Concentrarea pe absorbţie şi nu pe impact
Probabil cea mai importantă problemă în gestionarea fondurilor europene în România este aceea că uităm de ce primim aceşti bani. Nu cred că este adevărat faptul că ei ni se cuvin – ei vin ca urmare a unei politici de investiţie a UE, chiar dacă politica regională a UE funcţionează şi pe principiul solidarităţii, având ca obiectiv reducere disparităţilor economice, sociale şi teritoriale între regiunile europene. De aceea, a spune că ni se cuvin aceste fonduri este cel puţin inexact. Acestea sunt mai curând o investiţie a UE în regiuni, pentru a evita efectele acestor disparităţi asupra funcţionării sale în ansamblu. Biblic, este o investiţie în a învăţa regiunile să pescuiască singure, astfel încât să nu fie necesară hrănirea lor cu peşte generaţii la rând. Şi noi avem acces la ele, în virtutea faptului că suntem stat membru.
Mecanismul prin care noi ajungem să avem acces la fondurile europene este aşadar strâns legat de a lua în calcul de fiecare dată (şi pentru fiecare proiect în parte) de – the big picture. Mai exact, Comisia Europeană monitorizează impactul fondurilor europene într-un anumit stat membru nu doar la nivel de certificare a plăţilor (cheltuirea corectă „contabiliceşte” a fondurilor), ci şi (mai ales, aş spune eu) la nivel de atingere a obiectivelor de impact (adică a dovedi că odată implementat un proiect el ajută la îndeplinirea unui obiectiv superior, care ajută la îndeplinirea obiectivului superior şamd).
Sistemul de achiziţii publice defectuos şi ramificaţiile problemelor de management
Un alt element care este prea puţin luat în calcul atunci când se evaluează mecanismul românesc de atragere de fonduri europene este acela că acest proces se desfăşoară sub incidenţa aceluiaşi cadru care reglementează şi achiziţiile publice. Ori problema ineficienţei şi risipei procesului de achiziţii publice sunt probabil cea mai gravă problemă românească în acest moment. Iar asta se vede în multe locuri: de la rapoartele Comisiei Europene în cadrul MCV care insistă asupra necesităţii de a „demonstra rezultate mai bune în ceea ce privește frauda în domeniul achizițiilor publice”, la Global Competitiveness Report 2011-2012 al World Economic Forum care plasează România pe locul 107 (din 142) pe indicatorul „wastefulness of government spending” („risipa cheltuielilor guvernamentale”), la cei 16.661.343.017 EURO evaluaţi de cei de la porcisme.ro ca fiind banii furaţi/risipiţi din banii publici.
Aşa că în mod evident şi fondurile europene, derulate prin aceleaşi proceduri, sunt afectate în fiecare etapă presupusă de procesul achiziţiilor publice, similare cu etapele gestionării fondurilor:
A. Analiza de nevoi
În cazul fondurilor europene, această perioadă corespunde cu elaborarea Programelor Operaţionale, dar şi cu pregătirea fiecărei cereri de propuneri de proiecte. Printre problemele majore din această etapă, apar:
1. Dezbaterea publică minimală în elaborarea documentelor programatice (adică cele ce dau viziunea asupra a ce se va finanţa) – ceea ce duce de cele mai multe ori la o închistare a filosofiei despre unde şi cum se cheltuiesc fondurile europene. Este extrem de trist că în majoritatea acestor documente strategice sunt aproape copiate obiectivele din strategiile de la nivelul UE. Ideea cu aceste Orientări Strategice Comunitare este de a oferi o direcţie pentru statele membre şi nu a le trece ad litteram în strategiile naţionale.
2. O prioritizare cel puţin ciudată în cheltuielile publice – pentru fiecare dintre proiectele finanţate din fonduri structurale, bugetul este format dintr-un procent finanţat de UE, un procent finanţat de bugetul naţional şi un procent finanţat de fiecare dintre beneficiari. Dacă ne uităm la bugetul de stat, vedem că banii alocaţi pentru proiectele din fonduri europene au fost cu 56.81% mai mulţi în 2012 faţă de 2011. Acest lucru este îmbucurător, însă din păcate se întâmpla foarte târziu.
3. Absenţa actualizării programelor operaţionale la evoluţiile socio-economice – în mod evident, deşi programarea acestor fonduri se face la nivelul UE şi al statelor membre pe o perioadă de 7 ani, asta nu înseamnă că totul trebuie să rămână neschimbat. Din câte ştiam eu, piaţa muncii este unul dintre punctele-cheie afectate de criza economică. Cu toate acestea o simplă căutare prin Ghidurile pe baza cărora se evaluează finanţarea din POSDRU (cel general şi cele specifice) arată că cuvântul „criză” apare de 0 ori din 2009 până acum.
B. Pregătirea achiziţiei
În această etapă se stabileşte metoda prin care vor fi alocate fondurile şi forma în care va avea loc, criteriile de evaluare etc. Fondurile structurale şi de coeziune sunt administrate sub formă de „shared-management”, ceea ce înseamnă că autorităţile naţionale sunt cele care „desenează” sistemul de management şi control al acestora, CE având doar un rol de supervizare. Tocmai de aceea, „vina” pentru managementul slab al fondurilor europene revine autorităţilor naţionale şi la acest nivel are legătură cu:
1. O birocraţie excesivă în documentaţia solicitată accesării fondurilor – am arătat aici cam care este diferenţa dintre tipul şi numărul de documente pentru un contract pe fonduri europene derulat direct de CE şi unul gestionat de autorităţile române. Trecând peste faptul că nu ştiu în ce măsură există capacitatea autorităţilor de management de a verifica toate aceste documente, mă întreb la ce folosesc documente în n exemplare într-o lume care militează din ce în ce mai mult pentru un consum mic de hârtie, în care teoretic cheltuim resurse pentru sisteme informatizate de alocare a fondurilor şi mai ales în care capacitatea statului de a verifica dacă un solicitant este sau nu „viabil” nu ar trebui să se limiteze la citirea unor declaraţii pe proprie răspundere.
2. Reglementarea de dragul reglementării – aceasta îndepărtează tocmai categoriile de potenţiali aplicanţi care au capacitatea cea mai puternică de a da un sens şi un impact în lumea reală acestor fonduri (IMM-uri, ONG-uri şi alte structuri mici de la nivel local/ comunitar). Într-o perioadă în care UE pregăteşte o propunere de modernizare a sistemului de achiziţii publice care are ca principal obiectiv „simplificarea regulilor şi procedurilor şi flexibilizarea lor”, domnul Orban spunea că trebuie să introducem „reguli mult mai stricte”. Mă îndoiesc de faptul că acest lucru este necesar sau eficient.
3. Criterii de evaluare ciudate – acestea duc, la rândul lor, la suprapuneri sau la lipsa de impact a unor proiecte. De exemplu, cu ce mă încălzeşte un indicator de evaluare de tipul „x funcţionari publici instruiţi în y” dacă nu am şi un mecanism pentru a păstra respectivii funcţionari în sistem? Aici cred că principala problemă stă în lipsa de integrare a obiectivelor de politici publice finanţabile din fonduri europene cu cele finanţate la nivel naţional, ceea ce scade şansele ca absorbţia banilor europeni să ducă la un impact semnificativ.
C. Selecţie
În această fază se întâmplă competiţia propriu-zisă de proiecte şi se selectează beneficiarii contractelor. Impresia mea este că acest pas are de suferit din cauza a două probleme majore:
1. Evaluarea şi selecţia superficială a proiectelor – are loc mai ales din cauza criteriilor stabilite deficitar în etapa anterioară, dar şi pentru că evaluarea în sine are loc pe principiul după care acestea au loc este unul de tipul bifării depunerii unor documente. Astfel se ajunge la proiecte care sunt cvasi-similare, la diferenţe de performanţă între proiecte care ar trebui să ducă la implementarea aceleiaşi politici (chiar dacă abordările pot fi diferite, trebuie totuşi urmărită fluiditatea politicii la nivel naţional) sau cum unii beneficiari ajung să intre în incapacitate de derulare a activităţilor (din perspectiva mea este inadmisibil să i se acorde un contract de câteva milioane de euro unei organizaţii care nu are capacitatea financiară de a avansa plăţile – el poate aplica, dar este de datoria evaluatorilor să îl respingă dacă bilanţul său arată că nu poate duce un proiect).
2. Întârzierea în contractare şi absenţa unor mecanisme de sincronizare – atâta vreme cât diferenţa temporală între depunerea unui proiect şi începerea efectivă a acestuia depăşeşte uneori un an, respectivul proces are de suferit puternic. De exemplu, bugetul depus de o organizaţie la momentul 2009 va fi semnificativ afectat dacă proiectul începe la sfârşitul lui 2010 (fie şi doar luând în calcul creşterea TVA-ului sau inflaţia). De asemenea, nimic nu obligă o organizaţie care şi-a propus să deruleze cursuri privind Codul muncii în 2010 şi care erau programate pentru martie 2011 să le adapteze la noul Cod al muncii intrat în vigoare la 1 mai 2011 – respectiva organizaţie îşi va fi îndeplinit obligaţiile contractuale, va fi bifat activitatea şi rezultatele, chiar dacă utilitatea respectivului proiect tinde către 0.
D. Implementare
Această etapă pare a fi mai curând una în care autoritatea de management/ contractantă are un rol de monitorizare, în timp ce beneficiarul proiectului execută cele propuse, procesul finalizându-se cu încheierea contractului şi evaluarea acestuia. Cu toate acestea, cred că principala problemă apărută în această etapă a gestionării fondurilor europene nu se găseşte neapărat la beneficiar ci în:
1. Mecanisme de monitorizare şi supervizare ineficiente la nivelul Autorităţilor de Management – acestea duc la o executare punctuală a activităţilor fără atenţie dată impactului, la efecte mai grave cum sunt neregulile şi fraudele. Absenţa acestor mecanisme merge de la lipsa unor standarde „de calitate” pentru proiectele în implementare în favoarea unui sistem bazat pe bifat activităţi, la absenţa unui corp profesional de „manageri de contracte” profesionişti care să înţeleagă că fiecare proiect reprezintă un pas în implementarea unei politici publice prin fonduri europene (faţă de un „ofiţer de proiect” care are mai curând un rol de evaluare a conformităţii).
2. O implementare a proiectelor care ignoră managementul riscurilor – pentru că un sistem de control intern şi extern depinde în mare măsură de o evaluare a posibilelor riscuri din diferitele etape ale unui proiect. Acesta este un instrument care poate identifica atât riscurile de natură financiară (cele care fac ca rambursările să fie întârziate sau ca valorile pre-finanţărilor să fie modificate din cauza incapacităţii de plată a respectivelor sume), cât şi acele elemente care pot duce la o calitate scăzută a unor proiecte sau la un impact minimal al acestora.
3. Cadrul incert de responsabilitate şi lipsa de coordonare în monitorizarea proiectelor – probabil una dintre cele mai întâlnite „boli” ale sistemului instituţional românesc, lipsa de integrare între diferitele organisme de control face ca „maioneza” gestionării fondurilor europene să se taie, chiar dacă în respectivul bol sunt şi ouă, şi ulei, şi sare. O exemplificare a acestei slăbiciuni de cooperare inter-instituţională este POSDRU, în care, deşi problemele erau sesizate de ceva vreme, nu se ştie cine este vinovat pentru suspendarea plăţilor. Asta deşi avem responsabilităţi de control şi prevenire a neregulilor şi la Autorităţile de Management, DLAF, ministere, Curtea de Conturi etc.
4. Evaluarea finală rezumată la eligibilitatea cheltuielilor şi a activităţilor – din nou, şi aici indicatorii de impact ar trebui să reprezinte principalul criteriu luat în calcul. De asemenea, performanţa în implementarea proiectului nu mi se pare suficient evaluată – eu nu am văzut la nicio Autoritate de Management o astfel de clasificare a contractelor finalizate, deşi, spre exemplu, la POS Transport îţi poţi da seama relativ uşor de eficienţa utilizării fondurilor pe kilometrul de şosea.
**********
Desigur, există un motiv concret pentru care este greu să pui exact degetul pe cauza eşecului în atragerea fondurilor europene: problemele sunt atât de multe şi diverse, schimbările au fost atât de precipitate şi subiectul ignorat atât de mult timp încât este clar că aceste cauze pot fi cu greu rezumate. De asemenea, există multe probleme verticale care fac procesul de accesare a fondurilor europene dificil: resursa umană volatilă şi uneori nespecializată din Autorităţile de Management, superficialitatea implicării stakeholder-ilor în proces, întârzierile în rambursare şi managementul financiar instabil, beneficiari care se trezesc cu proiectele aprobate deşi bâjbâie în înţelegerea mecanismului acestora etc.
Dincolo de acestea, eu cred că motivele prestaţiei slabe în gestionarea română a fondurilor europene pot fi explicate prin problemele de sistem cauzate de obsesia pentru absorbţie şi de o gestionare defectuoasă a achiziţiilor publice, în general.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
1. Greseli uriase de proiectare a POS-urilor, POSDRU mai ales.
1.1. Programele de calificare pentru someri facute de terti sunt o prostie. Trebuie dati banii doar angajatorilor in mod deschis si continuu astfel incat acestia sa poata acesa cand au nevoie fonduri pentru calificare sau perfectionare. Altfel vor ramane bani aruncati asa cum au fost cea mai mare parte a celor cheltuiti pana acum.
1.2. Programele de tip social nu pot fi tratate la fel ca cele de tip economic. Daca o investitie intr-o unitate de productie este in primul rand in interesul beneficiarului, un proiect social este in interesul societatii. Un astfel de proiect (social) nu va fi implementat de un actor economic care poate avea surse pentru sustinere sa financiara, ci, eventual de un ONG (dar nu numai) care nu are astfel de surse si caruia nu ii poti cere sa-si asume riscul unui credit in conditiile in care cele mai mari riscuri vin din comportamentul autoritatilor. Nu mai vorbesc de faptul ca nu este eligibil costul creditului. Evident ca o anumita capacitate financiara ar trebui sa existe, dar nu comparabila cu cea care se poate pretinde pentru un proiect economic unde beneficiarul este direct interesat. In cazul proiectelor sociale nu vad rostul cofinantarii, adica a contributiei beneficiarului (chiar daca e minima) fiindca nu el benefiiciaza de acele servicii. Cam cat de aberant ar fi sa pretinzi unui ONG sa aibe, la limita, 4 mil. de euro pentru a avansa platile pentru un proiect din care nu are niciun beneficiu economic direct?!.
2. Capacitatea administrativa este dezastruoasa si nimic nu va putea functiona daca nu se iau masuri radicale de eficientizare. Aceste masuri nu pot fi decat exceptionale in raport cu restul administratiei si presupun profesionalizarea rapida, renuntarea la clientelism si salarizare corespunzatoare. Totul cu asistenta si supraveghere externa.
Sunt de acord cu prima parte: administratia de stat e la pamant, parte proasta e ca diletantismul duce la impunerea unor reguli aberante. Daca ar fi incompetenta totala ar fi mult mai bine….
Nu sunt de acord cu „salarizarea corespunzatoare”: oricat de mult ai plati, salariul mai mare nu te face competent. Din moment ce invatamantul este in halul in care este, de unde sa apara „competenti”?!
Cat priveste asistenta externa – stii vorba ca Dumenezeu iti da dar nu-ti baga in traista….
Asistenta externa e (si trebuie sa fie) ceea ce ii spune numele :”asistenta”, adica te ajuta. Adica nu face in locul tau!
Ori, orice consultant angajat prin asistenta tehnica va face doare ce scrie in caietul de sarcini. Caietul de sarcini de cine e facut? Pai, fix de aia care nu sunt in stare de nimic, adica evident – nici de intocmirea unui caiet de sarcini…
Ca sa nu mai pun situatia in care asistenta tehnica nici nu poate de fapt lucra, fiind sabotata pur si simplu de catre cei pe care se presupune ca ar trebui sa-i ajute…
Cum sa fie sabotata!? Pai simplu: functionarii considera ca onor conultantii iau mult mai multi bani decat ei, asa ca sa faca bine sa munceasca… in locul lor, evident….
Atunci de ce politicienii nu fac nimic?! Simplu, pentru ca nu stiu si pentru ca li se apre ca politica inseaman sa vorbesti despre „lucruri importante’ (= generalitati), restul fiind ….”detalii tehnice”….
Asa este, salariul mai mare nu te face mai competent, dar nici nu poti sa tii putinii oameni competenti pe care i-ai putea atrage in sistem fara un salariu corespunzator. Da, este adevarat ca salariile mari care au fost au dus la „popularea” AM-urilor si OIR-urilor cu clientela, rubedenii si prieteni pe ideea ca „merge si asa” (este una din cauzele care au dus la haos si la blocaj). Dar solutia nu este salarizarea proasta, mai ales ca trebuie urgent atrase competente din mediul privat. Nu este timp sa mai formezi alte generatii de functionari care sa se multumeasca cu salariul actual.
Nu este adevarat, asistenta te invata si, mai ales te supravegheaza. Ganditi-va doar ca ar avea ultimul cuvant pe toate angajarile. Ca sa nu mai spun de ok-ul care se poate da pe tot ce inseamna proceduri. Plus ca nu mai poti scoate orice din burta, trebuie sa justifici toate propunerile. Exista experinte de acest tip in Romania (vezi programele cu Banca Mondiala). Nu este intamplator faptul ca s-a refuzat constant asistenta oferita de CE (vezi rapoartele explicite ale DG Regio).
Este imposibil ca asistenta sa aiba un cuvant de spus pe angajari.
Din pacate, este larg raspindit mitul ca asistenta tehnica te ajuta la proceduri etc.
Nu, asistenta tehnica nu poate sa faca asemenea lucruri in locul tau. Nu o poate face, nu a facut-o si nici nu o va face vreodata. Am explicat mai jos si de ce este practic imposibil ca la un grad atat de redus de competenta, asistenta tehnica sa fie de vreun folos.
Cat priveste salarizarea, ea nu trebuie sa fie „mai buna” sau „mai proasta” in administrarea fondurilor europene, ci pur si simplu la fel ca la colegii din non-administrarea fondurilor europene.
Motivul ar fi ca daca funcitonarii insarcinati cu fondurile europene munces mai mult decat colegii lor, asta nu inseamana decat ca, de fapt, colegii lor din non-administrare de fronduri europene muncesc mai puti… Sau, altfel spus, daca e asa, ar trebui ca ai lor colegi sa fie platiti mai prost, nu sa fie ei platiti mai bine.
Din 1000 de absolventi, unul singur daca e suficient de bine pregatit ca sa aiba o viziunea informata asupra unui domeniu. Si ala pleaca, nu sta aici, poti sa ii dai si 5000 de euro pe luna. Pentru ca nu pleaca din cauza salariului, ci din cauza faptului ca aici nu se poate realiza, sufocat de prostii si de o ierarhie a valorilor inversata (cu cat esti mai slab pregatit, cu atat esti mai apreciat si urci in ierarhia sociala…).
In aceste conditii, indiferent cat ar fi salariul in OI/AM., nu ai de unde sa angajezi persoane calificate. Pentru ca nu exista, pur si simplu. Nu exista suficiente perosane calificate in Ro. Asta e tristul adevar si degeaba ne bagam capul in nisip.
In ceea ce priveste salarizarea sunt de principiu de acord cu dumneavoastra. Dar eu am spus ca daca mai vrem sa facem cat de cat ceva in ceea ce priveste absorbtia banilor europeni ar trebui sa atragem urgent din mediul privat specialisti pe care sa-i platim suficient ca sa vina. Asta un timp pana (sau daca?!) vom pune lucrurile la punct in sensul aratat de dumneavoastra, de ridicare generala a capacitatii administrative.
Stimate domn, nu va vorbesc din imaginatie. Va spun ca in Romania exista programe ale Bancii Mondiale (or mai fi si altele, dar pe astea le stiu eu bine) in care toate posturile si angajarile, dar toate, sunt avizate de la Washington pe procedurile lor cu care lucreaza in toata lumea. Rezultatele nu sunt neaparat spectaculoase (din diverse alte motive) dar incomparabil mai bune decat ceea ce este in mod obisnuit in administratia romaneasca. Si nu numai angajarile sunt avizate, ci intreaga activitate, dupa niste proceduri. Repet, nu spun povesti. Ceea ce spuneti este un tip de asistenta tehnica care nu o exclude pe cea pe care o descriu eu. Doar ca nu s-a vrut (repet, cititi rapoartele DG Regio).
@Victor Rogozanu- nu sunt de acord cu punctul dumneavoastra de vedere.
1.1. Fondurile alocate direct companiilor au fost cele mai fraudate in ansamblul fondurilor europene. Vezi POR si alte tipuri de programe blocate tocmai datorita fraudelor facute de firme (entitati economice asa cum le numiti).
1.2. „Cam cat de aberant ar fi sa pretinzi unui ONG sa aibe, la limita, 4 mil. de euro pentru a avansa platile pentru un proiect din care nu are niciun beneficiu economic direct?!.” -am ajuns la baza problemei. ONG-urile romanesti sunt, in majoritatea cazurilor, rezultatele clientelismului din sistemul romanesc. Cu cateva exceptii, eu cred ca un ONG nu are capacitatea institutionala, competentele si posibilitatile pentru a sustine un proiect european, dar acestea au accesat in numar mare proiecte pe care nu pot si nu vor putea vrodata sa le sustina. Am lucrat cu mai multe ONG-uri adresate elevilor, studentilor, persoanelor cu dizabilitati etc. la care in afara de bune intentii nu am vazut o viziune pentru crearea de valoare adaugata. Nu poti face management de proiect cu oameni nepregatiti.
Cred ca nu m-ati inteles bine!
La 1.1 m-am referit strict la acele „programe” din POSDRU care se adreseaza somerior si care sunt realizate (unele chiar foarte bine) de catre diferite entitati altele decat angajatorii. Angajatorii si numai ei sunt cei care creaza locuri de munca. Degeaba califici si recalifici in masa daca nu ai locuri de munca. Apoi sunt elemente pe care doar un angajator le poate aprecia la o persoana pentru a o angaja, indiferent de cat de calificata ar fi. Am spus doar ca programele de calificare, recalificare si perfectionare sa fie doar la dispozitia angajatorilor daca dorim eficienta. Altfel o sa calificam si recalificam degeaba asa cum s-a intamplat. Las deoparte calificarile facute de mantuiala ca sa se bifeze activitatile si sa se plateasca niste salarii. Vorbesc de deficientele primare de proiectare.
Despre problema descrisa la 1.2. Nu stiu cat de bine cunoasteti sistemul, dar va intreb care sunt entitatile care ar trebui sa se ocupe de proiectele sociale?! Daca nu ONG-urile raman doar autoritatile publice! Alea care cheltuie intotdeuna banii foarte eficient! Confundati planurile! Una e sa constati, foarte corect de altfel, ca procesul de selectie este deficitar si alta e sa sustii eliminarea ONG-urilor din programele sociale. Este chiar contradictoriu. Pe de-o parte statul isi aloca acesti bani intr-un mod clientelar si ineficient prin sistemul de selectie, iar solutia propusa de duneavoastra este ca acelasi stat (si doar EL) sa se ocupe de acest tip de proiecte!!! Eu va inteleg si confirm constatarile dumneavostra, dar solutiile propuse sunt gresite. De fapt nici nu cred ca v-ati gandit la solutii fiindca nu ati privit sistemul in ansamblu ci doar anumite elemente negative concrete reale.
Si o completare pe care o consider necesara. Spuneti ca beneficiarii proiectelor pe care i-ati cunoscut nu aveau viziune. Si aici este o confuzie larg raspandita. Viziune trebuie sa existe in primul rand la proiectarea acestor programe, nu la implementare. Se critica prea des beneficiarii pentru ineficienta proiectelor de catre habarnisti care nu stiu ca acesti beneficiari se incadreaza strict in cerintele autoritatilor. Daca proiectarea este proasta chiar si cu un proiect cu punctaj maxim (pe bune!) si o implementare impecabila rezultatul nu poate fi decat unul prost.
Cand vorbiti insa despre competentele beneficiarilor sunt intru totul de acord cu dumneavostra. Acestia trebuie sa fie competenti.
Se vede ca nu ati fost implicat in scrierea unui proiect si nu ati citit macar un ghid al solicitantului, fiindca v-ati fi dat seama ca problema viziunii nu este in primul rand la beneficiari.
Excelent!
Ma intreb daca este cineva capabil la nivelul guvernului sa inteleaga ce ati scris si mai ales sa faca ceva. In fond, mie mi se pare ca problema fondurilor europene tradeaza o problema fundamentala a statului nostru, aici in sens de capacitate de a pune in functionare eficace administratia publica, de guvernanta. Nu ar trebui sa ne sperie ca nu reusim sa atragem fonduri europene, ar trebui sa ne sperie ca avem un stat inca profund sovietic: exces de reguli si birocratie, lipsa de responsabilitate si eficacitate a functionarilor, incapacitate patenta de a rationaliza functionarea statului.
In cazul Orban, ce imensa gogoasa! O spun fara nici un fel de resentiment. Combinatia intre iresponsabilitatea/incompetenta romaneasca si aroganta birocratilor de la Bruxelles este poate mai rea decit orice.
Subscriu!
Nu avem administratie de stat, nu e vorba ca nu avem management de fonduri eruopene…
La fondurile europene se vede mai usor, dar situatia e identica in tot ce inseamana administratie. Cate stadioane aiurea, cate „investitii” prostesti… Si nu vorbesc despre coruptie, ca aia macar e controlabila….
Elena a scris un articol foarte bun. După ce am citit, pentru mine a devenit foarte clar că nu are rost să îmi mai pun problema de a ”prinde” fonduri europene curînd avînd în vedere că sînt plecat din țară și am pierdut legătura (și așa slaba) cu mecanismele administrative de acolo. Dacă pînă acum îmi puneam problema de a face o investiție în următorii 1-2 ani, acum mi-am reconsiderat poziția. Poate că este posibil pentru cineva care trăiește în România să facă asta dar pentru un om care are o carieră în afara țării acest lucru pare imposibil.
Elena, dați drumul la firme de consultanță care să asiste investitorii. Ca potențial investitor este foarte dificil să ”îți faci temele” pe subiectul fondurilor europene – am încercat, am eșuat. Ca investitor ”mic” care dispune de 100-150 de mii de euro pentru investiții, informarea corectă este foarte importantă. 150 de mii de euro nu e mult în valoare absolută dar ca mine sînt mulți! Spre deosebire de rechinii care au milioane de investit și ”mentalitate” pe măsură, investitorii mici prezintă avantaje certe.
Folosiți instrumente moderne – YouTube, Vimeo, prezentări PowerPoint cu rezumate ale actelor legislative și link-uri către documentele complete. Scrieți cîteva HowTo-uri sau Dummy guide-uri. NU în ultimul rînd, un portofoliu. Dacă e gol – nu e bine, trebuie început de undeva chiar dacă asta înseamnă să te strîngi de nas o vreme.
Iată altă idee de website: un website unde toate firmele de consultanță care doresc să o facă să se poată lista contra unei sume și unde oamenii care au lucrat cu ele să poată da feedback transparent pe baza unor criterii clare. Sînt sigur că un asemenea website, dacă este bine făcut, ar prinde extraordinar de bine. Românii din afara granițelor își iau informația de pe Internet etc. etc. Am văzut banipierduți.ro – mi-a plăcut.
Stimate domn, problema nu sunt beneficiarii care nu stiu sa faca proiecte, fiindca sunt destui care s-au specializat, iar consultanti sunt suficienti care stiu sa-si faca treaba. Problema este la autoritatati pe mai multe paliere. Iar autoritatile nu accepta sa fie indrumate de consultanti privati, ci eventual de consultanti institutionali externi pe care i-a refuzat pana acum.
@Victor Rogozanu
Poate nu m-am exprimat bine. Nu neg că sînt probleme la ”autorități” – am pus ghilimele pentru că, în spiritul lui Dedalus, aici e vorba nu numai de politicieni ci și (mai ales) de competența administrativă (sau de lipsa ei).
Nu știu cum să formulez ca să nu se înțeleagă greșit. Vedeți dumneavostră, eu consider că d.p.d.v. practic, politicienii actuali vor fi în post pînă aproape de următoarele alegeri. Eu nu spun să nu-i criticăm dacă greșesc DAR nici nu mi se pare normal să așteptăm totul de la ei.
”Problema” mea este că eu stau călare pe niște bani care nu circulă și pe care ar fi de preferat să-i investesc. Dacă d-vostră ați fost binecuvîntat să cunoașteți niște consultanți buni datorită poate rețelei sociale în care vă mișcați sau proximității spațiale, ei bine, eu (și mulți alții ca mine) sînt în afara ”rețelei” – sîntem plecați din țară! Poate că Codruța a exagerat un pic atunci cînd a spus că 99% din consultanți nu sînt buni – problema mea este că eu nu știu să existe nici un instrument prin care să-i pot măsura (dacă există vă rog să mi-l spuneți și mie că simt că mă strînge casca citind maculatură pe Internet) și că nu am timpul fizic de a-l ”tatona” pe fiecare.
Problema mea domnule este că sînt plecat și din cîte văd ”sînt bun plecat”. Românii din afara granițelor au mult mai mulți bani decît trimit acasă. De trimis, eu unul trimit doar cît să suplimentez decent pensiile părinților mei, pensii care demult nu mai sînt suficiente. Veți spune poate ”Tinere, pune mîna și dă telefoane, citește legile și normele, fă-ți temele, ce dracu’!”. Ei bine, știți vorba aceea, există posibilități care se poate și posibilități care nu se poate, tovarăși. Este realmente posibil că, dacă nu trăim o coincidență excepțională, eu să dorm mai puține ore decît d-voastră noaptea, să lucrez mai multe ore pe săptămînă și să am mai puține ”ferestre” pentru ”explorări” decît dumneavoastră. De aceea am nevoie de rezumate ale legilor – nu pentru că nu știu să caut singur sau să citesc o lege – nu am timpul fizic de a face asta! Uneori mă lasă și răbdarea și energia și puterea minții, e adevărat.
Eu nu spun că nu există probleme dar eu zic să ne concentrăm pe SOLUȚII. E în regulă să erodăm politicienii ca ei să știe că nu sînt în acel post pentru eternitate – dar dacă soluții de la politicieni nu vin e treaba noastră a tuturor să producem soluții în pofida sau făcînd abstracție de politicieni. Dacă soluții pe termen scurt nu există (eu asta cred!) ar trebui să ne vedem de treabă și să căutăm soluții pe termen mediu sau lung. În loc de concluzie, iată soluția mea practică: în loc să investesc 150 de mii + cofinanțarea o să investesc o sumă mult mai mică pe care o consider de la bun început pierdută și-mi păstrez restul de bani pentru a investi în țara în care mă aflu.
Daca va exprimati clar pricep repede. Nu e nevoie de atatea explicatii. Da, am inteles. Evident ca aveti nevoie de un consultant ca sa va ajute in procesul investitional sprijinit cu fonduri europene. Nu va trimit sa cititi sute de pagini de reguli si legi. E firesc sa o faca un specialist (sau mai multi) pentru dumneavoastra. Si va inteleg ca va este greu sa alegeti fiindca doar un consultant bun va poate ajuta si asta nu scrie pe fruntea lui. Dar aceeasi problema o aveti si daca aveti nevoie de un avocat, spre exemplu. Nu fac recomandari in genera, dar va spun ca sunt suficienti consultanti buni. Este adevarat ca exista infinit mai multi consultati mediocrii, complet incompetenti sau pur si simplu escroci. Daca totusi aveti nevoie de unul bun cu atentie sporita si ceva efort veti gasi.
Ceea ce vroiam eu totusi sa subliniez este ca nu din cauza beneficiarilor sau a consultantilor acestora lucrurile merg prost, ci din cauza autoritatilor.
haha!
Pai sunt J’DE MII de „firme de consultanta”!!
majoritatea (99%) sunt tzepe!!
Am vazut (am fost candva intr-un Comitet de Monitorizare – e drept ca nu pe „fonduri UE” ci alt tip de fonduri) depus proiect scris de o firma „de consultanta”, cu copy / paste, pt. 2 beneficiari diferiti! ATAT de „copy / paste” incat in unele locuri uitasera sa schimbe chiar si numele!!
CAT de tampit trebuie sa fii, ca sa depui ACELASI proiect (cu copy / paste), la ACELASI finantator, in ACEEASI sesiune de finantare?!!
De fapt, unul din motivele pentru care s-au pierdut fonduri (si pe care autoarea a omis sa-l analizeze) sunt TOCMAI „firmele de consultanta” si intregul sistem de coruptie asociat lor! De la serii de conflicte de interese pana la proiecte scrise PROST de mori – dar care au fost acceptate tocmai pentru ca „a fost scris de firma X care… noaaaa…” – samd.!!! Nu mai vorbesc de proiectele (zeci si sute) „copy / paste”, preluate pt. ca „asa da bine la finantator” dar fara absolut NICI O legatura cu realitatea!!!
Idiotenia pe care grecii au constatat-o de MULT (cu a da „elevului” o suma de bani ca sa vina la cursuri) DE CE a fost preluata si la noi cand CLAR se stia ca in Grecia a insemnat un esec total?!!
De AIA! ca pe „firmele de consultanta” (care dupa aia au facut si „training”) nu le-a dus capu’ la mai mult!!
Bineinteles, exista si firme de consultanta serioase – dar de UNDE stii, de la inceput, care e de un fel si care e de alt fel?
Mai ales cand intervin si unii care iti dau coate: „du-te la acela, ca are pile la X si finantarea e garantata” >:
Buna ziua.
Foarte buna analiza dumneavoastra, in special partea referitoare la opozitia absorbtie – impact. Cu toate acestea cred ca nu ati prezentat un tablou complet.
Cred ca sunt o suma importanta de deficiente la nivelul beneficiarilor care au impietat si vor continua sa impieteze asupra bunului mers al „carutei” fondurilor UE in Romania.
Dintre aceste deficiente as mentiona doar cateva, la o „prima lectura”:
1. Organizarea achizitiilor publice fara respectarea reglementarilor in vigoare (dupa cum bine stiti nu autoritatile de management sunt responsabile pentru deficientele din acest sector);
2.Schimbarile aiuritor de dese a responsabililor din echipele de management al proiectelor aflate in implementare;
3. Lipsa de experienta a personalului implicat in implementarea proiectelor UE (cel putin in sectorul public, o explicatie solida poate fi aceea ca acest personal care gestioneaza fonduri de milioane de Euro, „beneficiaza” de un salariu de mizerie);
4.Lipsa unor mecanisme de tragere la raspundere a echipelor de management de proiect care esueaza in derularea in conditii optime a unui proiect (situatie regasita mai ales in sectorul public);
5.Lipsa unor strategii de dezvoltare, dincolo de preferintele partizane , la nivelul comunitatilor locale care sa cuprinda proiecte a caror implementare sa duca la un impact socio-economic pozitiv( numeroase proiecte sunt depuse doar pentru a fi depuse…), etc.
Cele prezentate mai sus cu cele prezentate de dumneavoastra, cred ca prezinta un tablou putin mai complet.
1. Ba AM poarta o mare raspundere in achizitiile publice, din simplul motiv ca impun, printre altele, gruparea contractelor cu obiecte diferite intr-unul singur, generand multiple dificultati mai departe. Si e doar un exemplu de „bagare unde nu le fierbe oala”…
2. Schimbarile „aiuritor de dese” din mangementul proeictelor sunt cu siguranta rezultatul unui numar incalificabil de mare de prostii solicitate acestora. Printre altele, desi sistemul de raportaare informatic ar fi trebuit de mult timp sa fie funcional, el este inca la stadiul de proiect, asa ca beneficarii raporteaza aspectele financaire in…. Word!!! Cunosc oameni care au ajuns la spital din cauza presiunilor aiuritoare a AM/OI: „in doua ore sa-mi trimiteti asta!”, „Pana maine vreau asta!”. Asta, in conditiile in care procesaraunei cereri de rambursare dureaza 40 de zile.
Ca sa nu mai vorbim de felul in care se paorta AM/OI cu beneficarii: ii considera pur si simplu infractori! Adica, pe shleau: hotzi…
3. Cei din autoritatile publice au suficienta experienta. Problema e ca nici unul dintre cei care au experienta in managementul fondurilor nu se mai baga a doua oara in asa ceva… Doar nu sunt nebuni sa ajunga la spital, si asta indiferent de cat li s-ar plati. Cunosc pe cineva ca a spus ca pleaca din instituia respectiva in 15 zile daca il obliga sa mai faca o data parte dintr-o echipa de implementare, indiferent cat l-ar plati….
4. Lipsa unor mecanisme de tragere la raspundere…. Dar pe cei din OI/AM care impun tot felul de bizarerii, total fara acoperire in realitate, pe ei cine ii trage la raspundere?! Ce experienta au in management de proiect cei care sunt acum in OI/AM?
Eu i-as da pe toti afara din OI/AM si as angaja numai oameni care au fost manageri de proiect! Tot patitu’i prioceput….
5. Lipsa unor strategii de dezvoltare… Dar cine a impus, acum niste ani, ca toate strategiile alea sa fie facute pe bani grei de catre tot felul de firme? Strategii sunt la greu, problema e ca toti stiu ca nu valaoreaza nimic. Sa ne intrebam cum sa facem sa avem nu atat de multe strategii cu „diagrame SWOT”, cat macar niste liste de o pagina cu catea nevoi identificate, dar reale….
Pai strategiile sunt facute asa cum descriai mai sus relatia consultant – functionar: in mod normal consultantul ar trebui sa faciliteze elaborarea strategiei de catre functionarii institutiei vizate. Dar functionarii considera ca, pentru banii pe care ii ia consultantul, ar trebui ca acesta sa faca toata strategia, nu sa ii puna pe ei la munca. Si atunci, cum vrei ca functionarii sa implementeze o strategie care nu este a lor? Iar asta vezi de sus pina jos, de la nivel de AM pina la nivel de primarie de comuna. Nu mai vorbesc ca daca s-a schimbat seful, s-a dus naibii toata strategia, cum o sa faca el ce a propus dusmanul dinaintea lui.
Foarte tare site-ul http://www.porcisme.ro. Am ramas uimiti de sumele respective…
Cauza dezastrului din fondurile europene este una singura:
Administratia centrala din Romania este formata din functionari cu o competenta redusa, ca rezultat al instruirii de catre un sistem de educatie ca si inexistent.
Din pacate, Uniunea Europeana nu are mecanisme prin care sa corecteze lipsa de competenta a administratiei centrale, deoarece se presupune ca Statele membre sunt relativ bine dezvoltatate din acest punct de vedere.
Dar, incompetenta administratiei centrale se vede doar la managementul fondurilor. Ea exista, dar e mai putin vizibila, in tot ce inseamna activitate a statului roman.
Din acest motiv cred ca este absolut imposibil ca situatia sa fie indreptata.
Oricat ai mari salariile, oricat te-ai stradui sa imbunatatesti, te vei izbi de un obstacol major: nu exista acei oameni care sa poata lucra in acel sistem de management al fondurilor europene, intr-un numar suficient.
Oricat ai plati ca salariu, de unde nu-i, nici Dumenezeu nu cere.
Veti spune ca de ce nu folosim asistenta tehnica?
Pai, pentru ca asistenta tehnica actioneaza dupa ce i se solicita, prin caietele de sarcini si este dependenta oricum de bunavointa functionarilor pe care ii asista. Dar, caietele de sarcini sunt facute tot de cei care nu au suficienta pregatire…
Vreau sa spun in concluzie ca ar fi mult mai bine sa ne recunoastem incapacitatea cronica de absorbtie, provenita din cauze din afara sistemului. Astfel, nu ne vom mai cazni sa gasim rezolvari acolo unde nu sunt de fapt problemele.
Odata recunoscuta aceasta incapacitate, provenind pur si simplu din inexistenta oamenilor suficient de instruiti, ne vom putea ocupa de cauzele reale, adica de fapt de reforma invatamantului.
Daca pastram „invatamantul” cum e acum, pur si simplu nu exista o solutie de imbuntatatire reala a absorbtiei. Putem doar sa imaginam un sistem prin care sa cheltuim banii mai rapid dar tot aiurea.
LOL, „reforma” implica persoane competente care sa o faca – si tocmai te plangeai ca asa ceva nu se iegzista :D
In afara de asta: pana concepi „reforma”, pana analizezi feed-back-urile, pana o faci propriu-zis si… mai ales pana sa apara primele rezultate… he-heeee… trec binishor vreo 10 – 15 ani :D
Ori, noi parca-parca am dori sa accesam si fondurile din ciclul urmator – care e uite-asha, colea! la nici un anishor…
Da.
Vom putea „absorbi” eficient fonduri europene cam peste 15-20 de ani , daca si numai daca in acest timp ne ocupam de reforma invatamantului.
Daca lasam „invatamantul” asa, nu vom absorbi niciodata nimic. Eventual, vom cheltui aiurea ceva mai mult, dar e ca si cum nu ar fi.
Daca ne vom cazni sa crestem absorbtia, fara specialisti de nici un fel, doar marind salariile si perfectionand documetnatia (=cresteera numarului de pagini ale unei documetnatii de finantare) – pur si simplu nu vom reusi.
Pana acum sunt 9 comentarii, din care 1/2 sunt ale mele…
Stiti ce inseamana asta?
Ca, de fapt, cei care stiu nu se mai obosesc sa comenteze. Au renuntat demult la ideea ca se poate face ceva.
Cred ca ar fi mult mai bine sa recunoastem odata ca nu putem absorbi mai mult de 25%, si aia cu mari probleme.
Aşa e, mulţi dintre cei care ştiu au învăţat „să meargă pe sârmă”. Mai răbufnim câteodată, când ajunge cuţitul la os şi cam atât. O precizare importantă este că acest articol este scris acum un an (este, evident, editat, dar conţinutul a rămas acelaşi). Iar într-un an, problemele de sistem au rămas. Sigur, au apărut altele noi, s-au acutizat unele mai vechi. Dar atâta vreme cât mecanismul de alocare a banilor publici (politica de achiziţii publice) nu a fost pus în dezbatere publică, cred că micile victorii (precum deblocarea plăţilor pe POSDRU) sau micile „cârpeli” nu vor ajuta la nimic…
Si totusi povestea trebuie sa aiba un sfirsit. Ii dai undita, il inveti sa pescuiasca, populezi balta cu peste, ii dai si pedeapsa pentru ca nu asimileaza tehnica pescuitului dar lui nu-i place pestele. Il faci vinator, populezi terenul de vinatoare cu mistreti, il inveti tehnica vinatorii si constati ca nu are talent de vinator ci de pescar. Se pot incerca si alte variante dar teoria sociala are limite. Iar democratia nu permite extremisme. E posibil ca poporul sa moara de foame?
A accepta procedurile prostesti inseamna pur si simplu a te prosti si tu, incetul cu incetul.
Pe masura ce accepti prostiile, mintea ti se duce, incepi sa crezi ca prostiile alea sunt standarde „de calitate”, vocabularul ti se schimba, nu mai urmaresti sa satisfaci „o nevoie” si sa „faci un proiect”, nu mai conteaza ce faci, ci sa fii „formal perfect”.
Adica, dupa ce invatamntul te-a tampit de tot, mai vin si fondurile europene si iti demonstreaza ca se poate si „mai bine”….
O vinit primavara, noaaaa… la unii din noi dau mâtzishorii… doar n-ai vrea sa stam toata ziua pe forumuri, sa dam altora „consultanta” gratuita – tot mai fain e pe la ceva beri cu amicii, sa ne plangem de „autoritati” mai fatza-n fatza ;)
Nu fac 10 „proiecte ioropene” cat o gura de aer curat ;)
Daa…. toti sunt ocupati cu „facutul de proiecte”. Atunci de ce absorbtia reala e putin peste 10%?
Frumos articolul, scris cu pasiunea activistului care vrea sa repare ceva şi s-a ciocnit de părţile negative ale sistemului.
Dar atât. Eu cred că se porneşte de la aceleaşi premise greşită întâlnite şi în partea cealaltă a baricadei:
– Autorităţile de management nu sunt duşmanul de clasă. Sistemul de management al fondurilor structurale presupune ca în fiecare stat membru să existe astfel de autorităţi responsabile de respectarea unor reguli pe care nu ele le-au creat, dar pe care uneori le interpretează greşit. Altfel spus sunt un watchdog care mai şi muşcă. Problema e la cel care dă comenzile.
– Implicarea stakeholderilor trebuie să existe din plin la momentul programării, dar nu şi al implementării atunci când conflictul de interese devine o problemă majoră. Comentatori vorbesc de POSDRU, pentru ca a afectat la nivel micro o grămadă de oameni, dar POSDRU e o picătură în comparaţie cu celelalte programe. Imaginează-ţi implicarea consiliilor judeţene în decizii de management ce privesc sute de milioane de euro de care ar beneficia direct :) (nu-i aşa că stim ce se va întâmpla?)
– concentrarea pe impact: serios? Analiza chiar se face la nivelul tuturor programelor, pe baza indicatorilor stabiliţi de comun acord cu CE, şi uite aşa ne trezim cu corecţii financiare la nivel de program, dar şi proiecte. A absorbi banii dar a nu face ce i-ai asumat pare a fi un sport naţional şi din păcate pentru ei nu toţi reuşesc să producă şi hârtiile care să justifice asta. La actuala capacitate a beneficiarilor creşterea ponderii impactului ar fi catastrofală. Poate sunt cinic, dar actuala perioadă trebuie socotită un capitol încheiat, lecţiile trebuie învăţate şi să mergem mai departe spre mai bine.
– actualizarea programelor: aici nu pot trece peste faptul că titlul articolului ne duce spre cazul general, iar exemplele sunt toate din POSDRU. Eu vorbesc din perspectiva banilor mulţi, comparăm mere cu pere, dar asta e.În articol se precizează că programarea se face pe perioade de 7 ani, se negociază cu CE şi se aprobă de către aceasta. O adaptare în sensul celor sugerate e imposibilă din motive mai presus de voinţa României. Fondurile structurale nu sunt un instrument financiar pentru viaţa zilnică dar chiar şi aşa există un dram de flexibilitate, dacă şi voinţa e pe măsură.
– cine face o scurtă trecere în revistă a problemelor semnalate pe Internet găseşte sistemul achiziţiilor şi incompetenţa funcţionarilor pe primele locuri. Eu voi fi avocatul diavolului şi vă spun că legislaţia achiziţiilor publice din România este aproape identică cu cea din majoritatea statelor membre, fiind adaptată potrivit aquis-ului, la momentul aderării. Dacă la ei funcţionează la noi de ce nu? Cât despre funcţionari, văd că iar durerea sunt salariile (nu în articol ci în comentarii). Mă întreb dacă sindromul caprei vecinului va dispărea vreodată. Problema nu sunt funcţionarii ci politicienii. Recent auzeam cum se intenționează modificarea statutului funcţionarilor, iar propunerile nu erau de natură a crea un corp profesionist ci de a uşura introducerea favoriţilor. Sistemele de management (şi sunt multe, cu probleme diverse) au beneficiat în timp de asistenţă care le-a permis formarea unor oameni bine pregătiţi, a unor nuclee care au ţinut în spate şi băgătorii de seamă ai politicienilor şi au contribuit la ceea ce avem zi. Poate fi mai bine? Categoric da. Vreţi mai mulţi funcţionari competenţi? Alegeţi politicieni competenţi.
– Am lăsat la urmă ce era mai important. Programarea perioadei următoare. A început şi transparenţa e minimă. Dacă nu veţi intra pe fereastră, vom avea din nou programe scrise din birou, probleme care nu sunt identificate corect şi soluţii pentru ceva ce nu trebuie reparat. 2007-2013 se apropie de sfârşit, există date, se pot găsi şi mai multe iar cu ele se pot fundamenta propuneri concrete. Doar să spui că sistemul nu merge, fără o imagine de ansamblu bazată pe date concrete nu este suficient pentru a îndrepta lucrurile spre direcţia bună.
Mai toate sunt bine spuse. As completa cu 2 propuneri:
1. Angajatii statului care asigura managementul proiectelor sa fie platiti mult mai bine dar banii suplimentari sa le fie blocati pana la momentul tragerii banilor. Daca nu, nu.
2. Ar trebui ca AM / OI sa directioneze eforturile si resursele cu prioritate catre beneficiarii privati. Daca un beneficiar greseste pierde banii lui, daca un manager de proiect de stat greseste nu pateste nimic. Gradul de implicare este net diferit. Sunt curios daca exista o statistica care sa imparte valoarea proiectelor cazute in beneficiari privati – beneficiari „de stat”
Felicitari! Excelent scris si sintetizat.
Imi permit sa aduc doua exemple, traite in urma cu mai bine de un an (cand m-am lasat partial de circul/mersul pe sarma in POSDRU).
1. Despre birocratia excesiva, reglementarea de dragul reglementarii si incompetenta unde e mai mare nevoie de competenta (nu ca n-ar exista nicaieri competenta, unii dintre functionari sunt la fel de exasperati ca si beneficiarii de fonuri, dar uneori maladia loveste unde te astepti mai putin. Iata anecdota: serviciul care trebuia sa se ocupe de raspunsul la intrebarile beneficiarilor (cei care implementeaza proiecte) mentiona intr-un mesaj de replay ca nu raspunde decat la e-mailurile primite intre orele 10 si 13.
2. Despre erorile din planificare si selectie. In anumite proiecte POSDRU angajatii Camerelor de Comert sunt grup tinta predefinit, prin documteltele de proiectare. Acestea ignora ca numarul acestor angajati este relativ limitat. Camera de Comert a Romaniei are amroximativ 100 de anjati, Camerele judetene au pana in 30. Numai uitandu-ma pe cateva proiecte pe care le cunosteam eu descoperisem in 2011 ca teoretic acesti oameni trebuiau sa participe la mai multe cursuri (in proiecte POSDRU ale Camerelor sau tertilor) decat le permitea timpul de lucru intr-o luna.