marți, mai 21, 2024

Drumul înapoi către servitute

Friedrich Hayek, unul dintre reprezentanții de frunte ai școlii austriece de economie, laureat al premiului Nobel (1974), a publicat în 1944 cartea „Drumul către servitute” (Humanitas, 1993, 2014), în care relevă tendința permanentă a statului de a limita libertățile individuale, ceea ce duce la totalitarism și înrobire generală. Concluziile argumentate în această carte au redevenit actuale în condițiile crizei sanitare și ale consecințelor sale economico-sociale.

Cartea lui Hayek demonstrează că libertățile economice și libertățile civile sunt strîns legate. Cu toate acestea, guvernele care s-au succedat la putere în țările occidentale în perioada postbelică nu s-au inspirat din ideile lui Hayek, ci din preceptele lui Keynes, aplicând, în majoritatea cazurilor, politici economice caracterizate printr-o curioasă combinație de liberalism și etatism. Explicația predilecției pentru keynesism rezidă în primul rând în faptul că acesta oferă guvernelor o justificare economică pentru acțiunea lor politică. În al doilea rând, adoptarea concepției keynesiane a fost favorizată de evoluțiile economiilor occidentale, care, în primele decenii postbelice, au cunoscut o creștere constantă și o rată a șomajului redusă, ceea ce a estompat tendința de multiplicare a funcțiilor statului și de amplificare a intervenției sale în viața socială.

În anii 1970, în ţările occidentale s-a manifestat puternic fenomenul stagfinflaţiei, ceea ce a constrâns economiștii din mediile academice și guvernele occidentale să pună sub semnul întrebării valabilitatea teoriei keynesiene și eficiența politicilor economice inspirate de aceasta. În plan teoretic, „contrarevoluția monetaristă” a înlocuit problema keynesiană a şomajului în masă şi atacul teoretic la adresa ştiinţei economice clasice, după care economia tinde în mod inerent să revină la ocuparea deplină a mâinii de lucru, cu problema inflaţiei şi cu atacul teoretic împotriva tezei keynesiene că factorul monetar nu influenţează funcţionarea economiei reale. În practică, „revoluția conservatoare”, realizată prin programele economice ale tandemului Reagan – Thatcher, a validat ideea din discursul de investitură al președintelui american că „statul nu este soluția problemelor noastre, statul este problema”.

După patru decenii, această afirmație, făcută într-un moment inaugural de către șeful de stat al celei mai mari puteri economice mondiale, pare stupefiantă. În prezent, această abordare este foarte rară, după cum la fel de rare sunt discursurile publice în favoarea sa. 1 Economiștii și guvernanții actuali din țările occidentale susțin, de regulă, că este posibilă o „a treia cale”, prin care capitalismul „sălbatic” să fie „umanizat” și făcut mai „echitabil” și „solidar”. Spre deosebire de Mises, Hayek și discipolii lor din sfera politicii, Reagan și Thatcher, care și-au propus să emancipeze cetățenii de sub controlul statului și să corecteze consecințele negative ale celor trei decenii de etatism anterioare, majoritatea politicienilor actuali sunt adepți ai vechiului keynesism, care și-a vădit, în anii 1970, nu numai incapacitatea de rezolvare a problemele economice ale țărilor occidentale, ci și contraproductivitatea și nocivitatea sa economică.

În timp ce în țările occidentale a avut loc această controversă între liberalism și etatism, în Uniunea Sovietică, în toate țările central și est-europene aflate sub influența sovietică și în alte țări cu guverne de orientare marxistă din întreaga lume, s-a realizat, fără o discuție liberă și în pofida unei anumite rezistențe deschise, ușor de înfrânt însă în prezența trupelor sovietice, o etatizare aproape completă a economiei. În țările comuniste, în particular în România, în care stalinismul a fost introdus „pentru eternitate”2, atât factorii materiali ai producţiei (resurse naturale, utilaje, materii prime), cît şi produsele finite au fost, din punct de vedere juridic, proprietatea „întregului popor”, însă, în mod practic, asupra lor a decis conducerea partidului şi statului comunist, respectiv, organul central de planificare. Membrii de rând ai acestor societăţi nu au avut altă posibilitate decât să se supună prevederilor planului (în ceea ce priveşte normele de muncă, tarifele de salarizare, cantităţile de bunuri de consum pe care le pot cumpăra şi preţurile aferente etc.), respectiv ordinelor date pentru îndeplinirea lui de către o armată de şefi mai mari sau mai mici. Cu excepţia înaltei nomenclaturi, toţi ceilalţi membrii ai societăţii au fost realmente sclavi şi supraveghetori de sclaviai statului comunist, pe care nu au putut nici sa-l controleze şi nici să-l părăsească. După cum a prevăzut corect Hayek, planificarea economică incumbă restrângerea opțiunilor individuale într-un mod incompatibil cu genul de libertate personală ce a caracterizat liberalismul occidental modern. De asemenea, ea face imposibil calculul economic și generează o uriașă risipă de resurse. Departe de fi o societate a belşugului, aşa cum au promis fondatorii marxism-leninismului şi cum a susţinut propaganda oficială, comunismul a fost un sistem social-economic al penuriei generalizate 3

Măreţia lumii libere este că a dus şi cîştigat „războiul rece”împotriva acestui sistem,
ceea ce – alături de multiple cauze interne – a dus la prăbuşirea comunismului şi la înlocuirea acestuia cu o stare de libertate şi de drepturi civice pentru fiecare cetăţean. În atmosfera euforică, creată de dărâmarea zidului Berlinului, căderea regimurilor comuniste în Europa și dispariția URSS, sociologul și politologul american F. Fukuyama a publicat o carte celebră, „Sfârșitul istoriei și ultimul om”, în care arată că modelul civilizației democratice și liberale constituie forma de organizare politică, economică și socială ultimă către care tinde întreaga umanitate. Marxismul părea definitiv îngropat, iar keynesismul, iremediabil discreditat.

În pofida acestor așteptări optimiste, în curând a reapărut și s-a amplificat o campanie de dezinformare și reabilitare a etatismului, despre care s-a putut crede, la un moment dat, că a fost infirmat de fapte și aruncat definitiv la coșul de gunoi al istoriei. Acest incredibil tur de forță ideologic este analizat și combătut de către J. F. Revel în cartea sa, „Marea paradă”. 5 Apărută într-un moment în care „dușmanii societății deschise”6 au redevenit foarte agresivi, falsificând istoria adevărată a deceniilor postbelice din Europa și încercând să reabiliteze doctrina comunistă, în ciuda falimentului declarat al sistemului său politic și economic, acestă magistrală operă dezvăluie resorturile și implicațiile acestei acțiuni a unor forțe politice care urmăresc subminarea, din interior și exterior, a principiilor fundamentale ale civilizației europene.

Recrudesecența etatismului se constată și în România, care, de altfel, este singura țară europeană în care comunismul a căzut într-o baie de sânge și în care în epoca postcomunistă au avut loc șase mineriade, mișcări violente împotriva reformelor menite să ducă la transformarea economiei planificate în economie de piață. Din motivele analizate într-o altă lucrare, o mare problemă acuală a României este că societatea crede în continuare în discursurile unor politicieni care fac totul pentru a menține economia de stat până când o pot privatiza în folosul lor propriu sau al acoliților lor.7

Ca şi cum toate acestea nu ar fi fost de ajuns, la aproape douăzeci de ani de la căderea comunismului, a apărut criza financiară din 2008. Sub pretextul evitării falimentului unor bănci de „importanță sistemică” și al salvării economiei amenințate de colaps, multe state s-au angajat în impresionante planuri de relansare, care au determinat însă creșterea deficitele bugetare și explozia datoriei publice. Criza financiară mondială s-a transformat, astfel, într-o criză a datoriilor externe. În acest cadru, întreaga clasă politică – de dreapta și de stânga, din SUA și din țările UE – a adoptat din nou politici economice de inspirație keynesiană, conferind, astfel, autorului „Teoriei generale a ocupării forței de muncă, a dobânzii și a banilor” o aparentă actualitate. Eliberați economic de sub tutela statului de către guvernele Reagan și Thatcher, respectiv de prăbușirea comunismului, cetățenii din țările amintite și-au văzut libertățile iarăși limitate de către guvernele preocupate de combaterea crizei, care nu au reușit să relanseze economia, dar care last but not least au realizat o nouă întărire a puterii statului.

* * *

După cum se știe, în orașul Wuhan din China a apărut, în noiembrie 2019, un nou coronavirus, numit Covid-19. Considerată pandemie, boala infecțioasă provocată de acest virus a fost declarată de către Organizația Mondială a Sănătății „situație de urgență de sănătate publică internațională”. Ca urmare, cu câteva excepții notabile, țările lumii au luat una după alta drastice măsuri de izolare a indivizilor și de suspendare a vieții sociale și activității economice normale.

În unele țări, criza a devenit o bună ocazie de întărire a etatismului economic și autocrației politice. Astfel, în 30 martie 2020, parlamentul maghiar, în care majoritatea este deținută de partidul lui V. Orban (Fidesz), a votat o lege care dă președintelui puteri depline și pentru o perioadă nelimitată. În Filipine, parlamentul a votat o lege care conferă președintelui puteri extraordinare, iar în Tailanda, premierul a declarat stare de asediu și a impus cenzura informațiilor „eronate” cu privire la Covid-19. În fine, în România, președintele a instituit starea de urgență printr-un decret din 16 martie 2020, care a prevăzut o serie de măsuri de limitare a libertății de mișcare, izolare, carantină, monitorizare și supraveghere a populației, precum și unele modalități de compensare a efectelor economice negative ale epidemiei.8

Toate guvernele prezintă aceste măsuri ca fiind provizorii, însă nu este deloc sigur că limitarea drepturilor cetățenilor și extinderea puterilor statului, în numele protejării sănătății populației, va rămâne fără consecințe în viitor. Iar aceasta, cu atât mai mult, cu cât guvernanții sunt încurajați de o mulțime de politicieni, experți și jurnaliști să meargă mai departe pe drumul către un stat omniprezent și omnipotent. În România, de exemplu, unde, după cum am menționat, etatismul nu a dispărut niciodată complet din mentalitatea publică și din discursurile politicienilor, iar în prezent se apropie alegerile locale și parlamentare, guvernul a promis recent indivizilor și întreprinderilor un grandios plan de redresare, care cuprinde numeroase granturi, garanții și programe de sprijin de către stat, investiții publice etc.9 La rândul lor, „suveraniștii” vechi (național-ceaușiști) și noi (antiglobaliști) din toate partidele, de la unele posturi de televiziune și de radio și de pe numeroase site-uri și-au reluat apelurile la „patriotism”, la oprirea privatizărilor, sprijinirea de către stat a „capitalului național”, limitarea efectelor „capitalismului sălbatic” ș.a.m.d. Ei își intensifică atacurile, care nu au încetat niciodată, la adresa pieței libere, pe care o consideră vinovată de criza sanitară și cer reîntoarcerea la controlul statului asupra principalelor aspecte ale vieții economice. După părerea lor, un stat puternic, care reglementează și etatizează totul, poate evita și depăși orice criză. Catastrofele provocate de regimurile etatist-comuniste („foametea roșie” din Ucraina anilor 1932-1933; dezastrul nuclear de la Cernobîl din 1986; lipsa bunurilor de primă necesitate din ultimii ani ai regimului ceaușist în România etc.) nu par să-i convingă că, așa cum a spus Reagan, „statul este problema, nu soluția”.

Din păcate, deceniile de propagandă anticapitalistă au lăsat urme adânci în mentalul colectiv românesc, ceea ce face ca societatea românească să fie dispusă să creadă în continuare asemenea discursuri revanșarde și să nu fie conștientă de faptul că statul s-a dovedit incapabil să prevadă criza sanitară și să adopte măsurile de prevenție necesare. La fel ca în alte privințe (inundații, înzăpeziri, incendii etc.), eterna justificare a autorităților române – „situația „ne-a surprins nepregătiți” – este considerată verosimilă de către o mare parte a opiniei publice, deși, în realitate, capacitatea statului de a răspunde crizelor a fost redusă drastic de diletantismul și lipsa de responsabilitate a guvernelor care s-au succedat la putere în cele trei decenii ce au trecut de la căderea comunismului.

Unii observatori consideră că actuala criză se aseamănă în multe privințe cu marea criză economică interbelică (1929-1933) și cu al Doilea Război Mondial. În ambele cazuri, consecința a fost apariția unui stat mai puternic, înzestrat cu atribuții și responsabilități sporite. Este adevărat că anumite schimbări ale stărilor de lucruri actuale sunt necesare pentru ca statele să fie mai bine pregătite pentru o nouă pandemie. Însă, trebuie spus răspicat că există pericolul ca, odată dobândite, aceste puteri sporite să nu mai poată fi reduse. Iar exemplele istorice în acest sens abundă.

Unii analiști semnalează estomparea vechii delimitări politice „stânga-dreapta” și înlocuirea sa cu o nouă opoziție: înre adepții „societății deschise” și cei ai „societății închise”. Într-adevăr, distincția „stânga-dreapta” este în prezent și, de fapt, a fost întodeauna în perioada postbelică, o falsă delimitare. În România, de exemplu, se constată că guvernele autodeclarate de stânga au aplicat politici mai degrabă de dreapta – și invers. Aceasta, deoarece toate partidele românești împărtășesc, în fond, aceiași idolatrie a statului 10

În aceste condiții, adevărata linie de demarcație pare mai degrabă cea trasată de K. Popper între „societățile deschise”, bazate pe capitalismul democratic și liberal, pe de o parte, și „societățile închise”, contrariul celor dintâi, pe de altă parte. Având în vedere măsurile luate de statele lumii – autoritare sau nu – pentru a face față actualei crize sanitare și ținând seama de discursurile și controversele suscitate de această criză, se poate afirma că opoziția între liberalism și etatism rămâne în continuare marele clivaj de ordin economic, politic și filozofic, care a marcat întreaga epocă contemporană.

În ceea ce privește societatea românească, nu este întru totul adevărat, așa cum se spune adesea și cum scrie în Constituție, că aceasta a optat, după căderea comunismului, pentru economia de piață. În realitate, economia României prezintă în continuare numeroase caracteristici etatiste, ceea ce explică amploarea recesiunii prevăzute a avea loc în urma crizei sanitare (6% în 2020 și 4% în 2021), deficitele „gemene” (bugetar și de cont curent), inflația și, în general, neîndeplinirea criteriilor de aderare la zona euro. 11 De aceea, distincția „liberali-etatiști” este aici chiar mai relevantă ca în alte țări. Ea nu și-a pierdut niciodată semnificația, iar evenimentele recente au pus-o din nou în lumină.

Este necesară, deci, plasarea crizei Covid-19 și a crizei economice provocate de această pandemie în cadrul mai general al luptei dintre capitalismul democratic liberal și etatism. Această contextualizare este indispensabilă îndeosebi în cazul României, unde etatismul se manifestă inclusiv prin reluarea unor vechi lozinci, îndelung exersate, cum ar fi, de exemplu, formula „prin noi înșine” – din perioada interbelică, ori „neamestecul în treburile interne” – din „epoca de aur” ceaușistă. Mai presus de toate, în această țară se pune întrebarea: ce fel de civilizație își dorește societatea? Una în care libertatea și responsabilitatea individuală sunt valorizate și respectate, ori una care merge pe drumul înapoi către servitute?

NOTE______________________

1-C. Rudnițchi, Piketty, Stiglitz, DSK, idei pentru relansarea economiei. Unde sunt economiștii „de dreapta”?, https://www.rfi.ro/economie-122386-piketty-stiglitz-dsk-idei-relansare-economie-unde-economisti-dreapta

2-V. Tismăneanu, Stalinism pentru eternitate, Humanitas, București, 2014.

3-J. Kornay, The Socialist System: A Political Economy of Comunism, Princeton, N J: Princeton University Press,1992.

4-F. Fukuyama, Sfârșitul istoriei și ultimul om, Paideia, București, 1997.

5-J. F. Revel, Marea paradă, Humanitas, București, 2002.

6-K. Popper, Societatea deschisă și dușmanii săi, Humanitas, București, 2017.

7-S. Cerna, Mentalitatea anticapitalistă: o mare problemă a României,

https://www.contributors.ro/mentalitatea-anticapitalista-o-mare-problema-a-romaniei/, http://www.oranoua.ro/silviu-cerna-mentalitatea-anticapitalista-o-mare-problema-a-romaniei/

8-Președintele României, Informarea transmisă Parlamentului privind starea de urgență instituită pe întregul teritoriu al României prin Decretul nr. 195/2020 și prelungită prin Decretul nr. 240/2020, https://www.presidency.ro/files/userfiles/INFORMARE_Parlament.pdf.

9-Guvernul României, Planul național de investiții și relansare economică, iulie 2020, https://gov.ro/fisiere/programe_fisiere/Planul_Na%C8%9Bional_de_Investi%C8%9Bii_%C8%99i_Relansare_Economic%C4%83.pdf

10-Pentru o prezentare a măsurilor fiscale aplicate în România în perioada 2013-2019, a se vedea: F. Georgescu et. al., Stimulii fiscali și cei privind veniturile provoacă dezechilibre într-o economie de piață parțial funcțională, 2020, http://opiniibnr.ro/index.php/macroeconomie/413-titlu-stimulii-fiscali-si-privind-veniturile-provoaca-dezechilibre-intr-o-economie-de-piata-partial-functionala?highlight=WyJnZW9yZ2VzY3UiLCJzdGltdWxpaSIsImZpc2NhbGkiLCJzdGltdWxpaSBmaXNjYWxpIl0=.

11-European Commision, European Economic Forecast, Summer 2020, Institutional Paper, 132|2020, https://ec.europa.eu/info/sites/info/files/economy-finance/ip132_en.pdf

Distribuie acest articol

40 COMENTARII

  1. De acord cu mesajul articolului, dar dacă printre premise îl plasăm pe Keynes alături de Marx, parcă ceva e greșit. Etatismul despre care se vorbește în articol, că-i cel din vremea socialismului triumfător, sau din cea de după, este unul esențialmente marxist. (Este de discutat și aici, pentru că-i loc suficient pentru nuanțe.)

    Dar, fără a contrazice cu nimic spiritul zicerilor lui Hayek, s-a tot scris și am discutat îndelung despre cum ar fi mai eficient să ne poziționăm din punct de vedere al costurilor [sociale] față de bailout-urile acordate celor „prea mari pentru a se prăbuși”. Și parcă s-a desprins concluzia generală (fără a neglija opiniile contrare, dar marginale) că în 2008-2010 nu am parcurs tragedii de felul celei din 1929-1933 tocmai pentru că în urma experienței dobândite, am admis că statul poate juca un rol important și necesar în economie.

    Pe de altă parte, dar în același context, este nedrept să-l acuzăm pe JM Keynes de faptul că populiștii de astăzi îl folosesc pentru a-și justifica intervenționismul. Deși Keynes personal nu se mai poate apăra, opera sa este mărturie că nu a încurajat niciodată etatismul, ci a demonstrat că în situații-limită, apărute spre exemplu în condițiile de criză, actorul de ultimă instanță în economie, atunci când ceilalți sunt depășiți de evenimente și se află în imposibilitate de a acționa, este statul. Ceea ce a fost confirmat experimental.

    • Brânza se dă pe bani?
      Statul german/RFG a intervenit după criza financiară din 2008 (SUA Lehmann Brothers) în economie, a sprijinit prin „Kurzarbeitergeld” etc păstrarea firmelor și angajaților în sectorul privat. Până 2020 RFG a redus datoriile de stat la sub 60% BIP. Acum statul german/RFG intervine puternic în economie, mărește datoriile de stat la ca. 77 % BIP. Guvernul actual promite (Schuldenbremse în Verfassung) că se vor reduce începând ca. cu anul 2023 din nou datoriile de stat de la 77 % la 60 % BIP.
      Altfel e azi situația în sud (Italia 135% BIP datorii de stat, Portugalia 121%, Grecia 173%, Franta, 100% BIP, etc). Cu granturi ale UE.27 către statele partenere și „datorii ale Comisiei” (dobânzi foarte mici) față de piața financiară globală se cumpără timp. S-a mai cumpărat timp 2008- 2020 prin achiziționarea de către BCE/Frankfurt a 4.175 miliarde Euro hârtii datorii de state UE.
      Ce va urma?

      • @Kurt _ Brânza se dă pe bani?

        Da, economia Germaniei este una deosebit de performantă, iar cetățenii pot avea „brânză” pentru că muncesc cu îndârjire, nu pentru că „le dă” statul. Aveți însă dreptate, poate părea surprinzătoare guvernarea de coaliție a creștin-democraților cu socialiștii, doar că statul a fost cel care a administrat cu multă competență (spre deosebire de alte state europene) crizele la care faceți referire.

        Însă, domnule Kurt, haideți vă rog să ne gândim ce este „statul”, cine este „statul” care intervine sau nu, mai abil sau mai puțin abil etc. în economie și pentru rezolvarea celorlalte probleme ale unei societăți?!

        De fapt, statul suntem noi. Noi, cetățenii, membri ai societății, care ne administrăm [istoric] prin crearea unor instituții, desemnând pe unii dintre noi să funcționeze în cadrul lor și să acționeze în numele nostru șamd. Germanii au procedat precum spuneți pentru că așa au dorit cetățenii germani. „Statul” nu are nici caracter transcedental, nici nu ni-l dau klingonienii, statul suntem noi. Iar el arată altfel în România, ori Italia decât în Germania pentru că așa au decis politic cetățenii săi.

        • „Die Würde des Menschen ist unantastbar” (Verfassung 1949 Westgermany).
          H.J. Vogel fostul SPD Vorsitzende a precizat 2019 la TV că este vorba de toți „locuitorii” în RFG, Verfasssung nu spune că e valabilă numai pentru cetățenii RFG. Cred că e o sursă de succes în Westgermany 1949-1989 și în Bundesrepublik D până azi: toti „locuitorii” în RFG au aceleași drepturi. „Gastarbeiter” a fost un timp un model binefăcător. Peste 8 milioane locuitori în RFG din toate părțile globului fac parte din societatea BRD.
          Acum vedem cum decalajul tehnologic și industrial a deconectat economia germană. Marile companii în era digitală vin din SUA: Microsoft, Apple, Google, Amazon, Facebook, Twittter etc. Datele locuitorilor UE se află pe cloud din SUA sau China în proporție de 90 %. Dezbaterile „Datenschutz” merg în gol.
          Cred că în UE se cumpără timp cu un risc prea mare din partea BCE/Frankfurt (4.125 miliarde Euro hârtii datorii de state „naționale” UE) și din partea Comisiei (750 miliarde Euro) fără ca statele „naționale” partenere în UE.27 să-și mărească competitivitatea economică în comerțul global.
          România peste 10 ani fără tineri?

  2. Excelent articol!

    Tentatia spre etatism este tot mai mare in toata lumea occidentala, si asta nu va duce la nimic bun.

    Keynes nu a fost un marxist sau un etatist, dar este folosit de ce cei care propavaduiesc un rol mai mare are statului pentru ai justifica ideologia, Ce nu se vede asa usor este ca multe dintre crizele pe care, vezi Doamne, Statul l-ear fi evitat/minimizat ( cum e cea din 2008) au fost provocate tot de distorsionarile pietei libere , prin intreventiile anterioare ale Statului. Ceea ce se intampla, este ca Statul distorsioneaza piata libear, ceea ce duce la o criza, iar apoi statul se prezinta ca salvatorul nostru. Piromanul pe post de pompier…

  3. O mica observatie, la afirmatia „parlamentul maghiar, în care majoritatea este deținută de partidul lui V. Orban (Fidesz), a votat o lege care dă președintelui puteri depline și pentru o perioadă nelimitată.”: in iunie, „Parlamentul ungar a aprobat marţi revocarea puterilor nelimitate acordate premierului Viktor Orban pe perioada stării de urgenţă instaurate pentru combatarea epidemiei de COVID-19 (…) Proiectul de lege, înaintat de şeful cancelariei premierului, Gergely Gulyas, a fost aprobat marţi cu 192 de voturi pentru şi niciunul împotrivă.” / https://www.agerpres.ro/politica-externa/2020/06/16/coronavirus-parlamentul-ungar-a-aprobat-revocarea-puterilor-speciale-acordate-premierului-orban-in-starea-de-urgenta–523783

  4. Keynesismul a fost un colac de salvare aruncat economiilor aduse la scufundare de adepții liberalismului fara fraie. Toate marile crize economice au fost rezolvate prin politici de tip Keynes sau prin dictaturi de dreapta sau stanga.

    „Este necesară, deci, plasarea crizei Covid-19 și a crizei economice provocate de această pandemie în cadrul mai general al luptei dintre capitalismul democratic liberal și etatism.”
    Nimic mai fals. Criza economica exista inainte de Covrig-19, aceasta molima a venit doar s-o mascheze. Criza actuala vine sa verifice in teren slăbiciunea unui sau alteie din aceste doua curente de gandire: Keynes vs Hayek & Friedman. Pana acum nu s-ar zice ca etatismul s-a descurcat prea rau, as zice ca a cam dat o lecție adeptilor lui laissez-faire.
    In plus nu prea înțeleg care sunt granițele dintre capitalismul democratic (mai precis neo) liberal și etatism. Cand se fac intervenții pe piata monetara sau prin politici fiscale pentru a susține economia unei țări este vorba de economie liberala sau etatism? Cand propagandistii cei mai aprigi ai economiilor neo-liberale pompeaza bani in economie trimitand cecuri cetățenilor avem cumva un comportament de economie liberala?

  5. “Statul nu e solutia, statul e problema”
    Pai atunci domnule capitalist anarhist, de ce vin toate companiile private la cersit banu statului cand ii loveste vreo criza (pe care de multe ori, ele o genereaza?
    Cand bancile hraparete au bagat toata economia mondiala in recesiune, statu le-a salvat, fara conditii, si n-au facut altceva decat s-o ia de la capat, in timp ce capitalistii si-au umflat conturile in continuare.
    Acu la Covid, prinse cu chilotii in vine, industrii si companii intregi au venit iar la cersit. Eventual, tot fara conditii. Dar vedeti dvs, la bail-out-ul precedent, curat capitalist, nu s-a recuperat nimic cand bancile au ajuns iar pe profit, iar cetatenii s-au prins ca-s luati de prosti. La bail-out-ul asta, cum e si normal, si-au luat si ei o masura de precautie: o garantie pe actiuni, o feliuta din placinta, cat sa se asigure ca banii nu merg iar in bonusuri si ca vor fi si recuperati, macar in parte. Nu e etatism, e curat capitalism: garantarea tranzactiilor si imprumuturilor. Mergeti si verificati.
    Apoi, statul asta dusman cum e, a tot taiat, la indemnu marii finante si a capitalistilor anti-etatisti cam tot ce se putea taia de la buget. Armata incape pe un stadion si are dotare de acu 30 de ani, sanatatea, s-a vazut la Covid cat de capabila e sa faca fata unei gripe mai agresive, educatia, pe butuci imediat cum nu s-a putut scrie pe tabla, politia luata de tigani in furci. Cine o sa rezolve problemele astea? Capitalistii veniti la cersit fonduri publice? Capitalistii care fac optimizari in criza, ca sa iasa trimestrialul profit? Cine o sa aiba acces la spitale si scoli, doar bogatii, cum era acu 150 de ani (sau cum e acum in SUA, unde natia capitalista avea 30 milioane someri (12% din populatie) si peste 30% nu au un ban pus deoparte traind de la un salariu la altul?
    Nu, domnu capitalist-anarhist, lumea pe care o visati dvs este exact acea de care vorbea Heyek, unde omul transformat in sclavetele corporatiei, traieste, mananca, bea daca vrea compania si altceva nimic, usor controlat si insignifiant, lipsit de drepturi, iar statul e acaparat total de obsedatii de profit.

    • Răspuns lui Cătălin:

      Cu toate că nu vă dezvăluiți identitatea și că folosiți expresia malițioasă „domnu capitalist-anarhist”, vă răspund totuși dvs. și celorlalți comentatori anonimi, care par să creadă că statul (autocrația, dictatura, totalitarismul etc.) este soluția la problemele economice:

      1. Capitalismul (=economia de piață=civilizația occidentală=civilizația lumii la acest început de mileniu III) nu este anarhie, ci se bazează pe respectarea unor reguli generale și identice pentru toți. Singurul rol al legii trebuie să fie asigurarea justiției, adică apărarea drepturilor individuale. Însă, dacă legea urmărește să asigure egalitatea (fraternitatea), adică redistribuirea, ea devine arbitrară și injustă, ducând la spoliere legală. (Pentru o argumentație mai amplă a acestei afirmații, v. lucrarea autorului, Pericolele şi morala îndoielnică ale statului social, SINTEZA, Nr. 49, Februarie-Martie 2018, p. 116-124, republic. în vol.: Bănățeni pentru viitorul României, Editura Waldpress, Timișoara, 2019, p. 44-58). Se regăsește astfel distincția pe care Hayek o face între „Drept” – constituit din reguli generale și durabile – și „legislație” – serie de reguli oportuniste și particulare (Drept, legislaţie şi libertate. O nouă formulare a principiilor liberale de justiţie şi economie politică, Ed. Univ. „A. I. Cuza” din Iași, 2014).

      2. După cum a explicat foarte bine Robert, cauza care a determinat intervenția statului în recentele crize este distorsionarea mecanismelor pieței libere prin intervențiile anterioare ale statului. Crizele arată în mod eclatant nu numai că reglementarea etatistă a activităţii financiare, de exemplu, este ineficace, ci şi că subordonarea acestei activităţi dezideratelor politice mai degrabă decât obligaţiei de a realiza profit, adică de a creea o valoare mai mare decât cea consumată, face ca, pe termen lung, sistemul să nu poată fi susţinut. Nu există economie durabilă fără profit şi nu există nevoie ineluctabilă de a obţine profit decât în economia de piaţă.
      3. „Nu, domnu capitalist-anarhist, lumea pe care o visati dvs este exact acea de care vorbea Heyek, unde omul transformat in sclavetele corporatiei, traieste, mananca, bea daca vrea compania si altceva nimic, usor controlat si insignifiant, lipsit de drepturi, iar statul e acaparat total de obsedatii de profit.”

      Pentru argumentarea unui punct de vedere contrar, vă invit să (re)citiți lucrarea subsemnatului, „Salariul minim și stafia comunismului”, https://www.contributors.ro/salariul-minim-%c8%99i-stafia-comunismului/

      • de acord, dar cind unii ca isarescu sau georgesc sint nababii romaniei, cind „ghisheftul” lor se numeste bnr (monopol de stat), asta ce fel de capitalism este ? as fi vrut sa i vad pe isarescu si georgescu cu propriile banci finantate din propriile buzunare si apoi sa i vad cum „jongleaza” cu banii. cind acesti neispraviti, precum si actualul ministru de finante citu se joaca cu banii altora, asta nu i capitalism, ci socialism cleptocrat unde napircile statului sint „fruncea” . n o sa mearga, istoria o sa i calce n picioare mai devreme sau mai tirziu.

        • @man of war _ „cind unii ca isarescu…”

          Cum de obicei cititorii textelor publicate în spațiul acestei platforme înțeleg ceea ce citesc, nu voi explica rolul și menirea băncilor centrale. (De asemenea, nu voi face recomandarea de fi consultat un manual de finanțe, sau măcar de economie generală.)

          Fac, însă, cu fermitate observația că pentru a-l considera „neisprăvit” pe Academicianul Mugur Isărescu, profesor universitar cu o carieră prodigioasă, probabil că aveți o operă mai consistentă decât domnia-sa și o carieră didactică mai strălucită. Onest este să oferiți indicii asupra lor.

          Și pentru că ați citit cu siguranță lucrarea despre care faceți comentarii, permiteți-mi să vă reamintesc spusele lui Friedrich Hayek: „Suntem gata să acceptăm aproape orice explicaţie a crizei actuale a civilizaţiei noastre, cu o singură excepţie: nu suntem dispuşi să admitem că starea actuală a lumii ar fi rezultatul unei veritabile erori comise de către noi şi că urmărirea unora dintre idealurile cele mai dragi nouă a produs rezultate complet opuse celor la care ne aşteptam.”

          Așadar, pentru că în textul dumneavoastră regăsesc unele elemente ale discursului despre „repatrierea aurului” al d-lor Șerban Nicolae și Eugen Nicolicea, vă rog să vă amintiți într-un antract belic că, din perspectiva politicilor economice, cel mai prost guvern din istoria modernă a României a fost guvernul Tăriceanu2. Pentru a nu spune „inepția”, zic ineficiența măsurilor sale economice este concurată doar de cea din timpul nefericit pentru România al guvernului Viorica Dăncilă.

          Prin urmare, admiteți vă rog, în spiritul lucrării lui Friedrich Hayek, omagiat de profesorul Silviu Cerna în articol, că idealurile socialiste sub care, la umbra buchetului de trandafiri, cleptocrația securisto-comunistă românească jefuiește de peste treizeci de ani averea publică, având la guvernare marionetele PSD-ALDE-UDMR și mai recent ProRomânia (noul PSD), sunt inevitabil falimentare.

      • „cauza care a determinat intervenția statului în recentele crize este distorsionarea mecanismelor pieței libere prin intervențiile anterioare ale statului. ”
        Chiar asa?
        S-ar impune sa aratati cum a fost generata criza din 2008-2009 prin intervențiile anterioare ale statului. Orice economist știe ca aceasta criza a fost generata prin deregularea din sistemul bancar, ie prin mecanisme pure ale pietei libere.

          • Am citit lucrarea pe ResearchGate si găsesc explicațiile dvs f nesatisfăcătoare. Lucrarea se concentrează aproape exclusiv pe Freddie Mac et Fannie Mae si evita sa discute participarea masiva a bancilor comerciale in șmecheria numita subprime. Singura interferență a statului in cazul bancilor comercialelor a fost ca li s-a dat mana libera. In întreaga lucrare nu se menționează nici măcar o singura data numele de Lehman Brothers. In fapt toată mizera a fost generata de prezenta unei piațe financiare absolut libere dupa retragerea legii Glass–Steagall Act de catre administratia Clinton. Din cand in cand trebuie sa ne bazam si pe fapte incontestabile.

  6. Capitalismul a incetat sa functioneze cand au refuzat sa aplice legea falimentului companiilor mari aflate cu chilotii in vine din cauzele: managementului defectuos,supraindatorarii si golirii de bani de catre actionari.
    Falimentul functional ar fi fost agentul sanitar economic cel mai bun, dar cum sa lasam sa cada ghesefturile mari ale celor „chemati” sa fie bogati?! Asa ca am nationalizat pierderile-punandu-le in carca Statului; adica a prostimii platitoare de taxe si am privatizat castigurile; adica am securizat averile speculantilor,camatarilor internationali si banditilor financiari de toate calibrele.
    Cum zicea nea Platon acu doua milenii si jumatate, de coruptie–cul du sac-ul democratiei–se scapa numai cu dictatura&tiranie, care , la randul ei, cere revolta sangeroasa pentru a o inlatura.Apoi,isi arata; din baltile de sange de pe strazi chipul unic salvator; democratia.
    Teoria lui Hayek&Keynes a fost aplicata cu aceleasi rezultate ca cea a lui Marx&Engels, doar ca in tari diferite.

  7. ce fel de civilizație își dorește societatea?
    cea de cumetrie, sub tutela nasilor alesi sa vegheze asupra aparatcikului etatist

  8. Romanii in laboratorul european / 189 / Drumul spre servitute
    incepe dupa contactul Imperiului Roman cu teocratiile orientale, se adanceste cu ruperea Imperiului in cel de Apus, invadat de germani si cel de Rasarit de arabo-islam. Cu Revolutia papala, departajarea atributiilor Papei si Imparatului in Sfantul Imperiu Roman, se pun bazele civilizatiei occidentale si iesirii din servitute. Dupa Sfantul Imperiul, statele au tendinta de a limita libertatiile. In lumea moderna Hayek pledeaza pentru libertatea persoanei si Keynes pentru cea a statului, etatism, in timp ce in țările ortodoxo-comuniste din Lagarul teocrat marxist-leninst, dupa o Cortina de Fier, libertatea e desfiintata, sclavi nu au dreptul la exprimare si miscare.
    Pe acest fundal istoric de doua milenii, in zilele noastre o gripa e folosita in numele „Religiei Sigurantei“ pentru limitarea libertatilor si revenirea la etatism, prin izolarea indivizilor, suspendarea vieții sociale și activității economice. În România, starea de urgență apoi de alerta, prevede măsuri de limitare a libertății de mișcare, izolare, carantină, monitorizare și supraveghere a populației. „Aceste măsuri sunt provizorii, dar nu e sigur că limitarea drepturilor cetățenilor și extinderea puterilor statului, în numele protejării sănătății populației, va rămâne fără consecințe. Iar aceasta, cu atât mai mult, cu cât guvernanții sunt încurajați de politicieni, experți si jurnalisti să meargă pe drumul către un stat omniprezent și omnipotent.“ vezi Silviu Cerna, Drumul înapoi către servitute, Colectia Contributors, Bucuresti, 07 iulie 2020
    Unde incepe si se termina libertatea e teologie, de aceea principiul subsidiaritatii pleaca de la faptul ca Dumnezeu lasa liber indeplinirea obligatiilor individuale la nivelul capacitatii fiecaruia si se opune tuturor formelor colectiviste, devalmasiei, mai ales se delimiteaza clar de interventionismul statului, separat de biserica in occident. Viziune teologica si filozofica catolica pune pe prim plan respectul vointei lui Dumnezeu privind libertatea oamenilor si increderea in ratiunea lor de a urma cale providentei si se deosebeste fundamental de cea orientala, in care statul in sinfonie cu biserica ortodoxa are tendinte teocrate. Confuzia din statele ortodoxe privind acquis-ul comunitar al UE, codul canonic catolic modernizat, actualizat din Sfantul Imperiu Roman de Natiune Germana, va fi depasita urmand indemul de la vizita in Romania a Sfantului Parinte Francisc: „Sa mergem impreuna!“ Unire fara conditii in Europa. vr
    https://www.academia.edu/43603057/Romanii_in_laboratorul_european_182_sunt_complet_dezorientati
    https://ioncoja.ro/viorel-roman-statul-la-romani/
    https://www.academia.edu/43336640/Romanii_in_laboratorul_european_156_Religia_Siguranței
    https://www.academia.edu/42621097/Viorel_Roman_un_laborator_european_Romania_2021
    https://www.gandaculdecolorado.com/statul-la-romani-2/?amp
    http://www.clipa.com/a3551-Ghinionul-de-a-fi-moldo-valah-premize-si-7-teze.aspx
    https://altculturesite.wordpress.com/2018/12/10/altculture-11-2018-drama-ortodoxiei/
    https://www.academia.edu/38582114/Viorel_Roman_feudalismul_actual_moldo-valah%C4%83
    https://www.academia.edu/37817381/REGENERAREA_NEAMULUI_ROMÂNESC
    https://www.academia.edu/37507652/…_secretul_occidentului_…_viorel_roman.pdf
    http://www.clipa.com/a6208-STATUL-SI-BISERICA-2014-–-UN-DIALOG-CU-ION-OLTEANU-2.aspx

  9. „Problema socialismului este ca pe termen scurt da rezultate”.

    Cui nu ii convine sa traiasca bine muncind putin?!

    Faptul ca plateste cu libertatea si, mai ales, cu bunastarea copiilor si nepotilor, nu impiedica cetateanul imbuibat sa voteze socialismul (iliberalismul, criptocomunismul cum vreti sa ii spuneti).

    Dupa parerea mea, eroarea fundamentala a politicilor ce se inspira din Hayek este desconsiderarea mediului social in care se aplica. Cum am spus, lenea este in firea omului. In plus, decenii de „bunastare”pe datorie au rupt testatura sociala, au decuplat generatiile intre ele. Astfel, parintii nu se mai gandesc la copii, decat cel mult sub aspectul ïnzestrarii cu bunuri materiale (casa, masina – in cazul Romaniei),. In alte tari parintii nu mai au in vedere coagularea si transmiterea valorilor catre copii, ci aplica strategia „cuibului”- cat timp sunt acasa (in cuib) copiii sunt ocrotiti, cand pleaca – ei dispar din sfera afectiva a parintilor.

    Intr-un asemenea mediu social, lipsit de firele sociale si de canalale de transmiterea valorilor, ideile lui Hayek apar ca profund straine, deoarece ele merg spre asigurarea unui benificiu distantat in timp fata de efortul depus pentru obtinerea sa. Asta e in contradictie cu abordarea „beneficiu imediat” pe care intreaga societate este edificata astazi.

    Un alt argument in spijinul ideii ca societatea imbelsugata poarta in ea germenele propriei distrugeri, este faptul ca mobilitatea rezultata impiedica perceptia sociala a acumularii derapajelor anti-capitaliste. Prozaic spus, la aparitia unei disfunctii majore intr-o zona sau intr-o tara, cetatenii care inteleg spre ce duce aceasta evolutie au la indemana solutia mult mai simpla de a pleca din zona sau din tara respectiva. Asta intareste bazinul electoral al etatistilor.

    Cele doua procese descrise conduc insa la clivajul dintre societate ca atare si politic, deoarece cetatenii considera ca statul liberal este atat de solid, incat nu mai are nevoie de sustinere. In subsidiar, considera ca fiind minore derapajele de tipul voucherelor lui Firea.

    ===

    In fond, Hayek descrie un drum spre servitute, adica o succesiune de pasi. Spre deosebire de epoca sa, timpul este astazi contractat, procesele sociale si economice se petrec mult mai rapid, sunt decuplate si globale. Ideile raman desigur valabile, dar ar trebui sa ni le imaginam la scara planetara si in stricta legatura cu devenirea istorica.

    Ca si multe alte teorii (sa le spunem istorice) se refera la o societate inchisa, in care societatea se bazeaza pe valori iar migratia este neglijabila, sau cel putin nu are loc cu viteze diferite in grupuri sociale diferite.

    As indrazni sa spun va globalizarea a adus la viata un drum catre servitute care se aplica societatii in ansamblul sau, nu doar unei tari anume. Etatismul inainteaza peste tot, desi cu viteze diferite.

    Deocamdata , din cate stiu, nu avem o teorie economica adaptata acestei noi realitati. In general, orice teorie economica opereaza astazi cu concepte care si-au pierdut vigoarea. Nu inseamna ca nu mai sunt valabile, ci ca nu mai au nici acelasi continut si nici aceeasi forta predictiva.
    ==
    In cadrul descris mai sus, opozita dintre inspiratia keynesista si ce hayakista (barbar cuvant!) devine irelevanta. Dar nici nu avem ce pune (deocamdata) in loc. Navigam in largul oceanului fara busola, doar dupa Steaua Polara.

  10. Cand gasesc astfel de teme in articole, recomand cu caldura cartea lui Naomi Klein . si anume …Doctrina socului. Merita citita!

  11. Stimate,
    Dedalus,
    1. Va ,,informez” ca exista o ,,teorie economica adaptata epocii globalizarii”, ca rezultat al ,,teoretizarii” unui proiect de tara cu obiectivul reindustrializarii Romaniei!
    Ea urmeaza sa devina o a ,,treia stiinta economica” alaturi de ,,micro economia” administrarii intreprinderii si ,,macroeconomia” echilibrului bugetar dintre produsul national net si consumul national.
    Este vorba de o ,,stiinta a dezvoltarii economice-industriale rapide”, care indica modul de valorificare a resurselor dezvoltarii (Capital, forta de munca, inventie-inovatie, zestre tehnologica, cercetare stiintifica si rezultatele ei) devenite (in conditiile globalizarii) ,,libere” de statele nationale, ele putind fi atrase si utilizate in Romania (sau orice tara cu economie de piata), cu conditia aducerii competitivitatii economice catre indicele 1 ca (al Coreii de Sud) si organizarii acestui proces, plus alte cerinte programatice..
    ,,Etatismul” din cadrul unui astfel de proiect de tara se reduce la implementarea acestuia si administrarea bugetara a rezultatelor, dupa regula : o economie care functioneaza bine presupune un mix (echilibrat) intre polticile publice (stat) si piata.(Vezi D. Daianu, 2000, ,,Incotro se indreapta tarile postcomuniste?)
    Este adevarat ca propunerile de evaluare si promovare a acestui proiect au esuat, convingerea clasei politce romanesti si a economistilor fiind imposibilitatea reindustrializarii tarii, deoarece modelul actual ,,bugetar intre doua legislaturi” nu dispune de tehnici si instrumentar de dezvoltare, capabil de atragerea si utilizarea resursele externe in acest scop.Resursele nationale pentru dezvoltare sint inexistente, iar in conditiile indicelui 74 de (ne)competitivitate economica a Romaniei, investitiile straine au disparut dupa 2008.Lipsa unui proiect de tara cu obiective economice si industriale concrete, costuri, surse de finantare, termene de punere in functiune, responsabilitati politice si institutionale, etc. va face imposibila atragerea si utilizarea banilor UE la momentul declansarii procesului de repornire a economiilor, ori in perioada postcovid.Poate atunci PNLiberal sau partidul de la putere dupa alegeri, va fi interesat si va aegrea evaluarea si promovarea unui proiect de tara…
    2. Problema interventiei statului in economie se afla in termenii de ,,organizator” si promovant al unui proiect national de dezvoltare economica si industriala rapida, ale carui reguli si mecanisme trebuie cuprinse in stiinta economica a dezvoltarii in epoca globalizarii pietelor nationale.
    In lipsa ei, statul suporta diverse schimbari „perverse” sub motive care nu au legatura cu progresul economic si nu conduc la statul optimal economic, capabil de a valorifica maximal resursele nationale si pe cele straine ce pot fi atrase si valorificate in economia unei tari.

    • Care este”teorie economica adaptata epocii globalizarii”?

      Cele 3 abordari ale globalizarii principale cred ca sunt departe de a se constitui in teorii autentice iar aplicabilitatea lor e discutabila, in opinia mea.

      Intelegerea interdependetelor globale ma indeamna spre abordarea hyperglobalista, as avea o oarecare intelegere pentru transformationalism, dar tot imi dau impresia unei descrieri predominant narative.

      Hyperglobalismul inseamna o lume capitalista. Asta e clar, dar ce relatii vor fi?

      Ce inteles are Hayek in aceste abordari globaliste? Macar transformationalistii spun explicit ca nu stiu spre ce ne indreptam. Dar serios acum, care este folosul acestor abordari? Sau sa ramanem in discutia Keynes, Hayeketc. „translatati” in economica globala? Daca da, cum? Este credibila o asemenea „translatie”?

  12. Domnule profesor Cerna, va multumesc cu respect pentru un articol excelent, „understated” dar la obiect.

    Nu prea am ce sa adaug la ce spuneti, poate cu exceptia unui detaliu (nicidecum in contradictie cu articolul insusi!): „statul” nu „da” de la el, pentru ca „statul” nu produce nimic, in afara de statul degeaba.

    Cind companiile private cer ajutorul statului, ele cer, la moment de criza, un ajutor provenit din contributiile companiilor private „to begin with”. Statul nu da de pomana asa, de niciunde, ci din osinza creata tocmai de companiile private, in vremuri bune, sau cel putin normale.

    Sper sa va mai citim pe aici. Nu va lasati descurajat de comentarii. Asa e internetul (sau asa e in tenis, cum ne-a invatat supremul economist Toma Caragiu).

    Cu multumiri pentru timpul si eruditia investite!

    • Well, companiile private ar putea cere un ajutor de la bun inceput de la alte companii private. Banci, fonduri de investitii, etc, a caror misiune sunt chiar investitiile si „ajutorul” financiar.

      Banii luati de stat in vremurile bune sunt justificati de cheltuieli precise. Ei se duc pe anumite categorii de cheltuieli, specificate in buget, votate de parlamentari etc, si in general sunt angajati in diverse proiecte. Cam greu sa dea statul din „osanza” de drumuri, armata, asigurari sociale, unde au fost depusi banii din vremurile bune. Iar capitol de „pusculita pentru companii private in zile grele” nu exista in bugetele publice.

      • @kinn
        1. si banii luati de privati se pot justifica la fel ca la stat: asa cum au fost platiti bugetari degeaba pe timp de izolare, la fel se justifica si cheltuieli sociale similare la privati; plus diverse alte facilitati pentru angajare tineri sau someri, reconversii, scolarizari, proiecte de mediu, constructii de locuinte, sponsorizari, fonduri de pensii, asistenta sociala si medicala, etc, etc;
        2. statul nu este tocmai strain de cauza problemelor, care adeseori deriva din modificari legislative: instituire stare de urgenta, ordonante de majorare salariu minim, modificari de impozite, etc, etc
        3. companiile private pot fi afectate foarte diferit, iar rolul statului este sa asigure concurenta loiala; ceea ce propui dumneata suna cam asa: „daca eu n-am patit nimic, iar dumitale ti-a luat viitura casa, apoi dumneata n-ai decat sa te imprumuti la banca (desi ma cam indoiesc ca banca te va considera solvabil). iar eu sa-mi vad in continuare linistit de afacerile mele, ba chiar sa profit de necazul dumitale sa-ti iau nevasta sau clientii”
        4. si nu in ultimul rand, statul trebuie sa se preocupe de propria lui sursa de venit; ca degeaba „Banii luati de stat in vremurile bune sunt justificati de cheltuieli precise. Ei se duc pe anumite categorii de cheltuieli, specificate in buget, votate de parlamentari etc, si in general sunt angajati in diverse proiecte.”; ca nimic nu se poate justifica doar pe hartie; afara de cazul in care vi se pare justificat sa va luati salariul de bugetar doar pe hartie… ce ziceti, se vor justifica taieri de pensii si salarii cand veniturile bugetare vor scadea dramatic ?

        • Draga Fanel, nu numai că ai dreptate în toate cele patru puncte, dar aș adăuga că întotdeauna se va găsi un stol numeros de păsări parazite de stat care ciugulesc tot ce pot de pe corpul economiei chinuite și, cîteodată, omorîte de-a binelea de ei.

          Aici intră mulți „specialiști” în nimic, „planificatori”, „strategi” etc. Practic tîlhari de drumul mare care se laudă singuri că fără ei nu se poate.

          Nu produc niciodată nimic, pentru ei „munca” înseamnă furt și îngrășarea propriei teșcherele.

          • As fi mai ponderat.

            Nici politia nu produce nimic. Nici medicii nu produc. Armata? Hmm, sa vedem ce stat si-ar permite sa elimine armata.

            Statul nu se reduce la administratia centrala, desi adesea se face aceasta (nepotrivita) asimilare.

        • 1. Cheltuielile statului cresc in vreme de criza, iar bugetarii au mai multe lucruri de rezolvat: șomaj in creștere, servicii medicale, asistență familială etc.
          2. Statul nu e tocmai străin, dar nici mai implicat in cauza problemelor decât jucătorii economici. Dacă o economie națională se prăbușește din cauza unor salarii minime, economia aia se prăbușea oricum, datorită unei proaste circulații monetare, întrucât anagajații sunt și consumatori, iar cu bani puțini pe piață toți suferă.
          3. Ceea ce Descrieți nu e concurenta loiala. Dimpotrivă! Dacă A își construiește afacerea pe un teren ferit de cataclisme, deci cu valoare mai mare și mai plătește și asigurare pentru inundații, iar B ignora acestea pentru ca spera in ajutorul statului in caz de catastrofa, atunci unde e concurenta loiala? Dacă B are greutăți din prea puțină prevedere, iar A ii cumpara afacerea la prețul pieței nu văd nicio chestie unfair.
          4. Statul trebuie sa își asigure propriul venit?! Pai parca nu voiam un stat implicat direct in jocul economic. Sa cumpere statul acțiuni sau sa investească in propriile mijloace de producție este comunism in regula.
          Iar chestia cu hârtiile arată cam așa: orice fabricant / producător are și personal implicat doar in hârțoage, nu in producție. Ăștia ar fi bugetarii fiecărei afaceri private, după definiția dumitale. Ți-ar place sa Primești ceva sarcini la strungărie fără desene de execuție și fără buget. Fără curent electric și fără posibilitatea de a transporta prefabricatul de la producător până la strungul din sculărie?

          Conchid ca totul este exact pe dos decât va închipuiți ca funcționează lucrurile. Și ca sa nu fie discuții inutile, nu am fost niciodată bugetar și susțin statul minimal. Merg însă pe principiul când e vorba de etatism: cât mai puțin posibil, atât de mult cât e cu adevărat necesar. Ca in jocul de fotbal, deși jocul cât mai liber și cu putine întreruperi este preferat, pentru a-l face cât mai atractiv, in decursul timpului a fost nevoie de tot mai multe reguli. Închipuiți-vă ce ar ieși, dacă am renunța din nou la offside și la Cartonașe!

        • Ati schimbat planul discutiei. De la o discutie in cadru general despre stat (orice stat), criza (orice criza) si osanza (orice taxe), ati redus problema la statul roman, criza COVID, si diferenta intre bugetarii si privatii de pe meleagurile noastre mioritice. Desigur, lucrurile la noi sunt cum sunt, si oportunitatea de a lua o masura sau alta, de a sprijini mai mult sau mai putin, sunt etern discutabile, fara a fi vreodata toata lumea multumita.

          Chestiunea comentariului eu privea mai degraba **legitimitatea** de a cere un ajutor de la stat de timp de criza. Desigur, ar fi bine ca statul sa intereseze de propria sursa de venit, sau se echilibreze impactul diferit al dezastrelor naturale cum e Covid asupra diverselor ramuri , dar aceste lucruri tin doar de oportunitate sau sunt aproape contractual-obligatorii?

          S-o luam altfel, cu cealalta extrema. Intr-un stat minimal, in care taxele sunt minime si bine alocate doar pentru necesitati clare si minime (justitie, politie, armata etc.), mai are statul vreo obligatie de a ajuta companiile private, fie ca e COVID, ciuma, tsunami, cutremur sau ciume?

          • @kinn
            nu cred in obligatiile statului, nici macar in cele scrise in constitutie;
            la fel cum nu cred in exclusivitatea statului in ce priveste masurile sociale si serviciile publice; ba nici chiar in cazul investitiilor publice (daca un investitor are nevoie sa se racordeze la o retea publica de utilitati relativ indepartata, extinderea retelei se face pe cheltuiala investitorului, dar devine utilitate publica; sau daca investitorul construieste cateva blocuri, drumurile de acces de pe terenul privat devin drumuri publice); prin stat minimal inteleg in principiu egalitatea cetateanului in divergentele cu statul si minimalizarea numarului de norme, a suprareglementarii restrictive la nivel de norma, a exceptiilor si birocratiei; de ex.cota unica de impozitare e o manifestare de minimalism in raport cu alte sisteme stufoase sau neatractive pentru investitori; daca statul detine sau nu actiuni la Renault e putin relevant, atata timp cat statul respecta exact aceleasi reguli ca si privatul; insa a face regulile este ratiunea existentei statului, prin definitie; iar daca statul isi rezerva dreptul de a acorda licente de activitate, asta implica si sa stabileasca criterii obiective, iar daca nu, sa permita oricui sa infiinteze scheme piramidale, camatarie, asigurari etc (caz in care iti mai raman ceva sanse sa gasesti un asigurator dispus sa-ti faca o poliita pentru o casa situata intr-o zona inundabila, sau o polita antifurt fara clauza de excludere daca n-ai deja sistem de supraveghere si paznic angajat);
            daca statul legifereaza imprevizibil pentru agentul economic, ii afecteaza contractele in derulare, inclusiv contractele de munca si este responsabil pentru orice prejudiciu creat;
            restul tine de oportunitate, inclusiv in sensul protectiei societatii contra efectelor in lant, pentru ca ne referim la o situatie de forta majora in care agentul economic nu se face vinovat de lipsa de performanta, iar ajutorul statului nu reprezinta o subventie pentru lipsa de eficioenta; si nu neaparat consta in a-i baga bani in traista, ci a-i acorda niste facilitati exceptionale (scutiri, garantii, contracte)

  13. Cum bine puncta Dragos Patraru, ceea ce uimește in Romania este ca adversarii cei mai infocati ai estetismului sunt cei care n-au lucrat nici o zi in sistemul privat (vezi cazul premierului actual) sau cei din învățământul superior de stat, care stau la adăpostul unui salariu garantat platit de statul pe care-l vor diminuat.

  14. @Constantin
    stimate domn (constantine, constantine, ma mir si ma uit la tine – parc asa suna o melodie populara!), economia reala i un mecanism viu foarte complex, nu se nvata nici din carti (le stiti probabil pe cele care pregatesc oamenii de succes) si nici nu raspunde formulelor magice ! acum, nu trebuie sa fii academician sa mentii cursul de schimb valutar (citeva linii de program / software rezolva problema). mai e unul toba de economie ce a pierdut la pacanele (algoritmii matematicianului sima). romania are nevoie de o viziune (intelegeti ?) nu de crestem pib ul, crestem pensia, marim salariile si alte scamatorii ce fac parte din vocabularul oricarui politruc. viziune, anticiparea viitorului, recladirea pe principii sanatoase a fibrei unei natii cumplit avariata (tilharita si mintita) de multe zeci de ani. intelegeti, domnule Constantin ?

  15. Constat o tendinta deranjanta de a confunda măsurile intervenționiste cu socialismul. Interventionismul este mai vechi decât socialismul sau comunismul. Statul Roman antic construia drumuri, și intervenea uneori brutal in favoarea comercianților proprii în relația cu alte state. Conceptul de libertate a pieței este din acest punct de vedere relativ recent. Mi se pare greșit fundamental să considerăm ca Marx sau socialismul sunt rădăcina intervenționismului, și ca interventionismul este un concept socialist. O societate poate fi capitalistă si interventionista. In societatea capitalistă interventionismul este in favoarea capitalului, in societatea socialista, interventionismul este in favoarea muncii, in societatea feudala (conservatoare) interventionismul este in favoarea proprietarilor de pamant și poziție socială ereditară. In zilele noastre statul mimeaza socialismul in campania electorala, aplica conservatorism în domeniul public și intervenționism în favoarea capitalului în realitate.

  16. „Intervenția statului in economie nu este implicit apanajul exclusiv al unui stat socialist, sau a unei guvernări socialiste.”
    Iata un răspuns concret si clar. N-am pus in discuție diferenta dintre socialism si capitalism, ci gogorița propagandistică raspandita de unii propagandistii potrivit careia politici etatiste de tipul celor practicate in Franta, Germania sau South Korea (toate state capitaliste), sunt in mod necesar rele, in timp ce politicile de tip laissez faire de tip britanic sau american, aparent motivate de rezultate economice sunt visul umanității.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Silviu Cerna
Silviu Cerna
Silviu Cerna este profesor emerit de ‘’Economie monetară’’ la Facultatea de Economie şi de Adminstrare a Afacerilor a Universităţii de Vest din Timişoara. Este autor a numeroase lucrări în care tratează rolul băncilor centrale în economiile contemporane, obiectivele şi instrumentele politicii monetare, factorii determinanţi ai cursurilor valutare, uniunile monetare etc. Cartea Teoria zonelor monetare optime a primit premiul Academiei Române „Victor Slăvescu” (2006), iar, mai recent (2015), cartea Politica monetară a fost distinsă cu premiul ’’Eugeniu Carada’’ al Academiei Române şi Marii Loje Naţionale a României. În perioada 1992-2009, a fost membru al Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro