sâmbătă, iunie 19, 2021

Dragostea durează cinci ani

Se spune că o relație reușită se bazează în principal pe transparență și comunicare, căci așa se câștigă încrederea. Alte studii constată că un secret este menținerea unei „iluzii pozitive” – admirația există atâta vreme cât găsim lucruri de apreciat și ne gândim pozitiv unul la celălalt.

Acestea fiind zise, voi dezamăgi probabil o bună parte a cititorilor care au început să citească fiind atrași de titlu. Acesta este, contrar așteptărilor, un articol cu conținut fiscal. Un articol despre o relație (de business) care ar trebui să fie reciproc avantajoasă și susținută de ambii parteneri.

Pentru cei care ați rămas, mai am o mențiune: acesta nu este, totuși, un articol tehnic, ci unul adresat publicului larg, care își propune să expună o situație în care se găsesc deseori mulți dintre contribuabilii români în relația lor cu autoritățile fiscale.

Scurt și la obiect sau cum viața bate filmul

Autoritățile anunță o nouă facilitate fiscală. Contribuabil fiind, sunt interesat să o aplic. Citesc legislația în materie, dar nu mi se pare clară. Prefer să aștept clarificări. Între timp, competitorii mei aplică facilitatea. Pierd un avantaj competitiv în piață. Re-analizez situația. Întreb autoritățile. Nu primesc niciun răspuns. În incertitudinea și instabilitatea legislației fiscale, totul pare a fi relativ, mă gândesc, confuz. Totul se reduce la riscurile pe care sunt pregătit să mi le asum chiar eu. Apar în piață vizionari, care aplică structuri „mai sigure”. Toată piața vuiește. Între timp, autoritățile fiscale revin cu ceva clarificări și confirmări generale. Sunt presat să aplic facilitatea și se pare că aș putea, dar încă nu sunt convins. „Sunt mai prudent decât ar trebui?”, mă întreb, din nou confuz. Partenerii de afaceri presează și ei, alături de piață și de reprezentanții companiei-mamă de care țin, care par să nu înțeleagă ițele încurcate ale sistemului fiscal românesc.

Mă îndrept iar către autorități. Consecvent. Chiar agresiv pe alocuri, ar spune unii. Vreau un răspuns nominal. Îl primesc și, spre surprinderea mea, este unul afirmativ: chiar eram prea prudent. Pot aplica facilitatea fiscală, la fel ca și competitorii mei și restul pieței, de altfel. Mă pregătesc întocmai. Aplic.

Trec anii. Trei, să zicem. Plus primul, pierdut în incertitudine, patru. Între timp, ies bine în urma câtorva controale fiscale generale, care nu acoperă facilitatea în particular. Acolo nu întreabă nimeni nimic. Doar eu am rămas cu câteva întrebări…

În cel de-al patrulea an, se schimbă câteva nuanțe cu privire la facilitatea în cauză. Observ cu această ocazie că au mai fost aprobate, între timp, anumite modificări aparent minore la textul de lege, nediscutate și fără expunere de motive. Cu cât analizez mai mult, cu atât mai clar îmi este că minor e doar volumul textului, însă nu și impactul, care poate fi major. Știți cum e atunci când dispare o virgulă și sensul frazei se schimbă cu totul? Fix așa! Îmi fac scenarii. Scriu din nou autorităților. Primesc reconfirmare. Conchid intern: tot naiv de prudent am rămas.

Anul cinci. Începe un control fiscal, de data aceasta tematic. Brusc, autoritățile pretind că nu am aplicat corect facilitatea și încearcă să îmi impună plata retroactivă a tuturor taxelor (de care credeam că sunt scutit aplicând facilitatea) și a penalităților aferente. Mă apăr. Mă aștept să fiu susținut de parteneri, de grup, de competitori, de piața care vuia în urmă cinci ani, însă nimeni nu știe cum să acționeze/reacționeze acum. Ne aflăm cu toții într-o așteptare apăsătoare. Întregi modele de business sunt afectate. Nu știe nimeni cum ar trebui să continuăm. Ne-am întors practic în timp, în urmă cu (deja) șase ani, doar că de data aceasta nu mai privim cu entuziasm facilitatea fiscală. Ne este efectiv teamă să o aplicăm în continuare, deși regulile jocului nu s-au schimbat între timp, ci doar perspectiva autorității fiscale.

Încredere, transparență, comunicare. Toate sunt părți importante ale unei relații, ale unui sistem și ale unei culturi (naționale sau organizaționale). Ce să mai vorbim despre „iluzia pozitivă”? Toate vândute pentru un 0,03% pe zi de întârziere. Adevărul este că nu această penalitate doare neapărat, ci faptul că îți pierzi încrederea într-o relație în care ai investit atât de multă vreme și nu știi cum o poți lua de la capăt. Oare cât vei mai păstra speranța că lucrurile se pot schimba știind că a ținut mereu și ține în continuare doar de noi să începem de mâine, de luni, de la 1 ianuarie sau de acum?

Legenda spune că un om a vrut să își cumpere o mașină. Cu tichete cadou.

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. 0,03 %, este un procent clar, expres si explicit prevazut in lege (atentie la formulare:”Nivelul actual al dobânzii este de …% pentru fiecare zi de întârziere”)? sau este o limita dintr-o plaja de valori, iar organu’, a stranuntat in mediul de afaceri (cu titlul de axioma) ca este un procent statuat si ca orice ar face mediu’, instantele vor aplica acest procent (despre criterii de stabiire si aplicare, nu am pretentii). Cu stima, Roland

  2. Depinde…uneori dragostea poate dura toata viata. Uitati-va numai la Rusia cat de mult ne iubeste. Daca ar fi dura doar 5 ani acum am fi fost si noi departe.

  3. Autoritatea fiscala este ceva pe care , eu ca cetatean , sint gata sa imi eliberez vezica urinara . Si asta pentru ca functionarii abjecti din interior inteleg sa faca din ea ( autoritatea ) instrument de tilharie . Atita timp cit va exista un aparat birocratic al statului numeros , scump si ineficient pentru care trebuie sa platesc prea mult din rodul muncii mele voi face tot posibilul sa am venituri cit mai lipsite de fiscalizare . Cancerosii din sistemul public si bugetar sa manince din alta parte . Capuse ordinare pe corpul social sanatos al poporului roman ,.

  4. Nu ati vazut 2 inspectori sau 2 din astea financiare sa interpreteze diferit exact acelasi lucru. Si sa o faca diferit si in timp. Desigur sa va puna amenda, propreasca conturile, iar dupa ce va lamuriti si va compensati sa o repete de cateva ori.

    Din pacate cam asa e peste tot, nu numai in Romania.

    Dupa mine statul intentionat face aceste lucruri, ca sa nu uitam cine e cine, sa fim si noi mai vulnerabili, sa nu facem zgomot fiindca fiecare are pacate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Monica Tariuc
Monica Tariuc
Monica este Manager in cadrul departamentului de Servicii Fiscale din Deloitte Romania, cu specializare in aria impozitului pe venit şi a contribuţiilor sociale.

Carte recomandată

Iata o carte cu un subiect in aparenta simplu: o familie de romani cu un copil mic se muta in strainatate si invata incet-incet sa depaseasca o serie de neajunsuri si sa se impace cu altele. Mihai e scriitor (adica veniturile lui sint subtirele), sotia lui are un job nou de care e foarte multumita… vezi aici continuarea

 

 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Claudiu Iordache, înlocuit cu Gelu Voican Voiculescu la conducerea Institutului Revoluției

Ieri 30 martie 2018, membrii Colegiului Național al Institutului Revoluției Române l-au destituit pe Claudiu Iordache din fruntea acestui institut, numindu-l în...

Commento ergo sum

Progresul frustrează. Iată ideea principală a acestui articol și, la drept vorbind, singura; nu este nevoie de continuarea lecturii, în caz că...

Creștinismul global în cifre și câteva comentarii

Potrivit raportului anual publicat de Center for the Study of Global Christianity (din cadrul Gordon-Conwell Theological Seminary), în 2021, numărul creștinilor, la...

Roexit prin decizia CCR 390/8 iunie 2021?

Curtea Constituțională a publicat motivarea Deciziei 390/8 iunie 2021 prin care confirma legalitatea Secției speciale pentru investigarea infracțiunilor din justiție. Nimic din raționamentul CCR...

In război cu Școala de Război

Pe 8 decembrie 1939, în prezența regelui Carol al II-lea și a membrilor guvernului, se inaugura la București noul sediu al Școlii...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

 

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro