinismul, precum si relatia emotionanta dintre filosofia orientala si occidentala.” – Global and Mail

 

Pierre Hadot (1922–2010) a fost un filosof, istoric si filolog francez, bun cunoscator al perioadei elenistice si in special al neoplatonismului si al lui Plotin. Este autorul unei opere dezvoltate in special in jurul notiunii de exercitiu spiritual si al filosofiei ca mod de viata.

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro