vineri, martie 29, 2024

Dosarul Gheorghe Ursu: din nou în trenul birocratic al morții?

Isac Ușieru, tatăl Soranei Ursu și bunicul matern al lui Andrei Ursu, un evreu sefard din Iași, a fost ucis în timpul Pogromului de la Iași din iunie 1941, în trenul morții (un marfar închis ermetic) care a circulat între gările Iași și Podu Iloaiei. 44 de ani mai tîrziu, soțul Soranei Ursu și tatăl lui Andrei și al Olgăi, dizidentul Gheorghe Ursu, avea, după toate probele și mărturiile, să fie ucis în bătăi și torturi în timpul unei anchete conduse de maiorul de Securitate Marin Pîrvulescu.

Deschiderea ușilor unor vagoane din trenul morții la Podu Iloaiei (30 iunie, 1941)

După aprobarea, pe 12 noiembrie 2014, a Ordonanței Generale semnate de Procurorul General al României, Tiberiu Nițu, prin care se dispunea redeschiderea întregului Proces al Comunismului, infirmarea NUP-urile anterioare și trimiterea Ordonanței și a dosarului Gheorghe Ursu (cu toate probele care nu fuseseră luate în considerație pînă atunci) către Curtea Militară de Apel, traiectoria acestui dosar pare să fie totuși destul de surprinzătoare. Dosarul Ursu s-a întors în fapt la Parchetul Militar, unde a fost paralizat și înainte de protestul lui Andrei Ursu prin greva foamei de anul trecut, cu justificarea că această unitate de parchet este subordonată Curții de Apel și, în consecință, poate prelua pentru realizare o lucrare din partea unei unități superioare ierarhic.

În fapt, în joc este decizia de a îl da sau nu în urmărire penală pe Marin Pârvulescu, care a lucrat la Direcția Cercetări Penale, în subordinea lui Vasile Gheorghe și, în conformitate cu probele din dosar, este principalul responsabil de asasinarea prin bătăi și tortură a lui Gheorghe Ursu. Tergiversarea cazului, începînd cu anii ʹ90, în favoarea autorilor principali ai crimei provenind din acest departament al Securității s-a făcut cu prețul condamnării unor agenți mai mici, Marian Clită, Tudor Stănică și Mihai Creangă, niște milițieni care n-au făcut decît să execute ordinele ofițerilor de Securitate. Din probele rezultate din declarațiile martorilor și din fișele medicale, care nu au fost pînă acum luate în considerație, studierea dosarului în justiție rămînînd incompletă, așa cum a recunoscut însuși Procurorul General Nițu în Ordonanța sa, aceștia nu au participat la ancheta ”fatală” pentru Gheorghe Ursu. E vorba de ancheta condusă de Marin Pîrvulescu în care Ursu a fost bătut pînă la perforarea intestinelor, fiind apoi lăsat două zile fără îngrijire medicală, pentru a muri în final de peritonită, pe 17 noiembrie 1985.

În urma Ordonanței Procurorului Nițu, cercetările în cazul Ursu au fost într-adevăr redeschise, organul de cercetare penală promițînd ”o nouă abordare a cazului”. Nu este însă limpede în ce constă această ”nouă abordare” și în ce măsură prezența acestui dosar la aceeași unitate a parchetului care l-a examinat și anterior o poate într-adevăr garanta.

Dat fiind că dosarul Gheorghe Ursu a fost, încă din anii ʹ90, supus unor lungi perioade de inactivitate a organelor de anchetă și unor proceduri de cercetare parțială prin care au fost exonerați principalii responsabili – ofițerii Securității – ne putem întreba și acum, dacă nu a fost din nou urcat simbolic, după această revenire stranie în locul de unde a plecat, într-un tren birocratic care nu duce nicăieri. Desigur, se poate invoca o corectitudine a procedurilor și o consistență a ”noii abordări” a Parchetului Militar. Dar putem, în același timp, să ne întrebăm și în ce măsură, după gestul de a aproba, în context electoral, dezgroparea dosarelor din Procesul Comunismului, și după euforia ce a urmat acestui deznodămînt fericit al protestului lui Andrei Ursu dintre 21 octombrie –7 noiembrie 2014, lucrurile nu riscă de fapt să revină la sumbra normalitate a birocrației (post)comuniste. Firește că nu e întru-totul neîntemeiat să ne temem că vechea cultură a disprețului față de victimele Securității, banalizată prin repetiție, s-ar putea perpetua.

Este sau nu vorba de o reiterare a ”trenului morții” în cazul dosarelor din Procesul Comunismului și, în particular, în cazul Gheorghe Ursu? Nu știm încă răspunsul, dar dacă ar fi așa, în cazul Ursu, cel puțin, n-am asista decît la o altă ironie amară a istoriei, pe care s-ar proiecta indistinct umbrele gropilor comune ale ambelor specii de totalitarism și misterioasele complicități și continuități dintre ele. În perioada dinaintea alegerilor prezidențiale, mulți dintre noi se întrebau ce s-a schimbat în ultimii 25 de ani de la căderea comunismului și în ce măsură supraviețuirea deghizată a vechilor structuri represive continuă să ne influențeze și acum viețile, chiar fără știrea noastră. Acum însă, cred că problema ar trebui reformulată, astfel încît să vizeze continuitatea reflexelor totalitare în general, și nu doar perpetuarea ocultă a unui aparat de justiție care ocrotește torționarii și disprețuiește victimele. Întrebarea ar fi, adică, ce s-a schimbat în România, nu din 1989, ci din 1941. Chiar fără a vrea să discredităm bazele optimismului social sau politic post-totalitar, s-ar părea că și la noi se aplică proverbul ”vechile păcate au umbre lungi” (old sins cast long shadows). Cu atît mai mult cu cît e vorba de păcate care nu par a tulbura, deocamdată, conștiința nimănui.

Distribuie acest articol

7 COMENTARII

  1. „ce s-a schimbat în ultimii 25 de ani de la căderea comunismului și în ce măsură supraviețuirea deghizată a vechilor structuri represive continuă să ne influențeze și acum viețile, chiar fără știrea noastră”

    Continua intr-o buna masura.Au fost necesari doua decenii de ‘democratie’ pentru ca sa fie adusi in fata justitiei tortionari si criminali in masa ca Visinescu si Ficior.Au stat linistiti si si-au incasat pensiile pentru merite deosebit vreme de atatia ani dupa revolutie….Au fost necesari 25 de ani pentru ca presedintele sa binevoiasca sa sa ii decoreze simbolic pe detinutii politici ai regimului (simbolic, in persoana lui Octav Bjoza)…Peste alti 20 de ani o sa aflam si ce s-a intamplat mai exact in cazul Ursu.

    • Din câte ştiu Vişinescu nu a făcut până acum nici o oră de detenţie şi nu a pierdut nici un leu din pensie.
      Se prea poate să se târască procesul până când respectivul va muri de moarte bună.
      Chiar în ipoteza puţin probabilă că va fi condamnat cred că scăpa repede – vărstă, sănătate …

      Şi dacă un torţionar „consistent” nu păţeşte nimic, cum să speri că va acuzat unul căruia i se poate atribui – deocamdată – doar un singur omor?

  2. Ceea ce este grav: nu exista o lege clara de pedepsire a tortionarilor. Din inchgisorile de pina in 1964 sau a tortionarilor lui Gheorghe Ursu.
    Parlamentarii (si chiar si muuulta lume) au luat in deridere gestul „dictatorului” Basescu de a citi Raportul Final. Gestul presedintelui trebuia urmat de niste legi, pe care nu el putea sa le initieze ori adopte.
    Marele „vinator de securisti”, Marius Oprea, devenit intre timp aparator de securisti si turnatori, si dusman al dictatorului. Partidul din care a facut parte Marius Oprea a gasit de cuviinta, la initiativa turnatorului Felix, ca represalii pentru dictator, demiterea sa.
    Si atunci cine sa faca dreptate?
    „Dizidentul” Dorin Tudoran care-l vede mare dusman pe Tismaneanu? si care a refuzat sa faca parte din comisia de redactare a Raportului?
    Mirarea noastra mi se pare cam ipocrita.

  3. credeti ca este vorba de ironii amare ale istoriei ?(cit de literar spus!)ceea ce se intimpla in tara aia? io zic ca i cinism pur !
    in acel loc dezordinea e planificata,valorile sint bulversate,lumea e alienata
    dvs vreti poate sa fiti optimista…
    ati auzit cumva comunisti,asa citiva,sa se arate macar jenati nu responsabili,(ca asta ar fi sa ceri prea mult de la un comunist) in cadru intim ? ca de cel public stim opinia;4 milioane si jumatate se declarau(imi amintesc bine)in 89 si azi trebe bine sa cauti sa dai de vreunu;de,cam toti s au privatizat,ha ha,iar dimocratia lor popolara care lupta impotriva exploatatorilor s a diluat intr una originala.
    doamna, aia e incontinuare patria poporului condusa de cei mai buni fii ai sai

  4. Sa nu incurcam lucrurile.
    Lista Tortionarilor este un exercitiu de expunere mediatica.
    http://www.iiccr.ro/ro/presa/comunicate/iiccmer_comunicat_de_presa_2014/
    Visinescu si Ficior sunt bine mersi.
    AFDPR acum nu mai are taranisti si liberali, arestati prin 47-50, pentru ca acestia au murit deja. Acum in AFDPR sunt cei arestati dupa revolutia din Ungaria, care nu au avut acces la istoria nemasluita. Nu ei au fost grosul detinutilor politici din Romania. Nu sunt reprezentativi. Dl. Bjoza nu prea stie ce orientare are. A fost in PNTCD. Acum e subsecretar de stat in Guv. Ponta si apreciaza morala legionara… Hai sa nu il mai umilim in public.

  5. Gheorghe Ursu a fost un om extraordinar. S-a sacrificat luptand importriva comunismului si a dictaturii ceausiste. Alaturi de alte personalitati evrei, romani si alte natii merita tot respectul nostru. Cata diferenta poate fi intre domnul Ursu, toti acesti eroi martiri si lichelele de azi, profitorii de ieri din Primaverii sau CC al UTC, CC, securitate, care azi „scriu in loc sa puta”, scriu si fac politica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Tereza-Brindusa Palade
Tereza-Brindusa Palade
Profesoară de Etică Politică la Facultatea de Științe Politice a SNSPA, București. Eseistă, publicistă și poetă. Membră a Grupului pentru Dialog Social. Autoare a numeroase cărți de eseistică filosofică și teologică, printre care amintim: Noaptea gîndirii metafizice (2008), Fragilitatea Europei (2009), Castelul libertății interioare (2010), Chemarea înțelepciunii (2011), Infinitul fără nume (2013). Autoare a zeci de articole științifice în limbi străine, dintre care unele publicate în reviste de prestigiu ca Annalecta Husserliana, Persona, European Journal of Science and Theology. Autoare a sute de articole apărute în presa culturală și de opinie din România. Autoare a două volume de versuri și a unor serii de poeme publicate în revistele literare Familia, Viața Românească și Discobolul.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro