duminică, mai 22, 2022

Dreptatea fiecăruia

O bună parte dintre noi au zilele acestea sentimentul neplăcut că tot ceea ce se petrece în jurul nostru, mai ales la nivel politic, poate avea consecințe destul de neplăcute. Nu e locul meu să spun dacă așa stau lucrurile sau nu. Fiecare e dator să-și găsească sieși un răspuns dacă este astfel sau nu. Și asta pentru că de fiecare dată ne batem cu pumnul în piept că gândim cu mintea noastră (deși se pare că nu strică să apară orice ocazie în care să ne lăsăm în voia gândirii altora).

O fabulă virtuală: Un joc pe calculator numit Bioshock, apărut în 2007, ne-ar putea liniști spiritele. Povestea din spatele lui sună cam așa: prin 1940, într-o istorie alternativă, un magnat care aderă la principiile obiectivismului propus de Ayn Rand pe nume, nu întâmplător, Andrew Ryan, a creat o utopia subacvatică unde a reușit să adune elita existentă în lume. Nu a durat mult timp până ce progresul științific în orașul-stat ideal Rapture a atins niște culmi mai puțin așteptate, dar firești, cum s-ar zice. Cu toate acestea, în curând chiar și acea societate perfectă ajuns să fie stratificată și o parte din elită a ajuns mai puțin astfel. În scenă a intrat și un personaj care era mai degrabă determinat de inteligența sa practică, șiretenie sau viclenie cum s-ar spune, pe nume Frank Fontaine, care și-a creat faimă printre nou formatele clase inferioare și infamie printre clasele superioare rămase. Fontaine (și prietenii săi), printre altele, a creat o piață neagră pentru rodul progresului tehnologic la care nu mai aveau acces elitele căzute. Din toate acestea s-a înfiripat încetul cu încetul neîncrederea socială și și-a făcut apariția în scurt timp conflictul deschis care a aruncat în haos ceea ce se voia la un moment dat o cetate ideală, toate visele începutului fiind sufocate și înghițite de insațietatea naturii umane inițial suprimate în numele bunăstării generale binemeritate.

Bineînțeles, vor spune unii, această utopie nu este același lucru cu ceea ce avea în vedere Ayn Rand. Da, de acord, cam la fel cum nici totalitarismele comuniste de secol XX nu au realizat cum trebuie comunismul încă visat. Să trecem. Totuși, ceea ce a fost expus în joacă este de fapt un experiment mental. Și care este concluzia acestui experiment? Când într-o lume de oameni virtuoși și perfecți în toate cele se strecoară un element care nu respectă regulile, liantul social se destramă, iar din rămășițe îți vei mai putea greu da seama că acolo totul trebuia să fie bine, pentru toți. Alții se pot pierde, în schimb, în visări în care, într-o lume de oameni perfizi, intră un om drept, cu ei înșiși ca personaje principale. Contrastul: câte un om rău destabilizează societatea, câte un om bun încearcă să o repare, dar nu reușește, din vina celor mulți, fermecați de și complici celui rău. Simplu. Dar e cam complicat să ne imaginăm ceva mai nuanțat, că fiecare dintre noi am putea să fim parte din personajul negativ, care este de fapt colectiv. Suntem oare capabili, fiecare dintre noi, să ne infuzăm cu o doză de sinceritate față de noi înșine, dându-ne seama că nu este de preferat să indicăm un singur om (sau puțini) atunci când vina ne apasă împărțit?

Ne-am întrebat noi oare vreodată că fiecare avem o parte din responsabilitate pentru ce se întâmplă? Ne-am întrebat vreodată, de exemplu, că degeaba preamărim inițiativa privată atâta vreme cât căpușăm statul fie prin afaceri directe cu el, fie prin altă formă de parazitism în domenii în care inițiativa privată este într-adevăr alternativă? Sau, ne-am întrebat vreodată că degeaba predicăm dreptate socială dacă nu suntem în stare să ne facem vocea auzită și preferăm să șerpuim prin labirintul călduț al anonimatului? Sau, ne-am întrebat noi vreodată că degeaba povestim în jur despre cum e bine să facem lucrurile într-un fel și de fapt noi le facem altfel, pentru că ne-am fi dat deja seama că e nevoie ca alții să joace după reguli pentru ca noi să putem profita maximal din încălcarea lor? Ne-am întrebat vreodată dacă nu cumva degeaba dialogăm despre principii și virtuți când noi în sinea noastră suntem de fapt niște mici mizerabili avizi după o doză de înavuțire, și am prefera, totuși, „la pachet” reputație bună pentru altceva decât ceea ce suntem? Sau că degeaba predicăm „adevăruri” despre democrație în timp ce în spatele ușilor închise încercăm să-i sufocăm pe cei mai puțin fericiți ca noi? Și familia acestor întrebări poate continua, pentru că ea este mare și fiecare dintre noi suntem în relații bune cu câte un membru al ei.

Este, poate, foarte liniștitor că putem arăta cu degetul tot timpul către ceilalți, parte din tot, atunci când nu vrem să recunoaștem că vina este împărțită: către săraci sau bogați, credincioși sau atei, ruși sau americani, preoți sau polițiști, politicieni sau procurori, tineri sau bătrâni, părinți sau copii, alții sau alții. Dar nu noi. Niciodată noi.

Atunci când avem pretenția ca toți ceilalți din jurul nostru să fie corecți și drepți, parcă ne-ar veni să o cerem chiar în gura mare, fiindcă ne bucurăm de mai multă sau mai puțină carismă printre oamenii care preferă „gânditul cu mintea noastră”. Și această pornire pare a ne spune că totul este corect, totul este normal, fiindcă trăim într-o așa zisă democrație, permanent amenințată de celălalt, omul rău. Da, probabil că așa este, și ne reîntărim constant această convingere în fiecare dialog interior sau exterior, pentru că altfel nu prea vrem să fim în stare să facem. Pe unii poate îi doare puțin, dar nu e nimic grav, fiindcă trece. Și să ne mai mirăm că cea mai bună lume posibilă de care ne putem bucura este odrasla diformă a tuturor bunelor intenții și fapte pe care vrem și suntem capabili să le realizăm? Exact de ceea ce aveam nevoie încât să putem rânji fără grija vreunei oglinzi într-un spectacol de ciudățenii. Sau poate nu contează nimic din toate acestea și tot ce ne dorim este să avem niște sărbători fericite.

Distribuie acest articol

9 COMENTARII

  1. Incet, incet noi vom deveni o societate distopica intr-un viitor nu foarte indepartat. Nu as dori sa cred ca toate aceste proteste si strigate, reprezinta in realitate cantecul de lebada al societatii romanesti. Uneori as vrea sa ma rup efectiv de aceasta lume, si sa ma teleportez undeva intr-o lume ideala aflata in viitor. As vrea sa fac un salt peste aceasta lume a noastra si peste acest timp, si sa sterg aceasta „interfata grafica” actuala, care incepe sa se deformeze treptat.
    Daca Dumnezeu ar fi un programator, l-as ruga sa stearga „bucata” asta de cod si sa conceapa un alt algoritm pentru noi.

    • Noi in anul douamii cand nu vom mai fi copii… … … toate visele-ndraznete… in dooooooua-miiiiiiiii!
      Ce departe era! Ce departe in urma este acum! 2000.
      Ce am facut (fiecare dintre) noi? Cine sa fi facut (pentru noi / in locul nostru)?

  2. exista un puzzle de neinteles, arbitrar aparent, dar nimic nu este intimplator. micile zbateri la nivel micro incropesc marele tot, de necuprins si de neimaginat. fiecare particica, marginita, poate modifica imprejurul dar nesemnificativ raportat la tot. acelei frinturi i s a dat libertatea, poate s o foloseasca cum vrea, poate alege sa fie ticalos sau om

  3. Marele iluminat Andrei Plesu a lansat in 1990 sofismul urias si incorect ca toti sunt vinovati si in acest fel i-a ajutat pe marii vinovati – in frunte cu Iliescu – sa ramana la putere, iar pe micii vinovati sa se autoculpabilizeze si sa nu mai fie in stare sa duca Revolutia pana la ultimele ei consecinte. Nu cu autoculpabilizari de acest fel progreseaza omenirea, ci cu vointa iesirii din cercul vicios al culpelor marunte si cu decizia de a actiona pentru a schimba lumea in bine. Mai mult face ceva bun pentru societate politistul Godina decat marele iluminat Andrei Plesu.

  4. „O bună parte dintre noi au zilele acestea sentimentul neplăcut că tot ceea ce se petrece în jurul nostru, mai ales la nivel politic, poate avea consecințe destul de neplăcute. Nu e locul meu să spun dacă așa stau lucrurile sau nu.”
    Domnule Filosof, dacă îmi permiteţi vă rog,
    în contextul istoric concret-real al societăţii româneşti,
    cel puţin „începutul acesta” la raţionametelor dumneavoastră
    este o denaturare speculativă nici măcar de doi bani. De ce ?
    „o bună parte dintre noi” : Vă includeţi ?
    Care „noi” ? Limbajul „filozofic” generalizator vag este dubios.
    Atunci de ce nu : „voi”. Care „voi” ?
    „au zilele acestea sentimentul neplăcut” !!!!!
    „au” ! Cine „au” ? Pare aici ceva cam greşit gramatical, nu-i aşa ?
    „zilele acestea” ! Care ? Căci dacă aţi privi Bine această realitate românească, e vorba la mijloc de cel puţin nişte zeci de ani de zile.
    „sentimentul neplăcut” ! Păi „sentiment” îl numiţi dumneavoastră ?
    Păi, mai als, „neplăcut” îl numiţi dumneavoastră ?
    „în jurul nostru” ! Care „noi” ?
    „mai ales la nivel politic,” ! „Nivel” ? poate sub-sub-sub nivel !
    „Politic” ? Numiţi „politic”, Circul şi Bîlciul, Bătaia de Joc şi Fărădelegile Generalizat etatizate, „indivizilor” care au puterea guvernamental-administrativă legiferatorie şi judecărească în România post-comunistă ?
    „poate avea consecințe destul de neplăcute.”
    „Poate avea” ! Păi ARE, domnule filozof, ARE, şi NU doar zilele astea, ci de cel puţin 28 de ani !
    „Destul de neplăcute” ! Destul ? Neplăcute ? ( cu „neplăcute” vă cam repetaţi, n-aţi găsit altă „rimă ?)
    „Nu e locul meu să spun dacă așa stau lucrurile sau nu.”
    Deja aţi spus cum stau lucrurile !
    Şi tocmai aici şi acum ESTE „locul” dumneavoastră, înaibnte de a da lecţii de etică,
    de a spune cum stau lucrurile, dar să o spuneţi CORECT şi CINSTIT.
    Cît despre lista de întrebări „ne-am întrebat noi oare”, este de un penibil cutremurător, atîta timp cît nu precizaţi cui vă adresaţi, iar din cît se înţelege din formularea acestora, vă adresaţi HOŢILOR, generalizînd Gaşca LOR la nivelul unui „noi” vag, al poporului întreg, care doar dacă ar fi perfect sau cît de cît, ar avea voie să aibă „un sentiment neplăcut zilele acestea”.
    ,,Cel ce-i fără de prihană,să arunce primul piatra”
    Ziceţi dumneavoastră, deşi „locul dvs. nu-i aici ca să spuneţi dacă aşa sau nu stau lucrurile”, „ne” daţi „nouă” lecţii de corectitudine etică :
    „când avem pretenția ca toți ceilalți din jurul nostru să fie corecți și drepți”
    DECI :
    Ar trebui ca „noi”, să NU zicem Nimic, căci nu doar „buna parte din noi”, NU sîntem fără prihană,
    scrie-n scriptură şi filozoful moralist o subliniază apăsat privindu-se în oglindă, sfătuindu-„ne”.
    Aceasta este Dreptatea Dumneavoastră personală ? ce CIUDAT !

  5. „Justiţia care judecă după „ordin” şi nu după conştiinţă, nu există & Dacă aş avea un singur glonţ, iar în faţa mea un duşman şi un trădător, glonţul l-aş trimite în trădător.”

  6. Inteleg ce doriti sa transmiteti si, da, aveti dreptate in ceea ce afirmati.
    Asa cum ne-ati avertzat deja din titlu, inutil sa cautam cine nu are dreptate, pentru ca fiecare o are pe a lui..si exact asa este! .Acestea fiind spuse, ce urmeaza…?
    Pentru ca societatea, in ansamblul ei, este suferinda, avem doar 2 optiuni : sa continuam la fel ca pana acum, sau nu.
    Acest „nu” mi se pare constructiv, deci ce-ar putea contine aceasta varianta?
    Logic, tot ceea ce nu s-a facut pana acum…unele vor fi bune, altele rele, ca asa e-n viata…
    Sa intelegem, poate, ca numai din greseli invatam, si sa nu ne mai dam cu stangu-n dreptu’ atunci cand calcam stramb, pentru ca riscam sa cadem si mai rau, si sa ne rupem ceva…
    Un bun prieten teolog imi spunea, referitor la greseli, datorii si alte pacate comise cu, sau fara voie, sa le consider „felix culpa”, greseala fericita, deoarece datorita ei invat ceva care-mi este indispensabil…chiar daca nu inteleg asta, acum.
    Adica, imediat dupa constatarea esecului, dezamagirea este de evitat, ca si autoculpabilizarea, deoarece nu mai au nicio putere asupra fenomenului consumat! Tot ce e bine de facut, este „uitarea” momentana a erorii comise, si concentrarea exclusiva asupra lectiei de invatat, asupra noilor actiuni de efectuat corect, cu promisiunea (fata de noi insine) ca, de indata ce va fi posibil, vom repara si greseala comisa anterior.
    In cazul nostru specific, cred ca o lectie de invatat, dupa 28 de ani de greseli, ar fi sa ne respectam, in sfarsit si pe bune, pe noi insine, asa cum suntem,aici si acum!
    S-ar putea ca rezultatele sa fie imediate si spectaculare…incercati!

    Exact asa cum suntem, imperfecti si cu multe pacate pe constiinta, tot ce avem de facut este sa ne oferim o bine meritata pauza, ca sa invatam o lectie utila : ce-a fost, a fost. Tot ce conteaza, este ca ceea ce facem de acum inainte, sa fie bine pentru noi! De aceea, nu mai conteaza de ce am facut, de ce am crezul sau de ce am spus, acest „de ce?

  7. Citez: „Da, de acord, cam la fel cum nici totalitarismele comuniste de secol XX nu au realizat cum trebuie comunismul încă visat”

    Fals, de trei ori fals comunismul visat nu are cum sa fie realizat cum trebuie asa cum ar crede un idiot recte Ilieacu.
    In sine ideologia comunista secreta in mod necesar totalitarism ca sa nu fie data peste bord de cei care suportand-o o vreme nu o vor mai vrea.

    Daca nu plecam de aici degeaba astfel de texte frumoase si juste in ce ne spun. Daca u acceptam ca oamenii sunt cum sunt adica foarte imperfecti, dar masina cu care merg trebuie sa aiba un motor proiectat si realizat in acord cu stiintele tehnice pierdem vtremea ca sa ne aflam in treaba.

  8. Nu domnule, NU !
    Nu fiecare are dreptate,
    păreri poate, dar alea nu-s neapărat drepte,
    de cele mai multe ori sînt strîmbe,
    semi-strîmbe sau chiar încîlcite-aiureli rău de tot,
    cu atît mai mult, deci, dreptăţi.
    „Foarte liniştitor” ?
    „Ne” propuneţi cumva o „mea culpa”, o „spovedanie”, o „introspecţie”,
    „auto-cinste” şi „auto-corectitudine” înainte, în acelaşi timp, şi după ?
    „Cui” ?
    De la ce nivel al conştiinţei încolo ? Tuturor ?
    Aşa la grămadă înghesuiţi ca-ntr-o biserică, ca-ntr-un ospiciu,
    ca-ntr-o piaţă publică, ca-ntr-un lagăr, ca-ntr-un sistem,
    ca-ntre nişte canturi, ca-ntr-un film, ca-ntr-o poveste, ca-ntr-o dreptate Universală,
    ca-ntr-un articol ?
    Articol de …. ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Iovan Drehe
Licentiat in Filosofie al Universitatii de Vest din Timisoara; Doctor in Filosofie al Universitatii "Babes-Bolyai" din Cluj-Napoca.

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro