joi, martie 28, 2024

Drumul spre nicăieri. Ce doreşte, de fapt, şi ce fel de ţară este astăzi Republica Moldova?

În februarie anul acesta, cu ocazia vizitei preşedintelui Iohannis peste Prut, imediat după formarea guvernului neconvingător Chiril Gaburici (PLDM-PDM, susţinut explicit de comunişti, cu liberalii rămaşi în opoziţie şi cu fostul premier Leancă demisionar din principalul partid de guvernământ) dar şi a numeroaselor semnale dezamăgitoare privind lipsa de opţiuni strategice clare şi de determinare politică de la Chişinău, am atras atenţia că Republica Moldova riscă să devină un „non-subiect”[1] în România şi în Uniunea Europeană.

N-am greşit. După Summitul nul de la Riga urmat de criticile europene, tot mai distante şi mai reci, privind amânarea reformelor interne esenţiale, după sondajele de opinie tot mai confuze din ţară şi mai ales după alegerile locale descumpănitoare, din visul european al Republicii Moldova pare că s-a ales praful şi pulberea. Victoriile categorice ale unor personaje dubioase precum Renato Usatîi la Bălţi, un aventurier politic pro-rus care vorbeşte mai nou de „modelul Lukaşenko”, sau a lui Ilan Shor la Orhei, despre care un raport internaţional sugerează că este unul din marii beneficiari ai furtului din băncile moldoveneşti, arată o societate confuză, dezorientată, uşor de cumpărat sau de manipulat, indiferentă la semnalele presei sau ale justiţiei, fără o societate civilă autentică şi mai ales cu prea puţine principii care să aibă ceva în comun cu democraţia liberală, statul de drept şi valorile occidentale. În plus, plecarea masivă a tinerilor diminuează şansele de reuşită ale opţiunii pro-occidentale. De opţiunea pro-românească de peste Prut aproape că nu mai are rost să vorbim în prezent, fiind net minoritară şi destul de lipsită de imaginaţie, deşi consider că, inclusiv la acest capitol, „meciul încă se joacă” iar o răsturnare de situaţie peste câţiva ani nu este exclusă.

În România, de exemplu, aproape că nu mai interesează pe nimeni tema Moldova, cu câteva excepţii. Nu ne mai este clar ce se doreşte cu adevărat dincolo de Prut (sondajele locale reflectă o decepţie în creştere, de la an la an, şi un reînnoit interes pentru apropierea de Rusia) şi nici cu ce fel de „ţară” ne învecinăm: una orientată fundamental, valoric şi cultural spre Vest, una orientată interesat ori afectiv spre Rusia sau una fără nicio orientare limpede, fără identitate naţională şi culturală proprie, fără coerenţa proiectului statal?

Demoralizarea nu e totuşi o soluţie, mai ales că nu e totul pierdut în lupta crucială de la Chişinău, iar o eventuală victorie a liberalului Dorin Chirtoacă (destul de nesigură în acest moment, în opinia mea) ar menţine în discuţie, măcar teoretic, drumul spre Vest al Republicii Moldova. Cu condiţia înăspririi şi politizării intense a discursului lui Dorin Chirtoacă până la turul al doilea, pentru a produce o emoţie colectivă şi a scoate la vot o parte din alegătorii indecişi din primul tur. Numai aşa poate trece de 50%, prin asumarea unui discurs puternic, de viitor lider politic naţional, nu de primar timorat care îşi apără mandatul. Votul care urmează nu mai e, la urma urmei, despre administrarea capitalei, ci un mesaj important despre viitorul politic şi direcţia strategică a Republicii Moldova. Creşterea prezenţei la vot se poate obţine acum numai printr-o emoţie intensă (de regulă „negativă”, împotriva a ceva sau cuiva) care să îi mobilizeze politic pe cei care n-au votat, deci printr-o idee-cheie, nu prin argumente tehnice sau de ordin administrativ care ţin de obicei lumea în casă, lăsând activiştii de partid să încline balanţa.

În mare parte, cei care s-au îndoit de şansele guvernului Gaburici (printre care m-am numărat) au avut dreptate. Moldova a pierdut mult din suflul pro-european pe care îl avea acum un an sau doi, să zicem. O confirmă chiar vizita de acum, pe care aş califica-o drept oportună în pofida aparenţelor de inutilitate, a ministrului român de Externe la Chişinău. Efectuată practic după demisia premierului Gaburici, deci într-o pauză guvernamentală, este o vizită care, între paranteze fie spus, mai încearcă să impulsioneze întrucâtva lucrurile pe plan local, sperând probabil la formarea unui nou guvern pro-european, cu toate cele trei motoare parlamentare pro-Vest în funcţie şi cu un program mai ferm de acţiuni reformatoare. Să vedem cu ce rezultate.

Dincolo de demisia tânărului Chiril Gaburici pe un motiv absolut jenant (ieri, la Cluj, am auzit o vorbă mare de la un amic mai hâtru din universitate: „Săracul popor român, şi divizat şi cu doi premieri impostori la capitolul studii…”), ar trebui să recunoaştem că ce s-a întâmplat din februarie încoace peste Prut a fost chiar mai rău decât am prevăzut. Nici nu discut aici de complicaţiile geopolitice ale momentului şi de tentaţiile Rusiei de a exploata vulnerabilitatea numită Transnistria. Ar merita o discuţie separată şi va veni poate şi vremea acestei analize, într-un alt context. Vorbim astăzi doar de răul care poate veni din interiorul mainland-ului, ca să spunem aşa, adică de ceea ce pot face moldovenii înşişi pentru distrugerea viitorului lor, fără ajutorul ruşilor.

A fi un „non-subiect”, la urma urmei, nici nu era drama cea mai mare. Întreaga traiectorie a statului moldovean pare să indice în lunile din urmă intrarea într-o fundătură, în care mediocritatea actului de guvernare, la care se adaugă divizarea unei societăţi imature, cu diferenţe uriaşe de valori între diferitele sale regiuni şi cu o identitate neconsolidată, indecisă pe coordonatele marilor opţiuni strategice, precum şi fragmentarea exagerată a spectrului politic (cele mai mari partide abia sunt undeva la 20%!), blochează ţara între Vest şi Est. Despre necesitatea unei fuziuni a cel puţin două-trei partide pro-europene de centru-dreapta, cu formarea unei mari forţe politice reformatoare (de minim 30-35% din opţiunile de vot) am mai scris, ar aduce o oarecare coagulare a sistemului de partide, o credibilizare a platformelor şi o simplifcare a opţiunilor alegătorilor.

Interesul pentru integrarea europeană a micii republici ex-sovietice este în scădere, atât în exteriorul cât şi în interiorul ţării, iar entuziasmul europenilor privind „povestea de succes” a Moldovei se ofileşte vizibil, odată cu performanţele guvernamentale modeste pe linie economică, de reformă a administraţiei publice, de combatere a corupţiei sau de aplicare a Acordului de Asociere. De fapt, pentru a fi ceva mai realişti, acest interes occidental fusese provocat de criza explozivă din Ucraina iar laudele pentru Chişinău erau mai degrabă o palmă la adresa regimului Ianukovici şi o încurajare a Moldovei de a se desprinde de tentaţiile reapropierii de ofertele Moscovei. Deci, nu Moldova în sine conta, ci ecuaţia de securitate europeană, oscilaţiile Ucrainei şi tensiunile regionale cu Rusia, context în care Moldova a primit în trecut aplauze pentru fermitatea opţiunii pro-europene şi diferite stimulente politico-economice (ridicarea vizelor, fonduri europene, Acordul de Asociere etc). Guvernanţii de la Chişinău trebuiau aşadar să înţeleagă că această „fereastră de oportunitate” europeană nu este veşnică şi să profite din plin de ea, intrând pe ruta unei candidaturi la aderare şi angajând o apropiere consistentă de România, înainte de închiderea dosarului Estului Europei şi focalizarea Uniunii pe alte teme.

Momentul bun pare că a fost pierdut. Republica Moldova oscilează astăzi periculos, pe buza prăpastiei, între ameninţarea unei crize economice severe, lipsa de interes a Uniunii Europene pentru o nouă extindere, ambiţiile geopolitice ale Rusiei în regiune, dezacordurile politice interne ale pro-europenilor şi clivajul unor orientări societale profund divergente, care debusolează şi demotivează populaţia, făcând practic jocul PSRM şi al tuturor partidelor pro-ruse, principalele câştigătoare ale „pescuitului în ape tulburi”.

Nu sunt convins că aşa se va întâmpla, dar o eventuală victorie la Chişinău a lui Dorin Chirtoacă ar putea fi balonul de oxigen de care are acum atâta nevoie, în ceasul al doisprezecelea, opţiunea pro-europeană a Republicii Moldova pentru a nu muri, sub povara neputinţelor politicienilor şi neîncrederii crescânde a cetăţenilor. Este un motiv în plus să credem că un asemenea stat, structural vulnerabil, fără identitate şi fără resurse, ajuns acum cel mai sărac din Europa, creat artificial după un lung şir de abuzuri şi accidente istorice, în mod raţional nu trebuia să existe. Ar fi fost mai bine pentru toată lumea, în primul rând pentru cei care, cu sau fără voia lor, au ajuns să-i fie astăzi cetăţeni.


[1] https://www.contributors.ro/global-europa/o-vizita-care-redefineste-relatiile-pe-termen-lung-cum-poate-deveni-republica-moldova-un-non-subiect-in-politica-romaneasca/

Distribuie acest articol

13 COMENTARII

  1. Eu am fost in Moldova de doua ori nu ca turist ci manat de faptul ca am o nora de pe acele meleaguri dar a treia oara nu imi va mai calca piciorul pe acolo chiar daca in ceasul al doisprezece-lea moldovenii au decis ca putem sa intram in saracia lor de tara si doar cu buletinul. De ce nu ma mai duc ar fi prea multe de explicat asa ca ma abtin. Autorul articolului se arata oarecum debusolat de faptul ca moldovenii au ales un potentiat infractor la Orhei! Pai stimate domnule Naumescu in Romania avem milioane de cetateni care merg la vot si voteaza pe un neica nimeni doar pentru ca au primit de la acesta un litru de ulei sau un Kg. de faina sau o galeata sau te miri ce si asta in conditiile in care nivelul de trai este mult mai ridicat decat in Moldova dar in acelasi timp mizer. Sunt convins ca stiti ca in Moldova e o saracie crunta si oamenii supravietuiesc cu ce mai fura de pe vechile colhozuri sau de pe unde mun cesc. Deasemenea si cu putinii bani pe care ii primesc de la cei plecati de acasa. Ori in aceasta situatie cum de va mirati ca orheienii au ales pe unul care avea bani cu galeata si le-a aruncat si lor cate un oscior? Singurul bun al moldovenilor ca om care am mners intre cei de rand este FUDULIA. Sunt fuduli nevoie mare si cand aud de Romania stramba din nasa de parca ar avea in fata o latrina. Ex. cel mai bun vi l-a oferit o cantareata moldoveanca care primise cetatenia romana si care a spus ca pasaportul romanesc pentru ea e doar o oprtunitate de a merge in occident dar ea e moldoveanca si nu va fi niciodata romanca. In ce ne priveste pe noi romanii ar trebui sa ii cam lasam in pace si sa nu mai pompam in ei bunuri si servicii gratis pentru ca nu vom avea niciodata parte de multumiri din partea lor decat formale.Mie unul nu-mi trebuie nici o unire cu Moldova

  2. Momentul bun a trecut, dar a trecut si din cauza ca Romania nu are un discurs convingator in materie de politica externa (si probabil ca nici nu are capacitatea). Atunci cand nu facem gafe impardonabile, care nu pot trece neobsevate, de genul recentei vizite la Baku, sau prezenta fara mandat la Consiliul European, diplomatia romaneasca se limiteaza la declaratii de sustinere neconditionata a politicii europene sau americane. Nicio initiativa notabila, nimic care sa indice ca Romania ar putea fi un partener diplomatic capabil sa puna in discutie o problema atat de serioasa ca cea a Moldovei.

  3. Foarte bun articolul, ati observat foarte bine situatia. Totusi, Moldova a basculat intotdeauna intre optiunea pro-europeana si pro-rusa, cel putin din acest punct de vedere nu sunt diferente semnificative fata de 1918 (unirea aceea destul de fortata cu armata romana in Chisinau). Atata timp cat populatia ramane atat de diversa, o astfel de tara trebuie sa ramana neutra, asa este normal, in ambele barci. Din pacate, aceasta situatie genereaza saracie, Moldova fiind a doua cea mai saraca tara din Europa, dupa Ucraina.

  4. Daca Moldova arata astfel, Romania este modelul pe care-l copiaza.Tineretul si maturul plecati, economia si banii publici devalizati, pensii speciale pentru parlamentari, disparitia economiei nationale, 100 miliarde Euro datorie externa, lipsa a 5 milioane de locuri de munca, demnitari cu diplome falsificate prin „copy-paste”…
    Paiul moldovenesc si birna din ochiul Romaniei, paradoxul analizei politice, plus „crestere economica” (doar statistica) pe toata linia economiei romanesti!

  5. Republika Moldavia a fost din start o non-tara. Faptul ca s-a declarat independenta a fost mai mult datorita momentului istoric confuz, cand toate guberniile sovietice s-au dezlipit de Moskva formal. Dupa ce rusii s-au dezmeticit, accesele de independenta ale moldovenilor au primit replica asteptata si normala: razboi pe Nistru, Transnistria, Gagauzia, santaj permanent, desant propagandistic cvasi-permanent, finantarea „partidelor” care majoritar trageau catre Kremlin etc. In plus marele vecin Ukraina a jucat permanent dupa muzica lui Putin, doar in ultimul an au schimbat foaia vazand ca marele frate de la rasarit rupe cu nesat teritorii din propria republika. Moldovenii au crezut ca pot sa traiasca intr-o dolce far niente in care nimeni nu-i intreaba de sanatate, sperand sa suga de la doua oi din apus si din rasarit. Cand au realizat ca de fapt sug pixul si au ochi albastri, tara le era la pamant. Nu au industrie, nu au agricultura, nu au infrastructura, e tara cea mai nevizitata din lume din punct de vedere turistic. E clar ca singura lor sansa e sa se dea pe fata ori cu rusii ori cu ukrainenii, fiindca pe romani ii urasc sincer si-i dispretuiesc cum nu va puteti inchipui. Europa nu are ce face cu asa saracie de „tara”, iar Romania are prea mari probleme interne ca sa-si mai ia pe cap o mizerie in plus, chit ca baba nu vrea sa traverseze strada nicicum.

    • Si atunci ce facem cu Moldova? O lasam sa o ia rusii? Daca tot vor ajunge rusii sa aiba granita cu UE (oricum au deja, in enclava Kaliningrad), macar sa aiba pe Nistru, nu pe Prut. Sa-si ia Transnistria, care nu a fost niciodata romaneasca, dar sa salvam Moldova…

      • @mihai: tocmai asta e treaba, ca nu vom putea salva Moldova doar cu vorbe, la fel cum nici americanii n-au putut salva Ucraina din ghearele Rusiei doar cu biscuitii de pe maidan ai coanei Victorita si cu „incurajarile” ferme ale lui Kerry, sau cu cateva miliarde firimituri sa poata trece iarna!
        Moldova si Ucraina tb. sa fie prima data ele insele capabile sa se organizeze si sa se sustina dpdv. politic, altfel toate eforturile altor state de a le ajuta sunt in zadar, vezi Irak, un stat artificial, un butoi cu pulbere care a pocnit dupa era Saddam, inevitabil! Fara sustinerea concreta a populatiei, proiectul pro-european e mort din fasa! Iar lucrul asta s-a vazut la utimele alegeri in intentia de vot!

  6. Nu am intalnit nici un singur moldovean de peste Prut care sa urasca pe cei de dincoace de Prut. Am intalnit anticomunisti si antirusi radicali, mai ceva ca la noi. Nu au curajul sa fie deschisi cu oricine. Ca la noi, daca te vad ca stii cum e cu rusii/puscariile/deportarile/refugiul, iti spun cate a patimit familia lor. Dacă te văd talentist și pilos, nu au încredere.
    La serviciul meu au venit niste moldoveni pt tweening si nu stiu ce alte colaborari. Erau foarte calzi si doritori sa invete. Erau bine pregătiți. S-au gasit niste țoape să facă pe deștepții cu ei, să facă glumițe, să îi bârfească, să le ceară bani pt. fiecare serviciu, uitând că nici noi nu eram mai buni până acum puțini ani.
    Sigur ca ce e dincolo de Prut nu e o tara si nici nu poate fi. Nu ai cum sa inchegi lumea in jurul unui proiect sovieto-găgăuzo-UE. Asa ceva nu exista. Radacinile comune pot sa inchege o țară, dar suntem in UE si nici nu vrem să auzim de rădăcini. (Cel mult să le negăm).

  7. Am lucrat mai multi ani in aceeasi incinta cu moldoveni relativ tineri mutati definitiv in Romania, la Cluj. Nume romanesti (ma rog, moldovinesti, dupa ei) declarativ romani. Cum se intalneau treceau automat pe ruseste, fara exceptie. Tin minte ca un artist plastic, Valia, primea des la lucru vizita familiei, nevasta si trei copii. Salutau in limba romana, dar intre ei conversau numai in ruseste. Iar daca-i auzeai pe majoritatea dintre ei cum vorbeau de frumos de Rassia si de binefacerile sovieticilor la ei in tara te lovea scarba: pai bine, ma, daca era asa de misto acolo de ce ati mai venit incoace ? Oameni parsivi…

  8. E foarte interesant fascinatia asta a Rusiei pentru moldoveni si nu numai. Chiar si in Romania sunt astfel de oameni, doar ca nu prea au curaj sa o spuna in public.
    Dar e si de inteles – le-a dat senzatia ca fac parte dintr-o mare armata, mare cultura, mare putere spatiala etc. Ei au crezut ca sunt parte la toate astea. De aici simtul superioritatii in raport cu ceilalti. Plus dezinformarea si izolarea in care se traia in URSS.
    Chestia asta e si la noi in raport cu altii dar la scara mai mica.
    Daca tu cresti cu carti, filme si muzica rusesti e clar ca ai o mare simpatie pentru natiunea respectiva. Mai ales daca nu intri in profunzime si esti categorisit ca nationalist daca iti trece prin cap sa vorbesti limba materna de fata cu un rus.
    Pe noi cei din Romania nu ne-a impiedicat nimeni acum 25 de ani sa ne ducem si sa inundam bibliotecile din Moldova cu carti romanesti, sa le dam ziarele si revistele noastre la preturi avantajoase pentru ei.
    Au facut asta rusii si uite asta e rezultatul.
    Iar in momentul in care unii voluntari din RO mai incearca cate ceva sunt acuzati ca destabilizeaza Moldova si supara Rusia. Acuzati fiind de romani, nu neaparat de moldoveni.
    Daca parlamentarii romani i-ar invita la Bucuresti pe toti parlamentarii din RM poate ar incepe sa capete simpatie si pentru Romania.
    Daca fiecare primar din Moldova ar fi ajuns in Romania si ar fi fcut schimb de experienta cu cineva de la noi sunt convins ca alta ar fi situatia.
    Daca Romania ar fi scapat de coruptie si ar fi avut o dezvoltare mai solida – mai ales in Moldova – ar fi devenit mult mai usor atractiva pentru moldovenii de peste Prut.

    Dar nici noi nu ne-am facut temele. Ca de fiecare data am asteptat sa ni se intample ceva. Sa se destepte moldovenii si sa ceara unirea cu Romania dupa o petrecere de revelion.
    Cum sa faca asta cand 50 din 60 de posturi TV sunt in rusa?

  9. Cred că principala problemă cu Republica Moldova e cea identitară. Li s-a furat identitatea, apoi li s-a construit alta, de împrumut. Iar acum nu mai ştiu cine sunt. Dacă nu ştii de unde vii, nu ştii nici unde vrei să ajungi. Mergi în ceaţă, pe bâjbâite, când în stânga, când în dreapta. Ce putem face? Cred că putem să-i ajutăm să afle cine sunt. Apoi vor decide singuri încotro vor să meargă.

    • Exact!
      Orwell a vazunt in Spania cum lucreaza comunismul si zicea ca „the most effective way to destroy people is to deny and obliterate their own understanding of their history.”
      Comunistii peste tot au încâlcit şi manipulat istoria. Nenorocirea e ca intelectualii locali au colaborat la aplicarea metodei. Li s-a parut interesant ca istoria sa devina proprietatea unor iniţiaţi, mai complicată şi absconsă decat alchimia, ca sa para ei super-specialisti si experti inevitabili. Li se pare că istoria e făcută se şocheze şi să dărâme. Spun că „demitizează” dar de cele mai multe ori de fapt ei pângăresc simbolurile. De ce nu vorbeşte Lucian Boia niciodată de Pantelimon Halippa sau de Aniţa Nandriş Cudla? De fapt, el încă nu a auzit de Iuliu Maniu şi de Ion Mihalache.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Valentin Naumescu
Valentin Naumescu
VALENTIN NAUMESCU este profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj, președintele think tank-ului Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) și directorul Centrului EUXGLOB. Este abilitat în conducerea de doctorate în domeniul relații internaționale și studii europene și este coordonatorul programului de master de Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor (în limba engleză) de la UBB Cluj. Între 2005 și 2007 a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, iar între 2008 și 2012 a fost consulul general al României la Toronto. Are gradul diplomatic de ministru-consilier, obținut prin concurs.A publicat 23 cărți, în România și în străinătate (Marea Britanie, Canada, Olanda), ca autor unic, coautor, editor sau coeditor și peste 60 de articole științifice și capitole/studii în reviste de specialitate și volume colective. Printre cărțile publicate în ultimii ani se numără: Politica marilor puteri în Europa Centrală și de Est. 30 de ani de la sfârșitul războiului rece (Humanitas, 2019), The New European Union and Its Global Strategy: From Brexit to PESCO (Cambridge Scholars Publishing, 2020), Războiul pentru supremație SUA-China și cele cinci forțe care schimbă lumea. Consecințe pentru România (Polirom, 2022) și Great Powers’ Foreign Policy: Approaching the Global Competition and the Russian War against the West (Brill, 2023).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro