joi, martie 28, 2024

“Dumneata crezi în Dumnezeu?”

Astăzi la metrou o bătrână în doliu mânca pufuleți.

Ședea pe scaun într-o stație, nici dreaptă nici încovoiată, nici tristă nici veselă, ședea, mânca și aștepta.

Basmaua, pantofii, paltonul, punga de pufuleți erau atemporale. Te uitai la ea și nu aveai niciun indiciu asupra timpurilor care o făcuseră posibilă. Putea fi în un produs al anilor ’65, ’75, ’83, ’98.

O văzusem pe femeia asta de zeci, poate de sute de ori de-a lungul vieții. Nu s-a schimbat deloc. Același chip placid, aceeași basma legată în față, același palton de postav jilav cu croitură dreaptă, aceleași încățări fără formă, aceiași pufuleți din ce în ce mai sărați pe măsură ce mâna ciolănoasă scormonea, îndemânatică, prin adâncurile pungii.

Proust avea madlena lui, eu am bătrâna mea în doliu.  Când eram copil o vedeam duminica, pe scaun, în fața porții, în satul bunicilor. O vedeam seara în priveghi, niciodată în camera mortului, ci afară, în ogradă, șezând pe banca acoperită cu pled. O vedeam în trenuri personale, mergea spre oraș să viziteze pesemne rude și nepoți; altfel de ce să fi avut în geanta cu închizătoarea ruptă încă o pungă de pufuleți?

O vedeam din când în când în vreun colț de parc bucureștean, stând pe vreun colț de bancă, mereu singură, niciodată stingheră, cu pufuleții ținându-i loc de gânduri.

Nu vorbea cu nimeni și nimeni nu vorbea cu ea. N-am aflat niciodată cine i-a murit. N-am avut niciodată idee ce simte, ce crede, ce speră. Am zis să aflu astăzi ce n-am aflat vreme de treizeci de ani. M-am așezat lângă ea și am întrebat cât am putut de firesc: „Dumneata crezi în Dumnezeu?”

Bătrâna m-a privit prompt, indescifrabil, și-a retras imediat mâna din pungă, s-a ridicat de pe scaun și s-a îndreptat cu pași smuciți spre scara rulanta. Totul, în mai puțin de zece secunde.

Am privit-o urcând. A urcat fără să se uite în urmă, a tot urcat și dus-a fost.

Eu mi-am ratat interviul, ea și-a ratat destinația. Ce a rămas, e conturul unui arhetip: femeia româncă dintotdeauna și de peste tot care-și poartă punga de pufuleți și hainele negre prin viața de zi cu zi. Ce simte și ce speră, nu știe nimeni cu adevărat. Chiar dacă ți-ar vorbi despre Dumnezeu, tot n-ai afla ce crede, de fapt, despre El.

Unii se vor fi gândit deja că țin cu tot dinadinsul să vorbesc în paradoxuri. Nu-i așa.

Ceea ce-mi propun cu acest text este să încerc să explic, atât cât m-oi pricepe, de ce e nu e deloc simplu să răspundem la întrebarea “mai e românul credincios?”

Voi încerca să formulez un răspuns nuanțat. Lipsa nuanțelor ar descalifica din start orice explicație la o problemă atât de complicată. Ce-i drept, internetul duduie de comentarii, analize și verdicte. Unele sunt aduse din condei, altele sunt aduse din topor. Cei mulți s-au pus, totuși, de acord: se plâng, scuturați de dezgust, că țara e plină de icoane și de pupători de moaște.

Sunt sincer deranjată de această punere de problemă. Îmi pare deopotrivă puerilă și răuvoitoare. M-am simțit, deci, îndemnată să reflectez nu doar asupra motivelor pe care le-ar avea unii să se simtă scârbiți de cozile la moaște, ci și asupra propriei mele iritări vizavi de scârba lor.

E adevărat că în ultimii ani, pe la conferințele internaționale, n-a fost om cu care să fi intrat în vorbă și care să nu mă fi iscodit: “cum e la voi cu moaștele?” Fac cercetare de teren prin satele României de cel puțin zece ani, dar nu mi s-a părut niciodată că interesul pentru moaște tămăduitoare e general și indiscutabil. Dimpotrivă. Unii sunt fățiș dezinteresați. Mulți dau din umeri. N-aveai cum să spui, însă, sociologului olandez sau britanic așa ceva. Nu fără să-l dezamăgești crunt. Dacă tot ieși “afară” la conferințe, e bine să ieși bine. E bine, adică, să faci pe plac, să nu înșeli așteptările. Vorbești, deci, despre ceea ce-i lasă pe alții cu gura căscată: despre religia populară în România ori despre corupția BOR. Ori taci din gură.

Din nefericire pentru noi toți, din motive de rating, subiectul a fost supraexpus.

Afară de câteva lucrări care documentează echilibrat și rafinat fenomenul pelerinajului, proporțiile pe care le-a luat dezbaterea în marginea acestui subiect depășesc cu mult anvergura sa reală.

Ceea ce-mi pare cu adevărat interesant nu e buluceala din fiecare octombrie la hramul Sfintei Parascheva (religia populară nu e cine știe ce noutate), ci reacția de stupoare pe care o trezește această practică printre românii “civilizați” – atât printre cei care se declară, bineînțeles, creștin-ortodocși la fiecare strigare, cât și printre ateii militanți, acea castă bizară de eterni puberi învârtoșați. Însuflețirea acestor liber-cugetători nu cunoaște margini. Ar merge ei înșiși zeci de kilometri pe jos, ar sta ei înșiși zile și nopți la coadă doar ca să-i poată ocărî în față pe acei „spălați pe creier” căzuți în genunchi în fața icoanei Sfântului Efrem cel Nou. Imaginea unor atei cu fețe sluțite de dezgust, cu tremur și salivă acră în colțurile gurii schimonosite arătând cu degetul potopul de oameni veniți să pupe moaște, pare ruptă dintr-un roman dostoievskian. Culmea e că unii nu pot funcționa fără ceilalți. Se miră unii de ceilalți, se ofensează și se suspectează reciproc de o neagră prostie. Angajamentul lor te lasă perplex.

Cred că tandemul ăsta indestructibil, caraghios și tragic deopotrivă, este ceea ce ar trebui, de fapt, să intereseze. General vorbind, dacă nu stai tu însuți la coadă la moaște, e musai să te arăți deranjat de cei care stau. E musai, adică, să te delimitezi vehement de aceștia.

Cred că aici, între aceste două extreme, poate fi surprinsă infailibil România de astăzi. Nu cred să mai existe astăzi vreo Românie profundă. Totul se joacă sub nasul nostru, la suprafață, în văzul tuturor, iar ceea ce se vede e o Românie profund schizoidă, un amestec inimitabil de modern și ne-modern care conduce, iată, la polarizări îndârjite.

Procesul abrupt de emancipare (de sub rânduiala tradițională), cu toate neajunsurile pe care le presupune – valori ambigue, așteptări nerealiste, decalaj economic şi mentalitar între bogaţi şi săraci – a contribuit la conturarea și mai apăsată a profilul unei naţiuni care nu reușește să-și gestioneze nici impulsurile vindicative, și nici pe cele pasiv-resentimentare. Peste sate și orașe s-a lăsat o confuzie pâcloasă.

Nu cred că e nevoie să amintesc cititorilor acestui articol cât de precară este securitatea ontologică într-un spaţiu fost comunist. Procesul abrupt de individualizare s-a produs, firește, în tot blocul de Est, dar noi am perpetuat, tenace, niște structuri mentale dobândite în perioada comunistă asimilând în același timp, la fel de tenace, valori și modele occidentale pe cât de promițătoare pe atât de constrângătoare. Ne împlinim, ca indivizi, smucit, prin decizii mecanice ori arbitrare, prin zvâcniri irepresibile de impostură care au condus în curând la o adevărată și „rafinată” cultură a imposturii. Am devenit, tocmai de aceea, și mai nesiguri. Pe de o parte, ne vine greu să ne rupem de popor; pe de altă parte, tentaţia cosmopolitismului rămâne irezistibilă. Ea se manifestă şi se împlineşte, astăzi, în România, la cote paroxismale.

Experiențele spirituale gratificante s-au diversificat, atunci, și ele. Am început să credem în de toate. Wellness-ul și medicina profilactică sunt pe cale de a deveni – și la noi! – religii în toată regula. Când mântuirea devine inactuală, vindecarea comprimă toate speranţele pe care o epocă este capabilă să le producă şi să le întreţină. Nu intru în amănunte. Despre asta am vorbit cu alte ocazii. Ce voiam să spun este că nu cred să existe, la ora asta, în România, context social nerevendicat “patologic”, de impulsurile noastre schizoide. Această stare de neaşezare nu are cum să nu influenţeze atitudinea noastră faţă de viaţă, moarte și Transcendență. După mine, religiozitatea românilor nu se mai leagă astăzi neproblematic de religia tradițională, chiar dacă BOR se laudă în continuare că românii sunt, într-un procent covârșitor, de partea ei.

Ce poate însemna asta? Rog cititorul să-mi îngăduie să explic câteva lucruri esențiale despre circumscrierea religiei, astăzi:

În mare, se vorbește despre “îmbisericiți” (churched) și “neîmbisericiți” (unchurched), despre cei care aparțin unei biserici fără însă a mai crede în Divinitate (belonging without believing) și despre cei care cred în Divinitate fără însă a aparține vreunei biserici (believing without belonging). Unii au criticat această sintagmă (propusă de Grace Davie) pe motiv că i-ar lipsi ţinuta sociologică. A face caz (sociologic) de “neîmbisericiții” care cred în Dumnezeu fără să pună, însă, piciorul în biserică  înseamnă să iei în răspăr ceea ce are religia definitoriu : adică datoria cultică, actul explicit care atestă apartenenţa şi, în ultimă instanţă, condiţionează mântuirea. „Neîmbisericitul” rămâne, deci, pentru universul creştin rânduit şi primenit în tradiţie, oaia pierdută care, dispensându-se de biserică, ratează accesul la o religie a participării.

Există, însă, și contraargumente: măsurarea religiei de azi cu măsurile de odinioară nu mai are noimă. Formele sale de expresie, tipologia experienţelor religioase, instrumentarul său lingvistic și, în cele din urmă, varietatea universurilor spirituale sunt astăzi, deconcertante. Unii cred în Divinitate fără să simtă nevoia “îmbisericirii”, și cine suntem noi să-i contrazicem?

Pentru sociologul religiei, deci, „neîmbisericitul” este exact ceea ce trebuie să fie: „regula de aur”, “produsul” și “norma”, de nu chiar „raţiunea de a fi” a neo-modernității: când valul religiei se retrage, rămân vederile fără viziune și valorile consensuale produse prin simplificări succesive, pe scurt, fâşia de nisip mişcător a unei descentralităţi căruia „neîmbisericitul” i se abandonează. Această fâșie de nisipuri mișcătoare este, însă, la răstimpuri, scuturată de…fiorul sacru. Și aici apare un alt aspect deconcertant: „religiozitatea” este nu numai greu clasificabilă, ci chiar incalificabilă. Nimeni nu mai poate identifica tipurile de mecanisme psiho-sociale pe care le presupune.

Discursului religios tradiţional, laborios și închis, îi este astăzi preferat discursul religios improvizat, „universul spiritual personal” care mustește adesea de contradicţii logice şi de enormităţi teoretice. Nici coerența dogmatică nu este punctul lor forte. De fapt, logica şi litera nu reprezintă o prioritate. Iar duhul suflă unde vrea, când vrea şi mai ales cum vrea. Sociologul religiilor e oricând gata să ia în considerare niște configuraţii culturale distincte pentru abilitatea lor intermitentă de a vehicula sacrul.

Dacă nu ținem cont de toate aceste posibilități, nu vom pricepe absolut nimic din ceea ce s-ar mai putea numi astăzi homo religiosus.

Cei mai mulți se separă, deci, emoțional de un anumit sistem de credințe, dar vor continua să întrețină relații capricioase cu rânduiala tradițională. Inevitabil, deci, apare religia privată. Și, prin aceasta, confuzia între diverse categorii de credincioși. Fluiditatea angajamentelor religioase ar putea zădărnici orice tentativă de departajare clară. Unii îşi consumă trăirile religioase în intimitatea apartamentului propriu şi nu doresc să dea socoteală nimănui asupra credinţei lor în “Dumnezeu”. Nu poți anticipa cum vor răspunde oamenii aceștia la întrebările unui sondaj de opinie.

Să nu uităm că universurile spirituale private se regăsesc pe paliere, nivele și direcții de transcendenţă înspăimântător de eterogene. Se vorbește îndeobște despre grade de transcendenţă, pornind de la cele „de jos”, de sacralizare a subiectivităţii („self-fulfillment”-ul e un exemplu) până la cele „mai înalte” cum ar fi astrologia ori curentele de „consciousness-expanding„, la care se adaugă formele „normale” de transcendenţă propuse de religiile ortodoxe, în variantele lor tradiţionale şi harismatice.

Nu ai cum să nu te întrebi cum anume s-ar putea sistematiza ori măcar drămui cu ochiul liber toate aceste forme de-a-fi-religios care nu se regăsesc – formal ori efectiv – pe listele şi/sau în spiritul religios al unor biserici recognoscibile. Oricât de inventiv s-ar dovedi specialistul în conceperea item-ilor chestionarului, tot ar exista cazuri de oameni care nu-și vor regăsi veleităţile spirituale printre variantele sugerate în formular. Atât printre cei încadrați la „[cred în] altceva” cât și printre cei încadrați la „cred în Dumnezeu” s-ar putea ascunde inventatori ale celor mai abracadabrante forme de construcţie socială a transcendenţei! Am vorbit și eu cu câțiva dintr-aceștia. Doar doi erau de la oraș.

Profilele noilor mişcări spirituale scapă şi ele, adesea, investigaţiei ştiinţifice. Definirea apartenenţei la asemenea mişcări şi stabilirea gradului de penetrare socială a acestora sunt demersuri anevoioase, provizorii, aproximative, ori pur şi simplu nerealizabile. Motivul este previzibil: organizarea acestora este esenţialmente dinamică – frecvenţa nu este obligatorie, nu întodeauna există liste ale membrilor, iar dacă există, calitatea de membru într-o asemenea mişcare nu impune renunţarea la calitatea de membru în biserica de provenienţă, ori în alte mişcări religioase de orientare mai mult ori mai puţin similară, mulţi sfârşind, astfel, cu apartenențe multiple care dejoacă planurile statistice ale vreunui specialist plin de râvnă și pune, într-un final, false probleme sociologilor și jurnaliștilor.

Un lucru pe care BOR s-ar putea să-l uite este că nici „îmbisericitul” ei nu mai este „îmbisericitul” de altădată. Mulți calcă pragul bisericii fără a avea habar de ce.

Cupola sacră stă gata să se prăvălească peste creştetele celor care frecventează parohia locală la nunţi, botezuri şi înmormântări, şi care, pe lângă frustrarea minoră de a fi nevoiţi să-şi susţină financiar “angajamentul” religios făcut la naştere, poartă într-înşii nesiguranţa perpetuă a celor care nu au reuşit să-şi identifice vreo criză ori vreo vocaţie spirituală. Intrând în evidenţe în calitatea lor de membri de fapt şi de drept ai Bisericii Ortodoxe Române, întrețin fără voia lor iluzia că Biserica Neamului e invincibilă. Unii dintre aceștia recunosc deschis că nu cred în Dumnezeu, generându-se astfel o nouă categorie hibridă de “îmbisericiţi”. Mergând pe firul ăsta, discuția se ramifică la nesfârșit.

Orășeanul X, în apartamentul său de la etajul 10, mobilat de la IKEA, rămâne o ființă deschisă spre valorile religioase chiar dacă spiritul lui comunitar s-a atrofiat cu totul. E mândru că nu mai merge să voteze, e mândru că disprețuiește pupătorii de moaște, dar la ultimul recensământ s-a declarat creștin ortodox din motive de nimeni (nici măcar de el însuși) știute. Omul nostru nu e dispus să pună umărul la susținerea – necum la revigorarea! – vreunei tradiții comunitare. Căci el este cosmopolit.

A aparţine fără a crede într-o instituţie a cărei retorică încă vizează edificarea „identităţii naţionale” înseamnă, atunci, fie ca dezbisericirii să-i urmeze, firesc, dez-naţionalizarea – sustrăgându-te astfel de la un terapeutic proiect comun prin care se construieşte şi se păstrează nemurirea spirituală şi istorică a grupului, fie mobilizarea grupului din care faci parte înspre născocirea unor noi surse de identitate naţională (și de nemurire) – eventual pe premise socio-economice ori socio-politice. Probabil că așa apar hipsterii, veganii și marii dezamăgiți de țară (adică acea categorie de români care nu mai văd absolut nimic bun la țara asta).

Biserica naţională riscă, astfel, să dez-implice elita activă și să devină o biserică a mulțimii tăcute care, fiind doar obiectul alegerii altora şi niciodată subiectul care alege, nu înţelege să se rupă conştient ori să se alipească activ unei alte instituţii „mai” salutare; cu alte cuvinte, nu înţelege să-şi negocieze nici gradul de participare la „proiectul naţiunii”, şi, prin urmare, nici pe cel de participare la „proiectul nemuririi. Și nici nu are habar cum s-ar putea “împlini” pe cont propriu.

Această stângăcie de formare şi formulare a propriei direcţii de viaţă printre oamenii „pasivi” din punct de vedere social şi spiritual este o realitate de netăgăduit, mai ales la sat. Se crede îndeobşte că mediul rural este, în România, tributar valorilor fundamentale tradiţionale. Faptul că ţărănimea este clasa socială cea mai omogenă este, ce-i drept, o evidenţă statistică. Poate greșesc, dar mie îmi pare că această omogenitate este și o consecință a ne-implicării în Tradiție. La omul de la țară ajunge, astăzi, atât comandamentul modern, acela conform căruia se cuvine să te împlinești activ, ca individ, cât și comandamentul tradițional – acela conform căruia omul trebuie să aparțină în mod fundamental de ceva. Cred că în mediul rural cele două direcții se subliniază astăzi reciproc, cu vigoare, dar mai ales cu tragism, fiindcă generează blocaje simbolice și existențiale fără precedent.

Starea de apartenență, deci, este, pentru cei pasivi, starea dată, în care nici nu se intră, şi din care nici nu se iese. Astfel că o stare generalizată de apartenență fără credință la instituția BOR conduce înspre o biserică stătută şi inoperantă: spaţiul resemnat al unor automatisme dogmatice ininteligibile. Elita spirituală nu-și mai poate găsi locul în acest spațiu, nici în plan teoretic şi nici în plan practic, nici la propriu şi nici la figurat.

În România de azi liderii şi reperele religioase tradiţionale încă determină elementele comune ale unei retorici naţionale recognoscibile, dar nu neapărat asumate constructiv, stenic, întru primenirea sufletelor.

Axiologic vorbind, este dificil de stabilit în ce măsură valorile religioase ortodoxe s-au păstrat intacte în rândul populaţiei de-a lungul perioadei comuniste, când agenda BOR s-a confundat atât de insidios cu cea a regimului totalitar. Poate greșesc, dar îmi pare că ceea ce s-a pierdut în materie de religiozitate în Europa, să spunem, „licit”, prin relaxare religioasă şi aderare deschisă a clerului la valorile seculare, s-a pierdut în România „ilicit”, printr-o agendă religioasă confuză ori ambivalentă care, agreată fiind pentru calitatea sa de păstrătoare a priorităţilor „intim”-naţionale, a relativizat, în fond, atitudinea populaţiei faţă de comunism şi, implicit, faţă de valorile ateismului ştiinţific. Mai simplu spus, e foarte posibil să ne fi înrăit în loc să ne primenească. E foarte posibil să ne fi dezbinat și să ne fi îndârjit, în loc să ne unească în ceea ce are credința ortodoxă valoros și autentic.

BOR are, prin tradiție, o toleranță extrem de mică la precaritate; a fost, printre altele, complet dezinteresată de dinamica umană reală a celor care au umplut și continuă să umple bisericile. Într-un fel, s-ar putea spune că s-a temut mereu de profilul uman real, de imprevizibilitatea trăirii spirituale, de “asperitățile” unui sufletul ieșit, cu sau fără voia lui, din șablonul evlavios. BOR urăște derapajele, interogațiile – și pe cele oneste și pe cele calomnioase – ori turbulențele de orice fel (sufletești, sociale etc.) Și este, prea adesea, incapabilă să metabolizeze cea mai mare parte din provocările realității de azi. Dacă Biserica ar fi om, verdictul psihiatrului ar fi următorul: omul acesta nu poate gestiona realitatea, omul acesta respinge orice este neconform idealului plămădit de mintea sa, deci omul acesta este, cel mai probabil, nebun.

Cu câteva excepții, reprezentanții BOR întrețin o stare de închidere ideologică care se opune dinamicii spirituale firești, cerându-i, practic, credinciosului – direct ori indirect – să intre într-un joc bolnav, nevrotic și vinovat. Or aceasta este o manieră de a-i interzice credinciosului asumarea, introspecția, autoanaliza onestă și un anumit fel de a se angaja spiritual, de a se așeza în propria-i religie. Atitudinea aceasta este incompatibilă cu Tradiția vie care, evident, nu se poate proba decât în realitate.

Când singura retorică rămâne cea a Neamului, punerea de problemă devine dintr-o dată…folclorică, ba chiar, pe alocuri, iritantă și ridicolă. Ca ortodox, mă jenează. Ca ne-ortodox, mă jignește. Ca ateu, mă întărâtă.

Așa se face bad PR-ul. Când apărarea ortodoxiei se face într-un chip ridicol-sentimentalist-isteric-propagandist, Biserica se subminează singură. Devine înțepenită, îndârjită, nevrotică, cheamându-și efectiv opozanții, mobilizând în ei toate resursele – nu puține! – de îndârjire și nevroză. În termenii culturii sociale (căci contează și aceștia până la urmă) – Biserica devine tot mai puțin legitimă, dând apă la moară ultimului ateu nătâng care se proțăpește țanțoș și fără dileme în calea convoiului cu sfintele moaște, stricând cheful tuturor.

Personal, cred că românul de azi este mai pregătit ca niciodată să-și asume niște răspunsuri concrete la probleme existențiale stringente. Mă refer aici la răspunsuri care să fie efectiv compatibile cu experiența sa socială și spirituală.

Există, în ultimii ani, suficienți indicatori care m-ar îndreptăți să cred că dibăcia simbolică și dispoziția existențială a fiecăruia dintre noi au devenit, treptat, instrumente din ce în ce mai valide de administrare emoțională și simbolică a vieții, morții și Transcendenței. Există, adică, niște condiții mentale favorabile unor resemnificări ale vieții și morții, pe criterii dominant personale. Nu spun că aceste resemnificări conduc neapărat la ceva bun. Atâta vreme cât coordonatele instituționale rămân nefavorabile și cadrul religios rămâne unul cvasilegitim, căutările personale rămân oarecum în afara “dispozitivului național oficial” de gestionare a vieții, morții și Transcendenței. Miza lor rămâne, astfel, una fragilă, iar legitimitatea lor una conjuncturală. Iar despre eficacitatea lor nu se poate spune (încă) mare lucru.

Dacă, însă, ești suficient de onest și dacă încetezi să te mai miri, ignorant și arogant, de cozile la moaște, e pur și simplu imposibil să nu remarci această relaxare simbolică în România contemporană.

La sat, oamenii îți răspund cu prudență afectată când îi întrebi de lucruri sfinte. Își iau rezerve. Și față de tine și față de ei înșiși, și față de un eventual Terț. Rezerva lor trebuie respectată. E spațiul lor de reflecție. E felul lor de a fi ei înșiși, de a se responsabiliza.

Depinde de BOR cum reușește să gestioneze această stare de fapt, cum va ajunge, adică, la inimile celor care încă mai calcă pragul bisericilor din convingere ori conformism.

Ceea ce rămâne, cred, definitoriu în viața spirituală a țării este deficitul de Viață din Biserica Ortodoxă și deciziile păguboase pe care le-a luat, recent, instituția (vezi reacția la nenorocirea din Colectiv). Ambele afectează grav experiența religioasă și încurajează cele mai detestabile forme de naționalism (dar și de ateism) de care e capabil românul ranchiunos și semidoct.

Nu-i de mirare că orice om de bun simț, cu bune intenții, cu o minimă cultură a esențelor, cu un oarecare elan spiritual și cu un dram de minte se trezește într-o duminică, la slujbă, că “are o problemă” de identitate. Nici el nu mai știe dacă e cazul să se re-îmbisericească pe premise ceva mai solide ori să se dez-bisericească de tot. Între timp, însă, tace și face ce fac toți.

Știu sigur că bătrâna care nu mi-a vorbit astăzi la metrou nu va renunța la scaunul ei cu pernă din bisercă. Și nici la pufuleți. Cui aparține, însă, sufletul ei nu știe nimeni.

Distribuie acest articol

147 COMENTARII

  1. Exista o dimensiune pe care am impresia ca foarte multi analisti ai evolutiei societatii romanesti in raport cu religia si/sau biserica ortodoxa nu o sesizeaza si care este diferenta intre ateism si anti-clericalism. In Romania se face din ce in ce mai mult simtit un curent, care este eminamente politic si care este dreapta religioasa. Este normal, in aceste conditii, si legitim si as spune sanatos sa existe o stanga anti-clericala (folosesc notiunile de „stanga” si „dreapta” generic, pentru ca, mai ales in Romania, aplicabilitatea lor este foarte relativa). Deriziunea publica, bascalia voit ireverentioasa sau chiar licentioasa la adresa religiosului tin de o opozitie legitima, de o opozitie politica.

    • De acord. E o mare diferență între ateism și anti-clericalism. Eu mă refeream, însă, aici la atei.
      Altfel, comentariul Dvs. propune niște nuanțe cât se poate de binevenite.

      • Anticlericalismul este o tendinta straveche. Fariseii (adica invatatii evrei din timpul lui Isus, nu ipocritii contemporani) erau o astfel de reactie la incremenirea clerului (saducheii). Masonii au fost reactia intelectualitatii europene la incremenirea catolica.

  2. Credinta apare ca un rezultat al unor alegeri constiente. Credinta are la baza niste cunostinte probate, validate de experienta si cunoastere interioara, ancorate viu in realitatea care ne inconjoara si la care ne raportam in mod deschis si nepartinitor. Trairea autentica produce transformari in actul fiintarii …

    Exista valoare in ritualurile bisericesti. Exista inca biserici in care atat ritualul liturgic cat si preotii produc transformari palpabile in constiinta oamenilor.

    Credinta tine de oameni, au existat oameni in perioada comunista care au avut o viata de o inalta curatire sufleteasca: Arsenie Boca, Iustin Parvu …

    Ar fi utila o deschidere constienta spre integrarea religiilor dar intr-un sens nu doar formal ci integrand in mod constient intelegerea din fiecare religie in parte.

    • utilă e prea puțin spus, cred că o asemenea deschidere e salutară :)
      Paradoxul (și frumusețea) unei asemenea deschideri este aceea că nu poți fi deschis legitim, constructiv, „cu adevărat” spre altceva decât dacă ești deja bine ancorat în propria credință.

  3. Modernitatea diversifică religiozitatea, spiritualitatea în forme nebănuite, eterogene, hibride, subminând ori măcar chestionând puritatea dogmatică, canoanele și practicile tradiționale. Textul de mai sus evidențiază comprehensiv o bună parte a fenomenologiei religioase contemporane, sub aspect social-mentalitar. Stereotipul femeii în vârstă credincioase, în al cărei suflet nu știe nimeni ce este cu adevărat cunoaște o atentă developare. Aș apela, pentru o circumstanțiere mai cuprinzătoare a acestui tip social reprezentativ la figura ficțională a Vitoriei Lipan, care, intuind moartea soțului, în spiritul religiozității populare, consultă superstițios vrăjitoarea satului și ține spășită posturile înscrise în tradiția ortodoxă. Există, prin urmare, serioase antecedente ale amalgamului de credințe și obiceiuri, într-un sincretism care evidențiază o dată în plus caracterul elitar, excepțional al teologiei dogmatice, temei inalienabil al ortodoxiei. Întâlnirea provocatoare dintre sâmburele credinței ortodoxe și viața comunitară, în care granița dintre sacru și laic este labilă, problematică generează reacții mentalitare, lingvistice, comportamentale și sociale multiple, care însă trebuie înțelese în sensul îngăduinței, al deschiderii, cu prezervarea atât a literei catihetice, precum și a duhului dătător de viață.

    • Vă sunt recunoscătoare pentru aprecieri. Mărturisesc că e un text pe care l-am scris cu mari emoții. Subiectul atinge zone sensibile, iar eu îmi doream să fiu echilibrată și totuși onestă față de propriile-mi vederi; și toate astea fără să pierd în relevanță.

  4. sinteti moldoveanca ?
    si da, intrebarea mea se incadreaza probabil(azi in timpurili rominismului,bineinteles) se incadreaza deci, la fel cu ” ”Dumneata crezi în Dumnezeu?” , la intrebari care nu se cade sa fie puse unui necunoscut, sau asa ar trebui sa fie

    • @dusu (05/02/2016 la 20:26)

      „sinteti moldoveanca ?………….”

      Dupa comentariu dvs., este usor sa-ti dai seama ca nu locuiti de multa vreme in Romania.

      Autoarea ( a se vedea in dreapta sus) a studiat si publicat in strainatate – sincere felicitari pentru aceste realizari – dar se pare ca nu a trait ca „salariat” in nici una din acele tari (n-a castigat o piine cum se spune pe romaneste); nu a cautat un job, trimitand CV-uri (resume-uri in America de Nord), cold calls sau sa dea interviuri asa ca nu „simte” societate reala. Asa ca se comporta „tipic romaneste”: tam-nesam te intreaba cati ani ai, ce salariu / pensie ai, cate masini ai, esti ateu sau religios si altele asemenea legate de tine ca persoana privata.

      Ori asemena intrebari nu se pun cel putin In America de Nord. In Romania, daca eviti sa raspunzi te trezesti cu invective / apostrofari sau cu un articol pe blog sau in ziar.

      • ”asemenea întrebări nu se pun”. Da, nu se pun dacă te duci cu microfonul în mână și operatorul de film în spate făcând o ”anchetă” pentru emisiuni de can-can. Dar se pot pune oricărei persoane de care ești sincer interesat și nu se va supăra dacă simte onestitatea sau empatia, dacă le poate percepe.

        • si sa fii romin, domnule nutu
          la fel cu bataia rupta din rai, la fel cu hotia numita jmekerie sau descurcareala, astea sint specifice rominului bine crescut

    • Cred ca autoarea face aluzie la întrebarea pe care Emil Constantinescu i-a pus-o lui Ion Iliescu in dezbatera finala din campania prezidentiala din ?1995.Nu-mi mai amintesc raspunsul exact al lui Ilescu, a fost ceva pe linia agnostic, liber cugetator, etc.

    • Spre surprinderea Dvs., uite că vă răspund: nu, nu sunt moldoveancă, sunt ardeleancă.

      Sigur că a existat un element impertinent în întrebarea mea, altminteri nu aș fi invocat episodul respectiv. Cred că ați scăpat câteva nuanțe :)

  5. Merde…..da` VORBIȚI, d-na (d-șoară) – nu vă-ncurcați ! (Iertați un biet cititor zdrobit. Sunt bătrân, bolnav, acru și gras, iar acum și năucit. Cu vârsta reziști mai greu). Două-trei lucruri, că n-aș ști ce altceva se poate comenta – ați spus TOT. – Nu e important, dar „mântuit” dacă v-apucați să-l traduceți, (e în grecește, la mama lui) înseamnă fix „vindecat”. Jobul lui Christos este cel de „medic”,(in Marcu). – Statisticește, „credinta” scade in toată lumea, eu cred ca inclusiv acolo unde atinge 86%. O sa murim toți ca atei monstruoși, liber-cugetători și alte drăcii (Iar dl. Pleșu o să profite să ne înțepe prin surprindere cu limbuța cea ascuțită). – Dar !!! (aici e TRUCUL !): e voie, domnule ! De la sf. Apostol Pavel: „chiar daca as avea toata credinta, asa incat sa mut si muntii, si n-as avea dragoste, nu sunt nimic”. Unii, in alte limbi, nu zic „dragoste”, ci mai cuminte, „milă”. (Mie mi se pare mai just zis). Așadar, „credința” n-are decât să scadă; daca rămâne MILA (inclusiv față de babe) – e OK. Putem fi atei plini de milă și de dragoste. E voie de la Sf. Pavel, founding executive director of Christianisme. (sper ca am nimerit-o in engleză).

    • Nu ateii plini de milă sunt problema, domnule Rusu. Am prieteni (atei) de o calitate umană neîndoielnică. Ca să nu mai spun că ateii îndeobște sunt oameni morali, miloși, empatici. Citiți niște Dostoievski.
      Pe mine mă interesa cu totul altceva în textul ăsta: înverșunarea ateilor militanți împotriva celor care nu pot (sau nu vor) să iasă din termenii religiei populare; și, în general, disprețul lor nemăsurat la adresa „încuiaților” care cred în ceva.

      • Pai acesti atei militanti sunt de fapt niste imbecili mai scoliti sau mai spalati, prin mimetism nu prin proprii facultati cu adevarat intelectoale, sunt snobi si fuduli ca doar nu poti fi prost fara sa fi si fudul. Ei nu stiu ca problema credintei nu tine de vreo demonstratie, ca nici ateul nu poate demonstra ceva si nici credinciosul. Toate demonstratiiile aquiniste et co sunt din pacate inconsistente logic in cele din urma.
        Crezi sau nu crei si poti decat invoca vorba pascaliana cum ca daca nu mai fi gasit nu mai cauta.
        Desigur ca nivelul ritualic al credinciosilor poate fi la fel de ciudat ca al tuturor umanistilor si corectilor politici atei de azi sau liber cugetatori cu toate stupizeniile lor new agiste care in curand o sa-i cufunde in cel mai stupid alchimism.
        Nu e cazul sa radem de oamenii simpli care de multe ori in materie de bun simt le sunt superiori celor care la tata mamii nu au prea supt nimic demn de retinut :)

        • Ion adrian: m-a uimit intotdeauna usurinta cu care ateii sunt declarati „rai” (folosesc categoria generala „rai”; rautatea lor poate avea orice forma). Ei STIU foarte bine ca choza nu se poate demonstra; este chiar ceea ce reproseaza uneori, si alteori e prima abordare a dialogului „Demonstreaza-mi ca exista Dumnezeu”. In al doiles rand: ateii si credinciosii sunt la fel de buni sau de rai, prin insăși grija lui Dumnezeu: e un pasaj (In iezechiel cred, in care El spune ca va amplasa criteriile binelui si raului („Legile Mele”) in ORICE om- in inima lui; si ca rezultatul acestui transplant va fi ca fiecare le va sti pe cont propriu. Orice om este auto-nom moralmente, este propriul legiferator moral. La origine, cel putin; apoi „societatea” ii amputeaza libertatea morala oferita de Domnul. – Biserica este foarte des cea care amputeaza). Idem ptr „liber-cugetatori”, decriați prostește (va rog sa ma iertați) IMPOTRIVA planurilor Domnului. Omul trebuie sa fie liber-cugetator, si nu un automat moral intors cu cheita legii lui Moise. Omul „moral” cf. Legii este INFERIOR in ordine re-ligioasa, este o relicva vechi-testamentara, ptr ca nu-si asuma libertatea. Adica nu cauta Adevarul. Cine nu-L cauta iese din ordinea „mantuirii”. (nevoie de referinte V/N testamentare: vi le pot oferi ! Acum nu vreau sa ingreunez textul).

          • Dle Rusu,
            Dvs vorbiti de atei in genere in timp ce eu m-am referit la acesti corecti politici din zona credintei care alaturi de bigotii agresivi sunt in cealalta extrema ateii militanti.
            Daca as fi trait in perioada inchizitiei sau a catarilor as fi vorbit de cei care au inaltat ruguri sau au exterminat catarii , astadoar ca sa dau un exemplu din multele pe care le pot da.
            Trebuie insa saobserv ca la acesti atei mlitanti la acesti activisti ai ateismului care urasc, pentru ca ura este cea care caracterizeaza aceste extremisme de corectitudine politica(ura de rasa, ura de rasa,ura de Dumnezeu etc etc),religia la o cercetare mai atenta constati ca de fapt urasc in special crestinismul desi nu vor recunoaste asta dar actiunile lor o dovedesc fiind mult mai ingaduitori ce alte religii si multi sunt de fapt urmasi ai celor din religiile cele mai anticrestine cum au fost islamul sau iudaismul, probabil din cauza concurentei lor ca frati vitregi, adica copii ai aceleiasi carti sfinte din care a derivat Talmudul, Noul Testament si Coranul :)

            • Erata: (ura de rasa, ura de clasa…)
              PS. si mai sunt cateva cuvinte ce trebuie despartite :)

      • Nu va raspund la problema. Ce scrieti e interesant, problematica e semnificativa…etc. Doar va rog, indraznesc să vă rog , să invățăți CONCIZIA. E permisa si o geometrie a textului, o structură. Veti deveni inteligibilă. Nu stiu ce formatie aveti, nici ce experienta intr-ale scrisului – dar mai multa ordine si mai putin „talent” !. Restul e joaca, n-o luati in nume de rău. (…nu fac altceva decat sa „citesc Dostoievski”. Bunul exemplu ar fi fost insa Max Stirner (tocmai pentru concizie): „Nos athées sont des gens pieux”.

      • Foarte interesant .
        Am oarece curiozitati :
        – unde as putea sa dau – in Realitate – de urma unui ” ateu militant ” ?
        Ca io nu am intalnit direct vreunul , nu i-am vazut militand la televiziuni ( am doar 3 canale ale cultelor , 2 neoprotestante cred + BOR ) , nu am gasit campanii in media electronica ( cu exceptia catorva articole scrise pe contributors.ro de Toma … , ASUR – da’ nu stiu daca este ” militant „) .
        – prin ce metoda stiintifica ati cuantificat ca fiind ” nemasurat ” dispretul „ateilor militanti ” ?
        – sigur e vorba de dispret ?
        Nu ar putea fi vorba – eventual – de indiferenta sau – incredibil – de empatie / compasiune fata de niste semeni care nu pot face fata asprimilor / dezamagirilor pe care le implica traiul in Realitate si aleg sa se refugieze in dulcea lume a iluziilor ?

      • Nu este vorba de dispretul nemasurat pe care il au ateii, aici este vorba de un credincios care pune in aceeasi oala „a milita” cu „a fi nesimtit” sau „a jigni”.

        Iar condescendeta si nemasuratul dispret apar atunci cand declari ca nu ai nimic impotriva ateilor, atata timp cat nu militeaza pentru optiunea lor spirituala.

        Insasi aceasta exprimare, de parca ne-ar face o concesie prin faptul ca n-are nimic impotriva noastra, e extrem de intoleranta si jignitoare, e tipicul mod de a-si incepe argumentatia pe care il au persoanele intolerante: „n-am nimic impotriva tiganilor, dar…” sau „n-am nimic impotriva musulmanilor, atata timp…”.
        Si ceva tot tipic pentru intoleranti este sa spui ca ai si tu prieteni atei, care sunt foarte ok.
        N-am nimic impotriva tiganilor, am si eu prieteni tigani, sunt foarte ok, dar…
        Textbook.

      • Cand vorbiti de „ateii militanti” o faceti cu aplomb si pasiune. Se vede ca va deranjeaza „ateii militanti”! Nu inteleg, insa, de ce nu am avea si noi drepturile noastre. Eu sunt ateu. Nu cred ca i-ati nega unui crestin dreptul de a incerca sa ma converteasca. Nici eu nu i-l neg. In conceptia lui despre viata incearca sa-mi faca un bine, sa-mi salveze sufletul. Desigur, eu nu cred in asta dar, cat timp pastreaza o anumita decenta, mi se pare normal sa incerce sa-si promoveze opiniile. Decenta respectiva se refera la lipsa de agresivitate, la pastrarea discutiei in taramul teoretic. Daca incearca sa ma convinga cu sabia, cum au incercat credinciosii de diverse denominari (da, si ateii iar ateii respectivi nu erau cu nimic mai buni decat niste fanatici crestini sau musulamani), atunci isi pierde toate drepturile. In fine, in acelasi timp, nu inteleg de ce imi negati mie „militantismul”. Eu, personal, consider ca omenirea ar duce-o mult mai bine daca am fi toti atei (in sensul folosit de Freud). In acest scop, desigur, sper ca am si eu dreptul sa-mi promovez ideile. De fapt, mesajul nerostit din textul dumneavoastra este ca religiile au un mandat divin iar noi sa facem bine sa ne multumim cu faptul ca nu mai incearca nimeni sa ne omoare si nu mai raspandim erezii in lume. In special, pot sa spun ca sufar efectiv cand vad oameni inteligenti vorbind despre creationism si incerc sa-i lamuresc, sigur, fara speranta, asa cum ai incerca sa-i iei unui dependent de heroina drogul favorit. Pentru ca de asta vorbim de fapt…

    • Pot sa am MERCEDESUL cel mai performant spune Apostolul Pavel , dar daca nu am BENZINA , nu am cum sa ajung la Giurgiu. Pentru ca BENZINA e cea mai importanta.
      La care dl forumist Adrian Rusu ii raspunde: Uraaa !
      Te-am prins ! Eu NU am Mercedes , dar am in curte o cisterna plina cu BENZINA deci , potrivit spuselor apostolice, pot ajunge nu numai la Giurgiu ci chiar si la Ruse.
      Aceasta este o inginerie logica pe care doar un posesor de Volkswagen din acela cu softul masluit o putea implementa, Aproape sigur si benzina cu care se lauda e in realitate o motorina contrafacuta.
      *
      In alta ordine de idei, asa cum o demonstreaza si prima parte a postarii mele – caci eu sunt cel mai mare pacatos , vorba aceluiasi Pavel, chestia asta cu DRAGOSTEA suna fals si ipocrit de la un capat la altul al Romaniei si de la vladica la opinca. Ura generalizata – care transpare peste tot – inclusiv din articolele invatatorilor neamului – este emblema acestui moment istoric. Ca doar nu in vreo iubire profunda isi au radacinile campaniilor anti moaste sii anti pufuleti.
      Aceasta ura e cea mai buna dovada ca Biserica Ortodoxa sta rau la capitolul eficienta , si ca mintea poporului a fost in mod covarsitor captata de behaitul politicienilor – mai ales al marelui Politician – care ne indica permanent uite ala e dusmanul….uite ala e tradatorul……uite ala e comunistul …omul lui Putin….asistatul…
      Prin aceleasi mecanisme s-a ajuns sa se vorbeasca despre BOR si tragedia de la Colectiv de o maiera care sugereaza ca nu alti prosti , ci chiar niste preoti ortodoxi s-ar fi dus pe sest cu chibritele.

      zice dl Adrain Rusu deci pot ajunge chiar si la Ruse desi nu am masina. Cam asa interpreteaza

      • MIHAI 2: sunteti de rea credinta (si nițel ieftin, iertați-mă). Haideti sa operam cu notiunile sf. Pavel, si nu cu benzina: sunt 3 lucruri esentiale: credinta, speranta, MILA (așa e traducerea corecta, si uneori o folosesc chiar si ortodocsii, ptr ca „iubire” sună exaltat si ipocrit). Credinta (in pasajul zis) este increderea si „dovedirea” celor nevazute, caci acum vedem ca printr-o oglinda tulbure; Dar dupa moarte vom vedea clar, fata catre față si credinta SE VA SFARSI. (Verificati va rog textul; este 1cor 13. Puteti cauta si in Pravila de Credinta ortodoxa.). Idem pentru speranta: si ea SE VA SFARSI, Ambele sunt deci limitate in timp.

        MILA, in schimb nu se va sfarsi niciodata. Este deci natural ca ea sa fie cheia de bolta a agregatului mantuitor, si nu credinta. E ca si cum rezerva de benzina ar fi nelimitata, iar masinile ar fi schimbate o data la 2 ani. BOR sta prost la capitolul gandire, pur si simplu. Substanta crestinismului, „benzina” e mila (iubirea, daca puteți). Ce ma mira e ca trebuie SPUSA chestia asta, care e o platitudine in crestinism. Inainte de a „crede” trebuie iubite „babele”, dezmostenitii, sarmanii….etc (catolicii numesc categoria asta „vaduva si orfanul”); daca nu iubiti „baba”, nu sunteti nimic in ordine creștineasca, chiar daca sunteti cel mai credincios din parcare.

        • Multumesc pentru explicatii si imi cer scuze pentru orice vi s-a parut ieftin in replica mea.
          Este foarte clar ca MILA ocupa locul I in ierahia enumerata de apostol. Deci inaintea CREDINTEI si a SPERANTEI. Pe de alta parte sunt sigur ca sunteti la fel de bine documentat si apropo de intreaga discutie crestina despre CREDINTA MANTUITOARE , despre CREDINTA vs FAPTE etc si deci stiti ca la momentul X al INCETARII CREDINTEI, cum ziceti Dvs (desi nu e vorba chiar de o incetare) , cel care se va prezenta la judecata doar cu fapte miloase dar fara sa fi avut credinta , adica in calitate de necredincios se va afla, conform Scripturii intr-o postura neconvenabila. Va rog sa apreciati eleganta cuvintelor – nu am zis nimic despre cazanul cu smoala. De altfel Papa Francisc a afirmat acum doua saptamani ca ateii buni merg totusi in rai. Exista asadar sansa sa continuam discutia acolo.

          • Va multumesc pentru ponderație si politețe. Da, și ateii merg în rai/iad: „ Câţi, deci, fără lege, au păcătuit, fără lege vor şi pieri; iar câţi au păcătuit în lege, prin lege vor fi judecaţi. Fiindcă nu cei ce aud legea sunt drepţi la Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea vor fi îndreptaţi. Căci, când păgânii care nu au lege, din fire fac ale legii, aceştia, neavând lege, îşi sunt loruşi lege, Ceea ce arată fapta legii scrisă în inimile lor, prin mărturia conştiinţei lor şi prin judecăţile lor, care îi învinovăţesc sau îi şi apără…” (pasajul e copiat de pe un site ultraortortodox, si e mentionat de Sf. Ierarh Nifon – ortodox. Nu trebuie sa fii Papa ca sa spui asta). Pe o data viitoare.

        • ion adrian: vorbiti LA INCEPUT de ateii militanti. Pe urma insa: „…umanistilor si corectilor politici atei de azi sau liber cugetatori”. Primii sunt țicniți, intr-adevar – simetric cu bigoții, dar „umanistii”, „liber cugetatorii”…nu sunt nebuni. Vorbiti de fapt si de normali si de nebuni. Despre restul: ateii algerieni sunt mai agresivi fata de Islam si mai blanzi fata de crestini si iudei….eu cred ca adesea jumatate din conceptiile ateului sunt conjuncturale, ca e o maniera de decompensare a cine stie ce problema.

          • Scuze daca nu am confectionat suficient de bine textul care recunosc este plin de creseli si trebuie sa-i fiu recunoscator celui care l-a citit pana la capat. Dar cred ca fata de ce spun in genere meritam circumstanta unei prezumtii de proasta exprimare, caci de fapt cred ca se vedea ce sustin. Dar riguros si fara a va uita in jur pare a fi si cum spuneti, deci a se retine explicatia din raspunsul catre dvs. :)
            La toate acele specii, pentru mine imunde de corecti politici, caruia, unui apartinator, chiar azi i-am dat un raspuns dur pe un fir ceva mai nou de pe aceasta platforma.

            • PS Oricum lasand deoparte cazuri locale, azi crestinismul este religia cea mai agresata cum poate in curand heterosexualii risca si ei sa fie cei mai contra naturii si ratiunii, odata ce intrebarea : Dar eu ce sunt, baiat sau fetita? se pune din ce in ce mai des si nu parintilor si nu doar la 3-4 ani.

            • Eu una mă declar pe deplin mulțumită de calitatea și coerența explicațiilor Dvs.

  6. Ma simt ca si cand as fi fost dat in vileag.

    Da, recunosc, eu sunt baba-neagra care va fixa cu ochii plini de sila in metrou. Baba, pentru ca trebuia sa ma deghizez in ceva popular si inofensiv, iar toalele bunica’mii moarte zaceau oricum degeaba in sifonier. Neagra, pentru ca doliul starneste compasiunea iar rumanii isi coboara ochii in fata suferintei altora si devin astfel mai putin susceptibili. Sila, pentru ca mi s’a parut ca sunteti o sectanta din specia aceea deosebit de iritanta de capcauni pusi pe prozelitism. Se vede treaba ca m’am inselat. Asa ca ma simt dator cu o explicatie.

    Intai zic sa’mi prezint scuzele: imi este acum tare limpede ca nu sunteti o sectanta, ci o socioloaga, chiar daca tot nu pot sa pricep ce va distinge in ceea ce priveste manierele [cine mai deschide oare o conversatie cu o astfel de intrebare?]. Si raspunsul sec la intrebarea pe care mi’ati adresat’o in statie: nu, nu cred in dumnezeu. Dar sunt in schimb ahtiat sa ma primenesc sufleteste si sa gust din deliciile traditiilor rumanesti, insa, fiind ateu militant, imi e tare dificil sa ma imbisericesc fara a ma compromite fata de ceilalti atei mai mult sau putin cosmopoliti si, mai ales, fara a risca sa fiu luat la ochi si bataie de catre drept-credinciosi. Asa ca am ales sa’mi construiesc o identitate ‘pamanteana’ la adapostul careia sa ma pot plimba nestanjenit prin altarele si sufletele oamenilor de bine ai tarii si sa pipai sacrul in actiune. Impostura imi permite atat contactul cu comunitatea cunoscuta sub calificativul de gloata inculta, ignoranta si bigota, cat si atacarea ei sistematica intr’un mod subversiv si cu impunitate caci eu sunt cea mai zeloasa hoasca habotnica din Bucuresti, d’aia vi se si pare ca m’ati zarit de sute de ori, ca’s campioana la dat din coate prin tramvaie intersectind caile domnului, caci sunt prima la bocete in fata cimitirului unde se dezlantuie spiritualismul neaos, caci sunt prima la apostrofari rituale ale tineretului zanatec ce nu se mai roaga ca pe vremea mea…adica a bunicii. . :) si tot ce fac sub identitatea cea nou croita este la superlativ caci oamenii obisnuiti -cei ce nu mai cred in niciun dumnezeu dogmatic si nu dau 2 bani pe biserica- trebuie cumva stimulati in indoielile si greata lor, iar derapajul meu fundamentalist e cel mai bun stimul ca sa se lepede de falsa traditie, pretins stramoseasca, insa atat de noua ca nici nu s’a nascut inca chit ca e botezata intruna de oamenii negri ai trecutului.

      • Pai nu trebuia sa’mi raspundeti nimic, poate doar sa picati oleaca pe ganduri cand mai alcatuiti portrete infamante unui grup social infiintat in mod arbitrar dupa criterii religioase -ateii militanti:

        „cât și printre ateii militanți, acea castă bizară de eterni puberi învârtoșați. Însuflețirea acestor liber-cugetători nu cunoaște margini. Ar merge ei înșiși zeci de kilometri pe jos, ar sta ei înșiși zile și nopți la coadă doar ca să-i poată ocărî în față pe acei “spălați pe creier” căzuți în genunchi în fața icoanei Sfântului Efrem cel Nou. Imaginea unor atei cu fețe sluțite de dezgust, cu tremur și salivă acră în colțurile gurii schimonosite arătând cu degetul potopul de oameni veniți să pupe moaște, pare ruptă dintr-un roman dostoievskian”

        Mi’e teama ca v’ati cufundat prea mult in Dostoievski si ati scapat din vedere alti scriitori rusi ce ar putea fi mai relevanti pentru chestiunea in cauza. Sau macar salutari pentru echilibrul mental al cititorilor. De pilda, Bulgakov. Asta pentru ca portretul dumneavoastra este pur si simplu la limita diatribei. Eu, ca ateu, traind intr’o lume in care ateii sunt o minoritate infima, cunoscind cateva zeci de alti atei mai mult sau mai putin militanti [eu as folosi insa termenul ‘bataios’], NU am vazut niciodata un asemenea specimen turbat precum cel descris de dumneavoastra. Mai toti ateii cunoscuti de mine sunt oameni cumsecade, moderati, rationali, majoritatea nici macar nu vorbesc despre [ne]credinta lor in preajma crestinilor practicanti tocmai pentru a nu’si leza in vreun fel semenii si pentru a nu’si strica prieteniile cu chestiuni insignifiante precum atasamentul pentru o naratiune sau alta. Discutiile noastre despre religie -atunci cand participa si non-atei- sunt intotdeauna incarcate de rezerve si temeri, pentru ca niciodata nu poti sti cat de puternic in credinta sa e interlocutorul, iar cei slabi devin intotdeauna violenti cand le este atacata credinta de care nu sunt siguri. Pur si simplu instinctul de conservare ne obliga sa fim rezervati, circumspecti, diplomati, in special pe solul rumanesc postdecembrist unde se recupereaza din greu timpul ratacirii pierdut in erezia comunista. Spuneti ca aveti prieteni atei dar vorbiti astfel, atat de negativ si ireverentios, despre ei, la modul general. Oare de ce. Doar nu va imaginati ca puteti zdruncina ceva in constiinta unui ateu delimitat peiorativ in discurs de ceilalti atei, cei militanti. Doar nu va imaginati ca’l puteti plimba pe Isus fara sa’l rostiti unor atei ori agnostici sovaielnici facand apel la sentimente patriotice vetuste. E nevoie de mult mai mult -din partea inimii si a mintii- pentru ca ateul sa se intoarca catre Isus si sa’l accepte cumva. De pilda, Bulgakov, in stilul lui de pezevenghi ce adora paradoxurile, il pune tocmai pe Diavol sa’l readuca pe Isus in lumea ce si’a pierdut credinta, iar acesta umileste cu succes intelectualii sovietici tocmai la capitolul adevar istoric…

        Ceea ce faceti dumneavoastra dezbina, nu apropie, e ca si cand ne’ati vrea in afara spectrului dumneavoastra ideologic, sa nu va mai deranjam cu bruiajul nostru nu numai anti-clerical, dar si anti-religios. Dar nu e cazul sa va impacientati: nu avem succes, oricati kilometri am parcurge in coada turmei de pupatori de moaste ca sa’i aratam cu degetul, iar daca imaginea bisericii se duce de rapa, nu e datorita bravelor noastre incursiuni in lumea copiiilor aghesmuiti, ci din cauza actiunilor ori inactiunilor membrilor si in special conducatorilor ei. Iar daca veti continua a publica pe contributors e cazul sa va obisnuiti cu ideea ca de aici nu plecam, insa, fiind o mana de oameni, si mai avand si alte treburi, probabil ca rare vor fi ciocnirile noastre polemice. Eu cel putin am inteles ca nu sunt bine venit la masa dumneavoastra, dar fiind un spatiu public, nu pot sa las netaxat discursul anti-atei ce inflameaza si mai mult spiritele. Militantismul meu imi impune sa intervin ori de cate ori sunt atacat pentru convingerile mele religioase tot asa cum militantismul dumneavoastra va determina sa scrieti cu atata compasiune in apararea bietilor credinciosi ce venereaza cadavre, omuleti ce sunt zi de zi hartuiti de un grup obscur de revolutionari atei dostoievskieni.

        Si zic ca, in incheiere, merita si Dostoievski, de care se tot face abuz de la vladica la opinca, sa fie citat la judecata noastra minora: „Iar cine n-are popor, nu are nici Dumnezeu! Să se ştie, aşadar, că toţi aceia care încetează să-şi înţeleagă propriul lor popor şi pierd legătura cu el, negreşit îşi pierd şi credinţa strămoşească, devin sau ateişti, sau nişte indiferenţi. Ăsta e adevărul! Este un fapt confirmat de realitate.”
        Mie mi se pare ca cineva a pierdut contactul cu poporul si nu stie pe cale s’o apuce, ba se mai si incalceste intr’o tristete tulburatoare. Lucrul nu ar fi atat de dificil -data fiind pronuntata latura abstracta a ‘poporului’- incat sa provoace crize existentiale, insa pentru cei ce se inchina la condeiul dostoievskian acordind valoare de axioma panseurilor sale politice mediocre, sentimentul straniei si falsei alienari isca niscaiva cautari in exteriorul fiintei, pe taramuri nisipoase si mocirloase unde de obicei se pierde si ratiunea…

        • Pana la urma, ateu (daca nu esti un zurbagiu) inseamna sa ai un decalog bazat pe convingere si nu pe supunere oarba – deci pot lipsi primele porunci dar urmatoarele sunt cu atat mai sincere si mai usor de urmat. Religiosii nu-si permit asa ceva

        • –cred k descrieti fara sa vreti cand vb despre ‘…fara popor,etc’ majoritatea romanilor de prima generatie din AMERICA de nord (si poate si de aiurea ,in procentaj mare)…caci despre progeniturile lor,ce sa mai zic ,,,sunt pierdute ‘forever’…menite sa hraneasca stomacul etnic al altor neamuri(batrane).
          –iar cand vorbiti despre atei s-ar putea fara sa vreti sa va referiti si la protestantii iudeo masoni …care se bat cu caramida in piept ca-s mai crestini ca ori care dar,care au drept punct de referinta central ‘businessul’….
          –eu stiu ce vb ptr ca am trait prin casat. in familie neaosa n-americana ,care ‘au fost cineva in zona respectiva din punct de vedere al afacerilor ,biserica(church of Christ) etc…performanta reusita de nu prea multi cred ilegali(undocumented) sositi cu rucsacul in spinare doar ,in cea mai puternica tara ‘crestina'(LOL) de pe terra…
          –romanelos de pe acolo se refera unii la altii ca fiind :;credinciosi’….
          –eheheh….’ a crede e a te sprijini’…..
          –dar perfidia nu au nascocito protestantii…ea e da cand lumea ,ei decat sunt ultimii veniti la masa cu bucate …

  7. Textul e destul de lung si incalcit si nu prea e mult de comentat la el.

    Vreau sa dau o pilda orientala ca se se vada diferenta intre o spiritualitate adevarata si una de parada.

    Un discipol destul de indisciplinat si recalcitrant decide ca vrea sa imbratiseze invataturile unui sfant indian. Se duce omul si este initiat in arta meditatiei si alte tehnici.

    Dupa care pune intrebarea:
    – Daca vreau sa fumez am vreo opreliste?
    – Nu, poti sa fumezi cat vrei? raspunde sfantul
    – Daca vreau sa beau alcool, pot sa beau alcool?
    – Nici o problema, raspunde sfantul.
    – Dar daca vreau sa am o viata promiscua? intreaba discipolul.
    – Daca asta vrei, asta poti sa faci.
    – Si atunci care e rostul meditatiei si a tehnicilor pe care mi le inveti?
    – Daca o sa faci regulat si cu asiduitatate tehnicile pe care ti le dau, nu e nici o garantie ca o sa continui sa bei, fumezi sau sa fii fustangiu.

    • Apoi nu trebuie mers in India. Din rezerva noastra cu alte cuvinte:
      Un vanzator ambulant intr-un tren striga, trecand din vagon in vagon:
      – Praf de pureci! Praf de pureci!
      – As dori si eu, spune un calator.
      Ii da vinzatorul o punguta, la care clientul il intreaba cum se foloseste.
      – Apoi fii atent , prinzi puricele, ii casti gura, ii bagi praf de asta pe gat si mintenas puricele moare!
      Sta omul nostru si se gandeste, apoi il intreaba, mirat:
      – Dar n-ar fi mai simplu, daca tot prind puricele, sa-l strivesc intre unghii?
      – Mere si-asa …si-ti ramane si praful !

    • Articolul analizează societatea românească a zilelor noastre. Şi cum se manifestă la români credinţa. Oamenii de altădată, dinainte de comunism, aceia îl simţeau pe Dumnezeu cu totul altfel. Comunismul a schimbat poporul român şi va mai trece multă vreme până ce vom scăpa de mentalitatea comunistă. Strigăm mult şi cu patos că susţinem principiile capitaliste dar la primul lucru ce nu ne convine aducem pe tapet avantajele societăţii trecute, egalitarismul şi avantajele nemeritate.. Aşa e şi cu biserica. Dacă biserica ar da lapte şi miere enoriaşilor la fiecare slujbă, BOR ar trebui să construiască şi mai multe lăcaşuri de cult, ca să încapă credincioşii la rugăciunea cu danii de primit.
      Suntem diferiţi. Unii dintre noi stau km la coadă sau la procesiuni. Alţii preferă să se roage când nu e nimeni în biserică, fiecare în linişte, el cu Dumnezeu. Alţii fac paradă de credinţă dar, când se supără pe cei din jur, urăsc cu patimă şi blestemă cu multă uşurinţă. Apoi dau fuga la spovedanie fără ca să-şi schimbe comportamentul faţă de cei din jur.Credinţa ţine de conştiinţa fiecăruia pentru că tot ce facem ţine de ceea ce suntem, ţine de noi ca indivizi.
      Ceea ce avem cu toţii în comun, absolut toţi,chiar dacă mulţi nu recunosc, este că atunci când ne este greu, când avem pe cineva drag pe patul de spital şi care nu mai are scăpare, în situaţiile limită, TOŢI NE RUGĂM LA DUMNEZEU. ATUNCI SUNTEM SINCERI ŞI CREDEM CU TĂRIE! Până şi marii chirurgi, medici, dacă aţi observat, au icoane pe pereţii cabinetelor, sau în spitale. Atunci când ştiinţa nu mai poate face nimic, nădejdea este în Dumnezeu.
      Bătrâna din staţia de metrou ar fi reacţionat la fel dacă în loc de întrebarea pusă …să zicem că aţi fi întrebat-o ce părere are despre primul ministru. Sau despre sistemul de pensii. Şi e un caz aparte ce nu poate fi folosit pentru o analiză atât de amplă, credinţa poporului român contemporan.

  8. Faceti o comparatie mai sus la dispretul si ura ateilor fata de cei care pupa moaste ca amintind de un roman dostoievskian.
    Cunosc cativa atei militanti si, spre surpriza mea, mai toti nu au o educatie stiintifica. Ateismul lor, aparent de nezdruncinat, deriva din Credinta, o alta forma de credinta, pentru ca existenta lui Dumnezeu, dar si non-existenta sa nu pot fi demonstrate.
    Sa revenim la Dostoievski. In unul din romanele sale (cred ca in Fratii Karamazovi) se vorbeste de credinta calduta. Tragedia este ca chiar si inbisericitii, de care vorbiti mai sus, au o credinta calduta si cred ca nici 10% din credinciosi nu trec de faza de credinta calduta. Din acest punct de vedere atei, par, la prima vedere mai fermi in credinta lor.

    Jean-Claude Carriere are in Cercul Mincinosilor o povestioara despre un evreu care deasupra unei prapastii se tine diperat de creanga unui copac, creanga care e gata sa cedeze.
    Atunci se roga fierbinte catre cer, lui Iahve pentru ajotor. De sus se aude o voce puternicaȘ Da drumul crengiii, ingerul trimis de mine te va prinde in cadere si te va salva.
    Stiti care a fost raspunsul celui in suferinta : « Mai e si altcineva acolo sus ? »

    Cu riscul de a fi tratat drept un simplut credinta exista sau nu . Cladutii sunt la categoria nu.

    • Da, noi așa știm, că nu merge cu călduțul.
      Când, însă, sociologul (sau ce-o fi el) întinde foaia cu întrebările/chestionarul unui om care trece din când în când pe la slujbă, calorimetria nu mai are nicio importanță. :) Călduț sau fierbinte, pentru el e același lucru.
      Ce încercam să explic, printre altele, în articolul ăsta e cât de versatilă e problema religiozității și când de greu poate fi surprinsă în sondaje

  9. Stimată doamnă, nu voi comenta textul dumneavoastră, nefiind specialist. Dar trebuie să știți că femeia de la metrou NU v-a răspuns și a evitat orice discuție cu dumneavoastră, cu riscul de a pierde metroul, pentru că despre anumite lucruri NU se discută, în orice caz NU cu străini care pun întrebări provocatoare. Iar România Profundă, dacă există, nu vine la metrou în București. Eu am întâlnit-o, așa că mai căutați.

    • Stimată doamnă,
      știu. :) Am și răspuns deja la un comentariu pe marginea impertinenței întrebării respective.
      Episodul respectiv nu avea valoare antropologică sau științifică. Doar stilistică.
      Întrebarea era VOIT nelalocul ei.

  10. Citind despre batrana, era cat pe ce sa las balta tot articolul. Restul mi-a placut foarte mult. Totusi,
    cum poti sa te asezi langa o necunoscuta si s-o intrebi, daca crede in Dumnezeu?

  11. Foarte just .E adevarat ca ,ceva, s-a pierdut , dar ce s-a pierdut de fapt ? Sau , care era starea reala de lucruri in ,vechiul regim, , sa zicem , inainte de 1821 ? Cum si cit participau oamenii de rind , plebea , la viata spirituala , cit de spirituala era existenta omului medieval comun ? Daca vorbim de stiinta , a se vedea macar ,Sprit. evului mediu occidental, , a lui Vauchez . Omul de rind , asuprit , analfabet , superstitios , era mai degraba un dobitoc domesticit , ceea ce s-a intimplat cu secularizarea a fost doar indepartarea unei pojghite de crestinism popular , acel om se complacea in patimi la fel de mult ca omul modern ; de vazut istorisirile calatorilor prin T. Romane despre taranii ce se ascundeau prin bordeie , ca vulpile . Solutiile paseiste sint irealiste si ipocrite . La acest om , care structural nu are inclinatii spirituale , credinta devine cel mai adesea , fie superstitie , fie fundamentalism .Asa se explica si cum comunismul a reusit atit de bine pe un fond de civilizatie medievala si patriarhala .Vreau sa spun ca problemele acestea tin de conditia umana , ca sa zic asa , ,cazuta, , nu pot avea solutii stiintifice , sociale , etc . sau , cauzele sint interioare , nu exterioare . Sau , avem , pe de-o parte , o religiozitate cvasilaica , pe de alta , o laicitate cvasireligioasa , tot cam pe acolo sintem , se compenseaza , natura umana nu s-a schimbat .

  12. –„M-am așezat lângă ea și am întrebat cât am putut de firesc: ”Dumneata crezi în Dumnezeu?”

    Bătrâna m-a privit prompt, indescifrabil, și-a retras imediat mâna din pungă, s-a ridicat de pe scaun și s-a îndreptat cu pași smuciți spre scara rulanta. Totul, în mai puțin de zece secunde.

    Am privit-o urcând. A urcat fără să se uite în urmă, a tot urcat și dus-a fost.

    Eu mi-am ratat interviul, ea și-a ratat destinația. „–

    Îmi pare rău, doamna Adela, dar concluzia e exact invers: Dumneavoastră aţi ratat destinaţia, bătrâna doar interviul. Dacă aţi fi început cu întrebarea „Sunt buni pufuleţii, maică?” poate aţi fi primit un răspuns de genul „gustă şi vezi!” şi aţi fi înfiripat o conversaţie modestă. Zic conversaţie că poate băbuţa aceea nu ştia ce e ăla interviu. Oamenii simpli se sperie de interviuri, darămite de aşa întrebări înalte, puse abrupt, tocmai când îţi amăgeşti foamea cu nişte amărâţi de pufuleţi. Căci până şi orbul din naştere a avut ezitări la întrebarea asta şi nu s-a repezit să răspundă afirmativ decât după ce L-a văzut pe Cel din faţa sa.

    • Nu se poate raspunde la o asemenea intrebare decat existential: o imbratisare, o palma, prezenta, lipsa … Cred ca lipsa e un raspuns bun avand in vedere ca prezenta fusese epuizata …

    • P.S. Analiza, însă, e foarte bună. Îmi pare că întâlnirea cu bătrâna e, totuşi, inventată. Aveţi o sensibilitate prea accentuată ca să faceţi o aşa .. gafă. Greşeşc? Cine vrea răspunsuri sincere de la interlocutor trebuie, mai întâi, să-i câştige încrederea. Din păcate gafa asta o fac majoritatea reporterilor de azi, prea nerăbdători să furnizeze ştiri de senzaţie şi tare grăbiţi să prindă, dacă se poate, ediţia .. de ieri!

      • Episodul avea valoare stilistică. Atât.
        Bătrâna în doliu care mânca pufuleți în stația de metrou e foarte reală. Și valoarea sa de arhetip. Și faptul că am întâlnit-o de zeci și zeci de ori pretutindeni în țara asta.
        Normal însă că n-am întrebat-o nimic!! :)

  13. Titlu incitant, articol deja citit de destul de multi. Textul in prima sa parte este bine scris, totusi cel de debut pe acest forum il depaseste. Poate ca au dreptate cei care il considera prea putin sintetic. Cred ca s-ar putea sintetiza si pe viitor poate ca veti fi mai parcimonioasa in viitoarele articole care marturisesc ca le astept cu interes.
    Acum strict la titlu si la povestea introductiva , daca pe mine m-ar intreba cineva asa ceva, nu m-as speria ca este vreun propovaduitor cum a sugerat cineva pe aici si care are desigur dreptatea dlui ci as intreba: Dar de ce te interesaza? si in functie de raspuns poate ca as continua discutia, dar cu conditia sa raspundem ambii imediat la aceasta prima intrebare, atentionand interlocutorului ca daca doreste sa-l onorez cu o discutie il rog sa raspunda el primul la intrebarea pusa mie. :)
    PS. Voi reveni cu alte cateva detalii care poate ca sociologic merita relevate.

    • Stimate domnule, aici suntem de acord: și mie îmi place primul text mai mult.
      Textul de ieri, însă, având date sensibile, nu putea fi scris nici mai sintetic, nici „mai cu tâlc” pentru că aveam de expus multe argumente, multe nuanțe, trebuia, adică, să transmit cât mai clar ideea cu care pornisem la drum: aceea că e extraordinar de dificil să circumscrii credința astăzi în România. Și că prea adesea cădem din lac în puț, încercând să ne delimităm vehement de vreo tabără. Aș fi evitat paragrafele prea teoretice, prea explicative, dacă aș fi putut. Dar am simțit că nu mi-aș atinge scopul fără să le aduc în discuție. Cred că orice cititor de bună credință și-a dat seama că intenția articolului nu era aceea de a face comentarii răutăcioase la adresa BOR sau a credincioșilor sau a ateilor. Pur și simplu am vrut să redau un tablou al unor atitudini probabile, vizavi de religie (fie ea populară sau nu), credință și instituții religioase, în România, fără să pretind obiectivitate ori exhaustivitate. Una din mize era aceea ca textul (și ideile) să fie relevante pentru mine ca om, nu doar ca cercetător.
      Dacă doi-trei dintre cei care au avut răbdarea să parcurgă textul se vor ridica de pe fotoliu un pic mai lămuriți, eu sunt mai mult decât mulțumită :)

      • Comentariul dumneavoastra este atat pertinent, cat si cuprinzator. Faptul că unora nu le convine, arata gradul de atasare de propriile pareri. Realitatea exista independent de parerile noastre, iar dumneavoastra ati surprins-o in detaliu si in perspectiva – felicitari!

  14. Sa facem o distnctie clara inre cei care nu cred in Dumnezeu si existenta Lui si cei care nu ( mai ) eu incredere in clerul BOR . In opinia mea Dumnezeu a existat , exista si va exista indiferent de numarul si gravitatea derapajelor lumesti ale clerului . Preotii nu sint ingeri ; asta trebuie sa le intre in cap si lor si celor care se uita la ei ca la sfinti . Poporul trebuie sa ia atitudine in legatura cu batjocura la care il supune o anumita parte a clerului .

  15. TL;DR:
    1. Romanii nu mai cred cum credeau odinioara.
    2. Strainii cred ca romanii sunt habotnici in marea lor majoritate.
    2. Sunt unii care cred orice alte prostii de marketing dar nu in Dumnezeu.
    3. Exista atei. Unii sunt militanti.

    Si acum, raspunsul:
    1. Normal. Modul de a intelege credinta se modifica in timp, mai ales cu accesul usor la informatie. Oamenii devin mai sceptici.
    2. Strainii cam au dreptate. 45% romani care cred ca Soarele se invarteste in jurul Pamantului e un argument destul de elocvent. Iar asta se intampla pentru ca informatia, chiar asa facil de accesat cum pare sa fi devenit, pe de o parte este inca intangibila financiar unei mari parte a populatiei si apoi, daca totusi ajunge la om, nu reuseste sa-i strapunga cea mai dificila bariera: cea a cutiei craniene.
    3. Credem in prostii de marketing. Aveti dreptate. De obicei, sunt tot dintre aceia care pana ieri credeau in Dumnezeu.
    4. Ateii deranjeaza pentru ca vorbesc argumentat si dvs, lipsita de aceasta „arma diabolica”, va este din ce in ce mai greu sa-i contraziceti. Iar nenorocita asta de stiinta nu vrea sa stea pe loc, descopera din ce in ce mai multe. Unii atei sunt militanti. Asa este, pentru ca incearca sa faca bine si altora. Ziceti mersi ca nu incearca sa va speculeze increderea in alte moduri. Cum ar fi, sa va puna sa le donati bani. N-o fac, ba din contra, incearca sa va deschida ochii asupra celor care va fac asta, dar dvs preferati sa-i acuzati, demonstrand astfel ca religia este cel mai raspandit caz de sindrom Stockholm.

    • Și totuși. Argumentele ateilor și „adevărul” lor nu au fost și nu vor fi compatibile cu „adevărul” trăirii religioase. S-a scris mult despre asta. Mult și convingător. :)

    • Aveti dreptate doamna Vasilica! Nenorocita asta de ştiinţă nu stă pe loc şi se străduieşte să ajungă din urmă teologia! Într-o zi o să-l descopere şi pe Dumnezeu!

  16. @Dna Adela Toplean,

    Spuneti undeva in text ca o consecinta a textului anterior:

    „….Probabil că așa apar hipsterii, veganii și marii dezamăgiți de țară (adică acea categorie de români care nu mai văd absolut nimic bun la țara asta).”

    Nu doresc sa ma refer la acesata inferenta in sine ci doresc sa ma preocup de faptul ca exista acei romani care nu mai vad nimic bun in tara lor, o atitudine desigur exagerata, dar in exemplul personal care va urma voi arata cum risca sa apara o astfel de conceptie analizand niste situatii larg raspandite , toate celelalte exemple din social si economic tinzand sa intareasca si mai mult concluzia neplacuta ce se poate trage din acest exemplu;
    Am o ruda apropiata nacut si pana la lceu trait la tara , adica prima generatie la oras, intelectual fin si cultivat . Eu fiind orasean de mai multe, foarte multe generaii nu intelegeam niste lucruri niste mentaltati si aveam niste banuieli.
    L-am intrebat direct: X se considera/se spune ca noi romanii suntem un popor plin de omenie si exemplul esential este comportarea fata de strain, ospitalitatea taranului. A fost de acord cu asta.
    Atunci l-am intrebat :atunci de ce se urasc fratii intre ei pentru o scandura de gard , atunci unde mai este omenia.? Nu cumva ce definim noi ca fiind omenie de fapt este fudulie care fata de frati si cei din apropiere are drept consecinta invidia mioritica? Ruda mea a trebuit sa ma aprobe fara rest si el era mult mai in masura decat mine sa ma aprobe sau dezaprobe.
    In continuare am intrebat : de ce la tara chiar daca s-a ajuns la suprema facilitate higienica de a face un rezervor improvizat pentru a te spela la robinet si nu la ibric sau la cana si galeata(las deoparte pe cei care si-au instalat apa curenta de la o fantana echipata cu pompa si boiler si deci si o baie, desi cred ca al acestora este viitorul) , totusi cand WC -ul a ramas cel din fundul curtii, acesta este atat de scund incat doar femele si copii pot intra nestingheriti. A trebuit sa recunoasca ca dintr-un spirit de economie absolut stupid, de mute ori barbatul spunand ca el de fapt merge in „poiana”
    Deasemenea de ce in casele lor exista asa numita camera de oapeti nelocuita, chiar si atunci cand familia se inghesuie in restul casei, neincalzita si ajungand astfel sa miroasa a igrasie cu toate cuverturile si celelalte textile depozitate cu mandrie acolo? Nu a stiut sa explice dar a fost de acord cu mine ca probabil tot dintr-o fudulie , economie si spirit de autocondamnare la disconfort(modestie prost inteleasa) confortul considerat ca fiind ceva nefolositor precum si animalul care nu este de niciun folos productiv ci doar, sa spunem,

    Careva invoca aici spusa Sf Pavel, eu transcriind-o in varianta care-mi place cel mai mult dupa Marin Preda:daca dragoste nu este nimic nu este insa dorind sa adaug si sa termin amintind ca tot acolo Marin Preda ne-a definit epoca ca fiind „era ticalosilor” si eu nu cred ca a gresit prea mult .

    • Nemaipomenit dialogul cu ruda de la țară! Extraordinar de relevant. Mă întreb de ce nu se scrie despre lucrurile acestea.

  17. E destul de evident ca dialogul cu batrana e o metafora, nu va mai scandalizati ca doamna sociolog acosteaza batrane in parc.
    Batrana si sociologul nu pot avea un dialog pentru ca reprezinta cele doua extreme: ateismul militant care iti intra in casa pe fereastra si credinciosul care poarta doliu si urmeaza mecanic niste obiceiuri (reprezentare de pufuleti). Pufuleti-moaste: valoare nutritiva/spirituala zero.

    • Vreti sa ziceti o parabola, sau, in fine, o figura de stil, una rudimentara care’si pierde pilda pe traseu si in loc sa propuna invataminte adanceste starea de instrainare, caci dialogul nu poate fi o metafora.

      Si totusi, batrana exista, sunt eu, ateul militant ce merge la biserica nu ca sa convinga oamenii sa’si abandoneze credinta, ci ca sa’i cunoasca mai bine si sa’i con-temple, caci nu e nimic scabros in ritual, ci mai degraba pitoresc. Si insist: uratenia mea pioasa dezleaga ratiunea voastra. Nu ateii sunt ingretosati de grotesca etalare a credintei, ci chiar bunii credinciosi ce resimt hidosenia imposturii. Isus insusi, daca s’ar cobori intr’o zi de duminca pe plaiurile bisericii neaose ar fi probabil oripilat de agonia divinitatii ce l’a produs, de spectacolul strident, de incalcarea flagranta a acelor catorva norme cuprinse in Decalog, in special cele referitoare la idoli si averea altuia…

      • Domnule euNuke ma voi ruga pentru dumneavoastra.
        Nu pretindeam ca ateii militanti sunt nocivi neaparat insa din experienta pot spune ca e imposibil sa ai un dialog cu ei, la fel cum nu poti discuta cu cineva care e inflexibil.
        Ateul militant e prin definitie Inflexibil. Pot intelege pe cineva care pupa moaste dar nu pot inteleg pe cineva care e inflexibil. Probabil voi putea convinge pe cineva ca pupatul moastelor probabil nu te ajuta dar nu pot convinge pe un ateu deja convins.
        Din acest punct de vedere cred ca educatia poate inca functiona in cazul celor care pupa moaste dar ar avea un efect de apa sfintita in cazul ateilor militanti. Ei nu au nevoie de educatie pentru ca pretins ca sunt deja educati.

        • Domnule Adrian,

          Ateul militant e inflexibil in aceeasi masura ca orice conservator religios, indiferent de religia practicata.

          Nu uitati asta.

          • –‘inteligenta,oricat de mare nu te apara de prejudecati;cu cat este mai mare(inteligenta)cu atat este prejudecata mai voinica…ptr k ai aparat ca s-o justifici…’ P.TZUTZEA

  18. „Pe mine mă interesa cu totul altceva în textul ăsta: înverșunarea ateilor militanți împotriva celor care nu pot (sau nu vor) să iasă din termenii religiei populare; și, în general, disprețul lor nemăsurat la adresa “încuiaților” care cred în ceva.”

    Aceste cuvinte sintetizeaza foarte clar cine sunt TINTELE „militantilor ISIS”, recte apostolii obscurantismului ortodox pe plaiuri mioritice !…

    Stimate doamna : unele din problemele noastre, ale „celorlalti” sunt, pe de o parte, cele ce apar in paranteza textului dumneavoastra si -mai ales- omisiunea practicilor aberante, criminale, de prin manastirile ortodoxe, cazul TANACU fiind FUNDAMENTAL !

    Pe de alta parte, ceea ce autorul omite (nu conteaza daca cu buna stiinta ori ba) sunt manifestarile xenofobe extinse, ura antioccidentala propovaduita de la amvoanele pelerinajelor
    „praznicelor” ortodoxiei, fie ca vorbim de sf.parascheva la iasi , manastirea nicula samd. ori la manifestatiile „cu furci si cu topoare”, tipice ortodoxiei, de la Barlad si din Dobrogea contra gazelor de sist, unde, „cu piepturile dezgolite” „puochii” au stat in fruntea „ostenilor” satelor, rasculati impotriva „strainilor ce ne ocupa pamanturile”, cu acest ganduri intiparite puternic in gena ortodoxiei, neaparat rostite cu scrasnituri de dinti :
    „Cine a indragit strainii, manca-i-ar inima cainii”…

    Inchei cu excelentul text al lui Horatiu Pepine, din noiembrie trecut :
    „Protestul îndreptat împotriva ierarhiei BOR nu este o izbucnire de circumstanță, fiind de fapt unul profund antireligios, unul care revendică autonomia persoanei, înscriindu-se pe linia ”ieșirii din religie” care s-a petrecut treptat în spațiul creștin, cu mai mare viteză în lumea protestantă și catolică si ceva mai lent în spațiul ortodox. Indiferent dacă ne plasăm de partea seculariștilor progresiști sau, dimpotrivă, a conservatorilor creștini ar trebui, în primul rând, să înțelegem bine natura evenimentelor pe care le trăim.”
    http://www.dw.com/ro/rockul-religia-%C8%99i-pia%C8%9Ba-universit%C4%83%C8%9Bii/a-18837041?maca=rum-rss-rom-all-1493-rdf

  19. Din text rezulta ca autoarea, desi critica comportamentul actual al biserica ortodoxe, este convinsa insa ca aceasta ascunde in nucleul ei inefabil cheile „accesului” muritorului de rand la mantuire si gradina raiului …. Amuzanta contradictie pentru mine, comuna insa majoritatii credinciosilor. Eu vad biserica, orice religie de fapt, ca o corporatie ce ofera servicii de intermediere intre sufletele potentialilor clienti de o parte si Dzeu de cealalta; cum s-ar spune daca este „cerere” hop si oferta, asa cum functioneaza de fapt si economia oriunde. Mentionez ca eu cred in Dzeu dar nu in religie, si nu-L caut pe Dzeu niciodata inafara ci numai in interiorul meu. Credinciosii oricarei religii au o problema deoarece li s-a vandut ideea de catre religia respectiva ca Dzeu este undeva inafara lor, ca ei sunt fara valoare ca suflete si oameni, si ca pentru a se „salva” trebuie sa se roage „campionului absolut” al religiei respective fie ca este Christos, Buddha, Profetul Mahomed, etc. … sau macar un sfant de rang intermediar.
    Asa ajung adulti, altfel in toate mintile, sa spuna „parinte” sau „maica” unei persoane total straine pe care au cunoscut-o cu 10 sec inainte, sa-i pupe mana (!) si sa le incredinteze ce au ei mai pretios adica sufletul lor, bazat pe o reclama multiseculara sau chiar milenara avand la baza rezultate de multe ori indoielnice si de cele mai multe ori nerepetabile ce exploateaza in fond frici adanci ale individului mediu.
    Ateii sunt cei care nu cred decat in ce se poate pipai si astfel se limiteaza, doar ca in altfel decat credinciosii. Si unii si altii evita cu grija sa paseasca pe singura cale corecta, cea recomandata de toti maestrii spirituali si chiar fondatorii de religii si anume „Cunoaste-te pe tine insuti”, caci numai acolo in fond este Dzeu; asta-i insa treaba grea si extrem de putini au chef de asa ceva, mai ales cand ai companii ce-ti ofera contra cost si comod ceva „mantuire” la pachet.
    Autoarea este uimita ca cele doua extreme ale gamei spirituale, adica credinciosii cranceni de o parte si ateii fiorosi de cealalta, nu pierd niciun prilej sa se scuipe unii pe altii ca doua pici furioase… Pai acest fenomen se numeste “dualitate” si apare intotdeauna atunci cand apare o extrema automat apare si cealalta, asa functioneaza aceasta lege a Creatiei in mod automat pe acest nivel de frecventa inferior asa cum este umanitatea acum, este foarte simplu. Este necesar pentru echilibrul energiei, asta-i tot.
    Intre cele doua extreme desigur ca exista toate variantele posibile si imposibile de ““îmbisericiți, neîmbisericiți, (belonging without believing), (believing without belonging)” etc. Eu vad aceasta ca un lucru BUN insa, dovedeste ca constienta maselor a inceput sa mai evolueze si destui sunt pe cale sa scape din ghiarele dogmelor ce le-au fost bagate pe gat cand erau mici fara a fi intrebati de familie, scoala si societate. Unii isi vor pierde complet busola asta este sigur, dar altii au sansa sa si-o gaseasca odata scapati din ghiarele dogmelor si asta este cel important.
    A, si sa nu uit, un Arsenie Boca era ca suflet mult mai inalt ca Christos si Buddha, pentru el biserica a fost o scena pe care a folosit-o sa isi indeplineasca misiunea, dar nu dogma religiosa l-a facut ceea ce a fost el ca suflet. ..

  20. Iată „ce are credința ortodoxă valoros și autentic”:
    – Genocid: „Când Domnul, Dumnezeul vostru, va da cetatea în mâini, să treceţi prin ascuţişul sabiei pe toţi bărbaţii din ea. Dar femeile, copiii, animalele şi tot ceea ce există în cetate să le luaţi ca pradă, apoi să mâncaţi prada luată de la duşmanii voştri, pe care Domnul, Dumnezeul vostru, v-a dat-o.” (Deuteronom)
    – Crima: „Cât despre acei duşmani ai mei, care n-au vrut să domnesc eu peste ei, aduceţi-i aici şi omorâţi-i în faţa mea!“ (Luca)
    – Subjugarea femeii: ” O femeie să înveţe în tăcere, cu toată supunerea. Nu dau voie femeii să înveţe sau să aibă autoritate asupra bărbatului, ci să stea în tăcere.” (1 Timotei)
    „Când o femeie are o scurgere de sânge, adică scurgerea periodică din trupul ei, trebuie să rămână şapte zile în necurăţia ei. Oricine o atinge va fi necurat până seara.” (Levitic)
    Lacomie: „un om pe nume Ananias, a vândut o proprietate împreună cu soţia lui, Safira, şi a păstrat pentru sine o parte din bani cu ştirea soţiei lui…Petru i-a zis: Ananias, de ce ţi-a umplut Satan inima ca să-L minţi pe Duhul Sfânt, păstrând pentru tine o parte din preţul ogorului?…Când a auzit Ananias aceste cuvinte, a căzut la pământ şi şi-a dat duhul. O mare frică i-a cuprins pe toţi cei ce auziseră aceste lucruri.” (Faptele Apostolilor)
    Antisemitism (Nout Testament, un mare contribuitor la Holocaust): „Tot poporul i-a răspuns: – Sângele Lui să fie peste noi şi peste copiii noştri!” (Matei)
    Sclavie:”Dacă un stăpân va lovi cu băţul un sclav sau o sclavă, iar unul din aceştia va muri pe loc, stăpânul va trebui să fie pedepsit, dar dacă sclavul îşi revine după o zi sau două, stăpânul să nu fie pedepsit, căci este argintul său.” (Exod)
    Dar sigur, nu avem voie sa criticam. Sa nu fim cumva etichetați „extremiști” si sa devenim o „casta de atei militanți”.
    Jocul asta obscurantist il fac mulți intelectuali de ștanga, mai ales in scopul de a spăla Islamul de toate problemele din trecut si prezent încercând sa sugereze ca cei care-l critica sunt islamofobi, rasiști si bigoți. Nu cred ca va mai tine mult timp.

    • da; si totul se intimpla de la: exista sau nu exista ?!
      un aspect pe care probabil atei il constientizeaza este faptul ca statele folosesc biserica ptr scopurile lor propri si asta din cele mai vechi timpuri
      cum a aparut protestantismul in Anglia ? de fapt era vointa regelui sa iasa de sub tutela Papei. manastirile acelei perioade( ce erau locuri de cultura si ajutor ptr saraci) au fost distruse cam la fel cum fac azi ISIS

    • Nu vă pot răspunde dacă aceștia sunt termenii cu care lucrați. Lectura reductivă a textelor sacre nu duce nicăieri.

      • (O mica insomnie de 1/2 ora). Sunteți deci „d-na Toplean”. Dar dl. Toplean, CE scrie, rugam cu respect ? Se pare că e o „raza de soare”…Un link, ceva ? Si al doilea: Pe cand un articol despre moarte ? Ați avea clienți; iata, eu mai am puțin până acolo. Am fireste, ideea mea, dar cea a unui „specialist” (si je ne m`abuse) – nar fi ea interesantă ?
        Vroiam sa-i sugerez lui „Ioan Gura de Aur” ca ar trebui, chestie de metodă, sa imparta cel putin la inceput „pacatele” in 2 categorii: vechi si nou-testamentare. Nu trebuiesc citite la gramada, ptr ca sunt mult diferite dpdv al criminalului. Pozitia sa fata de victima evolueaza, de la Cain la sf Petru, sa zicem. Raskolnikov nu ar fi putut exista in VT, si nici Cain in NT. Al doilea: multe dintre cele citate in NT sunt reluari ale VT, ceea ce e normal. Sf. Pavel de pilda era un zelot, (ca si Iuda) – si continua sa aplica Legea iudaica. La cael moment nu e nicio ruptura intre regimul legal de dinainte si dupa Inviere. Astfel Sf. Pavel Insusi condamna la moarte, fara farafastacuri „crestinesti” un cuplu adulter. (In Cor, daca mi-aduc bine aminte). E o ruptura (incepe sa fie) in constiinta criminalului; aici e pctul cheie: ca zisa „constiinta” incepe sa produca ea Legi, care le completeaza pe cele iudaice, care le desavarsesc. 2000 de ani mai tarziu, veti gasi in cinema-ul scandinav – dar nu numai – tema IERTARII nevestei adultere. Chiar si sotul incornorat VREA sa ierte, sa inteleaga samd.(E doar un exemplu)

    • –este vb despre VECHIUL TESTAMENT in mare parte …iar cam tot ce i p acolo are drept punct central genetica,razboaie de consolidare sau epurare genetica ,in care se doresc recoltarea de cat mai multe corpuri spirituale-suflete-‘duhuri’ de….MASCULI !
      –sclavele luate de la popoarele invinse are acelasi rol,uciderile din lumea azteca la fel ,razboaiele sau genocidele cu care a fost ‘punctata’ umanitatea la fel…
      –intreberea mea (retorica) ar fi; ce carti cititi?caci eu citind…si citind …si citind ,am ajuns sa CRED .Dar crezand ,am o vorba : asta nu ma impiedica sa fiu Robin Hood.
      – si nici nu astept un ‘papagal rosu enorm’ sa apara ptr sa mi confere certitudine…

  21. De câte ori citesc un articol scris de dumneavoastră sau de domnul Toplean, am senzația că, aflându-mă într-o cameră îndelung neaerisită, cineva a deschis în sfârșit ferestrele să intre aer curat. Mii de mulțumiri.

  22. Spuneti mai sus ca dispretul si ura ateilor fata de cei care pupa moaste ca amintind de un roman dostoievskian. Pe mine ma surprinde intoleranta si prozelitismul militante ale ateilor, crd ca vin din nesiguranta.

    Cunosc cativa atei militanti si, spre surpriza mea, mai toti nu au o educatie stiintifica. Ateismul lor, aparent de nezdruncinat, deriva din Credinta, o alta forma de credinta, pentru ca existenta lui Dumnezeu, dar si non-existenta sa nu pot fi demonstrate.
    Sa revenim la Dostoievski. In unul din romanele sale (cred ca in Fratii Karamazovi) se vorbeste de credinta calduta. Tragedia este ca chiar si inbisericitii, de care vorbiti mai sus, au o credinta calduta si cred ca nici 10% din credinciosi nu trec de faza de credinta calduta. Din acest punct de vedere atei, par, la prima vedere mai fermi in credinta lor.

    Jean-Claude Carriere are in Cercul Mincinosilor o povestioara despre un evreu care deasupra unei prapastii se tine diperat de creanga unui copac, creanga care e gata sa cedeze.
    Atunci se roga fierbinte catre cer, lui Iahve pentru ajotor. De sus se aude o voce puternicaȘ Da drumul crengiii, ingerul trimis de mine te va prinde in cadere si te va salva.
    Stiti care a fost raspunsul celui in suferinta : « Mai e si altcineva acolo sus ? »

    Cu riscul de a fi tratat drept un simplut credinta exista sau nu. Cladutii sunt la categoria nu.

    • Tot despre efectele „bad religion” e vorba si aici, dar ce efecte(!):

      Atheist minister fighting United Church’s effort to fire her

      http://www.theglobeandmail.com/news/national/atheist-minister-fighting-united-churchs-effort-to-fire-her/article25849312/

      An ordained United Church of Canada minister who believes in neither God nor Bible said Wednesday she is prepared to fight an unprecedented attempt to boot her from the pulpit for her beliefs.

      In an interview at her West Hill church, Rev. Gretta Vosper said congregants support her view that how you live is more important than what you believe in.

      “I don’t believe in…the god called God,” Vosper said. “Using the word gets in the way of sharing what I want to share.”

      “Is the Bible really the word of God? Was Jesus a person?” she said.

      “It’s mythology. We build a faith tradition upon it which shifted to find belief more important than how we lived.”

      Etc.

  23. @Dumitru NUTU (06/02/2016 la 20:49)

    Aceste intrebari nu se pun si PUNCT (Period in engleza).

    Nu exista nici un dar cum incercati dvs. sa motivati

    „Dar se pot pune oricărei persoane de care ești sincer interesat și nu …..”

    Care-i instrumentul / aparatul cu care poate persoana pe care o intrebati sa realizeze (cantitaiv / calitativ) cat de „sincer interesat ” este cel care intreaba?

    Observ ca pentru emisiuni de can-can le-ati gasit: microfonul si operatorul de imagine!

    „Da, nu se pun dacă te duci cu microfonul în mână și operatorul de film în spate făcând o ”anchetă” pentru emisiuni de can-can……………”

    • domnu asta nutu este esenta rominului; ca tot incearca statul asta, platind tot felul de telectuali, sa demonstreze uniformitatea in unitate

      • Nu-i asa ca n-ati inteles ca: there is no god, only the smoke and mirrors. Tot metaforic vorbind. Ca sa nu mai spun de coincidenta draqu’ (ptiuu!!!) dintre horror-docsie si co-mu’izm.

  24. Peste timp religiile civilizatiilor contemporane vor fi obiect de studiu asa cum noi studiem acum civilizatiile ce credeau in zeci de zeitati iar, sigur, peste alte timpuri (atunci cand oamenii vor deveni mai inteligenti ca masa) religia va deveni ea insasi obiect de studiu, dupa (semi)disparitie. Acum, inca este utila datorita faptului ca anumite mase de oameni, mai putin inzestrati intelectual- ca sa ma exprim elegant- trebuie tinuti in frau. Sunt dovedite faptele ca o natiune, cu cat este mai dezvoltata, cu atat este mai putin religioasa si ca religia a tinut dezvoltatrea omenirii in loc sute de ani (si o face in contiunuare). E adevarat, pe de alta parte, ca nu exista doar alb si negru si sunt forte interesate in mentinerea artificiala a nuantelor in scopul manipularii. E o discutie mult mai larga pentru ca totul este interconectat in lumea de azi, nu-i asa?

    • @Adi ,felicitari pentru comentariu dar cred ca mai bine va abtineati…
      Taaare mult si-ar fi dorit prozelitii ortodoxiei sa nu fii aparut un comentariu ca cel al dumneavoastra…
      Eu imi pun zi de zi intrebarea : oare voi reusi sa adun cat mai multe carti , pentru fiul meu si pentru familia mea, cate „comori” au aparut in ultima vreme in literatura stiintifica, cat am visat la CARL SAGAN, iar acum cartile lui, ale lui Richard Dawkins, cu al sau splendid „Ceasornicar Orb”ori cu „Magia Realitatii”ale lui Stephen Hawiking, George Gamow, Daniel Denett sau Samuel Harris, Leonard Mlodinow si alti magicieni ca ei ne-au scos din obscurantism, cand savantul Mihai Nadin , brasoveanul nostru s-a intors in Romania si ,chiar in aceste zile poarta dialoguri nemaipomenite despre triumful Stiintelor, alaturi de inegalabilul Savant ,Domnul Solomon Marcus, cand la microfon vorbeste atat de rar minunatul Vlad Zografi e clar ca apostolii religiilor sesizeaza pericolele si incearca sa-si „salveze” minciunile lovind in copii, prin permanenta hartuire a „locotenentilor” patriarhului de pastrare a religiei in scoala…
      „Cata luciditate atata drama”…

    • „Sunt dovedite faptele ca o natiune, cu cat este mai dezvoltata, cu atat este mai putin religioasa si ca religia a tinut dezvoltatrea omenirii in loc sute de ani (si o face in contiunuare).” – ???
      Ati auzit de SUA, Japonia, Israel?

      • Dar Dvs ati auzit de Albania lui Endver Hodja in care religia era interzisa prin lege. Sa fie o simpla coincidenta ca exact atunci laboratoarele din Tirana au descoperit MICROCIPURILE, CELULELE STEM, VIAGRA, TELEVIZIUNEA OLFACTIVA si CIRESELE CANTATOARE ?

      • Dar dumneavoastra ati auzit de Norvegia, Danemarca, Islanda sau Finlanda ?
        Haideti nu mai incercati sa duceti in derizoriu ca nu tine…

        Stiti bine (sau va faceti ca nu stiti) ca e vorba de mersul civilizatiei acelor tari de care aminteste excelent colegul @adi, establishment-ul si liderii de opinie, universitatile , institutiile strategice ale celor mai dezvoltate state nu mai au timp de fleacurile ,dar mai ales de PERFIDIA religiosilor…
        Cartografierea genomului uman, eradicarea cancerului si a altor boli necrutatoare, creierul uman, dilema Luna sau Marte pentru viitoarele explorari spatiale , vizionari ca Jeff Bezos ori sud-africanul ELON MUSK vor impinge civilizatia mai departe, nu religiile…

        • Consider (in continuare ;) ) ca este o greseala sa exprimati concluzii de ordin spiritual, pornind de la repere de alta natura, decat TOT spirituala.
          Nimeni nu cunoaste intimitatea altui om, a gandurilor, sentimentelor, respectiv credinta sau lipsa ei, sunt subiecte care nu ar trebui amestecate cu rezultatele activitatii concrete ale omului!
          Eu, spre deosebire de dvs, nu stiu daca „lipsa” religiei este cauza dezvoltarii Norvegiei sau Albaniei, dar cred ca religia, chiar cand este practicata riguros, nu impiedica pe nimeni sa vizeze excelenta in activitatile lor, inclusiv stiintifice!
          Nu religia este problema societatilor, ca cea romaneasca, ci mentalitatea subalterna insuflata oamenilor de popi aroganti, venali si iresponsabili!

          • Observ ca imi faceti cu ochiul, eu nu am aceasta „relaxare” si nu cred ca ne cunoastem…
            In orice caz, este suficient si e cazul sa punem punct falsei polemici, daca dumneavoastra puneti semn de egalitate intre Norvegia si Albania…
            Mentalitatea subalterna, de care pomeniti, nu este neaparat insuflata de popi ci s-a pliat destul de bine in gena romaneasca ; va recomand, in incheiere, sa mergeti la cinema candva, sa urmariti filmul regizorului Radu Jude „Aferim” , daca l-ati vazut ati putea trage concluziile , daca nu ,inca mai circula prin cinematografe…
            Si imi mai permit o recomandare, un blog deosebit de erudit , cu 11 episoade din seria „Istoria crestinismului” : http://korallion.blogspot.ro/2015/09/10-evolutia-crestinismului-in-romania.html
            Vedeti cu ce se -mai- ocupa asa zisii „atei”, afurisiti de liota de oameni de bine, de aici , de pretutindeni ?
            In rest, din adolescenta si pana in prezent am ramas fascinata de magia unicului CARL SAGAN din a carui Carte „Lumea si demonii ei, Stiinta ca lumina in intuneric” nu o sa va dau nici un citat ci o recomand tuturor celor ce cred in adevarurile verificate in Stiinta ,in clarviziunea Ratiunii nu a temerilor si fricilor evului mediu…
            Copilul meu va creste si va invata sub semnul deschiderii orizonturilor spre Lumea Stiintelor nu sub apasarea oricarei religii, dar , spre deosebire de perfizii religiosi, nu imi voi permite sa ii pervertesc gandirea si spiritul liber, asa cum religiosii fac de milenii…

            • va multumesc ptr link Doamna Mihaela
              am auzit de mic cuvintul a boscorodi si asa cum se intimpla adesea, intelesul lui l am asociat cu a vorbi fara inteles,fara ca vreo data sa cer explicatii de la cei maturi
              il auzeam atunci cind copii valahi se intilneau cu copii unguri sau germani

      • …?
        De cateva generatii, mi s-a transmis ca moartea face parte din viata!
        Atat, si nimic mai mult, despre acest vast subiect…
        Este un raspuns care deocamdata imi convine, pentru ca, evoluand in fiecare zi(…), el se acorda cu gandurile, aspiratiile si sentimentele mele…
        Nu stiu cum se vede de la altii, insa, la o „tema” atat de complexa, de deschisa, si cu consecinte atat de importante asupra vietii!, as sugera mai multa rezerva in acceptarea de definitii generice si alte viziuni + sau – dogmatice, cu exceptia!!! celor care permit celui care le crede, sa traiasca responsabil SI liber!

  25. Felicitari pentru articol si pentru tema abordata ! Cunoscandu-mi limitele, marturisesc ca subiectul este de o complexitate ce ma depaseste, insa ma bucura si ma fascineaza in acelasi timp dezbaterea pe marginea ei. Cu siguranta as putea formula un punct de vedere, insa vad atatea comentarii anterioare ce „detin adevarul absolut” incat ma rezum la postura de cititor.

    Cu deosebita consideratie.
    Un cititor

  26. @Adela Toplean (07/02/2016 la 10:54)

    „Nu-i așa că n-ați înțeles că era o metaforă?
    Revedeți comentariile.”

    N-am inteles unde este metafora ( (sunt) metaforele) si in care dintre comentarii si ale cui? Cand este vorba despre „imaginea” unei persoane (sau grup de persoane chiar si anonime) nu prea e loc de metafore; generalizare este foarte aproape.

    Acest articol / blog (ca si majoritatea lor) este citit de multi intelectuali / oameni care chiar daca au pregatire universitara si experienta de viata (poate mai multa decat presupuneti) , nu toti o au in domeniul dvs.

    Unul din elemenetele de baza a comunicarii este exprimarea „crystal clear” (adica exact la obiect ) fara „trimteri” (citeste comentarii / carte…) si fara a da loc la interpretari!

    Era mult mai simplu sa faceti copy / paste si sa indicati exact „comentariile” (cu data si ora) in loc sa invitati la citirea lor (care anume)!

    Cred ca ati procedat mai curand ca unii politicieni si/sau intelectuali care folosesc „pretiozitati” pentru a-si arata cine sunt!.

    Cred ca ti inteles mesajul meu si-l veti publica.

    Multumesc.

    • Domnule Vasile, atunci când comentați o postare de blog citiți comentariile anterioare, vedeți dacă replica Dvs mai este relevantă, dacă nu cumva s-a discutat ceea ce doriți Dvs să punctați, dacă nu cumva există ceva edificator sau, dimpotrivă, demotivant în ceea ce s-a spus până la comentariul Dvs. , în fine, faceți tot posibilul ca ceea ce adaugați Dvs să contribuie efectiv la dezbatere.
      Nu, nu sunt obligată să fac trimitere directă la niciun comentariu. Nu e treaba mea asta. E treaba Dvs, dacă vă interesează subiectul și vreți într-adevăr să vă lămuriți cu un aspect, să urmăriți dezbaterea și logica înlănțuirii comentariilor. Eu o urmăresc atât cât pot.

      Cât despre acuzația că aș folosi prețiozități/trucuri de politician ca să răspândesc confuzie printre cititori (asta în loc să mă exprim crystal-clear), este slightly ridiculous. Haideți, recunoașteți! :)

    • „Unul din elemenetele de baza a comunicarii este exprimarea “crystal clear”… ” – desigur! Numai ca, nici macar cristalul nu reprezinta o garantie de claritate, daca privirea nu este antrenata sa o perceapa….
      Or, cand dvs spuneti, pe de o parte, ca n-ati inteles metafora, si pe de alta „Cred ca ati procedat mai curand ca unii politicieni si/sau intelectuali care folosesc “pretiozitati” pentru a-si arata cine sunt!” e clar (pentru mine ;) ) ca nu erati dispus sa o intelegeti.

  27. curios este ca in ciuda acestor analize destul de complexe (cu tenta sociala, intelectuala, politica etc) nu se ia un calcul un fenomen relativ simplu (vizibil destul de usor la orice familie dintr-o familie sau grupul de prieteni): intr-o societate promovata pe valori ortodoxe, dar mai ales sustinute intr-un proces educational formal (scoala) sau social (in speta in copilarie), deci cu precadere un sistem patriarhal, nu se asociaza apropierea femeii de Dumnezeul ortodox cu dezamagirea barbatului apropiat. Mai precis, cand iubirea fata de tata, sot, frate, prietenul barbat se framanta, barbatul divin devine o pozitie de forta.

  28. Religiile civilizatiilor contemporane sunt deja obiect de studiu, cel putin in Occident exista de peste 300 de ani critica biblica. Numai ca publicul general nu vrea sa auda de concluziile/consensul istoricilor in acest domeniu. (Bart Ehrman la North Carolina Chapel Hill, AnneMarie Luijendijk la Princeton, Dale Martin – Yale, Robert Eisenman – California State Long Beach sunt numai cateva exemple din prezent).
    Unii probabil i-ar acuza si pe acesti profesori ca citesc in mod „reductionist textele sacre”. E oare anticlericalism sa spui ca o buna parte din epistolele pauline/petrine sunt pseudoepigrafice ? Ca Avraam si Moise probabil nu au existat ? Ca autorul Faptelor Apostolilor copiaza efectiv din Iosif Flaviu modificand in mod tendentios?
    Daca textele sacre (pline de anacronisme) incearca sa falsifice istoria de ce trebuie sa le tratam cu respect ?
    Iar apropo de Islam: Intre Stephane Charbonnier si Said Kouachi nu pui distinctia „doua extreme” alegand calea de mijloc, ci il sustii pe ateul „militant”, oricat „nătâng” l-ar considera unii. #JeSuisAsifMohiuddin

  29. Cine l-a creat pe Creator?
    Creatorului universului, al ‘tuturor vazutelor si nevazutelor’ (cum ne invata cartile sfinte),i-a fost atribuit numele Dumnezeu, Iehova (Jahve), Alah,etc., diferit dupa timp si dupa loc.
    Eu il numesc pe Creatorul Suprem, cu veneratie, cu smerenie si plecaciune : ‘Universul’.
    Nu vom deslusi niciodata, pana s-o raci pamantul, tainele infaptuirii Lui universale, modul cum functioneaza actul total de creatie, in intregul univers.
    In ipoteza existentei unui Creator care a facut toate vazutele si nevazutele, apare, in mintea omului, facuta sa fie iscoditoare, intrebarea fara de sfarsit : ‘pe Creator cine l-a creat? Dar pe Creatorul Creatorului si asa, la nesfarsit.
    Se infiripa ipoteza : ‘Creatorul l-a creat pe Creator’! Astfel s-ar pune capat lantului nasfarsit de intrebari : ‘cine L-a creat pe Creator’.
    Prin similitudine, in ipoteza ca Universul ar fi Creatorul absolut, ar trebui sa admitem ca : ‘Universul a creat Universul’, s-a creat pe Sine! Prin ‘univers’, inteleg totalitatea componentelor materiale si totalitatea legilor de functionare necontenita a acestuia (inclusis radiatiile de toate felurile, componentele atomilor si componentele acestor componente, nu numai formele de agregare a acestora, din lumea pe care o numim impropriu ‘vie’ sau ‘moarta’

  30. Dilema veche : o fi, n-o fi?’
    Savantii vorbelor mestesugite, neavand puterea sau dorinta de a aborda si probleme dificile, a caror parcurgere si intelegere presupune o serioasa, profunda baza – matematica si fizica-, macina ‘in gol’.
    De pe marginea problemei ‘cine este Creatorul absolut al universului, dar Creatorul Creatorului?’, manuitorii literelor captivant ticluite se ascund dupa : ‘este un pacat de neiertat, o blasfemie’, sa isi puna aceasta problema, un atac frontal la Dumnezeu – Cel care ne-a facut si ne tine sub o observare permanenta, pe fiecare dintre noi, om-cu-om, musculita-cu-musculita, firisor de iarba-cu- firisor de iarba, catel-cu-catel.).
    O moara sclipitoare, mostenita de secole, intretinuta cu evlavie de mostenitori, care macina vorbe savante, pe frontispiciul careia sta scris : Crede si nu cerceta!
    Savantii vorbelor care merg bine la sufletul neputintei omenesti nu-si dau mana cu maestrii realului (ai existentialismului), sa adanceasca impreuna problema Creatinism- Existentialism, sa ii lamureasca pe semenii lor – cei ocupati cu de-ale zilei – pe unde s-a ajuns cu incercarea de clarificare, ce perspective se imagineaza.
    Ca sa lase impresia ca ‘stapanesc’ problema, maestrii vorbelor stralucitoare se sprijina unul pe altul, citeaza imbelsugat unul din altul, se invartesc intr-un cerc vicios, nu au curajul, stiinta, putinata sa faca un pas in afara acestuia, ca sa nu se puna rau cu prezumtivul Dumnezeu, daca ar recunoaste faptul ca: Dumneneu este ‘o ipoteza’ facuta de oamenii, ca vechimea acesteia nu-i da valoarea de a fi corecta, inatacabila, in vecii vecilor.
    Unii n-o ataca de frica, ei gandesc : ‘dar daca o exista?, de ce sa ma pun rau cu El, sa ma loveasca la sanatate, la interese familiale, profesionale, financiare, la situatia scolara a copiiilor?; mai bine fac ciocul mic, ma conduc dupa ‘capul ce se pleaca sabia nu-l taie!’..

  31. Si in cazul ingrozitoarelor atentate izvorate din fanatism religios, lasitatea sau incultura noastra ne limiteaza la incercarea sterila de a gasi solutia numai prin analizarea efectelor acestor grozavii total degradante pentru specia umana, nu in gasirea si analizarea cauzelor principale ale acestora.
    In acest fel, solutiile gasite si aplicate s-au dovedit lipsite de efect, nu reprezinta scoaterea raului acesta imens din radacini.
    Se da ocol problemei, se face referire, cel mult, la incultura teroristilor, la educatia religioasa specifica lor.
    De fapt, pentru scoaterea raului din radacini, trebue sa se admita si sa se indeparteze cauza majora.
    Aceasta cauza consta din existenta unei divizari a conceptiilor religioase in mai multe ramuri potrivnice una, alteia, care au ajuns sa invrajbeasca oamenirea, de secole..
    O asemenea diviziune exista si in interiorul aceleiasi religii, cum este cazul sub-ramurilor ‘siit’ si ‘sunit’, care se urasc de moarte, se omoara intre ei, cu miile, fiecare considerand ca numai ea interpreteaza corect invataturilor lui Mahomed
    In urma cu cateva mii de ani, dupa o indelungata proslavire a unor lucruri si a unor fenomene, unii oameni au lansat ‘ipoteza’ (supozitia) existentei unui singur Dumnezeu, Cel care a facut intregul univers, cu toate componentele lui.
    Acesta ipoteza nu admite intrebarea : cine l-a creat pe Dumnezeu – Creatorul Suprem („crede si nu cerceta!”), aceasta intrebare fiind condamnata drastic, considerata o blasfemie.
    S-au scris carti declarate de intemeietori ca ‘sfinte’, care cuprind si ipoteza (fictiunea, promisiunea) ca ar exista ‘o viata de apoi in ceruri’, adica pe undeva prin universul infinit, fictiune imbratisata de oameni, fiindca le oferea speranta ca li se va prelungi viata de pe pamant – unul dintre miliardele de miliarte de corpuri ceresti, parti ale miliardelor de galaxii si de sisteme solare.
    Au luat fiinta armate imense de ‘slujitori ai diferitelor biserici monoteiste, care pretind toti, si reusesc sa se impuna ca fiind ‘reprezentanti ai Domnului’, purtatorii Lui de mesaj sfant..
    Stiinta – astrofizicienii – demonstreaza pas cu pas, temeinic, folosind echipamente si aparataj extrem de sofisticate, de precise, ca ‘universul isi este propriul Creator’. Savantii, cercetatorii admit intrebarea : ‘cine l-a creat pe Creator’, fiindca au raspunsul : El – Universul.
    Oamenii ar trebui sa multumeasca acum religiilor, bisericilor, pentru aportul lor important, in trecut (mii de ani!), la disciplinarea societatii umane, si la scoaterea totala, hotarat, din primitivismul multi-milenar, ar trebui sa le ceara capilor bisericilor sa accepte ca oamenii au ajuns intr-un stadiu de dezvoltare in care nu au nevoie sa creada in ‘minuni venite din cer’, ca nu mai trebue sa se atarne picturi kitsch pe peretii scolilor, ca trebue sa se faca educatie civica temeinica tuturor copiiilor (si parintilor lor!).

    • Orice poveste, sau cosmar, are si un sfarsit. Si cea mai frumoasa poveste romana- Crestinismul- cred ca incepe sa isi traiasca ultimele zile, la scara istorica, bineinteles. Iar mai apoi, si restul „pieselor”.

  32. Pe la inceputul dezbaterii cineva o interoga pe autoare UNDE AI VAZUT DUMNEATA MILITANTI ATEISTI PE INTERNET ?
    Cu ajutorul lui Dumnezeu iaca subsolul articolului s-a umplut cu intreaga gama de postari – standard atesite
    Nu este nici o surpriza – se intampal mereu !
    Atat doamna cu pufuleti cat si eu suntem cam slabi de minte crezand in continuare si prin aceasta devenim extrem de necompetitivi , lasand loc de dezvoltare personala si de autoimplinire patrimoniala tuturor celor care , fiind mult mai destepti s-au eliberat de fantasma numita Dumnezeu .
    Te-ai astepta ca beneficiarii prostiei noastre sa rada pe infundate de noi si sa ne lase sa fim fraieri in continuare. Ei bine NU !
    Desi se afla intr-o pozitie declarat superioara si confortabila ,cu regularitate de ceasornic dumnealor navalaesc cu furie , cu vitriol etc. ca sa ne destepte. Un popa zicea ca si asta e o forma de posesie demonica ca prea sunt inspumati , . Totusi n-o sa ne luam acum dupa acesti vanzatori de opiu pentru popor .
    Acestea fiind spuse atrag respectuos atentia ca desi s-a postat mult si consistent l-ati uitat pe Giordano Brunno.

  33. -Dumneata crezi în dumnezeu?
    -Păi cum să nu, maică. E ceainicul ăla spațial despre care-a scris un Arsenie Boca englez, îmi scapă acum numele, ăla urât, cu părinți desfrânați, phiii ce lapsus am… Cum să nu cred tocmai în sfântul ceainic! Tea, dear? Că văz că-ți place să scrii în mai multe limbi… I’m all for enlightening the populace myself. Ia şi-un pufulete, să nu dezbatem filosofie pe burta goală, că nu se cade.

  34. Un eseu demn de un doctor în filozofie dar prea complicat pentru majoritatea ce aparține celor 4 categoriilor din text.
    „Există, adică, niște condiții mentale favorabile unor resemnificări ale vieții și morții, pe criterii dominant personale.”
    Părerea mea personală este că aceste condiții sunt dependente de exprimarea iubirii în viața personală: familie, divinitate, știință. Trup, suflet, minte. Lipsa ei în oricare dintre aceste categorii duce la o resemnificare distructivă. Biserica a încercat mai degrabă să țină pasul cu Mafia românească post-decembristă decât cu situația reală a enoriașilor. De aici apare și acest dezgust.
    Așa cum Fiul și-a așezat ucenicii în fața unei mentalități fundamentale: un Dumnezeu care cheamă oamenii în ajutor pentru ca oamenii să devină dumnezei – Haideți după mine să-i mântuim pe oameni – venind cu plinătate și atenție sporită pentru fiecare dintre noi în parte așa cum suntem:păcătoși și nesmeriți, așa ar fi trebuit să facă și Biserica. Însă și-a uitat rostul. Sau mai bine spus, i-a lăsat pe mulți dintre „angajații” ei să țină cont doar de partea materială, cea spirituală fiind doar una de fațadă și ritualic repetitivă, harul fiind opțional. Tot ce-ți trebuie e diploma în teologie, nevastă și pilă la protopopiat. Însă BOR are asul în mânecă cu sintagma:„ când biruim, biruim ca Biserică. Când greșim, greșim ca oameni” iar
    mai marii ei s-au transformat în oameni politici și nu în viitori Sfinți. Nu-i pun pe toți în aceiași oală însă, așa cum Știrile de la ora 5 transmit repetitiv orori din județele Vaslui și Botoșani, imaginați-vă reacția oamenilor la auzul veștii că în 2023 Vaslui va fi Capitală Cultural Europeană.
    PR-ul bisericii trebuie să fie însăși activitatea ei.
    Am ajuns acea țară care provoacă lacrimi pe fețele emigranților când aud că vor fi repartizați aici.

  35. Episodul cu doamna cu pufuleti de la metrou, memorabil. Rad doar imaginandu-mi scena.

    Cat despre remarca referitoare la „ateii militanti” care ar „saliva cu furie” (nu e citat exact) la vederea credinciosilor veniti in pelerinaj, sunt dezamagita sa vad aceeas atitudine dezgustator-dispretuitoare fata de o persoana care nu-ti impartasese aceleasi convingeri spirituale.

    Va asigur, doamna, ca sunt destui atei/agnostici pe care nu prea-i framanta modurile in care isi manifesta credinciosii religiozitatea. Sau care inteleg ce inseamna actul pelerinajului pentru un credincios. Cat despre cei se dedica criticilor (lasand la o parte faptul ca sunt manipulati de presa, din motive de rating), exista oameni nesimtiti sau limitati cognitiv de ambele „tabere”. De ce sa nu-i numiti „ateii nesimtiti” sau „ateii lipsiti de empatie” sau „ateii limitati intelectual”? La fel cum i-ati putea numi si „credinciosii limitati intelectual” pe crestinii care critica prosteste.

    Dar nu, dumneavoastra va simtiti obligata sa recurgeti la exprimarea „ateii militanti” referindu-va la acei atei care au un comportament urat, nesimtit, lipsit de empatie fata de fenomenul pelerinajului. De ce presupuneti ca orice ateu care isi sustine in public opinia spirituala (pentru ca pana acum n-am vazut ateu care sa militeze in alte forme, adica sa mearga din usa in usa), ar avea o atitudine de furie fata de pelerini, ar „spumega in critici” la adresa lor, ar fi incapabil de a intelege acest fenomen?
    De ce atribuiti anumite caracteristici negative unui om, aceste nuante peiorative, doar pentru ca nu va impartaseste opinia referitor la Dumnezeu si pentru ca „indrazneste” sa scrie public despre asta?

    In primul rand, ce intelegeti prin „ateu militant”? Din moment ce nu am vazut inca ateu care sa mearga din usa in usa si nici ateu care sa sustina interzicerea religiilor (cel putin in spatiul public romanesc), inteleg ca un ateu militant e un ateu care iese in public si-si face cunoscuta optiunea spirituala, eventual argumentand de ce considera ca e superioara alteia.

    De ce este intrinsec rau ca un ateu sa „militeze” pentru lucrurile pe care le crede?
    Nu zic ca majoritatea ar trebui s-o faca, dar de ce n-ar putea cineva sa aiba optiunea asta: sa scrie articole, carti sau sa apara la televizor si sa spuna ceea ce crede referitor la pozitia sa spirituala? Daca esti scriitor sau persoana publica, de ce n-ai putea sa scrii liber despre opinia ta si sa spui de ce consideri ca e mai buna, la fel cum o fac altii ca Plesu, Baconschi sau Papahagi?

    Fara sa bage nimanui aceasta pozitie pe gat cu forta, doar sa-si spuna parerea intr-un mod civilizat, asa cum o fac atatia intelectuali crestini care ne anunta in multe pozitionari publice de faptul ca suntem limitati, lipsiti de o anumita parte a spiritualitiatii si incapabili de a vedea Adevarul asa cum il vad oamenii credinciosi. De ce va deranjeaza superioritatea care ar razbate printre randurile unor asazisi „atei militanti”, dar nu observati condescendenta pe care o au majoritatea acestor „crestini militanti”.

    Pe oamenii religiosi eticheta de „militant” se lipeste doar in cazul in care vin din usa in usa sa converteasca oamenii, nu si daca isi expun pozitia in public (deseori condescendent). Insa pe atei eticheta asta peiorativa se lipeste mult mai usor, doar pentru ca au „indrazneala” sa-si sutina in public o anumita pozitie.

    Da, daca nu ar exista articole sau carti despre subiectul credintei, daca toata lumea ar face din optiunea sa spirituala un subiect intim pe care sa nu-l aduca in discutie in public, atunci inteleg sa aveti aceeasi pretentie si de la atei/agnsotici si sa dati un sens peiorativ „ateului militant”. Dar atata timp cat exista atatia crestini care isi expun extensiv in public optiunea spirituala si scriu articole/carti/au conferinte care trateaza acest subiect, de ce sa infierati un ateu care ar face-o?

    • Dragă doamnă Ioana, mulțumesc pentru observații și analiză.
      Da, există atei militanți în spațiul public autohton. Și nu puțini. Există militantism și în afara practicii door to door. Nu am absolut nimic cu ateii. Cu militantismul, însă, da. Cu atitudinea lor vehementă împotriva religiei populare (pe care, vă asigur, nu o împărtășesc), da. Dacă recitiți pasajele de început (după încheierea episodului cu băbuța și pufueții ei), veți vedea că ceea ce problematizam eu, de fapt, era polarizarea exagerată, nu o castă anume.

      • Stiu ca va refereati la acel militarism care exista si in afara de practicii de mers din usa in usa, de la premisa asta am si plecat.
        Puteti specifica ce intelegeti exact dumneavoastra prin militarism ateu, ca sa nu se mai faca presupuneri? Definitia e larga, nu pot ghici ce fel de comportament considerati daunator.
        Care sunt acei „nu putini” atei militanti pe care ii vizati in articolul dumneavoastra? Eu nu stiu pe nimeni care sa fi iesit in spatiul public romanesc si sa propuna (sau sa considere dezirabil) interzicerea crestinismului sau distrugerea bisericilor. Or exista sub forma de cazuri izolate sau exceptii.

        Sau va refereati la a-ti sustine, a pleda pentru optiunea ta in spatiul public? Atunci cu ce difera asta de ce fac credinciosii care pledeaza pentru beneficiile crestinismului (sau credintei) in societate? De ce ati facut chiar dumneavoastra in acest articol prin care am citit pe undeva ca in afara credintei nu ai acces la adevarul absolut.

        Eu va respect dreptul la opinie, dumneavoastra puteti sa respectati dreptul celorlalti?
        Si nu, a respecta dreptul la opinie nu inseamna doar sa spui ca „nu am nimic cu ateii”, ci nici sa nu ai nimic ca un ateu sa isi sustina optiunea spirituala in public.

        Altfel nu sunteti cu nimic diferita de cei care spun ca „nu am nimic impotriva homosexualilor, atata timp cat se manifesta la ei in casa pot sa faca ce vor”. Nu este altceva decat poezia intolerantului care vrea sa para tolerant.

    • Militant este cel care militeaza pentru ceva. Daca o face intr-un spatiu inchis unde cei care intra stiu ce se intampla cum militeaza dl Purice la Ateneu sau intr-o campanie electorala este ok, dar daca o faci in media aranjand emisiuni in care sa ti se rideice mingea la fileu si in care ii mai si insulti sau umilesti pe cei cu alte vederi, de fata sau nu, atunci esti ceea ce si dna Toplean si multi altii printre care si eu intelegem . In rest de acord cu dvs.
      Daca sunt intrebat si sunt de buna credinta privitor la crestinismul meu sau la atitudinea fata de homofobie sau fata de rasism antisemitism si orice doriti dvs inclusiv si raspund daca doresc care este profesia mea de credinta in domeniu, atunci nu sunt militant si cei care asista, insasi din tonul pe care-l dau raspunsului inteleg daca sunt militant, propovaduitor sau ce mai poate fi in afara echilibrului si respectului fata de aproape pe care-l pretind.

  36. Dna Toplean,

    Am postat ce urmeaza si ptr dna Rodica Palade, dar aici o postez in mod special pentru dvs caci poate va intereseaza sociologic subiectul, pornind de la aceasta zicere plina de miez:

    Daca te alearga ursul si mai esti cu un priten sau cu altcineva nu trebuie sa fii mai rapid decat ursul ci doar decat cel cu care esti impreuna.

    Mai pot adauga ceva in acest sens dar ma rezerv pentru cazul in care ati dori sa discutati subiectul.
    Numai bine

      • Mulțumesc călduros pentru toate contribuțiile, mai cu seamă pentru pilda cu ursul și prietenul. Crudă, domnule! Dar genială! :))

        • Va multumesc si in consecinta adaug o alta referinta care se pare ca este o realitate confirmata si de o fotografie intr-un articol de presa. cu referire la Ethologia haitei de lupi, in sensul felului in care sunt asezati in mars: cei slabi in fata ca sa imprime ritmul lor, iar seful, ultimul ca sa aiba o privire de ansamblu asupra intregii haite si sa asigure spatele.
          Avem ce invata si de la lupi. :)

          http://www.romanialibera.ro/stil-de-viata/povesti-virale/ce-dezvaluie-o-fotografie-despre-organizarea-ierarhica-a-unei-haite-de-lupi-402273

          • –pot sa fac si eu o completare ?–mama ANGLIA ar fi ‘the wizard of oz’,’master pupeteer’,’the baller shot-caller’,iar ISRAEL cel istet si USA cea enorma cu arme sunt varfurile de lance ( si creatiile sale).
            –este adevarat ca acele culte religioase ‘crestine’ sunt experimente dar AMERICA insasi este un experiment
            –cele doua entitati despre care am pomenit asi atrag toata ura planetei in timp ce maestrul sta in dosul cortinei..
            –vrei sa dezvolt si mai mult?la fel si cu atei vs religiosi (‘omul vb despre ce stie,cum ar putea plati tribut la ce nu stie’)––cine nu cunoaste mult ..vorbeste ( vezi artele liberale sau colegiile din VEST:triumful vanitatii)…cine cunoaste nu vorbeste..
            –germania impartita in doua(deh,una ‘buna si una rea),korea impartita in doua,vietnamul,romania ciuntita,SINGAPORE cel stralucitor smuls din Malaezia,TIMOR de est,TAIWAN ,HONG KONG ,CUBA la subtiorii unor mari colosi care fac legea internationala dar ,atentie ;nu pot sa i zdrobeasca
            –ce legatura are dualitatea asta alb-negru (vezi Doamne] cu discutia despre religie ,fiintare-nonfiintare ,a te sprijini(crede) sau a nu te sprijini?….LOL

            • –o completare la poza cu lupii..caresi are coresp. in viata reala vreau sa zic…

  37. Atunci cand intelectualii publici se refera la un „ateu militant”, subiectul apostrofarii este de obicei un ateu ce a avut tupeul sa critice o autoritate religioasa, credinta in sine sau sa isi exprime vocal punctul de vedere cu privire la existenta lui Dumnezeu.
    Lectia de invatat este clara. Daca esti ateu, taci din gura. Daca esti deschis si vorbesti in public despre viziunea ta asupra lumii esti un „ateu militant. Tu trebuie sa nu vorbesti, chiar daca acelasi standard nu se aplica celor care nu sunt de acord cu tine, adeseori într-un mod vehement.
    Bloggerii atei (autodeclarati militanti) din Bangladesh au invatat lectia asta pe propria piele.
    Raif Badawi isi asteapta sfarsitul intr-o inchisoare saudita.
    Redactia Charlie Hebdo trebuie sa poarte veste antiglont.
    Si noi continuam sa-i punem in aceeasi categorie cu fanaticii religiosi…

  38. Romanii evita sa vorbeasca despre credita in D-zeu pentru ca nu sunt religiosi ci superstitiosi. Un mic sondaj in orice biserica Duminica dimineata poate confirma acest fapt. Raspunsul la intrebarea „De ce sunteti aici?” va fi in majoritatea cazurilor „Pentru sanatate, noroc, familie” etc. Crucea care se face cand trecem prin fata bisericii nu are ca scop exprimarea credintei in D-zeu, ci evitarea unui accident sau a altor probleme.

    Degringolada cauzata de Paraschiva sau Arsenia Boca are aceeasi cauza – superstitia. Majoritatea romanilor nu cred in D-zeu in adevaratul sens al cuvantului, ei cred ca anumite gesturi si/sau comportamente ii va feri de rau asa ca este normal sa nu ne placa sa vorbim despre credinta.

    La ultima vizita a babutei din metrou la biserica, rugile probabil s-au concentrat pe pretul gigacaloriei, nu la nemurirea sufletului. :)

    • Si eu cred la fel…superstitia pare a fi motorul românului bisericos, pentru combaterea careia BOR nu se preocupa, ci dimpotriva! Il cultiva, se „aranjeaza” cu acest fenomen detestabil si profund necrestin, fara mari procese de constiinta…scopul scuza mijloacele!
      N-am mai auzit ca popi ortodocsi, in afara de români :( , sa binecuvinteze masini!, aplicand, desigur, tarife diferentiate in functie de marca.
      Discutand cu cativa fericiti proprietari de Cayenne am aflat ca li s-a sugerat de la biserica din cartier ca „e mai bine masina sfintita, nu se stie niciodata…”….adica atentie la reversul medaliei (blestemul?)
      Amuzant a fost raspunsul unui om de afaceri român, intrebat de ce este superstitios?
      A raspuns foarte sigur pe el „Nu sunt superstitios, ca poarta ghinion” :) :) :)

    • S-a pornit de la întrebarea * Dumneata crezi în Dumnezeu?* adresată retoric unei bătrâne ipotetice cu scopul unei analize foarte ample a credinţei poporului român….Apoi s-a comentat colateral…despre motivele credinţei, despre BOR, despre militanţi din ambele sensuri.
      Niciun comentator aici de faţă nu a pus întrebarea legitimă aş spune eu…semnatarei acestui studiu, doctor în filologie,…*Doamnă Adela Toplean, Dvs. credeţi în Dumnezeu?*

  39. Intr-un fel crede un analfabet si in alt fel un filosof.

    Sintagma „imbiseiriciti” considera ca subiectii sunt omogeni, O presupunere clar nerealista.

    O a doua aproximare este aceea a stagnarii in categorie, atfel spus „un imbisericit astazi a fost asa mereu si va fi asa mereu” – asertiune pe care bunul simt ne indeamna sa o consderam falsa.

    A „crede in Dumnezeu” inseamna astazi cu totul altcea decat insemna acum 100 de ani. As indrazni sa spun ca Dumenezeu nu a murit, ci a iesti la pensie si a fost inlocuit de un nou Dumenezeu.

    • „Intr-un fel crede un analfabet si in alt fel un filosof.” – asa este…
      Ma intreb daca, ceea ce numim „credinta” are, la origine, ceva in comun cu gradul de instruire al unui om?
      Desigur, daca prin credinta intelegem comportament religios, diferentele dintre categoriile sociale sunt aceleasi ca in cazul exprimarii verbale, sau a gusturilor muzicale, vestimentare,etc.
      Credinta, in sensul de religie, nu stiu daca e asa de diferita intre cei care o impartasesc…?

    • Preşedintele Emil Constantinescu, profesor universitar, când a pus aceeaşi întrebare contracandidatului Ion Iliescu…vă aduceţi aminte? Aşa a convins şi aşa a fost ales preşedinte, un profesor universitar care nu s-a sfiit să spună că Dumnealui crede în Dumnezeu!
      De ce doamna Adela Toplean, doctor în filologie, evită să răspundă la întrebarea pe care de fapt ne-a pus-o indirect tuturor comentatorilor de aici?
      Trag concluzia că nu are curajul să răspundă, exact ca şi ex preşedintele perdant, Ion Iliescu.
      Eu nu am pus problema ELITIST-O FILOSOFICĂ! CĂLUGĂRUL DIN MUNTE, POATE CU CÂTEVA CLASE, CREDE ÎN DUMNEZEU PÂNĂ LA ULTIMA CELULĂ!
      CE ARE A FACE CREDINŢA CU NR. DE FACULTĂŢI?
      CREZI SAU NU CREZI, INDIFERENT DE POSIBILITATEA DE ÎNŢELEGERE, AICI NU SUNT JUMĂTĂŢI DE MĂSURĂ!
      Pentru mine, doamna Adela Toplean, prin eschivarea de a da acest răspuns la obiect, exact la tematica propusă de dumneaei, a pierdut în faţa noastră, a celor care am dezbătut acest subiect! Mi-a aprobat întrebarea acum două zile dar s-a eschivat să răspundă!
      Eu de acum încolo nu-i voi mai citi nimic din ce propune…nu că aş fi o pierdere dar acum ne-am cunoscut!
      Lipsa de curaj, de a răspunde la întrebarea pe care ne-a pus-o tuturor…m-a făcut SĂ NE CUNOAŞTEM!
      TOATE CELE BUNE!

  40. Cred ca pe un credincios de rand nu are cum sa-l afecteze evolutiile din BOR cat timp a avut marea fericire sa intalneasca un duhovnic bun, capabil sa-i desteleneasca sufletul. Indivizii nu interactioneaza cu institutii. Pentru ei conteaza legatura directa cu omul care-i intermediaza mantuirea.

  41. Cand vor teologi in BOR care vor explica mesajul biblei omului contemporan, poate sunt sanse. Cat timp vorbim de iad, pacat cu gandul si alte asemenea aberatii incompatibile cu iubirea dumnezeiasca, eu ma declar agnostic. Si sunt multi ca mine, care au studiat cate elemente de manipulare contine biblia, nu mai spun de putul gandirii patristice. Parerea mea: manipulare si schizofrenie. Nu mai vorbesc de BOR. Si eu inca am iubit biserica copilariei mele. Dar m-am convins ca luat literar crestinismul are toate elementele unei secte. Iuborea conditionata de ritual, daca nu de pedeapsa. Ati citit vreun indreptar de spovedanie? E facut de petversi de-a dreptul…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Adela Toplean
Adela Toplean
Adela Toplean este doctor în filologie, activează din 2003 în Death Studies cercetând atitudinile contemporane în fața morții, a publicat numeroase studii de sociologia morții în Marea Britanie, Suedia și Germania. A studiat la Universitatea din București, Sorbona (Paris V) și Universitatea din Lund, a fost bursieră a Institutului Suedez și a Colegiului Noua Europă, este membru al Association for the Study of Death and Society. Din 2011 este lector universitar la Facultatea de Litere a Universității din București.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro