Dreptul sau obligația de a vota este o caracteristică esențială a democrației, iar exprimarea dreptului de vot este declarația nescrisă a unui cetățean, declarație de acceptare a contractului social și de implicare în comunitatea în care trăiește sau în care s-a născut.
Este emigrația o expresie a suspendării sau a rezilierii contractului social între cetățean și stat? Să analizăm așadar, din perspectiva dreptului la vot această idee printr-un scurt studiu comparativ.
Istoric, primul caz de exprimare a votului în afara statului de reședință a fost în 1862 în Statele Unite ale Americii în Statul Wisconsin. În contextul creat de războiul civil american (1861-1865) autoritățile au permis ”votul în absență” al soldaților care luptau în acest conflict armat. Precedentul a fost preluat și de Marea Britanie în 1918. După cel de-al Doilea Război Mondial, Indonezia a adoptat o legislație în 1953 care permitea nu doar personalului militar sau altor funcționari publici, ci și muncitorilor migranți și studenților să voteze în străinătate. Cele mai multe cazuri de votare în afara teritoriului unui stat au apărut după anul 1990 în mai multe țări ale lumii.
Actual, în jur de 140 de state ale lumii acordă cetățenilor care locuiesc în afara teritoriului național dreptul de a vota și organizează pentru aceștia secții de votare, în special la misiuni diplomatice sau le oferă posibilitatea de a vota prin corespondență.
Iată câteva exemple relevante.
Cetățenii australieni au posibilitatea, așa cum precizează legea electorală, să voteze în afara țării, cu condiția să se fi înregistrat în acest scop cu 3 ani înainte de a pleca din țară într-un registru special, dar primesc acest drept cu condiția de a reveni în termen de 6 ani în Australia. Cetățenii australieni pot vota la misiunile diplomatice, în secții speciale de votare sau prin corespondență. În anul 2023, pentru un referendum, s-au constituit mai multe centre de votare în diverse țări, iar pentru Antarctica a fost valabil inclusiv votul prin telefon. Pentru expați votul nu este obligatoriu așa cum este pentru cetățenii rezidenți în Australia.
Cetățenii austrieci care trăiesc în afara țării pot vota la alegerile prezidențiale, parlamentare precum și la referendum, dacă se înscriu anterior într-un registru destinat votanților care trăiesc în afara țării, înregistrarea reînnoindu-se o dată la zece ani.
Cetățenii belgieni se pot înregistra pentru a vota la alegerile parlamentare locale, dar și pentru alegerile pentru Parlamentul European. Odată înregistrată solicitarea votarea devine obligatorie.
În Brazilia cetățenii între 18 și 70 de ani care locuiesc în străinătate trebuie să voteze, în special la alegerile prezidențiale, votul fiind obligatoriu.
În Canada, de asemenea, cetățenii care locuiesc în afara țării pot vota personal sau prin corespondență indiferent cât au stat în afara țării.
Și în Chile cetățenii din diaspora au dreptul să voteze pentru alegerile prezidențiale la misiunile diplomatice unde sunt înregistrați.
În Columbia cetățenii aflați în străinătate vor avea un membru ales în forul legislativ columbian și pot să voteze în străinătate.
Costa Rica oferă posibilitatea cetățenilor săi de a vota pentru alegerea președintelui și pentru referendumul național la misiunile diplomatice.
Cehia organizează secții de votare în străinătate pentru alegeri parlamentare și se fac presiuni pentru introducerea posibilității de a vota prin corespondență.
Cetățenilor danezi care au părăsit țara le este limitat dreptul de a vota pentru alegerile parlamentare și pentru referendum pentru 2 ani de la plecarea țara, pentru alegerile europarlamentare în țările din Uniunea Europeană dreptul de a vota este nelimitat.
Republica Dominicană acordă dreptul cetățenilor care locuiesc în străinătate să voteze pentru alegerile prezidențiale și legislative, având inclusiv șapte locuri în forul legislativ care îi reprezintă pe acești cetățeni(trei locuri pentru cetățenii din Statele Unite și Canada, două pentru America Latină și două pentru Europa).
În El Salvador există o lege specială care reglementează desfășurarea alegerilor în străinătate, lege aprobată anul trecut, în 2024.
Cetățenii elvețieni pot vota în străinătate în anumite condiții: au nevoie de o înregistrare prealabilă la misiunile diplomatice, trebuie să aibă peste 18 ani și de asemenea este necesară o dovadă a domiciliului în străinătate.
Cetățenii finlandezi pot vota din străinătate la alegerile prezidențiale, parlamentare și europarlamentare prin corespondență sau într-o procedură specială anterioară la misiunile diplomatice sau pe vapoarele înregistrate în Finlanda care se află în apele internaționale sau alte zone externe teritoriului Finlandei.
Franța, de asemenea, oferă posibilitatea cetățenilor francezi care trăiesc în străinătate să voteze pentru alegerea Președintelui, a Parlamentului.
Cetățenii germani care trăiesc în afara Germaniei și nu mai au rezidență în țară pot vota pentru alegerile parlamentare și cele europarlamentare dacă s-au înscris anterior într-un registru special, forma de vot este exclusiv prin corespondență. Pot vota cetățenii care au împlinit 18 ani și au avut rezidența în țară cel puțin 3 luni înainte de vârsta de 14 ani sau dacă au o relație politică cu Germania.
Guineea Bissau are două circumscripții electorale: una pentru cetățenii care locuiesc în țările africane și una pentru cei care locuiesc în Europa.
Și cetățenilor greci le este permisă participarea la votare în străinătate în anumite condiții care sunt extrem de complicate, voturile lor la alegerile europarlamentare desfășurate pe teritoriul altor țări europene sunt incluse în voturile naționale.
Cetățenii din Ungaria care locuiesc atât în alte țări cât și în România pot vota inclusiv prin corespondență.
India are de departe cea mai neobișnuită legislație în acest domeniu. Astfel, li se acordă dreptul de a vota cetățenilor indieni aflați în străinătate doar dacă nu au dublă cetățenie (India nu acceptă dubla cetățenie). Însă, pentru a-și exprima acest drept de vot, cetățenii indieni trebuie să fie prezenți fizic în circumscripțiile lor pentru a-și alege reprezentanții, făcând astfel destul de imposibilă exercitarea dreptului la vot în mod practic atunci când aceștia locuiesc în altă țară.
Cetățenii indonezieni pot vota prin corespondență sau la misiunile diplomatice dacă locuiesc în afara țării.
Cetățenii irlandezi care trăiesc în afara țării nu au voie să voteze. O excepție există totuși pentru diplomații și atașații diplomatici și familiile acestora.
În Israel se recomandă votarea în interiorul statului deoarece este o procedură specială de votare. Doar lucrătorii civili și diplomații și familiile acestora au voie să voteze la misiunile diplomatice în străinătate. În categoria celor care pot vota la misiunile diplomatice din afara statului Israel sunt incluși și cei care lucrează la organizații internaționale.
Cetățenii italieni pot vota pentru alegerile parlamentare și referendumuri la misiunile diplomatice și prin corespondență.
În Japonia cetățenii rezidenți în afara insulelor japoneze au dobândit dreptul de vot în 2005 în justiție. Curtea Supremă japoneză a declarat că interdicția cetățenilor care trăiesc în străinătate de a nu vota este neconstituțională. Astfel se poate vota la misiunile diplomatice și prin corespondență.
Și cetățenii din Luxembourg au dreptul să voteze în străinătate.
Cetățenii maltezi nu pot vota decât pe teritoriul insular al statului maltez. Au fost câteva inițiative pentru petiții în vederea acordării exprimării votului și în afara teritoriului statului maltez, deocamdată fără succes.
Cetățenii mexicani au dreptul să-și voteze din 2021 propriul lor reprezentant în forul legislativ și pot vota din străinătate.
Statul marocan nu permite cetățenilor să voteze decât în interiorul teritoriului.
Namibia organizează la ambasade centre de votare pentru cetățenii ei.
Olandezii pot vota în străinătate.
Cetățenii Noii Zeelande au voie să voteze în afara țării dar în anumite condiții: pentru cei care nu mai au rezidența în Noua Zeelandă dacă au locuit în țară înainte de votare cel puțin un an și au vizitat în urmă cu trei ani țara, pentru cei care și-au păstrat rezidența în Noua Zeelandă termenul este redus de la trei ani la doisprezece luni.
Cetățenii din Nord Macedonia care trăiesc în străinătate au dreptul să-și voteze reprezentanții.
În Pakistan autoritățile au fost obligate să acorde cetățenilor care locuiesc în străinătate dreptul de a vota, interdicția fiind considerată de Curtea lor Supremă ca fiind neconstituțională și chiar le rezervă dreptul cetățenilor rezidenți în afara țării să aibă membrii în forul legislativ.
Cetățenii din Peru, care au între 18 și 70 de ani sunt obligați să voteze, obligația fiind inclusiv pentru cetățenii care locuiesc în altă țară, așadar misiunile diplomatice sunt obligate să organizeze secții de votare pentru cetățenii lor.
Și cetățenii filipinezi au dreptul să voteze oriunde s-ar afla în afara țării.
Cetățenii polonezi pot vota în străinătate pentru alegerile parlamentare, prezidențiale și europene, precum și pentru referendum.
În Constituția portugheză li se acordă dreptul la vot tuturor cetățenilor, indiferent unde trăiesc aceștia.
Singapore acordă cetățenilor săi dreptul de a vota, inclusiv prin corespondență.
Și cetățenii sud africani pot vota la misiunile diplomatice din străinătate.
Cetățenii spanioli pot vota inclusiv prin corespondență.
Cetățenii suedezi care trăiesc în afara țării și care se înregistrează ca rezidenți în Suedia pot vota pentru alegerile legislative și pentru cele ale Parlamentului European timp de 10 ani după ce pleacă din Suedia.
Cetățenii taiwanezi pot vota din străinătate doar dacă se înregistrează în acest scop într-un registru special.
Tunisia permite cetățenilor aflați în străinătate să voteze și au de asemenea și reprezentanți în forul legislativ proporțional cu numărul cetățenilor aflați în diaspora.
Cetățenii turci pot vota din străinătate pentru alegerile prezidențiale, legislative și pentru referendum din țara lor de rezidență.
Cetățenii ucraineni pot vota din străinătate la misiunile diplomatice.
Cetățenii britanici rezidenți în afara Marii Britanii pot vota pentru alegeri și referendum și din străinătate, în special prin corespondență.
Statele Unite, federație cu un sistem electoral special, acordă cetățenilor care trăiesc în străinătate dreptul de a vota cu condiția de a se înregistreze anterior pentru procedura de vot.
Astfel pentru a concluziona acest mic studiu comparativ observăm că regulile de votare pentru cetățenii care trăiesc în străinătate, cu câteva excepții, sunt stabilite pe regiuni, probabil și din cauza apropierii sistemelor de drept. În Africa predomină dreptul cetățenilor domiciliați în alte țări de a vota fără restricții speciale, în special la misiunile diplomatice și pentru mai multe tipuri de alegeri, câteva țări având chiar reprezentanți pentru diaspora în forurile lor legislative interne. Similar, și pentru țările asiatice. În America Latină există și state unde a vota este o obligație, nu un drept și în acest caz, misiunile diplomatice sunt nevoite să organizeze secții de votare pe teritoriul altor state.
Țările europene, cu anumite restricții, au și ele această regulă de a permite cetățenilor votarea și din afara teritoriului lor național, în special prin corespondență.
Interesant este cum în Japonia și Pakistan cetățenii care locuiesc în Diaspora au primit dreptul de a vota datorită declarării neconstituționale, respectiv nelegale, a interdicției de a vota.
În general, cetățenii domiciliați în afara țării votează la misiunile diplomatice (ambasade, consulate), dar există și cazuri în care sunt organizate secții de votare în zone din afara misiunilor diplomatice. Dar există multe cazuri în care cetățenii pot vota și prin corespondență.
Să analizăm ce înseamnă mandatul de reprezentare într-o democrație reală și care sunt criteriile sau argumentele pentru care cetățenii care trăiesc în afara granițelor țărilor lor au dreptul să voteze?
În primul rând, mandatul de reprezentare derivată din noțiunea de democrație și este despre un program politic nu despre atacuri contra altor candidați sau despre manipulare.
Democrația, așa cum spunea Abraham Lincon este ”guvernarea oamenilor, de către oameni, pentru oameni”. Astfel, într-un stat democratic, oamenii reprezintă puterea suverană dar ei își exercită puterea prin reprezentanții lor, aleși direct, prin vot. Reprezentanții aleși sunt (sau ar trebui să fie) cei care servesc poporul și nu invers. De aceea, reprezentantul ales trebuie să fie chestionat de electorat, în mod permanent, cu privire la îndeplinirea promisiunilor din campania electorală iar cel ales are obligația de a răspunde cu privire la mandatul său de reprezentare. În cazul funcției de președinte darea de seamă ar trebui să se facă prin conferințe de presă săptămânale, direct sau printr-un reprezentant ca purtător de cuvânt al președintelui, în prezența presei.
Pe de altă parte, acest reprezentant nu trebuie să iasă din limitele promisiunilor electorale. Acesta este mandatul cu care el reprezintă pe cei care l-au ales. A face mai mult sau mai puțin din ceea ce a promis, sau mai rău, a schimba obiectul mandatului de reprezentare ar trebui, în contextul definiției democrației, într-un sistem real democratic, ca aceste acțiuni sau inacțiuni să constituie elementele constitutive ale unor infracțiuni iar, drept consecință, reprezentantului (deputat, senator, președinte) să-i fie retras urgent mandatul electoral. Mandatul de reprezentare, pe de altă parte, trebuie să fie pentru toți cetățenii, nu doar pentru cei care l-au ales, care au contribuit la sponsorizarea campaniei, acordarea unor avantaje lobbiștilor sau grupurilor de interese din toate sferele societății. Acestea ar trebui să fie nu premii, ci elemente constitutive ale unor infracțiuni. Ba chiar, aș merge mai departe, și aș înființa o comisie specială de verificare a mandatului de reprezentare pe perioada fiecărui scrutin electoral.
Lipsa unor prevederi ferme în Constituție, dar și în legi speciale, privind și obligațiile reale ale celor aleși, nu doar drepturile, este prima mare greșeală a unui sistem democratic. Și vedem aceasta inclusiv în sistemul democratic american unde lobbismul a distrus (sau cel puțin a pervertit) democrația. O reglementare mai clară a drepturilor și obligațiilor celor aleși constituie baza, definiția democrației și dă sens, pentru electorat, obligației sau dreptului de a vota.
În acest context al noțiunii de democrație, toți cetățenii trebuie să aibă dreptul de a-și alege reprezentanții sau reprezentantul, fără deosebire, fără discriminări, fără condiționări.
A vota este un drept fundamental și de ce nu, poate fi considerat și o obligație (a se vedea situația exemplul Brazilia sau Peru). În Constituția României acest drept este menționat la art.36. Astfel, (1) ”Cetăţenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv.
(2) Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale.
Așadar, orice încercare de a interzice, într-o formă sau alta, dreptul de vot al cetățenilor, este o măsură neconstituțională.
Un alt argument pentru susținerea ideii că românii care trăiesc în străinătate au dreptul să voteze este unul de ordin financiar care revine mereu în această discuție și el este legat de banii trimiși acasă de români aflați la muncă în afara țării. Conform datelor BNR romanii au trimis în 2023 în jur de 6,5 miliarde de Euro această sumă reprezentând 2% din PIB-ul României, în 2024, 6,7 miliarde de euro. Această implicare financiară arată fie intenția românilor de a se întoarce în țară într-un termen rezonabil, fie dorința de a-și ajuta familiile rezidente în România, ambele motive demonstrând o implicare serioasă în viața economică a țării, fapt care le dă dreptul de a-și alege reprezentanții politici care vor conduce România pentru a-și supraveghea astfel investițiile.
Argumentul contra dreptului românilor stabiliți definitiv sau temporar în străinătate de a vota vine din ideea că românii sunt plecați de multă vreme din țară, nu mai au contact cu țara, nu cunosc realitățile sociale, economice, politice din țara lor de cetățenie. Aceste argumente sunt absolut incorecte. În zilele noastre, posibilitățile de informare pe care le avem la dispoziție sunt imense. Cu un simplu click poți accesa atât emisiuni live din țară, precum și toate website-urile de știri, toate podcast-urile din întreaga lume. Astfel nu văd de ce ar cunoaște cineva din Sidney sau Londra mai puțin despre România decât cineva de la Sarichioi sau din Sinaia. Capacitățile de informare pot avea un spectru imens, contează doar spiritul critic și obligația de a verifica informațiile din mai multe surse. Dar aceasta este valabil pentru toată lumea, fie că trăim în țară sau în afara ei.
Mulți sunt surprinși că românii din diaspora participă la vot în număr foarte mare și se întreabă care este motivul real. Răspunsul este extrem de simplu: emigrația nu este un răspuns la fericirea, liniștea, prosperitatea și pacea pe care și-o doresc oamenii, emigrația doare cum nu doare nimic pe lumea asta( doar pierderea unei ființe dragi poate să-i facă concurență). Pentru un om care își petrece viața suspinând după țara lui în fiecare zi, în condiții grele, folosind limbi străine de limba lor, în condițiile poate vitrege, lovindu-se zilnic de inerenta discriminare etnică sau de alte tipuri de discriminări, votarea reprezintă o speranță, o șansă pe care o văd acești oameni pentru un viitor mai bun pentru țara în care s-ar întoarce ”ieri” nu mâine. Și ei se prind de orice șansa de a schimba ceva. Problema este că și ei sunt manipulați la fel cum sunt cei aflați în țară, deoarece cei care vor să-și ascundă incompetența și cei care au agende ascunse vor folosi întotdeauna nu soluțiile concrete pentru a îmbunătăți ceva în mod real, ci emoțiile oamenilor.
Este așadar emigrarea o suspendare sau o reziliere a contractului social cu țara atâta vreme cât contribui, indiferent de mijloace, la existența și bunăstarea țării tale? Atâta vreme cât cetățeanul se implică și mai ales nu renunță la cetățenie contractul lui cu țara sa nu poate fi văzut nici ca pe o suspendare, nici ca pe o reziliere. Și drept consecință cetățeanul are toate drepturile și obligațiile aferente, conform legilor țării lui.
Probabil, la fel ca în noiembrie și decembrie 2024 vor exista și la aceste alegeri discuții pe această temă: de ce românii din străinătate au dreptul de a vota deși ei au plecat din țară. În opinia mea aceasta este o manipulare lipsită de elemente juridice, logice și morale și nu face decât să crească și mai mult falia între românii din diaspora și cei care trăiesc în țară. Problema este informarea corectă, formarea spiritului critic, nu îngrădirea unor drepturi.
Cântăriți cu toții, oriunde v-ați afla, votul vostru, nu aruncați România și Europa în prăpastie! România și valorile europene, așa șubrede cum sunt, sunt singurele lucruri reale și solide pe care încă le mai avem. Le putem îmbunătăți numai dacă exista consens în societate și mai ales liniște socială.
Surse de informare:
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
TOȚI cetățenii unui stat au dreptul să voteze fiindcă așa e scris în Constituție.
În legătură cu așa zisa diasporă românească ar trebui SĂ DEFINIM ce înseamnă cuvântul diasporă. Ca părere, eu nu aș folosi cuvântul diasporă pentru cetățenii români care lucrează sezonier în străinătate ci numai pentru aceia care lucrează minim un an calendaristic în străinătate. Ar trebui totuși un studiu care să arate raportul dintre lucrătorii sezonieri și lucrătorii rezidenți în străinătate mai mult de un an. Pusă astfel problema, probabil vom constata că așa zisa diasporă românească nu este chiar așa de numeroasă.
Tot în legătură cu diaspora, fac câteva comentarii.
1) Diaspora românească( ca și diasporele din TOATE fostele țări comuniste) este, în proporție de 80-90%, o diasporă din motive ECONOMICE. Adică a fost creată obiectiv, din motive economice. Dacă salariul în România era prin 2007 să zicem 300 de euro/lună, lumea pleca în Vest la cules de căpșuni, sparanghel, varză sau ca lucrători în construcții, etc unde câștigau 1000-1200 euro/lună.
2) Da, lucrul în străinătate a fost cu umilințe, discriminări, sacrificii și dureri, etc, dar fiecare în parte, de bunăvoie și nesilit de nimeni, și-a asumat această stare. Nu e nimeni vinovat pentru asta.
3) Totuși, această așa zis diasporă românească URĂȘTE din tot sufletul atât România( probabil fiindcă nu le-a asigurat un trai decent), dar și Europa de Vest care i-a exploatat fără milă și pe deasupra i-a și umilit. Se vede asta după modul în care votează CONTRA atât contra României cât și contra Europei. Tot ce este antiromânesc este votat cu furie de diaspora românească, vezi ultimele alegeri unde diaspora a votat partide naționaliste de sorginte rusească sau partide anti-sistem și anti-Romania ca USR, în proporție de 80%!
Ca să închei voi spune cu tristețe că diaspora românească a devenit un pericol pentru statul numit România.
Furia diasporei, poate întemeiată, este distructivă.
Eu cred ca votul diasporei din UE nu a fost liber, ci cumparat. Cum altfel s-ar putea explica clara demarcatie geografica UE&Rusia vs. restul lumii.
Asta cu banii trimiși în țară ca justificare pentru dreptul la vot se poate aplica și la Vladimir Putin care plătind o mulțime de bani, indirect și prin conturi obscure, încearcă să influențeze alegerile în mai toată Europa.
Pe de altă parte, prima grijă a românilor ajunși în occident în anii 70 și 80 a fost să renunțe la cetățenia RSR, procedură scumpă, eu am dat vreo 4K DM ambasadei din Bonn. Pasul ăsta era necesar pentru a putea vizita neamurile rămase în spatele cortinei de fier. Acuma însă nu mai am drept de vot cu toate ca mă consider român.
Cine te-a oprit să-ți ceri și obține cetățenia română ? Și de ce a trebuit să renunți – după fuga din tara înainte de ‘89, la cetățenia română ? Am avut prieteni – Matei Cernat, strănepotul generalului Cernat, ministrul de Război la 1877, care fugit din România, a două zi după ce a luat cetățenia germana s-a suit în avion și a venit în tara să-și vadă părinții !
Pe vremea ceia legislația RSR obliga cetățenii români să folosească pașaportul românesc la revenirea în țară, pașaport care trebuia returnat autorităților locale în decurs de 24 de ore de la revenire. Cine nu vroia să se expună riscului de a rămâne blocat în România revenea în țară abia după primirea aprobării cererii de renunțare la cetățenie, lucru care putea dura câteva luni ce se aproba la București. Zvonuri ziceau că guvernul RFG plătea la fiecare jumătate de an pentru cetățenii eliberați și Ceaușescu aștepta întâi confirmarea plății înainte să aprobe renunțarea la cetățenie.
„În Canada, de asemenea, cetățenii care locuiesc în afara țării pot vota personal sau prin corespondență indiferent cât au stat în afara țării.”
In Canada votul este uninominal un singur tur si este legat de domiciliu. Adica nu se voteaza pe liste speciale. Dar se voteaza prin corespondenta si anticipat.
Cetatenii canadieni care si-au stabilit domiciliul in alta tara pierd dreptul de vot dupa 5 ani, dar il recapata instantaneu in momentul in care-si restabilesc domiciliul in tara. Sunt exceptati diplomatii, militarii si alte persoane ce se afla in misiune in afara tarii.
Mai mult, in Canada un act expirat nu-ti anuleaza dreptul de vot si te poti legitima cu mai multe acte. Ba chiar, in urma unei proceduri poti vota si prezentindu-te cu facturi pe numele tau sau un vecin jura ca te cunoaste…
Cam superficiala documentarea.
Cu alte cuvinte, exista si alte guverne cu musca pe caciula care interzic sau fac imposibil votul „exilatilor” ;-))
Să lămurim:
In Constituția României e scris că toți cetatenii cu vârstă de peste 18 ani pot vota la prezidențiale. Nu contează unde locuiești. E un drept garantat. (Mai puțin pentru cei cu interdicție data prin sentința definitivă judecătorească.)
Deci pentru a interzice votul celor plecați din țară trebuie modificată
constitutia.
Acum vreau sa vad politicianul , partidul, coaliția care are curajul sa facă așa ceva.
Nu intra nimic aici cum fac , decid alte state.
Romania are numărul cel mai mare de emigrați din țările fara război intern.
Deci anumite decizii grele vin votate în cunoștință de cauză. Adică fiecare pe riscul lui.
😀😀
Da, dar conteaza unde votezi. Nimeni nu impiedica pe nimeni sa vina sa voteze la Sectia unde este arondat.
Cunosc cazuri de cetateni romani din strainatate care nu stiu sa citeasca, sa scrie si sa vorbeasca in limba romana. Vi se pare normal sa aiba drept de vot?
Da, exista, sunt copii nascuti in strainatate pe care parintii i-au declarat la ambasade. Sau sunt copii care la plecarea parintilor din tara erau mici.
Si crezi ca:
1. Acesti oameni se afla pe lista electorala? Eu nu prea cred.
2. S-au gindit sa vina sa voteze? Nu cred nici asta.
Puneti false probleme. Daca sunt cetateni romani si pot dovedi asta, DA, au drept de vot.
D’ăștia sunt și-n țară, unde mai pui ca însuși fostul m.p. demisionar n-are bac…
Va lasati pacalit. Sa va explic. Eu mi-am dat bac-ul in 1983. Nu conta, era un examen simplu de matematica si romana si o proba tehnica. Nu luai 5 sau 6 la scris intrai la oral si-l luai. Toti colegii mei de liceu si-au luat bacalaureatul. Era neimportant. Totul se reseta, ca urma admiterea la facultate. Acolo nu conta nota de la bac. In vremea aia erau fara bac cei cu scoli profesionale. Nu-mi amintesc sa fi existat pe atunci liceu la seral.
Daca n-o arata, ori n-o are ca a facut profesionala, ori are note mici sau una din probe a trecut-o la oral. Pina in 89 bac-ul nu conta. Si la fel o vreme dupa.
Ca fiu de ofiter al armatei romane, nea Marcel, daca a terminat 12 clase, n-avea cum sa-l pice. Dar a fost asa de bun, ca nu s-a dus sa dea admitere la facultate.
Azi nu mai e importanta diploma de facultate.
Multumesc pentru articol. Exact pe aceasta tema am avut zilele trecute discutii cu anumiti conationali.