vineri, martie 29, 2024

Dragostea de adevăr este o dovadă de libertate

Hannah Arendt și Jeanne Hersch au fost gânditoarele care au marcat decisiv formula spirituală a Monicăi Lovinescu. Ambele au fost studentele lui Karl Jaspers. În finalul cărții sale, „Noblețea spiritului”, trad. rom. Curtea Veche Publishing, colecția „Constelații”, 2008), eseistul olandez Rob Riemen notează melancolic: „Într-un vechi oraș european, țintuit patului, dar cu mintea lucidă, la nouăzeci de ani, poetul află că prietena lui cea mai dragă a murit”. Czesław Miłosz a scris atunci un text memorabil. Să-l citim cu atenție și să medităm asupra sensurilor sale adânci. I-am văzut o singură dată împreună pe Miłosz și pe Jeanne Hersch. Era la o conferință aici, la Washington, la Universitatea Georgetown…

„Ce-am învățat de la Jeanne Hersch?

1. Că rațiunea este un mare dar al lui Dumnezeu și că trebuie să credem în capacitatea rațiunii de a cunoaște lumea.

2. Că s-au înșelat cei care au vrut să submineze încrederea în rațiune, enumerând elementele care o determină: lupta de clasă, libidoul, setea de putere.

3. Că trebuie să fim conștienți de faptul că suntem prizonieri ai propriilor percepții, dar că, de aceea, nu trebuie să reducem realitatea la visele și fantasmele produse de spiritul nostru.

4. Că dragostea de adevăr este o dovadă de libertate și că minciuna este proprie sclaviei.

5. Că atitudinea corectă față de viață este respectul și că, de aceea, trebuie să evităm compania persoanelor care, cu sarcasmul lor, subestimează existența și elogiază neantul.

6. Că ─ și dacă vom fi acuzați de aroganță ─ viața intelectuală este guvernată de o ierarhie strictă.

7. Că dependența de care au suferit intelectualii secolului al XX-lea a fost le baratin, adică impostura.

8. Că în ierarhia activităților omenești arta este deasupra filosofiei, dar că un filosof prost poate dăuna artei.

9. Că adevărul obiectiv există, ceea ce înseamnă că din două afirmații contrarii una este adevărată iar cealaltă falsă, exceptând anumite cazuri în care contradicția este legiferată.

10. Că, indiferent de destinul convingerilor religioase, trebuie să păstrăm „credința filosofică”, adică credința noastră în transcendență, ca pe o caracteristică esențială a condiției noastre umane.

11. Că timpul condamnă la uitare doar munca mâinilor și minții noastre care se dovedește inutilă ridicării, secol de secol, a marelui edificiu al civilizației.

12. Că în propria noastră viață nu trebuie să ne lăsăm pradă disperării din cauza propriilor noastre greșeli și păcate, căci trecutul încă nu s-a încheiat, sensul lui fiind dat de faptele noastre ulterioare.”

Din minunatul volum „Milosz’s ABC” (New York, Farrar Straus Giroux, 2001, pp. 86-89), voi cita un fragment despre ceea ce a fost Congresul pentru Libertatea Culturii, acea organizație de atâtea ori calomniată, una dintre puținele forme de rezistență intelectuală concertată împotriva ofensivei ideologice comuniste în primii ani ai Războiului Rece: „I could write an entire book about it, but I have no desire to. After all, there are already books about the ‘liberal conspiracy,’ as it was called… ‘le Congres’ was the work of minds which had passed through Marxism, revisionism, Trotskyism: only such minds, it turned out, understood the danger of the Stalinist system because they were the only ones in the West who had the desire to follow what was going on there. In short, it was mainly Jewish intellectuals from New York who founded the Congress. Józef Czapski and Jerzy Giedroyc participated in the founding convention in Berlin, which explains my early familiarity with the Congress… Today, looking back with hindsight, I have to say that the ‘liberal conspiracy’ was necessary and justified. It was the sole counterweight to the propaganda on which the Soviets expended astronomical sums.„//„Aș putea să scriu o carte întreagă despre el, dar nu am nicio pornire să o fac. Până la urmă, există deja cărți despre ‘conspirația liberală’, așa cum a fost ea numită… ‘Congresul’ a fost produsul minților care au trecut prin marxism, revizionism, troțkism: doar asemenea minți, s-a dovedit, au înțeles pericolul sistemului stalinist pentru că ele erau singurele din Occident care avuseseă voința să urmărească ceea ce se petrecea acolo. Pe scurt, au fost mai ales intelectualii evrei din New York cei care au fondat Congresul. Józef Czapski și Jerzy Giedroyc au participat la convenția fondatoare la Berlin, ceea ce explică familiaritatea mea timpurie cu Congresul… Astăzi, privind retrospectiv, trebuie să spun că acea ‘conspirație liberală’ a fost necesară și justificată. A fost singura contrapondere la propaganda pe care sovieticii au cheltuit sume astronomice”.

Miłosz nu a idealizat Congresul, a văzut și slăbiciunile sale interne, inclusiv o înclinație spre lux în condițiile în care scriitorii est-europeni refugiați în Franța (între care Monica Lovinescu, Virgil Ierunca și atâția alții) cu greu reușeau să supraviețuiască. Dar, spre deosebire de anti-anticomuniști, cei de-atunci și cei de-acum, nu a pus sub nicio formă sub semnul întrebării rațiunea de a exista a acestui forum anti-totalitar.

Textul de mai sus este un fragment din eseul meu transmis azi la Radio Europa Libera si publicat integral aici:

http://www.europalibera.org/content/blog/27289175.html

Distribuie acest articol

11 COMENTARII

  1. Ce simplu ar fi dacă sentimentele individuale ar crea realitățile și nu doar propriile iluzii. Este nevoie de grupuri organizate pentru a le pune în practică și , din păcate, istoria ne dovedește că nu sentimentele de dragoste au fost liantul mobilizator care a pus-o în mișcare…„Adevărul te face liber”…în libertatea contextului în care-l spui. Adevărul și libertatea fiind relative la context.

    • Vlad@ Credința, în adevărata ei lucrare unde fanatismul nu-și are locul, este întotdeauna însoțită de îndoieli, dar acestea nu-și pot arăta prezența decât printr-un mare rafinament, ceea ce la face să fie mult mai fertile decât în absența credinței. Mai precis, acolo unde nu există niciun fel de credință în felul arătat mai sus, îndoiala e fără rod,

  2. Într-adevăr „dragostea de adevăr este o dovadă de libertate”.

    Opintelille celor ce încearcă să suprime adevărul pe motive de corecttuine politică nu fac decât să le dovedească apucăturile totalitare. Doar cei ce mint se tem de adevăr și încearcă cu disperare să-l îngrădească…

    • Printre punctele-cheie ale auto-educării, materializate sub forma disciplinei mentale, există unul de maximă importanţă şi, simultan, foarte greu de îndeplinit, deoarece include un conflict intern, strîns legat de vanitatea şi comoditatea noastră. El constă în tendinţa de a ne auto-amăgi cu privire la ceea ce rîvnim şi necesitatea de a ne opune acestei auto-înşelătorii. Numărul judecăţilor greşite pe care le generează respectiva pornire este imposibil de evaluat de cineva care nu a fost constrîns la auto-corecţii permanente prin însăşi specificul muncii sale. Uimitor de mare e tăria ispitei care ne împinge să căutăm, cu orice preţ, dovezi şi aparenţe pentru a ne susţine dorinţele, ignorînd faptele ce le contrazic. În acest sens, TOŢI sîntem, mai mult sau mai puţin, promotori activi ai falsităţii…

      [Royal Institution Lecture On Mental Education (6 May 1854), as reprinted in Experimental Researches in Chemistry and Physics, by Michael Faraday, 1859, pp 474-475.]

      • Este calea firească a cunoașterii umane. Se imaginează conjecturi falsificabile. Pe baza lor ne organizăm viața, inclusiv cea socială. Aceste modele mentale de organizare și comportament se aplică în experimentele vieții concrete ori în condiții de laborator. Dacă rezultatele sunt cele prezise conjectura este aplicată în continuare. Dacă nu, este falsă și se crează alta care îi ia locul. Așa evoluează cunoașterea umană, prin eliminarea continuă a …autoamăgirilor. Unele mai devreme, altele mai târziu. Până la urmă toate …trec. Aici este și explicația înțelegerii universului de către mintea umană. Un mare mister. De fapt, lucrurile sunt mult mai simple. Noi cunoaștem ce ne imaginăm că ar fi, conform unor modele mentale create. Prin experiment or prin observare directă se confirmă ori se infirmă modelul. Metoda este aceeași de la primii oameni, doar complexitatea modelelor evoluează. Și aici este, de fapt, marele mister. Creșterea continuă a nivelului inteligenței umane. De fapt a inteligenței organismelor vii, atât la nivel de indivizi cât și pe ansamblul materiei vii. Să aibă universul, pe lângă materie și energie, și o a treia formă distinctă de existență, inteligența? Ori aceasta este de fapt starea intermediară încă nedefinită dintre cele două, materie-energie? Sau chiar vehiculul prin care cele două se transformă, așa cum se întâmplă în practică? Pentru că știm că materia se transformă în energie și invers, dar nu știm cine face acest lucru, știm doar cum se face. Să fie inteligența responsabilă de aceasta. Oricum modul, de fapt modelul, transformării are un anumit grad de …inteligență. Ca orice model operațional. O fi doar o percepție inteligentă ori o percepere de către inteligența umană unei inteligențe imanente?

        • „O fi doar o percepție inteligentă ori o percepere de către inteligența umană unei inteligențe imanente?”

          Toți marii filosofi greci erau fermi: inteligența noastră este un crîmpei din cea divină ȘI TOCMAI DIN CAUZA ASTA PUTEM CUNOAȘTE LUMEA.

          Și ei nu erau îmbîcsiți cu preconcepții teologice sau de clasă (așa cum vor să ne vîre în cap Marx-Engels-Lenin și epigonii lor moderni).

          • Materia și energia sunt de aceeași natură ori numai inteligența este de natură divină?
            Nu apare o negare a caracterului ubicuu al Divinității? Altfel spus, nu El le-a făcut pe toate? Doar inteligența vine de la El?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro