Căderea lui Dragnea va fi bruscă și spectaculoasă. Istoria ne învață asta: când o instituție e luată pe persoană fizică, baza de putere se erodează sub dictator încet, dar sigur, și toată piramida se prăbușește la șocuri. Gândiți-vă doar la povestea asta: în noiembrie 1989, Nicolae Ceaușescu a vorbit șase ore în fața Congresului PCR. A fost reales în unanimitate, în urale. Da, tot la Sala Palatului, aceeași atmosferă ca la recenta șaradă a PSD. O lună și o zi mai târziu, Ceaușescu era pe marginea unei șosele de la lângă Titu, rămas doar cu nevasta, și oprea mașini pe drum. Titu e doar la câțiva kilometri de unde mi-am petrecut copilăria și unde eram în acea vacanță. La TV se zicea că dictatorul a fugit spre Târgoviște, o coloană de tancuri făcea șoseaua praf în sus și în jos și nea Gheorghe vânătorul zicea că el are pușcă și, la o adică, e mai bun decât ăia cu tancurile la vânat de Ceaușescu.
Ceaușescu luase partidul pe persoană fizică. E și motivul pentru care celelalte țări comuniste au reușit cumva să scape mai ușor, partidele erau mai instituționalizate, chiar și în Bulgaria l-au demis pe al lor. La noi nu exista bază de putere în afara rețelei personale a lui Ceaușescu. Asemenea regimuri par stabile până când apare un factor în mediu care speculează erodarea treptată. Că acest factor se cheamă ICCJ sau Puie Monta, vom vedea.
Dragnea e istorie. Rămâne să afle și el. Va regreta că nu a fugit în Brazilia, unde avea palatele alea puse deoparte. Atunci, Iliescu și rândul doi au umplut imediat golul. Acum va fi fascinant de văzut cum se reorganizează PSD în jurul golului lăsat de cădere.
Spunea fostul ministru al Comunicaților din Guvernul Grindeanu că a auzit o chestie prin PSD: noi am fost mereu acuzați că suntem corupți sau cinici, dar niciodată nu am fost acuzați că suntem incompetenți. FSN-FDSN-PDSR-PSD – acest cârnat de acronime a fost pe vremuri fața politică a unui sistem de putere care a atras tipi fără caracter, dar cât de cât competenți.
Năstase-Geoană-Ponta au fost președinți după Iliescu. Băieți spălați, cinici, puși în fruntea sistemului, fața apretată a buboiului. Prin anii 2000, Năstase îi chema pe baroni la București și îi supunea la exerciții ritualice de umilire. Dădeau raportul la Centru. Oi fi tu șef la județ, dar aici eu sunt șeful, trebuie să pupi inelul la Centru ca să fii șef pe tarlaua de la județ. De atunci, România a trecut printr-o descentralizare administrativă care a întărit puterea baronilor. Chiar și în partid.
Geoană și Ponta au fost președinți mai slabi, care au depins de o parte din baroni. Cu Dragnea, cel mai șiret dintre baroni, ajuns președinte, Centrul s-a desființat. PSD a devenit o federație de baroni. Fără coloană instituționalizată, fără inteligență de politici și direcție, doar decizii arbitrare de putere. Centrul a picat, Buboiul nu a mai avut nevoie de interfață. PSD este mult mai puțin instituționalizat astăzi după aceste două evoluții:
-
Căderea Centrului
-
Personalizarea extremă a puterii sub Dragnea.
PCR a dispărut și s-a reinventat ca FSN–-PSD. Ce fel de viitor are PSD? O federație de baroni din care dispare baronul șef e o construcție instabilă. Între timp, PSD este concurat ca partid-stat de ALDE, care a supt elementele blatiste din PNL și PDL în jurul oportunistului Tăriceanu. Faptul că ALDE crește în sondaje când PSD scade e efectul transferului de cadre din local. ALDE arată că partidul-stat nu mai trebuie să fie sistemul stabil cu care ne obișnuisem. În 1990 – 2004, PDSR-PSD a fost partidul stat stabil, iar toți ceilalți se organizau contra. Apoi, Traian Băsescu a reușit să creeze un Centru de partid stat alternativ la PSD. Dar l-a gestionat tot personalist, deci instabil. ALDE e un simptom al noii paradigme: PSD are challengeri în modelul său de bază: în loc de un partid mamut care domină statul, avem hălci de stat împărțite între partidulețe. S-ar putea ca federația de baroni PSD să se prăbușească schimbând paradigma. Nu înseamnă că este musai una mai bună, așa cum Dragnea-întâiul baron nu a reprezentat o evoluție față de Năstase-Centrul-El însuși.
Soluția pentru România este spargerea Sistemului și înlocuirea partidelor căpușe pe stat. Faptul că USR a spart intrarea în sistem ar trebui să fie doar începutul. Dacă nu, zeci de ani nu mai scăpăm de noua paradigma a găștilor în competiție pentru bucăți de stat.
Povestea de azi cu CCR este parte din aceeași poveste. Numiri politizate ale unor pensionari din partide s-au acumulat până au dus la o majoritate fără nicio credibilitate. Să fim clari: Curtea Constituțională este o instituție politică, nu e parte a sistemului judecătoresc. Modelul său, european, presupune termene mai lungi decât guvernele politice și numiri dinspre mai multe instituții politice, în speranța unui echilibru. Dar și așa, nimic nu obligă partidele să numească politruci fără credibilitate. Și totuși o fac. Audierile în Parlament sunt o glumă și opoziția nu are voie să pună întrebări. Așa procedează PSD – Dragnea la toate numirile din instituții. Acum, în acest nou conflict constituțional, ni se cere să respectăm Curtea. O respectăm în sensul în care nu avem cale de apel, dar nu o respectăm în sensul că putem socoti credibilă sursa acestei decizii arbitrare, care îngrădește o putere acordată expres Președintelui. Dragnea nu se poate ascunde după CCR pentru că tot el a golit CCR-ul de credibilitate. Așa cum nu se poate plânge că se scumpesc gazele când instituția de reglementare a fost căpușată de PSD și mâna sa dreaptă din PSD e angajat semi-fictiv la instituția care decide prețul gazelor (justificat sau nu? Dacă am avea experți acolo care să decidă…). În puținele cazuri când majoritatea hulpavă PSD – ALDE a respectat algoritmul parlamentar și USR a putut numi oameni în funcții publice, am făcut un apel public pentru candidaturi și CV-uri, am asumat politic obiective de mandat și am numit experți de renume acolo. Pentru CCR, parlamentarii USR au propus un proiect de lege prin care să nu poată fi numiți acolo oameni care în ultimii nouă ani au fost membri ai unui partid politic. Acest proiect de lege a fost deja respins de Senat. Depolitizarea CCR și schimbarea întregului sistem de numiri publice e singura soluție sistemică. E încă unul dintre modurile în care, prin propriul exemplu, USR, ca partid altfel, schimbă treptat politica.
După ce a luat rămășițele UNPR, Dragnea a epuizat resursele de creștere în Parlament. În PSD e mult mai contestat decât pare la prima vedere, dar așa e în partidele de acest gen: locotenenții își țin capul la cutie aparent uniți și la dispar din jurul șefului când vine șocul extern. Și PCR l-a reales pe Ceaușescu la congres, cu urale.
Putem doar spera.
Grija la editare va rog…sunt citeva greseli care inverseaza sensurile frazelor…
Mai putem face si altele – de exemplu putem iesi in numar tot mai mare la proteste, nu in numere tot mai mici… chiar daca asta inseamna sa mai „sacrificam” din cand in cand cate un gratar sau un Centru Vechi.
Altfel, d-le Ghinea, Dragnea va pica brusc si spectaculos… asta daca nu cumva va muri fericit si impacat in patul lui, ca lider suprem, peste multi, multi ani. Ca Fidel, sa zicem.
Iar judecand dupa reactia tot mai anemica a societatii la ticalosiile tot mai mari ale gastii lui Dragnea…
Mi se pare mai realista comparatia cu fidel!
Ala dadea de toate la toti si toti erau fericiti si saraci (cu mici exceptii desigur, la cei din urma)
Samba si trabajo no!
„Pentru CCR, parlamentarii USR au propus un proiect de lege prin care să nu poată fi numiți acolo oameni care în ultimii nouă ani nu au fost membri ai unui partid politic.”
sa NU poate fi numiti …oameni care … NU au fost membri ai unui partid politic ?! trebuie revizuita fraza
Buna Ziua
Putem sa depolitizam statul in doua moduri : legal si ilegal.
Ilegal prin lovitura de stat, insurectie, puci, etc. Eu unul sper sa nu va fi gandit la aceasta ramura logica
Legal se face prin rescrierea Constitutiei in mecanismele si cu institutiile aceleiasi Constitutii. Adica undeva spre niciodata
Un presedinte mai activ si mai imaginativ in mandatul sau ar fi putut sa caute in 4 ani elemente de contracarare ale abuzurilor…
Ca recomandare, poate partidele politice dau mai multa valoare juristilor de valoare
A bon entendeur, salut!
De dragul discutiei, de vreme ce pentru depolitizarea unor institutii-cheie spuneti ca exista doar doua variante, din care a doua afirmati ca va avea succes „cam niciodata”, pot sa va intreb de ce-o respingeti atat de categoric pe prima?
Iar profetiile despre trecut, cum este cea despre nu stiu ce presedinte, n-au nicio valoare practica.
In momentul asta oferta politica pe care o avem la dispozitie este extrem de slaba. Sa lasam PSD-ul cu metehnele lui binecunoscute. Ce ramane?
– PNL cruce PDL este compus din fosti tovarasi de drum ai Partidului-Stat.
– UDMR este partidul oportunistilor ciorditori ce vorbesc limba maghiara.
– PMP este partidul Elenei Udrea, partid ce probabil ca se va desfiinta la urmatoarele alegeri.
Iar marea dezamagire este USR, partid care si-a debarcat presedintele imediat dupa alegeri, in urma unor scandaluri atent regizate prin presa, care a votat pe un subiect aflat in agenda curentului politically correct din Vest (si care este important pentru maxim 1% din populatia Romaniei) si care se remarca in continuare printr-o agenda anti-nationala si pro-globalista.
Practic avem de ales, ca in banc, cu Alifie sau fara Alifie. Pericolul cel mai mare in momentul de fatza este ca si PSD sa vireze catre curentul politically correct, sa voteze pentru drepturile homosexualilor, pentru drepturile gender fluizilor si pentru inlocuirea etnica… pardon, diversitate prin emigratia „refugiatilor” musulmani catre Europa.
Asta vi se pare dvs. pericolul cel mai mare, ca PSD o sa voteze drepturile homosexualilor si ale mai nu stiu cui?!? Asta a fost o gluma?
Daca nu, puteti fi linistit – PSD are cu totul alte griji si prioritati. Acum, ca tocmai isi capata impunitatea si statutul de semizei, se vor pune vartos pe furat, ca sa recupereze cei aproape 15 ani de cand au trebuit sa ciordeasca mai cu fereala si din opozitie.
Cred ca o gluma proasta ar fi daca USR ar continua sa promoveze politici precum cele mentionate mai sus, care-l fac nepopular in Romania. Liderii USR par sa uite ca trebuie sa castige si electoratul din Alexandria si nu cel din Amsterdam.
Exista si RO+, partidul lui Ciolos. Nu poate fi exclus.
Sa mai si protestam, dar, ca metoda principala, sa iesim la vot.
Daca o mai conta votul ala.
De exemplu, pana la anul functia prezidentiala poate sa ajunga o coaja goala de orice continut. Presedintelui I s-a taiat deja cam orice atributie pentru numiri si revocari in justitie, plus altele gen ANCOM. Si lista o sa continue pe principiu „nu e scris niciunde exact in Constitutie ca presedintele are dreptul ala”. Pe politica externa se merge tot in directia asta, pe fata, decizii majore luate fara consultarea presedintelui. Daca se ajunge la CCR pe conflict intre puterile statului, cam banuiem ce o sa fie acolo.
PSD vrea sa „reorganizeze” din toamna si serviciile (SRI/SIE/STS), nu e greu de banuit cum.
La anul ne ducem la alegerile prezidentiale 11 milioane la vot ca sa votam ce? Cine doarme 5 ani la Cotroceni?
Daca esti convins ca nu mai conteaza votul, atunci tipa si jeleste ca pesedeul ne praduieste.
Votul este solutia democratica de a te manifesta. Daca nu ai incredere in el, iesi in fiecare zi pe strada. Fiecare cu solutia lui, dar nu te mai plinge, ca rid pesedeii si cu partea dorsala.
Cred ca acest stat a incetat sa mai existe din aceasta clipa. Nu cred ca Dragnea va mai cadea undeva sau de undeva… Cred ca mergem pe drumul pierzaniei si in afara UE.
pai daca e asa de rau in politica, pentru ce ati intrat acolo? pe bune
Ideea unui astfel de forum e sa postati comentarii DUPA ce cititi articolul. Nu inainte si nici in loc de.
Nu. Nu puteti sa depolitizati statul, cel putin nu atata timp cat modelul nostru de stat este cel occidental al democratiei liberale constitutionale. Cine numeste judecatorii la Curtea Suprema a Statelor Unite? Cumva vreun guvern tehnocrat autonumit pe veci la conducerea tarii? NU! ci Seful statului cu acordul Congresului, printr’o procedura democratica ce presupune deopotriva confruntarea si colaborarea intre tabere! In Franta cine numeste judecatorii Consiliului constitutional? Cumva vreun creier gigant apolitic de pe planeta Gigiduru? Nu? Dar in Germania? Curtea Federala e alcatuita cumva de vreun tovaras Juncker care citeste in stele vointa profetului Marx? Nu?! Dar cum asa? Cum e posibil ca aia de prin marile puteri democratice sa aiba judecatori cautati, periati si numiti de niste politicieni?
Nu va convin procedurile astea complicate de numire a judecatorilor? Nu va convine ca exista mai multe partide in Parlament? Nu va convine ca la curtea constitutionala se iau si decizii cu caracter politic [logic, din moment ce oamenii aia lucreaza in baza legii fundamental politice a statului]? Pai nu mai bine va construiti statuletul vostru utopic undeva intr’o enclava nord-coreana? Poate va da voie Kim sa va fauriti acolo o entitate experimentala, apolitica, pura si incoruptibila. Hai, la revedere si drum bun!
CCR si-a incalcat grav mandatul. Iar din toate interpretarile posibile, au ales-o pe cea mai parsiva, ticaloasa si slugarnica fata de dictatorul zilei, Dragnea.
CCR a devenit o institutie complet ilegitima, cu 6 din 9 „judecatori” facand temenele in fata dictatorului pentru salariu nesimtit, pensie imensa si imunitate.
Pretul pentru acest contract cu diavolul este distrugerea Romaniei ca stat.
Autorul propune niste reguli noi de selectare a propunerilor pentru CCR. Exemplu: fara membri de partid in ultimii 9 ani. Eu as zice ca ar fi bune si mai multe constrangeri legate de experienta profesionala.
Autorul asta nu vorbeste absolut nimic nici de guverne tehnocrate care aleg CCR. Daca cititi cu un pic mai multa atentie, o sa vedeti ca autorul nu recomanda schimbare modului de alegere a judecatorilor la CCR ca atare pe niciunde, ci doar stabilrea unor filtre suplimentare cand se fac propunerile.
Haideti sa citit totusi articolul.
@silicon, domnule am citit cu foarte mare atentie articolul pentru ca ma intereseaza enorm subiectul reformarii CC. Iata fragmentul criticat de mine:
„Pentru CCR, parlamentarii USR au propus un proiect de lege prin care să nu poată fi numiți acolo oameni care în ultimii nouă ani au fost membri ai unui partid politic. Acest proiect de lege a fost deja respins de Senat. Depolitizarea CCR și schimbarea întregului sistem de numiri publice e singura soluție sistemică.”
Domnule Ghinea nu se refera doar la acel proiect de lege depus de USR [un proiect destul de ok, desi mi se par cam mult 9 ani, dar in fine]. Domnul Ghinea vorbeste de „depolitizarea” CCR. Ce ar trebui sa inteleg eu din sintagma asta dupa ce sunt criticate virulent toate partidele [cu exceptia usr] si „sistemul” de’a lungul intregului articol? Ziceti ca inventez eu aiurea ‘guverne tehnocrate’ cu puteri discretionare? Pai nu cumva in golurile lasate de autor avem voie sa punem ce dorim, fiecare dupa convingerile lui? Unii asaza un dezirabil regim de forta al onestitatii imaginare, altii, ca mine, prefera sa respinga din fasa ideea unui nou totalitarism de sorginte puritanista care’si propune eliminarea politicii [si a partidelor] din stat.
Nu ne convin deciziile CC si le gasim ca fiind partinitoare si revoltatoare, mult prea politice pentru gustul nostru? Pai atunci treaba noastra, ca fiinte rationale ce clameaza valori precum democratia si drepturile omului, e sa le demontam in public cu argumente, nu sa solicitam desfiintarea Curtii si inlocuirea ei cu un nou Tribunal al Poporului unde politicienii sa nu aiba nicio influenta [dar cum? caci nu ne este elucidata chestiunea]
Eunuke, departe de mine gandul de a il apara pe Ghinea, ii respect intelectul dar e u ul din corifeii vocali care au preferat cioacele banoase din care nu inveti nimic, gen EUParl, in loc sa isi ia un jobulet, pentru macar un sau doi, intr-un departament de stat din UK, sau Franta, Belgia, US, Canada, Australia, ceva. De-aia in ochii mei sunt lipsiti de credibilitate ca potentiali reformatori, pentru simplul fapt ca n-ar avea habar cum sa reconstruiasca tara avand puterea. Valabil si pentru Ciolos, poate sa fie comisar EU o mie de ani, n-are cum sa invete cum se structureaza un departament de stat. Nu poti sa construiesti ceva daca nu stii cum arata acel ceva. La fel Sorin Ionita, politici publice dar n-a scris nici una care sa fie adoptata, rulata, verificat efectele, ma rog, ABCul meseriei. La fel Stanomir, etc, oameni okay, intelectual valizi, dar experienta hands-on zero, si nu e o vina a lor, mai ales al lui Stanomir, pur si simplu au o alta meserie. Dar teoria fara practica se vede si se simte. Daca il scoti pe Ghinea din Dialogurile lui Plato si bune practici EU, ramane nimic. Ori, valide si relevante cum sunt dialogurile si buna practica, nu cu teoria ridici Romania. Aici insa cred ca intuiesc corect, in contextul celor de mai sus, daca cred ca ca se refera la posibilitatea de a numi insi nu secondati politic, ci de o anvergura profesionala si o probitate etica suficienta pentru a fi acceptati inter-partinic. Cum spuneam mai sus, teoria e okay, dar spre deosebire de alte state noi nu avem un ‘pool’ de oameni de genul asta. In Romania, toti sunt ‘vopsiti’, toti au niste parti-pris-uri, un schelet in dulap, ceva. Deci este inca un caz in care Ghinea vrea sa copieze ceva, dar nu pricepe natura obiectului copiat, si implicit imposibilitatea replicarii acelui obiect in contextul Romaniei contemporane. Eh, oricum sunt umpic mai cinstiti decat ailalti, asa ca hai cu ei. Dar fara mari sperante, chiar daca o sa ia puterea, n-o sa aiba habar cevsa faca cu ea, in afara de o serie de seminarii chiar misto :)
„Soluția pentru România este spargerea Sistemului și înlocuirea partidelor căpușe pe stat. Faptul că USR a spart intrarea în sistem ar trebui să fie doar începutul. ”
Ete zbang. Ati spart strachinile, nu intrarea in sistem; altfel e deosebit de ridicol sa vorbesti de spargerea sistemului dupa ce ai lucrat pentru el, in guvern, si dupa ce v’ati incropit un partid care a si reusit sa intre in Par;lament, adica sa faca parte din Sistem.
Deci nu, solutia nu e una si nu e nicidecum atat de simpla: ‘pac, v’am spart! sistemul crapa, ura si la gara!’ Asta nu’i solutie, e gargara pura.
Pentru inceput, daca tot vorbiti de capuse, ar trebui sa va capul acolo in opozitie cum sa produceti dereglementare si restrangere a puterilor de achizitie in launtrul aparatului de stat, pentru ca excesul de reguli si puterea de a cheltui banul public sunt 2 din cauzele coruptiei. Vreti mai putina coruptie? atunci luati’le banii din mana functionarilor publici! Si luati’le si din competente [s’asa sunt incompetenti, deci cu cat mai putine puteri cu atat mai bine]. Nu mai spargeti nimic, ca deja ne doare capul de atata zgomot cat ati produs voi, politicienii, in 28 de ani.
Daca vrei sa schimbi sistemul, trebuie sa intri in politica. Dar, surpriza, odata ce ai intrat in politica, faci parte din sistem, deci nu mai poti schimba nimic.
Din aceasta dilema nu putem iesi. Am zis.
tot ce spui tuNuke: legi, reglementari, etc, inseamna munca. MUNCA. nashpa.
multe ore de munca. studierea a sute de pagini scrise de niste idioti de avocati agramati ai PSD, cu scopul clar de a scapa de puscarie, propunerea de solutii bune care sa convinga lumea [!]. asa ceva nici dracu’ nu mai face in ziua de azi. doar frica de mititica [ca in cazul pesedeilor] te mai poate impulsiona.
spargerea sistemului, la o bere, e totusi mai comoda, nu?
daca nu e weekendul ala in care ti-ai programat city break-ul ala la Amsterdam sau Barcelona. daca pica rau, revolutia mai poate astepta…
Cred ca o solutie ar fi sa invatam de la greci.
De exemplu cand se vacanteaza un loc la CCR, CSM-ul, presedintele, parlamentul propun sa spunem cate 5-10 nume fiecare si apoi se trage unul la sorti.
Dacă Dacian Cioloș ar fi dovedit măcar o fărâmă de leadership după COLECTIV ne-ar fi scutit de toate aceste neplăceri, ocaziile se răzbună în fotbal, în viață nu mai revin(pe bună dreptate) niciodată.
Promit să remediez personal situația mâine semnând pt inițiativa fără penali.
Buna Ziua
Ca de obicei ne intereseaza mult mai mult ceea ce fac adversarii… Poate si din faptul ca tot ce incepe cu Dragnea atrage privirea. Sau cu Ghita, sau….
Important insa pentru cei care traiesc in romania este reactia opozitiei parlamentare si a societatii civile.
In privinta opozitiei parlamentare aceasta este centrifuga in interiorul partidelor ( PNL, USR, PMP,etc) cat si centriguga in interiorul opozitiei…
Cel mai mult deranjeaza ca nu exista o viziune comuna a ceea ce TREBUIE FACUT…
Cel mai mare dezastru ar fi ca opozitia sa creada ca fara a face ceva ex-ante va sti sa guverneze
Asa ca nu DRAGNEA si caderea lui este problema
Scumpe domn, Ceausescu a stat bine-merci la putere 24 de ani! De unde si pana unde „cadere brusca”? Pai in conditiile astea, eu n-o sa mai apuc „caderea brusca” a lui Dragnea!
Dragnea n-a venit de unul singur la putere, ci este produsul rafinat al Mafiei transpartinice (vine din PDL!), crema cremei. Este sustinut cu putere mai ales de Securitate si aparatul fostului Partid Comunist, care au preluat intreaga tara, inclusiv Cotroceniul, prin omul Varanului.
Mai era o o mica problema de rezolvat, cea a putinei independente pe care regimul Basescu a generat-o in Justitie si care le ameninta prada (Romania, in intregime), bunastarea, libertatea si fericirea deplina.
Ei, gata, acum s-a rezolvat si aceasta mica deviatie de la Statul LOR MAFIOT.
Ma tem ca sunteti in faza de negare. Ei, e si asta o faza de vindecare, incet, incet veti accepta realitatea: traim in tara lor, sclavi pe plantatie. Cred ca stiti ce inseamna sclav si poate va mai aduceti aminte si de vremea lui Ceasca. Numai ca acum va fi mult mai rau, pentru tara nu va creste in niciun fel, va cadea „brusc”. Fiti destept si pregatiti-va pentru supravietuire.
dragii moshului,
eu nu cred ca dragnea va cadea altfel decat cu ajutorul votului masiv. pe masura ce sta, prinde radacini tot mai puternice. cat despre ce a patit ceausescu, daca stam iar 50 de ani sa ne adunam puterile ca sa rasturnam un dobitoc, dobitocul va muri fain frumos de batranete!
Cu CCR-u este foarte simplu, membrii trebuie sa fie alesi doar dintre fostii magistrati care au suficienta experienta in spate. Nicio persoana care a fost membru a vreunui partid sau care nu are experienta de magistrat necesara (faptul ca ai fost in parlament la comisia juridica nu te face „judecatori” constitutional) nu ar trebui sa poata fi nominalizata. Punct. Dar de-politizarea nu se poate face legitim, in mai toate tarile aceasta institutie are o componenta aleasa dupa preferintele politicului. Partidele dau interviuri oficial si isi aleg dintre magistratii care le reprezinta interesele ideologic cel mai bine. In plus, intr-o tara ca Romania, doar prin nominalizarea de catre un partid poti deja sa suspectezi ingerinte anterioare. Dar asta este partea a doua, mi se pare suficient doar ca oamenii care fac parte din componenta acestei institutii sa aiba experienta si cariera in spate care sa le permita sa se achite onorabil de sarcina, fie ei chiar motivati ideologic. Acum nu avem nici macar atat.
Pentru reforma celorlalte institutii este nevoie de ceva mai multa planificare, altfel va vor manca bugetarii la micul dejun. Opozitia nu a reusit sa faca mare lucru pentru ca de fiecare data a trebuit sa faca curatenie economica in urma „guvernarilor” PSD/PDSR/FSN. Trebuie lasati, din pacate, sa se confrunte cu problemele cauzate de adevarata problema, acest partid si doar atunci se poate interveni, cand oamenii constientizeaza ca nu se mai poate asa. Dar momentan, nu le-a ajuns cutitul la os sau nu-si dau inca seama.
” mereu acuzați că suntem corupți sau cinici, dar niciodată nu am fost acuzați că suntem incompetenți. FSN-FDSN-PDSR-PSD – acest cârnat de acronime a fost pe vremuri fața politică a unui sistem de putere care a atras tipi fără caracter, dar cât de cât competenți.”
Asa se vede dinspre dumneavoastra? De la mine se vede ca si atunci si acum, competenta nu avea nicio relevanta pentru „carnat”. Este adevarat ca asta ii pune intr-o mare dificultate fata de partidul-mama pcr care beneficia, bineinteles cu forta, de maximum de competenta pe care il putea da poprul la ora aia. Pentru ca mai devreme sau mai tarziu partidul ii forta si pe competenti sa intre in randurile sale, iar politrucii se foloseau de ei la maxim. Acum „carnatul” nu poate convinge destui competenti sa li se ralieze fiindca exista o multime de alternative de a fi platit mai bine, mai curat si mai respectat deci varful de competenta il putem sesiza la viorica, liviu, tudose, tudorel etc
…”Faptul că ALDE crește în sondaje când PSD scade e efectul transferului de cadre din local”… as zice ca este efectul lipsei de scrupule al unor politcieni de meserie care nu au nicio problema sa fie vazuti alaturi de dusmanul ideologic teoretic … Si se alatura din ce in ce mai multi carora li se pare ca vopseaua liberala este mai atractiva. Si uite asa, vorba lui iliescu: „trag din toate pozitiile” (adica trag tunuri, vreau sa zic).
Parerea mea:
In Romania este aproape unanimitate in a considera politica drept un mijloc de imbogatire fara scrupule. Cei care sunt la putere sau pe aproape, intra in politica cu acest gand. Cei care sunt pe margine (ma refer la cei care au stiinta si capacitatea de a face ceva) se feresc ca dracu de tamaie sa fie perceputi ca avand ambitii politice, tot fiindca, in sinea lor, cred acest lucru…
Miscari precum USR, M10, mai nou RO+, devin rapid tinta si victima ironiilor – mai mult sau mai putin justificate de actiunile lor ne-profesioniste, de debutanti – dar si mai rau, a unor teorii conspirationiste „lasa ca o data ajunsi la putere si astia vor fi la fel”… tocmai pentru ca exista aceasta prejudecata despre „actiunea politica”.
Intre timp orgolii elitiste faramiteaza tabara anti „carnat”.
Fiecare partid mic/nou nascut este cel mai indreptatit sa poarte stindardul, fiecare lider este de neclintit (e partidul meu, eu l-am facut eu il omor! nu pot sa accept sa fiu numarul doi, mai bine ma retrag decat sa accept o ajustare de directie conform cu realitatea momentului).
Deci, in fata urnelor se prezinta fiecare in barca lui (in realitate, o mica barcuta sau doar o scandura plutind pe ape nesigure), iar la final invingatorul ia tot si ne da un ghiont usor sa poata sa inchida poarta pentru inca un sezon.
La fiecare 4 ani, din 92′ incoace e la fel.
„Căderea lui Dragnea va fi bruscă și spectaculoasă.”
Wishful thinking, Dragnea nu o sa cada acum
S’a amanat pronuntarea pe 7 iunie ca sa vada ce decide CCR, s’a vazut ce a decis, ce credeti ca or sa pronunte aia pe 7 iunie?
Credeti ca or sa’si riste posturile si pensiile speciale pt ideea de justitie si pt prostii care platesc taxe? Eu cred ca nu…
Tariceanu e achitat
Accidente precum condamnarea lui Nastase sau Voiculescu nu se vor mai intampla
Si comparatia cu istoria si caderea lui Ceausescu e aiurea, situatiile nu sunt similare
Atunci eram dupa ani de comunism si foame si frig si tot a trebuit sa aprinda scanteia careva din afara ca sa se deranjeze oile la o revolutie, in plus s’a decis la Malta ca o sa pice odata cu toate regimurile comuniste
Acum ai posibilitatea sa emigrezi, toti aia mai educati/activi/inteligenti/cu initiativa/aventurosi/satui/sictiriti au plecat deja. Si se pleaca in continuare. Cand emigreaza cu milioanele exista supapa care regleaza problemele sociale
Nu mai exista premizele ca cineva sa le creeze probleme sa puna presiune pe ei din afara cum a fost mai acum niste ani
UE are probleme mult mai grave (economice, transatlantice, terorism, refugiati, populism) ca sa’si mai bata capul cu astia. S’au lamurit ca nu merita sa’si mai bata capul cu romanii
UE e multumita ca nu facem valuri, nu ne punem contra ca Visegradul, we play ball.
America e multumita pt ca we play ball, cumparam armament de miliarde, o frecam cu NATO si cu relatia transatlantica
Rusia e multumita pt ca we play ball, dubiosul ala s’a dus in Rusia oficial la nu stiu ce conferinta practic la nu stiu ce intalniri si discutii
Iar din interior nici atat, ieri au iesit 2000 in piata si au facut un rahat pansat
PSD a incalecat statul
Legal, votat de milioanele de trepanati pt mariri de pensii si salarii
Cat de imbecil sa fii sa nu realizezi ca in nici un stat normal nu se dubleaza salariile la medici sau la alte categorii de personal, nu asa functioneaza o economie normala
Romanii au acceptat mita
Medicii au fost mituiti, pensionarii au fost mituiti, partidul si-a numit in administratie/ministere toate oamenii/rudele/prietenii/pe toata lumea pe bani buni
Lumea protesteaza doar daca este exclusa de la vreo ciosvarta, sa se deie la tata lumea
https://www.hotnews.ro/stiri-sanatate-22481175-video-protest-tehnicienilor-radiologi-moa-elor-spitalul-jude-ean-din-cluj-nemul-umi-nu-beneficiaz-major-rile-salariale-din-sistem.htm
Romanii au votat mita
Mita aia electorala nu vine gratis, cine mituieste trebuie sa’si scoata banii de undeva si pt asta trebuie sa fure fara sa fie condamnat
Dragnea e o frectie, cade el vine altul
Ce facem cu milioanele care’si dau votul pe 100 de lei in plus? Cu aia care voteaza maririle de salarii?
Ce facem cu toti incapabilii, slugile numite politic care ocupa functii in toate structurile Statului?
Cu toti analfabetii care ne reprezinta?
Nu Dragnea e problema
Romanii sunt problema
Romanii sunt un popor esuat si poate ca nici popor nu mai sunt, sunt o populatie esuata
Trebuie sa mai dispara o generatie-doua ca sa se mai schimbe ceva, asta daca s’o mai schimba ceva, eventual in mai rau
Inca n’a disparut generatia scoasa la pensie la 50 de ani prin anii 90, cat rau a putut sa faca generatia asta…
Astept ceva schimbari in urmatorii 10-15-20 de ani cand s’or prabusi economic, cand pensiile nu vor mai fi platite sau de pensie iti cumperi o paine (deja pilonului II i’au pus gand rau si e cam pe duca), cand bugetarii nu vor mai fi platiti, cand nu vor mai avea ce paduri/terenuri/resurse/centrale/combinate/retele de distributie sa mai vanda si cand nu le va mai da nimeni imprumuturi externe
Pt ca toate astea se vor intampla garantat
Emigratia va accelera problema
Un stat cu natalitatea de ani buni sub mortalitate, cu o populatie care imbatraneste, cu bugetari si pensionari fara numar, cu o emigratie extraordinara, cu o populatie imbecilizata, cu incapabili si mitomani in toate structurile statului sau comod acasa pe pensii foarte-foarte speciale ei bine Statul ala nu are cum sa se dezvolte
Statul asta esueaza garantat
Cand va atinge fundul vor fi vremuri interesante
Abia atunci Dragnea va fi in Brazilia, relaxat, la pensie
@memorix,
foarte bun, chiar daca sumbru, comentariul dumitale. De acord cu aproape tot ce spuneti, exceptind asertiunea asta fatalista:
„Romanii sunt un popor esuat si poate ca nici popor nu mai sunt, sunt o populatie esuata”
In fapt, noi am trecut prin momente mult mai nasoale decat asta; au fost vremuri in care parea ca tara piere cu totul [momentul 1917] si totusi in 2 ani si’a revenit miraculos.
E adevarat ca stam prost cu natalitatea, dar asta nu e o problema pe termen lung, ci un aspect pozitiv: se creeaza spatiu vital pentru imigranti, iar eu ma astept la un val enorm de refugiati din Vestul Europei in urmatoarele 2-3 decenii; noii veniti vor schimba iarasi infatisarea statului si a societatii, asa cum au facut’o de’a lungul timpului romanii, grecii, balcii, maghiarii, sasii, evreii, italienii ce s’au asezat pe meleagurile mioritice. Deja au inceput sa soseasca grupuri de nemti, belgieni, olandezi, francezi, deocamdata cativa aventurieri eco si retro precum si iubitorii de salbaticie, dar curind vor sesiza oportunitatile si oameni seriosi, cu capital si porniri de fondatori comunitari. Deci, mie mi se pare ca tot raul este spre bine si ca de socialisti o scapam cat de curand [8-10 ani], atunci cand corabia va fi in flacari, aparent fara scapare: for fugi singuri incarcind tot ce vor putea in incercarea disperata de a salva agoniseala [=prada] de sobolani rosii. Deocamdata insa va trebui sa induram ultima inaltare neomarxista: figura apocaliptica a primului presedinte de sex feminin, pentru ca asta ne pregateste pesedeul in timp ce ne toaca nervii cu intrigile de maidan ale lui Dragnea [si iata ca opozitia e efectiv obsedata de acest personaj, nereusind sa depaseasca handicapul si fiind prinsa astfel in capcanele tematice stabilite de socialisti]. Abia dupa ce poporul va ajunge la satietate cu pesedeul si aschiile lui -probabil dupa mandatul tovarasei Firea- abia atunci vor aparea premisele unui stat capitalist si ale unei economii de piata solide [si nu, nu trebuie sa ne speriem, ci mai degraba sa ne bucuram ca acea Romanie va avea doar vreo 10 milioane de locuitori].
Populatia romaneasca, prin urmare, nu mi se pare esuata, ci dispersata. Depinde de ei si numai de ei, de cei pribegiti, daca peste vreo 10 ani, cuprinsi de dor si satui de exil [pana atiunci se va disipa si identitatea europeana de care sunt momentan atasati], se vor hotari sa se intoarca in tara pustiita pe care au parasit’o [dar nu neaparat abandonat’o…daca e sa judecam multimea incredibila de comentatori ‘stranieri’ de pe forumurile din .ro]. Asa cum evreii au reusit sa creeze un stat din nimic, in plin desert, tot astfel vom putea si noi sa renastem daca vom descoperi noi mituri coagulante pentru natiune si ceva eroi unificatori.
Am si eu o singura obiectie:
La 1917 dusmanul era din afara si „palpabil” – nu stiu daca am nimerit cel mai bun termen.
Cand am un ragaz, in trecere prin Marasesti, ma opresc la Mausoleu si mereu imi pun intrebarea: oare s-ar mai gasi acum ceva care sa mobilizeze poporul sa se fac zid din carne si oase in fata unui dusman? Cu ce argumente mai poate fi convins?…*
Acum dusmanul este intre noi si IN noi.
Cine se va lupta cu vecinul lui sa nu mai dea spaga sau sa nu mai accepte spaga?
PS „*i-am pus aceasta intrebare si de fata cu un amic din UK, la care asta mi-a ripostat: Pai pentru UK si pentru HM, de asta sa nu te indoiesti ca s-ar intampla oricand va fi nevoie! …
Iar tipul era, de fapt un nepot de imigrant din ShriLanka, uneori supus la controale mai insistente prin aeroporturi. Totusi, „patrie” nu parea pentru el doar un cuvant gol care suna bine.
@donquijote, va multumesc pentru replica, dar, am si eu o obiectie la obiectie:
„Acum dusmanul este intre noi si IN noi.
Cine se va lupta cu vecinul lui sa nu mai dea spaga sau sa nu mai accepte spaga?”
Dumneavoastra credeti ca la 1917 nu exista coruptie in Romania? Ca eu stiu de prin carti ca era un fenomen tot atat de raspandit ca si astazi [dar afecta mai putin economia pentru ca nu era atat de etatizata].
Niciodata poporul asta nu a fost vreun neam de sfinti, nicicind nu a iubit capra vecinului, niciodata nu a dat in branci cu munca si ctitoriile civice [cate burguri avem noi si cate au olandezii, francezii sau…sasii?], si intotdeauna au existat pe’aici destule mere padurete, paparude lenese si vlastare gaunoase. Nici macar crestini nu prea suntem [decat cu numele], deci sa nu ne miram ca nu e respectat nici macar Decalogul. Dar nu e cazul sa ne facem inima rea din aceasta pricina si sa ajungem sa’i consideram dusmani pe semenii nostri care nu stau prea bine la capitolul etica si valori morale. Sunt o droaie de alte popoare tot atat de amorale ca si al nostru, daca nu chiar mai rele. A lupta cu coruptia launtrica a fiecaruia este un act donquijotesc, dar putem lupta pentru ei, nu impotriva lor; si sa va dumiresc: e vorba de a orienta actul combativ dinspre persoana inspre idei, intr’un plan abstract; asta ar putea avea efect asupra unora dintre romani, in special printre cei juni ce nu au apucat sa devina inveterati/resemnati in/cu metehnele celor vechi.
@donquijote – șpaga nu e rău în sine, e doar un mod de a rezolva lucrurile atunci când nu se poate altfel. În urmă cu 30-35 de ani, măcelarul și benzinarul erau destinatari tipici de șpagă, erau persoane importante în comunitate, deși erau doar niște angajați la stat. Mai dă astăzi cineva șpagă la magazinele Carrefour sau la benzinăriile OMV Petrom? :)
Astăzi se dă serios șpagă în învățământ și în sănătate pentru că astea au rămas domeniile de stat unde angajații se pot comporta ca pe moșia proprie, exact cum se comportau măcelarul și benzinarul în urmă cu 30-35 de ani. Sau vânzătoarele de la Alimentara și de la Aprozar, ca să nu le uităm nici pe ele, că e discriminare :) Șpaga nu e un rău în sine, șpaga e doar un barometru care arată situația reală din domeniul economic respectiv.
Lupta împotriva șpăgii e la fel de eficientă ca și lupta pentru respectarea prețurilor din mercurial :) în urmă cu 30-35 de ani. (Pentru cne n-a prins vremurile, mercurialul era un tabel afișat în piața agroalimentară, unde erau scrise cu cretă prețurile pe care aveau voie să le practice țăranii. Evident că nu-l respecta nimeni)
Nu e niciun dușman între noi, asta e tot o viziune de sorginte marxistă, a isteriza publicul împotriva măcelarului și benzinarului care ”fac speculă”. Nici măcar nu se poate spune că la nivel înalt profită cineva, exact cum Ceaușescu nu profita în niciun fel de lipsa alimentelor sau de lipsa carburanților. Omul era complet imun la contactul cu realitatea și se ocupa de ctitorii faraonice, iar din punctul ăsta de vedere regimul actual de la Bucureșți e mult mai cu picioarele pe pământ.
Problema reală din societatea românească e alta: generațiile care aveau între 20 și 35 de ani în 1989 și-au epuizat elanul reformator, odată ce alimentele și benzina s-au putut obține și fără șpagă. Au îmbătrânit și au devenit asemenea părinților lor, astfel încât acum e nevoie de o nouă schimbare de generații, ca să se poată reforma ceva. Cei născuți după 1990 vor fi cei care vor reforma din nou societatea românească, dar asta abia după ce copiii liderilor USR de astăzi își vor înfrunta părinții în dispute pe teme neo-marxiste, adică abia peste vreo 10-15 ani..
Ce putem face noi azi, din postura de bunici, este să le oferim nepoților suficiente argumente serioase, astfel încât ei să se poată război cu părinții și să reformeze ulterior țara. Însă a defila pe stradă cu.drapele pe care scrie ”jos șpaga” nu ajută cu nimic. :)
“Căderea lui Dragnea va fi bruscă și spectaculoasă.”
Romantismul acesta vesel-optimist este permanent perdant în politică. Istoria ne arată că realismul este recomandabil. Dacă cineva știe cum „va cădea dl Dragnea”, îl rog să-mi spună și mie numerele câștigătoare la LOTO săptămâna viitoare. Altfel, odată ce a trecut din rândul politicienilor-marionetă în cel al oligarhilor, dl Dragnea probabil își va duce zilele liniștit în Brazilia sau Costa Rica, Serbia, Anglia, ori Ungaria, așa cum bine spune @memorix.
„Romanii sunt un popor esuat si poate ca nici popor nu mai sunt, sunt o populatie esuata.”
Dacă despre state cred că se poate spune într-un anumit sens că pot eșua, nu la fel stau lucrurile cu popoarele. După părerea mea, popoarele nu pot eșua, pentru că… Dacă le definim pe scurt, statul reprezintă o organizație politico-administrativă, un proiect a cărui arhitectură este gândită de un grup de persoane și pusă în operă printr-un set de norme care reglementează funcționarea sistemului social, în timp ce poporul este o comunitatea de oameni care vorbesc aceeași limbă, ocupă același teritoriu, împărtășesc aceeași tradiție culturală.
Despre organizația statală se poate spune că a eșuat atunci când nu mai îndeplinește condițiile proiectate de funcționare, iar arhitectura sa a fost deformată astfel încât principiile esențiale ale existenței construcției se află în pericol. Etnogeneza, însă, este un proces complex la care contribuie numeroși factori (endogeni și exogeni), printre care și statalitatea, fără a putea fi, totuși, în sine, definită ca un proiect. Metaforic, probabil că s-ar putea spune despre un popor că a eșuat dacă a involuat către modul de organizare tribal. Nu-mi sunt cunoscute exemple de acest fel decât din filme SF post-apocaliptice.
@Constantin – numerele de săptămâna viitoare de la loto nu vi le poate spune cineva de bună credință. Pentru că tragerile sunt măsluite, iar cea de săptămna viitoare nu e măsluită încă, la momentul acestei discuții :). În schimb, căderea lui Dragnea nu e măsluită, astfel încât se pot face unele predicții :)
Se vorbeste prea putin de Tariceanu care este cel putin la fel de nociv.
Domnul Ghinea,
Ia ghiciți, cum o să mă convingeți vreodată pe mine să vă votez, scriind articole depre Dracnea și cai verzi pe pereți sau făcând ceva concret ca să schimbați ceva?
Să vă spun un secret: la cum arată opoziția acum (PNL,USR, Ciolos) eu nu o să ies la vot.
Decât să votez niște legume incompetente prefer să îl las pe Dracnea să ia toată puterea.
„…prefer să îl las pe Dracnea să ia toată puterea”/
Probabil că dl Dragnea nu va avea niciodată toată puterea, pentru că nu va fi lăsat de oligarhii care i-au permis să aibă puterea pe care o are acum să aibă mai multă. De fapt, ce se înțelege oare prin „toată puterea”?. Ar putea deveni și Patriarh al BOR, spre exemplu? Apoi, probabil că dl Dragnea nu va fi veșnic (cum nici d-nii Putin, sau Erdogan nu sunt), dar aproape sigur cei care vor dori și impulsiona schimbarea domniei-sale, cum s-a întâmplat și în cazurile precedenților președinți ai PSD, vor fi chiar tovărășii care doresc să-i ia locul.
Prin urmare, prin eforturile dumneavoastră puteți doar să prelungiți eventual perioada în care dl Dragnea va avea putere, că mai multă decât are acum nu prea e de unde. Puterea este de fapt la „Statul paralel”… ăla „pe bune”, care a capturat instituțiile democratice ale României, nu cel despre care vorbește dl Tăriceanu. Când „Sistemul” îi va spune d-lui Dragnea să plece, pentru că nu-i mai este util, va pleca. Dumneavoastră îl puteți „lăsa să ia toată puterea” doar dacă faceți parte din „Sistem”. Faceți? Probabil că nu, dacă vă risipiți timpul și energia comentând pe aici.