Piatra unghiulară: justiţia
Despre justiția românească se vorbește adesea, într-un limbaj tehnic, de strictă specialitate. Rapoartele europene marca MCV, disputele Curții Constituționale, implicarea societății civile în Consiliul Superior al Magistraturii, asumarea răspunderii de către magistrați – iată tot atâtea teme ardente, urmărite cu interes de actorii politici, de agenții economici sau de cetățenii informați. Subiectul ne frământă și ține ziarele în priză. De ce? Pentru că o ţară fără dreptate este precum zidul fără mortar sau gardul fără proptea.
Ar fi greșit să credem că justiția se ascunde în pravilă sau buchiseală. Diferența dintre decizia justă și hotărârea proastă o sesizează şi oamenii de ispravă, chiar dacă lipsiţi de studii universitare (vezi instituția juraților). Are intuiția binelui și a răului orice minte ageră, voinţă bine-strunită și inimă educată, nu doar un magistrat cu răspundere (fiscală și morală) limitată.
Ce este dreptatea? Mai mult decât o simplă sentință rostită de un judecător în robă, dreptatea reflectă discernământul omului vertical, iscusit dar fără vicleşug. Dreptatea devine capital social într-o lume care protejează discernământul ca pe preţios dar sufletesc.
Arbitrajul corect între dreptate și nedreptate poate ajuta sau, dimpotrivă, poate uzurpa restituirea proprietăţii, piața liberă, salvarea pădurilor, protejarea imaginii personale, dar și proiectele antreprenoriale, dezvoltarea comunității locale, salvarea clădirilor de patrimoniu sau doar convieţurea urbană.
Dreptatea e, așadar, o virtute sufletească – coroana cumpătării, a curajului şi a înţelepciunii, cum ne confirmă Republica lui Platon. Dreptatea ţâşneşte din judecata unui ochi nepărtinitor, înzestrat cu bun simţ şi experienţă. Justiţia, în ansamblu, e sistemul care asigură eficient exercitarea acestei puteri speciale, separată de braţul executiv şi legislativ al Statului modern.
Modernitatea ne-a oferit instrumentul diviziunii puterilor cu scopul de-a împiedica tirania. E bine ca făuritorii legii să nu fie cei care urmăresc şi aplicarea sau respectarea acesteia. Pentru a proteja orice societate liberă nu e suficient să ai un corp de magistraţi integri ori un Cod penal bine redactat.
Dincolo de jurisprudenţă, dreptatea e o virtute politică. De ce? Pentru că, atunci când există, echitatea se revarsă asupra vieții tuturor cetățenilor. Orice societate responsabilă cere, zilnic, dezpăducherea instituţiilor Statului – cele chemate să vegheze la conservarea binelui comun al cetății.
Într-adevăr: dreptatea a fost şi strigătul din adânc al vechilor profeți ai poporului Israel sau rodul sfinţeniei personale al primilor creştini („nu judecaţi în făţărie”, spune Evanghelia); dreptatea exprimă vilența minții elogiată de tradiția filozofică a Greciei antice – de la Socrate până la ultimii stoici. Dreptatea nu și-a pierdut importanța în zorii modernităţii. De ce? Pentru că Statul de drept (Rechtsstaat) a devenit, în Europa, principalul atribut al ordinii constituționale (rule of law pentru tradiţia anglo-saxonă).
Fără dreptate, presa liberă e otrăvită. Fără justiție, sportul e contaminat de interese meschine. Fără echitate, rezultatele școlare pot fi măsluite. Fără justiție, țara întreagă devine un loc al tuturor fărădelegilor.
Cui revine sarcina de-a denunţa nedreptatea? Nouă, cetățenilor activi şi liberi. Cine să fie pârâşii marilor strâmbătăţi comise în cetate? Noi, ce cei care facem parte, poate şi fără să vrem, din același popor.
Cum denunțăm încălcarea legilor? De multe ori, plângerea către poliție n-are efecte. Un simplu raport către DNA e insuficient. O petiție către parlamentari n-ajută. E nevoie, aşadar, de acțiunea politică fermă și concertată.
La stânga şi la dreapta, se impune alegerea altor lideri ai comunităţilor noastre. De la pilonii morali ai satelor – să ne gândim la fermierii înstăriţi, preoţii curați, dascălii conștiincioși sau medicii veterinari corecți – și până la suflarea vie a micilor și marilor orașe (unde includem învăţătoarea care-și respectă meseria şi medici dedicați, arhitecții sătui de mutilările urbanismului post-comunist sau jurnaliștii cu o conștiință neîmprumutată) – toți cei loviţi de strâmbătăţile lumii româneşti trebuie să caute şi să promoveze alţi ambasadori politici ai dreptăţii.
2004-2012: Dreptate şi minciună
Asta, cu atât mai mult cu cât tranziţia a dat României o alianță politică intitulată, în vara lui 2004, „Dreptate şi adevăr”.
Din speranţele investite atunci de milioane de români s-a ales astăzi praful. După înfrângerea lui Adrian Năstase, oraşe întregi jubilau. România evitase in extremis soarta unei ţări precum Congo. „Dreptatea şi adevărul” redeveneau promisiuni palpabile. Steguleţele roşii începeau să cadă…
„Ce eram acuma câtva timp înainte…? Am luptat şi am progresat: ieri obscuritate, azi lumină! Ieri bigotismul, azi liber-pansismul! Ieri întristarea, azi veselia!… Iată avantajele progresului!”
Dincolo de ironia eternului Caragiale, privim cu mânie şi dezgust spre politicienii care au trădat cauza unei Românii curate. Ne gândim apoi cu tristețe la majoritatea tăcută a celor care refuză astăzi jocul democratic, boicotând partidele, programele electroale și urnele.
Cine i-a transformat pe toți aceşti români din nişte oameni optimişti într-un sobor de felinare cu luminile stinse, firi dezabuzate şi suflete moarte?
Pe umerii oamenilor care au maculat adevărul şi dreptatea atârnă astăzi o grea povară.
S-a întărit justiţia din 2004 încoace? Poate, într-o anumită măsură, mai ales dacă ne gândim la numărul demnitarilor aflaţi sub anchetă. Nu, dacă e să observăm sentimentul impunităţii al celor care, sub spatele banilor sau al imunităţii, dansează, jignesc, spoliază şi apoi te înjură pe tine, om de rând. (Nu trebuie să fii proletar pentru a recita din Eminescu: „Spuneţi-mi ce-i dreptatea? / Cei tari se îngrădiră / Cu-averea şi mărirea / În cercul lor de legi”.)
Va fi mai multă dreptate mâine? Doar dacă foști sau actuali parlamentari vor primi altceva decât sentinţe cu suspendare. Nu, dacă ne gândim la dispariţia Monei Muscă din peisajul public, spre satisfacţia bovină a unui securist longeviv precum Motanul Felix Antenescu…
Dizolvarea alianţei DA n-a însemnat doar începutul unei puternice instabilităţi politice sau naşterea unor cacofonii doctrinare (vezi topirea PNL în PSD şi îngemănarea PDL cu UNPR, pe lângă solidarităţile suspecte de la firul ierbii: PDL şi PNG sau PNL & PC). Mai grav decât metamorfoza ideologică pe malul Dâmboviţei, românii de bună credință au ajuns să dispreţuiască asocierea chiar nominală între politică şi virtute, între adevăr şi dreptate.
Situația e gravă și deschide porțile tuturor populiștilor.
Va trebui deci pedepsit cinismul celor care, din 2004 încoace, au manipulat credinţa oamenilor simpli în dreptate şi adevăr. Cum? Reamintindu-le faptul că România va încheia ciclul tranziției doar pariind pe niște politicieni demni și magistrați integri.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Pentru îndreptarea strâmbătăţilor de care vorbiţi (şi a celor de care nu vorbiţi, dar care se cer în aceeaşi măsură îndreptate) este nevoie în primul rând de nişte minţi clare şi luminate.
„Despre justiția românească se vorbește adesea, într-un limbaj tehnic, de strictă specialitate.” Cine, domnule Neamţu? Traian Băsescu, Papa, Moş Crăciun?
Imi pare rau sa constat mentinerea pozitiei Dvs, domnule Neamtu, in postura de contemplator/analist si nu intr-o pozitie de actiune. Inca nu inteleg ce propuneti in fapt sa se intimple. De acord cu derapajele tuturor celor listati in articolul Dumneavoastra, de acord cu starea de confuzie, lipsa de repere morale/etice, de acord ca nu e bine.
M-as fi asteptat ca din mesajul Dvs sa lipseasa apelative de genul Felix/Antenescu. Suna a can-can-uri grotesti in gura unor personaje de care as vrea sa cred ca vom scapa. As fi preferat sa citesc in mesajele Dumneavoastra, in clar, o lista de actiuni pe care doriti, banuiesc ca impreuna cu cei care va sint aproape, sa le puneti in miscare imediat ce veti avea ocazia. Imi cer scuze, dar nu vad nimic din toate astea nici in articolul de fata, nici in interventiile Dvs televizate pe care reusesc uneori sa le surprind.
Am semnat cu ceva vreme in urma pentru infiintarea miscarii politice pe care o conduceti. Am facut-o nu foarte impacat ca veti reusi sa promovati nu doar idei ci si actiuni. Ma tem, pe zi ce trece, ca am avut dreptate…
propteaua, se pune numai cand gardul e pe duca.
un gard bun sta fara proptea.
propteaua este mai utila politicienilor dumbovitzei.
O precizare de natura tehnica privind institutia juratilor: ei nu iau o hotarare in sensul administrarii justitiei decat pe baza instructiei date de judecator. Juratii sunt acolo in primul rand ca sa desparta graul de neghina in ceea ce priveste faptele si dovezile aduse (trier of fact; vezi filmul 12 Oameni Furiosi); de exemplu, acuzatul i-a bagat sau nu cutitul in burta victimei?! a fost sau nu provocat?! etc… Judecatorul ii instruieste apoi care este legea si combinarea faptelor cu legea conduce la verdict: achitare, crima cu premeditare, omor involuntar, etc etc… Daca juratii „si-o iau in cap” ca sa zic asa, si incep sa rescrie legea dupa pofta lor, judecatorul are libertatea sa ii aduca cu picioarele pe pamant: jury nullification, judgment notwithstanding the verdict, etc. Daca verdictul va fi dus in apel de catre acuzat, de cele mai multe ori concluziile juratilor privind faptele nu mai sunt puse in discutie, ci doar aplicarea legii la faptele respective.
Foarte lucid despre NR:
http://www.dw.de/dw/article/0,,15790872,00.html
Pe bune ca m-a plictisit ! Trebuie sa faci diferenta intre curs predat la facultate si discurs in spatiul public pe o tema data. Cand te adresezi publicului trebuie sa strecori informatii concrete printre divagatii filozofice si moraliste. Asta daca mai ai cumva pretentia sa candidezi, ceea ce nu ar fi rau, dar …. fi mai concret frate.