vineri, martie 29, 2024

Dragostea durează cinci ani

Se spune că o relație reușită se bazează în principal pe transparență și comunicare, căci așa se câștigă încrederea. Alte studii constată că un secret este menținerea unei „iluzii pozitive” – admirația există atâta vreme cât găsim lucruri de apreciat și ne gândim pozitiv unul la celălalt.

Acestea fiind zise, voi dezamăgi probabil o bună parte a cititorilor care au început să citească fiind atrași de titlu. Acesta este, contrar așteptărilor, un articol cu conținut fiscal. Un articol despre o relație (de business) care ar trebui să fie reciproc avantajoasă și susținută de ambii parteneri.

Pentru cei care ați rămas, mai am o mențiune: acesta nu este, totuși, un articol tehnic, ci unul adresat publicului larg, care își propune să expună o situație în care se găsesc deseori mulți dintre contribuabilii români în relația lor cu autoritățile fiscale.

Scurt și la obiect sau cum viața bate filmul

Autoritățile anunță o nouă facilitate fiscală. Contribuabil fiind, sunt interesat să o aplic. Citesc legislația în materie, dar nu mi se pare clară. Prefer să aștept clarificări. Între timp, competitorii mei aplică facilitatea. Pierd un avantaj competitiv în piață. Re-analizez situația. Întreb autoritățile. Nu primesc niciun răspuns. În incertitudinea și instabilitatea legislației fiscale, totul pare a fi relativ, mă gândesc, confuz. Totul se reduce la riscurile pe care sunt pregătit să mi le asum chiar eu. Apar în piață vizionari, care aplică structuri „mai sigure”. Toată piața vuiește. Între timp, autoritățile fiscale revin cu ceva clarificări și confirmări generale. Sunt presat să aplic facilitatea și se pare că aș putea, dar încă nu sunt convins. „Sunt mai prudent decât ar trebui?”, mă întreb, din nou confuz. Partenerii de afaceri presează și ei, alături de piață și de reprezentanții companiei-mamă de care țin, care par să nu înțeleagă ițele încurcate ale sistemului fiscal românesc.

Mă îndrept iar către autorități. Consecvent. Chiar agresiv pe alocuri, ar spune unii. Vreau un răspuns nominal. Îl primesc și, spre surprinderea mea, este unul afirmativ: chiar eram prea prudent. Pot aplica facilitatea fiscală, la fel ca și competitorii mei și restul pieței, de altfel. Mă pregătesc întocmai. Aplic.

Trec anii. Trei, să zicem. Plus primul, pierdut în incertitudine, patru. Între timp, ies bine în urma câtorva controale fiscale generale, care nu acoperă facilitatea în particular. Acolo nu întreabă nimeni nimic. Doar eu am rămas cu câteva întrebări…

În cel de-al patrulea an, se schimbă câteva nuanțe cu privire la facilitatea în cauză. Observ cu această ocazie că au mai fost aprobate, între timp, anumite modificări aparent minore la textul de lege, nediscutate și fără expunere de motive. Cu cât analizez mai mult, cu atât mai clar îmi este că minor e doar volumul textului, însă nu și impactul, care poate fi major. Știți cum e atunci când dispare o virgulă și sensul frazei se schimbă cu totul? Fix așa! Îmi fac scenarii. Scriu din nou autorităților. Primesc reconfirmare. Conchid intern: tot naiv de prudent am rămas.

Anul cinci. Începe un control fiscal, de data aceasta tematic. Brusc, autoritățile pretind că nu am aplicat corect facilitatea și încearcă să îmi impună plata retroactivă a tuturor taxelor (de care credeam că sunt scutit aplicând facilitatea) și a penalităților aferente. Mă apăr. Mă aștept să fiu susținut de parteneri, de grup, de competitori, de piața care vuia în urmă cinci ani, însă nimeni nu știe cum să acționeze/reacționeze acum. Ne aflăm cu toții într-o așteptare apăsătoare. Întregi modele de business sunt afectate. Nu știe nimeni cum ar trebui să continuăm. Ne-am întors practic în timp, în urmă cu (deja) șase ani, doar că de data aceasta nu mai privim cu entuziasm facilitatea fiscală. Ne este efectiv teamă să o aplicăm în continuare, deși regulile jocului nu s-au schimbat între timp, ci doar perspectiva autorității fiscale.

Încredere, transparență, comunicare. Toate sunt părți importante ale unei relații, ale unui sistem și ale unei culturi (naționale sau organizaționale). Ce să mai vorbim despre „iluzia pozitivă”? Toate vândute pentru un 0,03% pe zi de întârziere. Adevărul este că nu această penalitate doare neapărat, ci faptul că îți pierzi încrederea într-o relație în care ai investit atât de multă vreme și nu știi cum o poți lua de la capăt. Oare cât vei mai păstra speranța că lucrurile se pot schimba știind că a ținut mereu și ține în continuare doar de noi să începem de mâine, de luni, de la 1 ianuarie sau de acum?

Legenda spune că un om a vrut să își cumpere o mașină. Cu tichete cadou.

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. 0,03 %, este un procent clar, expres si explicit prevazut in lege (atentie la formulare:”Nivelul actual al dobânzii este de …% pentru fiecare zi de întârziere”)? sau este o limita dintr-o plaja de valori, iar organu’, a stranuntat in mediul de afaceri (cu titlul de axioma) ca este un procent statuat si ca orice ar face mediu’, instantele vor aplica acest procent (despre criterii de stabiire si aplicare, nu am pretentii). Cu stima, Roland

  2. Depinde…uneori dragostea poate dura toata viata. Uitati-va numai la Rusia cat de mult ne iubeste. Daca ar fi dura doar 5 ani acum am fi fost si noi departe.

  3. Autoritatea fiscala este ceva pe care , eu ca cetatean , sint gata sa imi eliberez vezica urinara . Si asta pentru ca functionarii abjecti din interior inteleg sa faca din ea ( autoritatea ) instrument de tilharie . Atita timp cit va exista un aparat birocratic al statului numeros , scump si ineficient pentru care trebuie sa platesc prea mult din rodul muncii mele voi face tot posibilul sa am venituri cit mai lipsite de fiscalizare . Cancerosii din sistemul public si bugetar sa manince din alta parte . Capuse ordinare pe corpul social sanatos al poporului roman ,.

  4. Nu ati vazut 2 inspectori sau 2 din astea financiare sa interpreteze diferit exact acelasi lucru. Si sa o faca diferit si in timp. Desigur sa va puna amenda, propreasca conturile, iar dupa ce va lamuriti si va compensati sa o repete de cateva ori.

    Din pacate cam asa e peste tot, nu numai in Romania.

    Dupa mine statul intentionat face aceste lucruri, ca sa nu uitam cine e cine, sa fim si noi mai vulnerabili, sa nu facem zgomot fiindca fiecare are pacate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Monica Tariuc
Monica Tariuc
Monica este Manager in cadrul departamentului de Servicii Fiscale din Deloitte Romania, cu specializare in aria impozitului pe venit şi a contribuţiilor sociale.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro