duminică, iulie 21, 2024

Dreapta și iluzia românității de acasa

Lucrul cel mai interesant în ceea ce privește alegerile din 2024 îl constituie dispariția dreptei care s-a manifestat în politica noastră după 1989. Ar trebui să spunem, în mod onest, că era o dreaptă cât se poate de originală: conservatoare, dar conservatorismul ei se rezuma la revenirea pe scena publică a unor personalități d’un certain âge, dintre care unii apucaseră să se inițieze în politica interbelică și (mai toți) trecuseră apoi prin pușcăriile comuniste. Sigur, mai era și componenta religioasă și – în anumite cazuri – monarhismul. Dar, dincolo de aceste aspecte, pe cât de vizibile, pe atât de puțin decisive în jocul politic, dreapta noastră era adepta unui salt al modernizării care ar fi trebuit făcut cât mai rapid. În vreme ce stânga iliescină, era temporizatoare, căci incapabilă să ofere un alt proiect de modernizare decât cel pe care-l pusese în scenă Partidul Comunist și care, ducând la penurie și mizerie, fusese abandonat – de facto – în decembrie 89.

Un om cu formația lui Ion Iliescu credea încă, în 1990, că pentru a unifica poporul – pe care libertatea de opinie îl împărțea în grupuri și grupuscule – are nevoie de o ideologie. Și, probabil, asta a văzut (la fel ca Gorbaciov) în Perestroika: un soi de socialism luminat, care revine la originile idealiste, atât în ceea ce privește angajamentul conducătorilor pentru binele poporului, cât și infuzia de speranță (traductibilă în determinare de-a munci) a ”maselor largi”. Și – iarăși, probabil – abia după un timp (oare cât?) a înțeles principiul de bază al capitalismului: cea mai bună ideologie e interesul propriu al fiecăruia. Cert e că, atunci și în deceniile care-au urmat, la noi dreapta a fost (cel puțin la nivelul declarațiilor) progresistă, proeuropeană, adeptă a marilor alianțe, în vreme ce stânga a fost conservatoare, suveranistă (”noi nu ne vindem țara!”), interesată mai mult de trecut(ul generațiilor care o votau) decât de viitor(ul unor promoții care creșteau cu dezvăluirea crimelor comunismului). Și, atâta timp cât a existat această tensiune, atu-ul electoral al dreptei a fost – întotdeauna – miza pe accelerare: mai mult, mai repede, mai radical.

Apoi au venit variile crize și pandemia, pe care – din interiorul Uniunii – le-am perceput amplificate cu problemele acesteia din urmă. Atâta timp cât a fost vorba de integrarea europeană, accelerarea avea un sens, dat fiind că părea a face cu putință un soi de mobilizare (fie ea și doar pasională) în masă pentru sprintul final (așa cum s-a văzut atunci când acest sentiment s-a prăbușit, odată cu blocarea intrării în Schengen). Însă, pe de altă parte, odată intrați în NATO și în Uniune, pasiunea a dispărut și locul ei a fost luat de o raționalitate rece, calculatoare și – așa cum se-ntâmplă-ntotdeauna cu acest tip de raționalitate – dezamăgitoare. Cu excepția celor care fac bani buni din asta, nimeni nu se entuziasmează pentru coloane de cifre, ”rapoarte” și ”indicatori”. Deși, onest vorbind, tocmai lucrurile acestea ne schimbă viața. Și, după 2007, ne-au schimbat-o în ritm accelerat.

Dar lumea ar fi preferat ca povestea pasională să continue: să fim primiți în ”casa comună” cu brațele deschise și să ni se recunoască suferința. Iar noi, evident, ne doream să găsim – în sfârșit! – lumea paradisiacă la care visasem în anii ’70 – ’80, răsfoind reviste de modă ajunse nu-se-știe-cum la noi, uitându-ne la filme pe video și ascultând muzică rock la unguri, la ruși sau la bulgari. Or, nu s-antâmplat nimic din toate acestea: occidentalii au lecturat integrarea noastră sub semnul creșeterii fiscalității la ei și, implicit, au condiționat-o cu varii reguli pe care abia le înțelegeam, iar noi am descoperit acolo turbocapitalismul, hyperconsumul, drepturile de tot soiul împinse la limită și o secularizare amețitoare. Ne-am integrat în cele din urmă, dar – când acest lucru s-a realizat – am înțeles că, în nici unul din sensurile cuvântului, Occidentul nu ne-a așteptat. În vreme ce noi i-am așteptat pe ei, sublimând cultural (în filme, muzică, literatură) un consumerism la care nu aveam acces la modul material. Din varii motive, pasiunea europeană a anilor 90 – 2000 s-a șters și i-a luat locul o dezamăgire colorată cu reactivitate. Naționalismul nostru – care-a fost întotdeauna anti- – s-a transferat de pe unguri, evrei și ruși pe Europa (care, se presupune, îi înglobează pe primii doi). ”Național”-ul din PNL la asta trimite, din ce în ce mai mult. Și, onest vorbind, această tendință antieuropeană îl apropie și de PSD, și de AUR.

Mai e ceva care contează aici: deceniile de traseism politic de masă, care au estompat – în numele ”pragmatismului” – orice veleități ideologice ale partidelor. Nu mai avem oameni de convingere, ci oportuniști pentru care ”orice merge” e bun. În fapt nu avem partide cu orientări clare, ci – mai curând – varii aripi ale unui populism de tipul catch all. Până la urmă, ce funcție are traseismul în viața politică? Poate aceea de-a echilibra tendințele extremiste ale partidelor juvenile.

Efectul de bumerang al emigrației. Noi am văzut emigrația, vreme de două decenii, aproape exclusiv sub semnul beneficiilor. Atunci când au început marile valuri ale plecării – după 2002, cu faimoasa ”viză pe trei luni” – ele au permis decongestionarea unui sistem de stat care ajunsese (după criza din 1998) aproape de limită. Să nu uităm că în deceniul precedent fuseseră făcute disponibilizări masive (care continuau) și statul avea niște datorii – mai firave, datorită inflației – dar, totuși, datorii față de cei care fuseseră pensionați anticipat sau aveau nevoie de ajutoare de șomaj. Aceștia sunt primii care pleacă (căci ”nu au de pierdut decât lanțurile” sărăciei) unde văd cu ochii și, într-o anumită măsură, unde aud cu urechile, dat fiind că serialele latino-americane le dăduseră o spoială de spaniolă, utilă totuși pentru a te putea angaja tu însuți și a nu recurge la intermediari. În fapt, nu știm niciodată câți sunt – acum, probabil, peste 6 milioane (adică aproape o treime din câți suntem!) – pentru că, după ce pleacă li se pierde urma. Cu excepția pensiilor (adesea ridicol de mici) nu se mai pune problema vreunui ajutor de stat. Dimpotrivă, ani la rândul, ei sunt cei care au ajutat statul, infuzând bani serioși, în special în construcții, schimbând (e drept, cu second-hand-uri) parcul automobilistic și, până la un punct, preluând grija vârstnicilor proprii pe care nenumăratele noastre instituții de asistență socială i-au abandonat sorții. Sigur că nu s-a vorbit despre această retragere a statului din social (care, în treacăt fie spus, i-a permis să se apdateze la ”normele europene”, concentrându-se pe minorități), ci a fost prezentată mereu doar partea plină a paharului: banii intrați în țară, exemplele de succes de acolo, oportunitățile ce li se oferă tuturor, șansa de-a câștiga – pe aceeși muncă – de 5 – 10 ori mai mult decât aici. Pe scurt, emigranții au fost văzuți ca fiind adevărații obținători de bonuri ale capitalismului și de investitori ale lor în economia românească. Până când a venit dezmeticirea și au înțeles și ei, și noi, că după ce-ai petrecut 20 de ani departe de casă, e foarte greu să revii și să te reînscrii în peisajul tinereții. Pentru că, inevitabil, nici satul din care ai plecat nu mai e cel din tinerețea ta. Între altele, pentru că au plecat foarte mulți din el și e cam pustiu, adică nu mai există masa critică necesară unei schimbări comune. Dar problema cea mare e aceea că generația de copii care-a crescut la Madrid, la Roma sau la Londra e perfect integrată acolo și nu mai are nici o legătură cu lumea de aici. Adesea nici nu mai cunoaște limba părinților sau o vorbește prost. Or, descoperim din ce în ce mai acut, aici sunt drame umane pe care încă nu știm să le numim.

Mai înainte de toate e o fractură a generațiilor: bunicii de aici se simt abandonați de toți, părinții de acolo au deopotrivă complexul că și-au lăsat (aici) proprii părinți în voia sorții și pe acela că – crescându-și copiii în altă lume – și i-au înstrăinat, iar cei tineri, oricât de mult s-ar ”împrieteni” cu localnicii pe device-uri, descoperă – mai devreme sau mai târziu – că au o identitate în suspensie. Nimic nu se mai leagă; orizontul generos de la început (câștig în străinătate care să stea la baza unui rost acasă) s-a transformat în coșmar (casa părintească – cu părinți cu tot – abandonată; copiii scpăpați de sub control într-o lume străină; condamnarea pe viață ca Gastarbeiter-i). La asta se adaugă și un sentiment al nedreptățirii: noi suntem albi, suntem creștini, suntem dispuși la muncă, ne integrăm ușor în ”casa comună” și – totuși – nimeni nu ne-a aștepat acolo unde ne-am dus. Dimpotrivă, am fost tratați ca gunoiului Pământului: țigani, infractori etc. În vreme ce noii migranți – din Asia Mare și Asia Mică sau din Africa – sunt așteptați în gări cu flori și cu oferte de ajutoare sociale. Oamenii aceștia, cei dintâi români activi în Europa au devenit – după două decenii – reactivi la ea. Mirajul consumerismului le-a consumat tinerețea și, acum, vor să dea ceasul înapoi și să regăsească o Românie mito-poetică, construită din bucăți (mama, pâinea de casă, sarmalele, ia, iarba verde și merele fără e-uri, Paștele din sat și Crăciunul de la gura sobei etc.) visate în nopțile de disperare. Și în zilele în care s-au adunat pe lângă singurul loc unde se agregau comunități de localnici: Biserica. Mulți nu vor fi fost naturi religioase, dar și-au găsit această componentă a vocației în ”familia” mai mult sau mai puțin iluzorie pe care-au edificat-o colindele, tămâia, suspinele și fragilitatea partajată în comun în Casa Domnului. Ne-am amăgit cu ideea că exilul îi face pe compatrioții noștri fericiți (pentru că-și realizează visele) și open-mind (pentru că văd diversitatea lumii). În realitate, ei sunt – în mare proprție – nefericiți și au devenit fundamentaliști (amestecând reactivitatea atât față de lumea în care se află, cât și față de cea din care vin cu o religiozitate colorată de subiectivitate). Trecerea de la USR la AUR nu e nimic altceva decât simptomul acestui drum care i-a dus de la speranțele plecării de acasă la conștiința faptului că acolo sunt – pentru totdeauna – străini, iar aici nu mai au unde să se întoarcă. AUR-ul nu le dă nimic; însă îi încurajează să creadă în patria lor imaginară: loc de verdeață, binecuvântat, unde nu e durere și nici suspin.

Distribuie acest articol

78 COMENTARII

  1. Hai sa nu ne entuziasmam prea mult si sa vedem necazuri acolo unde ele chiar nu exista .Stim cu totii care este procentul de acceptabilitate a universului Occidental in Romania noi neputind putem generaliza niste vorbe spuse doar spre autoamagire sau poate doar spre a capta reactii adverse .Testele de acest fel nu sunt concludente . Nemultumitii (nu trec de 20 de procente ), putini la numar ,vor fi intotdeauna mai vocali decit cei care isi traiesc viata in liniste profitind de toate binefacerile aduse in tara de catre Occident .Dracul nu este char asa de negru .Pentru cine doreste a sti realitatea romanesca putem usor arata binele pus si el fata in fata cu unele neajunsuri ce inflameaza de cele mai multe ori o anumita categorie sociala vadit nemultumita .Daca ne uitam in urma si avem in minte o imagine a anilor 80-90 nu putem sa nu intelegem care sunt diferentele .De la o societate inchisa acolo unde nu puteai iesi din tara , nu puteai avea mai mult de o casa sau o masina , nu puteai vorbi liber fara sa te temi de prietenii ce te turnau la securitate si acolo unde mii de femei au murit deoarece chiuretajul era pedepsit cu ani grei de inchisoare ,am trecut rapid la o dezvoltare fara precedent in istoria Romaniei .Exista , ca peste tot in lume si un procent de cetateni defavorizati dar dupa cum vedem acestia sunt ajutati sa depaseasca vicisitudinile vremurilor .Libertatea de exprimare , libera circulatie (intrarea in Schengen va deveni chiar daca uniii profita de o micuta sincopa si descopera ei adevarul ) a cetateanului , a capitalului si a marfurilor produc plusvaloare ce este exprimata in PIBul Romaniei nicind asa de mare .Romania se afla in cea mai fasta perioada a existentei sale . Va imaginati ce ar fi insemnat daca am lua in calcul doar cuvintele purtatorului de cuvint al presedintelui Putin: „ limba romana ar trebuie sa fie redenumita limba moldoveneasca si nu viceversa .”Romania, daca nu era ancorata adinc in NATO si in UE ,nu mai exista acum ca si statalitate .Poate doar in Vlasca si Teleorman sa ne mai fi ramas vreun „imparat ” .Toate deciziile Presedintelui Iohannis s-au dovedit purtatoare de excelenta .In aceste vremuri tulburi , acum cind Iliberalismul de tip sovietic si chinezesc doresc a reformula lumea asa cum daunazi s-ar fi intimplat si in Romania daca Iohannis nu se impotrivea fostelor guvernari de stinga , Romania nu numai ca se dezvolta dar este obligata sa puna in practica toate cerintele recente ale cetatenilor si toate cerintele venite de la Bruxelles . Curind , urmare si a deciziilor Guvernamentale,vor aparea noile legi ale Pensiei si cele ale Pensiilor Speciale ,ce vor corecta vechile abuzuri, , reforma electorala , reformele din administratia de Stat , vinzarea activelor neperformante detinute de Statul roman , oferirea unui procent de 2,5 puncte din PIB NATO, toate la un loc si multe altele fiind parte a deciziilor obligatorii din PNRR. Sa vorbesti despre migratie in aceste vremuri in care libera circulatie a devenit obisnuita este cumva o forma de nationalism pagubos exprimat cum dealtfel vedem cam in mai tot textul . Una peste alta ca sa nu mai lungim vorba Romania nu a fost niciodata asa de bogata si de fericita ca acum .Marea inchisoare in care romanii au trait timp de zeci si zeci de ani nu mai are ziduri .Restul este treaba fiecaruia si nicidecum treaba altora ce se declara presupusi sau falsi paternalisti . Cum iti asterni asa dormi .Desigur nostalgia comunista, a vremurilor cind doar unii reprezentau ceva in societate, vedem cum naste„ monstri ” ca si somnul ratiunii dealtfel .

    • Adevărul este la mijloc. Da, România se află în cea mai bună perioadă din istorie din pdv economic. Dar asta nu este suficient fără o dezvoltare culturală și civilizationala. În plus, plecarea din România a 3-5 milioane de români este de un dramatism absolut.

    • Desigur, desigur! Probabil ca sunteti un profitor al sistemului…sa spui despre deciziile lui Iohannis ca fiind purtatoare de excelenta, mi se pare de-a dreptul hilar!

  2. Excepțional text, felicitări autorului.
    Într-adevăr, nu numai diaspora ci și întregul popor român și-a pierdut identitatea. Șocurile succesive ne-au transformat din români în nu se știe ce altceva. Practic, în acest trist și periculos moment istoric, nu mai știm cine/ce mai suntem.
    Avem nevoie de o nouă paradigmă existențială, altfel dispărem din Istoria Lumii.

    • ”întregul popor român și-a pierdut identitatea”

      Nici pe departe. Am întâlnit aici români care habar n-au engleză și nici nu intenționează să învețe. Când îi oprește poliția, folosesc Google Translate. Iar polițiștii britanici folosesc și ei Google Translate, dacă vor să se facă înțeleși. Dacă nu, nu 😀

      După 2014 venise un val mai mare de români, acum au dispărut cam toți cei pe care îi știam, au venit alții în locul lor. Vara se pot vedea pe-aici (Nottingham) și românce elegante, care știu să poarte o rochie sau niște pantofi cu tocuri, dar e evident că se află doar în vacanță, probabil în vizită la diverși prieteni și rude.

      Știu români care au stat aici 5-6 ani, li s-au născut copiii aici, dar s-au întors în RO. Știu români care au fost aici și au plecat în Italia, știu români care s-au întors aici din Italia etc.

      Există doar o elită autoproclamată care și-a pierdut identitatea, însă o mare parte din această elită autoproclamată trăiește de fapt în România. Ocazional și pe la Bruxelles, că de-acolo își obține veniturile, într-un fel sau altul. Această elită autoproclamată va merge la loc cu verdeață, la fel ca atâtea alte elite înaintea ei, iar poporul român în ansamblu nu e în niciun caz reprezentat de respectiva elită autoproclamată.

      • Și elitele, dar și poporul sunt vinovați. Poporul român este un popor oriental, mioritic, ortodox și manelist, departe de spiritul Europei de Vest.

        • Dat fiind spiritul rău care bântuie actualmente Europa de Vest, a fi departe de el e mai degrabă o calitate 😀

          Când s-a prăbușit Imperiul Roman de Apus, cel de Răsărit a mai rezistat încă 1.000 de ani. Împărătesele romane chemau chiar ele barbarii să invadeze Roma, situația era suspect de similară cu ce se întâmplă în prezent.

  3. 1. Dreapta a fost nimicita de Basescu si calimera care a fost o mare speranta, se batea cu dreapta-n pieptu-i de arama si a dezamagit atit de mult incit simplul termen „de dreapta” si-a pierdut orice semnificatie si e asociat cu minciuna si excrocherie.

    2. Dimpotrivă, am fost tratați ca gunoiului Pământului: țigani, infractori etc. Aici se exagereaza masiv.
    Nu vreau sa scriu un tratat despre calitatea migrantilor, au fost diferite perioade in care cei mai putin educati nu prea patrundeau, cel putin in Germania. Mai tirziu s-au inversat proportiile, cei mai educati au inceput sa-si faca un rost in Romania si au fost mai putin tentati sa emigreze, deci au emigrat cei pusi pe fapte mari, respectiv furturi, excrocherii si de aici pocinogul.
    Ca viata de emigrant nu e asa dulce e adevarat, dar astea sunt vremurile. Si pe aici exista emigratie interna, nu cunosc aproape pe nimeni care sa reuseasca sa-si fi tinut copiii sau nepotii pe aproape. Fiecare fuge dupa un job mai bun.

  4. Trist, dar adevarat.
    Modelul politicianului roman, atat de bine sintetizat de Caragiale, este mai actual decat oricand. Dar s-a si schimbat… Incompetenta sforaitoare a „castigat” o componenta – goana dupa capatuirea rapida, prin furtul de bani publici. Si a pierdut o componenta – educatia si instruirea de calitate. Carevasazica, stam mai rau decat pe vremea lui Nenea Iancu.
    Dupa stingerea seniorilor taranisti si liberali, n-a mai stat nimic in calea tovarasilor nomenclaturisti poleiti cu capitalism de cumetrie (dupa modelul rusesc). U.S.L. 2.0 guverneaza, astazi si gaseste de cuviinta sa-i dea un ros de os si iudemereului pro-orban si pro-putin. Dupa stabdardele europene – o guvernare de spectru larg, mai presus de orice banuiala de nationalism.
    Pestele de la cap se-mpute. Nu ne putem (re)gasi identitatea, nu putem fi o natiune luata in seama, fara conducatori de luat in seama. Educatia, instruirea, meritocratia ne-ar fi putut duce inainte. Astazi, ne uitam cu uimire si admiratie la Polonia si ne miram ca Bulgaria primeste mai multi bani, de la UE, pentru agricultura, decat noi.

  5. Cuvantul care defineste cel mai bine situatia nu este ,,strain” ci dezradacinat.
    Nu este vorba doar de roamani, este vorba de toti emigrantii economici. Au plecat pentru bani in plus, pentru a le fi bine copillor, ei si-au asumat de la inceput aceasta plecare dupa care s-au trezit intr-o lume straina care in timp a inceput sa-i macine incet, sa observe ca nu este totul roz, ca roman fiind, desi esti alb, poti fi mai negru ca africanul.
    Pana la urma copii lor s-au integrat, iar retragerea in Romania ii va tine pe linia de plutire pana la pensie cand vor realiza ca viata lor este in patria de adoptie pentru ca parintii au murit, iar aici nu mai au pe nimeni.

  6. Dreapta, cel putin in Germania, e asociata cu extremismul, cu fascimul, de aceea e a atit de huiduita ca aproape nu mai existe oficial. Desi in ultimul sondaj https://www.focus.de/politik/deutschland/insa-sonntagstrend-zum-ersten-mal-seit-fuenf-jahren-liegt-die-afd-vor-den-gruenen_id_188696800.html AfD se claseaza inaintea Verzilor, totusi la anumite alegeri pur si simplu AfD nu e primita sa candideze. AfD are 16 iar verzii 15%. Culmea insa ca verzii domina politica germana desi au doar 15%!?

    Cu alte cuvinte, comunismul triumfator, chiar si in partide conservatoare, duce la nasterea cumva in umbra, a unor forte de dreapta mult mai extremiste decit ar fi daca acesti termeni nu ar fi atit de diabolizati de mass media.
    Chiar si autorul asociaza dreapta in mod gresit cu tendinte antieuropene, cu putinism, cu nationalism. Deci denigram dreapta si mai apoi ne plingem ca nu mai exista.

    • De acord. Acum câțiva ani citeam o analiză(teorie) a domnului Patapievici . Acesta vorbea despre deplasarea centrului politicii. Anume concesiile făcute de dreapta, stângii politice adoptarea și încorporarea unor idei de stânga in spectrul politic al dreptei. Astfel centrul politic s-a mutat la stânga , extremismul de stânga devenind frecventabil , făcând din conservatori , moderați de dreapta , extremiști . Pur și simplu au schimbat regulile jocului. E atât de evident cum se tolerează sau se caută scuze extremismului de stânga(Friday for future, Letzte Generation, etc) in timp ce remarci la dreapta spectrului politic sunt atacate de presa cu o ferocitate de nedescris. Pentru mine punctul de cotitura a fost criza imigranților din 2015 când mutti Merkel a aruncat peste bord tot ce însemna dreapta, dându-și masca jos , făcând toate concesiile binecunoscute. Acum stă bine ascunsă , nici usturoi nu a mâncat , nici gura nu-i pute!

      • (…)mutti Merkel a aruncat peste bord tot ce însemna dreapta, dându-și masca jos , făcând toate concesiile binecunoscute.

        Așa este, „dreapta” nu face concesii: succesul celui de dreapta se bazează, nu pe capacitatea proprie de a răzbate oricât de grele ar fi circumstanțele, ci pe limitarea posibilităților concurenței. De ce să-i fie puțin mai greu individualistului, când e mai bine să le fie foarte greu tuturor oropsiților?
        Se spune despre „mutti Merkel” că e de stânga, pentru că a complotat cu Putin pentru nord stream, cu Erdogan să facă tabere de refugiați, cu Orban să ignore reglementările de la Dublin. A făcut chiar coaliții cu SPD, deci cu stânga și a o fost pionier în fosta RDG. Dar „mutti Merkel” e deja istorie. Azi Chrupalla e primit cu covor roșu de Lavrov și, alături de Die Linke, cer ca Ucraina să nu fie ajutată. Exact cum spuneam, cei oropsiți să fie părăsiți la greu. Dacă asta e dreapta, atunci mai bine fără.

        https://www.nzz.ch/international/treue-verbuendete-die-afd-will-sich-in-ihrer-naehe-zu-russland-von-niemandem-uebertreffen-lassen-ld.1665206

        • Domnule Hantzy,
          AfD e un partid cu idei care îmi repugnă. Ceea ce încercam sa explic e tocmai că ei ocupă locul liber, vidul pe care l-au lăsat CDU/CSU migrând spre stânga. Oameni care au votat CDU o viață se simt trădați, neregăsindu-se in noile viziuni progresiste ale partidului. De asta nu ar trebui sa fim critici cu cei care aleg AfD. Acesta marșează cu nerușinare profitând de dezamăgirea votanților de dreapta care găsesc un partid conservator in care temele principale sunt egalitatea de gen, căsătoriile oricui cu oricine și urgență climatică. Agricultorilor amenințati ca li se taie subvențiile sau oamenilor de la țară, votanți tradiționali ai dreptei , li se fâlfâie de treburile astea.
          In ce o privește pe mutti Merkel,

          a) petarda “ca a fost pionier” e încărcată de mizerie și încercări de manipulare. Nu a fost pionier ca nu avea 6 ani când a căzut zidul. “În timpul școlii și al facultății a fost membră a organizației de tineret socialiste Freie Deutsche Jugend (FDJ) (Tineretul German Liber)”.
          b)”Se spune despre „mutti Merkel” că e de stânga, pentru că a complotat cu Putin pentru nord stream”.
          E adevărat. Mai mult, a închis ochii când rușii și-au luat o bucată din Georgia, când au luat Crimeea, iar in 2014 după mizeria din Donbas a semnat de încă un Nord Stream. Al 2-le-a. Vai ce i-a mai pedepsit pe ruși. Când americanii aplicau sancțiuni pentru Nord Stream 2, au pus de o organizație care avea ca scop ocolirea sancțiunilor.
          c).”cu Erdogan să facă tabere de refugiați”.
          A pus in mâna altui dictator o armă pe care acesta o flutura de fiecare dată când era tras de mânecă pentru derapaje.
          A trimis pur și simplu bani pe care Erdogan ii folosea după bunul plac, fiind din ce in ce mai lacom, in timp ce refugiații sirieni trăiau in mizerie. Amenințări de genul: “ dau drumul celor 3 milioane de refugiați in Europa erau la ordinea zilei. Și când chiar le dădea câtorva ghiont , grecii și balcanicii erau înjurați ca nu au inimă și își apară granițele.
          Însă nebunia totală, demnă de Orwell răzbate din următorul pasaj:
          “Așa este, „dreapta” nu face concesii: succesul celui de dreapta se bazează, nu pe capacitatea proprie de a răzbate oricât de grele ar fi circumstanțele, ci pe limitarea posibilităților concurenței”.
          Ați descris extraordinar de bine stânga și nu dreapta aici. Deci albul e negru..șamd
          Aștept cu nerăbdare un răspuns , dacă se poate punctual, cu toate ca sunt sigur că precum orice troll care se respectă o să stați ascuns la adăpostul Internetului .

          • Mister Cătălin,
            Faptul că aștepți cu nerăbdare un răspuns pe care crezi/speri că nu-l vei primi, arată că te crezi infailibil în replic dumitale. Căci a mă considera troll e fie o prostie, fie un băț băgat prin gard.
            În primul rând nu înțeleg de ce vă repugnă AfD, căci nu au făcut mai nimic din ceea criticați la alții. Sau dacă a făcut totuși, fiind de dreapta, înseamnă că nu se deosebesc prea mult de „mutti Merkel „. Și atunci nu se explică vidul de dreapta, care pasămite i-ar obliga pe homofobi și misogini să-și găsească alinare la AfD. (Dumneata sustii doar că temele principale sunt egalitatea de gen, căsătoriile oricui cu oricine; iar clima fiind o urgență, rezulta că nu e ideologie Oops!) Deci demonstrația dumitale se anulează de la sine.
            Dacă centrul s-a mutat spre stânga, atunci de fiecare parte a acestuia sunt dreapta și stânga în continuare reprezentate. Iar translarea nu e inițiată de partide, ci de electorat, partidele urmărindu-si fanii, nu invers. De ce nu iei dumneata si varianta asta in calcul? Doar pentru inadaptabili au rămas extremele suficient de orientate ideologic. Și dreapta pare, sub acest aspect, chiar mai atrăgătoare decât Die Linke. Deci că ultima ar fi mai frecventabila e o afirmație care nu se sustine.
            Apoi că Merkel ar fi dat liber proiectului Nord Stream e complot, în aceeași măsură în care SUA importa bunuri de larg consum din China și petrol din Irak (grotesc era că importau chiar si in timpul celui de-al doilea război din Golf). E interzis oare să cumperi ieftin o marfă de care ai neapărat nevoie? Te face asta „de stânga”? Dacă da, atunci și AfD este de stânga, căci numai aceștia își doresc la momentul actual reluarea legăturilor comerciale. În plus, după impunerea sancțiunilor, Gazprom însuși a finalizat lucrările la NS, nicidecum vreo organizație pusă de Merkel.
            Spuneți ca în criza imigranților din 2015 Merkel s-a dovedit a fi de stânga. Dar Merkel a jucat abia în ultimul act din respectiva dramă, imigranții trecând deja Mediterana, Grecia și Serbia, fiind masați de naționalistul Orban nu înspre răsărit, ci la granița vestică a Ungariei cu Austria. Ce ar fi trebuit să facă Merkel? Să ii lase pe austrieci și unguri să se descurce? Păi atunci de ce te superi că sunt grecii și italienii criticați? Și cum se împacă atitudinea dumitale în privința emigranților cu taberele de refugiați din Turcia? Nu e bine când îi primești, dar nu e bine nici când îi ții departe. Ce altă soluție vezi in această criză? Că de critici sunt sătul.
            Și, până la urmă, dacă dumneata te simți bine înșurubat pe post, profesionist indispensabil, de ce ți-e frică de imigranți? De niște necăjiți care nu de prea mult bine își riscă viața în camioanelede mărfuri sau în bărci incompatibile, doar pentru a prinde o bucata de pâine mai bună? Ia reflectă dumneata mai bine la citatul ăla de l-ai reluat și privește-te cu atenție în oglindă: dreapta sau stânga? De dreapta ca și agricultorii subvenționati cărora „li se fâlfâie” de urgențele climatice. Ce-ar fi li se fâlfâie și contribuabililor de subvențiile acestora?
            P.S. eu nu cred că ați fi vreun troll, nu e nevoie deci să-mi răspundeți dacă nu aveți nimic nou a spune, doar alte vorbe goale, ce din coadă au să sune.

            • “Mister” Hantzy,
              Mulțumesc pentru răspuns. Îmi cer de asemenea acuze dacă acuzația de troll v-a rănit.
              Poate m-am grăbit să vă numesc astfel. Am făcut-o mai ales pentru afirmația ca “doamna pionier” e nevinovată. Și rugându-vă sa răspundeți punctual chiar asteptam un răspuns pe tema asta. De asemenea ultimul aliniat, încercarea dumbeavostră de a descrie dreapta. Încă îl susțineți sau doar v-au alunecat degetele pe tastatură?
              “ Iar translarea nu e inițiată de partide, ci de electorat, partidele urmărindu-si fanii, nu invers.”
              Exact! Schimbările trebuie sa vină dinspre societate și nu forțate de vreo ideologie.
              Asta face de fapt diferența dintre stânga și dreapta. Nu e adevărat că dreapta, conservatorii sunt contra schimbării. Ei sunt pentru acele schimbări care vin natural, din mijlocul societății, pe când stânga e intr-o continuă revoluție. Pentru ei schimbările naturale sunt mult prea puțin, ei vor să întoarcă lumea cu fundul (nicio aluzie) in sus. Reguli rase și rescrise. Și dacă societatea nu se adaptează, ghinion. Secolul douăzeci e plin de scelerați care au crezut că pot schimba artificial lumea, de la Stalin la Pol Pot sau Fidel.
              “Dumneata sustii doar că temele principale sunt egalitatea de gen, căsătoriile oricui cu oricine; iar clima fiind o urgență, rezulta că nu e ideologie Oops!)“
              Afirmația făcea evident referire la CDU/CSU, conținând de asemenea ironie, deci nu înțeleg cum anulează asta raționamentul meu.
              “ De dreapta ca și agricultorii subvenționati cărora „li se fâlfâie” de urgențele climatice. Ce-ar fi li se fâlfâie și contribuabililor de subvențiile acestora?”
              Păi dacă nu mai sunt subvenționați prețul alimentelor ar urca la ceruri. Și primii care sunt afectați de asta sunt chiar “oropsiții” dumneavoastră . Că fără mâncare se crapă repede.
              Fără solare și moriști de vânt se poate trăi mult și bine, așa ca dacă e să se taie subvenții de pe undeva aș începe de acolo, nu de la ăia care chiar produc ceva. Înțelegeți mister Hantzy? Sună bine sau din coadă?

            • Trimit pentru a doua oară răspunsul pentru domnul Hantzy, elimininand pasajul care bănuiesc că l-a oprit pe moderatorul site-ului a-l publica inițial. Dacă exista alt motiv, technic sau de altă natura, îmi cer scuze și rog a ignora cel de-al doilea mesaj.

              “Mister” Hantzy,
              Mulțumesc pentru răspuns. Îmi cer de asemenea acuze dacă acuzația de troll v-a rănit.
              Poate m-am grăbit să vă numesc astfel. Am făcut-o mai ales pentru afirmația ca “doamna pionier” e nevinovată. Și rugându-vă sa răspundeți punctual chiar asteptam un răspuns pe tema asta. De asemenea ultimul aliniat, încercarea dumbeavostră de a descrie dreapta. Încă îl susțineți sau doar v-au alunecat degetele pe tastatură?
              “ Iar translarea nu e inițiată de partide, ci de electorat, partidele urmărindu-si fanii, nu invers.”
              Exact! Schimbările trebuie sa vină dinspre societate și nu forțate de vreo ideologie.
              Asta face de fapt diferența dintre stânga și dreapta. Nu e adevărat că dreapta, conservatorii sunt contra schimbării. Ei sunt pentru acele schimbări care vin natural, din mijlocul societății, pe când stânga e intr-o continuă revoluție. Pentru ei schimbările naturale sunt mult prea puțin, ei vor să sa schimbe de la bază tot. Reguli rase și rescrise. Și dacă societatea nu se adaptează, ghinion. Secolul douăzeci e plin de scelerați care au crezut că pot schimba artificial lumea, de la Stalin la Pol Pot sau Fidel.
              “Dumneata sustii doar că temele principale sunt egalitatea de gen, căsătoriile oricui cu oricine; iar clima fiind o urgență, rezulta că nu e ideologie Oops!)“
              Afirmația făcea evident referire la CDU/CSU, conținând de asemenea ironie, deci nu înțeleg cum anulează asta raționamentul meu.
              “ De dreapta ca și agricultorii subvenționati cărora „li se fâlfâie” de urgențele climatice. Ce-ar fi li se fâlfâie și contribuabililor de subvențiile acestora?”
              Păi dacă nu mai sunt subvenționați prețul alimentelor ar urca la ceruri. Și primii care sunt afectați de asta sunt chiar “oropsiții” dumneavoastră . Că fără mâncare se crapă repede.
              Fără solare și moriști de vânt se poate trăi mult și bine, așa ca dacă e să se taie subvenții de pe undeva aș începe de acolo, nu de la ăia care chiar produc ceva. Înțelegeți mister Hantzy? Sună bine sau din coadă?

            • Sibisan Cătălin,
              Nu e prima dată când înfrunt afirmații ad hominem. Voi supraviețui și de data asta. Pionieri au existat în fosta RDG încă din anii 50, deci este foarte probabil ca „mutti” să fi fost pionier înainte de FDJ. Mulți dintre comilitonii dumitale văd în asta o vină, susținând că modul în care omul se formează în copilărie e ca un stigmat pe viață. Și tot ei susțin că est-europenii sunt mai deschiși la minte întrucât au trăit în comunism și știu că nu e un regim bun. Ce li se aplică lor, nu e valabil și pentru merkel. La asta făceam aluzie când am folosit „pionier” și nu era nicio petarda.

              In ultimul meu alineat nu descriem „dreapta” ci arătam ce rezulta din afirmația dumitale, cea pe care am reluat-o cu caractere italice în prima mea intervenție.

              Schimbările trebuie sa vină dinspre societate și nu forțate de vreo ideologie.
              Exact asta se întâmplă. Stânga de ieri e dreapta de azi sau altfel spus, conservatorii de azi au novatori în tinerețea lor. Privind în urmă toate schimbările par să fi fost naturale, doar că au apărut fenomene catalitice sau personaje mesianice care au declanșat acele schimbări.
              E foarte natural ca cel care iubește să fie alături de persoana iubită și e foarte natural ca cel nu are să încerce să obțină ce îi lipsește acolo unde există din belșug.

              Dacă nu ar fi subvenții pentru alimente, acestea se pot importa. Cea mai mare parte a subvențiilor rămâne în buzunarul producătorilor și mai ales al intermediarilor en-gros. Foarte puțin se reîntoarce lla contribuabili.

              Fără energie nu există nici mâncare și nici căldură în locuințe. Iar Europa nu are energie primară. Fără eoliene ar exista azi un deficit energetic de peste 25%. Cu ce îl înlocuiești? Cu gaz din Rusia? Câh! Cu combustibil nuclear din Rusia? Câh! Cu petrol, cărbune din Rusia? Câh! Din altă parte? Ai dumneata certitudinea că rezervele sunt inepuizabile și că vor fi încă mult timp atât de ieftine? Ai dumneata certitudinea că schimbările climatice nu vor deșertifica Europa, astfel încât producțiile de cereale din Câmpia Padului sau din Bărăgan să nu sufere? Ai dumneata certitudinea că șeptelul european nu va fi afectat de schimbări climatice sau de agenți patogeni veniți de pe alte meleaguri?
              Dacă vrem să fim independenți energetic peste 3 decenii trebuie să ne grăbim. Asta e realitatea, nu ceea ce crezi dumneata.

            • @Sibisan Catalin „Fără solare și moriști de vânt se poate trăi mult și bine”, total gresit! N-ati auzit de apocalipsa climatica care va veni? Eu sunt abonat la diverse publicatii de geologie americane serioase care imi trimit notificari constant despre minerit, extractia de metale rare, mine noi care se deschid. Europa (stanga extrema de fapt) este disperata sa-si mentina ideologiile climatice vii, iar pentru asta are nevoie de minereuri rare pentru a produce baterii electrice, moristi de vant si panouri solare. Neexistand prea multe mine de minereuri rare in Europa, guvernele climatice trebuie sa se orienteze spre partenerii lor care detin asa ceva. Unde se afla 70% dintre mineralele rare necesare productiei de astfel de tehnologii? Exact, in China. Cine castiga de pe urma extractiei de astfel de metale rare? Bravo, felicitari ati ghicit este China si Partidul Comunist Chinez. Ce doreste China? Bingo, decuplarea UE de SUA, independenta (musai) „strategica” europeana si armata europeana ca sa nu mai vina americanii sa-si puna scuturile si rachetele prin Polonia si Romania. China vrea calm si liniste, vrea sa fie Zen si sa controleze ideologic, tehnologic si economic intreaga Europa, iar pentru asta are nevoie de niste idioti utili la Bruxelles, Berlin si Paris. Cam la asta se reduce „ideologia” privind apocalipsa climatica.

            • mike e vigilent: să nu cumva să se îmbogățească farmacistul dacă ii cumpără pastilele. Mai bine fumează in continuare. Riscul îmbolnăvirii e o minciună, doar fumează de când se știe și n-are nimic. Fiecare cu apocalipsa, pardon! ideologia lui …

            • a) ” Mulți dintre comilitonii dumitale văd în asta o vină, susținând că modul în care omul se formează în copilărie”
              Vad ca continuati pe aceeasi linie.O tentativa de manipuare execrabila! Inca odata, nu era in copilarie ci era studenta. O diferenta imensa. De asemenea interesenata si optiunea parintilor ei. Cand toata lumea incerca sa fuga in vest, ei s-au hotarat sa se mute din vest in raiul comunist din est.
              b)” foarte natural ca cel nu are să încerce să obțină ce îi lipsește acolo unde există din belșug.”
              Frumosa afirmatie, demna de Lenin si Mao. Adica mama lor de burgeji, oricum au prea mult, nu mai bine reimpartim noi averile sa aiba si „oropsitii” ceva mai mult? Nu va spune nimic inclinatia democratilor in SUA de a dezincrimina furturi care erau sub 1000 $? Adica e „foarte natural ca cel nu are să încerce să obțină ce îi lipsește acolo unde există din belșug.”?
              „Fără eoliene ar exista azi un deficit energetic de peste 25%. Cu ce îl înlocuiești? Cu gaz din Rusia? Câh! Cu combustibil nuclear din Rusia? Câh! Cu petrol, cărbune din Rusia? Câh! Din altă parte? Ai dumneata certitudinea că rezervele sunt inepuizabile și că vor fi încă mult timp atât de ieftine? Ai dumneata certitudinea că schimbările climatice nu vor deșertifica Europa”
              Banuiesc ca stiti chiar si dumneavoastra povestea cu drobul de sare. Marota asta cu epuizarea fosilelor e printre preferata verzilor. Se fac de ras de mai bine de jumate de secol. Initial se termina in ´80,´90´, cel tarziu in 2000. S-au oprit la un moment dat ca deveneau penibili. Mai ales dupa revolutia venita din SUA, frackingul mult hulit. Bineinteles ca trebuie sa cautam solutii alternative, noi. Dar acestea trebuie sa ieftine si continue.Nu sa ne rugam sa bata vantul sau soarele. Ca asta e primitiv. Se facea acum cateva mii de ani!
              c)”Dacă vrem să fim independenți energetic peste 3 decenii trebuie să ne grăbim”
              Unde sa ne grabim? in China, Congo,Chile? Credeti ca Xi e cu vreo virgula mai bun ca si Putin? Cu siguranta nu. Asa ca „cah” China! Ca asta auzim toata ziua! Trebuie sa investim in regenerabile sa fim independenti fata de dictatori ca Putin. Nenorocitu´ asta e pistol cu apa fata de comunistii chinezi care produc peste 90% din fotovoltice iar la productia de baterii detin, pentru unele componente chiar monopol! Deci unde sa ne grabim?
              d)”Dacă nu ar fi subvenții pentru alimente, acestea se pot importa”
              Ati mancat usturoi din China? E in toate supermarketurile din Europa. Exact asta isi doresc chinezii, venind cu preturi de dumping! Asa ca prefer sa mananc din Europa!
              e)”personaje mesianice”
              Puteti numii cateva din spectrul politic de stanga? Ma gandesc ca atata decenta incat sa nu o numiti pe Greta sau Ocasio-Cortez a mai ramas pe undeva ascunsa!
              Obisnuiti-va va rog sa raspundeti punctual pentru ca in modul asta se poate observa mai bine pe unde deraiati! Si asa e normal, nu venind cu clisee verzi de tot felul care s-ar potrivii la 150 de articole!

            • Cătălin Sibisan,
              Îmi pare rău că mi-am pierdut timpul, încercând să-mi clarific afirmațiile anterioare. După cele ce scrise mai jos, n-o voi mai face.
              a) Nu am afirmat că Merkel ar fi fost la căderea zidului pionier, ci cândva în copilărie, înainte de a fi FDJ. Așa am scris.
              b) Dimpotrivă, este natural să cauți ceea ce lipsește. Și nu poți găsi lucrul râvnit acolo unde acesta nu există. Încercările de a încadra realitatea asta la maoism/leninism sunt deplorabile. Nu cumpăr!
              c) Credeti ca Xi e cu vreo virgula mai bun ca si Putin? Cine crede că reversul e mai bun, adică Putin preferabil lui Xi, se înșală. E vorba însă de calcul: Xi e mai departe și, oarecum, mai dependent de occident. În plus, dacă dumneata așteptai renunțarea la resursele rusești în momentul invaziilor în Georgia și Ucraina, atunci oferă o altă soluție decât China sau Chile! Altfel, nici laie nici bălaie. Cum spuneam, de critici fără soluții sunt sătul.
              d) Piața liberă va regla de la sine prețurile și proveniența produselor. Vă pute usturoiul, nu-l cumpărați! Dar nu insista cu opțiunile celor cărora „li se fâlfâie”. Sentimentul, în cazul meu, e reciproc.
              e) Nu mă pricep la spectrul de stânga. Eu prefer soluțiile individuale, nu dintre cele făcute pe genunchi, de tipul subvențiilor universale.
              Sănătate!

            • a)”Nu am afirmat că Merkel ar fi fost la căderea zidului pionier, ci cândva în copilărie, înainte de a fi FDJ. Așa am scris.”
              Nu ati scris asa ci asa : „Se spune despre „mutti Merkel” că e de stânga:”/../A făcut chiar coaliții cu SPD, deci cu stânga și a o fost pionier în fosta RDG.”
              Prin frazele astea ati incercat sa duceti in derizoriu apartenenta ei la structurile comuniste din care a facut parte! Ca nimeni nu condamna un copil ca a fost pionier, dar student fiind se considera ca ai discernamant si constiinta.
              b).”Dimpotrivă, este natural să cauți ceea ce lipsește. Și nu poți găsi lucrul râvnit acolo unde acesta nu există.”
              Pai si daca lucrul ravnit sunt banii altora sa inteleg ca e normal sa ii iei pur si simplu? Doar pentu ca altul are din belsug si tu nu?
              „Nu cumpăr!” Asta am inteles dar nu mai vindeti cel putin gogosi! Ca nici eu nu cumpar!
              c)”Xi e mai departe și, oarecum, mai dependent de occident”
              Dintre toate balivernele asta e preferata mea. Trebuie impartita in doua chiar daca e o fraza scurta! E mai departe? Asta e argument? In epoca in care traim? Da ce, se lupta Burebista cu persanii? Insa piscul penibilului e in a doua parte. I-auzi una: China e mai dependenta decat Rusia de occident! Asta e de batut in cuie pe frontispiciul prostiei vesnice! Astia de pe la Holywood nici filme nu mai fac care sa critice comunismul chinez. Am mai spus odata mai sus: au materiile prime pentru regenerabile in proportie de 70-80%,produc regenerabile, atelierul lumii unde produc toti de la BMW la Tesla, Adidas si asa mai departe si matale vii sa ne spui povesti!
              d)”Piața liberă va regla de la sine prețurile și proveniența produselor.” Dar lucrul asta nu se aplica si tehnologiilor la care faceti dumneavoastra referire? Ca nu exista subventii mai mari in niciun domeniu ca in „ecolojie”!Ca si fara subventii petrolul e de cateva ori mai ieftin decat curentul din asa zisele regenerabile subventionate la greu.
              e)”Nu mă pricep la spectrul de stânga”. Nu va pricepeti nici la cel de dreapta dar mai sus incercati sa imi explicati cum e treaba cu stanga si dreapta.
              Trebuie sa recunosc ca ma bucur ca ati inteles in sfarsit cum e treaba cu scrisul punctual. E bine si mai tarziu decat niciodata!

          • Sibisan Catalin si Mike(sper ca ati citit mi-am cerut scuze acum o sapt.) mai ales domnule Sibisan CINE este de vina pt. ca au ajuns comunistii chinezi acolo unde sint?!CINE este de vina ca s-au facut afaceri banoase cu Putin si camarila lui?!

    • „Deci denigram dreapta si mai apoi ne plingem ca nu mai exista.”

      Nu ne plingem, ne prefacem ca ne plingem. Ca sa parem echidistanti.

  7. Articolul este o reflexie amara despre traversarea facuta de noi toti in ultimele trei decenii. Nu este suficient daca nu vorbeste si despre tendinte si perspective. Probabil ca lipsa reformelor se datoreste protectiei pe care o ofera contextul european si global in ultimii 20 de ani.
    Se spune ca evolutia este potentata de crize. Suntem guvernati in acest mod lipsit de viziune si personalitate tocmai mediocritatii clasei politice care nu s-a confruntat cu nimic serios in acesti ani si care amana toate transformarile necesare.
    Degradarea politicului, modul lipsit de viziune si complet original in care se iau deciziile ne vorbesc despre drama pe care va trebui sa o traversam cand ne vom intalni cu efectele inactiunilor noastre.

  8. Felicitari!

    Emigrația a fost singura performanta constanta si care a functionat si functioneaza de bubuie. Insitutia Emigrației a dainuie alatur de cea a Latrinei din Fundul Curtii. Ultima nu deranjeaza pe nimeni, mai ales ca incepe sa fie declarata si ecologica,
    In rest, tocmai vazui astazi o pseudostire cum ca s-a gasit o harta a ,,Ungariei Mari”, in pantofii statuiei lui Isus din Lupeni (Lupeniului numai un Isus ,,cel mai mare” îi lipsea). Si sa vezi ce se inflameaza instantaneu ,,sfintii”. Ar vrea sa faca ceva cu maghiarii, sa-i expedieze cum s-o putea. I-am rugat si eu, sa nu-i trimita in Spania, ca aia e cam a noastra. Iar Isus ala din Lupeni, dupa barba parca n-ar prea fi de-al nostru.
    Exista niste oameni care striga in pustiu demascind impostura din intregul aparat de stat, cu nepotisme, cu studii fabricate… Nu inflameaza pe absolut nimeni.

  9. Ce interesant ! Toata lumea are dreptate. In felul ei, depinde de unde privesti….
    Problema migratiei exista. Interpretarea ei, motivele, consecintele, teme de discutie eterna. Sunt atatea cauze-motive personale, generalizarea nu le poate cuprinde, descoperi. De la tinerii impulsionati de dorinta de nou si de spiritul de aventura la cersetorii sau hotii care spun la TV ca acolo…se fura mai bine. Ca e de unde!? Guvernatii nostri se lauda cu rata somajului la noi, scazuta. Dar ia mai adaugati vre-o patru milioane care lucreaza afara, ce-ar/am face daca intr-o zi s-ar intoarce cu totii. Vorbim cu despre investitiile straine, cati stim ca cele mai mari investitii se fac, pana la urma, din banii trimisi /adusi acasa de cei care lucreaza in strainatate ?
    Hai sa n-o mai lungesc dar totusi,va mai spun ceva. Citii tocmai azi, o statistica. Dintre tarile din zona Romania are procentul cel mai mare de oameni foarte bogati !
    E ceva !!!

    • Dar cum s- au acumulat acele bogatii ?! In mod natural si firesc, bogatiile ca si averi se acumuleaza in 2-3 generatii. Au facut averi din contracte oneroase cu statul dar nu pe dezvoltarea unor afaceri duse din bunic, tata, fiu, nepot ! Pana sa ajungem la asa ceva mai trebuiesc inca 100- 200 de ani.

  10. In Romania nu e bine.
    In Occident nu e bine.
    In lumea larga nu e bine.
    Dar unde e bine? Poate in frontul din Ucraina? Sau in Mioritza? Sau la mama pe vatra?

    Eu nu inteleg de ce cineva ar enevoie sa se raporteze la o natiune/popor pentru a exista intr-un mod decent. Cine sunt eu? Pai ma trag din parintii, bunicii mei, am copii, etc. Nu e suficient?
    Navighez prin univers baza pe competentele mele si pe niste trasaturi din ADN pe care le si pot pondera prin educatie.
    Mi se pare ca e vorba de o civilizatie rurala si comunizata care a dat piept cu universul. Si e tare greu. Pai e greu pentru toti de oriunde ar fi eu. Sa se educe, sa munceasca, sa fie minim decenti si cu ceva comportamente rezonabile dpdv societal.
    De fapt ce cautam? Tatal, seniorul. dictatorul? Sau vrem sa ne autodeterminam ca indivizi liberi, fiecare cu capabilitatile sale?
    Romanii ar trebui sa constientizeze ca nu e nimeni care sa aiba grija de ei. Unii au constientizat-o deja.

    • @ Cezar Ionescu: Bravo măi băiete (dă-mi voie să mă adresez astfel). Sunt un septuagenar care simte exact cum simți tu. Și simți teribil de bine. Mă bucur pentru bucuria ta de viață și pentru profunzimea gândurilor și sentimentelor tale.
      Fie ca Dumnezeu să-ți călăuzească pașii siguri cu care ai pornit în viață.
      Admirabil grăit-ai.

      • Mi-ati putea fi tata. Cu respect va raspund la politicosul raspuns dat.
        In societatile de tip tribal; balcani, Italia la sud de Roma, Cucaz etc inca familia e primordiala. E de inteles ca un emigrant(ca si mine) si ca altii sa simta lipsa sigurantei familiei.
        Intr-o societate, sa spunem democratica, statul e bazat pe niste principii, legi si alte alea.
        Nevoia de a te afla in interiorul unui trib e inlocuita cu siguranta asigurata de lege.
        Eu nu mai vreau un tatuc sa-mi dicteze viata indiferent ca-l cheama ceasca, putka, xi, ori oricare altul. Numai bine Dom. Lucian

    • „De fapt ce cautam? Tatal, seniorul. dictatorul? Sau vrem sa ne autodeterminam ca indivizi liberi, fiecare cu capabilitatile sale?” Ati atins un punct sensibil. In urma unor sondaje realizate in statele din vestul UE (Belgia, Franta, Olanda, etc.), se pare ca exista aceasta tendinta de a prefera o conducere de tip „mana de fier”, un lider care sa ofere joburi sigure, stabilitate maxima, o identitate nationala clara, adica un fel de lider mai autoritar care sa preia raspunderea pentru toate problemele societatii. Intr-o astfel de societate, restul insitutiilor ar putea fi slabite si astfel controlate de liderul dorit si de catre acolitii sai. Este un fenomen care ingrijoreaza si care poate sa duca la alegerea in 2024 a unor astfel de lideri anti-occidentali. Kremlinul „lucreaza” pe mai multe planuri, in timp ce restul lumii se concentreaza pe razboiul din Ucraina. Atunci cand oamenii nu se mai simt reprezentati de cei alesi, atunci cand instabilitatea economica lasa oamenii fara joburi, atunci cand conflictele apar la portile Europei, societatile au tendinta de a alege lideri cu un discurs mai agresiv care se pot transforma in timp in dictatori.

    • Vă dau dreptate și sînt bucuros că demontați această dilemă a identității. ,,De fapt ce cautam? Tatal, seniorul. dictatorul? Sau vrem sa ne autodeterminam ca indivizi liberi, fiecare cu capabilitatile sale?”
      Cînd dăm pieptul cu viața numai de identitate nu ne mai arde. Nu mi-ar trece prin minte să o neg cuiva, doar că mie personal nu-mi mai e necesar jocul ăsta al identității pe care inițial am crezut că-l înțeleg. Sînt conștient că produse specific românești ca țuica, micii, brînza de burduf au valoare gastronomică și le ,,consum” ca atare, dar fără alte ,,conotații”, gata oricînd și să mă lipsesc de ele. De fapt, nimeni din țară nu se ostenește să le exporte.
      De multe ori îmi aduc aminte că în numele identității se comit cu entuziasm grozăvii sau sînt lasați să sufere alții pe motiv că nu au identitatea noastră.
      Sînt multe momente în cre ești doar tu, singur și viața ta. Ieri m-a sunat un doctor să-mi spună că nu mai e cazul sa vin la consultație să primesc un diagnostic foarte periculos pentru că totul e bine. Nu m-a întrebat ce țuică beau. Iar eu i-am fost recunoscător pentru un gest care de fapt e în fișa postului său, să te liniștească imediat și dacă se poate. M-am simțit nu român identitar, ci pisică cu mai multe vieți.

      • @Gheorghe Petrineanu-Clună, fochist
        Nu cred ca este relevant ceea ce v-a intrebat sau nu doctorul.
        Oricum ar fi fost contrar probabil la guidelines care le au in institutii si ceea ce s-a incetatenit in societatea suedeza.
        Oricum preturile la bauturile alcoolice in Suedia sunt astronomice, depasite din cate stiu eu doar in Norvegia.
        O alta intrebare. magazine alimentare cu profil est-european nu sunt in Suedia?

        • Am gasit pe google Romanian shops si in Stockholm si in Malmo.
          Sper ca nu vreti sau nu va simtiti dator sa demonstrati nimanui cat de bine sunteti integrat si asimilat in societatea locala si sper ca nu va este rusine ca sunteti originar din Romania cum prea multi pseudo-intelectuali fac in Romania.

  11. Iar ca noi, sunt multi altii in aceeasi situatie: bulgari, polonezi, marocani, etc. a caror identitate se disipeaza in timp…La inceput, exista acel dor de tara, de parinti si prieteni, acea imagine idilica a spatiului nostru originar pe care o proiectam, insa cu timpul acest dor dispare si realizezi ca tara in care ti-ai petrecut copilaria, adolescenta si prima parte a tineretii devine doar un taram strain, in care esti privit ca un strain. Pentru multi romani „liantul” care-i mai apropie inca de tara lor, il reprezinta copiii si legaturile inca stranse intre ei si bunicii lor. Acesti copii, care inca nu s-au indepartat definitiv de Romania, mai au inca sentimente pentru tara lor si care inca vorbesc limba romana, reusesc inca sa-si pastreze identitatea, iar datorita lor poate ca poporul roman nu va disparea peste alte decenii.

  12. O evaluarea realista si profunda a simbiozei dintre etnicitatea nostra, evolutia economica, sociala si economica. Dupa 1990, in fata noilor cerinte occidentale ne am trezit fara nici un fel de repere si cu mult haos. De acest fapt au profitat cei din esaloanele doi si trei din pcr si securitate care s-au rebranduit cu succes. Cei care au dorit ceva mai bun si profund au fost dati la o parte Coposu, Ratiu, etc. Acum suntem din cauza pandemiei si a razboiului, fluturate ca o necesitate de stabilitate, in o mocirla din care greu ne vom scoate la liman. Emigratia va continua daca guvernantii si politicienii de mucava nu se sesizeaza ca suntem in al 12 lea ceas in fata noilor configuratii mondiale. Vom ramane mereu o tara periferica.

  13. ”Mai înainte de toate e o fractură a generațiilor..”
    Cred ca principala fractura este intre comportamentul in general responsabil, chibzuit, calculat..
    din famile si comportamentul indiferent, dezinteresat, sau de profitor pe seama celorlalti( adica a statului, a tarii) de dincolo de usa casei fiecaruia.. Nu a existat si nu exista nici educatia, nici practica responsabilitatii, pentru ce se intampla dincolo de spatiul si mediul familial. Este important sa ne mearga bine, dar la fel de important este mediul social in care traim,
    speranta ca avem un viitor, aici ca romani.
    Parintii, bunicii care au condus direct, sau prin reprezentantii votati, au educat copiii..doar ”sa se descurce” fiecare cum poate, asa cum au procedat si ei. Parintii, bunicii nu au avut stiinta cooperarii pentru scopuri comune, dincolo de cele din familie, nu au avut drept criteriu de vot sa aleaga politicieni cu care sa creeze o societate, un mediu social prietenos, atractiv pentru copiii lor.. Daca parintii nu s-au organizat sa creeze un mediu social in care copiii sa poate sa-si vada viitorul, din care copiii lor sa nu plece, tinerele generatii aplica ce au fost invatate, sa se decurce..in lumea larga.

    • Sunt multe de spus despre cauzele pentru care Romania este unde este. Insa prea putin s-a discutat in Romania despre conexiunea dintre modelul cultural al romanului si felul cum se descurca in viata. Cand vorbesc despre modelul cultural, ma refer la dimensiuni culturale definite de exemplu de Fons Trompenaar defining cultura unui popor, si anume orientarea catre trecut sau viitor, distanta dintre sef si subordonat, cultura colectiva sau individuala, si alte cele.

      Analiza culturala ar arata ca felul cum se descurca romanul este exact cum arata modelul cultural, si mult diferit decat cum arata de exemplu in societatile anglo-saxone. Coruptia romaneasca nu e la urma urmei decat o extensie a colectivitatii specifice romanesti, bazata pe organizarea be bisericute si gasti. A existat sub o forma sau alta in intreaga istorie, incepand cu cetele boieresti care unelteau impotriva domnitorilor legitimi in timpul medieval.

      Potrivit modelului cultural romanesc, romanul are nevoie de un tatuc care sa fie seful de clan si sa ii spuna ce si cum. De asta lideri puternici ca Basescu sau Antonescu au fost extrem de populari. Chiar si Sosoaca are success tot din motivul asta.

      • ”Chiar si Sosoaca are success tot din motivul asta”

        Da, e plină istoria românilor de femei supraponderale care au fost urmate de întreaga națiune 😀 În special din alea venite din URSS, în 1945. În serviciile secrete românești există o tabără pro-rusă, la fel cum exista și pe vremea lui Dej. Această tabără construiește ”succesul” unor astfel de personaje.

        Societatea românească e doar mai înapoiată, asta e tot. Dar tot de asta n-a trecut prin războaie civile sau prin revoluții bazate pe utilizarea ghilotinei. Marxiștii au modul lor propriu de a vedea lucrurile, lor li se pare normal să-și câștige traiul fără a presta vreo muncă reală, doar prin ”a călăuzi poporul”, dar marxismul n-a avut niciodată succes la români, asta doare de fapt 😀

  14. Românii, dar și străinii vor veni, reveni în Ro când vor avea la ce să vină. Cât timp Ro este la coada dezvoltării oamenii vor sta departe de ea,Există soluții ca romțnii din Ro să devinî în 20-25 de ani cei mai bogați europeni. Acesta este obiectivul politic-stategic:românii să devină cei mai bogați europeni. Numai bogații sunt fericiti. Nu am vazut sarac fericit, ar fi un non sens de pus pe coperta Utopiei

    • Nu ati intilnit inca un sarac ( material vorbind ) fericit pentru ca pasii dumneavoastra nu au fost directionari in acele zone . Fericirea ( lumeasca ) nu are vreo legatura cu bunastarea materiala . O sa aflati , cindva …..

  15. Nu pot sa nu observi un ton trist si o resemnare in acest text, foarte bun de altfel. Articolul este un fel de foaie de temperatură a României de azi si o trecere in revista a bolilor care au dus la necesitatea tratamentului paliativ actual.
    România post-decembrista n-a avut niciodată o dreaptă veritabila. Au fost doar niște grupulețe cu lozinci care sunau bine, dar in fapt in spatele lor erau niște ageamii sau pur si simplu escroci. Azi nu exista nici stânga nici drepta, avem un fel de alianța contra naturii intre cei care se declara de stânga si cei care vor sa credem ca sunt dreptaci, un fel de struțo-camila cantemiresca, dar mai potrivit ar fi un termen rechino-șacala. Nici fanarioții n-a fost atat de corupți si nesimțiti precum guvernanții actuali.
    Cei care își fac iluzia unei redresări economice a tarii trăiesc într-un univers paralel. România numai ca a pierdut vreo 4 milioane de cetățeni activi dar va trebui sa le plătescă acestora pensia pentru anii lucrați in tara, bani care vor fi transferați in Italia, Spania sau pe unde si-a uitat mutu iapa. Acest proces se întâmpla deja, cunosc multi romani care încasează, trăind in diaspora, pensia din România. Ori acești bani nu sunt si nu vor fi cheltuiți in tara.
    Singura speranța a României este renunțarea la externalizarea muncii in afara EU (Asia) si reindustrializarea EU care ar putea determina o revigorare a economiei romanești. Pentru ca nu cred ca reindustrializarea EU, daca se va întâmpla vreodată, se va face in tarile cu salarii mari.

    • Reindustrializarea UE si SUA este obligatorie in lumina ultimelor evolutii china-rassia. Altfel vestul are o mare vulnerabilitate, potential catastrofala.

      • Nu degeaba propaganda marxista muscovita a pus accentul pe „verde” si „regenerabil”.
        Tancurile si jet-urile nu merg cu panouri solare.

  16. Am citit cu interes textul dlui Maci si nu-i neg abordarea originala. Poate ca reflecta o parte a realitatii. Dar pe ce date se bazeaza? Incearca sa dea o explicatie logica orientarii imigrantilor români din UE spre partidele suveraniste. Cred ca ar trebui o carte, sau mai multe, pe acest subiect, dar musai sa porneasca de la niste rezultate bazate exclusiv pe cercetare. Apoi, vorbim!

  17. Mi-a facut mare placere sa citesc acest material.
    Un gand fugar – cred ca o colectie de harti si diagrame care sa sustina grafic acest text ar fi mai mult decat binevenita – un Atlas a carui naratiune/fir rosu sa fie tocmai acest material.

  18. Dreapta noastra? Aveti dreptate, doar cei cativa batrini din anii ’90. Dar dreapta noastra a fost torpilata si de politica UE, care are o cu totul altfel de dreapta.
    La ora actuala nu mai avem dreapta.
    Problema e ca nici stinga nu sta mai bine. PSD se numeste partid de stinga, dar e condus numai de oameni de afaceri sau rentieri in functii de stat foarte bine platite (atit cat sunt activi, cat si pensionari). PSD e mai degraba neoliberal, dar face niste pomeni electorale si de asta isi spuine de stinga. Pomeni facute de toti, de altfel, din exat acelasi scop.
    Suntem o struto-camila originala, cu o structura dictatoriala, in subordinea celor de la putere. Cu o forta unica, de conducere, sub masca mai multor partide… Cam cum era RDG, inaite.
    Regim sustinut de toata adminstratia centrala si locala si tot aparatul represiv. Coruptia in floare, abuzurile impotriva oamenilor si proprietatilor in floare, dar nimeni nu face nimic, pentru ca asa e ordinul ….

  19. Las discutia despre conditia romanului in occident sociologilor, in special fiindca e un subiect in sine. Mai interesant e de aflat de la dl. Maci cind am avut ultima data un partid de dreapta, dinsul facind descoperirea ca aceasta se va intimpla abia in 2024. Sa intelegem ca PNL sau PDL sint/au fost partide de dreapta? Nu duce simbioza dintre PSD si PNL practic la o estompare a diferentelor dintre cele doua partide? Da, PSDul ar dori o taxare progresiva, in timp ce liberalii insista pe cota unica, insa chiar si azi, la cota unica de 10% taxarea efectiva e de undeva spre 40% pentru salariile mai bune, ceea ce inseamna practic un nivel de taxare la fel ca in occident. Altfel mari diferente intre stinga si asa-zisa dreapta nu vad. In occident dreapta are si o componenta religioasa care in Romania e asociata mai curind PSDului. Are si o importanta componenta anti-migratie care din fericire lipseste in Romania de azi. Poate ca dl. Maci se va apleca si asupra termenului de dreapta intr-un articol viitor.

  20. Surprinzator ne este sa vedem cit de bine este inteleasa problema, adusa indiscutie, de catre cei care comenteaza . Generatiile ce ne succed , asa cum daunazi cineva ne spunea despre generatiile actuale din China , lucreaza doar in folos propriu ele neavind nevoie de nici un imaginativ„ Parinte ”al neamului ce vezi doamne ar aduce el bunastarea cuiva sau ar innobila el rominimea .Vecea zicala „ interesul poarta fesul”este mai actuala ca oricind .Ceea ce cindva parea un adevar neschimbabil se doveste acum a fi o fantosa , o iluzie, in care multi dintre noi au trait si in care , din nefericire , inca mai traiesc .Pragmatismul faptelor inlocuieste ,pe zice ce trece, iluzoriul vorbelor .Cit de spre migratie este foarte bine stiut cit de mult ajuta ea cetatenii ramasi in tara (copii , bunici , nepoti etc .) Miliarde de euro intra anual in Romania trimise fiind de catre rudele noastre ce muncesc sau traiesc in Occident si asta se vede in Bugetul Statului .Pe de alta parte o mare categorie de romani pensionari cu pensii bunicele obtinute in Occident revin, la senectute, in patrie si isi cheltuie banii alaturi de fratii , bunicii si parintii lor care inca mai sunt in viata .In paralel ,acesti cetateni , uneori avind dubla cetatenie , isi ofera tinerilor si expertiza lor dobindita in Occident .A fi roman oriunde te-ai afla este parte a deciziei fiecaruia si nicidecum a vreunui politician efemer aflat la conducerea natiunii .Nostalgia trecutului ,incrincenarea acestor cetateni de a arata lumii un adevar inexistent, face mult rau celor care nu au trait acele timpuri dar care, din cvasi motive, cred aceste miniciuni aparute in presa .Adevarul este unul singur .Societatea comunista a fost o minciuna cap -coada . Doar sa ne aminitim cum ni se vindea iluzia Comunismului ce ar fi fost , la nivel teoretic , ultima forma de guvernare a natiunilor ce inlocuieste ,pentru eternitate ,Capitalismul decadent .Acum vedem ca se incearca acelasi lucru in Rusia si China totul fiind subordonat doar dorintei a doi cetateni intimplator sefi de state ce detin armament nuclear (altfel nu si-ar fi permis ) cetateni ce vor sa isi impuna propria lor gindire si vointa folosind acum si mijloace militare asa cum se intimpla in Ucraina .Sa nu uitam : in 1989 un rus a distrus URSS si dupa cite se vede acum un alt rus distruge si Federatia .

  21. Cred ca abordarea problemei emigrației este văzută greșit doar din prisma celor care trăiesc in România . Nu poți sa generalizezi ca cei din diaspora sunt dezrădăcinați și nefericiți . Eu locuiesc de peste 35 de ani in SUA dar , chiar dacă suntem integrați total , nu ne mai pasa de părinții sau rudele din România . După 1990 venim cel puțin pentru o luna in fiecare an acasă ( care este tot România ) nu pentru ca suntem nefericiți ci pentru ca încă suntem și Romani. Neimplicarea in sistemul politic românesc se datorează atât politicienilor de duzina care nu vor decât sa se îmbogățească peste noapte, cât și președinților țării care se umplu de ridicol prin ceea ce fac. Întoarcerea in România este motivata de stabilitate politica și economică, ceea ce nu este garantata acum. Spre deosebire de Europa, in SUA nu ești perceput ca emigrant, pentru ca marea majoritate a emigrat aici începând din 1900 .

  22. Foarte frumos articol. Într-adevăr, pentru noi cei plecați in anii 90, a fost, este, și foarte probabil, va fi foarte greu. Când am decis sa emigram, Domnul Iliescu și FSN/PSD acaparaseră spațiul politic și infrastructura economică. Nu aveam casa, nici posibilitatea unui credit ipotecar, cu salarii de mizerie. Lipsa de perspectiva, Viața și gândul la copii, ne-au îndemnat sa facem pasul. Aproape 30 de ani mai târziu, ne vedem uzați, instrainati si aici și acasă, și de multe ori, “încadrați” intr-o categorie pe care nimeni nu și-o asuma. Chiar copiii, salvați intr-un fel, după cum am putut fiecare, au o stângăcie in a ne asimila istoria personala, particularitățile culturale.

  23. Dreapta romaneasca se numeste acum AUR cu iz nationalist si vad ca prinde foarte bine, sunt la egalitate cu liberalii iar cu Realitatea au trompeta media necesara.
    Ce sa ne mai ascundem si sa tot cautam explicatii. Daca UE continua in ritmul actual tot mai multe partide de acesta coloratura vor fi votate. In Franta cel putin sint convins ca Macron cu noua lege a pensiilor sa deschis cat se poate de larg usa dreptei condusa de LePen iar in Germania AFD castiga punct cu punct.

    • @Ursul Bruno
      Jandarmeria franceza a facut schimb de experienta cu cea din Romania cum sa „gazeze”?
      Dragnea este consilierul secret al guvernului francez sau al lui Macron?
      Galeriile de ultrasi din Romania s-au dus pentru schimb de experienta in suburbiile pariziene? Neh … francezii la cativa fac baricade si dau foc.
      Gavroche a devenit model repetitiv in Franta.

    • Scorul foarte slab al lui Reconquête la ultimele alegeri infirma ideea ca Franța se mișca spre extrema dreapta. Media progresista (CNN, BBC, etc) a catalogat-o pe Giorgia Meloni drept fascista, iar acum își înghit cuvintele.
      Legea pensiilor din Franța era necesara. Cei care i se opun sunt o minoritate foarte activa. Modul cum a fost trecuta prin Parlament, cu invocarea clauzei nucleare 49.3, este cel puțin discutabil. La fel si refuzul lui Macron de a intra într-o dezbatere cu sindicatele. Îmi amintește de Louis XIV.
      La un pahar de vin am stat de vorba acum 10 zile cu un francez, tânăr antreprenor in IT, educat la Stanford si trăitor prim multe tari, care își exprima dezamăgirea in toate partidele politice din Franța, chiar si in Le Pen, dar, paradoxal, mai ales, in Marion Maréchal, mai apropiata de vârsta si educația lui. Mi-a spus ca nu are cu cine vota.

      • O minoritate ? cateva milioane de oameni in strada ?
        Toate aceste masuri necesare sau nu vedem bine cum provoaca nemultumiri masive.
        Stiti care este varianta ideala pt un stat reportat la plata pensiilor ?
        Cu primul cupon de pensie sa fie semnat actul de deces a celui impricinat !!
        Ceva nu se potriveste, pt ce si cine sa muncim tot mai mult ? Toate lumea doreste digitalizare maxima, eliminare factorului uman care provoaca doar costuri !!
        Pe de alta parte se estimeaza ca populatia Africii va ajunge in urmatorii 20 de ani la peste 2 miliarde de oameni, ( estimare conservatoare) unde credeti ca isi vor indrepta ochii ? Europa !!
        Vor umple acestia golurile lasate de populatia imbatranita si nedornica de mai muta munca din Europa `problema se rezolva de „la sine” daca in Mediterana nu vor patru zeci de nave militare cu ordin de tragere.

        • Franța are cea mai mică vrâsta de pensionare din Europa, posibil si din lume, un sistem de pensii generos si o datorie publica f mare si crescânda. E drept ca nu au pensiile speciale din România.
          Stânga franceza a sugerat creșterea taxelor, deja f mari, iar dreapta din Reconquête creșterea vârstei de pensionare si interzicerea licențierii celor de peste 60 de ani, plus ieșirea la pensie chiar înainte de 60 de ani daca un angajat a lucrat 40 de ani.
          Macron a preferat o soluție simpla si brutala, fără garanții pentru cei de peste 60 de ani,
          Din păcate este greu de crezut ca oamenii de peste 60 de ani vor fi angajați de companii, iar cum alocația de șomaj este mai mica decât pensia cei intre 60-62 si 64 de ani sunt pentru 2 ani potențial perdanți.

    • As adauga ca aparitia si urcarea fulminanta la putere a partidelor de extrema dreapta (alea adevarate) este inevitabila, la fel ca disparitia uniunii europene si probabil finalul euro. Planuiti ca atare.

  24. mda, cam asa, hai cu stinga hai cu dreapta, uite briul trece riul. bugetarii (un fel de vatafi feudali spoiti in instrumente democratice) sa traiasca. rar se mai poate vedea o asa jecmanire a prostului truditor. daca asta i reteta succesului si prosperitatii nu inteleg de ce nu s facuti toti lefegii de stat cu salarii colosale si pensii speciale? in acest fel ar dispare lupta de clasa si toata poporimea ar fi fericita. un pas mare s a facut, generalul cu gusa, doctorul ce a pazit popota n afganistan si blindul ciolacu (prost precum oaia cu care se aseamana) vor instaura paradisul terestru in Romania. crapelnita, salarii si pensionari juvenile pentru toti deopotriva. cum de nu s a gindit nimeni mai devreme la asa minunatie?

  25. „Lucrul cel mai interesant în ceea ce privește alegerile din 2024 îl constituie dispariția dreptei care s-a manifestat în politica noastră după 1989.”

    Democrația creștină din România este vie și dinamică grație domnului Aurelian Pavelescu. Așadar, dreapta politică românească merge cu entuziasm înainte…

    Altfel, doctrina liberală este în principiu una de stânga.

    • Cu o floare…
      Va rog sa n-o luați drept o critică, va apreciez comentariile, dar pentru ca ieri am revizionat unul din interviurile doamnei Eugenia Voda (95% din aceste interviuri sunt cu personalități remarcabile, exemple de urmat) mi-a rămas in minte amărăciunea unei doamne care spunea ca avut ceva dificultăți in a-si recupera casa naționalizata, transformata in sediu PCR de sector si apoi sediu PNTCD. Dificultățile, rezolvate in final, au venit, surpriza, tocmai de la ultimii ocupanți.

  26. Nu va mai faceti iluzii . Dupa ce PSD va pleca de la guvernare, undeva spre sfirsitul anului ,motivat de nepunerea in valoare a Rotativei PNL va reface vechea alianta cu USR si va gestiona toate procedurile din timpul Alegerilor din 2024 impreuna cu punerea in practica a restantelor din PNRR .In acel moment ,avind si posibilitatea de a valorifica noi legi ce vor apare in sistemul Electoral, vor aduce PNL si USR in pozitia de cistigatori .Totul este la mina Presedintelui Iohannis ce nu va pune in functiune Rotativa oferind astfel PNL sansa cistigarii Alegerilor .

  27. „Cert e că, atunci și în deceniile care-au urmat, la noi dreapta a fost (cel puțin la nivelul declarațiilor) progresistă, proeuropeană, adeptă a marilor alianțe, în vreme ce stânga a fost conservatoare, suveranistă (”noi nu ne vindem țara!”), interesată mai mult de trecut(ul generațiilor care o votau) decât de viitor”

    Adică, la noi dreapta a fost de stânga, iar stânga a fost de dreapta.

    În altă ordine de idei, primele generații au emigrat pentru a-și găsi un loc de muncă și a trimite bani în România. Mai nou, cunosc din ce în ce mai multe situații în care părinții își trimit copiii la studii afară plătindu-le din greu, pe la tot felul de facultăți de mâna a doua (mândri că copiii lor „sunt la o universitate din afară”, ca și cum ar fi Harvardu’) – cam cum le plăteau în anii 90 – 2000 studiile la privatele de pe aici, surogat a ceea ce însemna prestigiul „facultății” până atunci – iar după ce absolvă și se angajează vânzători la Zara, le mai trimit și lunar bani să poată trăi „afară”. So, unii români încă sponsorizează de afară „țara” și rudele de acasă, în timp ce alții din țară sponsorizează rudele de afară și, bineînțeles, economia și fabricile de diplome de acolo.

  28. Dupa 20 de ani de suferinta, renastere, speranta si dezamagire am ajuns la concluzia (impreuna cu mai multi colegi si prieteni) ca Romania din mintea noastra nu exista (Patria traditionala de la sat care se emancipeaza la oras prin cultura, tehnologie), e doar un mit creat de samanatoristi, dacopati, legionari, comunisti si oameni de cultura ajunsi la putere . Statul roman a reprezentat si reprezinta in mare parte un stat tip sovietic de ocupatie: protejeaza si imbogateste elitele (indoielnice) conducatoare, jefuieste salbatic cetatenii, ii ucide prin indiferenta, mentine aparenta respectarii legilor si a drepturilor cat sa nu aiba loc revolte in masa. Singurul castig de dupa 1989 a fost ca putem scapa din aceasta jungla prin emigrare nu prin moarte.

    • Desigur asa pare a fi . Trebuie totusi inteles fiecare moment incepind cu ianuarie 1990 si pina in ziua de azi .Ceea ce alte natiuni au reusit sa faca in sute de ani nu putem cere sa fie facut de catre noi romanii in 33 de ani .Am trecut prin tot acest calvar explicat simplu si la obiect de d- voastra .Acum este timpul schimbarii . Tot ceea ce a fost facut ne-a adus aici .Guvernul Romaniei nu mai poate decide pe multe dintre subiectele aflata la zi . Ceea ce UE face chiar acum va restabili ordinea in Romania si nu numai .Momentul este absolut de exceptie si el cuprinde punerea in practica a tuturor angajamentelor luate .Vrem sa existam ca natiune, in granitele actuale , trebuie sa punem in valoare toate deciziile venite de la Bruxelles .La modul singular Romania nu poate face fata provocarilor .Nationalismul are acum o singura directie . Unitatea Occidentala si federalizarea UE ne aduce speranta existentei . Fara Putin si deciziile lui nu am fi ajuns aici .

      • “Guvernul Romaniei nu mai poate decide pe multe dintre subiectele aflata la zi . Ceea ce UE face chiar acum va restabili ordinea in Romania si nu numai”
        “Unitatea Occidentala si federalizarea UE ne aduce speranta existentei”
        Chiar știind că ești un troll de ultimă speță se ridică părul pe mine citind comentarii de genul ăsta. Auzi ca UE ne aduce speranța existenței. EXISTENTEI!!! Incredibil! Nu mai ai nicio o limită!

  29. Chestiunea cu pensiile in Franta priveste viitorul .Dispar asa numitele in Romania pensii speciale si cele anticipativ oferite .Ceea ce deranjaeza este nu atit cresterea virstei de pensionare cit intiativa care priveste obtinerea valorii integrale a pensiei doar dupa ce ai obtinut un stagiu de 43 de ani in „cimpul muncii ” ceea ce impinge pe multa lume la depasirea termenului oficial de pensionare ce va ajunge in timp la 64 de ani . Practic spre a avea o pensie nepenalizata trebuie sa muncesti , in anumite cazuri , pina la 67 de ani .Din acest motiv cetatenii se revolta .Revolta a capatat insa si nuante de anarhie .Din acest motiv arestarile se tin lant o data cu identificarea provocatorilor . Nu este o revolutie asa cum ar dori unii .Distrugerile sunt evident parte a unui amplificat fake mediatic .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mihai Maci
Mihai Maci
Lector la Universitatea din Oradea. Studii de licenţă (1995), de masterat (1996) şi de doctorat (2007) la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. Preocupări iniţiale legate de Simone Weil (problema decreaţiei în opera ei fiindu-mi subiect de licenţă), apoi de Heidegger şi de relaţiile acestuia cu istoria (tema masteratului) şi cu teologia (tema doctoratului). În lunga epocă doctorală am beneficiat de stagii de documentare în Franţa, ocazie cu care – pe lângă tema propriu-zisă a lucrării de doctorat – m-am interesat de gândirea disidentă est-europeană, şi, în particular, de filosofia lui Jan Patocka. Astfel că domeniile mele de interes vizează în particular filosofia contemporană şi mai ales tentativele est-europene de a gândi rostul istoriei. Am fost membru a două proiecte de cercetare care se ocupau de cu totul altceva, însă aceste experienţe mi-au arătat câte lucruri interesante se află dincolo de cele despre care eu credeam că sunt singurele ce merită a fi făcute.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro