joi, martie 28, 2024

Duios România trecea în nefiinţă

Motto: Când bufonul ajunge rege în casa nebunilor

Dragă cetăţean român,

Am veşti proaste pentru tine. Eşti, se pare, o specie pe cale de dispariţie. Vei fi înlocuit cu zombies conectaţi la viaţă prin televizor. Nu trebuie să fii trist. Mai mult probabil că nu a fost posibil. Eşti scuipat zilnic în obraz şi ţi se cere să-l întorci şi pe celălalt. Eşti furat zilnic şi ţi se cere să-ţi întorci buzunarele pe dos pentru a dovedi că nu mai ai nimic. Nu te îngrijora prea tare, totuşi. Nu vei dispărea cu desăvârşire. Este nevoie de munca ta pentru ca ceilalţi să existe. Tu însă, nu vei exista. Vei vieţui doar, ascuns în cotloanele invizibile ale Cetăţii. Un servitor al celor care îţi amanetează votul chiar înainte ca tu să fii votat. Parlamentul Cetăţii în care locuieşti a devenit cel mai bun sanctuar pentru cei care se refugiază din faţa braţului amputat al Legii. Tu nu contezi. Ei se aleg pe ei şi pentru ei. Unica lor grijă în afară de bunăstarea personală este ca numărul celor care îi vor pe Ei să fie mai mare decât numărul tău. Iar dacă nu le iese la numărătoare mai numără odată. Până le iese. Faptul că tu ai devenit invizibil nu trebuie, iarăşi, să te întristeze prea tare. Golul lăsat de dispariţia ta este umplut cu brio de ţârcovnicii afectaţi, clovnii siniştri şi falşii judecători ce pretind că vorbesc în numele tău din ecranul televizorului. Nu trebuie să te supere aceşti oameni. Ei sunt mai importanţi decât tine. Ei lucrează la prelucrarea noilor zombies. Misiunea lor este crucială pentru ca tu să-ţi poţi îndeplini liniştit destinul pentru care te-ai născut în România: acela de a fi invizibil.

Ai putea totuşi să te întristezi la gândul că copiii tăi vor avea aceeaşi soartă ca şi tine dacă nu vor reuşi să evadeze la timp către o altă Cetate. Una în care să nu mai fie invizibili. Una în care să-şi poată creşte la rândul lor copiii cu încrederea că aceştia nu vor deveni transparenţi odată cu înaintarea în vârstă. Ai putea de asemenea să te mai întristezi de fiecare dată când vei mai avea drum prin Europa. Vei observa poate cu melancolie după ce treci graniţa Spaţiului Schengen că dincolo oamenii pot trăi normal şi că ei nu sunt invizibili. Oamenii aceia au ceva ce tu nu ai: ei sunt la ei acasă şi se simt la ei acasă. Tu, în schimb, nu eşti la tine acasă în România. Tu nu exişti. Tu eşti invizibil. Tot ce se vede, se vede la televizor. Iar acolo stăpânesc ţârcovnicii şi clovnii.

Ocazional, şi mai ales în ultima vreme, prin televizor îşi mai fac veacul şi „bunii justiţiari”. Ei sunt cei care stăpânesc adevărul. Şi care îţi vor Binele. Întotdeauna. De aceea şi vorbesc în numele tău. Cum? Ai uitat că tu eşti invizibil? Spaţiul Public nu îţi aparţine. Tu nu eşti la tine acasă. Ei sunt la ei acasă. Tu doar vieţuieşti întâmplător prin Cetate. Invizibil. Şi neapărat muncitor. Căci cineva trebuie să învârtă moara. Şi ghici cine are acest destin? Corect! Tu. Noii zombies au dispensă de muncă. Ei au deja o funcţie socială mai importantă decât a ta. Ei se uită la televizor. Şi fac audienţă. Participă la sondaje şi votează. Pe cine? Cum pe cine? Pe Ei, pe cei care se aleg între ei şi pentru ei. Remember: tu nu exişti. Eşti invizibil.

În diviziunea socială a muncii din România actuală există trei ordine sociale şi o clasă invizibilă: Cei ce se „roagă” zilnic la televizor pentru „binele” cetăţii (Ţârcovnicii), Credincioşii (Clovnii şi Noii zombies fără de care nimic nu ar fi posibil) şi, deloc cei de pe urmă, dimpotrivă, Cavalerii „salvării naţionale”, cei care „luptă” zi de zi în Parlamentul cetăţii pentru Binele Public. Al patrulea ordin nu există. El nu poate avea recunoaştere pentru că altfel munca ta, a cetăţeanului invizibil, ar deveni cel puţin la fel de importantă ca „munca” Noilor zombies: uitatul la televizor. Blasfemie! Audienţa şi rating-ul sunt mai importante decât tine, cetăţean invizibil! Munca ta e oricum însuşită de alţii că vrei ori că nu vrei. Votul plebei de circ este în schimb mult mai important decât persoana ta. Again: Ai uitat? Tu eşti invizibil. În schimb, Plebea e Acolo: în Televizor, în cetate, peste tot. Ei trăiesc şi se bucură, râd şi plâng, pierd şi câştigă. Toate în direct. Sau cu puţin play-back. Aşa, pentru impresie estetică. Ei dau viaţă sistemului şi ei sunt combustibilul care ţine Televizorul în priză. Fără zombies, Cei ce se „roagă” nu-şi mai pot îndeplini misiunea. Fără adepţi, „religia” lor cade. Fără „religie” şi plebe, Cavalerii Binelui Public nu-şi mai pot apăra monopolul şi impunitatea în faţa Legii. Fără „cavaleri”, Parlamentul devine accesibil şi celor invizibili. Adică cei ca tine, cetăţeanule invizibil.

Nu a fost mereu aşa dragă cetăţean invizibil. Cum poate încă îţi mai aduci aminte, înainte ca zeul Televizor să fie acaparat de Ţârcovnici, înainte chiar ca „zeul” Televizor să existe, în spiritul unei tradiţii vechi în Europa de mai bine de 2500 de ani, cetăţenii obişnuiau a se întâlni în Spaţiul Public. Că acesta se numea Agora, sau Forum, sau Groote Markt, puţin contează: cetăţenii ieşeau din casă şi se întâlneau cu semenii lor. Într-un spaţiu Real. O să te surprindă poate drag cetăţean român, dar în Europa de azi oamenii încă o mai fac. Se întâlnesc unii cu alţii în Piaţa Publică cu zecile şi sutele de mii dacă este nevoie. Nu o fac mereu, însă o fac suficient de des şi cu suficientă forţă încât să nu poată fi ignoraţi nici de Televizor şi nici de Parlament. Din Spania pană în Grecia şi din Ungaria până în Anglia, cetăţenii europeni se fac auziţi de proprii politicieni. Iar aceştia din urmă au grijă să nu exagereze. Ascultă sau nu, susţin sau nu respectivele manifestări, un lucru este sigur: nu-şi permit niciodată să le ignore cu desăvârşire şi, mai devreme sau mai târziu, acţionează într-un sens sau în altul. Însă cu siguranţă nu-şi permit luxul să meargă înainte ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Şi asta pentru că cetăţenii lor nu sunt invizibili.

Dragă cetăţean român, dacă îţi vrei România înapoi, trebuie să încetezi să mai fi invizibil. Trebuie să încetezi a mai fi transparent, absent, plecat, ocupat sau lipsit de chef. Trebuie să fii prezent în Piaţa Publică atunci când eşti scuipat în obraz. Dacă programul de lucru nu-ţi permite există întotdeauna weekend. Nu trebuie să-i laşi pe Ţârcovnici şi pe „cavalerii binelui public” să te scuipe în obraz fără să plătească. Într-un fel sau altul, şi mai bine mai devreme decât mai târziu, trebuie să-ţi recuperezi Spaţiul Public. Îţi aparţine şi acolo ar trebui să te simţi ca în propria casă. Dacă ai familie, prieteni, cunoştinţe şi alţi apropiaţi, dacă ai copii sau dacă vei avea şi le doreşti un viitor, trebuie să încetezi să mai vii SINGUR în Spaţiul Public. Căci Ţârcovnicii şi „cavalerii binelui public” te vor doar astfel: singur şi ameţit de prezent, fără planuri de viitor şi eventual doar o dată la patru ani în cabina de vot. De preferat totuşi, absent. Şi mai ales, invizibil.

Dragă cetăţean, mingea este la tine. Mereu a fost.

Distribuie acest articol

55 COMENTARII

  1. Trebuie să fiu prezent în Piaţa Publică?
    Pai nu stiti ca si ea e confiscata?
    De catre cine?
    De „Preotii si Preotesele Adevarului” – atotstiutori, vesnic revoltati, nicicand responsabili pentru vreun „minus” de-al Cetatii, mereu in lupta cu Tircovnicii si Cavalerii (oare ce-ar fi „revoltatii” fara obiectul eternei lor revolte…?).

    Au si ei nevoie de Credincioşi (Clovni şi Noi zombies)?

    • @ Gogu Parerologu

      Daca nu va simtiti cetatean, nu va obliga nimeni la nimic. Daca va simtiti cetatean, nu va obliga nimeni la nimic. Aveti totusi vreo propunere?

      • Din pacate nici una.
        Si nici nu pot spune ca indemnul dvs. este COMPLET nefunctional.
        Experientele personale ma fac, insa, sa nu mai cred in manifestarea civismului prin prezenta fizica „in strada”.
        Am constatat ca, de cele mai multe ori, aceste reuniuni ajung sa fie confiscate de cel/cei care striga cel mai tare.

        Mult mai civilizate si interesante mi se par discutiile din mediul virtual.
        Din pacate ele sfarsesc prin a fi ignorate de puternicii momentului (cu exceptia cazurilor cand concluziile discutiilor respective le sunt, intamplator, utile…)

        Dvs. propuneti implicarea.
        Eu, mai suspicios din fire, prefer boicotul.

  2. Idiocracy. Parea o comedie usurica. Se indreapta cu pasi repezi spre o statura egala cu operele lui Orwell. Idiocracy dupa 1984. O continuare logica. Oare ce o fi mai bine? Sa lansezi apeluri la plantat de pomi si sa speri ca oamenii vor planta milioane de pomi? Sau sa pui tu mana pe cazma si sa plantezi unul?

    • Adevarul e … la mijloc. Nici nu e eficient sa stai cu capul in brazda fara sa-ti asiguri
      deopotriva tot „orizontul”, nici nu e eficient sa-ti asiguri doar „orizontul” fara a te apleca
      sa sadesti (efectiv) nimic.
      Daca-ti sadesti un mar care v-a face cele mai frumoase mere din comunitatea in
      care traiesti, alti copii vor cauta, prin cele mai variate nuante aflate pe paleta
      cuvantului „viol” (incepand de la „mica inselaciune” pana la maximumul viol / „crima”)
      sa-i sterpeleasca marul copilului tau.
      Daca ceilalti isi sadesc (chiar si lamuriti de tine) iar tu, nu sadesti deodata si deopotriva
      cu ei, atunci tu vei fi cel ce va cauta o modalitate (tot din cele aflate pe paleta cuvantului
      „viol”) sa-ti dobandesti vreunul.
      Solutia este ca ( ca individ ) trebuie armonizata perfect (atat ca dorinta cat si ca fapta)
      lucrarea la „cresterea individuala” concomitent cu lucratul la „cresterea societatii”.
      Cel mai elocvent exemplu ne putem face din … crosetat.
      Considerand noi (in „exercitiul” nostru) una din fețele produsului ce-l crosetam ca fiind
      „noi insine” iar cealalta fața ca fiind „societatea” putem intelege ca daca nu armonizam
      perfect cresterea amandorura atunci, nu va exista niciuna (nu poti croseta doar una
      din fețe).
      Un „ochi” (din „unul pe fața, altul pe dos”) se face (prin antonomasie) de autor
      pentru el insusi ca „in-divid” iar simultan cu asta celalalt ochi se face (ma rog, asa ar
      trebui inteles) de acelasi autor, tot pentru el insusi (dar, de data asta, ca „specie”, ca
      „concept”).

      Altfel, acel individ care nu-si creste si societatea deodata cu el, efectiv nu se inalța,
      ci se inalța doar … pentru a cadea ( pentru a-si da, a-si asigura …. trânta )

  3. De acord. Sunt convins ca una din cauzele degringoladei din Romania este lipsa intalnirilor fata in fata, la modul general. Televizionistul este manipulat cu succes, in timp ce internautul este excesiv de inflexibil. Ambele sunt obstacole in calea coagularii unor idei comune larg acceptate venind dinspre oameni inspre politicieni.

    • @ kinn

      va multumesc pentru comentariu. Subscriu la ce spuneti. Intr-adevar, Romania duce lipsa de o implicare mai activa (in sensul de idei) si mai vizibila (in sensul de adunari publice) ale „internautilor”, implicare ce ar putea pune o presiune ceva mai eficienta decat cea actuala (inexistenta) asupra politicienilor. Daca oamenii ar face poate mai des conexiunea intre cercul de prieteni/apropiati si valorile comune care ii reunesc ar fi poate mult mai usor ca cetatenii sa ajunga sa sprijine cu suficienta forta in cadrul unor adunari publice idei de natura a forta clasa politica sa se primeneasca – acestia din urma nu sunt neaparat toti o apa si un pamant, pur si simplu e nevoie de un curent favorabil si activ in societatea civila pentru a sprijini ascensiunea unor oameni politici aflati acum in esaloanele inferioare si care si-ar datora o parte din ascensiune tocmai sprijinului societatii civile – un motiv in plus ca acestia sa se manifeste ulterior in viitor mai receptiv fata de cetateni decat actualele „primadone” care populeaza televizoarele.

  4. Draga Adalbert Klein,
    Iti dau o veste proasta: multi cetateni romani, printre care pretind ca ma numar, au nivelul cognitiv, comunicational si afectiv mult deasupra mesajului tau.
    Incearca la clasa pregatitoare, ca tot nu sint programele scolare consistente!

    A bon entendeur, salut!

    • @ Monica Lotreanu

      Stimata doamna,

      Fiecare contribuie la dezbaterea publica dupa pricepere si capacitati. Speta de astazi : metafora.

      Intre 1027 si 1030, un oarecare episcop de Laon, pe numele sau Adalbéron de Laon, nepot al arhiepiscopului de Reims, tot un Adalbéron, formula pentru prima oara teoria pe care s-a intemeiat ulterior ideologia societatii feudale. Aceasta era impartita potrivit distinsului prelat in trei ordine (ordines) : cei ce se roaga (oratores – preotii, calugarii), cei ce se lupta (bellatores – aristocratia, cavalerii) si cei ce muncesc (laboratores – comerciantii, artizanii, taranimea). Aceasta ideologie a stat la temelia monarhiei franceze de la infiintarea ei sub Hugues Capet, incoronat si uns rege al Francilor in 3 iulie 987 la Noyon de catre mai sus amintitul Adalbéron de Reims, si pana la inlaturarea lui Ludovic al XVI-lea in 21 septembrie 1792. Cetateanul modern, asa cum il stim din Declaratia drepturilor omului si cetateanului adoptata in 1789, isi datoreaza existenta emanciparii celui de-al treilea ordin (laboratores), cunoscuti ca si Starea a III-a. Refuzul acestora de a se intruni separat si de a vota in bloc, manifestat in juramantul din 20 iunie 1789 (le serment du jeu de paume) transforma Starile Generale in Adunare nationala constituanta, deschizand astfel poarta Revolutiei franceze si asigurand triumful modernitatii in Europa.

      Ce pot sa zic : cetateanul asta e pana la urma o chestiune minora. Mai ales cand se afla in disolutie.

      A très bientôt.

      • ” Intre 1027 si 1030, un oarecare episcop de Laon, pe numele sau Adalbéron de Laon, nepot al arhiepiscopului de Reims, tot un Adalbéron, formula pentru prima oara teoria pe care s-a intemeiat ulterior ideologia societatii feudale. Aceasta era impartita potrivit distinsului prelat in trei ordine (ordines) : cei ce se roaga (oratores – preotii, calugarii), cei ce se lupta (bellatores – aristocratia, cavalerii) si cei ce muncesc (laboratores – comerciantii, artizanii, taranimea). ”

        Suntem in 2012 si ( formal ) in Europa, intrebarile comentatorilor articolului dvs se refera la acest prezent istoric . Aceasta este problema , nu Evul Mediu ( intamplator… ), dar desigur putem discuta si despre acesta . Deci, cum procedam ?! :))

        • @ Sergiu Simion

          Doamna Monica Lotreanu nu a intrebat nimic. Si-a exprimat un punct de vedere. Avand in vedere ca a facut aluzie la patetismul metaforei promovate in articol, i-am explicat sursa acestei metafore.

          Toate cele bune.

          P.S.: despre solutii – o idee: probabil o platforma civica precum Proclamatia de la Timisoara recentrata pe temele arzatoare ale prezentului: independenta justitiei si reformarea Parlamentului. Sustinuta apoi saptamanal (weekend de weekend) intr-un loc de adunare publica.

      • Emanciparea laboratores si-o datoreaza revolutiei industriale care a dus la producerea in masa a armelor de foc. Sistemul feudal descris de Adalbéron de Laon s-a dezintegrat in favoarea democratiei pe care o cunoastem azi nu datorita unei schimbari de mentalitate ci pur si simplu o data cu disparitia suprematiei cavaleriei grele aristocrate in fata unor burghezi cu muschete.

        • @ momo

          E bine totusi sa nu comentam lucrurile dupa ureche:

          Suprematia cavaleriei grele este pusa in discutie deja incepand cu Evul mediu tarziu, odata cu bataliile de la Crécy (1346) si Agincourt (1415). Razboaiele italiene(1494-1559) din perioada Renasterii confirma aceasta tendinta afirmata decisiv in Razboiul de 30 de ani (1618-1648). Cu toate acestea, suprematia infanteriei (mercenarii elvetieni, germani si tercios-urile spaniole), chiar inainte de utilizarea pe scara larga a prafului de pusca in secolul XVIII, nu a avut vreo contributie directa ori imediata la revolutia industriala care incepe abia cateva secole mai tarziu.

          Statul monarhic francez nu a avut nicio problema sa integreze productia de masa pentru razboi fara a schimba insa in mod semnificativ baza relatiilor feudale pe care era fondata monarhia franceza. Capitalismul industrial „de stat” francez din secolul XVIII a substituit in mare masura absenta implicarii in afaceri si industrie a aristocratiei feudale franceze (la nobilité d’épée). Imobilismul sistemului monarhic francez si mai ales rigiditatea sistemului de privilegii al clerului si aristocratiei de spada erau la acel moment expresia unor mentalitati feudale depasite ce intrau in contradictie cu aspiratiile burgheziei comerciale franceze puternic influentata de exemplul succesului revolutiilor burgheze din Anglia si Tarile de Jos vecine.

          Respingerea recunoasterii privilegiilor feudale de catre reprezentantii Starii a III-a reuniti la Versailles in 1789 este in primul rand reactia la o schimbare lenta de mentalitati si idei ce se elaboreaza si difuzeaza lent de-a lungul secolului XVIII in Anglia, Tarile de Jos si Franta. Revolutia industriala incepe in Franta abia dupa inlaturarea lui Louis XVIII si aducerea pe tron a regelui cetatean Louis-Philippe (Orléans) dupa Revolutia celor „Trois Glorieuses” din 27-29 iulie 1830.

          • Imi cer scuze daca n-am fost inteles pe deplin. Eu afirm un lucru simplu. Sistemul feudal de care vorbiti a aparut si a disparut concomitent cu tehnologiile militare care permiteau unui numar mic de oameni, sa le spunem bellatores cum ii denumea Adalberon de Laon, fie ca erau aristocrati calare fie mercenari elvetieni pedestri (tot o casta si ei) sa domine o confruntare armata cu un numar oricat de mare de laboratores fara acces la aceste tehnologii. Vorbim aici de armuri, de otel de calitate pentru arme si de cai. O data cu revolutia industriala armele de foc au devenit accesibile clasei laboratores negand suprematia prin forta a clasei bellatores si, evident nu peste noapte, dar previzibil si inevitabil au dus la desfiintarea sistemului feudal.

            Crecy si Agincourt au fost negate de Patay 15 ani mai tarziu cand cavaleria grea a invatat cum sa anihileze arcasii galezi. In urmatoarele doua secole intradevar rolul cavaleriei grele s-a diminuat incet in favoarea mercenarilor pedestrii dar pana la revolutia industriala paradigma militara a ramas aceeasi: un numar redus de soldati profesionsti fie ei nobili calare sau mercenari pe jos care aveau arme si armuri inaccesibile vulgului dominau campul de lupta. Doar fabricarea in masa a armelor de foc a negat aceasta superioritate si a adus sfarsitul societatii feudale prin revolutiile burgheze ce au loc in intreaga europa incepand cu cea mai celebra, cea franceza.

            • @ momo

              Nu e lipsit de adevar ceea ce spuneti. Insa lucrurile trebuie puse intr-un context mai larg. Spre exemplu, chiar si dupa generalizarea armelor de foc in dotarea infanteriei la inceputul secolului XVIII, nu se poate vorbi de productie de masa standardizata. Muschetele a doi soldati aflati cot la cot in aceeasi linie nu aveau neaparat acelasi calibru iar fabricarea acestora se facea in manufacturi cu productie limitata non-standardizata. Nu existau probleme in privinta munitiei caci maleabilitatea plumbului „indesat” cu vergeaua pe la gura tevii nu punea probleme de calibrare exacta a diametrului si lista poate fi mult extinsa. Putem dezvolta de asemenea in privinta cresterii puterii de foc a artileriei si influentei covarsitoare pe care aceasta a adus-o indirect la proiectarea forturilor in forma de „stea” etc. Insa esentialmente, razboialele napoleoniene erau purtate cu aceleasi tehnologii dezvoltate la sfarsitul secolului XVII. De asemenea, revolutia industriala in sensul exact al expresiei incepe mai intai in Anglia abia undeva dupa jumatatea secolului XVIII, raspandindu-se ulterior mai repede sau mai lent in restul Occidentului. Abia dupa prima treime a secolului XIX se poate vorbi de primele razboaie „industriale” in sensul adevarat al cuvantului: Razboiul Crimeei (1853-1856) si Razboiul de secesiune american (1861-1865): arme de foc standardizate, tren, telegraf, fotografie. Si mai important insa este sa intelegem ca evolutiile societatilor sunt lente iar factorii ce influenteaza schimbarile paradigmelor sociale se regasesc in multiple planuri. Razboiul si progresul tehnologic asociat este doar unul dintre ele. Factorii economici si structurarea relatiilor de productie sunt extrem de importanti. Si, inainte de toate, schimbarile deseori subtile si difuze la nivelul mentalitatilor individuale coagulate in constiinte colective sunt cele care se pare ca au avut (si vor avea) in continuare contributia decisiva in ceea ce este pana la urma doar istoria omului (factorul tehnologic este important insa el este in realitate dependent tot de om). (Va recomand spre exemplu sa aprofundati scrierile scolii franceze a istoriei imaginarului colectiv). Cam atat. Am deviat foarte mult si complet nepermis de la subiectul articolului: cetateanul roman si starea sa in anul de gratie 2012 :-) Daca aveti solutii/propuneri, sunt binevenite.

              Toate cele bune.

      • Domnule Petit,
        Marturisesc ca am savurat cu multa bucurie textul articolului; Iti multumesc pentru asta;
        Dar, entuziasmul cu care vroiam sa iti sustin pe comentarii indemnul „Aux armes citoyens” mi-a fost redus cand am citit urmatoarele: „deschizand astfel poarta Revolutiei franceze si asigurand triumful modernitatii in Europa.”
        Revolutia franceza a schimbat multe lucruri insa nu intotdrauna in bine. Ca in orice revo;utie, cei care erau in barca „revolutionarilor” s-au folosit de conditiile favorabile pentru a manipula masele, si a prelua statul. Astfrl privilegiile nobililor au fost preluate de noii „alesi” iar piesa a continuat sa fie jucata la fel dar cu actori diferiti.Nu mai vorbesc de sacrificarea (masacrarea) atator oameni vinovati doar pentru ca in acel moment nu se aflau in barca revolutiei.
        Alte state, aflate in acea perioada in conditii asemanatoare (Anglia, Germania) au reusit sa depaseasca momentul fara sacrificiile revolutiei si au reusit sa construiasca conditii democratice mai avansate decat cele impuse de revolutionarii francezi.
        Daca nu ai citit Constitutia Libertatii ti-o recomand cu multa caldura:
        http://catallaxie.net/wp-content/uploads/2011/05/Hayek-1960-La_constitution_de_la_liberté.pdf
        Cu prietenie, Ioan

  5. Este adevar in cele scrise si comentate aici, insa este prea mult pesimism,as spune justificat. La fel de adevarat este si faptul ca in tara noastra clasa politica n-a facut decat sa dezamageasca si da, te simti folosit si umilit. Am urmarit evenimentele din aceasta vara si nu doar de la tv ( acest mijloc de manipulare in masa ,de imprastiat gunoi electronic) si am observat ca sunt mai multi cei care nu pot fi manipulati si intoxicati cu ceea ce vor interesatii. Am credinta, bazata pe observatie ca toate se intampla cu un scop. Se aleg valorile, lupta este in desfasurare, insa lumina va invinge intunericul, binele -raul. Cei tineri se mobilizeaza, ei aduc schimbare, ei isi vor tara curata de tot ce este vechi si murdar. Vantul ridica sus gunoaiele si le arunca acolo unde le este locul.

    • @ maria dediu

      Va multumesc pentru comentariu stimata doamna. Intr-adevar, se pare ca timpul lucreaza totusi mai mult pentru cei care il au deja in favoarea lor (cei tineri in sensul cel mai larg).

      Toate cele bune.

  6. stimabile adalbert klein,

    subscriu neconditionat apelului!

    indraznesc insa sa subliniez ca destinatarul apelului este putin probabil sa frecventeze acest forum, asadar este un apel lansat in eter care nu este „targetat”, ca sa ma exprim in neoromaneste.

    si intram in dilema urmatoare: cei iesiti in piata publica in tarile mentionati de dumneavoastra, urmeaza un apel. initial vin 100, apoi vin 1000 si asa mai departe. primavara araba a fost la fel. numai ca cei care au lansat apelurile in primul rand nu se decredibilizasera singur si apoi, tocmai din aceasta pricina, nu au putut fi decredibilizati (vezi „ambasadorul golanilor”). prin aceasta nu doresc sa spun ca v-ati fi decredibilizat, cu toate ca publicati sub pseudonim, ci intreb cine ar trebui sa transmita acest apel la „desteptare”.

    actuala asazisa societate civila nu mai exista, ea politizandu-se, eu asa percep, poate gresit, nu mai are puterea de coagulare necesara. asadar, „ce-i de facut” intreb si eu, pentru promovarea „desteptarii” in toate fatetele ei semantice?

    • Si eu sunt de acord in totalitate cu autorul. Vreau, insa, sa va corectez. Acest apel se adreseaza tocmai celor care frecventeaza acest forum si acelor zombies. Pentru ei nu mai e nimic de facut, din pacate. Ei nu mai pot sa asculte idei, argumente etc. Ei au certitudini. Apelul se adreseaza celor care vad, simt ca ceva nu e in ordine cu noi. Din nefericire atitudinea noastra civica, luarile noastre de pozitie se desfasoara doar in spatiul virtual. In viata reala suntem un pic comozi, un pic sceptici, avem impresia ca nu ne priveste in mod direct. Noi ” stim cu siguranta” ca, orice am face, nu se va schimba nimic. Deci, din start, ei, Cavalerii salvarii nationale, stiu ca se pot baza pe lehamitea noastra si mizeaza pe ea. O zi buna!

      • stimabile domn ioan stanci,

        atat dumneavoastra cat si eu, alaturi de autori si alti comentatori pe acest site ne exprimam deja public! asadar, pe langa faptul ca, fie sub umbra unui pseudonim sau al adevaratului nume ne manifestam ideile, eu imi permit sa plec de la ideea ca nu suntem patologici, in sensul ca aici una scriem si apoi in contactul direct cu prietenii si alti concetateni avem o alta atitudine. avand opinii, pro sau contra, suntem cel putin intr-o oarecare masura cetateni in sensul si spiritul celor spuse de autor.

        trezirea noastra s-a produs, intrebarea este cum putem da desteptarea la cei inerti?

      • @ Ioan Stanci

        Exact! Aceasta lehamite este „meteahna” la care trebuie sa renuntam inainte de a putea pretinde mai mult.

        Toate cele bune.

    • @ Frank G. Schmidt

      Stimate domn Schmidt,

      va multumesc pentru comentariile de pana acum (si cele din celalalte articole). Acest articol isi are originea in halucinanta situatie de la Oltchim si riscul ca bufonul Dan Diaconescu Direct sa ajunga in curand „campionul poporului” impotriva USL (deja a inceput azi valsul victimizarii) si, bineinteles, a tuturor celorlalti (a se intelege forte care adera la democratie, fie si macar formal). Ascensiunea discursului delirant de tip PRM ce intra pe poarta deschisa in aceasta vara de USL, coroborata cu zdruncinarea statului de drept si debusolarea alternativelor din dreapta politica lasa aproape totul pe umerii societatii civile. Care nu prea se manifesta. Decat virtual. Ganditi-va nu la primavara araba, sau la revolutia de catifea a cehilor din 1989, ci la „revolutia verde” din Iran 2009. Saptamana de saptamana (nu e nevoie zilnic), in fiecare vineri (zi libera), oamenii aceia au iesit in strada pentru a-si cere libertatea riscand anihilarea fizica din partea regimului teocratic totalitar si a militiilor proguvernamentale. Ei bine, oamenii aceia, chiar daca au fost momentan infranti ,stau dintr-un anumit punct de vedere (vointa de a se afirma) mai bine la capitolul cetatean decat multi cetateni din Europa de est. Pentru ca ei simt pe pielea lor ce inseamna opresiunea. Faptul ca in Romania lucrurile sunt cu mult diferite ca si context nu ne indeparteaza insa de esenta problemei: avem o „societate” stramb alcatuita in care cetatenii sunt incurajati sa devina invizibili. Riscul cel mare este ca mesajul de revolta fata de actuala stare de lucruri sa nu fie preluat si monopolizat de forte ale unui populism chiar mai feroce decat USL.

      Toate cele bune va doresc.

      • stimabile domn adalbert klein,

        va stau la dispozitie, stiti unde ma gasiti.

        eu am imaginea demonstratiilor din dresden si leipzig din 89 – wir sind das volk!

        am insa o problema, chiar fundamentala. in romania, de aproape 23 de ani populatia (nu spun popor! o alta tema de discutie) se delimiteaza negativ. jos comunismul, jos mafia, jos iliescu, jos basescu, jos … puterea de coagulare in jurul unui mesaj negativ este deja demonstrata. eu as vrea insa sa militez pentru ceva pozitiv – de exemplu pentru o viziune si un proiect romania 2030. nu-l vad nicaieri! noi, si ma refer la populatie, stim ce nu vrem. cine ne poate invata pe noi ce vrem? sau cum putem sa facem oamenii sa spuna ce vor (nu ce vrem noi, poate dumneavoastra vreti altceva decat mine, dar atat timp cat nu ne articulam dorintele, nimeni nu va stii ce ne preocupa).

        nu stiu cum este in franta, dar stiu ca germania si austria, precum si elvetia unde traieste tatal meu, au o viziune, si ea este unanim acceptata, desigur fiecare partid are propria conceptia asupra drumului catre acea destinatie, dar o destinatie exista, si pana in 2030 se va fi formulat o viziune pentru 2050, etc.

        • @ Frank G. Schimdt

          Stimate domn Schmidt,

          am emailul dumneavoastra si probabil ne vom auzi cat de curand. Referitor la delimitarea pozitiva (afirmativ), intr-adevar, aici este probabil cheia unor viitor pasi inainte. Se poate incepe spre exemplu cu doua puncte: (a) unul de rezistenta – sustinerea garantarii independentei justitiei (si institutii conexe) fata de politic (Ministerul Public, CCR, instantele judecatoresti, CSM si ANI); si (b) unul de afirmare – promovarea mandatelor de parlamentari ca apartinand exclusiv partidelor ce au participat la alegeri si au castigat respectivele mandate; politicienii alesi pe liste zboara din Parlament daca parasesc partidul cu care au participat la alegeri. Iar daca partidul respectiv este condus iresponsabil si/sau autoritar de lideri fara viziune, nicio problema. Zboara si partidul respectiv din Parlament la urmatoarele alegeri. And then, next, and after next, the next one – and so on. Sunt convis ca nu am duce lipsa nici de partide si nici de idei noi, caci un astfel de sistem responsabilizeaza partidele si in exterior dar si in interior focalizand dezbaterea publica pe politicile, ideologia si eficienta in administrare a partidelor aflate in competitie pentru voturi. Desigur, o astfel de masura trebuie sa mearga mana in mana cu o modificare a legii partidelor care sa flexibilizeze si sa usureze procesul de infiintare a unui partid politic. Validarea unui partid nu este data de instanta (aceasta verifica doar conformarea acestuia cu legile in vigoare). Validarea unui partid trebuie sa ramana la mana electoratului. Caci doar pentru asta avem alegeri. Pentru a putea alege intre mai multe optiuni. Nu intre aceleasi (reciclate) sindicate politice cu circuit inchis si monopol asupra accesului in jocul politic.

          • sehr geehrter herr klein!

            va multumesc pentru raspuns si pentru propuneri. le iau in ordine inversa:
            1. traseismul politic – inteleg (fara sa fac verificari suplimentare in acest moment) ca pentru primari este deja operational un astfel de sistem – a schimbat partidul a pierdut mandatul. fiind vorba si la parlamentare de un mandat, adica adeziunea votantilor majoritari la un program prezentat sub sigla unui partid (cu exceptia independentilor daca vom avea?), mandatul este legat nu numai de persoana ci si de program. asadar, a schimbat partidul pe perioada legislaturii, a pierdut mandatul, iar partidul nominalizeaza un inlocuitor. cred ca este just si previne ab initio migratii la inceputul unui ciclu, facand posibila o oarecare predictibilitate a directiei politice pe perioada unei legislaturi.

            2. independenta justitiei – chiar daca csm apare astazi considerat un for politizat, inteleg totusi ca acolo sunt alesi reprezentantii judecatorilor si procurorilor. asupra unui reprezentant al societatii civile mi-e greu sa ma pronunt. problema fundamentala a acestor foruri in opinia mea sunt criteriile de „populare”. cred ca daca acestea se modifica in mod corect si coerent (am facut paralele pe acest forum cu criteriile pentru curtea constitutionala a austriei), am incepe sa mergem pe o directie buna. de asemenea cred ca modul de promovare al procurorilor este foarte deficitar, este greu imaginabil ca un absolvent de drept (sa spunem la 23 de ani) sa faca apoi 2 ani la institutul de magistratura (ajunge la 25 de ani) si apoi sa instrumenteze COMPETENT cazuri in cadrul procuraturii. am convingerea ca multe dosare astfel intocmite se intorc de la instante pentru ca sunt pur si simplu incompetent alcatuite, si anume din lipsa de experienta. am tot mentionat ca in austria ajungi procuror doar dupa ce ai fost judecator! si nu ca in romania, unde ajungi judecator dupa ce ai fost procuror. procurorul are o arie de actiune mult mai limitata decat un judecator, asadar acest mecanism de promovare ierarhica mi se pare cel putin absurddaca nu chiar contraproductiv in raport cu calitatea actului de justitie.

            3. permiteti-mi, dumneavoastra fiind avocat, sa propun spre discutie ceea ca ar putea sa para a fi obsesia mea constitutionala, si recunosc ca nu este departe de adevar aceasta caracterizare. pe germana se spune „ein bisschen schwanger geht nicht – un pic gravida nu se poate”. constitutia romaniei ne spune ca suntem toti egali in fata legii, dar tot ea prevede ca nu chiar toti, exista o exceptie. constitutia in orice tara, indiferent de tipologia democratica mai mult sau mai putin populara, se prezuma a fi legea fundamentala, pe care se construieste edificiul legilor organice, generale, speciale et al. ori daca pentru cineva, mai egal in fata legii decat restul, este permisa prin insasi prevederile constitutionale o incalcare a acestor prevederi, eu consider ca avem o problema fundamentala in legea fundamentala, caci doar gravitatea faptei este sanctionata. nu discutam de mecanismul sanctiunii, caci poporul poate in cele din urma decide ca incalcarea legii fundamentale, chiar daca este grava, este legitima, ceea ce este mai mult decat absurd. per a contrario putem toti, principiul egalitarismului, fi un pic gravizi, ceea ce consider ca nu poate fi, din punct de vedere conceptional cel putin, un fundament serios si sanatos pentru un stat de drept.
            al doilea aspect al acestei probleme este aparenta separare a puterilor in stat, caci si aici exista o exceptie – si nu ma refer la ordonantele emise de guvern care produc efecte inainte de a fi votate in parlament spre a deveni legi. in cazul suspendarii presedintelui, curtea constitutionala, chiar daca nu alcatuita din magistrati, constata DOAR incalcarea prevederilor constitutionale, si lasa la latitudinea parlamentului (for legislativ prin constitutie) sa evalueze gravitatea faptei. in cazul curtilor cu juri, in austria cel putin (si din filmele americane), acestia doar stabilesc vinovatia sau nevinovatia, beyond any reasonable doubt cum se zice asa frumos, deci in unanimitate, inculpatului. intinderea pedepsei este stabilita de judecator, deci de sistemul judiciar. desigur, curtea noastra constitutionala nu face parte din sistemul judiciar prevazut in constitutie, dar ea lasa la latitudinea forului legislativ stabilirea „intinderii pedepsei”, ceea ce mi se pare de asemenea la limita absurdului.
            in austria, acest aspect este constitutional mentinut in plan politic si daca parlamentul initiaza procedura de suspendare si poporul prin referendum (fara cvorum!) hotaraste confirmarea presedintelui in functie, parlamentul se dizolva si sunt convocate alegeri anticipate, pentru ca se considera ca actuala alcatuire a parlamentului nu mai reflecta vointa populara. asadar, imi permit sa cred ca aceasta reglementare introduce o foarte mare responsabilizare a factorului politic in acest joc, caci pana astazi nu au fost demisi presedinti, cu toate ca, din imposibilitatea de a forma o majoritate si implicit un guvern stabil, alegeri anticipate au mai tot fost.

            4. un alt aspect important cred ca este codul electoral si problema evidentei registrului de alegatori si implicit cea a populatiei. recentele dispute pe marginea listelor permanente sunt inimaginabile in austria und exista un zentrales melderegister (unde te inregistrezi cu resedinta sau domiciliu) si interconectat o evidenta a alegatorilor, unde localitatea ii introduce doar pe cei cu domiciliul stabil – hauptwohnsitz).
            dar deja cred ca am depasit spatiul si cadrul propus.

            cu stima,
            frank g. schmidt

        • @ Frank G. Schmidt

          Ah, si da, uitasem: Franta e o tara veche (si la propriu si la figurat). Lucrurile sunt si raman in general bine asezate indiferent de alternantele la guvernare. Iar oamenii, in general, stiu sa-si faca treaba corect si se simt la ei acasa fara sa aiba obsesia grijii zilei de maine. Sigur ca exista multe exceptii si varii probleme dar sunt la o cu totul alta scala decat problemele actuale ale Romaniei. Pe de alta parte, in ce priveste consesul national si „proiectul national de viitor”, aici Franta nu sta neaparat in top. Exista multa inertie si afinitatea multor francezi pentru cultura privilegiilor ramane o meteahna cu un trecut istoric bine documentat. Exista de asemenea o criza de idei si sfidarea unor provocari care inca nu si-au gasit solutiile. Ramane de vazut ce se va intampla. La momentul actual, soarta Frantei este mai legata de Germania si de Europa decat poate si-ar dori multi dintre francezi. Valabil si pentru alte natii din Europa.

          Toate cele bune.

  7. Adalbert Klein, nu greseste in analiza lui. In felul in care este expusa, sa zicem ca …
    sufera, dar in substratul ei, nu.
    Omul se incurca in componentele „real” si „virtual” (ale Vietii) nu de azi de ieri, dar
    azi, mai mult ca oricand.
    Priviti (cei care doriti, evident) la maimutica de la linkul asta
    http://www.youtube.com/watch?v=RKVLECGk8X8 .
    Coroborati mai apoi cu „Un yankeu la curtea regelui Arthur”.
    Daca aduci o minte de la nivelul anului 1600 la nivelul anului 2012, o ….pierzi
    (adica o dai in tampeala).
    Dar nu e nevoie de aceasta „teleportare” pentru ca in toate contemporaneitatile
    vor exista (vor fi) reprezentate toate categoriile mentale (de la australopitecos
    si pana azi).
    Cei mai multi indivizi sunt precum gaina de curte.
    Unde-l pui acolo se pliaza. Unde-l pui, acolo isi dezvolta viitorul.
    Si gainile de curte au si ele propria scara iq. Unele-si gasesc cuibarul si legate le
    ochi pe cand altele se invartesc nauce, in jurul cozii, pana se oua pe ele.

    Cu planurile astea „virtual” si „real” e o prea lunga si complexa poveste pentru a o
    aborda aici, pentru ca interferenta dintre ele, permutabilitatea lor este o chestie
    mai dura decat toate trucurile de iluzionism si din aceasta cauza putini sunt cei
    ce reusesc „sa tina firul” cu ele.

    Pentru ponti, existenta internetului, telefonului mobil, televizorului si a oricaror
    instrumente care face posibila „aparenta prezență” le-a facut un rau inimaginabil
    de mare (iar prin efect, si celorlalti prezenti in contemporaneitatea lor).

    Oricum, cine face abstractie de faptul ca „maimuta a ajuns la butoane”, se
    frige mult mai rau decat daca nu face abstractie de asta.
    Imagineaza-ti ca esti intr-o masina de curse, nu intr-un raly de 24 de ore
    ci in unul de „o viata” si ai copilot un pui de urangutan.
    Cand v-a termina de „furat meserie” si te va depasi si in putere fizica, sa fii
    sigur ca iti va lua volanul. De sucit de el (de volan) e posibil sa suceasca
    ca si un Ayrton Senna dar de cunoscut o destinatie rationala folositoare
    cuiva (nici macar siesi) sa fii sigur ca nu are habar.

    Cand explorezi (evident … navigand) termenul „inainte” nu este un sinonim
    total cu termenul „cu prova inainte”.
    Iar Viata este „o explorare” (unde „stii de unde pleci” si trebuie sa gasesti „limanul”)
    si nu „o cursa de formula 1” (unde atat locul de unde pleci, cat si traseul si locul
    unde trebuie sa ajungi sunt „cunoscute”).

    Pontii pot „exploata” (asta presupunand ceva ce exista deja ) dar nu stiu
    (nu au capacitate) „configura”.

    • @ vida clara

      Va multumesc pentru comentariu. Chiar daca urcam pe drumuri diferite, e bine totusi ca ajungem pana la urma in varful aceluiasi munte :-)

      Toate cele bune.

  8. Ai putea de asemenea să te mai întristezi de fiecare dată când vei mai avea drum prin Europa. Vei observa poate cu melancolie după ce treci graniţa Spaţiului Schengen că dincolo oamenii pot trăi normal şi că ei nu sunt invizibili. Oamenii aceia au ceva ce tu nu ai: ei sunt la ei acasă şi se simt la ei acasă. Tu, în schimb, nu eşti la tine acasă în România. Tu nu exişti. Tu eşti invizibil. Tot ce se vede, se vede la televizor. Iar acolo stăpânesc ţârcovnicii şi clovnii.”

    Un diagnostic social inteligent , dar numai pe jumatate corect deoarece nu trece mai departe de nivelul unei analize superficiale de tip eseu ( desi patforma afirma ca nu publica eseuri ) , ca sa nu spunem al spalarii pe maini . De fapt, avem aici o clasica lamentatio intelectuala, metaforica si aluziva (Cavalerii Binelui Public, Ţârcovnicii ,Credincioşii , Clovnii ) de tip romanesc care, printr-o practica sociala devenita traditie la noi , nu arata cauze concrete , nici vinovati , nu propune solutii ci numai un fel de protevism celebru ( sa nu zicem cinic ) de genul „Haideti sa haidem! ” : „Dragă cetăţean, mingea ( forţa –s.n.) este la tine. Mereu a fost.” ( sic ! ).

    Cum la noi cam totul ( revolutia, alegerile, mineriadele, justitia, reformele, intrarea in Europa, referendumul, etc.) a fost facut cu ajutorul televizorului si prin televizor, distanta cosmica la care a ajuns cetateanul roman de realitate , realitatea de cetatean , societatea romaneasca de una normala, iar Romania de Uniunea Europeana , are si alte explicatii , dar numai pentru cei care nu considera minciuna sfruntata cu „ audienta si rating-ul” servita cetatenilor de ani de zile si pe toate canalele disponibile , drept norma sociala si adevar absolut.

    O analiza sociala longitudinala ar fi aratat poate ca, in realitate si dupa principiul „ functia creaza organul”, gusturile sociale au fost mai intai impuse cu forta ( isi mai aduce cineva aminte ca in zilele Revolutiei un celebru regizor roman voia sa dea la TVRL imagini cu femei goale … „ ca sa destinda cetatenii” , in timp ce oamenii inca mureau in strada ?!) . Prin lipsa de alternativa reala ( degeaba dai „Memorial Durerii” de exemplu , emisiunile culturale si filmele bune numai dupa ora 24.00 ) aceste gusturi au devenit „de masa”, ulterior fiind chipurile masurate prin „audienta si rating” . Sincer, poate baga cineva mana in foc ca cetateni ca Nicolae Guţă sau Gina Pistol au intr-adevar „ audienta si rating” national ?!

    Societatile normale protejeaza sanatatea psihica a cetatenilor , morala publica si in general spatiul public, prin licentele care se acorda sau nu posturilor TV. Pentru o tara civilizata sunt de neconceput programe de televiziune care propaga in orele de varf subcultura, violenta verbala, scandalul si linsajul mediatic, vulgaritatea, prostul gust, obscenitatea, pornografia , prostitutia mascata , si ura. Cine doreste sa afle adevarul despre societatea romaneasca , ar trebui sa faca o comparatie la orele de varf ( 20.30 sa spunem ) intre programele posturilor TV de la noi si cele dintr-o tara europeana in care exista o democratie cu traditie ( pentru o edificare completa, recomand Germania ). Personal am avut surpriza sa aud cu cinism de la un roman plecat din tara inainte de `90 ca nu mai priveste de multa vreme posturile TV romanesti pentru ca nu prea mai vede romani pe ecran ! Cu acelasi cinism mi-a indicat chiar imaginea prezentata oficial Europei chiar de catre Romania , cu celebrele Mandinga (http://image.stirileprotv.ro/media/images/600×375/Mar2012/60557926.jpg) si respectiv „ Zaleilah ” respectiv ceea ce ce occidentalii au denumit o „frenezie” ( sa-i spunem balcanica… ).

    Cu alte cuvinte , prezentul nostru istoric nu este decat o consecinta a celor peste doua decenii in care dincolo de cetatenii zombi din fata televizoarelor si de unii politicieni penali din spatele lor, au existat si exista cohorte intregi de lideri de opinie, oameni de cultura, scriitori, politologi, analisti politici, ziaristi, juristi, filozofi ,sociologi, psihologi ,etc. care au incalcat sistematic, cam toate codurile deontologice profesionale ( nu mai vorbim de cele morale ) , si din cam toate profesiile , dar fara nici o consecinta si fara nici reactie a colegilor de breasla . Bineinteles, este tot vina cetatenilor . Ei trebuie sa aiba mereu mintea clara, desi oglinda in care privesc are imaginea deformata de altii…

    Dincolo de „razbelul” unor politicieni ( penali ) romani care cu cinism , in fata cetatenilor votanti complet debusolati, joaca mereu dupa principiul eminescian : „alte masti, aceeasi piesa”, ramane o intrebare interesanta. De ce la doua decenii de la Revolutie , in spatiul mediatic romanesc, se practica cu atata fervoare ( inclusiv de catre liderii de opinie, intelectuali si ziaristi ) santajul social, atacul la persoana, etichetarea publica, limbajul indecent, jignirea, insulta, calomnia si ura, care tind sa devina norme sociale ?!
    Domnul jurist care poate spune usor adevarul sub pseudonim , ne-ar putea arata eventual si ce consecinte juridice si sociale decurg de aici .

    P.S. Titlul acestui articol este o parafraza neinspirata dupa titlul unui film tezist al anilor anii `80 intitulat „Duios Anastasia trecea” , care ne arata arata fratia partizanilor romani si iugoslavi impotriva hitleristilor, dar hitleristii au disparut de mult…

    • @ Sergiu Simion

      Va multumesc pentru comentariu si pentru completari. Nu mi-am propus decat sa deschid o dezbatere asupra (carentelor) spiritului civic din Romania. Asta din perspectiva alegerilor care vin si a meciului populist care a inceput intre USL si Dan Diaconescu Direct Oltchim. Ceea ce se intampla acum poate fi un preambul la eventuala „incoronare ca rege al poporului” a unui bufon sinistru. Societatea civila si spiritul civic nici nu mai intra in discutie. Au fost deja relegati la categoria de spectatori. Invizibili. Si asta pentru ca se poate. Daca cetatenii din Romania nu se pot mobiliza la un moment dat in viitorul apropiat pentru a arata ca exista si ca nici USL ori DD nu vorbesc in numele lor s-ar putea sa depasim la un moment dat „the point of no return”.
      P.S.: re „Duios Anastasia trecea” a fost mai intai roman. Roman care comporta mai multe planuri. Unul dintre ele fiind inecarea bunului simt in latrine. La propriu. Vedeti vreo diferenta fata de peisajul oferit de majoritatea televiziunilor din Romania actuala? Cat despre „inspiratie”, de gustibus.

      Cele bune.

  9. Inceputul Manifestului dumneavoastra este bun, chiar si cu bagajul sau liric, inerent as zice oricarui individ de obarsie mioritica. Indemnul finalul este insa jenant prin patosul sau care contrazice toate observatiile de bun simt din expozeu:

    „Trebuie să fii prezent în Piaţa Publică atunci când eşti scuipat în obraz.”

    De ce? Ca sa ne luam scuipati si pe celalalt obraz? eventual sa culegem si bate cu urechile noastre neascultatoare? Ca sa fim muscati si mestecati de hoardele de zombies?

    Contrar impresiilor dumneavoastra, romanii inca inunda „pietele publice” ale oraselor: o fac pentru cumparaturi, la fel cum se intampla si Occident, pentru targuiala [cum nu se mai intampla in Occident unde preturile sint fixe prin lege], si pentru dezbateri politice. Dezbaterile astea nu’s chiar ca in Occident -noua ne lipsesc thinktankurile [desi un GDS ar putea fi considerat ca o institutie dedicata dialogului prin definitie]; dar avem carciumile, cafenelele, muzeele, parcurile. Bancuta din parc este si astazi un pilon al democratiei noastre. Stiti ce gandim noi -noncoformistii ‘invizibili’ ai societatii civile- despre miscarile gen „Occupy NYcity”? ca’s niste razmerite dubioase, iara nu mostre de agregare sociala pe baze democratice. Stiti vorba aia: „ban la ban trage si paduchele la paduche”? Pai asa se intimpla si cu manifestatiile astea la moda in Occi: bogatanii se intilnesc in „forumuri” confortabile ca sa „dezbata” chestiunile zilei [o forma de turism financiar], iar parlitii se strang in palcuri ca sa demonstreze societatii ca exista prin duhoarea pe care o vor imprastia locuintele lor improvizate indecent in buricul targului. Forumul ratatilor zombificati nu interactioneaza deloc cu forumul potentatilor incremeniti in proiectele lor. Dialogul dintre „ordinele” sociale este nul.

    Ironia sortii este ca si dumneavoastra – o masca cu prestigiu virtual- incercati sa treziti masele prin chemari similare celor utilizate de demagogii zilei prin intermediul massmediei mercenarizate. Cind o masca cheama cetatenii in piata la protest ceea ce obtinem nu este o rascoala, ci o mascarada. Logic, nu? S’a si intamplat asta. Se numeste flashmob. Ce s’a obtinut in urma adunaturilor mai mult sau mai putin spontane de anonimi? Nimic in plan legal si institutional. Doar o joaca dulce de copchii cu rezerve serioase de rebeliune fata de autoritate. Dar ce forme de protest ar mai avea la indemana cetateanul responsabil ingrijorat de soarta tarii? Pai…puteti de exemplu sa ne cereti sa ne dezbracam, sa ne vopsim pieptul aramiu, sa ne scrijelim mesajele pe frunte si sa defilam asa in spatiul public cu scopul precis de a’l recuceri. Ce pacat ca publicul neaos e asa de pudibond…nu se da deloc in vant sa’si expuna goliciunea in public ca fetele de la FEMEN…pentru o cauza nobila. Sau..poate ca ce bine ca cetatenii romani sint indeajuns de sanatosi la cap incat sa nu recurga la asemenea nastrusnicii pentru a’si afirma ‘existenta’.

    S’atunci ce sa facem? cum sa ne opunem noii nomenklaturi? Pai simplu: cautind o alta agora veritabila pentru a ne organiza. In anii 50 Rezistenta anticomunista s’a nascut si si’a recrutat membrii in targurile satesti din Tara Barsei. De ce sa nu urmam exemplul lor? Nu trebuie neaparat sa urmam calea razboinica a acestora, iar Opozitia nu trebuie sa fie armata, ci doar sa nascocim mijloace prin care sa neutralizam/reorientam furia ostilor de zombies pentru ca noi partide -cu membri si lideri selectati la sange- sa aiba sanse sa’i inlocuiasca in Parlament, Guvern, institutii si agentii statale [care trebuiesc reformate din radacini sau desfiintate].

    Si nici nu trebuie sa mai iesim in strada ca sa incropim din baricade o Agora. O avem deja. Este doar fragmentata, atomizata. Dar are peste 4 milioane de musterii care trec zilnic prin ea; este reteaua virtuala care ne permite astazi sa dialogam in mod real, sa ne ascultam unii pe altii, sa venim cu idei si sa ne organizam. Si nici nu trebuie sa apara un partid care sa canalizeze aceste energii prezente in spatiu virtual. ci mai multe. Oricate. Care sa invete inca de pe acum -din pruncia lor politica- sa dialogheze si sa convietuiasca democratic. Avem de pilda mare nevoie de Partidul Libertatii Sexuale, De Partidul Marijuanei, de Partidul Opozitiei la Monden, de Partidul Crestin Moderat [antibiserica si antihabotnicie], de Partidul pentru Educatia Juridica a Muncitorilor [ati vazut vreun partid socialist sau social-democrat care sa desfasoare campanii dedicate mediatizarii drepturilor muncitorilor in contractele de munca? care sa’i invete cum sa citeasca macar un contract?], de Partidul Fermeierilor, de Partidul Intreprinzatorilor Cibernetici, de Partidul Piratilor, de Partide verzi [verde-broasca, verde-praz si verde-imparat], de Partide Mov, de Partide ale Amazoanelor [si sint destule, umbla razna in cautarea unui vehicul electoral ale ideilor lor de emancipare] etc.

    Abia dupa ce se vor incropi cateva zeci de platforme-program in spatiul virtual, cetateanul va putea deveni cetatean prin alegerile sale [ce’l vor ajuta la cristalizarea convingerilor etice si politice] si ulterior prin participare intensa la viata politica desfasurata in noua Agora virtuala dar cate se poate de veritabila si democratica. Nu avem nevoie de scuipatii strazii ca sa ne organizam si sa recucerim spatiul public al dezbaterii democratice pentru ca acest spatiu NU trebuie cucerit, ci edificat de la zero, pe noi temelii. Iar anonimatul este acel cocon protector al polemicii civilizate -caci rata atacurilor la persoana este mult redusa astfel- permitind dialogarea in afara metehnelor neaose [de genul sa moara si capra vecinului].

    Dupa ucenicia virtuala, dupa tewstele si ciocnirile inerente, aceste partide vor putea descaleca pe meleagurile pamantene ale romanilor. Poate ca vor fi invatat cate ceva intre timp, de pilda cum si cind sa plebiscitezi o chestiune de interes general. Daca vrem o democratie solida e musai ca politicienii sa admita ca NU exista in principiu o tema intr’atat de frivola sau importanta incit sa nu fie supusa votului popular. Am putea avea si noi in viitor un referendum asupra legiferarii fumatului in spatiile publice. Un semn atat de important asupra dictatului impus spatiului public de catre Stat este aceasta aparent frivola chestiune a viciilor. Atata timp cat un stat vrea sa excluda un segment important de cetatenii din viata publica pe criteriul arbitrar al viciului nesanatos [oricind ar putea decide ca cei care mesteca guma polueaza fonic societatea si e cazul sa fie expulzati din lumea ‘civilizata’] stim cu siguranta ca „spatiul public” nu este public, ci un spatiu etatizat, puternic reglementat, un tarc aflat sub controlul organelor, iara nu o Agora. Sa nu confundam asadar spatiul public din definitiile acestor tehnocrati/politruci cu cel veritabil, in care libertatea opiniei, a expresiei, a miscarii nu au fost anihilate.

    • @ euNuke

      Va multumesc pentru comentariu. Nu am zis nicio clipa ca trebuie replicate miscari de tip „squat-in” ori „indignados”. Insa intr-un eventual moment viitor, manifestatii relativ regulate, in weekend, nu au cum sa nu puna in dificultate guvernul actual. Inchipuiti-va ce ar putea transmite Antena 3 daca in Piata Revolutiei (spre exemplu) s-ar afla nu 3000 de simpatizanti PDL ci 10.000 de cetateni ce-si cer tara inapoi (inclusiv de la PDL) solicitand reformarea Parlamentului si a clasei politice? Si sa nu uitam, desigur, din perspectiva alegerilor, de eventualitatea ca Dan Diaconescu in Direct sa monopolizeze in planul public cu vizibilitate larga orice discurs antiguvernamental. Intr-o tara precum Venezuela lui Hugo Chavez nu sunt prea relevante efuziunile virtuale. Sunt extrem de utile insa nu si suficiente pentru a fi vizibil si ascultat. Parerea mea, desigur.

      Toate cele bune.

      • domnule Adalbert Klein, si eu va multumesc pentru raspunsul prompt si amabil. Continui sa resping fatalismul de subtext al excursului dumneavoastra. Cum-necum va impotmoliti in metehnele si durerile societatii civile:
        „Vi se pare ca societatea civila si spiritul civic sunt cumva bine sanatoase in Romania? Mie, personal, nu. ”

        Mie, personal, da. Societatea civila este sanatoasa si viguroasa, iar fermentii unor noi structuri si organizatii democratice is in plina actiune. Fermentii nu sint neaparat personaje pozitive ale unei presupuse elite intelectuale, ci personaje de basm ce rasar din drojdia societatii, personaje capabile, chiar involuntar si inconstient, sa activeze anticorpii unei natiuni intr’adevar bolnave [de virusii socialismului si colectivismelor impuse de statul si educatia comuniste].

        Dar aceasta optica se datoreaza modului diferit in care definim societatea civila. Eu includ in acest concept toata populatia activa care nu a fost inca inregimentata politic si nici ideologizata intr’o masura fatala. Pentru mine societatea civila este prin natura sa amorfa, atomizata, polarizata, nestructurata in forme rigide. Cind un grup uman din societatea civila se constituie intr’un partid politic, indivizii ce il compun nu’si pierd postura de membri ai societatii civile decat atunci cind abandoneaza discursul si convingerile anti-sistem, in care sistemul nu este echivalent cu statul ci cu structurile ce’l paraziteaza deci cauzator de morbiditate sau stari cu potential patologic. Daca societatea civila ar fi ‘bolnava’ cu adevarat atunci am conferi o cvasi-legitimitate unor structuri statale insarcinate cu tratamentul ei. Ne dorim asa ceva? Vrem iarasi doctori psihopati care sa ne repare metehnele, unele inchipuite de noi, altele nascocite chiar de catre doctori?

        Ca atare eu interpretez optiunea electorala de neparticipare -aproape majoritara- a cetatenilor ca o iesire din ne-fiinta a societatii civile, un gest revolutionar, un act de solidaritate vadit anti-sistem. Boicotul recent nu poate fi interpretat decat astfel: societatea civila a trecut intr’o faza superioara de organizare si cristalizare a ideilor politice. Sintem pe drumul cel bun, ne dislocam din inertie, iar trupul natiunii isi recapata incet culoarea fireasca [un amestec de rozaliu, verde, maro si mov…hidoasa, dar vivanta si proprie]. Semnele sint multe: transhumanta occident-orient de proportii a celor activi, intr’un ritual de re-nastere in care pendularea aduce cu sine dorinta innoirii [la fel cum s’a intimplat cu odraslele boierilor trimise la studii in Apus]; multitudinea de firme, onguri, asociatii initiate in acesti ani, indisponibilitatea contagioasa a patronilor de a contribui la bunastarea nomenklaturii si totodata la perfuzarea mamutilor industriali muribunzi, chemarile la greva fiscala, evaziunea fiscala masiva [asta face societatea civila: pedepseste cum poate statul nepriceput, incapabil si dedicat raptului sistematic], reactiile publice, virulente ale aparatorilor naturii, patrimoniului urban, bunelor-maniere si drepturilor de tot soiul [chiar daca aceasta activitate comunitara poate parea contraproductiva uneori] .

        Asta nu inseamna ca nu’i loc de mai bine. Dar dureaza pana cand varfurile societatii civile descopera ca pot ramane ‘civili’ si sa faca politica in acelasi timp si la un nivel transparent, partinic. Lipsesc organizatiile radical pozitionate impotriva partidelor sistemice [socialiste si nu numai], dar ideile acestea sint vehiculate liber si deja nu mai pot fi oprite. Oricit s’ar stradui propaganda socialista sa incrimineze „populismul”, aceste miscari se vor concretiza in cele din urma in organizatii partinice. Stim foarte bine ca „populismul” si demagogia este in gura celor ce acuza, caci de aproape 100 de ani se slujesc de ele si de resentimentele „clasei muncitoare”, deci nu o sa tina.

        • stimabile eunuke,

          doua aspecte din interventie ma pun pe ganduri:
          1. faptul ca un numar mare de electori ar fi boicotat constient, si ma refer in proportie de 10 milioane.
          2. ma intristati ignorand faptul ca in istorie si anarhistii erau organizati partinic, ceea ce o consider o contradictie in termeni.
          boicotul este un mesaj negativ si bineinteles ca poate fi o pedeapsa, dar prin el nu faceti cunoscut decat ce nu vreti. numeni nu va cunoaste ce vreti.
          va puteti imagina o scena in care stati la masa la un restaurant si chelnerul doreste sa va ia comanda, iar dumneavoastra ii spuneti „nu vreau cordon bleu”. pana nu spuneti ce vreti o sa trebuiasca sa rabdati de foame!

          • @Adalbert Klein
            1] Nu stiu citi alegatori au boicotat constient referendumul si alegerile recente. Probabil o mare parte l’au boicotat in stare de ebrietate, dar asta nu le anuleaza insemnatatea gestului. Cert este ca mai mult de jumatate din cetateni [avand in vedere frauda gigantica prin care s’au inmultit buletinele din urne] nu s’au prezentat la vot. Partidele actuale nu reusesc sa mai convinga cu pantomima lor grotesca a democratiei.
            2] O sa va intristez in continuare ignorind cu desavarsire orice forma de anarhism, partinic sau monahal [anarhistul perfect este, in opinia mea, pustnicul din vagauna muntilor, un individ trist incapabil sa se impace cu lumea, care nu recunoaste niciun soi de autoritate lumescului si ii intoarce suveran spatele]. A refuza meniul rudimentar al unui birt comunal -4 sortimente de partide expirate- nu este echivalent cu a renunta la convingerile democratice si la speranta de a descoperi un restaurant bun cu un meniu cat mai diversificat. Prefer o societate si un regim parlamentar in care sa am de ales intre 20 de platforme-program, pentru o cina frugala dar rafinata intr’o companie placuta conturata in jurul unor afinitati ideatice. Nu vreau sa ma mai ghiftuiesc cu mamaliga soioasa plimbata de toate partidele neosocialiste de dupa 89, in cadrul unui perpetuu festival campenesc populat cu ghiolbani si pomanagii. Birturile comunale au dat faliment, iar partidele conduse de sefii de sala si de sedinta sindicala ai comunismului sint si ele perimate…e musai sa le lasam sa dispara. Puterea asupra mintilor cetatenilor se erodeaza cotidian, iar autoritatea reala a acestor organizatii post-comuniste este zero, iata de ce ne confruntam cu un alt paradox societal: anarhie instalata prin vectorii etatismului socialist. Starea actuala de anomie se datoreaza exclusiv reflexelor autoritariste sadite de comunism in mintile utecistilor de altadata, care, atuci cind s’au trezit cu instrumentele statului atotputernic in mana, s’au precipitat in activitatea de sufocare a economiei prin reglementarea excesiva si contradictorie. Si nu vor sa se opreasca, sint pusi in continuare pe fapte mari care conduc societatea spre anarhie [cu cat statul este mai ‘multilateral-dezvoltat’ si isi extinde aria de legiferare asupra fiecarui detaliu al vietii private cu atat reactia de respingere va fi mai virulenta si contagioasa, iar dispretul fata de autoritati generalizat, si e firesc: asa se comporta omul cu orice bagacios nesimtit care isi vira nasul unde nu’i fierbe oala, chit ca e vorba de un agent al statului].

          • stimabile eunuke,

            sunteti in asentimentul meu referitor la meniul birtului, si m-ar bucura daca impreuna am putea sa invatam chelnerul niscaiva mai bune maniere si un mod de exprimare mai elevat, caci actualmente pare-se ca a incurcat restaurantul cu birja.

            totusi autorul articolului propunea asumarea activa a rolului de cetatean, idee la care am spus ca subscriu, cu toate ca am putea descoperi ca ne aflam pe parti opuse ale „baricadei”, si nu la o pozitie pasiva manata de speranta ca intr-o zi vor schimba meniul la birt. desigur, fiul patronului cu studii in strainatate ar putea prelua intr-o zi birtul si sa-i dea o fata mai rasarita, punand nu numai fete de masa de stofa in locul celor de plastic, dar schimband si meniul. dar ramanem la problema fundamentala, daca nu-i spuneti ce ati dori sa mancati s-ar putea sa va treziti intr-adevar cu un restaurant in loc de birt, dar in continuare cu specific romanesc, si asa veti trece in nefiinta, asa cum sugera tocmai autorul, fara sa stim ce ati dorit. din punctul acesta de vedere eu am in continuare convingerea ca cererea creaza oferta, cu toate ca in domenii restranse sunt un sustinator a „supply side economics” – caci niciodata nu poti sa iti doresti ceva ce nu stii ca exista.

            • @ Frank G. Schmidt

              va multumesc pentru comentariu. Cam despre asta e vorba (printre altele).

  10. Dle Klein, daca in timpul lor liber ar iesi in strada, sau ar cauta orice alta SOLUTIE, cand ar mai scrie cetatenii comentarii atat de ample, atat de docte si atat de sofisticate, tinzand, in general, sa probeze ca stiu cum stau lucrurile mai bine decat oricine?

    • stimata doamna jela,

      intamplator ma aflu la bucuresti pana pe 1.octombrie. va rog respectuos sa propuneti doar un loc si o ora de intalnire si las la latitudinea dumneavoastra, chiar accept aprioric orice tema de manifestatie. desigur, pot fi pro sau contra, dar accept propunerea de dialog in „agora” pe o tema la alegerea dumneavoastra.

      • Imi cer iertare pentru intarziere. Mi-ar fi folosit si mie sa va fi raspuns de ieri, fiindca azi, la 11, la GDS, a avut loc o dezbatere in legatura cu posibilitatile de a contracara efectele nocive ale matracajului propagandistic,al intoxicarii si manipularii practicate de Antena 3. S-au propus acolo niste solutii -partiale, caci nicio problema nu e globala si nu are solutii globale. In rest, cred ca fiecare unde e, poate face ceva ca sa se apere si sa-si apere cercul apropiat de raul din jur si mai multe cercuri cu imunitate buna, pot da un cerc mare, noi toti, cu imunitate buna.poate am fost exagerat de exasperata cat de mult se vobeste la noi si ce putin se face. imi cer scuze, sa fiti sanatos.
        ps. in proximul numar din 22 puteti citi ce s-a discutat azi la GDS.

        • Stimata doamna Jela,

          cu riscul de a parea poate plat si redundant, subscriu integral la ultimul dumneavoastra comentariu.

          Toate cele bune si o seara excelenta va doresc!

        • stimata doamna jela,

          nu va faceti nici o grija, daca nu acum in romania, oricand in spatiul virtual si poate cu proxima ocazie in romania.

          dar permiteti-mi sa va informez ca in cazul discutiei avute eu nu m-as fi putut constitui intr-o voce contra. nu ca imi place antena 3, dar am invatat mult dintr-un film american (am avut un moment de trezire sa spunem asa) in care un avocat evreu apara o organizatie de neo-nazisti, evident antisemiti, cu simpla si pertinenta argumentatie a apararii libertatii cuvantului. atat timp cat ei nu instiga ci doar isi proclama convingerile, ei se aflau sub protectia constitutiei americane si a amendamentului aferent.

          eu am telecomanda. da, limbajul folosit a devenit mai mult decat greu digerabil, dar nu este singular in media romaneasca. mai grava mi se pare justitia televizata in direct insa, unde presa, de toate coloraturile, stie DIN justitie cine va fi citat inaintea citatului (vezi recentul caz blejnar de exemplu). astfel de „scurgeri” nesanctionate de foarte multa vreme nu au nici o legatura cu o justitie corecta. prin aruncarea anatemei in spatiul public se aduc grave prejudicii persoanei, iar daca justitia prin hotarari definitive si irevocabile infirma rechizitoriul, reabilitarea este imposibil de infaptuit.

          cu domnul klein deja am „elaborat” niste teme pozitive de dezbatere si acestea sunt acelea in jurul carora am oricand disponibilitatea de a ma „coagula”. de asemenea cred ca am initiat un dialog interesant si constructiv in principal cu doamna gorga dar si cu domnul vlaston in jurul temei educatiei, pe care o consider de asemenea fundamentala.

    • Stimata doamna Jela,

      In general nu mi-am propus sa probez nimic. Am propus doar o eventuala tema de gandire: cetateanul „invizibil” versus o parte din factorii care ii inhiba manifestarea. Vi se pare ca societatea civila si spiritul civic sunt cumva bine sanatoase in Romania? Mie, personal, nu. Dupa surpriza facuta de USL in aceasta vara se pare ca toamna ne-a mai adus inca o surpriza: Dan Diaconescu Oltchim. Sau Privatizarea Poporului Dreptate Demnitate SA (se pare inca neinregistrata la Registrul Comertului). Daca acest pariu ii va frige pe cei de la USL sau dimpotriva, il va frige pe Dan Diaconescu, ramane de vazut. Cert este ca spectrul si mai had al populismului marca PRM isi arata coltii. In aceasta situatie, ma intreb, ce mai e de facut? Nu a vorbit nimeni de petrecut tot timpul liber in piata publica. Dar nevoia de a iesi in piata publica o data pe saptamana (spre exemplu, sambata) pentru a sustine statul de drept si a contrabalansa populismul marca DD s-ar putea sa vina in curand. Sa dea Domnul sa nu fie nevoie sa se ajunga acolo. Cat despre „comentarii atat de ample, atat de docte si atat de sofisticate”, cam cum v-ati astepta sa va raspund?

      Toate cele bune.

    • :)
      blog, blogging, blogger, bloggereala.
      de la fabrici si uzine la malluri si ruine.
      :)
      stimata doamna,
      dvs n ati aflat ca secera si ciocanul au fost inlocuite cu stock option uri si derivative.
      astazi, marketingul linkul si clickul produc declicul.
      articolul dlui Klein e bun. e inteles de cel obisnuit sa gindeasca. problema e cum ajunge la cel care stie doar sa priveasca. deocamdata, speranta ramine mediul online (neocupat inca) unde oamenii cauta solutii.

    • @Doamna Doina Jela,
      Solutiile nu se cauta in strada, in agitatia isterizanta a maselor, ci la rece, in jurul unei mese unde reusesc sa se adune minim 3 conspiratori. Securitatea cunostea acest aspect -al puterii subversive si al atractiei suscitate de maruntele asocieri subterane- d’aia incerca sa infiltreze macar un informator la fiecare masa [care, binenteles, nu era lipsita nici de peste]. Astazi avem sansa sa conspiram relaxati, in grupuri mai mari, si, paradoxal, sa convingem „infiltratii” sa lucreze impotriva patronilor lor si chiar a statului socialist. Da, nu e nicio gresala: statul socialist. Ca doar nu o fi vreun stat capitalist Romania actuala.

      Chiar trebuie sa lasam statul socialist sa ne mai sparga capetele in pietele publice si a treia oara ca sa ne convingem ca lupu’si schimba blana da’ naravu’ ba ? In ’46 si in ’89-’90 sute de mii de tineri, plini de speranta si elan democratic, au iesit in strada sa protesteze impotriva uzurparii puterii de stat si sa’si demonstreze solidaritatea in lupta [pasnica] impotriva comunistilor. Nu au reusit mare lucru. In ’90, adevarata revolutie, cea din mai-iunie, a fost infranta si comunistii au reluat puterea sub un alt nume. Socialismul monopartic si monomaniacal a fost inlocuit cu socialismul multipartinic si polivalent [ca si salile lor de spectacole in care exerzasera minunea democratiei originale]. Cetatenii Romaniei inca se imbata cu iluziile democratiei, statului de drept si capitalismului pentru ca nu vor sa creada ca de 23 de ani au fost condusi tot de socialisti, intr’un regim tot socialist [doar cu o vaga nuanta albastrie imprumutata de la camarazii europeni, tot socialisti si ei].

      De ce sa iesi in strada ca sa protestezi impotriva clasei politice actuale? Cind este atat de simplu sa demonstrezi unui roman fatalist ca „toti politicienii is o apa s’un pamant” si ca a sosit timpul sa’i inlocuim, pan la ultimul. Nici macar nu’i nevoie sa’i explici ca traieste intr’un stat socialist. E de’ajuns sa’i aduci aminte seara ceea ce gandeste in timpul zilei. Seara, cind romanul e obosit si scarbit de forfota politicianista, activistul societatii civile poate patrunde in mintea lui pentru a sadi samanta subversiva si a’l imboldi sa se organizeze, sub protectia anonimatului, impotriva nomenklaturii care paraziteaza statul si ne’a impins in colapsul economic. In timpul liber, cetateanul constient si dornic sa contribuie la scoaterea tarii din marasm poate fi atras sa conspire impotriva actualei ordini statale. De altfel, chiar politrucii zilei instiga la televizor la „nesupunere civica”. Pai…asta inseamna nesupunere civica: cum sa te asociezi cu alti cetateni in vederea eliminarii din Parlament si din institutiile statului, prin votul si actiunea politica personala,a tagmei de nomenklaturisti care au ajuns sa creada ca li se cuvine totul [caci pentru ei mandatul nu vine de la popor ci de Sus, si nu are niciun continut stabilit in prealabil ci se umple cu balivernele lor senzationale]. Si metoda este simpla: sa convingi si alti cetateni sa NU VOTEZE NICI UN partid guvernamental [care si’a aratat prin fapte aderenta la idealurile colectiviste ale socialismului si a contribuit in mod direct la dezastru economic, fie prin rapt sistematic, fie prin acte de coruptie, fie prin impovararea bugetului public cu agentii, regii si societatii ‘comerciale’ sinecuriste]. Niciodata nu este tarziu sa efectuam prin forte proprii ceea ce trebuia facut in 89: LUSTRATIA. Nu este nevoie de o lege pentru lustratie, e suficient sa convingi cit mai multi semeni sa voteze in sensul lustratiei. Ca sa avem capitalism si democratie veritabila trebuie sa evacuam din viata politica toti socialistii, inclusiv progeniturile lor uteciste. Orice alt partid -oricit de aberanta, frivola, puerila- este mai bun decit un partid cangrenat de socialism si condus de aceiasi dinozauri, cu conditia ca lustratia interna a socialistilor si traseistilor sa fie absoluta. Daca toti membri unui partid proaspat ar fi idioti, dar neinregimentati in cohortele socialiste, tot ar fi mai bun pentru restul cetatenilor inteligenti dar incapabili sa se asocieze in partide [in principal din cauza orgoliilor nemasurate], pentru ca un Partid al Idiotilor ar fi usor de influentat de catre alte grupuri de interese si astfel parghiile de putere ale socialismului ar putea fi fracturate si transferate catre detinatorii capitalului privat. Pana si o astfel de idiocratie-plutocratie ar fi de preferat regimului socialist actual [falimentar prin natura si fixatiile sale legate de socializarea riscului in economie]. Politica de stat ar fi cel putin sursa de ilaritate, iara nu de disperare si lamentari colective ca astazi. Exista si o ilustrare cinematografica a acestui regim al populismului extrem – „Idiocracy”.

  11. ” Dle Klein, daca in timpul lor liber ar iesi in strada, sau ar cauta orice alta SOLUTIE, cand ar mai scrie cetatenii comentarii atat de ample, atat de docte si atat de sofisticate, tinzand, in general, sa probeze ca stiu cum stau lucrurile mai bine decat oricine? ”

    Stimata doamna Doinea Jelea,

    Cu tot respectul, dupa 22 de ani afirm raspicat ( si cu toata ciuda …) ca iesirea in strada nu este o solutie . In anii `90 domnul Iliescu inca in viata ( blestemul poporului roman cum il numea odata domnul Ticu Dumitrescu ) a avut dreptate atunci cand spunea ca „pot fi iesi in strada si 5.000.000 ( sau, ma rog , cat o fi zis… ) si tot degeaba ! „. Aceste comentarii ( „ample, docte, si atat de sofisticate „) pe care dvs se pare ca le dispretuiti, exprima faptul ca poate cetatenii anonimi sau nu ( nu toti sunt platiti, unii sunt cinstiti…) , gandesc si incearca sa gaseasca o solutie pe care ( va rog sa nu o luati in nume personal ) toti liderii de opinie, oamenii de cultura, scriitorii, politologii, analistii politici, ziaristii, juristii, filozofii ,sociologii, psihologii , etc. ( care de fapt sunt cam aceeasi :))…), NU au fost in stare sa o gaseasca vreme de doua decenii !
    Dvs aveti vreo explicatie ? Eu nu am !

    Cu toata consideratia,

    Sergiu Simion
    http://sergiusimion.blogspot.com

  12. stimate domnule Klein,

    din data de 2 iulie 2012 exista un grup care ZILNIC este prezent in Piata Victoriei (pe trotuarul din fata muzeului Antipa) si cere demisia guvernului ponta. Repet: din 2 iulie.
    La inceput au fost mai multi, maximul atins a fost de vreo 800-900 de persoane (in jurul datei de 26 iulie), iar acum zilnic ii puteti vedea – am inteles ca pina in 1 octombrie sinteti in Ro – manifestindu-se extrem de civilzat.
    (jandarmii din zona au numai cuvinte de lauda la adresa lor)

    in ultimele zile participantii au fost doar intre 15-30 persoane de toate virstele.

    Puteti trece intr-una din seri (intre orele20-21,30/22) si sa faceti cunostinta cu ei.
    (cam 0,001% din populatia Bucurestiului)

    • stimabile s,

      probabil ca avand rezonanta germanica atat numele autorului – klein – cat si al meu – schmidt – ne-ati incurcat cumva. eu, schmidt, sunt prezent in romania pana pe 1.octombrie. despre domnul klein nu stim, nu ne-a spus.

      am totusi impresia ca nu ati citit cu atentie raspunsul meu adresat nici doamnei jela nici celelalte interventii ale mele – eu ma voi asocia oricarei discutii pe o tema pozitiva. nu voi lua parte nici la manifestatii „jos ponta” cum nu am luat parte nici la „jos basescu” sau chiar „jos comunismul”.

      mie daca imi este foame, spun ce vreau chelnerului. daca ii spun ce nu vreau am certitudinea ca raman cu foamea. incerc sa va fac sa intelegeti ca in acest context nu ma intereseaza daca chelnerul se numeste ponta sau boc. articolul domnului klein l-am inteles exact in aceasta cheie, a deveni cetatean trebuie sa te delimitezi pozitiv, sa spui ce vrei, nu sa spui ce nu vrei. poate am gresit, si atunci imi fac mea culpa, mea maxima culpa.

    • @ s

      cu riscul de a va dezamagi fara voia mea, nu am cum sa va vizitez mai devreme de sfarsitul anului. Lucrez in Paris si am angajamente in curs ce ma obliga. Pe de alta parte, imi permit o observatie: un „sit-in” zilnic risca sa uzeze inutil participantii. E mai util, cred, sa poti reuni mai multi oameni o data la o luna, in weekend (spre exemplu) decat sa ai un numar constant dar mic de oameni ce picheteaza o autoritate indiferenta. Acestea se pare ca nu ridica sprancenele decat in fata numerelor mari :-)
      De asemenea, cred ca un mesaj prin delimitare negativa de tip „Jos Ponta!” are un impact si o forta de tractiune mai redusa decat un mesaj de delimitare afirmativa – spre exemplu – o Petitie pentru Reformarea Parlamentului. Ce parere aveti? (Sa nu uitam ca daca pleaca doar domnul Ponta, va fi inlocuit a doua zi cu cineva plamadit din acelasi aluat ce vine de la acelasi brutar – PSD).

      Toate cele bune.

  13. Nu inteleg raportul cauza-efect. Porniti de la televiziune si ajungeti la mobilzarea in piata publica pt. independenta justitiei si reformarea parlamentului. Cu ce-ar schimba asta efectele pe care le produce media in plan social ?

    • @ Andra

      Nu cred ca ne uitam totusi la acelasi raport cauza-efect: deformarea spatiului public si capturarea dezbaterii publice de o mare parte din media electronica dependenta de patroni influenti cu afilieri politice si de afaceri foarte clare nu reprezinta decat unul din factorii care inhiba indirect manifestarea societatii civile. Televiziunea nu e o cauza – ea e doar un mijloc ce poate fi abuzat. Si in Romania este abuzat cu varf si indesat. Exista o diferenta uriasa intre televiziunile din Romania si cele din state precum Franta, Germania, Austria, Marea Britanie.

      Mobilizarea/prezenta fizica a cetatenilor in adunari publice este la randul sau un mijloc pentru a recupera si reseta dezbaterea publica in societate asupra temelor fundamentale de care depinde inscrierea/mentinerea Romaniei pe o orbita de convergenta cu Uniunea Europeana, sau, dimpotriva, marginalizarea si esecul societal in cazul perpetuarii actualelor cercuri vicioase.

      Avand televiziunile care exista acum in Romania, probabil ca singura metoda ca „Televizorul” sa asculte din nou la randul sau spre ce are de spus „Societatea” este sa reusesti sa strangi un numar suficient de mare de cetateni in piata publica reuniti in jurul catorva idei mari si simple. Si apoi repetate pana la saturatie. Faceti acest exercitiu de imaginatie cu 50 de oameni, apoi cu 3000 de oameni, 20.000 de oameni, 100.000 oameni etc. Incercati mai ales sa vizualizati, spre exemplu, efectele unei multimi de 100.000 de oameni asupra concentrarii ultimelor resurse de luciditate si bun simt ale domnului Gadea, „pastorul” Antenei 3 a domnului Dan Voiculescu.

      Cele bune.

      • Citind raspunsul dvs., inteleg ca scopul mobilizarii in piata publica ar fi sa schimbam agenda televiziunilor …. (deci pana la urma tot televiziunile sunt de fapt “cauza” ….).
        Fie ca-i “un mijloc” fie ca-i “o cauza”, efectul e acelasi: televiziunea influenteaza masse mari de oameni (si nu o face degeaba, ci o face pentru cineva – om sau partid – deci o face pentru putere).
        Iar in democratie puterea se castiga si se exercita prin masse mari de oameni.
        Dvs. vreti deci sa ne mobilizam, ca sa devenim si noi o massa, si pt. ca astfel, sa ne putem opune altor masse – cele influentate deja de televiziuni.

        Adica sa facem noi, ceea ce nu mai pot face azi decat televiziunile –

        Propunerea e descurajanta, si cred ca nu are precedent pe undeva prin lume: exista vreun loc unde un fenomen social creat de media sa nu fi fost invins decat tot numai de un alt fenomen social, creat tot de media… ? Mai pot oamenii sa faca azi ceea ce numai media poate face (avand drept exemplu, sa zicem, revolutiile arabe) ? Mai mult: mai poate oricare alta media – care nu e de aceeasi factura cu A3 – sa mai creeze vreun (alt, nou) fenomen social in Romania ….?

        Propunerea dvs. emuleaza cumva anii ’90. Astazi, pt. oamenii influentati de A3, nimic nu conteaza, daca nu conteaza ptr. A3: daca le scad pensiile pt. ca scade puterea de cumparare, daca se scumpeste totul la piata, daca omul de rand devine bandit fata de omul de pe strada – ei nu vor iesi in piata pt. aceste motive decat daca le spune A3. Pentru restul – conteaza doar faptul ca cei influentati de A3 sunt o forta atat de coerenta.

        Vorbim deci de un establisment cu totul nou fata de anii ’90. E vorba despre o populatie care a dus-o bine pentru multi ani, in anii de boom economic din 2005-2008, si care, pt. a fi mentinuta sub control, a fost bombardata cu campanii negative. Dumneavoastra ati vorbit intr-un articol precedent despre “asumarea de riscuri”.
        Scopul campaniilor negative este tocmai acela de a conduce oamenii, in mod fortat, spre pasivitate: atunci cand economia merge si omului ii este bine, scopul campaniilor negative este sa-l determine ca, in loc sa-si asume riscuri mai mari (cum ar fi normal, sa schimbe de exemplu guverne), el sa tinda spre limita de jos, sa vrea sa-si conserve statutul evitand asumarea de riscuri (greater survival benefits from avoiding costs rather than approaching gains). Despre metodele care ni se aplica acum, pe recesiune, ne vom da seama probabil, tot dupa ce vom fi trecut de mult prin ea.
        Cred totusi ca fara o discutie deschisa despre toate astea nu va putea exista nicio asumare credibila – deci autentica – din partea nimanui. Deci nici mobilizare.

        Toate cele bune si dumneavoastra.

        • @ Andra

          Buna ziua!

          Va multumesc pentru acest raspuns elaborat si pertinent. Tema campaniilor negative ce au ca finalitate incurajarea pasivitatii este, cred, o tema de mare actualitate si cu o miza pe masura. Ar merita dezvoltata si m-as bucura daca as citi un articol semnat de dumneavoastra aici pe aceasta platforma. Cat priveste cealalta observatie a dumneavoastra, de asemenea corecta, cea privind fenomenele sociale create (sau sustinute) de media, cu voia dumneavoastra voi incerca sa va prezint si jumatatea plina a paharului. Exista forte media mai puternice decat Antena 3: ele se numesc BBC, Euronews, CNN si alte branduri mari ale mass-mediei internationale. In comparatie cu aceste forte, Antena 3 nu este decat un purice. Minuscul. Mai mult, este un purice ce nu detine nici macar un monopol garantat, asa cum era, de facto, TVR in anii ’90 in Romania. Datorita concurentei celorlalte posturi, Antena 3 nu-si poate permite sa ignore un fenomen social ce capteaza deja atentia mass-mediei internationale si a celorlalte televiziuni concurente, fiind la fel de dependent de rating ca si acestea din urma. Altfel scrie pe ei faliment intr-un timp relativ scurt. Lucru pe care nici macar domnul Dan Voiculescu nu si-l poate permite. E util sa ne reamintim de ce au avut loc manifestatiile din 21-22 decembrie 1989 in Piata Universitatii si nu in alta parte: din cauza hotelului Intercontinental, in care se aflau turisti si ziaristi straini. Imaginile cu TAB-urile care trec prin multime au fost filmate acolo si au facut ulterior inconjurul lumii cu maxim succes. De asemenea, miscarile de strada cu coloratura relativ mixta si „sponsorizare” ulterior dubioasa din ianuarie 2012 s-au bucurat de o atentie disproportionata in exterior, inclusiv la Paris. Si chiar si asa, nu au ramas fara efect. Inchipuiti-va acum o miscare civica reala cu o platforma autentica non-partizana, sustinuta de prezenta a 100.000 de cetateni in Piata Revolutiei si care cer doar trei lucruri: garantarea independentei justitiei, renuntarea la imunitatea parlamentarilor cu exceptia declaratiilor politice din parlament (exact ca in Anglia), si nu in ultimul rand, corectarea mandatului reprezentativ al parlamentarilor in sensul ca acestea sa apartina exclusiv partidelor ce au participat la alegeri si nu individual, parlamentarilor ce au fost numiti pe liste ori in colegii (pentru a impiedica traseismul politic). Nu au mai fost de foarte multa vreme manifestatii in Romania cu peste 100.000 de oameni. Nu cred ca vreo forta politica sau televiziune si-ar putea permite sa ignore agenda unei astfel de manifestatii.

          Toate cele bune si o zi excelenta va doresc!

          • Buna ziua, dle. Adalbert Klein

            Din pacate, nu am niciun fel de competenta in media, in sociologie sau in tema campaniilor negative. Eu sunt economist, si tot ce stiu am aflat observand in ultimii ani evolutia fantastica pe care a avut-o media in Romania (Tom Gallagher avertiza inca din 2005 despre posibila berlusconizare a Romaniei, si iata a avut dreptate). Apoi, cautand pe net am vazut ca ceea ce am inteles eu prin simpla observare si intuitie, era studiat de mult timp in occident pentru ca erau realitati create de om si nu speculatii. Asadar, nu vreau sa ma fac de ras scriind despre lucruri pe care nu le stapanesc.

            (Desi, daca as mai crede in posibilitatea vreunei actiuni colective autentice, as accepta chiar sa ma fac de ras, daca asta ar fi pretul ca sa aduc o tema atat de importanta pe agenda publica; poate asa, sociologii, oamenii de media sau chiar strategii partidelor ar iesi din umbra in care stau de atat de mult timp, si-ar lamuri aceste lucruri mai bine ca mine. Cu toate ca nimeni nu va face asta, caci de ce-ar face-o… ? Nu-ti impusti tu singur gaina cu oua de aur – )

            In legatura cu fenomenele sociale create de media, eu le vad aproape la fel ca multimile care sunt “invatate” sa cumpere o anumita pasta de dinti: procedeul e acelasi. Romania face diferenta prin aceea ca nu are BBC, Euronews, CNN, etc (de la care oamenii sa pretinda macar putina responsabilitate, that is).
            De fapt A3 chiar este CNN-ul Romaniei, in integralitatea operabilitatii pe care un CNN al Romaniei ar trebui s-o aiba. Si spun asta nu doar pt. ca A3 e lider de audienta – pt. ca audienta poate fi detronata – ci pt. faptul ca A3 s-a incarcat pt. romani cu acea aura unica a prietenului cu care ai traversat desertul (pustiul crizei, al lipsirii de bani, etc). Bun sau rau, A3 a fost langa ei la greu pe criza. Acelasi lucru s-a-ntamplat in Germania cu televiziunea nationala care i-a insotit pe nemti prin razboi. Aceeasi incarcatura simbolica o poarta pana si TVR-ul romanesc (asa a devenit el o prada dorita de toti).

            De aceea cred ca miscarile de strada sau mobilizarile in piata publica nu mai pot fi autentice in Romania, in sensul ca nu mai pot fi motivate de idei extra-mediatice (care nu sunt controlate de media). In Romania nu se vor strange niciodata 100.000 de oameni in piata publica pentru independenta justitiei, pentru ca independenta justitiei nu e obiectiv de marketing pt. nicio televiziune, nici macar pt. televiziunea PDL-ului. Din pacate suntem that thight in optiuni. Si o spun ca un om care a participat la revolutia din ‘89, la Piata Univ. 1990, ca observator in alegeri in 1992 (cand umbla vorba ca aduce Iliescu IMGB-ul sa ne bata in sectiile de votare), si la ultimul miting adevarat din Romania, la mitingul pentru justitie din martie 2007, deturnat chiar de liderii lui (Alina Mungiu spunea ca ce miting e ala, daca s-au strans doar vreo 500 de oameni pt. justitie, si toti cu parul alb… !!!!)
            ….Pai era primul miting dupa atatia ani “de stat in fata televizorului” , adica primul miting din 1999 – cand fusese ULTIMUL miting ! Si ORICE miting asa incepe: cu 500 de oameni, dupa care vin ceilalti, si el devine miscare sociala. La inceput, in Piata Univ. in 2012, nu s-au strans nici pe putin atatia oameni …., ca in 2007 pentru justitie ! Vedeti deci, cine ne erau liderii, si de ce nu mai poate exista mobilizare publica in afara televizorului (btw, am trimis atunci un mail la SAR, pt. follow-up, si nici nu vreau sa va spun ce mi-a raspuns atunci o domnisoara care azi se da mare aparatoare “a justitiei”… la televizor !… ).

            Asta cred, din pacate. Vremea actiunii colective autentice a trecut. Se fabrica lideri, se fabrica idei de mobilizare, se “inlocuiesc” liderii veritabili (uitati-va ce-a patzit basescu), apar liderii fabricati de media. Mi-e teama ca la fel de usor va trece si vremea in care oamenii inca se mai intreaba : oare de ce ni se-ntampla toate astea ? Vom utiliza televizorul si vom fi utilizati de el, fara sa mai intelegem deloc ce ni se intampla, si cum functioneaza tot ceea ce ni se intampla : la fel ca la telefonul mobil si ca toata tehnologia pe care o folosim. Din fericire pentru mine, eu am credinta in Dumnezeu (si il am pe Arsenie Boca…). Si impreuna cu ei, sunt alaturi de foarte multi romani. Si alaturi de cei care, ca dvs., incearca sa inteleaga cate ceva, in aceste zile grele. ….

            Numai bine va doresc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Adalbert Klein
Adalbert Klein
Consultant specializat în negocierea contractelor internaţionale în domeniul energiei. Locuieşte în Franţa, la Paris. Adalbert Klein este un pseudonim.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro