joi, aprilie 18, 2024

Două propuneri avantajoase pentru domnul ministru al Transporturilor

Domnule Ministru,

Călătoresc frecvent cu trenul, cu siguranță mult mai des decât dumneavoastră. De aceea, măcar pentru perioada verii, îmi permit să vă fac două sugestii avantajoase financiar și vă invit să o alegeți pe cea mai bună dintre ele.

Prima este să reintroduceți vagoanele de clasa a III-a. Acum, ele sunt numite abuziv „clasa I” și plătite ca atare, ceea ce vă îndepărtează călătorii. După un singur drum cu trenul, mulți preferă mașina, creând aglomerație și accidente pe șosele (care tot de Transporturi țin, bănuiesc). Vagoanele de clasa I din prezent (vechi, delabrate, cu tapițerie roasă și murdară, cu geamurile nespălate, fără măsuțe și, mai ales, fără aer condiționat) vor atrage, dacă sunt puse la prețul corect, așadar cel pentru clasa a III-a, nenumărați călători, aducând astfel ministerului beneficii financiare. Cât despre beneficiul dumneavoastră, va fi vorba de o scădere a formulărilor injurioase la adresa CFR-ului și al ministrului Transporturilor personal, care deocamdată sunt bogate și pline de imaginație. Nu-mi permit să reproduc vreuna.

A doua propunere este chiar mai avantajoasă. Creșteți prețul la vagoanele fără aer condiționat, redenumindu-le saună. Amatorii băilor de aburi la 60-80 de grade Celsius vor înțelege imediat că e vorba de un serviciu de tip „2 în 1”, adică pot face saună și călători în același timp. Desigur, va trebui să instalați o cabină de duș la capătul vagonului, dar prețul biletului (clasa I plus saună) va acoperi investiția.

În ce mă privește nu pot, din păcate, alege a doua variantă. Din motive medicale îmi este interzisă sauna. Fără glumă, domnule ministru, la călătoria mea București – Brașov, cu trenul IR1645, vagonul 3 (clasa I), preț 77 de lei, mi s-a făcut rău din cauza căldurii și a lipsei de aer (ferestrele nu se deschid, prin construcție). Era la amiază, iar afară erau 40 de grade. Să știți însă că nu mă gândesc doar la mine: m-au impresionat angajații dumneavoastră, controlorii. Ei nu se opreau la Brașov, ci mai aveau ore „bune” de îndurat până la Târgu Mureș. Erau cu bluzele abastre complet ude și preluau, în plus, o parte din mai sus menționatele injurii. Ar trebui să le plătiți măcar un spor de periculozitate. Ce se întâmplă, domnule Ministru, dacă un om bolnav de inimă sau un conductor moare în tren? Cine răspunde? Veți găsi, conform tradiției, un acar Păun?

Mă pregătesc să plec înapoi spre București, întrucât călătorului îi șade bine cu drumul.  Vă țin la curent. Cu sentimente care mă tem că nu pot fi desemnate prea ușor prin cuvântul „stimă”,

O călătoare

PS Poate încercați câteva drumuri incognito cu trenurile ministerului pe care îl conduceți?

Distribuie acest articol

38 COMENTARII

  1. De 20 de ani ministerul transporturilor, vorbește neîncetat și mai ales în preajma alegerilor despre reabilitarea liniilor, despre cumpărarea de trenuri noi și reabilitarea vagoanelor vechi.
    Fapte? 0,1!

      • Subvenția se acordă pe pasager-km și în funcție de categoria trenului. Procentele despre care zici tu pot fi rezultatul contabil pentru un anumit operator de transport feroviar și pentru un anumit exercițiu financiar, dar ele nu reprezintă modul de calcul al subvenției.

        Calea ferată românească (infrastructura, linia în sine) e într-o stare catastrofală, nu contează al cui e trenul. Pur și simplu, în România o locomotivă poate ajunge să parcurgă o distanță de 10 ori mai mică decât în Vest, într-o zi de lucru. Ăsta e un caz extrem, într-adevăr, însă de 3 ori mai puțin sau de 5 ori mai puțin e normalitatea.

        Pe linia 404, de exemplu, trenurile Brașov – Brețcu fac 3h – 3h30min pe 98 km. Poți să aduci cele mai noi rame Alstom sau Bombardier, ratele de leasing or să ducă operatorul la faliment cu tot cu subvenție, dar ele tot atât or să facă, pentru că asta are legătură cu starea liniei și cu configurația ei (declivități, raze de curbură, numărul de gări etc.)

      • Exemplu concret: elevii circulă gratuit cu trenul, subvenția e 100%, indiferent de OTF (operatorul de transport feroviar). Dar ea tot pe bază de pasager-km se acordă, respectivul OTF trebuie să fi transportat acei elevi, ca să primească subvenția.

  2. Domnul Grindeanu , fost prim ministru cindva ( debarcat din funcție de propriul partid ) , revenit ministru al transporturilor datorita aceluiași partid , nu are timp de ” mărunțișuri”.
    A învățat că cariera politică , venitul lunar , averea, nu se obțin cu rezolvarea problemelor iobagilor . Fie ei și mai puțin sănătoși.
    E important tăiatul panglicilor , propaganda convulsivă ” vom face , vom drege , vom rezolva”.
    Basca dânsul e si absolvent ( printre altele ) a faimoasei Academii de Informații și fără de care nu ai viitor în Romania dictaturii soft inconfesabile.

    Faceți numele unui singur ministru ( oricare) din Romania care a vizitat inopinat propria ograda de activitate.
    Nu vă chinuiți. Nu veți găsi unu. Toți sunt discipolii metodei Ceaușescu.
    Vizita anunțată din timp, zugrăveli rapide , asfaltari peste noapte, noi uniforme și salopete – halate iobagilor aleși pe sprinceana să stea în poze lîngă cârmaciul de tura.
    ( Daca remarcați , avem guverne care nu rezista mai mult de 1 an , miniștri care vin, pleacă rapid după cum bate vintul. )
    Acum și dumneavoastră cu problema asta minora. Lipsa aer condiționat. Călătoriți pe vagon . Ca în anii de glorie a acceleratului Iasi- Timișoara. Popular numit ” trenul foametei” . Pe vagon beneficiați de aer curat, selecție naturală. 😀😀
    Evident glumesc dar eu am lăsat baltă oricare speranța privind Romania.
    In 32 de ani nu au realizat o autostradă ( una măcar) cap- coada. O cale ferată , una măcar demnă de secolul XXI.

    Dar știți ce or fi făcut în toți acești ani cu cele peste 700 miliarde lei datorie publică ( calculată conform OUG 64/ 2007 ) ?
    Nu știți ?
    Mai bine că sunt mulți bolnavi de inima și deci vulnerabili la adevăr .

  3. Nu cred ca Ministrul Transporturilor înțelege ceva.
    Nici de dotarea cu garnituri de tren, Nici de construcția de cai ferate sau de autostrăzi.
    Ministerul acesta trebuia sa fie o structură beton pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare si rutiere din Ro.
    Din pacate de 33 de ani e un cașcaval pentru politruci.
    20 km de autostrada pe an sau vopsit peronul Gării de Nord din Bucuresti pot fi realizari colosale pentru un Guvern Marioneta.
    Ungaria care are o treime din suprafață și populația României are peste 4400 km de Autostrada.
    De 5 ori mai mult decât Ro!
    Repet Ministrul Transporturilor înțelege Nimic!
    Nu are anvergură si capacitate să genereze plus valoare in acel Minister plin de Amante, Șoferi si Directori fără număr!

  4. NU va mai bateti capul, Stimata Dna Parvulescu, cu ” Domnia sa ” ministrul Actual, PSD, al tranporturilor ! Este timp pierdut !! Mai bine nu mai calatoriti, mai ales pe distante relativ scurte, cu Trenurile CFR Calatori. Utilizati masina ( daca aveti ) personala ( are si aer condionat ), ori un microbuz ! Nu veti regreta, chiar daca veti plati putin mai mult ( nu stiu tarifele microbuzelor ) ! MiniSTRUTUL PSD al Transporturilor, este BUN doar pentru Celebrele lui VIZITE de LUCRU !!! In rest este NUL, Nu FACE abolut NIMIC !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  5. Nu cred că are curaj să meargă cu trenul în România! Este o bătaie de joc continuă în toate domeniile ! Toți își văd numai de propriile interese ! Cei din USR parcă erau altă nație,erau corecți și chiar se apucaseră de treabă serios doar că ceilalți doreau să fure nu să facă treabă pentru țară și oamenii săi !!😊

  6. E tare trist daca, de 9 luni de cand s-a schimbat ministrul la Transporturi, s-a degradat in asa hal calatoria pe calea ferata; pana atunci lucrurile mergeau struna si, chiar cand mai lua foc cate o locomotiva si oamenii stateau o noapte pe camp in asteptare, ii scriau scrisori- dar de multumire si deloc ironice- ministrului. In calitate de calator- pe aceeasi ruta ( ceva mai scurta si doar de cateva ori pe an) – am avut parte de conditii de fiecare data civilizate. Vorba cuiva: ” ghinion; pentru mine.”

    • Domnule Cristescu, stiti prea bine ca CFR a fost devalizat de talhari plantati in companie sau in ministerul transporturilor de catre clica FSN->PDSR->PSD, clica ale carei apucaturi infractionale sunt bine cunoscute, apucaturi care provin din originile comunisto-securiste ale clicii, precum si din faptul ca numerosi membri ai clicii sunt descendenti de „patru clase”, fii (si fiice) ai(ale) proletariatului , lipsiti de o minima moralitate(datorita deficientelor educationale), al caror unic scop a fost si este parvenirea si imbogatirea personala.

      Sustinuti de un popor majoritar tembel si nemernic, cu apucaturi asemanatoare cu cele ale membrilor clicii, aceste lepre au mentinut Romania intr-o stare de saracie si inapoiere generalizata(comparativ cu alte state, provenite tot din comunism: Polonia, Cehia, Croatia, Slovenia, Slovacia), datorata furtului generalizat, coruptiei fara limite, evaziunii fiscale generalizate, incompetentei si lipsei de inteligenta manageriala. Justitia, dominata total de grupurile infractionale generate sau sustinute de mafia de origine comunisto-securista, a facut tot posibilul(cu mici exceptii) ca acesti infractori sa scape nepedepsiti si fara a li se confisca ceea ce au obtinut ca rod al infractiunilor. Justitie corupta, politie corupta, si mai mult, compusa din indivizi cu minte putina, proveniti in mare majoritate din clasa mocofanilor.

      De fapt de fii de mocofani am fost dominati in anii 1945-89, dar si dupa, cand visul de aur al mocofanilor de a deveni varfurile societati, de a deveni clasa dominanta, s-a implementat cu succes de catre urmasii PCR!

      Asa ca nu pot aprecia decat ca fiind dezgustator orice comentariu care incearca sa prezinte deformat realitatea zugravita de mine mai sus!

      PS: A nu se intelege cumva ca absolv de vina clicile cu metehne comuniste din alte grupari politice. Ba din contra! Imi provoaca aceeasi stare de scarba ca si clica comunistoida PSD! Numai ca vina principala pentru promiscuitatea din Romania o poarta clica PSD si idiotii care au mentinut la putere aceasta clica la nivel local sau central, de-a lunggul timpului. De notat ca in fapt, PSD a avut puteri mari si in perioadele in care nu au fost la guvernare. Stim cum, stim de ce, dar exista o mare masa de imbecili care nu pricep asta!

      • Va multumesc pentru atentia acordata postarii mele. Dar cred ca v-ati gresit tinta, intrucat eu n-am anvergura necesara aprecierii unui studiu asa de aprofundat ca al dvs. si pe care, presupun, ar trebui sa-l iau ca litera de Evanghelie . Faptul ca „nu puteti aprecia decat ca fiind dezgustator orice comentariu care incearca sa prezinte deformat realitatea zugravita de mine mai sus!” tine de umorile dvs., care pe mine nu ma intereseaza. Asa cum nu ma intereseaza nici convingerile politice ferme pe care le aveti. Incercam doar sa arat- din propria experienta, cumva diferita de cea a autoarei- modul in care calatoresc eu pe aceasta ruta. Si-atat!
        P.S. Un sfat: incercati sa nu va mai generalizati stiinta cu afirmatii gen : stim cum, stim de ce…; fiti multumit ca detineti adevarul de netagaduit. Eu, de ex., ca nestiutor in domeniu, m-as simti un intrus dac-as fi bagat, de un necunoscut, in gramada „stiutorilor”. Poate-oi fi in „marea masa… ( ailalta), care nu pricepe” si-ar trebui sa-mi cer iertare; cine stie?!

  7. Cind am vazut titlul articolului semnat, neasteptat, de dna Ioana Parvulescu, mi-am zis ca merita citit, sa vad cum se imbina Literatura cu Transporturile.
    Si a meritat.
    Dle Grindeanu, aveti cuvintul!

  8. In cazul in care domnul ministru isi arunca un ochi si la rubrica comentarii:
    Am experimentat si eu calatoria cu trenul pe vreme caniculara si am facut urmatoarea RECLAMATIE/SESIZARE: „Ce e de facut când călătorești cu trenul și in interiorul tuturor vagoanelor aerul condiționat lipseste si doar la extremitățile vagonului pot fi deschise ferestrele, respectiv 4 ferestre per vagon? Vagonul in care calatoresc este prevăzut cu 117 locuri, si ocupat/ incarcat cu tot atatea suflete. Oare am nimerit o zi ghinionista sau asa este mereu? Programul de zi cu zi nu imi permite să apreciez o trasabilitate asupra condițiilor de călătorie în tren, ruta București-Iasi, ora plecarii 16:10, tren IR1665. Am întrebat șefii de tren și mi au comunicat că au făcut sesizare interna/ au raportat defecțiunea doar a unuia dintre vagoane. Nu au știut să îmi dea număr de înregistrare pentru sesizare și nici nu au oferit informații care dintre vagoane e cel defectat. Va aduc la cunostinta ca intre timp s au defectat si restul vagoanelor. Am plecat din Gara Bucuresti in conditii improrii de calatorit, mentionez acest fapt intrucat chiar azi au crescut si preturile biletelor. In momentul de față nu imi rămâne decât să mă rog sa ajungem sănătoși la destinație, nu de alta, dar ar fi la fel de neplăcut să fim opriți in cine stie ce camp uitat de lume, pentru procedura de preluare a pacienților care nu au facut fata aerului irespirabil, dezhidratarii excesive si a lipsei de oxigenare a creierului. Mă legitimez cu numărul de bilet SNTFC No DYOD0865- Nord ATM achiziționat în data de 30 iunie 2022 împreună cu bilet de retur. Revin cu amănunte legate de experienta călătoriei Iași-București, tren IR1664.”
    RASPUNS SESIZARE după 2 săptămâni în care am insistat pentru primirea acestuia:
    „Stimate client,
    SNTFC ”CFR Călători” SA răspunde petenților în termen legal în conformitate cu prevederile Legii nr. 233/ 2002 și ale Ordonanței Guvernului nr. 27/ 2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, cu modificările și completările ulterioare.

    Vă rugăm să regăsiți mai jos răspunsul/soluția petiției dumneavoastră.

    Stimate client,

    SNTFC ”CFR Călători” SA răspunde petenților în termen legal în conformitate cu prevederile Legii nr. 233/ 2002 și ale Ordonanței Guvernului nr. 27/ 2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, cu modificările și completările ulterioare.
    Vă rugăm să regăsiți mai jos răspunsul/soluția petiției dumneavoastră.
    Referitor la sesizarea dvs. prin care vă manifestați nemulțumirea față de călătoria cu trenul IR 1665 la data de 01.07.2022 vă informăm că, CFR Calatori SA exploatează vagoanele de călători achiziționate de statul roman de la constructorii și reparatorii de profil din tară sau străinătate. Proiectarea instalațiilor de climatizare aflate în dotarea vagoanelor de călători s-a facut cu respectarea normelor europene în domeniu.
    Pentru pozitionarea geografica a tării noastre, constructorii au luat în calcul o temperatura exterioara maxima de +35gr.C, în soare. In timpul staționarii în grupele tehnice de pregătire precum și pe liniile de garare ale stațiilor de expediere, agregatele instalației de climă de pe vagoane, aflate direct în soare, ajung la o temperatura de cca.+50 gr.C, ceea ce conduce, firesc,la inhibarea comenzilor electronice de pornire a instalațiilor de climatizare (proiectate pentru max.35gr.C).
    Prin urmare, pe timp de vară, există cazuri în care garniturile de tren sunt expediate din stațiile de îndrumare, cu o temperatură apropiata de +30 gr.C la interior, ulterior, în parcurs, pe fondul ventilarii naturale a agregatelor instalației de climă existând condiții pentru repunerea în funcțiune a climatizării cu condiția ca gradul de ocupare să nu depăsească numărul de locuri al vagonului, altfel radiatia termica (infrarosu) naturală a fiecărui pasager dereglează funcționarea calculatorului de climă.
    Pentru a reuși menținerea în funcțiune a instalațiilor de climatizare în permanență, este necesară achiziția unor vagoane de construcție nouă, dotate cu instalații de climatizare performante, care să poată funcționa și în condițiile unor temperaturi în soare mai mari de +40, +45 gr.C.
    Menționam ca în ultimii 12 ani, CFR Calatori SA nu a primit nici un fel de fonduri pentru achiziția de material rulant nou (achiziția de vehicule noi începând cu anul 2016 fiind în atribuția ARF- Autoritatea de Reforma Feroviara) iar reparația generală cu modernizare efectuată din fonduri proprii s-a facut pentru un număr redus de vehicule raportat la necesarul real din cauza subfinanțării continue a transportului feroviar public de călători.
    Pentru a limita la minimum cazurile în care garniturile de tren circulă fără ca instalațiile de climatizare să funcționeze, s-a dispus ca pentru intreaga perioadă cu temperaturi caniculare să se efectueze anumite lucrări suplimentare de mentenanță și insoțirea trenurilor în anumite intervale orare de către electricieni de vagoane în limita disponibilului de personal, etc.
    Aceste informații sunt aduse la cunoștința pasagerilor prin comunicat de presa postat pe site-ul site-ul http://www.cfrcalatori.ro-https://www.cfrcalatori.ro/comunicate/functionarea-instalatiilor-de-aer-conditionat/
    Ne cerem scuze pentru neplăcerile întâmpinate și vă aducem la cunoștință pe această cale că, Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători ”CFR Călători” SA întreprinde în permanență măsuri în vederea îmbunătățirii calității serviciilor oferite, inclusiv cele legate de confortul asigurat în trenuri pentru publicul călător.
    Cu stimă,
    Echipa CFR Călători”

  9. Ministrul si directorii de la trenuri ar trebui sa fie dati afara. Daca nu ajuta, macar din simt justitiar. In filmul cu Zelenski, ” Slujitorul poporului”, din cauza ca nu se construiau soselele, desi primeau bani si era o prioritate, el il da afara pe ministru si il numeste pe adjunct. Nici un rezultat. Il da fara pe adjunct , il numeste pe urmatorul. Nici un rezultat . Si asa, coboara pe scara angajatilor, pana ajunge la ultima muncitoare care lucra efectiv la asfalt. Nici un rezultat. In cateva luni isi cumparase casa, masina, bijuterii si facea excursii in strainatate.
    Alte solutii ar putea fi: transferul de populatie, reincarnarea lui Vlad Tepes sau re-instalarea Codrutei Kovesi si a unitatii anti-coruptie.
    A posteriori, pot fi dati in judecata. Sa plateasca daune din buzunar.
    Gheata este un mare ajutor in caldurile astea. Se poate pune o „sticla” de plastic de apa in freezer si plecat cu ea la drum.

    • Soluția corectă a fost aplicată în UK, între 1995 și 2020: privatizarea transporturilor de pasageri. Numărul de pasageri s-a dublat între 1995 și 2015, ajungând la cel mai înalt nivel din istoria țării, în ciuda miilor de km de căi ferate desființate în anii ’60, pe vremea când British Rail era de stat, la fel cum e CFR Călători astăzi.

      Dar noi nu vrem transporturi feroviare private de pasageri, noi vrem să fie toate ale statului, ”proprietatea întregului popor”. Așa că Boris Johnson a trecut la re-etatizare, în apluzele progresimii.

      • Intamplator, in urma cu o luna ( in timpul grevei feroviarilor ) am calatorit intre Winchester si Londra cu SWR, in conditii caniculare, ce excedau aerul conditionat. Pe timpul calatoriei, dar si pe peron la sosire, am fost coplesiti de personalul firmei cu sticle cu apa , evident gratuite. Alti bani, care genereaza si-o alta educatie.

      • Contractele cu firmele private sunt doomed daca exista coruptie rampanta, ca in Romania. Contra mita, sunt alese firme de categoria a cincea, care o sa primeasca bani si nu o sa construiasca nimic.

        • @delia f – în principiu, aveți dreptate. Însă tocmai de asta se practică francizarea.

          Poate să fie și mama corupției rampante în România, firma privată care ar primi dreptul de a transporta pasageri timp de 10 ani (de exemplu) pe linia 310 Arad – Salonta – Oradea și linia 402 Oradea – Satu-Mare – Halmeu (RO-UA) ar face tot ce e posibil să obțină maximum de încasări în acești 10 ani. Comparativ cu CFR-ul actual, chiar s-ar reduce corupția.

          Infrastructura în sine (podurile, tunelurile, linia ferată propriu-zisă) rămâne în continuare proprietatea statului, care o și întreține, dar încasează o taxă pentru fiecare vagon și / sau fiecare osie de vagon. La fel s-a procedat și în UK începând cu 1995, așa a dispărut materialul rulant vechi de 40 de ani de pe vremea British Rail. Și tot așa a fost posibil ca St Pancras să arate cum arată astăzi, cu trenuri de 16 – 18 vagoane care pleacă practic din oră în oră spre Paris, Amsterdam și Bruxelles.

          Mai mult decât atât, într-o zi normală de lucru sunt 84 (!) de trenuri pe zi între Londra și Edinburgh, dintre care cele mai rapide fac 4h20min pe 600 km, fără oprire. Garniturile de pe West Coast Main Line, de exemplu, nu le-a cumpărat vreo ”autoritate de reformă feroviară”, ca în România. Richard Branson s-a dus personal în Italia și a ales modelul, după care majoritatea au fost asamblate la Birmingham, tocmai fiindcă era loc de obținut bani din asta.

          Iar pentru trenurile de pe East Coast Main Line, care fac și ele traseul Londra – Edinburgh, Hitachi a construit în mod expres uzine de asamblare în UK. Tot fiindcă era loc de obținut bani din asta. Iar banii îi plăteau pasagerii, nu statul britanic. Care pasageri au ajuns să prefere trenul în asemenea măsură, încât s-au desființat o mulțime de curse aeriene Londra – Glasgow și Londra – Edinburgh. Pentru că gările sunt în centrul marilor orașe, aeroporturile nu.

          • Harald ! Daca va inchipuiti ca „o firma din Romania” care ar prelua transportul de calatori – asa cum imaginati – pe ruta arad – Salonta – Oradea ar investi pentru cumpararea unor vagoane de calatori moderne si a unor locomotive performante ….. inseamna ca NU CUNOASTETI Romania si ….. romanii ! Pai avem si acum firme private care asigura transport de calatori si/sau marfa – Rgret , dar n-am vazut mari imbunatatiri ! In Romania nu este NUMAI problema modernizarii – imbunatatirii mijloacelor de transport pe CE – Este MAREA PROBLEMA a imbunatatirii – modernizarii – educatiei natiei in general – si a locuitorilor in particular. De geaba iei trenuri-vagoane moderne daca „nea Ion” vine beat sau cu tot felul de boarfe si „acareturi” jegoase si putind ! Nu poti sa-l dai jos din tren : a platit biletul si … e democratie ! – Mai avem de lucru in Romania si …. greu la deal cu boii mici – chiar daca au ajuns „menistrii” si au publicat carti „imaginare (sau „numai de imagine”!!)

  10. Domnul ministru al transporturilor, dl Grindeanu , nu-si poate controla muschii fetei si ai gurii si zambeste crispat chiar cand nu e de ras ci chiar de plans..cred ca asta e vreo afectiune, specialistii o pot diagnostica.
    Poate dignosticul il impiedica sa mai fie minstu…Imi amitesc ce circ ca facut cand nu a vrut sa renunte la functia de prim ministru…
    Nu face nimic si ranjeste satisfacut…si nu e singur !

    • Utilitatea dușului există, dar are altă aplicabilitate, de care CFR n-a auzit încă: vagoane de dormit cu câte 5 cușete de lux, dotate cu pat matrimonial și baie proprie. Pasagerii economisesc astfel o noapte de cazare la hotel, iar unii dintre ei călătoresc cu secretara, nu cu soția. Asta fiind ”de neprețuit”, cum spune reclama la Mastercard 😀

  11. Caile de rulare nu au fost modernizate se circula ca pe vremea bunicii. Au cumparat vagoane de calatori care sunt bune la metrou, cu scaune inghesuite, inguste, mai sa cazi de pe ele, fara compartimentare, cele mai proaste si ieftine. Se aude ce se vorbeste de la primele scaune la ultimele. Nu mai exista diferente cl 1 si cl 2 si cele de carat si marfa,, bagaje voluminoase. Pe prima 100 de km grupurile sanitare mai arata curate, dar dupa aceea este jale. Calatoria cu trenul care ar trebui sa fie o delectare a ajuns o faza de nervi.

    • Uneori se circulă chiar mai rău ca pe vremea bunicii, liniile neelectrificate sunt la nivelul european din 1930, cele electrificate la nivelul european din 1970. Însă liniile ferate sunt totuși întreținute în permanență, nu vă imaginați că intră vreun tren pe o linie ferată neîntreținută timp de 10 – 20 de ani.

      București – Predeal, de exemplu, a fost reconstruită complet pe vremea lui Băsescu. În 2011 cred că au fost terminate lucrările. A fost înlocuit fiecare stâlp, fiecare traversă, fiecare macaz și fiecare bucată de șină. Chiar și pe tronsoane mai fără pretenții, cum e pe valea Mureșului, pe la Gheorgheni, Toplița și Deda e linie simplă, dar e totuși electrificată, iar traversele de lemn deteriorate sunt înlocuite bucată cu bucată, atunci când e cazul. Niște eforturi se fac, pentru a menține sistemul cât de cât pe linia de plutire. Ceea ce lipsește este o nouă abordare conceptuală, revitalizarea generală a transportului feroviar.

      Pe ansamblu, cauzele sunt mai complexe: orașele s-au extins, astfel încât în prezent trenurile românești au mult mai multe restricții de viteză. În vest, asta s-a rezolvat cu tuneluri în orașe, în România nu s-a auzit de așa ceva. Numărul de gări a crescut, pe multe tronsoane sunt astăzi de două ori mai multe gări decât în urmă cu 100 – 120 de ani. În gările mici, trenul oprește chiar pe linia directă, tot ca acum 120 de ani, iar multe halte au fost amenajate chiar în linie curentă, ceea ce reduce semnificativ cadența trenurilor. În Vest pot circula și 240 de trenuri pe zi, pe un tronson de linie dublă. În România, 30 – 40 de perechi de trenuri pe zi e cam maximum ce se poate obține.

      • „Harald” – Stimate Domn – Am lucrat peste 35 de ani in mari intreprinderi si Centrale Industriale din Romania „socialista” – m fost obligat sa calatoresc mult – cel putin 3 – 4 zile saptamanal ! Am avut ocazia sa vad – sa vad direct – halul in care era calea ferata in tara ! Se „intretinea” ici si colo ! Se aplicau restrictii de viteza unde „nu se reparase” – asa cum se face si acum !! Mi-aduc aminte ca la T-Severin (si Drobeta !!) , unde din gara ca sa ajung la fabrica de anvelope gigant (Masini importate din Japonia – ajunse la „fiare- vechi !! – Nu s-au inteles pungasii cum sa o imparta !) mergeam pe sinele de manevra din gara – ma minunam ca mai tin vagoane sau locomotive – asa erau de putrezite traversele !!! Citati linia Buc – Brasov ca modernizata – cu sinele continu sudate ! Mai stiti si alta ? Eu NU ! Cu o floare nu se face primavara ! Politica economica a lui Ceausescu a fost COMPLET GRESIT ! S-au irosit multi bani pe uzine falimentare sau fara resurse asigurate Ma opresc aici – dar Romania A FOST FALIMENTATA in ultimii 15 – 20 de ani Ceausecu ! Finalizarea falimentului si „desavzarsirea” JAFULUI NATIONAL a fost opera guvernelor de sub „obladuirea” lui Ilici Iliescu – amintindu-l pe cel Adrian Nastase care – practic – a VANDUT CE MAI RAMASESE DIN INDUSTRIE-ECONOMIE pe NIMIC – daca ne facem a uita CIUBUCUL ! Situatia de azi este cu radacini adanci si cu multiple vinovatii ! Nu trebue acoperite si NICI UITATE !

  12. Excelent articolul; ma intreb mereu cu ce se ocupa ministerul transporturilor intr-o tara fara drumuri si autostrazi la nivelul sec.XX, cu trenuri care se opresc in camp, cu locomotive care iau foc,cu deraieri si intarzieri de ore,multe ore.Puneti-va pe treaba serioasa si faceti un plan onest de actiune,fara conotatii electorale, si incepeti odata sa faceti ceeace trebuie: infrastructura feroviara,electrificrea arterelor principale de CF,schimbarea treptata a vagoanelor de persoane si a locomotivelor cu estimarea costurilor si precizarea termenelorde executie.Acesta ar trebui sa fie un plan de actiune national pe o durata mai lunga de timp si care ar trebui sa primeasca statut de lege prin parlament pentru a fi obligatoriu pentru orce guvern ce s-ar afla la putere.

  13. Cu voia d-voastra, voi incerca eu sa raspund in locul lui :
    D-na, faceti cum vreti. Eu aici am venit pentru niste comisioane, nu ma pricep. Sunt specialisti la CFR care pot rezolva problema. Ar trebui sa faceti o plangere la CFR.
    Cu respect,
    Al d-voastra Cutare

    PS: Sunt sigur ca de maine, ma rog de Luni, ca Duminica e sarbatoare, lucrurile se vor schimba.

  14. Sincer?

    Stimata Doamna,

    In 2022 exista varianta trenului de calatori oferita de o alta firma, o societate privata, unde niciodata calitatea serviciului oferit nu a lasat de dorit iar pretul biletului este tot pe acolo daca nu cumva mai mic. Astra este numele firmei – nu veti regreta aceasta alegere dar cred ca mereu veti avea motive de regret alegand serviciul public.

    Numai bine va doresc!

    PS
    Poate insa doriti sa va luptati cu morile de vant
    CFR Calatori are o adunatura de oameni, cu o gramada de acareturi, prea putin eficiente dar ii pasa cuiva??? Probabil ca atunci cand nu o sa mai aiba clienti o sa inteleaga – a creste doar preturile tichetelor dar fara sa faci nimic pentru imbunatatirea calitatii serviciilor decat oferind sauna naturala la pachet cu calatoria cred ca poate dauna grav sanatatii.
    La portofel loviti Doamna!
    Asa inteleg unii cu mult mai repede.

    • Soluția asta nu e aplicabilă peste tot în România. Nu poți să mergi cu Astra de la București la Suceava și nici de la Brașov la Cluj.

      Un operator se retrage singur de pe secția respectivă, în cazul în care nici subvenția nu-l mai ajută să nu piardă bani. Problemele sistemului feroviar românesc sunt structurale. Degeaba se poate merge în prezent cu 160 km/h de la Simeria la Sighișoara, ar fi nevoie de modernizat de 20 de ori pe-atât, e clar că sunt necesare niște schimbări fundamentale în sistem, nu doar la CFR Călători.

      Mai mult decât atât, nici măcar pe tronsonul modernizat nu au fost eliminate trecerile la nivel, unele dintre ele se află chiar în orașe. Urmează câteva accidente sinistre cu ”proiectile” de 300 – 500 de tone la 160 km/h, după care viteza trenurilor va fi probabil restricționată.

  15. Frumos si cu nuante poetice articolul, mai ales mult, mult bun-simt. Sigur, textul e condimentat cu sarcasm care nu cred ca se va face simtit in troaca ministeriala. Finalul este de o maretie aparte, iar multiplele sensuri si nuante din limba romana ma fac sa il citesc ca pe o injuratura neaosa: „Poate încercați câteva drumuri incognito cu trenurile ministerului pe care îl conduceți?” folositi-va imaginatia.

  16. Noi, în Teleorman suntem sinistrați nu mai avem trenuri deloc; în 2016 încă mai circulau doar cinci perechi. Acum linia e ruginită!

  17. Doamna Parvulescu, de la acest derbedeu de sorginte comunista, numit Grindeanu, nu puteti avea niciun fel de pretentii. Acest papagal nu este nimic altceva decat un membru al unei clici populiste al carei unic scop, de 32 de ani incoace, este imbuibarea prin mijloace la limita legalitatii si deseori cu totul si cu totul ilegale. Mincinosi si aroganti, odrasle de mocofani needucati, majoritatea cu intelect specific fiilor proletariatului, aceasta hoarda numita PSD nu a adus, nu aduce si nu va aduce nimic benefic acestei natii.

    Transportul feroviar a fost distrus de maimutoi plantati peste tot in ministerul transporturilor de aceasta grupare infractionala numita PSD. Rareori cand a aparut un ministru care chiar putea si dorea sa faca ceva, fie a fost blocat de functionarimea PSD majoritara in minister, fie a fost blocat in guvern de indivizi de aceeasi tepa cu PeSeDeii, fie a ramas ( nu din vina sa) prea putin in functie pentru a avea timp sa faca ceva semnificativ.

    Dar mizeria morala si nu numai morala care domina azi Romania(inclusiv bataia de joc din trenurile romanesti) este rezultatul actiunii(sau inactiunii) unei mase critice(majoritara) de nesimtiti needucati si cu intelect redus care formeaza majoritatea asa zisului popor roman. Cu slaba probabilitate de a gresi, afirm ca aproximativ 90% din populatia Romaniei este compusa din imbecili nevindecabili, plus cocalari, infractori de toate soiurile, plus mocofani dornici de parvenire prin orice mijloace. Sansa de vindecare este zero. Poate doar prin legi dure si o justitie adevarata care sa le aplice cu strictete vom putea scapa mai repede de aceasta stare de fapt! Putin probabil, pentru ca nu stiu de unde ar putea apare o majoritate parlamentara care sa genereze asa ceva.

    Prezenta mai mare la vot nu va aduce nimic bun! Doar cresterea procentelor gastii de orogine comunisto-securista!

    O insanatosire grabnica a tarii nu poate avea loc decat prin blocarea in fasa a oricarei atitudini de tip comunist, a oricarei actiuni de tip comunist! Banuiesc ca intelegeti ce vreau sa spun si cam ce consider ca e necesar pentru a scapa pentru totdeauna de mizeria de tip comunist!

  18. Eu am avut azi parte de o experiență aflată la polul opus. Am plecat cu băieții de la iași la București dimmineața la 5 și ne-am intors după amiază la 16. Nu a fost saună ci o minighețărie. Știind că la București vor fi 35 de grade, normal că am plecat toți în tricouri și pantaloni scurți ( dimineața temperatura era de peste 20 de grade). În vagon ( clasa a 2-a) aerul condiționat funcționa ireproșabil, fără nicio posibilitate de reglaj, așa că am ajuns să ne învelim cu tricourile de rezervă.
    Ce-i drept, la întoarcere, o doamnă cu un copil a apărut în vagonul nostru. Când controlorul i-a verificat biletele, erau de la clasa I. I-a explicat că nu aveau aer condiționat și nu puteau sta. Controlorul i-a răspuns că a deschis toate ferestrele, să se mai racoreasca putin. În rest, aceleași „fotolii„ obosite, murdare, murdărie peste tot ( din aceea veche, stratificată). Standardul clasic de confirt CFR.

    • Formidabil .CFR a implementat sugestiile Ioanei Parvulescu, chiar inainte de a fi enuntate. Clasa 1 a fost transformata in clasa a treia. Nu e rau. Poate o sa o mute pe acoperis. Cel putin acolo, o sa fie ventilatie buna.

  19. Principala preocupare a lui Grindeanu este sa-si numeasca acoliții la șefia CFR. Ultimul șef numit cheltuia milioane pentru a-si remobila biroul.
    A fost o vreme când a lucra la CFR sau a fi ofițer in armata, ma refer la acum cca 100 ani in urma, era o mândrie si stârnea individei.
    Distrugerea CFR a început cu ministeriatul lui Băsescu la Transporturi in 1991 si a continuat sub toate guvernele de după 1991.

  20. Sfatul meu e sa calatoriti cu trenurile de noapte, daca nu aveti alternativa la CFR, cand e prea cald afara.
    Astfel, daca se mai rupe cate o Locomotiva in drum, veti avea sansa sa supravietuiti calatoriei si de ce nu sa dati o Mana de ajutor si mecanicului de Locomotiva (cat sa-l ajutati sa iasa din maruntaiele Locomotivei, daca nu dorii sa iesiti in racoarea noptii ca sa impingeti Problema mai departe!
    Va avertizez insa ca pana si noaptea se pot produce pene de curent, mai ales in conditiile actuale, ca sa aveti la dvs cele necesare pentru a supravietui in salbaticie alaturi de tot felul de Pericole, Ursi, Shacali si ce s-or mai gasi pe acolosha.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ioana Parvulescu
Ioana Parvulescu
IOANA PÂRVULESCU predă literatură română modernă la Facultatea de Litere din Bucureşti. A fost timp de 18 ani redactor la România literară, unde a scris săptămânal. La Editura Humanitas a iniţiat şi coordonat colecţia „Cartea de pe noptieră“. În 2013 a obţinut Premiul Uniunii Europene pentru literatură. SCRIERI: Lenevind într-un ochi (1990), Alfabetul doamnelor (1999), Prejudecăţi literare (1999), Întoarcere în Bucureştiul interbelic (2003, reed. 2007, 2018), În intimitatea secolului 19 (2005, reed. 2007, 2013), În Ţara Miticilor (2007, reed. 2008), Întoarcere în secolul 21 (2009, reed. 2018), Viaţa începe vineri (2009, reed. 2013, 2018), Cartea întrebărilor (2010), Lumea ca ziar. A patra putere: Caragiale (2011), Viitorul începe luni (2012), Cum continuă povestea (2014), Inocenţii (2016), Prevestirea (2020). TRADUCERI: Angelus Silesius, Călătorul heruvimic / Cherubinischer Wandersmann (ediţie bilingvă 1999 şi 2007), Maurice Nadeau, Să fie binecuvântaţi (2002), Laurent Seksik, Consultaţia (2007), Rainer Maria Rilke, Îngerul păzitor (2007), Milan Kundera, Sărbătoarea neînsemnătăţii (2014). ANTOLOGII: De ce te iubesc. Paradoxurile iubirii în poezia lumii (2006), Intelectuali la cratiţă. Amintiri culinare şi 50 de reţete (2012), Şi eu am trăit în comunism (2015, reed. 2018).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro