vineri, martie 29, 2024

Drama Spaniei – radiografia unei căderi previzibile

Periferia sudică a Europei trăieşte unul dintre cele mai negre coşmaruri economice cu putinţă. Eldorado-ul de până mai ieri, care atrăgea ca un magnet căpşunarii de pe toate meridianele, a devenit o junglă în care scapă cine poate de bisturiul recesiunii. Spania s-a trezit din fiesta imobiliară sub amfetamine direct la secţia de dezintoxicare a spitalului austerităţii. De la atâta tapas si sangria pe credit, ibericii văd roşu în faţa ochilor în deceniul negru care se deschide înaintea lor.

Cifrele dau fiori. Şomajul a îngropat peste 24% din populaţia activă şi ţine acasă jumatate din tineri. Cealaltă jumătate se târăşte pe salarii de mizerie pentru nevoile reale ale unui spaniol (generaţia mileurista e la mama acasă şi la 30 de ani). Firmele dau faliment pe capete (400% creştere la depunerile de bilanţ). Bancile sunt intoxicate de circa 200 de miliarde de euro de creanţe mai mult decăt dubioase. Orice soluţie de tip bad bank va lăsa urme adânci. Bursa madrilenă s-a topit vara asta la soare. Comunităţile autonome, inclusiv Catalonia, sunt tehnic în faliment, oricum am întoarce cifrele. Costurile de finanţare ale datoriei au explodat (+10 miliarde în dobânzi). Perfuziile cu cele 100 de miliarde ale europenilor stau pregătite. Schimburile de replici cu Bruxelles-ul sunt extrem de tăioase chiar dacă ele transpiră din ce în ce mai puţin în presă. Guvernul spaniol e tetanizat. E mort de frică. Cura de austeritate, fără precedent, de 65 de miliarde de euro îi înnebuneşte pe spanioli, care s-au obişnuit să stea mai mult în stradă, protestând, decât pe la casele lor.

Ecuaţia Spaniei e mult prea complicată pentru a fi rezolvată printr-o simplă strângere de curea. Se pare însă că guvernul actual, cuprins de panică, a început să taie în dreapta şi în stânga fără nici un căpătâi strategic. Şi taie prost, exact în centrele nevralgice care trebuie să asigure productivitatea şi performanţa capitalului tehnic (maşini, uzine) şi uman. Lovesc în educaţie (-26%) şi în R&D (-34%) amputându-şi viitorul. Încheaţă investiţiile (-48%) şi măresc impozitele până la asfixiere. Jocurile politice între comunităţile autonome tergiversează orice soluţie comună. Pieţele spun clar: „comportamentul vostru iresponsabil destabilizează şi mai rău ţara”. Deceniul actual e oricum pierdut şi va folosi strict la cura de dezintoxicare. Cetăţenii trebuie scăpaţi de boala creditării fără căpătâi care depăşeşte cu mult veniturile disponibile ale unui menaj. Economia trebuie scoasă de sub dependenţa imobiliară care a făcut mai mult rău decât bine, per total. Spaniolii vor trebui să îşi diversifice industria dacă vor să scape din prizonierat. La cum arată însă planul de redresare actul, care machiază şi nu loveşte la rădăcină, tare mi-e teamă că nu vom asista la nimic altceva decât la instalarea durabilă a cercului vicios al recesiunii (-1,5% în 2012 şi un -0,5% optimist în 2013). Tinerii spanioli iau drumul exilului german sau francez. Exploataţiile agricole şi uzinele din cele două ţări sunt pline de muncitori spanioli. Lumea pe dos! Dintr-o ţară care făcuse din politica ei faţă de imigranţi o întreagă filozofie, Spania e astăzi net exportatoare (flux negativ de 40 000 de persoane, când în urmă cu câţiva ani 3% din PIB-ul spaniol era asigurat de sosirea străinilor).

Adevărul este că Spania şi-a facut-o cu mâna ei. Ea plăteşte astăzi pentru ses années folles. Dezechilibrele actuale nu au căzut din cer ci s-au acumulat în anii de autism economic ai guvernelor Aznar şi Zapatero care au ignorat cele mai elementare reguli de macro-economie şi sutele de avertismente trimise pe diferite căi de la Bruxelles în deceniul de glorie 1997-2007. Singura vină a europenilor este că nu le-au dat peste degete mai repede şi mai ferm (dar iarăşi revenim la vechea dilemă: prin ce mecanisme, cu ce mijloace?). Bula imobiliară le-a explodat în faţă spaniolilor lăsând o ţară desfigurată. Cine se plimbă pe coastele iberice poate vedea cu ochiul liber peisajul mutilat de şantiere părăsite şi oraşe fantomă.  Totul în căderea Spaniei era previzibil, dar atunci cănd laptele şi mierea curgeau în peninsulă, erai linşat dacă aveai curajul să emiţi cea mai mică îngrijorare. Banca Centrală de la Frankfurt era văzută la Madrid drept duşmanul poporului atunci când le trăgea insistent atenţia asupra derapajelor.

Cum va ieşi guvernul spaniol din actuala încurcătură e o chestiune de echilibristică. Din păcate, sentimenul împărtăşit de mai multe medii e că Spania e în sah mat pentru multă vreme…

Distribuie acest articol

20 COMENTARII

  1. Stau in somaj saracii cu 1000 de euro/luna, 24 luni; nu cred ca e corecta abordarea – la ei e ca la noi, o gramada de oameni gen bugetari, someri care beneficiaza de o structura imobila a veniturilor – gen post si salar garantat (!). Am fost in Spania la un fel de zilele orasului – 7 zile toata lumea e libera, primaria cheltuieste pentru artificii in fiecare zi. Comparativ in Viena, oras turistic major in lume, la ora 1 in noaptea de revelion au stins 70% din toate luminitele! Pentru ca Viena nu are bani de asa ceva. In Germania intr-un oras turistic major, de Revelion, primaria a cheltuit fix 0 EUR pentru artificii. Toate artificiile au fost platite doar de turisti si populatie – daca vrei artificii, du-te in piata si cumpara-ti cat iti permiti! Cum ar fi in Romania sau in Spania sa fie implementate masuri din astea simple : fara concerte din bani publici, fara artificii 10 ani de acum inainte, etc ? Eu zic ca in 10 ani si Spania si Romania ar fi bine mersi ok si fara dureri de cap.

    • @ prezentare firma

      Corect. Asa cum a spus si autorul articolului problema Spaniei (de fapt a intregii Europe) e risipa desantata de care se bucura locuitorii ei. Si nu doar cei locuitorii – spre exemplu in cazul serviciilor medicale, te poti trezi cu urmatoarea situatie: (nu bag mana in foc, chestiunea mi-a fost relatata de un prieten ce locuieste de peste 10 ani in Spania): oameni care au drept de rezidenta, isi aduc rudele bolnave din tarile de origine, si care in Spania primesc gratuit consultatii si medicamente scumpe. Incredibil ce poate face coruptia dublata de lipsa de responsabilitate.

      Insa sa ne uitam ca acolo unde exista responsabilitate (Polonia de exemplu), derapajele financiare nu si-au facut aparitia, si ca efectul european e unul benefic. Adica revenim la vechea zicala romaneasca ca omul sfinteste locul, vorba ce se aplica atat la nivel individual dar si in cazul colectivitatilor.

  2. //// Daca in Spania e asa mare criza, cum naiba milioane de romani prefera sa ramana acolo decat sa vina in Romania unde cica avem crestere economica. Va pot spune eu : pentru ca lasand la o parte situatia actuala a Spaniei, nivelul de trai acolo este poate de 4-5 ori mai ridicat decat in Romania. Apoi, am tot auzit cifrele astea legate de somajul de 25% in Spania. Daca va informati putin, somajul in Spania nici in zilele de glorie dinaintea crizei nu scadea sub 15-17%. Deci Spania a avut intotdeauna un somaj cronic. Nu e nimic nou si nimic extraordinar. Apoi, faceti afirmatii aiuritoare cum ca guvernul spaniol e paralizat si taie din toate partile. In primul rand investitiile publice au fost excesive si neproductive in foarte mare parte. Era normal sa taie din investitii care au inghitit sute de miliarde de euro fara sa fie productive. Spania are deja o infrastructura excelenta deci oricum nu asta era o prioritate acolo. Legat de taierile din sistemul de educatie, in primul rand sistemul spaniol de educatie este total ineficient in raport cu cerintele pe piata muncii. Au fost alocate sume uriase in sistem in ultimii 20 de ani dar rezultatele sunt extrem de slabe. La fel ca si in Romania, sistemul universitar este slab cu sute de universitati platite din bani publici dar care nu fac decat sa ingroase randurile somerilor cu diplome in schimbe ce o casta a profesorilor univesitari primesc salarii uriase de la buget. Probleme mari sunt si in sectorul preuniversitar unde din cauza unor probleme de mentalitate, culturale scoala nu este pe primul loc in activitatile elevilor in multe zone ale tarii. Nu poti sterge sute de ani in care Spania a fost izolata si a involuat economic si cultural in raport cu tarile avansate doar pompand bani intr-un sistem nefunctional.

    • Eu locuiesc in Catalunia (o regiune a Spaniei) si as putea sa confirm ca nu exista nici un artificiu de revelion in tara asta. Fiestele in cea mai mare parte sunt ‘sustinute’ de primarii, dar dupa fiecare ‘fiesta’ se fac o gramada de rapoarte din care se poate observa cati bani au iesit pe plus. De obicei dupa fiecare fiesta se scot bani destui de buni pentru primarii :-D.
      Problemele sunt altele, nu fiestele sau artificiile.

  3. Am si eu o curiozitate. Oare Spania nu ar putea aplica din nou reteta Columb care a mers in secolele 15-16? Adica sa selecteze noi „conchistadori” si sa cucereasca iar America de Sud? In felul asta ar face rost iar de platina, aur, argint, plus ceva sclavi si piete de desfacere…. Si ar iesi rapid din criza….

  4. Ce sa zic, drama Spaniei nu e chiar o drama; stiti vorba aia cu „ce-si face omul cu mana lui”…
    Nu stiu cum e cu nivelul de trai acum, dar parte din el e inca pe datorie. Romanii de acolo nu se intorc fiindca reusesc sa-si gaseasca de lucru datorita faptului ca se multumesc cu salarii mai mici (si implicit cu un nivel de trai mai scazut). E de notorietate faptul ca atunci cand i-a lovit criza rau si spaniolii au incercat sa se angajeze la fermele lor nu i-a mai angajat nimeni fiindca fermierii preferau romani, bulgari, algerieni, fiindca ii plateau mult mai putin. Asa au ajuns spanioli sa lucreze in ferme din Franta si Germania…
    Ce e drept Spania a avut mereu somaj mare; chiar si in 1995 erau aproape de 20% (cam 19% era), insa asta se datoreaza partial si modului in care se calculeaza somajul in Spania (http://www.eurofound.europa.eu/eiro/2002/02/feature/es0202214f.htm).
    Problema Spaniei e de fapt a tuturor tarilor PIIGS (Italia ceva mai putin), exact acele tari care au beneficiat cel mai mult de pe urma banilor europeni. Au avut un model de crestere cu bani europeni si au „investit” in orice si oricum; chestia cu risipitul banilor care iti vin nemunciti e veche de tot… Daca faci 3 aeroporturi pe 100 de km, astia sunt bani aruncati de pomana: iti vor genera o crestere initial, cat dai de lucru oamenilor, dar daca pe urma trebuie sa platesti intretinerea si mentenanta lor fiindca nu aterizeaza nimeni acolo, n-ai facut nimic…
    Si investitiile astea, ca dealtfel orice pe lumea asta, trebuie facute cu nitel cap, cu o gandire pe termen mediu si lung, lucru care mie mi se pare ca a lipsit si in Grecia si in Spania. Si ca dovada ca nimeni nu invata din istorie, si in Romania exista mentalitatea asta ca trebuie sa luam banii europeni neaparat, indiferent cum, sa facem ceva cu ei, indiferent ce. Totul e sa vina banii, restul e secundar. Ba nu e secundar deloc; e chiar mai important. Sigur, in Romania sunt atatea de facut incat in foarte multe domenii (cum ar fi agricultura) lipsa banilor e cu mult mai importanta decat lipsa ideilor bune. Dar faptul ca mentalitatea e foarte raspandita (la cel mai inalt nivel!) e ingrijorator.
    Sunt voci care spun ca si China urmeaza un model de crestere asemanator, cu investitii care nu genereaza plusvaloare pe termen lung (vezi orasele acelea in care nu sta nimeni), dar acolo e totusi altceva: e un sistem diferit.

  5. In Spania nu se simte chiar asa au situatia cum a fost prezentata in articol! Sa nu uitam ca spaniolii au o idustrie puternica, care nu este foarte afectate! Problemele sunt intr-adevar in randul firmelor mici! Eu mi-am gasit de 2 ori serviciu in criza, iar pentru unul chiar eram subcalificata, ceea ce este un pic ciudat dat fiind somajul, cand ai de ales! Cei care au pierdut cel mai mult au fost ei care au profitat de bula imobiliara, deci s-a revenit la echilibrul anterior! Aici nu sunt probleme de evaxiune fiscala, ca in Grecia, iar populatia a inceput sa inteleaga ca este o perioada grea, care va trece strangand curea si fiind solidari! Acum se asteapta raportul privind situatia bancilor, iar cand situatia lor va fi reechilibrata, va fi normalitate. Mai dureaza 2-3 ani, importanta este lectia, si anume un control mai mare asupra bancilor!

  6. In general aveti dreptate, chiar daca registrul exprimarii este metaforic, prozaic si scaldat de truisme. Insa in aceasta asertiune va inselati:
    „guvernele Aznar şi Zapatero care au ignorat cele mai elementare reguli de macro-economie şi sutele de avertismente trimise pe diferite căi de la Bruxelles în deceniul de glorie 1997-2007. ”

    Sutele de avertismente de la Bruxelles NU exista, sint o plasmuire draguta de’a dumneavoastra. Din contra, Centrala UE a catalizat procesele de etatizare a economiei, a incurajat guvernarile nationale iresponsabile, a proiectat motoare de crestere a economiei socializate, a impulsionat explozia creditului ieftin si avansul statului pe piata bancara ca principal debitor. Simplu fapt ca a tolerat ani de zile incalcarea criteriilor de la Maastricht fara sa ia nici macar o sanctiune impotriva guvernelor deraiate [iar Spania nu reprezinta deloc un caz special] transforma Centrala administrativa a UE in complice si principala institutie responsabila pentru colaps. O a doua institutie culpabila este BCE care a intretinut orgia creditului ieftin prin politica de manipulare a dobanzilor si de mentinere a lor la un nivel uluitor de mic. Politicile catastrofale ale Comisiei si ale BCE au intretinut iluzia dezvoltarii la nesfarsit pe baza banilor ieftini. Ma intreb ce mai e nevoie sa faca aceste institutii ca sa va dati seama de inconstienta birocratilor care le populeaza? sa azvarle cu bani in popor din zepelinuri albastre?

    Iar recenta inventie a „austeritatii” este inca un gag de o ilaritate nebuna, tipic ospiciilor. Austeritatea veritabila, in concordanta cu realitatea economica sumbra, inseamna desfiintarea a 90% din aparatul administrativ, concedierea a cel putin 80% din bugetari, desfiintarea ajutorului de somaj si a oricarui ajutor banesc statal in paralel cu transformarea imobilelor ministeriale si administrative in cantine sociale unde milioanele de asistati sa’si leorpaie supa de subzistenta; in loc de o asemenea reforma radicala care sa readuca aminte populatiei ca politele de asigurare de risc sint un lux nemaipomenit in istoria omenirii si ca generalizarea lor este o povara fantastica pentru orice stat, darmite pentru o parlita de natiune ce a revenit la democratie si piata partial libera de doar 4 decenii, in loc de masuri radicale de desprindere a pietelor de agentiile si organele statale, guvernele au oferit doar planuri de tergiversare, paliative si perfuzii, toate extrem de scumpe si realizate pe carca celor putini care mai reusesc sa tina pe linia de plutire o afacere sau un capital privat.

    Imi pare rau ca trebuie sa va demantelez viziunea optimista asupra structurilor, dar ignorarea regulilor de macro-economie s’a facut la un nivel superior, acolo unde decizia monetara a fost plasata in virtutea trecerii la moneda unica, anume la BCE. Statelor pur si simplu li s’au livrat stocuri imense de capital la preturi [dobanzi] derizorii, iar aceasta scurgere de fonduri permisa de etatizarea continentala a capitalului NU este nici astazi oprita. Ajutoarele curg in continuare, iar „bancherii” Centralei nu ostenesc in mesajele de pace si prietenie transmise guvernelor si in mangaieri duioase pe crestetul bancherilor locali faliti. Bancile lor recent nationalizate sint realmente falimentare, terminate definitiv, si totusi potentatii Centralei UE persista in planul nebunesc al bailouturilor desi nu se inteevede nicio crestere a activitatii industriale in Spania care sa permita o reluare a creditarii judicioase in sfera privata a economiei. Niciun avertisment nu a sosit de la BCE in privinta bancilor nationalizate si tinute in brate de guvernul lor de dementi cu pierderi enorme si cotidiene acoperite deocamdata din averea cetatenilor spanioli obligati sa contribuie la acest macel organizat. Din moment ce baza de clienti a acestor banci se subtiaza pe zi ce trece pierderile cresc si ele aiuritor in detrimentul direct al bugetului public care le sustine. Iar angajatii acestor banci, foste companii private, ingroasa randurile birocratiei de stat, inca o clasa de birocrati de lux care se alatura politicienilor [care prin transferul de suveranitate catre Centrala au cedat masiv din competenta legiferarii si au contribuit la de-democratizarea parlamentelor, implicit la transformarea lor in trepadusi de birou].

  7. Nice piece. Here are some furtehr nuances:

    „The Spanish model is broken and cheap fixes like easy credit and construction bubbles are no longer working. The external causes of its deterioration are well-known, with the ill-designed euro and misguided austerity politics being the chief culprits. Less talked about are the ills of domestic bipartisan consensus about what Spain’s economy should look like.

    The basic parameters of this consensus have not changed since Spain’s transition. The first pillar of the consensus is a relaxed position on unemployment on the part of the policy establishment. During the past thirty years the prevailing diagnosis of Spain’s persistently high unemployment rates has viewed this as a problem of the supply-side (overregulation, education) and neglected the inclusion of demand-side factors in its causal generators.

    Nice piece but it needs some qualifications.For despite significant moves towards deregulation, unemployment continued to grow and in July even the OECD, an ardent supporter of the supply-side argument, conceded that further reforms won’t reduce unemployment levels, whose causes are macroeconomic. In turn, putting more young people into college seems like a wasted strategy as well, as data shows that more education fails to improve one’s chances of finding a job, with a large swath of job postings for educated youth consisting of internships that pay remunerations close to the average wages in Romania and Bulgaria, the EU’s poorest members.

    Today, the seriousness and the persistence of the unemployment problem is marked by an environment that lacks the balancing mechanisms of the past. Thus, austerity shrunk the possibilities of social compensation through the welfare state, the banking crisis killed both consumer credit and the real estate bubble, while the savings of the famously solidaristic Spanish family have been eaten away by three years of crisis. The wearing out of these compensation mechanisms calls for a systematic and imaginative overhaul of the Spanish approach to unemployment.

    Second, Spain’s bet that finance and services should be the main engines of the economy needs to be reconsidered and the bases of the Spanish economy need to be drastically rearranged. It is now painfully obvious that both these sectors fueled the doomsday machine of Spain’s private indebtedness during the 2000s while covering up the true causes of high unemployment and generating a great deal of precariousness in the workplace. Moreover, the costs of their failure have been passed onto taxpayers through bailouts, austerity and external policy conditionality.

    Alternatives exist and should be swiftly considered. Spain has fantastic potential in manufacturing. So far, when Spanish policy elites did not brag about Spain’s performance in finance and services, they liked at best to stress Spain’s competitiveness in niche manufacturing. Granted, Spanish wind turbines and medical equipment are world famous, but the success of Germany, Austria or the Scandinavian countries suggests that employment-rich and low-key manufacturing is not something to be scorned and relegated to some “developing country” status.

    The success of Northern Spain at becoming internationally competitive in auto parts, tools and machine tools should be noted in Madrid, especially as unemployment levels there are much lower than in the rest of Spain. This reorientation demands a reconsideration of the bases of the education system, as reindustrialization demands high investment in highly skilled engineering jobs. This means better vocational education and state-business-labor relations that ensure an adequate supply of manufacturing jobs paid with a living wage.

    Post-Franco Spain gave birth to a liberal political and economic model whose structural weaknesses have been magnified by the Great Recession to the point that its political and economic institutions have lost much of their social support. The linchpin of its debilitating crisis has been the problem of unemployment. Until the crisis, various compensatory mechanisms ensured that this problem would not disrupt the functioning of Spain’s political economy.

    But the crisis and particularly the dramatic twist taken by this country’s austerity politics disrupted the functioning of these mechanisms, calling for a new settlement. Unlike in 1977, the terms of this settlement are hardly obvious and the paralysis of policy imagination seems to be the status quo characteristic of policy elites. Perhaps that needs to change. And soon.”

    For years, the Economist gave Europe Spain as a model. It was supposed to be the alternative to sick Germany. German banks made big money from blowing the bubble. And the big debt was in the private sector, not with the state. In other words the neoliberal heroes (consumers and entrepreneurs) messed it all up and now the state has to pay for it. Will the neoliberal establishment remmember this? Probably not.

    • „The external causes of its deterioration are well-known, with the ill-designed euro and
      misguided austerity politics being the chief culprits.”

      My friend austerity is not a choice, when you don’t have money and nobody lends you
      money anymore what other choices are left for you?

  8. ma amuza comentariile gen ‘nu e chiar asa’ ale celor care au ales sa-si reporneasca viata in spania.. desigur ca in orice criza au fost si sectoare mai putin afectate, deci iti poti gasi de lucru si de trei ori pe an in zona, si mai mult ca sigur ca pozitiile remunerate mai prost decat media vor fi mai putin sensibile la taieri, concedieri si alte diminuari.. problema spaniei nu e de ieri de azi, si n-o sa dispara in viitor, e legata strict de grandomania si fudulosenia unui popor care practic si-a cladit si mentinut bunastarea doar din jafuri sau cand au existat boomuri economice care i-au tras automat in sus.. cand aceste conditii n-au existat, spania a fost incovoiata de crize, dictaturi si recesiuni, clara dovada de incompetenta crasa a administratiei. exact ca un toreador fudul, spania se autoamageste invariabil ca poate apuca taurul de coarne triumfand in aplauzele tribunei.. numai ca in perioade de recesiune, tribuna e cam goala si toreadorul e flamand si fara bani in buzunar, ca sa nu mai spun de pantalonii peticiti in dos fiindca au fost sfasiati de coarnele taurului furibund..

  9. Articolul este foarte interesant (mai putin tonul usor apocaliptic: „cosmaruri”, „deceniul negru”, „vad rosu”, etc.), abunda in detalii si analize pertinente. Din pacate, autorul nu ofera si punctul sau de vedere privitor la ce ar trebuie sa faca Guvernul Spaniei pentru iesirea din criza. Inteleg ca masurile de austeritate nu sunt potrivite in viziunea autorului…buuuun…atunci, cine critica are datoria sa ofere alternativa. „Cum va ieşi guvernul spaniol din actuala încurcătură e o chestiune de echilibristică” nu este suficient.

  10. Eu sunt unul din romanii care s-au tinut de „acasa” (a lui) ca un copil de sfoara unei vaci
    in care a dat strechea, pana cand, aproape lesinat am scapat sfoara din maini.
    Nu stai (in cazul meu) cu harta lumii in fatza si iti alegi o destinatie ca vreun miliardar care
    pleaca in excursie, ci cauti un „cap de pod”.
    Daca ar fi fost dupa felul meu de a fi, si alegeam, alegeam SUA. Dar, am ajuns in Spania.
    Ca sa pot ajunge m-am imprumutat de bani. De la camatari. Cu inumana dobanda, ca
    atatia altii din mediul meu.
    Ne-au ras (barbierit) toti, la orice pas facea-i. In tzara mea, sclavagismul atinsese cote
    paroxistice. Socialismul este principala cauza. Nici astazi, dupa atatia ani de ne-socialism
    (cei cu Basescu) Romania nu a sters mai nimic in ce priveste sclavagismul.
    Socialistii tin, cu pretul vietii lor, la asta, pentru ca daca nu se impun cu arma, isi vor scapa
    sclavii din lanturi si devenim inca o tara alaturi de SUA in al carei razboi de secesiune ar
    castiga „nordistii”.
    Scriam, in ce directii puteam si eu , cu mult inainte ca criza sa devina (in Spania) vizibila,
    ca „Spania se scufunda”.
    Am fost bucuros ca zarul mi-a oferit „Spania” pentru Aznar, in a carui politica, ma regaseam.
    Au avut si „popularii”(echivalentul PDL de la noi) niste greseli, venite mai ales dintr-o
    inescuzabila „relaxare dupa mare efort”.
    Mi-am dat seama de cand am ajuns, ca mai ales cu romanii, vor cadea in aceeasi plasa in
    care amerindienii au cazut cu ei (adica, „si cu” ei)
    Erau extrem de increzatori in oameni si extrem de amiabili. Cu toate astea, cea mai mare
    parte dintre ei era „sub lege”, respectau regula jocului, erau „jucatori”.
    Greu reusea-i sa gasesti ceva de lucru la „gospodaria” cuiva, erau foarte reticenti la asta.
    Cei imprumutati pe la banci erau putini si …aratati cu degetul
    (Cand Elena Basescu a declarat ca nu este adepta a ipotecilor, toata media a sarit pe ea
    si ia inchis gura, dar nu depinde cati bani ai pentru a fi „de partea” sau „de partea cealalta”
    a ipotecilor ci depinde daca iti cunosti „lungul nasului”, stii cine esti, cati bani faci si nu
    esti un simplu corb cu casul in cioc)
    Eu am fugit de socialisti, ca de dracu, si am zis sa nu mai vad socialism in viata mea, si
    daca ma duc la „capatul lumii”.
    Imediat dupa ce ma imprumutasem, cumparasem bilet, conservam casa ( ma rog,
    impropriu numit „casa”), „alocasem” copii, cand mai aveam nici patru saptamani inainte
    de a pleca cu „Atlassib”-ul, criza de hernie.
    M-am operat de urgenta.
    Cum sa te arunci tu, proaspat operat, in plin ocean, in plina furtuna?
    Dar, calea spre inapoi era coplet barata, ca atunci cand ai sarit deja de pe un colt de
    stanca, in cadere libera.
    Dupa numai 5-6 luni, am trait marea deziluzie. Aznar si-a incheiat cele 2 mandate si …
    au castigat …. socialistii. Cei de care eu, fugisem, la „capatul lumii”.
    Nu mai dispuneam de puterea vreunui nou salt, asa ca atunci cand nu iti mai ramane
    decat o optiune, o alegi pe aceea.
    Zapatero a fost un Ponta ( 100%). A intors „pe dos” realitatea efectiva, aceea ca pe sub
    permisivitatea popularilor intrasera foarte multi refugiati din toata lumea dar mai ales
    romani, si sa pus pe exploatat acest „zacamant”.
    Sa zic asa, regula de baza a fost ca daca nu se duce muntele la Mahomed se duce el,
    la munte. Adica, in loc sa plece ei sa sclavizeze in „lumi noi” mai bine fac lucrul asta
    „la domiciliu”.
    Daca ne gandim la toata epoca „coloniala” (clasica) a Spaniei ca la o „explozie”, epoca
    zapaterista a functionat pe principul „implozie”.
    Socialistii au mirosit ca pot jecmani „Comunitatea Europeana” si….au dat cu corabia de
    stanci.
    Au inregistrat tot ce era prezent ca „membru comunitar” in Spania, le-a dat numar de
    buletin si a facut astfel posibila urmarirea lor juridica oriunde in Europa.
    Pentru asta nu s-a cerut decat dovada a „doi ani de contract”. S-a mers pe acelasi
    principiu cu „carnetele de la Pitesti, asa ca „contract” a avut cine si-a dorit pentru
    ca se declansase un „efect domino” pe directia asta.
    Apoi s-au dat credite. Socialistii (si cei spaniolii) urasc SUA in general dar pe cea
    republicana in special.
    Dar, in SUA mergea de multi ani „caritasul” asta. Zapatero a combinat „ecoul” asta
    favorabil cu dorinta lui de jecmanire a Europei.
    Cand a izbucnit criza la americani, Spania era pe la jumatatea crosului si „valul”
    boom-ului, nebunia ipotecara incepuse si in Romania (cam 15 -20% pe „scara” asta)
    Romanul pune botul la orice „caritas” ii asezi in fatza.
    Spania si Italia au fost cele mai rapace in aplicarea „imploziei”. De aceea si „explozia”
    va fi ca niste „super-nova”.
    Europa se vede constransa sa le dea bani.
    Imediat dupa „intrare in criza” Zapatero si-a schimbat discursul ( daca pana atunci ne
    considera pe toti ” cetateni” imediat cuvantul acesta a fost inlocuit cu „spanioli”.
    „Pentru spanioli nu este criza” a apasat el, atunci, cuvintele. Fraza asta m-a inghetat,
    confirmandu-mi toate ipotezele de pana atunci.

    PS. Nu trebuie sa radem de spanioli.Nu suntem cu nimic mai breji ca ei, doar ca ei sunt
    pe la jumatea putzului iar noi pe fund. Ei au de unde cadea, noi nu.
    Dar cand cad ei, cad peste cei de jos, si trag in jos si pe cei de deasupra.
    Oricum ar fi caderea lor doar ne mareste asfixia.
    Suntem latini, iar latinul, din firea lui, are „spatiul intim personal” cu o raza extrem de mica.
    Nu respectam (nu ne respectam,) „distanta”. Nu ne respectam cea mai sfanta din
    proprietati, personalitatea individuala. La noi la latini e tot un „talmes-balmes”, o tendinta
    spre „comun”-ism, de pus fiecare ce are, amestecat si …mancat impreuna.
    Pana la un punct, e frumos. Ba as zice ca e cel mai frumos din lume. Numai ca Viata
    nu e de acord cu asta, nu ne trimite in viata ca sa benchetuim ci sa adunam
    informatie, si nu orice informatie ci, cea necesara ei.
    Din „comun”-ismul asta al nostru, unii baga mana si jecmanesc, iar apoi ni se urca cu
    talpa piciorului pe grumaz, lasandu-te sa respiri doar cat sa mai ai sange, ca sa ti-l suga.
    Socialismul este extrem de periculos indiferent de forma de proprietate a statului
    (monarhie – cand tzara apartine unui individ, sau republica – cand tzara este un SA
    constituit din cei nascuti in ea) in care este prezent. Pe timpul lui Isus erau denumiti
    „farisei” ( si probabil ca sta la baza cuvantului „farsor”.
    Sunt oameni de forma, nu si de fond. Depindem de dorinta, sau de lipsa lo de dorinta
    de a se califica ca „oameni”. Cu cat stagneaza mai putini in acea zona, cu atat mai
    bine pentru toti. Pe om nimic nu-l face sa-si schimbe convingerea in afara lui insusi.
    Suntem ca in alpinism. Ca escaladand un imens perete. Suntem ca un harpon. Inainte
    putem fi impinsi, insa inapoi nu ne lasam trasi. Fiecare cauta sa-si conserve pozitia
    si daca e sa se schimbe ceva, el trebuie sa nu si-o piarda.

    Ia tu, cititorule o coala de hartie. A 4 . Masoara-i jumatatea si fa o scara gradata in cm.
    Acum, afla-i jumatatea si pune acolo notatia „zero”. Apoi, de la „zero” noteaza in
    ordine spre „+” cat incape si spre „-” la fel.
    Indoaie acum coala. „Minusurile” si „plusurile” vin „fata in fata”. Imagineaza-ti ca ai
    escaladat „Himalaya” peretelui cu „minus”. Cine stie ce inseamna o escalada, isi
    poate inchipui ca iti mai trebuie multe vieti, daca nu esti urcat pe peretele „+”
    pentru a re – coborâ ceea ce ai urcat gresit ( tu, dupa ce ai preluat stafeta de la cei
    „antemergatori – tie”) si urca pe peretele corect, si mai si reface distanta pentru a
    fi acolo unde iti e locul ( „in societate”, omul fiind prin „autonomasie” fiinta sociala,
    si nu „in afara ei”). Om mai vorbi.

      • Multam, Secara. Multumesc pentru osteneala de a parcurge lunga (dar ciuntita)
        mea „istorie”.
        Multumesc si pentru abilitatea ta de a „citi printre randuri” si pentru „concluzie”.

  11. Aaaa. Nu trebuie sa uitam nici o clipa, ca desi nu se vede „cu ochiul liber”, in toata
    clipa ne aflam in mijlocul unei „maree de oameni”, a unui fluviu, ca fiecare (in
    dreptul lui) e prins in mijlocul „curentului”, la mijlocul distantei intre maluri, si ca
    nu ne putem intoarce cand vrem, si ca nu ne putem separa ( nu vreunul din maluri
    este tinta noastra, tinta noatra e … oceanul) pentru ca orice picatura de apa, izolata,
    nu inseamna nimic.Dispare imediat, se evapora si revine sub o alta forma, la locul
    ei.
    Daca ai escaladat „peretele gresit” nu e suficient sa vrei sa cobori, pentru ca din
    urma ta, ca furnicile, vin valuri si valuri de „altii”, ca oile.
    Daca nu aduci usor-usor convingere intre cei umar-la umar cu tine, si convingerea
    asta nu gaseste propagare astfel incat directia intregului „fluviu” sa se schimbe,
    tu impotriva curentului nu poti păși, oricat de bine ai sti „drumul cel bun”

  12. Nu vreau sa se creada cumva, ca m-am socotit „pacalit” vreun moment de „camatari”.
    Nu. Am stiut ce fac, am avut nevoie de bani, ei au speculat asta.
    Eu mi-am jucat cartea mea, ei, pe a lor. Dar mi-a fost mereu clar, si inainte ca si dupa
    ca cine speculeaza mai bine momentul ramane „in carti” iar cine nu „zboara”.
    Nu neg faptul ca nimic nu imi zdruncina constatarea ca speculatorii au ramas acasa.
    Ca „azi” nu le mai convine Europa. Ca cei care vindeau in Covaci, cei care cumparau
    de la polonezi sau/si bulgari ca sa revand, azi fac loby pentru „produse autohtone”.
    Pana mai ieri nu ni se permitea sa ne apropiem (oricare „muritor”) la mai putin de
    60 de m de granita iar azi ne put „E”-urile si vrem sa scoate „licente produselor
    traditional romanesti”
    Romania de azi ( ca si Spania, de altfel) a cazut in butoiul cu „melancolie”. Pana sa
    intre in Europa nu stia cum sa intre, iar acum vrea sa se pastreze si in Europa dar
    si ermetic inchisa.
    Europa se va crea al naibii de greu, dar cale de intors nu exista. Doar, intarzieri.
    Intarzieri din care, efectiv, nu castiga nimeni. Doar aparent, unii, care „speculeaza
    momentul”, in dauna „furnicilor lucratoare”. Dar, cum zic, doar aparent. Oricat … doare.
    Nu am nimic contra individului care „speculeaza momentul” dar nu neg ca vreau sa ii
    reduc la maximum „campul de manevra”. E mai greu pt mine decat pt el, dar, vorba lui
    Base, sunt un jucator. Daca pierd, e rau pt mine, daca castig o sa fie un pic mai bine
    pentru oricine.

  13. Sincer, nu mi s-a parut ca in Spania munceste cineva, in afara de emigranti. Calitatatea tuturor produselor si serviciilor mi s-a parut similara celei din Romania din timpul comunismului. Apare in plus doar un fel de „spoiala stralucitoare”.I

    n rest, aceeasi incapacitate de munca, aceeasi lipsa de instruire ca si pe la noi. Nu cred ca exista vreun „model spaniol”. Exista doar o perioada mai indelungata de imprumuturi bancare imprudente catre o populatie aflata in plina cadere de instruire si de educatie. Perioada care s-a incheiat.

    Recent, in Catalonia am avut de a face cu produse si servicii sub orice critica din punct de vedere calitativ, dar cu preturi absolut ametitoare. Iar oamenii pareau ca se gnadesc la orice altceva in afara de ce aveau de facut.

    Poate ca in Spania veniturile sunt mai mari decat in Ro (de-asta pleaca ai nostri acolo cred). Dar degeaba sunt mai mari, daca nu poti obtine cu ele decat aceleasi produse si servicii de praosta calitate ca si in Ro, doar ca la preturi mai mari.

    Este o parere foramta pe baza experientei persoanle, nu din statistici sau din analize. Ca sa fiu si mai calr, eu unul nu m-as duce sa traiesc in Spana.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cristian Muresan
Cristian Muresan
Este absolvent al SciencePo şi Ecole des Mines de Paris. Activează în prezent în cadrul unui cabinet de consultanţă în management şi strategie industrială din capitala Franţei.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro