luni, octombrie 25, 2021

Două ocupaţii

Bancul zice că la graniţa germano-polonă, un vameş polonez se uită îndelung la paşaportul unui cetăţean german şi, după ce-l suceşte pe toate părţile, îl întreabă nedumerit pe titular: „Occupation?…” Iar acesta, uşor stânjenit, răspunde foarte prompt şi neechivoc: „Ooo, nu, doar turism”. O anecdotă care m-a făcut să cuget la sensurile verbului „a ocupa” şi ale „ocupării”, în general. După care gândul s-a mutat, instantaneu, spre tipurile de ocupare en vogue.

Întâi, mişcarea „occupy”. Este, cred, una dintre cele mai însemnate forme de răzmeriţă şi protest din epoca modernă. Mass-media din Bărăgan o tot îngroapă, din păcate, sub nămeţi, inundaţii şi alte catastrofe locale, reale sau inventate (nimic surprinzător pentru o lume care-şi savurează, cu nesaţ, propriul provincialism). Mişcarea însă există şi e expresia unei fronde populare de proporţii deloc neglijabile. A ocupat străzi, pieţe şi parcuri în toate continentele. A ocupat milioane de hectare de internet. Dar, înainte de orice, a ocupat minţile şi preocupările unor oameni ajunşi la fundul sacului, care nu vor să mai audă de stânga, de dreapta sau de ideologii populist-sforăitoare, de political corectness, de limbajul de lemn al democraţiei reprezentative, de dictatura corporaţiilor asupra lumii, de zisele beneficii ale diverselor războaie purtate în numele unor false idealuri, de încrederea într-un Dumnezeu desenat pe dolar. Habar n-am dacă aceste fluierături în biserică vor ocupa şi pagini însemnate ale istoriei vremilor pe care le trăim, dar simt că provocarea unei lumi devastate de criză prin revolta împotriva minciunii şi manipulării şi răzvrătirea împotriva unui sistem îmbolnăvit nu sunt simple focuri de paie: radicalismul revendicărilor, duritatea acuzaţiilor, viteza cu care circulă dezbaterile în agora virtuală conferă acestei greve internaţionale un veritabil potenţial revoluţionar.

Ştiu, vor exista obiecţii şi păreri că occupy n-are program şi nici lideri, că este o utopie, o pornire anticapitalistă şi, deci, nu-i aşa?, comunistă, că este o mişcare periferică înrudită cu anarhismul şi, prin toate astea, se auto exilează pe o insulă pustie, departe de lumea reală. Poate că aşa o fi. Nu ţin să insist excesiv asupra subiectului şi nici să fac pe avocatul din oficiu al acestei forme de rebeliune. Cred însă că ea are şi-şi promovează un sens. Prin asta ea este, istoriceşte vorbind, cu bunele şi cu relele ei, o mişcare legitimă.

Răzmeriţa „occupy” are şi-un pui românesc, destul de discret. Foarte rebelă şi vocală însă este rubedenia sa îndepărtată, o progenitură concepută cu specificul valah, născută în Piaţa Universităţii şi educată de televiziunea zisă a poporului (pardon, a Poporului cu majuscule): mişcarea „ocupai ecranul televizorului”, promovată şi susţinută de  reprezentanţii şi simbolurile primăverii româneşti. Ocupanţii autohtoni, conaţionali de toate felurile: unii nevoiaşi, alţii înstăriţi, unii instruiţi, alţii agramaţi, unii cuviincioşi, alţii gregari. Laolaltă însă, convinşi că joacă rolurile vieţii lor, roluri de Caramitru, Dinescu şi Voican Voiculescu, într-o nouă revoluţie în direct. Primul revoluţionar care ocupă ecranul este însă, evident, liderul. Ocupaiul nostru are, carevasăzică, un şef: ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră, preşedintele, un clarvăzător cu nume de partid. În jurul lui, ciorchine, caramitri şi dineşti, într-o atmosferă de revoluţionară sărbătoare. Un rebel ocupă ecranul ca să mulţumească partidului care i-a deszăpezit dubiţa. Un alt revoluţionar clamează nevoia de unitate şi independenţă. Ana Ipătescu coboară din ceruri şi se minunează: „oooo, tv!” Conu Leonida îi cere lui Galibardi să coboare în piaţă după volintiri în timp ce Efimiţa îl soarbe din priviri. Steaguri imense tricolorează ecranul, iar Vasile Roaită, cu ochelari zugrăviţi în curcubeu, devorează înfometat cuvinte săţioase şi se îneacă cu oase de lozinci. Victor Stănculescu îşi scoate ghipsul în direct şi se îmbrăţişează cu Leonte Răutu. Batalioanele române trec Carpaţii şi, alături de ele, vladimireştii care vor jos dictatura. Încep scandările: „Trece-o noapte şi mai trece-o zi/ Se ascute lupta între clase/ Iar ciocoii se arat-a a fi/ Elemente tot mai duşmănoase.” Cetăţenii turmentaţi chiuie bucuroşi că ştiu cu cine să voteze. Emil Bobu îşi convoacă, prin sms, toată scara de bloc ca să vie cu adeziunile. Caţavencu vociferează într-un colţ de studio şi se pupă cu Ana Pauker. Talk-show-ul popular anti dictatură se închide cu cuvântarea tovarăşului Gheorghiu-Dej şi apoi cu Tatăl nostru, carele eşti în ceruri, imn de laică revoluţie.

Privind imaginile mişcării „ocupai, deci fusei” îmi amintesc de o celebră replică din „A fost sau n-a fost”, excelentul film al lui Porumboiu despre revoluţia decembristă văzută de la Vaslui. Iritat de dubiile din jurul subiectului, unul dintre personaje se enervează şi tranşează chestiunea: hai, prea multă vorbărie, ce mai tura-vura, am făcut şi noi revoluţia aşa cum ne-am priceput! Cam aşa stau lucrurile şi cu cei care se bulucesc în studioul televiziunii poporului: ocupă şi ei cum se pricep…

Cu un ochi privesc cu amărăciune spre ecranul televizorului. Cu celălalt, cu speranţă, la scena de pe aeroport unde, la controlul de paşapoarte de la Otopeni, un vameş român se uită îndelung la paşaportul unui cetăţean german şi, după ce-l suceşte pe toate părţile, îl întreabă nedumerit pe titular: „Occupation?…” Iar acesta, deloc stânjenit, răspunde foarte prompt şi neechivoc.

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. Da. Interesantă abordarea.
    Legat de versuri – e o ironie deliberată sau pur şi simplu astea au fost cele pe care le-aţi considerat mai potrivite? Nu de alta, dar am (aproape, şi nu mai stau să caut acum pe net) certitudinea că sunt din A.E Baconski, tatăl anticomunistului nostru ex-ministru de externe. Versuri din perioada „albastră”, cea proletcultistă. Măcar fiul se – aproape – mulţumeşte cu slinoase adulaţii adresate Woodrei şi cu mici ieşiri la jacuzzi, nu ridică şi partidul pe piedestal.

  2. Poluarea informationala, fara precedent, are un rol in aprinderea si prevenirea violentei. Istoria si crizele se repeta, insa „revolutionarii” de astazi apeleaza la internet. „Revolutiile” se desfasoara in direct iar efectele violente nu se mai pot „dezbraca” de principii ca pe vremuri.

    La noi, ca si la altii, excesele actuale au rolul unor „vaccinari” sociale impotriva abuzurilor viitoare. Galagia, agitatia si poluarea se decanteaza pe „fundul” unui pahar al viitorului optimist, si totusi imprevizibil.

  3. Abubda foloclorul de vorbe si bancuri la subiect: de la „strugurii sunt acrii …”, pana la „vorba lui Dabija …”, o gramada.
    Da, articolul e o contributie a unui onest contributor pe imensul contributors :-)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Florentin Tuca
Florentin Ţuca este Managing Partner al Ţuca Zbârcea & Asociaţii. Cu o experienţă de 19 ani, el este specializat în drept societar, concesiuni şi PPP, precum şi fuziuni şi achiziţii. De asemenea, el deţine o bogată activitate de reprezentare în proceduri de arbitraj intern şi internaţional, cu deosebire speţe rezultând din încălcarea diverselor tratate bilaterale privind protecţia reciprocă a investiţiilor. În calitate de consultant/expert, el a fost implicat în procese de elaborare a unor proiecte legislative în diverse domenii (privatizări, concesiuni, sectorul bancar etc). În 2011, Florentin Ţuca a făcut parte din echipa de avocaţi selectată de Ministerul de Justiţie în cadrul proiectului finanţat de Banca Mondială privind „Pregătirea punerii în aplicare a Codului Civil, Codului Penal, Codului de Procedură Civilă şi Codului de Procedură Penală”. Florentin Ţuca este Doctor Magna cum laude, în Parteneriat Public-Privat.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Cine sunt adevaratii „crizatori”?

Din toata aceasta costisitoare, frustranta, murdara, dar, vai, pilduitoare tevatura, remarc cateva lucuri precise: 1. Criza a avut...

Democrație, decizie colectivă, raționalitate, știință, medicină

Mă tem că numele Nongqawuse nu e prea cunoscut. Era o fetiță din tribul Xhosa, din Africa de...

Criza de carburanţi din S.U.A. şi România din anul 1979 şi limuzinele utilizate de politicienii comunişti de la Bucureşti în perioada 1957-1979

În cursul şedinţei din 25 iulie 1979, Nicolae Ceauşescu a propus şi membrii Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. au aprobat majorarea...

Când sursele de energie care ar trebui să stopeze schimbarea climei nu mai funcționează din cauza schimbării climei…

Toleranța va atinge un asemenea nivel încât oamenilor inteligenți li se va interzicesă mai gândească pentru a nu-i ofensa pe imbecili.Autor...

Preşedintele unui stat eşuat

Preşedintele Iohannis a trecut de la plimbările cu bicicleta şi recomandările practicării terapeutice a golfului la gestionarea crizei sanitare. Ca de atâtea...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.