joi, martie 28, 2024

Duhul rau din lampa lui Aladin

In aceste zile statele mediteraneene ale Europei – Grecia, Italia, Spania, Franta – au declansat o fronda impotriva politicii de austeritate promovate de Germania. Acest nou curent pare ca este stimulat de noul presedinte al Frantei, Francois Hollande.
Domnul Hollande pretinde ca va obtine crestere economica prin relaxarea politicii de austeritate promovate de Germania, cresterea taxelor si a angajatilor bugetari in Franta. In plus, el cere emiterea de obligatiuni in numele UE, deci al tuturor statelor membre in solidar.
Abordarea aceasta este o retorica populista a statelor in dificultate, care incearca sa se agate de cele cu finante mai sanatoase in speranta de a-si rezolva problemele proprii. Abordare este scandaloasa si iresponsabila in contextul actual, si iata de ce.
Boala deficitului si pilula inflationista

Citim aproape zilnic despre deficitul bugetar, despre asa-zisul succes al unei noi emisiuni de obligatiuni guvernamentale. Folosind analogia cu bugetul unei familii, ca si in unele postari anterioare, traducerea acestui limbaj sofisticat, care-l ameteste pe cetateanul mediu, este foarte simpla: e ca si cum cheltuiti permanent mai mult decat veniturile pe care le aveti, si nu pentru mica afacere a familiei sau pentru o alta investitie, ci pentru a va cumpara de mancare si a plati intretinerea.
Similar, guvernul cheltuie mai mult decat suma taxelor pe care le colecteaza si se imprumuta permanent pentru a plati salarii si pensii. Vezi aici povestea cu „reintregirea”salariilor bugetarilor, care a devenit prioritate nationala. Dupa cum au spus politicienii din tot spectrul, nu conteaza ca nu avem bani, platim oricum.
Ceea ce se trece foarte usor cu vederea este ca toate aceste imprumuturi trebuie rambursate la un moment dat iar pana atunci trebuie sa platim dobanda la ele. Intram deci intr-un cerc vicios care isi amplifica la fiecare iteratie efectele negative: mai multe cheltuieli se sustin cu mai multe imprumuturi, la care se platesc mai multe dobanzi. Mai multe dobanzi inseamna o portiune mai mare din bugetul guvernului care, neavand bani pentru cheltuieli, se imprumuta in continuare si astfel intram intr-un nou ciclu de dificultati crescande.
Cheltuim deci din banii altora si aruncam problema in viitor. Cat timp banii pe care-i datoram altora nu sunt multi, e problema noastra, trebuie sa-i rambursam si creditorii se asteapta sa-si primeasca banii inapoi. Dar cand nivelul datoriei ajunge la un nivel la care nici creditorii nu mai spera sa-si primeasca toti banii inapoi, devine problema acestora. Ce se poate intampla in acest caz:
  1. Guvernul declara faliment. Aceasta optiune este indezirabila, deoarece genereaza probleme de reputatie si credibilitate. Cel pacalit este creditorul. Falimentul echivaleaza cu proasta gestiune si deci are un cost politic semnificativ pentru cel care ajunge in aceasta situatie. E de asteptat ca aceasta sa fie o solutie de ultima instanta.
  2. Guvernul tipareste bani cu care ramburseaza datoriile. Cu economia la un nivel, sa zicem, constant si cu mai multi bani in piata, deci cu un dezechilibru intre cerere (de produse si servicii) si oferta (de bani), guvernul genereaza inflatie. Inflatia erodeaza valoare banilor, deci puterea de cumparare a populatiei, dar si valoarea datoriilor. Cu alte cuvinte guvernul/politicienii, dupa ce au creat iluzia unei bunastari prin cheltuirea banilor creditorilor, ii plateste prin transferul de valoare de la populatie prin intermediul inflatiei.  Cel pacalit este cetateanul, sedus (de cheltuielile facute) si abandonat (cu buzunarul golit de inflatie). Mecanismul acesta s-a aplicat nu o data in istorie. Spaniolii au generat inflatie cand, dupa cucerirea incasilor, au batut atata cantitate de bani in monede cu argintul luat de acolo incat valoarea acestora s-a diminuat drastic. Conditia pentru ca schema sa functioneze este ca guvernul sa poata emite moneda. Daca accesul la tiparnita este permis, inflatia este solutia preferata de guvernanti. Domnul Isarescu are controlul tiparnitei de lei, dar tarile din zona Euro nu au aceasta posibilitate fiecare in parte.
Lampa lui Aladin

De aici o idee esentiala pentru intelegerea problemelor cu care ne confruntam: accesul la tiparnita de bani creaza un hazard moral: guvernantii stiu ca intotdeauna au la indemana aceasta solutie care muta consecintele proastei lor administrari pe umerii altora, adica ai nostri. De aceea, vor fi tentati mereu sa o foloseasca. Accesul la tiparnita este potentat de capacitatea aproape discretionara a guvernului de a impune taxe. Ce poate fi mai tentant pentru guvernanti decat aceste doua instrumente ca o lampa a lui Aladin: taxeaza si cheltuie, printeaza si cheltuie („tax and spend, print and spend”)!!!
Guvernantii nostri si ai altora din lume nu explica aceste lucruri pe intelesul tuturor, pentru ca nu este in interesul lor. Ei se fac vinovati astfel de o problema etica uriasa: inselarea dramatica a asteptarilor alegatorilor si mentinerea lor in mod deliberat intr-o situatie de semi-ignoranta in scopul continuitatii la putere. Un alt subiect de reflectat – despre avantajele si dezavantajele organizarii actuale a democratiei.
Nota la purtare

Asa cum la banca ai risc mai mic daca veniturile tale acopera mai bine rata pe care o ai de plata, si aici  nivelul datoriilor si mai ales dinamica acestora coroborata cu cea bugetara influenteaza semnificativ ratingul tarii. De aceea, chiar daca Germania si Franta au o datorie publica raportata la PIB la un nivel comparabil, Germania se imprumuta mai ieftin pentru ca are un buget mai echilibrat iar riscul sa intre in spirala datoriilor este mai redus. Creditorii Germaniei sunt mai confortabili ca isi vor vedea banii inapoi decat cei ai Frantei si mult mai increzatori decat cei ai Italiei sau Greciei, adica ratingul Germaniei este mai ridicat (adica mai bun) decat al Frantei si mult mai bun decat al Italiei sau Spaniei. De aceea Germania se imprumuta la costuri mult mai mici decat tarile mediteraneene. Morala: cine se poarta frumos (adica e cumpatat) primeste nota buna la purtare (adica rating).
Evident ca Germania, Olanda, Austria si alte tari, cele din nordul Europei, care au rating maxim sau apropiat de cel maxim, au interese diferite de cele cu rating scazut si cu buget serios dezechilibrat.
Aluatul (datoriilor) dospeste la caldura (Mediteranei)

Ce vrea sa faca de fapt dl Hollande este trucul clasic descris mai sus: angajand profesori si functionari in sectorul public, creaza iluzia reducerii somajului si deci a revenirii economiei. Plusvaloarea, adica PIB-ul, este generat doar de sectorul privat, iar profesorii si functionarii publici nu sunt acolo. Acestia pot fi platiti din doua surse:
  1. Cresterea taxelor, adica sectorul privat da mai multi bani pentru sectorul de stat. Acest lucru nu este sub nicio forma crestere economica, ci doar redistribuirea valoarii de la privat la stat, adica activarea lampii lui Aladin.
  2. Imprumutarea in continuare, cu consecintele descrise mai sus.
Ambele solutii nu fac decat sa eludeze si sa accentueze problema de baza, adica deficitul bugetar, ceea ce este iresponsabil.
Grecia este tinuta in viata doar de aparatul de injectat fonduri al UE. Chiar daca pacientul este in moarte clinica, trebuie tinut pe aparate pentru a pretinde ca este in viata si a evita consecinte extrem de negative pentru restul Europei. Falimentul Greciei ar fi „business as usual”, din moment ce, de la obtinerea independentei in 1821, grecii au dat faliment de cinci ori si au fost timp de 90 de ani in default, adica jumatate din timpul scurs de atunci. Si pentru ca nu au tras niciun fel de invataminte din falimentele anterioare, au cheltuit mai mult decat si-au permis. Iluzia a fost intretinuta mai ales de costul scazut al banilor, pe seama credibilitatii statelor cu rating mai bun. Acum a venit vremea scadentei, dar trezirea la realitate este greu de suportat si de acceptat. Grecii sunt acum in faza de negare: germanii si UE sunt vinovati de raul abatut asupra lor, dar ei sunt nevinovati.
Spania si Italia, cu economii stagnante si piete ale muncii rigide, sunt urmatoarele expuse. Bula imobiliara spaniola s-a spart si a revelat masive investitii proaste iar spiritul de casta al legislatiei muncii, care blocheaza accesul tinerilor la locuri de munca, a generat somajul masiv.
Bilete (obligatiuni) subventionate pentru elevi (codasi)

Aceste tari nu dau semne ca vor sa schimbe ceva in abordarea lor si sa caute solutii reale si durabile de rezolvare a situatiei. Este ca la scoala: elevii cu note mici vor sa corupa si fruntasii clasei la o ora de chiul. In cazul nostru elementul de coruptie este emiterea de obligatiuni europene in solidar. Cu ajutorul notelor (ratingurilor) bune ale fruntasilor, media clasei (zonei Euro) ar creste, deci costurile de finantare ar fi mai bune pentru cei cu ratinguri scazute dar mai mari pentru cei cu ratinguri ridicate. Codasii si cei mai putin disciplinati ar fi practic subventionati de fruntasi si de cei mai disciplinati, „free ride”, cum ar zice englezul. Ar fi o internationalizare a hazardului moral, care va atinge noi frontiere, de unde prabusirea va fi mult mai dureroasa.
Daca v-ar cere cineva sa platiti si pentru rata la banca a vecinului ce-ati face? E baiat bun, simpatic, mai beti o bere impreuna, va mai imprumutati reciproc grebla sau lopata, dar parca nu i-ati plati si rata.
Ce urmeaza?

Sper ca elevii silitori nu se vor lasa impresionati de codasii galagiosi si isi vor impune linia lor, adica obligatiunile europene in solidar vor ramane doar la stadiul de retorica iar lampa lui Aladin va sta pe raft. Europa trebuie sa inteleaga ca modelul de stat social de pana acum a devenit nesustenabil. Competitivitatea a scazut, populatia a imbatranit iar aceste doua elemente actioneaza ca o foarfeca asupra bugetului public. Trebuie cheltuit mai putin si muncit mai mult, pentru ca traiul pe spinarea generatiilor viitoare nu mai este posibil. Este austeritate acum, dar in beneficiul copiilor nostri.
Altfel, lipsa intelegerii acestor elemente simple dar de baza determina actiuni gresite. Cand acestea isi vor arata efectele, resentimentele vor alimenta din nou abordari extremiste, care vor avea consecinte distructive asupra civilizatiei occidentale.

Distribuie acest articol

36 COMENTARII

  1. Sunt de acord ca trebuie sa aducem etica pe ordinea de zi a dezbaterilor publice (inclusiv a aranjamentelor economice si consittutionale), pana acum a lipsit cu desavarsire.

    Totusi, tocmai din perspectiva etica, nu trebuie uitat ca obligatiunile germane au beneficiaza de un statut de „safe haven” (meritat sau nu) datorat lipsei de incredere in capacitatea tarilor sudice („codasele”) cum le numiti dumneavoastra. Asadar nemtii platesc pe datoria lor publica, intr-un mod artificial, mai putin decat ar plati in conditii „normale”, tocmai pentru ca tarile sudice au probleme de datorie publica.

    Desigur ca finantele publice trebuie consolidate acolo unde sunt slabe si deficitele reduse acolo unde nu sunt sustenabile, dar trebuie si tarile care, pana la urma urmei, beneficiaza de pe urma crizei zonei euro (fie printr-o relativa depreciere a euro fata de devizele lumii care ajuta economiile exportatoar; fie datorita statutului de „safe haven” descris mai sus) sa le ajute pe cele cu probleme.

    Un argument etic pentru integrare si solidaritate europeana, buna guvernanta este dreapta guvernare.

    • Da, dar ajutorul respectiv pentru acele tari „codase” trebuie neaparat insotit de obligatii. Orice este gratis isi pierde valoarea (vezi ajutoarele sociale de la noi spre exemplu). Asta este de fapt problema: tarile „codase” (in general sunt codase din vina prostului management al „alesilor” dar nu numai) nu vor obligatii, vor numai drepturile. Aici este de fapt problema. Nemtii pana la urma au dreptate. Spre exemplu, daca eu sunt cumpatat si imi fac o firma care vinde electrocasnice (un exemplu) iar vecinul meu este betiv, lenes ci cam hot dar vrea sa traiasca ca si mine si, pentru asta, se imprumuta de unde poate pentru a cumpara produsele vandute de mine (ca sa aiba si el, sa se simta la acelasi nivel), nu este vina mea pana la urma. It’s just business. Dar cand vrea sa imi ia mie din bani pentru ca el nu isi mai poate plati datoriile si considera asta etic (sa trag alaturi de el la saracie), atunci nu mai este deloc etic si moral. Poate populatia din tarile „codase” ar trebui sa isi reevalueze alesii si politicile sociale inainte de a pretinde altora sa le fie solidari in probleme.

    • Bateti campii domnu’ Bogdan Popa.

      E aiurea sa afirmi ca Germania s-a imprumutat la dobanzi mai mici decat in conditii normale, datorita Greciei, intrucat conditiile de care amintiti sunt cat se poate de normale. Nu sunt IDEALE dar sunt NORMALE.

      Ce afirmati mai sus, e ca si cum ai spune ca daca intr-o piata unu sau doi vanzatori de legume vand rosii stricate (putrezite) cei care vand rosii de calitate primesc preturi mai bune din cauza asta.

      Ce omiteti sa spuneti – cu buna stiinta sau din ignoranta – e ca pentru cumparator a cumpara rosii de la cei ce vand produse de calitate e o afacere foarte buna. Alternativele, pentru cei care au nevoie sa cumpere rosii, sunt:

      – cumperi la un pret mai mic de la cei care vand rosii stricate –> banii sunt ca si aruncati, ba mai risti sa te si imbolnavesti (tu + familia ta), deci sa pierzi si mai multi bani/resurse

      – cumperi la un pret putin mai mare dar te alegi cu un produs de calitate.

      In ambele situatii nu e vina celor ce vand produse de calitate ca fac bani, iar in cea de-a doua situatie cumparatorul face o afacere foarte buna.

      QED!

      • Piaţele financiare nu funcţionează întotdeauna ca piaţa dumneavoastră de legume.

        Există o cantitate foarte mare de capital a unor investitori instituţionali mari (fonduri de pensii, companii de asigurări, fonduri de investiţii) care au constrângeri importante în termeni de riscurile ce şi le pot asuma. În vremuri de criză (notaţi vă rog că unii investitori se îndoiesc de solvabilitatea mai multor ţări din zona euro, nu doar a Greciei aşa cum pare că inferaţi) aversiunea faţă de risc creşte şi ne confruntăm cu un „flight to quality”, în care active care sunt percepute _relativ_ sigure devin ţinta cumpărării excesive. Datorită volumului limitat de activelor percepute ca fiind sigure (ca datoria Germaniei sau a Statelor Unite), titlurile de stat ale acestor ţări nu ajung să satisfacă setea pentru siguranţă şi se apreciază _peste_ nivelul la care acestea s-ar tranzacţiona în absenţa acestei panici colective. Datorită mecanicii arbitrajului preţ-dobândă pentru obligaţiuni, dobânzile pentru Germania şi SUA sunt împinse în jos în mod artificial, dar acest fenomen nu este de durată: de îndată ce se iese din modul de panică, investitorii „îşi aduc aminte” de potenţialele probleme de solvabilitate a ţărilor cu risc scăzut (că doar şi SUA au munţi de datorie) şi dobânzile acestora revin la niveluri normale. Respectivele ţări primesc un „dividend” invizibil în timpuri agitate şi cu grad mare de incertitudine.

        Apoi, pentru că aţi decis să faceţi judecăţi de valoare la scară largă, pe ţări, şi pentru că văd că vă plac analogiile cu piaţa de roşii, o să încerc să vă răspund pe limbajul dumneavoastră: un producător de roşii care ştie că poate să-şi desfacă produsele într-o piaţă relativ mare va putea să investească mai mult în sere şi să facă roşii mai gustoase decât un producător care e restrâns la o piaţă mică. Economia Germaniei funcţionează acum în condiţii demne de invidie şi în mare parte datorită accesului la o zonă economică denominată în propria-i deviză. Departe să fie o vină în sine că sunt mai performanţi economic decât celelalte state din zona euro, nu aş avea cum să susţin această prostie. Trebuie doar să accepte (şi observ în rândul politicienilor germani un început de înţelegere) că o parte a succesului lor este datorat construcţiei politice „zona euro”, la fel cum o parte din greutăţile statelor sudice nu pot fi atribuite doar laxismului fiscal sau dezvoltării bazate pe imobiliare.

        Unii economişti sunt mai capabili să cuantifice aceste avantaje „invizibile” decât aş fi eu (poate şi eu aş putea cu niţel timp), dar înainte de judecăţi etice despre probleme economice poate nu ar fi rău să punem mâna pe o carte de economie internaţională.

        • 1) „Piaţele financiare nu funcţionează întotdeauna ca piaţa dumneavoastră de legume.”
          Perfect de acord. Nici nu incercam sa sugerez ca s-ar comporta asa in ansamblul lor si la orice moment dat. Ma refeream strict la contextul de fata, iar analogia viza doar situatia actuala.

          Nu sunt insa de acord cum impartiti lucrurile in artificiale si naturale.
          Un eveniment care are asociata o probabilitate de a se produce aflata chiar si la 2-3 deviatii standard fata de mediana (realtiv la o distributie Gauss sau Cauchy, de exemplu) nu e artificial.

          Faptul ca investitorii nu se conformeaza intotdeauna unor reguli rigide si aparent rationale nu e artificial.

          Fuga investitorilor de active percepute ca (foarte) volatile si interesul crescut (chiar si atunci cand e foarte crescut si pentru perioade reduse de timp) pentru bond-uri guvernamentale sau alte instrumente financiare percepute ca sigure (sau mai sigure) este o tendinta naturala. E dinamica cererii si a ofertei. Dinamica ce nu e intotdeauna influentata, per ansamblu, doar de factori recunoscuti ca intrinseci pietei.

          Nu in ultimul rand, o stare de aparent echilibru a pietelor (in termeni de dinamica) nu e mai naturala decat cea de acum.

          2) „…o parte a succesului lor este datorat construcţiei politice ‘zona euro’, la fel cum o parte din greutăţile statelor sudice nu pot fi atribuite doar laxismului fiscal sau dezvoltării bazate pe imobiliare”

          Corect. Truism as putea adauga :)
          Sunt o gramada de factori care per ansamblu descriu starea sistemului (sistemelor).
          Nu despre asta e vorba … ci care sunt acei factori ce au o pondere dominanta in dinamica in cauza.

          Factorii cu cea mai mare pondere in evolutia situatiei din Grecia sunt de natura interna si controlabili intern sau nu ?
          Si indraznesc sa afirm uitandu-ma la cifrele lor pe ultimii 30 de ani ca DA!

          PS: Cat despre carti de economie internationala asa e, nu prea am avut tangente. Insa cunosc destule despre fizica, game theory, behavioral patterns si quantitative models cat sa pot construi algo-trading models pt macro-investors. Am perspectiva mea asupra subiectului discutat si destule date (empirice) cat sa fiu destul de sigur ca riscul de a ma insela relativ la ce afirm e mult mai mic decat in cazul majoritatii interlocutorilor mei.

  2. Cateva observatii:
    1. cea mai trista… „Plusvaloarea, adica PIB-ul, este generat doar de sectorul privat”. Fals. FALS. nici n-are rost sa dezvolt..
    2. falimentul trebuie evitat pentru ca guvernul tina la ‘reputatie si credibilitate’. fals. guvernul tine la sacul cu bani… daca declara falimentul, ramane fara jucarie. reputatia si credibilitatea Greciei nu par sa fi fost prea grav afectate de falimentele anterioare pe care le mentionati ulterior… 1827, 1843, 1893, 1932, 1964
    3. tiparnita cu bani.. merge doar in cazul imprumuturilor interne. nu poti tipari lei ca sa platesti imprumuturi facute in euro sau dolari. tiparesti bani ca sa platesti cheltuielile directe, in speranta ca mai ramai cu ceva la pusculita pt datorii.
    4. ‘elevii silitori’ au sute de miliarde investite in ‘codasi’. dobanzi? nu ar fi asta problema, ci alta: pensii. Daca ne uitam ce impact a avut o amarata de banca islandeza asupra fondurilor de pensii din Olanda si Marea Britanie, ne putem imagina ce inseamna pentru nemti falimentul Greciei.

    • ba chiar va rog sa dezvoltati domnule „pehash”..ce fel de PIB produce un stat cum e cel roman de exemplu. Numiti UN SINGUR sector de stat care e profitabil sau performant, care nu e un sac fara fund pentru banii publici, care sa nu cheltuie 4$ acolo unde altii se descurca cu 1$! Un exemplu recent: kg de material (lansari fara oameni) lansat pe orbita de institutia publica NASA cu rachetele Delta costa 25-30.000$, recenta lansare cu racheta privata „Falcon” a dus costurile la doar aprox 5-6000$ pe kg. Ca sa va dau un exemplu pe care il stiu foarte bine: in Romania la ora actuala constructiile facute cu bani privati sunt in jur de 500eur/mp (pret pe bune, executate in toate conditiile legii) aceleasi investitii facute cu bani de la stat ajung lejer la 1500-2500 eur/mp. Unde se duc banii? Pai in primul rand in monstrul numit „sistemul de licitatii/contestatii”, apoi in spagi, in incompetenta manageriala crunta care domneste in aparatul de stat, in programarea defectuoasa a lucrarilor (statul are un talent inimaginabil in a-si sabota propriile investitii) – tone de materiale raman la mana intemperiilor, a hotilor, samd. Culmea e ca majoritatea banilor ce se duc pe copca nici macar nu sunt furati cum cred cei mai multi…se pierd pur si simplu in dobanzi prostesti, in materiale/combustibil risipite, lucrari facute aiurea care trebuie apoi demolate, samd. Orice nu a luat spaga si a avut vreodata o lucrare cu statul, NU-I MAI TREBUIE IN VIATA LUI.

      • Domnule „…”, aveti in mod evident o imagine eronata a conceputului de produs intern brut. Exemplele dvs. spun doar ca performanta este mai buna in sectorul privat. Totusi, aveti si un exemplu de satelit care a fost trimis in spatiu exclusiv in scopuri de cercetare de catre o firma privata? Ce parere aveti, activitatile si descoperirile facute de NASA in ultimii 70 de ani au avut sau nu un impact pozitiv asupra PIB-ului Statelor Unite?
        In mod eronat, puneti egal intre o activitate economica profitabila si ceea ce autorul numeste ‘plusvaloare’, contributie la PIB. Exista insa activitati al caror rezultat poate fi cuantificat, dar nu sunt profitabile economic, deci au fost si vor ramane in sectorul public.

        • pai exact asta e chestia: exista activitati care vor fi optime in sarcina statului: aparare nationala, ordine publica, justitie, si inca vreo cateva iar celelalte se vor desfasura intotdeauna mai bine in privat. Ce ma deranjeaza e ca mai nou statul iar incepe sa se bage in cele mai mici amanunte, sa-i mangaie pe toti pe crestet, practic sa imparta banii dupa bunul plac. De ce se implica statul in proiecte precum ANL, in asa-zise „cercetari” inutile, intr-un invatamant superior supradimensionat si neperformant, sunt prea multe de enumerat. Statul trebuie sa aibe atributiuni putine dar clare si implementate strict. Mare parte din actuala criza (si neiesirea din ea) e data de lalaiala continua care domneste in economiile tarilor implicate, in care statul se implica in orice de la cresterea catzeilor comunitari la circulatia studentilor in Europa, la cine primeste casa si cine nu, din nou prea multe ca sa le enumar. Un fel de nou URSS.

  3. austeritatea, adica STOP noilor deficite, inseamna reducere semnificativa si permanenta a pomenilor date de stat (unii numesc asta stat asistential). Dar exact acolo, printre asistatii sociali, se afla majoritatea electoratului partidelor de stanga (ca doar n-or musca mana ce le da de mancare DIN MUNCA ALTORA). Deci care partid de stanga iubeste austeritatea bugetara? Alt comentariu: daca tu muncesti, iar vecinul leneveste si bea de ce sa faceti imprumut in comun, pe care pana la urma il platesti numai tu??? Hollande asa vrea: eurobonduri ca sa faca el dezmat bugetar iar Germania sa le plateasca.Or fi nemtii mai din topor, dar nici asa de prosti cat ii crede Hollande. PS. Nici romanii nu sunt asa de prosti pe cat crede Ponta si Uniunea pt. Sleirea Leului USL.

  4. Foarte bun articol, dar o idee cam unilateral.

    Tot ce se spune in articol e corect, dar ar mai fi un aspect de luat in seama: scopul unei uniuni e ca membri sa se sprijine reciproc la nevoie. Evident ca sprijinul se poate acorda doar pana la o anumita limita, dar, ca sa folosesc analogia din articol, elevul codas va simti mereu ca n-a fost sprijinit suficient. Mentalitatea oricarui asistat pana la urma.

  5. Totusi grecii au cheltuit banii dati de alti fraieri. De ce-au dat fraierii banii, desi stiau ca nu si-i vor mai recupera niciodata? Pentru ca sint bani de hirtie, fara nici o acoperire. Toate guvernele se joaca cu tiparnita dupa ce s-a renuntat la convertibilitatea monezii in aur.

    Nu-i nimic, daca va uitati bine toate tarile au datorii uriase, imposibil de platit.

  6. Folosind analogia cu bugetul unei familii…

    Prea multe analogii conservatoare simplificatoare (ca să nu zic semidocte) și prea puțină substanță. E importantă echilibrarea bugetelor de cheltuieli curente, asta e cert, dar blocarea investițiilor de capital e o metodă excelentă de suicid. Europa are nevoie de un mix de măsuri pragmatice, nu de dogma neoliberală, nici de anti-austeritate socialistă și populistă.

    De exemplu, BCE ar putea comite ferm că va cumpăra o cantitate nelimitată de bonduri europene când dobânzile depășesc, de exemplu, 7-10% condiționat de consolidarea fiscală a țarilor ce vor să intre în program. Asta ar însemna aplicarea fără excepție a regulii de aur: cheltuielile curente pe pensii, salarii, programe sociale trebuie sa corespundă cu încasările din taxe și impozite. În continuare orice deficit trebuie să meargă exclusiv spre bunuri de capital care își pot recupera costurile într-un orizont de timp bine definit, stimulând astfel cererea internă fără a acumula datorii neacoperite cu active.

    În felul ăsta s-ar injecta încredere reală în piață, dar nu se va ajunge efectiv la expansiune monetară inflaționistă. Pilula amară a austerității va deveni voluntară și cu efecte reale de însănătoșire: reducerea automata a dobânzilor curente și ieșirea din cercul vicios dobânzi – deficit – austeritate – scădere economică.

    • Ce treaba are austeritatea cu scaderea economica?
      Firmele isi vad de treaba, indiferent cat cheltuie statul. Ca statul cheltuie mai mult decat incaseaza taxe de la firme sau nu, pe firme le doar fix la basca. Singurul mod in care pot fi afectate firmele, e scaderea beneficiilor din contracte cu statul. Dar o firma serioasa nu traieste doar din asta.

      • Are are, zău că are. În primul rând că și firmele serioase vând produse bugetarilor sau angajaților firmelor neserioase. În al doilea rând că nu toți bugetarii fac munci inutile, de fapt unii dintre ei oferă servicii pe care nici o firmă privată nu le poate oferi. Să te văd cum mai faci tu afaceri serioase când polițiștii pleacă acasă.

        Nu în ultimul rând, atitudinea statului trimite un semnal în economie în timpul crizei economice. Când toată lumea își amână consumul din rațiuni de aversiune la risc se instalează o spirală deflaționistă care auto-împlinește previziunea recesionistă; statul poate inversa acest trend prin investiții publice oportune, sau îl poate agrava concediind în masă bugetari, mărind șomajul deci și apetitul de dezvoltare și consum.

        • probabil l-am inteles gresit pe sile. A spune ca activitatea economica isi va reveni e ca si cum ai spune ca un betiv isi va reveni financiar vanzand sticlele din care consuma bautura. Statul a aparut mult dupa economia bazata pe schimburi si se pare ca acum se uita asta. Revenirea din actuala criza se va face doar dupa un soc economic mult mai dur decat ce a fost pana acum, soc urmat de revenirea statelor din obeze cum sunt acum la „conditie atletica”. Cata vreme impozitele cumulate depasesc 50% din venituri se cheama ca avem o economie socialista. Unde va duce asta? URSS&compania in 1989. Politicienii din UE nu fac de 3-4 ani decat sa se invarta in jurul deciziilor cum se invarte cainele in jurul mamaligii fierbinti. Sa speram doar ca socul economic de care spuneam nu va fi vreun razboi.

        • Daca politia ar pleca acasa, eu ca firma „serioasa” as angaja o firma de paza, de altfel acest lucru se practica la un nivel mai „soft” si acum si pe langa politia care se presupune ca asigura ordinea publica exista firme private de securiate. Totusi e o utopie sa crezi ca totul poate fi privatizat. De ex justitia, armata sau serviciile secrete nu pot fi privatizate total pt ca ele tin in mod intim de siguranta nationala (aka statul). Convingerea mea e ca trebuie schimbate unele mecanisme in democratia moderna, caci ea predispune la erori de sistem asa cum a aratat ultima criza de ex.

  7. incerc sa raspund pe un ton rezonabil si civilizat dar cu oameni precum „sile” e greu. Cum sa le doara pe firma in basca daca statul cheltuie sau nu iresponsabil? Cand cheltuie iresponsabil, statul mareste taxele…ceea ce e usturator pentru firme. Ai idee cati oameni si-au pierdut serviciul in Romania in ultimii ani din cauza tampeniei lui Pogea? Masinile firmelor merg (de fapt se strica) pe drumurile care ar fi trebuit sa fie intretinute de stat, firmele (odata cu societatea in general) beneficiaza sau ar trebui sa beneficieze de servicii ale statului cum sunt politia, invatamantul, justitia, care in momentul asta sunt la nivel execrabil. Stii ce inseamna sa dai 7% din ce castigi pentru sanatate si sa nu beneficiezi de nimic atunci cand ai nevoie, sa platesti drumuri si sa cheltui intr-un an cu reviziile si piesele mai mult decat cu combustibilul din cauza drumurilor proaste, sa platesti pentru invatamant si sa iti vina la angajare tineri „ingineri” care nu au nici cea mai vaga notiune ce e ala „calcul integral”? Lucrati probabil la stat d-le „sile”, am intalnit deseori mentalitatea dvs: banii statului nu sunt decat un dat al firii, un izvor nesecat din care putem lua la nesfarsit, eventual sa ne si facem nevoile in el atunci vrem sa ne amuzam…

    • Sa ne intelegem.

      Eu n-am zis ca indiferent cat cheltuie statul, firmele raman indiferente. Am zis doar ca austeritatea nu implica scadere economica. Austeritatea e o masura care se ia pe termen scurt sau mediu – nu mai tinem X functionari sa plimbe hartii. Austeritatea presupune sa nu te mai imprumuti de bani sa construiesti drumuri noi, sa nu le mai intretii pe cele existente, ca in exemplul tau, nu e austeritate, e sinucidere. Spirala pe care a sugerat-o punk, mie nu i se pare logica. Atata tot.

      Fwiw, n-am lucrat in viata mea la stat, sper sa nu ajung niciodata acolo.

  8. Mai copii, ca sunteti ca (precum) copiii mei, pareti al naibii de destepti avand totusi un orizont la fel de al naibii de limitat. Autorul face analogia intre situatia statelor aflate in dificultate si situatia unei mfamilii care, atentie!, se imprumuta ca sa cumpere mancare si sa plateasca intretinerea (cam acelasi lucru). Adica spune d-sa, pentru a satisface cerinta suprema a existentei, aflata la baza piramidei tuturor cerintelor vietii umane. Pai in aceasta situatie avem doua optiuni: ori satisfacem noi ceilalti cerinta suprema a fiecarui individ, ori suprimam indivizii ineficienti. Ce ati alege? Investitorii creditori vor alege fara ezitare varianta doi, fara a gandi, precum scorpionul in spinarea broastei pe rau, ca chiar si aceia detin o eficienta potentiala si ca, eliminandu-i, ar avea de pierdut. Societatea umana insa nu poate rationa si actiona ca investitorii, adica doar prin prisma eficientei. Prisma pe care vad c-o imbratisati cu totii, intr-o eroare aproape generalizata la specialistii in economie-finante. Eu cred ca forma de organizare social-economica occidentala DE ACUM e pe cale sa-si cam epuizeze resursele, ca omenirea este intr-o cautare febrila a unor noi forme de organizare, mai umane, in care la eficienta se adauga valorile umaniste. E adevarat ca nu in forma socialismului ,esec dovedit ca si forma de organizare a societatii, dar preluand poate unele din ideile sale nobile. Si cred ca societatea umana nu va fi subjugata pe vecie investitorilor.

    • wow…rar vezi pe cineva care sa bata campii atat de departe de subiect precum d-ta.

      In logica „argumentul” tau se numeste „Om de paie” (Straw-man), sau mai pe romaneste:
      – prezinti un singur aspect, foarte limitat al unei situatii complexe;
      – il exagerezi ducandu-l pana la extrem;
      – incerci sa dai impresia ca aspectul respectiv ar fi gresit;
      – apoi concluzionezi ca din moment ce ai „demonstrat” ca aspectul ala era gresit, automat tot scenariul ala complex de care aminteam (in cazul de fata observatiile si concluziile articolului) ar fi incorecte.

      Te sfatuiesc prieteneste sa canti la alta masa. Artificii retorice precum cele de care abuzezi nu tin si ele, cel mult, demonstreaza o intelegere a subiectului discutat cam pe la nivelul unui copil de clasa a 5-a sau a 6-a.

      Pai nu elimina nimeni pe nimeni. Cel putin nu fizic.
      Iar contextul e foarte clar: cine plateste oalele sparte ?

      Aia care:
      – au muncit
      – nu s-au intins cu cheltuielile mai mult decat castigau (produceau)
      – sunt onesti, consecventi si generatori de progres si bunastare autentica

      Sau cei care au trisat, i-au parazitat pe ceilalti, au cheltuit timp de decenii mult mai mult decat produceau etc ?

      Bati campii si pe tema potentialului. Potentialul ala e o gogorita, retorica goala. Daca chiar vrei sa explici totul relativ la el trebuie sa iei in considerare si faptul ca unii au potential pozitiv (cu astia se poate construi) iar altii au in ansamblu un potential negativ.

      Si ca sa concluzionam: ca popoare intregi (precum grecii) sa traiasca pe spinarea celor muncitori si generatori de progres, etc e pur si simplu o nemernicie. Primii nu se vor schimba si vor continua sa fie niste atarnatori (grecii faceau din astea inca de pe timpul fanariotilor) … iar cei din urma nu vor putea progresa fara un efort enorm daca le tot atarnam bolovani de gat.

      QED !

  9. Foarte bun articolul.
    Excelenta radiografie a situatiei actuale a zonei euro.

    Din pacate ceea ce se gandeste Hollande sa faca in Franta, la noi in Romania se aplica deja (a se vedea returnarea celor 8% in cazul unei armate de bugetari nerestructurata ca sa nu mai vorbim de anunturile recente privind deblocarile de posturi in invatamant si sanatate).

    Problema este ca putini inteleg ca cele 8 procente returnate la salariu au fost erodate in 2 saptamani prin devalorizarea monedei nationale fata de euro, ca sa nu mai vorbesc fata de usd.
    Din pacate, pretul este platit de intreaga populatie.

    Poate suna putin ciudat, dar responsabilizarea clasei politice este posibila doar daca se schimba sistemul actual de vot si anume, dreptul la vot sa fie acordat numai acelor cetateni care au un anumit standard economic si de educatie.
    Repet, este o masura extrema, poate chiar la limita democratiei, dar aplicata pe o perioada limitata, 2 sau 3 cicluri electorale, ar fi de preferat in conditia in care alternativa o reprezinta spectrul unor revolte sociale de amploare in statele falimentare.

    • @ luci: nu se poate priva nici un cetatean de dreptul de vot, dar ar fi interesant daca votul ar fi proportional cu contributia fiecarui cetatean la „pusculita” publica. De ex., fiecare cetatean are dreptul la 1 vot, insa cetatenii care platesc taxe mai mari au dreptul la un nr de voturi proportional cu multiplul mediei impozitului individual anual. (Daca impozitul mediu anual e de 10.000 RON si cetateanul X a platit 1.000.000 RON taxe in perioada respectiva, atunci votul lui conteaza cat 100). De asemenea votarea in 2-3 zile (cel putin una lucratoare, una nelucratoare) De asemenea, sa se introduca votul obligatoriu concomitent cu votul „alb” eliminatoriu, astfel incat daca sunt mai multe voturi „albe” decat cele pt candidati, atunci se refac alegerile cu alti candidati… etc etc.

      • se numeste vot cenzitar si a mai existat in RO. Apropos exact asa a aparut PNL si familia Bratianu (nu momaile de azi). Daca n-ar fi decat doi votanti in RO, cu votul universal, betivanul de la coltul strazii (care munceste 2 zile pe luna, restul zace si bea trascau) il scuipa pe (ex.) Ion Tiriac si zice ca el are dreptul egal de a decide soarta tarii. Daca ti se pare tras de par exemplul, asculta-l pe Ipo-Crin!

  10. @ punk: .in alte cuvinte…daca un medic are un pacient cu un picior gangrenat si ii spune acestuia….”continua sa faci ceea ce ai facut, si chiar cu mai multa miscare sa-ti puna sangele in circulatie”…..fie se ajunge la amputatie fie la deces….in lipsa unui diagnostic si tratament corect nu se pot produce lucruri bune…problema pare sa fie ca pilulele sunt amare pentru unii…

    • Analogia e buna, cata vreme cadem de acord ca nu orice infectie se trateaza prin amputare. Uneori tot ce e nevoie e un antibiotic amar si un pic de morfina pentru a calma durerile. Exuberanta amputationala o sa lase in urma un salon plin cu schilozi de ambele maini si picioare, sanatosi tun.

      A nu se confunda cu situatia Romaniei, care n-a fost niciodata altceva decat un siamez ce-l cara in carca pe geamanul sau parazit: cripto- si neo-nomenclatura. Ah, cat de necesara e operatia de separare.

  11. Ultima speranta la care voi renunta este ca Hollande isi va gasi echilibrul dictat de bunul-simt dupa ce vor fi trecut si alegerile parlamentare. El tine acelasi discurs din campania prezidentiala in care promitea marea cu aproape toata sarea, doar ca acum peroreaza de la forurile inalte si nu de la fanta sediului PS. Un parlament concordant este de importanta cruciala pentru un presedinte francez, asadar conservarea impulsului este de prima ordine.
    Daca memoria nu inseala, nici Sarkozy nu s-a pupat de la bun inceput cu Merkel, dimpotriva aici era Angela cea de treaba si introvertita, acolo expansivul si hiperactivul Nicolas, apoi a urmat chiar un amor imbinat cu dezgust pentru ca la urma sa-si sincronizeze ticaitul in acel Merkozy devenit marca. Daca constructul Merkollande va ramane un vis, atunci, ma tem, noapte buna, Europa.

  12. Departe de a-i scuza / compătimi pe greci, totuşi nu-s singurii vinovaţi.

    Toată lumea ştie de datoriile Greciei, dar n-am prea auzit să se detalieze care-s creditorii.

    Cine le-a sponsorizat în veselie ani întregi traiul peste posibilităţi?
    Câţi au trimis bani la Atena sperând că, dacă se împut lucrurile, va interveni entitatea abstractă Europa?

    Oare printre creditori nu sunt şi bănci mai nordice, poate chiar instituţii ale virtuoşilor teutoni?

    Ca să nu mai vorbim de neglijenţa uluitoare vizavi de moneda comună. Poate euro a fost prost gândit din start, fără mijloace de control şi pârgii de constrângere.

    • Gasiti un raspuns convingator la
      http://www.ceps.be/book/%E2%80%98grexit%E2%80%99-who-would-pay-it
      urmat de download pdf.
      Virtuosii teutoni au creante aproximativ la fel de mari ca zglobiii franci, in jur de 100 miliarde euro, dar compozitia difera: pe cand primii au contribuit cu 88,6 miliarde la actiunile de salvare comune ale tarilor din zona euro iar bancile si-au redus considerabil angajamentul, francezii au ramas pe obligatiunile speculative in valoare de 34,8 miliarde, peste jumatate din mijloacele cu care contribuabilul a sprijinit masurile de supravietuire. Demn de mentionat ca Portugalia, insasi un candidat PIIGS, e cu incredibile 6,4 miliarde in joc.
      Colapsul Greciei ar aduce vasele-amiral ale sistemului bancar francez, care ar fi: Paribas, Société Générale, Crédit Agricole, in pozitia prea bine cunoscuta a „Costa Concordia”, liderul bancar german „Deutsche Bank” ar fi in stare sa navigheze mai departe cu vreo 3-4 miliarde pierdere, restul creantelor private fiind atribuit producatorilor de armament (banuiesc, finantati tot de banci germane) care au satisfacut poftele exagerate ale grecilor dupa jucarii de acest fel.
      De vina e intregul sistem, insa pana cand la orice gand de a-l scutura mai abitir este invocata primejdia reinvierii comunismului, ne vom consola cu masuri de cosmetizare costisitoare.

      • @ curios

        Dacă banca îţi dă bani fără absolut nici o garanţie că-i vede înapoi e iresponsabilă. Bonus – a se vedea în istorie de câte ori s-a declarat Grecia în faliment.
        Iar dacă aceeaşi bancă îţi dă bani în continuare în fiecare an, deşi e evident că eşti pe zero ….

        A răspuns „axa laxa” mai sus, situaţia e mult mai complexă, sunt n-şpe instituţii financiare interconectate, intervine şi şantajul geopolitic. Dar e evident că iresponsabilitatea e de ambele părţi.

  13. Probabil că nu ştiţi cine a fost Haushofer, domnule Ghica, atâta timp cît comentariul prim nu a apărut (apar în schimb idioţenii precum aia a lui „vot” ăla cu cenzitaru’ lui) deşi văd că citaţi la greu din teoriile lui şi ale „elevilor” lui.

  14. „Europa trebuie sa inteleaga ca modelul de stat social de pana acum a devenit nesustenabil.”

    O aberatie ideologica. tarile europene cu state sociale adevarate (Austria, Suedia, germania) nu sunt lovite de criza. Dreapta este atat de orbita incat nici nu mai alege bine exemplele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Marius Ghica
Marius Ghica
Marius Ghica este expert in probleme financiare si de management in domeniul petrolului si al gazelor naturale, MBA - Romanian-Canadian Program, membru ACCA.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro