vineri, iunie 21, 2024

Drept la replică la articolul „Cazul Victor Neumann”

Am primit pe adresa redactiei următorul drept la replica. Il redăm mai jos integral:

Stimați domni,

Subsemnatul, Victor Andrei Marius Neumann,

Având în vedere publicarea, la data de 11.03.2023, pe site-ul ”www.contributors.ro ” a unui material scris cu titlul Cazul Victor Neumann”. De ce ofițerii de securitate care au făcut poliție politică rămîn mereu în umbra informatorilor”

în conformitate cu dispozițiile:

Art. 30 alin. (6) din ConstituțieLibertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine;

Art. 30 din Codul de reglementare a conținutului audiovizualFurnizorii de servicii media audiovizuale au obligația să respecte drepturile și libertățile fundamentale ale omului, viața privată, onoarea și reputația, precum și dreptul la propria imagine;

Art. 32 din Codul de reglementare a conținutului audiovizual(1) Niciun drept conferit prin lege nu poate fi exercitat într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei-credințe, în scopul de a vătăma sau de a păgubi pe altul ori profitând de ignoranța sau de buna-credință a persoanelor;

Art. 49 din Codul de reglementare a conținutului audiovizual – Orice persoană fizică sau juridică ale cărei drepturi sau interese legitime au fost lezate prin prezentarea în cadrul unui program audiovizual a unor fapte neadevărate beneficiază de dreptul la replică;

Art. 51 din Codul de reglementare a conținutului audiovizual (1) Orice persoană fizică sau juridică ale cărei drepturi sau interese legitime au fost lezate prin prezentarea în cadrul unui program audiovizual a unor informații eronate beneficiază de dreptul la rectificare,

formulez prezenta

NOTIFICARE și SOLICITARE DE DREPT LA REPLICĂ

prin care vă solicit expres următoarele:

  • Înlăturarea, în termen de 48 de ore de la primirea prezentei, a materialului anterior arătat, deoarece conține informații neadevărate;
  • Corectarea informaţiilor prezentate, în conformitate cu situația reală;
  • Publicarea, în aceleași condiţii grafice (poziţionare, suprafaţă alocată, dimensiuni ale titlului, imaginilor), precum și ale tuturor celorlalte elemente grafice și de text, a dreptului la replică (exercitat prin intermediul prezentei Notificări) pe site-ul ”contributors.ro”;
  • Prezentarea de scuze publice de către autorul articolului.

Exagerarea și neadevărul sunt prezente peste tot în articolul scris.

Având în vedere prezentarea eronată și în totală neconcordanță cu realitatea a informațiilor ce fac obiectul articolului menționat anterior, vă solicit scoaterea/îndepărtarea/ștergerea/corectarea acestuia.

În mod evident că autorul articolului a abdicat de la valorile legale care trebuiesc respectate, precum și de la codul deontologic al jurnalistului, aspect care trebuie sancționat.

În concluzie, având în vedere toate aspectele menționate anterior, vă solicit ca, în termen de 48 de ore de la primirea prezentei, să eliminați/înlăturați din cuprinsul articolului menționat anterior, toate aspectele neconforme cu realitatea.

De asemenea, vă solicit, în virtutea dreptului la replică și a dreptului la rectificare, să publicați pe site-ul contributors.ro în aceleași condiţii grafice – poziţionare, suprafaţă alocată, dimensiuni ale titlului, imaginilor – prezenta Notificare.


Drept la replică la articolul „Cazul Victor Neumann”. De ce ofițerii de securitate care au făcut poliție politică rămîn mereu în umbra informatorilor, publicat de Gabriel Andreescu pe site-ul www.contributors.ro la 11.03.2023:

”În urmă cu cîteva săptămîni, l-am întîlnit pe Gabriel Andreescu la recomandarea unui coleg de breaslă știind de procesul pe care îl am cu CNSAS. Am aceptat o întrevedere ținînd seama de experiența sa în și cu Arhivele CNSAS, mai ales că din acuzațiile formulate de CNSAS la adresa mea lipsesc dovezile care să stea la baza cocluziei formulate de această instituție. Interesul lui părea să fie cercetarea dosarului meu, precum și o mai bună cunoaștere a presupusei colaborări cu securitatea comunistă, ceea ce mi-a dat o undă de speranță pentru a se face dreptate în cazul meu, fiind deja bine cunoscut modul în care CNSAS s-a contrazis de-a lungul timpului (a se vedea cazul Băsescu, de exemplu).

Prin urmare, în ziua de 28 ianuarie 2023 m-am întîlnit cu Gabriel Andreescu, i-am povestit cîteva fragmente din biografia mea și, potrivit înțelegerii, am așteptat ca pe parcursul “cercetării” să arate o minimă curiozitate pentru viața personală din perioada respectivă, locurile de muncă, traiul cotidian, locuințe, invitații din partea unor personalități și a unor instituții academice internaționale, ș.a., dar și să consulte dosarul meu de la securitate, dosar pe care eu l-am solicitat CNSAS-ului în vara anului 2021, la care nu am primit nici un răspuns. Toate acestea reprezentînd elementele fundamentale ale unei cercetări.

Știam că domnul Andreescu are o experiență în comitete ale României privind drepturile omului, ceea ce m-a făcut să cred că se va ocupa cu adevărat de studiul izvoarelor.  În 27 februarie a.c. mi-a solicitat nota de constatare formulată de CNSAS (care cuprindea acuzația formulată de CNSAS la adresa mea). În plus, anterior îi trimisesem autobiografia, cartea de muncă și CV-ul, în speranța că poate el, în calitate de cercetător, se va apleca și asupra acestora pentru a vedea corespondența cu documentele menționate de CNSAS în nota de constatare. 

În ziua de 28 februarie mi-a confirmat, printr-un mesaj e-mail, că fusese anunțat cu privire la accesul său în sala de lectură de la CNSAS, unde se consultă dosarele. Sîmbătă, 11 martie, a publicat articolul în ”contributors.ro” fără să îmi fi cerut vreo lămurire, informație, fără să mă mai consulte sau să îmi pună vreo întrebare în prealabil, pe fondul în care documentele securității invocate de CNSAS se bat cap în cap cu realitatea. Acest drept la replică are menirea de a face unele precizări cu privire la conținutul articolului domnului Andreescu și la lipsa probelor în acuzațiile ce mi se aduc și pe care Gabriel Andreescu le reproduce.   

Textul publicat în ”contributors.ro” este, spre surprinderea mea, o compilație a acuzațiilor formulate de CNSAS pe baza notei de constatare pusă de mine la dispoziția lui Andreescu. Nici un document în plus, nici o analiză. Mai mult, la fel ca și CNSAS și Curtea de Apel, Gabriel Andreescu ignoră cu desăvărșire probele pe care i le-am pus și lui la dispoziție. Este un articol speculativ, rezultînd dintr-o așa-zisă cercetare care nu are în vedere nici măcar îmbogățirea informației cu noi documente. Prin urmare, alături de presupunerile CNSAS, avem acum și presupunerile lui Gabriel Andreescu.

La o zi după publicarea articolului i-am scris că îl rog să-mi trimită lista documentelor consultate la CNSAS și, dacă se poate, chiar documentele. Nu mi-a răspuns nimic. De fapt, nici nu avea cum în 11 zile (din 28.02.2023, data obținerii accesului la sală în cadrul CNSAS și pînă în 11.03.2023, data publicării articolului) să caute documentele, să le citească, să le examineze, să le compare și să redacteze rezultatele și concluziile într-un articol. 

Voi da următoarele argumente pentru a-mi justifica afirmațiile:

  • Andreescu scrie (probabil copiind din nota de constatare a CNSAS) următoarele:

Un alt citat, nota semnată la 8.08.1980 (olografă, nume de cod „Hodoș”): „În tematica de la expoziția de bază a istoriei medii de la Muzeul Banatului /…/ nu a fost prevăzută introducerea mormântului maghiar în sectorul rezervat primelor formațiuni statale românești. Din dispoziția lui F.M. acest mormânt a fost introdus în expoziție. /…/ părerea sursei este că materializarea nu era cea mai potrivită, întrucât nu fusese sugestivă pentru vizitatori”. Observații pe margine: : „Nota va sta la baza informării care se va efectua pentru organele PCR”.

Eu nu aveam cum să dau rapoarte de activitate sau „note” (și nici nu am dat) despre expoziția de bază a istoriei medii de la Muzeul Banatului în data de 8.08.1980 și despre F.M (Florin Medeleț ca director) pentru că era anul în care director era Mihai Fătu, care punea la cale excluderea mea din muzeu și căruia i-a displăcut proiectul meu privind refacerea expoziției de istorie modernă – si nu de istorie medie cum scrie în nota citată! – prin care susțineam cu multe exemple integrarea diversității cultural-comunitare și religioase din Banat. Prin urmare, eu fusesem cel dat afară din muzeu și nu fostul director al instituției, FM (Florin Medeleț), care oricum nu mai era director dinaintea notei citate și scrise de ofițerul de securitate. Apoi, din exprimarea citată „…Din dispoziția lui F.M. acest mormânt a fost introdus în expoziție. /…/ părerea sursei este că materializarea nu era cea mai potrivită, întrucât nu fusese sugestivă pentru vizitatori” reiese clar că nu „sursa” scrisese nota respectivă, ci ofițerul de securitate. Oare domnul Andreescu poate să considere credibile documentele întocmite de securitate, organul suprem de manipulare al statului comunist? Dacă nu a observat inadvertența datelor, nu i-a sărit în ochi natura exprimării (adică se vorbește despre “sursă”, nu „sursa” relatează). Mai mult, domnul Andreescu nu cercetează ce urmare a avut acea notă și altele asupra altor persoane pe baza „informării care se va efectua pentru organele PCR” (scrisă de ofițerul de securitate), dar speculează (fără probe) și scrie: Notele sale au fost utilizate de organul de represiune împotriva cercetătorilor despre care „Hodoș” a dat informații. Chiar dacă pe marginea filelor nu ar fi apărut notațiile cu obiectiv represiv, conținutul lor era suficient pentru a le califica acțiuni de poliție politică. O aserțiune fără probe. E limpede că Andreescu nu și-a pus întrebarea privind modul de operare în fabricarea documenteleor a securității comuniste, nu a făcut distincția între vocabularul instituției de represiune și acela al muzeografului și nu a făcut distincție între cine scrie și în numele cui se scrie. Rezultatul? Accceptarea modului în care ofițerul manipula informațiile, justificîndu-și activitatea și ideologia pentru care fusese încadrat și salarizat.

  • O altă interpretare tendențioasă este :Victor Neumann semnase o declarație pe propria răspundere în ianuarie 2020 în care asuma: „nu am fost lucrător al Securității”. Lipsea referirea la „colaborarea cu Securitatea”. Nu lipsea nimic. Exprimarea este din textul ordonanței. Cum era vorba de un act juridic, exprimarea mea a fost, la rîndul ei, juridică. Declarația am dat-o imediat ce mi-a fost solicitată.
  • O altă speculație se referă la afirmația: Informațiile predate de Neumann au afectat persoanele urmărite. Consecințele au fost probate și erau previzibile pentru istoric. Nu spune nici Gabriel Andreescu, așa cum nu a probat nici CNSAS, cine au fost persoanele urmărite și afectate, în ce mod li s-a restrîns libertatea doar așa putîndu-se îndeplini condițiile cumulative pentru a fi declarat lucrător al securității conform legislației în vigoare. Referința la F.M. (Florin Medeleț) este și ea eronată întrucît acestuia nu i-au fost restrînse libertățile. Enormitatea se repetă, autorul afirmînd că FM ar fi avut de pătimit de pe urma mea. Dovada că lucrurile nu stau așa e faptul că lui Florin Medeleț i-a fost păstrat locul de muncă la Muzeul Banatului, ieșind la pensie de la aceeași instituție mult după anii 1990. Oare de ce nu amintește nici Andreescu, cum nu a amintit nici CNSAS, că cel dat afară de exponenții regimului totalitar am fost eu. Și nu o dată. Doar aveau la dispoziție Cartea mea de muncă drept probă (în documentul acesta se poate citi că încetarea contractului cu Muzeul Banatului a avut loc în anul 1980; că încetarea activității de dascăl suplinitor cu norme trunchiate în diferite școli din Timișoara a avut loc în anul 1985; și că  excluderea din Biblioteca Județeană Timiș s-a petrecut în toamna anului 1988).

De ce Andreescu nu pune problema că am avut 13 locuri de muncă nesemnificative, adesea sub forma unor jumătăți de normă, timp de 12 ani în perioada comunismului (dovada există în Cartea de Muncă) și că în acele poziții nu aveam cum să fiu „util” securității? De ce nu a cercetat în ce mod am ajuns în Israel (la recomandarea ambasadorului Israelului de atunci și în Germania cu viza Ambasadei Germaniei Federale de la Tel Aviv), adică, înafara și fără acceptul securității? De ce nu a căutat în arhiva CNSAS scrisoarea ambasadorului Israelului ca să dovedească faptul că nu fusesem “trimis” de securitate, mai ales că avea Autobiografia mea în care am relatat toate acestea? Afirmația e goală de conținut, dar e gravă și nu face altceva decît să arate  – la fel ca în cazul funcționarilor CNSAS care au întocmit dosarul și acuzele adresate mie – că Andreescu nu are calificarea necesară unei astfel de cercetări. De ce nu și-a pus problema că dacă aș fi fost omul sistemului nu ar fi trebuit să aștept 8 luni pentru pașaport (în vreme ce alți intelectuali, mult mai celebri și mult mai bine poziționați ca mine după 1989, plecau cu burse în străinătate în perioada comunistă)? Sau, dacă tot afirmă în articol faptul că Este adevărat, Victor Neumann nu a informat despre colegi care ascultau „Europa Liberă”; ori despre bancurile cu Nicolae Ceaușescu, devenite „răzbunarea” cotidiană a românilor pentru ce suportau; și nici despre planurile multora de a lua calea exilului,  de ce în dosarele securității – care se știe acum că a fabricat documente pentru a-și justifica activitatea sau pentru a compromite oameni – apar nu-știu-ce case conspirative din Jimbolia, un preot și Kabbalah, lucruri despre care nu am habar, ori referiri la disidenți români aflați în străinătate pe care nu i-am văzut niciodată? Întrebările ar putea continua.

Ținînd seama de importanța temei, de acuzația CNSAS bazată pe presupuneri, pe judecarea la Curtea de Apel București și, acum, la Înalta Curte de Casație și Justiție, se cuvenea atît respectul pentru munca de cercetare, cît mai ales atenția pentru drepturile omului. În locul lui Andreescu și tocmai pentru că se ocupă de drepturile omului aș fi fost mult mai prudent în afirmații și presupuneri pe fondul în care există un proces în derulare pe această temă. Cum să interpretez faptul că o persoană care lucrează de ani de zile în comitete pentru apărarea drepturilor omului ajunge în doi timpi și trei mișcări la concluzia că probabil și judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție urmează în curînd să dea verdictul că Neumann a făcut poliție politică? Cu alte cuvinte, domnul Andreescu anticipează deja verdictul într-un proces care nici nu a început? Sau, are domnia sa vreo informație în acest sens? Sau, articolul e scris pentru a influența procesul uzînd de “autoritatea morală” de disident pe care o are autorul în fața opiniei publice?   

În fapt, autorul articolului nu e nici obiectiv și nici democrat!  A folosit ca pretext numele meu, fără voie transformîndu-mă într-un “caz”. E adevărat, tema securității și a lucrătorilor ei e una foarte importantă pentru asumarea trecutului și democratizarea societății românești. Dar problema pe care o pune Andreescu pornind de la “cazul Neumann”, că ofițerii de securitate nu sunt deconspirați niciodată de CNSAS, nu are nici o legătură cu persoana mea și nici cu modul în care Andreescu înțelege să reproducă documentele manipulatoare ale securității. Împreună cu mai mulți dintre congenerii mei – unii mă cunosc din acei ani – am fost surprins să constat că pur și simplu a transcris acuzația formulată de CNSAS la adresa mea, fără să fi examinat documentele securității și să le fi analizat în comparație cu parcursul meu biografic. Astfel, Gabriel Andreescu nu ține seama de diferența dintre actele atribuite mie de către securitate și datarea lor în anii în care nu mai lucram demult la Muzeul Banatului (informație care se află în dosarul pe care i l-am transmis). Încă o dată, avea la îndemînă Cartea de Muncă, putînd să vadă că în anii invocați de securitate în unele “note” nu mai lucram demult în acel muzeu fiind profesor suplinitor, întotdeauna fără o normă întreagă.  Nici măcar numele proprii nu le-a copiat corect (de exemplu, numele ofițerului de securitate, Ioan Indrei îl transcrie ca “Marin Andrei” în articol ).

Apoi, Andreescu nu contextualizează sîrguința securității de a produce documente pentru a-și justifica activitatea, mai ales atunci cînd era vorba de “evreul”, adică “străinul” Neumann care se ocupa/ă de istoria națiunii române. Era perioada în care evreii fuseseră „încurajați” să părăsească România pentru ca statul român să încaseze bani de pe urma lor de la statul israelian. Studiile unor cunoscuți cercetători arată că statul român vindea evreii și germanii născuți în Romania către Israel si, respectiv Germania și că exista și un preț pentru acest comerț cu carne vie. Deci, securitatea avea un interes să pună presiune pe mine.

Autorul articolului nu își pune problema de ce am avut locuri de muncă neînsemnate, cum trăiam ca profesor suplinitor avînd o mizerabilă retribuție (la plata cu ora), predînd istoria în școli de la marginea orașului. Deci, cum puteam să fiu „agent” în astfel de condiții și, culmea, pregătit pentru presupuse operațiuni “Venus”? De ce nu și-a pus Andreescu problema actelor, notelor și rapoartelor întocmite de securitate în numele meu? Ce fel de interes prezentam pentru securitate din acele poziții minuscule? În fine, nu am fost nici măcar membru al PCR, adică om al sistemului, condiție în care nu mi s-a permis nici înscrierea la doctorat. 

În altă ordine, autorul articolului menționează că a fost semnată o Petiție împotriva mea de peste 100 de intelectuali, dar nu a verificat lista, cine sînt de fapt semnatarii petiției. Din curiozitate, am căutat-o: sînt maximum 10 intelectuali (restul fiind persoane care nu au nici o legătură cu domeniul meu de activitate, cultura, nu mă cunosc, poate sînt amicii celor 10, rude, vecini și ca o ironie, apare și numele lui Cristian Rudolf, proaspăt arestat preventiv, acuzat că ar fi luat mită de la mai mulți masteranzi ai universității din Reșița.

În articol se mai spune că m-am referit în notele mele profesionale la continuitatea poporului român, asociind-o în subtext cu naționalismul și că după schimbarea regimului am profitat să fac o carieră și am scris pe teme precum multiculturalitatea și subiecte europene. În primul rînd, continuitatea existenței unei culturi, a unei nații nu are nimic în comun cu naționalismul, iar despre multiculturalitate și spiritul european al României și al regiunii am scris cu mulți ani înainte de revoluție, chiar în anii 1977-1989, și am publicat mai multe articole, studii și cărți! Probabil așa se explică de ce securitatea voia să mă compromită, la fel și urmașii ei de astăzi. Dacă s-ar fi documentat, domnul Andreescu ar fi văzut că în Convergențe spirituale, cartea mea apărută în 1986 la Editura Eminescu din București, există mai multe teme privind interculturalitatea, relațiile româno-maghiaro-germano-sîrbești. Este vorba de realitatea istorică a regiunilor României și ale Europei Est-Centrale. Cartea a fost foarte bine primită de mulți intelectuali, dar naționaliștii dogmatici au criticat-o chiar în acei ani.  Exemplele pot continua.

Articolul este foarte vag, sînt ignorate faptele, numele, contextul, argumentarea, probele etc. La fel, conținutul articolelor și cărților mele publicate în acei ani. Încă o dată, autorul ar fi avut de cercetat multe lacune existente în acuzația formulată de CNSAS.

În încheiere, îngrijorarea mea este cu atît mai mare cu cît domnul Andreescu este conducător de doctorate la Timișoara, tocmai la Universitatea de Vest unde predă și domnul Vasile Gheorghe Popovici, cel care mă urmărește din anul 1990 și care, cu mai bine de 20 de ani în urmă, mi-a pus foarte răspicat întrebările: “Tu ce mai cauți aici? De ce nu pleci în țara ta?”.

Dacă stau să judec la rece, Ion Ianoși, un alt intelectual român cu origini evreiești – personalitate publică, a fost și el mînjit. Probabil că și cariera lui a deranjat. Altfel nu îmi explic acest interes și această grabă de a mă discredita.  Cu siguranță, Gabriel Andreescu nu a adus nici un document în plus în urma “cercetării” la CNSAS în ceea ce mă privește. Chiar dacă intenția n-a fost aceasta, articolul său nu este decît o legitimare a notei de constatare formulată de CNSAS într-un proces a cărui unică miză este defăimarea (urmînd – posibil fără să-și fi propus acest lucru -, exemplele unor jurnaliști dornici de senzațional spre a-și asigura subzistența). 

 În loc de concluzie:

La o evaluare serioasă, documentele citate de Andreescu confirmă imaginea securității ca instituție a unui stat totalitar, una care a clădit mituri și mai ales sistemul care falsifica realitățile. Orice acceptare necritică a informațiilor incluse în dosarele Securității înseamnă a considera că aceasta era și rămîne singura instituție veridică a statului ce descrie viața omului. Deci, că ea e dedicată deconspirării răului. În realitate, e vorba de o manipulare practicată de instituțiile de forță ale unui stat totalitar din care reies înscenările absurde (minciuna se substiuie adevărului) de felul celei descrise mai sus.  

Victor Neumann, 18. 03. 2023


În cazul în care nu veţi înţelege să dați curs prezentei notificări, îmi rezerv dreptul de a utiliza orice cale legală în vederea soluționării aspectelor/problemelor prezentate,  sens în care mă voi adresa atât instituțiilor abilitate cât și instanțelor de judecată, cu consecința obligării persoanelor vinovate la plata de daune-interese compensatorii, a cheltuielilor necesare acestor demersuri (onorarii avocațiale, precum și orice alte cheltuieli ocazionate de realizarea obiectului contractului de asistență juridică).

Cu stimă,

Victor Andrei Marius Neumann

Distribuie acest articol

21 COMENTARII

  1. Cred în locul acestei poliloghii confuze, ce mi se pare de fapt auto incriminantă, ar fi mult mai simplu ca dl. Neumann să răspundă cu „da” sau „nu” la 3 întrebări simple:

    1. A semnat înainte de 22 Decembrie 1989 orice angajament de colaborare cu orice instituție legată de Ministerul de Interne comunist?

    2. A compus vreodată orice fel de note sau informări pentru oricare din instituțiile menționate la întrebarea #1?

    3. A încasat vreodată orice sumă în lei sau monedă străină de la orice instituție legată de ministerul de interne?

    • Nu există absolut nici o indoiala ca domnul Neumann a turnat. Exista o decizie definitiva a justititei in acest sens. Nu exista nici o indoiala ca dl Neumann a primit bani de la Securitate pentru turnatoriile lui. Exista chitantele la dosar. Nu exista nici o indoiala ca cariera dlui Neumann e cladita pe aceste turnatorii si pe relatia sa cu Securitatea. Foarte multe dintre turnatoriile domnului Neumann sunt indreptate spre colegii sai mai volorosi decat el. Sunt zeci sau poate sute de oameni de valoare care au avut imens de suferit din cauza sa.
      In tot acest timp, cand dl Neumann turna intr-o veselie si se lafaia in functii bine platite, Gabriel Andreescu a fost un disident autentic, a riscat totul si a dovedit un curaj rar.
      Restul e perdea de fum tipic securista.
      Cam atat de clar stau lucrurile.

    • A compus vreodată orice fel de note sau informări pentru oricare din instituțiile menționate la întrebarea #1?
      Ce-mi plac mie fetele mari, de cind erau mici. Afla ca erai absolut obligat sa scrii un raport dupa intilniri cu strainii, dupa evenimente deosebite, de ex. defecte ale avioanelor. De asemenea erai chemat sa spui ceva despre colegi, atunci cind urma ceva in cariera lor. Se ajunsese sa mergem la respectivul si-l rugam sa-si scrie singur caracterizarea.
      Cindva suna telefonul, hala de proiectare mare, doar un telefon, raspund eu, vroia cu un coleg, intreb cine suna, cica un coleg de facultate, ii spun care esti ba, ca si eu am fost coleg cu respectivul, imi raspunde evaziv, strig tare in toata hala, Gheorghe, te cauta securistul.
      Unii cred ca se faceau intilniri secrete noaptea, da de unde, totul era la vedere, toata lumea stia, biroul CIstului era pe hol, vedea toata lumea cine intra si cine iese. Devenise o parodie!

      La angajare venea securistul la vecini sa te verifice, vecini care povesteau ca au intrebat de tine.

      Nici in democratii nu e altfel, in Ge, dupa intilniri la diferite comisii, chestii deosebite, scriai un raport amanuntit. Se ajunsese sa descrii si ce s-a servit la prinz si mai ales ce vinuri s-au dat, sau, Doamne fereste cadouri, exista chiar unu, nu se numea securist, ci responsabil cu complains. Nu era nici un secret pt nimeni ca ti se monitorizeaza computerul, cu tot ce faceai. In unele firme erau/sunt chiar camere de supraveghere.

      Mai mult, cind a fost un accident stateau ziaristii la poarta firmei sa ne ia interviuri, ni se spusese clar ca nu avem voie sa dam nici un interviu, desfacerea contractului de munca.

      Toate comisiile europene sunt banuite ca ar pactiza cu dusmanul, exista o armata de securisti care s eintreaba de ce merg comisarii europeni cu avioane de lux in Qatar, unde li se plateste atit transportul cit si hotel cinci stele!?

      Desigur unii foloseau prilejul sa loveasca in cineva, fie coleg, fie sef, sau rival.

      http://la-neamtu-tiganu.blogspot.com/2023/03/strict-secret.html

      • În 2009 am avut ocazia să-mi văd dosarul meu de la securitate și împreună cu părinții mei și dosarele lor. Pe atunci (și cred că și acum) era suficientă o cerere la CNSAS. Nu era permisă copierea, dar mărturisesc că am făcut copii după tot ce era acolo cu un scanner riglă ce pe atunci era necunoscut în România. e o lectură interesantă și azi.

        Eu aveam aproape 20 de ani la împușcarea lui Pingelică. Primele turnătorii din dosarul meu începeau pe când eram în clasa a III-a. Învățătoarea era turnătoarea. Chiar dacă numele era mascat turnătoriile erau evident ale ei.

        Am găsit apoi turnătorii din gimnaziu, din liceu, de la cineclub, de la aeroclub, din armată și apoi din primul semestru de facultate. În 90% din cazuri cred că am identificat destul de precis turnătorii. Interesant e că n-a fost nicio surpriză. Cu o singură excepție notabilă erau indivizi de la care te așteptai să facă asta.

        Din dosarul tatălui meu reieșea că organele au încercat să-l recruteze la puțin timp după ce fratele său a rămas în RFG. Fără niciun fel de eroisme s-a eschivat și n-a semnat niciun angajament. Nu i-a tăiat nimeni capul și nici nu l-au aruncat în nicio temniță. La puțin timp după asta pierdut poziția de director a tehnic al institutului pentru construcții din urbea natală și a revenit la profesia de simplu arhitect. Nu e clar dacă asta s-a întâmplat pentru că a refuzat să toarne sau pentru că era fratele unuia fugit în vest. În orice caz dosarul lui era gros cât Biblia și plin de tot soiul de turnătorii inedite – la fel ca al mamei. Pentru amândoi au fost o serie de revelații cu acea ocazie. În orice caz au trăit amândoi demn și decent ultima decadă a comunismului și fără să toarne. Ceea ce m-a făcut să-i stimez și mai mult pe amândoi.

        Deci eu zic că se putea trăi fără să torni. Nu e vorba de a-i pune la zid pe cei ce din diferite motive s-au tăvălit scârnă. Pentru că orice justificări s-ar găsi: că să zboare avionul, să meargă strungul etc, tot asta era până la urmă: Tăvălirea în rahat. Se mai întâmplă în viață și să ajungi să te tăvălești în rahat. 🙄 Însă nu faceți din ciohism o virtute. Că nu este și nici nu au fost vreodată. Și nici n-are circumstanțe atenuante, dacă tot a venit vorba de asta.

        În orice caz ciochiștii prinși și dovediți nu au ce să caute în funcții publice. La urma urmei toți turnătorii sunt acum oameni bătrân și slujba ai de care se agață nu mai e ceva de subzistență. Nu credeți că ar fi mai decent să-și vadă de pensiile lor decât să se laude cu propria lașitate și să pozeze în modele de civism?

        • In primul rind artrebui sa definesti ce-nseamna „turnator”! Oare orice proces verbal al unei sedinte, orice raport de activitate etc. pot intra in categoria turnatorie?
          Poate Ro ar fi trebuit sa invete din istoria Germaniei cu denazificarea, care a fost un lucru mult mai grav, sau din „kustrarea” fostilor stazi din DDR!
          Acum s-a ajuns, la peste 30 de ani, la un fel de vinatoare de vrajitoare, mai ales ca cu totii sunt f batrini si nu mai conteaza.
          In definitiv ce i se reproseaza acestui Neumann? Ca l-ar fi turnat pe un director si si-ar fi pierdut postul!? Hai sa fim seriosi, stim cu totii ce componente politice aveau functiile de director!
          E vinovat acest Neumann de turnatorii care au avut consecinte drastice, puscaria unora, sau chiar moartea, asa cum au fost nazistii in Germania? Cica ar fi primit o suta de dolari! Ha, ha, ha, hai ma lasi, nu suta de dolari era miza pe vremea aia!

          PS Interesanta ar fi istoria lui Furtwängler, considerat la un moment dat nazist, interzis sa mai dirijeze, spre norocul ui Celibidache, ca dupa putin timp sa fie reabilitat si considerat chiar erou. Hai sa fim seriosi! Ca sa nu mai povestim de von Braun!

          • Turnătorul e individul ce semnează un angajament de colaborare cu organele, și le trimite spoi rapoarte. O bună arte din ei mai primeau și ceva parale. Sigur că au fost turnători care au făcut mult rău sau alții care au făcut puțin rău, dar atât unii cât și alții tot turnători erau.

            Dumneavoastră faceți o confuzie între vânătoarea de vrăjitoare de după al doilea război mondial și tot soiul de ciochiști de pe vremea lui Pingelică ce se înfig și azi la tot soiul de sinecure de stat. Ăștia nu merită iertați. La o adică pe Neumann ăsta nu-l căuta nimeni la dosare dacă nu se înfigea la o vornicie la muzeu. Nu-i așa? Nu era mai decent să stea ce capul între urechi și să-și ronțăie pensia?

            P.S.: În ce-l privește pe von Baun el chiar a fost SS-Sturmbannfuehrer și membru în partidul nazist. Nu s-a lăudat cu asta după 1945 dar nici nu a ascuns-o cum fac ciochișii comuniști de odinioară ce pozează azi în disidenți. La interviul pentru naturalizare din 1955 von Braun a răspuns fără ocolișuri că a fost membru în partidul lui Adolf și ofițer superior în SS. S-a lepădat într-adevăr de nazism, dar nu și-a renegat trecutul, nici nu a mințit și nici n-a pretins că era mic și n-a știut. A spus onest că a intrat în NSDAP și apoi în SS pentru că asta-i dădea o șansă în plus să-și dezvolte rachetele. A spus de asemenea că a realizat de la bun început că naziștii văd rachetele sale exclusiv ca o arme și că a lucrat la acele arme cu toată dedicația pentru victoria țării sale. Asta e diferența între un om cu demnitate și o cârpă.

            • Deci vob Braun a fost iertat pt ca a recunoscut, nu pt ca ar fi fost nevoie de el, ha, ha,ha.
              Iar Neumann e vinovat ca a incercat sa prinda o mare functie publica la un muzeu prapadit, ha, ha, ha..
              Poastarea ta mi se pare un fel de cabaret!

              Iar Kurt Walheim care a fost secretar ONU si fost ofiter nazist a fost un om bun, familist, cult.. ha, ha, ha..

            • @neamțu țiganu

              Evident că aveau nevoie de von Braun și de aia s-au făcut că plouă vis a vis de trecutul său de maior în SS. Iar von Braun și-a făcut meseria și a contribuit decisiv la dezvoltarea rachetelor spațiale și militare americane. Deci era un personaj de mare valoare. Însă după câte știu eu von Braun a fost onest vis a vis de trecutul său. Nu s-a dedat la balcanismele lui Neumannăsta.

              La fel Pacepa a devenit cetățean american cu toate că pe formularul de naturalizare e o întrebare legată de apartenența la orice partid comunist. El a fost evident membru al partidului comunist și general de securitate. Însă au considerat că serviciile aduse de el SUA sunt mai importante ca asta. De regulă cei ce au fost membrii de partidul comunist sunt respinși. Cunosc cazul unuia care a fost mare căpetenie ASC în vremea iepocii. A mințit pe formularul de naturalizare. L-au prins ulterior, nu știu cum (se pare că au listele măcar cu o parte din activul de partid și UTC), a pierdut cetățenia și a fost deportat. Deci chestia e pe bune.

              Kurt Waldheim a fost secretar general al ONU pentru două termene complete (1972-1981). Nu avea dreptul al al treilea.

              În 1986 a candidat la președinția Austriei. Congresul mondial evreiesc a încercat să-i blocheze candidatura după ce s-a aflat că a servit ca locotenent major în Wehrmacht în al doilea război mondial. L-au acuzat de crime de război dar fără dovezi. Au publicat în campania electorală o poză cu el în uniformă germană pe un aerodrom din Yugoslavia:

              https://upload.wikimedia.org/wikipedia/en/4/48/Artur_Phleps_and_Kurt_Waldheim.jpg

              Însă cu toate astea Waldheim a câștigat alegerile și a devenit președintele Austriei. Deci care era prolema cu el?

              Neumann ăsta însă e o nulitate. Un ciochist ordinar. Nimic mai mult decât o scârnăvie. Nu are ce să caute într-o slujbă de stat. PUNCT. E de altfel și bătrân. E momentul să-și ronțăie pensia ără a se mai înfie atâta. Nu văd pentru ce are merita privilegiul unei pomeni de stat?

              Nu am cunoștință de niciun chiohist al securității care să fi făcut servicii atât de remarcabile țării sau lumii încât să merite iertarea pentru turnătorii. Dumneavoastră știți măcar unul singur cu nume și prenume?! 😀

        • Foarte interesanta postare! Totusi, nu trebuia sa va chinuiti cu scannerul-rigla. Se elibereaza copii din 2001, pe baza unei simple cereri. Lucrul asta e mentionat si in scrisoarea-invitatie la sala de lectura. E adevarat insa ca, daca urmati procedura, trebuie sa achitati 0,20 ron pentru fiecare pagina copiata. Probabil de asta a fost necesar scannerul, altfel nu-mi explic.

          • Interesant ce spuneți. Nu-mi amintesc totuși să i fost așa ceva pe scrisoarea de invitație. Cred mai degrabă că erau ceva restricții. E însă posibil să mă înșel. În orice caz nu m-aș fi zgârcit la ale 20 de centime pe pagină.

        • Da, asa este. Prin natura meseriei, am avut nenumarate interactiuni verbale cu straini, si nimeni nu m-a intrebat nimic. Nimeni din cei de la Securitate. Chestia cu obligatia raportarii este o smecherie fabricata chiar de catre oamenii vechiului sistem. Un fel de scuza. Nu e nicio scuza, e o minciuna. Turnatorii au vrut sa fie turnatori. Punct. Iar procentul celor agatati si apoi santajati si apoi deveniti, era mic. Insignifiant de mic. Sa nu se uite ca la finele anilor ’80, coada la inscriere era atat de mare incat chiar ofiterii Securitatii aveau de furca in a distinge/selecta. Pentru ca multi voiau sa faca pactul cu diavolul pentru avantaje materiale, pentru influenta, pentru diverse razbunari sau pentru putere, pur si simplu.

      • Aveam un turnator in liceu. Nu stiu cum si de unde dar toti stiam ca tipul ciripeste. Intr-a douaspea ne-am trezit anchetati vreo 8-10 din clasa cum ca ascultam Europa Libera. Bineinteles ca ascultam EL daca aveam timp si chef, Actualitatea Romaneasca era o emisiune haioasa si dupa aia venea ce ma interesa pe mine, Topul. Muzici. A doua zi comentam intre noi. Firesc, ne interesa muzica, cine ce album a mai scos, de-astea. Politica nu, nu-i pasa nimanui, doar obisnuita circoteala si bancurile vremii. Da’ s-a gasit un securici , nu cred ca avea 35 de ani si-a venit la liceu si ne-a luat la intrebari pe fiecare in parte. I-am spus ca ascult muzica si mi-a propus sa „colaborez”. Am spus nu si n-a existat vreo repercusiune.
        Da’ neaparat trebuia securiciu’ sa se dea mare asa ca intr-o simbata a fost sedinta la clasa, la catedra securiciul, directorul adjunct si un sobor de profi (cu unii n-aveam treaba, stiam cine sint dar atit), in banci noi, incriminatii si parintii nostri. S-a vorbit, s-au luat angajamente, s-a zis ca se trece cu vederea da’ sa nu mai facem. Pai eram una dintre cele mai bune clase din judet si mai erau 3-4 luni pina la admitere. Am ramas de atunci cu banuiala ca si o colega ciripeste. A facut faculta in alt oras si n-am intilnit-o de atunci asa ca nu stiu. Sa fie ea sanatoasa.
        Colegul turnator si-a continuat activitatile si in faculta, l-a „monitorizat” pe un altul a carui mama fugise in Nemtia cind el avea 3-4 ani. Au stat 5 ani in acelasi camin. Cel cu mama in Nemtia a sters-o in Canada in ’92 iar de turnator nu mai stiu nimic.
        Nu stiu daca am avut dosar, daca atita minte aveti incit sa fi pierdut vremea facindu-l asta e, va doresc nasalie confortabila. Daca am azi stergeti-va undeva cu el.

          • Am fost coleg de clasa, la liceu cu fostul purtator de cuvant al lui Voiculescu inainte de parnaie, cand era seful PC. A fost europarlamentar.
            Ce pot sa spun e ca era extrem de bun la matematica. A terminat facultatea de aeronave. Acum e consilier pe chestii internationale.
            Personal m-am inteles bine cu el. Locuiau intr-un bloc de 4 etaje cu 2 apartamente cu 4 camere pe etaj si pivnita la subsol. Trai nanica pe vremea aia.
            Pe de alta parte, ai mei erau chemati sa dea declaratii la securitate lunar. Taica-miu a facut parnaie politica la Jilava si dupa aia pe undeva prin delta. A fost tacut toata viata apropo de asta.
            Mama a fost amenintata ce eu si frate-mu v-om fi dati afara din liceu si tot felul de astfel de hachite. Am vrut sa-l gasesc pe maiorul care facea anchetele astea dar taica-miu m-a oprit.

        • Inca: da, in anii ’80 aveam legaturi cu straini, multe si dese. Veneau colegi speologi din Ungaria, Cehia, Polonia, Serbia, Franta, DDR si RFG, au fost si citiva canadieni si americani. Normal ca aveam legaturi cu ei, eram printre putinii care vorbeam franceza si ceva engleza iar partenerul de coarda vorbea fluent germana si amindoi rupeam ceva rusa ca facusem la scoala ca a 2 a limba! In ce limba sa ne fi inteles, in Esperanto? Ba era un paleontolog din DDR care venea aproape in fiecare an dupa oase. De urs de pestera in principal. Il ajutam sa le recolteze si sa le care pina la cabana. Ii ziceam, studiaza-le si tu, le studiaza si ai nostri si vedeti ce-i cu ele, sint oricum foarte multe in citeva locuri. Pe unele nu le recolta, zicea: astea nu, trebuie studiate in situ, asta s-o faca ai vostri inainte si daca e cazul cer ei ajutor. Doar le facea poze si eventual lua mostre de sol din preajma si facea schite ale locului. Cum le trecea granita n-am stiut niciodata.
          Niciodata nu m-a intrebat vreun securila ceva desi stiu sigur ca in alta gasca de munte unul era turnator. Nu era de la noi, avea gasca lui, era un alpinist bun insa toti il/ii ocoleam si „in civil” si pe munte, nu megeam niciodata impreuna si nici nu socializam. Totusi curta pe cite unul, doar doar. Gasca lui exista si azi, si lumea tot ii ocoleste. Pe toti din gasca aia. Numa’ asa ca sa se stie!

  2. De citit, pe Mediafax.ro articolul lui Marius Oprea – „Istoria securitatii de la Dej la Ceausescu”. Chiar merita pentru detalii. Nu am avut o lege a lustratiei in Ro dupa 1990.

  3. Seria minciunilor lansate de Victor Neumann continuă și cu acest text – menit să-l intimideze pe Gabriel Andreescu de această dată.
    Ce este procesul de dezvăluire a dosarului de informator al Securității prin care trece Victor Neumann dacă nu o oglindă a minciunilor și măștilor ce i se pune azi în față? O minciună gogonată e și faptul că eu l-aș fi întrebat pe el, chipurile: „Tu ce mai cauți aici? De ce nu pleci în țara ta?” Relațiile mele cu el au fost ca și inexistente până în vara lui 2016 când m-am întors din serviciul exterior al României. Din 2016 și până azi, tot ce am spus despre el e de domeniul public, niciodată privat, în replică la acțiunea lui publică. Genul de întrebari scandaloase pe care le inventează Victor Neumann la adresa mea nu mă definește și e contrar întregii mele acțiuni civice și politice; cei care mă cunosc cât de cât știu că o asemenea atitudine este exclusă. Mai mult, acum 20 de ani nici nu eram în țară, o întâlnire abruptă și tensionată cu Victor Neumann, CU CARE N-AM ÎNTREȚINUT NICIODATĂ NICI UN FEL DE RELAȚII, fiind totalmente inimaginabilă și absurdă.
    În ce privește trecutul de prigonit pe care și-l inventează Victor Neumann, aceasta e o nouă gogoriță pe care chiar cartea lui de muncă o poate demonta într-o secundă. Demontarea va fi, de altfel, prezentată la momentul oportun.
    Uimit sunt să aflu că Victor Neumann împarte omenirea între „intelectuali” și ceilalți! Pe ce criterii?! Și ce relevanță are faptul că din cei peste 140 de oameni care au cerut să afle dacă Victor Neumann a fost sau nu turnător, unii ar fi „intelectuali”, așa cum înțelege el cuvântul ăsta, iar alții nu? Amestecând mereu planurile, el nu înțelege că trecutul lui e evaluat în aceste luni din punct de vedere moral, nicidecum ca istoric, cum se împăunează în spațiul public ca și cum ar fi vorba despre nu știu ce autoritate zdrobitoare în materie.

  4. Pentru cititorii „dreptului la replică”.
    Dosarele din Arhiva Securității conțin o mulțime de greșeli (spre exemplu, adresa lui Mihnea Berindei de la Paris era trecută sistematic „Saint Gilles nr. 3”, deși numărul era 4); pasaje care trec dintr-un document în altul (vezi așa-zisele spuse ale Monicăi Lovinescu, repetate în dosarele distincte ale unora dintre intelectualii care ajungeau la Paris); falsificări (notorii, inventarea unor dosare de rețea). Însă, după lucrul îndelungat cu Arhiva Securității, cercetătorul distinge rapid între ce scrie obiectivul ori infomatorul și ce scrie ofițerul. Sau care detalii sunt reprezentative și care derizorii. Despre „hermeneutica” investigării documentelor de securitate cititorul poate afla câte ceva din cele două volume pe care le-am publicat în deceniul trecut: Cărturari, opozanţi şi documente. Manipularea Arhivei Securităţii / (2012 – aici) și Existenţa prin cultură. Represiune, colaboraţionism şi rezistenţă intelectuală sub regimul comunist (2015 – aici).
    În analiza „cazului Victor Neumann” m-a interesat în primul rînd dacă instituțiile aveau probe pentru a-l fi acuzat pe Victor Neumann de colaborare cu Securitatea. Este motivul pentru care am citat chiar din acțiunea de constatare a Colegiului CNSAS apărată de Consiliu în fața Curții de Apel București.Nu contează dacă în pasajele citate apar greșeli de datare etc. Acestea sunt clar delațiuni care puteau să facă rău persoanelor. Apărarea clișeelor ceuașiste în domeniul istoriei era un fapt și urât, și dăunător. Dintr-un respect al proporțiilor, al nuanțelor, care mi se pare important pentru „a face dreptate”, am ținut să notez că „acel tip de delațiuni”, care poartă cu el, indiscutabil, stilistica istoricului, nu a unui ofițer de securitate, are o mai mică gravitate decât a altora – precum, să acuzi un coleg de relații cu postul de radio Europa Liberă.
    Nu a fost în intenția mea să insist asupra dovezilor colaborării lui Victor Neumann cu Securitatea. Ea mi-a fost clară din prima clipă când am citit dosarul său SIE. Citez dintr-un document al dosarului, o notă olografă din anul 1983, semnată „Hodoș”: „În perioada 16 august-19 septembrie 1983 sursa a fost la Budapesta pentru a efectua cercetare de arhivă în domeniul istoriei prilej cu care a locuit la Seminarul rabinic din Budapesta unde sursa a cunoscut pe [numele a doi profesori] care m-au asigurat că oricând mă sprijină în efectuarea de cercetări la Budapesta…”.Fiind olografă, se verifică imdiat că nota a fost întocmită de Victor Neumann. Ce m-a frapat, este faptul că informatorul (V.N.) începe scriind „…sursa a fost la Budapesta”, ca să ajungă la „m-au asigurat că oricând mă sprijină…” (Arhiva SIE 56782, f. 12). Trecerea de la persoana a treia la persoana întâia este relativ frecventă în note. Or, se vede aici, autorul (V.N.) se referă la el ca fiind „sursa”, înșiruie informații și semnează mai departe cu numele de cod stabilit în angajament. Ce poate să fie mai doveditor pentru faptul că V.N. știa că este „sursă” și își asuma statutul de „sursă a Securității”? Aici se află, deloc ascuns, MARELE ADEVĂR.
    Nu am dat acest detaliu în articolul meu, important în analiza cazului, dar și subiectiv, întrucât, precum în alte situații, am pus accentul pe responsabilitatea ofițerilor de securitate. Prea des aceasta este pitită în umbra scandalurilor publice privindu-i pe informatori. A fost răul făcut de colaboratorii Securității, semenilor lor, înainte de revoluție, consecința fricii și a presiunilor? Ori a ticăloșiei? Răspunsul se vede, aș aprecia, din reacția lor când colaboraționismul vede lumina zilei. Tupeul, impertinența și gesticulația amenințătoare sunt asemenea unei hârtii de turnesol.

  5. Este ciudat ca mai nimeni nu spune :”Hai sa vedem daca VN are dreptate”.
    Este -deja – condamnat, chiar daca el neaga faptul ca ar fi fost turnator. Desi e plecat (am inteles), si nu-l mai intereseaza ce se spune despre el, aici. Din cate il stiu pe raposatul Medelet, nu se sinchisea de o nota informativa in care era acuzat de una sau alta…
    Turnatori romani, care sa locuiasca aici, nu gasiti? Eventual cei care au turnat -eventual si minciuni-, despre oameni ce traiesc inca?
    Maine o sa auzi ca Tokes a semnat ceva cu Securitatea (parca s-a zis ceva, daca tin bine minte), dupa aia un rrom, alte „nationalitait”…. etc.
    Pina cand vom avea voie sa vedem ce ofiteri de informatii si contrainformatii adunau delatiunile si cui le dadeau, poate e bine sa fiti mai circumspecti si sa vedem chestii care pot indrepta ceva. Efectiv. Sunt oameni care inca asteapta sa fie reabilitati etc. Ati gasit o singura victima a delatiunior, pe care sa o ajutati sa-si recapete drepturile?
    Atunci, la ce bun sa mai raniti merda?
    Nu vi se pare ca ceva e putred?

    • Nu înțeleg nimic din ce spuneți dvs aici. Cum să aibă VN dreptate?!
      Dosarul lui, enorm, recuperat parțial (doar parțial, deși enorm!), cu cinci (cinci!) nume de cod, a fost dezbătut și votat în UNANIMITATE de colegiul CNSAS, care-l declară pe VN colaborator al Securității. Mă urmăriți, domnule Mongol?
      Același dosar a fost apoi judecat de Curtea de Apel București iar verdictul e același: colaborator!
      Unde și cum ar trebui să aibă dreptate VN, după mintea dvs, care scrieți ce scrieți ca anonim, spre deosebire de mulți din cei ce intervin pe acest forum. (Oare de ce doar anonimii emit mereu păreri discutabile moral? De ce se rușinează ei să-și asume bărbătește punctele de vedere?)
      Cum să nege VN că a fost turnător, dacă a fost, cu dovezi peste dovezi? De unde ați dedus dvs că VN „e plecat”? Unde să fie plecat? Ați înțeles complet greșit, ca mai tot ce ați înțeles! VN a fost într-adevăr plecat, pe vremuri, și anume în slujba Securității, în Ungaria, în Germania și Israel, dar s-a întors de acolo de zeci și zeci de ani! Mă urmăriți?
      În plus, suntem de fapt cu totul pe gustul dvs (dar dvs nu băgați de seamă), fiindcă vorbim exact despre un turnător „de aici”, așa cum vreți dvs să vorbim. Iar omul, slavă Celui de sus, e și foarte activ, neagă tot ce se poate, acuză (el pe toți ceilalți, nu invers!), deschide procese peste procese, își apăra „onoarea” (ce cuvânt mare!), amenință în dreapta și în stânga, dacă binevoiți să remarcați, fiindcă o face chiar aici, în intervenția de mai sus, în „replica” pe care o solicită redacției „Contributors” și pe care dvs sper că ați citit-o înainte să postați.
      De unde știți dvs de ce se sinchisea Medeleț, cel debarcat de la direcțiunea muzeului Banatului și interzis de la susținerea doctoratului? Cum puteți dvs vorbi în numele unui om decedat (în 2005)?! Decedat la numai 62 de ani!
      Pe ceilalți oameni de cultură turnați de VN nu doriți oare să-i consultați sau să le ghiciți gândurile, ca să vedeți dacă și cât au fost ei de fericiți că au fost turnați? Sau poate că ei nici nu contează…
      Întrebați dacă nu ni se pare că e ceva putred, cum spuneți dvs. Ba da, ni se pare, mie cel puțin chiar mi se pare ceva rău putred: puncte de vedere ca al dvs, minimalizatoare, relativizante moral, pe lângă subiect și neasumate cu nume și prenume.

  6. În comentariul său, domnul Vasile Popovici a amintit votul în unanimitate din Colegiul CNSAS prin care Victor Neumann a fost declarat colaborator al Securității ca poliție politică și confirmarea acestei decizii de către Curtea de Apel București. Argumentul pare foarte puternic. Dar nu este. Erorile de judecată ale membrilor Colegiului Director și ale judecătorilor au fost în multe cazuri flagrante. În comentariul meu anterior am dat linkuri la două resurse pentru verificarea acestei afirmații. Iată și o alta, „Necesitatea judecătorilor specializați în cazurile de colaborare cu Securitatea ca poliție politică” (http://revistadrepturileomului.ro/assets/docs/2009_1/NRDO%202009_1_andreescu.pdf) care documentează cât de nepregătiți sunt judecătorii pentru a trata astfel de situații. Iată de ce, Victor Neumann are toată legitimitatea să caute în alte parte (în orice caz, la ÎCCJ) să se recunoască „dreptatea lui”.
    În concluzie, nu este ilegitim ca în fața unanimității CNSAS și a judecătorilor, cineva să insiste să-și apere onoarea. Numai că Victor Neuman nu are ce să apere. Transformându-se în acuzator, insultând și amenințând, se înfundă în dezonoare.
    V.N. susține că declarația lui pe propria răspundere, de a nu fi fost lucrător al Securității, fără referire la colaborare, exprimase acordul „juridic” cu textul ordonanței. Iată formularea standard a declarației pe propria răspundere: „după luarea la cunoștință a conținutului Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, declar prin prezenta, pe propria răspundere, faptul că nu am fost lucrător al Securității sau colaborator al acesteia…”. Persoana a cărei poziție instituțională o obligă la o astfel de declarație trebuie să bifeze ȘI dacă a fost colaborator al Securității. Numai cineva care știa că riscă nu ar fi bifat-o.
    V.N. reclamă că CNSAS (și eu; primisem de la el copia) nu am luat în considerare cartea lui de muncă. M-am uitat. Ea reflectă faptul că Securitatea nu se ocupa de stabilirea locului de muncă al informatorilor (iar excepțiile sunt excepții). Dar și faptul că V.N. a lipsit de la serviciu între 18.10.1988 și 10.07.1989. Iar în anul 1990, a fost numit „consilier al ministrului”, un tip de carieră care nu contrazice deloc, chiar deloc, fosta colaborare. Cartea de muncă a lui V.N., nu spune nimic sigur despre statutul de informator (da sau nu), iată de ce nu este cazul să fie luată în considerare.
    Iată o susținere mirobolantă: ar fi ajuns în Israel la recomandarea ambasadorului Israelului „adică, înafara și fără acceptul securității”. Nu exista nimeni care să plece fără acceptul Securității. În cazurile excepționale, cancelariile străine se adresau lui Ceaușescu și acesta ordona Securității ce să facă în astfel de situații.
    Neumann minte precum respiră. Și-a început textul spunând că „a acceptat o întrevedere cu mine”. Am de la el o lungă serie de emailuri în care mă roagă să ne întâlnim ca să-și prezinte cazul. Cum adică, „a acceptat”? O altă perlă: Securitatea voia să-l compromită întrucât scrisese despre „spiritul european al României și al regiunii ”. Cum să compromiți pe cineva în secret? Nu el oaresemnase: „Mă angajez totodată să păstrez cu desăvîrțire secretul acestei colaborări”?
    În final, Neumann apelează la demagogie identitară. Întrucât regimul făcea trafic de carne vie (da!) cu evrei și germani, „securitatea avea un interes să pună presiune” pe el. Nicio legătură. Ca argument suprem, îl invocă pe Ion Ianoși și „originile evreiești”. Sugestie clasicizată: explicația acuzei de colaborare cu Securitatea este antisemitismul. Suprem … de jalnic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro