joi, martie 28, 2024

Două lumi din ce în ce mai diferite: Este posibilă o reconciliere adevărată între Europa și Rusia?

După aproape doi ani de divorț diplomatic și politic, Europa și Rusia par a fi din ce în ce mai dispuse să identifice o platformă de dialog. Este în schimb o reconciliere adevărată posibilă? Cu siguranță din punct de vedere simbolic. Cooperarea la nivel de discurs a fost singura dinamică semnificativă in relațiile dintre Rusia si Europa, indiferent de cine a condus Rusia (Elțin sau Putin).  Pe de alta parte, un real parteneriat nu a fost niciodată implementat sau dorit de ambele părți. De aceea, este greu de crezut că orice fel de reconciliere va merge mai departe de simplu discurs și gesturi simbolice. Cu pași mărunți reconcilierea retorică a început deja, în mare parte datorită uzurii cauzată de ultimii doi ani de antagonism atât în Rusia cât și în Uniunea Europeană. Pe de altă parte, Europa și Rusia au ales drumuri diferite, ceea ce le separă din ce in ce mai mult;  dialogul neputând avea un efect pozitiv semnificativ.

Fragilitatea unui parteneriat simbolic

De-a lungul celui aproape un sfert de secol ce a urmat după dezmembrarea Uniunii Sovietice, între Europa și Rusia a existat un dialog continuu, care de cele mai multe ori s-a materializat doar în declarații simbolice de prietenie și o serie limitată de proiecte de cooperare. Această stare de complezență și tatonare reciprocă s-a menținut atât timp cât Europa și Rusia au perceput-o ca fiind benefică. Acest simbolism nu a reușit să ducă la crearea unui cadru de colaborare solid, care să precizeze clar dinamica relațiilor dintre Europa și Rusia. În schimb, lucrurile au rămas fluide și confuze, pentru că atât Moscova cât și majoritatea capitalelor europene au preferat să ignore problemele care puteau cauza potențiale conflicte între Europa și Rusia.

În acest context, Rusia și-a dezvoltat relații strânse bilaterale cu state europene ca Germania, Franța, Italia, Austria sau Marea Britanie, primind în schimb o serie largă de beneficii economice (în special pentru oamenii din jurul lui Putin, dar și pentru societate) și respectul simbolic de egal al Uniunii Europene sau mare putere. Simbolismul a atins nivelul maxim în timpul boomului economic din primele două mandate ale lui Putin, perioadă în care Kremlinului a declarat în mod continuu vocația profund europeană a Rusiei. Beneficiile economice au fost văzute de Kremlin ca o compensație pentru abandonarea de bună voie a statutului de superputere, egală cu Statele Unite.  Extinderea din ce în ce mai profundă a influenței UE în spațiul post-sovietic, a făcut ca valoarea unui parteneriat simbolic cu Europa să scadă gradual in ochii Kremlinului. Această percepție a fost cauzată inițial de criza financiară din Europa și apoi întărită de sancțiunile impuse de către UE împotriva Rusiei.

La rândul ei Uniunea Europeana s-a simțit trădată de Rusia, față de care a avut până la începutul lui 2014 un grad mare de bunăvoință, care s-a manifestat prin: a) favorizarea unor relații economice preferențiale cu Rusia, în special în privința exporturilor energetice;  b) integrarea Rusiei ca actor de bază în diverse aranjamente multilaterale internaționale – ca G8 (G7), procesul Protocolului de la Kyoto sau Organizația  Mondială a Comerțului; c) considerarea intereselor Rusiei mai presus decât cele ale statelor din spațiul post-sovietic (Russia first policy). În toate aceste trei privințe abordarea UE a eșuat pentru că nu a reușit să promoveze dezvoltarea democrației in Rusia. Din contră, a contribuit la solidificarea în primele două mandate ale lui Putin a unui regim cu puternice tendințe autoritare, și a unei ideologii care consideră legitimă folosirea oricăror mijloace în relațiile internaționale pentru promovarea intereselor naționale (care în mare parte se traduc prin păstrarea sau lărgirea sferei de influență).

Criza din Ucraina a arătat inițial  liderilor europeni că Rusia nu poate fi un partener de încredere. Pe măsură ce criza s-a dezvoltat, Uniunea Europeană a început să înțeleagă că Moscova a încercat să profite cât mai mult din relațiile bilaterale cu statele membre, și că în lipsa unui cadru clar de cooperare contradicțiile majore dintre Rusia și Europa nu au dispărut niciodată. Mai mult, în ultimul mandat al lui Putin, odată cu îmbrățișarea unui conservatorism militant, Rusia a devenit din ce în mai dispusă să schimbe ordinea de putere din spațiul post-sovietic. Cei doi ani de divorț și lipsa de dialog în relațiile dintre Rusia și Europa au fost astfel rezultatul frustrării acumulate de ambele părți.

Dialogul, calea spre reconciliere?

Multiplele crize pe care le experimentează UE, alături de viteza extrem de scăzută cu care statul ucrainian se reformează, sau izolarea virtuală a Moscovei, au făcut atât ca Europa cât și Rusia să caute să imprime un suflu nou simbolismului care a caracterizat cea mai bună parte a perioadei post război rece. Cu siguranță, revenirea la o astfel de abordare nu va face decât să adoarmă pentru anumită perioadă conflictul, și să nu rezolve aspectele lui esențiale.

În cercurile diplomatice au început de ceva timp discuții informale între state ca Germania sau Franța și Rusia. Un prim exemplu practic și extrem de clar al disponibilității unei bune părți a Europei să reia dialogul cu Moscova este reprezentat de raportului grupului OSCE de persoane eminente însărcinat cu crearea unui proiect comun de securitate europeană. Documentul propune dezvoltarea unei noi arhitecturi de securitate pe continentul european care să reglementeze problemele teritoriale și conceptul de suveranitate. Propunerea vine pe fondul recunoașterii că lipsa unui tratat între Europa (Vest) și Rusia care să medieze situația de pe continent după sfârșitul războiului rece este la baza actualei crizei securitate din Ucraina (și spațiul post-sovietic). Situația e oarecum asemănătoare perioadei interbelice când tratatul de la Versailles nu a luat în considerare tendințele expansioniste ale Germaniei. Raportul grupului OSCE face mai mult sau mai puțin evident faptul că ignorarea cerințelor și aspirațiilor Rusiei în anii 90  a dus la un grad mare de frustrare în Kremlin, care a fost în ultimii ani canalizat de regimul lui Putin. În mod practic, raportul propune dezghețarea dialogului dintre Vest si Rusia pe probleme de securitate și democrație în scopul semnării pe viitor a unui tratat similar celui de la Helsinki care a reglementat probleme teritoriale pe continentul european în perioada postbelică, și a introdus clauza drepturilor omului în spațiul comunist.

Raportul  poate fi interpretat și ca o recunoaștere a faptului că Vestul a greșit când a respins sumar planul de securitate europeana propus de Medvedev în 2008 la Berlin. Deși acest plan era superficial, și nu avea nicio șansă să fie pus în practică, el a reprezentat o ultimă încercare a Rusiei de a convinge Occidentul să îi ia în considerare ca egale interesele sale de securitate. Odată cu al treilea mandat al lui Putin, Rusia și-a schimbat focusul din interes pentru colaborare simbolică cu Europa spre cooperarea cu China. Reprezentantul Rusiei (Sergey Karaganov) în grupul de persoane eminente prezintă în raport o serie întreagă de rezerve, care în principal subliniază faptul că Vestul și-a dat seama mult prea târziu de nevoia unui astfel de tratat, pe care Rusia l-a cerut încă din 1991. Karaganov mai menționează faptul că Rusia acum se concentrează mai mult pe spațiul eurasiatic, iar dialogul propus de raport nu ia în serios cererea Rusiei de a i se recunoaște sfera de influență in spațiul post-Sovietic. Așadar, răspunsul Moscovei față de propunerea pentru o nouă arhitectura de securitate europeană trebuie interpretat în prisma direcțiilor diferite pe care Europa și Rusia le-au ales în materie de securitate.

Pe lângă modurile contrastante de a percepe relațiile de securitate de pe continent, Rusia și UE se îndreaptă în direcții diferite și pe alte planuri. În primul rând, din punct de vedere societal, Rusia a îmbrățișat într-o mare măsură patriotismul feroce (cu tentă naționalistă) și valorile conservatoare (ca importanța familiei și a Bisericii Ortodoxe). Acest trend a fost încurajat și susținut de guvern în efortul său de a-și consolida puterea pe plan intern. Rezultatul pe termen scurt e o societate rusă profund paranoică, care consideră într-o mare măsura că Europa și Statele Unite au distrus în mod sistematic puterea Moscovei în ultimii 25 de ani, și vor continua să o facă. Aluziile la Marele Război Patriotic abundă în spațiul public din Rusia, generația tânără fiind supusă unei campanii feroce de conștientizare a traumelor prin care a trecut poporul rus, nedreptățile comise de Europa sau prestigiul pierdut (care trebuie recuperat) al Rusiei. Această radicalizare a societății ruse poate avea consecințe extrem de nefaste pe termen lung.  Reconcilierea la nivel simbolic sau reînceperea dialogului nu vor fi de ajuns pentru a deradicaliza societatea rusă și a elimina potențialul unui conflict mai profund cu Rusia pe termen mediu.

În al doilea rând, din punct de vedere economic, Rusia a reușit sa facă față efectelor combinate ale sancțiunilor, prețului scăzut al țițeiului și competitivității limitate a economiei sale. Deși economia Rusiei a avut mult suferit, Moscova și-a modificat strategia din cooperarea în principal la nivel bilateral cu diverse state membre ale UE, într-o strategie de diversificare spre Asia și dezvoltarea unor noi industrii pe plan intern (de exemplu cele alimentare pentru a acoperi fostele importuri din Europa). În sfera economică există o mare presiune din partea sectorului privat din UE  pentru ca sancțiunile împotriva Rusiei să fie ridicate. Dar, asemenea economiei ruse, și cea europeană, a început să se adapteze spre alte piețe, făcând o reconciliere substanțială pe plan economic din ce în ce mult mai improbabilă pe termen scurt. În al treilea rând, pe plan internațional recentele atentate teroriste din Franța par a fi convins anumite state europene de necesitatea cooperării cu Rusia în Siria, dar și în privința altor dosare globale. În schimb, până acum, cooperarea din Siria între Franța și Rusia nu a fost decât simbolică. Cu toate acestea, Siria (urmând modelul cazului Iran) poate reprezenta o platformă pentru începerea substanțială a reconcilierii intre Europa și Rusia, pentru că nu este legată de interesele lor vitale. Votul recent în unanimitate din Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite pentru găsirea unei soluții în Siria reprezintă un semnal în acest sens.

Reconciliere post-Putin?

Multe voci din Europa speră că Putin va fi înlocuit pe termen scurt de un leadership cu viziuni pro-europene și liberale. Deși acest scenariu e destul de improbabil pe termen scurt, este greu de crezut ca un guvern liberal va duce la reconciliere substanțială și nu doar simbolică cu Europa. Tendințele naționaliste și paranoia față de Vest sunt atât de puternic înrădăcinate în societatea rusă, încât un potențial guvern liberal nu și-ar risca legitimitatea pe termen scurt pentru a urmări o reconciliere în condiții de inegalitate cu Occidentul. O Rusie condusă de lideri mai liberali nu se traduce automat în abandonarea politicilor agresive față de vecini. Niciodată pe parcursul anilor 90, când Rusia îmbrățișa aproape total liberalismul, liderii din Kremlin (și marea majoritate a oamenilor din Rusia) nu renunțaseră la regretul față de dezmembrarea Uniunii Sovietice sau la legitimitatea sferei de interese a Rusei în spațiul post-Sovietic. Este foarte probabil ca Occidentul să fie într-o mai mare măsură dispus sa facă concesii în dauna statelor post-sovietice și să le sacrifice interesele semnând o înțelegere cu Rusia pentru a permite unui potențial guvern liberal să își consolideze puterea și legitimitatea pe plan intern.

România si dialogul cu Rusia

Care ar trebui sa fie poziția României în cazul unei reconcilieri cu Rusia, fie ea și simbolică?

Având în vedere caracterul conservator și chiar inactiv a politicii externe române în general, este greu de crezut că România poate sau are în prezent ambiția să influențeze dialogul dintre Europa și Rusia. În primul rând, România a ales să urmeze orbește și ca un câine mai mult decât credincios politicile pe care le percepe a fi favorabile Statelor Unite. De fapt, politica externă a României are un singur vector, iar marea majoritate a eforturilor externe ale României sunt menite sa aducă țării o voce mai importantă în Washington. Parțial din acest motiv Rusia figurează în politica externă a României doar ca o amenințare perpetuă, tradusă într-una dintre cele mai conflictuale retorici ale unui stat membru UE față de Moscova. Acest lucru e surprinzător, pentru că Statele Unite au o politică relativ nuanțată față de Rusia și continuă să păstreze la nivel formal și informal o serie de legături strânse. Deci, România încearcă să facă pe plac Statelor Unite în relațiile cu Rusia, dar o face prin inactivitate și nu alegând să copieze abordarea americană față de Moscova.

În al doilea rând, România nu are expertiza necesară la nivel de politică externă pentru a înțelege Rusia, mai ales radicalizarea pe termen mediu și lung a societății ruse. Fără a investi în dezvoltarea  expertizei, România nu va putea aborda relațiile cu Rusia (mai mult sau mai puțin urmând interesele Statelor Unite) într-un mod eficient. În al treilea rând, dialogul la nivel simbolic între Europa (plus Statele Unite) și Rusia ar putea însemna pe termen scurt sacrificarea cursului pro-european al Republicii Moldova. În logica relațiilor dintre Occident și Rusia Moldova e un aspect mult prea puțin semnificativ, încât Vestul ar fi dispus să facă anumite concesii Moscovei. Din perspectiva aceasta, România nu ar trebui să se bazeze total pe parteneriatul strategic cu Statele Unite în privința asigurării unui viitor pro-european și democratic în Moldova. Ar trebui, de asemenea, să poarte un dialog constant cu Rusia pe această tema, care să asigure că Moscova nu va cere în viitoarea mare înțelegere simbolică iminentă (grand bargain) cu Occidentul o mai mare influență asupra regimului politic din Moldova.

Distribuie acest articol

40 COMENTARII

  1. În mod stupid Occidentul se îndârjeşte să obţină retragerea Rusiei din Ucraina, o direcţie în care are zero şanse de reuşită. Presiunile asupra Rusiei în acest sens au ca efect doar deteriorarea relaţiilor reciproce şi consolidarea relaţiei Rusia-China.
    O politică inteligentă din partea Occidentului ar fi un târg în termenii următori: acceptarea (tacită) a ocupaţiei ruseşti în Crimea şi Donbas, în schimbul retragerii din Transnistria.
    Tansnistria e o doar pozitie avansată, o enclavă care ar putea fi abandonată de Rusia, spre deosebire de Crimea şi Donbas.
    E adevărat că Moldova nu e importantă pentru Occident, dar nu e aşa importantă nici pentru Rusia. În această directie s-ar putea obţine un succes.

    • Calificativele gen „în mod stupid Occidentul face și drege” fac parte din arsenalul propagandei Kremlinului și simpla folosire a lor duce la pierderea credibiltății oricărui comentator.

      În mod la fel de ”stupid”, Occidentul s-a ”îndârjit” să obțină retragerea trupelor sovietice din RDG și Cehoslovacia, reunificarea germană, extinderea NATO și UE etc. Rusia nu e Putin, iar Putin nu e poporul rus. Încă 2-3 ani cu Putin la conducere și Rusia va fi fericită să păstreze măcar Karelia și Caucazul. Crimeea și Donbas vor fi ultimele ei griji, iar trupele din Transnistria vor fi retrase la fel cum au fost retrase cele din RDG.

    • ezact domnule t ;solutia romineasca valabila oriunde; ne facem ca nu vedem,intoarcem armele si „acceptarea (tacită) a ocupaţiei ruseşti în Crimea şi Donbas, în schimbul retragerii din Transnistria.” si raminem pretini

    • Nu e neaparat stupid. UE s-a creat in jurul unor valori si a unor principii prin referendumuri in toate tarile. In virtutea acelor valori, UE trebuie sa ia apararea Ucrainei si sa nu inchida granitele in fata imigrantilor sirieni, doua lucruri din care pierde in mod evident. Dar a renunta la acele valori ar insemna distrugerea UE, pentru ca UE nu inseamna nimic altceva de fapt.

      • Aceste valori si principii trebuie să determine organizarea statelor Uniunii si relaţiile dintre ele. Şi relaţiile cu celelalte state democratice (cu SUA în primul rând).
        Relaţiile cu statele din afara Occidentului trebuie să se bazeze însă pe Realpolitik: obţinerea de succese punctuale, acolo unde se poate (Transnistria), aplicarea principiului „divide et impera” (pentru a evita apropierea Rusia-China), cooperarea pe dosare de interes comun (terorismul islamic) etc.
        În sensul în care Marea Britanie şi Franţa de la 1900, deşi state democratice, nu aveau nici o problemă în aplicarea Realpolitik în relaţiile cu alte state.
        Aşa cum constaţi, actuala politică occidentală bazată pe principii nobile, dar fară a ţine seama de realităţi este în dezavantajul Occidentului. Continuarea acestei linii, apărarea tuturor victimelor împotriva tuturor agresorilor, înseamnă risipă de resurse, supraextindere şi în final pierderea poziţiei dominante pe plan mondial. Şi e şi periculoasă, deoarece implică Occidentul în conflicte din regiuni unde nu are interese majore (Crimea şi Donbasul de ex.), dar care sunt vitale pentru celelalte puteri (Rusia), care nu vor renunţa la ele fără război.

        • Unde e dezavantajul Occidentului? Este Rusia un stat atât de performant încât să dea lecții Occidentului? Cum se explică atunci prezența rușilor care vin să lucreze la spălătorii de mașini în Anglia? Așa bine o duceau acasă încât a spăla mașini în Anglia e preferabil pentru ei? :)

          Diferența între propaganda occidentală și cea rusească e că prima se bazează pe fapte. Adică în Occident există niște fapte pozitive interpretate propagandistic, gen baraca de la Checkpoint Charlie pe care americanii au refuzat să o schimbe cu o construcție de zid. Pe motiv că acea frontieră n-ar trebui să existe, iar într-o zi ei or să pună acea baracă pe un trailer și or să plece cu ea de-acolo. Ceea ce într-o zi de iunie din 1990 chiar s-a întâmplat, cu toate televiziunile prezente.

          Propaganda rusească e apă de ploaie și baloane de săpun: faptele pozitive nu există în niciun fel (asta dacă n-ai de gând să pretinzi că prezența trupelor rusești în Transnistria e un fapt pozitiv, iar incidentele armate din Ucraina, la fel) în schimb vine o ceată de postaci să ne explice că ”Occidentul e în dezavantaj” și că ”în mod stupid se îndârjește”. Da, Occidentul e de multă vreme pe marginea prăpastiei. Stă acolo și se uită în jos la Rusia lui Putin! :P

      • da domnule gigel; UE insemna la origine un set de valori impartasite de statele de inceput.au venit apoi estici care pareau ca au inteles care sint valorile Uniuni;azi s a vazut ca nu; cu cit te indepartezi spre est de Bruxelles,popoarele de aici inteleg altceva

  2. Interesele de securitate nu sunt ale Rusiei, sunt ale regimului Putin. Rusia va ajunge membră UE în următorii 30-50 de ani, foarte probabil înaintea Turciei, însă Putin e un dinozaur din vremea Războiului Rece care se crede Brejnev și se comportă ca Andropov. Are capacitatea de a crea mereu situații care să îi asigure popularitate pe plan intern, astfel încât va muri probabil în funcție, la fel ca predecesorii săi deja menționați, însă nu are capacitatea de a face Rusia să meargă mai bine. Tot la fel ca ei.

    Rusia nu a fost niciodată o super-putere, super-puterea era Uniunea Sovietică. Având arme nucleare amplasate în Ucraina de azi și tancuri în Praga și Berlinul de Est. Rusia de azi e un tigru de hârtie, o putere de mâna a doua care s-ar putea să repete în Siria experiența Uniunii Sovietice în Afghanistan.

    Soluția de bun-simț pentru Rusia este un personaj în genul lui Gorbaciov, care să înțeleagă adevărata situație a Rusiei și să procedeze la o reconciliere rapidă cu Occidentul. Însă pentru asta e nevoie de un lider adevărat la Casa Albă, în genul lui Reagan, nu de un nevolnic socialist a cărui politică de ”reset” să încurajeze aventurismul Rusiei.

    Ceva similar s-a întîmplat și în mandatul lui Carter, de dragul ”destinderii” Uniunea Sovietică ajunsese să facă ce vrea ea, iar Orientul Mijlociu la fel. Ceea ce nu folosea de fapt nimănui, nici măcar lor înșile. Exact la fel e și azi, iar continuarea va fi aceeași: un lider adevărat la Casa Albă și o repliere a Rusiei pe poziții realiste dpdv economic (are nivelul Italiei, însă la o populație mult mai mare, deci mult mai săracă). Poziția internațională actuală a Rusiei e doar un balon de săpun creat de mintea și propaganda lui Putin, fără nicio legătură cu posibilitățile economice reale ale țării.

  3. romania (cel putin a ultimului sfert de veac) este / a fost administrata de jivine nerusinate si analfabete (in fact jalnice marionete), lipsite de coloana vertebrala. pune le covorul rosu la picioare, umple le burta cu sarmale, lasa i sa si voteze privilegii si sa doarma n sapte case si vor fi prieteni cu cine vreti : rusi, americani, chinezi, pakistanezi. ce treaba are ceausescu cu eliade, iliescu cu corneliu coposu, putin cu dostoievski etc. ? mascarada asta intretinuta de mass media (aflata n moarte clinica), cu nulitati pe post de „elite” si „vizionari” (cind de fapt sint personaje din the muppets show) nu poate dura la nesfirsit !

  4. Au aparut prorusii si aici.Daca ar fi dupa mine noi romanii ar trebui sa tinem strans doar relatiile de parteneriat strategic cu SUA iar cu cele europene doar daca nu se opun celor cu americanii.Cred ca perceptia Romaniei in relatia cu SUA este cea corecta si asta se va dovedi in viitor.Rusia trebuie tratata doar ceace este(muzeul prafuit dar cu vise erotice si eroice ale putinistilor legate de defuncta URSS)Rusia e pe moarte si TREBUIE lasata sa moara,tinuta bine in tarc de influenta americana pt ca altfel in zvarcolirile ei ar putea fi periculoasa.Jos RUSIA,JOS RUSNACII,RUSOFILII,TROLII etc

    • Visele eroice şi erotice nu sunt ale elitei putiniste, sunt ale publicului obişnuit („pe cine aţi vota mâine?” 85% răspund entuziasmaţi ca la Congresul al XIV-lea: „Pe Putin!”)

      În general, când pui presiune pe cineva, tigru de hârtie sau nu, acela va face pe Dracu-n patru ca să ţi se opună, indiferent cât are de suferit din pricina asta. Rabdă şi rezistă.

      O soluţie crudă, dar raţională, cum ar fi zis răposatu’ Machiavelli, ar fi fost opusul presiunilor. S-ar fi pliat cu totul pe mofturile lui nea Volodea, ar fi fost de acord cu tăierea Ucrainei ca a Cehoslovaciei în 1938, sau a României în 1940. Şi ar fi alimentat Rusia cu bani, pentru petrol, armament, nu are importanţă ce. Ar fi hrănit trollul. Fiindcă astfel s-ar fi întâmplat nişte chestii mai ciudate:

      – Putin ar fi căpătat printre occidentali şi ruşi deopotrivă imaginea unui monstru atotputernic şi de neînvins, care şi-ar fi pierdut partizanii occidentali de azi, conservatorii religioşi;
      – publicul rusesc, mulţumit că are burta şi portofelul pline, s-ar fi preocupat mai puţin de duşmani reali sau inventaţi, şi mai mult de drepturile lor legale. Nici românii nu au dat jos un guvern în 1998, ci în 2015.

      Democratizarea unui stat depinde de îndeplinirea unui anumit set de condiţii în societate: îmbunătăţirea economiei, circulaţia liberă a banului şi bunurilor, ş.a.m.d. În sărăcie nu câştigă şefii politici moderaţi, câştigă Vlad Ţepeş.

      Mergând pe calea sancţiunilor, aprovizionării duşmanilor lui Putin, comploturilor şi manevrelor de bursă, îi rod din puterea economică, dar i-o întăresc pe cea propagandistică, mentalitatea celui asediat. În loc să se liberalizeze regimul, se închide în el însuşi şi se transformă într-un fel de tiranie religioasă.

      • Astea sunt povești de adormit copiii. Așa cum unui violator nu te apuci să-i găsești femei din cartier care să-l satisfacă pe rând, în speranța că nu va mai viola, tot așa nici unui regim ca Putin nu-i poți satisface pretențiile pentru că nu obții nimic astfel.

        Nu e clar dacă e vorba de sindromul Stockholm sau de propagandă pro-Kremlin cu tupeu maxim, însă ar trebui să citești despre urmările acordului de la Munchen din 1938 și să înțelegi că orice om sănătos la cap îl consideră o greșeală, în timp ce politica lui Reagan față de Uniunea Sovietică e cea corectă și care a avut succes. Churchill l-a considerat o greșeală din prima clipă.

        85% dintre rusi știu ce răspuns așteaptă regimul de la ei și se comportă în consecință. Regimul e cel care crează temele de dezbatere publică, nu poporul. Așa cum spunea cineva, ”rușii sunt precum câinii, știu să recunoască forța și să o respecte”. În momentul când unui regim ca al lui Putin îi dai ceea ce vrea, respectul cu care te alegi e zero și în clipa imediat următoare va vrea ceva în plus. Știm teoria de pe Russia Today, Ucraina era de drept a Rusiei, nu? :P

        • Logica e una, realitatea ilogică a politicii funcţionează altfel.

          Spre exemplu: conu’ Mişu Gorbaciov a fost lăsat să îşi facă poftele, şi în Afganistan, şi în Blocul Estic, şi în România, şi pe unde a mai vrut… iar imperiul său a pocnit chiar sub el.

          (Ruşii numesc asta: „să pierzi fiecare bătălie în parte, ştiind că îl rozi atât de adânc pe adversar încât vei câştiga războiul”. De data asta occidentalii au folosit-o împotriva lor.)

          Şi astfel URSS s-a prefăcut în Rusia oligarhilor, a cazinourilor, a sticlei de vodcă bătută în diamante, a maşinilor placate cu aur şi a lui t.A.T.u.

          Ce a făcut Putin înainte de a se trage primul glonţ în Ucraina?

          Oare de ce propaganda lui sună atât de cunoscut când o compari cu anii 1980 ai lui Ceaşcă, şi cui se opune ea?

          Nu e puţin curios că bufonul-rapper Jirinovski a fost destul de moderat în alte chestiuni politice, dar a urlat ca un şacal la Conchita Wurst?

          • Gorbaciov a fost cel care a retras trupele din Afghanistan, nu cel care le-a trimis acolo. Ce a făcut Gorbaciov în Blocul Estic și în România, a presat în direcția pro-sovietică sau i-a explicat lui Honecker că el încearcă să îmbunătățească relațiile cu Germania Federală și nu poate decât să-l sfătuiască să facă la fel? La fel, ce a făcut Gorbaciov în martie 1989, a invadat Ungaria sau a afirmat că e problema internă a Ungariei dacă trece la multi-partidism? A scos trupele sovietice pe străzi la Dresden sau le-a ținut în cazărmi?

            Este total lipsit de logică să pretinzi că Putin ar trebui susținut în atitudinile sale anti-occidentale de azi pe motiv că Gorbaciov a fost susținut în atitudinile sale PRO-occidentale de la sfârșitul anilor ’80. Gorbaciov nu a fost niciodată un anti-occidental, a apelat mereu la susținerea occidentală și a și primit-o. Ceea ce îl deosebește net de Putin.

    • Ce proruși, rusnaci, rusofili, troli…?!

      Dă-o, nene Danciulescule, de-a dreptul: DUȘMANI AI POPORULUI.

      Și vezi că a apărut un coleg de-al matale p-acilea (unul de își zice Emil, sînt sigur că vă cunoașteți, chiar dacă, la fel ca și tine, are un alt nume în realitate) care a început să facă liste negre cu DUȘMANII POPORULUI de pe site-ul ăsta.

      Apreciez pozitiv că sînteți corespunzător răsfirați. Doi ca voi sînt mai mult decît suficienți pentru un blog. Bine susținuți din background, aveți potențialul să fiți pentru site-ul asta ceea ce e un par pentru un car cu oale.

      Pentru asta mai trebuie doar să începeți să aduceți vorba de re-instaurarea tribunalelor poporului care să vă asculte pe voi, sidorovicii (aka acuzatorii publici), și să-i condamne în loturi mari și în regim de urgență la muncă silnică pe viață pe dușmanii poporului identificați de voi pe internet, acești trădători de neam și de țară care își permit să gîndească altfel decît voi. Deci să nu fie cu voi. Adică, ce mai încolo și-ncoace, să fie împotriva voastră.

      • Se numește ”chutzpah”, a aduce în discuție soluții și metode comuniste aduse în România de către sovietici, gen eticheta de ”dușmanii poporului”, tocmai când vrei să susții postaci pro-ruși în numele libertății de expresie.

        Dacă vrei Ucraina după argumente derivate din logica lui Stalin, atunci ar trebui să ai și ”argumentele” lui Stalin: tancuri în Viena, Praga, Berlin și Varșovia. Cu postaci pe forumuri n-ai să obții în veci Ucraina :P

    • Cu riscul de a-mi atrage oprobiul public, dar in momentul asta la adresa Occidentului imi pare ca exista o primejdie imediata mult mai mare – Islamul.

      As vrea sa fie clar – familia mea a avut mult de suferit de pe urma ciumei rosii. Am fost, sunt si voi ramane convins ca dusmanul natural al Romaniei este Rusia.

      Problema este ca noi azi facem parte organic din lumea Occidentala. Iar lumea Occidentala este azi infectata. Este acelasi virus care a rapandit bolsevismul in Rusia – marxismul.
      Marxismul care de 150 de ani se transforma cameleonic, urmarind instituirea Revolutiei Mondiale prin asmutirea unei categorii de oameni impotriva altora: „burghejii” si „proletariatul”.

      Azi termenii sunt redefiniti si incarcati cu noi semnificatii: „burghejii” sunt albii crestini, iar „proletarii” sunt ceilalti – in special „blanzii” adepti ai profetului pedofil.

      Cum s-a ajuns aici? Orice a incercat Internationala Socialista a esuat in fata puterii americane: militar, economic, stiintific, social, cultural…Asa ca a recurs la ultima arma: infiltrarea ideologica din anii 60. In anii 60 Universitatile si mass-media occidentale au fost asaltate cu termeni precum „pacifism” sau „drepturile omului”.
      Si totul era la vedere, nimic ilegal, nimic legat de spionaj, propaganda subversiva, etc.
      Cine poate spune NU cand i se cere sa apere asemenea valori? Nimeni.
      http://www.judeochristianamerica.org/BezmenovPrediction.htm

      Ce nu s-a spus, era ca acesti termeni urmau sa aiba o utilizare relativa. NU razboiului din Vietnam! Make love not war!
      In schimb niciun cuvant despre milioanele de victime care putrezeau un Gulagul controlat de catre cei impotriva carora americanii luptau.
      Si iata ca Vietnamul a fost abandonat. Nu s-a mai reusit macar crearea unui Vietnam de Sud, asa cum fusese in Coreea de Sud.
      Pe de alta parte, Gulagul a ramas intact. A fost prima mare victorie produsa de aceasta arama teribila: infiltrarea ideoogica. „Idiotii utili” ai lui Stalin s-au dovedit a fi cei mai buni soldati marxisti.

      Azi, eficienta lor este teribila.
      Dupa 2 generatii de infiltrare ideologica, azi, institutiile occidentale nu mai au repere morale. Totul sta sub imperiul relativismului moral, uitand valorile de baza care au creat Civilizatia Occidentala: etica muncii si domnia legii (aceiasi pentru toti!).

      Azi toti au drepturi (si mai ales noul proletariat – omul non-alb si non-crestin), dar despre obligatii nu mai vorbeste nimeni.
      Occidentul se va prabusi sub povara pomenilor acordate tutror saracilor planetei care vin in Occident sa stea pe beneficii platite de albi si in acelasi timp sa lupte impotriva Occidentului ce-i asupreste. Schizofrenie in masa, indusa de catre marxisti, care azi se afla la orice nivel al puterii politice in Occident.

      Urmeaza anarhia si un nou Ev Mediu.
      Din Iad, Marx, Lenin si Stalin exulta.

  5. – o „reconciliere adevarata” ar fi de dorit;
    – intr-o reconciliere adevarata in viitorul apropiat nu cred.
    – ba, chiar cred ca „o adevarata reconciliere” este imposibila.

  6. Reconciliere cu Rusia fără un Nuremberg al comunismului? Fără să-i aduci pe Putin și șleahta lui în fața unui tribunal pentru crime de război pentru Georgia şi Ucraina? Ar fi, după cum spunea mareşalul Ferdinand Foch după Tratatul de la Versilles: „Asta nu e pace. Asta este un armistițiu pentru 20 de ani”

  7. Putem număra 16 apariţii a cuvântului „simbolic”, iar asta e singura idee din articol, o idee slabă, care nu merita atât spaţiu; apoi, e tratată de parcă am avea vreun folos din a încălzi relaţia cu Rusia, fără să ni se spună, însă, şi care este acel folos. Mai străduiţi-vă.

  8. Asupra interpretării autorului în partea finală a articolului(posibilele relații româno-ruse) am unele reticențe.Prioritatea politicii românești în Est este Moldova.Acest deziderat este știut de toată lumea,inclusiv UE(care are unele rețineri),SUA(care are ce are cu Rusia din cauza Ucrainei) și,bineînțeles,Rusia(care fiind din zonă știe cam totul despre politica statelor vecine…).
    Pe ce teme am putea noi deschide un dialog cu Rusia?Să nu uităm inegalitatea de putere evidentă dintre cele două țări care se va traduce într-o poziție slabă a României ca parte negociatoare.Nici măcar UE nu este considerată parte egală în negocieri de către Rusia.Singura parte pe care Rusia o acceptă ca egală este SUA(dar SUA nu acceptă Rusia ca parte egală…).În ultimul an au existat negocieri secrete puternice între SUA și Rusia dar o soluție încă nu a fost convenită.Între timp,pentru ”a-i înmuia” pe ceilalți,și Rusia și SUA își dau la gioale,ba cu Deveselu,ba cu Siria,ba cu sancțiunile,ba cu petrolul,etc.
    În aceste condiții România trebuie să aștepte fiindcă este prea mică pentru un război așa de mare.Dar așteptarea trebuie să fie activă,să intervină mai puternic în Moldova(se pare că a intervenit…) și,mai ales,să aibă câștig de cauză în negocierile SUA-Rusia care trebuie să se termine odată și odată.Atunci,da,se poate deschide o relație și cu Rusia.

  9. Vremea liberalismului economic nu a trecut, de abia incepe. Modelul economic liberal are o baza solida de capital-idei-antreprenoriat-domnia legii dublat de o reala democratie in care puterile statului sunt echilibrate nu numai prin legi dar si prin mentalitatile celor care le conduc. Succesul modelui economic centralizat a fost posibil intr-o anumita etapa istorica si tehnologica. Azi acest model nu mai poate fi reprodus. Socialismul stiintific in care 10 oameni muncesc pe un post in care doar doi sunt necesari e sortit esecului. Rusia lui Putin vrea sa reinvie un stat bazat pe un model economic fara nici o perspectiva, un model economic care luat la bani marunti isi dovedeste incapacitate de a produce pe baze sanatoase. Hey Rup-uri au fost si vor mai fi, insa adevarata economie se face cu antreprenori liberi, nu sub dictatura unor moguli. Putin nu are nici o sansa, o stie si el, o stie si America si o stie si Europa. „Succesurile” de moment vor costa mult economia rusa incapabila sa produca ceva in afara de gaz/petrol si armament. Masina cu care se lauda Putin va fi greu de vandut in vest. Daca nu ai infrastructura necesara de garaje in care cumparatorul sa aiba incredere ca investitia lui e pe maini bune…no way sa convingi pe cineva sa dea 8000 de euro cand pt aceeasi bani poate cumpara ceva ce cunoaste. A se baza pe o lume economica paralela gen BRIC (Brazilia, China, etc) e joc de miuta la mana doua la umbra celor mari. Lauda ca face si drege un sistem monetar paralel e gluma de adormit patriotismul rusilor, capitalul dezvoltarii se numeste dolar+euro+yen, in nici un caz rubla. Romania a ales corect calea Americii, dar trebuie sa isi dezvolte mentalitatea antreprenoriala si totul va fi bine.

  10. Ar trebui să privim în viitor la cum va arăta lumea peste 20-25 de ani ca să putem înţelege orientările geostrategice luate în calcul azi de marile puteri. Care vor fi noile mari puteri la acel orizont de timp şi care vor fi raporturile dintre ele? Statele Unite şi China vor domina planeta, UE, India şi undeva în urmă Rusia, le vor seconda. Rusia este puterea în declin, China şi India în creştere rapidă. Care vor fi raporturile dintre ele? Aici putem face doar scenarii cat de cat probabile. E destul de evident că interesele SUA şi Chinei se vor intersecta în Pacificul de Sud şi în continentul asiatic. Deci SUA şi China vor „dansa” pe acest ring, cu India pe post de joly-joker. Fiecare din cei doi mari va cauta să atragă India de partea sa. Iar efectul pe teatrul europen al acestui „tango” în doi sau trei va fi că UE ar trebui să se descurce singură cu Rusia. Nu pentru că SUA n-ar vrea să o ajute, ci pentru că va fi prea „pasional” dansul cu China. Dacă India pune şi ea umărul să ajute China, jocul se încinge. Deci, UE va trebui atunci să evite confruntarea cu Rusia sau să facă faţă singură. Dar UE nu vrea confruntare. Ea nu este o putere hard, ci una soft. De aceea îşi pregăteşte de pe acum un eventual parteneriat cu Rusia sau UEE-ul pe care aceasta încearcă să-l pună pe picioare. Aceeaşi strategie şi-o pregăteşte şi SUA vizavi de Rusia, pentru că nu îi convine un cuplaj puternic China-Rusia care să împingă şi mai tare China. De aceea cred că atât SUA cât şi UE nu vor închide uşa Rusiei, păstrând ca rezervă pe viitor, eventual după era Putin, posibilitatea unui parteneriat fie cu Rusia, fie cu UEE, dacă aceasta rezistă. Dar şi Rusia va trebui să facă pasul înainte, să renunţe la a privi drept inamici UE şi SUA. În plus vor apărea din ce în ce mai pregnant probleme globale, care vor necesita conlucrare şi cooperare din partea tuturor: poluarea, clima, explozii solare, asteroizi ce ameninţă coliziunea, viruşi mortali scăpaţi de sub control, etc, etc. Acestea vor cere o schimbare rapidă de paradigmă, de la confruntare la cooperare.

  11. 1.Asa cum sustine un comentator, Putin este un fel de ,,dinozaur”.Din fericire insa, este unul bun pentru poporul rus, in lipsa caruia, averea nationala (petrol, gaze, minerale, intreprinderi, etc.) ar fi fost ,,vinduta” firmelor si tarilor straine, ca in Romania.In raport cu aspectul general economic al Rusiei, este in beneficiul ei, ca este ,,diferita” de lumea noastra romaneasca, in care economia si industria nationala au disparut, iar utilitatile si resursele care le alimenteaza, imbogatesc tarile straine.
    2.Pentru a se ,,intelege” cu o Rusie a carei schimbare postcomunista (de loc) ,,n-o intelege”, UE trebuie sa aiba o noua viziune si un proiect non-conformist/liberal pentru Rusia.UE trebuie sa priceapa ca in lipsa unui autoritarism economic, Rusia ajungea ca Romania, deposedata de averea nationala nu datorita ,,rapacitatii capitalismului” sau UE, ci din cauza inexistentei unei clase politice mature, responsabile economic si moral, care ar fi vindut pe nimic averea nationala (contra foloase personale), cum s-a intimplat in Romania.Rusia trebuie inteleasa si tratata ca devenita in mod fortuit stat ,,autoritarist”, din nevoia de a controla intreprinderile de stat, de a le privatiza in folosul capitalistilor rusi (iar nu straini), urmind ca etapa fireasca, urmatoare sa fie dezvoltarea economica si industriala accelerata, pe baza resurselor nationale si straine, atrase in acest proces.Odata cu expansiune economica, liberalismul devine modul normal de a fi a unei societati postindustriale.
    3.Blocarea economica de durata a Rusiei este o eroare costisitoare sub toate aspectele – iar vina ei pentru ocuparea fostei provincii rusesti Crimeea si blocajul economic si militar al Ucrainei trebuind,,impartita” cu cea a UE – pentru extinderea pina la granitele rusesti.
    Este de neimaginat, ca Rusia sa-si fi mutat flota pe uscat, urmare a ,,razgindirii” Ucrainei, care initial marsa pe integrarea in CSI, beneficiind si de o sustinere economica si financiara substantiala.Situatia geostrategica din Ucraina si vecinatatea ei pasnica cu Rusia are o singura solutie – admiterea de facto a Crimeii ca teritoriu rusesc, cedat de Hrusciov Ucrainei, fara discernamintul (geostrategic) necesar – pentru a evalua consecintele cedarii in cazul unei schimbari de genul celei produse prin caderea URSS.
    4.Cu sau fara Europa, Rusia lui Putin este nevoita sa mearga inainte in constructia blocului economic euro-asiatic, fata de care UE ar trebui sa aiba interesul si atitudine logica, sprijinind democratia din Ucraina, simultan cu impacarea cu Rusia.Probabil ca insasi Ucraina n-ar fi de acord cu o alegere de genul ,,ori Rusia ori Ucraina”, care sa sacrifice interesele pe termen lung ale UE.
    Paranoia fata de Vest si America este alimentata mai ales de sanctiunile economice care lovesc in populatie si mai putin de propaganda, incit a doua zi cind ar disparea sanctiunile, populatia se va simti la fel de europeana ca si cea din Romania.
    5.La virsta actuala, V. Putin este apt de inca doua mandate ca P.Ministru, alternind apoi cu Medvedev sau altcineva (in urmatorii 10 ani) la conducerea suprema.Daca Europa vrea sa supravietuiasca ca bloc economic UE, este necesar ca pina in primavara sa gaseasca termenii unei reveniri la cooperare economica si militara contra migratiei si terorismului. Rusia este o putere economica putin vulnerabila politic la sanctiuni, deoarece pe linga aparatul de securitate nationala, orice rus intelege ca V.Putin este nevoit sa ramina autoritar si sa continue politica de ,,neatirnare economica” fata de strainatate.Este foarte probabil ca desi exista incetineala datorata sanctiunilor UE si SUA (si scaderea pretului petrolului), Rusia va construi comunitatea euro-asiatica, iar Europa nu va beneficia de sustinerea ei in problemele sale spinoase.Inflamarea continua a relatiilor SUA cu China, care gaseste foarte potrivit momentul unei expansiuni geostrategice – ocazionat de conflictul cu Rusia, va slabi si mai mult frontul economic, antimigratie si antiterorism al Europei – care nu are un ocean intre ea si pericolele aratate.

    • „Paranoia fata de Vest si America este alimentata mai ales de sanctiunile economice care lovesc in populatie si mai putin de propaganda, incit a doua zi cind ar disparea sanctiunile, populatia se va simti la fel de europeana ca si cea din Romania.”

      Asta e o idee foarte logică, dar rămasă cu 25 de ani în urma realităţii.

      Adică populaţia ar fi fost pro-europeană dacă ar fi avut loc o trecere de la URSS la Vladimir Putin.

      În schimb s-a întâmplat altceva. O trecere de la Rusia lui t.A.T.u la Rusia lui Alexandr Dughin.

    • Rusia are porturi și ieșire la Marea Neagră chiar fără Crimeea. În situația de la momentul respectiv, anexarea Crimeii a fost o oportunitate, la fel cum a fost anexarea Austriei pentru Hitler. Occidentul nu avea nicio soluție utilizabilă pe moment, astfel încât Austria s-a reînființat abia în 1955, însă are și azi interdicția reunificării cu Germania.

      Naționalismul economic marca Ilie Șerbănescu te poate face să-l aplauzi pe Putin, însă ”neatârnarea” (un termen foarte drag lui Ceaușescu) o să ducă Rusia exact unde a dus și România. Când ajungem la ”neatârnări” înseamnă că opiniile expuse nu se mai bazează pe analize obiective, ci pe reflexe doctrinare. Cam asta-i.

  12. Intre Europa si Rusia sau cum poate fi validata pozitia Rusiei chiar din interiorul London School of Economics, Marea Britanie.

    Un articol publicat pe Contributors.ro de un cercetator roman care lucreaza la un institut occidental face unele afirmatii surprinzatoare pentru o persoana cu pregatire in Occident si mai ales pentru un specialist in relatiile internationale :

    „Raportul ( este vorba de raportului grupului OSCE de persoane eminente însărcinat cu crearea unui proiect comun de securitate europeană – s.n.) poate fi interpretat și ca o recunoaștere a faptului că Vestul a greșit când a respins sumar planul de securitate europeana propus de Medvedev în 2008 la Berlin.”
    ” În primul rând, România a ales să urmeze orbește și ca un câine mai mult decât credincios politicile pe care le percepe a fi favorabile Statelor Unite. De fapt, politica externă a României are un singur vector, iar marea majoritate a eforturilor externe ale României sunt menite sa aducă țării o voce mai importantă în Washington. Parțial din acest motiv Rusia figurează în politica externă a României doar ca o amenințare perpetuă, tradusă într-una dintre cele mai conflictuale retorici ale unui stat membru UE față de Moscova”.
    „În al doilea rând, România nu are expertiza necesară la nivel de politică externă pentru a înțelege Rusia, mai ales radicalizarea pe termen mediu și lung a societății ruse.”
    „Din perspectiva aceasta, România nu ar trebui să se bazeze total pe parteneriatul strategic cu Statele Unite în privința asigurării unui viitor pro-european și democratic în Moldova.”
    „Este foarte probabil ca Occidentul să fie într-o mai mare măsură dispus sa facă concesii în dauna statelor post-sovietice și să le sacrifice interesele semnând o înțelegere cu Rusia pentru a permite unui potențial guvern liberal să își consolideze puterea și legitimitatea pe plan intern”.
    ( Cristian Nitoiu – Două lumi din ce în ce mai diferite: Este posibilă o reconciliere adevărată între Europa și Rusia? )

    In spiritul logicii democratice , planul de securitate europeana trebuie propus si aprobat de catre statele europene si respectiv de Uniunea Europeana , deci nu este numai un atribut al Rusiei ( care a atacat inclusiv unele state europene din jurul ei si a devenit o amenintare reala pentru mult mai multe , amenintare recunoscuta si de Uniunea Europeana si de NATO ) care are singura acest drept doar in viziunea autorului.
    Pe de alta parte, politica externa a Romaniei este in cazul de faţă in consens cu realitatea brutala de pe continentul european, cu evolutia istorica a Romaniei ( memoria sociala a consemnat in date categorice comportamentul Rusiei fata de Romania ) si in strans consens cu optiunile romanilor (http://adevarul.ro/news/politica/sondaj-inscop-germania-ja-rusia-niet-rezultatele-descifrate-specialisti-1_53d7d9730d133766a8d83271/index.html )

    Din aceste considerente, este foarte stranie condamnarea de catre a autor a politicii externe a Romaniei pe care nu o vede in consens cu realitatea brutala si cu optiunile categorice de securitate ale Romaniei si ale romanilor, ci doar ca o „atitudine de slugarnicie si de ploconire” faţă de SUA . Acest gen de discurs antiamerican si de fapt antioccidental este frecvent in anumite medii de la noi , dar este o surpriza atunci cand vine de la o persoana cu pregatire occidentala. Mai grav decat atat, pozitia autorului este una care practic neaga dreptul Romaniei la securitate si aparare in conditiile unor flacari care ard deja sau care se pot reaprinde oricand langa granitele noastre. In aceste circumstante strategia autorului este una perversa care aminteste in mod suspect de tacticile de razboi informational si psihologic folosite de vecinul nostru de la Rasarit. In loc sa acuze Rusia direct de agresiune asupra vecinilor , reproseaza Romaniei ( desemnata chiar de Rusia ca o posibila tinta ! ) ca aplica una „dintre cele mai conflictuale retorici ale unui stat membru UE față de Moscova”.

    Apogeul este atins atunci cand , voalat sau nu, cercetatorul roman din Londra si doctor in relatii internationale reproseaza Romaniei … parteneriatul strategic cu SUA ( „Din perspectiva aceasta, România nu ar trebui să se bazeze total pe parteneriatul strategic cu Statele Unite în privința asigurării unui viitor pro-european și democratic în Moldova” ).

    In sfarsit, cireasa de pe tort ne este oferita atunci cand autorul nu rezista tentatiei de a administra Romaniei , desigur din postura de doctor in relatii internationale si cercetator la London School of Economics, o ”pălitură di osândă” politicii externe romanesti , iar prin extensie o papara intregii societati care chipurile nu ar fi capabila sa inteleaga ( suna cunoscut, nu ?) ce o împunge exact in coasta stanga (” În al doilea rând, România nu are expertiza necesară la nivel de politică externă pentru a înțelege Rusia, mai ales radicalizarea pe termen mediu și lung a societății ruse.” ).
    Cu atat mai mult nu mai poate sa surprinda o afirmatie gratuita din zona diversiunii pure pe care nici chiar Kremlinul nu ar indrazni sa o puna in circulatie , prin care Occidentul ar putea deveni …totalitar , ca sa permita Rusiei sa devina …liberale : „Este foarte probabil ca Occidentul să fie într-o mai mare măsură dispus sa facă concesii în dauna statelor post-sovietice și să le sacrifice interesele semnând o înțelegere cu Rusia pentru a permite unui potențial guvern liberal să își consolideze puterea și legitimitatea pe plan intern”.
    Impresia generala lasata de acest foarte interesant articol este ca autorul semnalizeaza „dreapta” dar vireaza „stanga”, pentru ca este nevoie de mult talent artistic sa scrii articole exact din buricul targului Occidentului , si sa pledezi involuntar (?) pentru pozitia Rusiei , dar acest lucru nu este nimic altceva decat prima regula intr-o lume a diversiunii. Adica sa stai drept in inima „dusmanului de clasa” si sa predici de acolo impotriva lui.

    http://sergiusimion.blogspot.ro/2015/12/intre-europa-si-rusia-sau-cum-poate-fi.html

  13. 1.D-le Harald,
    Cu tot respectul, prof. Ilie Serbanescu nu ,,practica” nici un ,,nationalism economic”, care ,,te poate face sa-l aplauzi pe V. Putin”, el fiind ,,analistul economic” desavirsit, care a cuprins intr-o maniera economica analitica rationala, stiintifica, intreg procesul pierderii economiei, industriei si a utilitatilor nationale (impreuna cu resursele energetice si minerale nationale care le alimenteaza) in favoarea statelor si firmelor straine.
    Integrarea in UE cuprinde doua etape distincte,respectiv privatizarea, liberalizarea si constructia institutionala dupa modelul UE, si Etapa a II-a a reconstructiei economice si industriale, cu sprijinul UE! Aceasta prima etapa care a produs pierderea economiei nationale, este prezentata corect (de economistul acuzat de ,,nationalism economic”) si in termeni economici si financiari stiintifici.Din pacate, nici Romania si nici UE, n-au creat inca tehnicile si instrumentarul Etapei a II-a, capabila sa reconstruiasca economic si industrial Romania.
    2.Nu sustin si nici nu neg legitimitatea autoritarismului din Rusia, ci incerc doar sa explic, ca intr-o tara atit de imensa, solutia era necesara, ea fiind (teoretic vorbind) o prima etapa a tranzitiei la capitalism, care a evitat dezintegrarea economica si industriala a Rusiei si pierderea averii nationale.Urmeaza ca o viitore dezvoltare economica, sa construiasca bazele economice si sociale ale democratiei din Rusia.Cu alte cuvinte, fenomenul V. Putin este pe atit de tranzitoriu in Rusia, pe cit era de necesar ca aceasta tara sa-l adopte, spre a intra apoi in procesul dezvoltarii economice rapide, postcomuniste cu economia si resursele naturale intacte.
    3.Razboiul cu Ucraina a fost o iesire fortuita din aria rationala economica si strategica a Rusiei, impusa de atitudinea oscilanta si retragerea Ucrainei din CSI, cu optiunea pentru UE, care aducea NATO si UE la granitele sale, cu potentialul de a genera o ,,primavara politica” in spatial rusesc.
    Iata ca simplificarile ideologice sau politice, care ,,plutesc” peste realitatea si nevoile imperioase ale ,,economiei tranzitiei”, fac incapabila constructia unui ,,proiect European” pentru Rusia, care nu are alta cale si directie istorica decit Europa, careia-i apartine istoric si economic, religios si cultural…

    • „Pierderea economiei naționale” este o aberație economică, la fel ca și toată filozofia lui Ilie Șerbănescu. În Anglia s-a înțeles (și demonstrat) încă de pe la 1700 că dacă ea produce textile și Portugalia vinuri, ambele țări ies mai în avantaj cooperând economic și importând fiecare produsul performant al celeilalte, decât dacă încearcă și Anglia să producă propriile vinuri, iar Portugalia propriile textile.

      Însă în autarhia creată de un țăran analfabet ca Ceaușescu nu s-a înțeles nici astăzi un asemenea lucru simplu și vine Ilie Șerbănescu sau câte un auto-intitulat ”analist economic” să țină teorii despre „pierderea economiei naționale”. Industria românească era în 1989 ”un morman de fiare vechi”, exact cum a explicat Petre Roman. În 1989 foloseai tehnologia din 1950 la locomotive, tehnologia din 1960 la produse alimentare și tehnologia din 1930 la producerea oțelului sau cărbunelui. Iar în nesfârșita lui înțelepciune, Ceaușescu se apucase în 1988 de fabricat locomotive cu abur. La Reghin, nu la Reșița! Asta e ”economia națională” a cărei pierdere o deplângi tu și cu Ilie Șerbănescu.

      Nu există nicio Etapa I și Etapa II, astea sunt aberații de ”economist” care nu se pricepe la nimic concret și teoretizează pentru alții. De exemplu, Suedia a trecut la liberalizarea pieței telecomunicațiilor la un moment când Franța și Germania nu aveau astfel de intenții, iar Anglia și-a privatizat transporturile feroviare fără nicio legătură cu ”Etapa I și Etapa II”. Sunt direcții normale de dezvoltare ale economiei, pentru care naționalitatea capitalului (străin sau autohton) este complet nerelevantă.

      Este un fals conflict, care ține România pe loc de peste 25 de ani. Începând cu ”nu ne vindem țara” și terminând cu ”pierderea economiei naționale”, soluția românească au fost securiștii miliardari de carton, însă români autentici: Ioan Niculae, Ilie Carabulea, Dan Voiculescu etc. etc.

      • Ţăranul analfabet era însă mai realist decât părea.

        Ţăranul analfabet nu folosea soluţii tehnice. Erau prea complicate pentru el. Însă un lucru pe care îl înţelegea, fiindcă se potrivea cu modul natural de gândire al rednecilor ca el, era faptul că dezvoltarea economică şi tehnologică vine şi cu altele la pachet.

        Faptul că folosea tehnologia din 1930 ar fi avut sens dacă el ar fi vrut să concureze cu cineva care folosea tehnologia din 1980. Adică dacă ar fi vrut să producă bunuri pentru a fi negociate pe o piaţă liberă şi să obţină profit din asta. Pe care să îl investească în tehnologia din 1990, dacă ar mai fi prins 1990.

        Dar dacă el nu voia să concureze cu nimeni, fiindcă întreaga ţară era un sat mare şi închis, un lagăr, de ce ar mai fi avut nevoie de tehnologie?

        De ce l-ar fi interesat un motor performant şi puţin consumator de combustibil, dacă el decisese raţionalizarea benzinei? La fel de bine putea să decidă că se interzic toate maşinile private, se strâng de la populaţie şi se topesc, şi atunci nu ar mai fi fost nevoie nici de construcţii de drumuri. Şi nici de utilaje medicale pentru a trata accidentaţii. La fel de bine putea interzice televiziunea cu totul, nu doar s-o limiteze. Şi atunci nu s-ar mai fi plâns nimeni că nu se puteau cumpăra televizoare sau că se făceau liste de aşteptare cu anii pentru unul, din moment ce nu mai există emisiuni.

        Să îl întrebi pe răposatul de la Ghencea care tehnologie e mai bună, cea din 1930 sau cea din 1980, e ca şi cum te-ai duce la un călugăr fanatic care posteşte de când a intrat în monahism şi să-l întrebi ce e mai bun, muşchiul de vită în sânge sau ceafa de porc cu vin roşu.

        • Putea să interzică și televiziunea cu totul, nu l-ar fi împiedicat nimeni. Însă în clipa în care a decis să nu mai transmită Campionatul Mondial de Fotbal la televizor (cel din Spania 1982) putea deja să constate reorientarea oamenilor spre soluții pe cont propriu, antene și amplificatoare care să recepționeze emisiunile din țările vecine. În acel moment autarhia lui n-a mai făcut doi bani, pentru că unii oameni se reorientau profesional de capul lor.

          Iar dacă un asemenea domeniu vi se pare prea high-tech pentru omul obișnuit, pot să vă spun că vecinii din cartierul unde am crescut lucrau la un combinat de utilaj greu, iar în schimbul de noapte tăiau șină de cale ferată din care făceau topoare și cuțite pe care le vindeau duminica în talcioc. Asta obținea în realitate acel țăran analfabet, o economie paralelă. În care se aduceau prin contrabandă videorecordere și blue-jeans, iar el n-avea decât să raporteze câte tone de oțel pe cap de locuitor îi poftea inima.

  14. Îngăduiți-mi o opinie… deviaționistă: tema/problematica articolului este falsă. Nu există nici o piedică (practică sau de principiu) în calea unei reconcilieri a Europei cu Rusia, presupunând că există cu adevărat un litigiu major, formulat la nivelul unui continent politic cu unul dintre marii săi (cel puțin sub aspect territorial) vecini. În schimb, Rusia are o uriașă nevoie să se reconcilieze cu sine însăși, înainte de a-și evalua orice altă formulă de comunicare cu oricine altcineva. Și Europa ca entitate ar trebui să mediteze la așa ceva, pentru că, deși nu are depozitul de trauma nebandajate ale Rusiei, se complace în a nu se înțelege pe ea însăși.

    • Ba da, există. Europa își exportă modelul social-politic, iar Ucraina se află astăzi în situația Poloniei din anii ’80. Pe cale să abandoneze tabăra Rusiei, moment în care Putin încearcă ”să-i bage mințile în cap”, exact cum a procedat Boris Elțân în Transnistria.

      Nu există reconciliere într-o astfel de situație. Fie Rusia renunță, iar Ucraina urmează traseul Poloniei, fie este înghețat conflictul din estul țării pentru 10-20 de ani, până când Rusia pierde disputa, iar Ucraina va putea să urmeze traseul Poloniei. Reconciliere există atunci când cele două tabere cad de-acord asupra a ceva, cum a fost cazul Uniunii Sovietice pe vremea lui Gorbaciov. Pe vremea lui Brejnev nu a existat nicio reconciliere, în ciuda ”destinderii” lui Carter. Nici pe vremea lui Putin, în ciuda ”resetului” lui Obama.

  15. D-le Harald,
    1.Fara a studia tranzitia si lucrarile ,,fundamentale
    ale acesteia, este greu sa intelegeti etapele sale, parindu-va ca totul este un amalgam economic, fara nici o diferenta calitativa intre evolutia Romaniei postcomuniste si situatia Angliei din 1700 sau a Portugaliei.Nici una din acste tari, n-a devenit comunista, n-a trebuit apoi sa parcurga ,,fundamentele” intoarcerii la capitalism:privatizare, liberalizare economica (dezetatizare), reconstructie institutionalla pe model UE si ,,politici publice” care sa le realizeze.Din lectura lucrarii ,,Incotro se indreapta tarile postcomuniste?” (D.Daianu, 2000, ed. Polirom) puteti cunoaste cite ceva despre etapele tranzitiei la capitalism.Ca referire la etapa II-a a dezvoltarii economice nu exista NIMIC SI NICAIERI in literatura economica actuala, ea imi apartine atit ca si concept teoretic cit si unul ,,aplicat”, ca urmare a realizarii unui ,,proiect national de reconstructie economica si industriala”.In mare masura, am realizat si partea ,,teoretica” aferenta acestui proiect!
    2.Pe portalul Revistei 22, exista sutele de articole prin care prof. Serbanescu arata modul in care s-a pierdut economia nationala si aceasta zestre stiintifica constituie practic o inventariere ,,analitica” a Etapei I-a a tranzitiei la capitalism.
    Despre etapa a II-a vorbeste prima data lucrarea sus citata, care la pag. 238 spune ca ,,drumul Romaniei spre prosperitate presupune o viziune si o politica publica active.In acest scop trebuie sa ne cunoastem bine starea actuala si sa stapinim intelectual si operational PROGRAMELE DE DEZVOLTARE pe care ni le propunem – la nivel de organizatie privata, de sector public si la NIVELUL SOCIETATII ROMANESTI CA ANSAMBLU”.
    3.N-are sens disputa pe un spatiu virtual (nepotrivit unor dezbateri extinse) ,,in doi” , chiar si pe argumente tehnice.Daca doriti o ,,dezbatere” reala a acestei problematici, va pot comunica in ce consta ,,proiectul national de reconstructie economica si industriala” (ca proiect de etapa a II-a, a dezvoltarii economice), pe E-mail-ul dvs, pe care mi-l puteti comunica la tel. 0721316019.Abia dupa aceea, puteti afirma daca exista sau nu etape in procesul tranzitiei, care pare un amalgam nedefinit de dispozitii legislative si normative ale celor care au devalizat economia si intreprinderile industriale.
    4.Industria nationala nu era un morman de fier vechi, ci un ansamblu industrial interconexat national dar si exteriorului, caruia-i livra produse industriale,de industrie usoara si materii prime.
    Nu este nevoie de demonstratii in acest sens, fiindca un singur exemplu, ca Dacia Mioveni dovedeste posibilitatea modernizarii.Asa cum acest obiectiv industrial a putut fi transformat in uzina cu bune vinzari in lume – aceasta evolutie era posibila pentru oricare din domeniile industriale.Dar cum sa te pui cu acel NU! spus privatizarii prin ,,terapia de soc” (al proiectului economic ,,Iliescu”), care a facut (prin P.Ministrul Balcerovicz) Polonia dezvoltata economic de azi?
    In 1990 lumea tehnologica se afla in fata automatizarii productiei, etapa care presupunea o schimbare aproape totala a cladirilor, a fluxului tehnologic, masinilor si utilajelor – pe care o putea asimila industria Romaniei.Resursa principala in acest scop era resursa umana, care exista din plin, dar dupa 25 de ani nu mai exista sau a plecat inafara.Reconstructia industriala, inseamna azi saltul peste doua etape, cea a automatizarii si a robotizarii, catre productia prin imprimanta D! Azi, resursa umana nu mai exista, trebuind s-o construim si simultan sa o readucem un tara!
    Industria ,,grea” era recuperabila in proportie de 30 la suta, iar cea usoara catre 62-65 la suta, conform unor studii economice.
    Asa cum a intrat in istorie adevarul absolut, ca ,,iarna nu-i ca vara”, la fel a facut epoca si afirmatia lui Petre Roman, care nu era citusi de putin si economist…

    • Încercați să înțelegeți că un antreprenor nu se informează din cărțile unui securist cu pretenții de economist pentru a înțelege în ce direcții se îndreaptă țările postcomuniste. Cariera lui e cariera lui, îl privește cum și-a construit-o, dar asta nu reziolvă problemele României.

      Un antreprenor rezolvă cele mai evidente probleme din societate, importă zahăr dacă e nevoie de zahăr și importă mobilă dacă se vede că există oameni care au bani să cumpere mobilă. Ideea nefericită de a face ordine în economie la nivel centralizat a dus România în situația de azi. Obsesia lui Văcăroiu de a pune taxe pentru fiecare ieșire din țară și obsesia lui Tăriceanu de pune taxe pentru fiecare autoturism importat au dus România în starea în care se află astăzi.

      Puteți să-i faceți o icoană lui Ilie Șerbănescu și una lui Daniel Dăianu, puteți să vă închinați la ele de 3 ori pe zi, dar asta n-o să-i aducă înapoi pe românii plecați. Dimpotrivă, asta o să-i facă să înțeleagă că România a rămas același uriaș spital de nebuni, de care e mai bine să stea departe.

      • pai ce treaba are analistul de dez economica-omul care se uita la economie per total, cu antreprenorul, care-si intelege numai interesul propriu?! Cu siguranta una din problemele Romaniei ramane existenta parieristilor-de cele mai multe ori necalificati in vreun domeniu, opiniile lor pe subiect sunt la fel de ‘utile’ ca si parerea..consultantului Blair, angajat de guvernul roman pe teme de..nimic, si pe care se cheltuie vreo 10milEur!

  16. Cei doi, Prof. Ilie Serbanescu si prof. Daniel Daianu – cu toate etichetarile insidioase de care (nemeritat) se bucura, ramin precursorii stiintifici ai ,,noii stiinte a dezvoltarii economice” (a epocii globlizarii), fiind practic primii care au inteles-o si asezat-o in concluzii si axiome, capabile de o strapungere stiintifica, in domeniul atit de ,,stagnant” ca solutii – al vechii stiinte economice a ,,dezvoltarii” – marca UE – FMI…

  17. Interesanta viziunea autorului asupra politicii extrene a Romaniei, daca ar fi si coerenta!

    -intai aflam de ‘caracterul conservator și chiar inactiv a politicii externe române’ , ca mai apoi sa aflam ca România are ‘una dintre cele mai conflictuale retorici ale unui stat membru UE față de Moscova’!Deci care va este varianta corecta, dl contributor?
    De fapt, politica externa a Romaniei pe termen lung e asa cum v-a zis-o Basescu, aia cu licuriciul, asa ca nu va mai fortati degeaba, ca n-aveti cu ce!

  18. Harald (28/12/2015 la 18:31)

    „Însă în autarhia creată de un țăran analfabet ca Ceaușescu nu s-a înțeles nici astăzi un asemenea lucru simplu și vine Ilie Șerbănescu sau câte un auto-intitulat ”analist economic” să țină teorii despre …………….”

    Bineinteles ca nici un „taran analfabet” sau „cate iun aut-intitulat „analist economic”…… ” sau, adauig eu, nici vreun castigator de premiu Nobel in economie nu poate explica……….ci doar un comentator cu „nick-name” !

    • @ Stefan – se pare că economiștii adevărați, de la Adam Smith la Milton Friedman, sunt cu toții decedați. Iar cei contemporani care văd lucrurile în același fel se pare că au lucruri mai bune de făcut decât să scrie pe Contributors.

      Acum: dacă dvs.personal, împreună cu auto-intitulații analiști economici și împreună cu Ilie Șerbănescu și Daniel Dăianu, aveți de gând să susțineți că românii trăiau bine pe vremea lui Ceaușescu și că abordarea economică naționalistă este cea căreia i se datorează acel trai bun, puteți să susțineți asta fără nicio problemă. E o țară liberă :)

      Cât privește atacurile la persoană: când o să vă înființați un forum propriu n-aveți decât să le cereți comentatorilor să scrie cu CNP-ul la vedere. Atât timp cât pe Contributors folosirea nick-name-urilor este admisă, încercați să vă împăcați cu ideea asta :P

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cristian Nitoiu
Cristian Nitoiu
Cristian Nițoiu este cercetător (Dahrendorf Fellow) la institutul LSE IDEAS, London School of Economics, Marea Britanie. Are un doctorat în relații internaționale, iar cercetarea sa se axează în principal pe politica externă a Rusiei și pe cea a Uniunii Europene, alături de relația dintre democrație și politica externa. A publicat recent cartea: ’EU Foreign Policy Analysis: Democratic Legitimacy, Media, and Climate Change’ (New York: Palgrave). În prezent lucrează la două cărți: prima analizează evoluția spre o politică externă agresivă în al treilea mandat de președinte al Rusiei al lui Putin și relațiile dintre UE și Rusia, iar a doua analizează schimbările pe care accederea la Uniunea Europeană le-a produs în politica externă a României.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro