duminică, aprilie 18, 2021

Două ocupaţii

Bancul zice că la graniţa germano-polonă, un vameş polonez se uită îndelung la paşaportul unui cetăţean german şi, după ce-l suceşte pe toate părţile, îl întreabă nedumerit pe titular: „Occupation?…” Iar acesta, uşor stânjenit, răspunde foarte prompt şi neechivoc: „Ooo, nu, doar turism”. O anecdotă care m-a făcut să cuget la sensurile verbului „a ocupa” şi ale „ocupării”, în general. După care gândul s-a mutat, instantaneu, spre tipurile de ocupare en vogue.

Întâi, mişcarea „occupy”. Este, cred, una dintre cele mai însemnate forme de răzmeriţă şi protest din epoca modernă. Mass-media din Bărăgan o tot îngroapă, din păcate, sub nămeţi, inundaţii şi alte catastrofe locale, reale sau inventate (nimic surprinzător pentru o lume care-şi savurează, cu nesaţ, propriul provincialism). Mişcarea însă există şi e expresia unei fronde populare de proporţii deloc neglijabile. A ocupat străzi, pieţe şi parcuri în toate continentele. A ocupat milioane de hectare de internet. Dar, înainte de orice, a ocupat minţile şi preocupările unor oameni ajunşi la fundul sacului, care nu vor să mai audă de stânga, de dreapta sau de ideologii populist-sforăitoare, de political corectness, de limbajul de lemn al democraţiei reprezentative, de dictatura corporaţiilor asupra lumii, de zisele beneficii ale diverselor războaie purtate în numele unor false idealuri, de încrederea într-un Dumnezeu desenat pe dolar. Habar n-am dacă aceste fluierături în biserică vor ocupa şi pagini însemnate ale istoriei vremilor pe care le trăim, dar simt că provocarea unei lumi devastate de criză prin revolta împotriva minciunii şi manipulării şi răzvrătirea împotriva unui sistem îmbolnăvit nu sunt simple focuri de paie: radicalismul revendicărilor, duritatea acuzaţiilor, viteza cu care circulă dezbaterile în agora virtuală conferă acestei greve internaţionale un veritabil potenţial revoluţionar.

Ştiu, vor exista obiecţii şi păreri că occupy n-are program şi nici lideri, că este o utopie, o pornire anticapitalistă şi, deci, nu-i aşa?, comunistă, că este o mişcare periferică înrudită cu anarhismul şi, prin toate astea, se auto exilează pe o insulă pustie, departe de lumea reală. Poate că aşa o fi. Nu ţin să insist excesiv asupra subiectului şi nici să fac pe avocatul din oficiu al acestei forme de rebeliune. Cred însă că ea are şi-şi promovează un sens. Prin asta ea este, istoriceşte vorbind, cu bunele şi cu relele ei, o mişcare legitimă.

Răzmeriţa „occupy” are şi-un pui românesc, destul de discret. Foarte rebelă şi vocală însă este rubedenia sa îndepărtată, o progenitură concepută cu specificul valah, născută în Piaţa Universităţii şi educată de televiziunea zisă a poporului (pardon, a Poporului cu majuscule): mişcarea „ocupai ecranul televizorului”, promovată şi susţinută de  reprezentanţii şi simbolurile primăverii româneşti. Ocupanţii autohtoni, conaţionali de toate felurile: unii nevoiaşi, alţii înstăriţi, unii instruiţi, alţii agramaţi, unii cuviincioşi, alţii gregari. Laolaltă însă, convinşi că joacă rolurile vieţii lor, roluri de Caramitru, Dinescu şi Voican Voiculescu, într-o nouă revoluţie în direct. Primul revoluţionar care ocupă ecranul este însă, evident, liderul. Ocupaiul nostru are, carevasăzică, un şef: ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră, preşedintele, un clarvăzător cu nume de partid. În jurul lui, ciorchine, caramitri şi dineşti, într-o atmosferă de revoluţionară sărbătoare. Un rebel ocupă ecranul ca să mulţumească partidului care i-a deszăpezit dubiţa. Un alt revoluţionar clamează nevoia de unitate şi independenţă. Ana Ipătescu coboară din ceruri şi se minunează: „oooo, tv!” Conu Leonida îi cere lui Galibardi să coboare în piaţă după volintiri în timp ce Efimiţa îl soarbe din priviri. Steaguri imense tricolorează ecranul, iar Vasile Roaită, cu ochelari zugrăviţi în curcubeu, devorează înfometat cuvinte săţioase şi se îneacă cu oase de lozinci. Victor Stănculescu îşi scoate ghipsul în direct şi se îmbrăţişează cu Leonte Răutu. Batalioanele române trec Carpaţii şi, alături de ele, vladimireştii care vor jos dictatura. Încep scandările: „Trece-o noapte şi mai trece-o zi/ Se ascute lupta între clase/ Iar ciocoii se arat-a a fi/ Elemente tot mai duşmănoase.” Cetăţenii turmentaţi chiuie bucuroşi că ştiu cu cine să voteze. Emil Bobu îşi convoacă, prin sms, toată scara de bloc ca să vie cu adeziunile. Caţavencu vociferează într-un colţ de studio şi se pupă cu Ana Pauker. Talk-show-ul popular anti dictatură se închide cu cuvântarea tovarăşului Gheorghiu-Dej şi apoi cu Tatăl nostru, carele eşti în ceruri, imn de laică revoluţie.

Privind imaginile mişcării „ocupai, deci fusei” îmi amintesc de o celebră replică din „A fost sau n-a fost”, excelentul film al lui Porumboiu despre revoluţia decembristă văzută de la Vaslui. Iritat de dubiile din jurul subiectului, unul dintre personaje se enervează şi tranşează chestiunea: hai, prea multă vorbărie, ce mai tura-vura, am făcut şi noi revoluţia aşa cum ne-am priceput! Cam aşa stau lucrurile şi cu cei care se bulucesc în studioul televiziunii poporului: ocupă şi ei cum se pricep…

Cu un ochi privesc cu amărăciune spre ecranul televizorului. Cu celălalt, cu speranţă, la scena de pe aeroport unde, la controlul de paşapoarte de la Otopeni, un vameş român se uită îndelung la paşaportul unui cetăţean german şi, după ce-l suceşte pe toate părţile, îl întreabă nedumerit pe titular: „Occupation?…” Iar acesta, deloc stânjenit, răspunde foarte prompt şi neechivoc.

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. Da. Interesantă abordarea.
    Legat de versuri – e o ironie deliberată sau pur şi simplu astea au fost cele pe care le-aţi considerat mai potrivite? Nu de alta, dar am (aproape, şi nu mai stau să caut acum pe net) certitudinea că sunt din A.E Baconski, tatăl anticomunistului nostru ex-ministru de externe. Versuri din perioada „albastră”, cea proletcultistă. Măcar fiul se – aproape – mulţumeşte cu slinoase adulaţii adresate Woodrei şi cu mici ieşiri la jacuzzi, nu ridică şi partidul pe piedestal.

  2. Poluarea informationala, fara precedent, are un rol in aprinderea si prevenirea violentei. Istoria si crizele se repeta, insa „revolutionarii” de astazi apeleaza la internet. „Revolutiile” se desfasoara in direct iar efectele violente nu se mai pot „dezbraca” de principii ca pe vremuri.

    La noi, ca si la altii, excesele actuale au rolul unor „vaccinari” sociale impotriva abuzurilor viitoare. Galagia, agitatia si poluarea se decanteaza pe „fundul” unui pahar al viitorului optimist, si totusi imprevizibil.

  3. Abubda foloclorul de vorbe si bancuri la subiect: de la „strugurii sunt acrii …”, pana la „vorba lui Dabija …”, o gramada.
    Da, articolul e o contributie a unui onest contributor pe imensul contributors :-)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Florentin Tuca
Florentin Tuca
Florentin Ţuca este Managing Partner al Ţuca Zbârcea & Asociaţii. Cu o experienţă de 19 ani, el este specializat în drept societar, concesiuni şi PPP, precum şi fuziuni şi achiziţii. De asemenea, el deţine o bogată activitate de reprezentare în proceduri de arbitraj intern şi internaţional, cu deosebire speţe rezultând din încălcarea diverselor tratate bilaterale privind protecţia reciprocă a investiţiilor. În calitate de consultant/expert, el a fost implicat în procese de elaborare a unor proiecte legislative în diverse domenii (privatizări, concesiuni, sectorul bancar etc). În 2011, Florentin Ţuca a făcut parte din echipa de avocaţi selectată de Ministerul de Justiţie în cadrul proiectului finanţat de Banca Mondială privind „Pregătirea punerii în aplicare a Codului Civil, Codului Penal, Codului de Procedură Civilă şi Codului de Procedură Penală”. Florentin Ţuca este Doctor Magna cum laude, în Parteneriat Public-Privat.

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Egalitatea de șanse și egalitatea de rezultat – problema Tigru și Dragon

În filmul „Tigru și Dragon” un luptător Wudang ajunsese să fie considerat de mulți invincibil. Pe lângă stăpânirea artelor marțiale la perfecție,...

Mult așteptatul declin al pandemiei în țările europene s-a declanșat. Locul României

1.Introducere  2. Experiența a trei țări cu declin ferm și durabil  al pandemiei 3. Țările europene 4. Locul României 5. Perspective și...

Cum produce scoala tampiti

I.  Învăţământul preuniversitar Pentru a nu pune la încercare răbdarea potenţialilor cititori, o spun de la început: şcoala românească produce tâmpiţi industrial şi cu metodă....

Cine pierde în urma actualei crize de orgolii?

Alianța USR-PLUS a comis greșeala ca de-a lungul celor aproape 5 luni de când e parte la o așa-numită coaliție de guvernare,...

Dexit și Frexit priveau criza cum crește și puneau țara la cale (dramatizare)

Vin și eu, vin și eu!, a strigat Dexit bucuros, fluturând programul electoral tocmai adoptat de partid. Uite, am pus aici de...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

„Demersul lui Hadot parcurge elegant traseul de la inceputurile filosofiei printre greci, apoi transformarea ei in timpul romanilor si intalnirea cu crestinismul, precum si relatia emotionanta dintre filosofia orientala si occidentala.” – Global and Mail

 

Pierre Hadot (1922–2010) a fost un filosof, istoric si filolog francez, bun cunoscator al perioadei elenistice si in special al neoplatonismului si al lui Plotin. Este autorul unei opere dezvoltate in special in jurul notiunii de exercitiu spiritual si al filosofiei ca mod de viata.

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro