duminică, iulie 25, 2021

Doua texte despre Mircea Ivanescu

Nota redactiei: Publicam mai jos ,impreuna, doua texte, unul al lui Dumitru Badita, jurnalist care l-a cunoscut pe Mircea Ivanescu, si al lui Claudiu Komartin, poet.  S-a scris prea putin, s-a vorbit prea putin, acum la moartea lui Mircea Ivanescu, unul dintre cei mai mari poeti romani, moartea lui ne-a gasit nepregatiti sa vorbim despre el prea mult.

„M-am gândit la Mircea Ivănescu, întotdeauna, ca la poetul român cel mai puţin român.”

Am trăit şi eu în câteva oraşe, dar pe nicăieri nu am văzut om citind în mers pe stradă, cu excepţia lui Mircea Ivănescu.

Locuiam în Sibiu, într-un cămin studenţesc de lângă parcul „Sub arini”, iar în apropiere se afla şi sediul revistei Transilvania, unde poetul era angajat ca redactor. Când l-am întâlnit prima oară în postura de lector ambulant, m-am oprit în loc şi l-am urmărit fascinat şi derutat şi cu oarecare frustare că eu niciodată nu voi putea să merg citind prin oraş, că deşi pare un lucru la îndemână, ar trebui să aparţii unei alte umanităţi ca să îl practici. Mircea Ivănescu mi-a dat mereu senzaţia, cu atât mai mult când l-am cunoscut mai de aproape la întâlnirile cenaclului literar şi apoi când i-am luat şi un interviu, că e departe de noi, că trebuie să vină dintr-o lume a lui ca să fie prezent aici. Unii susţin că extratereştrii sunt de mult printre noi şi trăiesc camuflaţi sub diferite înfăţişări omeneşti ca să nu se dea de gol. Dacă e adevărat, atunci Mircea Ivănescu a fost un extraterestru, cu atât mai din altă lume cu cât îl compari cu lumea noastră românească.

M-am gândit la el, întotdeauna, ca la poetul român cel mai puţin român. Nu a scris sub puterea, uneori tiranică, a poeticilor la modă, reuşind să îşi salveze opera şi de tradiţionalism, şi de proletcultism, dar şi de ispitele avangardei. Nu a avut ambiţii de reformator literar sau şef de şcoală, deşi poezia lui a influenţat puternic cel puţin două generaţii literare, dar nu prin pedagogie, ci prin energetismul propriei valori. Nu a aspirat la funcţii publice, la titluri instituţionale sau la premii literare, aşa cum scriitorul român o face cu o râvnă demnă de alte cauze. Nu s-a implicat în scandaluri literare, nici măcar, din câte ştiu eu, în polemicile obişnuite de care scriitorii nu se scutesc, ba dimpotrivă, le caută cu sârg, de parcă „zgomotul şi furia” ar atribui automat un plus de valoare operei lor. Centrifugal a fost Mircea Ivănescu şi geografic, părăsind o capitală unde literaţii sosesc cu aplombul unui Rastignac, pentru a se refugia în burgul transilvan, care oferea ce-i drept linişte şi reverie, dar nu prea multe şanse de vizibilitate literară. A făcut un drum invers celui bătătorit de  tălpile şi uneori chiar de genunchii aspiranţilor la glorie. Mircea Ivănescu a ajuns glorios printr-o reţetă perdantă pentru cei mai mulţi: discreţie, onestitate, datorie faţă de vocaţia sa, erudiţie, ironie, auto-ironie, relaţie absolută şi aproape exclusivă cu universul livresc, civilitate, răbdare, bun simţ.

Dumitru Bădiţa

Se incheie o  epoca

Pentru postmodernismul românesc, Mircea Ivănescu a fost, alături de Mircea Horia Simionescu, vârful aisbergului. Fără poezia sa, şi fără zecile de mari cărţi ale secolului XX pe care le-a tradus exemplar în româneşte, literatura noastră din ultimii patruzeci de ani ar fi arătat sensibil diferit. Mircea Cărtărescu, Mircea Nedelciu şi ceilalţi scriitori afiliaţi 80-ismului rafinat şi ironic (într-un cuvânt: postmodern), cu siguranţă nu ar fi scris la fel. Am fi avut probabil şi astăzi o literatură bătrânicioasă, tardo-modernistă, sufocată de discursul naţionalist de tip Păunescu-Vadim sau de estetismul cu ochii la stele al autorilor care nu au reuşit niciodată să descopere firescul şi naturaleţea. Pe acestea Mircea Ivănescu le stăpânea ca un mare poet, din interiorul unui discurs care nu e la îndemâna oricui – fiindcă, pentru a-i citi versurile, nu e nevoie doar de elanuri lirice şi de entuziasm infantil, versurile sale nu sunt cantabile şi necesită o cultură solidă şi curiozitatea de a sonda dincolo de aparenţe.

Mircea Ivănescu a fost omul cel mai cultivat pe care l-am întâlnit, iar literatura sa e o remarcabilă probă de subtilitate, inteligenţă şi emoţie, care a contribuit ca poezia românească de după 1968 să treacă într-o altă vârstă istorică. Odată cu trecerea poetului Mircea Ivănescu, la doar câteva luni de la dispariţia romancierului Mircea Horia Simionescu, se încheie o epocă.

Claudiu Komartin

Distribuie acest articol

1 COMENTARIU

  1. Subscriu la ce s-a scris mai sus de Mircea Ivanescu. Eu l-am cunoscut inaintea celor doi autori de articole. Prin 1960, era redactor la agentia romana de presa. Abia terminasem facultatea si m-am angajat la agentie. Era printre primii redactori din vechea generatie pe care i-am remarcat. Mi s-a parut ca intr-adevar parca nu era pamantean ca noi. De o modestie aproape nefireasca, era o persoana eterica, nu-l simteai cand trecea pe langa tine, nu te privea in ochi, parca traia intr-o lume a lui diferita de a noastra. Daca persoana lui nu ea vizibila, mai ales ca era de o onestitate si singuratate care il plasau mai degraba inafara colectivitatii, Mircea isi exceda generatia prin cultura enciclopedica pe care o avea. Despre generatia noastra nu mai vorbesc. Ceea ce putini au remarcat era ca Mircea cauta sa ne cultive apetenta pentru carti. Si acum am in biblioteca un Kipling pe care mi l-a dat el si n-am sa uit pledoaria pe care mi-a facut-o pentru Micul print . Ne atragea atentia pentru latura ei filozofica. Am simtit ca pentru el cultura era tunelul unde se refugia din calea propagandei comunisto-securiste. As avea multe sa scriu despre ceea ce ne invata el dar parca as intra in lumea lui, ceea ce cred ca nu i-ar placea. Dumnezeu sa-l odihneasca

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

 

 

Recomandare Contributors.ro - Musica Ricercata Festival Op.3

https://www.hotnews.ro/stiri-cultura-24929744-23-iulie-incepe-musica-ricercata-3-festival-despre-muzici-pierdute-regasite.htm

Intre 23 si 25 iulie, la Sibiu, va avea loc un festival foarte interesant, Musica Ricercata Festival Op.3. Titlul este un joc de cuvinte care pornește chiar de la crezul proiectelor Musica Ricercata: aducerea la lumină a unor muzici pierdute în biblioteci și arhive. Descoperirea lui Joseph Haydn (denumit și “părintele simfoniei”) dintr-o perspectivă a Transilvaniei este punctul de pornire a periplului, muzica devenind o mașină a timpului prin care reușim să pătrundem din perspectiva culturii transilvănene în centrul Europei. Vezi programul festivalului in articol.

 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

În ultimii 40 ani, temperatura medie anuală din România a crescut cu circa 2°C

În baza de date întreținută de NASA la Goddard Institute for Space Studies (NASA GISS), care funcționează în New York, pe lângă...

Nikita Hruşciov dixit: „În România socialismul nu poate fi construit fără mămăligă”

Într-o şedinţă desfăşurată la Moscova, la 8 iulie 1953 – în cursul căreia câţiva politicieni sovietici au discutat despre un plan de...

Libertatea, statul şi politica prudenţei: o pledoarie modestă

Ceea ce criza sanitară a impus, în mod dramatic şi poate ireversibil, este politica fricii.  Creşterea fără precedent a controlului statal, invadarea...

Vaccinarea anti-COVID: între tipic statistic și potențial național

România este vaccinată cam cât ar prezice indicele dezvoltării noastre umane. Ne comportăm tipic statistic, suntem un punct cuminte pe o curbă...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

 

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro