Nimeni, nici măcar o singură persoană care încă își mai păstrează mintea limpede și capul pe umeri, nu are nici cel mai mic dubiu că mai-marele PSD, dl. Liviu Dragnea vrea cu tot dinadinsul să fie candidatul partidului la alegerile prezidențiale de la începutul iernii viitoare.
Mega-mitingul de vineri, 11 aprilie de la Craiova a fost, indubitabil, începutul campaniei sale electorale. Preumblările d-lui Dragnea din week-end-ul trecut în Moldova și Bucovina, chiar dacă nu au avut succesul dorit de fiul șefului de post din Grația și fost repetent cu coroniță al Politehnicii bucureșetene, au însemnat etape în acest demers.
Nu alegerile europarlamentare reprezintă preocuparea principală a președintelui PSD, dovada cea mai evidentă în acest sens fiind că dl. Dragnea nu face mai nimic astfel încât să fructifice aceste mai mult sau mai puțin reușite băi de mulțime în favoarea candidaților partidului. Nu de dragul alegerilor europarlamentare bate dl. Dragnea țara, uitând de atrocele lui dureri de șale.
Să nu se înțeleagă însă că mai marele PSD ar fi complet neinteresat de aceste alegeri. Nici vorbă. Numai că dl. Liviu Nicolae Dragnea își dorește un scor electoral cât mai consistent nu fiindcă ar fi mistuit de aspirația de a vedea în băncile de la Strasbourg și de la Bruxelles o cât mai consistentă floare pesedistă. Nu, nu Europa occidentală, civilizată îl interesează pe președintele pretinșilor social-democrați români. Pe el îl mulțumesc și sunt prioritare relațiile cu Ungaria lui Orbán, Rusia lui Putin și Turcia lui Erdogan. De aici și faptul că dl. Dragnea nu ratează nici cea mai mică ocazie spre a lansa tot mai deșănțate, mai mizere, mai comunistoide atacuri la adresa Uniunii Europene. Președintele PSD a devenit chiar mai dur în vorbele la adresa UE decât era la adresa regimurilor capitaliste din Europa de Vest și in SUA Nicolae Ceaușescu în ultimii ani ai domniei sale. Președintele PSD vrea un scor bun la Europarlamentare pentru a-l scoate definitiv din joc pe pretinsul lui amic și tovarăș de alianță guvernamentală. Călin Popescu Tăriceanu.
Se pare că între cei doi s-ar fi ajuns la o înțelegere. Pe care o socotesc o păcăleală jalnică. Și anume. PSD-ALDE va avea un singur candidat la prezidențiale, iar acesta va fi desemnat în funcție de rezultatele la Europarlamentare. Ceea ce înseamnă că deja dl. Dragnea l-a tras pe sfoară pe dl. Tăriceanu. Care stă mult mai bine în sondaje decât stă șeful pătatei, mizerei, infectei, falsei social-democrații din România. Este însă foarte puțin probabil ca un partid minuscul, așa cum este ALDE, să obțină la alegerile de luna viitoare un scor măcar comparabil cu cel pe care îl va obține PSD. Așa că dl. Dragnea îi va arăta d-lui Tăriceanu pisica neagră. Care este încă de pe acum una la dublu. Prima fiind reprezentată de ceea ce va obține la alegeri ALDE, cea de-a doua de rezolvarea solicitării DNA de ridicare a imunității parlamentare a președintelui Senatului.
Concediindu-l săptămâna trecută de la șefia Ministerului Justiției pe respingătorul domn Tudorel Toader, al cărui protector pe față era dl. Călin Popescu-Tăriceanu, dl. Dragnea i-a arătat președintelui ALDE cine este pe mai departe jupânul. Mai mult ca sigur în mod similar va proceda dl. Dragnea și când va veni vremea deciziilor finale în privința candidaturii la prezidențiale.
Singura mea întrebare este dacă dl. Călin Popescu-Tăriceanu este chiar atât de naiv încât să creadă în sinceritatea târgului făcut cu dl. Tăriceanu ori, pur și simplu, a fost șantajat să îl accepte.
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors. ro și pe blogurile adevărul.ro
Prezentare generală a confidențialității
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Sa ne traiasca Presedintele, care in fine nu mai este un alogen, ci 100% de-al nostru, dintre noi, pentru noi!
Care tine cu Poporul si il apara de multinationalele ticaloase!
Si de nemernicii uselisti-plustiti, care vor sa ne ia frigiderele si aragazele!
Sa ne traiasca si cea mai tanara Prima Doamna!
Sa ne traiasca in insectar.
Daca „dl. Dragnea” chiar vrea Presedinte, inseamna ca „dl. Dragnea” este chiar mai rupt de realitate decat il credem.
„dl. Dragnea” vrea puterea efectiva si absoluta – acum este efectiv cel mai influent om in stat, dar se tot loveste de formalisme.
Ca Prim Ministru – Presedinte al Partidului de guvernamant ar avea TOT ce-i trebuie. Si este foarte, foarte aproape de a-si atinge obiectivul
Ca Presedinte – ar trebui sa renunte in primul rand, cel putin formal, la pozitia de lider al partidului ar fi intr-o pozitie si mai ingrata decat acum, cand este nevoit sa o traga de sfori pe V. Dancila si pe alti cativa; din cand in cand acestia nu raspund exact la comenzi si „dl. Dragnea” se isterizeaza.
Ca presedinte – presupunand prin absurd ca ar ajunge sa castige aceasta pozitie, pe care s-a luptat din rasputeri sa o devalorizeze – ar trebui sa inceapa o lupta surda, de uzura, pentru reconsolidarea puterii Presedintiei : cu CCR cu Parlamentul, cu cine mai stie ce partide si ONG-uri.
Nu i-ar ajunge 5 ani pentru asta; cel mai interesant ar fi ca va fi nevoit sa faca o reforma a CCR si chiar a Constitutiei, care s-ar putea ca in legislatura urmatoare sa se intoarca impotriva lor asa cum s-a intamplat cand au pregatit Constitutia pentru Nastase
Privind jocurile politice, evident, PSDragnea nu poate fi scos din calcule iar candidatul
propus de dansi are mari sanse la turul doi [experienta si aritmetica electorala ne arata clar acest fapt] .Cel mai vulnerabil, posibil, candidat PSDragnea este acest personaj…
Altfel spus, este necesar pana se termina alegerile ,in anul 2019, dupa care va fi sacrificat..
[ PSDragnea va avea congres…..}
„Singura mea întrebare este dacă dl. Călin Popescu-Tăriceanu este chiar atât de naiv încât să creadă în sinceritatea târgului făcut cu dl. Tăriceanu ori, pur și simplu, a fost șantajat…”
Pare a avea exclusiv scop retoric…
Este încă proaspătă în memorie legătura strânsă dintre d-nii Tăriceanu, Patriciu și Iliescu.
Dl Tăriceanu și-a mai cumpărat timp susținând-l pe dl Dragnea. Cu cine altcineva s-ar fi putut alia, cine altcineva l-ar fi sprijinit?!…
Dl Tăriceanu a acceptat orice mizerie de la PSD pentru a scăpa de propriile probleme în justiție, poate sperând chiar domnia-sa însuși la mai mult de la dl 2Dorel, indiferent dacă era vorba despre prescripție, amnistie, schimbarea legislației în vreun fel favorabil șamd.
Nu, dl Tăriceanu nu este naiv, ci pragmatic, doar sprijinind coaliția PSD-ALDE-UDMR putea evita Justiția. Și a reușit.
Dupa cum arata sondajele si trendul in media romaneasca, canditatul PSD va avea sprijin maxim. Potentialul electoral al lui Dragnea nu trebuie subestimat iar daca justitia il va scoate basma curata, mass media il va albi mai ceva decat pe Fecioara Maria, il va prezenta drept victima lui Johannis , al statului paralel al abuzurilor la care a fost supus.
In acest conditii Johannis va avea o problema, ii va lipsi „dusmanul” .
PSD ca partid , esecurile guvernarii nu sunt argumente indestulatoare prin care se va putea influenta substantial tendinta de vot . Vor apare in campania electorala semne clare aniteuropene, nationaliste, atacuri la Johannis etnia si religia sa.
Prin plecare lui Rares Bogdan de la Realitateta a cazut si ultima voce antipsd din mass media, Gusa si lingaii sai dupa aranjamentele cu Ghita , Andronic si altii plasand televiziunea de partea puterii, de celor care nu cred intr-o schimbare pt ca nu o doresc.
Simt ca sunt pe punctul acapararii puterii absolute in Romania si stiu ca electoratul este manipulabil si credul.
Alegerile europarlamentare sunt deturnate si stilizate ca fiind alegeri interne ale tarii, de importanta covarsitoare pt cele care vor urma.
Situatia este complicata insa balanta nu se inclina in favoarea celor care vor o Romania europeana si prospera, recomandarea mea fiind pt cei care au dubii, sa se gandeasca serios la alte obtiuni in afara tarii.
Pentru un pasionat de Excel, d-ul Dragnea stie ca acum si in viitorul apropiat nu poate sa castige alegerile prezidentiale. Interesanta este manevra sustinuta de cadre ce sta in spatele lui.
Acum vad doua cai logice: fie se pregatesc de cea mai mare frauda electorala din istoria recenta, fie conducerea partidului da dovada de disonanta cognitiva.
In alienarea lor anti-europena, se considera singurii cunoscatori ai adevărului absolut. De aceea avem romani frumosi.
Modul in care liderul absolut, tatucul benevol, dicteaza inauntru si afara partidului nu poate decat sa ma bucure. El polarizeaza, isi pune simpatizantii pe o traiectorie centrifuga. Si radicalizeaza din ce in ce mai mult. Si va distruge partidul.
Ii doresc succes.
Citesc CONTRIBUTORS pentru ca se intemeiaza pe analiza si mai putin pe INFORMATII. Aici vad eforturi reale de intelegere a lumii in care traim, a tendintelor coerente si a asteptarilor. Din pacate articolul de fata nu ma incurajeaza sa insist cu acest interes. Autorul chiar nu are acces la mecanismele concrete ale practicilor politice la zi, din moment ce vede in actiunile domnului Dragnea un lant de manifestari coerente, intemeiate pe argumente, pe idei, pe scopuri si in cele din urma pe finalizari. Autorul nu intelege ca domnul Dragnea este liderul unei gherile care are ca scop tocmai promovarea confuziei pentru ca proiectul in numele caruia actioneaza sa se finalizeze. Si acest lucru se va vedea la terminarea alegerilor prezidentiale, care vor fi castigate exemplar de cei care gestioneaza guerrilla, adica ROMANIA!