joi, martie 28, 2024

… drumul spre iad al Papei Francis

… si-atunci aveti a ma ierta daca nu voi discuta acum nici alegerile din Romania sau din Statele Unite, nici Ziua Recunostintei, si nici macar pandemia, ci o stire tratata de catre mass media la rubrica „fapt divers”. E, insa, o stire care va avea afecta pe termen lung intreaga omenire, mai mult decat ar putea-o face orice pandemie, orice sarbatoare sau sughituri electorale. Iar aceasta nu e nici exagerare stilistica, nici metafora. Daca nu ma credeti, uitati-va la computerul sau smart-phone-ul pe care cititi aceste randuri si incercati sa intelegeti: au fost facute de idei. Nu de Steven Jobs sau de Bill Gates, nu de IT-isti si programatori, ci de ideile care au urnit lumea cu secole inaintea lor. Iar ideile, bune sau rele, odata pornite, sunt greu de dat inapoi. Intreaga istorie a omenirii poate depune marturie. Cum ar spune St. Exupery, nu stiinta lemnului, a suruburilor sau a panzelor a facut corabia. Ci ideea de corabie, ideea de a vedea ce e dincolo de orizont. Restul – panze, suruburi, busola, internet, nave spatiale, descifrarea ADN-ului, sunt detalii care vin de la sine.

Nadajduiesc ca v-am starnit suficient atentia asupra stirii trecuta de mass media la „fapt divers” pentru a va sforta sa cititi in continuare.

Aceasta ignorare in sine s-ar cuveni sa ne puna pe ganduri: inseamna ca ne-am pierdut abilitatea de a deosebi esentialul de ne-esential, ca ne-am infantilizat pana-ntr-acolo incat numai ceea ce sclipeste si face zgomot ne mai poate atrage atentia. Ca la copii sau la cotofane.

Si acum stirea: Incepand din aceasta duminica, catolicii de pe intreaga planeta vor schimba, cu binecuvantarea Papei Francis, cuvintele rugaciunii Tatal Nostru – Rugaciunea Domnului, cum mai este cunoscuta, singura rugaciune pe care Iisus ne indeamna s-o spunem (Matei 6). In loc de „si nu ne duce pre noi in ispita” (Matei 6:13), de acum incolo catolicii vor rosti „si nu ne lasa sa cadem in ispita„! De ce? Pentru ca, dupa cum a explicat inca din 2017 ani Papa Francis (conform The Guardian), „traducerea”, folosita inca de la inceputurile crestinismului ar fi … gresita! Hristos n-ar fi putut spune asa ceva, pentru ca Tatal nostru nu ne-ar duce in ispita – asta ar fi un rol rezervat Satanei. Ispitirea ar fi „departamentul lui Satan”.

La o prima vedere, pare o explicatie cat se poate de rationala: Daca Dumnezeu e bun, de ce ne-ar duce in ispita, dupa cum sugereaza cuvintele rugaciunii? Ce fel de Dumnezeu ar fi acela care trebuie rugat sa nu ne duca in ispita. Pe noi, pe toti. Ce fel de Tata ar fi? E musai sa se fi strecurat o eroare, haideti s-o corectam. Logic, nu? Desigur, dar doar daca alegem sa ignoram un „detaliu”. Or, se stie ca acolo ii place diavolului sa se ascunda – in detalii. „Detaliul” cu pricina este ca nu e vorba despre nicio greseala de traducere. Daca mergem la originalul in care a fost scrisa Evanghelia lui Matei, greaca Koine (un dialect de tranzitie intre greaca veche si cea moderna), cuvantul este εἰσφέρεται (eispheretai) – si, peste tot pe unde apare in Noul Testament, este tradus fie prin a „duce”, fie prin a „aduce” (ceea ce-ar fi si mai greu de digerat, conform logicii mai sus enuntate). Simplu spus, asa, si nu altfel, ne-a indemnat Iisus Hristos sa ne rugam. Fie ca ne convine, fie ca nu.

Aici nu e vorba nici despre traducere, nici despre o posibila interpretare. Aici este vorba despre ceea ce scrie c-a zis Iisus in Matei 6. Acesta e un fapt.

De buna seama, nu-ti cere nimeni sa fii crestin, sa crezi in evanghelii, sau sa crezi ca Iisus a fost Hristos, Fiul lui Dumnezeu si Dumnezeu totodata, ca Persoana a Sfintei Treimi, nascut dintr-o Fecioara, s.a.m.d.. Poti foarte bine sustine ca toata Biblia (sau orice alta carte, sfanta sau nu, daca exista „cati sfinte”) e o facatura, o superstitie, o poti ignora sau arunca pe foc, poti scrie piesa de teatru Evanghelistii, cum a facut-o, pe vremuri, Alina Mungiu-Pippidi, in care sa sustii ideea manipularii in masa, ca tot e crestinismul o tinta facila si convenabila intr-o epoca a progresului; poti decupa din Biblie, la propriu, cu foarfeca, pasajele care contravin logicii tale, cum a facut-o Thomas Jefferson, care nu putea accepta rational, miracolele savarsite de Iisus; poti avea, precum Gabriel Liiceanu, Iisusul tau, poti nega divinitatea, Sfanta Treime si cate si mai cate. Toate acestea si inca multe altele le poti face. Un singur lucru insa s-ar cuveni sa nu il poti face, si anume sa schimbi cuvintele pentru ca nu-ti convin. Asta e mai grav decat orice interpretare, ignorare sau omisiune. Asta deja nu mai are nimic de-a face nici cu adevarul, nici cu stiinta. Daca, bunaoara, as ignora sau re-interpreta un pasaj din Lincoln usurel stanjenitor pentru naratiunea anti-sclavagista, as putea fi iertat. Dar, daca as schimba cuvintele scrise si publicate de catre Lincoln in ziar, mi-ar sari toata comunitatea academica (serioasa, cata mai este) in cap si mi-as compromite viitorul in universitate. Pe buna dreptate.

Papa Francis, insa, isi da binecuvantarea sa se schimbe cuvintele lui Iisus, si lumea ridica din umeri. Or asta ar trebui sa trimita un fior rece pe sira spinarii oricarui om – crestin, musulman sau budist, credincios sau nu – caruia ii pasa de soarta omenirii pe termen lung.

De ce? Pentru ca asta are mai putina legatura cu crestinismul, cat are cu felul in care noi, oamenii, credinciosi sau nu, am inceput sa ne schimbam Weltanschauung-ul – privirea asupra lumii. Raportarea la lume. Intelegerea lumii. Ce nu ne convine la lume, schimbam! Ne vopsim, facem operatii estetice, botox, si cate si mai cate. Toate bune si frumoase cata vreme reusim sa schimbam realitatea de astazi pentru a o imbunatati pe cea de maine. Nu ne place ca ne ploua? Ne bagam intr-o pestera, ne facem un adapost din crengi si frunze, etc. Nu ne place nici acolo, ca ne ia frigul sau „ne trage curentul”? Ne facem o casa din caramida, invatam sa controlam focul, energia electrica, energia nucleara, inventam avioane si computere si Inteligenta Artificiala. Ne mutam pe alte planete. Nimic rau in asta. E parte din firea omului – sa vrea mai mult si mai bine. Problema e ca nu ne putem opri aici. Ispita e prea mare si a-i ceda e mult prea usor. Iar asta e tot parte din firea omului. Nu vrem doar „tinerete fara de batranete si viata fara de moarte” – asta nu ne mai multumeste. Vrem sa modificam si ceea ce nu se mai poate modifica. Vrem sa modificam pana si realitatea trecutului. Cu orice pret.

Or, cum pana la calatoria in timp mai avem ceva de muncit, ne multumim si cu surogaturi. Solutii lesnicioase, la indemana oricui, de cand lumea. De cand Adam a pasat responsabilitatea pe umerii Evei, iar Eva pe cei ai sarpelui. Rescriem istoria. Nu ne multumim s-a reinterpretam. Nu. O alteram. O corupem, o rasucim, in asa fel incat sa corespunda dorintelor noastre. Ne falsificam istoria personala in mod obisnuit, atunci de ce n-am proceda la fel cu istoria omenirii? Nu ma mai caznesc sa va dau exemple din trecutul indepartat, cand vechii egipteni stergeau monumente si nume sapate in piatra. Sa ne multumim cu trecutul recent, cu felul in care comunistii schimbau nu doar faptele petrecute ci si fotografiile din care disapareau persoanele non-conforme cu dorintele partidului (vezi faimosul exemplu dat de Milan Kundera in Cartea rasului si a uitarii), sau apareau cele dorite (vezi fotografia cu Ceausescu adolescent). Sau, inca si mai recent, sa ne amintim de modificarea textelor non-PC, de la povestile cu Scufita Rosie pana la romanele lui Mark Twain, ba chiar si textele lui Shakespeare. Nu le mai interzicem, nu le mai cenzuram – asta e simplu. Le rescriem.

Pentru ca nu doar viitorul trebuie sa se plieze dupa dorintele noastre, ci si trecutul. Noi, luminati fiind, stim mai bine decat ei ceea ce ei vroiau sa spuna si cum. Noi stim mai bine ce ar fi trebuit sa spuna X sau Y, ce cuvinte sa foloseasca. Iar, daca mai retrograzi fiind, personajele cu pricina au avut „exprimari nefericite„, e de datoria noastra sa le aducem in conformitate cu trecutul imaginat de noi. Noi le facem lor un serviciu. Vedeti ce usor se aluneca pe toboganul ispitei pana la contradictia in termeni care nu mai surprinde pe nimeni, ba dimpotriva, starneste un entuziasm nemarginit, si anume „realitatea virtuala?

Aceasta ispita devine din ce in ce mai irezistibila, pe masura ce realitatea virtuala incepe sa semene tot mai tare cu cea … reala (sic), chit ca n-o va putea ajunge niciodata din urma, precum nici Ahile nu poate ajunge din urma broasca testoasa intr-un faimos paradox al lui Zenon. Dar cine mai stie asta acum si cui ii mai pasa? Nici macar Papei Francis, capul Bisericii Catolice, Vicarul lui Dumnezeu, potrivit credintei catolice.

Astazi, Papa Francis stie mai bine decat Iisus Hristos Insusi ceea ce El vroia sa spuna de fapt. Pentru ca, repet, nu e vorba de o greseala de traducere. Cuvantul „duce” – εἰσφέρεται (eispheretai) – e un fapt. Il poti interpreta in fel si chip, dar nu il schimbi! Nu ma indoiesc nicio clipa ca Papa Francis a avut cele mai bine intentii din lume – a vrut sa elimine din sufletele credinciosilor o ditamai nelamurirea, una cat se poate de serioasa: Ce fel de Tata Ceresc avem? In ce credem? Iar cata vreme cuvintele Domnului ridicau sprancene intrebatoare, de ce sa smintim credinciosii? Mai bine reformulam, in asa fel incat sa spunem ceea ce, cu siguranta, Domnul Dumnezeu a vrut sa zica, dar s-o fi luat si El cu altele.

Drumul spre iad e pavat adesea cu bune intentii.

La nivelul crestinismului catolic aceasta decizie va starni un cutremur cu efecte vizibile pe termen lung. Iertat imi fie datul cu parerea acolo unde nu-mi „fierbe oala credintei”, dar, calcand pe urmele protestantismului, catolicismul incepe un proces accelerat de adaptare la progresul lumesc. Incearca sa ramana „in pas cu lumea”, uitand ca menirea sa nu e de pe lumea aceasta. (Despre pacatele crestinismului ortodox, cu alta ocazie.) Crestinismul catolic devine accelerat unul „politically correct” – un crestinism confortabil, unul care sa nu-ti dea batai de cap, sa nu te scoata din amorteala tihnita a platitudinilor. Un crestinism care nu te obliga sa-ti pui intrebari fundamentale, ci unul care iti ofera raspunsuri gata preparate. Hrana sufleteasca, dar una fast-food. Un crestinism care nu te obliga sa gandesti. Un crestinism caldicel. Si stim din Apocalipsa 3:16 ce se va intampla cu „caldiceii”.

Pentru ca crestinismul numai caldicel nu e. Numai confortabil nu e. Dimpotriva. Iisus e scandalos, cum bine au remarcat multi (recomand calduros, pentru sensibilitatile contemporane, Chesterton si Steinhardt), dar nu de dragul de a fi scandalos, de a iesi in evidenta cu orice pret, cum se intampla atat de des in zilele noastre. „Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc” (Matei 5:17-18). Aceasta e cu adevarat scandalos – sa faci scandal de dragul de-a salva Legea. Dar Papa Francis a ales calea caldicica. Vine de se leaga cu alte declaratii si gesturi mai mult sau mai putin controversate.

Bine, bine, m-ati putea intreba, si de ce m-ar ingrijora asta pe mine, care nu sunt catolic, poate nu sunt nici macar crestin, poate am depasit fazele astea mai primitive, obscurantiste, cu pupat de maoste, poate acum ma intereseaza salvarea planetei, nu a sufletelor care nu exista, ci politica, acolo unde se fac si se desfac destinele omenirii si ale planetei, si unde „fake news” a alterat profund procesul democratic?

Pai, chiar in acest caz, si tot ar trebui sa fiti tulburati de schimbarea cuvintelor din Tatal Nostru. Pentru ca e exemplul perfect de „fake news” care trece neobservat! Repet ceea ce spuneam la inceput: ne-am infantilizat. Nu mai putem recunoaste decat ceea ce e usor de identificat ca atare, y compris in materie de fake-news. Ne fudulim ca noi suntem educati, nu ne lasam prostiti de aia care inca mai cred ca pamantul e flat (the flatters), ca vaccinul provoaca autism, ca pandemia a fost pornita de catre chinezi, ca alegerile din SUA au fost masluite, etc. Ne fudulim ca „pica para malaiata in gura lui Natafleata„, fara sa mai realizam, ca, satisfacuti fiind cu cat de destepti si de bine informati suntem, ne-am pierdut abilitatea de a recunoaste cand suntem manipulati cu „real news„. Vorba lui Tocqueville, despotismul cel mai periculos e cel de care nu esti constient ca i-ai devenit deja victima. Ne-am pierdut abilitatea de a discerne esentialul de ne-esential, ne-am pierdut abilitatea de a gandi. Confundam rumegarea ideilor altora cu gandirea. „Rumegam istoria„, spunea Machiavelli pe la 1500 toamna, „dar nu o mai putem inghiti.”

Nici noi, in 2020. Nici noi nu o mai putem inghiti. Noi, insa, am gasit o „solutie”: ii lasam pe altii s-o rumege pentru noi si s-o transforme intr-o pasta umeda. Asa da, asa o putem inghiti dar nu ne mai ramane nimic de digerat. Nimic de hranit.

Papa Francis tocmai ne-a oferit exemplul exemplelor: „Vicarul lui Dumnezeu a ajuns sa-L corecteze pe Dumnezeu Insusi.

Tare mi-e teama ca, nemaicrezand ce spune Dumnezeu despre dusul in ispita, Papa tocmai a cazut in ea. Cu bune intentii. Din pacate (sic!) Papa nu cade niciodata singur in ispita – intra in fisa postului. Asa ca, asistand la un atac asupra cuvintelor, am asistat totodata la un atac asupra gandirii la scara planetara. Pentru ca „La inceput a fost Cuvantul/Ratiunea/Logos-ul, si Cuvantul/Ratiunea era la Dumnezeu, si Cuvantul/Ratiunea era Dumnezeu” (Ioan 1:1).

Miza cuvintelor e uriasa, si Apostolul Ioan a inteles-o foate bine. Nu degeaba ante-penultimul verset din toata Biblia (Apocalipsa 22:19) se termina cu o amenintare catusi de putin caldicica: „Si daca scoate cineva ceva din cuvintele cartii acestei proorocii, ii va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vietii si din cetatea sfanta scrisa in cartea aceasta.”

Dar poate reusim sa rescriem si aceste verset. S-o fi luat si Apostolul cu gandurile. Basca era si foarte batran.

P.S. Daca mai e nevoie, sa ne reamintim cum, in Vechiul Testament, Dumnezeu ii ingaduieste diavolului sa-l ispiteasca pe Iov, iar in Noul Testament Iisus, Dumnezeu-Fiul, e „testat”, i.e. ispitit – si nu Ii place catusi de putin, dar accepta, cu umilinta, „provocarea” si „rezista”. Vorba unui amic: „Viata e greu, taticule!

Iar asta nu e nici exagerare stilistica si nici metafora. Si, cu siguranta, nici fapt divers nu e.

Distribuie acest articol

60 COMENTARII

  1. Te umpluși de spume, Dottorrenne, ăĂ?
    Cuvintele lui Dumnezeu…yauzzy!!!….poate or fi, măi drăggăllenne. Sau poate nu.
    Yammayzzy…câte vânduși din toate ca să le dai săracilor, mM? Să începem cu ceea ce spunea Iisus că e cu ADEVĂRAT important.
    Nu să zici că mergi la vie, chiar să te duci.
    Nu VORRRRBBBE, stimabile, ci elemente însuflețite…to live in our hearts.
    E MULT mai ticălos să dai din flanșă că Iisus și ParraPliss…și de fapt să faci mai nimic.
    Să susții capitalismul și profitul de celălalt. Piatra de temelie și de boltă mmă mmaEEASS…te măă….pe aia o trădași.
    Dar ne povesteșitti povești de călduccennie. Ca Dom Pro Liiiciii, din exxxpressăraiie.

    • hei alvarados, vezi ca i vorba despre la mano de Dios nu despre cuvintele lui Dumnezeu ! ce s cuvintele pe linga mertzane si friptane ?!

  2. Convingător! Cuvintele nu trebuie schimbate. Încă mă revolt și azi la traducerile aproximative ale filmelor, preferând oricând tonul original, cel mult cu subtitrare. Mai demult mă deruta obiceiul modificării titlurilor cărților la traducerea dintr-o limbă într-alta. Pot înțelege până la un punct că, printr-o traducere „prea exactă”, se perverteste sensul original. Era o reclamă la stiloul din care nu se scurge involuntar cerneală nici măcar în avion, evitând astfel momente jenante (embarrassing) pentru proprietarul său. Cuvântul englezesc e foarte apropiat fonetic de spaniolul „embarazada”, iar astfel se crea impresia printre hispanici că stiloul respectiv e bun pentru că nu lasă femeile însărcinate.
    Așa că, definitiv, cuvintele nu trebuie schimbate.
    Dar dacă au fost deja? Dacă Matei, când a scris prima Evanghelie a Noului Testament în anii 80-90 după Hristos, a tradus greșit din aramaică? N-ar fi atunci oare binecuvântarea Papei Francisc doar o revenire la Cuvântul Lui? Întrebarea nu e deci dacă e voie să modifici cuvântul, ci când a fost făcută această schimbare.

    • Autorul pare sa ignore (conveniently) Evangheliile au fost transmise pe cale orală cel putin doua secole. Ce avem astazi sunt texte mult mai noi și cu paternitate incertă. In afara de apostolul Paul/Pavel este practic nedovedit ca vreunul din discipolii din sec I AD ai lui Isus au stiu a scrie, ca sa nu mai vorbesc de a scrie in greacă. Asa ca exercițiul de indignare al autorului este cam futil.

  3. Acest Papa e foarte contestat in lumea catolica de multa vreme, dar presa noastra inca nu a aflat, pentru ca atunci cand nu doarme copiaza ce spun agentiile internationale. Francisc e ok numai pt marxistii sud-americani si partidul comunist chinez, caruia i-a dat dreptul sa aprobe numirile de episcopi. La tv apare f dragut, primitor, modest etc. In realitate e ranchiunos si alunecos. Nici vorba de transparenta, fie ca e vb de bani sau de probleme de teologie. Fotbalistii, starurile si lobbyul lgbt obtin mai usor audienta la el decat cardinalii care mai cred in Biblie.

  4. Oamenii cu organul metafizicii acasă speculează dintotdeauna ca Dumnezeu este linia fina, pana la insesizabil, dintre finit și infinit. Ideea, plutind insidios încă dinaintea timpurilor, induce in conștiința finită ca tel suprem ‘tinerețea fără batranete și viața fără de moarte’. Om sau Zeu, când proiectezi o imagine infinita a lumii nu poate sa nu te apuce spaima.
    Nu e vorba doar de așteptarea vieții ideale perpetue. Ca in basm, satiul și plictiseala dau târcoale și fac din aspirația morții un tel final irepresibil. Temerea maxima, când viața e veșnica, vine din epuizarea ispitei: maimuța va fi avut suficient timp încât sa-l rescrie pe Shakespeare; Shakespeare va epuiza toate ipostazele relațiilor umane și va declama: a qoui bon avoir quitter Coasta Boacii?
    Cu alte cuvinte la ce bun sa fii atotputernic și atotcunoscător intr-o lume infinita in spațiu și timp, in care toate bilele ruletei cad pe câștigul maxim?
    Viata fără surprize, fără imaginație sau mai grav cu o imaginație epuizata este de nesuportat. Mica întorsătura din condei a papei aduce lumea cu picioarele pe pământ și o circumscrie spațiului ei strâmt. Cumva este un echivalent al afirmării unui rai in care sa stam liniștiti la locurile noastre creștinești intrucat are ‘Mnealui’ grija.
    Incriminarea teologica a ispitei seamănă oarecum cu moartea termică: nu mai vibram la ispitele noastre personale ci ne contorsionam democratic pe ispite mandatate de alții. O minima comparație a spațiului ideatic public cu cel privat arată probabil ca, pe măsura ce ispitele publice sunt tot mai restricționate, cele private, slava Lui, sunt efervescente.
    Fie și pentru scurtul moment al unei vieti, iluzia mantiei divine coborâte pe umerii slabi ai omului lasă șansa unui dialog in care finitul și infinitul își modifica definițiile după curbe imprevizibile.

  5. Un om minte de 2 – 4 ori pe zi fie din politete, frica sau egoism, de cate ori cadem zilnic in ispita si vizionarea unui film porno e tot ispita ? sau inainte sa.l vizionam recitam „Tatal nostru” ?

  6. O discutie , pusa in pagina, ce cuprinde nuante si interpretari de factura filozof-teologica ce se desfasoara avind in prim planul imaginii si imaginativului nostru , un text initial , cuprins in biblia dupa (Matei 6:13) „-si nu ne duce pre noi in ispita” (Matei 6:13), – , in fapt doar o modificare a unei expresii ce se transforma in- si nu ne lasa sa cadem in ispita„ ne schimba radical intelegerea lucrurilor . Este evident, pentru toata lumea , ca noua formulare este mai aproape de intelegerea teologica si naturala a lucrurilor , nuanta sesizata cu acuratete de catre Papa Francis, ce ne apropie mai mult de spusele atribuite domnului nostru – fiul omului – Isus in evanghelia dupa Matei – Bibilia Catolica . Insasi exprimarea – Evanghelia dupa Matei – si presupusa traducere corecta ,are si ea gradul ei de relativitate istorica si lingvistica iar Papa Francis nu face altceva decit sa reinterpreteze corect zicerea in cauza . Pina la urma, Papa nu corecteaza , asa cum gresit s-a afirmat , zicerea domnului Isus ci pune pe fagasul normal al intelegerii (aceasta este simpla atitudide papala ) cuvintele atribuite domnului . Constatarile personale ,din text ,ce presupun o anume forma de alterare , corupere , rasucire a cuvintelor domnului Isus , in vreun anume interes atasat vremurilor, nu se sutin . Pina la urma Papa de la Roma , in esenta , nu este un simplu slusbas ce doar ne recita dintr-o carte este infinit mai mult de atit , ba chiar mai aproape de divinitate ca noi toti . Momentul rostirii acestei – RUGACIUNI- nu este unul laic , in afara intelegerii spirituale , el trebuie sa prezinte , ca unic moment adevarul si aici rolul prelatului ce detine cea mai inalta pozitie in cadrul Bisericii catolice , este determinant si dumnezeiesc . Nu putem masura , cu armele intelegerii unui necredincios ,credinta insasi .

  7. Exceptional articol.
    (Puie Monta a fost protocronist: n-a schimbat Imnul, ci e omis un vers unde aparea un nume neconform.)
    Felicitari, dle Fumurescu.

  8. …”Cu alte cuvinte la ce bun sa fii atotputernic și atotcunoscător intr-o lume infinita in spațiu și timp, in care toate bilele ruletei cad pe câștigul maxim?”
    Ati pus intrebarea retoric, insa singurul raspuns valid poate veni doar de la cel care este inzestrat cu insusirile descrise.
    …”maimuța va fi avut suficient timp încât sa-l rescrie pe Shakespeare”… aici nu e vorba doar de probabilitatea matematica…presupunand de dragul reducerii la absurd ca regnul maimutelor ar putea sa epuizeze probabilitatea combinatorica a celor 28 litere aranjate consecutiv in cateva mii de cuvinte (nu zic zeci de mii ca sa nu se sperie gandul), ajungem tot la un numar care tinde spre infinit…dar asta nu e problema cea mai mare, ci faptul ca trebuie sa existe reperul, adica intelesul cuvintelor, adica Shalespeare insusi, pentru a valida demersul maimutaresc. Altfel maimutele ar continua sa combine litere nestiind ca din intamplare au obtinut un cuvant care are sens.

  9. Foarte bun textul. De acord cu autorul ca Papa insusi a cazut in ispita rationalista. Adica a vrut sa corecteze o inconsistenta, o prezumtiva ontrazicere a Bibliei. Exista versete in Biblie care spun ca Dumnezeu nu ispiteste si acestea sunt adevarate. Dar iata ca exista si aceasta expresie in rugaciunea Tatal nostru, ce pare sa induca ideea opusa, ca Dumnezeu ispiteste. Sigur e just sa cauti sa rezolvi contradictia, dar existau doua cai pentru asta: 1. din interpretarea expresiei si 2. prin schimbarea expresiei. Papa a ales nefericit sa o faca pe calea a doua, prin schimbare. Ortodocsii au sesizat si ei stranietatea dar au inteles sa o rezolve prin prima cale: interpretarea. Expresia in cauza „si nu ne duce in ispita” nu se intelege ca Dumnezeu ispiteste, ci ca Dumnezeu ingaduie sa fim ispititi, asa cum a ingaduit ca insusi Domnul Hristos sa fie ispitit in pustie. Dar nu Dumnezeu L-a ispitit, ci diavolul, dar Dumnezeu a ingaduit, la fel cu episodul din Iov. Ortodocsii si Evanghelicii spun ca fara ispitiri si incercari nu exista virtute, nu se poate valida cel virtuos de cel nevirtuos, asa cum aurul adevarat si cel fals se descopera prin foc. Pacat de acest Papa ca a inceput sa faca greseli, pentru ca aceasta nu e singura, caci vor profita inamicii crestinilor de ele. Sper sa-si revina si sa recunoasca ca nu e infailibil, ci om si el!

    • Cu alte cuvinte, spuneti ca ortodocsii cred la fel, dar n-au curaj sa recunoasca, ca sa nu sa se supere Sefu’. Pare suparator de familiar: sefului ii spui ce vrea sa auda, dar pe la spate faci cum te taie capul.

  10. probabil Papa Francisc incearca sa fie ultra-protector si sa aline agonia intrebarilor chinuitoare ale unor credinciosi care se intreaba cum si de ce este posibil raul intr-o lume faurita de Dumnezeu.
    Problema este ca ispita exista, asa cum e ilustrata si de Dl Fumurescu in cele 2 exemple din final si in multe alte exemple din Biblie, iar in unele cazuri rabdarea Domnului este epuizata de obstinatia in rau a unor personaje (Sodoma si Gomora, Babylon, etc). Exista o limita a rabdarii si avertismentelor dupa care responsabilizarea este inevitabila.
    In Luca este dat exemplul bogatasului care ajuns in iad (spre deosebire de cersetor) se roaga sa il lase sa-i avertizeze pe fratii lui (poate fi asta un subterfugiu prin care viclenia incearca sa amane/revoce judecata, insa nu conteaza); raspunsul este ca deja au fost avertizati prin profeti.
    „Rationanmentul” ca Domnul e bun si nu ne lasa sa cadem in ispita indiferrent de alegerile noastre este unul periculos, care induce o complacenta letala. Suntem responsabili pentru alegerile noastre, asta este un mesaj clar atat din Vechiul cat si din Noul Testament.

  11. „Repet ceea ce spuneam la inceput: ne-am infantilizat. Nu mai putem recunoaste decat ceea ce e usor de identificat ca atare, y compris in materie de fake-news. Ne fudulim ca noi suntem educati, nu ne lasam prostiti de aia care inca mai cred ca pamantul e flat (the flatters), ca vaccinul provoaca autism, ca pandemia a fost pornita de catre chinezi, ca alegerile din SUA au fost masluite, etc. Ne fudulim ca „pica para malaiata in gura lui Natafleata„, fara sa mai realizam, ca, satisfacuti fiind cu cat de destepti si de bine informati suntem, ne-am pierdut abilitatea de a recunoaste cand suntem manipulati cu „real news„. Vorba lui Tocqueville, despotismul cel mai periculos e cel de care nu esti constient ca i-ai devenit deja victima. Ne-am pierdut abilitatea de a discerne esentialul de ne-esential, ne-am pierdut abilitatea de a gandi” – ne-om fi pierdut-o, dar domnul profesor Alin Fumurescu nu și-a pierdut-o. Ce noroc! Suntem salvați.

  12. E normal sa se intample rescrierea evangheliei cu acest papa, la fel cum e normala rescrierea istoriei de catre colegii sai de ideologie neomarxista. Autorul, cred, complica prea mult lucrurile, e chiar foarte simplu: asistam la o ofensiva fara precedent a virusului neomarxist (un soi de postmodernism politic) in societatea vestica, fragilizata tocami de libertatile pe care le-a permis. In istorie, o societate atat de deschisa si liberala nu e ceva obisnuit, e chiar cu totul exceptional. Vom pierde probabil tot daca nu avem grija sa pastram aurita cale de mijloc. Echilibrul intre nou si traditii. Multe incep chiar cu refuzul rescrierii istoriei si incercarea de a invata ceva din acea istorie. Este extrem de usor sa sfarsim in totalitarism. Fie unul neomarxist, fie unul generat de contrareactia sociala la nemarxism…

  13. Punctual – cuvantul poate sa insemne a duce sau a aduce – asa zice autorul

    deci nu ne duce in ispita sau nu ne aduce in ispita – deci care este mai aproape de propunerea Papei???

    In rest multe spume si este pacat.
    sa ne uitam cu mare atentie la traducerea in limba romana a Bibliei sub incuviintarea actualului Patriarh – zice cap. 2 Iesirea – oare este corect tradus sau mai degraba trebuia scris Exodul???

    Asa ca zic sa ne limitam si sa ne uitam cu mare grija in jurul nostru.
    Mie mi se pare corecta varianta propusa de Papa asa cum am scris in primele randuri.

  14. Stimate autor,

    Nu e vorba de cuvintele lui Iisus. Evanghelia dupa Matei e un fel de hadith, nu se refera la cuvintul Domnului (precum Koranul) sau al lui Iisus, mai ales ca evreul Matei nu avea greaca ca limba materna. La cite povesti cred catolicii ((ca de altfel orice religiosi), gen transsubstantiere, ce mai conteaza un verb.

  15. Era odată un banc cu CEO-ul de la Coca-Cola care obține o audiență la Papă, pentru a-l convinge – în schimbul unor donații substanțiale în conturile Vaticanului – să strecoare, în rugăciunea Tatăl Nostru, și „Coca-Cola” alături de „pâinea noastră cea de toate zilele” . Papa din banc nu „s-a lăsat dus în ispită” și a refuzat, ceea ce l-a făcut pe CEO-ul exasperat de încăpățânarea Papei să se întrebe cât i-o fi dat ăla cu pâinea…
    Na, eu zic că acum poate să mai încerce odată, are mult mai multe șanse de reușită.

    • Eu știam bancul în varianta cu Ford și Fiat (știți dvs., Fiat volontas tua). Mi se pare mai reușit pentru că e vorba de mărci înregistrate – ceea ce nu e cazul pâinii.

  16. Pentru d-l Fumurescu,
    Sunteti sigur ca in rugaciunea „Tatal Nostru” din Matei 6:13 in greaca Koine termenul este εἰσφέρεται si nu εἰσενέγκῃς ?
    Nu de alta, dar daca tot vorbim despre detalii…
    Si un alt detaliu: Papa Francisc a schimbat textul rugaciunii pentru credinciosi, nu textul biblic. Nu cred ca Bibliile care se vor tipari de acum inainte vor avea un alt continut.
    Dupa cum spuneati, diavolul sta in detalii.

  17. Si autorul, ca si fiecare dintre noi, va putea deslusi mai clar expresia corecta atunci cand se va afla intr-o situatie critica, vreo pierdere majora-Doamne fereste- sau nenorocire. Atunci vom SIMTI dincolo de cuvinte pline de patos nelalocul lui, si vom cere ajutor, daca trufia nu ne-a pierdut deja in pustiul propriei dreptati…

  18. Papa Francisc este un om ca fiecare altul, drumul sau religios pornind din slumurile Buenos Airesului, „escapadele” sale fara garda, insotiitori pe strazile Romei si luarea mesei impreuna cu supusii sai in cantina Vaticanului fiind legendare.
    Este un papa care nu provine din establishmentul bisericesc, este fan Diego Maradona, el rugandu-se pt el in urma decesului survenit cu cateva zile in urma.
    Ce poate fi mai „lumesc” la un papa al strazii, al omenilor ? Pt unii este prea marxist pt altii neortodox in felul in care isi exercita pontificatul insa lumea il iubeste, ce conteaza mai mult ?

  19. Versiune cu „… nu ne lăsa să cădem în ispită…” se spune de foarte multă vreme în slujbele din America Latină. Este singura versiune pe care o cunosc prietenii care mergeau la grădinițe și școli catolice în anii ’60, la scurt timp dupa ce s-a trecut de la slujba în latina la cea în limba locală. 
    Din Wikipedia: ” Desde el 27 de noviembre de 1988, la Conferencia Episcopal Española quiso unificar el Padre nuestro con la versión usada en Iberoamérica. La versión oficial actual es: …y no nos dejes caer en la tentación…”. https://es.wikipedia.org/wiki/Padre_nuestro

  20. Vreo doua-trei note:

    In Koine „Si nu ne duce pe noi in ispita” e scris asa: καὶ μὴ εἰσενέγκῃς ἡμᾶς εἰς πειρασμόν (se pronunta asa: ke mi isenégis imás is pirasmó).

    Pina una-alta, desi apostolii au ajuns sa vorbeasca in limbi, despre Isus nu se stie a fi fost bilingv ori poliglot in parctica, cit a vorbit si a spus , le-a facut in arameica (arameeana). Desi limba asta mai e vorbita doar de o mina de oameni (si se mai studiaza in unele departamente de limbi „orientale” vechi) i-as fi indatorat autorului daca mi-ar putea indica o sursa SCRISA certa si contemporana care a inregistrat expressis verbis rugaciunea „predata” de Isus apostolilor in arameica.

    And, btw, Weltanschauung (cum Anschauung, de-altfel) e de gen feminin in nemteste.

    Pardalnic Papa asta!… (asa-mi veni a zice…)

  21. Chiar mi-era dor de Alin. Ca de obicei o pledoarie misto, ….. in esenta cind amesteci spiritualitatea, reprezentata de religie, printre altele, cu logica rece, si asta otravita de corectitudinea politica, rezulta un rahat cu mot.

    Din nefericire flegmele trase de papi, cardinali etc duce la indepartarea credinciosilor sinceri, nu numai de institutia biserica, ci si de intimitatea credintei.

    • Re: „Din nefericire flegmele trase de papi, cardinali etc…” Iar cele alamano-gypsesti sint nimbate eteric de constiinta tragic irizata a nobilei conditii umane seculare …

  22. Acum vreo trei ani un prieten m-a atacat pe aceasta tema, citând din niste cuvantari ale unor propagandisti neoprotestanti de tipul adolescenților cu o mica cravată la gât care te suna la usa sambata dimineata. I-am explicat pe îndelete ca Evangheliile au fost transmise pe cale orală cel putin doua secole și ca apostolii, cu excepția lui Luca, Ioan și apoi Paul nu știau o boabă de greacă, ca nici macar nu stim sigur cine a fost Matei, Marcu sau Ioan, ca manuscrisele Evangheliilor au fost copiate poate de zeci de ori pana la Codex-urile care au ajuns la noi, etc. Toate au fost in zadar, ca și domnul Fumurescu, omul m-a prins!
    Paradoxal este ca protestanții au fost primii care au studiat rational Biblia, azi urmasii lor reproșează asta catolicilor.
    PS: sunt născut într-o familie ortodoxă.

  23. Totusi, nu se schimba textul biblic, ci doar rugaciunea Tatal Nostru. Adica adaptarea pentru uzul crestinului obisnuit. Rugaciunea e a celui care o rosteste, si nu e doar repetarea mecanica a cuvintelor lui Iisus. Ca la urma urmei Iisus n-a zis nici macar εἰσφέρεται , ca nu vorbea in greaca Koine.

  24. Valid punctul de vedere, si justificata ingrijorarea. Poate ca urmatorul articol ar trebui sa se ocupe de intrebarea „de ce acum?“. Problema e la fel de veche ca textul, cum de alti papi nu au indraznit sa schimbe nimic la textul asta care a fost ocrotit chiar cu pretul sangelui, iar acum e… posibil?

    Rugaciune esentiala crestinismului care are acelasi ritm al rostirii in cele mai multe traduceri… devine brusc… imbunatatibila. O obiectie veche de doua mii de ani este acum, in timpul vietilor noastre, „corectata“.

    Asadar… de ce acum?

  25. sunt grec si este trist sa observ incapacitatea voastra de a intelege limba Romana, Mai intai vreau sa atrag atentia autorului ca termenul eispferete este mai tarziu aparut, Greaca liturgica foloseste cuvantul eisenegkis, tradus cu a duce . Este cea mai corecta traducere posibila. in timp ce greaca noua foloseste termenul afiseis care se traduce cu a lasa, a parasi.Acum revin la criticii acestui articol cu observatia ca intre expresia „si nu ne duce pe noi in ispita” si „si nu ne lasa sa cadem in ispita”diferenta este foarte profunda. Prima intareste atotputernicia si atotstiinta lui Dumnezeu (lucrarea diavolului se face cu stiinta lui Dumnezeu,spre intarirea sau pocainta celui cazut) In timp ce a doua varianta este gresita pentru ca ingradeste libertatea de decizie a omului, negandu-i asemanarea cu Dumnezeu. va rog sa-mi iertati indrazneala.Este pentru prima data cand scriu la calculator.

    • Multzumesc domnule DIMIROPOULOS.
      Personal, consider ca atzi scris un EXCELENT -INTZELEPT MESAJ!
      Calea/Legea Domnului , nu e calea/legea omului.
      Unii citesc si interpreteaza Biblia – doar cu ratziunea, deci lumeshte/pe orizontala vietzii. Altzii citesc si incearca sa patrunda mesajele Biblice pe Verticala/ deci Spiritual, Duhovniceshte.
      Fiecare dupa puteri…..

      Va citez cu mare placere:
      Greaca liturgica foloseste cuvantul eisenegkis, tradus cu a duce . Este cea mai corecta traducere posibila. in timp ce greaca noua foloseste termenul afiseis care se traduce cu a lasa, a parasi.Acum revin la criticii acestui articol cu observatia ca intre expresia „si nu ne duce pe noi in ispita” si „si nu ne lasa sa cadem in ispita”diferenta este foarte profunda. Prima intareste atotputernicia si atotstiinta lui Dumnezeu (lucrarea diavolului se face cu stiinta lui Dumnezeu,spre intarirea sau pocainta celui cazut) In timp ce a doua varianta este gresita pentru ca ingradeste libertatea de decizie a omului, negandu-i asemanarea cu Dumnezeu.

    • Dimiropoulos, nu intenționez să discut cele două variante dpdv teologic, așa că mă feresc să emit judecăți de valoare. Dar dpdv semantic cred ca, dimpotrivă, prima este cea care îl absolvă pe om de vreo decizie, iar cea de a doua îl obligă să o facă. Mai exact, în prima variantă omul este doar un pasager care se lasă confortabil (con)dus spre o destinație, alta decât ispita, în vreme cei al doilea caz evitarea ispitei este precedată de o altă acțiune, ce presupune voință, inițiativă.

  26. Așa o fi, dar nu pot să privesc duma, pardon, bula Papei ca pe o chestiune enormă ce va naște monștri in viitorul apropiat. E doar un moment de liber-schimbism ce domină mințile omuleților, iar Papa e și el un biet omuleț ca și noi. Nu văd nicio diferență intre alterarea discursului hristic și redenumirea satului austriac Fucking, operațiune pusă la cale tot de niște catolici. De-acum cătunu’ teuton rușinat de vechea identitate va fi populat de buni și mândri crîștini fuggerieni. Sună chiar frumos. Aștept ca bunii mocuniști să facă și ei ceva pentru imaginea lor (e vorba de adepții filozofistului Karol Markuse, inventatorul globalismului), de pildă să rescrie istoria Uniunii Sovietice…sau au și început deja?

  27. Ciudat si dezamagitor faptul ca ispiratul dl Fumurescu (pe care o sa continui sa-l admir si pretuiesc) nu face deloc trimiteri la studiile specialistilor din domeniul patristicii!
    Legat de greseli flagrante de traducere, amintesc versetul din Matei 19:23. „Iisus le‑a zis ucenicilor Săi: – Adevărat vă spun, cu greu va intra cel bogat în Împărăția Cerurilor! Din nou vă spun, este mai ușor să treacă o cămilă prin urechea acului, decât să intre cel bogat în Împărăția lui Dumnezeu!”
    A fost dovedita eroarea traducerii: nu de CAMILA este vorba, ci de FUNIE, desemnata printr-un cuvant a carui forma este asemanatoare cu cea a substantivuli „camila”. Sunt de parere ca dl Fumurescu a dat-o in bara cu acest text al domniei sale.

  28. Intre varianta initiala „si nu ne duce pre noi in ispita” si cea a lui Francisc „nu ne lasa sa cadem in ispita” as indrazni sa propun o varianta concilianta: „si nu ne lasa dusi pre noi in ispita”. Astept cu nerabdare si alte propuneri constructive ce ar putea sa-i redea linistea sufleteasca autorului ultragiat.

  29. De-a lungul vieții mele, „Tatăl Nostru” ortodox pare că s-a schimbat. De la „pâine noastră cea de toată zilele” la „pâinea noastră cea de/spre o ființă”. Poate nu s-a schimbat, ci e diferit în regiunile Ro, nu stiu. Probabil bunicii mei erau mai săraci și apreciau mai mult „pâinea noastră cea de toate zilele”. Și acum, „orășenii”, privesc pâinea ca ceva „spre ființă”. Chiar nu mai știu varianta corecta. (Sigur, pot da Google, dar prefer să rămân la varianta bunicilor mei).
    Mai era ceva și cu „gresalele greșiților noștri” transformat în „greșiților noștri”. Deci, sa ne uităm întâi în „gradina proprie” și apoi în „ograda catolicilor”. Când la noi va fi ordine perfecta și consens total, vom „chibița” după gard la schimbările de nuanță ale catolicilor.

  30. Întreaga disputa pleacă, ca de obicei, de la o neînțelegere, manipulată prompt. Peirasmos nu are exclusiv sensul negativ ce se impune imediat, ci înseamnă probă, încercare, judecată, chiar cercetare ( ´ispitiți Scripturile´, etc.). Problema e una de traducere și de interpretare, ceva foarte obișnuit în exegezele tradiționale, să nu uităm că Tora ( Pentateuhul) nu era vocalizată, ceea ce permitea numeroase citiri și interpretări, orice citire fiind totodată o interpretare ( se spunea chiar că fiecare suflet al lui Israel are propria interpretare și propria Tora ! v. Moshe Idel, Perfecțiuni care absorb ). Papa are această autoritate de a adapta mesajul la condițiile unei epoci, cînd sensurile cuvintelor s-au uitat sau schimbat. În definitiv, nici nu e vorba despre o înlocuire a cuvintelor. Dincolo de aceste detalii, e de remarcat propaganda anti-Papa și, implicit, anti-catolică, obișnuită într-un anumit curent conservator american, evanghelic-fundamentalist, altoit în mod ciudat cu acela neocon, intrat in eclipsă, de aici și mitul Papei Francisc ´stîngist´. Sesizăm din subtext polemicile legate de alegerile recente, de ex., cazul notoriu al excentricului episcop ´trumpist´ Carlo Maria Vigano.
    Ca un amănunt interesant, ce vine firesc în continuarea unor articole anterioare și are foarte strînsă legatură cu această ´ordine de idei´, pt. fundamentaliștii ortodoxiști ( și fundamentalismul e același pretutindeni, fie că e ingenuu sau doar cinic ) , iată ce scria Nae Ionescu ( care numai bun ortodox nu era, deci după propriile criterii, nu era nici chiar el însuși tocmai ´român´ … ), despre cele două mari porunci domnești :
    ´« iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi » nu este propriu-zis o afirmaţie creştină, ci una din afirmaţiile fundamentale ale Vechiului Testament şi este principiul de bază al moralei talmudice´. (…) Ceea ce înseamnă că esenţa creştinismului nu este orientarea morală, creştinismul nu este o societate de binefacere, iar toată interpretarea care reduce creştinismul la această iubire către aproapele, la caritate şi la fapte bune, este protestantism´ și ´Vedeţi dar că iubirea către aproapele nu este esenţială creştinismului. ( ! ) – Curs de metafizică.
    Lui Nae Ionescu i se părea că ´iubirea de sine´ ar fi neapărat egoistă și ´individualistă´. Supunerea ar însemna, în contextul misticii naționaliste, jertfă și abandon de sine față de lider. Dar de ce îi încurca pe acești mari gînditori conservatori ´iubirea de aproapele´ ? Explică Noica (´Sufletul cetatii´, Buna Vestire ):
    „Pentru că violența nu ține întotdeauna de orbire; ține, uneori , de setea purității . Căpitanul și Moța au lovit. Mulți dintre cei de tot buni au lovit. Dar au lovit fiindcă gestul avea un sens purificator pentru sufletul neamului acestuia. Că a lovi este un păcat? Moța a știut-o Căpitanul a știut-o. De aceea a spus cîndva unui preot : ‘sîntem păcătoși față de Biserică – aceasta e atitudinea legionarilor înaintea ei ‘ . Dar sufletul cetății le ceruse, tuturor celor care pedepseau, să pedepsească. Înțelegeți ce dramă se pune astfel în conștiința unui creștin? Căci îți pierzi sufletul tău, pentru a purifica sufletul neamului tău . Și e adevărat, Biserica nu-ți dă voie să-ți pierzi sufletul . Dar cîtă dragoste de neam în inima celui care, știind, o face totuși ! ”
    Într-adevăr !

  31. P.S.
    Și tot răsfoind, la întîmplare, prin articolele dnului A. Fumurescu și presimțind legăturile ordinii de idei, știindu-l și bun hegelian și nicasian, iată ca le și găsii , expressis verbis :
    ´Al doilea context e cel in care un carturar il intreaba (Marcu 12, 28): „Care este cea dintai dintre toate poruncile?” Carturarului, Iisus ii raspunde direct: Cea dintai este aceasta: „Asculta, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este un singur Domn; si sa iubesti pe Domnul, Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau, cu tot cugetul tau, si cu toata puterea ta”. Iar a doua este urmatoarea: „Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti.” Nu este alta porunca mai mare decat aceasta.” –
    Despre cum ti se poate porunci sa iubesti, a scris Nae Ionescu – Carturarul e de acord, iar Iisus „a vazut ca a raspuns cu pricepere, si i-a zis: „Tu nu esti departe de Imparatia lui Dumnezeu.” Si nimeni nu indraznea sa-I mai puna intebari.” (Marcu 12, 29-34). Buna si cartea la ceva. :)
    … În marginea celor Zece Porunci, Alin Fumurescu, 19/11/2016
    n.b. : Despre cum ti se poate porunci sa iubesti, a scris Nae Ionescu.
    Foarte ezoteric.

  32. Inainte sa vedem daca il iertam sau nu pe autor ca nu scrie despre alegerile din Statele Unite, am vrea sa stim de ce nu scrie, ne-am bucura sa aflam ca nu face parte dintre cei cu convingeri de dreapta care si-au pierdut busola cautionind subminarea democratiei americane de catre republicani. Faptul ca il deranjeaza mai putin ca un Presedinte american, fie el si Donald Trump, sustine sus si tare, de trei saptamini, ca a cistigat alegerile, cind de fapt le-a pierdut, sau ca nu le-a pierdut decit printr-o frauda de proportii cosmice, decit ca Papa Francisc schimba o expresie din Tatal Nostru poate fi in sine un inceput de raspuns.

    Sa revenim la stirea ” care va avea afecta pe termen lung intreaga omenire, mai mult decat ar putea-o face orice pandemie, orice sarbatoare sau sughituri electorale” (avem poate, din nou, aici, un element de raspuns: tentativa lui Trump de rasturnare a rezultatelor alegerilor e un banal sughit electoral). In primul rind, stirea nu poate avea niciun efect asupra omenirii, pentru ca schimbarea expresiei este ea insasi un efect, un semn al vremurilor, cum o spune si autorul. In al doilea rind, toata argumentatia se bazeaza pe ideea ca insusi Dumnezeu ar fi spus ceea ce Papa Francisc a schimbat acum. Isus a spus „eispheretai”, restul e traducere fidela. Isus a vorbit, adica, in greaca Koine. Daca n-a vorbit in limba aceea, atunci si expresia din Evanghelii e tot o traducere. Da, dar Evangheliile sint Cuvintul lui Dumnezeu, deci si traducerile sint dumnezeiesti. Or fi, dar asta-i altceva decit a crede ca Isus a vorbit intr-o limba pe care n-o stia.

    Autorul este, fara doar si poate, sensibil la schimbarea Weltanschauung-ul. Eu, unul, sint sensibil la altceva: la prostiile spuse de o autoritate si reproduse cu sfintenie. Daca asa a spus Dumnezeu, Papa, Regele, Presedintele, in ultima instanta, Seful, asa e, autoritatea nu greseste. Consecintele grave sint doua: fie oamenii se obisnuiesc sa nu gindeasca, ci doar sa reproduca, fie incearca sa explice inexplicabilul (Au incercat credinciosi sa-mi arate ce-a vrut sa spuna de fapt Isus cu al lui „eispheretai”, explicatia neavind legatura cu sensul cuvintelor sale in orice limba). Pentru mine, Papa Francisc face ce trebuia facut: reda cuvintelor importanta lor, iar noua uzul ratiunii si demnitatea.

    • Daca asa a spus Dumnezeu, Papa, Regele, Presedintele, in ultima instanta, Seful, scepticii sunt eroii zilei.
      Dar daca asa a spus ONU, OMS, CNN, ca vaccinul e sigur, virusul a venit de lalilieci, si alegerile au fost corecte asa e, autoritatea nu greseste.

      • Au spus CNN, ABC, Associated Press, CNBC, CBC, BBC, Krebs, republicanul Barr, republicanul Kemp, republicanul Raffensperger, republicanul Van Langevelde, 39 complete de judecata, pe scurt toata lumea mai putin Trump, gasca si supusii lui, ca alegerile au fost corecte. De partea cealalta, presedintele, gasca si supusii lui. Poate sa greseasca o autoritate, hai doua, dar toate in acelasi timp si intr-un singur moment, alegerile din 2020 pierdute de Trump, e imposibil. Aceleasi autoritati au asigurat si comentat alegeri corecte vreme de zeci de ani, inclusiv cele de acum 4 ani, cistigate de Trump. Au furat tocmai cind a pierdut Trump care a urlat luni de zile inainte de alegeri ca va fi frauda.

        Nu e vorba de niciun scepticism aici, ci de capacitatea de a deosebi adevarul de minciuna folosindu-ti mintea si cunostintele. In cazul virusului, e mai greu, pentru ca sint necesare cunostinte de epidemiologie si microbiologie, asa ca tind sa dau crezare autoritatilor medicale. Oricum, prefer sa cred ce zic OMS si directiile de sanatate publica decit tot felul de bezmentici neavizati, cu mintea plina de teorii ale conspiratiei.

  33. Cum arăta Tatăl nostru în română în 1688 (Biblia lui Șerban Cantacuzino): „Tatăl nostru cel den ceriuri, sfințească-se numele Tău. Vie împărăția Ta, fie voia Ta, cumu în ceriu, așa și pre pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o noao astăzi. Și lasă noao datoriile noastre, cum lăsăm și noi datornicilor noștri. Și să nu ne duci pre noi în bântuială, ce ne izbăveaște pre noi de cel rău. Că a ta iaste împărăția și putearea și slava întru veaci, amin!” Comparați cu textul de azi… Textul grecesc zice καὶ μὴ εἰσενέγκῃς ἡμᾶς εἰς πειρασμόν. Traducerea din Vulgata sună Et ne nos inducas in tentationem. Din versiunile contemporane: And do not bring us to the time of trial, Et ne nous laisse pas entrer en tentation, no nos dejes caer en la tentación, En breng ons niet in beproeving.
    Nu intru-n exegeză, că – după cum se vede – e plin de exegeți, la fiecare colț de stradă. Limbile evoluează, nu ține de catolici sau ortodoxi. Trebuia să rămână româna la versiunea din 1688? Versiunile traduse ale Bibliei se schimbă și ele, tocmai ca să înțeleagă poporenii ceva, nu doar în greacă, latină sau slavonă. Nu mor după papa Francisc, dar el n-a schimbat textul grecesc, el zice că unele versiuni traduse nu mai corespund. În vremuri „de bântuială”, cum fain zice Biblia lui Șerban (adică de încercare, adică de punere la încercare), e plin de iluminați, care știu ei că, alături de B. Gates care ne vrea implantați cu cip și vaccin produs de el, ne mai și schimbă Tatăl Nostru, ca să bage ascuns cifra 666 în ispită …

    • De acord!
      Adaptarea textlor sfinte la limbajul, respectiv intelegerea actuala a cuvintelor, este esentiala. Printre crestini, mi se pare ca ortodocsii sunt cei mai reticenti, cu toate ca intre timp, s-a demonstrat ca, nici in natura inconjuratoare, nici in spatiu si nici atat in psihologia si intelectul uman, nu exista linie „dreapta” (orto)…Aceasta psihorigiditate este regretabila, batutul cu pumnul in masa ca „doar asa se face” neavand alt efect decat marginalizarea credinciosilor, impingerea lor intr-o fundatura (pestera…) unde sa supravietuiasca cu frica in san…
      Inteleg animozitatea elitelor ortodocse fata de Papa Francisc, un iezuit umanist, instruit si deschis la minte, dar nu el e de vina ca ei n-au aceeasi „priza la public”…deseori, solutia problemelor e mult mai simpla si mai aproape decat pare…

  34. Interesante atât articolul cât și comentariile (majoritatea). Nu am căderea să intervin în polemică, deoarece știu prea puține despre subiect, însă vreau să vă mulțumesc, domnule Fumurescu: articolul dvs. m-a dus cu gândul la … TIMSHEL și la înțeleptul Lee – unul dintre personajele care mi-a marcat tinerețea și pe care îl uitasem, în vâltoarea grijilor cotidiene.

  35. Stiti anecdota?
    Cica doi rabini, Iţic si Strul, discutau aprins despre credinta si, normal, aveau pareri diferite. Deodata, de undeva de Sus, se aude o voce:
    – Strul are dreptate.
    Itic ridica privirea spre Inalturi si raspunde:
    – Doamne, ne-ai dat credinta, acum lasa-ne s-o aplicam.

  36. Marog, si Lucifer a fost dintru inceput creatia lui Dumnezeu care inainte de a cadea de tot, tot in ispita l o fi dus!?
    Și nici n a mușcat din măr, fiind deja nemuritor!
    Dar, textul evreiesc, original, ce spune?

  37. Ca sa fim tehnic corecti si ca sa nu cadem in ispita de fake news, NU „catolicii de pe intreaga planeta vor schimba, cu binecuvantarea Papei Francis, cuvintele rugaciunii Tatal Nostru”, ci doar catolicii italieni, care se roaga in italiana. Este vorba doar de traducerea in italiana. Altfel sunt de acord cu sentimentele fata de papa Francisc si rescrierea istoriei.
    Cand autorul scria aceste randuri, calatoream cu avionul si ma uitam la Alladin – productia Disney. Cum ne-a obisnuit, Disney a transformat aceste frumoase povesti in materiale de indoctrinat copiii in toate dogmele la moda, rescriind istoria. Astfel, cultura aislamica era pe vremea cand a generat aceste povesti un paradis al integrarii rasiale, miscegenarea era la ordinea zilei, iar femeile deveneu sultan in urma unui speech infierbantat.

  38. Nu stiu cine e alin fumurescu dar imi place cum scrie, așa, cu profundă convingere, parcă chiar ar știi totul despre subiectul în care submersează. Bravo. Nu contează niciodată expertiza, contează patosul. Bine, alin, continuă.

  39. Alin Fumurescu are dreptate. Miza cuvintelor, valoarea ideilor s-au degradat în postmodernitate. „Rescriem istoria. Nu ne mulțumim s-a (sic) reinterpretăm. Nu. O alterăm. O corupem, o răsucim, în așa fel încât să corespundă dorințelor noastre.” De asemenea, ne-am pierdut abilitatea de a recunoaște când suntem manipulați.
    Citind textul, eu, simplu credincios romano-catolic, am trecut de la negarea totală a ideii autorului, prin nevoia consultării Bibliei și al documentului oficial al catolicismului de pretutindeni, Catehismul Bisericii Catolice (1992, 1993, în românește), la acordul total cu AF: Papa Francis(c), „Vicarul lui Dumnezeu„ a ajuns să-L corecteze pe Dumnezeu Însuși”, căci nu cred că a fost prost informat sau nu a înțeles mesajul christic.
    Efortul Bisericii Catolice spre „aggiornamento” e vechi, de prin 1963. După 30 de ani, în Catehismul aprobat de Papa Ioan Paul II se observă această tendință de actualizare: expresia „Nu ne duce pe noi în ispită” (p.592) – se scrie – „e greu de tradus cu un singur cuvânt termenul grecesc: el înseamnă ”nu îngădui să intrăm” (și aici nota de subsol ne duce GREȘIT la Matei, 26,41: Vegheaţi* şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită; duhul, în adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă.”), ori ”nu ne lăsa să cădem în ispită” (formula propusă în 2017 și oficializată în 2020). Pentru că „Dumnezeu – se scrie în continuare – nu poate fi ispitit de rău și nu ispitește pe nimeni” (Iacob, 1,13)…Îi cerem să nu ne lase să o luăm pe calea care duce spre păcat… Această cerere imploră Duhul discernământului și al tăriei…Trebuie să discernem între ”a fi ispitit” și ”a consimți la ispită”. Și, într-o paranteză, se afirmă (din Origene) că „Dumnezeu nu vrea să impună binele: vrea ființe libere…Ispita își are rostul ei…”.
    Urmând nota de subsol greșită, am descoperit răspunsul în susținerea afirmației lui AF că „Vicarul lui Dumnezeu„ a ajuns să-L corecteze pe Dumnezeu Însuși”.
    În Matei, 26,36-46 (și aproape identic în Marcu, 14,32-42, Luca, 22, 39-46) se povestește un eveniment premergător patimilor și esențial în înțelegerea ”ducerii, aducerii, conducerii” și nu ”lăsării” în ispită.
    Însuși Isus, Fiul Omului, e ispitit (se duce, este adus) de Dumnezeu Tatăl. Întristat, mâhnit, adânc tulburat, Isus se adresează celor 3 ucenici în Ghetsimani (undeva spre Muntele Măslinilor): „Sufletul meu e cuprins de o întristare de moarte; rămâneți aici și vegheați împreună cu Mine” și, apoi, se roagă să treacă paharul suferinței fără să-l bea! Dar face față ispitei (Luca scrie că Îl întărește și un înger, „în luptă grea (în agonie) se ruga”) și renunță la alegere: „Totuși nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu” (Matei,26,39). Și se întoarce la ucenici și îi ceartă, supărat pe ei pentru că ei dormeau, acceptând să nu lupte cu ispita. De aceea le cere să vegheze și să se roage (rugăciunea e soluția!) pentru a nu cădea în ispită. Cine? Ei sau El al cărui duh era „plin de râvnă” în a respecta voința Tatălui, dar al cărui trup era slab, fricos în fața viitoarei suferințe (Matei, 26,42).
    De ce Isus le spune ucenicilor, după ce s-a rugat și a 3-a oară „să doarmă și să se odihnească” … tocmai atunci când urma ca „Fiul Omului să fie dat în mâinile păcătoșilor” (Matei,26,45). E sarcasm? ironie? Resemnare?, Continuarea mustrării?: „Acum puteți dormi după ce n-ați vegheat și nu v-ați rugat împreună cu Mine, adică n-ați făcut față ispitei prin care Tatăl M-a pus la încercare”.
    Mulțumesc, domnule profesor Fumurescu!

  40. Plecati de la premisa(gresita) ca „Evanghelia dupa Matei” ar fi originalul si
    ca ar fi redat exact ceea ce a spus Iisus.
    In primii 40-50 de ani povestile , relatarile despre Iisus s-au transmis oral.
    Apoi in timp au fost scrise peste 30 de „Evanghelii”, din care ierarhii bisericii au ales patru…
    Ceea ce avem noi acum sunt copii, la copii, la copii, la copii…
    Cine poate pretinde ca stie exact ce a spus Iisus, daca nu avem originalul?
    Nu este ciudat ca Iisus-Dumnezeu nu a avut grija sa-si transmita clar si fara interpretari mesajul,
    ca sa nu mai aveti acum motive de disputa?…:))

  41. Cine-ar fi fi crezut ca solul american prielenic…inimii, ierbii…, ar fi atit de placentar si pentru o saminta de talibanism crestin ortodox?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro